METABOLISMUL

FIERULUI
DR. GLIGOR RAMONA
 GENERALITĂŢI
 Conţinutul organismului unui adult este de
aproximativ 4g de fier
 Sub formă de feritină şi hemosiderină se
găseşte 25% din fierul organismului, iar
1% este fixat în transferină, o beta-
globulină transportoare de fier.
 Absorbţia fierului se face prin transport
activ la nivelul duodenului.
 Transportul, depozitarea şi
utilizarea fierului
 Cea mai mare cantitate a fierului transportat zilnic
prin plasmă se captează la nivelul măduvei osoase
 aproximativ 70% sunt utilizate pentru sinteza de
hemoglobină, iar restul se reîntoarce în plasmă
 Fierul captat în măduvă prin intermediul receptorilor
pentru transferină este fixat în stroma elementelor
tinere ale seriei eritrocitare iar fracţiune neutilizată
se încorporează în feritină care poate fi cedată
macrofagelor din măduvă, iar din acestea trece în
plasmă fixându-se pe transferină.
 Transportul, depozitarea şi
utilizarea fierului
 Hematiile îmbătrânite sunt degradate în
macrofage iar fierul eliberat din
hemoglobină este stocat sub formă de
feritină, iar de aici ajunge în plasmă unde
se fixează pe transferină, ciclul urmând să
se reia.
 Necesităţile de fier ale organismului diferă
în funcţie de sex şi de diverse condiţii
fiziologice
 Feritina şi hemosiderina
 Feritina este de natură proteică, fiind alcătuită
din subunităţi proteice având aspectul unei sfere
goale iar miezul sferei umplut cu incluziuni de
fier
 Când nu are fier în structură se vorbeşte de
apoferitină, care de regulă este ocupată în
procent de 20%.
 Când cantitatea de fier din structura feritinei
depăşeşte 37%, se transformă în forma
insolubilă denumită hemosiderină
 Feritina şi hemosiderina
 Fierul de depozit se găseşte 70% sub formă de
feritină şi 30% sub formă de hemosiderină, care
se poate evidenţia prin colorarea în albastru cu
ferocianură de potasiu (coloraţia Perls) din
depozitele de fier din măduva hematogenă
 Feritina serică diferă de feritina celulară, cea
serică fiind glicozilată şi lipsită de fier, iar
dozarea ei permiţând aprecierea indirectă a
rezervelor de fier. Pentru fiecare 10mg fier
depozitat corespunde 1μg/l feritină serică. La
bărbaţi feritina serică este de 90μg/l, iar la femei
de 30 μg/l. În deficit de fier feritina serică scade
precoce şi creşte în supraîncărcarea cu fier.
 Feritina şi hemosiderina
 În ficat, măduva osoasă şi splină se găseşte cea mai
mare cantitate de feritină celulară, iar durata de viaţă a
unei molecule de feritină cu fier este de doar câteva zile,
permiţând astfel mobilizarea uşoară a fierului din
depozite.
 Transferina (siderifilina) este o beta-globulină, sintetizată
în ficat, formată dintr-un singur lanţ polipeptidic, având
proprietatea de a fixa fierul din plasmă şi lichidul
extracelular.
 Fierul fixat pe transferină este trivalent, putându-se fixa
unul sau doi atomi de fier. În mod normal, 30-40% din
transferina plasmatică este încărcată cu fier.
 În medie, transferina se găseşte în cantitate de
260mg/100ml ser şi poate fixa 330μg fier, care reprezintă
capacitatea totală de fixare a fierului (CTFF).
 Feritina şi hemosiderina
 Transferina asigură transferul plasmatic al fierului
absorbit din intestin, precum şi a celui mobilizat din
depozite, necesar sintezei hemoproteinelor. Nivelul
plasmatic al transferinei creşte în deficitul de fier şi
scade în condiţiile unei supraîncărcări cu fier.
 La nivelul celulelor organelor hematopoietice se găsesc
receptori pentru transferină care captează şi
internalizează complexul transferină-fier pentru sinteza
hemoglobinei, cea mai mare cantitate de receptori
găsindu-se la nivelul elementelor tinere ale seriei
eritrocitare. Numărul receptorilor creşte în carenţa de fier
şi scade în cazul supraîncărcării cu fier a organismului.
Eliminarea fierului din organism.
 Din distrugerea hematiilor se eliberează zilnic 21mg fier
care se reîntorc în plasmă, se fixează pe transferină şi
ajung din nou în măduva osoasă, în felul acesta circuitul
fierul decurgând într-un sistem închis.
 la bărbatul adult se elimină prin urină sub 0,1mg fier pe
24 de ore, descuamarea tegumentelor ducând la
pierderea de 0,2mg zilnic, iar prin descuamarea
mucoasei intestinale şi prin secreţiei biliară se pierd alte
0,2mg fier pe 24 ore.
 La femei circuitul fierului nu se mai desfăşoară într-un
circuit închis, deoarece lunar pierd aproximativ 25mg fier
înpreumă cu sângele menstrual.
 Explorarea metabolismului
fierului.
 Metodele clasice se bazează pe dozările
hemoglobinei, dozările fierului seric (sideremia) şi
ale capacităţii de fixare a fierului (CTFF).
 Medotele imunochimice permit dozarea feritinei
serice şi a receptorilor pentru transferină.
 Metodele histochimice evidenţiază granulaţii de
hemosiderină în diferite ţesuturi.
 Sideremia la bărbaţi oscilează 90 - 140μg/dl, iar la
femei între 75 - 125μg/dl.
 Capacitatea totală de fixare a fierului (CTFF) la
adulţi oscilează între 300-360μg/dl, iar unii autori
admit limite mai largi 260 - 420μg/dl.
 Explorarea metabolismului
fierului.
 Scăderile sideremiei şi creşterile CTFF în stadiile
prelatente şi latente ale deficitului de fier nu pot
depista precoce instalarea unui astfel de deficit.
 Dozările de feritină serică reflectă mai fidel starea
depozitelor de fier. În stadiul prelatent, feritina
serică scade sub 20μg/l, iar în stadiul latent
scade sub 12μg/l, înaite de instalarea unei anemii
hipocrome
 Investigarea depozitelor de fier se mai poate face
prin determinarea procentului de sideroblaşti
(elemente nucleare din seria roşie avâd granulaţii
de hemosiderină), care la normali oscilează între
40-60%.
 METABOLISMUL CALCIULUI,
FOSFORULUI SI MAGNEZIULUI
 Cea mai mare parte a Ca, a P şi ½ Mg se
găseşte in oase
 Pe lânga rolul structural au si roluri fiziologice
 Ca++ - intervin in reglarea permeabilităţii
capilare şi a membranelor celulare, scad
excitabilitatea neuromusculară, necesar pt
contracţia miocardului
 Mg – rol in reacţiile enzimatice din sinteza
proteică
 Metabolismul calciului
 Cel mai abundent cation din organism
 1000g se găseşte in oase
 10g – intracelular
 1g – extracelular (plasmă, lichid interstiţial)

 Calciu din oase

 Osul – alc matrice organică impregnată cu
săruri de calciu
 Ca – sub formă de complexe cristalizate
 Calcificarea oaselor
 Osteoblastele secretă colagen,
proteoglicani şi glicoproteine care
alcătuiesc matricea extracelulară a osului
 Se formează - un ţesut ~ cartilajului numit
osteoid.
 Osteocalcina - glicoproteină din matricea
extracelulară are grupări gama-carboxil-
glutamice, câte două pentru fiecare carbon
gama şi poate fixa calciul bivalent
 Calcificarea oaselor
 Sărurile de calciu precipită la suprafaţa fibrelor
de colagen din structura osteoidului – se
critalizează - cristalelor de hidroxiapatită
 Osteoclastele produc enzime proteolitice care
lizează matricea organică a osului şi eliberează
săruri minerale
 Osteoblastele implicate în osteogeneză secretă
fosfatază alcalină, care hidrolizează fosfaţii
anorganici din structura cefalinelor
 Calciu plasmatic
 Se găseşte în cantitate de 10mg/dl, respectiv
5mEq/l sau mai corect 2,5mmol/l.
 Jumătate este fixat pe proteine sub formă
neionizată, nedifuzibilă, fiind o formă inactivă
fiziologic.
 Calciul nedifuzibil şi neionizat se găseşte în
citraţi şi carbonaţi de calciu.
 Restul calciului plasmatic (1,9-2,5mEq/l,
respectiv 0,95-1,25mmol/l) se găseşte sub formă
ionică şi constituie fracţiunea activă în
hemostază şi în reglarea excitabilităţii
neuromusculare
 Echilibrul calciului
 Există un schimb permanent între calciul
plasmatic, calciul din os şi calciul celular
 Aportul de calciu se face prin alimente
bogate în calciu
 Oxalaţii şi fosfaţii, acidul fitic din cereale,
fibrele alimentare din spanac interferă cu
absorbţia calciului intestinat
 Vitamina D este necesară pentru o bună
absorbţie intestinală a calciului
 Necesarul de calciu
 Un adult are nevoie de 600-800mg Ca/24h

 În sarcină este nevoie de 1200-1300mg/zi,

 În copilărie – 800 – 1200mg/zi,

 Vârstnici 1600-1800mg/zi.

 Prin urină şi fecale de pierd 100-200mg/24h.

 Reglarea calcemiei.
 Hormonul paratiroidian, calcitonină şi vitamina
D
 Vitamina D
 favorizează absorbţia de calciu şi fosfor din intestin
 participă la procesele de mineralizare osoasă
 Scăderea calciului ionic determină secreţia de
hormon paratiroidian
 PTH – activează osteoclastele, eliminarea de Ca
şi P din oase → ↑Ca++
 Reglarea calcemiei.
 Creşterea calciului ionic duce la creşterea
secreţiei de calcitonină - inhibă activitatea
osteoclastelor în ţesutul osos, precum şi a
eliminărilor de fosfaţi la nivelul rinichilor
 ROL
 Activarea unor enzime implicate în
coagulare
 Agregarea plăcuţelor în cursul hemostazei
primare
 Reduc excitabilitatea neuromusculară la
nivelul musculaturii scheletice
 Creşte contractilitatea miocardului
 Modifică permeabilitatea membranelor
celulare
 Peturbarea metabolismului
calciului
 Hipocalcemiile
 scăderea calciului ionizat sau de scăderea
calciului legat de proteine
 Scăderea calciului nedifuzibil - NU inflenţează
excitabilitatea neuromusculară
 În hipoparatiroidism ↓Ca++ - cea mai
importantă cauză de scădere a calciului ionic
 în carcinomul tiroidian, în melanom, cancer
pulmonar, cancer de prostată, unele leucemii
- ↑calcitonina → ↓Ca++
 Peturbarea metabolismului
calciului
 Hipocalcemiile
 Rahitismul
 Deficit de sinteză tegumentară de vitamină D
 Aport neadecvat de vitamină D
 Creşterea rapidă în greutate cu necesar crescut de
vitamină D (sugari, prematuri, gemeni)
 Afecţiuni organice care perturbă absorbţia sau
activarea vitaminei D (rahitism carenţial secundar)
(intestin, ficat, rinichi)
 Peturbarea metabolismului
calciului
 În lipsa vitaminei D
 scade absorbţia intestinală de calciu care
duce la
 hipocalcemie, urmată de hiperparatiroidism
secundar,
 care la rândul ei restabileşte calcemia prin
mobilizarea calcilui osos.
 pe lângă hipocalcemie apare hipofosfatemie cu
hiperfosfaturie
 Peturbarea metabolismului
calciului
 Hipercalcemiile
 creşterii calcului legat de proteine, în
hemoconcentraţie, când nu are semnificaţie
clinică
 pe seama calcului ionizat, când denotă de
cele mai multe ori o decalcifiere a ţesutului
osos
 Peturbarea metabolismului
calciului
 Hiperparatiroidismul.
 primar cauzat de obicei de adenom benign al
paratiroidelor, precum şi de hiperplazia
glandelor. Secreţia crescută de hormon
paratiroidian este independentă de nivelul
calcemiei
 Hiperparatiroidismul secundar, ca răspuns la
scăderea calciului ionic, apare în rahitism,
osteomalacie, sarcină şi lactaţie, IRC
 Peturbarea metabolismului
calciului
 Hiperparatiroidismul.
 terţiar apare ca urmare a unei hipocalcemii
prelungite care duce la hipertrofia glandelor şi
care prin hipersecreţie autonomă are
caracterele unei hipertrofii primare
METABOLISMUL FOSFORULUI.
 Fosforul este combinat cu lipide, proteine,
glucide formând fosfolipide, nucleotide,
compuşi macroergici.

 Raportul HPO4--/H2PO4- = 4,1 constituie

un sistem tampon al organismului.

 Fosforul extracelular este anorganic şi se

prezintă sub cele două forme.
METABOLISMUL FOSFORULUI
 Valori normale 2,5-4,7mg/dl,

 Carenţa alimentară de fosfor nu există.

 Necesarul zilnic este de 800-1000mg, care

provine din lapte şi produse lactate
 METABOLISMUL FOSFORULUI
 Hipofosfatemia (scade sub 0,8mmol/l) şi apare
în:
 Hiperparatiroidism
 Rahitism
 Sindrom Fanconi
 Perfuzie cu glucoză în cantitate mare
 Clinic se manifestă cu: astenie musculară, parestezii,
tremor, hiporeflexie.
 Scade numărul de hematii prin hemoliză,
 scăderea trombocitelor determină scăderea retracţiei
cheagului
 METABOLISMUL FOSFORULUI
 Hiperfosfatemia survine în:
 Hipopartiroidism
 Hipervitamină D
 Sarcoidoză
 Insuficienţă renală
METABOLISMUL MAGNEZIULUI
 Se găseşte în special în organele cu activitate
metabolică intensă precum creier, ficat, tiroidă,
miocard, rinichi
 Concentraţia serică este de 1,92-2,3mg/dl sau
1,6-1,9mEq/l sau 0,8-0,94mmol/l.
 Principalele organe care participă la
metabolismul magneziului sunt intestinul subţire,
rinichii şi mai puţin osul.
 Zilnic se ingeră 200-350mg din verdeţuri, carne,
peşte.
 La copii necesarul este de 10-20mg/kgc/zi.
METABOLISMUL MAGNEZIULUI
 Absorbţia - la nivelul intestinului subţire în
procent de 30-50%, prin absorbţie facilitată şi
absorbţie pasivă.

 Vitamina D creşte absorbţia de magneziu, iar

dieta cu fibre, fitaţi şi grăsimi saturate scade
absorbţia intestinală.

 Alcoolul creşte eliminarea urinară a magneziului,

 În diabetul zaharat absorbţia magneziului scade

 Rolul fiziologic al magneziului
 Rol în formarea substanţelor enzimatice
 Kinaze (hexokinază, creatinkinază, proteinkinază)
 ATP-ază, GTP-ază
 Ciclaze (adenilat-ciclaza)
 Activarea directă a enzimelor
 Fosfofructokinază
 Creatinkinaza
 5-fosfo-ribozil-pirofosfat sintetază
 Adenilat ciclază
 Na,K,ATP-ază.
 Rolul fiziologic al magneziului
 Influenţă asupra proprietăţilor membranelor
celulare
 Conducerea influxului nervos
 Modularea canalelor de calciu
 Transport ionic în special de potasiu
 Alte acţiuni
 Intervine în sinteza proteinelor
 Intervine în activarea aminoacizilor
 Intervine în sinteza acizilor nucleici
 Intervine în sinteza compuşilor macroergici
 Deficitul de magneziu
 Este relativ frecvent
 Apare în aport insuficient sau pierderi
excesive sau combinarea celor două
 Curele de slăbire duc la deficit de aport,
 Alcoolismul cronic mai participă carenţa de
B6 şi diureza osmotică
 În afecţiuni ce evoluează cu malabsorbţie
 Deficitul de magneziu
 Deficitul de magneziu este frecvent întâlnit
la gravide, respectiv în disgravidii, care
influenzează reverva de magneziu a nou-
născutului
 La copil – sinteză crescută de proteine
 În terapia cu calciu şi vitamină D în doze mari
creşte eliminarea urinară a magneziului
 Deficitul de magneziu favorizează
aterogeneza
 Supraîncărcare cu magneziu
 apare la nou-născuţii a căror mame au
primit sulfat de magneziu, în contextul
eclampsiei şi în insuficienţa renală unde
se perturbă eliminarea magneziului.
 Netratată duce la paralizia muşchilor
respiratori