AUTISMUL

ce este autismul? Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români
Autismul este o afecțiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale
copilăriei, mai frecventă decât cancerul infantil, diabetul infantil și sindromul Down.
Statisticile internaționale recente estimează că 1 din 44 de copii au primit diagnosticul de
autism in Statele Unite , iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creștere
continuă a numărului acestora.
Este o tulburare de dezvoltare care afectează comunicarea și comportamentul. Deși poate fi
diagnosticat la orice vârstă, se spune că este o tulburare de dezvoltare, deoarece simptomele
apar, în general, în primii doi ani de viață. Autismul implică toate palierele de dezvoltare,
cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate
laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.
Autismul este cunoscut ca fiind o tulburare "de spectru" deoarece există o mare variație în
tipul și severitatea simptomelor experimentate. Apare în toate grupurile etnice, rasiale și
economice. Deși poate fi o tulburare care durează toată viața, tratamentele și intervențiile
terapeutice pot îmbunătăți simptomele și capacitatea de funcționare a unei persoane. Autismul
nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus
prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigații clinice. Singurul mod prin care un
medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin observarea
comportamentului copilului. De obicei, TSA poate fi diagnosticat în mod fiabil până la vârsta
de doi ani. De aceea, implicarea părintelui este esențială, pentru că el trebuie să observe
primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic. În prezent, diagnosticul tulburărilor
din spectrul autist include anumite afecțiuni care erau în trecut diagnosticate separat:
tulburarea autista, tulburarea pervazivă de dezvoltare nespecificata și sindromul Asperger.
Simptomele devin evidente în copilăria timpurie, frecvent între 12-24 luni. Termenul de
„spectru” se referă la faptul ca există grade foarte variate de afectare, de la un copil la altul și
la același copil, de-a lungul timpului. De exemplu, copiii cu tulburare Asperger, care este
considerată o formă înalt funcțională în cadrul spectrului, prezintă deficite minime în
comunicarea verbală, comportamentul este foarte puțin afectat, dar au dificultăți semnificative
în stabilirea relațiilor cu cei din jur. La polul opus al spectrului poate fi un copil care nu
vorbește, care pare că “nu îi observă” pe cei din jur și are un comportament neobișnuit în
majoritatea situațiilor și dificultăți majore cu învățarea lucrurilor noi. Abilitățile de învățare,
gândire și rezolvare a problemelor persoanelor cu autism pot varia de la a fi supradotați într-
un anumit domeniu la avea deficiențe severe. Ca urmare, unele persoane cu tulburare de
spectru autist vor avea nevoie de mult ajutor în viață de zi cu zi, în timp ce altele de mai puțin.
Semnale de alarmă pentru părinți
Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada
în care copilul este sugar. Nu își caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se
mișcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângurește, nu răspunde la
sunetele scoase de adulți, nu reacționează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde și nu-
și manifestă bucuria, nu rostește niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei
tulburări.
Există însă și situații în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate
abilitățile necesare vârstei sale: merge, vorbește, interacționează firesc, iar brusc, în jurul
vârstei de 2 ani, își pierde toate aceste achiziții.
Diagnosticare Precoce
Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism.
Terapia pentru TSA ar trebui să înceapă cât mai curând posibil după diagnostic. Intervenția
timpurie pentru TSA este importantă deoarece o terapie adecvată poate reduce dificultățile,
ajutându-i în același timp să învețe noi abilități și să profite la maximum de punctele lor forte.
Oamenii de știința au demonstrat ca perioada maxima de dezvoltare a creierului uman se afla
undeva intre vârsta de 0 si 3 ani, fapt ce sugerează într-un mod cat se poate de evident ca
perioada în care trebuie să se înceapă intervenția terapeutică trebuie să se găsească undeva în
acest interval.
 REPERE DE DIAGNOSTICARE PRECOCE A AUTISMULUI:

 1. Este în cea mai mare perioadă a timpului anxios și speriat;

 2. Își acoperă urechile cu mâinile atunci când se aud anumite zgomote;

 3. Uneori este autoagresiv sau agresiv cu cei din jur;

 4. Uneori manifestă teamă nejustificată;

 5. Nu manifestă nevoia de afecțiune;

 6. Are reacții anormale față de stimuli normali;

 7. Când este dus într-un loc necunoscut nu manifestă interes pentru explorarea
mediului;

 8. Are probleme de alimentație sau de somn;

 9. Manifestă aversiune față de schimbări și se manifestă prin crize de plâns;

 10. Are anumite reacții corporale repetitive cum ar fi bătutul din palme sau legănatul;

 11. Nu reacționează la anumite tonalități ale vocii;

 12. Uneori aveți impresia că nu aude atunci când vorbiți cu el;

 13. Nu imită expresiile faciale sau gestuale;

 14. Lipsește comunicarea non-verbală;

 15. Nu încearcă să vă atragă în activitățile lui;

 16. Nu se uită la lucrurile pe care le priviți și dumneavoastră;

 17. Nu privește spre un obiect pe care îl indicați;

 18. Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;

 19. Nu imită ceea ce faceți;

 20. Își fixează privirea spre un punct fix și o menține mai mult de 1 minut;

 21. Nu răspunde la instrucțiuni simple („hai la mama”, vino la mine”);

 22. Nu vă aduce obiectele indicate de dumneavoastră;

 23. Are comportamente repetitive față de anumite obiecte (exemplu: învârte roțile de
la mașinuțe foarte mult timp);

 24. Nu urmărește cu privirea persoanele sau obiectele care se mișcă în câmpul lui
vizual;

 25. Are o hipersensibilitate la sunete, unele dintre ele provocând crize de plâns şi
nimic din ceea ce faceți nu îl calmează;

 26. Începe să plângă fără un motiv pe care să-l puteți depista, iar aceste episoade de
plâns durează o perioada îndelungată;

 27. Este dificil de calmat atunci când plânge;

 28. Evită de cele mai multe ori contactul vizual atât cu dumneavoastră cât și cu
ceilalți;

 29. Nu întinde mâinile atunci când vreți să îl luați în brațe;

  30. Zâmbește foarte rar sau deloc;

 31. Nu reacționează atunci când îi acordați atenție;

 32. Adoptă posturi bizare;

 33. Nu îi place să fie atins sau luat în brațe;

 34. Uneori pare insensibil la durere;

 35. A încetat să mai folosească anumite cuvinte pe care înainte le folosea.

Dacă vă regăsiți copilul ca prezentând câteva din simptomele de mai sus și dacă asta se
întâmplă cu o frecvență și o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime, dar dacă
regăsiți în comportamentul copilului multe din caracteristicile din listă, probabil are nevoie de
ajutor suplimentar.
Importanța terapiei în autism
Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă
geografică sau nivel de educație. Nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă,
până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viață independentă.
Prin terapie, copilul învăța, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte,
cum să fie independent. Fără terapie simptomele autismului se agravează în timp. De aceea
neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică îl
privează de toate aceste achiziții, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult
neintegrat și de cele mai multe ori, instituționalizat.
 Boala Parkinson
Boala Parkinson a fost numită după medicul și farmacistul englez James Parkinson, care a
descris în detaliu simptomele specifice bolii în 1817. Pentru că James Parkinson a constatat un
tremor vizibil al mâinilor la pacienții săi, a descris boala ca „paralizie spastică”. Între timp s-a
descoperit că tremuratul („tremorul”) nu este prezent la toți pacienții cu boala Parkinson.
Numai tremorul de repaus, adică tremuratul membrelor relaxate, reprezintă simptome ale bolii
Parkinson, în timp ce alte forme de tremurat au de obicei alte cauze. Caracteristice pentru
boala Parkinson sunt o încetinire progresivă a mișcărilor („bradikinezie”) și o rigiditate a
membrelor.

Cauza pentru care, la unele persoane, se ajunge la această dispariție a celulelor nervoase, și
astfel la apariția bolii Parkinson, este încă insuficient explicată. Rezultatele actuale ale
cercetărilor relevă că, în majoritatea cazurilor, cauza o reprezintă o corelare complicată a
stărilor congenitale și a diverșilor factori de mediu. Moștenirea directă este o excepție rară,
astfel încât copiii pacienților cu Parkinson prezintă un risc foarte scăzut de a se îmbolnăvi. La
debutul bolii la o vârstă foarte fragedă (înainte de 30 de ani) sau în cazul mai multor rude care
suferă de Parkinson se poate face o consiliere genetică.

Care sunt simptomele specifice bolii?

Următoarele simptome sunt caracteristice pentru boala Parkinson și sunt numite simptome
principale sau „cardinale”. Recunoașterea acestor simptome este decisivă pentru
diagnosticarea bolii Parkinson, pe care medicul o poate stabili deja pe baza consultației fizice.
1. Bradikinezia (reducerea mișcărilor, mișcări încetinite)

Prin aceasta se înțelege o încetinire a proceselor de mișcare. În acest termen se încadrează

reducerea scalei mișcărilor, precum și dificultățile inițierii unei mișcări. Exemplele tipice de
bradikinezie sunt micșorarea scrisului de mână, mersul încetinit, cu pași mici, reducerea
mimicii și gesticii, precum și vorbirea înceată și monotonă.

2. Rigiditatea mușchilor

Acest simptom se manifestă prin înțepenirea zonelor corporale afectate. Rigiditatea devine
evidentă când brațul sau piciorul afectat sunt mișcate de către examinator. Câteodată,
rigiditatea este asociată, în timpul îndoirii unei articulații a mâinii sau brațului, și cu așa-
numitul fenomen al roții dințate. Îndoirea are loc sacadat, la fel cum se întâmplă când două
roți dințate intră în contact una cu cealaltă și se angrenează în mod repetat .
3. Tremor (tremuratul)

Tremorul este, la mulți pacienți, primul semn al bolii Parkinson, însă poate fi în întregime
absent în cazul a până la 30 % dintre cei afectați. Tremuratul începe, de cele mai multe ori,
unilateral la un braț sau la un picior, și se poate extinde apoi la celelalte membre. Pentru boala
Parkinson este tipic, spre deosebire de alte forme de tremor, faptul că tremuratul apare
preponderent la membrele relaxate (de ex. mână, braț sau picior), în repaus, și mai puțin când
se execută sau se menține o mișcare. Deseori, tremuratul nu poate fi eliminat complet cu
ajutorul medicației.

4. Tulburările reflexelor de îndreptare a posturii

În mod normal, echilibrul nostru când stăm sau mergem este reglat prin reflexe, care se
derulează în mare parte automat. În boala Parkinson apare o reducere a acestor reflexe, astfel
încât persoanele afectate se află tot mai puțin în situația de „a-și reveni”, dacă se
dezechilibrează. Multă mișcare și fizioterapie pot ajuta la asigurarea reglării echilibrului cât
mai mult posibil.

Simptome asociate

Pe lângă tulburările de mobilitate, care reprezintă simptomele principale, în cazul bolii

Parkinson pot interveni și alte simptome. Acestea apar, parțial, prin modificări ale
metabolismului cerebral, și parțial prin reacțiile sufletești la îmbolnăvire, sau prin efectele
asociate administrării de medicamente.

Simptomele asociate tipice fazei timpurii a bolii Parkinson sunt:

• Hiperhidroză accentuată

• Simțul redus al mirosului

• Pierderea determinării/lipsa motivației

• Tristețe/depresie

• Tulburări ale somnului

• Dureri, de ex. ale umerilor, picioarelor, spatelui .Aproape toate simptomele bolii Parkinson
își pot modifica intensitatea pe parcursul unei zile. Aceasta depinde, pe de-o parte, de
oscilațiile efectelor medicamentelor pe parcursul zilei, și pe de altă parte de influențarea
afecțiunilor de către factorii psihici, de ex. anxietate, tensiune și stres. Nu rareori, persoanele
afectate realizează că alte probleme de sănătate, cum ar fi răcelile sau infecțiile urinare pot
agrava temporar simptomele Parkinson. Cum se stabilește diagnosticul de boală Parkinson?
Diagnosticarea bolii Parkinson se realizează în primul rând printr-o interogare temeinică a
pacientului și printr-o consultație fizică. În plus, poate fi efectuat și un așa-numit test cu
apomorfină sau L-Dopa. O ameliorare a simptomelor în urma luării acestor medicamente
susține diagnosticarea bolii Parkinson.

Boala Parkinson este o boală progresivă, la care impactul lipsei de dopamină din creier poate
fi atenuat prin medicamente. Terapia modernă a demonstrat că speranța de viață a pacienților
cu boala Parkinson este aproape normală, și mulți dintre cei afectați pot duce mulți ani o viață
independentă și împlinită. Nu este posibilă o predicție sigură la debutul bolii cu privire la
evoluția ulterioară a fiecărui caz în parte. Vârsta, alte boli și reacția la medicamente sunt
factori care pot avea o influență asupra evoluției bolii. Consecințele care rezultă de aici pentru
tratament sunt și ele tratate îndeaproape în capitolele următoare. Activitatea fizică, stimulii
mentali și menținerea contactelor sociale îmbunătățesc premisele de a depăși urmările bolii.
Ce este un „sindrom” Parkinson în comparație cu boala Parkinson? În boala Parkinson,
simptomele menționate mai sus se bazează întotdeauna pe scăderea descrisă a celulelor
cerebrale care produc dopamină. Spre deosebire de aceasta, termenul de „sindrom” Parkinson
înseamnă doar că pacientul prezintă simptome tipice pentru Parkinson (de ex. tremor sau mers
lent, cu pași mici), fără a se specifica o cauză clară a acestor simptome. Această diferență este
importantă, fiindcă medicamentele pentru boala Parkinson nu funcționează sau funcționează
insuficient în cazul altor sindroame Parkinson. Următoarele sunt frecvente: Sindrom
Parkinson declanșat de medicamente Cauza o reprezintă așa-numitele neuroleptice
(psihofarmaceutice). Simptomele sunt foarte asemănătoare cu cele ale bolii Parkinson, însă
după renunțarea la medicamentele declanșatoare dispar. Sindrom Parkinson declanșat de
irigarea sanguină cerebrală redusă .Pacienții afectați nu răspund de cele mai multe ori la
medicația pentru Parkinson. Deseori, mersul este mai puternic afectat decât alte funcții.
Simptomele asociate frecvente sunt nevoia acută de a urina și tulburările activității cerebrale.
Atrofia multisistemică (degradarea celulelor nervoase în diferite regiuni cerebrale) Această
formă de sindrom Parkinson este uneori dificil de recunoscut, din cauza similarității cu boala
Parkinson, chiar și de către neurologi (specialiști în boli nervoase). O analiză imagistică poate
ajuta la diagnosticare. Tipice pentru atrofia multisistemică sunt lipsa răspunsului la
medicamente și progresul rapid al dizabilității. Tremor esențial Această boală este cea mai
frecventă cauză a tremuratului (tremorului). Spre deosebire de boala Parkinson, în cazul
tremorului esențial nu există, de regulă, un tremurat al membrelor relaxate. Lipsesc și celelalte
simptome tipice bolii Parkinson. În cazul tremorului esențial, ereditatea este frecventă.

Ce metode de tratament există în cazul bolii Parkinson?

Prin intermediul diverselor terapii existente în prezent, simptomele bolii Parkinson pot fi
ameliorate. Terapia bolii Parkinson se împarte în trei categorii importante:

1. Terapie medicamentoasă

2. Intervenție operativă

3. Terapie fizică și prin exerciții

În boala Parkinson nu trebuie luate medicamente care inhibă metabolizarea dopaminei. Printre
acestea se numără, de ex., așa-numitele neuroleptice, care sunt administrate în tratamentul
schizofreniei, dar și ca mod de calmare sau în cazul stărilor de confuzie. După o folosire
îndelungată, dar și imediat după prima administrare a acestor preparate, se poate ajunge la o
agravare a simptomelor de Parkinson. Chiar și substanța activă metoclopramidă, folosită
deseori împotriva stărilor de greață, poate determina înrăutățirea simptomelor de Parkinson, și
trebuie evitată. Pacientul ar trebui să comunice medicului său toate medicamentele pe care le
ia, indiferent dacă este vorba despre medicamente fără rețetă sau de medicamente prescrise de
alți medici.

ȘCOALA POSTLICEALĂ „HENRI COANDĂ” BISTRIȚA

 REFERAT

AUTISMUL

PROFESOR: ELEV:
CUCUIEȚ MARIANA BĂLĂJAN DANIELA
GEORGETA
ȘCOALA POSTLICEALĂ „HENRI COANDĂ” BISTRIȚA

REFERAT

Boala Parkinson

PROFESOR: ELEV:
CUCUIEȚ MARIANA BĂLĂJAN DANIELA
GEORGETA