1 - Curs HEMATOPOIEZA - DG ANEMII

CURS - HEMATOPOIEZA
DR DANIELA JITARU
Fiziologia sângelui
Sângele = ţesut fluid specializat, circulant, care
are ca principal rol transportul substanţelor
necesare susţinerii vieţii către toate celulele
organismului precum şi deplasarea reziduurilor
nefolositoare către organele de excreţie.
Funcţiile sângelui
• Funcţia circulatorie
• Funcţia respiratorie
• Funcţia excretorie
• Funcţia nutritivă
• Funcţia de menţinere a echilibrului hidro-
electrolitic şi acido-bazic
• Funcţia de termoreglare
• Funcţia de apărare
• Funcţia de reglare a principalelor funcţii ale
organismului
• Asigurarea unităţii organismului
COMPOZIŢIE
Elemente figurate Plasmă (55%) 90% apă

45% v/v
1% subst. anorg. 9% subst. org.
Proteine plasmatice
Albumine Alfa1, alfa2, beta, Proteine

serice gamma – globuline Fibrinogen Lipoproteine
reglatoare
PLASMA SANGUINĂ
COMPOZIŢIA ÎN PROTEINE
Funcțiile proteinelor plasmatice

7 g/dL (proteinemia)
Albuminele (3,5-5,0 g/dL) (~ 55%): produse de ficat; rol în transportul diferitelor

substanțe în sânge inclusiv medicamente, menținerea balaței hidrice contribuid la realizarea
presiunii oncotice.
• Globulinele (2,0 – 2,5 g/dL) (~ 38%): transportori proteici, enzime, gamma
globuline și anticorpi. Fracții: alfa, beta și gama. Toate globulinele sunt produse în ficat cu
excepția gama globulinelor care sunt sintetizate și eliberate de limfocitele B.
• Fibrinogen (0,2-0,45 g/dL) (~ 7%): implicat în coagularea sângelui (Factorul I)
• Proteinele reglatoare (< 1%)
• Factori ai coagulării (< 1%)
Volumul sanguin total (volemia)
5 - 5,5 L
6,9 – 7,7 % greutatea corporală
3,2 L/m2
V. S. circulant V. S. de rezervă
(60 – 55%) (40 – 45%)
Volemia Volemia
• efort fizic
• vărsături
• temperatura ambiantă crescută
• diaree severă
• altitudine
• hipoproteinemie nefrotică
• ingestia de lichide
• hemoragii
• emoții puternice
• în a 2-a jumătatea a sarcinii
Reglarea volumului sanguin
Reglarea volumului Reglarea volumului

plasmatic globular
• variaţia apei din organism • variaţia cantităţii de oxigen

• reflexe vasculare • mecanisme reflexe neuro-umorale
• proteinele sanguine
• integritatea membranei dializante
Menţinerea echilibrului hidro-electrolitic

Difuziune
Schimburile de fluide
Filtrare
la nivel capilar
Pinocitoză
Echilibrul Starling
Distribuţia fluidelor prin filtrare între spaţiul interstiţial şi spaţiul intravascular

rezultă din balanţa forţelor de presiune hidrostatică şi a forţelor de presiune
coloid-osmotică (oncotică)
Reglarea echilibrului acido-bazic
pH-ul plasmei: 7,35 – 7,42
Mecanisme fizico-chimice Mecanisme biologice
Sisteme tampon
• Plămîni
• Rinichi
• Pielea
• Ficat
• Tubul digestiv
• Aparatul cardio-vascular
Sisteme tampon plasmatice
Plasma este o soluție apoasă de baze și acizi care disociază,
eliberând ioni de hidrogen și hidroxil
Sistemul tampon acid carbonic –

bicarbonat (de sodiu sau de potasiu)
Sisteme tampon plasmatice
Sistemul tampon al fosfaților:

• Fosfatul monosodic – acid slab
• Fosfatul disodic – bază slabă
Fosfații reprezintă principalii anioni
intracelulari
Proteinele plasmatice se comportă

ca sisteme tampon datorită
grupărilor libere carboxil și amino
Moleculă de albumină serică

• Grupările amino și carboxil sunt
colorate în albastru și respectiv
roșu
• Suprafața cu aspect translucent
corespunde reziduurilor neutre
Rezerva alcalină
• Cantitatea de bicarbonați din circulațe = rezervă alcalină (RA sau CO2 sau HCO3-)
• Reflectă capacitatea organismului de a combate tendința la acidoză
• Raportul între cantitatea de bicarbonați din sânge și cantitatea de acid carbonic este
constant:
𝑁 𝑎𝐻 𝐶𝑂 3/ 𝐻 2𝐶𝑂 3 = 60 𝑣 𝑜𝑙 . 𝐶𝑂 2 / 3 𝑣 𝑜𝑙 . 𝐶𝑂 2 =
20
Valorile normale ale RA = 45 - 50 % volume de CO2%
RA = 20 – 31 mmol/L
Sistemul tampon al hemoglobinei
• hemoglobina conține 38 de reziduuri de histidină

• sistemul tampon funcționează pe baza
disocierii grupărilor imidazol ale reziduurilor de
histidină
Mecanisme biologice de menținere a echilibrului acido-bazic
Respirația tisulară
Tamponarea acizilor
• Plămânii – elimină CO2
Nevolatili
Secreția de H+ și a acizilor și bazelor slabe

• Rinichii Eliminarea de NH3
Eliminare acid uric, uree
• Pielea – transpirația elimină excesul de sarcini alcaline sau acide

(echivalentul funcțional al unui rinichi!)
Funcția proteoformatoare
• Ficatul Funcția de oxidare a acidului lactic
Sulfo- și glicuroconjugare a cataboliților acizi
• Tubul digestiv Digestia intestinală → pierdere de bicarbonați (HCO3-)

Digestia gastrică → eliminare de H+
• Aparatul cardio-vascular – omogenizarea și transportul sarcinilor în exces către
organele de excreție
Variațiile fiziologice ale pH-ului sanguin
• Digestia gastrică → ALCALOZĂ (pierderea unei mari cantități de H+)
• Digestia intestinală → ACIDOZĂ (pierderea unor mari cantități de bicarbonați HCO3-)
• ACIDOZA DE SOMN: acumularea de CO2 (mai ales spre sfârșitul nopții)
• Vârstele tinere și foarte tinere se caracterizează printr-o tendință spre ALCALOZĂ

cu pH 7,4 -7,42 și o rezerva alcalină de 72 CO2% → anabolismul și procesele de
creștere (Legea lui Peters)
• Vârstele înaintate se caracterizează printr-o tendință spre ACIDOZĂ (↓ hematoza

pulmonară și schimbul tisular)
• Efortul fizic → ACIDOZĂ (acid lactic) (acidoza de efort): efortul exagerat și constant
→ subdezvoltare fizică și psihică
Variațiile patologice ale pH-ului sanguin
• ACIDOZELE gazoase: origine respiratorie - acumularea de CO2 în circulație
(↑pCO2 și ↓pH)
• Afecțiunile respiratorii cu reducerea suprafeței de schimb alveolo-capilar
• Obezitatea determină scăderea excursiilor cutiei toracice
• ACIDOZELE negazoase: origine metabolică scăderea rezervei alcaline (HCO3-)

• Transpirații abundente (ex. Hipertiroidism)
• Vărsături incoercibile (ex. sarcină)
• Diaree
• Insuficiență renală
• Diabet (acizi produși în cantități mari)
• ALCALOZELE gazoase: origine respiratorie - eliminarea excesivă de CO2

• Hiperpneea voluntară din explorările EEG
• ALCALOZELE negazoase: origine metabolică

• Hipokalemii (la nivel renal Na+ se va reabsorbi exclusiv la schimb cu H+)
• Regim vegetarian exagerat (conținut mare de substanțe alcaline)
HEMATOPOIEZA - definiție
Procesul de formare al elementelor figurate ale sângelui, incluzând etapele de:
 Diviziune și proliferare
 Diferențierea și maturare
 Trecere în circulație a celulelor sangvine mature ce îndeplinesc diferite funcţii (celule funcţionale).
Începe din viaţa intrauterină, îşi schimbă de multe ori sediul, pentru a se cantona în ultima parte a vieţii fetale în
măduva osoasă (m.o.), unde continuă şi la adult.
Pentru obţinerea celulelor sangvine
mature este nevoie de:
1. Celulele de origine (celulele
hematopoietice) care printr-un şir lung de
procese se transformă în celule mature.
2. Micromediul hematopoietic.
Acest proces cuprinde:
 Eritropoieza = formarea eritrocitelor
 Leucopoieza = formarea leucocitelor
 Trombopoieza = formarea
trombocitelor
https://www.prostemcell.ro/celulele-stem.html
Date funcționale de hematopoieză
Filogenie: pe scara animală hemoglobina apare la
paramecium!
Ontogenie:
• Etapa mezoblastică (0-2 luni): hematiile
nucleate mari se formeză în țesutul
mezenchimatos al sacului vitelin
• Etapa hepatică (2-5 luni): hematopoieza este
preluată de ficat, splină, timus și ganglionii
limfatici (hematii anucleate)
• Etapa medulară (din luna 5): hematopoieza
este preluată în totalitate de măduva osoasă roșie
(hematogenă); la naștere 70-80 g, la adult 2500 g.
• Măduva osoasă hematogenă activă este

localizată la nivel de:
– Stern
– Coaste
– Vertebre
– Epifizele proximale ale femurului și tibiei
– Oase scurte și plate, os iliac
CSP
CELULELE HEMATOPOIETICE Celule progenitoare

multiliniare: CFC-GEMM CFC-Ly B + T
1.Celule stem pluripotente (CSP) = celule de origine ale tuturor

liniilor sanguine, care au:
Celulele monoliniare
- capacitate de autoregenerare nelimitată timpurii: CFC-EB CFC-GM CFC-MEGB
- capacitate de diferenţiere în precursori multipotenţi
- prezente în măduva hematogenă
Celule monoliniare
- morfologic nu poate fi diferenţiată (morfologie incertă) tardive: CFC-E CFC-M CFC-G CFC-MEG CFC-Eo CFC-Ba
- Pot fi evidenţiate prin metoda coloniilor la şoarece.
2. Celule progenitoare hematopoietice: iau naștere din CSP și au
capacitate de autoregenerare limitată, și de diferențiere mai
restrânsă:
a.Celulele progenitoare mieloide (CFC-GEMM): Eritrocite,
Granulocite, Monocite, Trombocite
b.Celulele progenitoare limfoide: Limfocite
- au morfologie incertă
- există în măduva hematogenă
- Pot fi detectate in vitro în culturi de celule.
3. Celule ale seriilor sanguine: în diverse stadii de maturație,
care:
- nu sunt capabile de autoregenerare
- au morfologie distinctă
- în condiţii normale există doar în măduvă.
https://anatomie.romedic.ro/hematopoieza
https://docplayer.gr/42281235-Hematopoieza-leucocite.html
CELULA STEM PLURIPOTENTĂ - CSP
 sinonime cu CFC-S (celula formatoare de colonii în splină), CFU-S (unităţi formatoare de colonii în splină).
 Aceste CSP au fost caracterizate prin:
1. experimente pe şoareci iradiaţi care au primit transplant medular izogenic marcat, şi astfel s-a
observat repopularea organelor hematopoietice cu cele ale donatorului.
2. metoda coloniilor splenice la șoarecii iradiați: constând în injectarea de celule medulare singeneice
(identice dpdv genetic), la şoareci care au fost iradiaţi, la care după 10-14 zile de la injectare au apărut
noduli de mielopoieză în splină (fără celule limfocitare, deoarece la şoarece există numai seria
mieloidă). Astfel, 1 nodul splenic = o colonie de celule CSP, și care într-un mediu corespunzător îşi
păstrează capacitatea limfopoietică.
3. cultura in vitro pe termen lung: s-a obţinut clone de celule hematopoietice multipotente (CFC-
GEMM) în colonii, având influenţa micromediului stromal. Modelul patognomonic şi o dovada
pentru existenţa CSP: este LGC (leucemia granulocitară cronică) în care crs Ph se găsește în toţi
precursorii mieloizi la care se poate adăuga și o transformare blastică de tip limfoid.
Antigenic:
 CSP are un marker de suprafaţă Ag CD34, proteină codificată de o genă localizată pe crs1. Acest
marker a fost evidenţiat şi la suprafaţa celulelor endoteliului vascular (dar nu și pe cele sinusoidale sau
din organele limfatice) şi la suprafaţa fibroblaştilor. Are rol de receptor şi intervine în procesul de
adezivitate la elementele stromale.
 Comparativ cu CSP, celulele stem progenitoare prezintă specific:
 Ag CD38 și
 RIB19 - prezent doar la celulele progenitoare tardive CFC-GM; CFC-Eo; CFC-M.
CSP
CELULELE PROGENITOARE
Celule progenitoare
HEMATOPOIETICE sunt organizate în mai
multiliniare: CFC-GEMM CFC-Ly B + T
multe trepte:
I. Din CSP se desprind 2 direcţii cu diferențiere
spre linia mieloidă şi limfoidă: Celulele monoliniare
timpurii: CFC-EB CFC-GM CFC-MEGB
•CFC-GEMM (celula stem multipotentă
mieloidă formatoare de colonii mixte) pentru
seria mieloidă din care se formează coloniile Celule monoliniare
granulocitare (CFC-Eo, CFC-Ba), tardive: CFC-E CFC-M CFC-G CFC-MEG CFC-Eo CFC-Ba
eritroblastice burst (CFC-EB), mielo-

monocitare (CFC-GM), megakariocitare
(CFC-MEGB)
•CFC-Ly B + T celula stem multipotentă
limfoidă pentru seria limfoidă
II. Urmează apoi CFC-GM (celula formatoare de
colonii granulo-monocitare), care are potenţial
restrâns de diferenţiere: granulocitară (CFC-G) şi
monocitară (CFC-M).
III. Celulele unidiferenţiate, este categoria cu
potenţial unidirecţional, reprezentând de fapt
celulele unipotente precursoare pentru elementele
adulte: CFC-G (celula formatoare de colonii
granulocitare →PMN), CFC-M (celula formatoare
de colonii monocitare →Mo), CFC-MEGB (celula
formatoare de colonii megacariocitare→PLT),
CFC-E (celula formatoare de colonii
eritroide→eritrocite). http://www.fiziologiemd.umfiasi.ro/wp-content/uploads/2018/02/3.fiziologia_sangelui.2017.pdf
CELULELE PROGENITOARE HEMATOPOIETICE
1. Celulele progenitoare eritroide reprezentate de :

• Primele care apar, celulele formatoare de colonii eritroide de tip exploziv (burst) CFC-EB – primele care exprimă
receptori pentru EPO
• Apoi apar celulele formatoare de colonii eritroide CFC-E
Tot prin cultivare de celule pe medii semisolide s-a demonstrat că există celule precoce ce se desprind din CFC-GEMM
(celule stem multipotente progenitoare), ce se dezvoltă exploziv, doar sub acţiunea FSC-EB (factor stimulator al coloniilor
eritroide burst) cu formare de colonii explozive, dacă după câteva zile se adaugă eritropoietină (EPO) în doze mari.
Dimensiunile uriaşe ale coloniei apar ca urmare a diviziunilor în primele 3-7 zile de cultură, când acţionează FSC-EB, cu
migrarea în vecinătate a celulelor rezultate din diviziuni. Fiecare din celulele migrate, dă naştere prin stimulare cu EPO,
unor colonii mici de celule ce nu mai migrează. În 10-14 zile se acumulează un număr de celule ale acestor mici colonii, care
prin suprapunere, realizează colonii cu aspect exploziv ce conţin până la 10.000 celule eritroide.
CFC-EB este o celulă blastică

mare, cu mulţi nucleoli, cu o
citoplasmă intens bazofilă
(albastră) cu zona perinucleară
clară (cu aparat Golgi foarte
bine diferenţiat).
Diviziunea și diferenţierea
depinde de: factori de creştere,
IL-3 şi de factori ce stimulează
creşterea seriei granulocitare şi
monocitare (FSC-GM).
Dintre aceste CFC-EB, după
acţiunea EPO apar CFC-E (ce
sunt sensibile la EPO), iar din
acestea se obţine apoi
proeritroblastul. https://ro.sawakinome.com/articles/science/what-hormone-stimulates-red-blood-cell-production.html
2. Celulele progenitoare granulo-monocitare sunt:
- CFC-GM - numărul lor în măduva normală este de 50-200x10 5 din celulele nucleate medulare și din care se
diferențiază: CFC-G și CFC-M
Pentru formarea acestor colonii este necesară prezenţa:
• factorului de stimulare al creşterii FSC-GM pentru că ritmul de proliferare este rapid
• IL-3 pentru diferenţiere pe fiecare serie.
3. Celulele progenitoare eozinofile (CFC-Eo) necesită FSC-Eo (coloniile de Eo cresc doar în prezenţă acestui factor,
produs de Ly T).
4. Celulele progenitoare bazofile (CFC-Ba) au nevoie de factori de creştere (FSC-Ba) şi IL-3. Pot exista precursori
mastocitari în m.o. (sunt asociate cu seria bazofilă) care ar forma celule specifice.
5. Celulele progenitoare megacariocitare reprezentate de:

• CFC-MEGB (celula formatoare de colonii megacariocitare explozive sau burst) din care se diferențiază apoi
• CFC-MEG (celula formatoare de colonii megacariocitare).
Apare mai întâi CFC-MEGB, celulă mobilă ce produce colonii explozive, şi după 3-4 diviziuni îşi pierde mobilitatea şi
devine CFC-MEG. CFC-Meg se divide de 3-5 ori a.î. dintr-o CFC-MegB se formează 128 de megacariocite, iar din
CFC-Meg, 16-32 megacariocite. Ambele celule (MegB, Meg) au ca marker specific - Antigen legat de factorul VIII
intracitoplasmatic, important pentru identificare.
Factorii de stimulare pe care îi necesită:
• FSC-MegB, FSC-Meg
• Interleukinele IL-3, IL-4
• EPO (eritropoietina), Tpo (trombopoietina)
6. Celulele progenitoare limfopoietice - CFC-Ly B+T din care se formează CFC

unidiferenţiate:
• CFC-T este o celulă care migrează din m.o. în timus. În cortexul subcapsular prin
activarea genelor apar modificările glicoproteinelor de suprafaţă celulară şi apare
fenotipul de celulă T. Apoi prin dezvoltarea markerului de suprafaţă se
diferenţiază limfocitul Ly T.
• CFC-B care se diferenţiază în 2 etape:
– etapă ce este independentă de Ag, în care se realizează diferenţierea spre celula B
– o etapă ce este dependentă de Ag şi în care apar imunoglobuline (Ig) întâi în citoplasmă şi
apoi exprimate pe suprafaţa celulei B.
• celulele NK (Natural Killer) nu au Ag de suprafaţă, originea lor este necunoscută.
B. MICROMEDIUL HEMATOPOIETIC MEDULAR
În luna a 4a fetală, se dezvoltă cavităţile osoase şi în timp de 2 săptămâni sunt populate cu celule
stromale, fără parenchim hematopoietic. După ce se formează stroma, celulele hematopoietice migrate
din ficat, traversează pereţii vaselor sinusoidale şi dau naștere parenchimului medular format din
colonii de celule hematopoietice. În perioada hematofetală circulă numeroase celule hematopoietice
CFC = 65.000/mL sânge; numărul lor scade la adult la 1-300/mL sânge. Micromediul este reprezentat
de:
1. celule stromale mezenchimale formate din:
a) macrofage – activitatea lui este stimulată de factorul de creştere monocitar (FSC-M). Au un rol foarte
important în eliminarea resturilor celulare (nuclei expulzaţi de eritroblaşti). Sintetizează factori
stimulatori şi reglatori ai hematopoiezei: PG, IL, LT. Celulele reticulare sunt monocite sinusale
specializate şi constituie stratul extern, adventicial, al sinusurilor medulare. Formează o reţea prin
arborizare.
b) celulele endoteliale ale sinusurilor medulare sunt dispuse în stratul luminal al sinusului şi permit
trecerea celulelor mature prin intermediul receptorilor din membrana bazală (nu scapă precursorii).
c) fibroblaştii formează complexe sinciţiale, au caracter contractil şi sintetizează colagenul (tip I, III, IV).
d) celula adipoasă ocupă spaţiile disponibile (nepopulate de celulele hematopoietice) şi furnizează
energie (reprezintă rezerva energetică a ţesutului hematopoietic)
Aceste celule stromale interdigitate aranjate în reţea 3D formează „nişe” ecologice (micromedii) unde
are loc eritropoieza, granulopoieza, megacariopoieza.
B. MICROMEDIUL HEMATOPOIETIC MEDULAR
2. reţea fibrilară extracelulară, formată din glicoproteine, în care vine şi se prinde celula hematopoietică.
3. factori de creştere produşi de celulele stromale (factori reglatori, citokine), care se leagă de receptori specifici şi
transmit mesajul genelor ce comandă iniţial diviziunea +/- diferenţierea celulelor.
*factori stimulatori:
- FSC-GM, FSC-M, FSC-G
- EPO (eritropoietina) este sintetizată la nivelul rinichiului (celulele epiteliale ale vaselor peritubulare renale); este
senzor pentru oxigen, adică este un factor de creștere secretat de rinichi în condiții de hipoxie.
- Tpo (trombopoietina)
- IL 1-13
- TNF (factorul de necroză tumorală) produsă de macrofage, Ly B şi Ly NK. Are rol de acţiune ca pirogen endogen,
inhibă sinteza de Epo, activează Ly B şi T.
- Oncostatinul M este o citokină produsă de Ly T activat şi de către macrofage. Acţionează asupra celulelor stromale.
- Factorul 1 de inhibiție a creșterii – IGF 1
- FLT3, FLK2
*factorii inhibitori:
- factorul ce inhibă celula stem (ICS)
- factor de creștere și transformare – TGF beta
- Macrofag Proteinele inflamatorii care aparțin familiei citokinelor chemotactice cunoscute sub numele de
chemokine. La om, există două forme majore, MIP-1a și MIP-1β care sunt denumite în mod oficial CCL3 și,
respectiv, CCL4.
- TNF
- IFN
- factorul 4 plachetar
Distribuţia celulelor în măduva hematogenă nu este întâmplătoare:
a)insulele eritropoietice se dezvoltă în imediata vecinătate a peretelui sinusal. Celulele tinere sunt
fixate pe structuri fibrilare a.î. dezvoltarea coloniei se face SPRE peretele sinusal (astfel, celulele
mature ale coloniei sunt cele mai apropiate de adventicea sinusului venos). Macrofagele acoperă
colonia cu prelungiri fiind pregătite să fagociteze nucleii expulzaţi (ai eritroblastului oxifil).
b)limfocitele formează grupuri compacte în jurul arteriolelor.
c)precursorii granulocitari sunt situaţi profund către axul osului şi nu migrează spre sinusuri decât
atunci când se maturează până la metamielocit.
d) megacariocitele se ataşează de suprafeţele
adventiciale ale sinusurilor, se maturează şi
când devin trombocitogene emit către sinusuri
benzi de trombocite.
CSP se cantonează la periferia cavităţii osoase.
Detaşarea celulelor din cuiburile lor de
hematopoieză se realizează prin scăderea
acţiunii proteinelor adezive: fibronectina,
laminina, hemonectina, trombospondina.
Acestea au un situs care este recunoscut de
celulele progenitoare prin intermediul beta1-
integrinei. Prin maturarea celulei este consumat
FSC-GM, ceea ce duce la o scădere a forţei de
atracţie dintre celule. https://pdfslide.tips/documents/hematologie-55938728274c9.html
B. MICROMEDIUL HEMATOPOIETIC DIN TIMUS
•Timusul este un organ limfo-epitelial, care

prezintă în cortex limfocite, celule epiteliale,
macrofage.
•Limfocitele nidează (Ly T), fiind atrase în
afara vaselor de beta2-microglobulina, şi se
orientează spre zonele cu celule epiteliale unde
se diferenţiază şi se maturează, apoi migrează
spre zona medulară.
CINETICA HEMATOPOIEZEI
Hematopoieza dispune de rezerve intangibile ce-i permit modularea răspunsului la solicitări,
diferenţiat pe fiecare linie celulară.
I treaptă: această populaţie de CSP este definită ca număr şi se menţine prin autoregenerare. Un
procent de 90% din CSP se află în repaus mitotic (G0) a.î. ele sunt mai puţin vulnerabile la
factorii nocivi ai mediului extern. Chiar dacă numărul lor a scăzut la 1%, aceste CSP se pot
reface, important este să NU se lezeze elementele stromale.
A II-a treaptă: este reprezentată de celulele progenitoare multiliniare (CFC-GEMM, CFC-Ly
B+T), merg către proliferare şi diferenţiere în prezenţa: IL 3, IL6, FSC-S, FSC-GM.
Treapta III: celulele progenitoare monoliniare timpurii (CFC-EB, CFC-MEGB, CFC-GM).
Doar 10-20% dintre acestea sunt celule active, restul sunt în rezervă. Apar Ag CD34, HLA I, II.
Treapta IV: celule progenitoare monoliare
tardive (CFC-E, CFC-MEG, CFC-G, CFC-M, CSP
CFC-Eo, CFC-Ba). Acestea îşi pierd Ag CD34 şi Celule progenitoare

HLA II, dar apar Ag specifice. multiliniare: CFC-GEMM CFC-Ly B + T
Ex: pe CFC-E apar Ag Rh, receptori pentru

Celulele monoliniare
transferină, receptorii pentru eritropoietină devin timpurii: CFC-EB CFC-GM CFC-MEGB
foarte numeroşi. Este populaţia cea mai activă, cu

o proliferare şi diferenţiere intensă şi fără Celule monoliniare
autoregenerare. tardive: CFC-E CFC-M CFC-G CFC-MEG CFC-Eo CFC-Ba

HEMATOPOIEZA EMBRIONARĂ ŞI FETALĂ
- La embrion: Hematopoieza are punct de plecare mezodermul, odată cu formarea sacului vitelin
din celulele mezodermice şi cu primele vase sangvine; începe din a 19-a zi de viaţă intrauterină
(L1), când apar primele celule hematopoietice, a.î. hematopoieza în acest stadiu este
intravasculară şi megaloblastică; începe să scadă începând cu săptămâna a 6-a (concomitent
începe migrarea până la nivel de ficat, unde rămâne sediul în săptămâna 11-24 de v.i.u). În acest
moment, hematopoieza este extravasculară şi parenchimatoasă.
- Hematopoieza se extinde în organele vecine – splina. Hematopoieza splenică de tip „mieloid”
apare din L3, prin atragerea CS migrate din ficat. L5 de v.i.u, este maximă pentru hematopoieza
hepato-splenică însă, începând cu L6 scade progresiv până la naştere concomitent cu extinderea
hematopoiezei în ţesutul medular osos a.î. în ultimul trimestru de sarcină m.o. devine sediul
exclusiv pentru mielopoieză şi megakariopoieză şi principal pentru eritropoieză (care mai are loc
în ficat şi splină).
- Prin urmare, la făt, sediul hematopoiezei este în ficat și splină. Aceste organe devin active și
realizează la adult Hematopoieza extramedulară atunci când există o distrugere / fibroză a
măduvei osoase hematogene.
• La stadiul de NN, singurul organ hematopoietic rămâne m.o.
• La copil, celulele sanguine se formează în măduva hematogenă prezentă în toate oasele.
• În jurul vârstei de 4 ani, m.o. din diafiza oaselor lungi dispare treptat şi este înlocuită cu
celulele adipose a.î. la 18 ani ţesut hematopoietic se găseşte numai în: vertebre, stern, coaste, oase
craniene şi pelvine, partea proximală a oaselor lungi (femur, tibie).
HEMATOPOIEZA EMBRIONARĂ ŞI FETALĂ
• Prin urmare, la vârsta de aproximativ 20 ani producția de elemente figurate încetează în oasele lungi, cu
excepția porțiunii superioare a femurului și tibiei, aceasta limitându-se la oasele scurte și plate, stern, coaste,
vertebre, os iliac.
• Sediul Hematopoiezei: măduva roșie hematogenă, care conține celule hematopoietice (30 – 70%) și o stromă
reticulo-vasculară constituită din – celule stromale, țesut adipos, fibrocite, țesut conjunctiv extracelular, sinusoide
vasculare. Aceasta constituie unul dintre cele mai considerabile organe, având o greutate și o mărime cu puțin mai
mici decât ficatul. Celulele hematopoietice, 75% generează leucocite și 25% hematii și se împart în 3 mari grupe:
1.Celule stem pluripotente
2.Celule progenitoare hematopoietice
3.Celule ale liniilor sanguine
https://inima-si-sistemul-circulator8.webnode.ro/s%C3%A2ngele-/
eritrocit/
PATOLOGIA HEMATOLOGICĂ
Anomalia poate porni de la:
1. CSP sau celulele progenitoare
2. celulele stromale
3. ambele
Leziunea se poate manifesta prin 3 procese patologice:
1.scăderea celularităţii (cantitativ) = HIPOPLAZIE (APLAZIE – dacă este hipoplazie extremă)
Aplazia medulară poate fi determinată de scăderea severă a CS:
• monoliniară dacă e un defect al celulelor progenitoare pe o linie (eritrocitară, granulocitară, megacariocitară)
• globală medulară: cu afectarea liniei mieloide sau cu limfopenie
• În cursul unei aplazii medulare pot apărea anomalii citogenetice cu caracter clonal şi care pot evolua spre: sdr mielodisplazic (SMD) sau
leucemii acute.
2. leziuni prin exces (cantitativ) = HIPERPLAZIE – în mieloproliferări acute/cronice

Ex: proliferare globală dar cu predominenţa:
• seriei eritrocitare: Policitemia Vera
• seria granulocitară:LGC
• seria megacariocitară: Trombocitemia esenţială,
3. leziuni prin modificări calitative (funcționale) = DISPLAZII

Entităţi clinice:
A)SMD (sdr mielodisplazic) – sunt anomalii de diferenţiere şi maturare (sunt anomalii morfologice, citochimice, biochimice), anomalii care
au drept consecinţă ineficienţa hematopoietică (avem citopenii pe toate seriile). Evoluţia SMD este ondulantă cu perioade de aplazie şi
către perioade de mieloproliferare.
B)Patologia malignă reprezentată de leucemii ce pot fi consecinţa unui dezechilibru de funcţionare a factorilor reglatori ce intervin în
autoregenerarea şi diferenţierea CS; consecinţa este proliferarea necontrolată şi blocarea diferenţierii, celulele ce apar fiind „nemuritoare” .
Tot în leucemii avem o scădere a apoptozei ceea ce permite proliferarea la nesfărşit.
ERITROPOIEZA – definiție, etape
1. Etapa de diviziune
Definiție = include proliferarea (înmulțirea) și diferențierea (maturarea)
2. Etapa de maturare precursorilor eritrocitari
3. Lansarea în circulaţie • biosintezele specifice (Hb)
1. Celule stem hematopoietice pluripotente • procesul de trecere în compartimentul circulant al hematiilor apte
capabile de autoregenerare (CSP) pentru funcția de transport a oxigenului (diabaza) și a factorilor
2. Celule stem pluripotente de linie care reglează aceste procese.
mieloidă - formatoare de colonii mixte • Reprezintă un fenomen permanent ce suplinește zilnic pierderea de
(CFC-GEMM) - nu sunt capabile de globule roșii (zilnic 1 din 120 hematii, mor). Compensarea acestei
autoregenerare distructii la adult se face punând zilnic în circulație un număr de
3. Celule progenitoare pluripotente hematii cuprins în 25-30 cm3 sânge.
megacariocitare /eritroide (CFC-MEGB/CFC-
EB)
4. Unități formatoare de colonii eritroide de
tip “exploziv” (BFU-E sau CFC-EB) (primele
care exprimăreceptori EPO-R!)
5. Unități formatoare de colonii eritroide
CFU-E
6. Proeritroblast (pronormoblast)
7. Eritroblast bazofil
8. Eritroblast policromatofil
9. Eritroblast ortocromatic sau oxifil
(acidofil)
10. Reticulocit
11. Eritrocitul matur
ETAPELE ERITROPOIEZEI:
 Proeritroblast = Celula cap de serie a seriei roșii
 Eritroblast bazofil
o Capacitate de proliferare și diferențiere mai mică
o Sintetizează Hb și enzime
 Eritroblast policromatofil
 Eritroblast acidofil (oxifil)
o Reducerea dimensiunii nucleului, cu expulzia lui
 Reticulocit
o Nu are capacitate de proliferare
o Celulă anucleată cu resturi de mitocondrii și
ribozomi
o Care sintetizează Hb (reticulocitul conține Hb 80%)
și enzime până la maturare
o Trece în sânge după 1-2 zile și se maturează în
splină.
 Eritrocit matur cu durată de viață120 zile
 Celulă anucleată cu Hb (100%)
ERITROPOIEZA
ERITRONUL = concepție morfofunctională ce include totalitatea elementelor masei eritrocitare;
• reprezintă ansamblul etapelor prin care trece eritrocitul de la celula pluripotentă până la eritrocitul îmbătrânit și
eliminarea sa din circulație.
• Prezintă 3 compartimente:
1. Elementele imature (fixe) care definesc eritropoieza (nașterea hematiilor)
2. Hematiile circulante împreună cu hematiile ce stagnează în sinusurile sanguine, cu rol funcțional în transportul oxigenului (viața
eritrocitelor)
3. Retragerea din circulatie a hematiilor uzate (hemoliza) și recuperarea materialului din care sunt formate (catabolismul eritrocitar) =
moartea eritrocitelor (compartimentul apoptozei)
• Intre proeritroblast și eritroblastul policromatofil au loc o succesiune de diviziuni cu maturare, astfel:

• I fază - dintr-un proeritroblast, în primele 4 zile, au loc diviziuni și maturări în paralel, respectiv se ajunge de la
proeritroblast la eritroblastul policromatofil.
• A II-a fază – urmează o perioadă de 3 zile când are loc numai maturare fără diviziuni: se formează de la eritroblastul
policromatofil  eritroblast oxifil  reticulocit. Eritroblaștii policromatofili sunt evoluati, incapabili să se dividă pentru
că au un conținut scăzut în acizi nucleici. Astfel, în aproximativ 7 zile, dintr-un proeritroblast se obţin 8 reticulocite.
• Există sincronism nucleo-citoplasmatic = anumită vârstă a nucleului corespunde vârstei citoplasmei.

• Pentru a forma reticulocitul, eritroblastul oxifil trebuie sa expulzeze nucleul (ce are loc în 10 minute).
• Acest lucru are o stransă legatură cu macrofagele din măduva osoasă (“interdependență”).
• Macrofagul “aspiră” din eritroblastul oxifil, prin pinocitoza, anumiți produși reziduali (depășiți metabolic).
• Eritroblaștii preiau de la macrofag (pentru grăbirea maturării lor) substanțe pe care macrofagul le-a prelucrat enzimatic
(de la alte celule). Macrofagul „preia și predă”.
CSP
Trecerea reticulocitelor din măduva osoasa în
sângele periferic = diabaza, este realizată prin
mișcări active: reticulocitul emite un pseudopod Celula formatoare de colonii BFU-E factori de creștere
eritroide burst sintetizați de limf, macrofage
ce se insinuează printre celulele endoteliale ale
sinusurilor medulare si odată ce a trecut
Celula formatoare de colonii CFU-E
reticulocitul revine la forma inițială. Eritroide Epo
Unitatea anatomică de bază a eritropoiezei =
Proeritroblast
insula eritropoietică – 1-2 celule macrofage,
situate central, înconjurate de eritroblaști aflați
I mitoza
în stadiul de maturare. Acești eritroblaști sunt EB EB
așezați în invaginațiile macrofagelor și când II
sunt suficient de maturi pentru a-și expulza a II-a mitoza
nucleul se detașează și se îndreaptă spre EB EB EB EB

III
celulele endoteliului sinusal.
EB, diviziune fără să se matureze
Atât timp cât sunt în contact cu macrofagele, EP EP EP EP EP EP EP EP
eritroblaștii se maturează sintetizând IV
aproximativ 80% din cantitatea de hemoglobină EP = diviziune + maturare

Eox Eox Eox Eox Eox Eox Eox Eox
totală ce o întâlnim în hematie (pentru că aceste
10 minute
macrofage le oferă eritroblaștilor substanțe Ret Ret Ret Ret Ret Ret Ret Ret
nutritive și fier). 2 zile maturare
He He He He He He He He
• Incorporarea fierului se face prin mecanismul de rofeocitoză sub forma vacuolelor de
feritină și a agregatelor de hemosiderină (furnizeazat de macrofag), iar încorporarea fierului
(Fe2+) în nucleul protoporfirinic are loc în mitocondrie, catalizată de hemsintetaza.
• Formarea eritroblaștilor necesită 2 tipuri de fenomene:
– sinteza de ADN urmată de mitoza (în nucleu)
– sinteza proteinelor (cu maturare în citoplasmă)
• Creșterea concentrației de hemoglobina în citoplasma explică acidofilia crescândă, pe
măsură ce eritroblastul se maturează.
• Organitele celulare dispar, astfel încât la stadiul de reticulocit există doar:
– câțiva ribozomi,
– ARNm,
– câteva mitocondrii ce constituie o rețea granulofilamentoasă
care mențin încă sinteza de hemoglobina (20%)
• Această capacitate dispare în hematia matură care nu mai poate sintetiza hemoglobina,
dar o poate păstra (conserva).
• Aceste 2 fenomene sunt sincronizate; la un anumit stadiu de evoluţie a nucleului corespunde
un anumit stadiu citoplasmatic. Ruptura acestui sincronism este întotdeauna patologică (ex:
anemia megaloblastică, anemia carenţială).
• Mitozele şi încărcarea cu Hb trebuie să meargă în paralel.
• Mecanismul prin care este asigurat sincronismul nucleo-citoplasmatic de maturaţie-diferenţiere e mai puţin cunoscut,
dar oprirea mitozei (sinteza de ADN) survine când în citoplasma eritroblastului s-a sintetizat o cantitate de Hb de 30-
32%. Acest lucru explică şi sincronizarea în condiţii normale între VEM şi CHEM pentru că VEM depinde de numărul
de mitoze:
– Dacă sunt mai multe mitoze se formează mai multe eritrocite mai mici (VEM mai mic)
– Mai puţine mitoze – elemente mai mari (VEM mai mare).
• Durata totală a eritropoiezei este de 7 zile.

• Sub formă de reticulocit în m.o., mai are loc o maturare timp de 2 zile (în periferie, de regulă, trece elementul matur).
• Când există pierderi importante de hematii, EPO este factorul care stimulează eritropoieza – compensator durata
eritropoiezei poate scădea până la 3-4 zile.
• De aceea, în eritropoieză avem:
– Număr crescut de hematii
– Prezența de hematii policromatofile datorită imaturităţii hematiei (număr crescut de reticulocite și RDW crescut)
– Macrocitoză (sunt mai puţine mitoze, VEM crescut)
– Prezenţa în sângele periferic de eritroblaşti oxifili, în mod inconstant (reticulocite pe lângă eritroblaşti oxifili denotă faptul că m.o. are o
eritropieză intensă).
• Factori exogeni necesari eritropoiezei:

– Vitamina B12 şi acid folic pentru sinteza de ADN
– Fe2+ pentru sinteza de Hb
– Vitamina B6 pentru sinteza hemului.
REGLAREA ERITROPOIEZEI:
1.Cantitatea totală de eritrocite:
• Comanda de start = hipoxia tisulară
Transportul O2, CO2 (↓ concentrației de O2)  crește sinteza de
Fluxul sanguin normal eritropoietină (EPO) care stimuleaza BFU-E,
2.Principalul reglator al producției de eritrocite este CFU-E  scurtează durata maturării și activează
oxigenarea tisulară: diabaza  crește numărul de hematii  crește
Disponibilitatea scăzută a O2 tisular, va determina ↑
oxigenarea și prin mecanism de feedback 
secreției RENALE de EPO = 10 mU/mL în ABSENȚA
anemiei, 10.000 mU/mL în STRESUL HIPOXIC (90% de scade sinteza de eritropoietină circulantă.
către celule peritubulare, fibroblaste interstițiale, celule
• Capacitatea de adaptare a măduvei osoase
epiteliale tubulare mari consumatoare de O2) și de la
nivelul Ficatului (10%) → Stimularea producției de este atât de mare încât eritropoieza poate
proeritroblaști din celulele progenitoare eritroide CFC- depăși de 7-8 ori producția de eritrocite
E dacă cerințele o cer. Scopul eritropoiezei este
sinteza de hemoglobină și formarea de
hematii.
• Precursorii eritropoietici reprezintă 10-
30% din celulele medulare.
• Intre CSP și CS angajate în eritropoieza
există o cale de aproximativ 5 diviziuni
celulare.
Vitamine și
REGLAREA ERITROPOIEZEI: minerale
ROL
Consecințele
necesare carenței
Micromediul medular – oferă celulelor surse și eritropoiezei
condiții anatomice și intercelulare Vitamina B12 Sinteză ADN
Anemie
macrocitară
 Proteine – reprezentând 14% din proteinele
Anemie
consumate de organism Acid folic Sinteză ADN și ARN
macrocitară
 Metale – Fe, Cu, Co, Zn Metabolism Fe (reduce
 Vitamine – B2, B6, C și B12, respectiv acid folic – Vitamina C Fe3+ la Fe2+, favorizând
Anemie
(Acid ascorbic) absorbția intestinală a
necesare sintezei de ADN
acestuia)
 Hormoni – androgeni, tiroidieni, insulina,
Factor antioxidant (previne
eritropoietina oxidarea vit. C)
Vitamina E Menține fierul sub forma Fragilitate
(Tocoferol) de ion feros Fe2+, membranară
Precursorii celulelor sanguine manifestă 2 tendințe
favorizând absorbția lui
care se intrică: intestinală
1. tendința la diviziune (multiplicare) – care duce la Anemie
Fier Sinteza Hb
înmulțirea seriei respective microcitară
2. tendința la diferențiere/maturare – care asigură Intră în structura sistemelor
suportul funcțional al seriei. enzimatice care asigură Anemie
Cupru
fixarea Fe în Hb – rol în microcitară
sinteza hemoglobinei
Formarea celulelor sanguine include 3 funcții de
Intră în structura vit B12,
bază cuplate ale maduvei osoase: Anemie
Cobalt absolut necesară
macrocitară
- Multiplicarea (proliferarea) eritropoiezei
Intră în structura sistemelor
- Maturarea (diferențierea)
Zinc enzimatice necesare Anemie
- Diabaza (trecerea în circulație) eritropoiezei
COMPARTIMENTUL APOPTOZEI (HEMOLIZA +
CATABOLISM) ERITROCITELOR
• Hematia matură fiind lipsită de nucleu și organite citoplasmatice nu

are capacitatea de a-și reînnoi factorii structurali și cei necesari
metabolismului său. Ea părăsește măduva osoasă cu o anumită zestre
proteică.
• Durata normală de viață = 120 zile.
– o mare parte din viață e petrecută în vasele sanguine sinusoide unde
stagnează ore întregi (splina) apoi reintră în circulație.
– hematiile bătrâne și cu defecte pot fi reținute în mediul acid, hipoxic din
splina apoi sunt lizate; la fel hematiile rigide și cele îmbrăcate cu unele Ig
(IgG1, IgG3), fracția complement C3b.
• Deformările și schimburile chimice au consecințe negative pentru că
se consumă diferite enzime ce nu mai pot fi înlocuite.
• Hematiile își pot pierde suplețea sau capacitatea de a transporta
oxigenul, astfel nemaiavând valoare funcțională, devin inutile.
Sediile hemolizei:
• Hematiile îmbătrânite sunt culese din circulație de macrofagele tisulare (histiocite) 
hemoliza intratisulară și de cele circulante (monocite) și de granulocitele: PMN și eozinofile
(Eo).
• Pentru că macrofagele se găsesc în tot organismul, eritrofagocitoza și catabolismul
hemoglobinei are loc la orice nivel, dar mai ales în zonele cu stază sau circulație redusă în
care există un număr mai mare de macrofage (sinusoidele m.o., splina, ficatul)
– la nivelul splinei există condiții reologice deosebite ce accentuează sechestrarea hematiilor (în condiții
patologice hipersplenism)
– se consideră că ficatul are un rol mai amplu decât splina (datorită debitului sanguin de 6 ori mai mare decât
al splinei)
Există 3 faze ale eritrofagocitozei:

1)faza de aderență – contactul hematiei lezate cu celula fagocitantă
2)faza de înglobare (endocitare) – emiterea de către macrofag (MF) de pseudopode ce
încercuiesc hematiile, trăgând-o în interiorul celulei
3)faza de digestie – etape:
- fagosom – hematia ajunsă în interiorul macrofagului rămâne un timp învelită în membrana fagocitului
- fagolisom – lisosomii se îndreaptă spre aceasta hematie învelită și își deversează conținutul enzimatic, litic
• Funcția de „doică” a macrofagului – membrana izolatoare se absoarbe (nu mai e necesară) –
apar detritusuri din hematia lizată ce vor reprezenta materialul cu care fagocitul va alimenta
eritroblaștii din m.o. care se vor matura.
Funcțiile hematiilor – transportul
gazelor respiratorii
Hemoglobina → metaloproteină cu o structura
cuaternară tetramerică: 2α + 2β + 4 HEM
Comportamentul alosteric al hemoglobinei
asigura eficacitatea funcției respiratorii
Starea “T” Starea “R”
(tensionată) (relaxată)
Curba de legare a O2 pe hemoglobină
cu aspect sigmoidal → fenomene de
cooperativitate!
Hemoglobina fetală
α2γ2
Molecule implicate în homeostazia celulară a
oxigenului
SÂNGE ȚESUTURI
Hemoglobina Mioglobina (16,9 kDa; 153 AA)
(65 kDa) (fibrele musculare de tip: I, IIa, IIb)
Neuroglobina
(16 kDa; 151 AA)
(sistem nervos, în neuroni!)
α: 141 AA, β: 146 AA

Total: 574 AA Citoglobina (20,9 kDa; 190 AA)
(toate celulele organismului)
Seria eritrocitară
• Hematia → element celular anucleat cu rol în transportul gazelor
respiratorii
• Număr:
5 100 000 ± 500 000 /uL la bărbat
4 600 000 ± 500 000 /uL la femeie
Creșterea numărului Scăderea numărului
de hematii/mm3 de hematii m3
Fiziologice Patologice Fiziologice Patologice

• Vârstele tinere (bolile însoțite de • Hemodiluție • Hemoragii
• Viata la altitudine hipoxie tisulară) (ingerarea unor mari
cantități de apă) • Icter hemolitic
• Efort fizic • Insuficiență • Hiperbarism • Anemii
• Emoții cardiacă (mineri, scafandri) (ex. anemia
• Deshidratare • Tuberculoză
feripriva, anemia
pulmonară
pernicioasă,
anemiile
hemolitice)
CONSTANTE ȘI INDICI ERITROCITARI:
HEMATOCRITUL (%)
• Definiție = reprezintă volumul ocupat de hematii într-un anumit volum de
sânge, după centrifugare. Are valoare orientativă în stabilirea diagnosticului a
unei anemii sau poliglobulii, precum și în evaluarea altor boli hematologice.
Valoarea Ht variază direct proporțional cu numărul de hematii.
• Valori biologice de referință:
– B = 46,5 ± 5%
– F = 42 ± 5%
– n.n. = 56 ± 5%
– copil = 40 ± 5%
• Variații patologice:
- Valori crescute = policitemie
- Valori scăzute = oligocitemie
CONCENTRAȚIA HEMOGLOBINEI ÎN SÂNGE (g/dL):
• Definiție = Hb este o metaloproteină (Fe2+, gruparea prostetică Hem, globina) din structura
eritrocitului cu rol în transportul gazelor respiratorii dinspre și spre membrana aleveolo-capilară
• Valori biologice de referință:

– B = 14-18 g/dL
– F = 12-16 g/dL
– n.n. = 18-27 g/dL
– copil <1 an = 10-15 g/dL
– copil < 10 ani = 12-17 g/dL
- Valori crescute = eritrocitoza / policitemie
- Care poate fi fiziologică la persoanele care au habitat la peste 2000 m altitudine
- Valori scăzute = anemie, și
- fiziologic în sarcină (datorită unei creșteri disporporționate a volumului plasmatic față de masa
eritrocitară), iar la vârstnici datorită scăderii sintezei de Hb.
VALOAREA GLOBULARĂ (VG)

• Def = este un indice de culoare relativ care permite aprecierea
încărcării procentuale cu Hb a sângelui analizat în funcție de nr de
eritrocite.
• Se calculează după relația: VG = conc Hb/nr E
• Valori biologice de referință: 0,85 – 1,15
- Valori crescute ˃ 1,15 = hipercromie (nu exprimă o situație reală deoarece
hematiile nu se pot încărca cu Hb peste valoarea maximă a CHEM=32 – 36
g/dL )
- Valori scăzute < 0,85 = hipocromie (încărcarea insuficientă a hematiilor cu
Hb).
VOLUMUL ERITROCITAR MEDIU (VEM / MCV):
• Def = reprezintă volumul mediu ocupat de un singur eritrocit.
• Se calculează după relația: VEM = valoarea Ht x 10 / nr E
• Valori biologice de referință: 78 – 100 µm3 (femtolitri - FL) normocite
- Valori crescute între 110 – 140 µm3 = macrocite până la megalocite
- Valori scăzute între 50 – 70 µm3 = microcite

CONȚINUTUL ERITROCITAR MEDIU ÎN Hb (HEM / MCH):
• Def = reprezintă cantitatea medie de Hb conținută într-un singur eritrocit.
• Se calculează după relația: HEM = cantitatea de Hb / nr E x 10-6
• Valori biologice de referință: 27 – 34 pg
- Valori crescute = macrocite, asociind VEM crescut
- Valori scăzute = microcite, semnifică anemie feriprivă severă.
CONCENTRAȚIA ERITROCITARĂ MEDIE DE Hb (CHEM / MCHC):

• Def = reprezintă cantitatea medie de Hb conținută în eritrocitele din 100 mL sânge.
• Se calculează după relația: CHEM = cantitatea de Hb x 100 / Ht
• Valori biologice de referință: 32 – 36 g/dL (…. g Hb în 100 mL sânge)
- Valori crescute = nu există!!
- Valori scăzute = semnifică anemie feriprivă severă.
Indicii eritrocitari
Volumul eritrocitar mediu (MCV):
Hemoglobina eritrocitară medie (MCH):
Concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (MCHC):

Anomaliile morfologice ale globulului roșu: descriere, semnificație,
metode de evidențiere
Abaterile de la morfologia eritrocitară normală pot fi sesizate sub

următoarele 4 aspecte:
1.variații de mărime
2.variații de formă
3.variații de culoare
4.incluziuni eritrocitare.
Acest dismorfism eritrocitar se înfățișează pe frotiul sanguin colorat

MGG, adeseori asociat și cu particularități pentru anumite boli.
1. VARIAȚII DE MĂRIME
a) Microcitele - eritrocite mature cu dimensiuni sub valorile normale
- pe frotiu apar cu o zonă mai clară la mijloc
- anulocit – când zona clară e foarte pronunțată
 microcitoza fiziologică
- nu depășește 20% din totalul eritrocitelor;
- dimensiunile lor nu scad cu mai mult de 1-1,5 μm sub cele ale valorii normale medii de 8
μm.
 microcitoza patologică - peste ¼ (25%) din totalul eritrocitelor au:
- un diametru mai mic de 6 μm,
- o grosime medie de 1,5 μm,
- un volum de 60-80 μm3 sau mai puțin și
- o suprafața de 100 μm2 (N = 120 -135 μm2)
• Incărcarea eritrocitului cu Hb este redusă, nu numai din cauza volumului său

scăzut, ci mai ales din cauza încărcării scăzute a eritrocitelor cu Hb.
• Microcitoza apare în:
- anemiile hipocrome
- talasemiile homozigote alături de un dismorfism eritrocitar pronunțat
- unele anemii hemolitice
b) Macrocitele – eritrocite mature cu dimensiuni peste valorile normale, în general cu diametrul peste 9 μm și volum
peste 100 μm3.
- pe frotiul sanguin macrocitele apar intens colorate, uneori cu dispariția zonei mai clare din centru
- macrocitoza ca atare nu se însoțește de modificări calitative pronunțate, toate dimensiunile eritrocitare fiind mărite proporțional.
 macrocitoza fiziologică – macrocite până la 20% din totalul eritrocitelor
- apare și la nn în primele 2 săptămâni de viață, alături de o anizocitoza (variația dimensiunilor) importantă.
 macrocitoza patologică – apare în toate stările însoțite de creșteri importante ale numărului de reticulocite
- reticulocitoze
- macrocitoza adevarată prin tulburarea mecanismului de proliferare a eritrocitelor întalnită în insuficiența hepatică.
• Macrocite se întâlnesc în numeroase boli ale sistemului eritropoietic:
- anemii hemolitice dobândite (tip Dyke-Young)
- anemii hemolitice ereditare nesferocitare
- anemii aplastice
- hemocromatoza
- anemii toxice (plumb, benzol, aur, arsenic)
- nefropatii cronice
- unele cancere (gastric, pancreatic)
- după iradiere
- unele medicamente: citostatice, antivirale
- anemii macrocitare sunt și în anemiile megaloblastice și non-megaloblastice (din afectiuni hepatice cronice, mixedem, mielodisplazii).
Prezența în număr mai mare de eritrocite cu diametre diferite poartă numele de anizocitoză și e întalnită în multe
forme de anemii.
 anizomicrocitoza - anizocitoza cu predominanță de eritrocite mici
 anizomacrocitoza - cea cu predominanță de eritrocite mari
 anizopoikilocitoza – anizocitoza este asociată cu poikilocitoza (forme diferite).
ANIZOCITOZĂ
(diametre diferite)
ERITROCITE
NORMOCITARE (VEM = N),
NORMOCROME (HEM ȘI CHEM = N)
c) Megalocitele – eritrocite mature, de talie foarte mare, cu semnificație

totdeauna patologică
- dimensiunile depășesc cu mult pe cele normale:
 diametru 12-15 μm,
 VEM 120-140 μm3,
 HEM 40-50 pg
- pe frotiu apar adesea
 de formă eliptică,
 nu prezintă zona clară centrală apărând omogen colorate, mai intens decât eritrocitele obișnuite
- încărcarea cu Hb (CHEM) nu depășește nici la megalocit 1/3 din volumul eritrocitar
(hipercromia fiind doar aparentă, relativă).
- rezultă dintr-o alterare profundă a procesului de proliferare, traduc deficit în sinteza
ADN
- diferențierea megalocitelor de macrocite
 dificilă în formele incipiente ale anemiei Biermer;
 în formele avansate se face după criteriul dimensional;
 cel mai sigur mijloc de diagnostic în aceasta boală este puncția sternală care pune în evidență prezența
megaloblaștilor
- apar și în stările care produc macrocitoza
d) Schizocitele – fragmente de eritrocite cu diametrul 2-4 μm, forma rotundă sau
neregulată, fără formă biconcavă, multe fiind hipocrome.
• unii autori le numesc fragmentocite – subliniază faptul că provin dintr-o serie
celulară specială.
• mecanisme de producere:
– fragmente de eritrocite patologice (poikilocite, megalocite, eritrocite în țintă etc.);
– eritrocite normale fragmentate mecanic;
– fagocitare parțială a eritrocitelor.
• durata de viață este scurtă
• capacitatea funcțională redusă
• caracteristice pentru:
– hemolizele traumatice sau microangiopatice,
– pot fi găsite și în anemia feriprivă,
– în anemii megaloblastice,
– în chimioterapia anticanceroasă.
• numărătoarea schizocitelor în periferie este utilă pentru evoluția dializei
2. VARIAȚII DE CULOARE
Survin în următoarele împrejurări:
 persistența unor organite citoplasmatice (mai ales ribozomi) care le imprimă o tentă albăstruie
 încărcare slabă cu hemoglobina
 creștere a volumului eritrocitului sau a grosimii acestuia dând impresia falsă pe frotiu că ar fi
supraîncărcate cu hemoglobina (anemii ‘hipercrome’)
a) Eritrocitele policromatofile și bazofile

• eritrocite tinere care nu au ajuns la maturare completă după expulzarea nucleului
• corespund deci reticulocitelor
• culoarea lor pe frotiul colorat MGG este roz-albăstruie, roz-cenușie sau roz-violet pentru
cele policromatofile și cu nuanță net albăstruie pentru cele bazofile
• fiziologic – prezența în număr redus (1-2%) eritrocite cu tentă policromatofilă, puțin
accentuată
• numărul lor mare sau tenta albastră mai pronunțată sunt indicii
 fie ale unui efort de regenerare intensă (anemie hemolitică),
 fie ale unei tulburări a diabazei (mieloscleroza),
 fie un semn de maturare citoplasmică (plumbism).
b) Acromocitele și acromoreticulocitele
• Acromocitele – hematii tinere, slab încărcate cu hemoglobină, apărând mult
mai palid colorate.
• Spre deosebire de reticulocite care provin din eritroblaștii oxifili,
acromoreticulocitele provin din eritroblaștii policromatofili sau chiar
bazofili care și-au expulzat de timpuriu nucleul înainte de a se fi încărcat
suficient cu hemoglobina.
• Ca dimensiuni sunt mai mari decât reticulocitele (10-12 m) iar, după
maturare, în sângele periferic, devin acromocite (celule fără culoare); pe
frotiu apar ca macrocite palide.
• Creșterea lor în sângele periferic are aceeași semnificație ca și aceea a
reticulocitelor sau a precursorilor eritrocitari nucleați și traduce un efort de
regenerare medulară în prezența unei tulburări de maturare eritrocitară
(talasemie homozigotă).
c) Eritrocitele hipocrome
- apar pe frotiu mai palide în comparație cu cele normale
- hipocromia este însoțită de cele mai multe ori de microcitoză ca în anemiile hipocrome
feriprive.
• Anulocitele – eritrocite intens hipocrome care dau impresia concentrării hemoglobinei
exclusiv la periferie; de aceea centrul apare decolorat, celula semănând cu un inel.
• De cele mai multe ori ele sunt microplaticite.
• Se întâlnesc în:
 anemiile feriprive,
 talasemii,
 anemii grave de alte cauze (neoplasme, leucemii acute etc.)
• Anizocromia = prezența concomitentă de eritrocite normocrome alături de altele
hipocrome, datorită încărcării lor inegale cu hemoglobina.
– Este indiciu de tulburare a eritropoiezei, întalnită în numeroase tipuri de anemii.
• Policromatofilia = în persistența unui anumit rest de bazofilie.
– Exprimă o eritropoieză accelerată cu punerea în circulație a unor eritrocite încă nematurate, cu
conținut de constituienți citoplasmatici după expulzia nucleului
3. VARIAȚII DE FORMĂ
a) Eliptocitele sau ovalocitele

• eritrocite de formă ovală
• diferența între cele 2 diametre este variabilă dar relativ
constantă la același subiect (ex. 8/5 m)
- fiziologic – număr redus de ovalocite cu diferențe de 1-2 m între
cele două diametre
- ovalocitoza secundară – anemia Biermer megaloblastică,
anemii feriprive, anemii carențiale grave sau asociate infecțiilor,
neoplasme, în mielofibroza; mai este caracteristică pentru
eliptocitoza ereditară (anemie hemolitică ereditară), în talasemii.
b) Poikilocitele
• forme eritrocitare negeometrice, neclasificabile sau variate pe același câmp microscopic
• forme bizare – rachetă, pară, corn (keratocite), picătură, virgulă, lacrima (lacrimocite), clopot
(codocite), maciucă etc.
• au fragilitate crescută, aspectul lor deformat accentuându-se cu ocazia întinderii frotiului.
• Poikilocitoza – traduce o regenerare intensă și patologică a eritropoiezei.
• Este întalnită în:
- anemii hemolitice grave
- anemii carențiale severe
- mieloscleroza
- leucemii acute
- neoplasme cașectizante
- uremie etc.
• Eritropoieza extramedulară furnizează circulației un număr mare de poikilocite.
• Când predomină un anumit aspect de eritrocite se folosește adjectivul care le caracterizează mai
mult – drepanocitoza (gr. drepane = secera), ovalocitoza, acantocitoza (cu spiculi), eritrocite
ciupite etc.
• Foarte frecvent se asociază la același eritrocit câte 2 sau mai multe alterări morfologice, putându-
se întâlni sferoechinocite, sferostomatocite, echinoacantocite, ovaloplaticite, leptoanulocite etc.
ERITROCITE cu
Anizocitoză (dimensiuni diferite) cu
Poikilocitoză (forme diferite)
formă de – codocite (clopot)
ERITROCITE cu
anizocitoză cu poikilocitoză
formă diferită – acantocite
(crenelate sau cu spiculi)
c) Eritrocitele „ciupite” (knitocite)
• eritrocite din care s-a desprins un fragment spre deosebire de schizocite ce
sunt fragmente de hematii
• ele rămân cu un grad de uzură
• au aspect diferit: în coaja de ou, luna în al doilea sau al treilea pătrar
(selenocite) etc.
• apar fie în urma unei fragilități intrinseci (boala Biermer) fie, mai ales, în
urma expunerii eritrocitelor normale unor traume puternice asupra
hematiilor:
 proteze valvulare,
 CID,
 scleroza renală,
 hipertensiune arterială malignă,
 anemii hemolitice microangiopatice (în care vasele sunt nu numai înguste ci și rugoase,
din cauza depozitării de fibrină pe pereții lor) etc.
d) Eritrocitele excavate
• aspecte bizare – în farfurioară, în coif, capișon, clopot (codocite), gură de scoică
(stomatocite)
• se întâlnesc în numeroase anemii, mai ales hipocrome (feriprive severe, talasemii
homozigote), în intoxicatii, cancere generalizate etc.
• evidențiate bine la stereoscan sau secțiuni la microscopul electronic.
e) Platicitele sau leptocitele

• eritrocite cu volum normal dar cu diametru longitudinal crescut și grosime scazută ceea ce le
conferă o forma plată
• când încarcarea cu Hb este scazută platicitele apar mai palide și se aseamană cu anulocitele
(torocite)
• forma pură de platicitoză apare rar
• în talasemiile homozigote fac parte din dismorfismul eritrocitar al bolii
f) Eritrocitele în „semn de tras la țintă” sau în „șaibă” (target-cell, sombrero) –
eritrocite patologice
• pe frotiu apar ca și cum ar avea un exces de membrană față de volumul lor
(membrana ondulantă acoperind o mică cantitate de Hb la periferie și alta în
centrul lor).
• Se întâlnesc mai ales în
 talasemia majoră,
 în hemoglobinopatia C homozigotă
• In număr mai mic și inconstant apar în
 toate anemiile grave însoțite de hipocromie, precum și
 după splenectomie.
• Ocazional și în număr mic se pot observa și la
 subiecți sănătoși.
• Au rezistența osmotică crescută ce poate ajunge până la concentrații de NaCl
0,2%.
g) Sferocitele
• eritrocite la care diametrul longitudinal scade în favoarea celui transversal și, astfel, deși diametrul lor nu depășește 6
m, volumul se menține normal;
• pe frotiu apar mai intens colorate, lipsite de zona centrală clară; de aceea, cu toată încarcarea normală cu Hb,
sferocitele apar hipocrome.
• prin dispariția zonelor concave centrale, suprafața lor se reduce cu 20-30% față de cea a eritrocitelor normale
• aspectul sferic este dat de pierderea de substanțe din membrana eritrocitară; el reprezintă inversul față de
eritrocitele în țintă, caz în care conținătorul este în exces față de conținut
• întrucât suprafața eritrocitară și conținutul eritrocitului trebuie să fie într-un raport fix (membrana neputându-se lărgi
sau întinde), acesta devine sferic și implicit rigid.
- microsferocite – caracteristice bolii Minkowsky-Chauffard (microsferocitoza ereditară);
 în număr mai mic pot fi întâlnite în unele anemii hemolitice, mai ales de cauza extraeritrocitară (în primul rând prin acțiunea
anticorpilor antieritrocitari),
 în hemoliza microangiopatică și
 în hipofosfatemie
• sferocitoza apare constant înaintea hemolizelor brutale, forma sferoidă fiind un stadiu premergător hemolizei
(umflare prehemolitică)
• în stare normală numărul lor nu depășește 1%
• sferocitele sunt mult mai fragile în soluții hipotone decât eritrocitele normale.
• ele hemolizează rapid chiar în plasma proprie
• incubate la 37C, ele se lizează în mai puțin de 48 de ore, dar se corectează prin adaos de glucoza (testul de
autohemoliză)
h) Drepanocitele sau eritrocitele în seceră
• în talasemia - S apar în urma transformării (reversibile sau ireversibile) a
discocitelor în drepanocite determinată de polimerizarea HbS cu așezarea
moleculelor de Hb patologică sub forma de baghete elicoidale
• eritrocitele devin distorsionate, rigide, cu aspect de luna nouă, incapabile de a trece

prin capilarele înguste ale țesuturilor și favorizând obstruările, ceea ce explică
frecventele infarctizări și procese hemolitice din aceasta hemoglobinopatie.
i) Acantocitele
• asemănătoare frunzelor de acant
• au pe suprafața lor numeroase excrescente terminate cu spiculi
• eritrocitele normale pot lua aspect de acantocite dacă sunt incubate timp de 24 de ore la 37C; acestea apar
sferice și sunt acoperite de spini regulați și fini care dispar în mediu cu albumina, luând din nou forma de discocit
• uneori, frotiuri de sange incorect întinse pot simula existența acantocitelor, care sunt însa artefacte de întindere.
• aspectul lor este alteori real în anumite circumstanțe în care sunt implicate toxine prezente în plasma:
 uremie,
 ciroza în faza terminală,
 alcoolism cronic,
 malnutriții severe,
 cancere extinse,
 în unele anemii hemolitice ca anemia hemolitică angiopatică, purpura trombotică trombocitopenică etc.
 acantocitoza apare și într-o boală rară, abetalipoproteinemia ce se mai prezintă cu retinita pigmantară atipică,
steatoree, ataxie etc. și are la bază absența beta-lipoproteinemiei.
• acantocitele mai sunt numite și picnocite, eritrocite crenelate, în roata dințată, în coaja de castană, spur
(pinten) cells, burr (spin) cells, echinocite (de la equinus = arici de mare) etc.
4. INCLUZIILE ERITROCITARE
• formatiuni de natură heterogenă conținute în eritrocite.
• au aspecte variate (după formă, volum, număr, așezare, culoare) și
• proveniența diferită:
 resturi de nucleu (corpusculii Howell-Jolly),
 molecule de hemoglobină patologică precipitată (corpii Heinz),
 vestigii ale citoplasmei eritroblastilor (reticulocitele, granulatiile bazofile)
 resturi metalice (siderosomii).
a) Corpusculii Howell-Jolly
- granulații rotunde, dense, colorate în albastru închis sau violet,
- unice sau în numar redus (2-3 într-un eritrocit)
- dimensiuni mici de 1-3 μm
- net vizibile la colorația MGG
- reprezintă condensări de cromatină nucleară rămasă în mod patologic în eritrocit
- în cazurile de diviziuni anormale din cursul migrării spre cei 2 poli ai celulei, fragmente de cromosomi sau chiar cromosomi întregi
întârzie până după constituirea membranei nucleare, rămânând aberanți în citoplasma, iar la expulzarea nucleului nu părăsesc celula
odată cu acesta
• Numărul corpusculilor Howell-Jolly crește în anumite stări patologice:
- toate anemiile grave, mai ales megaloblastice unde constituie un semn important de diagnostic și prezintă unele caracteristici – număr
mai mare, dimensiuni inegale, uneori dispozitie în rozetă
- după splenectomie – obs în număr crescut; absența lor în acest caz sugerează existența unor spline accesorii
- talasemie
- leucemii
- atrofii sau aplazii splenice
-
b) Granulațiile bazofile sau punctațiile bazofile
- apar pe frotiul MGG sub forma de granule minuscule de culoare albastră sau albastră-violacee, răspândite pe toată
suprafața eritrocitului
- datorită alterării elementelor ce imprimă policromatofilia eritrocitului tânăr
- există o relație între rețeaua granulomatoasă a reticulocitelor, indusă de colorația supravitală și granulațiile bazofile eritrocitare,
vizibile la colorația MGG.
- sunt alcătuite din agregate ribozomale, bogate în ARN la care se asociază mitocondrii și fier neheminic (siderosomi).
- sunt distruse de ribonuclează
• Apar în număr mare în:
- intoxicații cu plumb
- talasemii
- stări patologice în care e alterată sinteza hemoglobinei
• Există pareri împărțite privind momentul apariției lor în eritrocit:
- pătrunderea intravitală a metalelor prin membrana eritrocitară și precipitarea ribo-nucleoproteinelor
- se pare ca ele nu preexistă în eritrocite, ci se formează în cursul uscării sau colorării acestora
c) Inelele Cabot
• formațiuni filiforme, apar pe frotiu sub forma de linie cu circuit închis de culoare roșie purpurie, descriind figuri diferite: cerc, cifra 8,
semilună, rachetă
• filamentele par să provină din proteinele filiforme ale fusului mitotic care au rămas neabsorbite după terminarea telofazei.
• nu sunt patognomonice pentru vreo afecțiune și apar în:
 intoxicații cu plumb
 anemii grave
 regenerări intense eritrocitare
 stadii avansate leucemii, cancere etc
 efect al tulburării mitozei și metabolismului celular
d) Corpii Heinz
- agregate intraeritrocitare de hemoglobina denaturată oxidativ
- apar numai în eritrocitele mature
- la colorații supravitale (crezil violet, albastru de Nil, violet de metil, albastru briliant de
crezil) apar sub formă de particule unice sau în număr mic, de dimensiuni relativ mari
• Frecvent întâlniți în:
- hemoglobinopatii cu Hb instabilă
- enzimopatii
- după unele medicamente cu proprietăți oxidative
- talasemiile homozigote când sunt alcătuiți din tetrameri alfa care au o mare instabilitate în
suspensia intraeritrocitară; splina are capacitatea de a ciupi aceste precipitate fără a le
distruge
- abundenți după splenectomie
- în deficiența de G-6-PD corpii Heinz se atașează de membrana eritrocitară pe care o
lezează, favorizând opsonizarea celulei pentru fagocitoză.
Metabolismul hemoglobinei
 în macrofagele (MF) hepatice, splenice sau din m.o. ajung hematiile bătrâne (durata medie
de viață fiind de 120 zile). Aici, are loc hemoliza hematiei cu eliberarea Hb care se va
transforma în Globină, constituind sursă de aminoacizi care vor fi reutilizați în sinteza
proteinelor, și HEM din care se va forma Biliverdină, care în prezența biliverdin-reductazei
se va transforma în Bilirubina indirectă BI (insolubilă, neconjugată) care se va lega de
albumină și va fi transportată la ficat unde se va conjuga cu acid glucuronic (UDP-glucuronil-
transferaza) și va forma BiD (bilirubina directă, solubilă sau conjugată) și urobilinogen
(UBG).
 La nivelul MF, gruparea Hem eliberează și Fe2+ care se oxidează la Fe3+ și se va lega de
transferină intrând în circulație și ajungând la nivelul ficatului, refăcând rezervele solubile
de feritină care asigură necesarul de fier pentru eritropoieză în m.o., unde Fe2+ cu globina, în
prezența vit B12 și a EPO intervin în formarea hematiilor.
 În intestinul subțire, o parte din UBG ajunge în circuitul enterohepatic prin sistemul venei
Porte și se reîntoarce la nivelul ficatului unde va fi conjugat, și ajunge la nivel renal unde
formează urobilina (dând culoarea urinii).
 Se poate doza UBG în urină, valoarea N de UBG fiind 0,2-1mg/dL.
 Restul de UBG va forma în intestin stercobilinogen, care în prezența O 2 va forma

stercobilină care va da culoarea normală cafenie a materiilor fecale.
Metabolismul hemoglobinei
Eritrocitele îmbătrânite - distruse în
sistemul reticulo-endotelial = hemoliză
fiziologică
Complexul Haptoglobină-Hb
Fe2+
Hem-oxigenaza
HEM Biliverdina
METABOLISMUL FIERULUI
Hepcidina – hormon
care inhibă eliberarea
ionului de fier stocat
intracelular
Fpn – feroportina
(transportor membranar
de fier, canal ionic)
Pregătirea materialului și recoltarea
sangelui pentru hemograma
A.Sangele venos
Materiale necesare: seringa de plastic de unică folosință
• Ac de unică folosință (19-20 SWG = 0,9-1 mm)
• Vată, alcool, garou
• Manuși de latex
• Vacutainere cu dop mov (EDTA) pentru HLG,
Condiții generale de recoltare: dimineața pe nemâncate
Tehnica:
• Locul de puncție: o venă antecubitală la adulți (plica cotului);
• Vena jugulară la sugari;
• O venă dorsală a mâinii la obezi
• Cu ajutorul garoului se produce o stază venoasă;
• Recomandăm pacientului să strângă ușor pumnul. Se dezinfectează pielea, apoi se efectuează
puncția. Datorită vidului din vacutainer sângele este recoltat până la semn asigurând volumul
corespunzător, conform semnului de pe tub. Dacă sângele este recoltat în tuburi cu anticoagulant,
el va fi omogenizat pentru a evita formarea de cheag. Dacă prelevarea se face în tuburi fără
anticoagulant, atunci pentru a evita hemoliza sângelui, acesta nu ete omogenizat după prelevare,
ci este pus vertical într-un suport corespunzător și lăsat 10-15 minute pentru a forma cheagul,
apoi centrifugat pentru a obține ser.
• PRELEVAREA probelor biologice se efectuează în punctele de recoltă prevăzute în spitalul, în
spații special amenajate și în concordanță cu normele de funcționare în vigoare din cadrul
spitalului respectiv (manualul de recoltă).
• Laboratorul de analize medicale a prevăzut și realizat instruirea personalului medical mediu
(asistente) cu privire la:
- Tipul tuburilor și recoltoarelor specifice pentru fiecare tip de probă biologică
- Corelația dintre tipul probelor biologice și tipul de analize efectuate în laborator
- Timpul de furnizare în laborator a probelor biologice în condiții de biosecuritate și biosiguranță
Ordinea de recoltare a sângelui venos:
1. Hemocultura
2. coagulare (citrat de sodiu) – albastru
3. biochimie (fără anticoagulant) – rosu
4. vacutainer cu heparina – verde
5. vacutainer cu EDTA – mov
6. vacutainer cu fluorura de Na - gri
7. VSH ( citrat de Na) – negru
Criterii de acceptare a probelor de sânge în
laborator:
- Probele trebuie sa fie corect etichetate
- Proba trebuie sa fie adusă la scurt timp de la
recoltare (în maxim 2 ore pentru glicemie și
coagulare)
- Volum suficient (marcat pe flaconul de recoltă)
- Serul și plasma nu sunt lactescente/ hemolizate
- Probele trebuie sa fie recoltate in vacutainer
corespunzator
- Esantioanele pt coagulare / VSH / hemograma nu
trebuie sa conțină cheag.
Pregătirea materialului și recoltarea sangelui pentru
hemograma
B. Sângele capilar
• Se folosește pentru aprecierea exactă a morfologiei celulelor sanguine și a numărului de trombocite (plachete
sanguine).
• Materiale: lanțeta sau ac de unică folosință, vată, tifon sau hârtie de filtru; alcool
• Tehnica: locul de puncție - pulpa degetului inelar sau mijlociu (la adulti), suprafața plantară a călcâiului sau a
halucelui (la sugari). Suprafața înțepată trebuie să fie caldă și bine vascularizata; dacă e rece sau cianozată iar
sangele apare lent, se obțin valori crescute pentru Hb, WBC și de RBC. Se dezinfectează pielea, apoi se înțeapă
ferm și rapid, suficient de adânc pentru ca sângele să țâșnească de la sine. Primele picături se șterg cu un tifon
uscat sau o hârtie de filtru, iar următoarele se recoltează evitând stoarcerea degetului.
• Picăturile de sânge pot fi folosite pentru obținerea de frotiuri prin depunerea lor pe lame de sticlă.
Obs:
1.În sângele capilar, Hb, Ht și nr de Eritrocite sunt mai scăzute decât în sângele venos;
2.nr de Trombocite se apreciază mai exact prin examinarea unui frotiu de sânge capilar (unde nu s-a
folosit anticoagulant la recoltare; în sângele venos păstrat pe anticoagulant acesta poate produce
gruparea trombocitelor sau fenomenul de satelitism, ceea ce va duce la valori fals scăzute ale Tr);
3.anticoagulantul poate produce alterări ale morfologiei celulelor sanguine.
• Pentru un examen morfologic de calitate se preferă frotiul din sânge capilar, iar pentru examenul
cantitativ se preferă sângele venos.
• Anticoagulanti: pentru hemoleucograma se folosesc săruri de EDTA (săruri de etilen diamino-
tetraacetat) Na2EDTA, K2EDTA si K3EDTA au un efect chelator asupra Ca2+ din sânge. Practic,
EDTA împiedică formarea cheagului. EDTA-ul e preferat altor anticoagulanti pt că în proporție
adecvată nu modifică volumul Er și nu produce alterări morfologice semnificative ale celulelor
sanguine. Trebuie respectată strict proporția sânge – anticoagulant!
Pregătirea materialului și recoltarea sangelui pentru
hemograma
• Prepararea anticoagulantului cu EDTA: se prepară soluție de Na2 EDTA 1% în ser fiziologic;
se repartizează în tuburi de centrifugă câte 0,2 mL ce se lasă să se usuce la termostat (37ºC) fără
dop, până la evaporarea completă a apei; se recoltează 2 mL de sânge.
Execuția frotiului de sânge: Se pune o picatură mică de sânge pe o lamă-suport, la 1-2 cm

distanță de unul din capete, pe linia centrală.
• Se pune în contact picătura cu capătul unei lame șlefuite, tinând-o la un unghi de aproximativ
30-45º față de lama-suport.
• Picătura se va întinde de-a lungul liniei de contact dintre cele 2 lame.
• Se întinde frotiul cu o mișcare de translație lină, uniformă și rapidă a lamei șlefuite. Lama cu
care se întinde frotiul trebuie să fie puțin mai îngustă decât lama-suport pentru a se putea obține
și examina 2 margini paralele în lungime ale frotiului: se folosește o lamă șlefuită cu colțuri
rupte.
• Frotiul se usucă rapid prin agitare în aer.
• un frotiu bine executat trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Lungime = 3-4 cm, să
fie mai îngust decât lama, să aiba 2 margini drepte, paralele, și franjuri în partea terminal, să aibă
o grosime potrivită (cu dispunere în monostrat), cu o trecere gradată de la gros la subțire.
• Celulele să fie răspândite uniform, să nu fie distruse sau deformate
Pregătirea materialului și recoltarea sângelui pentru hemograma
• Colorațiile uzuale: Colorarea frotiurilor trebuie facută imediat sau în cel mult câteva ore după executarea lor. Există:
coloranți acizi (eozina) coloranți bazici (albastru/violet/azur de metilen)
coloranți neutri (eozinat de albastru/azur de metilen). Cea mai frecvent utilizată colorație este cea panoptică.
• Prin colorație Romanowsky se înțelege orice colorație ce folosește albastru de metilen și produsii lui de oxidare, pe de o
parte, și eozina Y sau eozina B, pe de altă parte.
• Colorațiile Romanowsky includ: colorația May – Grunwald – Giemsa (MGG), Wright, Wright-Giemsa, Leishman,
Jenner etc.
1.Coloratia panoptică May-Grunwald-Giemsa (MGG) necesită soluție May-Grunwald: eozinat de albastru de metilen 1g
Glicerina neutră 50mL Alcool metilic 100mL și soluție Giemsa: eozinat de azur de metilen 3 g Azur de metilen 0,8 g
Glicerină neutră 250 mL, Alcool metilic 200 mL. Mai sunt necesare: apa distilată neutră, pipete Pasteur, pipete gradate
– Obs: pH-ul apei distilate trebuie sa fie 7-7,2. Apa distilată fiind de obicei acidă,
se neutralizeaza prin adaugarea catorva picaturi de soluție slab alcalină de
carbonat de sodiu 1% la 500 mL de apă distilată, încercându-se pH-ul cu indicator universal de hârtie.
• Tehnica:
- Fixarea: se acoperă frotiul cu soluția May-Grunwald și se lasă 2-3 min.
- Colorarea: se adaugă peste soluția May-Grunwald apă tamponată, și se lasă
astfel 2 min. Se varsă soluția de pe lamă și se acoperă lama cu soluție Giemsa diluată (o picatură sol Giemsa pt 1 mL apă tamponată), apoi
repaus 20 min. Se spală lama la robinet, se șterge dosul lamei și se lasă lama în stativ pt uscare
– Obs: un frotiu bine colorat prezintă microscopic:
o Zonele dintre celule: clare
o Er: portocaliu-roșu
o Granulațiile neutrofile: purpuriu
o Granulațiile eozinofile: roșu-portocaliu
o Granulațiile bazofile: albastru-închis, negru
o Citoplasma limfocitelor (Lf): albastru palid
o Nucleul leucocitelor (L): albastru-violaceu
FORTIUL DIN SÂNGE
PERIFERIC
Frotiul de sânge periferic (venos sau capilar) sau sânge
“capilar“ – arteriolar
Strat subţire, uscare rapidă la temperatura camerei
Colorare
- Metoda de elecţie: May-Grünwald-Giemsa (MGG)
- Alternative: Wright, Romanowsky
- Metode citochimice: peroxidaza, fosfatazele, PAS
- Metode imunocitochimice: markeri leucocitari de membrană
Examinare – microscopie optică:

- Obiectiv x40 sau x100 (cu imersie)
Se urmăreşte:
- aspectul general al frotiului
- morfologia eritrocitelor
- formula leucocitară
FROTIU DIN ASPIRATUL MEDULAR ŞI/SAU BIOPSIE
- Aspiratul şi biopsia – cresta iliacă postero-superioară (corticală subţire), care este sigură cu risc
scăzut de durere, accesibilitate bună
- Alternative: Creasta iliacă antero-superioară
- Doar aspirat:
o din Stern de la copii peste 12 ani, sau persoane obeze cu prelevare corespunzătoare nivelului celui de-al 2-
lea şi al 3-lea spaţiu intercostal
o Tibie: la copii sub 1 an (anestezie generală) din suprafaţa proximală anteromedială
Pregătirea materialului și recoltarea sangelui pentru hemograma
2. Colorația Giemsa - Pentru colorarea picăturii groase și evidențierea paraziților malariei și a spirochetei Obermeier
(Borrelia recurrentis). După ce picatura groasă a fost lasată la uscat cel puțin 30 min la 37ºC, se poate colora. Sunt
necesare: soluție Giemsa, apă neutră (pH = 7-7,2), pipete Pasteur, pipete gradate. Se acoperă frotiul cu soluție Giemsa
proaspăt diluată în 15-20 volume de apă neutră și se lasă 30-40 min. Pe parcurs sol se schimbă de 2-3 ori pt a spăla Hb
provenită din liza Er. Se spală ușor cu apă neutră. Se usucă. Hematozoarele apar colorate roșu-violet, iar spirochetele
violet-albastru.
– Picatura groasă - Se recoltează 3 picături de sânge care se aplică pe lamă în vârfurile unui triunghi imaginar cu
latura de 1 cm. Cu colțul unei lame se omogenizează aceste picături, astfel încât picătura finală va avea diam de
1-2 cm. Preparatul e lăsat să se usuce.
– Picatura groasă nu se fixează ci se hemolizează, urmărindu-se îndepartarea hematiilor și deci evidențierea mai
bună a paraziților. Se acoperă lama cu un strat de apă distilată, până când picătura ia un aspect cenușiu.
Colorarea se face cu colorant Giemsa: după hemoliză, lama se acoperă cu colorant Giemsa, se lasă 20-30 min și
apoi se spală cu apă de robinet. Uscare și examinare la microscop.
3. Coloratii vitale - Sângele se pune în contact direct cu colorantul fără o fixare prealabilă, de ex. colorația
reticulocitelor. Sunt necesare: albastru briliant crezil sol 1% în alcool etilic absolut, cutii Petri căptușite cu hârtie de
filtru umezită. Se întinde pe o lamă un frotiu subțire din sol colorantă, se usucă, apoi se întinde sângele pe această lamă ca
pt orice frotiu. Se pune în camera umedă timp de 1 min și se usucă la aer. Se examinează cu obiectivul cu imersie.
Reticulocitele apar ca Er ce conțin precipitate (pp) albastru închis de granule sau filamente.
- O numărătoare corectă a reticulocitelor este esențială pentru clasificarea inițială a oricărei anemii (în special cu
RDW-CV N/↑)
- Reticulocitele sunt eritrocite tinere, care conțin suficiente reziduuri de ARN pentru a putea fi colorate și
evaluate ca proporție din populația de eritrocite circulante.
- În stare bazală, numărul de reticulocite este de 1-2%
Citomorfologia eritrocitelor
•Variații de număr:
-Scăderea numărului de eritrocite = anemie
-Creșterea nr de eritrocite = poliglobulie (eritrocitoză)
•Variații de formă:
-Ovale – ovalocite
-Cu forme negeometrice, bizare – poikilocite
-Sferice – sferocite
-În seceră – drepanocite
-Cu excrescențe terminate în spiculi – acantocite
•Variații de dimensiuni:
-Diametru ↓ = microcite
-Diametru ↑ ˃ 9µm = macrocite și ˃10-12µm = megalocite
•Variații de culoare:
-Palide, slab colorate = hipocromie
-Intens colorate = hipercromie
 Frotiul din sânge perfieric poate furniza informații importante în
legătură cu prezența și natura unui defect eritropoietic.
 Se poate identifica microcitoza si macrocitoza, chiar înainte de a
apărea alterări majoare ale VEM, HEM sau RDW.
 Permite descrierea variațiilor de mărime (anizocitoză) și formă
(poikilocitoză) a celulelor. Exitența policromaziei, adică a
macrocitelor policromatice (celule care sunt puțin mai mari și de Frotiu normal – sânge periferic
culoare albastră-gri) = sunt reticulocite care conțin reziduuri de
ARN și ribozomi. Acești apar în circulație ca urmare a creșterii
HEMOLEUCOGRAMA (HLG) automată
Pentru seria roșie:
a. Numărul de eritrocite (RBC)
b. Hb
c. Volumul de distribuție al eritrocitelor (RDW) sau lărgimea distribuției eritrocitare (Red cell Distribution Width) – este un indice eritrocitar care
cuantifică heterogenitatea volumului celular (gradul de anizocitoză). Analizoarele automate sunt foarte precise în determinarea RDW și furnizează un index
numeric al volumui de distribuție a eritrocitelor. RDW poate fi măsurat în două puncte pe curba de distribuție a volumului eritrocitar.
• RDW-CV = este un raport calculat ca mărime a histogramei la o deviație standrad îmărțită la VEM
• RDW-SD = reprezintă mărime curbei de distribuție la nivelul de frecvență de 20%.
a. Hematocritul – calculat pe baza numărului și volumului eritrocitelor
b. Indicii eritrocitari: VEM (în funcție de volumul de distribuție RDW), HEM (Hb raportată la numărul de eritrocite), CHEM – concentrația medie de Hb
eritrocitară ca Hb raportată la Ht și volumul de distribuție al eritrocitelor (RDW). Indicii eritrocitari, RDW sunt utilizați alături de frotiul sanguin (MGG)
pentru a evalua morfologia eritrocitară.
• Nivelul de Hb și Ht sunt utilizați pentru identificarea prezenței și severității anemiei, în funcție de un set standard de valori normale.
• Indicii eritrocitari, în special VEM, vor indica o creștere (macrocitoză) sau o descreștere a volumului eritrocitar (microcitoza), în
timp ce HEM este sensibil la defectele de producție a Hb (hipocromie). VEM, care reprezintă vârful curbei de distribuție, nu este
sensibil la apariția micillor populații de macrocite sau microcite, spre deosebire de RDW-SD care este foarte senibil la aceste
modificări.
• RDW-CV tinde să crească odată cu variațiile în mărimea eritrocitelor, la pacienții cu anemie microcitară. RDW-CV este util pentru
separarea pacienților cu deficit de fier, care au o populație mixtă de celule mici și celule de mărime normală (când RDW-CV↑) și
pacienții cu talasemie minoră, care prezintă o microcitoză uniformă (când RDW-CVeste normal).
Pentru seria albă (leucocite):
a. Este dată valoarea totală a leucocitelor (WBC)
b. Formula leucocitară în valoare absolută și procentuală: PMN, Ly, MO, Eo, Ba
Pentru seria plachetară:
c. Valoarea absolută a trombocitelor (PLT)
d. Indicii plachetari. - Există analizoare automate de hematologie care permit determinarea nr
de reticulocite atât în valoare absolută, cât și în valoare procentuală.
Valori de referință pentru HLG
Seria albă
Formula leucocitară
Valori absolute
În funcție de vârstă GA (X103/µL) NEU (X103/µL) LY (X103/µL) Mo (X103/µL) Eo (X103/µL) Ba (X103/µL)
0 - 2 ani 6 - 14 1.5 - 4.2 3 - 9.8 0.28 - 1.75 0 - 0.7 0 - 0.14
2 - 7 ani 5 - 14 1.5 - 10.5 1 - 7.98 0 - 1.4 0 - 0.70 0 - 0.14
7 - 14 ani 4.5 - 13.5 1.3 - 9.9 1.1 - 6.6 0 - 1.3 0 - 0.6 0 - 0.27
≥ 14 ani femei 4 -9 2.2 - 6.3 0.96 - 3.6 0.08 - 0.9 0 - 0.45 0 - 0.18
≥ 14 ani barbati 4 -9 2.2 - 6.3 0.96 - 3.6 0.08 - 0.9 0 - 0.45 0 - 0.18
Seria albă
Formula leucocitară
GA (X103/µL) NEU% LY% Mo% Eo % Ba %
Valori procentuale (%)
În funcție de vârstă
0 - 2 ani 6 - 14 25 - 30 50 - 70 4.7 - 12.5 0-5 0-1
2 - 7 ani 5 - 14 30 - 75 20 - 57 0 - 10 0-5 0-1
7 - 14 ani 4.5 - 13.5 30 - 74 25 - 49 0 - 10 0-5 0-2
≥ 14 ani femei 4 -9 55 - 70 24 - 40 2 - 10 0-5 0-2
≥ 14 ani barbati 4 -9 55 - 70 24 - 40 2 - 10 0-5 0-2
Seria roșie si
PLT
RBC (X106/
Valori Hgb (g/dL) Hct % MCV (fL) MCH (g/dL) MCHC (pg) RDW (%) PLT (X103/µL) MPV fL
µL)
În funcție de
vârstă
0 - 2 ani 3.7 - 5.3 11 - 14 32 - 42 78 - 86 26 - 30 32 - 36 11.5 - 16 150 - 450 8.5 - 12.4
2 - 7 ani 3.7 - 4.9 11.5 - 14.5 33 - 43 75 - 86 25 - 31 32 - 37 11.5 - 15 150 - 400 8.5 - 12
7 - 14 ani 4 - 5.2 12 - 15.5 36 - 46 76 - 90 26 - 32 32 - 37 11.5 - 14 150 - 400 8.5 - 12
femei 4 - 5.2 11 - 16 36 - 46 78 - 92 27.5 - 31 32 - 36 11.5 - 14 150 - 400 8.5 - 12
barbati 4.5 - 5.9 12 - 17 40 - 51 78 - 90 26 - 31 32 - 36 11.5 - 14 150 - 400 8.5 - 12

PROPRIETĂȚILE ERITROCITELOR
1.Plasticitate = proprietatea E mature de a-și modifica forma la trecerea prin capilare cu diametrul mai mic decât cel eritrocitar.
2.Rezistență globulară (RG) = rezistența E la solicitările mecanice, chimice, biologice
• Uzual = RG în soluții cu hipotonicitate progresiv crescândă
Normal:
• RG min (hemoliză incipientă) = aprox 0,45g%NaCl
• RG max (hemoliză totală) = aprox 0,32g%NaCl
• RG↓ în sferocitoză
• RG↑ în talasemie, anemie feriprivă și siclemie
Sedimentarea eritrocitelor (sângele este recoltat pe anticoagulant – citrat de Na) = VSH

Def = Viteza de sedimentarea a hematiilor reprezintă viteza cu care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge periferic
recoltat pe citrat de sodiu la 1 h sau 2 h.
Este un marker de inflamație nespecific, alături de fibrinogen (Fg), proteina C reactivă (CRP) etc.
Valori normale la 1 oră:
• B = 2 - 13 mm/1h
• F = 2 - 20 mm/1h
• Sarcină = 2 - 35 mm/1h
• n.n. = 0,5 mm/1h
• copil = 9 - 12 mm/1h
Valori patologice:
• VSH crește în reacții inflamatorii, în infecții, anemii (VSH variază invers proporțional cu nr de hematii, viteza fluxului
ascendent de plasmă este modificat, a î agregatele de hematii din sânge sedimentează mai rapid), în neoplazii, în creșterea
policlonală a Ig, în gammapatii monclonale etc. Fiziologic VSH crește la: persoanele în vârstă, persoanele de sex feminin,
sarcină.
• VSH scade în policitemia Vera (datorită dispunerii hematiilor în rulouri), leucocitoză severă, anomlii ale eritrocitelor (siclemie,
anizocitoză, sferocitoză, - datorită formei neregulate sau a volumului mai mic al hematiilor), disproteinemii.
DETERMINAREA RETICULOCITELOR
1. Metoda manuală
Principiu: reticulocitele sunt hematii tinere ce conțin în interiorul lor o substanță reticulo-filamentoasă,
formată din ribonucleoproteine, dispusă ca o rețea sau sub forma fragmentară. Această substanță este
precipitată și colorată în albastru închis cu o soluție de albastru brilliant cresyl, iar hematiile și fondul
reticulocitelor apar colorate în albastru deschis spre verzui.
Indicații:
• diferențierea tipurilor de anemie (neregenerative/regenerative)
• monitorizarea răspunsului la tratament de substitutie cu Fe, ac folic/vit B12
• evaluarea eritropoiezei după transplant medular, în anemia aplastică indusă de tratementul citostatic sau
în tratamentul cu Epo.
Recolta:
• sânge venos 2,5-3mL, recoltat pe EDTA K3
• sânge capilar din pulpa degetului
Tehnica:
• Pe o lamă se pune 1 pic de colorant și 1 pic de sânge, care se amestecă cu un colț de lamă; se așteaptă 5
min (camera umedă între cele 2 lame), apoi se desprind lamele și se execută un frotiu subțire.
• Se examinează cu obiectivul cu imersie. In reticulocitele albastre verzui palid se distinge clar rețeaua
reticulofilamentoasă albastru intens.
• Se nr Re la 1000 de hematii. Rezultatul se exprimă în % (nr de Re la 100 de he).
• V.N. 0,5-1,5%=5-15%0.
La nn, în mod fiziologic, există un nr crescut de retic (2,5-6,5%); cifra lor scade,
ajungând după 2 săptămâni la valorile adultului
Nr absolut retic = retic% x nr RBC/μL/100 = 60 000/ μL
In prezența anemiei, nr de retic trebuie corectat deoarece este fals crescut când se
raportează la un nr-ul scăzut de hematii al pacientului anemic:
% Retic corectat = % Retic x Ht pacient /Ht normal, unde Ht normal=45.
In continuare trebuie facută o corecție suplimentară, deoarece Retic eliberate sub
stimularea intensă a Epo, rămân în circulație un timp aprox dublu față de timpul
de supraviețuire a Retic normale (de aprox 1 zi).
Se calculează astfel indicele de producere reticulocitară (IPR) din % de Retic
corectat și timpul de maturație (care depinde de Ht pacientului):
IPR= % Retic corectat / Timp de maturatie = 1,5-2
• IPR<2 = răspuns medular inadecvat (hiporegenerare)
• IPR>2 = măduva osoasă răspunde adecvat gradului de anemie (hiperregenerare)
2. Metoda automată
Reticulocitele sunt identificate utilizând analiza 3D:
• volum: prin măsurare directă
• conductivitate: oferă informații despre caracteristicile suprafeței celulare (mb cel) și granularitate.
• scatter
Se analizează aproximativ 30 mii de hematii, în care precipitarea ARN ribozomal rezidual este facută cu ajutorul unui
colorant (albastru de metilen). Apoi, un eșantion din proba respectivă se amestecă cu o soluție hipotonă pentru spălarea Hb
intraeritrocitare, cu păstrarea ARN colorat din celule. Rezultat: He ce conțin ARN rezidual reflectă mai multă lumină decât
He normală.
Semnificație clinică și interpretare:
Nr reticulocitelor reprezintă un indicator al activității eritropoietice medulare (aprecierea funcției medulare), furnizând o
aprecierea inițială dacă anemia se datorează alterării producției de hematii/ pierderi de hematii în circulație
(hemoliza/sângerare). Acest test este util pentru stabilirea mecanismului de producție și urmărirea răspunsului la tratament,
în diferite tipuri de anemie.
Creșteri a nr de Retic:
1. hemoragie acută: de obicei apare în a 2a-a 3a zi și ajunge până la 5-15%
2. anemia hemolitică (AH)
3. tratamentul de substituție cu Fe, ac folic, vitam B12: crește în prima săptămână de tratament, dar maxim (10-20%) apare după 2-4 săpt de
tratament.
4. tratamentul cu Epo: o creștere ușoară apare după 24 h, cu eliberarea din m.o. de reticulocite imature, mari, cu conținut crescut în ARN;
nivelul maxim după 4-6 zile, cu normalizare după 8-10 zile.
5. Aplazie medulară indusă de citostatipce: o creștere a nr de reticulocite poate precede alți parametrii hematologici cu câteva zile.
Scăderi a nr de Retic:
6. Anemii non-regenerative (deficit de Fe, ac folic, vitam B12)
7. Aplazii medulare (deficitul persistent de reticulocite sugerează un prognostic prost)
8. Boli cronice
ANEMIILE – Aspecte patologice legate de
compartimentul eritrocitar
Definiție: scăderea reală a cantității de Hb cu mai mult de 10% din valoarea minimă corespunzătoare
vârstei și sexului respectivului subiect.
Conform OMS:
• Bărbați: Ht<39%, Hb<13 g/dL
• Femei: Ht<36%, Hb<11,5 g/dL
• Nou născut: Hb<15 g/dL
Pentru a integra semnele sau mecanismele bolii, trebuie definite:
- Caracteristicile morfologice ale anemiei
- Mecanismul anemiei
- Cauza care a declanșat acest mecanism
- Tratamentul cel mai potrivit
• Hemoleucograma (HLG): este investigația primară obligatorie în suspiciunea de anemie
• Parametrii eritrocitari implicați în clasificarea anemiilor sunt:
1. Cantitatea eritrocitelor existente în circulație: GR (RBC), Hb (g/dL), Ht (%)
2. Mărimea eritrocitelor (VEM)
3. Încărcarea cu Hb a eritrocitelor (HEM, CHEM)
4. Producția medulară (m.o.) de eritrocite – reticulocitoza (Ret%, valoarea absolută Ret#)
5. Variația dimensiunilor eritocitelor
Aspecte patologice legate de
compartimentul eritrocitar
 Hb scăzută
 Ht scăzut
 Nr. Hematii scăzut Hipoxie tisulară
 Indici eritrocitari scăzuți
Exemple: Alterări directe Reacții compensatorii

• Anemia feriprivă • Hipoxie SNP – parestezii • Creșterea producției de
• Anemia pernicioasă • Hipoxie hepatică Eritropoietină
• Anemiile hemolitice • Hipoxie gastrică și • Modificări vasoactive de tip
intestinală adrenergic (rec. alfa – piele,
• Hipoxie cerebrala, oboseală rinichi, intestin) (rec. beta
• Hipoxie miocardică, crize creier cord)
anginoase • Tahicardie creșterea forței
• Hipoxie musculară – astenie de contracție
fizică
Clasificarea MORFOLOGICĂ a anemiilor:
A.Anemia microcitară
a. feriprivă
b.talasemia
c. sideroblastică
d.din inflamația cronică
e. Cu hemoglobina (Hb) instabilă
B.Anemia macrocitară
a. Cu megaloblastoză medulară – deficit de vit B12 și acid folic – cu maturarea anormală a nucleului
b.Hemolitică dobândită – mediată de Ac, microangiopatică, din infecții
c. Prin pierdere acută de sânge
d.Din IRC (boala cronică renală) Anemie Anemie
Anemie hipocromă
Indici eritrocitari Valori normale normocromă normocromă
microcitară
normocitară macrocitară
80-100 µm3 (fL-
VEM femtolitri) ↓ N ↑
HEM 32-36 g/dL ↓ N N
CHEM 20-34 pg ↓ N N
Anemie aplastică Anemia
Anemie feriprivă (insuficiența megaloblastică
Cauze
(deficit de Fe2+) măduvei osoase (deficit de B12 și
hematogene) acid folic)
Clasificarea FUNCȚIONALĂ a anemiilor:
A.Anemiile prin DEFICIT AL ERITROPOIEZEI:
1.Anemii prin alterarea metabolismului fierului (microcitare și hipocrome)
i. Anemia feriprivă
ii.Anemia siedroblastică
2.Anemii prin alterarea sintezei de ADN (macrocitare și normocrome)
i. Anemii prin deficit de vitamina B12
ii.Anemii prin deficit de acid folic
3.Anemii prin deficit medular al eritropiezei (normocitare, normocrome)
i. Primar: anemie aplastică, anemie mieloftizică
ii.Secundar: anemia din afecțiunile cronice, anemia din uremia cronică (IRC), anemii prin afecțiuni hepatice, anemii din
endocrinopatii
B.Anemiile HEMOLITICE (prin ↑ distrucției periferice a eritrocitelor)
1.Prin defecte intracorpusculare ale eritrocitului:
i. Anemii hemolitice prin defecte ale membranei eritrocitare:
a. Acantocitoza
b. Microsferocitoza ereditară
ii.Anemii hemolitice prin defecte enzimatice:
a. În calea glicolizei anaerobe
b. În șuntul pentozo-fosfaților
iii.Anemii hemolitice prin defecte ale Hb: hemoglobinopatii/hemoglobinoze
a. Calitative (funcționale): Drepanocitoza
b. Cantitative: Talasemiile
2.Prin defecte extracorpusculare ale eritrocitului:
i. Anemii hemolitice imune (imunohemolitice) (ex: prezența de IgM iregulari la pacienții transfuzați cronic)
ii.Anemii hemolitice traumatice (ex: proteze valvulare cardiace)
Afectarea de origine genetică a
hemoglobinei – alterări cantitative
Talasemiile: boli sanguine autosomale recesive care
afectează formarea hemoglobinei • anemie
• nivel crescut de fier
• splenomegalie, icter
• slabiciune, oboseala,
α - talasemiile amețeală
• Tahicardie, dispnee
• Afectarea în grad variabil a sintezei de
lanțuri α
• Alterează producția de Hb atât în viața
fetală cat și postnatal
β - talasemiile
• Fetus: Hb γ4 (Bart) - moderat insolubilă, β –talasemia minor → sinteza de lanțuri
afinitate extremă pentru oxigen → β este doar ușor compromisă
eliberare de O2 redusă • β –talasemia intermedia → lanțurle β se
• Postnatal: Hb β4 (HBH) - afinitate sintetizează în cantități reduse
extremă pentru oxigen → eliberare de O2 • β –talasemia major → nu se sintetizează
redusă deloc lanțuri β – anemia Cooley, pacienții
• Susceptibilitate crescută la hemoliză de obicei nu ajung la vârsta adultă
Afectarea de origine genetică a
hemoglobinei – alterări calitative
Anemia celulelor
falciforme
- Drepanocitoza
mutație în lanțul β-globinei al hemoglobinei,
înlocuind în poziția 6 acidul glutamic
(hidrofil) cu aminoacidul valină (hidrofob) =
hematii în formă de seceră
• Dureri severe
• Anemie
• Dureri în piept și greutate în
respirație
• AVC
• Dureri articulare, artrită și
infarct osos
• Blocajul fluxului sanguin în
splină și ficat
• Infecții severe
Risc crescut de deces

Malaria – afectează 400 - 500 milioane de oameni anual
Plasmodium falciparum și Plasmodium vivax

• Febră,
• Anemie,
• Simptome de tip gripal: frisoane,
transpirație, tuse uscată, oboseală musculară,
dureri musculare
• Splenomegalie netratată
Eritrocite infectate cu Plasmodium (protozor)

Comă urmată de deces
Drepanocitoza și talasemiile determină un anumit grad de rezistență la malarie!

DIAGNOSTICUL de laborator al ANEMIILOR:
RBC↓, Hb↓, Ht ↓

1 - Curs HEMATOPOIEZA - DG ANEMII

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 - Curs HEMATOPOIEZA - DG ANEMII

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS - HEMATOPOIEZA

Elemente figurate Plasmă (55%) 90% apă

Albumine Alfa1, alfa2, beta, Proteine

Funcțiile proteinelor plasmatice

Albuminele (3,5-5,0 g/dL) (~ 55%): produse de ficat; rol în transportul diferitelor

Reglarea volumului Reglarea volumului

• variaţia apei din organism • variaţia cantităţii de oxigen

Menţinerea echilibrului hidro-electrolitic

Distribuţia fluidelor prin filtrare între spaţiul interstiţial şi spaţiul intravascular

Sistemul tampon acid carbonic –

Sistemul tampon al fosfaților:

Proteinele plasmatice se comportă

Moleculă de albumină serică

Sistemul tampon al hemoglobinei

• hemoglobina conține 38 de reziduuri de histidină

Secreția de H+ și a acizilor și bazelor slabe

• Pielea – transpirația elimină excesul de sarcini alcaline sau acide

• Tubul digestiv Digestia intestinală → pierdere de bicarbonați (HCO3-)

• Digestia gastrică → ALCALOZĂ (pierderea unei mari cantități de H+)

• Digestia intestinală → ACIDOZĂ (pierderea unor mari cantități de bicarbonați HCO3-)

• ACIDOZA DE SOMN: acumularea de CO2 (mai ales spre sfârșitul nopții)

• Vârstele tinere și foarte tinere se caracterizează printr-o tendință spre ALCALOZĂ

• Vârstele înaintate se caracterizează printr-o tendință spre ACIDOZĂ (↓ hematoza

• ACIDOZELE negazoase: origine metabolică scăderea rezervei alcaline (HCO3-)

• ALCALOZELE gazoase: origine respiratorie - eliminarea excesivă de CO2

• ALCALOZELE negazoase: origine metabolică

• Măduva osoasă hematogenă activă este

CELULELE HEMATOPOIETICE Celule progenitoare

1.Celule stem pluripotente (CSP) = celule de origine ale tuturor

eritroblastice burst (CFC-EB), mielo-

1. Celulele progenitoare eritroide reprezentate de :

CFC-EB este o celulă blastică

5. Celulele progenitoare megacariocitare reprezentate de:

6. Celulele progenitoare limfopoietice - CFC-Ly B+T din care se formează CFC

•Timusul este un organ limfo-epitelial, care

CFC-Eo, CFC-Ba). Acestea îşi pierd Ag CD34 şi Celule progenitoare

Ex: pe CFC-E apar Ag Rh, receptori pentru

foarte numeroşi. Este populaţia cea mai activă, cu

autoregenerare. tardive: CFC-E CFC-M CFC-G CFC-MEG CFC-Eo CFC-Ba

2. leziuni prin exces (cantitativ) = HIPERPLAZIE – în mieloproliferări acute/cronice

3. leziuni prin modificări calitative (funcționale) = DISPLAZII

• Intre proeritroblast și eritroblastul policromatofil au loc o succesiune de diviziuni cu maturare, astfel:

• Există sincronism nucleo-citoplasmatic = anumită vârstă a nucleului corespunde vârstei citoplasmei.

nucleul se detașează și se îndreaptă spre EB EB EB EB

aproximativ 80% din cantitatea de hemoglobină EP = diviziune + maturare

• Durata totală a eritropoiezei este de 7 zile.

• Factori exogeni necesari eritropoiezei:

• Hematia matură fiind lipsită de nucleu și organite citoplasmatice nu

Există 3 faze ale eritrofagocitozei:

α: 141 AA, β: 146 AA

Fiziologice Patologice Fiziologice Patologice

• Valori biologice de referință:

VALOAREA GLOBULARĂ (VG)

CONCENTRAȚIA ERITROCITARĂ MEDIE DE Hb (CHEM / MCHC):

Hemoglobina eritrocitară medie (MCH):

Concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (MCHC):

Abaterile de la morfologia eritrocitară normală pot fi sesizate sub

Acest dismorfism eritrocitar se înfățișează pe frotiul sanguin colorat

• Incărcarea eritrocitului cu Hb este redusă, nu numai din cauza volumului său

c) Megalocitele – eritrocite mature, de talie foarte mare, cu semnificație

a) Eritrocitele policromatofile și bazofile

a) Eliptocitele sau ovalocitele

e) Platicitele sau leptocitele