Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prezentare Lucrare Grad I Grecu
Prezentare Lucrare Grad I Grecu
EDUCAȚIA ECOLOGICĂ
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PREȘCOLAR
COORDONATOR: PROF. DR. MARIANA ILIE
Concluzii
Bibliografie
Anexe
ARGUMENT
OBIECTIVELE CADRU:
1. Conștientizarea
2. Cunoașterea
3. Atitudinea
4. Deprinderi/Abilități/Priceperi
5. Participarea
CAP. III EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ÎN
CADRUL ACTIVITĂȚILOR LA GRADINIȚĂ
Metoda cubului
Metoda floare de lotus
Metoda piramidei
Metoda ciorchinelui
Metoda brainstorming
Metoda explozia stelară
Metode și tehnici de evaluare a activităților ecologice
Metoda observației
Metoda consemnării grafice a preferințelor, a participării
Metode consemnării progresive a copilului
Proiectul
Portofoliul
Testul
CAP.IV CERCETAREA APLICATIVĂ PRIVIND
EDUCAȚIA ECOLOGICĂ A PREȘCOLARILOR
Eşantionul cercetării
Cercetarea pentru lucrarea de faţă a fost efectuată în
cadrul opţionalului „Micii ecologişti”, care s-a derulat în anul
şcolar 2014 – 2015, pe un eşantion de 29 preşcolari, ai grupei mari
de la Grădiniţa cu program prelungit nr.23 Ploieşti, cu vârste
cuprinse între 5 – 6 ani. Grupa a fost formată din 13 fete şi 16
băieţi, colectivul fiind relativ omogen, majoritatea copiilor fiind
normal dezvoltaţi atât fizic cât şi intelectual. Preşcolarii au fost
disciplinaţi, nu au creat probleme, au fost comunicativi şi sociabili,
majoritatea frecventând grădiniţa încă de la vârsta de 3 ani.
Etapele cercetării
Etapa constatativă
Această etapă s-a desfăşurat în perioada 01.10.2014 –
30.11.2014 şi a cuprins aplicarea diferitelor probe, verificarea
prin evaluari orale, analizarea produselor copiilor, pentru a
descoperi nivelul iniţial al achiziţiilor cognitive şi practice, ale
eşantionului de copil.
Nr. Crt. Nr. de Calificativ Total copii Procente Nr. Crt. Nr. de Calificativ Total copii Procente
copii e copii e
1 15 CA 51,72% 1 13 CA 44,83%
29 29
2 11 CD 37,93% 2 14 CD 48,28%
3 3 NS 10,34% 3 2 NS 6,89%
Proba 1 Proba 2
16 16
14 14
12 12
10 10
8 8
6 6
4 4
2 2
0 0
CA CD NS CA CD NS
Evaluare iniţială
60.00%
50.00%
40.00%
30.00%
20.00%
10.00%
0.00%
NS CD CA
Proba 1 Proba 2
Etapa formativ - ameliorativă s-a desfăşurat în perioada
01.12.2014 – 31.05.2015 şi a cuprins proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi care să răspundă obiectivelor propuse,
urmărindu-se antrenarea tuturor copiilor în cadrul activităţilor de
opţional.
Nr. Crt. Nr. de Calificativ Total copii Procente Nr. Crt. Nr. de Calificative Total copii Procente
copii e copii
1 20 CA 68,97% 1 24 CA 82,76%
29 29
2 8 CD 27,59% 2 5 CD 17,24%
3 1 NS 3,44% 3 0 NS 0%
5
Testul 1 Testul 2
4.5 30
4 25
3.5
3 20
2.5 15
2 10
1.5
5
1
0.5 0
Category 1
0
CA CD NS
CA CD NS
Testul 1 Testul 2
În cadrul etapei finale, care s-a desfăşurat în perioada 01.06.2015
– 18.06.2015,am aplicat probe de evaluare finală. Probele aplicate
au fost în marea lor majoritate asemănătoare cu cele de la
evaluarea iniţială, dar cu un grad sporit de dificultate.
Datele obţinute au fost consemnate în următorul tabel: Datele obţinute au fost consemnate în următorul tabel:
Tabel sintetic nr.5 Tabel sintetic nr.6
Nr. Crt. Nr. de Calificativ Total copii Procente Nr. Crt. Nr. de Calificative Total copii Procente
copii e copii
1 27 CA 93,10% 1 28 CA 96,55%
29 29
2 2 CD 6,90% 2 1 CD 3,45%
3 0 NS 0% 3 0 NS 0%
CA CD NS CA CD NS
Evaluare finală
120%
100%
80%
60%
40%
20%
0%
NS CD CA