Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderent la suprafata

dentara sau alte structuri solide orale (lucrari protetice, aparate ortodontice)
rezultat din mineralizarea placii bacteriene.

Tartrul contine alaturi de substante minerale si componente organice,

compatibile cu cele ale placii dentare. Acestea reprezinta un amestec de bacterii,
leucocite, celule epiteliale si complexe polizaharide-proteine.

Suprafata tartrului este rugoasa si acoperita de un strat de placa bacteriana

nemineralizata, ce difera in zona supra si subgingivala. In zona supragingivala
domina bacterii filamentoase in timp ce in zona subgingivala sunt prezenti coci,
bacili si filamente fara orientare caracteristica.

Teoriile mai vechi considerau tartrul ca agent etiologic in parodontopatii. In

prezent se considera ca tartrul dentar nu constituie o cauza directa,
determinanta in etiologia bolii parodontale, dar poate fi un factor favorizant.

Iar acest lucru se intampla datorita urmatoarelor:

- tartrul determina un contact intim si foarte strans al placii bacteriene cu tesutul
gingival ceea ce face dificila abordarea si eliminarea placii prin manevre
terapeutice uzuale ( care sunt ingreunate de prezenta tartrului);
- tartrul se mareste in volum progresiv si produce leziuni gingivale, ulceratii,
solutii de continuitate pentru penetrarea bacteriana in tesuturi.

Ca si localizare, tartrul se poate clasifica in doua forme. Tartrul supragingival

este un depozit organo-mineral de culoare alb-galben, consistenta redusa la
inceput, imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos si se dizloca cu
usurinta.

Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru, consistenta

crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de dislocat, dispus in
santul gingival sub marginea gingivala libera. In pungile parodontale adanci,
tartrul subgingival se insinueaza in profunzime si poate fi decelat, uneori, numai
intraoperator.

Referindu-ne la modul de actiune al tartrului asupra paradontiului, se disting

doua tipuri de influenta:
- actiunea mecanica ( ce provoaca si intretine iritatie la nivel gingival aparand
astfel ulceratii gingivale si tesut de granulatie).
- prin actiunea microorganismelor continute in placa bacteriana, ce constituie o
permanenta sursa de infectie.

Important de mentionat – tartrul dentar este intotdeauna acoperit de un strat de

placa bacteriana inca nemineralizata.

In concluzie, din cele prezentate, rezulta ca tartrul dentar este un factor

favorizant al inflamatiei parodontale, prin faptul ca exercita un rol mecanic de
mentinere a placii bacteriene in contact strans, chiar iritant, prin cresterea sa in
volum, cu tesuturile paradontiului marginal, si impiedica in unele zone, accesul
mijloacelor de curatire artficiciala si de autocuratire a placii bacteriene.

Avand in vedere faptul ca tartrul dentar reprezinta un important factor patogen

cu caracter favoriant ( nu determinant) in producerea bolii parodontale, medicii
stomatologi recomanda procedurile de detartraj periodice pentru indepartarea
riguroasa a placii bacteriene.
 ROLUL TARTRULUI IN PRODUCEREA BOLII PARODONTALE

TARTRUL DENTAR

Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderent de suprafata

dentara sau alte structuri solide orale, lucrari protetice, aparate ortodontice,
rezultat din mineralizarea placii bacteriene.

Tartrul contine, alaturi de substante minerale, si componente

organice,comparabile cu cele ale placii dentare.Aceasta reprezinta un amestec
de bacterii, leucocite,celule epiteliale descuamate si complexe polizaharide-
proteine.

In functie de zone:supra sau subgingivala, compozitia tartrului difera.

Structura tartrului a fost determinata la microscopul electronic;ea este

determinata de cristale anorganice de tip apatita, cu aspect de ace netede.Aceste
cristale sunt orientate intamplator si contin “dare” de microorganisme calcificate.

Suprafata tartrului este rugoasa si acoperita de un strat de placa

bacteriana nemineralizata, ce difera in zona supra si subgingivala.In zona
supragingivala, domina bacterii filamentoase cu orientare in unghi drept fata de
suprafata tartrului,in timp ce in zona subgingivala sunt prezenti coci, bacili si
filamente fara orientare caracteristica.

Teoriile mai vechi considerau tartrul ca agent etiologic in parodontopatii.

Actualmente, se considera ca tartrul dentar nu constituie o cauza

directa,determinanta in etiologia bolii parodontale, dar poate fi un factor
favorizant.

Aceasta rezulta din urmatoarele:

 tartrul determina un contact intim si foarte strans al placii bacteriene cu

tesutul gingival, ceea ce face dificila abordarea si eliminarea placii prin
manevre terapeutice uzuale(care sunt ingreunate de prezenta tartrului);
 tartrul se mareste in volum progresiv(ca un cristal mineral introdus in
solutia hiperconcentrata a sarii respective) si produce leziuni gingivale,
ulceratii,solutii de continuitate pentru penetrarea bacteriana in tesuturi.
In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala libera si conturul
papilei gingivale interdentare, tartrul dentar poate fi supragingival sau tartru
salivar si subgingival sau tartru seric, in functie si de originea principala a
componentelor sale: predominat din saliva si, respectiv, din extravazatul
sanguin gingival.
 Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alb-
galben,consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este friabil,
moale, grunjos si se dizloca cu usurinta.
Localizari preferentiale :
 suprafata linguala a incisivilor inferiori, unde se depune in strat continuu;
o cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a incisivilor
centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON;
 suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului
STENON;
 suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o auto curatire
si curatire artificiala deficitare.
In timp, consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea
vireaza spre maroniu-negru, prin impregnarea cu pigmenti din alimente
sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.
Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru,

consistenta crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de
dislocat, dispus in santul gingival sub marginea gingivala libera, sub forma unor
depozite lamelare cu o suprafata dura, neregulata.

Uneori, se prezinta sub forma unor depozite mici, punctiforme, de

consistenta dura, confluente linear sau in suprafata. Prezenta tartrului
subgingival este depistata cu sonde exploratorii sau prin inspectie, daca
marginea gingivala libera sau varful papilei gingivale sunt inflamate, tumefiate si
pot fi decolate partial de pe dinte. In timp, prin retractie gingivala, tartrul
subgingival devine vizibil si se alatura tartrului supragingival, ca o componenta
secundara a acestuia. In pungile parodontale adanci, tartrul subgingival se
insinueaza in profunzime si poate fi decelat, uneori, numai intraoperator.

Compozitia tartrului

CONSTITUENTI PROCENTAJ ELEMENTE

Fosfat de calciu

75% Carbonat de calciu

Substante anorganice
Fosfat de magneziu

Zn,Sn,Br,Cu,Mn,Si,etc
Sintetizate de bacterii

15% De origine salivara

Substante organice
De origine sanguina
Apa 8%
Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului

supragingival, dar cu unele particularitati:

 un raport Calciu-Fosfor mai crescut;

 un continut crescut de Sodiu, in special, in portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
 continutul in hidroxiapatita este acelasi ca si in cazul tartrului supragingival.

FORMAREA TARTRULUI DENTAR

Tartrul dentar se formeaza pe structurile placii bacteriene preexistente, care sufera un

proces de mineralizare. Aceasta incepe, in mod obisnuit, din prima zi de depunere a placii
bacteriene, chiar din primele patru-opt ore si reprezinta 50% dupa doua zile, realizand o calcificare
de 60-90% dupa 12 zile. Placa bacteriana are capacitatea de a ingloba calciu pana la o concentratie
de 20 ori mai mare decat in saliva, care reprezinta sursa principala pentru tartrul supragingival.

Procesul de calcificare incepe in zonele profunde ale placii

bacteriene, in matricea interbacteriana, pe suprafata bacteriilor si, in final,
in interiorul celulelor bacteriene. Pe masura ce placa se calcifica se produc
modificari ale populatiei bacteriene care se imbogateste in forme
filamentoase.

Ritmul de formare al tartrului dentar depinde de: localizarea

dintelui, variatii individuale ale fluxului salivar, natura alimentelor si
particularitatile masticatiei si consta intr-o crestere zilnica medie de 0,10-
0,15% in greutate fata de cantitatea de reziduu uscat din tartrul depus
anterior. Dupa 4-6 luni de la initierea depunerii, se obtine un nivel maxim
de acumulare, dupa care formarea tartrului regreseaza, fiind impiedicata
de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarile partilor moi, utilizarea
dentifricelor.

Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:

- atasarea prin intermediul unei pelicule organice;

- unirea intre cristalele anorganice din tartru cu cele din structura

dintelui, in special in zonele de resorbtie a dentinei si a cementului.

In functie de modalitatile de fixare si de aderenta tartrului fata

de suprafata dentara, dislocarea lui poate fi mai usoara, de obicei,

supragingival sau mai dificila subgingival.

In raport cu ritmul si cantitatea depunerii tartrului, diferitele

persoane au predispozitie individuala si prezinta depozite reduse,
moderate sau mari de tartru.

TEORIA ASUPRA MINERALIZARII TARTRULUI

1) Mineralizarea urmeaza cresterii locale a gradului de saturatie a ionilor
de calciu si fosfor si se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:

a) cresterea pH-ului salivar determina scaderea constantei de precipitare

a calciului si fosforului;

b) precipitarea proteinelor – proteinele coloidale din saliva cheleaza ionii

de calciu si fosfat realizand o solutie suprasaturata, care devine
instabila prin stagnarea salivei; coloizii devin insolubili, se depun, iar
sarurile minerale precipita;

c) teoria actiunii fosfatazei – fosfataza, eliberata din placa bacteriana si

din celulele epitealiale descuamate, are capacitatea de a elibera ioni
fosfat din fosfatii anorganici salivari;

d) teoria actiunii esterazei – esteraza prezenta in bacterii filamentoase,

coci, leucocite, macrofage, celule descuamate din placa bacteriana
poate initia calcifierea placii prin hidroliza esterilor acizilor grasi, din
care rezulta acizi grasi liberi. Acestia formeaza saruri cu calciu si
magneziu care sunt transformate in saruri insolubile de fosfati de
calciu.

2) Teoria mineralizarii in focare mici, care se unesc intre ele prin chelarea
calciului de catre complexele carbohidrat-proteine din matricea
intercelulara, in care elementul bacterian al placii joaca un rol esential.

Exista teorii conform carora placa bacteriana joaca un rol pasiv in

formarea tartrului dentar.

Rolul tartrului in producerea bolii parodontale

Contrar parerii larg raspandite, tartrul dentar nu reprezinta factorul etiologic determinant al
imbolnavirii parodontiului marginal de tip distructiv, manifest.

Tartrul actioneaza asupra parodontiului prin doua modalitati:

 prin actiunea mecanica ce provoaca si intretine iritatie la nivel gingival,

manifestata prin ulceratii gingivale, aparitia tesutului de granulatie;

 prin actiunea microorganismelor de la suprafata sa continute in placa

bacteriana, ce constituie o sursa permanenta de infectie.

In urma studiilor efectuate s-a constatat urmatoarele:

 la animale germ-free, cu depuneri de tipul tartrului, inflamatia

parodontiului marginal nu se produce decat dupa contaminarea
microbiana a animalelor;
 la om sunt frecvente cazurile de gingivita chiar in absenta tartrului
dentar;

 la tineri, starea parodontiului marginal este mai strans legata

de prezenta placii decat de tartru;

 la varstnici, asociatia tartru-gingivita, parodontita este crescuta, dar se

considera ca prezenta tartrului este mai mult efectul decat cauza
inflamatiei si a pungilor parodontale. Sunt rare situatiile in care, in
pungile parodontale, sa nu existe tartru, dar, uneori, el este in
cantitate infima.

Tartrul dentar este intotdeauna acoperit de un strat de placa

bacteriana inca nemineralizata.

Din cele prezentate, rezulta ca tartrul dentar este un factor

favorizant al inflamatiei parodontale, prin faptul ca exercita un rol mecanic
de mentinere a placii bacteriene in contact strans, chiar iritant, prin
cresterea sa in volum, cu tesuturile parodontiului marginal, si impiedica, in
unele zone, accesul mijloacelor de curatire artificiala si de autocuratire a
placii bacteriene.

Tartrul dentar reprezinta un important factor patogen cu

caracter favorizant, nu determinant, in producerea bolii
parodontale.
 ROLUL TARTRULUI IN PRODUCEREA BOLII PARODONTALE

ROLUL TARTRULUI IN PRODUCEREA BOLII PARODONTALE

TARTRUL DENTAR

Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderent de suprafata dentara sau alte
structuri solide orale, lucrari protetice, aparate ortodontice, rezultat din mineralizarea placii
bacteriene.

Tartrul contine, alaturi de substante minerale, si componente organice,comparabile cu cele ale

placii dentare.Aceasta reprezinta un amestec de bacterii, leucocite,celule epiteliale descuamate si
complexe polizaharide-proteine.

In functie de zone:supra sau subgingivala, compozitia tartrului difera.

Structura tartrului a fost determinata la microscopul electronic;ea este determinata de cristale

anorganice de tip apatita, cu aspect de ace netede.Aceste cristale sunt orientate intamplator si
contin "dare" de microorganisme calcificate.

Suprafata tartrului este rugoasa si acoperita de un strat de placa bacteriana nemineralizata, ce

difera in zona supra si subgingivala.In zona supragingivala, domina bacterii filamentoase cu
orientare in unghi drept fata de suprafata tartrului,in timp ce in zona subgingivala sunt prezenti
coci, bacili si filamente fara orientare caracteristica.

Teoriile mai vechi considerau tartrul ca agent etiologic in parodontopatii.

Actualmente, se considera ca tartrul dentar nu constituie o cauza directa,determinanta in

etiologia bolii parodontale, dar poate fi un factor favorizant.

Aceasta rezulta din urmatoarele:

tartrul determina un contact intim si foarte strans al placii bacteriene cu tesutul gingival, ceea
ce face dificila abordarea si eliminarea placii prin manevre terapeutice uzuale(care sunt ingreunate
de prezenta tartrului);

tartrul se mareste in volum progresiv(ca un cristal mineral introdus in solutia hiperconcentrata

a sarii respective) si produce leziuni gingivale, ulceratii,solutii de continuitate pentru penetrarea
bacteriana in tesuturi.

In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala libera si conturul papilei gingivale

interdentare, tartrul dentar poate fi supragingival sau tartru salivar si subgingival sau tartru seric,
in functie si de originea principala a componentelor sale: predominat din saliva si, respectiv, din
extravazatul sanguin gingival.

Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alb-galben,consistenta redusa

la inceput; imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos si se dicu usurinta.

Localizari preferentiale :
 suprafata linguala a incisivilor inferiori, unde se depune in strat continuu; o cantitate mai mare
de tartru se observa pe fata linguala a incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului
WHARTON;

suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului STENON;

suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o auto curatire si curatire

artificiala deficitare.

In timp, consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-
negru, prin impregnarea cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.

Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru,

consistenta crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de dislocat, dispus in
santul gingival sub marginea gingivala libera, sub forma unor depozite lamelare cu o suprafata
dura, neregulata.

Uneori, se prezinta sub forma unor depozite mici, punctiforme, de consistenta dura, confluente
linear sau in suprafata. Prezenta tartrului subgingival este depistata cu sonde exploratorii sau prin
inspectie, daca marginea gingivala libera sau varful papilei gingivale sunt inflamate, tumefiate si
pot fi decolate partial de pe dinte. In timp, prin retractie gingivala, tartrul subgingival devine
vizibil si se alatura tartrului supragingival, ca o componenta secundara a acestuia. In pungile
parodontale adanci, tartrul subgingival se insinueaza in profunzime si poate fi decelat, uneori,
numai intraoperator.

Compozitia tartrului

CONSTITUENTI PROCENTAJ ELEMENTE

Substante anorganice 75% Fosfat de calciuCarbonat de calciuFosfat de
magneziuZn,Sn,Br,Cu,Mn,Si,etc
Substante organice 15% Sintetizate de bacteriiDe origine salivaraDe origine
sanguinaApa8 %

Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului

supragingival, dar cu unele particularitati:

un raport Calciu-Fosfor mai crescut;

un continut crescut de Sodiu, in special, in portiunile profunde ale pungilor parodontale;

continutul in hidreste acelasi ca si in cazul tartrului supragingival.

FORMAREA TARTRULUI DENTAR

Tartrul dentar se formeaza pe structurile placii bacteriene preexistente, care sufera un proces de
mineralizare. Aceasta incepe, in mod obisnuit, din prima zi de depunere a placii bacteriene, chiar
din primele patru-opt ore si reprezinta 50% dupa doua zile, realizand o calcificare de 60-90%
dupa 12 zile. Placa bacteriana are capacitatea de a ingloba calciu pana la o concentratie de 20 ori
mai mare decat in saliva, care reprezinta sursa principala pentru tartrul supragingival.
 Procesul de calcificare incepe in zonele profunde ale placii bacteriene, in matricea
interbacteriana, pe suprafata bacteriilor si, in final, in interiorul celulelor bacteriene. Pe masura ce
placa se calcifica se produc modificari ale populatiei bacteriene care se imbogateste in forme
filamentoase.

Ritmul de formare al tartrului dentar depinde de: localizarea dintelui, variatii individuale ale
fluxului salivar, natura alimentelor si particularitatile masticatiei si consta intr-o crestere zilnica
medie de 0,10-0,15% in greutate fata de cantitatea de reziduu uscat din tartrul depus anterior.
Dupa 4-6 luni de la initierea depunerii, se obtine un nivel maxim de acumulare, dupa care
formarea tartrului regreseaza, fiind impiedicata de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarile
partilor moi, utilizarea dentifricelor.

Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:

atasarea prin intermediul unei pelicule organice;

unirea intre cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, in special in zonele de
resorbtie a dentinei si a cementului.

In functie de modalitatile de fixare si de aderenta tartrului fata

de suprafata dentara, dislocarea lui poate fi mai usoara, de obicei, supragingival sau mai
dificila subgingival.

In raport cu ritmul si cantitatea depunerii tartrului, diferitele persoane au predispozitie

individuala si prezinta depozite reduse, moderate sau mari de tartru.

TEORIA ASUPRA MINERALIZARII TARTRULUI

1) Mineralizarea urmeaza cresterii locale a gradului de saturatie a ionilor de calciu si fosfor si

se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:

cresterea pH-ului salivar determina scaderea constantei de precipitare a calciului si fosforului;

precipitarea proteinelor – proteinele coloidale din saliva cheleaza ionii de calciu si fosfat
realizand o solutie suprasaturata, care devine instabila prin stagnarea salivei; coloizii devin
insolubili, se depun, iar sarurile minerale precipita;

teoria actiunii fosfatazei – fosfataza, eliberata din placa bacteriana si din celulele epitealiale
descuamate, are capacitatea de a elibera ioni fosfat din fosfatii anorganici salivari;

teoria actiunii esterazei – esteraza prezenta in bacterii filamentoase, coci, leucocite, macrofage,
celule descuamate din placa bacteriana poate initia calcifierea placii prin hidroliza esterilor
acizilor grasi, din care rezulta acizi grasi liberi. Acestia formeaza saruri cu calciu si magneziu care
sunt transformate in saruri insolubile de fosfati de calciu.

2) Teoria mineralizarii in focare mici, care se unesc intre ele prin chelarea calciului de catre
complexele carbohidrat-proteine din matricea intercelulara, in care elementul bacterian al placii
joaca un rol esential.

Exista teorii conform carora placa bacteriana joaca un rol pasiv in formarea tartrului dentar.
 Rolul tartrului in producerea bolii parodontale

Contrar parerii larg raspandite, tartrul dentar nu reprezinta factorul etiologic determinant al
imbolnavirii parodontiului marginal de tip distructiv, manifest.

Tartrul actioneaza asupra parodontiului prin doua modalitati:

prin actiunea mecanica ce provoaca si intretine iritatie la nivel gingival, manifestata prin
ulceratii gingivale, aparitia tesutului de granulatie;

prin actiunea microorganismelor de la suprafata sa continute in placa bacteriana, ce constituie

o sursa permanenta de infectie.

In urma studiilor efectuate s-a constatat urmatoarele:

la animale germ-free, cu depuneri de tipul tartrului, inflamatia parodontiului marginal nu se

produce decat dupa contaminarea microbiana a animalelor;

la om sunt frecvente cazurile de gingivita chiar in absenta tartrului dentar;

la tineri, starea parodontiului marginal este mai strans legata de prezenta placii decat de tartru;

la varstnici, asociatia tartru-gingivita, parodontita este crescuta, dar se considera ca prezenta

tartrului este mai mult efectul decat cauza inflamatiei si a pungilor parodontale. Sunt rare situatiile
in care, in pungile parodontale, sa nu existe tartru, dar, uneori, el este in cantitate infima.

Tartrul dentar este intotdeauna acoperit de un strat de placa

bacteriana inca nemineralizata.

Din cele prezentate, rezulta ca tartrul dentar este un factor favorizant al inflamatiei
parodontale, prin faptul ca exercita un rol mecanic de mentinere a placii bacteriene in contact
strans, chiar iritant, prin cresterea sa in volum, cu tesuturile parodontiului marginal, si impiedica,
in unele zone, accesul mijloacelor de curatire artificiala si de autocuratire a placii bacteriene.

Tartrul dentar reprezinta un important factor patogen cu caracter favorizant, nu determinant, in

producerea bolii parodontale.
 BIBLIOGRAFIE

Addy M.,Slayne M.A.,Wade WG-„The formation and control of plaque.An overveiw"-

J.Applied Bacterial, 1992;

Dumitriu Traian-„Parodontologie", Ed. Viata Medicala Romaneasca, 1998;

Ramfjiord SP, ASH M.M. Jr.-„Parodontologie et Parodontie-Aspects theoretiques et

practiques", Paris, Masson,1993;

Silvia Martu, Constanta Mocanu-„Parodontologie clinica", Ed. Apollonia, Iasi, 2000;

Vatamanu R.-„Parodontologie,curs", Litografia IMF Iasi, 1992.

BIBLIOGRAFIE

1. Addy M.,Slayne M.A.,Wade WG-„The formation and control of

plaque.An overveiw”-J.Applied Bacterial, 1992;

2. Dumitriu Traian-„Parodontologie”, Ed. Viata Medicala

Romaneasca, 1998;

3. Ramfjiord SP, ASH M.M. Jr.-„Parodontologie et Parodontie-

Aspects theoretiques et practiques”, Paris, Masson,1993;

4. Silvia Martu, Constanta Mocanu-„Parodontologie clinica”, Ed.

Apollonia, Iasi, 2000;

5. Vatamanu R.-„Parodontologie,curs”, Litografia IMF Iasi, 1992.

Ce este tartrul?

Povestea cu tartrul începe în copilărie. Cu sfaturile părinţilor legate de acel cuvânt prea
greu de pronunţat la o vârstă fragedă. Ai noştri ne tot repetau să ne spălăm pe dinţi de
două ori pe zi pentru că altfel se depune... tartrul.

Ce este de fapt tartrul? Depozitul acela neplăcut care face uitat luciul perlat al dinţilor. Vinovate
pentru formarea tartrului sunt în primul rând obiceiurile noastre : acelea de a sări uneori peste
periaj sau consumul de alimente dulci.

Tartrul începe să se depună de la o vârstă fragedă, chiar de la 9 ani, din momentul în care apar
dinţii definitivi şi poate fi întâlnit în unele cazuri până după vârsta de 40 de ani. De aici şi grija
constantă a părinţilor pentru igienizarea corectă a dinţilor. Tartrul apare în urma unui întreg
proces, care poate fi, bineînţeles, evitat. Bacteriile se depun pe dinţi, apare placa bacteriană şi
apoi se formează tartrul care poate fi îndepărtat doar de medicul stomatolog în urma unor şedinţe
specializate.

Cuprins

Ce este tartrul?
Factori de risc
Prevenirea tartrului
Tartru - tratament
Complicaţii
sus
Factori de risc

Ritmul de formare a tartrului dentar depinde de mai mulţi factori, iar natura alimentelor pe care
consumăm este unul dintre cei mai importanti. La fel de important este şi modul în care
mestecăm mâncarea. Poziţia dinţilor este un alt factor. Nu toţi dinţii sunt la fel de afectaţi de
depunerile de tartru. Zona internă a dinţilor frontali este cea mai afectată. Periuţa pătrunde mai
greu în aceste zone, iar placa bacteriană ajunge să se transforme în tartru.

Daca există dinţi înghesuiţi, periajul este de asemenea îngreunat, fiind foarte greu de realizat o
igienă corectă. Apariţia tartrului este favorizată, iar curăţarea acestuia este posibilă doar în cadru
profesional, de către un medic stomatolog. Fiecare dintre noi are o dispoziţie aparte în cazul
depunerilor de tartru.

sus
Prevenirea tartrului

Obiceiurile se deprind în copilărie. Învăţăm de la părinţi, de la profesori, de la cei din jur şi din
admiraţie pentru ei încercăm să fim ca ei. De aceea credem că în programa şcoală ar trebui să
existe ore de educaţie stomatologică. Să învăţam că prevenţia este cheia rezolvării multora dintre
probleme noastre.

Lecţia 1: prevenirea

Totul ar trebui să înceapă cu prevenţia blacii bacteriene. Aceasta se depune pe dinţi în mod
continuu, imediat după igienizare, iar rata de îngroşare a stratului de placă poate fi doar încetinită
şi nu oprită.

Regulile elementare de igienă precum periatul dinţilor după mese, utilizarea apei de gură, a aţei
dentare nu ar trebui să fie mai puţin importante decât regula punctualităţii, spre exemplu. Din
nefericire placa microbiană dentară evoluează spre tartru, iar singura metodă eficientă de
îndepărtare în totalitate a plăcii este periajul dentar profesional.

Lecţia 2: igienizarea

Igienizarea reprezintă un ansamblu de acţiuni terapeutice, în principal nechirurgicale, care

urmăresc îndepărtarea plăcii bacteriene şi a produşilor ei - a tartrului supra şi subgingival şi a
cementului necrotic accesibil după detartraj - şi menţinerea în timp a unei bune igiene gingivo-
orale. Probabil aşa ar suna o definiţie dintr-un manual de educaţie stomatologică, dacă acesta ar
exista. În mult mai puţine cuvinte, igienizarea înseamnă curăţarea dinţilor şi a cavităţii bucale.

Ingienizarea începe acasă, prin periaj, la care se adaugă mijloace secundare precum folosirea
aţei dentare, a apei de gură, realizarea unor duşuri bucale. Aceasta este continuată în cabinetul
medical şi presupune detartraj, lustruirea suprafeţelor şi curăţare în profunzime, până la
eliminarea tuturor impurităţilor.

Lecţia 3: periajul

Periajul obligatoriu este cel de seară, după ultima masă, înainte de culcare. Acesta este esenţial
deoarece menţinerea în cavitatea bucală a plăcii bacteriene, a resturilor de alimente, în condiţii
constante de umiditate şi oxigenare redusă, repausul părţilor moi favorizează dezvoltarea florei
microbiene.

Periajul de dimineaţă acţionează ca un masaj asupra gingiei, stimulând circulaţia şi vascularizaţia

gingivală. Completarea periajului de dimineaţă şi seară prin clătirea gurii cu soluţii antiseptice
(ape de gură) favorizează o bună igienizare.

De asemenea, consumul de fructe (mere) şi legume (morcovi), după masă, dislocă resturile
organice depuse în zonele gingivo-dentare şi ajută la o igienizare mult mai bună a cavităţii
bucale.
Timpul de periaj diferă de la o persoană la alta. Un periaj corespunzător se face 3-5 minute, când
tehnica de periaj este însuşită corect şi efectuată complet. Ideal ar fi să avem două periuţe de
dinţi, pe care să le folosim alternativ. Astfel se menţin uscate, perii nu se deterioreză la fel de
repede şi nu trebuie să le înlocuim la fel de repede.

Deci nu uita că niciodată nu este prea târziu pentru a învăţa o lecţie nouă, iar prevenţia este
lecţia esenţială care trebuie asimilată când vorbim despre zâmbet perfect şi dinţi sănătoşi!

sus
Tartru - tratament

Dacă tartrul nu este îndepărtat periodic, afectează şi ţesutul de susţinere a dintelui, nu

doar gingia, toate acestea ducând la mobilizări ale dinţilor afectaţi şi, în final, la pierderea lor.

Pacienţii cu depuneri de tartru au în permanenţă un miros fetid la nivelul cavităţii bucale,

chiar dacă se spală pe dinţi şi folosesc apă de gură. În plus, există şi un aspect estetic
neplăcut, din cauza depozitelor maronii-gălbui care se observă printre dinţi.

Tartrul este poros, el adunând ca un burete placa bacteriană care se depune în mai multe
straturi şi se mineralizează. Astfel, depozitul se măreşte, apasă pe gingie, aceasta se retrage,
lăsând dezgolită, de cele mai multe ori, rădăcina dintelui.
El se poate îndepărta doar în cabinetele medicale dentare de specialitate, printr-o metodă
denumită detartraj, care este de doua feluri: supra şi subgingival.

Detartrajul este un tratament ce constă în spargerea şi îndepărtarea depozitelor de tartru cu

ajutorul unui aparat cu ultrasunete. Acesta are o ansă metalică ce vibrează, iar vibraţiile produse
duc la dezintegrarea tartrului.
Manopera este nedureroasă, dar sensibilitatea dintilor este diferită aşa că uneori poate fi
neplăcut. În aceste cazuri, o simplă anestezie locală rezolvă toata problema.

sus
Complicaţii

Acumularea de tartru determină inflamarea gingiilor ceea ce poartă numele de gingivită, care se
manifestă prin umflarea, mărirea, înroşirea, modificarea culorii şi sângerarea acestora.

Dacă tartrul persistă perioade mai îndelungate pe dinţi şi, în special în regiunile subgingivale, nu
doar gingiile au de suferit, ci chiar şi osul. Acesta, în încercarea de a se proteja de infecţia
cauzată de bacterii, se retrage, iar implantarea dinţilor scade. Astfel, aceştia se vor mişca din ce
în ce mai tare şi în cele din urma se vor pierde. Acest fenomen poartă numele de boală
parodontală (aşa-numita parodontoză) şi este unul dintre cele mai dezastruoase efecte ale
tartrului.
Descoperită la timp, această boală parodontală poate fi stopată, iar cauza înlăturată prin
igienizări şi detartraje regulate. Se recomandă efectuarea unui detartraj o dată la 6 luni, iar la
pacienţii cu implante dentare o dată la 4 luni. Dar un medic specialist în parodontologie va spune
cu o mare precizie perioada la care se fac igienizările după ce observă cu atenţie în detaliu,
fiecare pacient în parte.

Tartrul dentar

Tartrul dentar este un depozit organo-mineral aderent de suprafaţa dentară sau alte structuri
dentare (lucrări protetice fixe, proteze mobile, obturaţii, aparate ortodontice), rezultat din
mineralizarea plăcii bacteriene.
Este un depozit organic calcificat ce se fixează pe placa bacteriană, calcul asemănător celor
din vezica biliară, rinichi, etc.
Compoziţia tartrului dentar se modifică în funcţie de poziţia dintelui, vechimea depozitului,
individ, igienă, masticaţie, salivă, etc. Este compus din substanţe anorganice 80% şi organice
20% (14, 55, 69, 74):
Substanţe anorganice:
fosfat de Ca (hidroxiapatită 58%);
bruşită 9%;
whitlokită 21%
carbonat de Ca şi Mg.
Substanţe organice:
proteine;
polizaharide complexe;
celule descuamate;
leucocite;
microorganisme Gram(+) şi Gram(-);
aminoacizi;
acizi graşi;
fosfolipide;
colesterol, etc.
Suprafaţa tartrului este rugoasă şi acoperită de un strat de placă bacteriană nemineralizată,
ce diferă în zona supra şi subgingivală.
în zona supragingivală domină bacterii filamentoase, bacterii ale plăcii supragingivale; în
zona subgingivală sunt prezente microorganisme care se găsesc în placa subgingivală.
Tartrul este acoperit de p.b. şi de un depozit moale (materie albă) care se înlătură cu spray
de apă sau la periaj.

Tartrul supragingival rezultă prin precipitarea din salivă.

Tartrul supragingival este vizibil clinic de la marginea coronară la cea gingivală. Prezenţa şi
cantitatea tartrului supragingival este rezultatul depozitelor bacteriene pe dinţi şi este de
asemenea influenţat de secreţia glandelor salivare. Ca rezultat, cea mai mare cantitate de
tartru supragingival se observă de obicei pe suprafeţele vestibulare ale molarilor maxilari
adiacenţi ductului de la glanda parotidă şi pe suprafeţele orale ale dinţilor mandibulari
anteriori, care sunt expuşi la ductul glandelor submandibulare. Tartrul supragingival are
culoarea de la alb la maron închis, dependent de colorantul din substanţele nutritive.
Tartrul supragingival conţine săruri anorganice, în principal sub formă de fosfat de calciu.
Tartrul conţine şi diferite cantităţi de carbonat de calciu şi fosfat de magneziu. Partea
anorganică a tartrului este chimic similară cu partea anorganică a osului, dentinei şi
cementului. Compoziţia organică a tartrului implică proteine şi polizaharide complexe
derivate din p.b., celule epiteliale descuamate şi leucocite.
Amestecul de cristale anorganice se schimbă în compoziţie în funcţie de stadiile tartrului.
Bruşita este prima formă de cristal care apare şi este urmată de fosfat octocalcic. În
depozitele mature care au acumulat peste 6 luni, forma cristalină majoră este hidroxiapatita
cu componente de fosfat octocalcic şi witlokită - un compus Mg-fosfat tricalcic.

Tartrul subgingival, seric rezultă prin precipitare din lichidul crevicular, este de culoare
maronie-negru, cu o consistenţă crescută, dens, aderent, se dislocă cu dificultate şi se găseşte
în şanţul gingival.
Tartrul subgingival se formează apical până la marginea gingivală şi de obicei nu este vizibil.
Poate fi detectat prin explorare tactilă cu o sondă parodontală sau cu un explorator fin şi este
de obicei evidenţiat ca o suprafaţă aspră. Dacă marginea gingivală este îndepărtată prin
suflarea cu aer sau cu un instrument dentar, tartrul subgingival poate fi evidenţiat chiar
apical până la joncţiunea smalţ-cement. Tartrul subgingival apare frecvent maron sau negru,
ceea ce reflectă prezenţa produşilor bacterieni şi sanguini.

Formarea tartrului – ipoteze asupra mineralizării

Depunerea cristalelor de hidroxiapatită în tartru se face în jurul bacteriilor – începe la o zi
după formarea plăcii. în primele zile de la constituirea p.b. este bine reprezentat, 60-90%
după 12 zile. în primele 4-8 ore poate fi observat şi reprezintă 50% după 2 zile.
Mecanismele de producere a tartrului dentar sunt enzimatice şi fizico-chimice.
a) Mecanismul enzimatic (Naeslund, 1926) (69) - tartrul apare prin acţiunea
enzimelor (fosfataze) elaborate de Leptotrix, Actinomyces, care perturbă echilibrul dispersiei
coloidale a lichidelor salivare, cu precipitarea sărurilor minerale.
b) Mecanismul fizico-chimice (Prinz, 1921) (69) se realizează prin precipitarea
sărurilor datorită stagnării şi alcalinizării salivei în momentul evacuării din glandele
salivare.
Inhibarea chimică a bacteriilor din p.b. suprimă depunerea tartrului. Cea mai folosită
substanţă în acest scop este clorhexidina. Ritmul de depunere poate fi mai lent sau mai rapid,
în funcţie de igienă, masticaţie, alimentaţie, etc.
Procesul de calcificare începe în zonele profunde ale p.b., în matricea interbacteriană, pe
suprafaţa bacteriilor şi chiar în interiorul bacteriilor (mai ales cele filamentoase).
După 4-6 luni de la iniţierea depunerii se ajunge la un nivel maxim de tartru dentar, după
care creşterea masei de tartru avansează foarte puţin.
Fixarea tartrului pe suprafaţa dintelui se face prin:
legături prin intermediul peliculei – a biofilmului;
unirea între cristalele tartrului şi cristalele din structura dintelui.

Rolul dietei alimentare în formarea tartrului - tartrul se formează chiar şi în absenţa

alimentaţiei pe cale orală, dar cu cât alimentele sunt mai moi, mai puţin consistente şi
solicită mai puţin mişcările de masticaţie şi producerea de salivă, cu atât se produce mai uşor
şi mai mult tartru dentar.

Rolul tartrului dentar în producerea bolii parodontale - tartrul dentar este un factor
favorizant etiologic pentru boala parodontală, dar nu este un factor cauzal.
Tartrul dentar a fost asociat cu bolile parodontale atât de către autorii vechi, cât şi de cei
moderni. Deşi tartrul nu are un efect traumatic direct pe ţesuturile gingivale, cum s-a crezut
anterior, poate fi un factor care contribuie la boală prin amplificarea p.b.
Este un factor agravant în evoluţia bolii parodontale, constituie situsuri pentru dezvoltarea
p.b. şi în acelaşi timp un factor de iritaţie pentru gingie. Suprimarea completă a tartrului
dentar supra şi subgingival reduce inflamaţia parodontală, motiv pentru care orice tratament
parodontal începe cu detartrajul şi igienizarea corectă.

Semnificaţia clinică
Studii epidemiologice afirmă legătura între tartru şi parodontopatie, dar nu există dovada
implicării tartrului drept cauză primară. Această concluzie este rezultatul unor observaţii
certe:
Suprafaţa mineralizată a tartrului este întotdeauna acoperită de o p.b. nemineralizată, deci,
tartrul în sine nu vine în contact cu ţesuturile gingivale.
La animale tratate cu agenţi antimicrobieni, p.b. este eliminată de pe suprafaţa tartrului şi
epiteliul joncţional poate de fapt adera direct la tartru. În astfel de situaţii induse artificial,
prezenţa tartrului fără p.b. este asociată cu gingia sănătoasă, nu cu boala.
Oricum, tartrul poate amplifica efectele p.b. De exemplu, tartrul matur ţine placa bacteriană
în contact strâns cu suprafaţa tisulară şi totodată limitează posibilitatea pacientului de a
îndepărta placa. În plus, din moment ce tartrul are capacitatea de a concentra atât nutrienţi
cât şi toxine, ne putem aştepta ca el să influenţeze atât microbiota bacteriană cât şi
inflamaţia tisulară.
Deşi poate fi posibilă utilizarea agenţilor chimici pentru îndepărtarea plăcii de pe suprafaţa
tartrului, fără îndepărtarea tartrului însuşi, aceasta nu este considerată ca o metodă
acceptabilă pentru terapie. Studii aprofundate au demonstrat clar că îndepărtarea atât a
tartrului subgingival cât şi a depozitelor bacteriene subgingivale permit menţinerea unei stări
de sănătate parodontală pentru lungi perioade de timp. Nu există studii pe termen lung care
să demonstreze rezultatele îndepărtării plăcii, fără îndepărtarea tartrului.

Detartrajul
Prin detartraj se îndepărtează tartrul şi pl. b. de pe suprafeţele supra şi subgingivale.
Pentru detartrajul supragingival se folosesc seceri, chiurete de detartraj, aparate cu
ultrasunete, iar pentru îndepărtarea tartrului subgingival se utilizează de obicei chiurete de
detartraj de tip universal sau special.
Instrumentarul pentru detartraj:
instrumente de examinare: sonde de parodontometrie şi sonde exploratorii;
instrumente de detartraj şi chiuretaj radicular: seceri, săpăligi, pile sau răzuşe, chiurete;
instrumentar de netezire fină şi lustruire a suprafeţelor dentare după detartraj.
Chiuretele speciale sunt reprezentate în special de chiuretele Gracey şi sunt specifice unor
suprafeţe anumite:
5/6 pentru dinţii frontali superiori şi inferiori;
7/8 pentru feţele vestibulare şi orale ale molarilor şi premolarilor;
11/12 pentru suprafeţele meziale ale dinţilor laterali;
13/14 pentru suprafeţele distale ale dinţilor laterali.
Se folosesc pentru:
detartrajul şanţului gingival;
chiuretajul radicular;
chiuretajul ţesutului de granulaţie;
detartrajul de fineţe al depozitelor mici.
Curăţirea fină şi lustruirea suprafeţelor dentare după detartraj se realizează cu periuţe din
plastic, drepte sau în formă de pâlnie, cupe de cauciuc, discuri, benzi, folosind substanţe
abrazive sau paste de lustruit.

Detartrajul cu ultrasunete
Detartrajul cu ultrasunete este folosit pentru îndepărtarea tartrului supragingival şi a
tartrului subgingival din apropierea marginii gingivale libere.

Cele doua tipuri ale tartrului

Tartrul supragingival - depuneri de tartru la nivelul coroanei dentare

deasupra gingiei -, este format din aerobe sau bacterii care utilizeaza si
prolifereaza intr-un mediu oxigenat. Iar, de cealalta parte, cel tartrul
subgingival, este format din anaerobe sau bacterii care nu utilizeaza, si nu
pot exista intr-un mediu oxigenat. Cele din urma, sunt si cele mai
periculoase.

De ce sunt acestea cele mai periculoase? Deoarece anaerobele din tartrul

subgingival cauzeaza parodontita si infectii cronice, care pot afecta inclusiv
sistemul cardiovascular al pacientului. De asemeni, nasterile premature au
fost puse tot pe seama anaerobelor din acest tip de tartru, dar studiile nu au
confirmat sau infirmat inca acest aspect.

De asemeni, tartrul poate cauza carii si cavitati, care, la randul lor, pot duce
la pierderea totala a dintelui afectat si, mai mult decat atat, la infectii
sistemice, precum sunt cazurile de: gingivita, gingivitostomatita si
parodontita cronica. Asadar, sa nu uitam ca infectiile de acest tip, cauzate
de tartru, se pot raspandi dincolo de sistemul stomatognat Iar, in acest
sens, tartrul va poate face sa suferiti mai intai o simpla cariere, apoi o iritare
a gingiilor – care poate duce la dezlipirea si retragerea tesutului gingival de
pe dinti si alveole -, si, la urma de tot, la o inflamare generala, care poate
trece de zona oro-maxilo-faciala.

Metode de preventie si combatere

Ca metode principale de preventie si/sau de curatare a tartrului din gura

pacientului, avem:

 periajul zilnic si temeinic, dar si...

 vizita in cabinetul stomatologului

Astfel, periajul si flossing-ul pot indeparta placa bacteriana din care se

formeaza tartrul, dar, odata format, nu prea mai aveti alta solutie si trebuie
sa va prezentati la un igienist dentar sau medic stomatolog. Medicul va
folosi un instrumentar ultrasonic pentru combaterea tartrului precum si
chiurete pentru detartraj sau freze.

Fumatul excesiv si diabetul din diverse cauze mai pot reprezenta factori
decisivi pentru acumularea de placa bacteriana si formarea de tartru! Or, in
scopul contracararii acestora, pastele de dinti cu citrat de zinc au incercat
sa faca diferenta. Totusi, rezultatele clinice au fost dovedite ca neglijabile in
acest sens.
Etiologie...

Cat priveste etiologia, s-a stabilit faptul ca placa bacteriana reprezinta

etiologia primara, fiind strans legata de cauzarea parodontitei; de cealalta
parte, tartrul reprezinta etiologia secundara fiindca acesta este biofilmul
durizat deja.

... si etimologie

In greaca veche, calcis insemna o varietate de pietre, termenul provenind

de la calcar. De cealalta parte, insa, tartar, tot din greaca veche, insemna o
incrustatie alba dinauntrul oricarui butoi de vin: bitartratul de potasiu. Iar,
ceva mai tarziu, la inceputul secolului al XIX-lea, aceasta “crema de tartru”
a devenit fosfat de calciu, care se depune pe suprafetele gingivale, ba chiar
si sub acestea.