MECANISMELE

TOXICITĂŢII

Există mai multe etape necesare

pentru apariţia efectului toxic
1. LIVRAREA DE LA LOCUL DE EXPUNERE LA
ŢINTĂ
• Teoretic intensitatea efectului toxic depinde de
concentraţia şi persistenţa toxicului la locul de
acţiune
• Factorii care alterează concentraţia toxicului final
(“ultimate toxicant”) influenţează intensitatea
şi/sau durata efectului toxic
• Toxicul final este specia chimică care
reacţionează cu ţintele moleculare sau care
alterează micromediul biologic iniţiind alterări
structurale sau funcţionale
• Toxicul final poate fi molecula ca atare, un
metabolit al acesteia sau o specie reactivă
(oxigen, azot) apărută în urma metabolizării
 Absorbţia
• Absorbţia: transferul compusului chimic de la locul de
expunere în circulaţia sistemică
• Majoritatea compuşilor toxici trec în circulaţie prin
difuziune simplă prin celulele epiteliale (plamâni, sistem
GI, etc): absorbţie pasivă
• Există compuşi care nu pot trece membrana intestinală
prin difuziune simplă şi necesită transport activ:
– transportorii pentru acizi monocarboxilici
– transportori pentru peptide
– transportorul pentru metale bivalente (Fe2+, Cd2+)
– transportorul pentru fosfat (arseniatul), etc
• Rata procesului de absorbţie depinde de:
– concentraţia substanţei la locul de absorbţie
– caracteristicile locului de absorbţie
– suprafaţa locului de absorbţie
– liposolubilitatea compusului
 Eliminarea presistemică
• în timpul transferului de la locul de absorbţie la locul
acţiunii toxicul poate fi eliminat
• este un fenomen obişnuit pentru substanţe toxice pentru
că ele trebuie să traverseze celulele intestinale, ficatul şi
plămânii inainte de a intra în circulaţia sistemică
• Exemple:
– etanolul este oxidat de alcool dehidrogenază în mucoasa
gastrică
– manganul este eliminat din circulaţia portală prin bilă
• Eliminarea presistemică scade cantitatea toxicului din
circulaţia sistemică
• Nu întotdeauna eliminarea presistemică este măsură de
reducere a toxicităţii (ficatul, plămânii şi mucoasa
digestivă pot fi afectate de etanol, săruri de fier, alfa-
amanitină, paraquat, etc)
 Distribuţia de la şi spre locul de acţiune

• în timpul fazei de distribuţie toxicii trec din sânge

în spaţiul extracelular sau chiar în celule
• în această fază toxicul ajunge la locul acţiunii
• traversarea endoteliului capilar poate fi realizată
prin:
– spaţii intercelulare
– pori transcelulari
– prin membrana celulară
• compuşii liposolubili pătrund în celule prin
difuziune
• compuşii hidrosolubili sunt reţinuţi în spaţiul
extracelular (excepţie toxicii substrat pentru
transportori activi)
 Mecanisme care facilitează distribuţia la ţintă

• porozitatea endoteliului capilar (în rinichi şi ficat

porii transcelulari sunt de dimensiuni mari
facilitând distribuţia toxicilor în rinichi şi ficat)
• mecanisme de transport activ din membrana
celulară
– canalele de Ca2+ voltaj dependente permit intrarea
Ba2+ şi Pb2+
– amanitina pătrunde în hepatocite prin intermediul
transportorului pentru acizi biliari dependent de Na şi
polipeptida transportoare a anionilor organici
(OATP1B3)
– ocratoxina şi Hg sunt transportate în tubii renali de
către transportorii pentru anioni organici OAT1 şi
OAT3
• acumularea în organitele celulare
– compuşi lipofili cu caracter bazic se pot acumula în
interiorul acid al lizozomilor blocând fosfolipazele
lizozomale
– acumularea în mitocondrii ale loc electroforetic.
Aminele vor fi protonate în mediul acid din spaţiul
intermembranar iar apoi vor fi atrase electrostatic în
interior unde vor bloca fosforilarea oxidativă şi beta
oxidarea
• legare irevesribilă intracelulară
– legarea de melanină permite cationilor organici şi
anorganici, PAH să se acumuleze în retină,
substantia nigra şi piele. Efecte: mangan: toxic pentru
substanţia nigra, PAH: melanom
– legarea metalelor de keratină: arsen: toxicitate
dermică
Mecanisme care impedimentează distribuţia la ţintă

• legarea de proteinele plasmatice blochează posibilitatea

trecerii peretelui capilar prin difuziune (întârzierea,
scăderii intensităţii, prelungirea efectului)
• bariere specializate: capilarele din creier nu au pori
transcelulari, celulele sunt strâns lipite, are o multitudine
de transportori inverşi (BHE); bariera sânge – testicul
• distribuţia spre locuri de depozitare (pesticide
organoclorurate stocate în adipocite, Pb2+ stocat în oase)
de unde pot fi mobilizate în anumite condiţii
• asocierea cu proteine intracelulare (metalotioneina reţine
temporar cadmiul)
• eliminare din celule: transportori inverşi MDR1, P-
glicoproteina, BCRP
 Excreţia
• constă în procesul de îndepărtare a
xenobioticelor din sânge
• pentru compuşii nevolatili principalele căi
de eliminare sunt rinichiul şi ficatul
M>400
M<300

filtrare transport activ

• alte căi: aminele în sucul gastric

• nu există căi de eliminare eficiente pentru
compuşi nevolatili liposolibili
 Reabsorbţia
• substanţe eliminate în urina primară pot fi
reabsorbite tubular prin difuziune simplă (uneori
pH dependentă)
• unii compuşi se pot reabsorbi prin transport activ
– cromat şi molibdat: transportorul pentru sulfat
– arseniat: trasportorul pentru fosfat
• compuşii eliminaţi prin bilă se pot reabsorbi în
intestin
• conjugaţii cu acid glucuronic sau glutation pot fi
descompuşi de către flora intestinală şi agliconii
absorbiţi
 Creşterea toxicităţii versus detoxifiere

• unele substanţe (nicotină, metale grele, HCN,

CO) sunt toxice ca atare
• alţi compuşi îşi datorează toxicitatea unor
metaboliţi
• metabolizarea cu formare de compuşi toxici se
numeşte activare metabolică
• Exemple:
– etilen glicolul este oxidat la acid oxalic
– paraoxon este transformat în paration
– PAH-urile se epoxidează
• În unele cazuri metabolizarea xenobioticului
formează specii reactive (NO, anion superoxid)
 Formarea moleculelor electrofile
• compuşii electrofili conţin un atom deficient în electroni
• în majoritatea cazurilor are loc inserarea în moleculă a
unui atom de oxigen care va transforma atomul de care
este ataşat în compus electrofil (formare de aldehide,
cetone, epoxizi, sulfoxizi, nitrozo derivaţi, etc)
• alteori se formează legături duble conjugate care sunt
polarizate de un atom de oxigen cu electrofilizarea
atomului de C dublu legat (formare de aldehide alfa, beta
nesaturate)
• electrofili cationici se formează prin ruperea legăturilor C-
O sau C-N; dimetil nitrozamina este C hidroxilată de
CYP2E1 şi de descompune cu formare de +CH3, reacţie
similară dă şi nitrozamin cetona derivată din nicotină
• compuşi anorganici: oxidarea Hg la Hg2+ (catalază),
reducerea AsO3-4 la AsO2-3/As3+
 Formarea radicalilor liberi

• molecule ce conţin electroni nepereche

• se formează prin:
– acceptare de electroni
– pierdere de electroni (PAH, aminofenoli)
– fisiune homolitică a unei legături covalente
(CCl4)
 Formarea speciilor nucleofile

• mecanism relativ rar în activarea toxicilor

• formarea CN- din amigdalină
 Formarea speciilor redox reactive

• formare nitritului methemoglobinizant din

nitrat prin reducere bacteriană
• anionul superoxid poate reduce Fe3+ (legat
de feritină) la Fe2+, CrVI poate fi redus la
CrV prin intermediul vitaminei C. Ambii
intră în reacţia Fenton.
 Detoxifiere

• procesul prin care este împiedicată

formarea toxicului final sau prin care se
elimină aceast compus se numeşte
detoxifiere
• depinde de structura chimică a compusului
• în unele cazuri detoxifierea poate intra în
competiţie cu activarea metabolică
(toxifierea)
 Detoxifierea compuşilor fără grupări
funcţionale
• are loc în general în două etape (benzen,
toluen)
• în prima etapă se introduce în moleculă o
grupare hidrofilă (OH, COOH) prin
acţiunea CYP
• în etapa II o transferază va conjuga
gruparea nou introdusă cu acid glucuronic,
sulfat, amino acid, etc
 NNK

eliminare prin:
- reducere la alcool nicotină
- conjugare cu acid glucuronic
 Detoxifierea nucleofililor
• conjugarea grupării nucleofile
• grupările OH sunt conjugate prin sulfatare,
glucuronidare, rar metilare
• grupările SH sunt metilate sau glucuronidate
• aminele şi hidrazinele sunt acetilate
• aceste reacţii previn transformările sub acţiunea
peroxidazelor în radicali liberi (ex.: fenoli –
chinone)
• CN- se transformă în SCN- sub acţiunea
sulftransferazei
 Detoxifierea electrofililor
• conjugare cu glutation spontan sau sub acţiunea
glutation S-transferazei
• chiar şi metalele sunt detoxifiate astfel (Ag+,
Cd2+, Hg2+, CH3Hg+)
• transformarea epoxizilor în dioli sub acţiunea
epoxid hidrolazei
• hidroliza esterilor organofosforici sub acţiunea
carboxilesterazei
• reducerea chinonelor la hidrochinonă
• legarea covalentă de proteine???
 Detoxifierea radicalilor liberi

• superoxid dismutaza neutralizează anionul superoxid

(SOD, Cu sau Zn în citoplasmă; Mn în mitocondrii)
• nicio enzimă nu elimină radicalul hidroxil (10-9s) şi nici
antioxidanţii clasici nu oferă protecţie (PBN)
• peroxiradicalii pot “fura” un atom de hidrogen din
glutation, alfa tocoferol, sau acid ascorbic
• peroxinitritul (t1/2 = 1 sec) reacţionează rapid cu CO2
astfel încât antioxidanţii clasici nu sunt foarte eficienţi
• glutation peroxidaza şi peroxiredoxina pot reduce
peroxinitritul la nitrit
• reacţia peroxinitritului cu oxihemoglobina este tot o
detoxifiere
• glutationul prin cedare de electroni inactivează radicalii
liberi generaţi de peroxidaze
 Detoxifierea toxinelor proteice

• realizată de proteaze intra şi extracelulare

• toxine proteice din veninuri (alfa şi beta
bungaratoxina, erabutoxina, fosfolipaze
conţin legături disulfidice necesare
activităţii
• tioredoxina prin reducere inactivează
aceste legături
 Eşecul proceselor de detoxifiere
• toxicii pot depăşii capacitatea unor sisteme de
detoxifiere: saturarea enzimelor, consumul
substratului, depleţia antioxidanţilor
• inactivarea enzimei de detoxifiere (peroxinitritul
în concentraţii mari inactivează Mn-SOD)
• conjugările pot fi reversibile (naftilamina)
• uneori în cursul detoxifierii se produc specii
toxice: radical tiil reacţionează cu tiolatul (GS-) şi
formează radical anion glutation disulfid ce
poate genera anion superoxid