Capitolul 2

Analiza activităţii de producţie şi comercializare

Cuprinsul capitolului

 2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza

indicatorilor valorici
 2.2. Analiza cifrei de afaceri
 2.3. Analiza valorii adăugate
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

Sistemul de indicatori valorici utilizați pentru a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare:

a) Cifra de afaceri (CA)

Cifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza căruia se apreciază capacitatea unei întreprinderi de
a obţine venituri din operaţiunile comerciale curente.
Cifra de afaceri face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la
diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii, la estimarea eficienţei managementului practicat.

b) Producţia obţinută destinată livrării (Producţia marfă fabricată) (Qf)

Producţia obţinută destinată livrării reprezintă rezultatul activităţii productive, exprimând valoarea
produselor fabricate, a lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care
urmează a fi vândute.
Producţia obţinută destinată livrării este un indicator util pentru estimarea rezultatului potenţial al
exploatării (profit sau pierdere), deoarece oferă o mai bună corelare cu indicatorii de efort în vederea
calculării eficienţei activităţii întreprinderii.
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

c) Producţia exerciţiului (Qe) reflectă volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de către firmă pe
perioada unui exerciţiu financiar.
Qe = Qv + Qs + Qi
unde:
Qv – producţia vândută;
Qs – variaţia producţiei stocate;
Qi – producţia imobilizată.

d) Valoarea adăugată (VA) reprezintă bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale
întreprinderii.
Valoarea adăugată se determină prin deducerea din producţia exerciţiului a consumurilor intermediare (totalul
consu­murilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).
VA = Qe - Ci

e) Valoarea adăugată netă (Van) exprimă valoarea nou-creată într-o perioadă de timp şi se determină deducând
din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea.
VAn = VA – Ch amortizare
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

Corelații între indicii indicatorilor valorici

Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:

a) I Qv  I Qf

 Egalitatea dintre indicele producţiei vândute şi indicele producţiei marfă fabricate

semnifică menţinerea ponderii stocurilor de produse finite. Inegalitatea este consecinţa
tendinţei care se manifestă pregnant în sensul reducerii ponderii acestor stocuri, fiind
sinonimă cu creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.
 Notă: În aplicațiile ce vor fi rezolvate, Qv este asimilată CA.
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

Corelații între indicii indicatorilor valorici

b) I Qf  I Qe

 Creşterea mai rapidă a producţiei marfă fabricate faţă de creşterea producţiei

exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea stocurilor de producţie
neterminată şi a consumului intern, dar până la un anumit nivel care să nu afecteze
desfăşurarea normală a activităţii de producţie.
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

Corelații între indicii indicatorilor valorici

c) I VA  I Qe

 Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului reflectă

reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în volumul total al activităţii
realizate de întreprindere.
 2.1 Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici

Corelații între indicii indicatorilor valorici

d) I VAn  I VA ,

 reflectă variaţia cheltuielilor cu amortizarea

 2.1 Analiza cifrei de afaceri

 Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente,
fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori de măsurare a performanţelor economice
ale unei întreprinderi.

 Cifra de afaceri permite determinarea poziţiei pe piaţă a unei societăţi, oferă informaţii
despre dinamica activităţii, şansele de extindere a afacerii sau importanţa întreprinderii
în cadrul sectorului.
2.2.1 Analiza dinamicii cifrei de afaceri

Analiza dinamicii cifrei de afaceri se realizează pe baza:

a) modificărilor absolute
- cu bază fixă (BF) CA BF  CA N  CA 0
- bază în lanţ (BL) CA BL  CA N  CA N -1 ;

b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:

CAN CAN
I CA   100 sau I CA   100
CA0 CAN 1
c) ritmurilor de creştere
RCA  I CA  100
d) ritmului mediu anual de creştere:
 CA 
R   n 1 n  1  100
 CA0 
2.2.2 Analiza structurii cifrei de afaceri

Metodologia de diagnosticare a activităţii întreprinderii în funcţie de structura cifrei de

afaceri constă în:

 a) determinarea ponderii deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri, servicii,

activităţi, secţii etc) în totalul cifrei de afaceri:

unde:
gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;
CAi – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;
CA – cifra de afaceri totală.
2.2.2 Analiza structurii cifrei de afaceri

 b) coeficientul de structură Gini-Struck:

unde:
n – numărul de termeni ai seriei;
gi – structura vânzărilor pe categorii de activităţi, grupe de produse ş.a.

Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valori în intervalul [0;1).

 dacă G→1, atunci în structura activităţii întreprinderii un număr redus de elemente
componente deţine o pondere foarte importantă în cifra de afaceri, altfel spus, gradul de
concentrare a activităţii este ridicat;
 dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile de structurare a
activităţii.
2.2.2 Analiza structurii cifrei de afaceri

 c) coeficientul de concentrare Herfindhal:

Coeficientul de concentrare Herfindhal poate lua valori în intervalul [1/n;1].

 dacă H→1 un număr redus de elemente componente participă cu o pondere
importantă la cifra de afaceri, gradul de concentrare a activităţii fiind foarte mare,
 dacă H→1/n vânzările sunt repartizate în proporţii aproape egale între activităţile,
produsele sau unităţile participante la formarea cifrei de afaceri.
 2.2.3 Analiza cotei de piață

Cota de piaţă oferă informații referitoare la poziţia concurenţială a întreprinderii la un

moment dat.
Cota de piaţă permite poziţionarea societăţii în cadrul sectorului de activitate sau în
raport cu concurenţii săi.

Principalii indicatori utilizaţi în analiza cotei de piaţă sunt:

 a) Cota de piaţă absolută (Cabs) - exprimă poziţia întreprinderii pe piaţa (sectorul) pe
care acţionează:

unde:
CAi – cifra de afaceri a întreprinderii analizate;
CAt– cifra de afaceri totală a sectorului.
 2.2.3 Analiza cotei de piață

 b) Cota de piaţă relativă (Crel) - exprimă poziţia întreprinderii în raport cu liderii de

piaţă:

unde:
CAL – cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă.

 Evoluţia cotei de piaţă trebuie apreciată în funcție de dinamismul sectorului de

activitate şi de satisfacţia clienţilor.
 2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

Scopul analizei factoriale:

 determinarea aportului diferiţilor factori de influenţă asupra modificării cifrei de afaceri,

 identificarea cauzelor care au generat modificarea acestora,
 stabilirea planului de acţiune pentru îmbunătățirea performanţelor viitoare.
 2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

Modelul de analiză: Qf CA
CA  N s  
N s Of
Qf M f M f ' Qf
  
Ns Ns Mf Mf'

unde:
CA –cifra de afaceri;
Ns – numărul mediu al personalului;
Qf – producţia obţinută destinată livrării (producţia marfă fabricată);
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe;
Mf ' – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive (active);
Qf
– productivitatea medie anuală;
Ns
CA
– gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată;
Qf
Mf
– gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Ns
Mf'
– ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
Mf
(compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);
Of
– randamentul mijloacelor fixe direct productive (eficiența utilizării mijloacelor
Mf'
fixe direct productive).
 2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

Schema de analiză:

Ns Mf
Ns
Qf
CA Mf'
Ns
Mf
CA
Qf Qf
Mf'
 2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

Metodologia de analiză a cifrei de afaceri după modelul prezentat:

Modificarea cifrei de afaceri este:

CA  CA1  CA0
din care, datorită:

1) Influenţei modificării numărului de salariaţi asupra modificării cifrei de afaceri:


 N s  N s1  N s o   Qf 0

CA0
Qf 0
N s0
2) Influenţei productivităţii medii anuale asupra modificării cifrei de afaceri:
Qf  Qf1 Qf 0  CA0
  Ns1    
 
Ns  Ns1 Ns0  Qf 0
2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

2.1) Influenţei modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii asupra modificării

cifrei de afaceri:

Mf  M f1 M f 0  M f 0 ' Qf 0 CA0
  N s1      
Ns  Mf M f ' 0 Qf 0
 N s1 N s0  0

2.2) Influenţei modificării ponderii mijloacelor fixe direct productive în totalul

mijloacelor fixe asupra modificării cifrei de afaceri:

Mf'  M f '1 M f ' 0

M f1  Qf 0 CA0
  Ns      
Mf N s1  M f 1 M f0  Mf' Qf 0
 0
 2.2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri

2.3) Influenţei modificării eficienţei mijloacelor fixe active asupra modificării cifrei de
afaceri:

Qf M f1 M f '1  Qf1 Of 0  CA0

  N s1     
Mf' N s1 M f 1  M f '1 M f ' 0  Qf
 0

3) Influenţei modificării gradului de valorificare a producţiei fabricate asupra

modificării cifrei de afaceri:

CA Qf  CA CA0 
  N s1  1   1  
Qf N s1  Qf1 Qf 0 

Relații de verificare:
 Adunând influențele 1) + 2) + 3) obținem modificarea absolută a cifrei de afaceri;

 Adunând influențele 2.1) + 2.2) + 2.3) obținem influența modificării productivității muncii
(factorul 2 din modelul de analiză).
 Capitolul 2
Analiza valorii adăugate
Probleme studiate

1. Noțiuni de bază

2. Metode de determinare a valorii adăugate
3. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
4. Analiza factorială valorii adăugate
1. Noțiuni de bază
 Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o companie,
peste valoarea consumurilor provenind de la terţi, respectiv bogăţia
realizată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale
întreprinderii.

 Valoarea adăugată netă (VAn) exprimă valoarea adăugată realizată într-

o perioadă de timp, exclusiv cheltuielile cu amortizarea:
VAn=VA - Ch. Amortiz.

 Valoarea adăugată medie (va) - exprimă valoarea adăugată obţinută în

medie la 1 leu producţie a exerciţiului şi evidenţiază gradul de integrare pe
verticală la nivel de întreprindere:
2. Metode de determinare a valorii adăugate

a) Metoda sintetică (metoda diferenţei):

din volumul total al activităţii de producţie şi comercializare se scad consumurile
intermediare provenite de la terţi.

 În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea adăugată se

determină astfel:
VA = Qe – Ci
în care:
Ci – consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie.

 În situaţia în care întreprinderea desfăşoară, pe lângă activitatea de producţie şi activitate de

comerţ, valoarea adăugată se stabileşte astfel:
VA = (Qe + Mc) – Ci’
în care:
Mc – marja comercială;
Ci’ – consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de producţie şi
comercializare).

Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute (ct. 707) şi costul lor
(ct. 607).
Consumurile intermediare de la terţi se preiau din contabilitatea financiară şi includ:
cheltuielile cu materii prime şi materiale, combustibl, energie, apă, servicii prestate de terţi.
2. Metode de determinare a valorii adăugate

b) Metoda de repartiţie (aditivă):

valoarea adăugată este rezultatul însumării următoarelor elemente
componente :

 salarii şi contribuţii privind asigurările şi protecţia socială,

 amortizare, provizioane aferente exploatării,
 dobânzi,
 impozite şi taxe (exclusiv impozitul pe profit),
 rezultatul exploatării recalculat (Rezultatul exploatării - Cheltuieli
financiare – Rezultatul aferent altor operaţiuni decât cifra de
afaceri).
2. Metode de determinare a valorii adăugate

Abordând valoarea adăugată astfel, se deduce că ea serveşte la

remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali):
 salariaţi,

 capitalul tehnic,
 instituţii de credit,

 stat,
 acţionari/întreprindere.
 3. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Procedeele folosite în analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate sunt:

 modificările absolute,
 indicii calculaţi pe total şi pe elemente componente ale valorii adăugate,
 ritmurile de creştere,
 ponderile (ratele de structură/ratele de remunerare ale valorii adăugate).

Se pot realiza comparaţii:

 în cadrul aceleiaşi companii, între diferite perioade de timp,

 între mai multe companii care au acelaşi obiect de activitate,
 între companii şi mediile sectoriale etc.
3. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Ratele de structură (Ratele de remunerare) ale valorii adăugate

 se construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adăugate

potrivit metodei aditive şi servesc la efectuarea de comparaţii sectoriale şi
interexerciţii.

 reprezintă ponderea deţinută de fiecare element component (ca expresie a

remunerării) în valoarea adăugată.
 Ratele de structură (ratele de remunerare) ale valorii adăugate reprezintă ponderea
deţinută de fiecare element component (ca expresie a remunerării) în valoarea adăugată.

Ch sal  elem aferente

- Rata de remunerare a personalului Rp   100
VA
Cheltuieli cu amortizare a
- Rata de remunerare a capitalului tehnic Ram   100
VA
Dobanzi
- Rata de remunerare a instituţiilor de credit Rc   100
VA

Impozite si taxe
- Rata de remunerare a statului Rs   100
VA

Rezultatul exploatării recalculat

- Rata de remunerare a întreprinderii Ri = × 100
VA
 Capitolul 2
Analiza valorii adăugate
4. Analiza factorială a valorii adăugate

Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate

analiza pe baza modelului:

 M
VA  Qe1    Qe  va
 Qe 
4. Analiza factorială a valorii adăugate
Model de analiză (model de tip multiplicativ):

VA  Qe  va
Qe  T  wh
T  Ns  t

va 
 g i  vai
100
unde:
Qe – producţia exerciţiului;
T – timpul total de muncă;
wh – productivitatea medie orară;
N s – numărul mediu de personal;
t – numărul mediu de ore pe salariat;
va – valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului;
gi – structura producţiei exerciţiului pe produse sau pe tipuri de
activităţi;
vai – valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau
tipuri de activităţi.
Schema de analiză:

Ns
T
Qe t
wh
VA
gi
va
vai
va

Modif. Indice
Nr. crt. Indicatori Simbol P0 P1 abs. (%)
1. Producţia exerciţiului (mii lei) Qe 39.312 41.400 2.088 105,31
Consumurile provenind de la
2. Ci 13.759,2 14.076 317 102,30
terţi (mii lei)
3. Timpul total de muncă (ore) T 196.560 184.000 -12.560 93,61
Numă rul mediu de personal
4. Ns 105 100 -5 95,24
(pers.)
Valoarea adă ugată medie r
va
5. recalculată la 1 leu producţie - 0,645 - -
a exerciţiului (lei)
6. Valoarea adă ugată (mii lei) VA 25.552,80 27.324 1.771 106,93
Numă r mediu de ore pe
7. t 1.872 1.840 -32 98,29
salariat (ore)
Productivitatea medie orară
8. wh 0,200 0,225 0,025 112,50
(mii lei)
Valoarea adă ugată medie la 1
va
9. leu producţie a exerciţiului 0,650 0,660 0,010 101,54
(lei)
 Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor factorilor:
VA = VA1 – VA0 = + 1.771,2 mii lei
din care, datorită:
1. Qe  (Qe1  Qe0 )  va 0 = + 1.357,2 mii lei
din care, datorită:
1.1. T  (T1  T0 ) wh 0  va 0 = -1.632,8 mii lei
din care:
1.1.1.  N s  ( N s1  N s 0 )  t 0  wh 0  va 0 = - 1.216,8 mii lei
1.1.2. t  N s1  (t 1  t 0 )  wh 0  va 0 = - 416 mii lei
1.2.  wh  T1  ( wh1  wh 0 )  va 0 = + 2.990,5 mii lei
2. va  Qe1  (va 1  va 0 ) = + 414 mii lei
din care, datorită:
r
2.1. g i  Qe1 ( va  va 0 ) = - 207 mii lei
r
2.2. vai  Qe1  (va 1  va ) = + 621 mii lei
unde:
r
va 
g i1 vai 0
100
 Interpretarea rezultatelor:

Ca urmare a analizei factoriale efectuate (metoda substituţiei în lanţ), se

constată o creştere a valorii adăugate cu 1.771,2 mii lei, respectiv cu 6,93% faţă de
perioada anterioară. Situaţia se apreciază pozitiv, înregistrându-se o creştere mai
rapidă a valorii adăugate comarativ cu dinamica producţiei exerciţiului (IVA > IQe,
respectiv 106,93% > 105,31%), ceea ce denotă o sporire a gradului de valorificare a
resurselor provenite de la terţi.
Aprofundând analiza prin stabilirea contribuţiei factorilor direcţi la obţinerea
sporului absolut, rezultă că 76,6% din modificarea totală s-a datorat creşterii
producţiei exerciţiului, iar 23,4% sporirii valorii medii adăugate la 1 leu producţie.
Producţia exerciţiului a crescut cu 2.088 mii lei, determinând, în condiţiile date,
sporirea valorii adăugate cu 1.357,2 mii lei. Producţia exerciţiului şi, implicit, valoarea
adăugată prin intermediul acesteia au fost influenţate de modul de utilizare (extensiv
şi intensiv) a potenţialului uman.
 Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a fondului total de timp de
muncă (T), ca efect al diminuării numărului mediu de salariaţi (Ns) şi a timpului de
muncă pe salariat (t), a avut ca efect scăderea valorii adăugate cu 1.632,8 mii lei.
Scăderea numărului de personal şi a timpului mediu de muncă poate fi considerată o
decizie justificată, societatea orientându-de ulterior spre sporirea productivităţii
muncii. Din punct de vedere intensiv, se constată o creştere a productivităţii medii
orare cu 25 lei, care se reflectă în sporirea valorii adăugate cu 2.990 mii lei.
Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului a crescut cu 0,01 lei şi a
determinat sporirea cu 414 mii lei a valorii adăugate totale. Această influenţă denotă
reducerea cu 1% a ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate.
Aprofundând analiza pe factori de gradul al doilea, se constată următoarele:
 structura producţiei exerciţiului (gi) s-a modificat în sensul creşterii ponderii
acelor produse în total producţie a căror valoare adăugată la 1 leu producţia
exerciţiului este inferioară valorii adăugate medii la 1 leu producţie a
exerciţiului la nivel de întreprindere; aceste condiţii, au condus la reducerea
valorii adăugate totale cu 207 mii lei.
 valoarea adăugată la 1 leu producţie pe grupe de produse (vai) a exercitat o
influenţă favorabilă asupra valorii adăugate de +621 mii lei, ca urmare a
creşterii acesteia în perioada P1 la majoritatea grupelor de produse (cele care
deţin ponderi importante).
Direcţiile principale de acţiune pentru creşterea valorii adăugate sunt:

- sporirea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie disponibile şi a

productivităţii muncii printr-o mai bună utilizare a potenţialului uman,
- introducerea progresului tehnic şi adaptarea acestuia la condiţiile pieţei,
- îmbunătăţirea gradului de calificare a potenţialului uman etc.,
- folosirea integrală a timpului de muncă,
- creşterea gradului de valorificare a materiilor prime, materialelor, energiei
etc.,
- analiza oportunităţii modificării gradului de integrare pe verticală, cu scopul
reducerii costurilor,
- obţinerea unor produse de o calitate superioară etc
Capitolul 3
Analiza potenţialului intern
Potenţialul intern - totalitatea resurselor umane şi
materiale aflate în dotarea întreprinderii având ca
destinaţie realizarea obiectului de activitate.
Probleme ale analizei gestiunii resurselor umane:

1. Analiza dimensiunii şi structurii personalului

2. Analiza comportamentului personalului
3. Analiza eficienţei utilizării forţei de muncă
 Resursele umane constituie forţa motrice a activităţii
oricărei întreprinderi.
 Factorul uman trebuie să răspundă cerinţelor
întreprinderii din punctul de vedere al:
 numărului,
 structurii (calificare, experienţă, pregătire profesională, studii etc.),
 comportamentului,
 eficienţei utilizării timpului de muncă disponibil,
 eficienţei muncii.
 Analiza dimensiunii resurselor umane presupune studiul
principlilor indicatori specifici:

 Numărul de salariați la un moment dat - reprezintă efectivul de salariați și se

urmărește la începutul și la sfârșitul perioadei de gestiune

 Numărul mediu de salariați - se calculează ca o medie aritmetică simplă a

efectivului zilnic de salariați. Se poate calcula la nivelul unei luni, unui trimestru,
semestru sau (cel mai utilizat în analiză) la nivelul anului

 Numărul maxim admisibil de personal reprezintă limita superioară a

numărului de personal. Aceasta este stabilită, în funcţie de volumul de activitate
și de productivitatea medie a muncii luată ca bază de comparaţie, prin Bugetul
de venituri şi cheltuieli.
Dinamica personalului pe total şi pe categorii se studiază cu ajutorul:
 Modificărilor absolute (Ns) ,
 Modificărilor relative (I Ns%, RNs %).

Interpretarea rezultatelor trebuie să se realizeze prin comparaţii cu:

 indicatorii valorici (CA, Qf, Qv, Qf, VA),
 indicatorii fizici (producţia fizică, numărul de operaţiuni realizate
într-un interval de timp),
 cheltuielile salariale,
 cu dimensiunea potenţialului tehnico-economic etc.
 Analiza structurii personalului
Analiza structurală a potenţialului uman presupune utilizarea grupării ca
metodă calitativă de selectare a categoriilor de salariaţi. În acest caz, criteriile de
selecţie sunt multiple:
1) După vârstă, potenţialul uman poate fi încadrat în grupe de tipul:
 sub 25 de ani;
 26-30 de ani;
 .......
 peste 55 de ani.
2) După vechimea neîntreruptă în unitatea operaţională, personalul se
clasifică în:
 sub un an;
 doi-cinci ani;
 șase-zece ani;
 ...
 peste 30 de ani.
Empiric, s-a constatat că personalul cu o vârstă cuprinsă între grupele 30-45
de ani şi o vechime neîntreruptă în acelaşi domeniu de activitate de 5-15 ani este
cel mai productiv.
3) După ocupaţie, personalul poate fi grupat în:
 muncitori (direct productivi şi de întreţinere);
 personal tehnic: ingineri, proiectanţi etc.;
 economişti;
 personal tehnic de conducere: tehnicieni, maiştri, șefi de echipă etc.;
 personal administrativ şi de conducere: manageri, directori, şef
servicii etc.;
 personal de deservire generală: de pază, de serviciu etc.

4) După studii, personalul poate fi absolvent de:

 şcoli de meserii;
 studii medii;
 studii superioare;
 doctorat;
 postdoctorat etc.
Acest criteriu se utilizează în caracterizarea situaţiei calificării forţei de
muncă.
 4) După gen:
 bărbaţi;
 femei.
În domeniile în care personalul feminin este predominant, se recomandă o
angajare suplimentară de forţă de muncă, deoarece în decursul timpului pot
interveni concedii de maternitate, întrerupere a activităţii pentru creşterea copilului,
concedii medicale pentru copil etc., care ar perturba desfăşurarea normală a
activităţii.

5) După funcţiile întreprinderii:

 cercetare-dezvoltare;
 producţie;
 comercială;
 resurse umane;
 financiar-contabilă etc.
1 .2 .A n a liza co m p o rta m en tu lu ip erso n a lu lu i

 Studiile statistice au demonstrat că rezultatele economice ale

unei societăţi sunt condiţionate în mare măsură şi de
comportamentul personalului.

 Mobilitatea excesivă a salariaţilor, ineficienţa utilizării

timpului de muncă, precum şi crearea unor stări
conflictuale între conducere şi angajaţi sunt doar câteva
repere în acest sens.
 Stabilitatea personalului este un indicator de apreciere a comportamentului
personalului aflat în opoziţie cu mobilitatea personalului.

Mobilitatea forţei de muncă, sub forma intrărilor sau ieşirilor de personal,

este un concept diagnosticat printr-un grup de indicatori:
1) indicatorii circulaţiei personalului evidenţiază mişcarea angajaţilor
determinată de cauze motivate din punct de vedere al interesului societăţii:
pensionare la limită de vârstă, şomaj din cauza restrângerii activităţii, decese,
transferuri, plecări la studii, satisfacerea stagiului militar, pensionări pe caz de
boală etc.
 Principalii indicatori de caracterizare a circulaţiei personalului sunt:
 coeficientul mediu al intrărilor de personal:
I totale
I ,
Ns
unde:
I – coeficientul mediu al intrărilor de personal;
I totale – numărul salariaţilor angajaţi (intraţi) în unitate în perioada de
analiză (de obicei, în decursul unui an);
Ns – numărul mediu scriptic de salariaţi aferent perioadei de analiză;

 coeficientul mediu al ieşirilor de personal:

E justificat e
E ,
Ns
unde:
E – coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
E justificate – numărul salariaţilor plecaţi din unitate în perioada de analiză,
din motive justificate (pensionări, transferuri, îmbolnăviri etc.);
 2) indicatorii fluctuaţiei personalului au în vedere acele plecări
nejustificate ale angajaţilor care au implicaţii negative asupra performanţelor şi
activităţii întreprinderii deoarece sunt neprevăzute, de exemplu, demisii ale
salariaţilor sau concedieri din cauza abaterilor de la conduita impusă de
managementul societăţii. Indicatorul de analiză a fluctuaţiei personalului este:

 coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului:

E nejustific ate
F  ,
Ns
unde:
F – coeficientul mediu al fluctuaţiei personalului;
E nejustificate – ieşirile de personal din motive nejustificate.
 Utilizând informaţiile oferite de cele două fenomene, circulaţia şi fluctuaţia
personalului, se poate determina coeficientul mişcării totale (Mt), indicator care
evidenţiază proporţia dintre personalul mobil şi cel stabil din societate. Relaţia de
calcul este:
I totale  E totale
Mt  ,
Ns
în care:
E totale – plecările de personal din societate în cursul perioadei de analiză,
indiferent de motiv (justificat sau nejustificat).

Aflat în opoziţie cu acest indicator, gradul de stabilitate a personalului

(Gs) evidenţiază proporţia angajaţilor care în perioada de analiză au rămas fideli
întreprinderii. Se determină prin relaţia:
Gs  1  Mt.
Un aspect important în analiza forţei de muncă îl constituie analiza modului de
utilizare a timpului de muncă.
Pt. caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă, se poate întocmi,
individual sau colectiv, balanţa timpului de muncă.

Nr. INDICATORI T-1 T

crt.
1 Fondul de timp calendaristic – Tc
2 Fondul de timp maxim disponibil – Tmax.d.
3 Fondul de timp efectiv lucrat – Te
4 Fondul de timp nelucrat, din care – Tn
5 Din motive justificate:
5.1 - concediu medical
5.2 - delegaţii
5.3 - concediu creştere copil
5.4 - concediu pentru studii
5.5 - învoiri etc.
6 Din motive nejustificate:
6.1 - absenţe nemotivate
6.2 - întârzieri
T max .d.  Tc  (Sâmbete  Duminici  Sărbători legale  Concediu de odihnă ).

Atunci când timpul efectiv lucrat este diferit de timpul maxim disponibil, se
poate determina indicatorul gradul de utilizare a timpului maxim disponibil:
 Eficienţa utilizării resurselor umane se determină printr-un set de indicatori
specifici, denumiţi productivitatea muncii. Indicatorii de productivitate sunt
calculaţi raportând efectele sub forma performanţelor create de angajaţi la
eforturile de natura resurselor umane:

Efect : Indicatori de performan ţă economică

W .
Efort : Indicatori de poten ţial uman
Indicatorii de performanţă pot fi:
 producţia fizică (tone, kg, l, unităţi fizice, m, m3 );
 producţia exerciţiului (unităţi monetare);
 producţia-marfă fabricată (unităţi monetare);
 valoarea adăugată (unităţi monetare);
 cifra de afaceri (unităţi monetare);
 profit aferent cifrei de afaceri (unităţi monetare) etc.
Indicatorii de potenţial uman pot fi:
 numărul mediu de salariaţi (persoane);
 numărul mediu de personal direct productiv (persoane);
 fondul total de timp de muncă (om-zile);
 fondul total de timp de muncă (om-ore) etc.
 1.3.1. Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza eficienţei resurselor umane

Prin raportarea unui indicator al efectului la cei 3 indicatori de măsurare a efortului, se determină
cele 3 nivele ale W muncii:
 la nivelul anului (productivitatea medie anuală – Wa )
 la nivelul zilei de muncă (productivitatea medie zilnică – Wz ) sau
 la nivelul orei de muncă (productivitatea medie orară – Wh ).

Exemplu: Pe baza producţiei obţinute destinate vânzării (Qf) se obţin indicatorii:

1. productivitatea medie anuală:
Qf
W a (Qf ) 
Ns
2. productivitatea medie zilnică:
Qf Qf
W z (Qf )  
N s  N z Tz (om  zile )
3. productivitatea medie orară:
Qf Qf
W h (Qf )  
N s  N z  N h T (om  ore)
 1.3.2. Corelaţii economice între principalii indicatori
economici de analiză a productivităţii muncii
Interpretarea economică a eficienţei resurselor umane se poate realiza pe
baza corelaţiilor care se stabilesc între indicatorii specifici potenţialului uman.
1. IWa > IWz
Creşterea într-un ritm superior a productivităţii anuale comparativ cu productivitatea zilnică
echivalează cu o creştere a numărului mediu de zile lucrate de un salariat (INz > 100).

2. IT > It
Dinamica superioară a fondului total de timp de muncă exprimat în ore, comparativ cu
dinamica timpului mediu de lucru pe salariat, relevă o creştere a numărului de salariaţi (INs > 100).

3. It > INz
Creşterea într-un ritm superior a timpului mediu pe salariat față de cea a numărului mediu de
zile lucrate de un salariat reflectă creşterea duratei zilei de lucru (INh > 100).

4. IWa > IWh

Creşterea într-un ritm mai rapid a productivităţii medii anuale comparativ cu cea orară se
explică prin creşterea timpului mediu de lucru pe salariat (It >100).

5. IWz > IWh

Creşterea într-un ritm mai rapid a productivităţii medii zilnice comparativ cu productivitatea
medie orară se explică prin creşterea duratei zilei de lucru (INh > 100).
Modelul de analiză pt analiza factorială a productivităţii medii anuale

W a  Nz W z

W z  Nh W h

 gi  whi
Wh  i 1
100
Aplicatie:

Nr. Indice
INDICATORI Simbol Prevăzut Realizat
crt. (%)
1. Producţie marfă fabricată (lei) Qf 6.720.840 6.588.288 98,02
2. Număr mediu de salariaţi (persoane) Ns 42 38 90,47
Număr mediu de zile lucrate de un salariat Nz
3. (zile) 254 252 99,21

4. Durata medie a zilei de lucru (ore) Nh 7,5 8 106,67

Productivitatea medie orară recalculată r
Wh
5. (lei) - 84,5 -
Fond total de timp de muncă Tz
6. (om-zile) (2)x(3) 10.668 9.576 89,76
Fond total de timp de muncă T
7. (om-ore) (2)x(3)x(4) 80.010 76.608 95,74

8. Productivitatea medie anuală (1)/(2) Wa 160.020 173.376 108,35

9. Productivitatea medie zilnică (1)/(5) Wz 630 688 109,92
10. Productivitatea medie orară (1)/(6) Wh 84 86 102,38
 W a  W a1  W a 0 = 173.376-160.020 = + 13.356 lei
din care:
1. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate de un salariat asupra productivității medii anuale:
N z  N z1  N z 0  W z 0 = (252 – 254) × 630 = - 1.260 lei
2. influenţa modificării productivităţii medii zilnice a muncii asupra productivității medii anuale:
W z  N z1  W z1  W z 0  = 252 × (688 – 630) = + 14.616 lei
din care:

2.1. influenţa modificării duratei medii a zilei de muncă asupra productivității medii anuale:
N h  N z1  N h1  N h0  W h0 = 252 × (8 – 7,5) × 84 = + 10.584 lei
2.2. influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii asupra productivității medii anuale:

W h  N z1  N h1  W h1  W h0  = 252 × 8 × (86 – 84) = + 4.032 lei
din care:

2.2.1. influenţa modificării structurii producţiei marfă fabricate asupra productivității medii anuale:
gi  N z1  N h1   rW h  W h0  = 252 × 8 × (84,5 – 84) = + 1.008 lei
2.2.2. influenţa modificării productivităţii orare pe grupe de produse:
Whi  N z1  N h1  W h1  r W h  = 252 × 8 × (86 – 84,5) = + 3.024 lei
 În concluzie:
 Nz  1.260
 Wa  13.356  Nh  10.584
 Wz  14.616 g i  1.008
 Wh  4.032
wh i  3.024

Succint, interpretarea economică a rezultatelor, în limita informaţiilor

disponibile, poate fi realizată astfel:
 INTERPRETAREA ECONOMICĂ A REZULTATELOR ANALIZEI
FACTORIALE:
Comparativ cu baza de raportare, în cazul dat programul, productivitatea
medie anuală a înregistrat o creştere cu 8,35%, respectiv 13.356 lei.
Din punct de vedere factorial, modificarea productivităţii medii anuale poate
fi explicată prin rezultatele analizei în trepte, pe factori direcţi şi indirecţi:
1) numărul mediu de zile lucrate (de un salariat) s-a redus de la 254 la 252
zile, fapt care a afectat productivitatea anuală cu –1.260 lei. Fondul de timp se află
în raport direct proporţional cu evoluţia productivităţii muncii. Reducerea
numărului de zile lucrate poate fi cauzată de factori precum: concedii medicale,
concedii pentru studii, absenţe nemotivate, reducerea timpului maxim disponibil
în condiţiile promovării de la o grupă de vechime la alta (prin creşterea numărului
de zile de concediu de odihnă) etc. Orice pierdere de timp care echivalează cu
reducerea gradului de utilizare a timpului maxim disponibil se apreciază
nefavorabil deoarece determină pierderi de eficienţă, de producţie şi în final de
rentabilitate;
 2. productivitatea medie zilnică s-a modificat comparativ cu prevederile
iniţiale cu +9,92%, influenţând favorabil productivitatea anuală cu +14.616
lei. Detaliind analiza pe factori secundari, s-a constatat:

2.1) durata medie a zilei de lucru a crescut de la 7,5 la 8 ore (+6,6%); în

condiţiile unei eficienţe orare nemodificate, creşterea duratei zilei de lucru a
determinat creşterea productivităţii medii zilnice şi indirect a productivităţii medii
anuale, cu 10.584 lei. Reducerea pierderilor de timp de muncă constituie un
obiectiv pentru fiecare întreprindere. Printre direcţiile de acţiune care conduc la
creşterea duratei medii a zilei de lucru pot fi enumerate:
 reducerea întârzierilor;
 reducerea oficială a pauzelor de masă;
 politica întreprinderii de pontare suplimentară a orelor lucrate, în
condiţiile creşterii cererii pentru produsele entităţii, dar şi în consens cu
legislaţia muncii etc.;
 2.2) productivitatea medie orară a crescut cu 2,38% atât datorită
modificării structurii producției marfă fabricate pe grupe de produse,
cât şi datorită modificării productivităţii medii orare pe grupe;

2.2.1) astfel, creşterea ponderii grupelor de produse cu o

productivitate a muncii superioară mediei pe întreprindere s-a reflectat
şi în creşterea eficienţei anuale a muncii cu 1.008 lei;
2.2.2) productivitatea orară pe categorii a crescut la principalele
grupe de produse şi s-a reflectat pozitiv şi asupra productivităţii medii
anuale cu +3.024 lei.

Creşterea productivităţii muncii poate fi realizată prin:

 îmbunătăţirea gradului de utilizare a timpului de lucru;
 creşterea experienţei;
 perfecţionarea profesională permanentă;
 stimularea angajaţilor;
 creşterea gradului de înzestrare tehnică;
 limitarea fluctuaţiei personalului etc.