LEADERSHIP ȘI COMUNICARE

PROFESIONALĂ
PROF. ANTONIA CHIOREAN
 DEFINIȚIA COMUNICĂRII

• Există 126 definiții ale comunicării

• Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puţin două persoane, din care una emite
(exprimă) o informaţie şi cealaltă o recepţionează (înţelege), cu condiţia ca partenerii să
cunoască codul (să cunoască aceeaşi limbă)
• Instrumentul comunicării este limba. Limbajul corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii,
expresia feţei, poziţia corpului, gesturi, etc) reprezintă, de asemenea, o parte importantă a
comunicării.
• O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise
oral, scris şi citit) cu cel nonverbal (exprimat prin semne, gesturi, desene).
 SCOPUL COMUNICĂRII

• Să informeze – Poate ceea ce ti-ai propus sa realizezi este sa informezi oamenii despre un
anumit subiect, sa faci transfer de informatii sau cunostinte. Este totodata scopul ce raspunde
la intrebarea: Ce vreau ca oamenii sa stie la sfarsitul prezentarii mele?
• Să influenteze – Poate iti doresti sa influentezi pe cineva sa faca ceva, sa cumpere ceva, sa sa-
si schimbe parerea. Practic doresti sa convingi pe cineva de ceva anume. Acest scop este cel
care raspunde la intrebarea: Ce vreau ca oamenii sa faca la sfarsitul prezentarii mele?
• Să inspire – Nu intotdeauna vrei sa transmiti informatii sau sa convingi pe oamenii. Uneori iti
poti dori doar sa transmiti o anumtia emotie. Acesta este scopul care raspunde la intrebarea: Ce
vreau ca oamenii sa simta la sfarsitul prezentarii mele?
• Oamenii retin informatia astfel:
• -10% din ceea ce citesc;
• -20 % din ceea ce aud ;
• -30 % din ceea ce vad ;
• -50 % din ceea ce aud si vad ;
• -70 % din ceea ce repeta verbal si scriu;
• -90 % din ceea ce repeta verbal si experimenteaza.
ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE
 Cum comunicăm cu pacientul?

Cum comunicăm la locul de muncă?

Cum comunicăm cu familia?

 COMUNICAREA VERBALĂ

• Comunicarea verbală utilizează limbajul uman articulat. Transferul de informații se

realizează prin intermediul cuvintelor organizate în comformitate cu regulile de construcție
gramaticale
• Pentru a putea exista o relație de comunicare, este necesar ca emițătorul și receptorul să
aiba competențe lingvistice și să dea cuvântului aceeași semnificație și să folosească același
cod.
• În funcție de canalul pe care circulă mesajele verbale, distingem 2 tipuri de comunicare:
orala și scrisa.
• Comunicarea scrisă se realizează vizual.
 COMUNICAREA ORALĂ

• Permite posibilitatea feedbackului

• Este completată de elemente nonverbale și paraverbale
• Nu permite transmiterea unui volum mare de informații
• Informația se pierde, nu are durabilitate
• Este influențată de caracteristicile personale (emoții, stăpânire de sine etc.)
• Asigură verficarea imediată a modului în care mesajul a fost primit și înțeles
• Este influențată de timp.
 COMUNICAREA SCRISĂ

• Feedback inexistent sau întârziat

• Este unilateral
• Lipsesc elemente nonverbale și paraverbale
• Nu este influențată de factori perturbatori de genul context sau starea interlocutorului.
• Permite recepționarea unui volum mare și detaliat de informații
• Se poate păstra
• Este definitivă
• Se pot organiza în liniște ideile
• Receptorul își poate alege momentul pentru citirea mesajului.
 COMUNICAREA PARAVERBALĂ

• Este modul în care este transmis mesajul, limbajul paraverbal se realizează cu ajutorul vocii,
insa prin mesaje vocale fără conținut semantic. Elementele auxiliare sunt volumul, tonul,
ritmul, intonația, dicția, accentul, pauza, tăcerea.
• Manifestările vocale fără sens semantic: oftatul, geamătul, țipătul, dresul vocii, tusea, râsul.
• Funcții:
• Contribuie la intensificarea sau anularea semnificației unui cuvânt
• Direcționează atenția interlocutorului
• Poate dezvălui multe informații asupra stării vorbitorului (grad de emotivitate, statut social,
intențiile vorbitorului)
 COMUNICAREA PARAVERBALĂ: ELEMENTE
• Tonul sau înălțimea și inflexiunile vorbesc despre starea psihică a vorbitorului.
• Ritmul – la o persoană emoționată, sub presiune temporară va vorbi repede. Ritmul trebuie să fie reglat în funcție de
caracteristicile mesajului și caracteristicile interlocutorului. Lucrurile importante trebuie spuse mai rar.
• Intonația – din inflexiuni putem deduce diverse stări ale vorbitorului
• Dicția – abilitatea de a pronunța clar și corect. Cauzele dicției deficitare pot fi de natură funcțională dar și din neglijență,
necunoaștere.
• Accentul – pronunțarea mai intensă, pe ton mai înalt a unui cuvânt pentru a-i sublinia importanța. Lucrurile importante
se transmit prin accentuare.
• Pauza – este foarte importantă, se face înaintea sau după un cuvânt sau mesaj important, sau înaintea unei concluzii.
• Tăcerea – înseamnă refuzul de a răspunde, acordul sau dezacordul față de situația dată și înseamnă refuzul continuării
conversației.
 COMUNICAREA NONVERBALĂ

• Este prezentă în orice ipostază s-ar afla omul, atunci când vorbim, simțim nevoia să
gesticulăm, expresia feței îl ajută pe interlocutor să înțeleagă mai bine starea psihică a
vorbitorului, dar chiar și când omul tace, scrie sau citește, comunicarea nonverbală
este prezentă în manifestările persoanei respective.
• Comunicarea nonverbală reprezintă 55% din comunicare.
• Funcții: accentuează comunicarea verbală orală, completează mesajul verbal,
contrazice anumite aspecte ale mesajului verbal
 COMUNICAREA NONVERBALĂ: FORME

• 1. Comunicarea corporală: expresia feței, expresia gestuală, postura

• 2. Comunicarea tactilă – mesaje transmise prin atingere
• 3. Comunicarea spațială sau proxemică
• 4. Prezența personală
• 5. Comunicarea cromatică
• 6. Comunicarea temporală
• 7. Comunicarea prin semne și simboluri