Tartrul dentar:

structură și rol

SMĂRĂNDOIU ANDREEA-IULIA

Medic rezident Parodontologie anul 2

Microbiologie
 Tartrul dentar
• Termenul ″tartru dentar‶ este folosit pentru a descrie placa dentară mineralizată. Acesta
reprezintă un complex organo-mineral aderent de suprafața dentară sau alte structuri solide
orale precum lucrările protetice sau aparatele ortodontice.
 Clasificarea tartrului
• În raport cu marginea gingivală, tartrul poate fi localizat atât supragingival (numit
și tartrul salivar) cât și subgingival (numit și tartru seric). Denumirile atribuite se
datorează originii componentelor sale: predominant din salivă și, respectiv din
extravazatul sanguin gingival.
Tartrul supragingival
Tartrul supragingival este localizat frecvent
• la nivelul suprafețelor linguale ale incisivilor inferiori,
• suprafețelor ocluzale ale dinților fără antagoniști,
• feței vestibulare a molarilor superiori,
• în apropierea canalelor salivare.
Acesta este un depozit organo-mineral de
culoare alb-galbenă, cu consistență redusă
la început , imediat după depunere este friabil, moale, grunjos.
În formarea tartrului supragingival, cristalele minerale sunt depozitate într-o matrice
organică alături de microorganisme, glicani, glicoproteine și lipide. Nodulii calcificați
sunt stratificați motiv pentru care tartrul supragingival este dispus în straturi.
Mineralele sunt reprezentate în principal de de fosfatul de calciu(75,9%) și carbonatul
de calciu (3,1%) alături de fosfatul de magneziu, sodiu, potasiu, floruri, zinc și stronțiu.
•Componentele anorganice reprezintă 80% din tartul supragingival. Acestea sunt
reprezentate de:

•-hidroxiapatită(58%)

•-witlokită(21%)

•-fosfat octocalcic (21%)

•-brușită (9%)
 Tartrul subgingival

Tartrul subgingival este dispus în șanțul gingival

unde acționează ca o arie retentivă pentru biofilmul
dentar, favorizând apariția gingivitei și a bolii parodontale.
Acesta este de culoare maroniu închis spre negru,
consistență crescută, dens, de cele mai multe ori
foarte aderent și greu de dislocat.
Matricea subgingivală conține produse sangvine
asociate cu hemoragie subgingivală.
Produșii matricei au un pigment închis și sunt
foarte diferiți de cei ai tartrului supragingival
care provin din salivă și nu au componente sangvine.
• Componentele organice ale tartrului subgingival sunt similare cu cele ale celui
supragingival, dar conțin mai mult calciu, magneziu și floruri pentru că acestea se
regăsesc în cantități importante în lichidul crevicular. Nu regăsim proteine salivare
în componența acestuia, dar remarcăm o creștere a sodiului pe măsură ce se
adâncesc pungile parodontale. Pungile parodontale conțin tartru subgingival atașat
suprafețelor radiculare, placă bacteriană și bacterii. Celulele bacteriene se
mineralizează în prezența tartrului, dar nu formeză o masă solidă. Există canale în
care bacteriile supraviețuiesc, astfel tartul este plin de specii bacteriene care se
perpetuează.
Tartrul subgingival se poate prezenta sub diverse forme:

•-crustă cu suprafată aspră, rugoasă -depozite spinoase

•-formațiuni nodulare -bordură circulară

•-fațete netede, subțiri -digitații sub formă de ferigă

•-insule de tartru, pete insulare.

 Rolul Tartrului dentar

Peste 80% din pacienții adulți prezintă tartru,

iar prevalența acestuia crește odată cu vârsta.
Deși tartrul nu este factorul cauzal al bolii parodontale
(ci bacteriile viabile de pe suprafața acestuia),
îndepărtarea plăcii și a tartrului subgingival
rămâne cea mai eficientă manoperă din
terapia parodontală.
Acesta nu este un factor determinant al îmbolnăvirii
parodonțiului marginal, dar este un factor favorizant al
inflamației parodontale prin faptul că exercită un rol
mecanic de menținere a plăcii bacteriene și iritant prin
creșterea sa în volum (împiedicând accesul mijloacelor
de curațire artificială și de autocurățire a plăcii
bacteriene).

Formarea tartrului poate fi controlată de inhibitori ai

biomineralizării. Este cunoscut faptul că proteinele
salivare sunt inhibitori ai mineralizării plăcii bacteriene.
Aceasta poate fi influențată și de modificările pH-ului
de la nivelul plăcii și de concentrația ionilor și a
moleculelor. Prezența ionilor de calciu în concentrație
crescută predispune la un risc crescut de formare a
tartrului, iar odată format, tartrul este greu de îndepărtat,
fiind necesară vizita în cabinetul medicului dentist.
BIBLIOGRAFIE

•1.Richard J.Lamont, George N. Hajishengallis, Howard F.Jenkinson Oral Microbiology

and Immunology, Second edition.

•2.Horia Traian Dumitriu , Tratat de Parodontologie, Editura VIAȚA MEDICALĂ

ROMÂNEASCĂ ,2015.

•3.Marsh P.D.,Martin M.V., Lewis M.A.O., Williams D.,Oral Microbiology, 5th

Edition, Elesevier Health Sciences, 2009.

•4. https://pocketdentistry.com/5-calculus-and-other-disease-associated-factors/