Grupa cocilor

Fam. Staphylococcaceae
Genul Staphylococcus
 Genul Staphylococcus
• Stafilococii sunt bacterii de formă rotundă,
dispuși în grămezi neregulate cu aspect de
chiorchine (staphylos –gr.), Gram-pozitivi;
• Prezintă tropism ridicat pentru țesutul dermic
și anexele pielii, cu posibilitatea de a invada
orice alt țesut;
• Au o largă răspândire în mediul ambiant.
 Istoric
• Billroth (1874) observă germenii în colecții
purulente umane;
• Pasteur (1880) izolează germenele în cultură
pură;
• Rosenbach (1884) introduce teremnul de
stafilococ și descrie specia tip (Staphylococcus
aureus).
 Taxonomie
• Specia tip : Staphylococcus aureus subsp. aureus și
susbsp. anaerobius (abcese, mamite, dermatite)
• Alte specii potențial patogene : S. hycus (S.
epidermitis), epidermita exudativă a porcului, S.
schleiferi (otite, piodermite la câini), S. felis, S.
Intermedius și pseudointermedius (otite, abcese,
cistite, conjuctivite la carnasiere)
• Specii considerate nepatogene : S. virulus, S.
carnosus, S. equorum, S. sciuri
 Infecția naturală
• Diferite infecții purulente la om și animale
• Infecțiile cutanate (dermatitele) sunt cele mai frecvente
• Factori favorizanți : plăgi traumatice, arsuri, incizii
chirurgicale, infecții virale, administrarea
imunosupresoarelor
• La animale : mamita gangrenoasă a oilor și caprelor (răsfugul
negru), mamita stafilococică a vacilor, epidermita exudativă
a porcului, botriomicoza la cal. La alte specii: dermatite,
peritonite, otite, mamite, rinite rareori septicemii.
• La om : toxinfecții alimentare, furunculoza, abcese,
flegmoane, foliculite, piodermite, otite, cistite, sinuzite, sau
chiar septicemii (piemie),uneori caracter de focare
nozocomiale
 Ecologie
• Germeni foarte răspândiți în mediul ambiant,
izolându-se frecvent din sol, aer, apă;
• Sunt comensali ai pielii și mucoaselor, la om și
animale;
• Se izolează uneori și din diferite produse
alimentare (lactate, produse din carne)
 Rezistență la factorii de mediu
• Germeni foarte rezistenți comparativ cu alte specii
nesporulate;
• Pot supraviețui luni de zile pe diferite substraturi din
adăposturi;
• Majoritatea tulpinilor sunt distruse la 60°C în 30
min., la 70°C în 15 min., iar unele celule rezistă până
la 80°C;
• Sunt rezistenți la antiseptice uzuale;
• Sunt sensibili la dezinfectante puternice : fenolul,
cresolul sau sublimat coroziv.
 Sensibilitate la antibiotice
• Tulpinile sălbatice sunt sensibile față de numeroase
antibiotice : penicilină, eritromicină, neomicină,
tetraciclină;
• Se constată frecvent apariția de variante
antibiorezistente;
• La ora actuală peste 90% din tulpinile de stafilococi sunt
rezistente la penicilină, iar unele manifestă rezistență la
meticilină (MRSA) și vancomicină (antibiotice de rezervă);
• Se recomandă efectuarea de antibiograme, mai ales când
se fac tratamente în masă, îndelungate sau repetate.
 Conduita diagnosticului etiologic
• I. Recoltarea produselor patologice : secreții
purulente, lapte, organele cadavrelor, urină,
alimente, etc;
• II. Examenul bacterioscopic direct : efectuarea de
frotiuri din materialul patologic prin colorația Gram
sau cu albastru de metilen. Se pot observa coci
grupați în grămezi caracteristice, aspect cu valoare
orientativă asupra etiologiei stafilococice;
• III. Însămânțarea produsului patologic recoltat în
vederea izolării și identificării germenilor.
 Condiții de cultivare
• Germeni aerobi, facultativ anaerobi, care se
dezvoltă bine pe medii uzuale;
• Germeni halofili, se dezvoltă bine pe medii
hiperclorurate (7-10% NaCl);
• Pentru izolarea din materiale patologice și alimente
se utilizează medii selective : Chapmann
(fermentarea manitolului), Bayrd-Parker, Vogel-
Johnson (activitatea coagulazică), care permit
multiplicarea stafilococilor datorită halofiliei,care
inhibă restul florei bacteriene;
 Caractere culturale
• Pe medii lichide : turbiditate intensă, depozit
ușor omogenizabil;
• Pe medii solide : colonii rotunde, în general
mari, cu diametru de 1-6 mm, opace cu
suprafața netedă și lucioasă, pigmentate;
• Pigmenții sunt de natură carotenoidă,
nedifuzibili în mediu și au diferite culori :
galben-auriu, galben-citrin, alb-gri, alb-cretaceu;
• Există aproximative corelații între felul
pigmentului și patogenitatea tulpinilor.
 Caractere morfologice
• Coci cu Ø de 0,8-1 µm, nesporulați, neciliați,
majoritatea necapsulați, Gram-pozitivi grupați în
grămezi cu aspect de ciorchine de strugure,
datorită separării incomplete a celulelor fiice de
cele parentale;
• Aglomerările constituite sunt mai mari și mai
caracteristice în frotiurile de pe medii solide;
• În frotiurile din materiale patologice și din culturi
lichide, cocii .apar izolați câte 2-3 sau în grămezi
mici
Stafilococ imagine microscop electronic
 Caractere biochimice
• Majoritatea stafilococilor fermentează fără producere
de gaz, glucoza, lactoza, zaharoza, manitolul.Practic se
examinează activitatea enzimatică față de manitol, ca
factor de patogenitate(pe mediul Chapmann), dar cu
o valoare aproximativă;
• Ca teste de patogenitate se mai determină
capacitatea de a produce hemolizine (activitatea
hemolitică) și producerea de coagulază (activitatea
coagulazică);
• Stafilococii produc catalază, o enzimă caracteristică,
care permite diferențierea de alți coci patogeni, ca
streptococul și pneomococul
 Determinarea prezenței de stafilococi coagulază-pozitivi

• Medii de îmbogățire: bulion hipersalin cu manită și indicator, bulion hipersalin

dublu concentrat cu lactoză, bulion cu telurit-piruvat-glicocol-manită și bulion cu
triptonă soia și 10% clorură de sodiu.
• Medii selective de izolare și identificare: mediile Chapman, Baird Parker, Vogel-
Johnson și geloză-sânge

Manitol Salt agar (7,5% NaCl, manitol

și indicator de pH – roșu fenol) Agar cu sânge
 Caractere antigenice
• O componentă antigenică majoră a peretelui
celular este polizaharidul A, derivat al acidului
teichoic, ce conferă o specificitate de specie,
fiind prezent la tulpinile de S. aureus și absent
la celelalte specii
 Factori de patogenitate
• Prin virulență și toxicitate;
• Virulența este dată de factori de natură
enzimatică (agresine), ce facilitează difuzarea
germenilor în țesuturi sau neutralizează
mecanismele defensive ale organismului;
 Factori de agresivitate
• Coagulaza – enzimă extracelulară care induce
formarea unui manșon de plasmă coagulată,
în jurul celulelor bacteriene, cu rol
antifagocitar. Este prezentă preponderent la
tulpinile patogene de S. aureus;
• Se pune în evidență prin testul coagulării
plasmei citratate de iepure (test de
patogenitate)
 Factori de agresivitate
• Hialuronidaza – enzimă complexă care
difuzează extracelular și acționează prin
descompunerea acidului hialuronic din
substanța fundamentală a țesutului conjunctiv,
favorizănd difuzarea germenilor în țesuturi;
• Stafilococii patogeni sunt producători de
hialuronidază în proporție de peste 90%.
 Factori de agresivitate
• Fibrinolizina (stafilochinaza) – enzimă
proteolitică care acționează prin liza coagulilor
de fibrină, permițând astfel progresia
stafilococilor în țesuturi;
• Favorizeză producerea emboliilor în formele
septicemice de boală
 Factori de agresivitate
• Deoxiribonucleaza – produce leziuni tisulare
acționând asupra ADN-ului din celulele diferitelor
țesuturi;
• Fosfataza – enzimă care se evidențiază în special
pentru testarea stafilococilor din alimente;
• Lipazele – sunt active asupra lipidelor plasmatice și
a grăsimilor de pe suprafața tegumentelor, ceea ce
explică tropismul germenilor pentru zonele
tegumentare unde glandele sebacee sunt mai
active
 Factori de agresivitate
• Hemolizinele – acționeză prin liza globulelor roșii. Sunt
descrise 4 tipuri de hemolizine :
• -hemolizina alfa, prezentă de obicei la tulpinile umane,
este activă față de hematiile de iepure și oaie. Are și o
acțiune dermonecrotică, letală pentru iepure;
• - hemolizina beta are o activitate litică mai pronunțată
față de hematiile de oaie. Procesul de hemoliză se
accentuează la 4°C;
• - hemolizina gama, activă față de hematiile de oaie și
iepure, dar hemoliza nu poate fi evidențiată, datorită
diametrului foarte mic;
• -hemolizina delta, elaborată numai dacă incubarea se face
în atmosferă de CO2.
 Factori de toxicitate
• Enterotoxinele – exotoxine difuzibile, cu tropism
pentru mucoasa intestinală, fiind prezente numai la
tulpinile capabile să producă toxinfecții alimentare;
• Acționează asupra centrilor nervoși declanșând
contracții peristaltice și antiperistaltice, responsabile
de producerea sindromului diareic și a vomei;
• Sunt de natură proteică, rezistente la acțiunea
enzimelor digestive și la temperaturi de 117°C;
• Cele mai sensibile specii sunt omul, maimuța și
pisica;
• Evidențierea lor se face prin testul Dolman
 Teste de patogenitate
• Este important de demonstrat dacă tulpinile
izolate sunt patogene.Pentru a demonstra
această proprietate, în practica curentă de
laborator se efectuează :
• - testul de coagulare a plasmei citratate;
• - testul de hemoliză;
• - infecția experimentală (bioproba). Aceasta se
realizează pe iepure care în urma inocularii iv.
face o infecție septicemică mortală.
 Imunoprofilaxie
• Imunoprofilaxia specifică (prin vaccinare) nu
are o extindere prea largă.
• La ovine, în cazul mamitei gangrenoase se
poate face vaccinarea cu o anacultură, în
perioada de gestație.