MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII

ŞTIINŢIFICE
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “FUNDENI’
BUCUREŞTI

PROIECT DE ABSOLVIRE
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEPATITĂ CRONICĂ

COORDONATOR:
NICOLAESCU STELUŢA
ABSOLVENT:
IACOB A. VLAD ANDREI

2017
 Capitolul I. Anatomia si fiziologia ficatului
• Este cea mai mare glanda din organism,
situată în etajul supramezocolic, în
partea dreapta, sub diafragmă, deasupra
colonului, la dreapta stomacului.Are
consistentă fermă şi o culoare brună.La
cadavru cântăreşte 1500gr iar la individul
viu se adaugă încă 800-1000 gr,cât
cântăreşte sângele depozitat de ficat. Are
formă unui ovoid tăiat oblic având 28 cm
în sens transversal şi 16 cm în sens
antero-posterior.Ficatul are o suprafaţă
superioară, şi una inferioară, o margine
inferioară şi o margine posterioară, mai
lată.
Functiile ficatului

Ficatul îndeplineşte în organism o serie de funcţii în vederea menţinerii constanţei mediului intern
(homeostazia), funcţii care-l fac indispensabil vieţii.
1. funcţia de secreţie a bilei (biligeneză)-funcţie specifică hematocitului;
2. funcţia metabolică –substanţele absorbite la nivelul intestinului sunt transportate pe calea venei porte la
ficat, unde suferă o serie de transformări chimice:
- rolul ficatului în metabolismul glucidic: – constă într-o serie de reacţii ce au ca rezultat menţinerea
constanta a concentraţiei glucozei în sânge.Aceste reacţii se realizează în cadrul unor procese complexe
(glicogenogeneză, gliconeogeneza, glicogenoliză);
- rolul ficatului în metabolismul lipidic:-lipidele absorbite la nivelul intestinului sunt preluate de hepatocit,
la nivelul căruia au loc:oxidarea acizilor graşi, sinteză trigliceridelor, a fosfolipidelor şi a colesterolului;
- rolul ficatului în metabolismul proteic:-aminoacizii care provin din procesele de catabolism ale proteinelor
ori din absorbţia intestinală sunt supuşi unor reacţii de degradare, dezaminare, transmitere etc.,ori sunt
utilizaţi pentru sinteză de proteine;
- rolul ficatului în metabolismul hormonilor – glucocortizoizii sunt metabolizaţi exclusiv de către ficat, estrogenii au sediul
principal al metabolizării în ficat, hormonii tiroidieni sunt inactivati şi eliminaţi prin bilă,iar hormonii medulosuprarenalieni
au ciclu enterohepatic foarte limitat.
3. funcţia ficatului în coagulare – o parte dintre factorii care intervin în pocesul de coagulare (fibrinogenul,protrombină,
heparină) sunt sinetizati în ficat.
4. funcţia de dezoxifiere – o serie de substanţe toxice produse în organism (ammoniac, fenol,etc.) sau pătrunse accidental,
sunt metabolizate la nivelul ficatului şi transformate în produşi ce pot fi reutilizati de organism ori eliminaţi.
5. funcţia de depozit – la nivelul hepatocitului poate fi depozitată o gama largă de compuşi:
- vitaminele – A,K,B2,B6,B12, acidul folic şi acidul pantotenic, se găsesc în cantităţi mult superioare celor din alte
organe ori din sânge;
- metalele – fier, cupru;
- o parte din volumul sanguine stagnant.
6. capacitatea de regenerare – după o hepatectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul în 4-5 zile şi
se termină în 14 zile.
7. sinteză fermentilor, menţinerea echilibrului acido-bazic,echilibrarea perturbărilor circulatorii etc.
 Capitolul II. Prezentarea teoretica a bolii

Hepatită cronică activă este o inflamaţie cronică a ficatului ce se caracterizează microscopic prin
prezenţa unui infiltrat limfoplasmocitar la nivel portal cât şi la nivel intralobular, având un caracter
agresiv şi evoluează spre suferinţă hepatocelulară (datorită distrugerilor masive de la nivelul
parenchimului hepatic).
Hepatita cronică este definită prin prezenţa inflamaţiei şi necrozei hepatice, timp de cel puţin 6 luni.
Hepatita cronică virală B este definită prin prezenţa inflamaţiei şi necrozei hepatice, determinate de
virusul hepatic B (HBV), cu durata de peste 6 luni.
Hepatita cronicăC este o boală inflamatorie cronică determinată de virusul hepatic C, cu evoluţie de
peste 6 luni şi care are potenţial de progresiune spre ciroză.
Clasificare

Clasificarea veche a hepatitelor cronice a avut la Clasificarea etiologică:

bază categorii histopatologice (localizarea şi Pe baza caracteristicilor clinice şi serologice pot fi
extensia leziunilor hepatice) incluzând 3 tipuri: diferenţiate mai multe tipuri, cu implicaţii prognostice
• Hepatita cronică persistentă; şi terapeutice;
• Hepatita cronică lobulară; Hepatitele cronice virale:
• Hepatita cronică activă. • Virus hepatic B;
• Virus hepatic B şi D;
• Virus hepatic C;
Clasificarea actuală se face pe baza:
• Virus hepatic G;
• Etiologiei;
• Alte infecţii virale: virusul citomegalic poate
• Activităţii necroinflamatorii
determina hepatita cronică la nou-născuţi şi ocazional
(gradului);
la imunosupresaţi
• Extensiei fibrozei (stadiului).
Hepatitele cronice autoimune:
• Tip 1 („lupoida”)- anticorpi antifibră musculară netedă şi antinucleari;
• Tip 2 – anticorpi anti-LKM.
Hepatitele cronice medicamentoase:
• Deficitul de α1 antitripsina şi boala Wilson pot fi însoţite de un tablou histomatologic de hepatita
cronică, dar sunt încadrate separat.
• Hepatita cronică critogenetică are cauză necunoscută.
Clasificarea pe baza gradului
Se face prin evaluarea severităţii activităţii necroinflamatorii pe baza unor criterii cantitative structurate pe
sisteme separate de scor. Sunt cuantificate:
• Necroza periportală care rezultă prineroziunea plăcii limitate a spaţiului port, la interfaţa dintre
infiltratul inflamator limfoplasmocitar şi hepatocitele periportale apărând zone de necroză parcelară
(piecemeal necrosis);
• Necroza confluentă face legătura între structurile vasculare realizând aspectul de necroză în punţi
( bridging necrosis), între tracturile portale sau mai severă între tracturile portale şi venele centro-lobulare;
• Degenerarea hepatocitară şi necroza focală (spotty necrosis) din interiorul lobului;
• Prezenţa inflamaţiei portale cuantifică infiltratul inflamator predominant limfoplasmocitar la
nivelul spaţiului de port.
 Clasificarea histopatologică
Categoriile histopatologice de hepatita cronică persistentă, lobulară şi activă au
fost treptat înlocuite cu noile clasificări mai precise.

Modificarea Stadiu Scor

histopatologică
Absenţa fibrozei - 0
Expansiune periportală Fibroza uşoară 1
Septuri –porto-portale Fibroza moderată 2
Septuri -porto-centrale Fibroza severă 3
Ciroza Ciroza 4
Tabloul clinic

Un procent variabil de pacienţi sunt asimptomatici. Simptomul dominant este astenia fizică. Se
asociază acuze dispeptice (greaţă, anorexie), jenă dureroasă la nivelul hipocodrului drept, postprandial
sau la efort, mialgii sau artralgii.

Hepatita cronică virală C se asociază frecvent cu manifestări extrahepatice:

 Renale: glomerulonefrită membranoproliferativă, nefropatii tubulointerstiţiale, sindromul
hepato-renal.
 Hematologice: anemie aplastică, purpură trombocitopenică idiopatică, limfoame;
 Vasculite: crioglobulinemie mixtă, poliartreită nodoasă, sindrom Sjogren;
 Cutanate: porfiria cutanată tardivă, lichenul plan;
 Endocronologie: diabet zaharat, tiroida Hashimoto;
 Diverse: sialoadenita limfocitară, sindrom hepato-pulmonar.