Textul.

Tipologie
 Textul

 Textul = un enunţ sau un ansamblu organizat de enunţuri, o suită

de fraze organizate conform principiului ordinii

 Proprietăţile caracteristice textului se situează la nivel semantic

 Textele implică relaţii:

 semantice - între fraze

 referenţiale
 de sens / intensionale
 Tipuri de text (J.-M. Adam)

 a) text narativ

 b) text descriptiv

 c) text informativ-expozitiv

 d) text argumentativ

 e) text instructiv / injonctiv / procedural

 f) text predictiv

 g) text dialogal/conversaţional
 Textul narativ

I. Caracteristici
Scopul: relatarea unor fapte care se desfăşoară într-un anumit interval de
timp, pe parcursul căruia se petrece o transformare, o evoluţie de la o stare
iniţială către o stare finală
Intenţia emiţătorului - a povesti, a relata
Perspectivă, puncte de vedere narative
Organizare pe axa timpului
Mărci lingvistice: prezenţa verbelor de acţiune, a timpurilor prezent, perfect
compus, mai mult ca perfect, imperfect, perfect simplu; prezenţa personajelor;
prezenţa reperelor temporale (indicatori temporali şi conectori temporali)
Stil direct, indirect sau indirect liber
Registre (sau tonalităţi): serios, comic, fantastic, patetic, didactic etc.
Exemple: roman, povestire, nuvelă, memorii, epopee, jurnal intim, reportaj
etc.
II. J.M. Adam (1992, 46 -59) – 6 elemente constitutive:

1. succesiunea evenimentelor
2. unitatea tematică (existenţa a cel puţin unui actor subiect;
trebuie avut în vedere faptul că unicitatea actorului nu asigură
unitatea acţiunii, acest criteriu devenind pertinent doar prin
raportare la celelalte componente: succesiunea în timp şi
acţiunile ce caracterizează subiectul)
3. transformarea – se ţine seama de ceea ce se spune despre
subiect (predicatele ce-l caracterizează: este / face / are / nu
are) în momentul iniţial t şi de ceea ce se spune despre subiect
în momentul final t+n
4. procesul, care admite includerea componentei temporale însă nu
ca simplă succesiune de evenimente, ci ca o transformare a
predicatelor (ceea ce se spune despre subiect) raportabile la
subiect de la momentul t la momentul t+n
Ex.: basmul - un subiect valorizat în momentul iniţial negativ datorită
absenţei unui obiect de valoare, prin acţiunea transformatoare a
unui scop, subiectul devine posesor al obiectului de valoare, în
momentul final t+n); procesul transformaţional poate fi reuşit sau
nu (eşec)
5. cauzalitatea – există un punct de plecare ce determină
succesiunea evenimentelor şi transformările, acest punct fiind un
reper atât pentru personajele naraţiunii, cât şi pentru narator
6. evaluarea finală / morala (explicită sau implicită)
 Exemplu 1

Doamna aştepta autobuzul,

domnul aştepta autobuzul,
trece un câine care şchiopăta.
Doamna priveşte câinele,
domnul priveşte cîinele,
timp în care autobuzul trecea.

 Morala: cei doi scapă autobuzul, revenind la situaţia iniţială este

implicită.
 Exemplu 2 (adaptare după J. M. Adam):

A fost odată un prinţ care vroia să se însoare cu o prinţesă,

dar cu una adevărată (autentică). Porni atunci într-o călătorie în
întreaga lume pentru a o căuta, şi, într-adevăr lumea era plină de
prinţese; cu toate acestea el nu putea în nici un chip să fie sigur
că acestea erau autentice; găsea întotdeauna ceva suspect la
fiecare. Astfel, el se întoarse, nefericit de a nu fi găsit ceea ce
căuta.
Analiza:
 timpul se scurge de la un moment iniţial t (plecarea prinţului) la
un moment final t+n (întoarcerea prinţului)
 evenimentele se succed între momentele t şi t+n
 unicitatea actorului (prinţul) asigură unitatea textului
 predicatele: în momentul t prinţul este valorizat negativ (prinţul
nu are) (el nu se află în posesia obiectului de valoare – o
prinţesă autentică); în momentul t+n prinţul este la fel
caracterizat (– posesie); subiectul nu devine posesor al
obiectului de valoare; decisiv, în acest sens, este criteriul
prezentat pentru găsirea unei soţii: o prinţesă autentică
- cauzalitatea: dorinţa prinţului de a se însura
- existenţa unui element transformator care poate determina
modificarea predicatelor de bază/iniţiale (călătoria + întâlnirea cu
prinţese), susceptibile de a introduce alte caracteristici ale
subiectului (găsirea unei prinţese autentice = posesia obiectului
de valoare); intervenţia unui element de reacţiune (incapacitatea
prinţului de a stabili autenticitatea prinţeselor) care conduce la
situaţia finală (tristeţea prinţului, care se întoarce acasă);
prezenţa acestor elemente constituie intriga trăsătura esențială a
narativului
Observaţie: distincția text narativ – text care relateaza o
succesiune de evenimente

Intriga generează distincţia dintre textul narativ şi relatarea unei

succesiuni de evenimente
Exemplu:

Ieri am plecat de acasă pentru a lua trenul de 8½ h care ajunge

în X la 10 h. Am luat un taxi care m-a dus la gară, acolo mi-am
cumpărat bilet şi m-am dus la peron; la 8 h şi 20 min. am urcat în
trenul care a plecat la timp şi m-a dus la X.
III. Relevanța narativului în comunicare
 Comunicarea publicitară - reclama

Peste Olt, pe când oamenii străbăteau drumurile călare din zori

şi până în noapte, un călator rătăcea ostenit de zile şi zile de
drumeție. Gura îi era uscată, trupul plin de răni, iar sufletul
amar. La o vreme, sfârşit de năduf, se prăvăli la poalele unor
stânci. Acolo, în inima sălbatică, află un izvor cu apa limpede ca
lacrima şi curată ca aerul munților. De cum sorbi din el, rănile se
vindecară, iar sufletul işi găsi alinarea. Izvorul minunilor i-a
rămas numele, iar cu acest izvor miraculos oamenii îşi mai
ostoiesc şi azi setea şi patimile văzute şi nevăzute. Izvorul
minunilor- apă de legendă.
Analiza

A. Identificarea elementelor specifice textului narativ

prezenţa personajelor (călătorul)
prezenţa conectorilor temporali (pe când, la o vreme, de cum, de zile
şi zile)
prezenţa verbelor de acţiune (străbăteau, rătăcea)
transformarea – la început, în momentul t personajul părea slăbit
(rătăcea ostenit), dar în momentul final t+n apare vindecat (De cum
sorbi din el, rănile se vindecară, iar sufletul işi găsi alinarea)
procesul – drumeţia, punctul culminant (se prăvali la pământ),
elementul transformator reprezentat căderea la poalele stâncilor şi
deznodământul (călătorul soarbe din apa limpede a izvorului) indică
trecerea succesivă a protagonistului prin diverse momente în urma
cărora apare schimbat (de la ostenit, la vindecare, alinare).
B. Funcţionarea strategiei narative ca strategie
persuasivă
Strategia narativă – construită pe pilonii: A TREBUI
A VREA
A PUTEA
A CREDE
Explicitare: a-l face pe R să creadă că trăieşte o stare valorizată
negativ, pe care poate schimba radical, cu condiţia să dorească
acest lucru, mai mult, să considere schimbarea imperativă
Realizare – prin apelul la datele oferite de contextul extralingvistic şi
de organizarea din punct de vedere argumentativ a mesajului
Interpretarea reclamei cu ajutorul strategiei narativității

Într-o lume în care rătăceşti, cu trupul şi sufletul secătuite, ştii

că există apa Izvorul minunilor, o apă ale cărei calităţi se
răsfrâng asupra trupului şi sugletului (e magică, de legendă):
poate face minuni. Dacă vrei să-ţi vindeci trupul şi sufletul, nu
se poate să nu-ţi doreşti, trebuie să-ţi doreşti acest lucru, o poţi
obţine.