Traumatismele vertebro-

medulare
CONF.UNIV. DR. CEVEI MARIANA
TVM
Traumatismul vertebro-medular
este un eveniment cu impact
devastator asupra vieții
pacientului, afectând toate
aspectele existenței unui individ.
Există aproximativ 10.000 de
traumatisme vertebro medulare
noi în fiecare an.
Impactul psihologic asupra
pacienților și familiilor lor este
greu de apreciat.
Coloana vertebrală
Coloana vertebrală este o lungă
coloană mediană şi posterioară,
numită şi rachis, formată prin
suprapunerea celor 33-34 de pieses
osoase, vertebrele.
Vertebrele cervicale răspund gâtului
şi sunt în număr de 7.
Vertebrele toracice răspund toracelui
şi sunt în număr de 12.
Vertebrele lombare răspund regiunii
lombare şi sunt în număr de 5.
Vertebrele sacrate în număr de 5 şi
vertebrele coccigiene în număr de 4-
5, răspund pelvisului. Aceste oase
sunt sudate şi formează două oase:
sacrul şi coccigele. Fiind oase sudate
între ele se mai numesc vertebre
false
Coloana vertebrală îndeplineşte trei roluri
majore:
Protecţia măduvei: în canalul vertebral se alfă măduva
spinării învelită în meninge.
Rolul static: în ortostatism coloana vertebrală reprezintă un
ax solid ce susţine capul, trunchiul şi membrele superioare.
Ea transmite apoi greutatea la pelvis şi la membrele
inferioare. Curburile sagitale au ca rezultat mărirea
rezistenţei.
Rolul biomecanic: coloana vertebrală este antrenată în
mişcări numeroase şi ample. Graţie acestora, corpul are o
mare mobilitate.
 Etiologia leziunilor medulare
Traumatică
 -accidente rutiere 45%
 -căderi de la înălțime16%
 -sporturi dintre care plonjon în apă 9%
 - alte mecanisme(răni împușcate 13% în SUA)
Nontraumatică
 1. tulburări vasculare( tromboembolii, hemoragii)
 2. scleroza multiplă
 3. SLA
 4. subluxația C1-C2 din poliartrita reumatoidă
 5. infecții (mielta transversă, abcese)
 6. tumori compresive
 7. siringomielia
Incidența TVM
După sex:
-predomină sexul masculin-incidența 4,6x mai mare
După nivelul lezional
-predomină fracturile cervicale(54%)
După tipul leziunii
-predomină leziunle incomplete(68%)
Cele mai frecvente:
1. C5-C6
2. C6-C7
3. T12-L1
Coloana vertebrală
Vertebre cervicale
Dispoziția tracturilor spinale
Mecanismele de producere al TVM
1. Flexia anterioară: tamponări auto, căderi cu lovirea occiputului
– ruperea ligamentului posterior
2. Flexia-compresia axială: căderi în șezut-compresia și fractura
corpului vertebral; flexia coloanei-ruperea ligamentului
interspinos
3. Flexie-rotație(dislocare)-ruperea complexului ligamentar
posterior și fractura corpului vertebral=f. Instabil
4. Hiperextensia în căzături în care bărbia este blocată-leziuni
cervicale, mai ales la vârstnici-leziuni centrale medulare
5. Compresie verticală-explozia corpului vertebral în măduvă-
căderi în cap sau căderile în șezut(leziune la joncțiunea toraco-
lombară)
Clasificarea ortopedică a tipurilor de
fractură vertebrală:
Fracturi de corp vertebral:
Fracturi prin compresiune care pot fi cuneiforme sau
complete.
Fracturi cominutive.
Fracturi parcelare.
Fracturi de arc posterior:
Fracturi de apofize (transverse, spinoase, articulare).
Fracturi de lame.
Fracturi de pediculi.
Fracturi-luxatii.
 Tipul de fractură STABILĂ :

Ligamentele posterioare sunt integre, lamele si

articularele nu sunt fracturate.
Deformatia este neglijabila.
Deformatia nu progreseaza si consolidarea survine fara
imobilizare.
In cadrul acestui tip intra 60% dintre cazurile de fracturi
dorsolombare.
Tipurile de fracură INSTABILĂ
Toate fracturile cu luxatii.
Toate fracturile cu subluxatie la care se poate descoperi
ruptura ligamentara;
Toate fracturile prin torsiune, in care se pot decela
fracturi de lame si apofize articulare.
40% din totalul fracturilor vertebrale
 După ASIA (American Spinal Injury
Association):
Tetraplegia este definită ca pierderea funcțională motorie și/sau
senzitivă în segmentele cervicale ale măduvei spinării datorate
leziunii elementelor neurale înăuntrul canalului rahidian.
Tetraplegia constă în diminuarea funcției membrelor superioare și
inferioare, trunchiului și organelor pelvine. Nu include leziuni de
plex brahial sau ale nervilor periferici în afara canalului rahidian.
Paraplegia este definită ca diminuarea sau pierderea functiei
motorii și/sau senzitive in segmentele: toracic, lombar, sau sacral
(dar nu si in cel cervical) al maduvei spinarii, secundar leziunii
elementelor rahidiene.
In paraplegie functia membrelor superioare este menajata, dar in
functie de nivelul accidentului pot fi afectate trunchiul, membrele
inferioare si organele pelvine.
Termenul cuprinde si leziunile cozii de cal si conului medular, dar nu
si a plexului lombosacrat sau a nervilor periferici in afara canalului
Nivelul motor
Nivelul motor se stabileste prin testarea a zece muschi
„cheie” de fiecare parte, stanga-dreapta, cinci pentru MS
si cinci pentru MI.
Muschiul gasit cu valoare 3, cu conditia ca cel de
deasupra sa aiba valoare normala (4-5), iar cel de
dedesubt (0-2), reprezinta nivelul motor deoarece a
ramas inervat doar de o radacina.
 Scala de gradare a forței musculare
 0 – Paralizie totală.
 1 – Contracţie musculară vizibilă sau palpabilă, dar ineficientă.
 2 – Nesatisfăcătoare (amplitudine completă a mişcării cu gravitaţia şi
frecările eliminate).
 3 – Satisfăcătoare (amplitudine completă a mişcării împotriva gravitaţiei).
 4 – Bună (amplitudine completă a mişcării împotriva gravitaţiei şi a unei
rezistenţe moderate).
 5 – Normală (amplitudinea completă a mişcării şi forţă musculşară în
limitele vârstei, sexului etc).
 5* – Muşchiul capabil să dezvolte o forţă suficientă împotriva unei
rezistenţe considerate normale, când toţi factorii inhibitori au fost
înlăturaţi.
 NT – Netestabilă (fracture, gips, dureri, instabilitate).
 Mușchi cheie
C5 – Flexori cot
C6 – Extensori pumn
C7 – Extensori cot
*pentru MS C8 – Flexori medius
T1 – Abductia auricularului

L2 – Flexorii coapsei
L3 – Extensori genunchi
L4 – Dorsiflexori picior
*pentru MI L5 – Extensori haluce
S1 – flexori plantari
 Nivelul senzitiv
Nivelul senzitiv este cel mai distal segment al maduvei cu
functie senzitiva normala in ambele parti ale corpului.
Exista 28 dermatoame de fiecare parte a corpului (harta
dermatoamelor)
Nivelul senzitiv - harta dermatoamelor
 Dermatoame cervicale
C2 – Unghiul
mandibulei.
C3 – Fosa
supraclaviculară.
C4 – Articulaţia
acromioclaviculară.
C5 – Regiunea
deltoidiană.
C6 – Police şi index
prima falangă.
C7 – Medius prima
falangă.
C8 – Inelar şi minim
prima falangă auricular.
Dermatoame toracale
T1 – Partea medială a
cotului.
T2 – Apexul axilei.
T4 – Linia mamelonului.
T6 – Apendicele xifiod.
T10 – Linia ombilicului.
T12 – Ligamentul inghinal.
Dermatoame LOMBARE
L1 – Faţa ant coapsă, sub
plica inghinală.
L2 – Faţa anterioară, 1/3
medie a coapsei.
L3 – Condilul femoral
medial.
L4 – Maleola medial.
L5 – Faţa dorsală a
piciorului.
 Examinarea senzitivă se face astfel:
Scala de gradare pentru atingere:
0 – Absentă (fără senzaţie de atingere).
1 – Modificată (senzaţia parţilă sau alterată, inclusive
hiperestezia).
2 – Normală (comparative cu sensibiltatea feţei).
NT – Netestabilă.
Scala de gradare pentru ac:
0 – Absentă (senzaţia de atingere poate fi prezentă).
1 – Modificată (senzaţie anormală).
2 – Normală.
NT – Netestabilă (datorită fracturilor, gipsului etc).
 Tipuri de leziune medulară
Incompletă – cand exista o conservare partiala a functiei
senzitive si/sau motorii sub nivelul neurologic si include
cel mai de jos segment sacral (S4-S5). Segmentul sacral
include dermatomul jonctiunii muco-cutanate anale, iar
din punct de vedere motor prezenta contractiei voluntare
a sfincterului anal extern.
Completă – absenta sensibilitatii si a functiei motorii in
cel mai de jos segment sacral (S4-S5). Acest criteriu care
foloseste segmentul sacral se explica prin toponimia cat
mai laterala a fibrelor sacrate in maduva spinarii
 Scala ASIA a deteriorării (ASIA Impairment
Scale-AIS)
Clasă Tip leziune Funcții

A Completă Nu sunt prezente nici funcţii motorii, nici senzitive, lipsesc funcţiile
senzitive în segmentele S4-S5.

B Incompletă Lipsesc funcţiile motorii sub nivelul traumei,

este păstrată sensibilitatea în segmentele dermatoamelor S4-S5.

C Incompletă Funcţia motorie este păstrată sub nivelul leziunii în majoritatea

grupurilor musculare de control, forţa musculară fiind mai mică
de 3.

D Incompletă Funcţia motorie este păstrată sub nivelul leziunii în majoritatea

grupurilor de control, forţa musculară este de 3 sau mai mare.

E Normală funcţiile motorii şi senzitive intacte.

Sindroamele neuronale posttraumatice
1) Totale (leziune completă)
Faza I: Șocul medular
Faza a II-a: Paraplegie reziduală sau reaparitie a reflexelor
Faza a III-a: Faza terminală
2) Parțiale (leziune incompletă)
Sindromul Brown-Sequard
Sindromul de supresie centromedulară cervicală
Sindromul medular anterior
Sindromul medular posterior
Sindromul de coada de cal
Clasificarea neurologică standard ASIA/ISCOS a
leziunilor vertebro-medulare
Clasificarea neurologică standard ASIA
/ISCOS
Scala FIM(Functional Independence Measure)
Functional Independence Measure (FIM™) Instrument
ADMISSION DISCHARGE fOLLOW-UP
Self-Care
A. Eating
B. Grooming
C. Bathing
D. Dressing - Upper
Body
E. Dressing - Lower
Body
F. Toileting
Sphincter Control
G. Bladder
Management
H. Bowel
Management
Transfers
I. Bed, Chair,
Wheelchair
J. Toilet
K. Tub, Shower
Locomotion
L. Walk/Wheelchair
M. Stairs
Motor Subtotal Score
Communication
FIM™ Instrument.
N. Comprehension Copyright © 1997
O. Expression Uniform Data
Social Cognition System for
Medical
P. Social Interaction Rehabilitation, a
Q. Problem Solving division of UB
R. Memory Foundation
Activities, Inc.
Communication Reprinted with the
N. Comprehension permission of
O. Expression UDSMR ,
University at
Social Cognition Buffalo, 232
P. Social Interaction Parker Hall, 3435
Q. Problem Solving Main St., Buffalo,
NY 14214
R. Memory
 Managementul medical în acut

 Îngrijirea pacientului cu TVM acut trebuie început de urgenţă.

 În teren, orice pacient suspectat cu TVM va fi imobilizat în atele şi
orteze toracale şi cefalice (guler) înainte de a fi transportat.
 O investigare de rutină va fi radiografia coloanei vertebrale pentru
a identifica orice instabilitate a coloanei.
 Pacientul trebuie să rămână imobilizat în tot acest timp, până la
excluderea oricărei instabilităţi vertebrale, această imobilizare se
poate face cu orteze, HALO sau orteză toraco-lombară, sau poate să
fie stabilizat chirurgical, în funcţie de gravitatea leziunii.
 Majoritatăţii pacienţilor acuţi li se administrează steroizi intravenos
în bolus continuat de perfuzii peste 24 ore, conform protocoalelor
(Monifa and Kirshblum)
 Managementul medical postacut
Pacientul cu T.V.M. este un pacient extrem de instabil cu
un risc major în perioada postacută.
Când se elaborează un plan de îngrijire şi tratament
postacut trebuie să se ţină seama de efectele T.V.M.
asupra fiecărui organ şi sistem.
 Efectele T.V.M. asupra

organelor şi sistemelor
1. Sistemul tegumentar – escare
2. Tromboembolia
3. Sistemul pulmonar
4. Sistemul cardiovascular
5. Disreflexia vegetativă
6. Sistemul gastro intestinal
7. Vezica neurogenă
8. Funcția sexuală și fertilitatea
9. Tulburări endocrino-metabolice
 1.Sistemul tegumentar

Escarele Zonele de presiune

sunt constituite din
modificari ale tesuturilor moi
din dreptul zonelor de sprijin
sau al zonelor slab protejate.
Ele au predilectie pentru
urmatoarele zone :
Calcaie
Maleole
Regiunea ischiofesiera
Regiunea trohanteriana
 Stadializarea escarelor
Aspecte ale escarelor în funcție de stadiu
Stadializare escare
Stadiul 1: congestie, Stadiul 2: apariţia la
hiperemie care persistă şi la nivelul pielii a unei soluţii
aplicarea unei presiuni de discontinuitate;
digitale. afectarea epiderm/derm;
aspect escoriat sau
flitenular.
Stadiul 3: pielea este distrusă Stadiul 4: distrugerea
în totalitate în acea arie; tuturor ţesuturilor moi de
afectarea ţesutului subcutanat la nivelul pielii până la os;
şi a structurilor mai profunde; probleme de sepsis.
apariţia unui crater-
dezintegrare tisulară profundă.
 2.Tromboembolia
Triada Virchow descrie trei factori predispozanţi pentru
formarea unui tromb venos profund:
-staza venoasă,
-leziunea endotelială,
-statusul procoagulant
Pacientul acut şi subacut cu TVM prezintă toate aceste condiţii
de producere a trombilor.
Embolia pulmonară este a treia cauză a mortalităţii acestor
pacienţi în decursul primului an.
Incidenţa trombozei profunde venoase în această perioadă
este de aproximativ 64% dacă nu se aplică metodele de
profilaxie.
 Incidența și profilaxia tromboemboliei
Incidenţa este mult crescută în primele 7-10 zile.
Pacienţii cu leziuni complete prezintă un risc crescut faţă
de cei cu leziune incompletă.
Se recomandă utilizarea preventivă a heparinei
fracţionate în perioada acută cel puţin 8 săptămâni de
la leziune la pacienţii necomplicaţi.
La pacienţii cu risc crescut profilaxia trebuie să
continue cel puţin 12 săptămâni.
Indicaţie pentru aplicarea unui filtru pe cavă include
hemoragia cerebrală, trombocitopenia, leziunea cervicală
cu nivel foarte înalt, contraindicaţii ale anticoagulantelor.
Tratamentul trombozei venoase profunde sau a
emboliei, în afara altor contraindicaţii, este aceeaşi cu cea
 3. Sistemul pulmonar
Disfunctia respiratorie este secundara deficientelor ventilatorii si a
tusei.
Cu cat nivelul lezional este mai sus situat, cu atat sunt mai severe
disfunctiile respiratoriiMuşchiul principal implict în inspiraţie este
diafragmul care este inervat de la nivelul rădăcinilor C3-C5.
Muşchii accesori ai inspiraţiei sunt scalenii, intercostalii, pectoralii şi
dinţat anterior, dar aceştia nu sunt suficienţi ca să asigure o ventilaţie
adecvată.
Leziunile cervicale înalte, deasupra lui C5 pot necesita iniţial
respiraţie asistată, majoritatea fiind cu success deconectaţi de
ventilaţia mecanică.
Expiraţia este în special o activitate pasivă efectuată prin revenirea
peretelui cutiei toracice în poziţia iniţială.
O expiraţie forţată, cum e cea din tuse de exemplu, necesită contacţia
musculaturii abdominale şi toracice inervate de rădăcini de la nivel
thoracic.
Deci disfuncţia pulmonară este una de tip restrictiv decât obstructiv.
 Prevenirea complicațiilor pulmonare
Prevenirea hipoxiei.
Prevenirea si tratarea atelectaziei.
Dobandirea si mentinerea unei ventilatii alveolare adecvate.
Minimalizarea riscului de aspiratie.
Asigurarea unei igiene pulmonare menite sa compenseze tusea
ineficienta si eliminarea dificila a secretiilor traheobronsice.
Tratamentul preventiv consta in eforturile de igienizare
pulmonara, precum:
Manevre prin care tusea este asistata sau aspiratie endotraheala.
Terapie respiratorie, care include drenaj postural, spirometrie
stimulanta, respiratie in presiune pozitiva intermitenta (RPPI)
asociata cu aerosolizare,Utilizarea unui pat rotativ .
 Metode de facilitare a respirației
 Intubarea:
 Se practica la pacientii care necesita acces pentru aspiratie si bronhoscopie.
 Este utila si la pacientii la care igienizarea pulmonara neinvaziva s-a dovedit
ineficienta
 Ventilatia asistata:
Cea mai utilizata metoda de asistare a ventilatiei pe parcursul fazei acute este
ventilatia mecanica in presiune pozitiva.
 Iesirea de pe ventilatia asistata se face prin tehnica respiratiei libere
progresive, utilizand piesa "T" ; pacientul este scos de la ventilator pentru
perioade de timp crescute progresiv, alternand cu revenirea la ventilatia
asistata pe perioadele de odihna; daca iesirea se face neadecvat apare
sindromul de oboseala .
 Traheostomia:
Este utila intre cateva zile si cateva luni, de la caz la caz.
Traheostomia se practica precoce la indivizii cu leziuni situate la nivelul C3 si
care necesita ventilatie asistata pe termen lung.
Se va mentine o perioada mai lunga de timp la pacientii cu patologie
 4.Sistemul cardiovascular
Bradicardia este prezentă la pacienţii cu TVM destul de
frecvent în primele 2 săptămâni după leziune .
Tratamentul constă în administrarea de atropină la
pacienţii cu mai puţin de 44 bătăi/minut, sau se plasează
un pacemaker transvenos în cazurile mai severe
Hipotensiunea ortostatică apare la pacientii cu
tetraplegie sau cu paraplegie inaltă.
=are loc când există o cădere a presiunii arteriale sistolice
(TAS) cu 20 mmHg sau o scădere a presiunii diastolice
(TAD) cu 15 mmHg sau mai mult.
 Măsuri de combatere a hipotensiunii ortostatice
Ciorapi elastici pe membrele inferioare.
Centura abdominala pentru a asista respiratia in pozitie ridicata.
Program de ridicare repetata a trunchiului si capului spre 90˚ in
pozitie sezanda.
Cand pacientul este capabil sa stea la 90˚ toata ziua fara aparitia
edemelor si a simptomatologiei ortostatice, se indeparteaza
ciorapii elastici.
Hipotensiunea ortostatica refractara se poate trata cu Epinerfina
25 mg oral, administrata cu 30-40 de minute inaintea ridicarii de
dimineata: se poate repeta doza la 6 ore.
Se monitorizeaza potasiul seric.
 5.Disreflexia vegetativă
 Apare in leziunile medulare deasupra lui T4, ca o consecinta a scaparii de sub
control a centrilor vegetativi simpatici (T4-T10) ducand la o crestere brusca a
valorilor TA .
 Tipic, apare la 1-4 luni dupa leziunea vertebromedulara.
Brusc, se instaleaza:
 -Dureri de cap.
 -Congestie nazala.
 -Bradicardie.
 -HTA.
 -Piloerectie.
 -Roseata deasupra nivelului lezional.
Este precipitata de stimulii sublezionali:
 Distensie vezicala.
 Distensie intestinala.
 Rar, distensie abdominala data de apendice si vezicula biliara.
 Escare de decubit.
 Unghii incarnate.
 Tratamentul HTA din disreflexia vegetativă
Cautarea posibilei surse
Sondarea vezicii urinare.
Retentia de materii fecale se rezolva prin
administrarea intrarectala a unui supozitor, clisma etc.
Se administreaza unul dintre medicamentele de mai
jos, listate in fuctie de rapiditatea instalarii efectului :
Nifedipina 10 mg s.l.
Se poate repeta dupa 30 min, daca HTA persista.
Clonidina 0,1-0,2 mg oral.
beta blocant
 6.Sistemul gastro intestinal
Ileusul paralitic este de obicei prezent in primele 3-4 zile postlezional si se iau
masuri pentru a preveni distensia abdominala care exercita presiune asupra
peretelui paralizat si asupra diafragmului care in cadrul afectarii maduvei
cervicale si toracale superioare ramane sigurul muschi respirator si ii limiteaza
excursiile.
Trebuie monitorizata aparitia ulcerului de stres; se evalueaza starea
nutritionala a pacientului.
Pierderea severa in greutate pe parcursul fazei acute poate fi rezultatul unei
obstructii duodenale secundare sindromului arterial mezenteric superior.
Prezenta casexiei creste riscul tulburarilor tegumentare.
Obezitatea incomodeaza la activitatile de transfer si mobilitate articulara.
Obiectivul programului de recuperare a functiei intestinale este acela de a
asigura evacuarea continutului zilnic, in aceeasi perioada a zilei, prevenind
astfel constipatia sau incontinenta materiilor fecale. Daca programul este
exersat la 30-60 de minute dupa masa, este asigurata si participarea reflexului
gastrocolic spre a ajuta peristaltica. Stimularea locala activeaza reflexul
anorectal si peristaltica intestinala.
 7.Vezica neurogenă
Vezica neurogena poate imbraca mai multe aspecte
In faza imediat postacuta VU prezinta areflexie si
necesita sondare.
Evaluarea in primele doua saptamani cuprinde:
Analiza urinii
Urocultura
Teste de laborator pentru identificarea insuficientei renale
secundare unei ischemii renale, tratamentului
medicamentos sau rabdomiolizei tisulare intinse.
 Evaluarea vezicii urinare
Grad de retenţie/reziduu vezical postmicţional (RVPM)
 Absent (normal): fără RVPM sau cu RVPM – sub 10% din capacitatea vezicală
medie (maximum 25 ml).
 Uşor RVPM – 50-100 ml.
 Moderat – 100-200 ml.
 Masiv – peste 200 ml.
Grad de incontinenţă :
 Absent (normal): nu pierde urină sau pierde până la maximum 25 ml între
micţiuni – sub 10% din capacitatea vezicală.
 Uşor: pierde 25-50 ml urină între micţiuni.
 Moderat: pierde 25-100 ml de urină între micţiuni.
 Sever: pierde mai mult de 100 ml între micţiuni.
 Funcția sexuală și fertilitatea
Tulburarile din sfera sexuala sunt caracterizare in faza
acuta a leziunilor cervicale prin erectii sau priaprism
care reprezinta un semn de gravitate.
In faza de paraplegie reziduala este obisnuita
impotenta sexuala, dar daca sub nivelul lezional
centrii erectori au ramas intacti, se pot manifesta
erectii involuntare si chiar ejaculari.
Sterilitatea prin azoospermie este aproape o regula.
 Tulburări endocrino-metabolice
Una dintre cele mai de temut dintre tulburările endocrino-
metabolice post TVM și una dintre complicaţiile inevitabile
este osteoporoza , care se localizează predominant la nivelul
oaselor bazinului şi la membrele inferioare.
Tratamentul precoce al traumatizaţilor vertebro medulari
este în mod uzual centrat pe leziunea medulară şi pe
prevenirea complicaţiilor imediate.
Pierderea de masă osoasă începe însă devreme chiar dacă
rămâne asimptomatică.
CAUZE DE INVALIDITATE
1. Spasticitatea
2. Durerea după TVM
3. Osificările heterotopice
Spasticitatea
Poate fi o modalitate evolutiva dupa o leziune vertebromedulara
 Pentru combaterea tonusului muscular crescut se vor lua
urmatoarele masuri:
Interventie medicamentoasa:
Baclofen 5-10 mg de 3 ori pe zi, doza care creste cu
cate 5 mg la 3-4 zile, pana se obtine raspuns terapeutic; doza
eficienta este de 10-20 mg de 4 ori pe zi; a nu se depasi 120 mg pe zi.
Dantrolene 25-75 mg de 3-4 ori pe zi, mai ales la pacientii cu
componenta corticala supraspinala a spasticitatii (prezinta leziune
traumatica craniana concomitenta).
 Diazepamul este mai rar utilizat datorita efectelor depresive la nivelul SNC.
In spastcitatile refractare la tratament se implanteaza intratecal o
pompa cu Baclofen
 Intindere pasiva prelungita la KT sau T.O ortezare
Scala Ashworth a spasticității
Stadiu Tonusul muscular
0 Tonus normal.
1 Creștere ușoară a tonusului (rezistență minimă la
capătul sectorului de mobilitate la mobilizarea pasivă).
1+ Creștere ușoară a tonusului (rezistență minimă pe mai
puțin de 50% din sectorul de mobilitate).
2 Creștere marcată a tonusului pe tot sectorul de
mobilitate; segmentele afectate se mobilizează ușor.
3 Creștere marcată a tonusului; mobilizare pasivă dificilă.
4 Părți afectate rigide în flexie sau extensie.
Durerea după TVM
Durerea neuropată
Mielopatia chistica posttraumatica progresiva
 Aspectul obisnuit este de cavitate chistica focala la
locul leziunii, conducand la proces cicatricial glial cu
distructia progresiva a zonelor centrale medulare.
Incidenta este intre 1-5%.
Instalarea simptomatologiei se face in cateva luni pana
la 30 de ani postlezional.
Durerea de deaferentare
Durerea de deaferentare centrala este caracterizata printr-o
varietate de senzatii la nivelul leziunii sau difuze, sub nivelul
leziunii; este descrisa ca o arsura, zdrobire, smulgere etc.
Poate avea caracter constant sau paroxistic și poate fi localizata
fesier sau in sa. Poate fi exacerbata de:
Cresterea spasticitatii.
Infectii ale tractului urinar.
Dismenoree.
Constipatie.
si/sau escare de presiune.
In scop terapeutic se vor administra:
Amitriptilina 50-100 mg, seara, la culcare.
Nortriptilina 50-100 mg, seara, la culcare.
Clonazepam 0,5-1 mg, de 2-3 ori pe zi sau in combinatie.
Se vor evita narcoticele.

Osificările heterotopice
Reprezinta formarea de os la nivelul tesuturilor moi sub
nivel lezional, cel mai frecvent in jurul soldurilor,
genunchilor, coatelor.
Aparitia este de obicei intre 1-4 luni postlezional si este des
intalnita in leziunile complete.
Patogenia este neclara.
Prevalenta este de 20-30%.
Din punct de vedere clinic se constata limitarea gradului de
mobilitate articulara
Tratamentul fizical în faza
acută
Exercitii respiratorii
Posturari si Mobilizari
NU Exercitii de forta selectiva
Tratamentul fizical în faza acută
Exercitii respiratorii
 a) Exercitii de respiratie profunda: este incurajata respiratia diafragmatica;
terapeutul foloseste contactul manual chiar sub stern, aceasta va ajuta pacientul
sa se concentreze asupra timpilor respiratori; contactul manual se face pe torace
cu degetele rasfirate creind o forta compresiva care sa forteze expirul urmata apoi
de inspir eficient si exercitii cu spirometrul.
 b) Activitatea glosofaringiana: se antreneaza la pacientii cu leziuni inalte
cevicale, utilizand muschii auxiliari respiratori. Pacientul este instruit sa inspire
mici cantitati de aer astfel utilizeaza musculatura disponibila faciala si a gatului.
Prin aceasta tehnica este inspirat gradat destul aer.
 c) Tonifierea diafragmului: prin contact manual cu rezistenta in epigastru sau
folosirea de greutati pe abdomen.
 d) Asistarea tusei: se face contact manual in zona epigastrica iar la incercarea
pacientului de a tusi pentru a elimina secretiile se apasa profund si in sus.
 e) Corset abdominal: se foloseste la pacientii la care abdomenul este in
protruzie; este benefic pentru a mentine presiunea intratoracica si pentru
tratarea hipotensiunii ortostatice.
 f) Intinderi (streching): complianta toracica poate fi facilitata prin strech-ul
 Tratamentul fizical în faza acută
Posturari si Mobilizari
Se fac posturari
 cu saci cu nisip pe marginea externa a MI pentru a tine soldul in rotatie neutra.
 in decubit ventral treptat pentru:
 a creste toleranta in aceasta postura
 a impiedica aparitia escarelor
 dezvoltrea retracturii flexorilor sold genunchi
 imbunatatirea drenajului vezical.
 In timp ce pacientul aste imobilizat la pat se fac mobilizari zilnice cu urmatoarele exceptii si
restrictii :
 Mobilizarile intempestive pot deplasa focarul de fractura de la nivel lombar
 Ridicarea membrului inferior extins peste 60* si flexia soldului peste 90* cu genunchiul flectat;
 aceste miscari intind musculatura paralombara si toracica inferioara impiedicand instalarea
retracturii acestor muschi crescând instabilitatea in sezand si ortostatism
 La tetraplegici, NU se fac intinderi ale muschilor flexori lungi ai degetelor deoarece retractura
acestora ajuta la prehensiunea digito-palmara odata cu extensia pumnului
 La tetraplegici NU se fac mobilizari ale capului si gatului pentru a nu mobiliza focarul de fractura
cervical.
 DA Dupa faza acuta, intinderi ale m. ischiogambieri obtinute prin ridicarea MI peste 120 grade.
 La tetraplegici se folosesc orteze statice pentru a tine pumnul in pozitie neutra (extensie medie) si
degetele in flexie.
Tratamentul fizical în faza acută
NU Exercitii de forta selectiva
Deoarece pot deplasa focarul de fractura, este contraindicata,
in primele saptamani, aplicarea de rezistenta,
- la tetraplegici la musculatura scapulei si umarului ,
- la paraplegici la musculatura soldurilor si trunchiului
Un principiu important este ca activitatile MS sa fie executate
bilateral simetric pentru a evita stressul rotativ asimetric
asupra coloanei.
 Tratamentul fizical în faza subacută
 se vor mentine obiectivele din faza acuta,
Prevenirea complicatiilor

+
imbunatatirea respiratiei
posturari și mobilizari
Tonifiere musculara
 Câstigarea controlului posturii si a echilibrului.
Prevenirea complicatiilor.
Raman valabile masurile pentru prevenirea
complicatiilor din faza acuta.
Sistemul tegumentar – escare
2. Tromboembolia
3. Sistemul pulmonar
4. Sistemul cardiovascular
5. Disreflexia vegetativă
6. Sistemul gastro intestinal
7. Vezica neurogenă
8. Funcția sexuală și fertilitatea
9. Tulburări endocrino-metabolice
Tratamentul fizical în faza
subacută
 La tetraplegici, atentia trebuie concentrata pe tonifierea:
 deltoidului anterior,
 biceps brahial
 trapez inferior.
 extensorii radiali ai pumnului,
 tricepsul brahial
 pectoralii
 La paraplegici, musculatura trenului superior trebuie tonizata in special:
coboratorii umarului,
 tricepsul brahial, necesari pentru transfer si ambulatie.
 latissim dorsi,
Programul pentru tonifiere se va extinde:
 cu exercitii de rezistenta pentru toti muschii care raman inervati
 tehnicile de facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP),
 rezistenta manuala, greutati, scripeti.
Câstigarea controlului posturii si a
echilibrului

 Un obiectiv nou este câstigarea controlului posturii si a echilibrului.

 Activitatile pe patul Bobath reprezinta o etapa majora a tratamentului; secventialiatatea
acestor activitati progreseaza de la castigarea mobilitatii controlate la realizarea
abilitatii in scop functional.
 Schimbarea posturii se face atunci cand activitatile in postura respectiva se desfasoara
fara dificultate,
 progresul se face de la posturi cu baza de sustinere mare la cat mai mica, crescand
constienta unui nou centru de greutate.
 Odata ce radiologic s-a diagnosticat stabilitatea fracturii se incepe antrenarea trecerii
gardate in ortostatism. Initial se ridica capul patului, apoi se foloseste un pat inclinat
progresiv catre postura verticala.
 La pacientii imobilizati in dispozitiv fixator extern cervical antrenarea acestei posturi se
incepe mai devreme.
 Prevenirea hipotensiunii ortostatice se poate face prin folosirea de ciorapi elastici,
infasurarea MI deasupra ciorapilor cu o fasa elastica.
Tratamentul fizical în faza cronica

Prevenirea complicatiilor

+
imbunatatirea respiratiei
posturari și mobilizari
Tonifiere musculara
 Câstigarea controlului posturii si a
echilibrului.
Imbunatatirea controlului motor
Tratamentul fizical în faza cronica
 Etapele controlului motor
 Controlul motor se dezvolta inca de la nastere si are patru etape:
 1) Mobilitatea reprezinta posibilitatea de a initia o miscare si de a o realiza pe toata
 amplitudinea ei fiziologica.
Deficitul duce la hipertonie cu spasticitate, hipotonie, dezechilibru muscular, redoare
articulara sau periarticulara.
 2) Stabilitatea este capacitatea de a mentine posturile gravitationale si antigravitationale
 alaturi de pozitiile mediane ale corpului, realizate printr-o cocontractie simultana a muschilor din
jurul articulatiei. Realizarea impune :
 a) integritatea reflexelor tonice posturale cu mentinerea contractiei musculare in zona de
 scurtare a muschiului, ca o reactie la rezistenta realizata de gravitatie sau in cazul bolnavilor,
 realizata de kinetoterapeut.
 b) cocontractia reprezinta contractia simultana a muschilor din jurul articulatiei.
 3) Mobilitatea controlata este posibilitatea de a executa miscari in timpul oricarei posturi si
 necesita:
 - existenta unei forte musculare la limita disponibila de miscare
 - existenta unor reactii de echilibru
 - dezvoltarea unei abilitati de utilizare a amplitudinii functionale de miscare.
 4) Abilitatea este definita ca fiind manipularea si explorarea mediului inconjurator reprezentand
nivelul cel mai inalt de control motor. Se realizeaza in afara posturii
Kinetoterapia
Rostogolirea
Postura “papusii” joase
Postura ”papusa inalta”
Stand pe coate in decubit dorsal
Tractiuni (pentru tetraplegici)
Postura in sezand-
Transferul
Ambulatia in scaunul rulant
Kinetoterapia
1. Rostogolirea
* frecvent se incepe cu acest exercitiu
*cu importanta functionala pt:
- imbunatatirea posturii in pat,
- eliberarea presiunilor
- imbracarea trenului inferior.
De obicei, este mai usor sa se inceapa din decubit
dorsal catre decubit ventral
Daca deficitul este asimetric rostogolirea se initiaza
prin miscare catre partea mai slaba. Pacientul trebuie
sa castige o rostogolire independenta cand se acopera
cu lenjeria de pat.
Kinetoterapia
2. Postura “papusii” joase - adica stand in decubit
ventral pe coate.
Functional este importanta pt:
-cresterea mobilizarii in pat
-pentru asumarea posturii in patrupedie si in sezand.
- faciliteaza controlul capului si gatului,
- stabilitatea proximala gleno-humerala si scapulara
prin intermediul cocontractiei.
In aceasta pozitie se fac exercitii de tonifiere a centurii
scapulare.
 Kinetoterapia
3.Stand pe maini in decubit ventral(”papusa inalta”)-
Functional aceasta postura dezvolta:
-hiperextensia soldurilor si a lombei.
Pentru a prelua aceasta postura este necesara tonifierea
muschilor: pectoralul mare si deltoid. Mainile sunt
rotate extern.
Kinetoterapie
4.Stand pe coate in decubit dorsal
Functional postura este pt:
- cresterea mobilitatii in pat
- in preluarea pozitiei de sezand.
Preluarea pozitiei este simpla pentru cei cu muschii
abdominali,
daca nu, pacientii cu mainile sub solduri agatandu-se de
centura proprie sau in buzunarele de la spate contracta
bicepsul si/sau extensorii pumnului tragandu-se in sus.
Apoi prin trecerea greutatii dintr-o parte in alta coatele se
pozitioneaza in dreptul umerilor.
Kinetoterapie
5.Tractiuni (pentru tetraplegici)
- Scopul acestei activitati este de a intari bicepsul si flexorii
umarului pentru propulsia caruciorului.
Kinetoterapia
6. Postura in sezand- cu genunchii intinsi sau flectati, sunt
esentiale pentru ADL-uri.
Pacientii cu leziuni toracice inferioare pot ajunge sa stea cu
tunchiul in relativa rectitudine.
Cei cu leziuni cervicale si toracice superioare isi vor
mentine echilibrul in sezand prin deplasarea capului inainte
si flexia trunchiului.
Paraplegicii care au musculatura abdominala si teraplegicii
care au triceps brahial, asumarea pozitiei se face fara
dificultate.
Kinetoterapie
Postura in sezand
 Tetraplegicii sunt invatati sa preia o postura sezand stabila prin:
- plasarea umerilor in hiperextensie si rotatie externa,
- coatele si pumnii in extensie,
- cu degetele flectate pe un suport semicilindric din lemn (flexia
degetelor este importanta in special pentru a evita supraintinderea care
impiedica prehensiunea), greutatea va fi tinuta in podul palmei.
Pacientul fara triceps poate fi invatat sa-si inlacateze coatele mecanic
folosind musculatura umarului.
Adeseori metoda personala a unui pacient este cea mai potrivita d.p.d.v.
al sigurantei si cheltuielii de energie.
De-a lungul fazelor timpurii de recuperare se poate folosi un
echipament adaptiv cum ar fi: trapez deasupra capului, manere de
apucat deasupra patului, pentru a ajuta trecerea in sezand.
Transferul
Transferul este procedeul prin care pacientul isi muta
pozitia in spatiu sau se muta de pe o suprafata pe alta;
aceasta notiune include toate secventele de miscare ce se
impun atat inaintea cat si dupa realizarea transferului
propriu-zis .
Pretransferul
Mobilizarea in pat
Pozitionarea in scaunul rulant (posttransferul)
Tehnicile de transfer sunt initiate dupa ce pacientul are
echilibru in sezand; sunt necesare pentru transferul in
carucior, pat, cada, masina.
Tehnici de transfer
Pivot ortostatic (transfer prin pivotare din pozitie
ortostica).
Transfer cu ajutorul scandurii de alunecare (scandurii
de transfer).
Pivot flectat (transfer prin pivotare cu genunchii
flectati).
Transfer dependent de 2 persoane.
 Transferul prin pivotare ortostatică

Aceasta tehnica presupune ca pacientul este capabil sa

ajunga in ortostatism si sa pivoteze pe unul sau ambele
membre inferioare.
Se aplica foarte rar in cazul TVM,
mai des la cazurile cu hemipareze, hemiplegii,
la cazurile cu reducerea generalizata a fortei musculare,
la cazurile cu tulburari de balans.
 Transferul cu ajutorul scândurii de
alunecare
 Se indica pacientilor cu TVM care au forta musculara suficienta la nivelul MS.
 Transferul se realizeaza in urmatoarele etape:
 Pozitionarea scaunului rulant:
 Se plaseaza scaunul rulant intr-un unghi de aproximativ 45* fata de suprafata pe care
se gaseste pacientul.
 Se blocheaza scaunul rulant cu franele.
 Se ridica suportul de brat dinspre bolnav.
 Se desface centura scaunului rulant.
 Pacientul se plaseaza cu picioarele fixate pe sol, soldurile abduse, genunchii la 90*.
 Se ridica picioarele cat mai aproape de suprafata de transfer; se plaseaza scandura intre
fesa si genunchi; se fixeaza bine scandura sub coapsa si pe suprafata patului.
 Terapeutul blocheaza genunchii pacientului cu proprii sai genunchi.
 Pacientul plaseaza o mana la marginea scandurii si cealalta pe sezutul scaunului rulant.
 Pacientul se apleaca inainte si transfera greutatea trenului superior in directie opusa
directiei in care se va realiza transferul; acesta va folosi ambele brate pentru a se impinge
de-a lungul scandurii.
 Terapeutul poate asista pacientul punandu-si mainile in jurul taliei sau pe scapule si
ajutandu-l sa-si deplaseze greutatea corporala inainte sau sa alunece de-a lungul
scandurii.
 Transferul prin pivotare cu genunchii
flectați
 Aceasta tehnica de transfer se aplica atunci cand pacientul este icapabil sa
initieze sau sa mentina pozitia ortostatica.
 Se prefera mentinerea genunchilor flectati pentru a mentine o incarcare
egala si a asigura un suport optim pentru extremitatea inferioara si trunchi.
 Tehnica:
 Se aduce pacientul in sezand la marginea patului cu picioarele aplicate pe
sol; terapeutul apuca pacientul de talie sau solduri.
 Trunchiul se mentine in pozitie mediana.
 greutatea corporala se deplaseaza inainte ajungand de la fese deasupra
picioarelor.
 Pacientul trebuie sa ajunga cu mainile la suprafata pe care va fi transferat,
fie sa se impinga cu mainile de pe suprafata initiala.
 Terapeutul il ajuta, pivotand pacientul catre suprafata de transfer.
 Transferul pacienților cu grad mare de
dependență
In aceste cazuri se recomanda transferul cu ajutorul a 2
persoane.
Tehnica:
Un terapeut se plaseaza in fata, iar celalalt in spatele
pacientului.
Terapeutul din fata aseaza coapsele cu genunchii flectati si
picioarele pe sol si stabilizeaza genunchii pacientului cu
ajutorul genunchilor proprii. Cel din spate apuca pacientul de
centura sau de sub fese.
Apoi cel din fata ridica pacientul plasandu-i centrul de greutate
deasupra picioarelor, iar cel din spate il impinge de fese in
directia transferului.
Ambulația în scaunul rulant
Acest tip de ambulatie va fi frecvent utilizat de catre pacientii cu
TVM, fiind singurul mod de deplasare a pacientilor cu leziuni
cervicale si toracice superioare;
pentru cazurile de tetraplegii cu nivele lezionale C4-C5,
autopropulsia in scaunul rulant este imposibila, motiv pentru
care se va recomanda utilizarea unui scaun rulant special
electric manevrabil prin suflare-aspiratie (pentru nivelC4) sau cu
ajutorul unei manete (pentru C5).
Pentru pacientii paraplegici, chiar si cei cu nivel lezional inferior
si capacitate functionala crescuta, scaunul rulant este
modalitatea principala de deplasare, datorita cheltuielii
energetice mai mici, vitezei si sigurantei mai mari.
Ambulația pacienților cu TVM
Pentru pacientii cu leziuni vertebro-medulare, in
functie de nivelul lezional si de starea functionala,
exista in principal doua modalitati de deplasare
(ambulatie) :
Ambulatia cu ajutorul scaunului rulant.
Ambulatia functionala prin mers ortezat.
 Prescrierea scaunului rulant
 Lungimea scaunului trebuie sa lase liber 2,5 cm pana la spatiul popliteu pentru distributia egala a greutatii pe
coapse si a preveni presiunea excesiva pe fese.

 Pedalele de sustinere trebuie sa fie la 5 cm de la sol si astfel incat unghiul flexiei la genunchi sa fie 90*.

 Inaltimea spatarului la tetraplegici trebuie sa fie pana la unghiul inferior al omoplatului astfel ca axila sa fie
libera in timpul activitatilor; cei mai multi paraplegici prefera un spatar jos, in special daca au musculatura
abdominala intact.

 Pacientul cu spasticitate necesita curele de fixare a picioarelor.

 Suportul lateral al caruciorului trebuie sa fie detasabil.

 Modificari ale rotii (benzi cu aderenta mare).

 Carucioarele electrice sunt indicate pentru toti pacientii cu leziune C4 in sus; multi pacienti cu leziune C5
folosesc caruciorul electric pentru distante lungi.

 Unii necesita carucioare usoare pentru activitati recreative si sport.

 Utilizarea scaunului rulant
Pacientul trebuie instruit cum trebuie sa fie folosite
diferite parti ale caruciorului: frane, pedale etc.
Pacientii cu forta suficienta a trenului superior si
control al trunchiului vor fi invatati cum sa traverseze
obstacole: panta,trepte, cum sa realizeze inclinarea pe
spate in echilibru.
Pacientul va fi instruit pentru a elibera presiunea de pe
fese 10-15 sec., lucru ce trebuie sa devina rutina.
Cei care folosesc masina trebuie sa stie cum sa plieze
caruciorul si sa-l puna in masina.
 Mersul la paraplegici
 Pentru aprecierea momentului in care paraplegicul este apt pentru inceperea
recuperarii ortostatismului si mersului se utilizeaza testul Guttman:
 In momentul in care bolnavul isi mentine echilibrul stand in sezut, cu ochii inchisi
si cu bratele intinse inainte, se poate incepe recuperarea ortostatismului si mersului.
 Sunt exclusi cei cu leziuni toracice inalte T2-T8, care au probleme in stabilitatea
trunchiului si au rezerva respiratorie slaba.
 Pacientii cu leziune incompleta care au forta reziduala in unul sau amandoi flexori
ai soldului si/sau cvadriceps sunt cei mai probabili sa obtina o ambulatie
functionala.
 Extensia soldului in limite fiziologice este esentiala pentru echilibru in ortostatism.
 Pacientul invata sa se sprijine in ligamentul anterior al soldului pentru stabilizarea
trunchiului si pelvisului.
 Absenta flexumului genunchiului si contracturii/retracturii flexorilor plantari este
esentiala in obtinerea echilibrului in ortostatism.
 Foarte importanta este rezistenta cardio-vasculara, deoarece paraplegicul consuma
de 2-4 ori mai multa energie decat un adult sanatos
Factorii care restricționează mersul
Spasticitatea severa.
Absenta sensibilitatii proprioceptive in special la
genunchi si solduri.
Durerea.
Escarele.
Osificarea heterotopa la sold.
O importanta deosebita o are motivatia pacientului.
Dipozitiv robotizat de mers Lokomat
Orteze pentru asistarea mersului
 Pacientii cu leziune toracica joasa T9-T12 va necesita orteze tip KAFO (Knee-Ankle-
Foot Orthosis); acestora li se ataseaza centura pelvina pentru pentru cei cu leziune
T4-T6, dar acestea sunt mai rar recomandate deoarece fac mersul greoi, laborios,si
de obicei sunt nefuctionale, fiind in aceste cazuri folosite doar ca exercitiu pentru
mers.
 Pacientii cu leziune la L2-L4 au flexia , adductia coapsei si extensia genunchiului, fiind
ortezati cu orteze de tip KAFO mersul fiind ajutat de cadru sau carja; vor folosi
caruciorul pentru conservarea energiei.
 Toti acesti pacienti vor face initial exercitii pregatitoare pentru mers; mersul ortezat
se poate incepe numai atunci cand muschii coboratori si adductori ai umarului pot
ridica o greutate de aproximativ 15 kg (pentru mersul in carje) sau cand cvdricepsul
este capabil sa dezvolte o forta de ridicare a 30-35 kg (pentru mersul fara orteze).
 Pacientii cu nivel lezional inferior L4-L5 au flexorii si extensorii genunchiului
puternici, muschii fesieri si flexorii genunchiului sunt slabi, existand un mers stepat si
o leganare laborioasa; acestora li se prescrie orteze de tip AFO (Ankle-Foot Orthosis)
si se va antrena mersul in orteze si carja sau baston.
Primele exerciții de mers
-se fac intre bare paralele
Pentru exersarea echilibrului se ridica intii o mana de
pe bara, alternativ, apoi ambele.
Se ridica corpul cu sprijin in ambele brate fixate pe
bare.
Se ridica un picior, se duce inainte, apoi se readuce la
loc.
Se fac aplecari laterale, rotatii de trunchi, slabind
progresiv sprijinul pe brate.
Se fac primii pasi, incepand practic mersul.
Mersul cu cârjele
Mersul prin pasi alternanti: mersul alternant poate fi in patru
timpi: carja stanga-picior drept-carja dreapta-picior stang; sau in
doi timpi: carja stanga+picior drept-carja dreapta+picior stang.
Mersul prin pasi tarati: mersul tarat se avanseaza cu carjele
(ambele concomitent sau pe rand), apoi se tarasc picioarele pe
solpana in dreptul carjelorsau chiar inaintea lor.
Mersul prin pendulare: mersul pendular: se duc ambele carje
inainte, transferand greutatea corpului prin intermediul bratelor
pe ele; apoi prin balans ambele membre inferioare sunt
aruncate inaintea carjelor, picioarele parasind contactul cu solul.
Hidroterapia
Efectele imersiei
Rolul presiunii hidrostatice
Presiunea exercitată de un lichid asupra unui corp imersat
este egală cu greutatea coloanei de lichid dislocate de acel
corp. Această presiune este direct proporţională cu
profunzimea imersiei şi densitatea lichidului şi se exercită
în mod egal în toate direcţiile. Forţa cu care corpul este
împins de jos în sus şi dislocuieşte un volum egal de lichid,
este forţa lui Arhimede, care se aplică în centrul de greutate
al volumului de lichid dislocat şi nu în centrul de greutate
al corpului imersat.
Rolul rezistenţei hidrodinamice

Avantajele imersiei şi ale rezistenţei în apă:

O mişcare foarte lentă întâmpină o rezistenţă
nesemnificativă.
Mişcările rapide provoacă o rezistenţă rapidă
important.
La creşterea suprafeţelor de contact creşte travaliul
muscular.
Opoziţia la un curent de apă permite un lucru
mecanic de tip izometric fără mobilizare articulară.
Rolul temperaturii în apă
 Temperatura numită temperatură de „indiferenţă” sau zona de neutralitate
termică este temperatura mediului ambiant la care organismul în repaus îşi
menţine temperatura centrală fără să pună în joc mecanismele de termoreglare.
Pentru mediul atmosferic temperatura variază în jur de 26ºC şi 34-35ºC în apă.
Datorită proprietăţilor intrinseci ale apei, termoconductibilitate crescută,
schimburile termice în apă sunt mult mai rapide decât în aer, temperatura
centrală a organismului scăzând când temperatura acesteia scade sub 26ºC,
zona termică centrală la care se stimulează centrul termolizei din hipotalamus
fiind 37,3ºC.
 Baia caldă provoacă:
 Vasodilataţie periferică, responsabilă de o scădere a tensiunii arteriale, de
tahicardie şi creşterea travaliului cardiac.
 Scădere globală a stării de tonus muscular.
 Scăderea sensibilităţii periferice cu modificarea percepţiei la durere.
 Aceste efecte sunt accentuate când temperatura apei depăşeşte 38ºC.
Efectul psihologic
Imersia în apă este urmată în general de o stare de
confort psihic sau chiar stare de euforie (mai
accentuată la copii), reacţie psihică care poate fi
explicatăprin efectul de facilitare a mobilităţii
diferitelor segmente în apă, creându-i bolnavului o
stare de confort şi încredere.
Efectul moderat antialgic miorelaxant,
decontracturant completează starea psihică favorabilă.
În apă pacientul se mişcă mai uşor, imersia diferitelor
segmente asigurându-i o solicitare variată completată
de programele de mobilizare în apă.
Contraindicațiile hidrotermoterapiei
1) Contraindicaţii legate de starea pacientului:
 Afecţiuni acute, stări febrile, tulburări trofice importante cu leziuni cutanate.
 Suferinţe ale aparatului locomotor cu evoluţie rapidă severă (scleroza în plăci,
miopatii, cancer).
 Afecţiuni intercurente care agravează suferinţele cardiovasculare şi respiratorii şi
contraindică efortul fizic prin riscul de decompensare.
 Sindromul de involuţie senilă.
2) Contraindicaţii legate de gradul de solicitare a exerciţiilor în apă:
 Afecţiunile cardio-vasculare de tip coronarian, hipertensiunea arterială
instabilă, cardiopatiile valvulare grave, sunt afecţiuni care prezintă riscul de
creştere a travalilui cardiac dat de vasodilataţia periferică.
 Boli infecţioase care prin leziuni cutanate (fistulă, escară, eczemă, micoză),
bronşită acută, angină, sinuzită, diaree, pot contamina apa.
 Unii pacienţi care se tem de imersia în apă sau prezină anumite profile
psihologice pentru care imersia este rezervată.