REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN 1848

Revoluția Română de la 1848 a

fost parte a revoluției europene din
același an și expresie a procesului de
afirmare a națiunii române și a
conștiinței naționale. Un factor
deosebit de important l-a constituit
Revoluția Franceză din februarie
1848 care a avut repercusiuni asupra
întregii Europe. Deoarece Franța era
un stat național unitar, revoluția de
aici a avut un predominant caracter
social, pe când în celelalte țări a luat
diferite forme, după necesitățile
locale.
Astfel că, principiul libertăților
cetățenești cerute de revoluționarii
francezi a evoluat și s-a transformat
în libertăți naționale pentru
popoarele supuse, iar peste
revendicările sociale s-a suprapus
ideea de unitate națională.
Revoluția Română de la 1848 s-a
desfășurat în condițiile în care părți
din teritoriul național se aflau în
stăpânirea imperiilor vecine
(Transilvania, Bucovina, Basarabia),
în timp ce Moldova și Țara
Românească erau constrânse să
accepte protectoratul Rusiei
țariste și suzeranitatea Imperiului
Otoman.
În Moldova
În Moldova, mișcarea revoluționară a
avut un caracter pașnic, ea mai fiind
denumită în epocă și revolta poeților și
s-a concretizat printr-o petiție în
martie 1848 și printr-un program în
august 1848. Petiția-proclamațiune
cuprindea 35 de puncte și a fost
redactată, de către Vasile Alecsandri, la
o întrunire a tinerilor revoluționari
moldoveni care a avut loc la
hotelul Petersburg din Iași, cu știrea
domnitorului Mihail Sturza, în data de
27 martie. Această "petițiune a boierilor
și notabililor moldoveni" avea un
caracter moderat datorită atitudinii
rezervate a principelui Sturza, care era
presat de prezența trupelor ruse la
graniță. Simțind pericolul unei mișcări și
în Moldova, sub influența celor de afară,
domnitorul însuși le-a cerut petiția.
Aceștia urmau să fie trimiși în exil
în Turcia, însă unii dintre aceștia au
reușit să-i cumpere pe cei care
trebuiau să-i treacă Dunărea (una
dintre persoanele care au jucat un
rol definitoriu a fost Maria Rosetti,
care "mergea pe talvegul Dunării cu
copilul în brațe și cu pungile de
galbeni" pentru a-i elibera pe cei
căzuți prizonieri), ajungând
la Brăila. De aici au reușit să plece
în Transilvania, de unde au trecut
în Bucovina.
În vara lui 1848 se aflau în Bucovina - și
mai ales în Cernăuți - circa 50 de
fruntași ai tineretului revoluționar
moldovean, printre care: Alexandru Ioan
Cuza, Costache Negri, D. Canta, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo. Acestora li s-a
adăugat și Mihail Kogălniceanu, care
avusese un conflict cu fiul domnitorului.
În august 1848 este redactat un program
în 36 de puncte, care a fost publicat de
Kogălniceanu sub titlul „Dorințele
partidei naționale din Moldova”. Acest
program se deosebea radical de petiția
din martie, fiind împotriva
Regulamentului organic și a
protectoratului țarist. Se cereau, printre
altele: egalitate politică și civilă,
instrucțiune gratuită, împroprietărirea
țăranilor și se încheia cu o dorință
arzătoare: unirea Moldovei cu Țara
Românească, unirea fiind considerată
drept „cheia bolței fără care s-ar prăbuși
edificiul național.
În Țara Românească
În Țara Românească, revoluția s-a
bucurat de mai mult succes decât
în Moldova, deoarece tinerii
revoluționari munteni, spre
deosebire de cei moldoveni, au
încercat traducerea ideilor în fapte.
În acest scop i-au atras în tabăra lor
pe intelectualii mai de seamă din
acea vreme, precum și o parte a
administrației și armatei.
• 7 iunie 1848 Craiova: Gheorghe
Magheru, Nicolae Bălcescu și Costache
Romanescu alcătuiesc, în ilegalitate, primul
guvern provizoriu revoluționar.
• 9 iunie 1848: De teama unor conflicte
armate se hotărăște citirea proclamației
revoluționare la Islaz, un mic port la Dunăre
din Romanați pentru că doi dintre cei mai
importanți membri ai clubului revoluționar
craiovean conduceau destinele în Romanați.
Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit
prefectul județului) și căpitanul Nicolae
Pleșoianu ai cărui dorobanți primiseră ordin
să se deplaseze din Craiova la
Islaz. Bibescu ordonase paza tuturor
porturilor pentru a aresta, imediat după
debarcare, agitatori revoluționari veniți de
la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu
și Nicolae Pleșoianu va fi organizată de
către Popa Șapcă, o mare adunare populară
la Islaz.
Guvernul provizoriu format la Islaz îi
cuprindea pe ofițerii: Gheorghe
Magheru și Nicolae Pleșoianu, pe
preotul Radu Șapcă, pe membrii clubului
craiovean: Ștefan Golescu, Ioan Maiorescu și
ca secretar al guvernului provizoriu,
pe Costache Romanescu. Acestora li s-au
alăturat Ion Heliade Rădulescu și Christian
Tell.
• 11 iunie 1848, București: Știind că a
pierdut sprijinul armatei, Bibescu
semnează, la București, proclamația de la
Islaz care va deveni noua constituție. A
doua zi, rușii au protestat prin consulul lor
și au amenințat că vor invada țara. În
aceste condiții, Gheorghe Bibescu abdică.
Guvernul provizoriu revoluționar se
deplasează întâi la Craiova pentru a
înlătura grupul care îl sprijinea pe
Bibescu.