Conversația

Realizat de: Paria Camelia

Specializarea: AP
 Definire
Conversația este o activitate de comunicare orală în care doi sau mai mulți
vorbitori alternează rolurile emițătorului și receptorului și negociază sensul enunțurilor .

Conversația presupune interacțiunea atât verbală, cât și non-verbală (cu gesturi,

priviri, poziția corpului, mimica, etc.). Deși există conversații în care nu sunt implicate
elemente non-verbale (cum ar fi într-o conversație telefonică sau unele schimburi pe
Internet, de exemplu). Si, având cele din urma avem componenta paraverbala, care
face referire la pronuntia replicilor, la accentuarea unor cuvinte, la intensitatea vocii, la
tonul pe care se vorbeste si asa mai departe.

7% LIMBAJUL
VERBAL
LIMBAJUL
PAR-
55% 38% AVERBAL
LIMBSJUL
NONVERBAL
 Formele comunicării

„ Multi pot discuta; putini pot conversa.”-Amos Bronson Alcott

Comunicarea umana folosește stimuli si semnale care aparțin următoarelor categorii de limbaj:
• Limbajul verbal (7%): respectiv CUVINTELE
• Limbajul paraverbal (38%): respectiv STIMULI SI SEMNALE transmise prin tonul, volumul si
ritmul vocii
• Limbajul nonverbal (55%): respectiv stimuli si semnale transmise prin: FIZIONOMIE, MIMICA,
GESTICA, POSTURA
• II Paralimbajul si limbajul nonverbal au rolul de a :
• susține mesajele verbale: “E haios” – ras
• accentuarea mesajelor verbale: “Ieșiți!” – brațul întins spre ieșire
• Înlocuirea mesajelor verbale: “Taci, te rog!”(nerostit) înlocuit de ducerea degetului ratator la
buze
• Contrazicerea mesajelor verbale: “M-am supărat pe tine” – zâmbet larg, ras
 Structura
Analiștii conversaționali au abordat schimbul conversațional din două perspective
fundamentale: unitățile care se disting într-o conversație, adică structura acesteia, pe de o
parte, și tipurile de schimburi verbale diferite care pot fi descrise, pe de altă parte. În ceea
ce priveşte structura conversaţiei, şcoala din Birmingham (J. Sinclair şi M. Coulthard 1975)
a descris organizarea conversaţională prototipică, descriere elaborată ulterior de
cercetătorii de la şcoala de la Geneva (E. Roulet et al . 1985).
Organizate ierarhic de la cel mai mare la cel mai mic, unitățile care constituie o
conversație sunt următoarele:
• interacțiunea, care corespunde în ansamblu faptului sau evenimentului comunicativ ,
întregului conversație;
• secvența (episodul sau tranzacția), care se referă la o unitate tematică caracterizată
prin schimbarea activității discursive sau prin alterarea interlocutorilor; se vorbește
despre secvențe de deschidere și de închidere, de exemplu, într-un text de dialog .
• schimbul, care este unitatea minimă de dialog, alcătuită din două sau mai multe ture
conversaționale, precum perechi adiacente sau schimburi didactice de tip întrebare-
răspuns-evaluare sau comentariu;
• intervenția sau mișcarea ( move în engleză), care desemnează fiecare dintre
contribuțiile participanților și este, prin urmare, unitatea maximă din punct de vedere
monologic;
• actul, care se referă la funcțiile ilocuționare și interactive ale diferitelor mișcări; o
intervenţie poate fi formată dintr-un singur act sau din mai multe.
 Elemente fundamentale
Pentru ca o conversație să existe, trebuie să intre în joc o serie de elemente
fundamentale.Mai exact, printre acestea se numără următoarele:

 Emitent, care este cel care transmite informații.

 Destinatar, care este cel care primește informația respectivă.

 Mesaj, care este ceea ce se transmite, adică acea informație menționată

anterior.

 Cod, care este limba în care are loc conversația.

 Canal, care ar fi locul prin care trece informația.

 Context, care este locul în care este dat mesajul în sine.

 Pe lângă toate cele de mai sus, este esențial să fie
clar că pentru ca o conversație să dea roade și să
fie agreabila pentru părțile implicate, trebuie
îndeplinite o serie de cerințe importante:
CERINȚE PENTRU
poza

 Ambii subiecți trebuie să-l asculte cu interes pe

DESFĂȘURAREA celălalt și, bineînțeles, să-și acorde atenție
reciprocă.
UNEI CONVERSAȚII  Este vital să nu întrerupeți persoana care
vorbește.
 Trebuie să păstrați întotdeauna o toleranță
absolută față de declarațiile și opiniile celuilalt
individ implicat în dialog.
 Din când în când, arata un zâmbet sugerand
amabilitate si empatie
 Este necesar să se evite schimbările bruște de
subiecte.
 Nu ignorați persoana cu care aveți conversația.
 Trebuie să vorbiți clar, cu un ton al vocii nici
prea înalt, nici prea scăzut, este esențial să fiți
scurt și să nu folosiți un ton agresiv sau
amenințător.
 Bariere în comunicarea verbală
Bariere interne
• Factori fiziologici/psihologici – starea de sănătate
a interlocutorilor, starea emoțională, stări precum
foamea, setea, nevoia de somn etc.;
• Decodarea incorectă a mesajului, din cauza
diferențelor de sens pe care oamenii îl acordă
aceluiași cuvânt;
• Distorsiuni legate de diferențele de atitudini,
convingeri, sisteme de valori, experiențe de viață;
• Tendința de a evalua, de a judeca sau a
dezaproba mesajul transmis; are loc atunci când
diferențele între imaginea de sine și cea
exterioară sunt disproporționate sau dacă
interlocutorul nu este sigur pe sine.
• Formularea defectuoasă a mesajului – formularea
neclară sau incompletă a mesajului, în mod
intenționat sau nu;
• Limitele individuale în transmiterea și în
receptarea mesajului – viteza devorbire/gândire;
capacitatea de reținere/prelucrare a informației
Bariere externe
• Mediul fizic, spațiul în care se
desfășoară comunicarea – nivelul
zgomotului, iluminarea, temperatura
etc.;
• Distanța fizică dintre interlocutori – fie
cei doi nu se aud reciproc, fie stau
prea aproape;
• Stimuli vizuali/olfactivi etc. ce distrag
atenția (mobilierul, vestimentația,
mirosuri etc);
• Orele/circumstanțele nepotrivite
pentru comunicare;
• Întreruperile repetate care provoacă o
stare de stres;
 Reguli de baza in purtarea unei conversații
conform Codului bunelor maniere
1- Sa nu agresam sau sa enervam interlocutorii prin prea puternica noastră
personalitate , bazându-ne pe excelenta părere pe care o avem despre noi.
Sa nu ridicam tonul , sa nu țipam.
2- Sa nu transformam viața sociala intr-un dialog pentru surzi. Se pare ca
este un blestem al secolului in care trăim. Eugen Ionesco a sesizat si a
transcris aceasta “ necomunicare “ in “ Cintareata cheala “ plecând de la un
manual de invatare a limbii engleze , dar cred ca putea sa plece de la
orice banal dialog cotidian. Aparent , ne ascultam interlocutorul dar ne
gândim la ale noastre. De aici dramele însingurării , stresul si tristețea
fiecăruia dintre noi. Sa invatam sa-l ascultam pe celalalt.
3- Sa nu ne intrerupem brutal interlocutorul , ci sa așteptam cu delicatețe si
tact un moment prielnic pentru a ne spune si noi părerea.
4- Sa nu ne amestecam intr-o discuție la care nu suntem solicitați , cu atât
mai mult când întâlnim o cunostiinta pe strada vorbind cu altcineva. S-ar
putea sa stricam un moment important in viața celor pe care i-am
inoportunat !
 Bibliografie
• https://definicion-de.translate.goog/conversacion/?_x_tr_sl=es&_x_tr_tl=ro&
_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc
• https://cvc-cervantes-es.translate.goog/ensenanza/biblioteca_ele/diccio_ele/
diccionario/conversacion.htm?_x_tr_sl=es&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_p
to=sc
• https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/comunicarea-verbala-tipuri-de-
comunicare-si-cum-ne-putem-imbunatati-aceasta
• https://codulbunelormaniere.blogspot.com/2010/01/arta-conversatiei.html