EVALUAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A APARATULUI RENAL

Investigaţii radiologice: radiografie simplă, urografie, pielografie, cistografie, arteriografie şi

retropneumoperitoneu.
Explorarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare duce la evidenţierea conturului rinichilor, cavităţilor
pielocaliceale ale acestora, precum şi a căilor urinare; prezența calculilor radioopaci şi radiotransparenţi sau a
tumorilor, de asemenea, este un mijloc de evaluare a metodelor de tratament utilizate, medicale sau chirurgicale,
ajutând ameliorarea rezultatelor obţinute.
Radiografia renală simplă: explorare radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia conturul şi
poziţia rinichilor, calculii renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care conţin săruri de calciu).
Urografie: metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-se
substanţe iodate hidrosolubile administrate intravenos.
Pielografie: radiografia aparatului renal executată cu substanţă de contrast administrată prin cateterism
uretral, sub controlul cistoscoplc.
Cistografie: metoda de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:
a - radiografie simplă vezlcală (după evacuarea vezicii urinare);
b- radiografie după umplerea vezicii urinare cu o substanţă de contrast sterilă (iodură de sodiu 10-20%, 200-
250 ml, cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.
Vezica urinară mai poate fi evidenţiată prin pneumocistografie; vezica se umple cu aer şi apoi se
injectează substanţă opacă prin sondă. Pacientul este pregăteşte pentru o radiografie simplă: cu 10-12 ore
înaintea examinării i se restrânge consumul de lichide şi înaintea examinării vezica va fi golită, se va spăla şi
apoi cu ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150 ml aer, se închide sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se
injectează substanţa de contrast în vezică prin puncţionarea sondei cu un ac.
Arteriografia renală este o metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de
contrast pe cale arterială, renală sau femurală.
Retropneumoperitoneul reprezintă introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru
evidenţierea contururilor rinichilor.
Investigaţii endoscopice
Cistoscopia. metodă de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului pentru identificarea proceselor
patologice endovezicale, inflamaţiilor specifice sau nespecifice, tumorilor, malformaţiilor anatomice, calculilor,
corpilor străini.

Explorarea funcţională a aparatului renal:

Scopul explorării funcţiei renale este stabilirea modului în care rinichiul satisface funcţiile; se obţin relaţii
asupra mecanismului perturbat calitativ şi cantitativ.
Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale
Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
- analiza urinei;
- examenul sângelui;
- explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise glomerulare şi tubulare.
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichilor şi
asupra homeostaziei organismului. Examenul poate fi macroscopic, microscopic, bacteriologic, fizico-chimic şi
testul ADDIS-HAMBURGER - studiul cantitativ al elementelor figurate şi ai cilindrilor din urină.
Examenul sângelui
 Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face urmărind concentraţia în
sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind izotonia, izohidria.
Pentru aceasta se determină:
- ureea sangvină: valoarea normală (VN) 20-40 mg%;
- acidul uric: V.N. 3-5 mg%;
- creatinina: V.N. 0,6-1,3 mg%.
Studiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor. Această funcţie renală se
apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K,Ca,CI]:
- Na+ =135-150 mEq/l sau 15-21 mg%;
- K+ = 3,5 mEq/l sau 15-21 mg%;
- Ca+ = 4,5/5,5 mEq/l sau 9-11 mg%;
- Cb-95-110 mEq/l sau 350-390 mg%.
Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acido-bazic se face prin:
- determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge fără garou, pe heparină, în condiţii de strictă anaerobioză,
în seringi perfect etanşe. V.N. = 7,30-7,40;
- determinarea rezervei alcaline (R.A.) - se recoltează sânge capilar, în condiţii de anaerobioză, în tuburi
heparinizate livrate odată cu aparatul Astrup.
Studiul funcţiei renale de menţinere a izotoniei plasmei se face prin determinarea punctului crioscopic al
plasmei, cu ajutorul unui termometru-criometru.

Explorarea mecanismelor funcţionale propriu-zise se efectuează cu ajutorul clearance-urilor renale:

- Fluxul plasmatic renal este volumul de plasmă pe care îl perfuzează cel doi rinichi în decurs de 1 minut. Se
determină cu ajutorul clearance-ului acidului para- minohipuric [P.A.H.] care are V.N. = 500-700 ml/minut.
- Explorarea filtratului glomerular se face prin măsurarea unor substanţe ca: cre- atinina endogenă sau
insulina exogenă care se elimină prin filtrare glomerulară.
- Clearance-ul creatininei endogene - V.N. este de 140 ml/minut ±30. Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în
insuficienţa renală.
- Reabsorţia tubulară: Clearance-ul ureei - V.N. a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut. Leziunile
glomerulare sau tubulare scad capacitatea de epurare a ureei din plasmă.
- Explorarea secreţiei tubulare se bazează pe capacitatea tubului renal de a ex- creta anumite substanţe
introduse în organism. Proba cu PSP (fenolsulfonaftalei- nă) sau roşu fenol - o persoană sănătoasă elimină în
primele 15 minute 20% din substanţa injectată, iar în următoarele 70 de minute între 55-70% din substanţa
injectată.

Nefrograma urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta, secreta şi excreta o substanţă marcată
cu radioizotopi. Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. Nefrograma permite depistarea tulburărilor
funcţionale ale fiecărui rinichi fără a da informaţii cu privire la cauza acestora. Nu se efectuează la femei
gravide sau în lactaţie.
Scintigrafia renală: bolnavului i se injectează intravenos o substanţă de contrast radioactivă, după care, cu
ajutorul unui aparat scintigraf se detectează repartizarea substanţelor radioactive (radiotrasorului), în
parenchimul renal.
Proba cu indigo-carmin (cronocitoscopie). Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui
rinichi în parte. Se injectează i.v. soluţie 0,4% indigo-carmin steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte
prin cistoscop: în mod normal, colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.
Explorarea capacităţii de diluţie şi concentraţie:
 Metodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a produce urină
mai diluată sau mai concentrată, în funcţie de gradul de deshidratare al organismului. Capacitatea de diluţie şi
concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin: proba de diluţie şi concentraţie Volhard şi proba Zimniţki.
Puncţia vezicii urinare se realizează în scop explorator (recoltare de urină pentru examene de laborator,
injectarea de substanţe de contrast pentru examinarea radiologică a vezicii urinare) sau terapeutic.
Sondajul vezical/cateterismul vezicii urinare constă în introducerea unui cateter steril în vezica urinară
pe cale uretrală cu scopul de drenaj urinar, temporar sau permanent.
Puncţia biopsică renală - reprezintă introducerea unui ac de puncţie în rinichi pentru recoltarea unui
fragment de ţesut, în scopul supunerii acestuia examenului histopatologic, pentru stabilirea diagnosticului.
Ecografia renală evidenţiază modificările de dimensiuni, formă, structură renală, prezenţa calculilorîn
căile urinare.Este o investigaţie neinvazivă care poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.
Tomografia computerizată (C.T.) şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sunt investigaţii
performante de mare utilitate pentru diagnosticul urologic, dar utilizarea lor este limitata de preţul ridicat al
aparaturii şi al investigaţiei în sine şi de doza mare de radiaţii în cazul CT-ului. Ele nu necesită o pregătire
specială şi se efectuează după ce s-au epuizat celelalte mijloace de investigare.