„Compensarea în cazul

deficiențelor senzoriale”
Cursantă: Ștefan Oxana
Recalificare PPS
- Definirea conceptului de compensare;
- Compensarea în cazul deficiențelor de auz;
- Compensarea în cazul deficiențelor de vedere.
Compensare (din latină - rambursare,
echilibru) - rambursarea funcțiilor
subdezvoltate sau perturbate prin
utilizarea funcțiilor parțial perturbate
atunci când este posibilă compensarea
funcțiilor, este posibil să se implice noi
structuri nervoase care nu au participat
anterior la punerea sa în aplicare.
 Referindu-se in mod expres la copiii cu cerințe speciale, M. L Zemtova
(1965) definește compensarea ca pe un proces aparte de dezvoltare,
in condițiile căruia se formează noi sisteme dinamice de legături
condiționate; au loc diferite substituiri; se produc corectări si refaceri
ale unor funcții distruse sau nedezvoltate; se formează modalități de
acțiune si insușire a experienței sociale; se dezvoltă capacitați fizice si
mintale, dar și personalitatea copilului in ansamblul sau.
 Ca 'lege' a procesului dezvoltării, compensarea actionează în direcția
reechilibrării acestui proces, ori de cate ori intervine un factor
perturbator, de exemplu, o deficienta, o disfuncție, o incapacitate
etc.
Fenomenul dezvoltarii compensatorii este prezent Ia toate categoriile de copii cu
deficiente, la fiecare categorie avand, insa, un anume specific si anumite limite. Evident
ca altele vor fi aspectele concrete ale compensarii la copiii cu deficiente de vedere,
comparativ cu cei avand deficiente de auz, chiar daca, in principiu, mecanismele
procesului respectiv sunt aceleasi. Cu atat mai mult, aspecte deosebite se vor reliefa in
cazul copiilor cu deficiente mintale, la care insasi baza organica a procesului
compensator - creierul - este afectata intr-o forma sau alta.
 Compensarea în cazul deficiențelor de auz:
În cazul tulburărilor de auz intervine compensarea, care consta într-un proces complex de
reechilibrare a funcționării organismului, în scopul adaptării la solicitările mediului, pe baza
legii unității și interacțiunii părților componente ale unui sistem. Fenomenul compensării poate
fi întâlnit în următoarele forme:
-Compensare organică – întâlnită în cazul hipoacuziilor prin creșterea eficienței percepției
audutive (se referă la exersarea și creșterea sensibilității/acuității auditive pe baza resturilor
funcționale existente și NU urmărește refacerea părții afectate din organul auditiv);
-Compensarea funcțională (intrasistemică) – se realizează în cazul pierderii totale a auzului și
presupune restructurarea schemei funcționale prin preluarea de către analizatorii valizi a funcției
pierdute; în aceste caz auzul deficitar este compensat de văz (prin labiolectură), de simțul
vibrotactil estențial pentru perceperea vibrațiilor articulatorii în procesul demutizării) și mai ales
de plasticitatea structurilor cerebrale (interferența funcțională a ariilor de proiecție primară cu
ariile de asociație care intervine în integrarea si interpretarea corectă a informațiilor corecte pe
cale vizuală și vizual-mortice);
- Compensarea de tip mixt- îmtâlnită în anumite cazuri de hipoacuzie cu implicarea structurilor
organice și funcționale.
În compensarea oraganică sau funcțională, un rol important îl au mijloacele tehnice (proteze de
anumite tipuri), intervenții medicale (timpanoplastii) și , mai nou, echipamente microelectronice
(implanții cohleari).

Formele de comunicare întâlnite în procesul educațional al copiilor cu deficiențe de auz sunt:

a) Comunicare verbal - orală și scrisă:
- are la bază un vocabular dirijat de anumite reguli gramaticale;
- labiolectura- suport important în înțelegere;

b) Comunicare mimico-gestuală- este cea mai la îndemână formă de comunicare, de multe ori
folosită într-o manieră stereotipă și de auzitori;

c) Comunicare cu ajutorul dactilemelor – are la bază un sistem de semene manuale care înlocuiesc
literele din limbajul verbal și respectă anumite ”reguli gramaticale” în ceea ce privește topica
formulării mesajului;
d) Comunicare bilingvă- presupune combinarea între:

 Comunicarea verbală + comunicarea mimico-gestuală;

 Comunicarea verbală + comunicarea cu dactileme ;

e) Comunicare totală – folosirea tuturor tipurilor de comunicare în ideea de a se completa reciproc

și de a ajuta la corecta înțelegerea mesajului.
 Compensarea în cazul defriciențelor de vedere

Compensarea deficiențelor vizuale reprezintă o componentă a mecanismului biologic de

menținere și redresare a funcțiilor vitale din organism care exprimă în cel mai înalt grad
ultrasensibilizarea sistemului biologic la perturbări ale echilibrului și dinamicii sale, având la
bază plasticitatea deosebită a sistemului nervos central.

Formele compensarii sunt:

 Regenerarea organică;
 Vicarierea (suplinirea);
 Restructurarea funcțională.
Factorii condiționali ai compensării sunt:
 gradul deficienței;
 cauza deficienței;
 consecințele pierderii vederii;
 particularitățile deficitului de vedere: nivel intelectual, temperament și
caracter;
 deficiențe asociate tulburărilor de vedere.
În scopul restructurării schemei funcționale a analizatorilor valizi și pentru
realizarea compensării prin activități educative, sunt propuse mai multe direcții
de acțiune:

1) Educația tactil-kinestezică urmărește reeducarea raportului dintre

senzația vizuală și cea tactil-kinestezică (în sensul asigurării suportului
tactil-kinestezic al percepției vizuale, controlul și autocontrolul simțului
taclil-kinestezic, dezvoltarea capacității de fixare (obiecte, litere, imagini)
fără suportul celorlați analizatori (pentru ambiopi) și formarea abilităților
necesare învățării citit-scrisului în sistemul Braille.

2) Educația audutivă urmărește formarea capacității de a diferenția sunetul

de zgomot și de a deosebi anumite sunete, precum și diferențierea sunetelor
musicale și educarea auzului fonematic, valorificarea auzului pentru
facilitarea orientării și locomoției, utilizarea auzului pentru compensarea
deficiențelor de vedere (recunoașterea și localizarea unui obiect după
sunetul emis, a unei personae după voce,etc.)
3) Educația olfactiv-gustativă urmărește formarea capacității de identificare și
discriminare a senzațiilor olfactive și gustative, utilizarea diferitelor tipuri de
semnale olfactive în orientare, identificare calității alimentelor pe baza mirosului
și gustului, localizarea pe baza mirosului a eventualelor surse de pericol.

4) Antrenamentul vizual complex urmărește activizarea și antrenamentul

resturilor de vedere în parametrii fiziologici (fără suprasolicitări sau excese),
dezvoltarea schemelor și modelelor perceptive, a strategiilor de explorare
oculomotorie, a coordonării visual-motorii, a capacității de structurare perceptiv-
mortice a spațiului și a proceselor cognitive superioare.
Toate acestea pot lua forma unor jocuri sau sarcini care să trezească
interesul și motivația copiilor.
 Bibliografie:

https://elmin.ru/ro/wiring/vidy-kompensacii-v-psihologii-kompensaciya-mehaniz
m-psihologicheskoi-zashchity-kompensaciya-
--
ontogeneti.htmlhttps://elmin.ru/ro/wiring/vidy-kompensacii-v-psihologii-
kompensaciya-mehanizm-psihologicheskoi-zashchity-kompensaciya---
ontogeneti.html

”Sinteze de psihopedagogie specială” – Alois Gherguț