BAZELE FIZICE ALE

REZONANTEI MAGNETICE

CATEDRA DE RADIOLOGIE SI IMAGISTICA

MEDICALA SUUB
APARATURA
APARATURA

Elemente componente:

1. Magnetul

2. Sistemul de radio-frecvenţă

3. Sistemul informatic

4. Alte componente
APARATURA

MAGNETII
Sistemul magnetic cuprinde:
•un magnet, ce produce un camp magnetic de
intensitate mare, omogen, stabil
•un sistem de corectie a omogenitatii campului
magnetic (bobina Shim)
•bobinele de gradient, care produc variatiile
locale ale campului magnetic
•un "blindaj" pentru ecranarea campului magnetic
din exteriorul aparatului
APARATURA
SISTEMUL DE RADIOFRECVENTA

Cuprinde:

bobinele de radio-frecvenţă şi antenele, pentru

emisia impulsurilor de excitare şi recepţia
semnalelor de rezonanţă magnetică

cuşca Faraday, pentru ecranarea faţă de undele

de radio-frecvenţă provenite din exterior
APARATURA
SISTEMUL INFORMATIC (COMPUTERUL)

Este necesar un sistem informatic puternic

pentru:
achiziţia datelor şi
reconstrucţia imaginilor
APARATURA
ALTE ELEMENTE

Sistemul de climatizare - pentru buna funcţionare

a sistemului informatic este indispensabil
Una sau mai multe console de control a sistemului
şi de vizualizare a imaginilor
Un laser printer
O consola pentru post-prelucrarea imaginilor
(REMOTE)
 APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETII SUPRACONDUCTORI
Sunt construiţi prin înfăşurarea unui fir dintr-un aliaj special
cu proprietăţi supraconductoare (Niobium-Titan), care, răcit la
temperaturi de 0 absolut (4,2 Kelvin sau –2690C), are rezistenţa
electrică aproape nulă, iar curentul electric poate astfel să
circule în buclă închisă, fără a genera căldură prin efect Joule,
creând un câmp magnetic de mare intensitate şi stabilitate.

Pentru menţinerea acestei temperaturi la valori foarte scăzute,

magnetul trebuie să fie izolat termic (vid, folii de aluminiu) şi să
prezinte un sistem propriu de răcire:
bobinajul este scufundat în heliu lichid (4,2 Kelvin sau –2690C)
se realizează şi un al doilea ecran termic, din azot lichid ( –96 0C)
APARATURA

TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETII SUPRACONDUCTORI

•Avantajele magneţilor supra-conductori:

•stabilitate mare a magnetului

•intensitate mare a campului magnetic (0,5 – 2 Tesla),
cu ameliorarea marcata a raportului semnal util-zgomot
 APARATURA

TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI SUPRACONDUCTORI

Caracteristici generale:
-directia campului, reprezentata de o serie de linii paralele cu
axul lungul al pacientului, sageata indicand directia campului
-intensitatea campului, exprimata in unitati Tesla (1 T = 10.000
Gauss)
Intensitatea magnetica a Pamantului = 0,5 Gauss
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI SUPRACONDUCTORI

Dezavantajele magneţilor supra-conductori:

Câmpul magnetic este prezent chiar şi atunci când

instalaţia nu este utilizată pentru explorari

Necesitatea de a răci în permanenţă magnetul,

pentru a evita trecerea de la starea de supraconductor
la o stare rezistivă, care este inevitabilă dacă
temperatura creşte şi depăşeşte o valoare critică,
antrenând evaporarea heliului în totalitate (=>quench)
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI REZISTIVI
•Termenul “rezistiv” se referă la rezistenţa electrică a
conductorului care este considerabilă prin comparaţie cu cea a
materialelor supraconductoare
•Câmpul magnetic este creat prin trecerea unui curent de mare
intensitate prin mai multe spire cu diametru crescut, alcătuite
dintr-un material conductor (cupru), separate unele de celelalte
printr-un material izolant
•Acest tip de magnet produce multă căldură, necesitând un
sistem de răcire de mare capacitate (răcire cu apă 50 l/min,
pentru un magnet de 0,1 Tesla)
•Masa unui magnet este de cca. 5 tone
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI REZISTIVI
Avantajele:
relativa sa simplitate
variaţia câmpului în funcţie de curent (dacă se
întrerupe curentul, câmpul este nul)
foarte puţine artefacte legate de deplasarea chimică
(chemical shift) şi de susceptibilitate

Limitele:
amplitudine limitată a câmpului la 0,3 Tesla
stabilitate medie
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI PERMANENTI

Magneţi permanenţi
sau rezistivi
Sunt magneţi non-electrici
•Nu necesită sursă electrică sau agenţi de răcire
•Folosirea lor este limitată la intensităţi de câmpuri relativ
joase < 0,3T
•Atât magneţii rezistivi cât şi cei permanenţi produc câmp
magnetic vertical între cei 2 poli.
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI PERMANENTI

Avantajele:
absenţa unei surse de energie, a încălzirii şi, prin
urmare, lipsa necesităţii unui sistem de răcire
acces transversal posibil, tunel mai larg

Dezavantajele:
masă mare (de ordinul a 10 tone)
necesitatea unei temperaturi stabile a magnetului
limitarea amplitudinii câmpului magnetic la 0,3 Tesla
APARATURA
TIPURI DE MAGNETI.
MAGNETI CU INDICATII SPECIALE

Sunt magneţi mici, utilizaţi în imagistica osteo-articulară.

Exemplu - ARTHRO-SCAN, fabricat de ESAOTE
BIOMEDICA, care este un magnet permanent de 0,2 Tesla.
APARATURA
ANTENELE (BOBINELE)

Bobinele sau antenele servesc pentru emiterea şi recepţionarea semnalelor

de radiofrecvenţă.
Semnalul RM emis de bolnav este captat de antena de recepţie; aceasta
poate fi amplasată în ansamblul magnetului ce înconjoară bolnavul (avantajul
este că permite investigarea unui volum anatomic mare) sau poate fi situată
chiar pe zona de investigat (creşterea raportului semnal util/zgomot, dar
diminuarea FOV)

Se disting mai multe tipuri de antene:

-antene de emisie-recepţie (antena de corp, antena de cap)
-antene de recepţie (antene de suprafaţă, antene “phased array”), emisia
fiind în acest caz asigurată de antena de corp.
APARATURA

ANTENELE

Antena de corp este situată în ansamblul magnetului (tunel)

Antena de cap este introdusă, în caz de nevoie, în tunelul
magnetului. Ea asigură o rezoluţie spaţială mai bună decât cea a
antenei de corp
Antenele de suprafaţă permit efectuarea unor examinări de o
calitate superioară asupra unei zone precise şi restrânse
Există diferite modele, în funcţie de organul de explorat
(coloana vertebrală, articulaţia genunchiului, umărului, pumnului,
etc.)
Aceste antene se utilizează pentru recepţie, emisia fiind
asigurată de bobina de corp.
Nu permit explorarea în profunzime (semnalul scade pe măsura
îndepărtării de bobină)
APARATURA

ANTENELE
APARATURA

ANTENELE

Antenele “phased array” (antene cuplate) presupun

activarea simultană a mai multe antene de suprafaţă, fiecare
având un circuit de radiofrecvenţă.
Acest tip de antenă permite obţinerea unui raport foarte
bun semnal util/zgomot pentru fiecare antenă şi, în acelaşi
timp, mărirea FOV
 APARATURA
Restricţii de mediu, legate de câmpul magnetic

Câmpul magnetic extern aparatului trebuie limitat pentru a nu

interfera cu funcţionarea celorlalte aparate electronice din
preajmă. Limita de siguranţă este de 5 Gauss (de 10 ori mai mult
decât câmpul magnetic terestru). Aparatele actuale au limita de
5 Gauss la distanţa de aprx 1 m de izocentrul magnetului

Limitarea câmpului magnetic extern asigură şi o omogenitate mai

bună a câmpului magnetic din interiorul magnetului.
EFECTELE CAMPULUI MAGNETIC ASUPRA MEDIULUI

Atragerea materialelor fero-magnetice – forţa de

atracţie depinde de distanţa dintre obiect şi magnet.
Obiectele metalice aflate, din neglijenţă, aproape de
magnet, pot fi atrase, devin astfel adevărate proiectile
şi pot provoca accidente.
Perturbarea funcţionării stimulatorilor cardiaci – un
pacient care poartă un stimulator cardiac nu trebuie să
se apropie de zona de 5 Gauss (stimulatorul cardiac este
contraindicaţie absolută de efectuare a investigaţiei prin
rezonanţă magnetică)
Perturbarea aparatelor ce utilizează fascicule de
electroni – monitoare video, amplificatoare de lumină,
gamma-camere, tunuri de raze X, etc.
Perturbarea înregistrărilor pe suport magnetic – benzi
magnetice, cărţi de credit, toate cardurile cu pistă
magnetică, etc.
Deteriorarea ceasurilor mecanice cu ace
INTERACTIUNI INTRE CAMPUL DE
RADIOFRECVENTA SI MEDIU

Cuşca Faraday este o structură metalică ce înconjoară

incinta în care se află aparatul RM şi care nu permite
intrarea şi ieşirea undelor radio din această incintă.

Această ecranare este mecesara pentru eliminarea

artefactelor (unde radio parazite provenite din exterior,
care sunt reprezentate în imagine) şi pentru protejarea
celorlalte aparate electronice din exteriorul incintei
(calculatoare, telefoane mobile, ceasuri, etc.)

În incinta magnetului este interzisă iluminarea

fluorescentă, deoarece generează unde radio parazite.
RESTRICTII ARHITECTURALE

Clădirea trebuie să nu fie construită din materiale

nefero-magnetice (construcţie din beton, cu acoperiş din
plăci).

Înălţimea de sub plafon trebuie să fie de cel puţin 3,5

m, pentru a permite umplerea periodică cu heliu lichid.

Este necesar să se prevadă un acces suficient de larg

pentru introducerea magnetului.

Încărcătura podelei trebuie să fie suficient de mare.

Clădirea trebuie să cuprindă o sală de examinare, o

sală de comandă, un cabinet tehnic şi unul informatic, o
sală de climatizare, una pentru interpretare, un
secretariat, etc
CONTRAINDICATII

Examenul este contraindicat la:

bolnavii purtători de pace-makere

dispozitive electronice care nu se pot îndepărta

corpi străini metalici intraoculari

unele materiale fero-magnetice incompatibile cu rezonanţa

magnetică (unele clipsuri chirurgicale feromagnetice, umbrele,
stent-uri etc.)
PRECAUTII - RECOMANDARI

Pacienţii trebuie să rămână imobilizaţi pe toată durata

achiziţiei; dacă acest lucru nu se poate realiza, este
necesară administrarea unei premedicaţii sau a unei anestezii
generale – la copii, bolnavi agitaţi, claustrofobi).

Ventilaţia asistată şi monitorizarea bolnavilor aflaţi sub

anestezie generală necesită prezenţa unor aparate de
anestezie compatibile cu câmpul magnetic.

În caz de obezitate deosebit de mare, examinarea poate

deveni imposibil de realizat, pacientul neputând fi introdus în
tunelul magnetului
 SCURT ISTORIC

•1946 Bloch si Purcell - descopera fenomenul de rezonanta

(premiul Nobel in 1952) şi realizează prima aplicatie:
spectroscopia RMN in studiul structurii moleculare
•1967 Jackson aplică primele studii de spectroscopie pe
tesuturi vii
•1971 Damadian arata ca tesuturile canceroase au semnal
RMN diferit de cel al celor sanatoase
•1972 Lauterbur si respectiv, Mansfield realizeaza primele
imagini tridimensionale cu ajutorul rezonantei magnetice
nucleare
•1982 FDA aprobă utilizarea in practica clinică a imagisticii
de RM Nucleară
•1985 denumirea de RMN este inlocuita prin cea de IRM
 PRIVIRE DE ANSAMBLU

Principalele etape ale examinării IRM, într-o prezentare simplă, sunt:

1. Pacientul este introdus în magnet
2. O undă radio generată de către aparatul de rezonanţă
magnetică este trimisă către pacient, find absorbită de către
ţesuturile acestuia
3. După un interval scurt de timp această undă radio este
întreruptă
4. Ţesuturile pacientului emit la rândul lor un nou semnal radio,
care este recepţionat de aparat
5. Semnalul radio recepţonat este utilizat pentru reconstrucţia
imaginii
 PRIVIRE DE ANSAMBLU

•Imaginea RM este o reprezentare pictografica a

semnalelor radioemise de diferite tesuturi din corpul
pacientului.
•Sursa acestor semnale este magnetizarea
tesuturilor datorita plasarii pacientului in campul
magnetic.
•Cand privim o imagine RM, ceea ce observam este
magnetizarea tesuturilor.
Asemănări: a b c
• Imagini digitale cerebrale reconstruite, formate din pixeli
PIXELUL = element pictural de imagine care are o nuanţă de gri sau o
culoare proprie care exprimă o proprietate fizică a unui element de
volum tisular = VOXEL
Deosebiri:
• Nivelul de gri (sau nuanţa de culoare) a pixelului este corelat cu
o proprietate fizică a voxelului:
a) Scintigrafie – distribuţiei radioactivităţii unui radiotrasor
difuzabil
b) CT – atenuării diferite a unui fascicul de raze X (densitatea
tisulară)
c) RM – magnetizării diferite a ţesuturilor
 MAGNETIZAREA

•În mod normal, nu există o magnetizare a ţesuturilor

•Pentru a fi vizualizate prin RM, ţesuturile trebuie magnetizate
prin aplicarea unui câmp magnetic exterior.
•Trebuie menţionat că nu toate ţesuturile se vor magnetiza la
acelaşi nivel. Mai mult decât atât, în timpul procesului imagistic
magnetizarea ţesuturilor se modifică şi rapiditatea acestui
proces nu este aceeaşi pentru toate ţesuturile.
•Tocmai această diversitate în rapiditatea de modificare a
magnetizării este cea care diferenţiază ţesuturile şi conduce, în
final, la obţinerea contrastului din imagine.
INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-NUCLEU

Pentru a obţine magnetizarea ţesuturilor, pacientul este

introdus într-un câmp magnetic foarte intens, întrucât
ţesuturile se magnetizează foarte greu

Magnetizarea ţesuturilor corpului uman se datorează cu

precădere nucleelor de hidrogen datorită faptului că:
• sunt cele mai numeroase nuclee din constituţia
ţesuturilor biologice (1021/cm3)
• au singur proton
• au factorul giromagnetic cel mai mare
(recepţionează şi emit semnale radio cu cea mai
înaltă frecvenţă pentru o intensitate dată a câmpului
magnetic aplicat)
 INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-NUCLEU

•Protonii au o sarcină electrică

pozitivă (+) şi o miscare de
rotaţie numită spin (similară
mişcării de rotaţie a Pământului în
jurul propriei axe)
•Cele două proprietăţi de mai
sus creează un câmp magnetic
propriu protonului
•Deci protonul se comportă ca
un mic magnet
INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-NUCLEU

•În afara câmpului magnetic

spinii protonici sunt aranjati
aleator datorită agitaţiei
termice.

•Într-un câmp magnetic

puternic protonii se vor alinia
în două moduri paralel sau
antiparalel cu direcţia câmpului
magnetic extern (B0)
MAGNETIZAREA LONGITUDINALĂ
E2

•Protonii au nevoie de mai puţină energie pentru a se orienta

în sensul câmpului magnetic (paralel) decât în sens opus
(antiparalel) E1
•În mod natural starea preferată de aliniere este cea care
necesită mai puţină energie, astfel mai mulţi protoni se vor
orienta în sens paralel cu câmpul magnetic şi mai puţini
antiparalel
•Diferenţa în numărul acestora este foarte mică şi depinde
de intensitatea câmpului magnetic aplicat
•Menţionăm că pentru 5.000.000 de protoni orientaţi
antiparalel există 5.000.004 protoni orientaţi în sens
paralel
• Surplusul INFIM de protoni cu orientare paralelă (4 la o
populaţie protonică totală de 10 milioane) este esenţial
întrucât realizează magnetizarea longitudinală (M).
Aceasta reprezintă fundamentul magnetizării voxelilor de
ţesut din corpul pacientului care se află în magnetul
aparatului RM.
INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-PROTON

În câmpul magnetic B0, protonii nu sunt aliniaţi

static, ei nu sunt ficşi, ci posedă o mişcare de B0
rotaţie în jurul câmpului magnetic.
Mişcarea de rotaţie a protonilor în jurul
câmpului magnetic staţionar este denumită
mişcare de precesie. Aceasta rezultă din
interacţia momentului magnetic de spin al
protonului cu câmpul magnetic extern.
Pentru a avea o imagine mai exactă asupra
mişcării de precesie, ne imaginăm mişcarea unui
titirez. Miscarea acestuia are 2 componente:
mişcarea de rotaţie în jurul axei proprii, care
corespunde spinului în cazul protonului si
mişcarea de precesie, care se observa in
practica atunci cand titirezul este
dezechilibrat prin lovire; el nu cade, ci continua
sa se roteasca cu miscari ample in campul
gravitational.
 INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-PROTON

Foarte important este să cunoaştem viteza cu care protonii

se învârt în jurul câmpului magnetic B0. Această viteză
(frecvenţă de precesie) reprezintă numărul de rotaţii pe
care protonul îl execută într-o secundă

Frecvenţa de precesie a protonilor depinde de intensitatea

câmpului magnetic în care aceştia sunt plasaţi (B0).

· Relaţia exactă dintre frecvenţa de precesie şi intensitatea

câmpului magnetic extern este stabilită de ecuaţia Larmor.
ω0= frecvenţa Larmor de precesie
ω0 = γ B0 B0= intensitatea câmpului magnetic
γ= factorul giromagnetic care este o
constantă specifică pentru un anumit nucleu

· Mişcarea de precesie este elementul crucial care face ca

protonii să intre în rezonanţă cu undele radio a căror
frecvenţă este egală cu frecvenţa de precesie.
INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-PROTON

Frecvenţa de precesie a protonilor

în câmpuri magnetice de diferite
intensităţi

Bo(T) Frecvenţa
(MHz)
B0
0,5 21,3
1,0 42,6
B0-câmpul magnetic extern 1,5 63,9
2,0 83,1
4,0 166,3
MAGNETIZAREA-REZUMAT

Avem pacientul în magnet cu toate ţesuturile magnetizate. Acestea au

magnetizarea orientată longitudinal, pe direcţia câmpului magnetic static
B0
- Cum vizualizăm această magnetizare ?

- Cum se vede în imagistica CT densitatea ţesuturilor?

Se transmite prin pacient un fascicul de raze X.
- Cum se văd ţesuturile în scintigrafie?
Se administrează un radiotrasor care emite radiaţia gamma.

Concluzia este că trebuie să existe o formă de energie care să producă

un semnal în corpul pacientului care să fie recepţionat de aparatura de
detecţie.
SPECTRUL ELECTROMAGNETIC

IRM
INTERACŢIA
CÂMP MAGNETIC-
UNDE RF

În cazul IRM-ului, forma de energie care produce semnal în corpul

pacientului este constituită din unde de radiofrecvenţă (RF) care
se transmit sub formă de pulsuri ţesuturilor pacientului din
magnet.

Cum interacţionează aceste unde RF cu protonii şi ce efect au

asupra magnetizării ţesuturilor?

Interacţia dintre pulsul de RF şi protonii din ţesuturi nu se

produce decât dacă se îndeplineşte condiţia de REZONANŢĂ.
 FENOMENUL DE REZONANŢĂ
MAGNETICĂ
Aşa este soarta medicului
Student-adult
Să stea la poarta IRM-ului
.......Niţel mai mult
 FENOMENUL DE REZONANŢĂ MAGNETICĂ
 Rezonanţa înseamnă schimbul maximal de energie dintre două sisteme care oscilează
cu aceeaşi frecvenţă (viteză)

 În cazul IRM-ului, CONDIŢIA DE REZONANŢĂ ESTE CA FRECVENŢA PULSLUI RF

SĂ FIE EGALĂ CU FRECVENŢA MIŞCĂRII DE PRECESIE A PROTONILOR DIN
ŢESUTURI.

Dacă se îndeplineşte condiţia de rezonanţă, atunci pulsul RF interacţionează cu

protonii şi unii din protonii cu orientare paralelă primesc energie şi capătă
orientare antiparalelă, deci magnetizarea longitudinală scade.
 INTERACŢIA UNDE RF-PROTONI
MAGNETIZAREA TRANSVERSALĂ
Prin aplicarea pulsului RF care deviază magnetizarea longitudinală (sau o anulează
când este de 900) apare şi o componentă transversală a magnetizării ţesuturilor.
Această magnetizare creată artificial prin excitarea cu o undă de RF poartă
numele de magnetizare transversală.
Magnetizarea transversală are două proprietăţi foarte importante în IRM:
1. Este instabilă (dispare într-un timp scurt sub o secundă);
2. Se roteşte cu frecvenţa Larmor în plan transversal şi generează un semnal RF
care este captat de antena de recepţie a aparatului RM.
 INTERACŢIA UNDE RF-PROTONI
MAGNETIZAREA TRANSVERSALĂ
1. Mişcarea de rotaţie a magnetizării transversale în jurul câmpului magnetic static B 0
este un fenomen foarte important deoarece constituie chiar cauza producerii
semnalelor radio emise de pacient care apoi sunt recepţionate de antenă.
2. Intensitatea semnalului radio recepţionat este proporţională cu mărimea
magnetizării transversale. Aceasta poate fi astfel măsurată.
3. Spre deosebire de magnetizarea transversală, magnetizarea longitudinală nu
generează un semnal radio deoarece ea nu se roteşte. Deci ea nu poate fi măsurată
direct
4. Pentru măsurarea magnetizării longitudinale se utilizează pulsuri de RF de 90° care
o convertesc în magnetizare transversală, ce poate fi măsurată
FENOMENUL DE RELAXARE MAGNETICĂ A
ŢESUTURILOR
TIMPII DE RELAXARE

Imediat după încetarea pulsului de RF, protonii care au

fost excitaţi, revin la starea iniţială; aceste proces se
numeşte RELAXARE

Prin fenomenul de relaxare, magnetizarea transversală

descreşte, proces numit RELAXARE TRANSVERSALĂ, iar
magnetizarea longitudinală creşte către valoarea sa
iniţială, proces numit RELAXARE LONGITUDINALĂ
RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR
DUPĂ EXCITAREA CU PULS RF

RELAXAREA LONGITUDINALĂ (T1)

Protonii care au trecut, datorită energiei primite prin

rezonanţă de la pulsul RF, din orientare paralelă în orientare
antiparalelă, au acum tendinţa să revină la starea iniţială de
energie minimă, reorientându-se paralel cu câmpul magnetic
extern

Protonii nu se reorientează toţi în acelaşi timp, ci succesiv,

într-un proces continuu. În timpul procesului de reorientare
paralelă, surplusul de energie al protonului este cedat termic
mediului înconjurător denumit generic REŢEA (relaxare SPIN-
REŢEA)
 RELAXAREA MAGNETICĂ
A ŢESUTURILOR DUPĂ
EXCITAREA CU PULS RF Aspectul curbei T1

RELAXAREA LONGITUDINALĂ (T1)

• Viteza acestui proces exponenţial
este descrisă de timpul T1 care
este egal cu timpul până la care
magnetizarea longitudinală se
reface în proporţie de 63%

• Timpii de relaxare T1 pt. diverse

ţesuturi sunt de ordinul
msecundelor

Reprezentarea grafică a magnetizării longitudinale în funcţie de timp poartă

denumirea de Curba T1.

Se observă din grafic că magnetizarea longitudinale recuperează cel mai mult

în intervalul 0-T1. În intervalelele ulterioare T1-2T1, 2T1-3T1, 3T1-4T1
procesul este mult mai lent: 87%, 96% şi, respectiv 98%.
RELAXAREA MAGNETICĂ
A ŢESUTURILOR DUPĂ
EXCITAREA CU PULS RF
Aspectul curbei T1

RELAXAREA
LONGITUDINALĂ (T1)

Ţesuturi diferite au timpi de relaxare T1 diferiţi

RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR
DUPĂ EXCITAREA CU PULS RF

puls 90
RELAXAREA
TRANSVERSALĂ (T2)

Pulsul de 90° converteşte întreaga magnetizare

longitudinală în magnetizare transversală

După încetarea pulsului de RF magnetizarea transversală

obţinută descreşte exponenţial către zero
RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR
DUPĂ EXCITAREA CU PULS RF
RELAXAREA TRANSVERSALĂ
(T2)
Aspectul curbei
•Ca rezultat al variaţiei câmpului T2
magnetic pe care “îl simte” fiecare
proton în parte, datorată
neomogenităţilor, atât ale câmpului
magnetic intern (microscopic), cât şi
ale celui extern (static), imediat după
încetarea pulsului RF protonii se vor
defaza, deoarece au frecvenţe de
precesie diferite.

•Deoarece defazarea spinilor este o

consecinţă a interacţiei reciproce
dintre aceştia, relaxarea transversală
poartă denumirea şi de RELAXAREA
SPIN-SPIN.
RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR
DUPĂ EXCITAREA CU PULS RF

RELAXAREA TRANSVERSALĂ (T2)

Recuperarea magnetizării longitudinale este lentă, de ordinul

secundelor, în timp ce descreşterea magnetizării
transversale este rapidă, de ordinul zecimilor de secundă.

Descreşterea magnetizării transversale este determinată

de defazarea spinilor datorită interacţiei dintre ei -
relaxarea spin-spin.
RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR DUPĂ
EXCITAREA CU PULS RF

RELAXAREA
TRANSVERSALĂ
(T2)

• Ţesuturi diferite
au timpi de
relaxare T2
diferiţi

• T2 este de circa
10 ori mai mic
decât T1
RELAXAREA MAGNETICĂ A ŢESUTURILOR
DUPĂ EXCITAREA CU PULS RF

Valorile T1 şi T2 ale diferitelor structuri, corespunzătoare unui

câmp magnetic cu intensitatea de 1 T

Ţesut T1 (ms) T2 (ms)

Grăsime 240 84
Muşchi 730 47
Subst. albă 680 92
Subst. 809 101
cenuşie
LCR 2400 1400
CONTRASTUL IMAGINII ÎN IRM

Contrastul reprezintă diferenţa de luminozitate între

nuanţele de gri (culoare) ale două regiuni adiacente de pe
imagine.

Contrastul dintre 2 pixeli din imagine este egal cu

diferenţa dintre nuanţele lor de gri şi, întrucât acestea
sunt corelate cu magnetizările ţesuturilor (longitudinale şi
transversale), putem să considerăm contrastul ca fiind
diferenţa dintre magnetizările voxelilor surprinse la un
moment dat în timpul fenomenului de relaxare.

În IRM există 3 tipuri principale de contrast: T1, PD, T2

CONTRASTUL T1

T1 depinde de compoziţia şi structura ţesuturilor, adică de schimbul de

energie termică de la protoni către mediul înconjurător (reţea)

Reţeaua are câmpuri magnetice proprii, iar schimbul de energie între protoni
şi reţea se realizează eficient când frecvenţa oscilaţiilor câmpurilor
magnetice ale acesteia este apropiată de frecvenţa Larmor de precesie a
protonilor

Atunci când reţeaua este constituită din apă pură, transferul de energie
către reţea este lent, deoarece moleculele de apă sunt mici şi fluctuaţiile lor
prea rapide. Deci lichidele (LCR) vor avea timpii T1 lungi.

Când reţeaua este constituită din molecule de dimensiuni medii, transferul de

energie se realizează mult mai rapid, T1 fiind scurt. Ţesutul adipos are timp
T1 scurt.

Pentru acelaşi ţesut, timpul de relaxare T1 creşte cu intensitatea câmpului

magnetic extern.
CONTRASTUL T1

Tesutul adipos are timpul T1 cel

mai scurt, apare alb,
(hipersemnal)

Lichidele, au T1 cel mai lung, se

situează la extrema opusă, fiind
negre (hiposemnal).

Celelalte ţesuturi se încadrează

între aceste două limite extreme,
în funcţie de timpii lor T1.
Contrastul T1 a diferitelor structuri craniene
CONTRASTUL T2

Diferenţa în timpii T2 pentru Contrast T2

diferite ţesuturi reprezintă sursa
contrastului în imaginile ponderate
T2.

Ambele ţesuturi devin mai

întunecate în imagine, pe măsură ce
magnetizarea transversală
descreşte.

La un moment de timp t, ţesutul cu

T2 mai lung păstrează mai multă
magnetizare decât ţesutul cu T2
mai scurt şi va apărea astfel mai alb
(hipersemnal).

•În general, imaginile ponderate T2 apar ca imagini negative ale celor

ponderate T1 (valorile T1 şi T2 sunt, în general, corelate). Chiar dacă T2
este mult mai scurt decât T1, ţesuturile cu T1 lung au, de obicei, şi T2
lung.
Contrastul T2 a diferitelor structuri craniene
 CONTRAST PD (densitate de protoni)

Nivelele maxime de
magnetizare longitudinală pe
care le pot obţine ţesuturile
depinde de densitatea de
protoni din fiecare ţesut.

Se prezintă curbele de
relaxare longitudinală a două
ţesuturi cu densitate de
protoni diferite

COMENTARIU:

Cele două ţesuturi ating

nivele diferite de
magnetizare maxima (se
aşteaptă până la relaxarea
longitudinală totală)
Reprezentarea schematică a contrastului în T1, PD şi T2
 Substratul molecular al contrastului IRM

- Substratul contrastului în
IRM (timpi de relaxare
diferiţi) este la nivel atomic
si molecular.

- Structurile care conţin apă

liberă au timpi lungi, iar cele
care conţin apă legată de
macromolecule au timpi T1 şi
T2 scurţi.
CONTRASTUL IMAGINII ÎN IRM

Imagine Imagine Imagine

ponderată T1 ponderată ponderată
PD T2
T1 lung- PD mare T2 lung
hiposemnal hipersemnal hipersemnal
negru alb alb
T1 scurt PD mic T2 scurt
hipersemnal hiposemnal hiposemnal
alb negru negru
 GRAFICUL INTENSITATILOR T1-T2
PENTRU DIFERITE STRUCTURI NORMALE SI PATOLOGICE

hemangioame chisturi

abcese
hemoragii

grasime

tumori
ficat

muschi
fibroza
 CODIFICAREA SPAŢIALĂ
Scopul codificării spaţiale este acela de a putea discerne localizarea spaţială exactă a
voxelului care emite un anumit semnal RF.

În câmpul magnetic uniform B0, toţi protonii au aceeaşi frecvenţă de precesie în tot corpul
pacientului şi, ca atare, semnalele radio emise de ei au aceeaşi frecvenţă şi nu aduc nici o
informaţie referitoare la distribuţia lor spaţială.

Soluţionarea acestei probleme se bazează pe legea Larmor, conform căreia frecvenţa de

precesie este proporţională cu intensitatea câmpului magnetic în care sunt plasaţi protonii.

Aceasta este ideea fundamentală care stă la baza obţinerii imaginii din IRM.

Până în acest moment, câmpul magnetic aplicat pacientului a fost considerat uniform.

Devine necesară aplicarea unui câmp magnetic aditional, a cărui intensitate să depindă de
poziţie.

Faptul că intensitatea câmpului magnetic este dependentă de poziţia in campul magnetic

extern poartă denumirea de GRADIENT.
CODIFICAREA SPAŢIALĂ
•GRADIENŢI DE CÂMP MAGNETIC

•Gradientul de câmp magnetic se realizează prin generarea în

magnetul aparatului de IRM a unui câmp magnetic adiţional, care
se suprapune câmpului magnetic static şi a cărui intensitate
depinde liniar de poziţie.

•Spre deosebire de câmpul magnetic static, care este foarte

intens şi uniform, câmpul magnetic adiţional este slab şi neuniform
în spaţiu.

•Scopul gradienţilor de câmp magnetic este de a crea

diferenţierea spaţială a semnalelor RF emise de voxelii
pacientului. Acest proces poartă denumirea de CODIFICARE
SPAŢIALĂ.
CODIFICAREA SPAŢIALĂ

MHz

gradient
CODIFICAREA SPAŢIALĂ

•Pentru a realiza o codificare spaţială completă este necesară

aplicarea gradienţilor pe cele trei axe ortogonale Ox, Oy, Oz.

•Codificarea spaţială este structurată în 3 etape:

• Excitarea selectivă a unei secţiuni (gradient aplicat pe
axa Oz)
• Codificarea în fază a semnalului prin aplicarea pentru
scurt timp a gradientului de codificare în fază (pe axa
Oy)
• Codificarea în frecvenţă a semnalului prin aplicarea
gradientului de codificare în frecvenţă în momentul
recepţionării semnalului (pe axa Ox)
CODIFICAREA SPAŢIALĂ
EXCITAREA SELECTIVĂ A UNEI SECŢIUNI

•Pentru selectarea unei secţiuni este necesară aplicarea unui

gradient pe axa Z şi, concomitent, a unui puls de RF care
rezonează numai cu protonii dintr-o secţiune anatomică
perpendiculară pe axa Oz (axial, transversal).

•Dacă spre pacient este trimis un puls de RF care conţine un

domeniu îngust de frecvenţe (o bandă de RF îngustă), se vor excita
numai protonii dintr-o secţiune subţire în care frecvenţele Larmor
sunt egale cu frecvenţele din pulsul de RF.

•Acest proces poartă denumirea de EXCITAREA SELECTIVĂ A

UNEI SECŢIUNI.
 Gradientul de selectie al sectiunii de a lungul axei
Oz
Tesla
CODIFICAREA
SPAŢIALĂ

Gradientul de codificare in
Gradientii
de
selectie
pe axele
Ox si Oy

faza
Gradient de codificare in
frecventa

•Secţiunile sunt orientate perpendicular pe direcţia gradientului, care este

orientat de-a lungul axei Oz. Imaginea va fi perpendiculară pe axa Oz, adică va fi
transversală.

•Grosimea secţiunii este controlată de doi factori:

1.lărgimea benzii de RF – cu cât aceasta este mai largă, cu atât secţiunea
este mai groasă
2.amplitudinea gradientului de câmp magnetic – cu cât panta gradientului este
mai mare, cu atât secţiunea este mai subţire
CODIFICAREA ÎN FRECVENŢĂ

•Se aplică un gradient de câmp magnetic de-a lungul axei Ox, în timpul
recepţionării semnalului radio provenit din secţiunea selectiv excitată.
•Rezultatul este că voxelii din coloane diferite vor emite semnale cu
frecvenţe diferite, în raport cu intensitatea câmpului magnetic aplicat pe
axa Ox.
gradient

Frecvenţa
semnalului
Ox
 CODIFICAREA
ÎN FRECVENŢĂ

•Gradientul aplicat se numeşte GRADIENT DE CODIFICARE ÎN

FRECVENŢĂ. Acest gradient este menţinut în timpul recepţionării
semnalului radio emis de voxelii din secţiune şi, de aceea, mai poartă
denumirea de GRADIENT DE CITIRE.
•Semnalele RF din toţi voxelii secţiunii sunt produse şi emise simultan,
formând împreună un semnal compus.
•Separarea semnalului compus recepţionat în componentele sale
individuale se realizează în timpul procesului de reconstrucţie a imaginii,
cu ajutorul transformatei Fourier.
CODIFICAREA ÎN FRECVENŢĂ
TRANSFORMATA FOURIER

• Transformata Fourier este o operaţie matematică specială care preia

semnalul total şi îl separă în componentele sale de diferite frecvenţe.
• Transformata Fourier este executată de computerul aparatului de
IRM. Calculul matematic este efectuat foarte rapid şi durează sub 1
secundă.
• Pentru a avea o înţelegere mai intuitivă a transformatei Fourier, vom
prezenta două exemple din viaţa cotidiană.

Dacă un muzician ascultă

un sunet de o anumită
frecvenţă, având aşadar o
anumită înălţime tonală, el
ne poate spune cu
certitudine cărei note
muzicale îi corespunde.
 TRANSFORMATA FOURIER

• Dacă se emit simultan două sunete de înălţimi tonale diferite şi

amestecate în diferite proporţii, muzicianul, ascultând sunetul total,
reuşeşte să-l separe în cele două componente tonale diferite şi ne
poate oferi chiar informaţii despre ponderea, adică amplitudinea
fiecărei componente.
•
• Muzicianul realizează de fapt o transformare Fourier asupra sunetului
total, pe care îl separă, specificând frecvenţa şi amplitudinea fiecărei
componente individuale.

• Dacă un sunet este format din foarte multe componente de frecvenţe

şi amplitudini diferite, muzicianul nu va mai reuşi să separe într-o
manieră ireproşabilă toate componentele, însă transformata Fourier va
îndeplini această sarcină cu mare precizie.
TRANSFORMATA FOURIER

• Un alt exemplu foarte sugestiv

provine din optică.

• Pe traiectul unui fascicul de lumină

albă este interpusa o prismă
optică. La trecerea prin prismă,
lumina albă va fi separată în
componentele sale de diferite
culori (culorile curcubeului
ROGVAIV).

• Şi acest proces este, în esenţă,

tot o transformată Fourier, lumina
albă totală fiind separată în
componentele sale colorate, de
frecvenţe diferite.
CODIFICAREA ÎN FAZĂ

• Remarcăm că, după etapele parcurse până în acest moment, voxelii

dintr-o coloană emit semnale cu aceeaşi frecvenţă,
nediferenţiindu-se între ei.

• Pentru a putea reconstrui imaginea se aplică un gradient de câmp

magnetic şi pe axa Y

• Gradientul pe X şi pe Y nu se aplică simultan. Gradientul pe axa Y se

aplică pe o perioadă finită de timp, înaintea aplicării gradientului de
citire pe X.

• Să analizăm în continuare ce se întâmplă când câmpului magnetic

static B0 i se suprapune gradientul pe axa Y.
 CODIFICAREA ÎN FAZĂ

• Prin aplicarea gradientului pe axa Y, magnetizările transversale ale

voxelilor din linii (şiruri) diferite vor avea frecvenţe de rotaţie
diferite. Acest lucru duce la defazarea magnetizărilor transversale
ale voxelilor din linii diferite.

• După întreruperea gradientului pe axa Y, toate magnetizările

transversale ale voxelilor din secţiune se rotesc cu aceeaşi
frecvenţă Larmor, însă păstrează diferenţa de fază acumulată pe
perioada de aplicare a gradientului pe axa Y. Magnetizările
transversale se comportă ca şi cum ar avea o memorie a fazei.

• Deoarece gradientul pe Y este cauza apariţiei diferenţelor de fază

ale magnetizărilor transversale pentru voxelii din linii diferite,
acesta poartă numele de GRADIENT DE CODIFICARE ÎN FAZĂ.
CODIFICAREA ÎN FAZĂ

Aplicarea gradientului de codificare în fază permite individualizarea pe

linii a protonilor.
FORMAREA IMAGINII

• După întreruperea gradientului pe axa Oy, se porneşte gradientul de citire

pe axa Ox şi se recepţionează semnalul radio emis de secţiune. Acest
semnal este constituit din sumarea semnalelor individuale emise de fiecare
voxel în parte din sectiunea respectiva.

• Fiecare semnal individual dintr-un voxel este caracterizat de doi parametri

distincţi: frecvenţa şi faza.

• Pe baza frecvenţei se reconstruieşte dimensiunea X pe coloane a imaginii,

iar pe baza fazei se reconstruieşte dimensiunea Y pe linii.

• Voxelii dintr-o coloană a secţiunii selectate au aceeaşi frecvenţă, dar au

faze diferite.

• Voxelii dintr-o linie a secţiunii au aceeaşi fază, dar au frecvenţe diferite.

• Pe baza frecvenţei şi a fazei se poate identifica, fără echivoc, voxelul din

care provine semnalul şi, astfel, i se poate asocia pixelul corespondent din
 FORMAREA IMAGINII

• Vom face, în continuare, o analogie foarte

sugestivă a procesului de codificare spaţială cu
sistemul poştal.
• Să ne închipuim că imaginea RM corespunde unui
oraş. Fiecare coloană din imagine corespunde unei
străzi şi fiecare pixel din coloană corespunde unei
case de pe această stradă.
• Să considerăm, acum, că fiecare voxel din scţiunea
selectată trimite câte o scrisoare care trebuie să
ajungă la o adresa (pixelul corespondent).
Scrisoarea este, de fapt, semnalul radio emis de
voxelul considerat.
•Pentru ca o scrisoare să ajungă la destinaţie, este necesar ca adresa scrisă pe plic să
specifice strada şi numărul. Aceasta înseamnă că semnalul radio emis de voxel trebuie
şi el să fie însoţit de o “adresă” care este, de fapt, specificată de fază şi frecvenţă.
•Gradientul pe axa Ox setează frecvenţa semnalului emis de voxel, adică “strada din
adresă”.
•Gradientul pe axa Oy setează faza semnalului emis de voxel, adică “numărul din
adresă”.
FORMAREA IMAGINII

• Toate scrisorile expediate se strâng la oficiul poştal al oraşului, în

acelaşi mod în care toate semnalele radio individuale emise de voxelii din
secţiune se adună în semnalul total, recepţionat de antena aparatului
IRM.

• Următorul pas este sortarea şi distribuirea scrisorilor după adresa

scrisă pe plic. În cazul IRM, această sarcină îi revine transformatei
Fourier, care preia semnalul total recepţionat şi îl defalchează în
componentele sale individuale după “adresa” de fază şi frecvenţă.

• Odată ajunse la destinaţie, scrisorile sunt deschise şi conţinutul

acestora este citit. Prin analogie, după distribuirea semnalelor radio
individuale în pixelii corespondenţi pe baza “adresei” de fază şi
frecvenţă, procesul imagistic “citeşte” amplitudinea fiecărui semnal.
 FORMAREA IMAGINII

• După cum ştim, amplitudinea semnalului este proporţională cu magnetizarea

voxelului de ţesut la un moment dat. O amplitudine mai mare corespunde unui
pixel mai alb, în timp ce o amplitudine mai mică corespunde unui pixel mai
negru.

• Astfel apare contrastul din imagine şi, deci, ceea ce vedem în imaginea finală
este magnetizarea ţesuturilor surprinsă “instantaneu” în timpul fenomenului
de relaxare.

• Gradienţii de codificare în fază şi frecvenţă sunt interschimbabili şi nu

contează pe care din cele două axe din planul secţiunii sunt aplicaţi.

• Gradientul de selectare a secţiunii poate fi aplicat de-a lungul oricărei axe,

permiţând obţinerea secţiunilor cu orice orientare: transversală, sagitală,
coronală sau oblică.
FORMAREA IMAGINII
Etapele parcurse sunt:

• 1.Excitarea selectivă a unei secţiuni – se realizează prin aplicarea

unui puls RF de 900 în conjuncţie cu un gradient, pe axa Oz. Aceasta
limitează excitarea magnetică numai la ţesuturile localizate în
secţiunea de interes.

• 2.Codificarea în fază – se realizează prin aplicarea, pentru o

perioadă finită de timp, a unui gradient de-a lungul axei Oy. Aceasta
determină ca magnetizările transversale ale voxelilor din liniile
feliei să se rotească cu viteze diferite şi să apară astfel decalaje
între ele. Acestea constituie diferenţele de fază dintre liniile
secţiunii.

• 3.Codificarea în frecvenţă – se realizează prin aplicarea, pe toată

perioada recepţionării semnalului emis de secţiune, a unui gradient
pe axa Ox, care determină ca magnetizările transversale ale
voxelilor din coloanele secţiunii să emită semnale RF cu frecvenţe
diferite.
•Pentru a selecta o secţiune se aplică un gradient de câmp suprapus pe câmpul
magnetic extern. De-a lungul acestui gradient de câmp protonii sunt expuşi la
intensităţi diferite ale câmpului magnetic, având astfel frecvenţe diferite de
precesie. Se aplică un puls RF, care conţine doar acele frecvenţe care excită
protonii în secţiunea din care vrem să obţinem o imagine.

•Grosimea secţiunii poate fi modificată în două moduri:

•prin modificarea benzii de frecvenţă a pulsului RF
•prin modificarea gradientului câmpului

•Pentru a determina locul dintr-o secţiune de la care vine un anumit semnal se

folosesc alţi doi gradienţi – gradientul de codificare a frecvenţei şi gradientul de
codificare în fază.
•Gradientul de codificare a frecvenţei se aplică în direcţia Ox, având ca
rezultat diverse frecvenţe de precesie de-a lungul axei Ox şi, astfel,
diverse frecvenţe ale semnalelor RF corespunzătoare.

•Gradientul de codificare a fazei este aplicat pentru scurt timp după

pulsul RF de-a lungul axei Oy. În acest timp scurt, protonii se mişcă cu
frecvenţe diferite de-a lungul axei Oy. Când acest gradient este oprit,
protonii revin la frecvenţa lor iniţială, care a fost aceeaşi pentru toţi,
dar au faze diferite.

•Notă – gradienţii se pot aplica în direcţii diferite, deci axele pe care se

aplică pot să varieze, permiţând obţinerea de imagini în mai multe
incidenţe.
 ţa
en
cv
fre
Oy

faza
frecvenţa

Ox

Oz
Cu acest sistem putem deci Sistemul de gradienţi
stabili poziţia (x,y,z) de unde
vine semnalul
 •Cu ajutorul transformării Fourier, computerul
poate analiza amestecul de semnale care provine de la
o secţiune şi determina intensitatea componentelor
care au frecvenţe şi faze diferite, putând astfel să
identifice originea spaţială a semnalului
SECVENŢE DE PULSURI

Achiziţia imaginii RM constă din repetarea unui ciclu imagistic

format din excitare (aplicare puls RF) şi dezexcitare
(relaxare) concretizat în emiterea semnalului de RM pe baza
căruia se formează imaginea ţesuturilor respective.

În cadrul acestui ciclu imagistic există o succesiune de

evenimente (secvenţa de pulsuri RF şi gradienţi) care sunt
orchestrate pentru a genera un anumit tip de contrast în
imaginea finală.
SECVENŢE DE PULSURI

Tipuri de secvenţe IRM de bază:

1. SPIN-ECHO;
2. INVERSIE-REVENIRE;
3. GRADIENT-ECHO
SECVENŢE DE PULSURI

Scopul secvenţelor de pulsuri

1. Să conducă la emiterea unui semnal RF de către

ţesuturile investigate, pe baza căruia să se poată
reconstrui imaginea

2. Să genereze contrast între ţesuturi

3. Să minimalizeze artefactele
 Spin-Echo

•Cea mai utilizată secvenţă

–90º-180º-echo

•2 parametri
–TR
–TE

•Generează imagini ponderate în T1, T2 şi PD

•Minimalizează artefactele
Spin-echo

Semnalul echo
 Spin-echo
Regruparea spinilor in RMN (cu pulsul de 180°)

t=0

900 RF
Inapoi!
1 2

3
1800 RF 4
t=TE/2 t=TE
Fast Spin-Echo (Turbo Spin-Echo)

•Contrastul imaginii similar secvenţei SE

•Parametri de scanare:
–TR
–TE
–numărul de echo-uri
–intervalul dintre echo-uri
•Avantaje:

•Timp de achizitie scurt

•Permite o relativă îmbunătăţire a imaginii prin:

•număr crescut de medieri
•rezoluţie crescută
 Fast Spin-Echo
Ordinea temporală

    

RF

slice

faza

citire

semnal
Trenul de echo-uri
SECVENTE RAPIDE SPIN ECOU
1.reducerea posibil fara modificarea S/Z in camp
nr. de magnetic inalt
achizitii
2.  TR prin Dezav:
scaderea nr cupe/achizitie
unghiului contrast in T2 daca TR lung scade
de bascula
3.  nr linii  rezolutia spatiala
4.achizitie S/Z
semiplan F aceeasi rezolutie spatiala
5.tren de Multi-ecou FSE, TSE (DP, T2), RARE
ecouri Multi-slice
6. combinate ecouri HASTE, SS-FSE
multiple + = mieloRM, colangioRM, uroRM
semiplan F
 Inversie-Revenire

Scopul secvenţei inversie-revenire este de a

îmbunătăţi contrastul dintre ţesuturi prin suprimarea
selectivă a semnalului emis de anumite ţesuturi:

Supresia selectivă a grăsimii (STIR) – pe imaginile T1

Supresia selectivă a fluidului (FLAIR) – pe imaginile

T2
 •Trei parametri:TI, TR şi TE
Inversie-Revenire
•Vizibilitate foarte bună pentru fluide
Supresia selectivă

•Eliminarea controlată din imagine a unui ţesut se numeşte

supresie selectivă şi are ca scop reducerea artefactelor şi
creşterea contrastului pentru diferite ţesuturi.

•Ţesuturile au timpi de relaxare longitudinală (T1) diferiţi. Ca

urmare, se pot alege timpi TI dependenţi de T1, astfel încât să
se suprime selectiv un anumit ţesut.

•Grăsimea are cel mai scurt timp T1 (260 msec), iar fluidul cel
mai lung T1 (2000 msec); celelalte ţesuturi din organism au
timpi T1 intermediari. Aceasta face posibilă supresia selectivă
a grăsimii şi a fluidelor în secvenţa inversie-revenire.
 Supresia grăsimii (STIR)

•Grăsimea, având cel mai scurt timp T1 (260 ms), îşi recapătă
magnetizarea longitudinală mai repede decât celelalte ţesuturi, după
pulsul de 1800 de inversie. Ca atare, magnetizarea grăsimii trece prin
valoarea 0 înaintea tuturor celorlalte ţesuturi.

•Timpul TI este astfel selectat încât să surprindă momentul în care

grăsimea are magnetizare nulă, nu produce semnal radio şi va apărea
neagră pe imagine.

•Timpul TI corelat cu timpul T1 al grăsimii este scurt, din care cauză

metoda este denumită STIR (Short Time Inversion Recovery:
inversie- revenire cu TI scurt)

•TR are valori între 1500-2000 ms, pentru a permite magnetizării

longitudinale să recupereze cât mai mult înainte de începerea
următorului ciclu.
Supresia grăsimii (STIR)
Reprezentarea schematică a contrastului în STIR
Supresia grăsimii (STIR)

Secvenţe axiale T1 Spin-Echo şi STIR

 Supresia fluidului (FLAIR)

•Timpul T1 al fluidelor este mult mai lung decât al celorlalte ţesuturi.

•Datorită relaxării longitudinale lente, fluidul este ultimul dintre ţesuturi

care ajunge la nivelul 0 al magnetizării.

•Supresia semnalului RF emis de fluide se poate obţine prin selectarea unui

timp TI relativ lung în protocolul inversie-revenire. Prin selectarea
adecvată a TI, fluidul apare negru pe imagine.

•Secvenţa se numeşte FLAIR (Fluid Attenuated Inversion of Recovery:

atenuarea fluidului în inversie-revenire). Timpul TE al acestei secvenţe
este relativ lung, pentru a produce imagini cu contrast T2.

•Timpul de achiziţie al imaginii FLAIR este prohibitiv de lung, deoarece TR

ajunge la valori de 5000-6000 ms.
Supresia fluidului Reprezentarea schematică a
(FLAIR) contrastului în FLAIR
Supresia fluidului (FLAIR)
 Supresia selectivă

•În imaginile T1 grăsimea apare albă. Secvenţa STIR o elimină,

îmbunătăţind contrastul dintre ţesuturi.

•În contrastul imaginile T2 fluidul apare alb, secvenţa FLAIR îl

elimină, îmbunătăţind dintre celelalte ţesuturi.

•Secvenţele STIR şi FLAIR elimină din imagine ţesuturile care, în

mod normal, produc hipersemnal, îmbunătăţind astfel vizibilitatea
celorlalte ţesuturi.
SECVENTE INVERSIUNE -
RECUPERARE
SE dupa IR
 Gradient-Echo

• Este o tehnică recentă, cu timp de

achiziţie scurt.
• Utilizează puls RF < 900
• Nu utilizează un puls de RF de
1800, ci un gradient de câmp Spin-echo
magnetic care produce o defazare puls 90
forţată a protonilor, urmată de o
refazare a acestora.
• Are 3 parametri: 
1. TR Gradient-echo
2. TE
3. Flip-angle (unghi de basculă - )

puls 
 Gradient-Echo Succesiunea temporală
refazare
gradient

defazare

Semnalul

RF

FID Imagine
ECHO RM
•Ecoul RF se obţine prin aplicarea unui gradient care produce defazarea forţată a
spinilor, urmat de aplicarea unui gradient în sens opus, care refazează spinii
(REFAZAREA DEFAZĂRII).
•Tehnicile de Gradient-Echo utilizate în prezent sunt FLASH (Fast Low Angle Short)
sau GRASS (Gradient Recalled Aquisition In Steady State)
 Gradient-Echo
RF
 Succesiunea temporală

Gradient
Secţiune

Gradient
fază
Gradient
citire echo
Semnal
TE

Etapele ciclului imagistic din secvenţa gradient-echo sunt:

1. Excitarea selectivă a unei secţiuni prin aplicarea unui puls RF de unghi  în
conjuncţie cu gradientul de selectare a secţiunii

2. Codificarea în fază (prin aplicarea unui gradient cu magnitudine diferită pentru

fiecare ciclu imagistic), simultană cu defazarea (printr-un alt gradient, orientat pe
aceeaşi direcţie cu gradientul de citire, dar cu sens opus acestuia)
3. Codificarea în frecvenţă şi refazarea prin aplicarea gradientului de citire
 Gradient-Echo
Obţinerea gradient echo utilizând un gradient de câmp magnetic pentru a produce
un ecou în timpul descreşterii magnetizării transversale
Gradient-Echo

Efectul unghiului de înclinare  asupra magnetizării

Contrast T2*

Contrast T1
SE MULTI SLICE
SECVENTE RAPIDE ECOU DE GRADIENT

1. Spoiled gradient defazant T1

Gradient Echo (spoiler)  distruge
= FLASH, SGPR Mt
2. Steady State gradient refazant T2 (creste semnalul
Coherent GE  recupereaza Mt ptr. structurilecu
= FISP, GRASS T2 lung)

3. turboFlash, DP secv. cinecardiace

TurboFisp motiv preparator 3D MP-RAGE
la debut
SECVENTE HIBRIDE
ecou de spin + ecou de gradient

ECHO PLANAR EPI

lectura totala a planului Fourier in urma culegerii unui ecou
prin comutarea ultrarapida a gradientilor foarte intensi si
oscilanti
difuzie, perfuzie, activitate corticala…
IMAGISTICA DE FLUX

1.fenomenul de
intrare in cupa EG

2.fenomenul de
iesire din cupa SE
IMAGISTICA DE FLUX

3.contrast de
faza
ANGIOGRAFIA PRIN RM

fenomenul de intrare in sectiune

intrarea spinilor noi, nesaturati sau
intarirea paradoxala (cu saturarea
spinilor stationari) = TOF
saturarea spinilor circulanti in amonte:
presaturare
variatia fazei spinilor circulanti
gradienti de compensare de flux
angiografie prin PC
ANGIOGRAFIA PRIN RM – compensare
de flux

Compenseaza defazajele datorate deplasarii

spinilor
Corectarea defazajului prin gradienti este
posibila daca viteza e constanta
Minimalizeaza artefactele pulsatile sanguine
sau ale LCR
Intaresc semnalul arterelor si venelor in EG
Corectarea defazajelor in TOF, nu si in PC
ANGIOGRAFIA PRIN RM –presaturare
Reducerea artefactelor intravasculare sau
intracardiace
Diferentiaza tromb  flux lent, artera  vena
Suprimarea selectiva a venelor sau arterelor
ANGIOGRAFIA PRIN RM – TOF
adecvata pentru zonele cu turbulente (bifurcari)-3D  PC
neadecvata pentru vasele cu flux foarte lent (se satureaza partial spinii )
hematoamele subacute au semnal asemanator fluxului – dgn dif cu un anevrism!
TE cat mai scurt
volum nu foarte mare  PC
2D:
sectiuni perpendiculare pe vas
rezolutia spatiala redusa daca voxelul e gros
3D
achizitia volumului – t achizitie lung
rezolutie spatiala crescuta
volumul nu trebuie sa fie prea mare
ANGIOGRAFIA PRIN RM – PC
Artefacte la zonele de turbulenta,
datorate defazajului spinilor
ANGIOGRAFIA PRIN RM – gado
?
?