INVESTIGAȚII SPECIFICE

APARATULUI RENAL
• Activitatea rinichiului trebuie explorata pe trei directii principale:

• - analiza urinei

• - examenul sangelui

• - explorarea directă a mecanismelor functionale

1. EXAMENUL URINEI

- examenul macroscopic (volum, densitate, culoare, miros, aspect);

- examenul microscopic(sediment- celule epiteliale, cilindrii);

- examenul bacteriologic (urocultura se recoltează dimineata dupa

toaleta oganelor genitale cu apă și săpun din mijlocul jetului in
recipiente sterile);

- examenul fizico-chimic - ureea, creatinina, electrolitii (clorul,

sodiu, calciu, potasiu), proteine, hematii;

- examenul sumar de urină, examen banal, relativ usor de facut,

folosindu-se o aparatura obisnuita, poate să furnizeze elemente
extrem de importante.
• Densitatea evaluează capacitatea de concentratie a rinichinlui. Se masoara cu
urodensimetru din urina proaspat emisă. Valoare normală medie = 1010-1025. O urină cu
densitate scăzută denotă o functie renala deteriorată — scleroză renala.

• Proteinuria (albuminuria) indică prezenta proteinelor in urina, se intalneste in

glomerulonefrite, sindrom nefrotic, infectii pielorenale, tuberculoza renală.

• Determinarea pH-ului urinar se efectuează pentru evaluarea aciditătii si alcalinitatii;

masurarea pH-ului si a proteinuriei se poate efectua cu Teste “dipstick” care sunt bandelete
reactive. V.N a pH-ului urinar = 3,5- 6,5.

• Glicozuria = prezenta de glucoză in urina apare in diabet zaharat cand glucoza din sânge
depaseste 1,80 g/l.

• Cetonuria = prezenta corpilor cetonici in urina. Sunt prezenti in cazul diabetului

decompensate sau coma diabetică.

• Urobilinogenul se elimina prin urină numai urme fine, iar in caz de afectiuni hepatice
nivelul lui in urină este crescut.
• Creatinina și clearance-ul de creatinina din urină V.N. = la barbati< 150 / 24h; la femei < 250 mg/24 h;
valorile scăzute indica afectare functionala renala.

• Acidul uric este un test util in identificarea afectiunilor metabolice (guta) si renale; V.N. =150 — 750
mg / 24h (1,48-4,43 mmol/zi in conditii de aport alimentar normal).

• Electroliții din urină se determina cantitativ din esantioane de 24 h in vederea evaluarii echilibrului
acido-bazic si hidro-electrolitic al organismului.
• Examenul sedimentului urinar. Urina conține numeroase substante care se depun dupa emisie sub
forma de sediment. Pentru obtinerea sedimentului urina se centrifugheaza cat mai curand după emisie si
se examinează la microscop. În stare normala, sedimentul contine pe un câmp microscopic 1-3 hematii,
1-2 leucocite si rare celule epiteliale plate. În stare patologica pot aparea numeroase hematii,
leucocite, cilindrii, saruri amorfe sau cristale.
• Cilindruria = prezența cilindrilor in sediment; cilindrii sunt formati din elemente morfologice gasite in
tubii uriniferi care s-au conglomerat;

• Testul Addis-Hamburger se determina în urina proaspata eliminarea cantitativa a elementelor pe minut.

Tehnica: - bolnavul ingera in ajun, pe cat posibil alimente bogate in proteine fara lichide; - dimineata
in timpul examenului, bolnavul nu mănâncă și nu bea nimic, este rugat să urineze, această urină se
arunca; din acest moment bolnavul este rugat să rămana in repaus absolut la pat timp de 180 min, apoi se
recolteaza urina si se masoara volumul urinar; pe toata durata nu manânca si nu bea nimic;
2. EXAMENUL SÂNGELUI

Studiul funcției renale de depurare a cataboliților proteici:

Pentru aceasta se determină:

• - ureea sangvină: V.N. = 20-40mg %; se recoltează 5 ml sânge fără
anticoagulant; valoarea crește în insuficiența renală acută sau
cronică și se numește uremie sau azotemia.
• - acidul uric: V.N. = 3-5 mg %

• - creatinina: V.N. = 0,6-1,3 mg %- este un constituent azotat fix ce nu

depinde de regim sau efort și nu variază decât în funcție de eliminarea
sa renală; valoarea crește în afecțiuni renale grave, IRC.
• Studiul funcției renale de menținere constantă a concentrației ionilor:

• - se apreciază prin modificările ionogramei serice (Na, K, Ca, Cl):

• - Na+ = 15-21 mg %
• - K + = 15-21 mg %
• - Ca+ = 9-11 mg %
• - Cl + = 350-390 mg %.
• Studiul funcției renale de menținere a echilibrului acido-bazic se face prin:
• - determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în condiții de
strictă anaerobioză, în seringi perfect etanșe. V.N. = 7,30 - 7,40.
• - determinarea RA (rezerva alcalină) - se recoltează 10 ml sânge/50 mg oxalat de potasiu,
eprubeta va fi foarte bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de carbon dizolvat în
plasmă. V.N. =53-75 vol. CO2/100 ml sânge. Scăderea sub 50% arată o stare de acidoză,
creșterea peste 75 % reprezintă alcaloză.
• Alterarea funcționalității renale, se poate reflecta în creșterea peste valori normale ale
ureei, creatininei, potasiului și scăderea pH-ului și rezervei alcaline.
• Explorarea funcției glomerulare:

• Clearance-ul creatininei endogene:este o metodă care permite determinarea creatininei

în sânge și urină concomitent prin măsurarea volumului de sânge exprimat în ml și epurat de
rinichi într-un minut. Se calculează după formula: .

• C = clearance-ul

• U = concentrația substanței în urină

• P = concentrația plasmatică a substanței

• V = volumul urinar.

• Clearance-ul- coeficientul de epurație plasmatică a unei substanțe= cantitatea de plasma

în ml care este epurată de rinichi într-un minut.

• Valoarea normală a clearance-ului creatininei endogene este 140 ml/minut, scăderea acestei
valori sub 70ml/minut, denotă un anumit grad de insuficiență renală.
• 3. EXPLORAREA CAPACITĂȚII DE DILUȚIE ȘI CONCENTRAȚIE VOLHARD
• a) proba de diluție

• Pregătirea bolnavului: cu două zile înainte de probă, bolnavul este supus la un regim mixt alimentar,
are voie să bea lichide câte vrea. În ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat. La ora 7,30 bolnavul își
evacuează vezica urinară apoi ingeră 1500 ml ceai sau apă timp de o jumătate de oră.
• Recoltarea urinei: între orele 8-12, timp de 4 ore se recoltează din 30 în 30 minute, se notează
cantitatea și densitatea urinei din fiecare probă.
• Interpretare: în mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate de
lichid ingerată. În primele două ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. În cel puțin una
din probele de dimineață, volumul urinar depășește 300 ml iar densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în
cel puțin una din probe.
• b) proba de concentrație
• Pregătirea bolnavului: la ora 12, bolnavul primește alimentație solidă (ouă, șuncă, pâine, carne), fără
lichide
• Recoltarea urinei: din două în două ore (la orele 14, 16, 18, 20) se colectează patru eșantioane. De la
orele 20 până la orele 8, urina se colectează într-un singur recipient. Se notează la toate eșantioanele de
urină volumul și densitatea.
• Interpretare: în cursul după-amiezii și noaptea, ca răspuns la proba de concentrație, diureza scade
mult iar densitatea trebuie să crească depășind 1028 cel puțin într-o probă. În insuficiența renală severă,
densitatea variază puțin în jurul valorii de 1010 (izostenurie).

• De știut!!!
• La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată, se face numai proba de concentrație,
apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine, are capacitatea de diluție normală.
 EXPLORĂRI RADIOLOGICE

RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Definiție: examen radiologic pentru vizualizarea rinichiului.
Scop: explorator - ajută la elucidarea diagnosticului multor
afecțiuni renale, permițând evidențierea dimensiunilor, poziția și
conturul rinichilor și prezența unor calculi renali radioopaci.
Indicații:
 litiazele urinare
 hipertrofia renală
 calcificări tuberculoase
 tumori.
 Materiale necesare:
cărbune, triferment
ulei de ricin
Materiale necesare unei clisme evacuatoare:
a) de protecție:paravan,
mușama, aleză,
b) nesterile: irigator,
bazinet, tăviță renală,
apă calcă (35-370C)
c) sterile: canulă rectală,
comprese din tifon, substanță lubrefiantă
 Pregătirea pacientului:
a) psihic:
 se anunță bolnavul și se explică importanța tehnicii precum și faptul că necesită o
pregătire adecvată care constă în evacuarea conținutului gazos și solid intestinal prin
clisme, că trebuie să consume o alimentație ce dă reziduu redus si evacuarea
conținutului vezicii urinare înainte de examinare
 se respectă pudoarea pacientului
 pregătirea alimentară a bolnavului:
- cu două-trei zile înaintea examinării, bolnavul va consuma un regim fără
alimente care conțin celuloză și dau reziduuri multe - fructe, legume, pâine și ape
gazoase
- în ziua precedentă, bolnavul va consuma un regim hidric, constând într-o cană
de ceai, supe, apa negazoasă
- înaintea examinării, bolnavul nu va mânca și nu va consuma lichide, după
examen putând reveni la regimul său obișnuit.
pregătirea medicamentoasă a bolnavului: cu două-trei zile înainte de examinare se
administrează câte două tablete de trei ori pe zi cărbune sau triferment pentru a
împiedica distensia gazoasă a intestinelor. În seara precedentă zilei radiografiei, se
admistrează două linguri de ulei de ricin.
În dimineața zilei examinării se
efectuează o clismă cu apă caldă,
având grijă ca aerul din tubul irigatorului
să fie complet evacuat, pentru a nu fi
introdus în colon.
Înaintea radiografiei, bolnavul își va goli vezica sau i se va efectua un sondaj
vezical.
b) fizic: bolnavul este condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se dezbrace
și să se așeze pe masă, în decubit dorsal, lateral sau ortostatism.
 Tehnica:

radiografia renală simplă

se execută in apnee.

Îngrijirea ulterioară
a pacientului:
 bolnavul se îmbracă,
este ajutat să se întoarcă
în salon și se așează comod în pat

Reorganizarea locului de muncă:

materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru sterilizare
 deșeurile se îndepărtează conform precauțiilor universale.
În caz de urgență, radiografia renală simplă se poate efectua fără o pregătire prealabilă.
 UROGRAFIA
Definiție : este cea mai eficientă metodă de investigare a aparatului
urinar, care studiază morfologia și funcționarea rinichilor și a căilor
urinare, după opacifierea acestora cu un produs de contrast iodat,
utilizând substanțe iodate hidrosolubile, administrate intravenos și care
se elimină în urină.
 Pe monitor se văd nu doar calculii renali, tumorile renale, infecțiile
urinare, dar și modul în care ele afectează funcționarea tractului urinar.
Pentru că la urografie se vede tot abdomenul, bazinul și o parte din
coloana vertebrală, se pot determina și consecințele afecțiunilor altor
organe asupra aparatului urinar.
Scop: - explorator: constă în evidențierea radiologică a aparatului
urinar, prezența calculilor sau a tumorilor
Indicații:
în toate perturbările functiei renale; infecția urinară, hematuria, tulburările
micționale
colicele nefretice
 în perturbări excretorii prin obstacol în bazinet, ureter, vezică sau uretră
 în depistarea anomaliilor renale.

Contraindicații:
 hipersensibilitate la iod
 insuficiență hepatică
 afecțiuni cardiace și circulatorii grave
 anemia hemolitică
 astmul
 sarcina.
 Materiale necesare:
cărbune, triferment, ulei de ricin, Fortrans
materiale necesare unei clisme
evacuatoare
substanțe de contrast:
Odiston 30-60-75%; Urografin.

medicamente antihistaminice în caz de alergie la iod: adrenalină 1 % - 0,5 ml;

hemisuccinat de hidrocortizon, gluconat de calciu
 seringi și ace de unică folosință pentru injecțiile intravenoase și intramulculare.
Pregătirea pacientului:
Înainte de investigație, pacientul este rugat să semneze consimțământul.
a) psihică: se anunță și i se explică importanța tehnicii. Se comunică
pacientului să nu se sperie la unele simptome ce ar putea să apară: amețeli, grețuri
sau dureri abdominale care dispar fără consecințe
b) fizică:
 pentru ca examinarea să se poată efectua în condiții normale, este necesar ca
intestinul să fie gol, deoarece un intestin plin ar putea ascunde imaginile
radiologice.
 pregătirea alimentară: cu 2-3 zile inaintea examinării pacientul poate mânca
carne fiartă sau la grătar, ouă fierte moi, brânză proaspătă de
vaci. În ziua precedentă bolnavul va consuma un regim hidric redus. Cu șase
ore înaintea urografiei, bolnavul nu va mânca și nu va consuma lichide, pentru a
reduce volumul de urină.
-pregătirea medicamentoasă:
cu două zile înainte de examinare, se administrează câte 2 tb. X 3/zi
cărbune sau triferment
 în seara precedentă, între orele 16-18, se vor bea doi litri de soluție de
Fortrans ( se dizolvă câte un plic într-un litru de apă plată sau apă de la
robinet) sau ulei de ricin (25-30 g pentru adulți), pentru eliminarea
materiilor fecale fără a produce crampe sau deshidratare; se va bea câte o
cană la 5-10 minute.
 nu se va lua masa de seară.
 seara și în dimineața zilei examinării, se efectuează o clismă evacuatoare
înaintea injectării substanței de contrast.
 înaintea urografiei, bolnavul își va goli vezica urinară.
- pozițiile de examinare sunt: decubit dorsal și ortostatism.
 Testarea sensibilității organismului la iod
 se injectează 1 ml de substanță de contrast din cantitatea stabilită (Odiston,
Urografin), se așteaptă câteva minute pentru a constata dacă există intoleranță la iod.
 se comunică pacientului unele simptome ce pot să apară:
- senzații de greață, căldură în obraz , gust metalic în gură, dureri abdominale,
- tuse, dispnee;
- tahicardie, bradicardie, paloare,transpirații reci, hipotensiune arterială, cianoză
- cefalee, amețeli, somnolență
- urticarie, edem.
 acestea dispar repede, fără consecințe.
în caz de intoleranță, se întrerupe administrarea, se anunță imediat medicul și pe
același ac, în venă se introduc medicamente specifice tulburărilor apărute
în caz că nu apar semne de intoleranță, se continuă injectarea.
Tehnica:

 după o radiografie abdominală ”pe gol” și testarea la substanța de contrast, se trece la injectarea celor
două fiole de câte 20 ml, cât necesită un adult cu greutate normală, lent intravenos.
 fiola de substanță de contrast se va încălzi în prealabil la temperatura corpului
 substanța de contrast trece din sânge în rinichi, umple sistemul de colectare de la nivelul acestora, și
apoi trece prin uretere către vezica urinară
 se vor efectua radiografii seriate, pentru a se urmări trecerea substanței de contrast prin sistemul urinar:
trei radiografii, la 5 minute prima, apoi la 15 minute și la 30 minute după administrarea substanței de
contrast.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se recomandă hidratarea adecvată ( 3 litri lichide/ 24 ore)
-se îmbracă, se așează comod în pat și se supraveghează
în continuare.
Complicații: dacă bolnavii au rinită alergică sau
astm bronșic, prezintă risc de a face o reacție alergică la
substanța administrată. În acest caz, se recomandă o
investigație altenativă.
 Pielografia
Pielografia este radiografia tractului urinar executată cu substanta de contrast
administrată prin cateterism ureteral, sub controlul cistoscopic.
• Materialele necesare:
• - substanta de contrast: odiston 30%, (iodura de Na. 10%); Urografin;
• - antihistaminice, medicamente de urgentă (H.H.C+vitC, Ca gluconic).
Pregătirea bolnavului:
• - se efectueaza pregitirea ca pentru o radiografie renala simplă;
Testarea sensibilitatii la substanța de contrast: se face testare la nivelul sacului
conjunctival (1 pic) sau 1ml intravenos și se observă reacțiile alergice.
Administrarea substantei de contrast se efectuează de medic:
• - spalare pe maini cu apa si săpun, imbracarea manusilor;
• ~ sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter apoi se introduce
substanta de contrast ușor incălzită, 5-10 ml cu presiune mica (altfel se pot
produce rupturi de ureter, bazinet sau reflux pielorenal), dupa care se fac
radiografii.
 Cistografia
Definiție: metodă de explorare a vezicii urinare care se poate
executa prin:
a) radiografie simplă vezicală (după evacuarea urinei) = poate
pune în evidență calculii intravezicali și nu necesită o pregătire
prealabilă a pacientului
b) radiografia vezicii urinare prin umplerea ei cu substanță de
contrast sterilă (iodură de sodiu 10-20% sau Odiston, 150-200 ml,
cu ajutorul seringii Guyon, efectuată pe cale ascendentă și nu
descendentă, ca în cazul urografiei).
Scop: vizualizarea vezicii urinare.
Indicații: se pot evidenția modificările morfologice ale vezici:
diverticuli, calculi, tumori.
Materiale necesare:
 pentru efectuarea unei clisme
 sterile: sonda Nelaton, seringa Guyon, pensa hemostatică,
mănuși sterile
 medicamente: soluție sterilă de acid boric, substanță de contrast
 tăviță renală.
Pregătirea pacientului:
a) psihică: se anunță bolnavul și se explică necesitatea tehnicii
b) fizică: se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă
caldă apoi este condus la serviciul radiologie și ajutat să se
dezbrace. Poziția este ortostatism sau decubit dorsal.
 Tehnica:
 presupune sondarea transuretrală a vezicii urinare cu o sondă Nelaton sterilă, de
dimensiuni adaptate pacientului și se spală vezica cu o soluție sterilă de acid boric
 într-o seringă Guyon se aspiră 100-200 ml de iodură de sodiu sterilă sau Odiston și
se introduce în vezică, la temperatura corpului, cu o presiune mică, până apare
senzația de micțiune imperioasă
 se închide sonda cu o pensă hemostatică

 prima radiografie se execută când bolnavul are senzația de urinare, în umplere.

Se pot executa radiografii
după ce bolnavul elimină 2/3 din conținut
sau în timpul micțiunii (cistografia micțională).
Complicații: risc infecțios renal
 iradierea gonadică.
EXPLORĂRI ENDOSCOPICE- Cistoscopia

Definiție: metodă de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului.

Scop: - identificarea proceselor patologice endovezicale, a tumorilor, malformațiilor anatomice,
calculilor, corpilor străini.
- pentru eliminarea calculilor, polipilor, tumorilor.
Materiale necesare:
casolete cu câmpuri sterile,
comprese, tampoane
mănuși sterile, tăviță renală.
 seringă Guyon
 soluție de novocaină 0,5 %
 seringi de 20 ml
 pense sterile, soluții dezinfectante
 soluție acid boric
 sonde uretro-vezicale
Pregătirea pacientului:
 se anunță pacientul explicându-i-se necesitatea tehnicii.
 i se suprimă micul dejun și va ingera 500 ml lichid cu o oră înainte
de examen pentru a se asigura fluxul urinar necesar
 pacientul își va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare
și ajutat să se dezbrace
 este ajutat să se urce pe masa de cistoscopie și să se așeze în poziție
ginecologică
 se efectuează toaleta organelor genitale externe cu apă și săpun
 se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile lăsându-se
accesibilă regiunea perineală
 Participarea asistentului medical

 se dezinfectează meatul urinar si se spala vezica cu solutie de acid

boric pana cand lichidul devine limpede
 se servește medicul cu soluția de anestezie locală ( se introduc în uretră
20 ml soluție de novocaină 0,5 %)
 se verifică funcționalitatea sistemului de iluminat, starea de curățenie a
lentilelor
 se lubrifiază instrumentul care urmează să fie introdus și se oferă
medicului
 se oferă medicului succesiv, cateterele de dimensiuni diferite, sau
eprubetele pentru recoltările urinare
 se supraveghează pacientul în timpul examinării (puls, respirație, stare
generală).
 
 Uretroscopia 
 metodă de explorare endoscopică a uretrei, utilizându-se un aparat numit
uretroscop, pentru a identifica procese patologice: inflamații, stricturi, tumori, corpi
străini, calculi.
 pentru efectuarea
uretroscopiei se folosește
metoda irigației, uretra
destinzându-se printr-un flux
lichidian cu cădere
gravitațională.
 ECOGRAFIA RENALĂ
examen care are ca scop observarea directă pe un ecran a
parenchimului renal și a căilor urinare, în special pentru depistarea
calculilor, precum și pentru măsurarea dimensiunilor rinichilor sau
detectarea unei eventuale dilatații a căilor urinare sau a unei leziuni
intrarenale.
ecografia se bazează pe proprietatea pe care o au ultrasunetele de
a se reflecta pe organele pe care le întâlnesc.
cu câteva ore înaintea examenului, pacientul nu mănâncă și nu bea, deoarece
digestia alimentelor lichide sau solide sporește cantitatea de gaze intestinale făcând
dificilă interpretarea imaginilor
examenul se derulează în sala de ecografie, într-o lumină obscură pentru ca
imaginile să apară cât mai clar pe ecran
asistenta medicală ajută pacientul să se dezbrace și să se așeze în decubit dorsal pe
masa de examen
medicul aplică un gel pe abdomen și în zona lombară, senzația de rece pe care
acesta o provoacă putând fi ușor neplăcută pentru pacient; gelul are rolul de a asigura
un contact perfect între piele și sondă și facilitează difuzia ultrasunetelor.
medicul plimbă sonda pe zona corespondentă rinichiului, examinându-l permanent
pe ecranul său de control și îi cere din când în când pacientului să inspire profund, să-
și țină respirația sau să-și schimbe poziția.
după vizualizarea rinichilor se examinează organele învecinate: ficat, splină, vezică
biliară.
La final gelul este curățat, iar pacientul își poate relua activitățile obișnuite
 PUNCȚIA BIOPSIE RENALĂ
Definiție: introducerea unei ac de puncție în parenchimul renal pentru
recoltarea unui fragment de țesut.
Scop: explorator - examenul histopatologic al țesutului pentru
stabilirea
diagnosticului.
Contraindicații:
 rinichi unic (anatomic sau
funcțional)
 tulburări de coagulare.
Locul puncției: regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral
L1-L2, la 8 cm de linia mediană; se preferă puncția rinichiului drept
pentru a evita lezarea splinei sau a unor vase mari.
 Pregătirea materialelor: de protecție a mesei
 pentru dezinfecția pielii de tip III
 sterile: ace lungi pentru puncție, seringi de 5-20 ml, ace pentru anestezie, câmpuri,
comprese, tampoane, mănuși, pense hemostatice
 tăviță renală
Pregătirea pacientului:
a) psihică:
se informează asupra necesității puncției și asupra etapelor de execuție, i se explică
necesitatea și se obține consimțământul
b) fizică:
 se controlează cu câteva zile înainte timpul de sângerare, timpul de coagulare și numărul
trombocitelor
 se administrează cu două zile înainte medicație coagulantă, tonico-capilară (vitamina C,
K, preparate de calciu)
 se așează pacientul în decubit ventral cu un săculeț de nisip sub abdomen
Participarea asistentului medical la execuția puncției:
 se spală mâinile, se dezinfectează, se îmbracă mănușile sterile
 execută dezinfecția locului puncției
 menține poziția pacientului
 servește medicul cu seringa pentru anestezie, câmpul chirurgical, mănuși sterile,
acul de puncție și seringa pentru aspirație
 supraveghează pacientul urmărindu-i culoarea feței, pulsul, respirația
 după îndepărtarea acului badijonează locul puncției și aplică pansament
compresiv
Îngrijirea ulterioară a pacientului
 se așează pacientul în decubit dorsal și se asigură repaus la pat 24 de ore
 se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentul
 se aplică pungă cu gheață la locul puncției
 se controlează urina pentru a sesiza apariția hematuriei.
Pregătirea produsului pentru laborator:
 fragmentele de țesuturi se îndepărtează din acul de
puncție prin insuflare de aer cu seringa și sunt pregătite de
medic sub formă de frotiuri
 se întocmește buletinul de trimitere la laboratorul de
anatomie patologică.
Complicații:
 hematom
 hematurie macroscopică însoțită uneori de episoade
dureroase (colica renală).
 
Vă mulțumesc!