Specificul limbajului şi

comunicării la copiii cu
tulburări de limbaj

Profesor:
Adriana Ciobanu

A elaborat:
Bușneac Ariadna
Crudu Polina
 Însuşirea şi dezvoltarea limbajului sunt activităţi care presupun
un efort îndelungat din partea individului, în decursul dezvoltării
ontogenetice. Activităţile respective se realizează spontan, în
relaţiile cu cei din jur, dat fiind tendinţa copilului de a verbaliza
acţiunile desfăşurate, dar şi organizat, prin determinarea
copilului să participe la activităţi cu un anumit scop educativ.

Modul în care copilul se realizează pe linia achiziţiilor în

planul vorbirii şi al dezvoltării psihice este în funcţie de o
serie de factori: *mediul de viaţă şi activitate al copilului,
*preocuparea adulţilor pentru stimularea vorbirii sale,
*eficienţa procesului, afectivitatea, motivaţia pentru
activitate şi personalitatea acestuia,
*dezvoltarea multilaterală a copilului etc.
 Copilul învaţă pronunţarea sunetelor prin imitaţie şi prin joc; apoi
realizează cuvinte, propoziţii şi fraze. Diferenţele marcate de structura
psiho-fizică a copilului, influenţele educative, existenţa unor modele
deficitare pe care le imită, ca şi acţiunea unor factori nocivi pot duce
la tulburări de limbaj , care se prelungesc şi după perioada
antepreşcolară, iar în alte situaţii, asemenea dificultăţi ale limbajului
pot apărea la vârstele următoare şi adeseori cu un debut violent.

Cercetătorii în domeniu definesc tulburările de limbaj ca

disfuncții intervenite în
recepționarea, înțelegerea, elaborarea și realizarea
comunicării scrise și orale din cauza unor afecțiuni de natură
organică, funcțională, psihologică sau educațională, care
acționează asupra copilului mic în perioada apariției și
dezvoltării limbajului.
Tulburările de pronunţie: este afectată pronunţia unuia sau a mai multe sunete: dislaliile
rinonaliile, dizartria
Tulburările de ritm şi fluență : bâlbâiala, logonevroza, tahilalia: vorbirea accelerată,
bradilalia: vorbirea foarte lentă
Tulburări ale limbajului scris-citit: dislexo-disgrafia

Tulburări de voce: afonia, disfonia și fonastenia

Tulburări de dezvoltare ale limbajului: mutism psihogen, electiv, sau voluntar și

întarziere în dezvoltare generală a vorbirii
Tulburări poliforme: afazia si alalia
 Constă în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau
inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană cât şi în cea
reprodusă. Sunetele cele mai frecvent afectate sunt consoanele, în
special cele care apar mai târziu în vorbirea copilului R, S, Ș, L,J,
Z. Este important de ştiut că există sunete cu puncte de articulare
Dislalia apropiată care formează "perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S
şi Z", "S şi J", "T şi D" etc. De multe ori, când copilul nu poate
emite unul dintre sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt.
De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul "R" va
spune în loc de "rată" "lată".

Cauze:
• malformaţii ale organelor care participă la actul
vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi),
• modelul verbal greşit al părintelui, educatoarei, pe care
copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie.
 O tulburare de limbaj ce se manifestă prin dezordini
intermitente ale pronunției, repetări convulsive și blocaje
ale unor foneme, omisiuni precipitate, urmate de
dificultăți în articularea unor cuvinte. Copilul bâlbâit Bîlbîiala
repetă, prelungește sau blochează anumite sunete. El
pronunță cuvinte întrerupte, rostite cu exces de tensiune
fizică, altfel spus se forțează să-l producă. De asemenea,
în afară de perturbarea fluenței vorbirii, copilul pezintă
adesea și crisparea feței, clipitul rapid, grimase, gesturi ale
mâinilor, transpirație, ticuri, smucirea capului, înroșirea
feței, tremurarea buzelor sau a maxilarului, jenă, pauze
mari înainte de a vorbi.
 O tulburare de pronunţie care apare consecutiv
cu fenomenul de rinofonie ce se produce prin
amplificarea/diminuarea rezonanţei sunetului fie
prin obstrucţie nazală, fie prin comunicare buco- Rinolalia
nazală defectuoasă. Această modificare scade
gradul de inteligibilitate a vorbirii.

Simptomele generale includ:

• probleme cu pronunția sunetelor b, p, d, t, c, g, h, v, s, z, j;
• dificultăți majore în pronunția consoanelor care necesită presiune mare a aerului, ca p, t sau
k;
• scăpări de aer la nivelul nasului la pronunția sunetelor sau combinațiilor de sunete ca „ss”,
„ch” sau „ș”;
• un suflu nazal caracteristic în timpul vorbirii;
• toate sunetele sunt vorbite pe nas;
• grimase specifice în timpul vorbirii – se strâng nările, de exemplu;
• vocea pe nas este însoțită adesea și de nas înfundat, probleme respiratorii pe nas, scurgeri
nazale, dureri de gât, tuse, afectarea mirosului și a gustului, dureri la nivelul ochilor sau
capului, migrene, sforăit, respirație urât mirositoare.
 O tulburare motorie de vorbire, datorată slăbiciunii grupelor
musculare implicate în vorbire - mușchii feței, gâtului și limbii sau
a pierderii capacității de coordonare a acestora. Disartria reprezintă
un decalaj dintre vorbirea expresivă, ce este profund afectată, și
vorbirea impresivă, care se conservă mai bine, și care permite Disartria
înțelegerea relativ mai bună a comunivcării verbale; o articulare
defectuasă a sunetelor și cuvintelor, ce apar în afecțiuni ale nervilor
participanți la articularea cuvintelor și în alterări ale sistemelor ce
mențin tonusul muscular și coordonează mișcările aparatului
periferic al vorbirii.

Are două forme fundamentale de manifestare:

• vorbire disritmică, disfonică, confuză, cu rezonanță nazală
pronunțată
• combinarea vorbirii monotone (cu pronunție neclară, ștearsă)
cu o funcție a componentei motorice/ funcționalitate a
musculaturii ce variază între spascitate (musculatură încordată)
și parecitate (musculatură flască).
 ,,FORMAREA LIMBAJULUI LA COPIL TREBUIE SĂ NE
PREOCUPE DE TIMPURIU, PENTRU CA SĂ NU LĂSĂM SĂ
SE ÎNRĂDĂCINEZE DEPRINDERI GREȘITE ȘI NEGLIJENTE
CARE,MAI TÎRZIU CAUZEAZĂ MULTĂ PIERDERE DE TIMP
ȘI MULT NECAZ.(J.HERBART)

•A preveni este mai ușor decât a corecta, iar a educa este

mai ușor decât a reeduca.
•Aportul factorilor sociali ,ai educației și învățării este cu
atât mai mare ,cu cât acțiunea lor este mai timpurie și mai
adecvată procesului de învățare și recupării tulburării de
limbaj la copiii preșcolari.
 Murray F.P.(1980)în terapia
bîlbîielii recomandă:

1. pacientul să înțeleagă programul de tratament și să-l accepte.

2.să se înlăture evitarea cuvintelor sau a situațiilor de vorbire
care provoacă teama.
3.pacientul să învețe cum să evite unele blocaje,să aibă mai
mult control asupra asupra propriei bîlbîieli.
4.pacientul să învețe să-și construiască ,,bariere,, împotriva
bîlbîielii.
BIBLIOGRAFIE:
• 1001 IDEI PENTRU O EDUCAȚIE
TIMPURIE DE CALITATE. GHID
PENTRU EDUCATORI. 2010

• OLĂRESCU V. FUNDAMENTELE
LOGOPEDIEI. CHIȘINĂU, 2023

• VERZA, E. TRATAT DE
LOGOPEDIE. HUMANITAS,
BUC.,2003
MULȚUMIM PENTRU
ATENȚIE!
SUNTEȚI
wouu!
SUPER!
L I INIMOȘI
G E N I A !
Hi! !