Tratatul de la Maastricht

Tratatul instituind Uniunea Europeană

Dumea Adriana-Adelina
Turcu Medeea-Andrada
Rusu Carmen-Vasilica
 Cuprins
1. Negocieri și perspective concurente
2. Uniunea Economică și Monetară și Europa à la carte
3. Subsidiaritate și cetățenie europeană
4. Pilonul I – Comunitățile Europene
5. Pilonul II – de Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)
6. Pilonul III – Cooperarea în domeniul Justiției și Afacerilor Interne (JAI)
7. Obiectivele protocolului social anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană
8. Extrase din tratatul privind UE: dispoziții comune
9. Dispoziții privind politica externă și de securitate comună
10. Dispoziții privind cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne
11. Urmări după Tratatul de la Maastricht
12. Concluzii
 Negocieri și perspective concurente

 Ministrul de externe german Hans Dietrich Genscher a acceptat

propunerea ministrului de finanțe francez Edouard Balladur de a
relansa discuțiile cu privire la uniunea monetară transformând-o
într-o oportunitate de a reitera ambițiile europene ale Germaniei.
 Totuși cancelarul german Helmut Kohl el însuși un federalist
convins s-a arătat mai puțin entuziasm decât Gens Cher deoarece
a identificat potențialul conflict intern care ar fi putut decurge
dintr-o atare decizie.
 În ciuda acestui fapt i-a permis ministrului de externe să plaseze această
chestiune pe agenda prezidențială europeană argumentând pentru sceptici că
obiectivul pe termen lung este uniunea economică și monetară în Europa în
cadrul a cărei o Bancă Centrală Europeană independentă angajată să mențină
stabilirea prețurilor va fi capabilă să oferă suficient sprijin politicii economice și
monetare comune.

 Negocierile cu privire la noua arhitectura politico-economică a spațiului comunitar

au fost profund influențate de colapsul Uniunii Sovietice și de căderea
comunismului în Europa Centrală și de Est. Dezintegrarea blocului sovietic
creează într-o primă fază o zonă de instabilitate la granița cu statele membre ale
comunității europene însă dintr-o perspectivă pozitivă creează posibilitatea
extinderii pieței unice și mai mult deschide perspectiva extinderii comunității către
Est.
 Din cauza acestei accelerări istorice devine posibilă reunificarea Germaniei care din cauza unei
potențiale resurecției naționaliste produce îngrijorare în rândul statelor europene vecine , pe de altă
parte exista riscul ca noua Germanie să-și îndrepte atenția către est și să neglijeze angajamentele
asumate în cadrul comunitar. Pentru că aceste temeri să fie eludate trebuia păstrată linia politică
inițiată de Willy Brandt în acord cu care noile relații este ce nu trebuiau să submineze comunitatea
europeană și parteneriatul franco-german de asemenea oferind aceste garanții germane urma să
evite veto-ul francez pentru a face posibila reunificarea.
 În aceste condiții pentru președintele francez François Mitterand moneda unică a devenit modul de
a ancora iremediabil Germania în sistemul comunitar și prin urmare condiția pentru unificarea
Germaniei într-un joc politic de tip win-win, Franța câștigă uniunea monetară în cadrul căreia se
regăsea Germania unificată, iar Germania unificată câștiga uniunea politică cu un Parlament
European cu un rol în creștere și cu o prezență germană semnificativă în cadrul său.
 Negocierile interguvernamentale din cadrul celor două conferințe ce au avut
loc pe 19 aprilie 1990, ce au fost începute odată cu Summit-ul european de la
Roma decembrie 1990 s-au finalizat în cadrul Consiliului European de la
Maastricht din decembrie 1991 și au replicat în cea mai mare parte cel mai
mic numitor comun dintre guverne. Semnat în februarie 1992 și ratificat abia
în noiembrie 1993 Tratatul de la Maastricht marchează un pas extrem de
important în evoluția integrării europene cu implicații profunde atât pe plan
intern cât și extern.
În urma negocierilor anterioare semnării tratatului care instituie de jure Uniunea Europeană demonstrează că
structura acesteia a reprezentat una dintre cele mai delicate aspecte asupra cărora statele membre trebuie să se
pună de acord, așadar se încadrează dezbaterile cu privire la măsura în care uniunea ar trebui să aibă o structură,
structura unitară guvernată de disciplina comunitară sau dimpotrivă dacă noile domenii de acțiune comun ar
trebui guvernate de reguli stabilite ad-hoc. Compromisul care să diminueze tensiunea dintre cele 2 tendințe
fusese deja antrenat în cadrul actului unic european. Astfel deși cooperarea politică europeană și 2 piloni
constituie spații eminamente interguvernamentale în interiorul cărora decizia implică unanimitatea statelor
membre acest tip de compromis explică de ce în ciuda unei structuri instituționale unice Uniunea operează sub
forma a două regimuri distincte.
  TUE declanșează o dublă acțiune
Pilonul I – Comunitățile Europene de extindere ș de întărire a uniunii
al cărei implicații nu sunt încă
evidente, reprezentând în ciuda
limitelor vizibile o bornă în
istoria integrării europene pentru
că transformă comunitatea
europeană într-o manieră de
 În ciuda tuturor imperfecțiunilor specifice într-o
neimaginat cu doar o decadă mai
oarecare măsură oricărui compromis Tratatul de
devreme.
la Maastricht rămâne un moment important în
procesul de aprofundare a integrării europene și
alături de Tratatul de la Roma constituie una
dintre cele mai importante inițiative politice de
la sfârșitul celei de a doua jumătate a secolului
XX, deși nu clarifica natura Uniunii Europene a
cărei structură constituțională pare un bricolaj de
bucăți și bucățele.
 Uniunea Economică și Monetară și Europa à
la carte
 De departe cea mai importantă prevedere din tratatul însetând Uniunea Europeană privește
realizarea Uniunii Economice și Monetare (UEM), pentru care stabilește un calendar
precis. Traiectoria pentru implementarea UEM reflectă în mare măsură prevederile din cadrul
raportului comitetului delors care constituie baza legală și legitimitatea tehnică pentru
UEM stabilind și parametrii în care se vor desfășura negocierile relative tratatului având ca
prim stat în instituirea și consolidarea disciplinei bugetare( 1990-1993). Coordonarea acestei
activități a revenit comitetului guvernatorilor băncilor centrale care a realizat și pregătirile
tehnice pentru înființarea institutului monetar european.
 Fixarea unei date limite pentru introducerea monedei unice a fost o inițiativă franceză care s-a bucurat de
susținerea germană. Francezii au susținut dorința germană că autoritatea exclusiv supranațional asupra
monedei unice să revină unei puternice bănci centrale independentă față de orice ingerința politică-
Banca Centrala Europeană, care lua locul sistemului monetar european.
 De asemenea tot la presiunea germană au fost introduse o serie de criterii extrem de aspre pentru
accederea în cel de al 3-lea stadiu al UEM și pe cale de consecință de a participa la moneda unică. aceste
criterii de convergență vizau:
• rata media inflației să nu fie mai mare de 1,5 % față de ceea ce lor mai performante state membre
• deficitul bugetar să nu fie mai mare de 3 % din produsul intern brut iar procentul datoriei publice să nu
fie mai mare de 60 % din PIB
• participarea la mecanismul cursului de schimb timp de cel puțin 2 ani fără devieri semnificative de la
cursul central șefa rao devalorizarea cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în
aceeași perioadă
• rata dobânzii pe termen lung nu trebuie să fie mai mare de 2 % din rata celor 3 state membre care
înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor
Mai 1991 – are loc Conferința de la Bruxelles care
precede consiliul din iunie 1991 ce le-a permis liderilor
europeni să elaboreze un proiect al tratatului care să
susțină UEM( Uniunea Economică Monetară). Dar în
spiritul care a caracterizat întreg procesul în Maastricht
a fost spațiul politic pentru negocierea și identificarea
compromisurilor pentru o serie de aspecte centrale ale
implementării unei asemenea provocări: posibilitatea
creării unui sistem european cu structură duală care să
reflecte gradul de îndeplinire a criteriilor de
convergență și posibilitatea ca statele să aibă la
dispoziție un mecanism de tip OPT-OUT ah prin
intermediul căruia să poată declina participarea la
moneda unica.
În ciuda temerilor exprimate de statele
mediteraneene față de previzibila lor absența
din primul grup participant la UEM și a
marginalizării lor politice ca efect colateral
decizia miniștrilor de finanțe a fost în favoarea
unui astfel de sistem gradual. În același timp
consensul a fost atent și cu privire la
posibilitatea ca un stat care deși îndeplinește
criteriile de convergență să poată 8-a pentru a
nou participa la stadiul al 3-lea al UEM fără
însă ca decizia să se poată fi impusă și altor
state membre. astfel Marea Britanie și alături
de ea celălalt sceptic față de programul
UEM, Danemarca au activat mecanismele prin
care s-au plasat în afara prevederilor UEM c
prin urmare nu au fost obligate să accepte
moneda unică începând cu anul 1999.
Subsidiaritate și cetățenie europeană

Prin Tratatul de la Maastricht subsidiaritatea nu atribuie competențe

CE sau UE, ceea ce decurge din prevederile tratatelor ci doar sugerează
modul în care aceste competențe urmează să fie exercitate constituind
astfel o modalitate sistematică de a cenzura rolul în creștere al
comunității în raport cu statele membre. și a fost necesare 3 consilii
europene pentru a stabili o definiție funcțională a
subsidiarității: Lisabona în iunie 1992, Birmingham în octombrie 1992
și Edinburgh în decembrie 1992.
 În cele din urmă Submi-tul de la Edinburgh identifică 3 criterii care trebuie îndeplinite
pentru că acțiunea comunitară să fie justificată: proporționalitatea acțiunii cu cea a
problemei, aspectul evident transnațional al problemei, precum și eficiența cu care poate
acționa CE. Astfel principiul încorporat în articolul 5 al tratatului prevede în temeiul
principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, uniunea
intervine dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în
mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central nici la nivel regional
și local, dar, datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate pot fi mai bine
realizate la nivelul uniunii„. Fiind mai curând o formulă logică și mai puțin una
matematica subsidiaritatea sau a tradus în practică prin faptul că politicile ar trebui decizie
la nivel național sau atunci când este posibil și necesar la nivel regional sau local.
 Co-decizia în cadrul Uniunii Europene reprezintă o modalitate
prin care perspectiva interesului comunitar poate influența
deciziile guvernelor naționale, iar instituțiile supranaționale
câștigă pârghiile necesare pentru a echilibra preponderența
interguvernamentală. Rolul în creștere al Parlamentului
European este confirmat de extinderea mandatului Comisiei
Europene și instituirea cetățeniei europene, care a dus la apariția
Ombudsmanului și a Comitetului Regiunilor, ambele având roluri
importante în gestionarea dimensiunilor regionale și în
asigurarea unei contragreutăți politice semnificative în cadrul
integrării europene.
Pilonul II – de Politica Externă și de Securitate
Comună (PESC)

 Pilonul II al UE, Politica Externă și de Securitate Comună

(PESC), a fost conceput pentru a oferi statelor membre un cadru
pentru o prezență unitară în relațiile internaționale. Maastrichtul a
consolidat acest obiectiv, stabilind că UE și statele membre vor
defini și implementa o politică externă și de securitate comună.
 Totuși, implementarea PESC s-a realizat în termeni generali, iar
cooperarea statelor membre s-a desfășurat în principal în cadrul
Consiliului, într-o manieră interguvernamentală. Acest lucru a dus
la o competiție între NATO, UEO și UE, iar în final, NATO a
rămas forul esențial pentru apărare. PESC a fost prima încercare
majoră de instituționalizare a unei uniuni politice, chiar dacă UE
era considerată "un uriaș economic și un pitic politic".
 Pilonul III – Cooperarea în domeniul Justiției și
Afacerilor Interne (JAI)

 Acest pilon delimitează un spațiu politic foarte sensibil. Semnarea Acordului

Schengen urma să creeze un spațiu fără frontiere, dar opoziția unor guverne a
împiedicat realizarea totală a acestui proiect. Definitivarea pieței unice si
abolirea barierelor au construit argumente hotărâtoare pentru translarea la
nivel european a cooperării in cadrul domeniului. Susținătorii afirmau că
sindicatele s-au adaptat pieței unice, iar statele naționale erau mult mai
sceptice.
 Tratatul de la Maastricht nu epuizează dezbaterea dintre adepții
supranaționalității si cei ai interguvernamentalismului, dar le oferă
speranțe amândurora. O viziune antagonistă asupra viitorului UE ar
deveni si ea un actor al soluției identificate la Maastricht. Complexitatea
tratatului rezulta din peste 230 de articole referitoare la regulile generale
si politicile si practicile care dau conținut UE.
 Votul danez si cel francez lăsau senzația ca pentru cetățenii
europeni Tratatul de la Maastricht fusese “prea mult”.
Reformele instituționale si inovațiile politice incorporate in tratat
au creat entuziasm si dezamăgire, optimism si rezerve fata de
traiectoria integrării europene. Rezultatul acestei scindări
erodează solidaritatea europeana, înlocuind conceptul de
Europa care s-ar potrivi pentru toți, cu conceptul de Europa ca
la carte, in care statele resping politicile care nu se potrivesc cu
interesele naționale.
 In anii 1970 Henry Kissinger pune o
întrebare care va fi resimțită până in anii
1990 “Daca vreau sa sun Europa, ce număr
trebuie sa formez?”. Întrebarea viza măsura
în care Europa a ajuns să se contureze ca
un actor unitar care sa exprime politic si
egal politica sa externa. Pentru a putea
tempere interese si politici comune era
necesar un cadru instituțional solid.
Răspunsul comunitar la această exigenta a
fost interguvernamental, producându-se
astfel efecte adverse si transformându-se
într-un catalizator al intereselor naționale.
Chiar dacă în noua arhitectura de securitate
UE a fost si continuă să fie o combinație
între un uriaș economic și un pitic politic,
trebuie menționat ca PESC a fost prima
încercare majoră de instituționalizare a unei
uniuni politice.
Succesul Programului 1992 a revigorat integrarea
europeană, deși chestiunea problematică a uniunii
monetare încă trebuia rezolvată.

+ Aprobarea Tratatului de la
Maastricht (decembrie 1991)

După prăbușirea comunismului în Europa de Est

și reunificarea Germaniei, viitorul integrării
europene a revenit în centrul atenției.
 Programul 1992 a avut un succes colosal, iar acesta a generat un flux de investiții în Europa, care
cunoscuseră o stagnare.
 Companiile au anticipat apariția pieței unice, operând fuziuni transfrontaliere și semnând acorduri de
producție în comun.
 CE a cunoscut un val de euforie economică, garantând astfel ca acțiunile funcționarilor publici în aprobarea
propriu-zisă a măsurilor necesare să rămână ferme.
 Până la termenul-limită fixat pentru sfârșitul anului 1992, 260 din cele 279 de măsuri conținute de lista
precizată în Cartea Albă au fost aprobate în Consiliul de Miniștri, constituind o rată incredibilă de 95% a
succesului.
 Guvernul britanic s-a opus Cartei Sociale propuse, descrisă de doamna Thatcher ca fiind una „marxistă”.
Deși Carta Socială propusă a suferit numeroase revizuiri, guvernul Regatului Unit a refuzat să semneze,
astfel determinând celelalte 11 guverne să încheie un protocol adițional la tratat privind politica socială.
 Obiectivele protocolului social anexat la Tratatul
privind Uniunea Europeană

dezvoltarea
resurselor umane
pentru a asigura un
nivel înalt și durabil
promovarea ocupării o protecție socială al ocupării forței de
forței de muncă
02 adecvată 04 muncă 06

01 ridicarea nivelului de 03 dialogul social

05 integrarea
trai și a condițiilor de persoanelor excluse
muncă din piața muncii
Politica monetară a lipsit în mare parte în Actul Unic European (AUE), însă logica pieței interne
impunea cel puțin o anumită armonizare a politicilor de impozitare. După AUE introducerea unei
monede unice controlate de o bancă centrală europeană a căpătat tot mai multă susținere, dar
guvernul britanic s-a împotrivit acestei idei.

În pofida opoziției britanice, șefii de guvern au hotărât la Hanovra în iunie 1988 să fie înființat un
comitet de directori ai băncilor centrale și experți tehnici, prezidat de Delors, în vederea pregătirii
unui raport referitor la pașii necesari pentru consolidarea cooperării monetare.

„Raportul Delors" a propus ulterior un progres în trei etape în direcția uniunii monetare spre
instituirea unei monede unice până în 1999.

Raportul a fost prezentat la reuniunea din iunie 1989 a Consiliului European de la Madrid, care, cu
o majoritate de unsprezece la unu - Thatcher a votat împotrivă, a aprobat convocarea unei CIG
pentru elaborarea propunerilor privind schimbările care trebuiau efectuate în Tratate, pentru a
permite evoluția spre o uniune monetară.
Prăbușirea spectaculoasă a comunismului în Uniunea Sovietică și
în alte țări ale Europei Centrale și de Est în perioada 1989-1991 a
sporit complexitatea situației. Era inevitabilă o reconsiderare
serioasă a aspectelor politice ale CE.

Cele două Conferințe

Interguvernamentale s-au
întrunit pe parcursul anului
1991 și propunerile lor au
fost integrate în TUE, care a
fost aprobat la Maastricht în
luna decembrie a aceluiași an
și prin care s-a creat Uniunea
Europeană (UE).
 afirmarea identității sale pe
promovarea unui progres economic, scena internațională, în
social echilibrat și durabil, în special special prin implementarea
prin crearea unui spațiu fără frontiere unei politici externe și de
interne, prin întărirea coeziunii securitate comune, inclusiv
economice, sociale și prin stabilirea prin stabilirea, în
unei uniuni economice și monetare care perspectivă, a unei politici de
să includă, în final, o monedă unică, în apărare comune, care ar
conformitate cu dispozițiile prezentului putea conduce, la momentul
tratat oportun, la o apărare comună

Extrase din
tratatul privind
consolidarea
UE: dispoziții
protecției comune
drepturilor și menținerea integrală a acquis-
intereselor ului comunitar și dezvoltarea
resortisanților acestuia în scopul de a
statelor-membre examina în ce măsură
prin instituirea politicile și formele de
unei cetățenii a cooperare instituite prin
Uniunii; prezentul tratat ar trebui
dezvoltarea unei cooperări strânse în revizuite, în vederea asigurării
domeniul justiției și al afacerilor eficacității mecanismelor și
interne instituțiilor comunitare
Prin Tratat, principiul subsidiarității, aplicat anterior, conform
Actului Unic European, doar în sfera politicii de mediu, devine
regulă generală a Comunității.

De asemenea, Tratatul a introdus conceptul de cetățenie europeană, oferind cetățeanului

european:
 dreptul la libera circulație și ședere oriunde în interiorul Comunității;
 dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European și în cadrul alegerilor locale
din țara de reședință;
 dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene
de protecție consulară din partea autorităților diplomatice ale oricărui stat-membru, în
cazul în care statul de proveniență nu are reprezentanță diplomatică sau consulară în
statul terț respectiv;
 dreptul de a înainta o petiție Parlamentului European și de a apela la Ombudsmanul
European pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea
instituțiilor și organismelor comunitare (Uniunea Europeană 2005).

Obiectivele politicii
externe și de securitate
comune sunt:
- menținerea păcii și
întărirea securității
internaționale,
privind politica
- promovarea cooperării
internaționale;
- dezvoltarea și
consolidarea democrației
și a statului de drept,
precum și respectarea
drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
Statele-membre susțin
activ și fără rezerve
politica externă și de
securitate a Uniunii, într-un
spirit de loialitate și de
solidaritate reciprocă.
+
Dispoziții Acestea se abțin de la orice
acțiune contrară intereselor
Uniunii sau susceptibilă de
externă și de a dăuna eficacității ei ca
securitate forță coerentă în relațiile
comună internaționale.
+
Consiliul veghează la
respectarea acestor
principii.
 normele de
Dispoziții reglementare a trecerii
privind frontierelor externe
cooperarea în ale statelor-membre
politica în de către persoane și a
domeniul domeniile
exercitării controlului
azilului justiției și
asupra acestei treceri
afacerilor interne

politica de imigrare și politica

față de resortisanții țărilor terțe
 Urmări după Tratatul de la Maastricht
Decizia de a lansa o monedă unică a
provocat îngrijorări în rândul statelor-
membre, mai ales în Germania, care
avea un atașament puternic față de
Deutschmark.
TUE a fost respins de danezi în cadrul
unui referendum din 1992 și a fost
acceptat abia în 1993 după acordarea
unor concesii majore. În Franța,
referendumul (1992) a obținut la limită
un rezultat pozitiv.
Când Austria, Finlanda și Suedia au devenit
membri în 1995, UE nu mai era la fel de sigură
de succesele sale cum fusese în perioada în
care aceste state au depus cererea de aderare.
Comisia a ajuns să fie implicată în valul de
nepopularitate cu care se confrunta UE.
Din cauza poziției tranșante adoptate în
calitate de președinte, Delors a constituit
ținta multor critici.
 Concluzii

 Războiul Rece s-a încheiat în sfârșit în 1991, deși impactul incertitudinii provocate de această schimbare
în conjunctura contextuală a CE a fost simțit în întregime abia în perioada următoare, după Maastricht.
 Prăbușirea comunismului a oferit un impuls suplimentar procesului de integrare europeană.
 Tratatul de la Maastricht a consolidat semnificativ legitimitatea și eficacitatea instituțiilor europene,
introducând noi domenii de cooperare și marcând o etapă cheie în procesul integrării europene.
 Evoluția evenimentelor după Maastricht a demonstrat importanța legitimității democratice pentru
integrarea europeană, deși CE beneficia de o legitimitate instituțională derivată din percepția integrării
ca "un lucru bun".
 După Maastricht, guvernele au subminat legitimitatea CE/UE, învinovățind-o pentru măsurile
nepopulare necesare și au evitat asumarea responsabilității pentru acestea în scopul protejării poziției lor
electorale.
 Bibliografie
1. Bogdan Ștefanachi, Integrarea europeană: evoluție și transformări politice, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași,
2019, pp. 167-187.
2. Ian Bache, Stephen George, Politica în Uniunea Europeană, Editura Epigraf, Chișinău, 2009, pp. 185-195.
Vă mulțumim pentru atenție!