SĂNĂTATEA MINTALĂ

Definiția OMS afirmă că sănătatea mintală este o “stare pozitivă de bine, credința în propria valoare
a individului, în demnitatea și valoarea celorlalți, abilitatea individului de a-și gestiona lumea
interioară de gândiri și sentimente, de a-și organiza viața și asuma riscuri, de a iniția, dezvolta și
susține relații personale mutuale satisfacătoare și capacitatea psihismului de a se adapta și de a-și
reveni dupășocuri și stresuri”.

O definiție acceptată a stării de boală mentală a fost formulată în 1999: “reprezintă stări medicale
caracterizate prin alterări țn gândire, dispoziție sau comportament sau o combinație a acestora
asociate cu distres sau alterarea funcționării”.
Sănătatea mintală (Klineberg) = stare de dezvoltare intelectuală şi emoţională care face individul
compatibil cu semenii săi.

Premisele sănătăţii mintale presupun:

 capacitatea de percepţie şi cunoaştere a realităţii

 capacitatea de a lua decizii

 capacitatea de autoexprimare prin limbaj verbal şi nonverbal

 capacitatea de a răspunde la mesajele altora

 PRINCIPII DE EDUCAȚIE ALE SĂNĂTĂȚII MINTALE

1.Principiul VALORII - sănătatea este o valoare a individului, ea impune din partea individului o
responsabilitate şi o conştiinţă morală.

2.Principiul CUNOAȘTERII DE SINE ȘI AL AUTOCONTROLULUI – educaţia permite individului să-

şi cunoască organismul, posibilităţile şi resursele.

3. Principiul ABȚINERII - instinctele, pulsiunile şi tendinţele trebuie supuse unui control stric al individului.

4. Principiul ECHILIBRULUI ȘI MĂSURII - utilizarea regulată, măsurată şi ritmică a resurselor

individuale

5. Principiul MODELULUI POZITIV – adoptarea unui exemplu pozitiv, pe care să-l imite şi căruia să i se
conformeze.
6. Principiul COOPERĂRII - integrarea persoanei în grup, evitarea izolării şi a conduitelor de refugiu

7. Principiul INTEGRĂRII - formarea unor modele de comportament care să asigure adaptatea

individului la realitate, la familie şi societate.

8. Principiul DIFERENȚIERII RISCULUI - individul trebuie educat să sesizeze riscul şi direcţia lui,
sursele şi consecinţele sale.

9. Principiul PROGRAMĂRII - imprimarea desfăşurării planificată a activităţilor

10. Principiul PREVENIRII RISCURILOR - prevenirea bolilor, sau a altor riscuri de sănătate
SANOGENEZA = totalitatea factorilor individuali sau de grup, exogeni şi endogeni care produc, menţin şi
promovează evoluţia stării de sănătate mintală a individului sau a grupurilor de indivizi.

Există o suprapunere parţială a factorilor sanogenetici peste factorii de protecţie ai stării de sănătate mintală.

Factorii de sanogeneză

 produc sănătatea mintală

 sunt în primul rând factori exogeni- ex. factori meteo-climatici, factori demografici ,factori socio-
economici şi culturali (ex. habitat, mediu familial, nivelul de educaţie, nivelul cultural, tradiţie, religie,
învăţământ, factori profesionali, economici, sociali).

Factorii de protecţie

 se rezumă la menţinerea sau favorizarea acesteia

 sunt legaţi de factori endogeni
Factorii de morbigeneză psihică şi circumstanţele negative care pot să conducă la tulburarea stării de
sănătate mintală şi la apariţia de boli psihice pot fi:

 Factori personogenetici - care ţin de individ

 Factori demogenetici - care ţin de grupul socio-uman

 Factori ecogenetici -care ţin de mediul ambiant

 Factori socio-genetici - care ţin de mediul social

 Circumstanţe negative - ex. suprasolicitarea profesională, dezorganizarea grupului familial, alcoolism,

toxicomanii, carenţe educaţionale, presiuni sociale, modele diferite de sistemul tradiţional
 SĂNĂTATEA MINTALĂ ȘI BOALA PSIHICĂ

Cuvântul „normal” provine din latinescul „norma” (unghi drept), adică ceea ce nu oscilează nici la stânga
nici la dreapta, ceea ce se află în mijloc.

Normalul este

 un termen calificativ implicând o valoare

 un termen descriptiv care indică o medie
ANORMALITATE = tulburare de fundal, se referă la structura şi organizarea psihică, se relevă mai ales în
tulburările de comportament.

Anormal este un adjectiv, un termen apreciativ care introduce o diferenţă calitativă.

Omul normal = corespunde cât mai multor norme statistice şi ideale într-o socio-cultură dată, reuşind să
îndeplinească normal funcţiile ce îi revin.
Din punct de vedere bio-psiho-social, omul prezinta un aspect complex:

• pe planul structurilor interne -psihoindividual

• pe planul relational extern -psiho – social

 DEZORGANIZAREA în psihopatologie trebuie considerată din punct de vedere dinamic, ca un proces extrem
de complex şi trebuie înţeleasă ca reprezentând noi modele funcţionale adaptate condiţiilor patogenice care au
produs dezorganizarea.

Aceste modele patologice provin din structurile normale ale personaei şi depind de tipul de personalitate, de
capacităţile de a se opune acţiunii factorilor morbigenetici, de nivelul de dezvoltare-maturizare a personalităţii,
de dispoziţiile ereditare.

Există 3 grupe principale de dezorganizări psihopatologice ale sistemului personalităţii:

LEZIONALE
De IMATURITATE
FUNCȚIONALE

A) DEZORGANIZAREA LEZIONALĂ = o leziune organică a creierului şi poate fi produsă de o leziune cerebrală

globală care antrenează de regulă tulburări grave ale stării de conştiinţă vigile de diferite grade de profunzimem
putând merge până la starea de comă. Dacă leziunile sunt localizate, doar anumite procese psihice sunt afectate
(percepţii, memorie, limbaj, praxii, etc).
B) IMATURTATEA = un tip de deficienţă care se produce prin oprirea în dezvoltare a sistemului nervos central la
copil (prenatal, perinatal sau postnatal), este o imaturizare anatomică având consecinţe grave asupra formării şi
maturizării funcţiilor psihice şi ale personalităţii globale a individului. Imaturitatea este de mai multe feluri:

a) Imaturitate EEG – caracterizată prin persistenţa unui traseu bioelectric instabil în raport cu norma medie

b) Imaturitatea emoţională – considerată o imaturitate a inhibiţiilor reacţiilor emoţionale, cu caracter de

manifestare explozivă

c) Imaturitatea psihomotorie – o stare de debilitate motorie

d) Imaturitatea afectivă sau starea de arieraţie afectivă, constând din aspecte psihopatologice diferite, de tipul
dependenţă-independenţă, securitate-insecuritate, sugestibilitate, posibilitatea sau imposibilitatea de a efectua
judecăţi intelectuale şi nonafective, posibilitatea sau imposibilitatea de a avea autonomie în acţiunile personale.

C) DEZORGANIZAREA FUNCȚIONALĂ = tulburări pur funcţionale, nu există nicio modificare

lezională decelabilă a creierului bolnavului.
 Între sănătatea mintală şi boala psihică, normalitate şi anormalitate, pot fi identificate

5 forme de STATUS MINTAL:

1.Sănătatea mintală = starea de normalitate psihică în cursul căreia echilibrul personalităţii există o perfectă
adaptare şi evoluţie socială.

2.Stările intermediare reprezintă intricarea unor elemente morbigenetice de ordin exogen, în sistemul unei
personalităţi normal structurate. În această etapă, individul se adaptează la noile condiţii dar evoluţia
socială este mai dificilă. Aceste stări intermediare se apropie mai mult de sănătatea mintală având în vedere
specificul lor.

3.Stările limită corespund unor personalităţi de tip dizarmonic, prin existenţa unor elemente morbigenetice
endogene legate în special de anumite trăsături caracteriale cu tendinţe psihopatologice şi potenţial evolutiv
în acest sens.
4.Boala mintală este diferenţierea antipodala, cantitativă şi calitativă, faţă de starea de sănătate mintală, cu
manifestări clinice, având consecinţe asupra activităţii, relaţiilor interpersonale şi adaptării psihosociale
a individului. Această implică o transformare structurală şi comportamnetală negativă a personalităţii.

5.Deficienţa psihică exprimă o stare psihică de invaliditate reziduală, după atenuarea etapei de involuţie
clinică a bolii mintale propriu-zisă.

BOALA PSIHICĂ

 constă într-un proces care realizează un deficit psihic important şi prelungit al persoanei conştiente, constă
într-o denivelare, destructurare, dezechilibrare a vieţii psihice conştiente a persoanei. Psihismul individului se
reorganizează, prezentând manifestări neevidente în starea normală.

 reprezintă schimbarea care interesează, în diferite forme şi grade, sfera vieţii sufleteşti a persoanei umane şi
constă în schimbarea „felului de a fi” al individului, al fiinţei interioare a acestuia din cauza unei tulburări a
sistemului personalităţii.
Caracteristica fundamentală a bolii psihice, considerată ca anormalitate, o reprezintă alienarea persoanei
respective manifestată prin ruperea contactului vizual cu realitatea sau prin pierderea continuităţii inteligibile
dintre bolnavul psihic şi lume.

 bolnavul psihic este parţial conştient, sau dimpotrivă ignoră complet faptul de a fi bolnav, nefiind capabil să
recunoască schimbarea patologică a stării sale de normalitate psihică
 conştiinţa propriei anormalităţi este recunoscută în foarte puţine cazuri, când tulburările sunt de intensitate
redusă şi nu afectează conştiinţa de sine sau nu modifică sistemul personalităţii. Din acest motiv, de cele mai
multe ori bolnavii psihic nu solicită şi nu acceptă intervenţia medicală.

Astfel bolnavul psihic este proiectat

 fie la periferia lumii = nevroze, psihopatii, sociopatii

 fie în afara lumii = demenţe sau
 într-o lume a realităţii iraţionalului, o lume interioară închisă sau circumscrisă la interioritatea persoanei
bolnavului = schizofrenie, parafenie, paranoia, melancolie
Boala psihică este în primul rând un concept clinico-medical al psihiatriei, desemnând o deplasare a vieţii psihice (fie că este vorba
de procese psihice izolate sau de întregul sistem al personalităţii), care implică următoarele aspecte:

 ETIOLOGIE - cauza care o produce

 DIAGNOSTIC - forma de manifestare clinică care-i oferă identitate, făcând-o clarificabilă într-o anumită ordine a gândirii
medicale

 EVOLUȚIA BOLII - evoluţi clinică, expresia medicală a „psihobiografiei individului”

 PROGNOSTIC -consecinţele asupra structurii şi dinamicii personalităţii bolnavului

 TERAPEUTICA - posibilitatea medicului de a acţiona asupra evoluţiei bolii cu anumite remedii, în scopul eliminării sau
atenuării cauzelor care o produc, al restabilirii stării de echilibru psihic al personalităţii bolnavului

 RECUPERARE, RESOCIALIZARE - adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihic convalescenţi sau a celor cu
defecte postprocesuale în grupul social, familie, şcoală, profesie

 IGIENA MINTALĂ - instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizând păstrarea stării de sănătate mintală şi combaterea
factorilor de risc.
 In conditii psihopatologice există mai multe metode de dezintegrare a sistemului personalitatii, fiecare dintrea
acestea avand o specificitate si o dinamica proprie.

DEFICIENTA - este consecinta unei tulburari a procesului de integrare aparuta sau produsa in cursul perioadei
de formare a sistemului personalitatii si consta in oprirea din dezvoltare a instantelor structutrale ale personalitatii ,
la diferite niveluri de dezvoltare (oligofrenia)

DETERIOARAREA - este un proces psihiopatologic de dezintegrare a sistemului personalitatii care se produce

dupa completa formare – organizare a acesteia (sindroamele dementiale) si nu poate fi oprit si nici recuperat.

REGRESIUNEA - apare dupa completa formare a personalitatii si consta in intoarcerea la etapele functional-
comportamnetale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului , fiind vorba de o regresiune functionala fara
a afecta integritatea organizatrii structurale a sistemului personalitatii. Are un caracter reversibil si poate fi
corectata (sindroamele nevrotice, fobic- obsesive , anxioase, isterice, de dependenta ( toxicomanii, alcoolism) .
DIZARMONIA- este consecinta unei dezvoltari defectuoase ale sistemului personalitatii privind echilibrul
functional dintre diferitele niveluri sau instante structural- dinamice alesistemului personalitatii.

Desi personalitatea este complet dezvoltata, ea are un caracter inegal, dizarmonic, iar raporturile dintre diferitele
instante care o compun nu sunt precis determinate. Acest proces reprezinta un tip constitutional vicios si este ilustrat
clinic prin sindroamele psihopatice. ( ex: copacul crescut dizarmonic).

IMATURITATEA - este un proces anormal legat de principiul dezvoltarii- maturizarii emotional- afective. Ea se
caracyterizeaza printr-o stare de imaturitate emotional- afectiva – nevoia de protectie dependenta de alte persoane ,
conduite afectiv – emotionale neconforme cu varsta cronologica. Imaturitatea este cauzata de unele carente afective,
de factori traumatizanti sau frustrari infantile, de absenta unor modele afective pozitive, si nerezolvarea situatie
oedipiene a persoanei respective. Poate fi reversibila sau compensata prin psihoterapie analitica sau prin metode de
psihopedagogie.
 DEFECTUL - este consecinta actiunii unui proces psihopatologic , a unui proces psihotic , care actioneaza
distructiv asupra sistemului personalitatii.

 în urma evolutiei unui proces psihotic, se va produce dupa retragerea evolutiei clinice a acestuia, o stare de
deteriorare partiala sau sectoriala a sistemului personalitatii, la un anumit nivel sau la o anumita instanta
structural- dinamica a acesteia , marcand o stare de handicap- ca un defect postprocesual in personalitatea
respectivă
 este intalnit la cazurile bolnavilor psihotici cu o indelungata evolutie clinica a bolii – vechii schizofrenici,
delirantii cronic
 este o stare ireversibila a personalitatii care poate fi compesnsata prin socioterapii sau psihoterapii
ocupationale
DEPENDENTA - este o stare particulara caracterizata printr-o regresiune sau imaturitate , de regula emotional-
afectiva a persoanei si care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane.

 fenomenul apare frecvent in cursul starilor de boala, de convalescenta sau de handicap, ca o consecinta a slabirii
Eului sau ca expresie a mecanismelor de aparare ale Eului , legate de teama de boala sau de o stare de anxietate
difuza si permanenta
 este o stare de handicap afectiv si intelectual pasager care se remite odata cu stingerea evolutiei procesului
morbid sau a compensarii starii de handicap
 poate fi corectata prin masuri de psihoterapie si are de regula un caracter reversibil
Concluzionând, se poate spune ca sănătatea mintală este aptitudinea psihicului de a funcţiona într-un mod
armonios, agreabil şi eficace, în măsura în care circumstanţele îi permit să facă faţă la cu supleţe diferitelor
situaţii şi să-şi menţină permanent starea de echilibru dinamic.

Diametral opus sănătăţii mintale, boala psihică este definită ca fiind o tulburare a stării de echilibru sau de
organizare a vieţii psihice, de diferite forme, intensităţi şi durată, afectând conduitele, relaţiile interpersonală şi
afectivitatea acestuia, de care bolnavul poate fi sau nu conştient.