TARTRUL DENTAR

• Tartrul dentar este un complex organo-mineral, aderent de suprafeţele dentare

naturale şi artificiale rezultat din mineralizarea plăcii bacteriene.
• 80/95% la adulţi;
• 35% între 9 – 14 ani
• excepţional sub 9 ani
• Hipocrat 460-374 î.e.n. – tartrul cauza gingivitelor
Tartrul supragingival - caracteristici

• se depune la nivelul coroanei dentare, deasupra marginii gingivale, fiind vizibil în

cavitatea orală;
• depunerea se realizează mai întâi la nivel cervical, pentru ca mai apoi să acopere suprafeţe
din ce în ce mai extinse;
• depunerea poate fi la un singur dinte, pe un grup de dinţi, sau generalizată;
• la început, are culoare alb-gălbuie, cu consistenţă redusă, este moale, grunjos şi se
înlătură cu uşurinţă
• în timp, consistenţa şi aderenţa tartrului cresc, iar culoarea tinde spre maroniu-
negru, prin impregnare cu pigmenţi din alimente, băuturi, nicotină la fumători

Zonele predispuse depunerilor de tartru:

• suprafaţa linguală a incisivilor inferiori, în dreptul orificiului canalului Wharton;
• suprafaţa vestibulară a molarilor superiori în dreptul orificiului canalului Stenon;
• suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali, cu o igienă deficitară.
• în cazuri extreme, tartrul poate forma o structură asemănătoare unei punţi întinse pe dinţi
adiacenţi, sau poate acoperi feţele ocuzale ale dinţilor fără antagonişti funcţionali

Tartrul subgingival- caracteristici

• este situat sub marginea gingivală, în şanţul gingival şi în pungile parodontale;

• în pungile parodontale adânci, tartrul se fixează în profunzime, pe rădăcina dintelui;

• are culoare maroniu închis spre negru;

• este dens, foarte aderent şi greu de dislocat;

• se evidenţiază cu ajutorul sondei parodontale.

Depunerea sărurilor minerale se face în general între 2-14 zile de la formarea plăcii bacteriene,
prin nuclei de mineralizare pe faţa internă adiacentă dintelui, care ulterior confluează generând
depozite tartrice.

Viteza de precipitare a sărurilor este variabilă (0,10-0,15mg/zi) şi depinde de:

• calitatea şi cantitatea secreţiei salivare, precum şi de variaţiile individuale ale fluxului
salivar;
• alinierea dinţilor pe arcadă;
• mecanismele locale de autocurăţire;
• gradul igienei orale;
• obiceiurile alimentare;
• pH-ul salivar crescut;
• concentraţiile mari de ioni de calciu
şi fosfat în salivă;
• concentraţiile mari ale proteinelor şi lipidelor bacteriene;
• concentraţiile mari ale proteinelor şi ureei la nivelul glandei
submandibulare;
• nivel-ul ridicat al lipidelor salivare.

Compoziţia şi structura tartrului

• substanţe minerale - 75%, (după alţi autori variază între 70-90%)

• substanţe organice - 15%;
• apă – 8%
Componenta organică
• se depune la suprafaţa dintelui în straturi succesive, fiind formată din:
• mucopolizaharide, celule epiteliale descuamate, leucocite, resturi alimentare, mucus,
glucide, fosfolipide, acizi graşi, colesterol şi proteine complexe.
• elementele organice sunt sintetizate fie de o floră bacteriană variată, fie sunt de origine
salivară sau sanguină şi sunt capabile să se mineralizeze.
• microorganismele predominante sunt: bacili, coli, coci, actinomicete, bacili filamentoşi,
fungi.
Componenta anorganică
• este reprezentată de:
• Ca3(PO4)2 - în proporţie de 75%:
• Ca2CO3 - în proporţie de 3%;
• Mg3(PO4)2 şi alte săruri.
• Proporţia elementelor minerale este: Ca=37%, P=20%. Mg= I % şi Na = 0.2% şi
cantităţi foarte reduse de Zn, Sn, Br, Cu, Mn ,W, Au, Si, Al, Fe, F, etc.
Structura este predominant cristalină:

• fosfat octocalcic [Ca8(PO4)4(HPO4)25HO] (OCP);

• hidroxiapatită [Ca10(PO4)6 (OH)2] şi
• fosfatul tricalcic (whithelockita) [Ca10(HPO4)(PO4)6] formează partea anorganică a
ambelor forme de tartru (supra- şi subgingival), în timp ce
• brushita [CaHPO4-2H2O] se întâlneşte doar în fazele iniţiale ale mineralizării tartrului
supragingival.
Ataşarea tartrului la suprafaţa dentară
Mecanisme:
• prin intermediul peliculei dobândite;
• zona joncţiunii smalţ-cement (datorită neregularităţilor anatomice);
• penetrarea bacteriilor din placa bacteriană şi tartru direct în cement.
Relaţia tartru – parodonţiu marginal

Tartrul acţionează asupra parodonţiului prin două modalităţi:

• prin acţiunea mecanică ce provoacă şi întreţine ulceraţii gingivale, cu apariţia ţesutului
de granulaţie;
• prin acţiunea microorganismelor componente ale plăcii bacteriene nemineralizate de la
suprafaţa tartrului.

PROFILAXIA PRIMARĂ ODONTO-

PARODONTALĂ

-PROFILAXIA CU FLUOR-

I. GENERALITĂŢI: SURSE-APORT, METABOLISM, ELIMINARE

II. RELAŢIA FLUOR-STRUCTURI DENTARE

• 1.Noţiuni de ontogeneză a smalţului
• 2.Doza cariopreventivă, efectul cariopreventiv
• 3.Nocivitatea fluorului

PROFILAXIA CU FLUOR
• 1.Fluorul aplicat sistemic- mecanisme şi metode
• 2.Fluorul aplicat local- mecanisme şi metode

I.GENERALITĂŢI:

SURSE-APORT, METABOLISM, ELIMINARE

♦ APA – cu conţinut de peste 0,5 ppm , natural sau artificial

- apa potabilă – conc. variabilă în funcţie de zonă
♦ ALIMENTELE – cu conţinut natural de fluor:
- frunzele de ceai (0,5 – 4 ppm), orez nedecorticat, peşte oceanic
- unele ape minerale (1,8 – 5,8 ppm)
- condimente – magadi (189 – 83000 ppm F)
♦ PRODUSELE COMERCIALE stomatologice cu fluor:
- sistemice (tablete, picături)
- cu aplicare locală (geluri, lacuri, soluţii)
♦ DIVERSE SURSE DE FLUOR:
- contaminarea apei, solului, aerului în zonele cu industre a aluminiului, sau din
fertilizatori cu fluor
- medicamente (tranchilizante, anestezice, etc.) cu fluor, fără contribuţie majoră
- vesela utilizată la gătit (tetrafluoretilena=teflon, elibereaza F la fierbere)

Absorbtia F
la nivelul tractusului digestiv
• este dependentă de felul sării, deci şi de a ionului de însoţire (Ca, Mg, Fe, Na, P);
• Combinaţiile cu Ca, Mg, Fe, sunt greu solubile şi deci greu resorbabile;
• Combinaţiile cu Na şi P se resorb aproape în totalitate;NaFl se absoarbe f. rapid
(minute). Alimentele scad absorbţia – lapte- 70% (interacţiune Fl/Ca)
• Absorbţie în stomac (in funcţie de pH, se cuplează cu ionul de hidrogen_ formând
acidul fluorhidric care străbate membranele biologice) şi intestin
• F este transportat de către sânge, (plasma val. 0,7-2,4 microM– Fl.ionic şi neionic)
repartizându-se ţesuturilor dure (os, dinte), în proporţie de 90% restul fiind depozitat în
ţesuturile moi (rinichi, creier, muşchi);
• La nivelul oaselor şi al dinţilor, nivelul de F poate creşte în funcţie de:
• concentraţia din aport
• perioada de timp cât se face aportul
• vârsta la care se face administrarea

Pe cale generală, încorporarea F în hidroxiapatită, determină formarea de fluorapatită şi

fluorhidroxiapatită si depinde de perioada în care a survenit (preeruptiv sau posteruptiv):

Preeruptiv
Din fluidul tisular(date recente din
literatură sugerează o eficienţă cariopreventivă
redusă a acestui tip de acumulare de F la nivelul smalţului).
• După formarea coroanei, înaintea erupţiei dentare, deci în perioada maturării
preeruptive, smalţul beneficiază de F din fluidul tisular din jurul coroanei care se fixează în
structurile dure dentare.
• Justifică fluorizarea pe cale generală
• Studii experimentale arată că:
• la limita smalţ-dentină, gradientul este de 100 ppm F,
• la suprafaţa externă a smalţului, valoarea este de 500 ppm F.

Posteruptiv
• creşterea concentraţiei de
F de la suprafaţa dintelui
este datorată în exclusivitate
F ionic din fluidele orale,
remodelarea generală nemaifiind posibilă;

• valoarea gradientului de F:
• nemodificată la joncţiunea smalţ-dentină,
• la exterior până la 900 ppm F (în zonele sărace în F) şi 1600 ppm F acolo unde
aportul zilnic este de 1 mg F.
• La nivelul dentinei şi cementului F se acumulează numai prin aport pe cale generală.
Dentina conţine de 4 ori mai mult F decât smalţul. Valoarea se menţine constantă atât timp
cât dintele rămâne vital.
• Administrarea F în perioada prenatală nu se mai recomandă.

ELIMINAREA FLUORULUI

• Rinichii reprezintă calea de elecţie pentru eliminarea F din organism.

• O mică parte se elimină prin transpiraţie
• Prin proces de difuziune ajunge în salivă şi în fluidul gingival, până la echilibrarea cu
concentraţia plasmatică.

PIERDEREA FLUORULUI DIN SMALŢ

• FLUORUL LOCALIZAT SUPERFICIAL se poate pierde prin schimb, difuzie si

migratie de la mineral la fluidul ce inconjoara smaltul.
• FLUORUL LEGAT FERM in cristalele de apatita se poate pierde doar prin
distrugerea cristalului
• eroziuni acide severe,
• resorbtia osteoclastica a tesuturilor mezenchimale

RELAŢIA FLUOR-STRUCTURĂ DENTARĂ

• 85% in volume = faza minerala

• 3% proteine si lipide
• 12% apa

• prisme sau bastonaşe cu secţiunea hexagonală,

formată din mănunchiuri de cristalite;
• canale interprismatice prin care circulă fluidul
intercristalin

Apa + materialul organic umplu spatiul

intercristalin.
• Moleculele de acid, fluor, calciu, fosfat,
difuzeaza cu viteze masurabile.
• Fluorul difuzeaza ca ion liber sau ca
acid fluorhidric prin canalele interprismatice
odata cu acidul care initiaza si intretine procesul carios.
• => Inhibarea atacului acid la nivelul suprafetelor intercristaline.

FLUORUL IN SMALTUL DENTAR

VARIANTE STRUCTURALE
1. Fluor incorporat structural, ca parte integranta a retelei cristaline, cind poate fi localizat:
• in interiorul cristalului, legat ferm
• la suprafata cristalului, adsorbit (puternic sau slab)

2. Ca ion independent (fluorul liber din fluidul intercristalin)

3. Sub forma de cristal secundar (CaF2) depus la suprafata cristalelor de apatita sau in afara
smaltului.

II. RELAŢIA FLUOR-STRUCTURĂ DENTARĂ

• Cristalele de la nivelul smalţului au formă şi dimensiuni regulate, creşterea lor fiind

controlată de o proteină din smalţ-enamelină. F interacţionează cu această proteină
nepermiţând înlocuirea ei de la nivelul cristalelor.

• Aplicarea F pe cale generală favorizează creşterea regulată a cristalelor.

• Distribuţia F în grosimea smalţului imatur nu este uniformă, concentraţia fiind mai

mare la suprafaţă. Într-un studiu realizat la nivelul dinţilor frontali recent erupţi, cea mai
mare concentraţie găsită a fost la nivelul marginii incizale, aceasta scăzând spre regiunile
cervicale mai recent formate. În cazul dinţilor maturi situaţi se inversează.

• Acumularea F la suprafaţa dinţilor este continuă atât timp cât smalţul este poros,
deci până la încheierea mineralizării dinţilor.

1. STRUCTURA FIZICO - CHIMICĂ A ŢESUTURILOR DENTARE MINERALIZATE

 SMALŢ: Solid poros

• fază cristalină 96% (gravimetric)
Componenţii fazei cristaline:
• Fosfat de calciu cristalizat sub diferite forme, cu diferite solubilităţi şi proporţii
Ca/P: Carbonoapatita (predominantă); fosfat octocalcic cristalizat; fosfat acid de calciu
cristalizat; fosfat acid de calciu anhidru.
• matrice: apă/material organic (proteine, lipide), 4%

b) DENTINĂ, CEMENT: porozitate mult mai mare: -

• fază cristalină: ~ 60%
• amestec apă/material organic:~30%
• acces al fluorului considerabil mai mare decât în smalţ (de aprox. 4x) capacitate
limitată de remineralizare a dentinei, datorită fosfoproteinei (proteină necolagenică) ce
blochează acţiunea fluorului.
ACŢIUNEA ANTICARIE A FLUORULUI

Mecanismul de remineralizare
MECANISMELE ANTICARIE ALE FLUORULUI
În condiţiile în care este disponibil la suprafaţa dinţilor, fluorul acţionează prin trei
mecanisme principale topice :
- Reducerea demineralizării prin reducerea vitezei de dizolvare a cristalelor
superficiale de smalţ în condiţii acide
- Creşterea remineralizării la suprafaţa cristalelor din stratul superficial şi din zonele
subsuperficiale.
- Inhibarea activităţii bacteriilor sensibile (Streptococ Mutans), prin:
• influentarea structura membranei celulare, cu scăderea utilizării glucozei necesare
multiplicării celulare si reducerea formării polizaharizilor extra si intracelulari;
• blocarea degradarii hidratilor de carbon la acest nivel prin inhibare enzimatică la
nivelul eunolazei, urmată de scăderea productiei de acid;
• La suprafata smaltului reduc energia liberă inhiband aderenta microbiană;
• în salivă si la nivelul plăcii bacteriene determină intensificarea remineralizării
smaltului prin potentializarea tendintei de precipitare a componentelor anorganice, cu
formarea unor cicatrici din cristale de fluorapatită foarte rezistente la atacul acid.

DOZA CARIOSTATICĂ ,DOZA CARIOPREVENTIVA

• Doza cariostatică - e dată de cantitatea de F ce poate opri evoluţia proceselor

carioase.
• Efectul cariostatic-se referă la acţiunea F de a întrerupe evoluţia proceselor carioase.
• Doza cariopreventivă-cantitatea de F care aplicat pe cale generală, are efect
cariopreventiv maxim, iar riscul de apariţie a fluorozei dentare este minim. Valoarea este
de 1mg/zi F.
• Efectul cariopreventiv-fenomenul de prevenire a reducerii leziunilor carioase. Se
obţine prin asigurarea zilnică a 1-1.3 mg şi depinde de:
• aportul zilnic
• vârsta la care se începe administrarea
• forma de aplicare, generală sau locală
• intervalul de timp cât se asigură administrarea

INTOXICAŢIA CRONICĂ –
FLUOROZA DENTARĂ

• apare în condiţiile unui aport crescut (peste 2 -3 mg F/ zi, din surse cumulate sau
singulare) în perioada de formare a smalţului dentar (până la vârsta de 6 -7 ani).
 FACTORI DE MEDIU
• Temperatura – influenteaza cantitatea de apa consumata.
• Altitudinea – se presupune ca altitudini de peste 1000 m ar favoriza aparitia
fluorozei dentare (acidoza respiratorie)
• pH-ul apei influenteaza c% de F din apa: apele acide au c% mai mari de F

FLUOROZA DENTARA – GRADE (DEAN)

• fluoroza incerta – smaltul prezinta mici linii albicioase.

• fluoroza incipienta – smaltul prezinta mici pete albicioase care nu depasesc mai mult
de 12% din suprafata dintelui.
• fluoroza benigna – benzile opace cuprind 50% din suprafata dentara.
• fluoroza moderata – toate suprafetele dintelui sunt interesate + abraziune avansata.
• fluoroza severa – aspect erodat al dintelui, cu mici cavitati izolate sau confluate.

FORME DE FLUOROZA VERY MILD SI MILD

FORME DE FLUOROZA MODERATA SI SEVERA

Fluorizarea pe cale generala

• Metode
• fluorizarea apei potabile
• fluorizarea sării de bucătărie
• fluorizarea diverselor alimente
• fluorizarea cu tablete

FLUORIZAREA APEI
- Istoric
• In sec. XIX, in America de Nord si Europa – zone cu pătare endemica a dintilor
• Frederick McKay – primul care a investigat “petele brune de Colorado”, puse
inintial pe seama conditiilor geologice.
• In 1920, doua comunitati isi schimba sursele de alimentare cu apa.
• In 1930, se perfectioneaza metodele analitice de dozare a fluorului in apa.
• In 1931 – Dean este desemnat sa clarifice legatura dintre F si pătarea endemica a
dintilor.
• In 1933 – Dean publica primul studiu referitor la distributia fluorozei in SUA.

Fluorizarea apei -Istoric

NIVELUL F IN APA SI CARIA DENTARA
• In 1940 s-a publicat “studiul celor 21 de orase” (Dean).
• Cea mai importanta afirmatie: “prevalenta extrem de scazuta a cariei dentare
asociata cu o concentratie de 1 ppm F in apa de baut, care produce doar ocazional forme
medii de fluoroza, fara semnificatie estetica”.

FLUORIZAREA APEI IN SUA

• Ipoteza realizarii artificiale a c% de 1ppm in apa potabila.
• In ianuarie 1945 a demarat primul experiment de fluorizare artificiala a apei din
lume, in Grand Rapids (Michigan).

LA NIVELUL ANULUI 2002

162 milioane e oameni, reprezentind 62% din populatia SUA, consumau apa fluorizata

Oponentii fluorizarii apei

Argumente / contraargumente
Fluorizarea cu tablete
ADMINISTRAREA TABLETELOR FLUORURATE
- se recomandă copiilor din grupurile „high risk”
- nu se asociază cu alte metode de fluorizare generală (fluorizarea apei, fluorizarea laptelui,
fluorizarea sării de bucătărie)

SCHEMĂ DE ADMINISTRARE A TABLETELOR FLUORURATE

(„Recomandări privind administrarea calciului, fosforului, magneziului, vitaminei D şi
fluorului”. Washington DC, 1997)

RECOMANDĂRI PRIVIND APORTUL ZILNIC TOTAL DE FLUOR (ALIMENTAŢIE +

SUPLIMENTE) ÎN FUNCŢIE DE VÂRSTĂ ŞI GREUTATE CORPORALĂ (ADA
Fluoridation Facts, 20 mai, 2002)

*1 – aport cu efect maxim de prevenire a cariei dentare fără a produce efecte secundare
notabile ( fluoroză dentară moderată)
*2 – doza maximă de fluor care poate fi ingerată zilnic fără riscul a produce efecte
secundare generale, valabilă pentru aproape întreaga populaţie.
PAUZE ÎN ADMINISTRAREA TABLETELOR FLUORURATE
Se recomandă întreruperea fluorizării prin tablete în perioada de mineralizare a smalţului
la nivelul incisivilor superiori, pentru a minimaliza riscul de apariţie a “mild fluorosis”:
• La băieţi: între 15 – 24 luni
• La fete: între 21 – 30 luni

FLUORIZAREA SĂRII DE BUCĂTĂRIE

• Se practică în special în Elveţia, Franţa, Ungaria şi recent, în Romania (insuficient

promovată => ineficienţă).

• La un consum mediu de 6 g sare/zi, se impune un adaos de 200 – 250 mg NaF/kg

sare.

• Oferă libertate de alegere.

• La copii nu poate asigura un aport optim de fluor.

• Efectul cariostatic se instalează la un aport de 1 mg F/zi.

FLUORIZAREA LAPTELUI

• Tari in care se practica fluorizarea laptelui:

• ANGLIA SI SCOTIA
• CHILE
• UNGARIA
• RUSIA
• BULGARIA
• CHINA

• DOZA: 5 ppm NaF se adauga in 200 ml lapte. Laptele trebuie consumat in decurs de
30 de minute.

PLANIFICAREA UNUI PROGRAM DE FLUORIZARE A LAPTELUI

• Aspecte care se iau in considerare inainte de demararea unui program de fluorizare
a laptelui:

• 1. Statusul odontal: indicele CAO determinat trebuie sa fie moderat catre foarte
mare. Indicele SiC trebuie sa fie de asemenea foarte mare.

• 2. Existenta altor surse de fluorizare sistemica ( F in apa, ingestia tabletelor

fluorurate).

• 3. Analiza urinei. Este obligatorie monitorizarea nivelului de fluor in urina.

• 4. Distributia laptelui. Existenta unui sistem de distributie a laptelui in scoli sau

gradinite si desemnarea persoanelor de supraveghere a consumului de lapte.

EFECTELE FLUORULUI
APLICAT PE CALE GENERALĂ, SUNT:

• creşterea vitezei de dezvoltare a cristalelor, care în final ating o talie mai mare

• sunt mai uniforme şi mai rezistente la atacul acid

• atenuarea reliefului ocluzal şi a taliei dinţilor

• întârzierea erupţiei dentare (6-12 luni)

Fluorizarea locala
EFECTELE FLUORULUI APLICAT LOCAL

• reducerea demineralizării şi favorizarea remineralizării

• concentraţia crescută de fluor favorizează captarea lui de către mineral,
diminuându-i rata de disociere.

• concentraţia redusă de fluor – inhibă producerea de acid de către bacteriile din

placa bacteriană.

• Efectul preventiv al fluorului implică trei mecanisme principale:

• reducerea demineralizării smalţului în condiţii acide
• creşterea ratei de remineralizare la nivelul leziunilor incipiente
• la nivel bacterian F inhibă enolaza, care reduce rata glicolitică şi transportul
intracelular al glucidelor

METODE DE APLICARE LOCALĂ A FLUORULUI

A. METODE NON-PROFESIONALE
B. METODE PROFESIONALE

A. METODELE NON-PROFESIONALE

Pastele de dinţi
substanţe active: NaF, SnF2, aminofluoruri, MFP
concentraţii:
1000 - 1500 ppm F (adulţi)
250 – 550 ppm F (copii)
Rata de înghiţire a pastei de dinţi de către copii:
la 2 ani: 80%
între 2-4 ani: 60%
la 6 ani: < 20%

Apele de gură cu F

• Eficiente in reducerea riscului la caria dentara

• se pot face clatiri cu frecventa variabila in functie de substanta activa si de
concentratie ( zilnice pana la o clatire la 2 luni)
• Poate urma dupa periajul dentar cu paste care contin fluor ( nu exista risc de
supradozare)
• usor de aplicat si costuri reduse

Geluri
• Gel neutru NaF 1.1% (5000 ppm), pH 7 (NeutroGard)
• se poate utiliza în loc de pastă de dinţi
• Indicaţii: copii “high risk”, după vârsta de 6 ani

Alte modalităţi de aplicare locală non-profesională a fluorurilor:

• Scobitorile impregnate cu fluor (Sanodent 0,1mg / scobitoare; TePe 0,15
mg/scobitoare):
• sunt impregnate cu fluoruri si CHX si utlizate in spatiile aproximale ale dintilor
posteriori cu risc crescut de dezvoltare a afectiunilor odonto-parodontale
• Scobitorile impregnate cu NaF elibereaza rapid F, utilizarea acestora timp de 1 min
nu asigura cantitatea necesara de F asigurata de o tableta de 0,25 mg F dar ramane un
vehicul eliberator de F utilizat acasa.

• Aţa dentară impregnată (Sanodent 0.035mg F/m , Dentotape 0.33mg F/m )

• Gumele cu fluor (Fluorette, Fluodent, cu 0,025 mg F)

• Substituenţii de salivă cu fluor

• Saliva substitutes, 0.02% F , (NaF+Xylitol) or 0.2% F
• Saliva substitutes, 0.02% F , (Natrium-monofluor- fosfat + Xylitol)
B. METODE PROFESIONALE
Soluţii fluorurate
• Soluţie neutră de NaF 2%
• Aplicaţii săptămânale, timp de 4 săptămâni la copii de 3,7,11,13 ani
• Scop: prevenirea cariei dentare
• După KNUTSON, sol. neutră de NaF 2% se aplică de3 ori pe an, timp de 3 – 8
minute.
• Fluorură de Staniu 8%
• Este instabilă, se recomandă prepararea ei pentru fiecare pacient
• Se aplică la interval de 6 luni
• Dezavantaje: gust neplăcut, coloraţii dentare, dificil de aplicat la copii

• Solutia APF 1,23% pH= 3,5

Se aplică similar cu SnF2
Dezavantaje: este agresiv faţă de restaurările compozite, porţelan

• Aminofluoruri (Fluoramin)
Se aplică numai după vîrsta de 4 ani, de două ori pe an
Protocol clinic asemănător cu cel de la Sn F2
Se evită contactul prelungit cu mucoasa orală
După aplicarea soluţiilor fluorurate nu se bea, nu se mănîncă, nu se clăteşte timp de 30 min.
Solutii bicomponente: SnF2 (1,64% F) + APF (0,31%F)
Eficienţă superioară soluţiilor monocomponente
Protocol de utilizare:
- Preparare prin amestecare cu apa
- Clatire 60 s. SnF2
- Clatire 60 s. cu APF

Solutii
Protocol clinic:
• - periaj profesional , numai în prima şedinţă a fiecărei serii de 4 aplicaţii
• - se izolează grupul de dinţi, se usucă
• - se aplică sol. de NaF 2%
• - se lasă să se usuce timp de 3 minute
• - se evită contactul cu parodonţiul marginal

Geluri
APF (Fluorură Fosfatică Acidulată)
• 1,23 % F-, pH = 3,5
• Indicaţii:- desensibilizare, o dată pe săptămână , timp de 1 – 6 săptămâni
• - profilaxia cariei dentare: de două ori pe an
• Are proprietăţi tixotropice
Protocol clinic
• periaj profesional cu pastă sau pulbere fără F
• uscarea arcadei
• aplicare cu ajutorul gutierelor prefabricate ( max. 2,5 ml in fiecare gutieră) şi
menţinerea acestora pe arcade timp de 4 min.
• se îndepărtează gutierele şi se menţine aspiraţia salivară timp de 10 min.
• nu se bea, nu se mănîncă, nu se clăteşte timp de 30 min.

Spume fluorurate

• 2,0 % NaF, pH neutru

• Indicaţii şi protocol clinic - aceleaşi ca la APF

Lacuri fluorurate

• Indicate la copii cu risc mediu sau mare de producere a cariei dentare ,în special la
copii necooperanţi, sau la marginile restaurărilor protetice, pe rădăcini dezgolite, pe carii
incipiente
• rezistă în cavitatea orală pînă la o săptămână
• eliberează fluorul lent devenind un rezervor de fluorura de calciu,care elibereaza F
in momentul in care pH salivar scade
• Trebuie aplicate la intervale de 3-4 luni pentru a mentine efectul cariopreventiv
• Duraphat nu are efect semnificativ asupra Streptococcus mutans din saliva, efectul
cariostatic fiind determinat de remineralizarea leziunilor initiale carioase.(Zikert si
Emilson)
• pot exista usoare reactii adverse
• Nu se utilizeaza la pacientii cu gingivite si stomatite
• Nu exista riscul intoxicatiilor deoarece se aplica o cantitate redusa de lac (0,3-0,6 ml)
(Duraphat, 22.600 ppm F)

Protocol clinic:
• periajul suprafeţei dentare (nu este obligatoriu)
• uscarea suprafeţei dentare ( nu este obligatorie)
• aplicarea lacului pe suprafeţele dentare
• după uscarea acestuia, timp de 4 ore nu se bea, nu se mănîncă
• în ziua aplicării se evită periajul dentar

PROTOCOL CLINIC AL APLICARII LACURILOR FLUORURATE

• Dinti temporari cu zone de demineralizare
PROTOCOL CLINIC AL APLICARII LACURILOR FLUORURATE
1. Aplicarea unei picături de lac într-un godeu

PROTOCOL CLINIC AL APLICARII LACURILOR FLUORURATE

3. Pensularea lacului pe suprafetele dentare

PROTOCOL CLINIC AL APLICARII LACURILOR FLUORURATE

4. Aspect final, dupa aplicarea si priza lacului

Dispozitive cu eliberare lenta de F

• Tablete bioadezive ce se fixează pe dinţii care prezintă cariosusceptiblitatea cea mai
mare.
• Membranele copolimerice au apărut recent în S.U.A. şi sunt de tipul unui rezervor cu
eliberare controlată formate dintr-un miez de copolimer hidroximetil metacrilat / metil
metacrilat încărcate cu o cantitate precisă de fluorură de sodiu. Miezul este înconjurat de o
membrană copolimerică care controlează rata de eliberare a fluorului – între 0.02 şi 1.0
mgF/zi pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 180 de zile.
• Plăcuţele de sticlă au apărut pentru prima dată în Marea Britanie. Aceste plăcuţe au
diametrul de 4mm şi se fixează la nivelul molarilor maxilari prin tehnica laminării, se
dizolvă lent în contact cu saliva, eliberând astfel fluorul conţinut.
• Obturaţii coronare cu materiale ce
elibereaza F : glass ionomeri, răşini modificate
glass ionomeri, giomeri, compomeri, compozite
cu fluor.
Scheme de aplicare locală a fluorurilor în funcţie de riscul carios şi vârsta pacientului,
propuse de Disciplina de Dentistică Preventivă Iaşi (Dănilă, 2005)
Scheme propuse de aplicare locală a fluorurilor în cazuri speciale (Dănilă, 2005)
Pacient R.D. 26 ani - prezintă leziuni de demineralizare la nivelul grupului frontal inferior.
Obturaţii cu glass ionomer.

Pacient S.D. Leziuni erozive grup lateral ambele arcade

Pacient T.G. 20 ani – leziuni de demineralizare

Pro sau contra fluorizare?

• Exista numeroase grupuri care, inca din vremea Razboiului Rece, sunt impotriva
mijloacelor de fluorizare, considerand aceste masuri drept manipulare din partea guvernelor sau,
si mai grav, drept intentii de otravirea a populatiei;

• Adeptii acestor miscari aduc drept argumente faptul ca fluorul a fost folosit de nazisti
pentru sterilizarea si sedarea detinutilor din lagarele de concentrare, el gasindu-se in medicamente
precum Prozacul (Hidrocoluria Fluoxetena) sau in gazul Sarin (Fluorura Isopropil-Methil-
Fosforil), precum si in otrava impotriva rozatoarelor;

• Exista cercetari care sustin ca fluorul scade durata de viata, reduce IQ-ul, provoca boli ale
sistemului osos,boli degenerative precum Alzheimer (prin afinitatea sa pentru aluminiu),
afectiuni renale, diabet;

• Aceste cercetari nu sunt insa confirmate de comunitatea stiintifica de drept, existand chiar
studii care dezmint afirmatiile de mai sus;

Conversia concentratiei fluorului

( % / ppm)