Sunteți pe pagina 1din 1

Inima ca dipol electric

Inima, din punct de vedere electric este un organ autoexcitabil, o sursă de tensiune electromotoare
variabilă în timp sau un dipol electric mobil(aflat într-un mediu conductor). Contracţia inimii este însoţită
de producerea potenţialului de acţiune.

Electrocardiograma- tehnica de înregistrare a modificărilor potenţialelor electrice ce apar în puncte


diferite de pe suprafaţa corpului, ca rezultat al activităţii inimii. Se realizează cu electrocardiograful.
Electrocardiograma refelectă evenimentele electrice ale excitaţiei cardiace: ritmul cardiac, ritmul şi
originea excitaiei, propagarea impulsului; şi furnizează informaţii despre orientarea anatomică a inimii şi
mărimea relativă a compartimentelor inimii(nu furnizează informaţii despre eficienţa contracţiei şi
pomparea sângelui).

EKG este constituită din 12 derivaţii obţinute prin plasarea a doi electrozi pe membrele superioare, doi
electrozi pe membrele inferioare şi şase în locaţii standard de pe piept.

Electrocardiograma reprezintă o înregistrare a vectorului electric al inimii la un moment dat. Corespunde


depolarizării atriale/ventriculare, activării ventriculare, repolarizării ventriculare, relaxării ventriculare
complete.

Analiza EKG(amplitudinea undelor, felul cum se succed, viteza şi timpul dintre ele) pot oferi informaţii
privind unele anomalii în funcţionarea cordului.

Electroencefalograma

Este o metodă de explorare a fluctuaţiilor de potenţial electric din creier(prin electrozi aşezaţi pe cap)-
activitatea neuronală fiind strâns legată de modificările potenţialului de membrană.

Principala sursă a curenţilor EEG sunt neuronii cu dendrite orientate paralel cu scoarţa cerebrală sau
neuronii localizaţi ceva mai profund în scoarţa cerebrală, care se extind spre suprafaţă.

Undele de pe EEG prezintă diferite forme, durate, frecvenţe şi amplitudini. Au fost clasificate în: alfa,
beta, teta, delta. Frecvenţele potenţialelor înregistrate variază între 1-50Hz, iar tensiunea(amplitudinea)
între 20-100 microvolţi.

Ritmul beta- are cea mai mare frecvenţă. Se înregistrează în regiunea frontală, dar în timpul activităţilor
mentale intense aria lor se extinde.

Ritmul alfa- se înregistrează în special în regiunea parietală şi occipitală. Este asociat cu starea de veghe
relaxată şi dispare la închiderea ochilor.

Ritmul teta- este unda dominantă la copiii între 2-5 ani şi la adulţi în primele faze ale somnului.

Ritmul delta- apare doar în somnul profund şi la copiii de până la 2-3 ani.

Obs: EEG poate fi folosită ca indicator al stărilor normale/anormale de funcţionare ale creierului.

S-ar putea să vă placă și