ANATOMIA ȘI

FIZIOLOGIA OMULUI
 Rădăcina termenului Semnificaţia
Abdomeno Privind abdomenul
Angi/o Cu privire la vasele sanguine
artros Cu privire la articulaţii
cianos Albastru
Cit/o Cu privire la celulă
Derm/o Cu privire la piele
eritros Roşu
Gastr/o Cu privire la stomac
Glicos Glucide, zaharuri
Hepat/o Cu privire la ficat
Hist/o Cu privire la ţesuturi
Leuc/o Alb
Mamo Cu privire la sâni, glande mamare
Nefro Cu privire la rinichi
Neuro Cu privire la sistemul nervos
Osteo Cu privire la oase
fago Cu privire la hrănire
Pato Cu privire la boală
Rino Cu privire la nas
 Prefixul Semnificaţia termenului
a/an fără, absent
acro extremitate
bradi încet
dia prin
dis dificil
endo interior
epi deasupra, peste
hiper peste normal
hipo sub normal
macro mare
micro mic
peri în jurul
tahi rapid
 Sufixul Semnificaţia termenului
-algie Durere
-cite Celule
-ectomie (tomos – a tăia) Îndepărtarea chirurgicală a ...
-gramă Înregistrarea unor parametri
-grafie Procesul înregistrării
-logie (logos – cuvânt, ştiinţă) Studiul ...
-otomie Tăiere în ...
-ostomie Formarea unei deschizături, în mod
chirurgical
-megalie mărire
-patie Boală
-fobie Teamă
-plastie Repararea chirurgicală a ...
-penie Scăderea sau reducerea ...
-scop Instrument de examinare
-ită Inflamaţia ...
 Creşterea complexităţii

sistem

celulă

ţesut
CURSUL NR. 2

◦ CELULA ȘI ȚESUTURILE
CELULA
◦ Primele cercetari asupra structurii celulare au fost
făcute de catre Robert Hooke. Acesta a
experimentat pe material din pluta pe care l-a
sectionat si l-a examinat microscopic observând că
este alcătuit din cămăruțe dreptunghiulare, strâns
lipite intre ele pe care le-a denumit cella (tradus din
limba latina = cămăruță).
◦ El le-a denumit celule, după asemănarea lor cu chiliile din
mânăstiri
DEFINIȚIA CELULEI
◦ Ulterior cercetarile asupra celulelor au continuat atat la plante cat si la animale pana la aparitia teoriei
celulare care defineste celula ca fiind  unitatea de baza structurala, functionala si genetica a
tuturor organismelor vii.
CARACTERISTICILE CELULEI
◦ Celula reprezintă unitatea structurală și funcțională a materiei vii și are
următoarele caracteristici definitorii:
◦ • Stocarea informației genetice sub formă de ADN
• Transmiterea caracterelor ereditare unei noi celule fiice prin diviziune
◦ •Capacitate de autocontrol și adaptabilitate în vederea supraviețuirii
◦ • În funcție de localizarea materialului genetic în celulă, se clasifică în 2 categorii majore:
◦ Procariote – organisme unicelulare lipsite de nucleu și alte organite delimitate de
endomembrane; reprezentate de bacterii (eubacterii) și Archaea
◦ Eucariote – organisme uni- sau multicelulare care au nucleu și organite delimitate de
endomembrane; reprezentate de protiste, fungi, plante, animale
◦ •Sunt diferite prin morfologie, mecanisme genetice, diversitatea organitelor și funcțiile
îndeplinite
VIAȚA UNEI CELULE
◦ • O celulă ia naștere prin diviziune celulară din altă celulă
◦ •În cursul vieții sale, o celulă își formează propriile organite pentru a-și putea
îndeplini funcțiile (devine specializată); diferențierea unei celule în forma ei
adultă este influențată de alte celule prin semnalizare (comunicare) celulară
◦ • Fiziologic, o celulă moare în urma unui proces celular programat (apoptoza)
CELULE STEM VS. CELULE DIFERENȚIATE

◦ •Unele celule rămân în organismul adult în stadiul de celule nediferențiate – celule stem
◦ • Caracteristici ale celulelor stem:
◦ Capacitate de autoreînnoire (parcurg numeroase cicluri de diviziune celulară, fără a-și pierde
statutul nediferențiat, deoarece se divid asimetric – în urma diviziunii rezultă o celulă identică
cu cea inițială, cu proprietăți stem și o celulă care va porni pe calea diferențierii)
◦ Multipotență – abilitatea de a se diferenția în mai multe tipuri celulare specializate
(diferențiate)
 Dimensiunea celulelor
◦ Majoritatea celulelor sunt microscopice având dimensiune medie, fiind cuprinse intre 10 - 100µ (micron). Exista exceptii
de cellule care au dimensiuni macroscopice (ex: ovulele, fibrele musculare) si cellule cu dimensiuni extrem de mici
(hematiile adulte – globulele rosii) care au 7 µ.
◦ • Cea mai mare celulă este ovocitul – poate atinge 200 μm
◦ • Eritrocitul are 7-8 μm
◦ - mici (4-5 μ): celulele din stratul granular extern al scoarţei cerebrale şi cerebelare şi hematiile (5-7 nm);
◦
- mijlocii (10-30 μ): majoritatea celulelor din organismul animal (leucocitele, hepatocitele, celulele epiteliale şi
conjunctive);
◦
- mari (30-200 μ): celulele de la nivelul ovarului, celulele din ţesutul nervos, neuronii multipolari din coarnele ventrale
ale măduvei rahidiene.
◦
- gigantice (>200 μ): celulele ţesutului muscular striat de tip scheletic, ovulul matur.

◦ Ochiul uman poate observa structuri până la 0,1 mm

Forma celulelor
◦ Dupa fecundatie in primele zile de formare a
embrionului toate celulele sunt sferice.
◦ Pe masura ce se formeaza tesuturile, celulele
pot avea forma de stea (ex. neuronii), forma
de fus (cele muscular), forme de cub (celulele
din caile respiratorii), de cilindru (ex. Din
intestinul subtire), etc.
◦ Forma iniţială a celulelor este sferică, după diferenţiere luând o altă formă caracteristică (fig. 12). Pot fi:
◦ Aplatizate (pavimentoase)
◦ Ovale
◦ Fusiforme
◦ Stelate
◦ Prismatice
◦ Cubice etc.
◦ Forma celulelor este adaptată funcţiei: globulele roşii discoidale sunt adaptate pentru transportul gazelor.
Forma neregulat ă a neuronilor creşte raportul suprafaţă/ volum, ce permite trecerea influxului nervos.
 
◦ Suprafaţa unor celulelor poate fi netedă, permiţând trecerea cu uşurinţă a substanţelor. Alte celule
prezintă o suprafaţă denivelată ce ajută la absorbţie. Privind forma şi dimensiunile celulelor, toate
prezintă modificări structurale pentru a servi funcţiei pe cae trebuie să o îndeplinească.
Forma celulelor a. Neuronul; b. Celulă epitelială pavimentoasă; c. Celulă musculaă netedă;
d. Celulă musculaă striată de tip scheletic; e. Leucocit; f. Hematie;
g. Osteocit; h. Spermatozoid
Alcătuirea celulei
◦ 1.      Compozitia chimica a celulei
◦ Materia vie este alcatuita din 6 elemente chimice fundamentale si un nr. de elemente auxiliare sau
secundare.
◦ Elementele fundamentale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, sulf si fosfor.
◦ Elementele auxiliare sunt: magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier, zinc si seleniu.
◦ Aceste elemente chimice formeaza peste 600 tipuri de combinatii chimice organice si anorganice.
Substanțele organice: proteine, glucide și
lipide
◦ Proteinele sunt substante organice complexe, care au in principal, rol structural in alcatuirea
membranelor celulare, in structurile musculare, osoase, in hemoglobina, etc.
◦ Subunitatile chimice ale proteinelor se numesc aminoacizi.
◦ Exista si proteine functionale, ca de exemplu enzimele care faciliteaza desfasurarea unor reactii chimice,
si nucleoproteinele (ADN si ARN).
◦ Glucidele, carbohidrati sau zaharuri, sunt substante organice complexe care au principalul rol energetic
in organism.
◦ Lipidele sau grasimile sunt de asemenea substante complexe care au atat rol structural cat si functional.
◦ Compuşii organici
◦  
◦ Proteinele 
◦ Proteinele sunt compuşi organici alcătuiţi din aminoacizi. În structura proteinelor intră 20 de aminocizi. Varietatea
de combinaţii permite formarea unei anumite structuri şi a unui anumit mod de funcţionare. Proteinele sunt cele
mai abundente substanţe organice şi pot exista individuale sau asociate acizilor nucleici (nucleoproteine),
glucidelor (glicoproteine), lipidelor (lipoproteine) . Proteinele îndeplinesc în organism diverse roluri: structural,
enzimatic, de transport, în contracţia musculară, în apărarea organismului.
◦  
◦ Glucidele  
◦ Glucidele sunt compuşi organici care conţin în moleculă C, H şi O. Din această categorie fac parte
monozaharidele, dizaharidele şi polizaharidele. Principalul lor rol este cel energetic. Excesul de glucide poate fi
convertit în lipide.
◦  
◦ Lipidele
◦ Lipidele sunt a treia categorie mare de substanţe organice. Sunt insolubile în apă şi includ grăimi şi subtanţe
înrudite, precum colesterol, fosfolipide. Lipidele au rol structural şi energetic. Deasemenea protejează şi izolează
diverse organe. Fosfolipidele intră în structura membranei celulare.
◦ Pentru a înţelege structura şi funcţia, trebuie înţeleasă chimia corpului uman. Toate procesele din
organism se desfăşoară respectându-se principiile chimiei. Mai mult, disfuncţionalităţile din organism au
de multe ori, o bază chimică.
◦  
◦ Compoziţia chimică a celulei
◦  
◦ Elementele sunt cele mai simple substanţe chimice. Patru dintre elemente reprezintă cam 95% din masa
corpului (carbonul, hidrogenul, oxigenul şi azotul). Alte elemente comune existente în orgnism sunt:
calciul, potasiu, sodiu, fosfor, magneziu şi sulf. Puţine dintre elemente se găsesc libere în organism,
majoritatea formează legături, alcătuind molecule. Unele molecule sunt alcătuite din atomi identici (O 2),
altele sunt alcătuite din tipuri diferite de atomi (H 2O).
◦ Compuşii existenţi în organism se împart în 2 mari categorii: compuşi organici şi anorganici. Compuşii
organici sunt caracteristici organismelor vii şi sunt reprezentaţi de: proteine, glucide, lipide, vitamine,
acizi nucleici. Compuşii anorganici sunt prezenţi şi materia nevie şi sunt reprezentaţi de apă şi săruri
minerale (electroliţi).
APA
Apa este compusul cel mai abundent prezent în celule şi în mediul extracelular. Apa este prezentă, de cele
mai multe ori, în corp, sub formă de soluţii, ea reprezentând solventul. Apa este un solvent aproape
universal, aproape toţi compuşii chimici putându-se dizolva în ea. În plus, are rolul de a transporta diverşi
metaboliţi prin membrana celulară sau dintr-o parte în alta a celulei. Apa contribuie la termoreglare,
absorbind sau eliberând căldură. O altă funcţie a apei este implicarea în diverse reacţii enzimatice
(hidroliza).

◦ Electroliţii

◦ Electroliţii sunt compuşi anorganici care se descompun în ioni în mediul apos, formând soluţii capabile
să permită trecerea curentului electric. Rolul electroliţilor este de a menţine constant pH medului intern,
deasemenea sunt implicaţi în transmiterea influxului nervos, în contracţia musculară. Dezechilibre în
balanţa electrolitică pot duce la crampe musculare, friabilitate osoasă, comă sau diabet.
◦ Cele trei componente majore ale celulei eucariote sunt:
◦ • Membrana celulară
• Citoplasma = citosol + organite
• Nucleul
◦ • Organitul – element intracelular, caracterizat printr-o organizare moleculară complexă și specifică,
determinând morfologii și funcții specifice
◦ • Organitele se clasifică în:
◦ Delimitate de endomembrană – nucleu, reticul endoplasmic, aparat Golgi,
◦ lizozom, peroxizom, mitocondrie
◦ Nedelimitate de endomembrană – ribozomi, citoschelet, proteazom
◦ Membrana celulară (Plasma lema)
◦ este alcătuită în principal din:
◦ proteine
◦ un dublu strat fosfolipidic
◦ colesterol
◦ carbohidrati
◦ alte lipide
 Proteine fibrilare

Glucide

Glicolipide

Dublu strat
fosfolipidic

Proteine
Colesterol globulare
◦ a)      Membrana este foita externa care acopera continutul celular. Dpdv chimic este formata din doua
straturi de fosfolipide printre care se gasesc moleculele de proteine.
◦ Uneori pe suprafata fosfolipidelor se pot afla molecule de cholesterol si chiar glucide.
◦ Proteinele din structura membranei pot indeplini urmatoarele functii:
◦ -          Participa la transportul activ al unor substante intre interiorul si exteriorul celulei (transporta
sodium, potasiu, glucoza si aminoacizi).
◦ -          Leaga celulele intre ele intr-un tesut
◦ -          Receptioneaza stimuli externi si hormoni
◦ Grosimea membranei este de aprox. 65 – 100 angstromi (Å). Structura membranei celulare nu este pe
deplin elucidată, dar majoritatea cercetătorilor acceptă ca fiind real modelul mozaicului fluid. Structura
de bază este reprezentată de stratul dublu fosfolipidic. În acest strat sunt inserate proteine mari,
globulare. Fiecare fosfolipid din membrană conţine un capăt solubil în apă (hidrofil) şi un capăt solubil
în grăsimi (hidrofob). Capătul care conţine fosfatul este hidrofil, iar cel care conţine acizii graşi este
hidrofob. Deoarece capetele hidrofobe sunt respinse de apă, dar se atrag între ele, au tendinţa naturală de
a se dispune în zona centrală a membranei, unele spre altele. Polii hidrofili constituie cele două feţe ale
membranei, în contact cu mediul intracelular şi extracelular. Stratul lipidic este impermeabil pentru
substanţele specific solubile în apă, cum ar fi ionii, glucoza sau ureea. În schimb, substanţele solubile în
grăsimi, precum oxigenul, dioxidul de carbon, alcoolul, pot pătrunde prin stratul fosfolipidic, cu
uşurinţă.
◦ Colesterolul este tot de natură lipidică. Acesta determină gradul de permeabilitate (impermeabilitate) al
stratului fosfolipidic la compuşii hidrosolubili ai mediului interstiţial.
◦ Proteinele membranare se găsesc, multe dintre ele, însoţite de glucide. Se disting două categorii mari
de proteine, după modul de dispunere în membrană:
◦ proteine transmembranare (integrale)
◦ proteine periferice, ataşate doar la una dintre suprafeţele membranei
◦ Multe dintre proteinele integrale formează canale (pori) membranare(i), prin care moleculele solubile
în apă, inclusiv apa, pot străbate membrana. Aceste canale proteice permit trecerea preferenţială a
anumitor molecule. Alte proteine integrale se comportă ca şi cărăuşi, transportând substanţe care altfel
nu pot străbate membrana. Uneori, transportă substanţele în sensul opus direcţiei normale de difuziune
(transportul activ, cu consum energetic). Altele se comportă ca şi enzime. Proteinele integrale pot servi ca
receptori pentru moleculele solubile în apă, cum ar fi hormonii peptidici, care nu pot trece altfel prin
membrana celulară. Prin interacţiunea receptorului cu diferiţi liganzi (molecule care se ataşează
receptorului), acesta suferă o modificare conformaţională. Modificarea induce activarea regiunii interne a
receptorului sau activarea unor proteine intracelulare ataşate receptorului, care determină un anumit
răspuns din partea celulei.
◦ Proteinele periferice sunt adesea ataşate celor integrale. Acestea funcţionează, în majoritate, ca enzime
sau ca reglatori ai transportului membranar.
◦ Glucidele membranare se găsesc în combinaţie proteinele sau cu lipidele. Acestea se găsesc la
exteriorul celulei şi intervin în încărcarea membranei. Deasemena contribuie la coeziunea celulelor.
Altele intră în structura unor receptori.
◦ Functiile membrane celulare:
◦ -          Rol de protective
◦ -          Da forma celulei
◦ -          Este permeabila selectiv sau semipermeabila
◦ -          In cazul unor cellule (nervoase sau musculare), membrana este polarizata electric in stare de
repaus cu sarcini pozitive la exterior  si negative la interior
b)      Citoplasma
◦ -          Umple continutul cellular si are 2 subcomponente structural: hialoplasma sau citoplasma
fundamental si organitele celulare.
◦ Hialoplasma este o solutie coloidala care contine apa, saruri minerale si substante organice sub forma de
picaturi. Este sediul principal al tuturor reactiilor celulare.
◦ Conţine dizolvate proteine, electroliţi şi glucoză. În citoplasmă se găsesc dispersate lipide neutre, granule
de glicogen şi organitele.
◦ In functie de temperatura, hialoplasma se gaseste in stare de gel sau gelatina, cand e frig si stare de sol
cand e cald.
◦ Organitele celulare pot fi impartite in doua categorii:
◦ 1.      Organite comune
◦ 2.      Organite specifice
◦ Organitele comune sunt :
◦ -          reticolul endoplasmatic (RE), 
◦ -          aparatul Golgi
◦ -          mitocondrii
◦ -          ribozomi
◦ -          lizozomi
◦ -          centrul cellular
◦ Organitele celulare:
◦ → cu membrană dublă: mitocondriile
◦ → cu membrană simplă: lizozomii, reticulul endoplamatic, aparatul Golgi, peroxizomii
◦ → lipsite de membrană: ribozomii, centrozomul
◦ Organitele specifice sunt  neurofibrile, corpii nissl (doar in neuron), miofirbilele (doar in celulele
muscular), cilii si flagelii care sunt firisoare care apar pe suprafata membrane unei celule cu rol in
miscare (de ex. flagelul spermatozoizilor).
Mitocondriile
◦ Mitocondriile sunt formatiuni ovale cu membrane dubla in care membrane interna formeaza adancituri
numite criste care contin enzime oxidoreducatoare (enzime care ard elementele nutritive).
◦ Rolul mitocondriilor este de a realize respiratia celulara pentru a elibera energia necesara organismului.
◦ Mitocondriile sunt prezente în citoplasma tuturor celulelor, dar numărul lor variază de la mai puţin de
100 la câteva mii, în funcţie de necesarul energetic al celulei. Au forma şi dimensiunea variabile:
globulară, elongată, filamentoasă. Structura de bază a mitocondriei (fig. 15) este reprezentată de o
membrană dublă (anvelopă) şi o matrice (plasma mitocondriei). Membrana are aceeşi structură ca şi
membrana celulară. Mebrana externă este netedă, cea internă invaginează creste mitocondriale. Acestea
prezintă ataşate numeroase enzime oxidative.
◦ Matricea conţine mari cantităţi de enzime dizolvate implicate în producerea de energie. Aceste enzime
acţionează împreună cu enzimele ataşate crestelor, în scopul oxidării nutrienţilor cu obţinere de energie.
Această energie este stocată în molecule macroergice (care acumulează mari cantittăţi de energie) numite
ATP (adenozin trifosfat). ATP-ul ste transportat apoi extramitocondrial pentru a elibera energia de fiecare
dată când este necesară. Mitocondriile se replică independent, de fiecare dată când este nevoie de energie
în plus în celulă. Acest lucru se datorează existenţei ADN-ului mitocondrial.
MITOCONDRIA
membrană externă

membrană internă

matrice (ADN
mitocondrial,
enzime, ARN)

creste mitocondriale
cu enzime oxido-reducătoare
◦ !!!Deoarece mitocondriile se găsesc doar în ovul, nu şi în capul spermatozoidului, toate mitocondriile
se transmit pe cale maternă. Replicându-se independent de nucleu, ele se transmit identic de la mamă.
O formă rară de orbire – neuropatia optică ereditară Leber – se consideră că s-ar transmite astfel.
◦ Rolul mitocondriilor este acela de a produce energie pentru celulă, prin respiraţia celulară.
MITOCONDRIA
◦ Reticulul endoplasmatic are aspectul unui sistem de canale care strabat toata citoplasma de la
membrana nucleului pana la membrana celulara.
◦ Exista doua tipuri de RE: neted si rugos (aspru) cand pe suprafata lui se gasesc ribozomi.
◦ Rolul RE este acela de a transporta substante intre membrane nucleului si membrana celulei, de a
participa la sinteza proteinelor impreuna cu ribozomii si mai rar de a depozita diferite substante.
RETICULUL ENDOPLASMATIC
◦ Reticulul endoplasmatic este alcătuit dintr-o reţea de canalicule şi cisterne, răspândite în citoplasmă.
Aceste canalicule sunt interconectate. Peretele reticulului are aceeaşi structură ca şi membrana celulară.
Spaţiul din interiorul reţelei de tuburi este plin cu un matrix, diferit de cel extrareticular, însă este acelaşi
cu cel aflat între cele două mebrane care acoperă nucleul. Suprafaţa pereţilor reticulului poate depăşi în
unele celule (hepatocite) de 30 – 40 ori suprafaţa celulei.
◦ Rolul reticului este de a transporta diverse substanţe în celulă. Deasemenea suprafaţa mare permite
existenţa a numeroase enzime implicate în metabolismul celulei. Deasemena are rol mecanic, de
susţinere a celulei.
◦ Reticulul endoplasmatic poate fi de două tipuri:
◦ Reticul endoplasmatic rugos (granular) – RER
◦ Reticul endoplasmatic neted - REN
◦ Reticulul endoplasmatic rugos prezintă ataşaţi ribozomi şi este implicat în sinteza proteinelor. Reticulul
endoplasmatic neted este lipsit de ribozomi şi este implicat în sinteza unor lipide.
◦ !!! O persoană care consumă repetat anumite substanţe, cum ar fi alcoolul sau fenobarbitalul,
dezvoltă o toleranţă, astfel că este nevoie de cantităţi din ce în ce mai mari pentru a obţine efectul
iniţial. Explicaţia citologică este aceea că acest consum îndelungat determină proliferarea reticulului
endoplasmatic neted în vederea detoxifierii eficiente a organismului.
 tubuli
membrană

ribozomi

RER REN
◦ Aparatul Golgi se mai numeste si dictiozom si este format dintr-un system membranar asemanator unor
saci turtiti care se termina la capete cu mici vezicule.
◦ Rolul lui este de a elimina si excreta diferite substante.

◦ Aparatul Golgi este strâns legat de reticulul endoplasmatic. Este format din 4 sau mai multe straturi de
vezicule aplatizate din care se desprind alte vezicule sferice. Acest aparat este bine dezvoltat în celulele
secretoare. Aparatul Golgi funcţionează în dependenţă cu reticulul endoplasmatic. Vezicule
transportoare desprinse din reticul fuzionează cu aparatul Golgi. Substanţele transportate sunt procesate
de acest aparat şi formează lizozomi, vezicule secreatoare sau alte componente.
◦ Rolul aparatului este acela secretor şi de sinteză de carbohidraţi.
APARATUL GOLGI
vezicule secretoare

aparatul Golgi

vezicule
transportoare

reticulul
endoplasmatic
LIZOZOMII
 
◦ Lizozomii sunt vezicule sferice desprinse din aparatul Golgi şi dispesate apoi în citoplasmă.
◦ Lizozomii conţin peste 40 de tipuri diferite de enzime, numite hidrolaze şi alcătuiesc un sistem digestiv
al celulei, ce permite degradarea structurilor celulare distruse, a particulelor încorporate de celulă şi a
unor bacterii.
◦ Membrana lizozomilor împiedică răaspândirea hidrolazelor prin celulă şi autoliza celulei.
LIZOZOMII
◦ !!! Atrofierea normală, sau reducerea mărimii uterului după naştere, se datorează activităţii
lizozomilor. La fel, regresia sânilor după perioada de alăptare se datorează aceloraşi organite.
◦ !!! Unele boli se datorează funcţionării anormale a lizozomilor. Inflamarea dureroasă din artritele
reumatoide, de exemplu, are loc atunci când enzime lizozomale sunt eliberate în capsula articulaţiilor
şi iniţiază deigestia ţesutului înconjurător.
Ribozomii (granulele lui Palade)
◦ Ribozomii se mai numesc si granulele lui Palade,dupa numele cercetatorului American de origine
romana care i-a descoperit si anume George Emil Palade a primit premiul Nobel.
◦ Rolul lor este de a fi sediul siNtezei proteinelor.

◦ Ribozomii sunt orgnite lipsite de membrană celulară, prezenţi liberi în citoplasmă sau ataşaţi reticului
endoplasmatic sau membranei externe a nucleului.
◦ Se formează în nucleoli.
◦ Au aspect sferic şi sunt formaţi din 2 subunităţi ce conţin ARN ribozomal şi proteine.
◦ Au rolul de a sintetiza proteinele prin legarea aminoacizilor conform informaţiei codificate în acizii
nucleici.
 NUCLEUL
◦ Este de obicei localizat central în celulă.
◦ În cazul adipocitelor, fibrelor musculare striate de tip scheletic este împins spre periferie. Reprezintă cea mai
mare componentă a celulei şi conţine materialul genetic ce determină structura şi funcţiile celulei. Majoritatea
celulelor conţin un singur nucleu. Unele celule nu prezintă nucleu (hematia adultă), altele au 2 (hepatocitul),
sau chiar mai mulţi (fibra musculară striată de tip scheletic).
◦ Nucleul este delimitat de o membrană dublă, poroasă. Porii sunt formaţi din proteine ce permit trecerea
selectivă a ARN-ului, a unor proteine şi a unor complexe ARN – proteine. În interiorul nucleului se găseşte
carioplasma ce conţine:
◦ Nucleolii: corpi sferici lipsiţi de membrană formaţi din ARN şi proteine cu rol în sinteza ribozomilor.
◦ Cromatina este o masă cu aspectul unui ghem, formată din ADN, proteine şi mici cantităţi de ARN şi diferiţi
ioni. Cromatina reprezintă materialul genetic al celulei. Când o celulă se divide, cromatina se spiralizează şi
se condensează formân cromosomii. Fiecare cromosom poartă mii de gene responsabile de caracterele
organismului.
◦ Rolul nucleului este de a depozita şi transmite informaţia genetică la descendenţi şi de a controla activitatea
întregii celule prin procesul de sinteză proteică.
NUCLEUL
membrană por nuclear
nucleară
nucleol

mb. ext.

nucleu
mb.
int.

cromatină
 Ap. Golgi
Granule de
secreţie Membrana nucleară
Centriol Mitocondrie

Nucleol Lizozom
Cromatină

Nucleu Membrana
celulară

Microtubuli

Reticul endoplasmatic
rugos

Citoplasmă
Reticul Ribozomi
endoplasmatic
neted
ȚESUTURILE – DEFINIȚIE
◦ Tesutul reprezinta o grupare de celule care au acceasi origine, forma, structura si functie. Toate celulele
tesuturilor se formeaza prin diviziunea mitotic a celulei ou (sau zigot).
◦ In corpul omului exista 4 tipuri principale de tesuturi:
◦ 1.      Tesutul epitelial
◦ 2.      Tesutul conjunctiv
◦ 3.      Tesutul muscular
◦ 4.      Tesutul nervos
Țesutul epitelial
◦ Este format din celule strâns unite între ele prin substanţă fundamentală.
◦ Celulele sunt dispuse pe o membrană bazală
◦ Ţesutul este nevascularizat, hrănirea se face prin difuzie, pe baza ţesutului conjunctiv lax situat sub
membrana bazală.
◦ Ţesuturile epiteliale formează cu ţesutul conjunctiv o unitate funcţională
◦ După rolul pe care-l îndeplinesc în organism, epiteliile se clasifică în:
 ◦ 1. Epitelii de acoperire:
◦ Unistratificate:
◦ Pavimentos: pleură, periard, peritoneu, endoteliul vaselor sanguine şi limfatice
◦ Cubic: tubul contort distal al nefronului
◦ Columnar (prismatic):
◦ Cu cili: trompele uterine
◦ Cu microvili: epiteliul tubului digestiv de la stomac la rect

◦ Pseudounistratificate: este un epiteliu unistratificat, la care nucleii celulelor sunt situaţi la nivele diferite
şi creează efectul de pluristratificat: mucoasa traheei şi a bronhiilor principale
◦ Pluristratificate:
◦ Pavimentos:
◦ Cheratinizat: epiderma
◦ Necheratinizat: mucoasa bucală, faringiană, vaginală
◦ Cubic: canalele mari de secreţie ale glandelor salivare, mamare, sudoripare
◦ Prismatic: canalele mari de secreţie ale unor glande salivare, uretra peniană
. Ţesut epitelial de acoperire cubic simplu – tubul contort distal al
nefronului
◦ d.      De tranziţie (uroteliu): este un epiteliu de acoperire la care numărul de straturi variază: vezica
urinară, căile urinare.
◦ Atunci când vezica urinară este plină numărul de straturi scade, iar când este goală, numărul de straturi
creşte
◦ 3.      Epiteliile senzoriale sunt alcatuite din celule care au proprietatea de a receptiona actiunea unor
stimuli din mediul intern sau extern
◦ Intra in alcatuirea organelor de simt: ochi, urechi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, piele, etc.
 ◦ 2. Epitelii glandulare: intră în alcătuirea glandelor, alături de ţesut conjunctiv, vase de sânge şi nervi.
◦ Glandele sunt de 3 tipuri mari:
◦ Glande exocrine: îşi varsă produsul de secreţie printr-un canal. Prezintă:
◦ O porţiune secretorie (adenomer)
◦ Un canal de secreţie (duct)
◦ După forma părţii secretorii pot fi:
◦ Tubuloase
◦ Acinoase
◦ Tipuri morfologice de glande exocrine (fig. 47):
◦ Simple:
◦ Tubulare: glandele Liberkuhn din mucoasa intestinală
◦ Acinoase: glandele sebacee
◦ Compuse:
◦ Tubulare: glandele Brunner din duoden
◦ Acinoase: glandele mamare
◦ Tubulo-acinoase: glandele salivare
◦ După mecanismul de excreţie, glandele pot fi (fig. 48):
◦ Merocrine: produsul de secreţie este eliminat fără distrugerea celulelor secretoare: pancreasul exocrin
◦ Holocrine: produsul de secreţie se elimină prin distrugerea completă a celulei secretoare: glandele
sebacee
◦ Apocrine: produsul de secreţie se elimină prin distrugerea polului apical al celulei: glandele mamare
◦ Glandele endocrine: elimină produsul de secreţie direct în sânge. După structură, pot fi:
◦ Foliculare (tiroida)
◦ Sub formă de cordoane: pancreasul endocrin
◦ Glandele mixte: prezintă şi parte endocrină şi parte exocrină: pancreasul, ovarul, testiculul
Tipuri de glande exocrine după
mecanismul excreţiei
Tipuri morfologice de glande exocrine
◦ 3. Epiteliile senzoriale: sunt formate din celule specializate pentru captarea stimulilor şi transformarea lor
în impuls nervos, transmis mai departe prin dendritele neuronilor cu care vin în contact: celulele
senzoriale auditive, vestibulare, gustative
Tesutul conjunctiv
◦ Se afla sub tesutul epitelial si poate sa indeplineasca urmatoarele functii:
◦ 1.      Hraneste epiteliul sub care se afla, prin vasele de sange pe care le contine.
◦ 2.      Reprezinta un deposit de saruri pentru intregul organism
◦ 3.      Protejeaza organe vitale si mentine temperatura corpului participand la termoreglare.
◦ Tesutul conjunctiv are 3 componente principale:
◦ -          Cellule conjunctive
◦ -          Fibre elastice, de reticulina si de colagen
◦ -          Substante fundamentale care umple spatiile dintre celule si fibre

◦ In functie de cantitatea de saruri din substantele fundamentale deosebim:

◦ -          Tesut conjunctiv moale
◦ -          Tesut conjunctiv semidur sau cartilaginos
◦ -          Tesut conjunctiv dur sau osos
◦ 1.      Tesutul conjunctiv moale contine o cantitate foarte mica de saruri si se prezinta sub forma de:
◦ -          Tesut moale, lax sau omogen. Este cel mai raspandit tip de tesut care umple spatiile dintre
organelle corpului
◦ -          Tesutul moale elastic prezent in peretele vaselor de sange
◦ -          Tesut moale fibros, intra in alcatuirea foitelor care protejeaza muschii si tendoanele
◦ -          Tesutul moale reticulat in care predomina fibrele de reticulina sub forma de retea in ochiurile
careia se gasesc celule. Se afla in ganglionii limfatici, splina si maduva rosie a oaselor.
◦ -          Tesutul moale adipos sau gras in care predomina celulele care acumuleaza grasime si se gaseste in
hipoderm si in jurul organelor vitale.
Fascia – ţesut conjunctiv moale fibros
◦ 2.      Tesutul conjunctiv semidur sau cartilaginous contine o cantitate medie de saruri si poate fi:
◦ -          Tesut cartilaginos elastic: se gaseste in pavilionul urechii, varfului nasului si epiglota.
◦ -          Cartilaginos fibros: este cel mai rezistent si se gaseste in discurile dintre vertebre si meninscuri.
◦ -          Hialin sau omogen se gaseste in cartilajele articulare, laringe, trahee si cartilajele costale
Tendon - ţesut conjunctiv moale fibros
◦ 3.      Tesutul dur sau osos se caracterizeaza prin faptul ca substanta fundamentala este puternic
impregnata cu saruri de Ca si fosfor si se numeste oseina.
◦ In functie de modul in care se distribuie lamele de oseina si celelalte componente ale tesutului, deosebim:
◦ a)      Tesut osos compact
◦ b)      Tesut osos spongios
◦ a)Tesutul osos se gaseste in diafiza oaselor lungi si la suprafata oaselor scurte si late.
◦ Este cel mai rezistent tip de tesut pentru ca oseina se dispune sub forma de lamele concentrice foarte
ordonate intre care se distribuie celulele osoase.
◦ b)      Tesutul osos spongios se afla in epifizele oasleor si in interiorul oaselor scurte si late. Lamelele sunt
asezate la intamplare ramanand spatii care dau aspectul de burete, spatii in care se afla maduva rosie
osoasa (este sediul formarii celulelor sangelui, mai ales globulele rosii).
TESUT CONJUNCTUV DUR (OSOS)
Tesutul muscular

◦ Exista 3 tipuri de tesut muscular:

◦ 1.      Tesut muscular striat
◦ 2.      Tesut muscular neted
◦ 3.      Tesut muscular cardiac
◦ 1.      Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, limbii, faringelui si primei
portiuni a esofagului.
◦ Celulele (fibrele) musculare striate au urmatoarele caracteristici:
◦ -          Au forma de fus sau de cilindru
◦ -          Prezinta foarte multi nuclei, localizati la periferie
◦ -          In citoplasma, in afara organitelor commune tuturor celulelor se gasesc organite specific
denumite miofibrile.
◦ Miofibrilele sunt formate din proteine contractile. Unele au filament mai groase de miozina, altele
au mai subtiri de actina.
◦ Miozina formeaza discuri intunecate, iar actina discuri clare. Discurile clare sunt strabatute de fasii
numite membrane “Z”.
◦ Unitatea functionala cuprinsa intre 2 membrane “Z” successive se numeste sarcomer. Asezarea
ordonata a miofibrilelor la acelasi nivel in toate celulele invecinate face ca muschii striate sa aiba
contractii rapide, puternice si voluntare sau constiente.
◦ 2.      Tesutul muscular neted intra in alcatuirea peretilor organelor interne, iar fibrele muscular prezinta
urmatoarele caracteristici:
◦ -          Au forma de fus
◦ -          Au un singur nucleu
◦ -          miofibrilele sunt asezate dezordonat, ceea ce face ca si contractile sa fie slabe, lente, difuze si
involuntare
Figura 59 Structura fibrei musculare striate de
tip scheletic
◦ 3.      Tesutul muscular cardiac intra in alcatuirea peretelui inimii. Se mai numeste si miocard. Dpdv
structural seamana cu muschiul striat, dar dpdv functional seaman cu muschiul neted.
◦ O proprietate deosebita este automatismul, adica proprietatea de a se contracta sub influenta impulsurilor
autopropagata fara declansare nervoasa.
◦ Ţesutul muscular striat de tip cardiac
◦ Intră în alcătuirea miocardului
◦ Fibrele sunt unicelulare
◦ Miofibrilele sunt organizate în sarcomere
◦ Fibrele comunică între ele prin intermediul striilor scalariforme (discurilor intercalare)
◦ Viteza de contracţie este medie
◦ Durata contracţiei este medie
◦ Muşchiul inimii se contractă independent de informaţiile venite de la nivelul sistemului nervos,
proprietate numită automatism cardiac şi se datorează existenţei unui ţesut excito-conductor nodal format
din fibre musculare cardiace modificate
Tesutul nervos
◦ Intra in alcatuirea sistemului nervos si este format din 2 tipuri de celule:
◦ 1.      Celule nervoase sau neuroni
◦ 2.      Celule gliale sau de sustinere
◦ 1.    Neuronul
◦ Alcătuire :
◦ Corp celular:
◦ Neurilema
◦ Neuroplasma
◦ Neurofibrile
◦ Corpii tigroizi (corpusculii Nissl) – mase dense de reticul endoplasmatic rugos
◦ Organite nespecifice
◦ Lipseşte centrozomul (neuronul nu se divide)
◦ Prelungiri nervoase:
◦ Dendrite (dendros – copac): prelungiri multiple, care conduc impulsul nervos aferent, centriped, celuliped (dinspre exterior spre
corpu celular)
◦ Axon: prelungire unică, care conduce impulsul nervos eferent, celulifug, centrifug. Prezintă o axolemă (membrana) şi axoplasma, în
care se găsesc numeroase mitocondrii. Axonul se termină cu butoni terminali, în care există vezicule cu mediatori chimici, cu rol în
transmiterea impulsului nervos.Axonul poate fi acoperit de 3 teci:
◦ Teaca de mielină: este situată peste axolemă şi are o structură discontinuă. Are rol trofic şi de apărare a axonului.
◦ Teaca Schwann: este formată din celule gliale Schwann şi produce teaca de mielină. Teaca aceasta este, deasemenea, discontinuă,
spaţiile rămase neacoperite de ea se numesc strangulaţii (noduri) Ranvier.
◦ Teaca Henle este o teacă continuă cu rol de izolare a fibrei nervoase (axonului)
STRUCTURA CHIMICA- NEURON
◦ Proprietatile neuronilor:
◦ 1.      Excitabilitatea
◦ 2.      Conductibilitatea
◦ Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a raspunde printr-o manifestare electrica sau chimica la
actiunea unui stimul care are o anumite intensitate denumite prag.
◦ Conductibilitatea reprezinta proprietatea de a conduce impulsul. Este mai mare in cazul axonilor cu teaca
de mielina pentru ca impulsul sare din strangulatie in strangulatie.
◦ Legaturile dintre neuroni se numesc sinapse si ele se pot realiza intre axonul unui neuron si dendritele
sau corpul celular ale altui neuron.
◦ 2.      Celulele gliale
◦ Sunt de 10 ori mai numeroase decât neuronii
◦ Au rol trofic şi de susţinere a neuronilor

◦ Sinapsa
◦ Reprezintă legătura dintre:
◦ Doi neuroni
◦ Un neuron şi o celulă receptoare
◦ Un neuron şi o celulă efectoare (musculară sau glandulară)
SÂNGELE
◦ Sangele reprezinta cea mai importanta componenta a mediului intern (mediul intern reprezinta totalitatea
lichidelor care circula printr-un organism, adica in afara de sange, intra limfa si lichidul intracelular).
◦             Ca tip de tesut, sangele este un tesut conjunctiv de tip particular pentru ca este format din
substanta fundamentala si celule sanguine, dar nu are fibre conjunctive.
Compozitia sangelui
◦ Volumul de sange din corpul unei persoane reprezinta volemia persoanei respective. La o persoana de 70
kg volemia este de aproximativ 5 l de sange (circa 7 -8 % din greutatea corpului).
◦             Din cei 5 l de sange 3 l reprezinta volumul circulant (sangele care circula prin vase) si 2 l
reprezinta sangele stagnat sau sangele de rezerva (cel care se gaseste in anumite organe ca splina si
ficatul, din aceste depozite sangele este imobilizat in timpul efortului prelungit sau in cazul in care
oamenii traiesc la altitudine de peste 2000 m).
◦ Temperatura sangelui normal este intre 36,5 0C si 370C. In interiorul corpului temperatura este de 400C,
iar la suprafata este de 35 – 35,50C, deci rolul sangelui este de a uniformiza temperaTura corpului.
◦ Sangele este alcatuit din :
◦ I.                    Plasma sanguina
◦ II.                 Celule sanguine
◦ Raportul dintre volumul de elemente figurate si volumul de plasma se numeste HEMATOCRIT si este de
aproximativ 46/54 (46% aprox. Sunt celulele, iar 54% etse plasma).
I.                   Plasma
◦ -          Este un lichid galbui, semitransparent, inodor
◦ -          Contine aproximativ 90% apa si 10% reziduu uscat, acesta este reprezentat de 1% saruri de fosfor,
calciu, sodiu, potasiu, etc. si 9% substante organice de tipul proteinelor, glucidelor (glucoza in special) si
lipidelor. Dintre proteine, cele mai importante sunt: albuminele, gama globulinele ( cu rol in imunitate),
si fibrinogenul (cu rol in coagularea sangelui).
◦ Functiile plasmei:
◦ -          Transportul de O2 si CO2
◦ -          Transportul nutrientilor rezultati in urma digestiei
◦ -          Transportul vitaminelor si hormonilor 
◦ -          Transportul unor substante toxice care trebuie eliminate (exemplu: uree si acid uric).
II.                Celulele sângelui
◦ 1.      Globulele rosii
◦ 2.      Globulele albe
◦ 3.      Trombocitele
◦ 1.      Globulele rosii pot avea doua denumiri in functie de varsta si rol:
◦ -          Eritrocite: sunt celulele foarte tinere, imediat dupa ce se formeaza din maduva rosie a oaselor.
Sunt celulele cu nucleu care patrund in circulatie. Maduva rosie se mai numeste si maduva hematogena
si se poate transforma in maduva galbena atunci cand necesitatile in oxigen scad. Maduva galbena poate
redeveni maduva rosie. La batrani, maduva galbena ramane inactiva si se transforma in maduva cenusie.
Procesul prin care se formeaza eritrocitele se numeste ERITROPOIEZA. Nu sunt celule functionale.
◦ -          Hematiile sau celulele mature, cu forma de disc biconcave (seamana cu gogoasa turtita la
mijloc), fara nucleu. Contin o substanta proteica numita hemoglobina, foarte bogata in fier. Fierul se
combina foarte usor cu O2 si CO2 formand combinatii labile (se leaga si se desfac usor) si anume:
OXIHEMOGLOBINA (prescurtare Hb O2) cand se combina cu O2 si  CARBOHEMAOGLOBINA
(prescurtare Hb CO2) cand se combina cu CO2.
Eritrocitul
◦ Hemoglobina combinata cu O2 are culoare rosie pentru ca fierul oxidat are culoare rosie. Cantitatea de
fier din hemoglobin se numeste sideremie. Daca sideremia este mica sau daca numarul de hematii este
mai mica pare anemia feripriva.
◦             Numarul normal al hematiilor este de 4,5 mil/mm 3 de sange la femei si 5mil/mm3la barbati.
◦             Scaderea numarului de hematii poate sa apara in diferite forme de leucemie, iar cresterea
denumita poliglobuluie, apare in cazul efortului fizic sau in cazul persoanelor care traiesc la altitudini
mari sau in boli grave pulmonare.
◦ Hematiile traiesc 120 zile dupa care sunt distruse in splina si ficat
 2.      Globulele albe sau leucocitele
◦ -          Se formeaza in mare parte tot in maduva rosie, dar unele se pot forma si maturiza in ganglionii limfatici, splina si
timus.
◦ -          Formeaza sistemul imunitar al organismului
◦ -          Numarul normal al leucocitelor este de aproximativ 5 mii/mm3
◦ -          Cresterea numarului de leucocite apare in infectii microbiene (15 mii – 30 mii).
◦ -          Celulele sunt mari, au nucleu permanent si pot prezenta in citoplasma mici granulatii care sunt de fapt lizozomi
producatori de substante antimicrobiene.
◦ In functie de forma nucleilor si prezenta granulatiilor in citoplasma deosebim 2 tipuri de globule albe.
◦ a)      Polimorfonucleare (PMN) (granulare)
◦ b)      Mononucleare (agranulare)
◦ a)      PMN-urile pot fi:
◦ -          Neutrofile
◦ -          Acidofile
◦ -          Bazofile
◦ Neutrofilele reprezinta 65% din masa leucocitara si sunt primele celule care ajung la locul unei infectii.
◦ Au proprietatea de diapedeza (pot sa emita picioruse false cu ajutorul carora strabat peretii vaselor de
sange pentru a ajunge mai repede la locul unei infectii. O data ajunse fagociteaza microbii, adica
inglobeaza microbii si ii digera.
◦ Acidofilele se mai numesc si eozinofile si reprezinta aprox. 2% din masa leucocitara. Ele intervin in
apararea organismului in procese alergice si parazitare.
◦ Bazofilele reprezinta in jur de 1% din masa leucocitara si au rolul de a reduce inflamatiile. Ele produc
heparina.
◦ b)      Mononuclearele sunt reprezentate de monocite (macrofage) si limfocite.
◦ Monocitele sunt celule foarte mari care ajung ultimele la locul unei infectii cu rolul de a ingloba si digera
resturile celulare moarte (puroiul) rezultat in urma “luptei” dintre neutrofile si microbi.
◦ Reprezinta aproximativ 7% din masa leucocitara.
◦ Limfocitele reprezinta 25% din masa leucocitara si sunt celule care apartin sistemului limfatic. Sunt
celule care se maturizeaza in timus si ganglionii limfatici. Produc anticorpi si au rol in realizarea
imunitatii de lunga durata. Sunt celule care pot trai mai multi ani.
◦ Imunitatea reprezinta capacitatea de aparare a organismului fata de agresorii externi (virusuri, bacteria,
ciuperci sau toxinele acestora), dar si apararea fata de moleculele sau celulele proprii care si-au modificat
structura. Imunitatea poate fi innascuta sau ereditara si dobandita pe timpul vietii.
Granulocite
3.      Trombocitele
◦  sunt fragmente citoplasmatice al caror numar variaza intre 150 mii si 300 mii /mm 3. Se formeaza tot in
maduva rosie, traiesc 1 saptamana si au rol important in procesul de hemostaza, adica oprirea sangerarii
sau coagularea sangelui.
Grupele de sânge
◦ 1.      Sistemul A, B, O
◦ 2.      Sistemul Rh

◦ 1.      Sistemul A, B, O este determinat de existenta pe globulele rosii a unor antigene (aglutinogene),

notate cu A si B, si de existent in plasma a unor aglutinine notate cu α si β. Pentru ca o transfuzie sau un
transplant sa fie considerat reusit, fara risc este important ca antigenele de un tip sa nu vina in contact cu
aglutininele de acelasi tip.
 GRUPA ANTIGEN AGLUITININA

0 SAU    I - α,β

A   SAU II A β

B    SAU III B α

AB   SAU IV AB -
◦ Compatibilitatile
◦ Grupa 0 este considerate donatorul universal, pentru ca doneaza la toate grupele, dar primeste doar de 0.
◦ Grupa A primeste de 0 si A, doneaza la A si AB.
◦ Grupa B primeste de 0 si B, doneaza la B si AB.
◦ Grupa AB primitor universal, doneaza doar la AB.
◦ Rh-ul
◦ Rh-ul a fost descoperit prima dată la o specie de maimuţe Maccacus rhesus şi apoi au fost puse în evidenţă şi
la om. Rh-ul este dat de existenţa factorului D. S-a constatat că 85% din populaţia lumii conţine pe suprafaţa
hematiilor factorul D (genotipul: DD sau Dd) – Rh+, iar restul de 15% nu au acest factor (genotip: dd) – Rh-.
◦ Rh-ul este important în timpul transfuziilor, dar mai ales când este vorba despre compatibilitatea materno-
fetală.
◦ Astfel, o mamă care prezintă Rh- şi naşte un copil cu Rh+, va dobândi în timpul naşterii anticorpi anti-Rh. În
aceste condiţii la o viitoare sarcină cu Rh+, anticorpii mamei vor interacţiona cu antigenele copilului, ducând
la hemoliză. Poate apărea în acest caz boala hemolitică a noului-născut.
◦  
◦ Regula transfuziei: în sângele donatorului nu trebuie să existe antigene care să reacţioneze cu
anticorpii din sângele primitorului.