INTRODUCERE ÎN

COMUNICARE
Introducere

• Substantivul comunicare provine din cuvântul latinesc

communicare derivat din communis care înseamnă „comun”.

• Smith, Lasswell & Casey au definit studiul comunicării ca
disciplină academică ce studiază „cine spune ce, prin ce canale
(mijloace) de comunicare, cui [și] cu ce rezultate”.

• Mai aproape de zilele noastre, Asociația Națională a Comunicării

a stabilit că studiul comunicării:

- „se axează pe modul în care oamenii folosesc mesajele pentru a

genera sensuri în diferite contexte și culturi, pe diferite canale și prin
diferite mijloace”;

- „promovează practica eficientă și etică a comunicării umane”;

- „este o disciplină care include cercetarea făcută de sociologi,

umaniști și specialiști în studii critice și culturale”.
 Definiția comunicării
• În dicționarele de limbă română, comunicarea este definită ca „acțiunea de a comunica [a face cunoscut, a da de știre; a
informa, a înștiința, a spune] și rezultatul ei”.
• Comunicarea poate fi definită din diferite perspective:
- în afaceri: „procesul bidirecțional de înțelegere reciprocă în care participanții nu numai că schimbă (codează-decodează)
informații, știri, idei și sentimente, ci și creează și împărtășesc semnificație”;
- în comunicare: „schimb de simboluri cunoscute ambelor părți”;
- în lingvistică: „împărtășirea sau schimbul de informații oral, în scris sau utilizând un alt mediu”; „procesul prin care o
informație – uneori simpli stimuli – este primită de un organism sau organisme”;
- în mass media: „schimbul de informații între oameni, de exemplu, oral, în scris sau utilizând un sistem comun de semne
sau de comportamente”; “schimbul de mesaje printr-un canal și ȋntrun mediu”;
- în psihologie: „orice act prin care o persoană oferă sau primește informații despre nevoile, dorințele, percepțiile,
cunoștințele sau stările sale afective”;
- în religie: „telepatie, legătura dintre spațiu și timp, dialog, diseminare, ritual”.

• Filosoful și savantul grec Aristotel a făcut primul distincția între elementele actului vorbirii – vorbitor, subiect și
ascultător (persoana căruia i se adresează vorbitorul).
Modele ale comunicării

• Pentru a formula o definiție cât mai exactă a comunicării,

vom examina trei modele ale comunicării – modelul
linear, modelul interacțional și modelul tranzacțional.
 Modelul linear al comunicării
• Shannon & Weaver au propus un model matematic al comunicării numit și modelul linear al comunicării, ca
model de bază al comunicării (Figura). Conform acestui model, comunicarea constă în transmiterea unui mesaj de
la o sursă către un receptor (atunci când ascultați o melodie la radio, sunteți receptorul unui mesaj – melodia –
trimis de o sursă – postul de radio).

Zgomot
↓
Mesaj ------------------------→
Canal
Emițător Receptor
 •Conform acestui model, comunicarea este unidirecțională: Emițătorul codează un Mesaj (care poate fi
distorsionat de un Zgomot) și apoi utilizează un Canal pentru a-l trimite unui Receptor care îl decodează:

Emițătorul Receptorul Mesajul Canalul Zgomotul

• (inițiatorul • este persoana care • constă în ceea ce • este metoda • este orice
comunicării) este primește un Mesaj dorește Emițătorul utilizată de interferează cu
cineva care și îl decodează ca Receptorul să Emițător pentru a transmiterea sau
codează și trimite astfel încât să aibă înțeleagă (când transmite un recepționarea unui
un Mesaj unui un sens (când cineva ne salută Mesaj unui mesaj:
Receptor printr-un cineva ne salută, zâmbind, Receptor: • extern (muzica la
Canal (cel care interpretăm salutul interpretăm salutul • verbal – limbaj: maximum ȋntr-un
trimite un SMS ca pe o ca pe o vorbire, scriere, club, zgomotul
cuiva este un manifestare a manifestare a limbajul semnelor; străzii etc.);
emițător); respectului); simpatiei etc.); • non-verbal – • intern (durere
atingere, expresii psihică,
faciale, gesturi, nervozitate, stres
para limbaj; psihologic etc.).
• mixt (verbal +
non-verbal) –
computerul, TV.
• Modelul linear al comunicării (Figura ) reprezentat de Berlo oferă cea mai simplă descriere a procesului
comunicării – transmiterea unui mesaj de către un emițător unui receptor.
• Modelul linear al comunicării este foarte limitat pentru că puține situații de comunicare umană reală sunt uni-
direcționale (adică nu se așteaptă nici un fel de feed-back): doar cazurile în care un superior îi transmite ordine unei
persoane inferioară ierarhic (prin intermediul unor circulare) sau în care un profesor nu face decât să transmită o
cantitate oarecare de informații unor studenți plictisiți sau neinteresați par a se înscrie în această categorie.

Sursă Mesaj Canal Receptor

Abilități de
Abilități de comunicare Elemente Văz
comunicare

Atitudini Structură Auz Atitudini

Cunoaștere Conținut Atingere Cunoaștere

Sistem social Tratament Miros Sistem social

Cultură Cod Gust Cultură

 Modelul interacţional al comunicării

•Modelul interacţional al comunicării sporește înțelegerea dinamicii comunicării deoarece pune accentul pe
perspectiva de „du-te – vino” a comunicării (Figura).

•Acest model prezintă comunicarea ca pe un proces în cadrul căruia se schimbă mesaje: Persoana A (sursa) îi
trimite un mesaj Persoanei B (receptorul) care devine, la rândul ei, sursă, răspunzându-i printr-un mesaj Persoanei A,
care devine, la rândul ei, receptor.
Zgomot
Emițător ↓ Receptor
Mesaj ------------------------→
←------------------------ Mesaj
Canal

Receptor Emițător
• În acest tip de comunicare, participanții la procesul comunicării își schimbă între ei rolurile pe rând ori
de câte ori este nevoie (Figura).

A B A

Sursă Mesaj→ Receptor

Sursă Mesaj Receptor

Sursă …
• Modelul interacțional al comunicării descrie formele
mediate de comunicare: interacțiunile prin intermediul
hârtiei scrise sau al mesajului electronic (circulare, scrisori,
terminalele sistemelor computerizate) îi separă pe cei
implicați în procesul comunicării, structurând comunicarea
ca pe un proces de schimbare de mesaje (interacțiunea tele-
mediată constituie, din acest punct de vedere, o excepție, în
cazul în care canalul permite schimbul simultan
bidirecțional de mesaje – în cazul teleconferințelor în care îi
poți vedea și auzi pe ceilalți pe canale video și audio în
chiar momentul în care le vorbești; de asemenea, constituie
o excepție și interacțiunea profesor – student, în cazul unui
examen scris în care, deși cerința probei este clar formulată
pe hârtie, profesorul consimte să le dea studenților
explicații suplimentare referitoare la modul în care trebuie
înțeles un enunț sau altul).
 Modelul tranzacțional al comunicării

•Barnlund a adaptat modelul linear al comunicării pentru ca acesta să corespundă comunicării umane.

•Rezultatul este modelul tranzacțional al comunicării, un model care arată că participanții la comunicare
sunt, simultan, și emițători, și receptori, și că atât zgomotele, cât și experiența personală a participanților
influențează actul de comunicare (Figura).

Context fizic și fiziologic

Context cultural
Context social
↑
← Co-creare de sens →
↓
Comunicator Context relațional Comunicator
• Modelul tranzacțional al comunicării în varianta simplificată le aparține americanilor Wenberg și
Wilmot (Figura).

Mesaj

Sursă Receptor
codează codează
decodează decodează
Sursă

Mesaj
 •Din perspectiva tinerilor (în cazul nostru, al studenților),
studiul comunicării oferă o gamă largă de posibilități legate de
interesele generației de azi :

- examinarea maternității în familiile de lesbiene;

- istoria și utilizarea YouTube;

- modul copiilor de a-și comunica dezamăgirea;

- percepția fiicelor asupra comunicării cu tații lor;

- utilizarea înșelăciunii prin SMS;

- „vina” de a utiliza mijloacele de comunicare de masă.

• Modelul tranzacțional a comunicării pare a fi cel mai potrivit

model pentru confruntările „față-în-față” în care comunicarea se

face atât verbal, cât și non-verbal, fiecare dintre participanții la

procesul comunicării fiind conștient de sine și de ceilalți în situația

respectivă: este cazul dezbaterilor din cadrul unui grup de

brainstorming sau al activității din cadrul seminarelor ( când

studenții ajung să accepte punctul de vedere al profesorului după

ce a fost dezbătută în amănunțime o anumită problemă).

Importanța studierii comunicării

•Pentru studenți, studiul comunicării este important

deoarece abilitățile de comunicare, odată dobândite, îi ajută
să reușească în situații personale, profesionale (abilitatea de
a lucra în echipă, competențe de comunicare și competențe
interpersonale) și sociale. Cu cât înțeleg mai bine procesul
de comunicare, cu atât vor reuși mai bine în viață. În plus,
studiul comunicării le oferă o mare varietate de oportunități
de carieră.
 • Pentru a înțelege cât de important pentru viitorii angajați în domeniul afacerilor, este de ajuns să examinăm lista

celor 10 abilități pe care le caută angajatorii la angajații de peste 20 de ani:

- abilitatea de a analiza date cantitative;

- abilitatea de a comunica verbal cu oameni din interiorul și din afara organizației;

- abilitatea de a crea și/sau edita rapoarte scrise;

- abilitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme;

- abilitatea de a munci în echipă;

- abilitatea de a obține și procesa informația;

- abilitatea de a planifica, organiza și prioritiza munca;

- abilitatea de a vinde și de a-i influența pe ceilalți;

- competențe de utilizare a echipamentelor IT;

• cunoștințe tehnice specifice postului
 Exerciții

• Credeți că sunteți eficient atunci când comunicați?

• Când credeți că sunteți mai bun comunicator – când comunicați verbal sau când comunicați non-verbal?

• Explicați ce se întâmplă în comunicarea interacțională din Figura .