Conduita in urgente medico-

chirurgicale
Definitie

• Recunoasterea precoce si sigura a situatiilor ce reprezinta o

amenintare, diagnosticul rapid si precis al patologiilor ce pun viata
in pericol, instaurarea prompta a masurilor de sustinere a
functiilor vitale pana in momentul managementului medical
specific.
• Scop: reducerea mortalitatii, morbiditatii, dizabilitatilor si
afectiunilor asociate situatiilor care pun in pericol viata.
• Sistem integrat prespital, spital, intra şi inter-spitalicesc.
Lantul supravietuirii

• Lantul supravietuirii este alcatuit din verigile de baza necesare pentru a salva
cel mai mare numar posibil de pacienti aflati in stop cardio-respirator (SCR), in
faza prespitaliceasca.
• Componentele lantului supravietuirii sunt urmatoarele:
1. ACCESUL RAPID
2. SUPORT VITAL DE BAZA (BLS-PRIMUL AJUTOR DE BAZA
PRECOCE)
3. DEFIBRILAREA PRECOCE
4. SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIETII (ALS)
Primul ajutor

• Evaluarea zonei, evaluarea sigurantei salvatorului si a victimei -

ceea ce înseamna evitarea pericolelor (ex. electrocutie,
intoxicatii, traumatisme);
• Recunoasterea unei situatii amenintatoare de viata si a semnelor
sugestive pentru trauma victimei (ex: sange, tesuturi, arsuri,
daramaturi, accidente rutiere, feroviare etc.);
• Posibilitatea interventiei fara expunere la riscuri a salvatorului.
Verificarea starii de constienta

• Prin stimulare tactila - usoara scuturare de umeri – si verbala –

(„Sunteti bine?”)
 Daca persoana raspunde:

• se lasa în aceeasi pozitie si se investigheaza situatia;

• se apeleaza serviciul de urgenta prespitaliceasca daca victima are

vreo problema medicala;

• se reevalueaza periodic.
Daca persoana nu raspunde

• semnifica prezenta starii de inconstienta si impune apelarea

ajutoarelor si începerea manevrelor de resuscitare de baza -
A.B.C.-ul resucitarii
A: Eliberarea cailor aeriene

• La o persoana cu stare de constienta absenta, caderea bazei limbii

poate bloca caile aeriene superioare. Primul gest este manevra de
deschidere a cailor aeriene prin hiperextensia capului (cu mâna pe
frunte) si ridicarea barbiei cu doua degete. Se deschide gura si se
observa daca exista eventuali corpi straini (daca da, acestia se
extrag manual). Daca se suspescteaza o leziune traumatica a
coloanei cervicale nu se efectueaza manevra de mai sus, ci doar
subluxatia mandibulei, mentinând capul în pozitie neutra, în ax cu
trunchiul.
B: Respiratia: priveste, asculta si simti (look,
listen, feel)

• Mentinînd deschise caile aeriene se verifica prezenta respiratiei:

- privind miscarile toracelui;
- ascultînd zgomotele respiratorii si
- simtind fluxul de aer.
• Verificarea respiratiei se face timp de maximum 10 secunde. Este
posibil ca imediat dupa oprirea cardiaca victima sa aiba câteva
miscari respiratorii de tip gasping care nu pot fi considerate
respiratie normala. Daca salvatorul are îndoieli asupra existentei
sau nu a respiratiei va actiona ca atunci când ea nu exista.
• Daca victima respira normal, dar este inconstienta va fi asezata în
pozitie laterala de siguranta, se va apela serviciul de urgenta si se
va reevalua periodic victima.
• Daca persoana nu respira se apeleaza serviciul de urgenta (de
catre alta persoana sauchiar de salvator) si apoi se continua
manevrele de resuscitare cu efectuarea compresiilor toracice
C: Circulatia – Compresiile toracice externe

• Persoana care efectueaza resuscitarea se pozitioneaza lateral fata de victima, care se

afla pe un plan dur si repereaza locul pentru compresii toracice externe, în centrul
toracelui sau la jumatatea sternului. Nu aplicati nici o presiune la nivelul abdomenului
superior sau la nivelul apendicelui xifoid (partea inferioara a sternului). În acest punct
se plaseaza podul palmei unei mâini si a doua mâna deasupra primei. Cu degetele
întrepatrunse, cu coatele drepte si bratele perpendiculare pe planul pacientului se
executa 30 de compresii toracice astfel încât sternul sa fie deprimat cu cel putin 5 cm
(fara a depasi însa 6 cm). Dupa fiecare compresiune se lasa un moment de revenire a
toracelui fara a se pierde contactul mâinilor cu toracele victimei.
• Frecventa de efectuare a compresiunilor toracice este de 100/min (fara a depasi
120/min), iar timpul de compresiune si revenire trebuie sa fie egal. Compresiile
toracice externe corect efectuate genereaza un flux sanguin, cu o tensiune arteriala
sistolica cuprinsa între 60 si 80 mmHg care înseamna o circulatie redusa, dar
importanta la nivelul cordului si creierului si cresc probabilitatea unei defibrilari cu
succes.
VENTILATIA (respiratia artificiala)

• Dupa 30 de compresiuni toracice se efectueaza doua ventilatii gura la gura. Se mentin caile aeriene în pozitie deschisa, se
curata de eventuali corpi straini si se penseaza nasul cu indexul si policele. Salvatorul face un inspir dupa care îsi plaseaza gura
etans pe gura pacientului efectuând expirul prin care introduce aerul în caile aeriene ale victimei timp de 1 sec. Se urmareste
expansiunea toracelui în timpul insuflatiei si apoi are loc expirul pasiv. Daca toracele nu expansioneaza înseamna ca exista o
obstructie a cailor aeriene si va fi necesara efectuarea manevrei de dezobstructie a cailor aeriene.
• Daca în urma ventilatiei corect efectuate toracele nu expansioneaza se vor lua în considerare urmatoarele alternative:
- verificarea cavitatii bucale si extragerea cu doua degete a corpilor straini vizibili;
- repozitionarea capului cu mentinerea hiperextensiei si a ridicarii barbiei;
- continuarea compresiilor toracice în ritm de 100/min în situatia în care ventilatiile corecte se dovedesc incapabile sa produca
expansiunea toracelui si banuim ca exista o obstructie a caii aeriene mai jos de faringe;Ritmul ventilatiei artificiale, atunci când
se poate realiza corect este de 10-12 ventilatii/minut, adica o respiratie la fiecare 4-5 secunde
• În timpul RCP fluxul sanguin catre plamâni este redus substantial, astfel încât un raport adecvat ventilatie-perfuzie poate fi
mentinut cu volume curente si frecvente respiratorii mai mici decât normal.
• Hiperventilatia este daunatoare, deoarece creste presiunea intratoracica, care scade întoarcerea venoasa catre inima si
reduce debitul cardiac. Supravietuirea este prin urmare redusa.
• Dupa doua ventilatii se continua compresiile toracice în ritm de 30
compresiuni / 2 ventilatii. Mai multe studii pe manechine au
demonstat scaderea adâncimii compresiunilor toracice la mai
putin de 2 minute de la începerea acestora. De aceea, este
recomandat ca salvatorii sa se schimbe la aproximativ fiecare 2
minute pentru a preveni o scadere a calitatii compresiunii datorita
oboselii salvatorului. Schimbarea între salvatori nu trebuie sa
întrerupa efectuarea compresiunilor toracice.
• În situatii de trauma sau malformatii faciale sau daca resuscitatorul este copil se
poate efectua ventilatia gura la nas, cu închiderea gurii si mentinerea capului în
pozitia realizata pentru eliberarea caii aeriene superioare. Exista si varianta de
efectuare a resuscitarii de baza doar prin compresiuni toracice externe în ritm de
100/min (dar nu mai mult de 120/min) fara întreruperi pentru ventilatii atunci când
din anumite motive (estetice, resuscitator copil) resuscitatorul nu poate efectua
ventilatii.
• Manevrele de resuscitare de baza se continua pâna la:
• -sosirea echipei de resuscitare care va realiza manevrele de resuscitare
cardiorespiratorie avansata (ACLS);
• - revenirea respiratiei normale;
• - epuizarea persoanei care efectueaza resuscitarea.
POZIŢIA LATERALA DE SIGURANTA DE SIGURANŢĂ
• Poziţia de siguranţă este folosită în managementul victimelor inconştiente care respiră şi au semne
de circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale coloanei vertebrale.
• Când o victimă inconştientă este culcată în decubit dorsal şi respiră spontan căile respiratorii pot fi
obstruate de limbă, mucus sau vomă. Aceste probleme pot fi prevenite dacă victima este plasată pe
una din părţile ei laterale.
• Scopul acestei poziţii este menţinerea liberă a căilor respiratorii, permiterea monitorizării,
respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale şi evitarea compresiilor pe pachetele
vasculonervoase. Această poziţie trebuie să fie una stabilă în timp. O poziţie aproape-culcat pe
burtă pe de altă parte poate împiedica o ventilaţie adecvată, deoarece imobilizează diafragmul şi
reduce complianţa toracică şi pulmonară.
• Poziţia de siguranţă prezintă ca dezavantaj compresia unui braţ, recomandându-se urmărirea
circulaţiei periferice a braţului şi înlăturarea compresiei cât mai rapid; dacă este necesară
menţinerea poziţiei de siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după 30 minute victima va fi
întoarsă pe partea opusă. Există câteva variante ale poziţiei de siguranţă fiecare cu avantajele sale.
Nu există o singură poziţie potrivită pentru toate victimele. Poziţia trebuie să fie stabilă, aproape de
poziţia laterală reală, cu capul decliv şi fără ca presiunea pe torace să împiedice ventilaţia.
• Braţul în unghi drept cu corpul, cotul îndoit şi palma în sus;
• Braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu
corpul, cotul fiind îndoit şi palma orientată în sus; braţul de
partea opusă se aduce peste torace de aceeaşi parte cu salvatorul
şi se poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul;
• Dosul palmei în contact cu obrazul;
• Salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna chiar
deasupra genunchiului şi îl trage în sus, dar păstrând contactul
piciorului cu solul (o flectare incompletă a coapsei pe abdomen).
• Flectare incompletă a coapsei pe abdomen;
• Cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul
mâinii victimei pe obraz, se roteşte victima spre salvator în poziţie
laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe sol;
• Se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât
coapsa şi genunchiul să fie flectate în unghi drept.
• Rotirea victimei către salvator;
• Se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura
libertatea căilor aeriene; această manevră se realizează prin
ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz;
• Se verifică respiraţia la intervale regulate;
• În ciuda dificultăţilor ce pot apare atât la antrenamente cât şi
într-o situaţie reală, rămâne fără îndoială faptul că plasarea unei
victime inconştiente în poziţie de siguranţă poate fi un gest
salvator de viaţă.
DEZOBSTRUCTIA CAILOR AERIENE SUPERIOARE

• Pentru supravietuirea în cazul unui accident prin obstructie a cailor

aeriene superioare cu un corp strain este extrem de importanta
recunoasterea acestei situatii. În cazul obstructiei partiale a cailor
aeriene la o persoana cu stare de constienta pastrata, aceasta este
încurajata sa tuseasca în scopul eliminarii corpului strain. Daca
obstructia devine completa – pacientul nu mai poate vorbi, raspunde
prin miscari ale capului si eforturile de tuse devin ineficiente, atât
timp cât pacientul ramâne constient se pot efectua 5 lovituri
puternice interscapulare sau 5 compresiuni abdominale - manevra ce
purta anterior numele de manevra Heimlich.
• Prin aceasta se realizeaza compresiuni sub-diafragmatice
abdominale ce determina prin ridicarea diafragmului iesirea
aerului cu putere din plamân, creînd o tuse artificiala ce poate
elimina un corp strain.
• Pentru stabilirea gradului de obstructie este important sa
intrebam victima constienta „te sufoci?”
• Diferentierea gradului de obstructie a caii aeriene superioare:
Grad obstructie Obstructie partiala Obstructie completa

Va sufocati? da Nu poate vorbi, poate

da din cap

Alte semne Poate vorbi, tusi, Nu poate

respira respira/respiratie
suieratoare/tentative
tacute de a
tusi/inconstienta

Atitudine de urmat Incurajarea tusei 5 lovituri

interscapulare, 5
compresiuni abdominale
Tehnica manevrei la pacientul constient

• Pentru loviturile interscapulare salvatorul se plaseaza lateral si

usor în spatele victimei, sustine cu o mâna toracele acesteia, care
este aplecat anterior si cu cealalta realizeaza loviturile
interscapulare (un numar de cinci), observând daca corpul strain
este dislocat si exteriorizat.
• Pentru realizarea compresiunilor abdominale, salvatorul sta în
spatele pacientului (putând sa-l sustina), îl cuprinde cu bratele la
nivelul abdomenului si localizeaza punctul de compresiune (aflat
la jumatatea distantei între ombilic si apendicele xifoid).
Salvatorul va aseza pumnul (dominant) cu marginea cubitala în jos
în punctul ales si va executa compresiuni în sus si înauntru cu
ajutorul celeilalte mâini asezata peste prima mâna. Se repeta
manevra pâna la eliminarea corpului strain sau pâna când
pacientul îsi pierde starea de constienta.
• Accidente ale manevrei:
• regurgitarea (prin comprimarea stomacului plin);
• lezarea organelor abdominale;
• lezarea apendicelui xifoid.
Ele se pot evita prin alegerea corecta a locului de comprimare (NU pe apendicele xifoid)
• Dupa dezobstructia cailor aeriene superioare, pot ramâne fragmente din corpul strain în
tractul respirator superior sau inferior, care pot cauza complicatii ulterioare. De aceea,
victimele cu o tuse persistenta, deglutitie dificila sau senzatie de corp strain blocat la nivelul
gâtului ar trebui supravegheati intr-o clinica de specialitate
• La marii obezi si la femeile gravide în ultimul trimestru, manevra este dificil de efectuat, locul
aplicarii compresiunilor abdominale fiind de aceasta data jumatatea inferioara a sternului.
• Daca pacientul cu obstructia cailor aeriene devine inconstient, alertati imediat serviciul de
urgenta si începeti RCP cu compresiuni toracice