PATOLOGII

ALE
SISTEMULUI
NERVOS
 AUTISMUL .CE ESTE ?
Tulburarea de spectru autist (TSA) este o manifestare complexa, asociata cu diferite simptome, care includ deficit
persistent in comunicarea si interactiunea sociala, in contexte multiple, si modele de comportament restrictionate si
repetitive.
Autismul nu este efectul educatiei, nu este contagios, nu apare din cauze externe (alimentatie, vaccinuri), este
prezent din momentul nasterii, dar se manifesta incepand cu primii ani de viata, prin semne caracteristice, si nu este
un simplu refuz de a comunica. Creierul persoanelor care au tulburari din spectrul autist functioneaza altfel.
Autismul, in toate formele lui, nu este o boala a omului modern, avand o rata de incidenta relativ constanta de-a
lungul timpului, dar cu o reala tendinta de manifestare mai frecventa in ultimii 20 de ani.
Multor parinti li se spune ca autismul este o tulburare de comportament. Copiii cu autism afiseaza comportamente
confuze si, uneori, perturbatoare. Practica medicala si cercetarea au schimbat modul de abordare, astfel ca autismul
este considerat o manifestare neuroatipica, o neurodiversitate cu efecte comportamentale.
Nu exista o singura forma de autism, ci sunt multe subtipuri, influentate de factori genetici si de mediu. Persoanele
cu autism au un set distinct de puncte forte si provocari, iar modalitatile prin care acestea invata, gandesc si rezolva
probleme, la modul general, pot varia, de la situatii in care sunt foarte abile pana la incapacitati severe. Unele
persoane cu TSA pot avea nevoie in permanenta de sprijin, in timp ce altele se pot descurca independent.
Exista mai multi factori care pot influenta manifestarile din spectrul autist. Cel mai adesea, acestea sunt insotite de
sensibilitati senzoriale si alte probleme medicale, cum ar fi tulburari gastro-intestinale, convulsii, epilepsie sau
tulburari de somn, precum si provocari de sanatate mintala, cum ar fi anxietatea, depresia si problemele de deficit de
atentie.
Semnele de autism apar, de obicei, pana la varsta de 2-3 ani. Unele manifestari specifice pot sa fie sesizate chiar mai
devreme si pot fi diagnosticate la 18 luni. Nu sunt rare cazurile in care simptomele apar chiar in primul an de viata. In
fapt, se pare ca un numar destul de mic de copii, cu diferite forme de autism, se dezvolta cu adevarat normal in
primul an de viata, pentru ca in jurul varstei de un an si jumatate-doi, sa intre intr-o perioada de regresie, care
corespunde cu aparitia simptomelor de autism. Cercetarile si practica arata ca identificarea cat mai timpurie a
semnelor de autism duce la rezultate pozitive, daca sunt aplicate metode terapeutice eficiente.
• CAUZELE AUTISMULUI
• Studiile si analizele mai arata ca anumite influente asupra
mediului pot creste sau reduce riscul de autism la
persoanele care sunt predispuse genetic la TSA, dar acestea
sunt mereu foarte mici. Factorii de mediu care pot intra in
discutie ca fiind elemente ce cresc riscul aparitiei
simptomelor de spectru autist sunt:
• varsta avansata a oricaruia dintre parinti;
• complicatiile in timpul sarcinii sau la nastere, de exemplu,
nasterea prematura inainte de 26 de saptamani si o
greutate redusa la nastere, sarcinile multiple;
• sarcinile distantate la mai putin de un an;
• absenta necesarului de acid folic, inainte si la conceptie, dar
si pe parcursul sarcinii:
• obezitatea si diabetul in timpul sarcinii;
• unele afectiuni virale, ale mamei, in timpul sarcinii.
• Este dovedit ca nu exista nicio legatura intre vaccinurile pe
care le fac copiii pana la doi ani si aparita autismului.
Acesta este un mit nascut si alimentat de faptul ca primele
semne ale autismului apar in perioada vaccinurilor, la un an
si jumatate-doi. Fiecare familie are o experienta unica,
legata de aparitia simptomelor si de confirmarea
diagnosticului de TSA, iar pentru unii, aceasta corespunde
cu momentul vaccinarii. Cercetarile ample, realizate in
ultimii 20 de ani, cu scopul de a identifica daca exista vreo
legatura intre vaccinurile din copilarie si autism, au
concluzionat faptul ca vaccinurile nu cauzeaza autism.
•SIMPTOME
• interactioneaza dificil cu ceilalti, are probleme legate de abilitatile sociale;
• nu raspunde la prenume, pana la varsta de un an;
• nu este interesat de jucariile unui alt copil, nu relationeaza cu alti copii, nu interactioneaza cu
alte persoane;
• se simte bine singur;
• evita sau respinge contactul fizic;
• evita contactul vizual;
• cand este suparat sau se loveste, nu cauta consolare;
• nu intelege emotiile;
• este posibil sa nu-si intinda bratele, pentru a fi ridicat.
• Aproximativ 40% dintre copiii cu tulburari ale spectrului autist nu vorbesc deloc si intre 25-30%
dezvolta anumite abilitati lingvistice in timpul copilariei, dar apoi le pierd. Cei mai multi au
unele probleme de comunicare, cum ar fi:
• vorbirea intarziata si abilitatile lingvistice limitate;
• vocea plata sau vocea cantatoare;
• echolalie – repeta mereu aceeasi fraza;
• probleme cu pronumele – vorbeste despre sine la persoana a III-a;
• nu gesticuleaza;
• are comportamente repetitive, cum ar fi clatinarea si fluturarea mainilor, balansarea, sariturile
sau piruetele obsesive;
• au fixatii pe anumite activitati sau obiecte;
• schimbarile din rutina ii tulbura;
• sensibilitatea extrema la atingere, lumina si sunete puternice;
• absenta imitarii comportamentelor celor din jur;
• lipsa de coordonare si stangacia;
• impulsivitatea sau comportamentul agresiv cu sine si cu ceilalti.
• TRATAMENT
Fiecare copil sau adult cu autism este un pacient unic, avand puncte
forte si provocari carora trebuie sa le faca fata. In consecinta, nu se
poate vorbi despre o terapie unica, fiecare caz in parte avand o
schema de tratament personalizata. In conditiile in care multe
dintre tipurile de autism se asociaza cu alte probleme de sanatate,
cum sunt cele legate de tulburarile gastrointestinale, problemele de
somn, uneori, convulsiile sau epilepsia, strategia terapeutica se
orienteaza inclusiv spre ameliorarea acestor complicatii asociate.
La acestea se adauga terapiile specifice (Applied Behavioral Analysis
– ABA), care au ca scop imbunatatirea atentiei, stimularea
proceselor de invatare si comunicare, insusirea unor
comportamente si deprinderi sociale sau provocari motorii sau
dobandirea unor alte abilitati, cum ar fi hranirea sau ingrijirea
personala. Astfel, fiecare plan de tratament si de interventie, pentru
oricare dintre formele de autism, este adaptat la nevoile specifice
ale persoanei in cauza.
Trebuie spus ca nu exista „remedii” pentru autism, iar tulburarile
din spectrul autist nu se vindeca, insa, instituite cat mai devreme si
aplicate in mod sustinut, terapiile pot ajuta la ameliorarea
simptomelor si la integrarea sociala. Evolutia pozitiva depinde de
gradul de afectare si de tipul de sindrom autist. Unele persoane cu
TSA pot raspunde foarte bine la terapie, in timp ce altele nu.
La terapie se adauga si o serie de tratamente alternative de
sustinere. Acestea pot include doze mari de vitamine, terapia de
eliminare a metalelor grele, oxigenoterapie, suplimente cu
melatonina. Opinia specialistilor este impartita in ceea ce priveste
aceste terapii complementare, care trebuie realizate cu acordul
medicului si sub supravegherea acestuia.
EPILEPSIE.CE ESTE ?
Epilepsia este o boală cronică a creierului care afectează
aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume,
conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Boala se
caracterizează frecvent prin convulsii recurente. Acestea sunt
episoade scurte de mișcări involuntare, care pot implica o parte a
corpului (parțial), sau întregul corp (criză generalizată).
Uneori, convulsiile sunt însoțite de pierderea cunoștinței și a
controlului funcției intestinului sau vezicii urinare.
Episoadele de convulsii sunt rezultatul descărcărilor electrice
excesive dintr-un grup de celule ale creierului. Locul acestor
descărcări pot fi în diferite zone ale creierului. Convulsiile pot
varia de la un episod scurt de tremur al mușchilor până la
convulsii severe și prelungite. Crizele pot varia, de asemenea, în
funcție de frecvență, de la mai puțin de una pe an la mai multe
pe zi.
Important de reținut este că o criză nu înseamnă epilepsie (mai
puțin de 10% dintre persoanele din întreaga lume suferă o criză
în decursul vieții). Epilepsia este definită ca având două sau mai
multe convulsii neprovocate.
Frica, neînțelegerea, discriminarea și stigmatizarea socială au fost
puse în relație cu epilepsia vreme de secole. Acest stigmat
continuă și astăzi în multe țări și poate avea un impact negativ
asupra calității vieții persoanelor care suferă de această boală,
dar și a familiilor acestora.
Epilepsia este una dintre afecțiunile neurologice cele mai grave.
Boala poate fi ținută sub control dacă este diagnosticată la timp și
dacă este tratată adecvat. Problema o reprezintă faptul că aceste
crize de epilepsie sunt de foarte multe ori confundate cu afecțiuni
psihologice, astfel încât diagnosticul este întârziat.
 • Factori de risc
• CAUZE
Unii factori pot crește riscul de epilepsie:
În aproximativ 50% din situaţiile întâlnite la nivel global, cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin
cunoscute și înțelese. Cele care sunt cunoscute sunt împărțite în mai multe categorii: •vârsta: debutul epilepsiei este cel mai frecvent întâlnit la
structurale, genetice, infecțioase, metabolice, imune și necunoscute. În principal, cele mai
importante cauze ale epilepsiei sunt: copii și la adulții mai în vârstă, însă această afecțiune poate
factorul genetic (epilepsii ereditare): nu sunt frecvente, dar este posibil ca epilepsia să apară pe
apărea la orice vârstă;
linie genetică. Aceste cazuri de epilepsie ereditară se manifestă înainte de vârsta de 20 de ani.
Unele tipuri de epilepsie apar ca urmare a moștenirii genetice;
•istoric medical: dacă există în familie o rudă bolnavă de
epilepsie, crește riscul de a dezvolta această afecțiune.
afecțiuni ale creierului: poate fi vorba despre o tumoare cerebrală sau despre un accident
vascular cerebral. În astfel de cazuri, afecțiunea se manifestă după vârsta de 35 de ani; •leziuni la nivelul capului: sunt responsabile pentru unele
afecțiuni infecțioase: meningita, SIDA, encefalita virală, malaria cerebrală; cazuri de epilepsie.
probleme prenatale: pot fi numeroase, de la o dietă inadecvată a mamei, la consum de droguri;
•accident vascular cerebral și alte boli vasculare: pot
cauze metabolice: uremia, aminoacidopatiile;
produce leziuni ale creierului care pot declanșa epilepsia.
tulburări de dezvoltare: epilepsia este asociată cu tulburări de dezvoltare, cum ar fi autismul și
neurofibromatoza; •demența/boala Alzheimer.
traumatisme craniene: loviturile suferite în urma unui accident de mașină pot fi cauza
declanșării epilepsiei ;
În ceea ce privește factorii declanșatori externi ai
epilepsiei, aceștia sunt:
cauze imune: encefalitele autoimune.
•somnul insuficient;
•febra;
•stresul prelungit;
•lumina puternică sau intermitentă pe termen lung;
•săritul peste mese, dieta dezechilibrată.
SINDROMUL PETER PEN
Sindromul Peter Pan este atunci cand un adult nu doreste sa-si asume responsabilitati si sa se maturizeze.
Suferinta stereotipica din sindromul Peter Pan este cand o persoana care nu doreste sa intre in viata
adulta. Este posibil ca acestia sa nu munceasca, sa-sinu isiasume responsabilitati si vor ca toti cei din jurul
lor sa-si sustina stilul de viata.
Deoarece acest sindrom este greu de depistat, este greu sa spuneti cine este afectat. Doar pentru ca
cineva are tendinte asemanatoare copilului, cum ar fi curiozitatea, simtul umorului sau iubirea pentru
anumite lucruri asociate unui copil, nu inseamna ca au sindrom Peter Pan.
In ciuda faptului ca acest sindrom nu este considerat o tulburare sau boala mintala, multi psihologi
folosesc acest concept pentru a se referi la adultii care arata aceasta teama si anxietate pentru
responsabilitatile pe care le presupune faptul de a fi adult. Ar trebui sa fie clar ca adolescentii nu ar intra
in acest sindrom, deoarece este perfect normal in acea etapa sa aiba anumite preocupari cu privire la ceea
ce tine lumea adultilor pentru ei.
Cauzele sindromului Peter Pan
Este greu de spus ce anume ar determina pe cineva sa vrea sa evite responsabilitatile, dar exista cateva
teorii. Una din principalele cauze o constituie lipsa de afectiune din copilarie. La maturitate, o persoana
care a fost privata in copilarie de afectiune, doreste sa se simta protejata, ii este teama de necunoscut. De
exemplu, barbatii cu acest sindrom prefera sa locuiasca cu parintii si isi intemeiaza o familie la varste
avansate. Cariera lor nu se afla intr-o faza stabila, toti fug de casatorie si, mai ales, de responsabilitatea de
a avea copii.
O copilarie abuziva. La celalalt capat al monedei, cineva care a fost abuzat ca un copil se poate simti ca si
cum ar trebui sa "recupereze" copiii lor odata ce devin adulti. Sunt departe de parinti si pot face tot ce vor,
astfel incat acestia se pot regresa intr-un copil pe care ei il considera sigur.
O copilarie zdruncinata. Stim cu totii pe cineva ai carui parinti nu au spus niciodata “Nu!”. Ei nu si-au
disciplined niciodata copilul, nu i-au invatat niciodata abilitati de viata, iar cand au devenit adulti, parintii i-
au incatusat. Fiind prea rasfatati poate duce la nedorinta de a-si asuma responsabilitati. Schimbarea
brusca de la a fi rasfatata la necesitatea de a lucra si de a plati facturi este jignitoare pentru multi oameni.
In loc sa fie introdusi treptat la conceptele adultilor, copiii au fost “cocolositi” permanent.
Simptome sindromului Peter Pan
Cand traim cu aceste tipuri de oameni, de obicei, avem sentimentul ca vorbim de fapt cu un copil care este inchis in corpul unui
adult si, desi multi considera ciudat ca cineva ar putea actiona in acest fel, acest sindrom este frecvent in societate. Printre
principalele caracteristici si simptome ale persoanelor cu acest tip de sindrom, se evidentiaza urmatoarele:
Persoana cu o astfel de afectiune este sigura pe ea, chiar aroganta, atitudine prin care ascunde nesiguranta si incapacitatea de a
adopta decizii. Pe langa imaturitate emotionala, se caracterizeaza prin teama de a gresi si de a nu fi acceptat si iubit de cei
apropiati. Are tendinta de a recurge la minciuni, la exagerari atunci cand vorbeste de proiecte ambitioase sau de aventuri
sentimentale extravagante.
•Lipsa motivatiei de a munci sau a merge la munca este un alt simptom. 
•Este preocupat de propria persoana si de propriile probleme, sustinand ca toti ceilalti sunt responsabili de lucrurile negative din
viata sa. 
•Nu accepta compromisul, considerand un obstacol in calea libertatii sale. 
•In cadrul relatiei de cuplu, atunci cand apar probleme, cauta sa nu se implice, sa nu aiba planuri pe termen lung. Instabilitatea
afectiva se transpune in tendinta spre infidelitate. Este incapabil de a-si mentine atentia pentru a rezolva o problema, iar bucuria
se transformaa in atacuri de panica.
•Sunt dependenti emotional. Ei nu stiu cum sa faca fata dependentei emotionale.
•Acestia trebuie sa fie apropiati de parintii lor, deoarece cred ca mai au nevoie de ingrijirea si protectia lor.
•Lipsa de incredere in ei insisi.
•De obicei manifesta putin interes pentru sex.
•In mod normal actioneaza impulsive.
•Au comportamente ale adolescentilor.
•Ei aleg cupluri mult mai tinere decat ei. De exemplu, barbati de 40 de ani care au cupluri de 20 de ani.
Se trateaza sindromul Peter Pan?
Deoarece sindromul Peter Pan inca nu este recunoscut ca tulburare mentala de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, nu exista
un prognostic clar cu privire la tulburare. Persoanele cu aceasta tulburare pot suferi terapii, dar inca nu exista o modalitate
 Anevrismele cerebrale
Un anevrism este o dilatare anormală sau balonare al vasului ce transportă sânge.
Se disting mai multe tipuri de anevrisme:
• Anevrismul cerebral care apare în vasele de sânge ce furnizeaza sânge la creier şi se
localizează, de obicei, în punctele de ramificare ale arterelor. Zona slăbita a peretelui vascular
formează un sac mic sau un balon care se umple cu sânge. Anevrismele cerebrale pot erupe şi
cauza sângerări în creier, ceea ce duce la hemoragie subarahnoidiană.
• Anevrismul de aortă care se formează în aortă – un vas de sânge major, de dimensiunea
aproximativă a unui furtun de grădină. Aorta transportă sângele de la inimă la organele vitale.
Simptomele unui anevrism cerebral neerupt pot include:
• Dureri de cap
• Ameteala
• Durere ocular Factori de risc sunt:
• Deficit de vedere •Vârsta înaintată
•Fumatul
• Vedere dubla intesosata •Tensiunea arterială crescută (hipertensiune
• arterială)
Convulsii
•Majorarea rigidității arterelor (arteroscleroza)
Un anevrism cerebral erupt poate avea oricare dintre simptomele enumerate mai sus, precum •Abuzul de droguri, în special consumul de
și:[Dureri bruște de cap și uneori foarte severe ca și cum ai fi lovit în cap cu un obiect dur; Vomă cocaină
sau senzație de vomă; Pierderea cunoștinței; Dureri faciale; Amorțeală; Slăbiciune general; •Traumatisme la cap
Paralizii] •Consumul excesiv de alcool
•Anumite infecții ale sângelui
•Reducerea nivelului de estrogen după
menopauză