CENTRUL NATIONAL DE FORMARE SI PERFECTIONARE A ANTRENORILOR

COALA NAIONAL DE ANTRENORI

MURARU EMERIT

PROF. ANTON ANTRENOR

CENTRUL NATIONAL DE FORMARE SI PERFECTIONARE A ANTRENORILOR

SCOALA NATIONALA DE ANTRENORI

Prof. Anton Muraru

Antrenor Emerit

2005

CUPRINS

PREFATA.pag. 1
Pedagogia sportului: capitol introductivpag. 3 Pedagogia sportului ramura a stiintei sportului Educatia sportiva obiectul de cercetare al pedagogiei sportive Caracterul permanent al educatiei in formarea sportiva Schimbari in programele didactice

Cap. I: Locul si rolul pedagogiei sportului.pag. 8

Sportul fenomen al vietii sociale Stiinta sportului Pedagogia sportului Educatia sportiva obiectul de cercetare al pedagogiei sportive Competitia sportiva Antrenamentul sportiv Motivatia in sport Capacitatea de perfectionare sportiva

Cap. II: Didactica sportiva.pag. 16

Etapele insusirii cunostintelor Tehnologia procesului de instruire Didactica in antrenamentul sportiv

Cap. III: Modelarea pregatirii...pag. 50

Teoria si modelarea pregatirii Notiunea de modelare in domeniul sport Evolutia modelelor in sport Sistemul educational pentru antrenor Preocupari de reforma in educarea antrenorilor Programe de perfectionare si educatie a antrenorilor

Cap. IV: Motivatia si practica sportivapag. 64

Nevoia de contact social Competitia si autodeterminarea Nevoia de stimulare si contactele sociale Rolul antrenorului in motivarea sportivului
3

Recompensarea activitatii sportivilor Organizarea si participarea la concurs Propuneri de sarcini noi Folosirea feedback-ului pozitiv Favorizarea vietii de grup

Cap. V: Personalitatea in practica sportiva.pag. 71

Persoana, personalitate Personalitatea si practica sportiva Locul si rolul personalitatilor in dezvoltarea miscarii sportive Cap. VI: Antrenorul conducator educator.pag. 76 Particularitati ale muncii antrenorilor Rationalizarea activitatii de conducere Stiluri ale activitatii de conducere Activitatea manageriala a antrenorului

Cap. VII: Practica in unitatile sportive baza a

experimentarii pregatirii stiintifice..pag. 103 Importanta practicii in formarea antrenorilor Mini-ghid de practica pedagogica

Cap. VIII: Structura sistemului de invatamant sportiv in conformitate cu legile si directivele comunitare (Uniunea Europeana) Conventii, rezolutii si recomandari europene (Consiliul Europei)pag. 106 Documente oficiale emise de Uniunea Europeana si Consiliul Europei referitor la formarea personalului care desfasoara o activitate permanenta sau periodica in domeniul sport Organizarea structurilor de calificare Sistemul de dezvoltare si monotorizare Legislatia Uniunii Europene Bibliografie

PREFATA
Dezbaterile actuale asupra sistemului mondial al invatamntului sportiv ca unul dintre cele mai semnificative procese si fenomene ale vietii sportive si sociale moderne au reusit instituirea unui dialog in cadrul Resortului de Stiinta a Sportului in termeni cu o mare incarcatura practica, teoretica, metodica si de cercetare aplicativa, pentru definirea conditiei umane a personalului care deserveste domeniul sport. In stiinta sportului, rezultat al conexiunilor interdisciplinare intre paradigmele promovate de subdisciplinele sale: pedegogie, psihologie, sociologie, medicina, istorie, biomecanica, teoria antrenamentului, teoria competitiei, informatica si politica a sportului, se contureaza tot mai pregnant un nou cmp de cunoastere, de actiune cu modele, principii si concepte integratoare, ale fenomenului sport, inscris intr-o structura disciplinara numita Didactica Sportiva a Invatarii. Conceptul ei central, invatarea, poate fi examinat ca un proces dirijat care se afla in responsabilitatea organizatiilor specializate ale structurilor administratiei centrale si ale structurilor sportului. Sub-disciplina a Stiintei Sportului Pedagogia, prin insasi denumirea ei evidentiaza simbioza intre pedagogie si sport, si cuprinde achizitionarea si practicarea de noi metodologii, noi principii, noi atitudini si noi valori necesare pentru a face fata noilor cerinte ale sportului, intr-o lume in continua schimbare. Pedagogia este stiinta educatiei; iar pedagogia sportului constituie stiinta formarii si perfectionarii fortei de munca a sportului, antrenorul si profesorul de sport. In viata sociala a antrenorilor si sportivilor si cea a societatii pot aparea unele decalaje, deoarece preceptele pedagogiei ajuta la intelegerea fenomenelor si prin educatie. Prin prezentul manual se doreste a veni in ajutorul oamenilor domeniului sport, antrenori si sportivi, pentru ca acestia sa poata aplana unele decalaje care apar in viata sociala, in societate. Prin preceptele sale, pedagogia sportului ajuta la intelegerea fenomenelor, iar prin educatie vor defini caile prin care se reduc efectele negative care pot aparea. In ultimii 25 de ani principiile sportului de performanta si cele a pedagogiei sportului s-au dezvoltat pe diferite cai, in ideea interpretarii urmatoarelor intrebari: 1. Antrenamentul este un proces pedagogic? Antrenorii au folosit intotdeauna pedagogia, chiar daca unii practicieni nu pot formula cu usurinta acest lucru in cadrul unor discutii teoretice.
5

2. Antrenorul poate sau nu renunta usor la aplicarea in procesul de antrenament la unele metode ale pedagogiei? 3. Unor pedagogi sportivi le-ar fi de mare ajutor mai multe cunostinte din teoria antrenamentului sportiv sau chiar din practica antrenamentului? Sportul de performanta, prin rezultatele si recordurile sportivilor, da un raspuns clar acestor semne de intrebare. Cartea informeaza, in special, despre elementele importante ale procesului didactic de predare si educare a sportivilor. Lucrarea se adreseaza tuturor celor interesati de performanta sportiva, in special antrenorilor, instructurilor si animatorilor sportivi ct si personalului din domeniul sportului, conducatorilor, managerilor sportului angajati in procesul perfectionarii fortei de munca a domeniului sport. AUTORUL

PEDAGOGIA SPORTULUI

CAPITOL INTRODUCTIV
Prin insasi denumirea disciplinei se evidentiaza simbioza intre pedagogie si sport. Cercetarile moderne au conturat conexiunea dintre ele, dnd o semnificatie aparte acestei noi discipline. Sportul, ca o activitate complexa organizata, sistematica, orientata spre un anumit scop - competitia, nu isi poate atinge obiectivele dect cu ajutorul fiziologiei, biomecanicii, psihologiei, pedagogiei, etc. Se pune intrebarea: de ce sportul are nevoie de pedagogie ? Deoarece pedagogia este stiinta educatiei. Educatia este o activitate constienta si sistematica, orientata spre un anumit scop, pentru formarea si dezvoltarea omului, mai ales a tinerei generatii.

Omul pe tot parcursul vietii sale se educa, in special in perioada copilariei si a tineretii. Deci pedagogia este stiinta formarii si perfectionarii omului, este stiinta care studiaza legile educatiei si inarmeaza pe cei pe care-i educa cu principii, norme, reguli, legi ce trebuie cunoscute si respectate in procesul educatiei. Cadrul didactic sau antrenorul, educator care se ocupa de pregatirea sportiva a tinerilor, trebuie sa cunoasca si sa rezolve probleme educative, att in procesul instructiv-educativ, ct si in afara lui. In acelasi timp el trebuie sa aiba o buna pregatire profesionala si cultura generala, sa fie un pedagog desavrsit.
7

Pedagogia poate fi definita drept stiinta care are ca domeniu de cercetare un fenomen specific societatii umane ,anume fenomenul educational.

Din diversitatea problemelor ivite in munca desfasurata cu sportivii antrenorul poate, pe baza experientei acumulate, sa generalizeze elementele de baza din procesul sportiv prin prisma pedagogiei, sa le transforme in cunostinte, priceperi, deprinderi si sa le sintetizeze in noua teorie pedagogica. Aceasta noua teorie pedagogica, izvorta din activitatea sportiva si confirmata de ea si de practica in general, a devenit o noua disciplina, aceea a pedagogiei sportului. Pedagogia sportului - ramura a stiintei sportului Pedagogia sportului - sau pedagogia antrenamentului sportiv iata ce preocupa azi cercetatorii din domeniul procesului educativ. Este pedagogia sportului o ramura a pedagogiei generale, sau o componenta de baza a stiintei sportului ? Ca ramura a pedagogiei generale, pedagogia sportului raspunde prezent, deoarece ea cuprinde in continutul ei componentele educatiei: notiunea de educatie, functiile educatiei, trasaturile caracteristice, metodele de cercetare pedagogice, elementele constitutive ale procesului educatiei, ct si principiile metodicoorganizatorice ale procesului educativ. De asemeni, pedagogia sportului este si o ramura distincta in stiinta sportului, deoarece pentru a constitui o stiinta de sine statatoare indeplineste cerinta de baza, aceea de-a avea un domeniu de cercetare (un aspect al realitatii pe care nu-l mai cerceteaza alte stiinte sau il cerceteaza din alte puncte de vedere), sa foloseasca metode stiintifice in investigarea obiectului sau si sa ajunga la adevaruri cu caracter general, la o teorie prin care sa explice mai adnc realitatea cercetata sau sa ajute practica. Aceste cerinte le indeplineste si pedagogia sportului. In cursul din primul semestru al Scolii Nationale de Antrenori vom prezenta care este obiectul, care sunt metodele folosite in cercetare si in ce masura rezultatele la care s-a ajuns au definit o problematica vie asupra fenomenului sportiv modern cercetat. Educatia sportiva - obiectul de cercetare al pedagogiei sportive
8

Cuvntul educatie este de origine latina si are semnificatia de ingrijire, cultivare, de indrumare si cultivare a omului. In lumea contemporana sportivul a trait totodata in societate, laolalta cu ceilalti oameni, beneficiind de experienta lor sociala, care i-a invatat cum sa munceasca si cum sa se comporte. Sportul, activitatea sportiva, este recunoscuta ca o componenta a activitatii sociale - Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Europene - intr-un cuvnt competitia sportiva este un proces viu, care angajeaza in practica sociala sute de milioane de oameni, practicanti (antrenori, medici, pedagogi, psihologi si nu in ultimul rnd sportivi) si iubitori ai fenomenului sportiv (spectatori, suporteri). Educarea, indeosebi formarea viitorilor sportivi, are la baza principiile si metodele pedagogiei sportive. De educatie sportiva au nevoie in primul rnd copiii; ei trebuie invatati cum sa se antreneze si sa se comporte pe terenul sau in sala de sport, cum sa-si ingrijeasca sanatatea, cum sa-si organizeze timpul necesar formarii. Semnificatia etimologica a cuvntului pedagogie indruma spre o asemenea acceptie - pais = copil, agoge = conducere-indrumare. Viata sociala a sportului este intr-o continua dezvoltare si-i obliga pe oameni sa invete necontenit. Introducerea noutatilor stiintei moderne in practica sportiva impune ca educatia sa nu se limiteze doar la vrsta copilariei si tineretii, ci sa fie necesara in tot timpul vietii, in general, si a vietii sportive in particular. Numai ca in timp ce pentru educatia sportiva a copiilor rolul este deosebit de important, in educarea marilor performeuri apare ca o necesitate canalizarea si directionarea eforturilor spre o autoeducare a acestora, cu respectarea regulamentelor de concurs si in special a respectului fata de spectator, mass-media, a eticii de concurs. Rezulta ca multe din informatiile pe care le vom da sportivilor astazi, vor fi uzate peste ctiva ani deci va fi necesara o permanenta preocupare a antrenorului, o viziune clara asupra viitorului ramurei sportive. Intre viata sociala a sportivului, a antrenorului si cea a societatii pot aparea unele decalaje, deoarece perceptele
9

pedagogiei ajuta la intelegerea fenomenelor si prin educatie sa se devanseze sau sa se reduca din efectele negative pot aparea. In incheiere precizam: educatia nu se poate reduce la o perioada restrnsa din viata sportivului si a antrenorului; ea incepe din leagan si dureaza toata viata. Ea nu este exercitata numai in sala de sport (antrenament si concurs) ci de un numar tot mai mare de institutii si factori din societate. Educatia este ansamblul de actiuni si influente intentionate, constiente exercitate de un om (antrenor) sau un grup uman (federatie) asupra altui om sau grup uman (echipe) spre a-l forma si a-l dezvolta. Sportivul are nevoie de indrumare, de activitatea de conducere din partea antrenorului, pentru a-si insusi tainele ramurii de sport, dar si pentru a invinge dificultatile cu care se confrunta in formarea sa in drumul spre performanta sportiva. Caracterul permanent al educatiei in formarea sportiva 1. Tutela permanenta - copii,juniori 2. Activitatea dirijata - educatie 3. Pregatirea pentru prezent - selectie; selectie primara; 4. Pregatire pentru viitor instruire - formare 5. Activitatea comuna de conceptie - tineret, seniori; performeri Competitia constituie pentru antrenori si sportivi Examenul de Absolvire si Promovarea de trecere dintr-un nivel de valoare intr-altul superior. Corespunzator normelor de clasificare sportiva, competitia poate fi asimilata normelor didactice ale procesului de invatamnt si se realizeaza prin performante de nivel national: - primar: campionatele de copii si cadeti - secundar: campionatele juniori si tineret - superior: campionatele de seniori si internationale: - de nivel primar: competitiile internationale balcanice, europene si mondiale pentru copii, cadeti si juniori - secundar: competitiile balcanice, europene si mondiale pentru tineret

10

- superior: campionatele balcanice si campionatele europene - seniori - de licenta: pe viata sunt campionatele mondiale si Jocurile Olimpice

Schimbari in programele didactice

Aceste noi orientari vor schimba in deceniul urmator programele studiului sportului, iar schimbarea va fi orientata spre o apreciere crescuta a stadiilor naturale de crestere, dezvoltare si disponibilitate pentru invatare. Unele principii pentru construirea programelor educative in scopul imbogatirii valorii biocentrice vor include: - identificarea fazelor timpurii, medii si trzii ale dezvoltarii si precizarea atenta a elementelor programului educativ ce pot fi incluse in fiecare studiu; - realizarea programului educativ sportiv pentru stadiul copilariei timpurii; - sprijinirea elanului sportivului pentru a-si fixa obiectivele si pentru a-si identifica ce trebuie sa faca pentru a le realiza; - predarea valorilor moralei si eticii prin exemple (modele), prin instruire si consolidare; - crearea unui mediu pozitiv, incurajator pentru fiecare sportiv. Schimbarile majore din structura economica internationala nu pot dect sa modifice valorile care influenteaza sportul. Prin unificarea economiei europene, este posibil ca mndria prezentata de performanta sportivilor dintr-o anumita tara sa diminueze in viata. Deplasari ale valorilor educationale mileniul III Individualism/Egalitate In timp ce societatea se misca spre o economie globala, rolul individului este mai important dect oricnd. Am intrat intr-o noua era a ceea ce contraza: Eu contez. Ceea ce fac eu conteaza. Asumarea individuala a puterii este sintagma utilizata pentru a descrie doctrina responsabilitatii. In aceasta tendinta este inclusa valoarea egalitatii care pune in lumina problema echitatii de gen si echitatea rasiala. Valori educationale, gen si sport
11

In ciuda faptului ca nivelurile de participare a femeilor in sport s-au deplasat in directie ascendenta, totusi se constata ca femeile sunt inca slab reprezentate in roluri de antrenoare sau in functii administrative sportive. Se impune crearea de programe speciale pentru femeile care aspira la posturi de decizie. Deci care este miza? In preajma sfrsitului de mileniu a inceput o deplasare in orientarea valorilor. Puterea individului si responsabilitatea personala se afla pe o panta ascendenta, de la politica internationala la interesele economice. Sportul nu este imun la aceasta deplasare in orientarea valorilor. Miza in cursul acestui deceniu este determinata de sportul ca sport, de sistemul sau valoric, care promoveaza corectitudinea fair-play-ului. De aceea educatorii trebuie sa consulte programele scolare oferite. Trebuie sa se inteleaga ca orice persoana are responsabilitatea si puterea de a face din soprt si a lua din sport ceea ce doreste, dar sportul se preteaza la schimbari in calitatea sanselor pentru femei si pentru grupurile minoritare sau participantii de diferite rase. Sportul in efortul de a cstiga recunoasterea culturala ca parte a educatiei stiintei trebuie apreciat pe baza conceptului normativ, cu toate ca deseori a fost respins. Cei care considera ca sportului si sportivilor le lipsea cultura, au ajuns ca ei insasi sa fie judecati ca fiind lipsiti de cultura. Din fericire aceasta situatie s-a schimbat radical in ultimele decenii. Sportul a devenit un fenomen cultural, recunoscut pe plan mondial. Imaginea sa publica este data nu numai de prestigiul Jocurilor Olimpice si a Campionatelor Mondiale, ci si de sportul de masa, sportul pentru toti, sportul pentru vrsta a treia, sportul pentru handicapati. Sportul a produs si dezvoltat o cultura specifica, proprie organizat in cluburi si asociatii. Conceptiile si metodele comportamentale legate de sport s-au extins puternic in viata de zi cu zi, proces denumit sportizare. Ca fenomen cultural, sportul isi depaseste propriile granite si devine expresia unei noi acceptiuni a culturii. Acest proces a fost numit sportizarea, culturii si inseamna ca valorile,
12

normele si modelele comportamentale legate de sport au patruns adnc in viata culturala. Nu numai ca sportul a fost primit in sfntul altar al culturii, dar dupa cum spun unii critici, cultura insasi a devenit sportiva. Sportul este o parte solida a peisajului cultural. Valorile sale de: corectitudine, sanse egale, realizare, sanatate, comunicare, internationalism, astazi li se mai adauga goana dupa succes si profit economic. Trebuie sa-l facem sa fie mai viu, onest, relaxant, pasnic, deschis si uman, mai olimpic dect se arata a fi in ziua de azi. Sportul prin insusi natura sa incurajeaza diversitatea intr-o lume culturala. Pe masura ce tarile si natiunile se apropie tot mai mult unele de altele, dar tutusi isi pastraza identitatea culturala, sportul este un domeniu in care se invata ca diferentele culturale nu numai ca trebuiesc acceptate, dar reprezinta o bogatie ce trebuie cultivata si pretuita. El tinde sa creeze solidaritatea umana si sa depaseasca valorile nationale, politice si ideologice, chiar in ciuda diferentelor religioase, rasiale si sociale. Evolutia viitoare va face ca noua cultura sportiva sa acopere diferite si contradictorii concepte de semnificatie, in care sa se poata dezvolta dimensiuni competitionale si sociale, simultan cu furnizarea unei atitudini tolerante. Cei care practica sportul ct si institutiile sportive au responsabilitatea de a proteja si a dezvolta o cultura a sportului, la care trebuie sa aiba acces toata lumea. Sportul devine si trebuie considerat astfel ca o oglinda a culturii si a societatii, caci el reprezinta sperantele si perspectivele viitorului. Il vedem in disputa cu societatea globala prin aspectele sale globalizante, prin totalitatea si complexitatea structurilor sale de manifestare. La inceputul celui de-al treilea mileniu, societatea globalizata va da un interes din ce in ce mai mare lumii sportului, ajunsa la un inalt nivel de dezvoltare. Sportul mondial si politica mondiala se vor gasi intr-un raport de interactiune. Conceptul sportiv poate deveni un indicator de schimbare a societatii globale, de anticipare, evolutii si schimbari, prin deschiderea simbolica a relatiilor interstatale

13

CAPITOLUL I LOCUL SI ROLUL PEDAGOGIEI SPORTULUI

SPORTUL - FENOMEN AL VIETII SOCIALE

In ultimele decenii activitatea sportiva a cunoscut o dezvoltare exploziva, impresionanta, cantitativ dar si calitativ, impunandu-se ca un factor de mare interes in viata sociala a lumii contemporane. La o cercetare mai apropriata, constatam ca Sportul este creator de istorie si sursa de mituri, se sprijina pe traditie si creeaza simboluri, instiga la activitati de masa si angreneaza un mod de viata (fair-play, disciplina, etc), naste elemente de folclor si constituie un mod estetic de expresie. Sportul inseamna efect de mare intensitate motrica, psihica si intelectuala, mereu in schimbare a structurilor de continut tehnic, proband cele mai neasteptate si imprevizibile atitudini. Sportul a modificat perceptia oamenilor, care astazi apreciaza miscarea corpului sportivului, in toata plenitudinea si maiestria lui, competitia si introducerea sportiva, au devenit o bucurie a tuturor. In privinta mostenirii, ca o contributie la zestrea societatii, sportul lasa in urma dincolo de trecatoarea aminitire a marilor ispravi (performante) mai mult sau mai putin dramatice, in primul rand recordul ca expresie memorabila a perfectiunii atinse, a posibilitatii de a masura limitele capacitatilor fizice umane si de a facilita progresul in aceasta directie. Activitatea sportiva si eroii ei, ca oglindiri ale realitatii si expresiei de intrecere ca surse ale idealului de frumusete umana, au determinat sociologi, scriitori, arhitecti si constructori, sa realizeze inestimabile opere de arhitectura sportiva, bucati memorabile de literatura sportiva, nepretuite
14

piese de arta plastica, cu subiect sportiv, impresionante filme sportive. Dinamismul sportului se alatura, dinamismului dansului si teatrului, diferenta subtila aparnd doar in modul de exploatare a calitatilor motrice (forta, viteza, rezistenta) si a altor extreme ale potentialului fizic uman. Aceste, cteva enuntari, prezinta SPORTUL ca un FENOMEN al vietii sociale moderne, practicat de catre sute de milioane de sportivi si vizionat ca spectacol pe marile arene sportive de miliarde de spectatori. Ca fenomen social, sportul, si-a dezvoltat un grandios spatiu de activitate, nu exista in lume, localitate care sa nu puna la dispozitia sportivilor, locuri, spatii si arene pentru pregatire si concurs. Marea performanta, rezultatele de exceptie, numarul mereu mai crescut al practicantilor, au condamnat sportul de inalt nivel sa paraseasca practicarea in natura si sa se afiseze in sofisticate complexe din beton si sticla. De la impunatorul stadion olimpic de la Atena construit in anul 1896, pna la sofisticatele complexe sportive de la Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980, Atlanta, Barcelona, Seul si Los Angeles, Athena, vadesc un progres extraordinar, cu ansambluri spatioase si aratoase. Cu geniul lor specific, aceste constructii au folosit cele mai noi cuceriri ale tehnicii, s-au bazat pe geniul unor mari arhitecti, devenind elemente de necesitate pentru populatia marilor orase. Fenomenul sportiv, determina o noua viziune sociala, asupra rolului miscarii sportive in viata si activitatea omului modern. Componenta a vietii sociale fenomenul sport apeleaza in realizarea obiectivelor educationale la Componentele Pedagogiei, care se refera la : -educatia intelectuala; - educatia morala; - educatia sportiva ( profesionala); - eduatia estetica; - educatia motrica ( artistica miscarii); - educatia in arta conducerii ( comportarii). Se impune, deci ca acest fenomen social sa si precizeze scopul social, caile si mijloacele de satisfacere a necesitatilor umane, de practicare a sportului de inalt nivel. Numerosi oameni de stiinta, initial prin cercetari izolate Stranzy 1962, Gabiler 1965, mai recent Erbah, Schimtz, apoi
15

Resortul European al Institutelor de Stinta a Sportului, si Institutul Mondial al Formarii si Per4fectionarii Antrenorilor, prin organizarea de consfatuiri si congrese internationale, au reusit sa precizeze si sa concretizeze faptul ca Fenomenul sportiv are la baza o stiinta proprie denumita STIINTA SPORTULUI. Aceasta in ansamblul ei trebuie sa uneasca eforturile tuturor specialistilor ce activeaza in domeniul sport pentru definirea legilor si legalitatilor, care stau la baza schimbarilor si a dezvoltarii fenomenului sportiv in general si pe ramuri de sport in particular, in scopul de a le stapni si folosi in interesul progresului uman. STIINTA SPORTULUI Prin insasi denumirea sa, se evidentiaza simbioza intre stiinta si sport. Sportul ca o activitate complexa organizata si sistematica, orientata spre un anumit scop competitia si performanta sportiva, nu isi poate atinge obiectivele dect cu ajutorul datelor furnizate de Stiinta Sportului. Un aspect esential al Stiintei Sportului il reprezinta carecterul sau teoretic. Aparuta relativ recent in stiinta sportului, structura datelor, conceptelor si teoremelor capabile sa-i asigure consensul, sunt inca echivoce, datorate multelor discipline sportive care concura la procurarea informatiilor si a domeniilor de studiu. Institutul Federal de Stiinta a Sportului din Koln, Germania a editat in anul 1992 si a completat in 1994 cu sprijinul unei echipe internationale, primul dictionar de terminologie prin care se cauta definirea si continutul Stiintei Sportului. In istoria inca tnara, a disciplinei, diferitele aspecte specifice sau agregate nu au putut fi amalgamate dect foarte rar, pentru a constitui un ansamblu functional in sensul unei cercetari integrative, interdisciplinare. Se simte nevoia de regrupare nationala si internationala, sub forma insumarii subdisciplinare care o compun, pentru a reprezenta expresia vizibila a acestei situatii. Congresul Resortului European de Stiinta a Sportului organizat la Koln in anul 1994 la care au participat specialisti din cadrul C.I.O., Federatiilor Internationale, A.C.N.O. si oameni de stiinta din diferite domenii ale cercetarii sportive, au cazut la
16

un consens de acceptare a prevederilor Dictionarului Stiinta a Sportului pentru a satisface nevoile impuse de cercetarea fenomenului sportiv. Stiinta Sportului este interpretata ca o stiinta tranversala, o stiinta compozita, o stiinta aplicata, interdisciplinara, multidisciplinara. Criteriile care o definesc sunt: a) obiect de cercetare autonom determinat de fenomenul Sport ca obiect formal; b) sistematizarea cunostintelor noi care are loc in interiorul subdisciplinelor stiintei sportului; c) concepte si metode de cercetare specifice, acestea devenind de obicei din stiintele mama; d) terminologia stiintifica intr-o foarte mare dependenta cu a disciplinelor mama; Ca subdiscipline ale Stiintei Sportului sunt: Pedagogia, Psihologia, Sociologia, Medicina, Istoria, Filozofia, Informatica si Politica sportului, Biomecanica, Teoria anttrenamentului, Teoria Competitiei, Jurnalism sportiv, Instalatii si Echipament sportiv. A creeat multe discutii daca Teoria antrenamentului sa fie trecuta ca subdiviziune a Stiintei Sportului sau ca o componenta inclusa in cadrul Stiintei Antrenamentului, considerndu-se antrenamentul ca un fenomen al pregatirii sportive, complexe si indreptate spre scopul performantei sportive. Ca sub-diviziune a Stiintei Sportului , Pedagogia Sportului raspunde de aspectele educationale si de instruire a sportivilor, in procesul de antrenament. PEDAGOGIA SPORTULUI se incadreaza in rindul disciplinelor stiintifice, deoarece indeplineste urmatoarele conditii de baza pentru a fi definita ca stiinta : are obiect propriu de studiu ( cerintele comportamentului sportiv) ; are metode proprii de studiu ( stiinta antrenamentului ) ; are notiuni clare si bine conturate ( coportamentul sociosportiv) ; stabileste, defineste legi,norme,principii, si regulamente de disciplina si educatie sportiva. Profesionalizarea masiva a activitatii sportive, aparitia problemei de sportiv de inalt nivel, statutarea codului de conduita in activitatea profanista de performanta,
17

cstigurile materiale de neconceput cu ani in urma, au determinat ca in preocuparile din ce in ce mai multor oameni de stiinta sa se indrepte spre studiul componentelor Stiintei Sportului, Sportul a beneficiat de transferul celei mai recente si moderne cuceriri din inalte stiinte de sine statatoare, acestora adaugndu-li-se in coada denumirea fenomenului studiat sport. In intreaga lume, nu mai surprinde pe nimeni cnd se vorbeste de medicina sportiva, pedagogia sportiva, sociologia sportului. Putem defini, fara emotia de a gresi Stiinta Sportului: Totalitatea conceptelor, discutiilor si metodelor care au ca obiect in conformitate cu regulile stiintifice fundamentale, problemele si manifestarile fenomenului (domeniului) Sport Dorinta de intrecere, se pierde in istoria umanitatii, totusi sapaturile arheologice de la Olimpia, au scos la iveala placile de marmura pe care se aflau numele campionilor jocurilor olimpice antice. Primul invingator, Korebas, bucatar si negustor din Elada, apare consemnat ca cel mai vechi campion olimpic, anul 776 i.e.n. Din acest moment, in galeria de veacuri a sportului olimpic organizat se paseste ferm, pe tarmul cunoasterii intrecerii intre sportivi, cel care a generat obiectul de studiu al istoriei sportive, asupra olimpismului ca fenomen, in care isi afla geneza obiectul stiintei sportului, aparitia fenomenului sportiv. PEDAGOGIA SPORTULUI Subdiviziune a Stiintei Sportului prin insasi denumirea disciplinei se evidentiaza simbioza intre pedagogie si sport. Cercetarile moderne au conturat conexiunea dintre ele, dnd o semnificatie aparte acestei noi discipline. Se pune intrebarea de ce sportul are nevoie de o pedagogie proprie ? Deoarece, pedagogia este Stiinta Educatiei. Educatia, este o activitate constienta si sistematica, orientata spre un anumit scop, pentru formarea si dezvoltarea omului. Omul pe tot parcursul vietii sale se educa, in special in perioada copilariei si a tineretii.

18

Pedagogia este stiinta formarii si perfectionarii umane, este stiinta care studiaza legile educatiei, si-i inarmeaza pe cei ce constituie obiect al educatiei cu principii, norme, reguli, legi ce trebuie cunoscute si respectate in activitatea socioprofesionala. Antrenorul sportiv, profesorul de sport sunt si educatori ai colectivelor de sportivi, ceea ce impune din partea acestora sa rezolve si aspectul educativ in procesul formativ al viitorului performer. Antrenamentul sportiv ca proces de actiune compex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata spre scop, constituie totodata si un proces de educare al practicantilor. Pedagogia sportiva, a aparut din necesitatea sociala impusa de fenomenul sportiv pentru a da o orientare si o indrumare asupra continutului educativ al antrenamentului si competitiei sportive. Aparitia si dezvoltarea ideilor pedagogiei sportive nu este intmplatoare. Necesitatea de a cunoaste cerintele fenomenului sportiv, de a explica si generaliza experienta acumulata in practicarea sportului, a determinat aparitia si dezvoltarea gndirii pedagogice, iar apoi a teoriei pedagogice, care are menirea sa asigure antrenorilor o pregatire profesionala compexa, necesara pentru realizarea pregatirii sportivilor. Este pedagogia sportului o ramura a Pedagogiei Generale, sau o componenta a Stiintei Sportului ? Ce ramura a pedagogiei generale, pedagogia sportului raspunde prezent, deoarece cuprinde in continut componentele educatiei, notiunea de educatie; functiile educatiei, trasaturile caracteristice, metodele de cercetare, elementele constitutive ale procesului educatiei, ct si principiile metodicoorganizatorice ale procesului educativ. De asemeni, Pedagogia Sportului este si o ramura distincta in Stiinta Sportului, deoarece este construita ca o stiinta de sine statatoare, pentru ca indeplineste cerinta de baza, avnd un domeniu vast si propriu de cercetare. Fenomenul sportiv constituie un aspect concret al realitatii vietii sociale pe care nu-l mai cerceteaza alte stiinte, sau il cerceteaza din alte puncte de vedere. Pedagogia sportiva foloseste metode stiintifice in investigarea obiectului sau de studiu Sportul si ajunge la adevaruri cu caracter general, dezvolta o teorie proprie prin
19

care aprofundeaza mai adnc realitatea cercetata, emite teze si directii prin care ajuta practica sportiva. Aceste cerinte sunt indeplinite de catre pedagogia sportului, global si diferentiat pe ramuri de sport. EDUCATIA SPORTIVA - OBIECTUL DE CERCETARE AL PEDAGOGIEI SPORTIVE Cuvntul educatie este de origine latina si are semnificatia de ingrijire, cultivare. Deci, pedagogia sportiva emite adevaruri pentru indrumarea si cultivarea personalului angajat in realizarea performantelor sportive. In lumea contemporana, subiectii implicati in fenomenul sportiv, isi desfasoara activitatea in societate, laolalta cu ceilalti oameni, beneficiind de experienta lor sociala, care ii invata cum sa munceasca si se impun cerinte sociale de comportament. Sportul, activitatea sportiva este cunoscuta ca o componenta a vietii sociale. Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, intr-un cuvant competitia sportiva, este un proces viu, care angajeaza in practica sociala sute de milioane de oameni, impartiti in doua categorii: - practicanti: antrenori, medici, metodisti, pedagogi, psihologi si nu in ultimul rand sportivi. - iubitori ai fenomenului sportiv: spectatori, suporteri, sponsori, organizatori de competitii. Fenomenul sportiv traseaza ca o directie de cercetare si studiu pedagogiei sportive stabilite de cai si mijloace de educare a acestora in ideea stabilirii unui climat civilizat de derulare a activitatilor sportive. In formarea viitorilor sportivi de inalt nivel, educarea are la baza principiile si metodele pedagogiei sportive, prin care sunt precizate caile si mijloacele de comportament in antrenament si in competitia de catre antrenori si sportivi. Sunt definite si prezentate spre aplicare, cai si metode prin care se directioneaza stilul si formele de munca in antrenament, modalitatile de prezentare si participare in competitiile, rolul instituirii unui program de organizare a timpului necesar formarii, un cod igienico-sanitar pentru mentinerea unei stari de sanatate, toate in ideea obtinerii unui randament optim al pregatirii.
20

In concluzie, Pedagogia Sportului are fenomenul sportiv ca obiect de cercetare autonom si se bazeaza pe terminologia stiintifica a pedagogiei generale in eliberarea conceptelor si metodelor de cercetare specifica, general si diferentiat pe ramuri sportive. Componentele care definesc fenomenul sportiv si care impun o aplicare spre studiu a specialistilor pedagogiei sportive, sunt precizate prin cerintele Competitiei sportive, Antrenamentului, Motivatia si nivelul performantei, Capacitatea de performanta, coroborate cu necesitatile de pregatire ale subiectilor impusi de practica sportiva, antrenor-sportiv. COMPETITIA SPORTIVA Termenul competitie este deseori utilizat ca sinonim cu termenul concurs. Cerintele impuse prin regulamentele de concurs definesc competitia astfel:Confruntare aranjata in prealabil, pe baza principiului egalitatii sanselor, intre indivizi echipe sau notiuni, pentru o miza abstracta, simbolica sau materiala, care ca o regula poate fi obtinuta de numai una din partile angajate. Valoarea competitiei, consta in precizarea regulamentara a naturii scopului in care se organizeaza dupa care acestea sunt: - natura abstracta, concursuri amicale, de verificare in care accentul este pus pe o confruntare pentru verificarea performantelor; - natura simbolica in care rezultatul competitiei este recompensat prin premii simbolice, cupe, medalii, diplome, ierarhizari si calificari valorice. - natura materiala in care rezultatul sportiv este recompensat prin numeroase forme, cadouri personale, prime in bani, bunuri materiale. Competitia indiferent de natura premiilor, impune antrenamentului sportiv sa-si modeleze continutul in vederea cresterii constiintei propriilor valori a sportivilor, prin rationalizarea actiunilor celor doi factori, antrenor-sportiv. Deci, competitia sportiva, determina organizarea procesului de pregatire sportiva in directia aplicarii practice a deprinderilor tehnice si capacitatilor motrice. ANTRENAMENTUL SPORTIV
21

Este definit: Proces de actiune complex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata spre scop. - Procesul de actiune complex este constituit din toate activitatile, efectuate de catre antrenor si sportiv in scopul realizarii cerintelor ce determina performanta unui sportiv; - Aspectul sistematic cuprinde: planul de antrenament, continutul, metodele de antrenament si obiectivele intermediale evaluate prin probe si norme de control; - Orientarea spre scop reprezinta toate masurile definite de catre antrenor, prin care se realizeaza nivelul de performanta determinat. Antrenamentul trebuie condus dupa criterii stiintific stabilite si dirijat prin planuri si programe de scurta, medie si lunga durata, corespunzatoare obiectivelor instructiv-educative standardizate, conform modelului competitional stabilit. Performanta sportiva se afla intr-o continua dezvoltare, ceea ce-i obliga pe antrenori si sportivi sa-si perfectioneze necontenit stilul si metodele de munca. MOTIVATIA IN SPORT Practicarea sportului este apanajul unor sportivi, care cunoscand cerintele si efectele pozitive ale performantei sportive, devin de la inceput motivati pentru practicarea unei discipline sportive . Motivatia reprezinta ansamblul dinamic, structurat ierarhic, al trebuintelor, dorintelor, intereselor, inclinatiilor, tendintelor, aspiratiilor, asteptarilor, nazuintelor, intentiilor, care toate impreuna reprezinta moto-ul primar al conduitei, viitorului sportiv de performanta. Pe langa aceste componente, antrenorul mai trebuie sa ia in calcul si convingerile si atitudinile morale ale sportivului, deoarece acestea joaca un rol important in orientarea conduitei sale pe timpul pregatirii. De asemenea conduita sportivilor este influentata si de obisnuite devenite trebuinte functionale, nevoia de a citi, de a informa, de a fuma cat si alte trebuinte care pot crea stari afective placute sau neplacute in procesul de antrenament. Motivatia de reusita consta in educarea la sportivi a: Dorintei pentru ameliorarea si mentinerea propriilor capacitati,
22

la un nivel ct mai inalt posibil tehnic, tactic, fizic, moral-volitiv, in asa fel ca performanta sportiva sa poata fi condusa spre un succes sau o performanta valorica superioara. Dezvoltarea motivatiei pentru performanta, depinde de maiestria antrenorului, de a aprecia ct mai aproape de adevar rezultatul sportiv. Procesele de moment ale motivatiei sportive, pentru performanta sunt, deci, asimilate procesele cognitive si emotionale si se bazeaza pe experienta individuala a antrenorului si a sportivilor din alte situatii in care au fost realizate alte succese de valoare. CAPACITATEA DE PERFORMANTA SPORTIVA Printre factorii susceptibili sa determine performanta sportiva se pot distinge: conditia fizica, tehnica sportiva, tipul biologic si componentele psiho-sociale. In baza modelului de performanta, cu ajutorul normelor pentru reusita, antrenorul poate sa regularizeze procesele de antrenament, privitoare la factorii individuali ce determina performanta. Acest proces, se bazeaza pe calcule statistice si pe analize exacte ale structurii exigentelor unei discipline sportive, constituie caile spre optimizare. Principiul optimizarii este utilizat in stiinta antrenamentului modern si vizeaza performanta din competitiile de inalt nivel, deoarece au la baza dezvoltarea de teste si norme, apropriate de cerintele concursului de obiectiv. Deci, capacitatea de performanta a unui sportiv este definita ca performanta maxima posibila dintr-o disciplina sau proba sportiva. Fenomenul sportiv mai cuprinde Teoria Antrenamentului, Antrenor, Teoria miscarii, Teoria Actiuni, Diagnoza Performantei, Norme probe si cerinte pentru reusita, Dezvoltarea performantei, Norme si Probe pentru Selectie si Dezvoltare etc., toate evidetiind un spectru larg de studiu pentru definirea principiilor didactice si educative creind astfel sfera de studiu si cercetare pentru Pedagogia Sportiva. Introducerea noutatilor stiintei moderne in practica sportiva, impune ca didactica si educatia sa nu se limiteze doar la vrsta colipariei si tineretii, ci sa fie prezenta pe parcursul vietii sportive.

23

Numai ca in timp ce pentru educatia sportiva a copiilor, rolul antrenorului are un caracter didactic (de invatare) de mare importanta in educarea sportivilor consacrati de valoare, apare doar ca o necesitate importanta in canalizarea si directionarea factorilor de educatie spre respectarea regulamentelor, a eticii de concurs si a respectului fata de spectator. S-a aratat mai sus ca pedagogia sportului a aparut din necesitatea practica de a se da o explicatie stiintifica, o indrumare teoretica activitatii educative, pe care o reclama activitatea sportiva. Deci, izvorul principal al stiintei pedagogiei sportive il constituie practica instructiv educativa din domeniul sport. Activitatea educativa a sportivilor, ridica in fata pedagogiei sportive, probleme noi, care sunt solutionate, oferind in acelasi timp material pe baza caruia se pot stabili anumite generalizari stiintifice. Sportivul are nevoie permanenta de indrumare pe parcursul etapelor, formarii ceea ce impune din partea antrenorului desfasurarea unei activitati complexe in procesul de predare a cunostintelor tehnice si de dezvoltare motrica, de invingere a dificultatilor cu care se confrunta in formarea acestuia, in drumul sinuos spre performanta sportiva. Deci, educatia este ansamblul de actiuni si influente intentionate, constiente, exercitate de antrenor asupra unui sportiv sau grup de sportivi in scopul de a-l (a-i) dezvolta si forma ca performeri.

CAPITOLUL II DIDACTICA SPORTIVA

24

In activitatea sportiva transformarea sportivului de la nivelul de incepator, spre marea performanta se obtine ca urmare a unui proces indelungat de invatare. Parte a pedagogiei sportive care studiaza problemele invatarii unei discipline sportive, este fundamentala in didactica sportului. Obiectul invatarii sportive il constituie achizitia de cunostinte, priceperi, deprinderi profesionale si de comportament, precum si cresterea performantelor fizice, biologice, senzoriale si intelectuale. Pentru a face fata cerintelor mai mari, atinse de performanta sportiva, se impune antrenorilor sa imbunatateasca permanent randamentul procesului de transmitere, insusire a bagajului de cunostinte tehnice si deprinderi motrice, prin modernizari metodologice didactice. Astfel, esentializarea programelor de invatare, trebuie sa realizeze o modelare a antrenamentelor cu cerintele intrecerii, printr-o motivare superioara a sportivilor. In ultimii ani s-au purtat discutii ample, la noi si in lumea sportiva, cu privire la prioritatea ce ar trebui data, nu att a achizitionarii unui volum mare de cunostinte, ci formarii deprinderilor de munca fizica si intelectuala in scopul dezvoltarii capacitatilor la nivelul solicitat de sportul de inalt nivel, pe toata durata vietii spotive. Privita in ansamblu problema este pusa corect, cu sublinierea ca sportivul trebuie, totusi sa inmagazineze un anumit volum de cunostinte si deprinderi, pe care sa le poata utiliza in orice competitie, in functie de orice adversar. Din asemenea considerente, numeroasele cunostinte acumulate pentru a fi eficiente competitional, trebuie transformate prin exersare si antrenare, in princeperi, deprinderi si obisnuinte. Pornindu-se de la cerintele competitionale ale fiecarei discipline sportive, ale modelului de concurs, volumul de cunostiinte ce trebuie insusite ca atare, precum si cele care trebuie transformate in priceperi si deprinderi, se stabilesc de regula de catre antrenori. In baza Strategiilor de dezvoltare a disciplinelor sportive, elaborate de catre federatiile nationale, antrenorii isi formuleaza si programeaza, obiectivele didactice generale si
25

operationale, programele de instruire, continutul concret de lectii pe micro, mezo si macro-cicluri. Cunostintele, pe lnga menirea lor ca obiective didactice, stabilite ca puncte de plecare pentru formarea priceperilor si a deprinderilor, joaca un rol foarte important in geneza si dezvoltarea calitatilor morale. Convingerile morale, joaca un rol deosebit de important deoarece ele se reflecta direct in conduita sportiva, in directia de-a ajunge la nivelul maxim al posibilitatilor de performanta, printr-o motivare superioara a sportivilor. Pentru aceasta se solicita sportivilor sa indeplineasca urmatoarele cerinte: - sa accepte scopul urmarit in antrenamente si obiectivele de performanta stabilite; - sa arate interes, sa fie receptivi, cooperanti, sa manifeste spirit de disciplina pe parcursul instruirii; - sa depuna eforturi fizice si intelectuale la nivelul impus de procesul de antrenament; - sa manifeste tenacitate, incredere in fortele proprii, sa nu se sperie de greutati si esecuri; - sa urmareasca permanent, sa se autodepaseasca, sa cstige noi capacitati fizice si intelectuale; Cerintele puse in fata sportivilor, vor fi interiorizate, acceptate, se va adera intim la ele si prin aceasta vor fi respectate, in raport direct cu priceperea antrenorului de a influenta constiinta colectivelor de sportivi. ETAPELE INSUSIRII CUNOSTINTELOR Sportivii selectionati pentru practicarea sportului de inalt nivel trebuie sa urmeze un proces continuu si indelungat de invatare a tehnicii si tacticii, aplicate conform cerintelor regulamentare, ale fiecarei ramuri de sport. Fiziologia si Psihologia sportului, Teoria antrenamentului sportiv, explica transformarile de natura electrochimica ce se produc in organism, modalitatile si metodele de educare a calitatilor motrice si intelectuale, pedagogice sportive, aplicndu-se doar asupra didacticii. Pentru complexitatea datelor noi ale sportului, menite sa devina cunostinte, sa se transforme in achizitii durabile, in procesul de invatare se solicita ca sportivii sa parcurga urmatoarele etape: - perceptia,
26

- intelegerea, - memorarea, - generalizarea (transferul) Fiecare dintre aceste etape prezinta un specific in ceea ce priveste obiectivul urmarit, precizndu-se directivele de actiune ale antrenorului si sportivilor, modul de organizare, metodele si procedeele utilizate, mijloacele si materialele ajutatoare folosite. Perceptia constituie in acceptie pedagogica, prima etapa a insusirii cunostintelor, constituie procesul psihic de cunoastere senzoriala prin care obiectele din lumea inconjuratoare, care actioneaza nemijlocit asupra organelor de simt, sunt reflectate in constiinta in mod unitar, ca un ansamblu de insusiri, ca imagini cu sens, inteles. Imaginea vizualizata a unui aparat de gimnastica, a unei executii tehnice a unui exercitiu, a asezarii in teren a unei echipe, creeaza prin organele de simt senzatii simple prin prelucrarea lor de catre scoarta celebrala. Simpla privire constituie doar o reprezentare, o amintire, exersare, angajarea mai multor organe de simt, conduc la o perceptie complexa a fenomenului studiat. Cu ct percepem mai bine, mai complet, prin mai multe simturi si se executa de mai multe ori un exercitiu se cheama ca il invatam, il cunoastem mai bine din notele lui caracteristice. Devine clar de ce invatarea necesita repetarea, reluarea, aprecierea cu materialul, cu ideile ce urmeaza sa fie insusite. Perceptia nu trebuie realizata la intmplare ci orientata planificata placuta cu scop, respectiv condusa (autocondusa) printr-o permanenta observare de catre antrenor. Pe timpul predarii, antrenorul este cel care dirijeaza atentia sportivilor, asupra aspectelor de retinut, cu ajutorul cuvintelor, intonatiei vocii, schimbarii ritmului vorbirii, formnd intrebari orientative, etc. Folosind asemenea artificii, perceperea si fixarea in memorie a materialului, este mult mai rapida si totodata, mai durabila. Intelegerea reprezinta descoperirea esentialului, a firului conducator, intr-un noian de stimuli, a legaturilor dintre partile componente ale unui procedeu tehnic si este de obicei rezultatul eforturilor antrenorului indreptate in acest sens.

27

Intelegerea constituie stabilirea legaturilor ce exista intre fazele executiei unui procedeu tehnic. Pentru a realiza intelegerea de catre sportivi a importantei executiei unui procedeu, antrenorul trebuie sa elimine explicatiile stufoase care curg fara incetare, ideile nu sunt organizate logic, nu sunt sistematizate. Intelegerea sustine, in general la capatul unei complexe activitati de analiza si de sinteza. Analiza se refera la separarea practica sau mintala in parti componente a procedeului tehnic sau a fenomenului tactic, la explorarea succesiva a notatiilor specifice. Sinteza inseamna reunirea mintala sau practica a partilor intr-un tot coerent cu sesizarea raporturilor dintre aceste parti, a modului de actiune. In procesul de antrenament analiza este un mijloc iar sinteza un scop. Francezii spun foarte frumos: o viata de analiza pentru o ora de sinteza. Din cauza particularitatilor individuale, descoperirea legaturilor dintre componentele unui procedeu tehnic nu survine in acelasi moment pentru toti sportivii. Sportivii mai inteligenti, ajung mai repede la momentul intelegerii. Antrenorul trebuie sa conduca gndirea sportivilor spre obiectul stabilit, intelegerea este favorizata de explicatiile date de catre acesta in procesul de invatare. Prezentam in continuare cteva criterii pe baza carora antrenorul si sportivii isi pot da seama daca s-a realizat intelegerea: - posibilitatea formarii in cuvinte proprii a celor studiate si executate; - redarea pe scurt a continutului tehnicii; - exemplificarea, concretizarea, argumentarea cu ajutorul cunostiintelor acumulate prin studiu; imaginarea aplicarii executiei in functie de diferiti adversari; - capacitatea de a formula intrebari inteligente in legatura cu variante ale executarilor. Memorarea constituie o etapa de insemnatate deosebita a invatarii, constnd din intiparirea materialului studiat, repetat si perceput, cu posibilitatea de a fi recunoscut (executat de alti sportivi) sau reprodus (executare proprie).

28

Ca proces psihic de stocare in scoarta celebrala a informatiei motrice, memorarea se realizeaza in doua faze, cuprinznd: fazele intiparirii si ale conservarii. Pentru realizarea memorarii antrenorii tebuie sa urmareasca ca aceasta sa se realizeze logic, stabilindu-i un caracter intentionat, voluntar si orientat spre un scop final. Memorarea voluntara detine rolul principal in procesul de antrenament, randamentul acesteia creste daca antrenorul realizeaza: - procedeaza la impartirea continutului tehnic de memorat in parti de marimi adecvate; - lucreaza cu sportivii din grupe valorice apropriate; - depune o activitate continua, sustinuta, constienta; - sportivii sunt realmente interesati si stiu ca materialul de memorat urmeaza a fi verificat prin norme si probe de control, cu aplicativitatea in concusuri; - antrenorii cunosc posibilitatile fizice si bagajul tehnic al sportivilor; Memorarea cstiga in volum si calitate daca sportivii sunt motivati de performantele obtinute de alti componenti din colectiv. Antrenorul trebuie sa cunosca si sa dozeze cu grija factorii favorizanti ai memoriei, sa motiveze moderat sportivii, structurnd in mod logic materialul tehnic si fizic, prezentndu-l in forme atractive, motivatii, printr-o repetare sistematica si esalonata stiintific a cunostintelor, urmarind integrarea lor ulterioara in sisteme tot mai complexe. Generalizarea (transferul, aplicarea in practica). Notiunea de generalizare in acceptie pedagogica, se refera la dobndirea de catre sportivi a capacitatii de folosire a procedeelor tehnice insusite in conditiile variate, complexe, adesea noi in comparatie cu cele in care s-a produs invatarea, impuse de activitatea competitionala. Principiul didactic al accesibilitatii, al gradarii cerintelor il obliga pe antrenor sa-si organizeze activitatea inct sportivii sa avanseze de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut, de la usor la dificil. Pentru a realiza obiectivul generalizarii in antrenamentul sportiv se vor crea situatii de instruire cumulative, adaugnduse sistematic dificultati noi. Cresterea gradului de dificultate a procedeelor tehnice, se obtine prin sporirea progresiva a distantelor de parcurs, prin
29

cresterea intensitatii si complexitatii executiei, prin cresterea sau scaderea timpului de executie. Adevarata aplicare in practica a generalizarii are loc in timpul competitiilor sportive, atunci cnd sportivii trebuie sa-si depaseasca adversarii care li se expun si care il solicita fizic, tehnic si intelectual. Pentru a deveni eficace in concurs, sportivul trebuie supus in timpul lectiilor de antrenament gradual la eforturi maximale, asemanatoare celei din concurs. Transferul deprinderilor, semnifica influenta pozitiva a vechilor actiuni automatizate asupra celor in curs de insusire. Fenomenul intervine cnd deprinderile noi au unele elemente apropriate sau comune cu cele vechi. Desi in realitate etapa la care ne referim, incepe odata cu participarea sportivilor in competitii, generalizarea si transferul se realizeaza partial chiar pe timpul perceperii si intelegerii, prin referire la situatiile cnd se aplica cele ce se invata, prin comparatii, prin exemplificari, prin modificarea datelor elementelor tehnice. TEHNOLOGIA PROCESULUI DE INSTRUIRE Instruirea sportiva, reprezinta o activitate umana cu un scop precis, intrunind caracteristicile oricarui proces de formare, cu deosebirea ca viitorul produs, sportivul de inalt nivel, participa activ, constient la propria lui pregatire, la dobndirea de cunostinte, priceperi, deprinderi profesionale si de conduita intr-o ramura sportiva motiv pentru care i se spune subiect al formarii. In materie de instruire, obiectivul de baza consta, in dobndirea de componente noi, in acord cu cerintele sociale ale fenomenului sportiv, sau mai restrns cu specificul strategiei sportului practicat. Teoria Antrenamentului Sportiv elaboreaza un ansamblu de teorii bazate pe legi, principii si reguli, concretizate cu ajutorul metodelor si procedeelor aplicate in cadrul diferitelor forme ale antrenamentului si ale competitiei sportive. Asadar, tehnologia didactica nu se reduce, cum gresit se considera, uneori, la mijloacele tehnice utilizate pentru indeplinirea obiectivelor, ci se refera la mai multi factori implicati in acest proces. Factorii implicati in procesul de instruire sportiva
30

In procesul didactic sunt angajati urmatorii factori: - SPORTIVUL numit si subiect al invatarii, daca nu s-ar fi stabilit fara echivoc, faptul ca in ultima instanta, sportivul este cel care se pregateste, antrenorul nefacnd dect sa creeze conditii pentru desfasurarea procesului de antrenament in mod eficient. Ca urmare, in antrenamentul modern, sportivul este figura centrala a procesului didactic, spre deosebire de trecutul apropriat cnd totul era centrat spre antrenor. Sportivul intereseaza mai ales sub raportul nivelului de pregatire, al posibilitatilor fizice si al integritatii biologice si al functiilor psihice, a capacitatii de asimilare si aspect esential sub raport motivational, a dorintei de a invata si a promovarii pe scara valorii sportive. Aceste cerinte sunt urmarite cu mare atentie pe timpul testarii celor ce vor urca treptele performantei sportive. - ANTRENORUL constituie tehnicianul, organizatorul, evaluatorul, caracterul procesului, indrumatorul sportivului. In cazul nostru antrenorul este elementul care conduce activitatea, care detine informatia de specialitate, precum si competenta organizatorica si psihopedagogica necesara. In plus si pe lnga cunostintele si aptitudinile necesare oricarui profesor de educatie fizica, antrenorul trebuie sa posede cunostinte speciale, tehnice, specifice domeniului sau de specialitate (disciplina sportiva) si in special totul din metodica coaching. De obicei la baza acestor cunostinte sta suplimentar unei educatii formele adecvate, experienta personala din antrenamente si competitii, ca fost sportiv de inalt nivel. Antrenorul este conducator si indrumator al sportivilor in competitii, oferind sportivilor indicatii tactice si motivndu-i. Posibilitatile de interventie variaza in functie de disciplinele sportive, contract verbal pe parcursul pauzelor, in timpul derularii competitiei, in timpul intreruperilor intre reprize, sau doar probele unei competitii. - PROGRAMUL DE INDEPLINIT Pornind de la cerintele modelului competitional, vom constata ca principala rezerva de progres o constituie dirijarea stiintifica a intregului proces de pregatire care trebuie sa se desfasoare sub forma unui sistem unitar. Programul de indeplinit cuprinde respectiv cerintele de invatat, volumul de cunostiinte tehnice, priceperi, deprinderi, obisnuinte, convingeri, sentimente si mentalitati sunt
31

planificate viguros pe ani, saptamni, zile si chiar au in cadrul (macro, mezo, micro) ciclurilor de pregatire si al lectiilor de antrenament. Antrenamentul sportiv, ca proces continu de invatare se caracterizeaza ca: - proces structurat pe mai multi ani, cu efect cumulativ maxim, specializat in functie de trasaturile specifice ale sportului respectiv; - lectiile de antrenament lasa urme pe care se suprapun lectiile viitoare, pentru consolidarea acestora; - stabilirea unei limite intre valorile de activitate si odihna intre partile lectiei, intre macro si mezociclului, pentru garantarea refacerii capacitatilor functionale. Cerinta principala a programarii antrenamentului sportiv o constituie, asigurarea ca Forma Sportiva sa cada pe perioada stabilita pentru realizarea obiectivelor de performanta. - TIMPUL corespunde numarului de ore stabilit in program pentru indeplinirea celei doua obiective de instruire si de performanta. Stabilirea bugetului total de ore destinate activitatilor didactice, se prezinta ca un sistem complex a carui perfectionare logica este conditionata in strnsa legatura cu activitatea competitionala. Ca urmare, este deosebit de important sa cunoastem relatiile dintre structura pregatirii (modelul de pregatire) si cea a competitiei (modelul de concurs). Raportul dintre cerintele concursului si cele ale pregatirii, definesc volumul de mijloace pe care antrenorul trebuie sa le planifice si sa le programeze in timp, in lectii si ciclului de pregatire, existnd de regula un numar de ani intre obiectivele de performanta 4 pentru Jocurile Olimpice, 2 pentru Campionatele Mondiale si 1 pentru Campionatele Europene si Nationale, de lumi intre turnee si concursuri de verificare. Totdeauna trebuie sa se realizeze o corelare stricta intre obiectivele de performanta si cele didactice, un raport optim, deoarece timpul nu se poate comprima, inmagazina, cel mult poate fi utilizat in mod eficient si intensiv. Fixarea de obiective disproportionate, aproape totdeauna mai mari, fata de timpul disponibil duce la suprasolicitarea sportivilor, la sarirea peste unele etape ale invatarii.

32

Realizarea unor volume mai mari de munca in procesul de antrenament constituie o conditie esentiala in obtinerea maiestriei sportive. Numarul orelor de antrenament s-a dublat fata de anii 1980, ajungnd la majoritatea ramurilor sportive la peste 1200 de ore anual si chiar la 1400 ore la sporturile care implica un inalt nivel de maiestrie. Economii de timp se pot realiza doar prin rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace ale antrenamentului. Rationalizarea si standardizarea mijloacelor au dus catre modelarea procesului de antrenament, prin metoda corelatiei statistice, exercitii pregatitoare si performanta in concurs. Standardizarea mijloacelor de antrenament presupune si implementarea lor in toate structurile antrenamentului, ceea ce obliga antrenorii sa utilizeze mijloace didactice mai productive si metode de lucru mai eficiente, deoarece exista motivarea performanta a sportivilor spre obiectivul de performanta. - MIJLOACELE MATERIALE Baza tehnico-materiala a sportului reprezinta o conditie esentiala a pregatirii sportive si din acest motiv, antrenorii, impreuna cu factorii responsabili din unitatile sportive, trebuie sa actioneze in permanenta pentru imbunatatirea si modernizarea acesteia, in consecinta cu cerintele mondiale. Progresele remarcabile facute in ultimele decenii in directia crearii si perfectionarii de aparatura si instalatii pentru antrenamente si concurs, conceperea si realizarea unor materiale sportive performante au creat posibilitati multiple pentru cresterea generala a valorii performantelor sportive. - CLIMATUL PSIHOMORAL in care se desfasoara procesul de antrenament, influenteaza puternic rezultatele obtinute. Nivelul inalt al motivatiei sportivilor au darul de a face mai suportabile greutatile si privatiunile la care sunt supusi acestia in procesul de antrenament. Marirea treptata a volumului de antrenamente a devenit o cerinta a procesului de instruire care coroborata cu cresterea intensitatii si complexitatii efortului sunt factori de progres ai performantei sportive. Profesionalizarea rapida a ct mai multor discipline sportive, au creat conditii noi, prin faptul ca activitatea de pregatire este total sau partial renumerata, motivnd material

33

participarea la antrenament si premial in competitii si concursuri. Pentru realizarea performantelor sportive, antrenorul trebuie sa realizeze un climat si o atmosfera de inalta tinuta morala, prin care sa fie stimulate nencetat initiativele pozitive ale sportivilor. Sportivii sa isi desfasoare procesul de invatare intr-un climat constructiv, deschis sa gaseasca cele mai indicate solutii teoretice si practice pentru viitor. - METODOLOGIA DIDACTICA se refera la metodele si procedeele metodice cele mai avansate prin care personalitatile sportive au obtinut recorduri de exceptie in activitatea sportiva si care sunt aplicate de catre antrenori in procesul de antrenament. Metodologia este elementul de progres de care depinde in foarte mare masura eficienta fiecarei ore din programul de antrenament, de folosul tras din utilizarea bazei materiale existente si de randamentul activitatii sportivilor in munca de invatare. Metodologia didactica a antrenamentului sportiv este fondata pe experimente din practica sportiva si pe rezultate ale studiilor stiintifice ale domeniilor Stiintei Sportului, predominat din rezultatele cercetarilor din medicina sportului, fiziologia efortului, biochimie, biomecanica, teoria miscarii, psihologia si sociologia sportului. Viata sociala a sportului se afla intr-o continua dezvoltare si-i obliga pe antrenori sa-si perfectioneze necontenit metodele didactice ale antrenamentului sportiv. Numai ca in timp ce pentru educatia sportiva a copiilor, rolul antrenamentului este deosebit de important, in educarea marilor performeri ce canalizeaza si directioneaza eforturile sportivilor spre o auto-educare, solicitnd respectarea normelor si a regulamentelor de concurs, a respectului fata de spectatori, mass-media si a eticii de concurs. Sportivul are nevoie de indrumarea si conducerea antrenorului, pentru a-si insusi tainele ramurii de sport, dar si pentru a invinge dificultatile cu care se confrunta in formarea sa in drumul spre maiestria sportiva. In alegerea metodelor de invatare, antrenorii vor respecta urmatoarele etape (caracterul promovat al educatiei) in formarea sportivului de performanta. 1. Tutela permanenta in invatarea la copii
34

2. Activitatea dirijata in activitatea cu juniorii si cadetii 3. Activitatea comuna de conceptie: seniori, tineret, marea performanta. Pentru a mentine o atmosfera de interes in pregatirea sportivilor, se impune ca informatiile pe care antrenorul le foloseste in antrenament sa le ofere o viziune clara asupra viitorului sau in conjunctura evolutiilor performantelor sportive.

DIDACTICA IN ANTRENAMENTUL SPORTIV

Toate programele sportive de invatare, trebuie s includ factorii fundamentali ai pregtirii i anume: fizic, tehnic, tactic, fiziologic i teoretic. Acetia sunt o parte esenial a oricrui program de pregtire, indiferent de vrsta sportivului, de potenialul individual, de nivelul sau faza pregtirii. Accentul relativ pus pe fiecare factor variaz totui n funcie de aceste trsturi i de caracteristicile sportului sau probei. Dei factorii pregtirii sunt strns legai ntre ei, exist posibilitatea de a-i dezvolta pe fiecare. Aa cum arat figura 1, pregtirea fizic st la baza piramidei, baz pe care se construiete performana. Cu ct este mai solid baza pregtirii fizice, cu att mai nalte vor fi nivelurile pregtirii tehnice, tactice i psihologice. Sportivul sau echipa ctigtoare este deseori cel sau cea care posed calitile psihologice sau mentale cele mai bune, chiar i atunci cnd sportivii sau echipele pornesc de la condiii similare de ordin fizic, tehnic i tactic. Antrenorii, n special cei din sporturile de echip, neglijeaz in procesul de predare, inter-relaiile strnse dintre pregtirea fizic i cea tehnic. O baz ubred a pregtirii fizice, deseori o consecin a unei faze pregtitoare scurte, va avea ca rezultat un grad nalt de oboseal. Oboseala afecteaz calitile tehnice ale sportivilor, cum ar fi precizia pasei sau a loviturii. De asemenea, in procesul de invatamint antrenorii trebuie sa cunoasca faptul ca oboseala influeneaz negativ raionamentul tactic, mrind probabilitatea ca o echip s piard jocul. Putem afirma c instruirea tehnica este o urmare a pregtirii fizice i c tactica este o funcie a tehnicii. Cnd deprinderile tehnice sunt slabe sau afectate de oboseal, capacitatea tactic a juctorului are de suferit.

35

r e g P P P

t ir e

m t ir e

e n t a t e

t a

s ih o

lo

g ic

r e g r e g r e g

c t ic h n ic

t ir e t ir e

f i z ic

Figura.1 Piramida factorilor pregtirii sportive In procesul de invatamint sportiv, relaiile dintre factorii pregtirii se ordoneaz secvenial de la fizic la tehnic, apoi la tactic i, n fine, la psihologic. Unii psihologi, prea entuziati n forele proprii, neglijeaz aceste relaii, considernd c factorul psihologic este cel care aduce victoria ! Poate c e adevrat, ns doar dac toi ceilali factori sunt egal dezvoltai. Pregtirea fizic este cheia de bolt pentru toi factorii pregtirii ! Condiia fizic perfect conduce la cea mai bun stare psihologic! De ce ? Pentru c individul are mai mult ncredere n sine i mai mult energie psihologic dac factorii psihologici se bazeaz pe progresul fizic. Cnd normele de testare indic mbuntirea potenialului fizic, sportivii au ncredere n ei nii. Antrenorul sau psihologul poate motiva sportivii mai uor cnd argumentele lor se bazeaz pe realizrile concrete din antrenamente. Atunci este mai uor pentru sportivi s dobndeasc o atitudine mental pozitiv. Orice alt abordare le va prea fals i vor fi mai puin dispui s participe la orice alt fel de antrenament mental. Pregtirea fizic Pregtirea fizic este unul dintre cei mai importani factori i, n unele cazuri, cel mai important ingredient al antrenamentului sportiv n atingerea marii performane. Acesta a fost secretul cel mai bine pstrat de sistemul esteuropean de pregtire sportiv. Principalele obiective ale pregtirii fizice sunt de a crete potenialul fiziologic al sportivului i de a dezvolta calitile biomotrice la cel mai nalt nivel. ntr-un program de pregtire organizat, pregtirea fizic se dezvolt n urmtoarea succesiune: pregtire fizic general (PFG) pregtire fizic specific (PFS) un nivel nalt al calitilor biomotrice. Sportivii dezvolt primele dou faze n timpul perioadei pregtitoare, cnd i construiesc o baz solid. A treia faz este specific perioadei competiionale, cnd obiectivul este meninerea a ceea ce s-a ctigat anterior i perfecionarea calitilor necesare (figura.2).
36

Fazele pregtirii Faza de dezvoltare Obiectiv 1

Faza pregtitoare 2 Pregtire fizic specific

Faza competiional 3 Perfecionare specif. a calit. biomotrice

Pregtire fizic general

Figura. 2 Abordarea secvenial a dezvoltrii pregtirii fizice n planul anual Cu ct este mai lung prima faz, cu att este mai bun performana n faza competitionala. n prima faz, trebuie s predomine un volum mare de antrenament, de intensitate moderat. Pe msur ce programul avanseaz, crete intensitatea n funcie de nevoile sportului. n unele cazuri, caracteristicile dinamice ale sportului impun accentuarea intensitii de la nceput. Durata acestor etape depinde de nevoile sportului i de programul competiional. Reinei, de asemenea, abordarea n trei etape (figura 2) pentru planificarea pe termen lung, n special la tinerii sportivi. Dezvoltarea se concentreaz asupra bazelor pregtirii, adic o PFG solid n primii ani de practic sportiv (24). Aceast etap poate fi urmat de o alta, mai scurt (un an), cnd pregtirea se specializeaz (PFS). Programul ntreg se termin cu cea de-a treia etap (6 8 luni), cnd se perfecioneaz calitile biomotrice specifice. Pregtirea fizic general (PFG) Principalul obiectiv al PFG, este mbuntirea capacitii de efort. Cu potenial de lucru mare, organismul se adapteaz la creterea continu a cerinelor de pregtire fizic i psihologic. n mod similar, cu ct este mai larg i mai puternic O PFG, Un nalt nivel al PFG, dezvolta si calitilor biomotrice ale sportivului. Este important s punem n eviden potenialul fizic prin intermediul PFG. Pentru sportivii tineri, de perspectiv, PFG este cam la fel, indiferent de sport. Pentru sportivii avansai, PFG se coreleaz cu nevoile specifice sportului respectiv i cu trsturile individuale ale sportivilor. Pregtirea fizic specific (PFS) Pregtirea fizic specific (PFS) se construiete pe fundamentul creat de PFG. Principalul obiectiv al PFS este s continue dezvoltarea fizic a sportivului n concordan cu particularitile fiziologice i metodice ale unui sport.
37

Specializarea fiziologic predomin n competiiile de succes. Aceste adaptri de potenial ale sportivului faciliteaz un volum mare de efort la antrenamente i, n final, la meciurii. n plus, o capacitate fiziologic mare ajut o refacere rapid. Un organism fortificat i ntrit n prealabil va dezvolta mai rapid niveluri fiziologice nalte. Rezistena specific poate fi mbuntit dac aceast cerin a pregtirii este precedat de dezvoltarea rezistenei generale. Se consider n mod eronat c rezistena general dezvoltat prin alergarea pe teren variat (cros) mbuntete rezistena specific pentru toate sporturile. Lucrul este valabil pentru alergrile pe distane medii i lungi; n alte sporturi, crosul este doar un antrenament de PFG. Pentru o dezvoltare fiziologic specific, sportivii trebuie supui unor solicitri care s se raporteze direct la cerinele tehnice, tactice i fiziologice ale sportului respectiv. Acest scop este simplu de realizat n sporturile ciclice, dar nu i n cele cu aciuni complexe (sporturi de echip, gimnastic, probele de aruncri i srituri). n orice caz, repetarea multipl, prial sau integral a exerciiilor sau a fazelor unui joc poate duce la realizarea aceluiai scop. Selectarea mijloacelor adecvate de antrenament este extrem de important pentru succesul final. Dimpotriv, elementele nespecifice pot duce la o specializare greit a dezvoltrii sportivului i, n consecin, la performane necorespunztoare. PFS necesit un volum mare de antrenament, care este posibil doar prin scderea intensitii. Dac s-ar accentua intensitatea, fr o fortificare prealabil a organismului sportivului, SNC (sistemul nervos central) i ntregul organism ar fi suprasolicitate, iar urmrile ar fi epuizare, oboseal i accidentri. n aceste condiii, celulele nervoase i chiar ntreg organismul ar putea ajunge la o stare de epuizare, scznd capacitatea de efort a sportivului. Sportivii care aplic un program de intensitate medie au avut succes n activitile de lung durat, prezentnd un potenial fiziologic nalt. Sportivii nu-i pot ridica potenialul de efort dac nu-i mresc att volumul, ct i intensitatea antrenamentelor. Pentru c muli sportivi au zilnic antrenamente, este de ateptat ca viteza lor de refacere ntre antrenamente s influeneze creterea ncrcturii de antrenament. Execuia n condiii similare celor competiionale mrete, de asemenea, PFS. Sportivii pot participa la competiii neoficiale fr o pregtire special, mai ales spre sfritul fazei pregtitoare. Durata PFS poate fi de la 2 la 4 luni, n funcie de caracteristicile postului i de programul competiional. Planificarea pe termen lung poate fi fcut pe 6 luni sau pn la 1 sau 2 ani. Modelul tactic

38

Dei aceast faz predomin n timpul perioadei competiionale, dezvoltarea calitilor biomotrice specifice poate ncepe la sfritul fazei pregtitoare. Obiectivul este perfecionarea calitilor biomotrice specifice i reglarea potenialului sportivilor pentru satisfacerea nevoilor specifice ale sportului respectiv. Metodele principale de antrenament vor deriva din nsui sportul respectiv i vor fi aplicate n condiii de cretere sau descretere a condiiilor de ncrcare. Crescnd sarcina, se va dezvolta fora sau puterea i scznd-o, se mrete viteza. Intensitatea unui exerciiu ar putea fi egal cu cerinele competiiei, uor mai sczut n condiii de ncrcare mai mic sau uor mai crescut n condiii de ncrcare mai mare. Durata variaz n funcie de programul competiional. Sporturile cu o perioad competiional lung (fotbal, hochei, baschet) au o faz mai scurt dect sporturile cu o perioad competiional mai scurt (schi fond, patinaj artistic). In sporturile cu o perioad competiional lung, se vor perfeciona calitile biomotrice n cadrul pregtirii de baz (la sfritul leciei de antrenament). n sporturile cu o perioad competiional scurt se va folosi sfritul fazei pregtitoare i nceputul fazei competiionale. Exerciii de pregtire fizic n cadrul antrenamentelor, exerciiul este un act motor repetat sistematic. Exerciiul reprezint metoda principal din antrenament pentru creterea performanei. Exerciiile variaz ca efect de la cele mai limitate la cele complexe. De exemplu, un sportiv poate efectua o simpl desprindere pe vertical, cu ambele picioare, cu o ntoarcere de 180 de grade, cu scopul de a dezvolta puterea picioarelor, dar exerciiul ajut i la creterea echilibrului i a orientrii n spaiu. Din numrul mare de exerciii existente, antrenorul trebuie s aleag cu grij pe cele care se potrivesc cel mai bine scopurilor i care maximizeaz rata progresului. Execuia unui exerciiu dezvolt sportivul din punct de vedere fizic, estetic i psihologic. n funcie de forme i structuri, putem clasifica exerciiile n trei categorii: exerciii de dezvoltare fizic general, exerciii specifice pentru dezvoltarea calitilor biomotrice i exerciii specifice sportului practicat. Exerciii de dezvoltare fizic general Aceste exerciii au o aciune indirect. Ele contribuie la pregtirea fizic i se mpart n continuare n dou grupe, pe baza orientrii i efectelor lor: exerciii fr aparate (calistenice) sau cu alte obiecte dect cele folosite n competiii (bastoane, bnci, corzi, mingi medicinale)
39

exerciii derivate din sporturile nrudite. Toi sportivii trebuie s efectueze exerciii din prima categorie, mai ales cei care nu ndeplinesc normele de dezvoltare fizic general. Aceste exerciii vor fi efectuate n faza pregtitoare i vor fi incluse i n faza competiional. Indivizii care nu au o baz de pregtire solid, cu exerciii de dezvoltare fizic general, par a fi predispui la accidentri. Cnd ajung la maturitate sportiv, progresul lor este inconstant. Exerciiile de dezvoltare fizic general mbuntesc coordonarea i capacitatea de nvare. O instruire tehnic multilateral este relevant n sporturile care necesit o coordonare motric complex (gimnastic, srituri n ap, sporturi de echip, patinaj artistic), n care deprinderile dobndite pot influena pozitiv noile deprinderi. La sportivii tineri, multe exerciii pot induce accidentri, pentru c oasele i ligamentele nu au ajuns nc la maturitate. De aceea, sunt recomandabile exerciiile de dezvoltare fizic general. Ele sunt mai puin solicitante pentru organism i, cnd sunt executate n ordinea normal a creterii lor treptate n dificultate, ele ajut la ntrirea muchilor i oaselor, iar accidentrile devin mai puin probabile cnd sportivul va ajunge la maturitate. Exerciiile pentru dezvoltarea fizic general sunt benefice pentru sportivii din sporturile care, datorit condiiilor climatice, nu pot fi practicate tot timpul anului (schi, fotbal, patinaj vitez, canotaj i rugby). Aceste exerciii i ajut pe sportivi s-i dezvolte un nivel nalt de pregtire fizic pentru sezonul competiional urmtor. Alegei exerciii din categoria sporturilor nrudite n funcie de caracteristicile i nevoile specifice fiecrui sport. Deseori, lupttorii joac minifotbal i baschet pentru a-i dezvolta rezistena general i viteza sau pentru distracie. Juctorii de volei i baschet fac antrenamente intense cu greuti i diferite exerciii cu salturi i srituri. Antrenamentul lor variaz n funcie de necesitile probelor lor. Unii sportivi fac schi fond i cros. Cei mai muli sportivi trebuie s alerge, pentru c toi sportivii pot beneficia de pe urma rezistenei. Unele sporturi de echip (baschet) i anumite elemente din gimnastic dezvolt coordonarea, necesar oricrui sportiv. Exerciiile efectuate cu rezisten mresc fora. ncurajai i alte activiti, cum ar fi notul i sriturile n ap, sporturi i jocuri precum baschet i volei, pentru distracie, relaxare i odihn activ. Exerciii pentru dezvoltarea calitilor biomotrice Aceste exerciii acioneaz direct n sensul mbuntirii pregtirii fizice specifice. Ele poteneaz deprinderile tehnice pentru c sunt similare ca tipar tehnic. Pe durata majoritii fazelor de pregtire, exerciiile specifice trebuie s
40

predomine, pentru c un exerciiu are efect proporional cu timpul i frecvena aplicrii lui. Exerciiile specifice vor implica n primul rnd efectorii primari, care sunt muchii care acioneaz direct n executarea micrii dorite. Totui, un program de pregtire care cuprinde doar exerciii specifice nu reuete s dezvolte corespunztor muchii sinergici sau pe cei care coopereaz cu efectorii primari. Anumite programe de pregtire neglijeaz muchii spatelui i abdominalii, dei ei au un rol important n multe micri. Programul de pregtire trebuie s introduc exerciii compensatorii pentru dezvoltarea general. Folosii exerciii cu un tipar tehnic i o structur cinematic (a micrilor) similare cu micrile de baz executate n sportul ales. Att exerciiile specifice, ct i cele imitative mbuntesc mult tehnica sportivului i, ntr-o msur mai mic, aspectul lui fizic. Acest lucru demonstreaz c repetarea strict a unei deprinderi, de exemplu lovitura de atac n volei, nu dezvolt calitile fizice (de exemplu, puterea picioarelor) n msura n care ne-am atepta. Numrul de repetri per lecie de antrenament nu poate ajunge la ncrcarea necesar pentru dezvoltarea superioar a puterii. Similar, unii dintre cei mai buni sritori n nlime din lume nu execut mai mult de 500800 de srituri pe an. Acest numr de srituri este insuficient pentru a dezvolta corespunztor puterea picioarelor. Pentru a nvinge rata mic a progresului, sritorii n nlime efectueaz zeci de mii de exerciii specifice menite s dezvolte puterea picioarelor (de exemplu, mpingeri n piciore, exerciii de alergare n salturi; srituri peste, pe i de pe bnci; srituri n adncime). Numrul de exerciii specifice per serii poate s fie extrem de redus (10 20), dar numrul de repetri per an este foarte mare (5060 de mii de repetri sau chiar mai multe). Exerciiile specifice sunt instrumente valoroase n antrenamente i joac un rol important n sporturile cu cerine fizice mari (vitez, rezisten, putere). Exerciiile specifice trebuie incluse n faza pregtitoare, dar sunt foarte importante i n faza competiional. Deseori, sportivii le includ n faza pregtitoare, dar le exclud din faza competiional. Cercetrile efectuate n Germania (Harre 1992) au ajuns la concluzia c acesta este motivul pentru care unii sportivi ajung la un nivel bun de performan la nceputul sezonului competiional, dar nu pot s menin acest nivel. Exerciiile specifice variaz n complexitate. n privina coordonrii i a calitilor biomotrice implicate, exerciiile mai simple sunt mai eficiente i efectul antrenamentului este mai localizat. De exemplu, exerciiile de flexie a genunchilor dezvolt mobilitatea articulaiilor, fora, viteza i timpul de micare.
41

Metoda ideomotric (de la grecescul idea i latinescul motor) sau metoda reprezentrii mentale este un mijloc eficace de nvare a unui act motric sau de a mbunti o calitate biomotric.) Reprezentarea mental a unei micri este urmat de o contracie muscular involuntar, dificil de observat. Reprezentarea mental a unui act motric sau a unor micri cunoscute este nsoit n paralel de modificri fiziologice slabe, care se resimt n creterea excitabilitii nervoase, dezvoltarea sistemului cardiorespirator i intensificarea proceselor metabolice. In timpul nvrii, execuia unui exerciiu nu se face fr reprezentarea lui mental; dar cea mai important este repetarea unei deprinderi naintea competiiei. n acest fel, sportivul repet un stereotip dinamic (o micare bine nvat), cum ar fi tehnica de execuie a unei probe, un procedeu tactic, un exerciiu de concurs sau o strategie de curs, care faciliteaz o performan mai bun. Ozolin susine, de asemenea, c metoda ideomotric contribuie la dezvoltarea unei caliti biomotrice. Reprezentarea mental a unei micri executate cu vitez mare poate ajuta la dezvoltarea vitezei maxime. Metoda ideomotric poate, de asemenea, ajuta sportivul s nving anumite bariere mentale, s rite o anumit aciune i s aib curaj, ncredere i voin. Folosirea metodei ideomotrice, care nu este nc aplicat ct ar trebui, poate avea o influen benefic n pregtire. Exerciii din sportul ales Aceast categorie include toate elementele specifice sportului ales, executate la diverse viteze, amplitudini i ncrcturi. Sportivii pot efectua aceste exerciii i n condiiile competiiilor neoficiale, n special n fazele pregtitoare i precompetiional. Aceste exerciii ar putea fi principalele mijloace de mbuntire ale gradului de pregtire i de adaptare a sportivului la particularitile unei competiii. Un mediu similar celui competiional (de exemplu, jocurile cu arbitraj sau exerciiile de concurs din gimnastic i patinaj artistic) ar putea lega ntre ele componentele antrenamentului. Se accelereaz, de asemenea, adaptarea fizic, tehnic, tactic i psihic la atmosfera unei competiii. Aplicai aceast metod ctre sfritul fazei pregtitoare, cnd ritmul de cretere al stimulilor de antrenament are ca rezultat mbuntirea performanei. Simularea condiiilor competiionale poate fi la fel de valoroas pentru testarea eficienei deprinderilor tehnice i tactice. Pentru c asemenea competiii sunt neoficiale, dificultatea deprinderilor poate fi mrit sau diminuat.
42

De exemplu, organizarea jocului pe un teren mai mic pentru a pune n eviden viteza de execuie a unei deprinderi sau timpul de reacie; alergare pe un teren n pant; srituri cu ngreunare; not sau vslit contra curentului. Pegtirea tehnic Un element care difereniaz ntre ele sporturile este structura lor motric specific. De fapt, tehnica cuprinde toate structurile i elementele tehnice dintro anumit micare precis i eficient, prin care sportivul execut o sarcin sportiv. Considerai tehnica ca un mod specific de execuie a unui exerciiu fizic. Ea este ansamblul de procedee care, prin forma i coninutul lor, asigur i faciliteaz micarea. Pentru a reui n sport, sportivii au nevoie de o tehnic perfect, care este execuia cea mai eficient i mai raional a unui exerciiu. Cu ct sportivul este mai aproape de perfeciunea tehnic, cu att el are nevoie de mai puin energie pentru a realiza un anumit rezultat. Ca atare, urmtoarea ecuaie pare s exprime aceast realitate a sportului: tehnic bun = eficien mare Deseori, tehnica este considerat a fi doar forma unei micri fizice, dar forma este mereu legat indestructibil de coninutul ei. Astfel, noi putem s considerm fiecare exerciiu din dou unghiuri forma i coninutul lui. Coninutul unui exerciiu este caracterizat prin scop, activitatea SNC (sistemul nervos central), efortul voliional, contracia sau relaxarea muchilor, for i inerie. Tehnic i stil FOTBALUL are un nivel acceptat de tehnic perfect spre care trebuie s aspire fiecare antrenor i sportiv. Pentru fotbal este alcatuit un model corect din punct de vedere biomecanic i eficient din punct de vedere fiziologic pe posturi, pentru a fi larg acceptat. Rareori lum tehnica unui campion drept model, pentru c acesta nu ntrunete ntotdeauna aceste dou condiii. De aceea, nu este recomandat copierea tehnicii unui campion. Modelul nu este o structur rigid, ci mai degrab una flexibil, pentru c trebuie s incorporeze n permanen descoperirile recente. Indiferent ct de perfect este un model, sportivii nu vor executa niciodat un exerciiu n mod identic. Aproape fiecare individ se simte ndatorat pentru unele din caracteristicile personale (stil) tehnicii de baz. Modelul de urmat este tehnica i tiparul personal de execuie al unei deprinderi reprezint stilul. Deci, stilul evideniaz tiparul individual de execuie al unui model tehnic. Principala
43

structur a modelului nu s-a schimbat, dei sportivul i antrenorul vin cu personalitatea, caracterul i trsturile lor anatomice i fiziologice. Stilul rezult din imaginaia individului de a rezolva o problem tehnic sau din modul de a efectua un act motric. De exemplu, Perry OBrien a revoluionat tehnica aruncrii greutii la nceputul anilor '50 cu poziia adoptat de el, cu spatele la direcia de aruncare i aciunea original de traversare a cercului. Iniial, acesta a fost considerat stilul OBrien, dar mai trziu, cnd a fost apreciat i urmat de toi sportivii, stilul lui a devenit o tehnic. n sporturile de echip, considerm un anumit stil de abordare i desfurare a jocului ca fiind atributele specificului unei echipe. Termenul de stil, deci, are implicaii tactice, dar i aplicaii n pregtirea tehnic i tactic. Termenul de tehnic, de asemenea, se refer la elementele i procedeele tehnice. Elementele tehnice sunt prile fundamentale din care se constituie toat tehnica unui sport. Procedeele tehnice sunt diferitele moduri de a executa un element tehnic. De exemplu, aruncarea la co n baschet este un element tehnic. Aruncarea cu o mn, cu dou mini sau crligul sunt procedee tehnice ale acelui element tehnic. Tehnica i individualizarea Modelul tehnicii actuale nu este totdeauna accesibil oricrui sportiv nceptor. Cteodat antrenorul trebuie s simplifice tehnica. Chiar i simplificat, ea trebuie ntotdeauna inclus n elementele de baz ale tehnicii celei mai logice. Astfel de tehnici simple trebuie s conduc n final la nsuirea tehnici corecte integrale. De exemplu, la aruncarea ciocanului, un nceptor execut iniial o sin sportivi gur ntoarcere; apoi treptat, pe msur ce ndemnarea lui crete, antrenorul introduce nc o ntoarcere, pn cnd sportivul nva ntreaga tehnic. Tehnica la tinerii fotbalisti poate diferi de cea a sportivilor de elit, cel puin n unele sporturi. Variaiile n execuia unei tehnici depind strict de complexitatea ei. Cu ct este mai simpl tehnica, cu att sunt mai mici diferenele dintre indivizi. Sporturile ciclice ofer mai puine diferene individuale dect sporturile aciclice sau cele combinate aciclice. ntotdeauna o tehnic este adaptat n funcie de caracteristicile i abilitile fiecrui sportiv. Tehnica ntr-un sport sau prob anume nu trebuie neaprat s fie adoptat automat ca singura variant existent. Cnd antrenorul pred un element tehnic sau o tehnic n ntregime trebuie totdeauna s ia n considerare nivelul de pregtire fizic al sportivului. O pregtire fizic inadecvat limiteaz nsuirea unei deprinderi. Pe de alt parte, variaiile n predarea unei tehnici trebuie s se bazeze pe trsturile fizice i psihologice individuale.
44

n ce privete rolul pregtirii fizice, sportivii i limiteaz posibilitatea de a nva i perfeciona o deprindere dac ei nu-i mbuntesc pregtirea fizic. Acest lucru este adevrat mai ales n gimnastic. Antrenorii de gimnastic ncearc adesea s predea elemente dificile fr s dezvolte mai nti fora necesar. Faptul c pregtirea fizic este baza tuturor factorilor pregtirii este ilustrat n figura 1. Sportivii sunt forai uneori s-i ntrerup antrenamentele dintr-un motiv sau altul (mbolnvire, accidentri). ntreruperea antrenamentelor afecteaz cel mai mult nivelul pregtirii fizice. Cnd sportivii i reiau antrenamentele, ei observa c execuia lor tehnic este uor modificat sau c nu pot executa un anumit element tehnic (de exemplu, pirueta joas n patinajul artistic). De obicei, deteriorarea tehnicii nsoete declinul n pregtirea fizic. Cnd pregtirea fizic atinge nivelurile anterioare, sportivul i recupereaz tehnica; deci, tehnica este o funcie a pregtirii fizice. Deteriorarea tehnicii mai poate fi i rezultatul oboselii, n special la sportivii cu un nivel de pregtire fizic sczut.

nvarea i formarea deprinderilor

nvarea nseamn schimbri de comportament realizate prin practic sau schimbri ale nivelului abilitii prin ncercri repetate. Abilitatea de a nva depinde de muli factori. Experiena motric sau nivelul iniial de nvare afecteaz nvarea ,la fel i complexitatea unei deprinderi
n nvare, fii ateni la aceste aspecte ale tehnicii: structura cinematic, extern sau formarea unei deprinderi; i structura dinamic, intern sau baza fiziologic n execuia unei deprinderi. Dobndirea unei tehnici are loc n dou faze. Prima este faza de nvare, n care sarcina este de a prezenta tehnica sau de a corecta structura micrilor i de a executa o deprindere fr efort i micri inutile. Aceast faz dureaz aproximativ doi ani, n funcie de capacitatea i talentul sportivului, ca i de complexitatea deprinderii (adic, un sportiv i poate nsui tehnica alergrii de distan n 2-6 luni). A doua faz este cea de perfecionare, n care scopul este de a mbunti i de a stpni tehnica. Durata acestei faze este nelimitat, pentru c perfecionarea tehnicii este un obiectiv major, care dureaz atta timp ct sportivul se antreneaz.
45

Dobndirea unei deprinderi se face n trei faze (Krestovnikov 1951). n timpul primei faze, se fac micri inutile, din cauza slabei coordonri neuromusculare. O iradiere nervoas sau dispersie a impulsurilor nervoase dincolo de calea normal de conducie stimuleaz suplimentar muchii. Lipsa de coordonare neuromuscular nu trebuie considerat ca o insuficien a potenialului sportiv, ci ca o realitate fiziologic. A doua faz este cea a micrilor tensionate. A treia faz stabilizeaz deprinderea motric printr-o coordonare adecvat a proceselor nervoase. Astfel, sportivul i formeaz deprinderea sau stereotipul dinamic. Pe lng aceste trei faze, putem lua n considerare i o a patra: faza miestriei, caracterizat de execuia unor micri de finee, de mare eficien, i de capacitatea de a adapta execuia deprinderii la eventualele schimbri de mediu. Dobndirea deprinderilor se bazeaz pe repetare, =legea exerciiului. Repetarea ajut sportivul s-i automatizeze deprinderea i s ajung la un nivel nalt de stabilitate tehnic. Didactica instruirii tehnicii Ca rezultat al inovaiei introduse de antrenor i sportiv, tehnica evolueaz permanent. Ceea ce pare avansat astzi poate fi nvechit mine. Coninutul i tehnica antrenamentului tehnic nu rmn niciodat aceleai. Fie datorit imaginaiei antrenorului, o surs principal de nouti tehnice, sau cercetrilor n biomecanica sportului, toate noutile tehnice trebuie s ntruneasc cerinele competiiei sportive. Orice tehnic trebuie s devin o tehnic competiional; trebuie s fie modelat permanent conform particularitilor competiiei. Datorit variaiei ritmului, caracteristicilor i intensitii competiiei n funcie de nivelul de pregtire al adversarului i de mediu, sportivul trebuie s-i regleze modelul tehnic i tehnica competiional. Tehnica nu trebuie orientat doar spre condiiile normale sau ideale. Dezvoltai natura tehnicii pentru a permite sportivilor s-i adapteze performana, n scopul de a face fa situaiilor competiionale complexe. mbuntirea i perfecionarea tehnicii trebuie s fie legate dinamic de trsturile fizice i psihologice, pentru c mbuntirea vitezei sau perseverenei poate conduce la uoare modificri tehnice. Pregtirea tactic Tactica i strategia sunt cuvinte importante n vocabularul antrenorului i sportivilor. Dei se refer la acelai lucru, arta de a executa o deprindere ntr-o competiie cu adversari direci sau indireci, ele semnific concepte uor diferite. Amndoi termenii sunt mprumutai din domeniul militar i sunt de
46

origine greac. Strategos n limba greac nseamn general sau arta generalului i taktika se refer la problemele de aranjare. Strategia i tactica sunt categorii separate n teoria militar, fiecare din cei doi termeni avnd propriile lui dimensiuni. Strategia se ocup de spaii largi, perioade lungi i micri mari de fore. Tactica se refer la spaiu, timp i for la o scar redus. Strategia precede, n general, planurile de rzboi; tactica semnific aciunea pe cmpul de lupt. n pregtire, strategia se refer la organizarea jocului sau competiiei, cu echipe sau cu sportivi individuali. Este un fel de filozofie particular sau un mod specific de abordare a competiiilor sportive. Strategia este folosit pentru o perioad de timp mai lung, adesea mai mult dect o faz competiional. Tactica se refer la planurile de joc i este o parte esenial din cadrul strategiei. Amndoi termenii sunt larg folosii n vorbire n zilele noastre, dei exist i preferine geografice. n America de Nord, strategia este preferat tacticii; n Europa de Est, este invers. n orice caz, strategia este arta de a proiecta i dirija planurile unei echipe sau ale unui sportiv pentru un ntreg sezon sau mai mult. Tactica se refer la atributele de organizare ale planurilor unei echipe sau ale unui sportiv, pentru un joc sau doar pentru o competiie. Antrenamentul tactic este mijlocul prin care sportivii absorb metode i posibile ci de pregtire i de organizare ale aciunilor ofensive sau defensive, pentru a ndeplini un obiectiv (adic pentru a nscrie puncte, a atinge o anumit performan sau a obine o victorie). Antrenamentul tactic poate urmri teoriile general acceptate, dar este caracteristic fiecrui sport. Sportivii sau echipele ntreprind aciuni ofensive sau defensive ntr-o competiie n funcie de planurile tactice stabilite anterior. Aceste aciuni tactice ar trebui s fac parte din bagajul strategic al sportivului. ntr-o competiie, sportivul face uz de toate calitile biomotrice i deprinderile sale, n funcie de condiiile practice, reale, n confruntarea cu un adversar. Baza unui plan tactic reuit pentru orice sport este un nivel nalt al tehnicii. Suntem deci ndreptii s spunem c tehnica este un factor care limiteaz aciunile tactice sau c tactica este o funcie a tehnicii sportivului. Valoarea i importana pregtirii tactice nu este aceeai n toate sporturile. Stpnirea tacticii este un factor determinant al succesului n sporturile de echip, insa si in lupte, box i scrim, dar nu i n gimnastic, patinaj artistic, tir, haltere i srituri cu schiurile, n care profilul psihologic al sportivului are o mai mare importan dect antrenamentul tactic. Sarcinile i specificitatea pregtirii tactice n anumite sporturi, sportivii de elit au ajuns la pregtiri tehnice i fizice aproape egale. Deseori, cnd toate celelalte variabile sunt egale, se folosesc tactici mai mature i mai raionale. Dei pregtirea tactic se bazeaz din plin pe
47

pregtirea fizic i este o funcie a tehnicii, exist o legtur important ntre pregtirea tactic i cea psihologic. Miestria tactic se bazeaz pe o cunoatere teoretic profund i pe capacitatea de a aplica tactica n funcie de particularitile competiiei. Pregtirea tactic poate include aceste sarcini: studierea principiilor strategiei sportive; studierea legilor i regulamentelor competiiilor din sportul sau proba respectiv; investigarea i cunoaterea calitilor tactice ale celor mai buni sportivi din sportul considerat; cercetarea strategiei viitorilor adversari i a potenialului lor fizic i psihologic; studierea specificului instalaiilor i a cadrului unde va avea loc viitoarea competiie; dezvoltarea tacticilor individuale pentru competiia urmtoare, pe baza punctelor forte i slabe, n lumina ultimelor dou aspecte; analiza performanelor trecute n vederea confruntrii cu viitorii adversari; nvarea i repetarea acestui model la antrenamente, pn cnd devine un stereotip dinamic. nsuirea unei tactici urmeaz aceleai principii ca nvarea unei deprinderi. Ea depinde de mulimea repetrilor bazate pe un plan teoretic. Pentru c pregtirea tactic depinde de o bun tehnic i de o pregtire fizic bun, o aciune tactic nou va fi precedat de o pregtire fizic i tehnic adecvat. Exist posibilitatea, totui, ca aceti trei factori ai pregtirii s se dezvolte simultan cnd li se adaug pregtirea fiziologic. n principiu, pregtirea tactic urmeaz concepte i reguli considerate uneori generale n mai multe sporturi. Sporturile pot fi clasificate n cinci grupe pe baza asemnrilor lor tactice. Grupa 1 const din sporturi n care sportivii concureaz separat, fr un contact direct. Ei urmeaz o ordine anumit stabilit nainte de concurs, ca n schi alpin, patinaj artistic, gimnastic, srituri n ap, patinaj vitez i haltere. Grupa 2 sportivii ncep competiia n acelai timp, fie toi mpreun, fie pe grupe mici. Este posibil o mic cooperare cu coechipierii. Sunt incluse urmtoarele sporturi: probele de alergri din atletism (inclusiv tafete), schi fond, ciclism i not. Grupa 3 se caracterizeaz prin competiia direct cu adversarul. Rezultatul concursului bilateral este mijlocul determinant pentru clasificarea sportivilor. Sporturile din aceast grup sunt: tenis, box, lupte i scrim.

48

Grupa 4 const din sporturi n care adversarii sunt grupai n echipe, iar sportivii au contact direct ntre ei n timpul jocurilor. Baschetul, soccerul, hocheiul, fotbalul american i rugbiul fac parte din aceast grup. Grupa 5 este cea a sporturilor combinate. Tactica n probele combinate include tactica fiecrui sport i planul general de participare la competiie. Urmtoarele sporturi fac parte din aceast grup: heptatlon i decatlon din atletism, biatlon (tir i schi fond), triatlon i pentatlon modern. Clasificarea faciliteaz o examinare mai atent a tacticii din fiecare sport. Se simplific, de asemenea, obiectul de studiu prin nsumarea asemnrilor din anumite sporturi pentru abordarea lor tactic. n multe cazuri, strategia este menit s realizeze unul sau mai multe obiective din cele de mai jos. Distribuia uniform a energiei Stabilii sarcini specifice de antrenament care s duc la o distribuie uniform a potenialului sportivului. n timpul acestor sarcini, sportivul trebuie s nving factorii restrictivi sau adveri, cum este oboseala. Capacitatea de a menine o vitez sau ritm constant este esenial pentru a avea succes n unele sporturi (n special cele din grupa 2); deci, pregtirea tactic trebuie s fac parte din pregtirea pentru competiie. La antrenamente, sportivul poate s-i dezvolte simul vitezei sau capacitatea de a simi viteza cu care acoper o anumit distan, folosind mai nti un cronometru, apoi cu ajutorul antrenorului care i anun timpul. Exersai finiul sau partea final a unui joc sau competiii. n cursele, jocurile sau competiiile cu rezultate strnse, succesul depinde adesea de capacitatea de a da totul, de a mobiliza toate forele pentru momentul final. Sportivul poate realiza acest lucru fie accentund sfritului fiecrei repetri, fie dac antrenorul i anun timpul de execuie rmas la dispoziie. Anunul / semnul antrenorului poate stimula sportivul s-i intensifice ritmul sau viteza pe durata execuiei. Proba poate fi prelungit, fie informnd sportivii nainte de antrenament, fie printr-o decizie neateptat n timpul antrenamentului. Folosii mai muli parteneri de curs odihnii n cursul antrenamentului, care s foreze sportivii sau echipa s evolueze constant la un nivel ridicat. Prima metod este mai adecvat pentru sporturile din grupele 2 i 4; a doua pentru grupele 1 4; a treia pentru grupele 2 i 3 i a patra pentru grupele 2 5. Soluii tehnice pentru sarcini tactice Deseori, sportivii trebuie s concureze n condiii adverse sau neobinuite, cum ar fi un teren umed, vnt puternic, ap rece sau spectatori
49

glgioi. Urmtoarele recomandri pot s-i ajute pe sportivi s se adapteze la astfel de condiii. Executai corect deprinderile i aciunile tactice efectiv n situaii neobinuite. Organizai jocuri demonstrative sau concursuri cu parteneri care aplic aceeai tactic ca viitorii adversari. Creai situaii unice, ale cror soluii impun fiecrui sportiv s ia decizii tactice n care s-i foloseasc independent potenialul creator. Disciplina tactic este o cerin important n antrenamente. Deseori totui, sportivul este expus unor probleme tactice pe care antrenorul nu le-a prevzut. Sportivul trebuie s rezolve problema pe loc, pe baza pregtirii sale anterioare, a imaginaiei i creativitii sale. Expunei sportivii la situaii diverse astfel nct creativitatea s se dezvolte cu timpul la antrenamente i n competiii demonstrative. Metodele 1 - 3 sunt pentru toate cele cinci grupele, dar metoda 2 este adecvat doar pentru grupele 3 i 4. Cooperare maxim ntre coechipieri Limitai condiiile externe (adic, reducei timpul disponibil i spaiul de joc). Cnd apare oboseala, sportivii trec prin situaii i stri care reprezint o provocare i o stimulare. Iniiai diverse aciuni tactice mpotriva unui presupus adversar, ncercnd s-i contracarai jocul. Creai aceast situaie folosind o echip advers sau juctori de rezerv la antrenamente. Adversarii trebuie s se comporte ca i cum nu ar cunoate tacticile aplicate. Periodic, introducei juctori de rezerv n jocurile tactice. Adesea, juctorii de prim clas i coordoneaz tactica cu succes pentru c ei sunt obinuii s joace mpreun. Cnd antrenorul nlocuiete unii sportivi, din cauza mbolnvirii sau a oboselii, armonia jocului sufer; de aceea, antrenorul trebuie s implice frecvent i s familiarizeze juctorii de rezerv cu conceptele tactice ale echipei. Dezvoltai combinaii tactice noi, care mbogesc randamentul competiional al echipei. Aceste metode sunt adecvate pentru sporturile din grupele 2 i 4.

Perfecionarea flexibilitii echipei

50

Ori schimbai jocul din aprare n atac, ori invers, sau schimbai ntre ele diferitele aciuni tactice n atac i n aprare. Aceste variaii tactice vor surprinde adversarii; schimbarea trebuie s fie rapid i lin. Luai n considerare urmtoarele variaii: schimbarea diferitelor aciuni tactice la semnalul antrenorului sau al unui juctor desemnat (coordonator de joc sau cpitan); schimbarea juctorilor, determinnd modificri noi i neateptate n echip; confruntarea, n jocuri demonstrative, cu echipe care folosesc stiluri diferite de joc. Astfel, sportivii se vor pregti pentru schimbri tactice similare cu cele ale viitorilor adversari. Prima metod este adecvat pentru grupele 2 5, ultimele dou metode sunt adecvate pentru toate cele cinci grupe. Planul de joc i gndirea tactic Gndirea tactic este o component fundamental n pregtirea tactic, limitat doar de cunotinele tactice i de repertoriul vast al deprinderilor. Gndirea tactic cuprinde urmtoarele capaciti: evaluarea realist i corect a adversarului, ca i a propriului sportiv; rememorarea instantanee a deprinderilor i combinaiilor tactice ce pot fi folosite n anumite situaii specifice de joc; anticiparea i contracararea aciunilor tactice ale adversarilor; disimularea sau deghizarea inteniilor tactice, pentru a mpiedica adversarii s descopere i s contracareze planul de atac; coordonarea perfect a aciunilor individuale cu tactica echipei. Bazndu-se pe competiiile ulterioare, antrenorul i sportivii creaz planul de joc. Sportivii pot pune n aplicare acest plan ca parte a antrenamentului tactic general, treptat, n ultimele dou sau trei microcicluri. Un plan bun, detaliat, inspir optimism i o pregtire psihologic bun pentru competiie. Acest plan este rezultatul anticiprii i pregtirii mentale bazate pe informaii anterioare i prognoze Planul de joc sau competiional poate avea urmtoarele scopuri: informarea sportivilor despre locul, instalaiile i condiiile specifice n care se va organiza concursul; cunoaterea i analiza viitorilor adversari. Analiza trebuie s ia n considerare punctele forte i slabe al fiecrui factor de pregtire;
51

 folosirea performanei anterioare a sportivului ca baz pentru a-i consolida ncrederea. Fr a trece cu vederea slbiciunile sportivului, punei accentul pe punctele forte pe care vei construi cu optimism, dar i cu realism; stabilirea unor obiective realiste pentru competiii, folosind toate aceste date de referin. Planificarea jocului i gndirea tactic se manifest n urmtoarele trei faze: organizarea preliminar a planului de joc; aplicarea planului de joc i a obiectivelor lui tactice n situaii de joc i analiza aplicrii planului de joc. Crearea planului preliminar de joc Acest moment preced jocul i presupune o analiz critic i rezonabil a dificultilor tactice pe care echipa, probabil, le va avea. Alegerea soluiilor adecvate la toate problemele imaginate depinde de cunotinele i deprinderile tactice ale echipei. Antrenorul trebuie s sugereze planul tactic i obiectivele tactice adecvate, bazate pe o analiz cuprinztoare a calitilor adversarului sau ale propriei echipe. Conform planului general al echipei, antrenorul repartizeaz obiectivele pe fiecare juctor, n conformitate cu capacitile lui. Apoi, alege sistemul de joc propriu-zis i sftuiete juctorii cum s-i valorifice efectiv energia. Orict de precis ar fi planul n timpul jocului, pot aprea multe situaii tehnice i tactice neprevzute. Planul trebuie, deci, s fie flexibil pentru a permite sportivilor s acioneze, cu priceperea i imaginaia lor, aa cum o cere faza jocului. Dac este posibil, evitai s modificai obiceiurile sportivilor n ultimele zile nainte de competiie, pentru a preveni triri adverse. Consolidai planul de joc cu 2-3 zile nainte de competiie Apreciai execuia bun a unei deprinderi sau a unei aciuni tactice, pentru a ntri ncrederea sportivului n propriile fore, a crea motivaie i a mri dorina de a ncepe competiia n condiii optime De asemenea, este important s folosii relaxarea dup fiecare lecie de antrenament, pentru a accelera refacerea fizic i mental complet naintea nceperii competiiei. Dac este posibil, fiecare antrenament trebuie s urmeze modelul competiiei. n orele dinaintea competiiei, amintii sportivilor doar punctele majore ale planului, pentru a consolida detaliile. Prea multe indicaii pot bloca iniiativa sportivilor
52

nainte de nceperea competiiei, sportivii sunt linitii, ntr-o stare de sileniozitate operaional. Nu mai venii cu alte sfaturi pentru c sportivii sunt prea emoionai s asculte sau s le dea atenie. Chiar dac ei par c ascult, atenia lor este ndreptat spre competiie i nu mai sunt receptivi la alte recomandri. Aplicarea planului de joc A doua faz se refer la implementarea planului general ntr-o situaie de joc. nceputul unei competiii este adesea o faz scurt, n care se testeaz principalele elemente ale planului tactic. Descoperirea planului adversarului i disimularea propriului plan cere, desigur, experien. n plus, sunt importante iniiativa, viclenia i capacitatea de a anticipa gndirea tactic. n timpul jocului sau meciului, sportivii trebuie s rezolve o verig din lanul de elemente tactice pe care echipa sau individul le folosete. Obiectivele tactice ale unui sportiv se refer mai ales la cunoaterea modului de a aciona n fiecare moment al disputei sportive. Sportivul trebuie s neleag situaiile concrete ale jocului i s decid care tactic se aplic mai bine. nelegnd situaiile specifice jocului, sportivul, bazndu-se pe cunoaterea tacticii, anticipeaz inteniile i gndirea tactic a adversarilor, dar i a colegilor de joc. Sportivul estimeaz poziiile favorabile sau nefavorabile dintr-o faz de joc, anticipeaz cum va evolua o situaie i prevede repercusiunile ei posibile nelegerea corect a jocului face ca sportivul s aleag deprinderea tactic cea mai favorabil i s evite soluiile instinctive a situaiilor tactice. Gndirea tactic demonstreaz analiza, sinteza, (combinarea prilor separate ntr-un ntreg), comparaia i generalizarea. n timpul jocului, gndirea tactic se manifest prin gesturi simple, rapide i semnificative sau cuvinte pline de neles. Procesul de aplicare i decizional pentru planul de joc este rezultatul colaborrii dintre sportiv i restul echipei. O asemenea coordonare trebuie s duc la o soluie raional, original, rapid, economic i eficient pentru orice problem tactic dificil. Analiza aplicrii planului de joc A treia faz a planului de joc este analiza aplicrii lui, la care sportivii contribuie constructiv. Momentul cel mai adecvat pentru aceasta depinde de rezultatul jocului. Dac rezultatul a fost favorabil, discuia va avea loc la nceputul primei lecii de antrenament.
53

Analizai un eec dup 2 sau 3 zile, permind o reflecie mai realist i mai critic asupra rezultatului i acordai timp de vindecare pentru rnile psihologice. Analiza trebuie s evidenieze cum a fost fcut planul, ct de corect s-au evaluat punctele forte i slabe ale adversarilor, rolurile indivizilor din ntregul plan tactic i cauzele nereuitei. Cu ct analiza este mai profund, cu att mai valoroase sunt concluziile. La sfritul analizei, totui, antrenorul trebuie s se exprime clar i rezonabil, cu o not de optimism, i s propun cteva elemente tactice pe care s se insiste la antrenamente, n pregtirea pentru viitoarele confruntri. Perfecionarea pregtirii tehnice i tactice Stpnirea tehnicii i strategiei n sport este un fenomen n continu evoluie. Metodele descoperite prin experien i cercetare contribuie substanial la progresul cunotinelor tehnice i tactice. Rezultatul acestor explorri duce la o evident cretere a eficacitii sportive n pregtire i n competiii. n sporturile unde calitile motrice complexe sunt importante pentru performan (grupa 1 i 4), luai n considerare urmtorii factori: creai i stabilii un model adecvat, pe msura tehnicii i strategiei eficiente; indicai direcia i cile cele mai eficace pentru stpnirea tehnicii i strategiei; folosii abordarea cea mai raional pentru perfecionarea tehnicii i strategiei, pentru a produce cel mai bun model de miestrie din domeniu. Realizarea miestriei tehnice i strategice vine odat cu stabilirea i folosirea relaiilor optime dintre cele trei perechi conflictuale: integrare difereniere, stabilitate variabilitate i standardizare vizualizare. Integrare difereniere Procesul de nvare sau de perfecionare a unei deprinderi, ca i antrenarea unei deprinderi, este un sistem multistructural. Prin acest sistem, este posibil realizarea miestriei tehnice i strategice. Tot n cadrul acestui sistem se desfoar i procesul de integrare i difereniere. Integrarea se refer la combinarea ntr-un ntreg a componentelor unei deprinderi sau aciuni tactice, iar diferenierea este prelucrarea analitic a fiecrei componente. Abordarea clasic n nvare pune accentul pe trecerea de la elementele tehnice sau tactice simple la cele complexe.
54

Pentru stpnirea unei deprinderi sau a unei aciuni tactice, procesul este ns invers: de la studierea componentelor complexe i a funciilor lor la depistarea componentelor care mpiedic funcionarea ntregului sistem. Cu alte cuvinte, dac procesul multistructural (deprinderea sau aciunea tehnic ca ntreg) nu funcioneaz cum trebuie, sportivul trebuie s disece deprinderea sau aciunea n substructuri (pri sau subsisteme funcionale). Fiecare structur trebuie examinat i analizat separat, pentru a descoperi greeala. Dac fiecare subsistem funcioneaz adecvat, greeala se poate gsi printre elementele de legtur dintre subsisteme (adic, legrile a dou elemente sau pri dintr-un exerciiu de gimnastic sau alt aciune sportiv). Dac dup analiza legturilor greeala rmne nerezolvat, s-ar putea s fie nevoie s se divid mai departe subsistemele, pn se ajunge la elementele constitutive sau la imperfeciuni. Metodele de mbuntire trebuie s vizeze greeala sau legtura cea mai slab. Aplicai procesele de integrare difereniere fie pentru perfecionarea unui model tehnic sau tactic, fie pentru schimbarea modelului. Figura 3 ilustreaz perfecionarea unei deprinderi prin automatizarea prilor componente (procesul de difereniere) i resintetizarea prilor ntr-un tot funcional (procesul de integrare). Rezultatul acestor dou intervenii se va materializa n modificri ale preciziei i fineei componentelor, ceea ce duce la o execuie a deprinderii la nivel de virtuozitate sau de art. Cnd o deprindere tehnic sau o aciune tactic este deficitar, modificai modelul anterior. ncercai s descoperii de ce a aprut greeala (de exemplu, la volei, dup lovitura de atac, mingea cade afar din teren) i schimbai elementele inutile (figura.4). Aa cum s-a explicat, procesul de detectare a unei greeli funcioneaz invers. Antrenorul i imagineaz c mingea a fost direcionat n afara terenului prin lovitura de atac; apoi el urmrete cum lovete juctorul n minge Dac execuia tehnic a fost corect, atunci antrenorul observ poziia n aer a corpului i poziia la desprindere fa de fileu pentru a vedea dac sportivul este sub minge. Antrenorul decide dac juctorul a fcut o greeal de poziionare. De obicei, juctorul se plaseaz la desprindere prea aproape de fileu; de aceea, el se afl mereu sub minge. Efectul este restrngerea ariei de acoperire i trimiterea mingii n afara terenului. Cnd se modific modelul, antrenorul trebuie s elimine elementul tehnic devenit nefolositor, pentru a se asigura c elementul tehnic nou introdus nu este obstrucionat
55

e r f e

c io

n a

r e

d e

lu lu

b u n t ir e a a u t o m a t i z r Ci i o n s t i t u i r e a f u n c i o n a l p r ilo r ( d if e r e n ie r e ) S c h im c a d V b r i d e r u l c o m ir t u o A r t p

p r i lo r ( in t e g r a e n

r e c i z ie i f in e o n e n t e lo r

z it a t e

Figura 3 Modelul perfecionrii

S c h im b a r e a m o d e lu lu i

I n h

ib i i e

v a

r e

d a

p t a r e

a u

m b u n t ir e a t o m a t iz r ii p

r ilo r

in t e

g r a

r e

c h im c a d

b r i d e r u l c o m z it a

r e c i z ie i f in e o n e n t e lo r

V irt u o A r t

t e

Figura . 4 Schimbarea unui model ineficient Antrenorul poate interveni n cazul unei distane incorecte la desprindere, lipind pe sol o band adeziv, pentru a indica o poziie mai bun de atac. n concluzie, aa cum se vede n figura 4, pentru a modifica un model, trebuie

56

eliminat elementul tehnic nefolositor, pentru ca sportivul s poat nva i s se poat adapta la noua condiie creat. Apoi, prin antrenament, elementele deprinderii se vor automatiza (diferenierea) i reintegra ntr-un ntreg. n acest fel, se va ajunge la o deprindere precis i de finee, aproape de virtuozitate sau de art. Stabilitate variabilitate Sporturile au multe tipuri de micri, elemente tehnice i scheme tactice. Folosii aceste micri i deprinderi la antrenamente pentru a mri varietatea, a elimina oboseala i a pstra interesul sportivului. O varietate de exerciii, alese n funcie de necesitile sportului respectiv, asigur o baz solid pentru crearea elementelor sau aciunilor tactice noi. Pentru adaptarea sportivului la un exerciiu / deprindere sau pentru compensarea nevoilor sportivului, variabilitatea stabilizeaz deprinderea i nivelul de performan. Mai mult, variabilitatea joac rolul de mijloc de blocare a factorilor care tulbur aceast stabilitate. Standardizare individualizare La antrenamente, antrenorul trebuie s rezolve opoziia dintre standardizarea unei deprinderi i trsturile i caracteristicile individuale ale sportivului. Astfel, antrenorul trebuie s coreleze corect structura unei deprinderi tehnice cu particularitile psihologice i biologice ale fiecrui individ. Fazele perfecionrii pregtirii tehnice i tactice Perfecionarea tehnicii i tacticii se sprijin nu numai pe cunotinele i calitile pedagogice ale antrenorului, ci i pe capacitile sportivului de a-i nsui noi elemente. Potenialul de nvare depinde de capacitatea de a prelucra informaii noi, pe baza modelelor anterioare i a calitilor biomotrice individuale. Explicaiile antrenorului i folosirea exerciiilor pregtitoare i progresive, precum i a mijloacelor audiovizuale sunt toate utile n perfecionarea deprinderilor sportivului. Sportivii i mbuntesc deprinderile tehnice i tactice n trei faze.( figura.5). n prima faz, principalul obiectiv este perfecionarea componentelor i elementelor tehnice ale unei deprinderi (diferenierea). Pe msur ce fiecare component se rafineaz, ea va fi integrat treptat ntr-un sistem integral. n paralel cu procesul de perfecionare, sportivul trebuie s se ocupe i de
57

mbuntirea calitilor biomotrice dominante sau de susinere, pentru c tehnica este o funcie a pregtirii fizice. Cum principalul obiectiv al primei faze este perfecionarea deprinderilor, participarea la competiii nu este recomandabil Aceast faz corespunde fazei pregtitoare din planul anual. Principalul obiectiv al celei de-a doua faze este perfecionarea sistemului integral n condiii standardizate, similare unei competiii. La sfritul acestei faze pot fi folosite competiiile demonstrative. Sportivul trebuie, cel puin, s-i menin calitile biomotrice dominante. Faza a doua a perfecionrii deprinderilor poate fi planificat la sfritul fazei pregtitoare. n ultima faz, scopul este stabilizarea sistemului i adaptarea lui la specificul competiiei. n consecin, printre alte metode, antrenorul poate s-i expun sportivii la factori perturbatori, cum ar fi zgomotul i oboseala, pentru ai obinui cu diversele situaii de concurs. Corectarea greelilor tehnice i tactice Deseori mbuntirea tehnicii sau stpnirea unei deprinderi este ntrziat din cauza nvrii necorespunztoare sau incorecte. Orice antrenor i propune s elimine greelile tehnice sau tactice. Cu ct sportivul poate s-i corecteze o greeal mai repede, cu att ameliorarea este mai rapid. O greeal care interfereaz cu mbuntirea ar putea avea mai multe cauze. Cauzele greelilor tehnice sau tactice vin din trei zone. Sportivul execut greit o deprindere. Sunt mai muli factori care pot limita nvarea de ctre sportiv. Limitarea psihologic se manifest dac sportivul i propune scopuri mici de realizat i este satisfcut cu nivelul atins. O pregtire fizic insuficient sau o necorelare ntre calitile biomotrice, complexitatea deprinderii i nivelul de dificultate acioneaz tot ca limite pentru sportiv. Pentru c tehnica este o funcie a pregtirii fizice, dobndirea unei deprinderi poate fi ncetinit, ntrziat sau limitat de dezvoltarea insuficient a unei caliti. Coordonarea este un alt factor limitativ n dobndirea unei deprinderi, la fel ca i fora n unele sporturi De exemplu, un sportiv nu poate s nvee un element tehnic n gimnastic fr s aib un nivel de for corespunztor; de Aceea, tehnica poate fi remediat ca rezultat al dezvoltrii fizice.Acelai lucru este adevrat pentru probele de aruncri din atletism.
58

z e le p e r f e c io n d e p r in d e r i lo r

r i

F O P

z a

I c t iv e : O

z a

I I c t iv e : O

z a

I I I c t iv e :

b ie

b ie

b ie

e r f e c i o n a r e S a t a c bo i ml i z p a o r n e n s - i s t S m a ub l i ul i zi a n r te e a g rs a i sl t e e a e t i t e l o r u n e i d e p n r i cn o d n e d r i i i d e s t a n d ia n r t d e i gz ra a r le c o Mm e p n o lo r b e z v o lt a r e a c a lit m o t r ic e d o m in a n g r a r e a ni n e e n r te e a l o d r e z A v do al t p tr io m o t r ic e d o m c i on il o r b io t e R e g l m o p e r f o C e r in e C e ai i r ce a a l i lt a ci - o n na cn u t er s a d

I n t e D

r e a c a p a c it t r ic e p t . r m a n a m a x i r in e

C S s im N

r in

p r e d o m i n e C co om n p d e i t i i i l ie i d e m o S n es t ri na t t r i v ed u l ac o f a c t o p le n e x e c u si a f u r n i et u i l f a z e i p e r t u r b a t o r i d e p r in d e r i S e p a r t ic ip la c o m u s u n t r e c o m a n d a t e c o m p e t i i ile

Figura 5 Trei faze n perfecionarea deprinderilor O nelegere greit sau o reprezentare greit a modelului tehnic al unei deprinderi i legtura acestora cu micarea, forma i senzaia muscular poate constitui o limitare. O deprindere nou ar putea interfera cu cele deja dobndite. Oboseala, cauzat de o pregtire fizic insuficient sau de odihn necorespunztoare, poate limita, de asemenea, capacitile de nvare. Sportivul poate s mnuiasc sau s apuce incorect un aparat sau un obiect. n sfrit, pot fi i cauze morale sau mentale, cum ar fi lipsa de ncredere n sine, de dorin i frica de accidente sau rniri. Abordarea metodic a antrenorului poate cauza greeli tehnice. Antrenorul poate folosi metode de instruire inadecvate sau poate demonstra sau explica un element n mod necorespunztor, incomplet sau incorect. Ar putea fi o lips de individualizare adecvat n predarea unui element, de nelegere corect a nivelului calitilor biomotrice ale sportivului i a capacitilor individuale de nvare sau datorat aplicrii necorespunztoare a unor metode de instruire. Abordarea la ntmplare a dezvoltrii strategiei unei

59

echipe sau includerea elementelor tehnice ntr-o aciune tactic ar putea limita nvarea de ctre sportiv. Personalitatea, comportamentul, stilul i caracterul antrenorului ar putea fi factori limitativi, de exemplu, dac antrenorul nu are rbdare cu sportivii sau face presiuni ca o deprindere s fie nsuit rapid. Ar putea fi i cauze organizatorice, datorate echipamentului sau mediului. Folosirea unui echipament i a unor aparate de proast calitate, a unui teren sau a unei suprafee improprii afecteaz calitatea i rata progresului. Organizarea i planificarea neadecvat nu ofer un mediu propice pentru nvare. Lipsa pregtirii individuale va duna sportivilor care nva mai ncet sau cu deprinderi tehnice i tactice incorecte. Mediul sau clima nefavorabil poate ngreuna dobndirea unei deprinderi. Am discutat despre diferite mijloace de perfecionare a tehnicii i strategiei. Antrenorul trebuie s fie mereu preocupat s previn greelile i s limiteze nevoia de a le corecta. n cadrul instruirii, antrenorul poate s fac recomandri metodice speciale pentru corectarea unei greeli. Dac nu se observ nici o schimbare n bine, atunci trebuie s acioneze direct pentru corectarea greelii ct mai curnd posibil. n planificare, momentul ideal pentru corectarea unei tehnici sau tactici este n cursul fazei pregtitoare din planul anual. Pentru c lipsete stresul competiional, att antrenorul ct i sportivul dispun de un anumit timp pentru a corecta unele greeli. Printre primele msuri de remediere a tehnicii se afl izolarea greelii de celelalte elemente tehnice ale deprinderii. Imediat ce sportivului i dispare elementul inhibitor, cum ar fi o greeal tehnic, antrenorul trebuie s nceap s-i predea elementul nlocuitor. Cnd sportivul i nsuete noua parte a deprinderii, aceasta va fi integrat n sistem sau n deprinderea integral. n acelai timp, va fi dezvoltat calitatea biomotric de care are nevoie sportivul ca suport fizic pentru elementul nou. Corectai mereu o greeal imediat dup nclzire, cnd sportivul este nc proaspt i poate s se concentreze pe acumularea tehnic. Pentru c oboseala poate afecta nvarea, evitai corectrile spre sfritul leciei. Dac nvarea are loc n timpul leciei, acordai un timp mai lung pentru odihn i revenire, ntre repetrile deprinderilor. Un aspect extrem de important n corectarea greelilor de tehnic este n ce condiii de intensitate sau vitez s se fac acest lucru. n majoritatea cazurilor, antrenorii se concentreaz pe corectarea tehnicii la intensitate i vitez mic. n not, alergri, canotaj i caiac-canoe, sportivii lucreaz tehnica la viteze reduse. Ceea ce nu reuesc s neleag antrenorii este c cei mai muli sportivi pot s execute corect o deprindere la vitez mic pentru c oboseala generat este mic. Cderea tehnic are loc la vitez mare sau n condiii similare competiiilor, iar nu la intensitate mic. Mecanica unei deprinderi, forma
60

execuiei unei deprinderi "se stric" cnd sportivul este obosit. Aa se ntmpl cnd greelile vechi interfereaz cu abilitatea sportivului de a-i menine o form bun. Aceeai abordare greit este folosit pentru corectarea deprinderilor din probele atletice de srituri i aruncri, arte mariale i majoritatea sporturilor de echip. n baschet, de exemplu, juctorii lucreaz pentru precizia aruncrii cnd sunt odihnii, cnd oboseala i frecvena cardiac este mic. Deteriorarea deprinderii n cazul preciziei pasei i a aruncrii la co se manifest cnd juctorii sunt obosii i concentrarea lor este mic. Concluzie: oboseala afecteaz mecanismele unei deprinderi. Recomandare: coreciile tehnice se fac n condiii de oboseal similare celor pe care sportivii le suport n competiii. Exersarea mental sau repetarea unui element nou poate ajuta sportivul s-i corecteze o greeal. De asemenea, mijloacele audiovizuale sunt benefice pentru corectarea tehnicii. n fine, repetarea unui element nou de ctre un sportiv foarte ndemnatic (n sporturile de echip) este o alt metod de progres tehnic. Pregtirea teoretic Conceptul conform cruia un sportiv trebuie s se pregteasc att practic ct i teoretic nu este nc larg acceptat i, cu att mai puin, aplicat. Dei mai rar n ziua de azi, unii antrenori continu s cread c ei sunt cei care trebuie s gndeasc pentru sportivii lor Sportivii trebuie s se antreneze i s concureze; antrenorul face restul. Evident, aceast concepie nvechit poate afecta execuia i rata de mbuntire a unei deprinderi. Dobndirea i aplicarea cunotinelor teoretice curente sunt aspecte importante pentru accelerarea dezvoltrii deprinderilor i calitilor sportivilor, ca i pentru motivaia pregtirii lor. Odat cu dezvoltarea deprinderilor i calitilor tinerilor sportivi, antrenorii trebuie s-i familiarizeze treptat cu teoria pregtirii sportive. Este necesar ca ei s experimenteze ceea ce antrenorul cunoate despre sportul respectiv. Desigur, antrenorul trebuie s fie priceput i s se preocupe de propria sa pregtire n tiina sportului, ca s fie mereu cu un pas naintea sportivilor si. Cunotinele tiinifice asimilate de antrenor nu trebuie s rmn tabu pentru sportivi. Dimpotriv, ei trebuie s aib acces la ceea ce tie antrenorul. Responsabilitatea antrenorului nu se limiteaz la antrenamente, ci se extinde la educaia general i la cea specific sportului respectiv. O recomandare valabil pentru antrenori este s mprteasc sportivilor din cunotinele lor n urmtoarele domenii: regulamentelele i normele care guverneaz sportul ales;
61

 baza tiinific pentru nelegerea i analiza tehnicii sportului respectiv. Biomecanica este cel mai mult implicat n nelegerea i analiza tehnic a unei deprinderi. Gimnastica, probele de aruncri i srituri din atletism, sriturile n ap i schiul au cel mai mult de ctigat. nelegerea corect a bazei biomecanice a performanei poate ajuta la eliminarea accidentrilor; baza tiinific i metodic a dezvoltrii calitilor biomotrice; conceptul de planificare a pregtirii. Antrenorii trebuie s se refere la periodizarea pregtirii, la pregtirea pentru competiie i la vrful de form; adaptarea anatomic i fiziologic n urma antrenamentului; cauzele, prevenirea i tratarea accidentrilor; sociologia sportului (conflicte intergrupuri); psihologia sportului, cu accent pe deprinderile de comunicare, modificarea comportamentului, factori de stres i controlul stresului, precum i tehnici de relaxare; nutriie i sport, incluznd modul cum sunt afectate performanele; regimul alimentar de urmat n funcie de faza i tipul de pregtire; regimul alimentar nainte, n timpul i dup competiie. Luai n considerare urmtorii factori n pregtirea teoretic a sportivilor: discuia dintre antrenor i sportivi; analiza filmelor; discuii cu ali sportivi i antrenori; cursurile de pregtire; reviste periodice importante i alte publicaii pertinente. Explicaiile i mprtirea de ctre antrenor a cunotinelor sale cu sportivii la leciile de antrenament, discuiile nainte i dup antrenamente i conversaiile n timpul deplasrilor sau n cantonamente sunt importante pentru pregtirea teoretic a sportivilor. n activitile sale, antrenorul trebuie s dezvolte la sportivii si un comportament moral corect; s le cultive respectul pentru ali sportivi, arbitri i suporteri i, de asemenea, s le insufle un puternic sentiment patriotic.

Rezumatul principalelor concepte

62

Indiferent de sport, pregtirea sportiv cuprinde componentele fizic, tehnic, tactic, psihologic i teoretic. ntre aceti cinci factori se stabilesc relaii importante, n special ntre pregtirea fizic, tehnic i tactic. Cele mai multe programe de pregtire, n special pentru sporturile de echip, acord atenie antrenamentului tehnic i tactic, neglijnd pregtirea fizic. Totui, pregtirea fizic trebuie s fie baza oricrui program de antrenament, pentru c oboseala se raporteaz direct la condiia fizic. Cu ct pregtirea fizic a unui sportiv este mai redus, cu att el obosete mai repede. Cnd sportivul obosete, deprinderile tehnice i tactice se deterioreaz. Un nivel ridicat al oboselii afecteaz i raionamentul tactic n timpul jocului, ceea ce nseamn mai multe greeli i, n consecin, o performan mai slab. De aceea, pregtirea fizic trebuie s fie baza oricrui program de pregtire. Tehnica trebuie antrenat pn la perfeciune. Cu ct nivelul tehnicii sportivului este mai ridicat, cu att energia consumat n execuie este mai mic. Pentru toate sporturile, n special pentru cele n care andurana este o component important, performana tehnic face s creasc eficiena fizic a sportivului. La performane egale, sportivul cu o tehnic mai bun atinge un nivel mai sczut de oboseal. Antrenamentul tactic i planul jocului trebuie concepute cu mult naintea competiiilor i meciurilor, pentru ca sportivii s aib timp s exerseze. Dac dorii s avei succes, planificai-v succesul !

63

CAPITOLUL III MODELAREA PREGATIRII

Teoria si metodele predarii

A vorbi despre structura instruirii (sau a predarii in sens mai reatrns) presupune, mai inti, sa precizam din ce punct de vedere abordam problema. Raspunsul la aceasta intrebare il situam att in zona tentativelor de a desprinde aspectele structurale ct si a surprinderii caracterului secventional-continuu al instruirii sportive astfel inct legile dezvoltarii biologice si morfofunctionale si ale invatarii motrico-tehnico-tactice sa poata sprijini legile instruirii, toate valorificate spre a da valabilitate ideii de optimizare a procesului instructiveducativ. Antrenamentul sportiv constituie garantia complementaritatii logice, psihologice si pedagogice, asupra structurii predarii tehnice si a dezvoltarii motrice, care iau in consideratie att specificitatea proceselor psihice implicate ct si continutul lectiilor de pregatire care trebuie invatat. Invatarea, se realizeaza in procesul de antrenament si se regaseste intre scopurile, metodele si mijloacele predarii, cu cerinta respectarii implicatiilor logice ale fiecarei discipline sportive. Din analiza sumara a acestor enunturi desprindem, pentru inceput, trei constatari: Prima: exista mai multe sensuri ale verbului a preda; daca in primele trei enunturi, cel care invata este obiectul direct al actiunii, in celelalte trei obiectul direct al actiunii il constituie elementele de continut cum sunt cunostintele, conceptele, operatiile, interpretarile, etc.. A doua: se contureaza cel putin doua implicatii logice, anume ca primele solicitari vizeaza producerea
64

unor rezultate (deci invatare-produs) prin actul de instruire, sau, in sens larg, predare-invatare a unor comportamente deschise/observabile si masurabile. A treia: activitatea de predare depaseste cadrul restrictiv al interactiunii directe a antrenorului cu sportivii incluznd si seria de actiuni sau operatii destinate pregatirii si organizarii lectiei de antrenament. Desigur ca din toate aceste constatari exista relatii de interdependenta, iar dialectica celor trei concepte predare, invatare si evaluare -, este una naturala si necesara. Predarea ne apare in desfasurarea procesului de antrenament, ca un lant de interactiuni intre antrenor si sportiv, ca un proces de transmitere de la primul, a unui bogat continut de cunostinte tehnice, motrice, psihice si intelectuale, din care sportivul iese cu un cstig in performanta, cu o experienta personala si sociala certa. Din acest punct de vedere predarea capata statutul unei activitati de initiere a sportivului in universul mondial al fiecarei discipline sportive, iar prin lectiile de antrenament sportiv, antrenorul fundamenteaza teoretic si optimizeaza practic performanta, modelnd viitorul campion. Modelul avansat ca punct de plecare pentru o teorie sintetic-generatoare a predarii ia in discutie sintagma predare-invatare-evaluare ca sistem a carui operativitate specifica este dependenta, intre altele, de interactiunea elementelor, pasilor si efectelor posibile la nivelul urmatoarelor structuri complexe: cerintele procesului de instruire, obiectivele educationale, conditiile restrictive ale profesionalizarii, alternativele organizatorice, selectia si implementarea continuturilor, evaluarea rezultatelor si ciclul de modificare sau reiterare a efectelor acestor elemente asupra personalitatii sportivilor. Studiul variabilelor implicate in activitatea de predare, ca sistem operational profesionalizat al antrenorului , precum si al conditiilor optime in care acestea pot capata eficienta, trebuie sa se intemeieze att pe elemente descriptiv-explicative (cum sa se comporte antrenorul in interactiunea lui cu sportivul) , ct si pe

65

elemente prescriptiv-normative (cum poate fi invatarea mai bine indusa si realizata). Acesta este si unul dintre motivele pentru care orice teorie a predarii are, intre anumite limite, si un caracter ipotetic, poate fi descrisa partial in termeni comportamentali, dar nu poate fi impusa ca standard. Arta predarii in antrenamentul sportiv nu se opune stiintei sistematicii predarii, ci o completeaza, ii da deschidere si semnificatie axiologica. In acest sens, se poate spune ca o teorie a predarii va fi asimilata de antrenori ca practicieni, in masura in care : i se va contura un corp de elemente cu stabilitate structurala si functionala; i se va asigura o fundamentare interdisciplinara (logica, epistemologica, praxiologica, psihologica, pedagogica); va oferi antrenorilor date relevante cu privire la efectele ei posibile; va contribui prin strategii alternative la o dezvoltare armonioasa a personalitatii; va permite o crestere a capacitatii de autocontrol si autoreglare practica a antrenorului asupra mecanismelor de dirijare a invatarii; va permite o dimensionare adecvata, reala si consistenta a activitatilor didactice cu particularitatiile individuale si de vrsta ale subiectiilor implicati; va oferi antrenorilor o mai mare putere de stapnire si prelucrare a continutului, de pozitivare a influentelor si consecintelor asupra predarii, invatarii, evaluarii si aplicarii cunostintelor. In afara preocuparilor de modelare a procesului de invatare si perfectionare tehnicii sportive si de dezvoltare a capacitatiilor motrice si biologice, antrenorii vor planifica si vor realiza: a) Definirea sarcinilor de invatare ca activitate, actiune, operatie sau asteptare prin care sportivul trece de la o stare de necunoastere la o stare de cunoastere, de la o stare potentiala la una reala de performanta;
66

b) Timpul de invatare este definit prin cantitatea

reala de timp, prin care sportivul invata si se perfectioneaza intr-o ramura de sport, trecnd gradual de la studiul de incepator la cel de mare performer; timpul procesului de invatare necesar unui sportiv pentru a parcurge etapele formarii : alegerea sau depistarea; - formarea sportivului de performanta; - tranzitia spre inalta performanta; - inalta performanta; (ultimele trei corespund celor trei stadii ale antrenamentului sportiv). Desigur acest sistem piramidal de construire a procesului de anternament situeaza intr-o pozitie centrala personalitatea antrenorilor care prin competenta si cunostinte folosesc judicios timpul corespunzator modelelor de pregatire prin respectarea urmatorilor trei factori : - Aptitudinea de invatare conditioneaza durata timpului de realizare a sarcinilor, in dependenta cu cantitatea de invatare anterioara, de talentul si personalitatea sportivilor; - Capacitatea de a intelege programul de instruire reprezinta o combinatie intre inteligenta generala, talentul si dezvoltarea motrica si biologica; Calitatea instruirii reprezinta un alt factor care influenteaza timpul de invatare si este asigurata prin personalitatea si cunostiintele antrenorului, conditiile organizatorico-materiale, programarea si planificarea instruirii, aplicarea de metodologii si tehnologii moderne corespunzatoare principiilor instruirii prin respectarea particularitatilor de vrsta si individuale. Acest mod de a vedea problema, simplu, dupa unii chiar simplificator, presupune o analiza mult mai complexa si centrata pe interactiunile si implicatiile celor trei variabile fundamentale: predare, invatare si evaluare prin modele:
Modele bazate pe programare si simulare

In sfera preocuparilor de invatare a comportamentelor de predare nu se poate vorbi de evolutii liniare si uniforme.

67

Dintre strategiile utilizate in constructia modelelor de predare, incepnd de la cele de instruire programata simpla pna la complexele modele cibernetice, cele bazate pe abordarea de tip sistemic, altgoritmic, informational sau pe procese simulative, ocupa un loc aparte. Pentru a intelegte mai bine esenta acestor modele, mentionam ca in proiectarea si realizarea lor se iau in considerare definirea clara a obiectivelor (subordonate scopurilor generale); elaborarea instrumentelor de masura a nivelului de atingere a obiectivelor; analiza caracteristicilor sportivilor pentru care se proiecteaza modelul de instruire; stabilirea strategiilor si a continutului ce va fi predat; elaborarea materialelor si echipamentelor necesare instruirii; determinarea valorilor si parametrilor de evaluare tehnic si motric evidentiati prin norme si probe de control si coroborarea lor cu modelele internationale. Modele ale predarii bazate pe programare Din categoria modelelor de acest gen retinem pe cele cunoscute sub numele de programare lineara (B.F. Skinner), programarea ramificata (N.A. Crowder) si programarea criteriala. Dispunnd de o intemeiere psihologica si informationala, riguroasa, modelele programate de predare-invatare pleaca de la ideea conform careia predarea, mai precis modul in care antrenorul organizeaza si prezinta programul este conditionat de legile specifice ale procesului de invatare, a caror respectare poate conduce la atingerea parametrilor de eficienta si pregatire proiectati. Specificitatea structurala a acestor modele rezida intr-un set de elemente sau principii specifice, a caror aplicatie este insa particulara dupa autor si, mai ales, dupa domeniul vizat. Intre acestea se mentioneaza: obiectivele instruirii sunt descrise explicit; comportamentul final se analizaza si se defineste operational; divizarea materialului se face in raport de posibilitatile reale ale sportivului; programele sunt verificate experimental; sportivului i se ofera posibilitatea cunoasterii gradului de corectitudine a rezultatelor obtinute; fiecare sportiv lucreaza in ritmul sau, putnd reveni si asupra unitatilor de instruire; programele pot si trbuie sa fie revazute la anumite intervale de timp.
68

Modele ale predarii bazate pe altgoritmi si semialtgoritmi Unul din intemeietorii acestor tipuri de modele poate fi socotit psihopedagogul rus L.N. Landa, ale carui lucrari sunt de referinta pentru cei ce au adoptat sau dezvoltat modele de tip altgoritmic. Care sunt elementele principale in constructia modelului? Din perspectiva abordarii altgoritmice, predarea reprezinta un proces de rezolvare/solutionare a unor probleme didactice, de transformare a datelor initiale ale problemei intr-o structura finala definita de scopurile instruirii scolare. Cum se configureaza metodic, in etape generale, modelul altgoritmului programului de predare? Raspunsul il gasim intr-o varianta oferita de L.N. Landa, dupa cum urmeaza: a) stabilirea continutului si a scopului instruirii (sub forma starilor si a elementelor calitative); b) elaborarea mijloacelor de recunoastere (diagnoza) a proceselor psihice (prin analiza comportamentului ca structura de stari observabile); c) determinarea valorilor obiective (numerice) de iesire ale starii finale; d) determinarea valorilor obiective (numerice) ale variabilelor starii initiale; e) stabilirea succesiunii etapelor de trecere din starea initiala in cea finala; f) determinarea tipurilor de activitate a sportivului pentru trecerea dintr-o stare in alta (aici apar probleme de organizare activitatii sportivului pentru prelucrarea si insusirea acestei informatii); g) determinarea tipurilor de teme care asigura indeplinirea de catre sportivi a formelor de activitati necesare; h) determinarea mijloacelor de raspuns (reactie) la actiunile sportivilor si la rezultatele acestora. Retinem ca elemente pozitive, incercarea de a proiecta riguros valorile de intrare si iesire, de a stabili relatii si conexiuni intre variabile si de a mari controlul antrenorului asupra activitatii sportivului. Este evident ca initiativa, independenta, spontaneitatea, si creativitatea sportivilor si

69

antrenorului ramn tot attea deziderate ce vor fi realizate prin alte modele si strategii de predare-invatare. Mai evident, retinem ca intr-un model bazat pe semialtgoritm este posibila o conducere eficienta si o dirijare buna a procesului predarii, o inducere planificata a invatarii aproape simultan cu predarea, un control marit al mecanismelor care produc transformarile in planul continuturilor si o relationare mai buna a intrarilor cu iesirile. Aplicarea modelului ridica si probleme, unele de nedepasit, in special pe linia structurarii si etapizarii riguroase, mai ales a elementelor ce contin informatii abstracte sau puternic generalizate. Model de predare bazat pe simulare Modelele din acest tip au fost concepute in ideea de a simplifica predarea in situatii in care sportivul are unele particularitati ce nu-l fac abordabil in mod direct si autentic. Se bazeaza pe principiul analogiei. In conformitate cu acest principiu antrenorul selectioneaza pentru antrenamentul sportiv un model de pregatire al unui campion sau al unei echipe valoroase, prin care se realizeaza corespondente biunivoce intre elementele de structura cele tehnice si asemanari biomotrice. Aceste similitudini vor desemna metodologia programarii lectiilor de antrenament, prin orientarea procesului de invatare ct mai aproape de modelul orientativ definit. Urmarirea atenta a structurii si functionalitatii modelului, ne conduce la formularea ctorva judecati de valoare care definesc lectia de antrenament ca unitate didactica constituita dintr-un lant de situatii si activitati prin care se realizeaza formarea si perfectionarea viitorilor performeri. Toate modelele si teoriile prezentate sunt numai cteva care evidentiaza multitudinea eforturilor specialistilor de a sintetiza teoretic si de a modela predarea. Putem socoti, asadar, ca nici un efort in acesta directie nu epuizeaza sensurile si semnificatiile pe care viata sportiva le confera acestei realitati. Procesul instruirii, in sensul lui restrictiv de predare, este proiectat, se desfasoara si se evalueaza intr-un cmp pedagogic extrem de complex.

70

Progresul in cunoasterea matricilor predarii trebuie sa constituie unul dintre obiectivele studiilor noastre explicative. Raporturile intre variabile pot deveni contingente in spatiul decizional al antrenorului. Ne putem astfel mai usor implica in promovarea unei actiuni de optimizare a tehnologiei predarii, in definirea unor modele coerente si echilibrate in optiunea pentru o predare integrata, dinamica si eficienta. Avem astfel deschise porti spre un program ce contureaza o posibila gramatica a predarii. Notiunea de model in domeniul sport In antrenamentul modern, - modelarea aparuta la inceputul deceniului 8, a fost imbratisata relativ repede, ceea ce a facut ca termenul de model si cei derivati sa fie utilizati att in teorie ct si in practica , de un numar ct mai mare de specialisti ai domeniului. Pentru a putea opera eficient cu notiunea de model in domeniul sportiv si mai ales pentru a putea realiza schimbul de informatii pe acest subiect, vom preciza elementele de legatura cu: Modelul operational - constituit din intreaga gama de modele formulate in scopul aprofundarii cunoasterii fenomenului, cum ar fi modelul mecanic al tehnicii vslitului; modelul matematic al sariturii in lungime; modelul multilamelar al aruncarilor in atletism; modelul biomotric al lucrului mecanic al membrelor superioare si inferioare in judo, box, lupte, etc. Modele de antrenament (normative) cuprind intreaga gama de modele utilizate curent in miscarea sportiva : model de pregatire, de selectie, psihologica, biologic, de reactivitate, biochimic, fiziologic, etc. Evolutia modelelor in sport In intregul sau, fenomenul sportiv mondial cuprinde un numar foarte mare de modele cu denumiri specifice corespunzatoare domeniilor, conceptelor si a disciplinelor pe care le defineste medical, de antrenament sau competitional. Gradul de elaborare al unui model al performerului de un anumit nivel (national, international, recordmen mondial) din orice disciplina sportiva solicita celor implicati un mare grad de
71

obiectivitate in cuantificarea elementelor care opereaza in procesul de pregatire al performantei. De asemeni, se impune atragerea unui corp de specialisti din domeniile stiintei sportului care sa defineasca o viziune metodico-stiitifica asupra etapizarii, modelarii in conformitate cu structura generala a modelului. Modelul structural - in sport a aparut pornind de la criteriul de performanta prin precizarea: - parametrilor capacitatii psihice, motrice si ale tipului somatic; - ai datelor calitatilor motrice, tehnici si tactici; Modelele multidisciplinare aparute recent pe masura cresterii nivelului performantelor sportive, prin implicarea tuturor substiintelor ce compun stiinta sportului. Astfel au fost materializate eforturile din domeniile de cercetare implicate prin elaborarea unor modele unidisciplinare. Modelele unidisciplinare create si initiate de catre marii antrenori, inca din deceniul 7, prin eforturi considerabile in directia optimizarii procesului de pregatire, aceste modele constituie motorul, in antrenamentele sportive pentru marea performanta. Aceste modele se folosesc la nivelul sectiilor de copii si juniori, la nivelul de initiere deoarece sunt simple si folosesc pentru a masura efortul, instrumente simple, ruleta, cronometrul si cntarul. Chiar daca in unele cazuri, tinndu-se cont de conditiile materiale ale momentului actual de dezvoltare a sportului romnesc, la nivelul de initiere, se impune totusi folosirea de modele structurale in care parametrii pot fi masurati direct. In felul acesta, conceptul de model va continua sa se dezvolte iar antrenorii se vor apleca asupra studierii noutatilor aparute in stiinta sportului, ca rezultat al dezvoltarii fenomenului sportiv in lume SISTEMUL EDUCATIONAL PENTRU ANTRENOR Importanta impactului mediilor educative asupra subiectilor educatiei se cere inca cercetata, realitatea activitatii sportive se afla in continua schimbare si determina o dinamica socioculturala cu efecte imprevizibile.

72

Ca tip integrator, educatia permanenta valorifica succesiv si simultan att pentru formarea initiala ct si pentru educatia adultilor toate formele educatiei: formala; nonformala; informala (incidentala); Educatia formala - reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate sistematic, pe niveluri si trepte de studii gradinite, scoli, universitati, centre de perfectionare.Procesul de instruire este realizat cu rigurozitate in timp si spatiu prin planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare si se desfasoara sub indrumarea de regula - a cadrelor didactice. Educatia formala se finalizeaza in certificate sau diplome. Educatia nonformala - cuprinde ansamblul actiunilor pedagogice proiectate si realizate intr-un cadru institutionalizat extradidactic sau / si extrascolar, extracurricular cercuri pe discipline, interdisciplinare tematice/transtematice, ansambluri sportive, artistice; intreceri, competitii, concursuri, vizionarea de muzee, expozitii, vizionari de spectacole. Ea ofera o sursa de complementaritatein raport cu resursele pedagogice formale. Educatia informala - reprezinta ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan, difuz si ocazional de cate institutii, medii, activitati care nu au un continut educativ propriu-zis: localitatea, strada, cartierul, grupuri sociale, comunitati, mass-media. In conditiile societatii contemporane, postindustriale aria de influente informale a crescut spectaculos o data cu un volum intens de informatie, dar eterogen ca structura si inegal de la individ la individ. Educatia informala poate completa si valorifica educatia formala si nonformala, dar poate exercita si influente nedorite, care sa scape controlului pedagogic. Centrul National pentru Formarea si Perfectionarea Antrenorilor, Federatiile Sportive si Directiile Judetene pentru Sport sunt institutii care ofera diverse cursuri si programe de educatie si pregatire a antrenorilor, acestea putnd fi inscrise in ceea ce se numeste educatie continua. Pregatirea profesionala continua a antrenorilor este organizata in mod deosebit de catre Federatiile Sprtive direct sau prin Asociatiile Judetene pentru antrenorii care doresc sa isi perfectioneze pregatirea sau sa dobndeasca o alta clasificare profesionala.
73

Centrul National pentru Formarea si Perfectionarea Antrenorilor, Federatiile Sportive si Directiile Judetene pentru Sport sunt institutii care ofera diverse cursuri si programe de educatie si pregatire a antrenorilor, acestea putnd fi inscrise in ceea ce se numeste educatie continua. Pregatirea profesionala continua a antrenorilor este organizata in mod deosebit de catre Federatiile Sprtive direct sau prin Asociatiile Judetene pentru antrenorii care doresc sa isi perfectioneze pregatirea sau sa dobndeasca o alta clasificare profesionala. Organizatiile profesionale, patronatele, Camerele de comert si industrie organizeaza, de asemeanea, diferite cursuri de pregatire/perfectionare profesionala a personalului adult. Societatile pe actiuni sau societatile cu raspundere limitata constituite in mod special pentru activitatea de formare profesionala continua a adultilor sau in completarea altor activitati, organizeaza activitatea specifica urmarind obtinerea unor venituri. Federatiile si asociatiile sportive, ca organizatiile nonguvernamentale respecta programele PHARE sau ale Bancii Mondiale fiind unitati non-profit care acorda, de asemenea, certificate de clasificare profesionala. Educatia antrenorilor fiind o necesitate in spatiul academic, stiintific, cultural, social si economic implica ca antrenorii sa studieze tot ceea ce este nou in stiinta SPORTULUI care sa conduca in final, la constituirea teoriei si practicii personale in domeniu. Preocupari de reforma in educarea antrenorilor. In conjunctura politicilor educationale solicitate de integrarea euroatlantica se resimte necesitatea unei reforme a sistemului educational solicitat de o societate bazata pe libertati individuale, economie de piata, competitie a valorilor, stat de drept. Orice reforma educationala este insotita de o deversitate a abordarilor emise din unghiul de vedere al protagonistilor si/sau beneficiarilor: sportivii. studenti, profesori, lideri scolari si universitati, sindicate, administratii locale si centrale, experti si colaboratori internationali. Responsabilitatile si atributiile raspund solicitarilor Uniunii Europene care vizeaza urmatoarele capitole: educatie, formare profesionala si tineret;
74

 libera circulatie a persoanelor; libera circulatie a serviciilor; cercetare stiintifica. In competenta statelor membre, a Federatiile Sportive Europene educatia, formarea profesionala si integrarea antrenorilor sunt aspecte prioritare. Actualul acquis comunitar pentru acest domeniu solicita sa se emita si sa se adopte sau sa armonizeze actiunile, politicile si strategiile in domeniul educatiei sportive , pentru a pregati dezvoltarea participarea la viitoarele programe ale organisme europene Avem nevoie de un invatamnt sportiv recuplat cu nevoile de calificare resimtite in economia, administratia, viata sociala si cultura societatii noastre. Nici o unitate de invatamint sportiv din lume nu mai califica un tnar pentru totdeauna in meseria de antrenor. Formarea continua trebuie scoasa din formulele invechite si caduce care au facut-o prizoniera si trebuie transformata intr-o componenta institutionala pentru fiecare federatie , club si asociatie sportiva. Este rational si constituie o cheie a succesului in sport sa devenim, la rndul nostru, oameni care invata continuu acumuleaza cunostintele utile din Stiintele Sportului, de care avem nevoie, cu care sa facem ceva util pentru fiecare sportiv, ca persoana privata si pentru mediile vietii noastre sociale. Educatia trebuie realizata si/sau prin invatamnt. Formarea capacitatilor de abstractizare, de abordare diferita si completa a unor probleme, capacitatea de a formula idei si de a testa solutii, capacitatea de a lucra cooperativ in sectiile pe ramura de sport, capacitatea de a comunica argumentativ devin parti ale misiunii educatiei. Acesta autonomie se cuprinde in finantarea globala si este sprijinita pe contracte institutionale. Accesul la resurse trebuie sa fie fructul initiativelor si proiectelor prezentate in programe/ competitii de catre unitatile sportive insele. Conducerile Federatiilor sportive capata un caracter managerial clar conturat. Abordarea economica a structurilor si performantelor devine parte a abordarii unitatilor sportive de catre conducerea lor. La aceste tendinte contradictorii ale sistemului educativ trebuie adaugate frecventele schimbari din sistemul socio-

75

economic, carora oferta de educatie, att formala ct si nonformala, nu le ofera raspunsuri adecvate. Din acest motiv, in perspectiva dezvoltarii prioritare a resurselor umane, institutiile de educatie initiala sunt nevoite sa preia unele din activitatile care, de obicei, sunt realizate prin structuri de educatie permanenta. Principalele atuuri ale institutiilor de invatamnt in asumarea acestei nevoi urgente de formare continua si educatie a adultilor sunt urmatoarele:personal competent, un curriculum deja structurat, posibilitatea de a eliber Din acest motiv, in perspectiva dezvoltarii prioritare a resurselor umane, institutiile de educatie initiala sunt nevoite sa preia unele din activitatile care, de obicei, sunt realizate prin structuri de educatie permanenta. Principalele atuuri ale institutiilor de invatamnt in asumarea acestei nevoi urgente de formare continua si educatie a adultilor sunt urmatoarele:personal competent, un curriculum deja structurat, posibilitatea de a elibera diplome si certifica a diplome si certificate de competenta recunoscute la nivel national si international etc. Principalele obiective care urmeaza sa fie realizate prin sistemul de educatie permanenta profesionalizata a antrenorilor sunt urmatoarele: asigurarea unui caracter sistematic si eficient actiunilor desfasurate prin unitatile sportive; afirmarea scolii ca sistem de servicii catre comunitate; realizarea unui parteneriat intre scoala, comunitatea locala si societatea civila; orientarea ofertei educationale nu numai spre cererile pietei muncii, ci si spre dezvoltarea socio-economica locala, integrata si durabila; promovarea unor noi domenii ale educatiei permanente:educatie pentru sanatate, educatia civica, educatia ecologica, educatia pentru participare, educatia pentru cetatenie, educatia pentru viata privata, educatia pentru munca de calitate,etc; participarea la noua generatie de programe europene si crearea progresiva a spatiului educativ european. PROGRAME DE PERFECTIONARE SI EDUCATIE A ANTRENORILOR 1. Adresabilitatea si atitudinea.
76

In intocmirea si organizarea programelor, de perfectionare si educare va urmari realizarea cu precadere a acestora in coparteneriat sau consultanta, pe baza de contract si cu alte institutii abilitate. Programele de educatie a adultilor au ca adresabilitate: pregatirea profesionala a antrenorilor in sistemul formarii profesionale initiale si continue ct si a conversiei si reconversiei profesionale; pregatirea antrenorilor in sistemul educatiei permanente in domenii de interes, precum tehnologia informatiei, limbile straine, educatia economica si antreprenoriala, educatia pentru o cetatenie democratica, educatia pentru sanatate, management, educatia parintilor si altele; completarea educatiei de baza a antrenorilor care, din diferite motive, nu au finalizat invatamntul obligatoriu. In acest context, programele de educatie a antrenorilor sunt deschise pentru toate categoriile de clasificare profesionala . Succesul profesional componenta esentiala a realizarii in viata antrenorului este asigurat de un ciclu de activitati sportive bine articulat care debuteaza chiar din primii ani de practica sportiva si continua pna la sfrsitul acesteia. El presupune un complex de activitate care incepe cu identificarea si dezvoltarea aptitudinilor copiilor, urmat de orientarea lor profesionala, de selectia, pregatirea initiala si integrarea lor profesionala si sociala in activitatea sportiva, prin munca, continuata cu reciclarea si perfectionarea permanenta a cunostintelor profesionale. Cariera profesionala presupune si recalificarea, policalificarea, specializarea activitatii, realizate prin sistemul de pregatire continua. Formarea profesionala continua presupune, pe lnga instruirea asigurata in cadru organizat, si efortul propriu de autoperfectionare si autoeducare permanenta a individului. In aceasta viziune, perfectionarea/diversificarea pregatirii profesionale poate fi privita ca un proces continuu, permanent care insoteste antrenorul de-a lungul existentei sale. Formarea profesionala continua presupune, pe lnga instruirea asigurata in cadru organizat, si efortul propriu de autoperfectionare si autoeducare permanenta a individului.
77

In aceasta viziune, perfectionarea/diversificarea pregatirii profesionale poate fi privita ca un proces continuu, permanent care insoteste antrenorul de-a lungul existentei sale.
2. Tipuri principale de activitati.

Formarea profesionala (initiala si continua) in cadrul educatiei permanente, nu poate fi, prin sine un panaceu al ocuparii depline si eficiente a resurselor de munca pentru fiecare antrenor. Este nevoie, totodata, ca acest proces sa se deruleze pe finalul cresterii economice creatoare de locuri de munca. Dintre programele care sunt parte componenta a politicii de educatie permanenta prin sistemul educational, se pot sustine cinci tipuri principale de activitati: programe referitoare la educatia de baza prin educatie recurenta sau compensatorie; programe de formare vocational profesionala, prin perfectionarea pregatirii profesionale si dobndirea unor noi calificari profesionale; programe de socializare politica, educatie civica pentru dobndirea competentelor si a atitudinilor necesare exercitarii drepturilor si asumarilor responsabilitatilor social-politice ; programe referitoare la educarea, cultivarea aptitudinilor si a intereselor individuale ale cetateanului pentru indeplinirea unui rol social activ; programe pentru pregatirea specialistilor in domeniul invatamintului sportiv. Programele referitoare la educatia de baza a antrenorilor prin educatie, recurenta sau compensatorie vizeaza diferitele tipuri de perfectionari functionale, solicitate indeosebi de evolutia fenomenului sportiv, ca o a doua sansa, pentru recalificarea antrenorilor. Programele de formare vocational-profesionala se deruleaza intr-o multitudine de forme si pentru o varietate de ocupatii si urmaresc reactualizarea culturii profesionale sau dobndirea unor noi competente, impuse de schimbarile din domeniul de activitate respectiv sau dobndirea unor noi calificari.

78

Dintre tipurile de activitati de formare, unitatile de invatamnt sportiv au posibilitatea sa utilizeze urmatoarele forme: stagii de mentinere si de perfectionare a cunostintelor care asigura actualizarea sau ameliorarea competentelor antrenorilor; stagii de adaptare care faciliteaza accesul la promovabilitate spre noi locuri de munca ; stagii de promovare profesionala care permit antrenorilor sa obtina o calificare mai inalta; stagii de reconversie si stagii de prevenire care pregatesc antrenorii al caror contract de munca a fost desfacut pentru a obtine locuri de munca ce reclama o alta calificare sau ii ajuta pe cei amenintati cu disponibilizarea pentru un transfer fie in cadrul, fie in afara intreprinderii in cauza; cabinete metodice judetene si la nivelul cluburilor si asoiciatiilor sportive ca servicii de consultanta si de asistenta de specialitate, care asigura suporturi de curs, materialelor audio-video, C.D.-urilor precum si initierea de consultatii si proiecte. Centrul National pentru Formarea si Perfectionarea Antrenorilor ca unitate nationala pentru coordonarea profesionala continua, care functioneaza in baza unui statut propriu; Programele de socializare politica, educatie civica si pe durata timpului liber asigura satisfacerea nevoilor si intereselor unor grupuri, organizatii sau miscari sociale si ofera servicii pentru proiecte care privesc timpul liber, hobby-urile sau loisirul Aceste activitati vor fi realizate prin cursuri intensive, de duminica, la sfrsit de saptamna, servicii educative voluntare etc Programele referitoare la educarea, cultivarea aptitudinilor si a intereselor individuale ale antrenorului pentru indeplinirea rolului social al activitatii sportive sunt programe care au ca obiective explorarea si dezvoltarea definitiilor cetateniei care trebuie sa ia in considerare diversitatea situatiilor din Romnia si Europa, ct si identificarea cunostintelor necesare pentru exersarea acesteia. Activitatile pot fi realizate prin intlniri de lucru, stagii de formare, studii de caz, seminarii, elaborarea de programe si
79

manuale, toate avnd drept scop implementarea acestor proiecte la nivelul unitatilor de invatamnt. Programele pentru pregatirea specialistilor in domeniul educatiei antrenorilor sunt de factura speciala si urmaresc formarea acetora ca formatori pentru sportul de performanta , de asemenea, ele initiaza si dezvolta cercetari puse in serviciul educatiei permanente. Avnd in vedere faptul ca educatia antrenorilor are un specific, care o diferentiaza de cea de tip scolar, antrenorii trebuie sa parcurga cursuri de andragogie si sa participe la stagii de formare in domeniul Stintei Sportului. Curriculum-ul in cazul cursurilor si programelor pentru adulti inca nu este reglementat la nivel european, central sau national. Acesta este stabilit de catre institutiile care organizeaza aceste cursuri pentru anumite perioade de timp: anual, pe semestre, lunar, uneori numai pentru perioada unui seminar, de cele mai multe ori prin decizia instantelor sau organismelor de conducere ale institutiei organizatoare sau in functie de cererea adultilor, in functie de nevoile acestora. Metodele specifice educatiei antrenorilor sunt la latitudinea formatorului C.N.F.P.A, Federatiile Sportive,Directiile Judetene care formeaza sau organizeaza programele. Evaluarea in domeniul educatiei antrenorilor presupune cel putin trei tipuri de activitati: evaluarea eficacitatii produselor curriculare (module, pachete de invatare, suporturi de curs); evaluarea eficientei activitatii practice desfasurate in sectii si la nivelul loturilor nationale, pe baza analizei raportului conduceri unitatilor sportive, evaluarea si atestarea pregatirii antrenorilor prin examene de calificare profesionala. Absolventii cursurilor de calificare, perfectionare si avansare profesionala primesc certificate de competenta, recunoscute pe piata muncii. Sistemul de evaluare institutionala a antrenorilor si specialistilor din sport va fi corelat si cu problematica educatiei adultilor prin includerea unor criterii privind contributiile personalului la realizarea obiectivelor educatiei permanente, iar in salarizarea, acordarea distinctiilor si a recompenselor se vor tine cont si de rezultatele obtinute in acest domeniu.

80

Participantii la programele si cursurile de pregatire si perfectionare, sunt evaluati potrivit strategiei proprii a organizatorilor. Putem recunoaste, insa, in ansamblu, tehnici si metode de evaluare in domeniul psihomotor (evaluarea capacitatilor, aptitudinilor, deprinderilor, priceperilor) evaluare in domeniul socio-afectiv (evaluarea atitudinilor) sau evaluare in domeniul cognitiv (evaluarea cunostintelor). De foarte multe ori evaluarea se face informal, desi in unele cazuri exista forme standardizate de instrumente de evaluare, aceasta este si formala (cazul cursurilor oferite de la distanta sau prin corespondenta de unele institutii care au primit suportul si instrumentele utilizate de parteneri din strainatate). Resursele materiale se refera la infrastructura logistica (spatii de instruire, laboratoare, echipamente) si la capacitatea acesteia de a fi compatibila cu obiectivele cursurilor si numarul beneficiarilor. Programele/cursurile de educatie a antrenorilor pot imbraca diferite forme, ca module, cursuri sau programe de formare prin invatamntul de zi, seral, cu frecventa redusa, prin forme de educatie deschisa si la distanta. Forma de organizare, durata programelor/cursurilor, criteriile de acces la acestea, continutul lor sestabilesc de catre conducerile unitatilor sportive. Cabinetele metodice judete si cele din unitatile sportive urmaresc asigurarea conditiilor materiale pentru formarea profesionala continua a antrenorilor, care sunt infiintate ca centre de invatamint sportiv. Resursele financiare necesare activitatilor de educatie permanenta se constituie din alocatii de la bugetele de stat si locale, contributii ale participantilor, ale organizatiilor patronale si sindicale, din fonduri speciale pentru formarea profesionala, din fonduri externe cu aceasta destinatie si din alte surse. Fondurile obtinute din activitatea de educatie a antrenorilor se constituie si se folosesc ca venituri proprii. Structuri manageriale. Infrastructura sistemului de educatie a adultilor se realizeaza prin unitati de invatamnt si presupune existenta unor structuri manageriale la nivel international si national. Pentru educatia permanenta a antrenorilor in Romania conform Documentivelor U.E. ( Directivele 89/48/CCE si
3. 81

95/51/CCE si Decizia 85/386/CCE) trebuie sa prevada urmatoarele atributii: poiectarea unui sistem unitar de formare continua, flexibil si diversificat, care sa raspunda adecvat cerintelor actuale si de perspectiva; racordarea programelor de educatie a antrenorilor si a standardelor europene la cerintele internationale ale domeniului; desfasurarea formarii continue pe principii economice si utilizarea integrala a resurselor de catre organizatori; promovarea actelor legislative si normative specifice activitatilor de formare continua si educatie a antrenorilor ; elaborarea politicilor de educatie a antrenorilor si monitorizarea aplicarii lor; organizarea si coordonarea infrastructurii aferente formarii continue si educatiei antrenorilor ; expertizarea activitatii de proiectare, realizare si evaluare a educatieiantrenorilor; elaborarea programelor de formare continua la nivel national prin stimularea interactiunii dintre unitatile sportive si mediul administrativ, economic si cultural; infiintarea unor centre multifunctionale de formare profesionala ; proiectarea unui sistem unitar de certificare a pregatirii antrenorilor ; organizarea unor servicii de consultanta si de asistenta de specialitate; Pe plan national se vor elabora: - documente si sinteze privind starea sistemului din domeniul formarii continue antrenorilor; - nomenclatoarele de pregatire; - planurile, programele cadru, normele, regulamentele si metodologiile de aplicare; - criteriile de evaluare si indicatorii nivelurilor minime de validare pentru certificarea pregatirii; - avizarea de catre federatiile sportive a fundatiilor si asociatiilor, care au prevazute in statut activitati de educatie a antrenorilor.

82

Motivarea este foarte importanta pentru educatia ANTRENORILOR , pentru ca fara motivare nu exista impuls si puterea de a rezista la invatare. In schimb, activarea nu este la ANTRENORI un mijloc de la sine inteles al succesului, cnd nu exista experienta pozitiva, reiesita din utilizarea acestei metode, adica a activarii. Constiinta de succes, care poate fi nelimitata, este conditionata totusi de structura factica. Toate cele trei elemente apar ca plauzibile din punct de vedere psihologic si valorificabile din punct de vedere andragogic. Constructia de invatare graduala si transparenta, pe baza de pasi, vine in intmpinarea nevoilor de siguranta si iIn epoca actuala, cea a unei reconsiderari absolut necesare privind educatia sistematica, realizata prin formarea formala sau nonformala, unitatea sportiva dispune de un imens potential, rolul cabinetelor metodice este cel mai adesea neexploatat. In epoca actuala, cea a unei reconsiderari absolut necesare privind educatia sistematica, realizata prin formarea formala sau nonformala, unitatea sportiva dispune de un imens potential, rolul cabinetelor metodice este cel mai adesea neexploatat. Repunerea in drepturi a triadei educatie competitivitate profesionala - cetatenie democratica, redimensioneaza rolul scolii in contextul socio-economic, cultural si politic al lumii moderne a mileniului trei.

CAPITOLUL IV MOTIVATIA SI PRACTICA SPORTIVA

In sportul de inalt nivel, motivatia constituie un factor de mare importanta, deoarece ajuta antrenorul in definirea strategiei de pregatire a viitorului sportiv de performanta. Numeroase studii, elaborate de cei mai de seama specialisti, au demonstrat ca mari valori ale sportului mondial, sub influenta antrenorilor si au schimbat motivele initiale,
83

indeosebi determinati de aura celebritatii sau a unor cstiguri materiale pe care nu le anticipasera la debutul in activitatea sportiva. Pentru a aprecia corect motivatia sportivilor in timpul pregatirii, antrenorii trebuie sa analizeze comportamentul acestora sub doua aspecte: a) aspectul selectiv care cuprinde modul de invatare a tehnicii, de dezvoltare motrica si a interesului vis a vis de ceilalti sportivi, rezultatul in concurs. b) aspectul cantitativ prin care se determina interesul in rezolvarea sarcinilor antrenamentului, prezenta la lectii, rezistenta de durata in efort, intensitatea cu care lucreaza etc. In activitatea de mare performanta esential este primul aspect, deoarece el evidentiaza comportarea selectiva, intensitatea, rezultatul si motivatia. Analiza statistica, analiza factoriala a motivelor ce stau la baza practicarii sportului au evidentiat mai multe motive: pentru dezvoltarea fizica, pentru distractie, pentru a cunoaste ceva nou, pentru a cheltui energie, pentru dorinta parintilor sau a prietenilor, pentru recuperarea unor handicapuri fizice sau psihice si pentru a deveni celebru. Ierarhizarea motivarilor sufera modificari in functie de vrsta, sexul, durata si sportul practicat, deoarece este dificil de prezentat o esalonare graduala a acestora. O statistica alcatuita de catre C.I.O. pe baza raspunsurilor a 35 % din participantii la Jocurile Olimpice de la Barcelona, au evidentiat urmatoarele opt laturi. Comisia de statistica a C.I.O. la care au raspuns 35 % dintre participanti la Jcurile Olimpice de la Bacelona, au evidentiat opt factori care au stat la baza motivarii de a practica sportul, acestia sunt: 1. dorinta de succes pentru a cstiga; pentru a deveni celebru; pentru a primi recompense. 2. dezvoltare a personalitatii, pentru a-mi ameliora capacitatile fizice si morale, pentru a ajunge la un bun nivel tehnico-tactic; 3. cautarea unei activitati asociative pentru a muncii in echipe, pentru a-mi satisface spiritul de echipa. 4. dezvoltarea unui corp armonios si atingerea unei forme fizice perfecta, pentru a fi in forma, pentru a practica o forma de miscare.

84

5. placerea de intrecere pentru a-mi verifica potentialul fizic, pentru a utiliza echipament sportiv. 6. necesitatea cheltuielii excesului de energie pentru a-mi regla tensiunile interioare , pentru a-mi cheltui util energia. 7. ajutor familial pentru a-mi sprijini material familia, pentru a satisface dorinta familiei. 8. pentru a avea prieteni, pentru a face noi cunostinte. Aceste motive, nu sunt exact simetrice, dar ele justifica, explicnd momentul de debut intr-o activitate practica. Practicarea sportului, interventia antrenamentului rezultatul sportiv modifica motivatia de debut apropriind-o de cerintele performantei sportive. NEVOIA DE CONTACT SOCIAL Sportul de inalt nivel cunoaste o dezvoltare impetuoasa, devenind astazi o forma sociala de manifestare a talentului motric al unei natiuni, ceea ce a deteminat o schimbare radicala a preocuparilor factorilor de decizie, guvernamentali si neguvernamentali pentru satisfacerea cerintelor mereu crescnde pentru actul sportiv. Personalitati ale sportului, persoane prin a caror performante de exceptie, au devenit eroi nationali, celebritati in lumea internationala, numele si figura acestora au fost imortalizate prin statut, denumiri de localitati, astazi si arene sportive. Si totusi, ce i-a determinat pe acestia sa si dedice viata fenomenului sportiv, care impune un regim auster de viata, plin de privatiuni si care supun organismul unor solicitari intense si continue, la limita posibilitatilor umane? Care este locul si rolul antrenamentului in dirijarea efortului pentru materializarea talentului si a potentialului biologic al sportivilor? Motivele care-i determina pe antrenori si pe sportivi, pentru a se angaja in acest travaliu de lunga durata, se gasesc in trei aspecte corespunzatoare motivatiei umane: - necesitatea de a se simti competent si a se autodetermina. - necesitatea de stimulare. - necesitatea contractului social. COMPETENTA SI AUTODETERMINAREA
85

Dupa diferite si multiple cautari si studii asupra conduitei umane a sportivilor si antrenorilor, competenta si autoeducarea acestora este motivata de : stima de sine, aprofundarea teoriei si practicii, studiul si activitatea promotionala, notiuni care se manifesta cu intensitate si sentimente pozitive de incredere in propria persoana. Pentru realizarea acestei motivari, antrenorii vor urmari continu realizarea urmatorilor factori: cautarea dezvoltarii multilateralitatii profesionale si personale; - cautarea succesului; - cercetarii in domeniul de specialitate si in stiintele ajutatoare, pentru modelarea biologica a organismului uman, la cerintele ramurii de sport. Din aceasta perspectiva, antrenorul si sportivul cauta cai si mijloace pentru a deveni competitiv si a se mentine la un nivel superior in elita performantelor sportive. NEVOIA DE STIMULARE SI CONTACTELE SOCIALE Antrenorul si sportivul de inalt nivel isi desfasoara pregatirea intr-o sfera de activitate proprie, in locuri special amenajate, pe baza unor norme si cerinte precis programate, de multe ori fiind lipsiti de elementarele preocupari ale vietii socio-economice. Informatii din activitatea socio-economica patrund pe diferite canale si in viata sportivului de performanta, stimulndu-l pentru a deveni activ si in planul activitatii civice. Prin forme diferite se impune ca sportivul sa fie atras permanent in viata de zi cu zi, sa fie integrat in preocuparile sociale, sa fie integrat cu unele facilitati impuse de programul pregatirii in sistemul de invatamnt, pentru a nu deveni un neintegrat social, in momentul retragerii din activitatea de performanta. Pentru stimularea pregatirii, se impune recunoasterea permanenta a eforturilor depuse in procesul de antrenament si nu in ultimul rnd, acordarea unor recompense materiale prin care sa fie recompensate pentru pierderile si sacrificiile la care sunt supusi antrenorii si sportivii. In rezumat, pentru desfasurarea unei activitati motivate, trebuie urmarit permanent satisfacerea nevoilor fundamentale:
86

nevoile de recunoastere a eforturilor valorii si competentei; nevoile de stimulare a activitatii si a rezultatului sportiv si nevoile de integrare in relatiile sociale. ROLUL ANTRENORULUI IN MOTIVAREA SPORTIVILOR Antrenorul trebuie sa priveasca cu atentie elementele motivationale ale sportivilor, sa stie sa le moduleze si sa le orienteze spre scopul performantei printr-o organizare adecvata a intregului program de antrenament. Antrenorul are cteva posibilitati la indemna pentru a influenta (intari sau diminua) motivatia initiala a sportivilor. Cunoscnd motivul initial, cu grija si atentie antrenorul poate interveni si schimba, prin argumente, in functie de obiectivele pregatirii, sau prin transmiterea de sarcini noi pe parcursul lectiilor de antrenament, motivatia (intrinseca sau extrinseca) de inceput, prin convingerea acceptarii noilor orientari, ce vor conduce in final la acceptul unei noi motivatii prin care se realizeaza cresterea randamentului si a eficacitatii procesului de invatare. Cu siguranta ca textul pedagogic cu care actioneaza in acest sens antrenorul este esential, depinde de maiestria sa in folosirea unor mijloace care si-au demonstrat o eficienta crescuta in atingerea scopurilor selectiei si a motivarii sportivilor pentru atingerea marii performante. Se evidentiaza cteva procedee de actiune in dezvoltarea motivatiei debutantilor si inscrierea lor in circuitul practicii sportive durabile, care si-au demonstrat viabilitate si eficienta. RECOMPENSAREA ACTIVITATII SPORTIVILOR In mod frecvent organizatorii activitatilor de performanta, indiferent de valoarea concursului, trebuie sa remita participantilor medalii, cupe, trofee, diplome, prin care sa se evidentieze valoarea concurentilor. De asemeni, antrenorii trebuie sa alcatuiasca un sistem propriu de recompensare a pregatirii, prin acordarea graduala a unor categorii de clasificare corespunzator valorii sportive. Sportivii manifesta interes si sunt motivati prin recompensarea (recunoasterea) publica de catre antrenor a salturilor valorice acumulate in procesul de antrenament.

87

Organizarea periodica a unor lectii publice de verificare a nivelului pregatirii prin trecerea unor probe si norme de control si recompensarea celor cu rezultate pozitive. ORGANIZAREA SI PARTICIPAREA LA CONCURS In general competitia, creeaza o puternica motivare a sportivilor, dar un efect negativ il poate constitui lipsa recompenselor. Inainte de a decide inscrierea la concursuri, antrenorul trebuie sa colaboreze si sa coopereze cu organizatorii pentru a definitiva cerintele, valoarea si modul de desfasurare a intrecerilor. Competitia daca este bine organizata, iar rezultatele pozitive sunt recompensate, localizeaza interesul si participarea pentru pregatirea sportivilor. Antrenorii trebuie sa militeze pentru instituirea unor sisteme asociative, locale, regionale, divizionare si nationale pe grupe de vrsta si sex, care sa asigure si un sistem de recompensa valorica prin acordarea unor categorii de clasificare sportiva (copii, cadeti, juniori, tineret, seniori) ct si valorica (cat.a-III-a, cat.a-II-a, cat. I, maestru al sportului, maestru emerit). MODULAREA PREGATIRII (SARCINILOR) Procesul de antrenament trebuie sa conduca sportivul printr-o etapizare a instruirii de la initiere la performanta, cu sarcini in timp pentru invatare, perfectionare si automatizare. Antrenorul va fixa sarcini individuale si colective pe nivele si dificultati adecvate, facile si accesibile, prin care sa se stimuleze interesul sportivilor. Sarcini foarte usoare sau din contra grele si dificile de realizat, conduc la dezinteresul fata de executie, corespunzator cu refuzul de realizare a programului propus. Mijloacele pregatirii, trebuie sa fie accesibile, stimulative si motivante pentru a trezi interesul realizarii acestora de catre sportivi. PROPUNERI DE SARCINI NOI In practica sportiva, astazi se aprecieaza ca interesul pentru realizarea obiectivelor de performanta, selectia incepe
88

de timpuriu, marile performante devin accesibile sportivilor de la vrsta junioratului. Cum la aceasta vrsta, interesul pentru nou se manifesta plenar, se impune ca in fiecare lectie de antrenament, in programul de invatare, alaturi de temele deja cunoscute sa apara si elemente noi, recunoscute. Antrenorii trebuie sa incerce si sa includa in mijloacele pregatirii, elemente noi, deoarece acestea creeaza senzatii inedite, reactualizeaza interesul si conduc la o noua motivare. Elementele noi trebuie sa nu fie foarte dificile, dar sa solicite imaginatia si sa rupa monotonia din cadrul instruirii. Fie ca este procedeu tehnic, exercitiu fizic, combinatie de elemente tactice, trebuie sa fie recunoscut sportivilor, pentru a contribui astfel la trezirea interesului. FOLOSIREA FEEDBACK-ULUI POZITIV Fiecare antrenor trebuie sa reactioneze vis a vis de prestatiile sportivilor intr-o maniera pozitiva. Folosirea feedback-ul pozitiv, pentru o nereusita motiveaza activitatea viitoare a sportivului, (iti lipsesc cativa centrimetrii, secunde pentru a castiga) devenind un motiv de mobilizare in pregatire, intarind increderea in posibilitatile sportivului. Deasemeni, dupa realizarea unei performante, antrenorul cu tact, trebuie sa precizeze unele din lacunele constatate in timpul concursului. Cu moderatie se va stimula activitatea viitoare, prin evidentierea valorii rezultatului (astazi am castigat, dar echipa intalnita avea o valoare modesta si a comportarii pozitive a sportivilor, fara a uita de-a-i motiva pentru pregatirea viitoare. DEZVOLTAREA ANATOMIEI SPORTIVILOR Tot pentru motivarea activitatii sportivilor, se foloseste de catre antrenori, transferarea unor sarcini din cadrul lectiilor de antrenament in responsabilitatea acestora. Prin transferul initiativei individuale direct sportivilor, antrenorii realizeaza o crestere a responsabilitatii acestora in pregatire, a auto-evaluare a executiilor si un autocontrol in vederea participarii in concursuri si competitii.

89

Totusi, antrenorul trebuie sa se implice in mentinerea unei intensitati si a unei dozari corecte a efortului impus de sarcinile lectiilor, fara a interveni brutal, mentinand o atitudine de participant (nu de conducator). MODIFICAREA CAUZALA A ATRIBUTIILOR Dupa o intalnire, sau un meci pierdut, antrenorul pentru a salva coeziunea echipei si motivatia sa, va analiza comportarea sportivilor cu realism, fermitate, precis si real cauzele care au determinat esecul. Aceasta interventie trebuie sa demonstreze competenta antrenorului, in a evidentia valoarea individuala a sportivilor, vis a vis de greselile comise de jucatori, in ideea folosirii insuccesului ca o noua posibilitate de motivatie pentru intalnirile urmatoare. Pentru a realiza o motivatie pozitiva, se vor prezenta noi atributii tehnico-tactice, noi scheme de joc, in functie de calitatile pozitive ale jucatorilor solicitandu-le totodata angajarea in pregatire, in vederea realizarii acestora. In sporturile individuale, se vor prezenta calitatile si componentele tehnico-tactice, care sunt deficitare, caile, mijloacele si metodele prin care acestea se pot remedia. De obicei, se vor prezenta extra-sarcini individuale, pe care sportivii trebuie sa le recunoasca si sa le rezolve individual. Continuu, in timpul procesului de pregatire, antrenorul trebuie sa mentina interesul sportivilor, sa constientizeze importanta activitatii depuse, prin prezentarea de noi sarcini, in scopul dezvoltarii fizice si perfectionarii tehnico-tactice. FAVORIZAREA VIETII DE GRUP Antrenamentul sportiv este caracterizat printr-o activitate in grup, pe niveluri de varsta, sex, sau valoare, ceea ce impune antrenorilor sa realizeze o ambianta de camaradenie, din partea sportivilor, relatii amiabile, de colaborare si ajutor. Importanta acestui aspect, nu trebuie sa fie neglijata de catre antrenor. Intr-un colectiv organizat si disciplinat, sportivul se obisnuieste sa respecte ordinea, sa se supuna cerintelor si regulamentelor impuse de practicarea unei discipline sportive.

90

O atentie deosebita trebuie sa acorde antrenorul activitatii de educare a sportivilor in primii ani de instruire, ani in care se fundamenteaza motivatia practicarii sportului de performanta. Lectiile de antrenament capata valoare educativa in momentul in care antrenorul va reusi sa dezvolte interesul sportivilor, prin cunoasterea tehnicii si a regulamentului de organizare si concurs, intr-un cuvant cu castigurile impuse de fiecare ramura sportiva. Practicarea sportului, impune antrenorilor si sportivilor restrictii permanente, atat in procesul de invatare a tehnicii, cat si pentru evitarea cauzelor ce pot conduce la producerea de accidente. Cum instruirea se realizeaza in cadrul sectiilor pe ramura de sport, o sarcina a antrenorului o constituie si o buna organizare a grupelor de sportivi. Inca de la inceputul practicarii sportului, elevilor trebuie sa li se repartizeze sarcini si responsabilitati precise, sa-si subordoneze interesele individuale celor colective. Antrenorul trebuie sa creeze legaturi de independenta (cat. de greutate, posturi in echipa, s.a.m.d). Intre sportivii, se formeaza grupe unite si realizeaza o dezvoltare morala a membrilor sectiei. Organizarea ajutorului reciproc sub principiul succes pentru mine dar si pentru (adversar) coechipier in timpul antrenamentului, dar mai ales in timpul intrecerilor, contribuie la formarea unor relatii de intrajutorare si amicitie intre sportivi. Actiuni repetate ale sportivilor pe baza convingerilor sentimentale si deprinderilor de munca, au ca rezultat dezvoltarea acestora si transformarea lor in trasaturi de caracter, necesare viitorului sportiv de performanta. In ultimii ani, societatea umana s-a confruntat cu mari schimbari in motivatia privitoare la practicarea sportului. Evolutia spectaculoasa a performantelor, a reliefat motivatia profesionalizarii practicarii sportului de inalt nivel in scopul realizarii unor beneficii materiale atat de catre practicantii (sportivi si antrenori) cat si de catre organizatorii competitiilor interne si internationale. De asemeni sportul pentru toti a devenit o cerinta obligatorie, ca motivatie pentru instituirea sanatatii si a unei conditii fizice indispensabile eliminarii stresului intelectual si asigurarii capacitatilor fizice, ca raspuns la solicitarile activitatilor umane.
91

CAPITOLUL V PERSONALITATEA IN PRACTICA SPORTIVA

PERSOANA, PERSONALITATE La nastere, fiinta umana, copilul este doar un candidat la umanitate. Singura inzestrare initiala este aptitudinea de a invata. El devine realmente om in masura in care isi insuseste prin instruire si prin educatie cunostintele, priceperile, deprinderile, obisnuintele, opiniile, convingerile, sentimentele, aptitudinile, mentalitatile pe care societatea le promoveaza in etapa respectiva. Persoana evalueaza in sensul dorit si cu randamentul cerut numai daca asupra ei se exercita, de la cea mai frageda varsta un sistem concentrat, unitarde influente de catre familie, scoala, unitati sportive, mediu social in general, pentru atingerea unor obiective definite cat mai clar cu putinta. Persoana constituie omul, cu nume si stare civila, cu drepturi si indatoriri, indiferent de calitatile fizice si intelectuale, cu care este inzestrat. In prezent, exista peste 150 de definitii psihologice ale personalitatii, fiecare dintre ele surprinzand anumite laturi ale acestuia. Toate aceste definitii prezinta personalitatea doar prin atributiile psihice amintind corpul capacitatile fizice, limitandu-se la insusiri si trasaturi, de temperament, de motivatie si de caracter. Numerosi autori, nu includ aptitudinile in structura personalitatii, desi acestea sunt foarte diferite de la om la om, ele reprezintnd un element de individualizare.
92

Pentru persoanele angajate in procesul de instruire si educare fenomenul Sport din viata sociala moderna, apare ca necesitate indiferent de treapta pe care se afla in procesul de organizare a sportului conducator, antrenor, sportiv, obligatia sa se preocupe de dezvoltarea capacitatilor fizice si perfectionarea tehnico-tactica a persoanelor incluse in sistem. Aceasta componenta nu mai poate fi neglijata, mai ales ca fiind vorba de sportivi, zestrea fizica, starea de antrenament a corpului, reflecta profund insusirile si trasaturile lor, in calitatile psihomorale specifice fiecarui practicant al sportului. In sens filozofic, personalitatea, exprima persoana inzestrata cu o serie de insusiri si trasaturi de nivel calitativ superior, in virtutea carora contribuie decisiv (in timpul activitatii ca sportiv) prin creatii si rezultate deosebite, la dezvoltarea sportului, a unor discipline sportive. De exemplu, cu referire la trecut, sunt privite ca mari personalitati ai sportului: Clesius Clay, Mark Spetz, Pele, Frantz Bekembauer, Nadia Comaneci, Carl Lewis, Bob Beuman, Teofilo Stiwenson, Yamashita Y, Iolanda Balas, Gheorghe Hagi si multe alte valori. Din punct de vedere moral sunt socotiti personalitati, deoarece au jucat roluri benefice in viata colectivitatilor pe ramura de sport. Personalitatile se afirma prin influenta pe care o exercita asupra celor din jur. Forta autoritatii lor depinde de rezultatele sportive, obtinute, ca urmare a cunostintelor acumulate de inteligenta si talentul dovedit pe terenul de intrecere, de iscusinta in rezolvarea problemelor complexe pe care le solicita antrenamentul si competitia sportiva. In sens psihologic, personalitatea reprezinta sistemul hipercomplex, organizat, structurat, dinamic format din totalitatea insusirilor si trasaturilor relativ constante, caracteristice fiecarei ramuri sportive din punct de vedere psihic, in baza carora sportivul se adapteaza la cerintele specifice ale antrenamentului si competitiei sportive. In concluzie, evitand polemicile diferitilor autori in legatura definirea si cu componentele personalitatii in sport, (mai nou se vorbeste si de personalitate locala scoli nationale de sport) credem ca pentru succesul activitatii de instruire si de educare a sportivilor, este util sa se accepte existenta urmatoarelor

93

componente, concomitent distincte si intrepatrunse intim, ale fiintei umane: - sano (corpul), intelectual (aptitudinile), temperamentul (afectivitatea, motivatia, caracterul). Toate se reflecta nemijlocit in activitatea sportiva si intrucat aceasta trebuie sa devina tot mai performanta, cele de mai sus urmeaza sa constituie pentru antrenor, obiectul preocuparilor sale constante, in scopul dezvoltarii armonioase a tuturor structurilor de personalitate ale sportivilor, prin intermediul antrenamentului si al competitiei sportive. PERSONALITATEA SI PRACTICA SPORTIVA Pentru a forma si educa personalitatea unui sportiv, antrenorul trebuie sa-si demonstreze propriile calitati de competenta tehnica, sa fie un nume, o personalitate, in ramura de sport practicata. De regula antrenorii cu rezultate de exceptie provin din randurile fostilor sportivi de inalt nivel caliti in practica sportului, cu o cultura pedagogica si o pregatire profesionala adecvata, cu deprinderi si principii pentru instruirea tehnica si dezvoltarea motrica, cu calitati de vointa si sentimente morale superioare. In concluzie, un antrenor trebuie sa stapaneasca temeinic numeroase si variate cunostinte de specialitate, de pedagogie si psihologie, intr-un cuvant sa aiba o solida cultura pedagogica si o inalta competenta profesionala. Maiestria pedagogica fiind un rezultat al unei indelungate activitati de pregatire teoretica si practica se concretizeaza si se exprima in faptul ca dupa ce au devenit stapani pe variate metode si procedee, antrenorul le explica adecvat diferitelor situatii pedagogice care se creeaza in procesul de antrenament. Antrenorul trebuie sa se ridice pana la capacitatea de a analiza si generaliza propria sa experienta de a adopta creator experientele pozitive din munca si rezultatele altor colegi din domeniul activitatii sportive. O parte componenta foarte importanta a maiestriei pedagogice care dezvaluie mai ales atitudinea si relatiile antrenorului cu sportivii, o constituie tactul pedagogic. Numarul elementelor care concura la formarea unei competente profesionale ale antrenamentului este mult mai
94

mare. Fara cunosterea lor, a modului in care ele ii influenteaza comportamentul, este putin probabil ca antrenorul sa se miste in chip firesc in domeniul sau deosebit de stufos al structurilor psihomorale pe care este chemat sa le modeleze, in anumite limite, din ce in ce mai complexe pe care le solicita specificul performantei sportive. Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Continentele si Turneele dotate cu premii materiale importante, creeaza o puternica motivatie pentru pregatire, att factorilor de decizie in sport, antrenorilor dar in mod deosebit sportivilor. Pentru a raspunde acestor solicitari, sportivul si antrenorul isi pun in valoare toate structurile personalitatilor si anume: a) sano, corpul cu aptitudinile sau resursele lui fizice si senzoriale: forta, viteza, indemnare, agilitate, rezistenta, randamentul organelor de simt. b) aptitudinile intelectuale caracterizate prin calitatea proceselor mentale, tot ce s-a acumulat in memorie, inclusiv capacitatea de a folosi creator, gndit materialul teoreticotactic respectiv. c) afectivitatea si temperamentul: totalitatea emotiilor, factor care tine in mare masura de temperamentul mostenit (ereditar) de catre sportiv, corelat, potentat sau amplificat de experienta competitionala. d) motivatia: totalitatea intereselor, necesitatilor mai mult sau mai putin constientizate; e) caracterul: componenta morala a personalitatii. In linii mari, structurile personalitatii sportive cunosc diferentieri generale de experienta anterioara si se resimt in raport cu particularitatile fiziologice si cu structurile intelectuale si morale. Personalitatea sportivului este conditionata de asigurarea unei vieti firesti, decente, ferita de lipsuri, ceea ce impune sa fie indeplinite doua conditii: - sa existe o reprezentare corecta asupra importantei necesitatilor; - sportivului sa i se dezvolte capacitatea de a nu da curs trebuintelor secundare, cu posibile urmari negative. Nevoile sportivilor, justificate sau nu, trebuie cunoscute de catre antrenori. Inainte de toate, sportivul este un ghem de trebuinte de toate felurile. Relatiile sociale vin numai dupa aceea.

95

Cu timpul, rezultatele obtinute in activitatea sportiva prin care se asigura satisfacerea acestor necesitati, devine ea insasi o trebuinta. Pentru acest motiv, antrenorul este obligat sa-i ajute pe sportivii sa-si ierarhizeze corect interesele, sa-i invete sa acorde prioritate celor cu adevarat importante din punct de vedere al importantei performantei, sa le trieze cu grija, sa le cenzureze pe cele secundare, blocndu-le, amnndu-le. Totodata, nu se poate trece peste datoria antrenorului de-a crea conditii pentru satisfacerea trebuintelor normale ale sportivilor in procesul de antrenament.

LOCUL SI ROLUL PERSONALITATILOR IN DEZVOLTAREA MISCARII SPORTIVE Ar fi o iluzie sa se creada ca toti sportivii ce parcurg pasii enumerati mai sus, au o evolutie pozitiva, care ii propulseaza in elita de performanta in ramura de sport practicata. In realitate, cerintele performantei, triaza si cern printr-o sita foarte deasa, sportivii si antrenorii, asezndu-i intr-un clasament real al valorii atinse in procesul de antrenament. Filtrul competitional, fiind foarte dur si devine din ce in ce mai sever, il trec doar acei sportivi carora mecanismele intime ale personalitatii le confera postura de lider. De initiat sunt aceia care in antrenament trec totul prin filtrul necrutator al ratiunii si al cerintelor de ordin moral (caracterizat) care stiu sa-si ierarhizeze interesele, sa-si trieze, sa-si controleze reactiile emotionale, sa-si eficientizeze corect posibilitatile fizice, psihice, tehnico-tactice, morale si de vointa, precum si mijloacele materiale in situatiile concrete cu care sunt confruntati in activitatea de performanta. Studiul autobiografic al personalitatilor celebre din miscarea sportiva demonstreaza ca pentru a cuceri laurii celebritatii, antrenorii si-au dedicat viata cu pasiune si talent, performantei sportive. Acestia au dublat talentul, supunndu-se constient rigorilor uneori supranaturale, pe care le reclama pregatirea in sportul de inalt nivel.

96

Reflectnd asupra componentei de personalitate sportiva, aceasta precizeaza: persoana cu o serie de insusiri si trasaturi de nivel calitativ superior, in virtutea carora contribuie decisiv in timpul practicarii sportului, prin rezultate si creatii deosebite, la dezvoltarea unor ramuri sportive, exercitnd influente semnificative asupra dezvoltarii sportului. De exemplu, cu referire la trecut si prezent, sunt privite ce mari posibilitati, ale vietii sportive din tara noastra, oameni care au creat adevarate scoli pe ramuri de sport: Ion Cornianu, Radu Hutan, Nicolae Navaret, Ioan-Kunst-Ghermanescu, Nicolae Nedef, Stefan Covaci, Constantin Nour, Ion Popa, Ilie Oana, Stefan Petrescu, Lascar Pana, Ioan Puica, Nicolae Marasescu, Maria Simionescu, Bella Karoli si multi altii, ce au constituit exemple de daruire si devotament pentru sportul romnesc si international. Forta autoritatii lor a avut la baza nivelul inalt al cunostiintelor acumulate, inteligenta si talentul dovedit, in folosirea acestora, in iscusinta cu care au rezolvat problemele ridicate de dezvoltarea sportului national si mondial, confirmate prin rezultatele de exceptie obtinute de catre sportivii selectionati si pregatiti pentru noua performanta. Forta lor a fost dublata de capacitatea prin care au pus totul in slujba ideii de performanta, au mobilizat toti factorii de decizie din ramura de sport antrenori, sportivi, federatii pentru finalizarea obiectivelor, au demonstrat pricepere in sesizarea directiilor de dezvoltare a sportului, dar au si oferit solutii in concordanta cu exigentele marilor confruntari internationale Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene. Recordurile si perfectiunea tehnica au atins in ultimele decenii culmi nebanuite. De aceea nu orice sportiv isi poate permite sa se prezinte la Jocurile Olimpice fara un anumit nivel de pregatire. Bineinteles, orice tnar sportiv viseaza sa participe la marile competitii mondiale cu punct final Jocurile Olimpice, considernd ca acesta este cel mai important moment din viata sportiva si chiar din existenta lui. In momentul selectionarii sau a cuceririi dreptului de participare, sportivul este motivat si viseaza cucerirea locurilor olimpice, sa se claseze ct mai sus in ierarhia olimpica, in ultima instanta sa se depaseasca pe sine, sa obtina cea mai buna performanta personala.
97

Intors acasa cu o medalie olimpica, sportivul respectiv se afla in centrul atentiei generale a opiniei publice, iar numele sau ramne inscris in istoria sportului national si mondial. Avem attea personalitati care au revolutionat sportul, care si-au adus contributia la devenirea miscarii sportive intr-un fenomen social cu reverberatii in viata sociala a natiunilor lumii, care au devenit eroi nationali si figuri ce si-au imortalizat numele in marea carte a lumii moderne, devenind legende umane: Paule Nurmi, Jeny Owens, Emil Zetopek, Bikila Abebe, John Weismulei, Mark Spitz, Anton Gesing, spre cinstea natiei romne: Iosif Sirbu, Nicolae Sinea, Iolanda Balas, Lia Manoliu, Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Nicu Vlad, Ecaterina Szabo, Ivan Pazachin, Aurel Vunescu, Leon Rotman, Gheorghe Berceanu, Dumitru Pirvulescu, Ion Draica si multe alte personalitati, care si-au inscris numele in cartea de aur a Jocurilor Olimpice. Personalitatea acestor antrenori si a sportivilor a constituit motorul, inima miscarii sportive, exemplul lor a insufletit disciplinele sportive in care au activat prin atragerea a zeci, sute si mii de noi performeri, dornici de a cuceri gloria sportiva.

CAPITOLUL VI ANTRENORUL - CONDUCATOR EDUCATOR

98

1. PARTICULARITATI ALE MUNCII ANTRENORILOR 2. RATIONALIZAREA ACTIVITATII DE CONDUCERE 3. STILURI ALE ACTIVITATII DE CONDUCERE 1. PARTICULARITATI ALE MUNCII ANTRENORILOR Conditiile social-economice ale fiecarei tari, determina interventia statului pentru dezvoltarea sportului, ca fenomen social cu implicatii directe in dezvoltarea fizica a unei natiuni. Sportul, indeosebi cel de performanta, a devenit o componenta reprezentativa a societatii contemporane, de la sportivul din tribuna pna la cel din stadion, demonstreaza cu claritate personalitatea si vitalitatea fiintei umane angajate in practica si dezvoltarea diferitelor discipline sportive. Dictionarul Stiintei Sportului editat in Germania in anul 1992 defineste si precizeaza rolul social al antrenorului astfel: Persoana competenta (expert) care dirijeaza (trains) sportivii in antrenament si ii calauzeste in competitie. Spre deosebire de cunostintele profesorului de educatie fizica, antrenorul trebuie sa posede cunostinte tehnice acumulate prin practicarea sportului de inalt nivel in domeniul sau de activitate si in special sa cunoasca totul din metodica antrenamentului sportiv. Sociologii domeniului sport au definit aceasta noua orientare aparuta in multe tari ale lumii, la inceputul deceniului sapte al secolului nostru, clasa intelectualului tehnician, cea care a determinat progresul rapid al performantelor sportive. In sportul mondial performanta sportiva apartine acestei noi clase antrenorul -sportiv, selectionat din rndul marilor performeri, inarmati cu cunostintele Stiintei Sportului printr-un sistem de pregatire teoretico - practic si redati arenelor sportive. Din rndul acestora s-a impus noua generatie de elita, la nivelul practicii in tumultoasa viata a arenelor sportive, dar au patruns si in organele de decizie ale federatiilor, ministerelor si departamentelor de conducere a fenomenului sportiv. Performanta sportiva impune antrenorilor sa si desfasoare activitatea intr-un inalt grad de incertitudine, analiznd trecutul, muncind in prezent pentru rezultatul sportiv si anticipnd evolutia viitoare a rezultatelor. Activitatea in domeniu, lasa o falsa impresie de nesiguranta, ca se dibuie drumul, datorita numeroaselor
99

schimbari de directie si de decizie in procesul de instruire sportiva, datorate modului diferit in care este prognozata strategia de viitor a fiecarei discipline sportive. In conditiile impuse de dezvoltarea sportului, functia de conducere a antrenorilor devine tot mai complexa, iar activitatea de conducere capata caracterul unei profesii reale, de vreme ce se intlnesc caracteristici comune, tehnici, metode, mijloace si cunostiinte teoretico-practice asemanatoare, la aceste persoane, indiferent de disciplina sportiva pe care o practica. Aceasta face preocuparile de selectie, promovare si pregatire specifica, sa fie tot mai importante, inclusiv acelea de precizare a calitatiilor psihologice absolut necesare antrenorului pentru a deveni un cadru de conducere eficient. Din momentul in care este angajat intr-o unitate sportiva, indiferent de nivelul ierarhic la care activeaza, acesta capata si a doua profesiune, aceea de conducator. Explozia performantelor sportive in general si cu att mai mult in conditiile social-economice din tara noastra, sportul cunoaste ritmuri diferite si orientari specifice de la o disciplina sportiva la alta, ceea ce face ca functia de conducator a antrenorilor sa devina tot mai diferentiata si mai complexa. Antrenorul conducator, trebuie sa foloseasca in practica, teoriile, principiile, normele, metodele si tehnicile ramurii de sport, intr-un cuvnt exact cunostiintele care formeaza stiinta antrenamentului. Aplicarea acestora in procesul de selectie si pregatire a sportivilor, deci in practica, impun ca in functie de experienta anterior acumulata ca sportiv, antrenorul sa le alature talent si pasiune, dragoste fata de sportivi, pe scurt aceasta constitie arta de a conduce. Avand un profil psiho-socio-profesional de conducator, antrenorul demonstreaza cu prisosinta calitati si veleitati de competenta in orientarea procesului de formare a noii generatii de sportivi. a) Influentarea mediata a antrenamentului. Antrenamentul sportiv constituie un proces de actiune complex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata spre un scop propus. In acest context, numit complex, un conglomerat de actiuni, efectuate in scopul de a obtine efecte

100

precise in raport cu toate caracteristicile, ce determina performanta unui sportiv sau a unei echipe. Aspectul sistematic al procedurilor de antrenament este evidentiat intr-un plan de pregatire, ce consta nu numai din continuturile antrenamentului si metodele de antrenament ci si din obiectivele intermediare ale pregatirii, a caror rezultate pot fi evaluate prin metode de verificare si control. Aspectul de orientare spre scop al antrenamentului, necesita ca toate masurile sa contribuie direct, la realizarea obiectivului vizat (de pregatire sau performanta) determinat intr-o unitate de timp. Pentru medicina sportiva, antrenamentul este definit, deseori, ca suma tuturor masurilor stabilite de antrenor si care conduc la ameliorarea capacitatii performantelor biologice ale sportivului. Antrenamentul difera de educatia fizica si scolara structurata similar, prin accentele puse pe obiectivele diferite (pregatire si performanta), obiectivele de invatare (tehnica) prin alta structura institutionala (unitati, sectii sportive), care conduce la diferite abordari, mai ales in ceea ce priveste incarcaturile si volumul de lucru. In procesul de antrenament colectivul se imparte in doua categorii distincte: executantii si cadrele de conducere care actioneaza asupra obiectivului muncii in mod diferit. Astfel, prima categorie, sportivii, actioneaza constient in conformitate cu obiectivele de pregatire si performanta care le-au fost stabilite, in functie cu nivelul valorii sportive, iar cea de a doua antrenorul actioneaza asupra acelorasi obiective pe care le realizeaza prin intermediul executantilor, pe care-i indruma si mai ales ii influenteaza direct. In antrenament, teoriile, principiile, metodele si normele tehnice intr-un cuvnt cunostiintele exacte formeaza Stiinta Sportului, in vreme ce aplicarea lor in practica se realizeaza in functie de experienta si mai ales de talent, ceea ce constituie arta de a conduce. Acest punct de vedere pe care-l impartasim fara rezerve are implicatii deosebite asupra preocuparilor de selectie si formare a antrenorilor. Cunoasterea profilului psiho-socio-profesional al conducatorilor este o cale sigura care orienteaza activitatea de selectie al unor viitori buni antrenori. b) Dubla profesionalizare a antrenorilor
101

Din momentul in care un antrenor este numit la conducerea unei sectii pe ramura de sport, indiferent de nivelul ierarhic la care se situeaza acesta ca urmare a calificarii dobndite absolvind o institutie de invatamnt, facultate, scoala de antrenori, curs de formare, etc, capata si o a doua profesiune, aceea de conducator. In aceste conditii, sunt doua probleme ce se ridica in legatura cu dubla profesionalizare a antrenorului si anume: 1. care trebuie sa fie raportul intre cele doua profesii de specialist si de conducator? 2. care este specialitatea de baza recomandata pentru aceasta profesie? In legatura cu prima problema, punctele de vedere ale unor specialisti converg spre aprecierea ca in pregatirea antrenorilor, raportul dintre cele doua laturi ale profesiei, este determinat de treapta ierarhica pe care se afla in procesul de antrenament. Cu ct coborm mai mult pe scara ierarhica cu att cunostiintele de specialitate trebuie sa fie mai bogate, raportul se schimba in favoarea cunostiintelor de conducere odata cu promovarea valorica in cadrul organizatiilor sportive. In ceea ce priveste raspunsul la cea de a doua intrebare, antrenorul trebuie sa fie in primul rnd un bun cunoscator al tehnicii si metodicii ramurei de sport, selectionat de regula din rndul sportivilor de inalt nivel, inzestrat cu personalitate, capacitatea de actiune, initiativa si decizie, intr-un cuvnt sa posede talentul de conducator. In selectia unor antrenori pentru loturile nationale, federatiile sportive apeleaza la buni specialisti in conducerea si dirijarea procesului de antrenament, dublat de solide cunostiinte de specialitate, din sportul respectiv. c) Raspunderea juridica si morala In ceea ce priveste raspunderea juridica, ea poate parea nespecifica, totusi activitatea sportiva este guvernata de prevederile Regulamentelor, Statutelor si a Normelor de organizare si desfasurare a campionatelor si competitiilor interne si internationale. Antrenorul raspunde direct de respectarea acestor prevederi, cu care trebuie sa-i instruiasca permanent si pe sportivi, pentru ca el raspunde de faptele acestora pe toata perioada pregatirii si participarii in concursuri. Exista o deosebire esentiala intre responsabilitatea unui sportiv si cea a unui antrenor, in timp ce primul raspunde
102

numai pentru faptele si actiunile sale, antrenorul are responsabilitatea juridica (obisnuita) pentru actiunile sportivilor din subordinea sa, indiferent daca a fost sau nu implicat direct. Raspunderea morala o fundamenteaza pe cea juridica si trebuie plasata, din punct de vedere a importantei sale, cel putin la acelasi nivel. Cu toate ca nu este strict reglementala, ea este totusi asumata de antrenor fata de conducerea unitatilor sportive si nu in ultimul rnd fata de sportivi. Antrenorul prin mijloace specifice, teoretico-educationale trebuie sa previna, sa fereasca sportivii din subordinea sa de actiuni care vin in contradictie cu regulamentele ce guverneaza fenomenul sportiv. Raspunderea se constituie intr-un factor psihologic stresant, manifestat sub forma unei griji continue in procesul de antrenament care oboseste si uzeaza. Din acest punct de vedere, antrenorul se afla in priza, indeosebi pe durata participarii sportivilor in concursuri, cnd trebuie sa-i conduca si sa-i educe pentru respectarea prevederilor regulamentelor si normelor impuse de catre organizatori. Spre deosebire de antrenori, sportivii traiesc doar cu grija respectarii regulamentelor coroborat cu comportamentul in concurs. d) Autoritatea Autoritatea constituie o alta particularitate a muncii de conducere si se defineste ca o notiune complexa de ascendenta a antrenorului asupra sportivilor si se manifesta prin demnitate, competenta, influenta si autoritate in fata organizatorilor si responsabililor din ramura de sport. Valoarea psihologica a autoritatii antrenorului este perceputa de catre sportivii, ca urmare a justetei deciziilor pe care acesta le stabileste in procesul de antrenament si concurs. Autoritatea isi are izvorul intr-o serie de factori obiectivi si subiectivi. Latura obiectiva a autoritatii antrenorului o constituie pregatirea generala si de specialitate, buna cunoastere a tehnicii si a principiilor metodice ale pregatirii in ramura de sport. Nu pe ultimul loc se situeaza valoarea performantelor si numele cstigat in activitatea anterioara ca fost sportiv de inalt nivel. Buna cunostere a procesului de pregatire, independenta in gndire, initiava, curajul, tactul, principialitatea, umanismul, exigenta fata de sine si fata de altii, stapnirea de sine,
103

farmecul personal si nu i-am epuizat pe toti sunt doar o parte din factorii subiectivi care confera autoritatea reala a antrenorului. Comportamentul antrenorului, exemplul lui personal, are un rol important in pastrarea autoritatii. 2. RATIONALIZAREA ACTIVITATII DE CONDUCERE Antrenamentul sportiv ca proces de actiune complex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive are la baza Teoria Antrenamentului prin care se descrie si se sistematizeaza toate obiectivele, principiile, tipurile, continuturile, metodele de antrenament precum si cerintele competitiei, in vederea aplicarii lor in practica. Analiza temeinica a perceptelor teoriei antrenamentului sportiv, pe cele ale teoriei competitiei, a directionat activitatea antrenorilor in conducerea procesului de pregatire a sportivilor. Rationalizarea muncii antrenorilor, vizeaza rezolvarea cu bune rezultate a tuturor sarcinilor pregatirii sportive, urmarindu-se in acest sens, desfasurarea unei munci planificate, sistematice si continue. Aceasta impune cunoasterea de catre antrenor, a necesarului de timp pentru invatarea, repetarea, perfectionarea si automatizarea procedeelor tehnice, precum si pentru dezvoltarea morfofunctionala a organismului si a calitatii motrice impuse de modelul competitional. Sistematizarea materialului de predat pentru invatarea tehnica si de dezvoltare a calitatilor fizice impun antrenorilor, in concordanta cu nivelul de performanta al sectiei, selectionarea mijloacelor pregatirii si planificarea lor in micro, mezo si macrociclului de instruire. Continuitatea, cerinta greu de realizat in practica, presupune desfasurarea lectiilor de antrenament conform planificarii fara intreruperi, stiindu-se ca in munca antrenorilor, procesul de pregatire sportiva cunoaste dese intreruperi, datorate unor probleme familiale, scolare, accidentari ale sportivilor, ceea ce conduce la scaderea randamentului. Depinde de maiestria antrenorului recuperarea pierderilor datorate lipsei de continuitate, prin organizarea unui sistem special de reprogramare a mijloacelor pregatirii nerealizate datorate absentelor.

104

Antrenorul actioneaza asupra sportivilor prin activitatea de predare, conform macrociclurilor anuale, a mezociclurilor semestriale, trimestriale, a microciclurilor saptamnale si a planurilor zilnice de antrenament. Din perspectiva psihopedagogiei, complexul predareinvatare, reprezinta latura esentiala de antrenament (instruireeducare). Sub acest aspect putem defini antrenamentul sportiv, ca pe o activitate comuna a antrenamentului sportivilor, activitate ce cuprinde doua componente: predarea de catre antrenor si insusirea cunostiintelor si formarea deprinderilor motrice de catre sportiv. Antrenorul actioneaza asupra sportivilor prin activitatea de predare. Sportivii participa activ la acest proces de insusire de cunostiinte si deprinderi, punnd in actiune toate sistemele psihice: perceptii, gndire, memorie, atentie, interese, afectivitate, vointa, precum si calitati fizice native sau dobndite. 2.1. Indrumarea invataturii Este considerata principala veriga a instruirii practice. A indruma invatarea inseamna a ajuta sportivul a-l incuraja sa lucreze si independent, a-l conduce astfel inct sa evite greselile si sa-si indrepte atentia spre acele elemente care-i asigura succesul. Din acest punct de vedere, in conducerea procesului de antrenament, antrenorul trebuie sa-si dovedeasca competenta sa pedagogica (tact-pedagogic) in formarea stilului de munca, pentru formarea personalitatii sportivilor, tinnd seama de particularitatile lor. Pentru stimularea participarii constiente si active, in stabilirea scopurilor si obiectivelor, antrenorul poate colabora cu sportivii, in sensul comunicarii progreselor realizate in creerea si dezvoltarea capacitatilor fizice si tehnice a intregirii personalitatii de performer. Privitor la instruirea (invatarea) propriu-zisa este necesar ca antrenorul sa realizeze in mintea sportivului, o imagine exacta a sarcinii de invatat, utiliznd pentru aceasta metode si tehnici, ca: descrierea, explicarea, demonstrarea, prezentarea, filmul, convingerea, video-casete, etc.

105

Formarea deprinderilor perceptiv-motrice are la baza intelectualizarea invatarii motrice, care include in practica un volum mare de activitate cognitiva. Formarea oricarei deprinderi complexe trece prin trei faze succesive: cognitiva, de consolidare si de automatizare. In aplicarea practica a invatarii cognitive se stabilesc cteva principii: motivatia, cunoasterea si aprecierea rezultatelor si prognoza setului anticipativ, ca cerinte in activitatea antrenorului de intelectualizare a invataturii motrice. Conditiile temporare ale invatarii definesc doua modalitati de exersare: invatarea masata (grupata) si invatarea distribuita, ambele tipuri exprima numai cerintele de organizare a exersarii. Jost care a facut primele experiente in aceasta directie a formulat legea care ii poarta numele: Daca din doua asocieri de intensitate egala, doar una este mai veche, o noua repetitie va favoriza in mod deosebit asociatia mai veche, nu pe cea noua. Activitatea practica, in sportul de inalt nivel a confirmat eficienta invatarii distribuite, performantele, de organizare temporare a exersarilor si de continutul exercitiului. Cu ct sarcina este mai dificila, invatarea distributiva sporeste eficacitatea insusirii continutului lectiilor de antenament. Eficacitatea invatarii distributive este data de faptul ca in cursul pauzelor (la originea metodei pe intervale) in intervalele dintre repetari se produce un proces de reactivare si consolidare a raspunsurilor, printr-o revizuire mentala a sarcinilor de invatat, coroborate cu eliminarea oboselii acumulate in efort. Privitor la rationalizarea conducerii de catre antrenor a procesului de invatare, in cautarea performantei el trebuie sa apeleze la mijloacele pedagogice de stimulare a interesului si a efectului voluntar; la intarirea increderii in propriile capacitati, la dezvoltarea initiativei si a imaginatiei creatoare a sportivilor. CONTROLUL GESTULUI SPORTIV 1. 2. 3. 4. CARACTERISTICILE GESTULUI SPORTIV ENERGIE SI COMANDA MOTRICA ETAPELE MATURIZARII DEPRINDERILE SPORTIVE

106

Ceea ce caracterizeaza sportivul de mare performanta este calitatea controlului gestual din disciplina / proba pe care o practica. Succesiunile de invatare propuse de federatii il scutesc adesea pe instructorul sportiv sa incerce sa inteleaga ceea ce implica aparitia deprinderii sportive. Este de ajuns ca acesta sa aplice exercitiile standard pentru a avea sentimentul ca munca sa este eficienta. Este regretabil ca el nu poseda in acest caz suficienta autonomie pentru a cauta sa analizeze ceea ce se intmpla in controlul gestului sportivului. Desigur, nu e cazul sa pretindem ca este posibil, in prezent, sa se explice clar toate elementele care participa la perfectionarea treptata a gestului sportiv, dar o serie de observatii provenite din experienta de pe teren sau oferite de stiintele care se ocupa de motricitate pot permite o trasare a caii instructorului. Aceasta calatorie a educatorului sportiv in domeniul deprinderii motrice nu trebuie sa se opreasca brusc sub pretext ca sportivul ar poseda niste ipotetice haruri ereditare. Pe de alta parte, aceasta nu inseamna ca factorii genetici nu joaca un rol important, ci ei participa la o alchimie natura - cultura, ereditar - dobndit, care scapa inca, aproape in totalitate, investigatii stiintifice. Educatorul trebuie sa se straduiasca sa joace un rol activ in dobndirea deprinderii motrice si nu sa se multumeasca sa trieze pasiv pe cei care ar fi dotati generos de natura la nivelul calitatilor fizice. Prin ce mijloace educatorul isi poate ameliora calitativ si cantitativ actiunea in planul motricitatii ? Aceasta este, de fapt, principala chestiune. 1. CARACTERISTICILE GESTULUI SPORTIV In toate gesturile sportive din marea performanta se regasesc trei caracteristici. Acestea sunt independente si exprima un nivel excelent de control. Eficacitate Sportivul urmareste un obiectiv care este, in general, succesul de vrf intr-o disciplina sportiva la alegerea sa: a marca un cos in baschet tine de eficacitate. Rentabilitatea Relund exemplul din baschet, rentablitatea ar fi sa se utilizeze energia corecta necesara pentru ca aruncarea sa fie eficienta. Eficacitatea trebuie obtinuta cu minimum de consum energetic. Aceasta rentabilitate a gestului, tinnd cont de
107

obiectivul urmarit, este o conditie pentru ca efiacitatea performantei sa se prelungeasca in timp. Permanenta Un gest sportiv de mare performanta trebuie sa fie suficient de consolidat pentru ca in situatia de competitie, sportivul sa-l poata realiza de cte ori este necesar. Aceata a treia caracteristica este o consecinta a primelor doua. Baschetul necesita, de exemplu, sa rami ager in ciuda oboselii datorate timpului de joc scurs. Inzestrat cu aceste trei caracteristici, educatorului ii ramne sa ajunga la o cunoastere aprofundata a disciplinei sale (sarcina), singura care ii va permite sa gaseasca situatiile pedagogice corespunzatoare care duc la ameliorarea conditiei sportivului avnd drept obiectiv un nivel inalt al practicii. O prima cerinta: analizarea sarcinii. Realizarea unui gest sportiv este un fenomen complex in care interactioneaza factori anatomo-fiziologici, sociologici, psihologici. Controlul gestului sportiv necesita interogatii la aceste diferite niveluri. 2. ENERGIE SI COMANDA MOTRICA Din punct de vedere fiziologic nu poate fi reluat aici ansamblul datelor, trebuind insa sa se retina faptul ca sarcina sportiva necesita din partea fibrelor musculare care mobilizeaza prghiile osoase doua functii: aceste fibre trebuie sa gaseasca energie si sa fie comandate de sistemul nervos, in conditii de eficacitate si rentabilitate maxima. Daca, in plan energetic, cele trei mari procese metabolice furnizoare de energie sunt bine cunoscute in prezent, ceea ce permite o clasificare autentica a sarcinilor in intensitate si durata (sarcina de tip anaerob alactacid, sarcina de tip anaero lactacid, sarcina de tip aerob), in ceea ce priveste functionarea sistemului nervos, suntem departe de a cunoaste ceea ce permite, in plan tehnic, finetea, precizia, fluiditatea. Din acest punct de vedere, orientarea actuala este orientata spre recunoasterea unei foarte mari specificitati a sarcinilor motrice. In sport, ele sunt definite de regulament, punnd, in consecinta, organismului sportivului probleme precise si specifice. Baschetul nu se invata dect jucnd baschet in asa masura cerinta de a nu face pasi, de a arunca la cos este de o complexitate care nu poate fi tradusa dect in termeni de baschet. In acest caz, este firesc sa se examineze
108

ce favorizeaza, in plan pedagogic, aparitia progresiva a acestei deprinderi si experientele necesare diferitelor vrste ale vietii pentru a-i garanta permanenta. Organismul nu gaseste mijloacele de a satisface cerintele energetice importante la nivel muscular, dupa trecerea perioadei pubertare. Copilul mic poate realiza indeosebi exercitii intense si scurte sau exercitii mai lungi in ritm moderat, forta utilizata fiind mereu mai mica dect cea pe care o va putea dezvolta mai trziu. Lucrul sistematic al functiilor care livreaza muschiului energie ramne, prin urmare, un obiectiv secundar intre trei si unsprezece ani, desi se poate incepe dezvoltarea capacitatii aerobe spre vrsta de 9-10 ani. UN ACT REUSIT NU ESTE UN PRODUS FINIT Daca utilizarea eficienta a energiei de catre muschi se instaleaza destul de trziu la om, nu acelasi lucru se intmpla cu comanda aparatului muscular de catre sistemul nervos, care capata foarte devreme o importanta capitala, astfel inct trebuie sa se inteleaga ca in planul actiunilor prezente si viitoare ale unui individ, intre 0-12 ani, exista o adevarata miza a carei consecinte se vor prelungi pe toata durata carierei sportivului. Datele neurofiziologice actuale sunt prezente in domeniul activitatilor fizice si sportive, dar trebuie sa credem ca in ceea ce priveste reteaua nervoasa, detaliile sunt inca departe de a putea explica normalul, educatorului. Pot fi retinute insa o serie de puncte importante suficiente pentru a structura oarecum aceasta aventura care ramne pregatirea sportivului. Actul reusit nu este un produs finit, realizat cu usurinta de un creier dotat. Sistemul nervos nu reuseste sa comande just aparatul muscular, deoarece a facut incercari si si-a modificat treptat functionarea in urmarirea unui obiectiv. Prezenta acestui obiectiv, care implica interventie si motivatie, este indispensabila. Sistemul nervos al individului percepe, analizeaza, comanda exersndu-se; erorile survenite in urmarirea obiectivului alimenteaza, in acest caz, niste bucle senzori-motrice care permit adaptarea progresiva.Fara scop, fara eroare, adica fara inchidere a buclelor de reglare, actiunea subiectului nu poate capata forma, iar urmarirea obiectivului ramne in acest caz, costisitoare si imprecisa. Aceasta prima observatie asupra functionarii nervoase implica faptul ca

109

subiectul sa fie responsabil de actiunea sa, sa fie activ si sa aiba timp la dispozitie. Cucerirea gestului corect necesita sa se capete totusi incredere (fara sa incercam sa intelegem prea mult) in capacitatile extraordinare de a produce invarianta pe care le poseda sistemul nervos al unui subiect care realizeaza o sarcina la modul motivat. 3. ETAPELE MATURIZARII Sistemul nervos al copilului prezinta la nastere o mare imaturitate, ceea ce face copilul foarte dependent de mediul fizic si social in care traieste. In acelasi timp, aceasta imaturitate constituie o sansa considerabila pentru el, deoarece experientele acumulate pe masura dezvoltarii sale sunt memorizate, triate, servind drept fundal pentru tot ceea ce este si va fi copilul; ele corespund acelei cuceriri despre care am pomenit mai inainte. Creierul unul copil atinge la vrsta de 6 ani 90 % din greutatea pe care o va avea adult si, fara sa ne extindem la modul naiv de la greutate la functie, exista totusi aici o indicatie asupra a ceea ce se dezvolta in primii ani de viata. O serie de experiente de privare senzoriala la animale, prezentate in numeroase lucrari, indeosebi in aceea a lui M. Jeannerod Creierul-masina, au aratat ca exercitiul, functionarea, au un rol structurat in cadrul sistemului nervos. Elaborarea si stabilizarea circuitelor neuronice de catre experienta nu pot dect sa ne incite sa respectam, ca parinti si educatori, primii ani de viata in cursul carora se constata dezvoltarea timpurie a sistemului nervos in raport cu cresterea morfologica si organica. J.P.Changeux adauga: invelisul genetic ofera la nivelul sistemului nervos o retea schitata vag, activitatea ii defineste unghiurile, variabilitatea dintre indivizi provenind mai putin din capacitatile de invatare dect din invatarile specifice realizate. Ar fi zadarnic si oarecum ridicol sa se precizeze la ce vrsta se poate invata mersul pe bicicleta sau orice alta tehnica. In planul deprinderilor motrice, copilul poate sa invete la diferite vrste ceea ce ii permite maturizarea sa nervoasa. Aceasta se dezvolta progresiv in copilarie si adolescenta, permitnd aparitia unor deprinderi cu conditia ca aceste deprinderi sa fie exersate de catre copil.
110

Nerespectarea acestei lungi perioade de maturizare, privnd copilul de experientele necesare, inseamna sa i se refuze dezvoltarea. Este regretabil ca limitarea experientelor motrice necesare este mai putin vizibila dect o suprimare de hrana pentru organism, caci deseori s-ar putea masura mai bine importanta si gravitatea pagubelor. Copilaria este o imensa perioada critica in care este interesant sa faca un raport intre ceea ce face copilul si ceea ce potential poate sa faca. Notiunea de exercitiu, in sensul strict de a exersa, de a se pregati, capata aici intreaga sa importanta. Culcat, pna la vrsta de 4-5 luni, copilul isi pune in legatura ochii si minile, ceea ce o va face cu att mai bine cu ct se va afla intr-un mediu stimulant (obiect colorat pe care sa-l apuce). Avnd posibilitatea neuromusculara sa stea asezat (6 luni), privirea orizontala si pozitia corpului vor dezvolta considerabil captarile de informatii si experientele sale in cadrul mediului inconjurator. Mersul va contribui ulterior la largirea cmpului posibilelor, cu conditia ca aceste posibile sa fie actualizate prin exercitiul copilului. Daca la nastere spatiul vizual si cel tactil apar ca relativ diferentiate, actiunea le va coordona implicndu-le si perfectionnd interrelatiile lor in proportie de experientele acumulate. Problema vrstei la care se propune copilului o activitate, devine in acest caz, relativa. Toate activitatile fizice ale adultului iau nastere din primele activitati ale copilului. Nu se poate spune ca un copil de 4 ani care, cu ajutorul picioarelor, trimite o minge tatalui sau aflat la ctiva metri de el, practica fotbalul. Este insa clar ca daca acest copil vrea mai trziu sa devina fotbalist, coordonarile necesare pentru o buna stapnire a balonului rotund, pregatite cnd maturizarea a permis, vor constitui un factor determinant de reusita. Desigur, nu se pune problema ca aventura motrica sa se limiteze numai la aceasta practica. Un copil trebuie sa alerge, sa inoate, sa sara, sa se catere, sa se agate, sa se joace cu instrumente intinznd mna (racheta), sa se dea pe gheata, sa transporte, sa prinda, sa se joace cu mingea, cu cercul, cu arsicele, daca o face avnd un scop. De la nastere pna la 11 ani, pot fi deosebite patru mari faze in cursul carora actiunea este determinanta. De la nastere la 2-3 ani O data cu invatarea mersului, cele solicitate vor fi, in special, coordonarile ochi-mna. Ele stau la baza aparitiei manipularilor mai complexe, netrebuind in nici un caz neglijate;
111

jocurile care le stimuleaza nu lipsesc, iar materialele marunte pot fi utilizate in voie. Intre 3 si 6 ani Dupa ce a invatat bine sa mearga, activitatea copilului se va putea diversifica extraordinar. Receptivitatea fata de proiectele/intentiile copiilor, respectarea limitei lor de atentie permit educatorului sa aleaga activitati fizice diverse, in principal de ordin individual: dat pe gheata, rostogolit, catarat, trt, echilibrat, repetare si inceperea adaptarii la noi medii (de exemplu, apa). In toate aceste practici trebuie prezervat aspectul ludic. Copilul de 6 ani ajunge la o stare de echilibru att morfologica, ct si psihologica. Daca este greu sa se precizeze mai mult continutul respectiv al deprinderilor motrice, paleta experientelor sale motrice trebuie sa fie insa considerabila. La aceasta vrsta, copilul trebuie sa aiba un plan/scop, sa incerce sa-si masoare puterile fata de acest scop care, indiferent ce se intmpla, trebuie sa ramna pe termen scurt, acestea reprezinta punctele de reper esentiale. In felul acesta se vizeaza achizitionarea unei baze foarte largi a deprinderii motrice. Intre 6 si 8-9 ani Deprinderile continua sa fie foarte importante att in plan cantitativ, ct si calitativ. Controlul gestual se afirma cu conditia ca respectivul copil sa exerseze suficient: sa jongleze, sa prinda din miscare, sa dribleze, sa tinteasca, sa mearga pe bicicleta sunt tot attea ocazii de prelungire a aventurii motrice. La aceasta vrsta, trebuie privilegiate activitatile multi-sporturi, pur si simplu pentru ca solicita toate fatetele motricitatii. Fara indoiala, in acest moment multe lucruri se fac cu usurinta. Nu s-ar intelege ca acest lucru sa fie adevarat pentru invatarea pianului, de exemplu si fals pentru alte tehnici care implica si ele motricitatea; pur si simplu, copilul nu trebuie constrns sa exerseze numai una singura si aceasta la modul permanent. Practicile abordate, desi isi pastreza caracterul individual, sunt mai complexe dect la vrsta precedenta, implicnd coordonari mai elaborate. Intre 9 si 11 ani Contrar parerilor generale, la aceasta vrsta pot fi abordate deprinderile motrice cele mai complexe, cu conditia sa se limiteze costul energic al acestora. Desigur, aceasta implica faptul ca nimic sa nu se fi neglijat inainte. Daca
112

ameliorarile si confirmarile s-au realizat mai trziu, se pare ca dupa trecerea acestei perioade, miza neuro-motoare nu mai este total aceeasi. In aceasta situatie, binenteles, este posibila dobndirea de noi deprinderi motrice, cu coeficienti de rentabilitate si eficacitate mai redusi. Dupa 11 ani este mai mult o faza de alegere a unei discipline sportive dect vremea explorarilor motrice, att de importante, de altfel, pentru dobndirea deprinderilor sportive viitoare. 4. DEPRINDERILE SPORTIVE Ulterior, pubertatea va perturba, mai inti, echilibrul dobndit in perioada precedenta. Cresterea in greutate si in inaltime distruge oarecum coordonarile dobndite anterior. Un lucru sistematic al deprinderilor, permite totusi dezvoltarea acestora, dar mai ales la terminarea perioadei pubertare, eficacitatea deprinderilor motrice devine din nou optima, permitnd manifestarea individuala deplina intr-o anumita tehnica sportiva. Aceste diferite faze ar trebui regasite in planul carierei sportivului, stiind ca trebuie sa se ajunga la un lucru sistematic al disciplinei sportive alese. Prima faza in invatarea deprinderii se va caracteriza printro activitate polivalenta ct mai larg posibila. Faza de explorare dupa Le Boulch, Faza de remodelare a logicii cablate pentru Paillard, etapa dezvoltarii polivalente pentru Weineck, reprezinta intotdeauna o largire a capacitatilor coordonatoare, a repertoriului gestual, a experientei traite si a dobndirii unor deprinderi tehnice de baza. Alegerea definitiva a unei tehnici sportive nu se va efectua dect dupa o faza de concentrare progresiva printre disciplinele care ar putea fi practicate de catre subiect. O alegere fara graba este permisa in acest caz, gratie vastei educatii fizice din copilarie. S-a insistat asupra rolului determinant al experientelor motrice anterioare in aparitia deprinderii. Tehnica anumitor sportivi atinge uneori un platou maximal care nu poate fi depasit tocmai datorita lipsei experientei motrice. Un sportiv incepator, indiferent de vrsta, trebuie mai inti sa se informeze asupra sarcinii motrice, daca are de gnd sa o realizeze. Lectura pe care o face legat de aceasta sarcina depinde de numerosi factori, printre care cei mai importanti sunt: nivelul de maturizare, intentiile, experientele sale anterioare si sprijinul acordat de educator. Acesta din urma va

113

trebui, in prealabil, sa analizeze sarcina, adica sa stie cum se realizeaza corect si eficient. Curiozitatea practicantului, daca este totusi importanta in dobndirea deprinderii, in aceasta prima faza ea este cu totul decisiva. Este elaborat un plan de actiune, permitnd prima incercare. Aceasta prima incercare este un adevarat pariu al subiectului legat de cea mai buna modalitate de executie a sarcinii. Pariul acesta corespunde unei veritabile modelari a sarcinii. Ceea ce caracterizeaza aceasta etapa a controlului gestual, este decalajul existent intre posibilitatile subiectului si existenta specifica a sarcinii de realizat. Subiectul va reduce acest decalaj pe masura ce inainteaza cu invatarea, pentru a se contopi in cele din urma cu sarcina, exprimnd-o in stilul sau. Atunci cnd realizeaza sarcina, subiectul va primi numeroase sarcini lund nastere la nivelul tuturor modalitatilor senzitivo-senzoriale pe care le poseda organismul. Aceste reaferente vor permite controlul gestului. Se pot prezenta trei cazuri: Primul caz Sarcina de realizat necesita o actiune prea rapida pentru ca subiectul sa poata fi in stare sa-si modifice comportamentul in cursul realizarii. In acest caz, la sfrsitul incercarii, profitnd de mecanismele memoriei pe termen scurt, neelucidate deocamdata, subiectul incearca o a doua incercare pentru a se adapta si a cauta sa realizeze scopul urmarit. In aceste conditii, subiectul lucreaza in bucla deschisa. Al doilea caz Sarcina de realizat permite un control al gestului in curs de realizare. Subiectul profita, prin urmare, de informatiile in feedback pentru atingerea scopului. El lucreaza in bucla inchisa. Daca in general, scopul este in acest caz atins, gestul nu prezinta putin mai mari insuficiente in plan energetic si senzorimotric. Sunt solicitati numerosi muschi, desi pentru realizarea sarcinii nu ar fi necesari dect ctiva; consecinta este cresterea insemnata a costului energetic al gestului si a timpului afectat realizarii sale. Orientarea vizuala, este in acest stadiu, foarte preponderenta. Daca acesta orientare este necesara la inceputul invatarii, ea va putea fi repede inlocuita cu alte modalitati senzoriale (proprioceptive si kinestezice). Gestul care se automatizeaza va elibera treptat functia vizuala a rolului sau exclusiv de control, aceasta putnd fi utilizata in alte
114

scopuri. Este interesant aici notiunea de canal unic introdusa de Welford si reluata de Paillard. Acest canal caracterizeaza operatiile de prelucrare a nivelului controlului constient. El are o capacitate limitata si restrnge posibilitatile de prelucrare simultan a informatiilor supuse operatiilor de control constient. Sarcina acestui canal este susceptibila de o definire operationala. Actul nou invatat incarca mult mai mult canalul dect actul automatizat. Automatismul tinde deci sa elibereze canalul de prelucrarea constienta si sa-l faca disponibil pentru niste controale mai fine care contribuie la ameliorarea performantei. De-a lungul evolutiei performantei, automatizarea progresiva a gestului va permite sportivului sa-si observe diferit prestatia si, mai ales, sa tina seama de succesiunile si de detaliile gestului pe care nu le percepea in primele faze ale invatarii. Automatizarea gestului este un proces care necesita incercari repartizate in mod optim. In unele discipline sportive, se poate observa ca deseori lucrul tehnic este reprezentat de doua sau trei repetari ale unei deprinderi alese spre a fi lucrate. In cazul lectiei acest lucru este insuficient pentru a hrani sistemul nervos si a-i permite sa pastreze urma eficienta a ceea ce s-a realizat. Lectura Lectiilor de golf a lui Jack Niclaus poate oferi informatii asupra a ceea ce reprezinta maiestria gestuala ca investitie si ca munca. Multe lucruri ramn de observat pe teren din lipsa elementelor mai precise pentru a realiza aceasta distribuire. Se impune ca o regula sa se lucreze pe o anumita prospetime neuromotrica de cel putin trei ori pe saptamna. Al treilea caz Sarcina este prea dificila pentru subiect. Educatorul trebuie sa o simplifice si sa organizeze niste exercitii care sa nu o afecteze. Aceste subsarcini permit reducerea decalajului existent intre posibilitatile subiectului si sarcina definita de regulament. Exercitiile trebuie sa simplifice fara sa limiteze. In felul acesta, chiar si la inceput, nu se poate invata tenisul fara racheta si minge, dar daca actorul intmpina dificultati, va fi posibil sa se joace pe anumiti factori, ca de exemplu, viteza mingiei, punnd un partener sa o arunce cu mna. Controlul gestului poate deveni treptat mai putin important, daca se efectueaza in conditii standardizate. De la un lucru in bucla inchisa, subiectul care si-a alcatuit adevarate programe motrice, lucreaza tot mai mult in bucla deschisa.
115

Toate acestea sunt permise datorita unor fenomene de memorizare pe termen lung. Nu se dobndeste nimic definitiv, iar sportivul trebuie sa continue sa lucreze mult pentru a intretine si dezvolta calitatile pe care le exprima in disciplina sa. El va trebui sa tina cont indeosebi de factorii energetici (forta) care trebuie intotdeauna sa se dezvolte, in cele din urma, in acelasi timp cu componentele neuromotrice ale gestului. Tinnd seama de importanta controlului nervos in dobndirea maiestriei gestuale, educatorul, indiferent de competentele sale, nu se va putea substitui actiunii subiectului care doreste sa invete un gest. Niciodata nu se va repeta destul ca la vrsta gradinitei si a scolii primare activitatea fizica este esentiala pentru dezvoltarea neuromotrica a copilului. Controlul gestului sportiv inceteaza, in acest caz, sa se mai puna doar din punctul de vedere al specialistului marii performante. Trebuie sa ne dam seama ca a conduce o masina, a merge pe munte, a realiza o performanta depind in parte, la adult, de coordonari si calcule opticomotrice a caror organizare eficienta isi are radacinile in experienta motrica a copilului mic. Din pacate, in prezent, pentru multe persoane aceasta constituie o grija minora, capacitatilor sistemului nervos neacordndu-li-se atentia cuvenita in primii ani de viata, fie ca este vorba de invatarea limbilor straine sau de controlul gestului.

CONDITIILE INVATARII
A invata inseamna ceva, a stabili conditiile acestei invatari inseamna altceva. Articolele anterioare se raporteaza la prima afirmatie, expunnd diferitele procese si modalitati de functionare a subiectului, care survin in cazul invatarii. A doua este o sarcina care revine educatorilor, profesorilor si antrenorilor, deoarece rolul acestora consta in a ajuta sportivul in invatare. Prin intermediul acestui articol, urmarim sa inventariem parametrii cei mai importanti de care antrenorul trebuie sa tina seama daca vrea sa ii inlesneasca subiectului invatarea. Una din primele probleme puse formatorului, este structurarea continutului pe care il are de pus la dispozitie. De aceea, vom examina avantajele si dezavantajele respective ale invatarii globale si ale celei fractionate. Pentru a ajunge la o
116

anumita eficacitate, invatarea trebuie sa fie, de asemenea, planificata in timp: vom studia deci efectele invatarii masate si distribuite. In enuntarea problemelor puse antrenorului, trebuie retinute, de asemenea, si cele puse de forma de invatare aleasa: vom propune, asadar, o serie de elemente de gndire privind invatarea ghidata, locul si importanta eventualei utilizari a unor modele, a unor demonstratii etc. Vom mai aborda succint interesul pentru invatarea constientizarii rezultatelor de catre sportivi. Va fi necesar sa determinam care este avantajul variabilitatii (sau invariabilitatii) conditiilor de invatare propuse. PLANIFICAREA INVATARII IN TIMP Pentru a spera sa ajunga la o anumita eficacitate, invatarea trebuie sa fie planificata in timp. Invatarea masata este metoda care consta in invatarea de catre sportivi a unei deprinderi sportive oarecare, prin practica, fara pauze intermediare. Spre deosebire de aceasta, invatarea distribuita este metoda care consta invatarea unei deprinderi pe perioade mai scurte, spatiate de niste intervale, in cursul carora sunt invatate alte deprinderi diferite de primul. De fapt, nici o demarcare in sensul strict nu desparte exercitiul masat de cel distribuit: conditia distribuit cu pauze foarte scurte intr-o situatie, putnd corespunde conditiei masat din alta situatie. Totul depinde de lungimea sarcinii. Astfel relativitatea conceptelor trebuie sa fie compensata printr-o definire sistematica a tipului de conditii urmarita, in cazul oricarei situatii de antrenament. Toata problema este de a stii care din aceste doua metode se dovedeste cea mai eficienta si in ce ? Invatarea masata permite oare o mai buna retinere (pastrare) a deprinderii ? Invatarea distribuita, prin prezenta pauzelor, este mai benefica pentru performanta si, daca este cazul care este intervalul favorabil de stabilit intre doua secvente de invatare ? Numeroase experiente, efectuate in anii 1950, au condus invariabil la acelasi rezultat: limitarea pauzelor intre incercari in conditii de invatare masata tinde sa minimalizeze performantele subiectilor, comparativ cu conditiile de invatare distribuita. Se pare totusi ca aceste rezultate pot fi sensibil nuantate in lumina cercetarilor mai recente si in functie de sarcinile care trebuie realizate.
117

INVATAREA DISTRIBUITA S-A DOVEDIT MAI FAVORABILA PENTRU PERFORMANTA La nivelul sarcinilor motrice elementare In sarcinile motrice elementare Pubols (1960) arata ca intr-o sarcina de scris inversat, performanta creste o data cu distribuirea exercitiului. Intr-o sarcina in care trebuie invrtita o manivela, Bilodeau (1954) constata ca existenta unor perioade scurte de repaus permite ameliorarea performantei. La nivelul sarcinilor de adaptare In cazul realizarii unor sarcini de continuare (constnd in mentinerea in contact a unui obiect - stilet pe o tinta mobila), Adams si Raynolds (1954) observa ca performanta se amelioreaza daca perioada de repaus atinge o durata optimala de 30 secunde, dar ca peste aceasta durata nu se mai obtine nici un beneficiu. Dupa invatarea masata In cazul in care subiectii, lucrnd in conditii de invatare masata, trec, dupa o perioada de repaus, la o practica distribuita, se evidentiaza o neta ameliorare a performantei lor (sarcini de continuare), dar numai in toate primele incercari urmatoare. INVATAREA MASATA S-A DOVEDIT MAI FAVORABILA In cazul sarcinilor motrice complexe Cnd trebuie testata o pluralitate de strategii, cnd, in fata unei situatii problema, sunt posibile mai multe alternative de raspunsuri, este necesar ca subiectul sa se antreneze pe o perioada de timp continua pentru a rezolva problema pusa. CELE DOUA CONDITII PAR A FI ECHIVALENTE Fata de retinerea deprinderii invatate Aplicnd niste teste de retinere/memorare la doua grupe de subiecti avnd fiecare o deprindere de dobndit (foot tracking) urmnd una din cele doua conditii de invatare, Withlei (1970) arata ca rezultatele obtinute sunt sensibil identice si nu permit in nici un fel sa se traga concluzia superioritatii uneia dintre conditii fata de cealalta. Fenomenul unei mai bune
118

reminiscente, invocat adesea pentru a justifica eficacitatea mai mare a invatarii distribuite, nu este deci nimerit (figura 1). PROBLEMA PAUZELOR IN CADRUL INVATARII Tocmai am constatat ca nu ne putem pronunta clar in favoarea invatarii masate sau a celei distribuite. Fara indoiala, trebuie luati in consideratie si alti parametrii: in functie de tipul sarcinii de efectuat, de tipul deprinderii de dobndit sau de natura lucrului de efectuat, se pune problema timpului afectat pauzei: de exemplu, niste sarcini motrice, foarte solicitante in plan energetic sau informational, vor necesita privilegierea unei invatari distribuite, spatiata cu pauze mai lungi pentru a favoriza refacerea musculara si / sau a atentiei. Pe de alta parte, este evident ca utilizarea celor doua conditii de invatare amintite si problema lungimii pauzelor stabilite trebuie raportate la nivelurile periodice de motivare a sportivilor respectivi.

Performante (in secunde) 18 16 14 12 10 8 Incercari 5 10 15 20 25 30 35 distribuita masata

Figura 1 INVATAREA TREBUIE SA FIE GLOBALA SAU ANALITICA ?

119

Aceasta problema a structurarii continutului constituie, la rndul ei, obiectul a numeroase controverse istorice. Sa ne amintim ca metoda de invatare analitica a gesturilor sportive a fost foarte multa vreme singura cale preconizata: decuparea deprinderii de dobndit in diferite parti si invatarea in afara de situatie (cum ar fi invatarea miscarilor de bras pe un taburet in afara din apa etc.). Din pacate, se cunosc bine dezavantajele acesteia: deprinderea in ansamblu nu este egala cu suma partilor care o alcatuiesc, iar executia unei deprinderi sportive necesita coordonarea spatiala si temporala a diferitelor sale componente, ceea ce nu permite metoda analitica. In schimb, metoda, daca prezinta avantajul ca plaseaza subiectul in fata constrngerilor spatio-temporale reale ale deprinderii, prezinta, de asemenea, o serie de inconveniente, in cazul in care sarcina de realizat este complexa si alcatuita din mai multe sarcini secundare. Dect sa se transeze arbitrar intre o metoda sau alta, este mai bine sa se examineze problema in raport cu complexitatea sarcinii, pe de o parte si nivelul de organizare cerut in sarcina, pe de alta parte. Complexitatea sarcinii poate fi definita ca ansamblul constrngerilor obiective pe care il prezinta sarcina, insemnnd caracteristicile sale morfologice (lucrarile lui J.P.Famose). Nivelul de organizare in sarcina poate fi considerat ca fiind ansamblul resurselor de organizare pe care subiectul trebuie sa le mobilizeze fata de constrngerile obiective ale sarcinii pentru a le depasi pe fiecare dintre ele, si ansamblul interactiunilor pe care este obligat sa le stabileasca intre diferitele parti ale sarcinii. Singer (1975) avanseaza ideea ca este preferabil sa se utilizeze metoda globala de invatare daca nivelul de complexitate a sarcinii nu este foarte ridicat, in timp ce nivelul de organizare este invers, o sarcina mai complexa va putea fi decupata in diferite secvente cu conditia ca nivelul de organizare cerut intre diferitele sale componente sa nu fie prea ridicat (figura 2). Pe lnga aceste consideratii, utilizarea uneia sau alteia dintre metode este determinata de posibilitatea sau nu de a decupa sarcina: daca aceasta are o durata foarte scurta (sarcina discreta), de ordinul unei secunde (o aruncare in
120

baschet, de exemplu), prin forta lucrurilor este imposibil sa se utilizeze metoda analitica. Daca insa sarcina este mai lunga (sarcina continua) sau daca este alcatuita dintr-o suita secventiala de sarcini secundare (sarcina seriala), devine posibil sa se ia in consideratie o invatare fractionata, avnd in acelasi timp grija sa nu extragem gesturile de invatat din contextul lor spatio-temporar. In fine, este necesar sa amintim natura deprinderii de dobndit, dupa cum e vorba despre o deprindere inchisa sau deschisa.
NIVEL DE ORGANIZARE

RIDICAT
METODA GLOBALA

IN VEDEREA SARCINII

SCAZUT
METODA GLOBALA

NIVEL DE ORGANIZARE

SCAZUT
A SARCINII

RIDICAT Figura 2

Caracterizate de un mediu stabil si de niste constrangeri unic spatiale, deprinderile inchise necesita niste tipare de raspunsuri rigide (serviciul in tenis) a caror obtinere poate, daca este nevoit, sa se faca prin intermediul unei abordari analitice: de fapt, mediul fiind previzibil, necesitatea de control este virtual nula, in sensul ca inceteaza imediat ce jucatorul a analizat caracteristicile spatiale si poate determina in libertate deplina viteza, ritmul, pe scurt desfasurarea temporara a miscarii. In schimb, caracteristicile instabile ale mediului in cazul deprinderilor deschise (constrangeri spatiale si temporare) (o lovitura dreapta de retur in tenis) necesita pregatirea a numeroase tipare de raspunsuri astfel incat sa permita o adaptare permanenta la perturbatiile survenind de la o incercare la alta. In acest caz, invatarea unei lovituri de drepta de retur decupata in diferite faze, echivaleaza cu achizitionarea unui tipar de raspuns rigid care nu va ajuta probabil niciodata, deoarece, in situatia respectiva, lovitura de dreapta de efectuat va trebui modulata in functie de caracteristicile spatio121

temporale ale mediului. In acest caz, metoda globala, in situatie reala, se dovedeste cea mai adecvata. INDRUMAREA INVATARII In general, autorii opun doua tendinte: - Prima, dupa care subiectul, pentru a intelege mai bine si a invata mai bine o deprindere sportiva, trebuie in prealabil sa comita greseli. Acest demers de descoperire prin incercari si greseli recunoaste valoarea pedagogica a greselii, considerand ca invatarea consta in activitatea condusa si desfasurata de subiect pentru rezolvarea sarcinii. O serie de cercetari in neurofiziologie confirma acest punct de vedere, evidetiind importanta, pentru invatare, a fenomenelor de auto-adaptare si auto-organizare a subiectului in mediul inconjurator. - Alternativ, a doua tendinta preconizeaza utilizarea, prin educatie, a procedeelor de ghidare pentru a evita ca sportivul sa comita greseli in dobandirea si realizarea deprinderilor sportive. Ne vom ocupa acum de acestea din urma. AJUTORUL Cel mai clasic consta, la nivelul educatorului, din a ajuta fizic subiectul in realizarea deprinderii, astfel incat subiectul sa reuseasca sa perceapa desfasurarea spatiala si temporala a gestului. Se poate deosebi raspunsul provocat al restrictiei (impins manual bazinul/soldurile si picioarele pentru a ajuta gimnastul sa realizeze o indreptare la bara fixa joasa) sau eliminarea unor deprinderi care consta, de exemplu, in blocarea anumitor segmente in momentul realizarii unei sarcini (in felul acesta se evita ca bratele sa se indoaie din cot la indreptare). DEMONSTRATIA Invatarea poate fi facilitata, de asemenea, prin observare (ghidare vizuala). Demonstratiile, prezentarea de modele, fac parte din aceasta procedura de ghidare; se stie ca invatarea unui gest nou necesita, pe de o parte, intelegerea sarcinii si a obiectivului ei, pe de alta parte, identificarea miscarilor necesare realizarii acesteia. Se stie, de asemenea, ca stabilirea acestui plan de executie permite un raspuns motric cu atat mai adaptat cu cat se bazeaza mai mult pe niste modele vizuale interiorizate de catre subiect. Acesta teorie de modeling ne
122

trimite la ideea ca, in faza cognitiva pentru dobandirea unei deprinderi motrice, prezentarea de modele va facilita aceasta dobandire, procurand subiectului imaginea strategiei de desfasurat si a miscarii de realizat. Acestea nu inseamna insa sa tragem concluzia ca demonstratia este atotputernica: o serie de cercetari arata ca modelingul nu afecteaza cu nimic performanta sportivului (realizarea sa), ci, dimpotriva, modifica in acelasi timp (mai ales in timpul fazelor initiale de invatare) calitatea si eficacitatea strategiilor utilizate si amelioreaza viteza de executie a sarcinii de catre sportiv. Ca procedura, demonstratia este mai mult un model de imitat strict decat un element de ghidare contribuind la constituirea unor referentiale cognitive, necesare oricarei realizari motrice. De asemenea, trebuie sa se insiste: - pe oportunitatea temporara pe care trebuie sa o prezinte demonstratia, adica sa se produca atunci cand sportivul are nevoie de ea; - pe faptul ca o demonstratie trebuie sa aiba o valoare de sursa maximala de informatii pentru subiect; - pe cea mai mare eficacitate a demonstratiilor repetate comparativ cu o demonstratie unica; - pe echivalenta pentru invatare a demonstratiilor concrete sau video. Printre celelalte proceduri destinate sa favorizeze invatarea vom mai mentiona: - antrenamentul verbal prealabil executiei (descriere verbala de catre subiect a diferitelor parti ale sarcinii); - consolidarea motivatiei; - clarificarea obiectivelor sarcinii; aportul consemnelor verbale si al criteriilor comportamentale urmarite. CUNOASTEREA REZULTATELOR Este vorba de o variabila considerata atat de esentiala in invatare inct ea justifica principiul amintit de Leplat (1970): Nu practica este cea care ne invata, ci practica ale carei rezultate sunt cunoscute. Diversitatea formelor pe care le poate capata cunoasterea rezultatelor este reprezentata in figura 3.

123

Data fiind amploarea lucrarilor legate de acest subiect, ne vom limita la studierea feedback-ului ca ghidare in invatare. In prealabil, e necesar sa distingem doua notiuni: - cunoasterea performantei (CP) (1): adica informatiile pe care sportivul le obtine din realizarea motrica respectiva; - cunoasterea rezultatelor (CR): adica gradul de concordanta intre ceea ce s-a urmarit si ceea ce s-a efectuat (obiectiv atins sau nu). Daca informatiile privind rezultatul atins sunt destul de usor accesibile sportivului, cunoasterea performantei este, in schimb, mai dificila. Desigur, educatorul poate descrie sportivul ceea ce acesta a facut in termeni de spatiu, timp etc, dar nimic nu se poate substitui senzatiei data de miscare, adica retroactiunilor chinestezice proprioceptive. Se considera ca dobandirea si controlul miscarii vor fi cu atat mai eficiente cu cat vor fi sprijinite mai mult de infomatii de acest ordin, de preferat informatiilor vizuale. Ele sunt capitale in masura in care ele sunt cele care vor determina sportivul sa modifice, in caz de esec, sau sa reproduca, in caz de reusita, pentru incercarea urmatoare, planul de actiune prevazut initial.

C P C R
INTRINSECA SIMULTANA IMEDIATA EXTRINSECA FINALA DECALATA

124

NON VERBALA VERBALA

VERBALA

NON

TOTALA PARTIALA

PARTIALA

TOTALA

Figura 3 Doua cazuri de figura se prezinta: - sportivul apreciaza dupa aceste informatii ca miscarea nu a fost executata conform prevederilor sale, desi i-au permis atingerea obiectivului prevazut. Educatorul poate, in aceasta situatie, sa analizeze caracteristicile raspunsului neprevazut, dar eficient, astfel incat acestea sa poata fi reprodus ulterior. - el apreciaza ca nici miscarea produsa, nici obiectivul atins nu sunt satisfacatoare: in acest caz, educatorul trebuie sa ajute sportivul sa reconsidere intreaga problema si in special constrangerile ambientale impuse, pentru a ajunge la un plan de actiune eficient. Este necesar sa fie luati in consideratie ca factori importanti: - timpul scurs intre incheierea sarcinii si aflarea rezultatelor, pe de o parte, intervalul inter-incercari, pe de alta parte, (figura 4). - efectul unor activitati intermediare diferite realizate in timpul intervalului inter-incercari. Se pare ca timpul nu afecteaza dobandirea deprinderilor motrice. Cu toate acestea, niste intervale intre incercari foarte scurte (1-2 secunde) se dovedesc ineficiente. C.R.
INTERVAL DE TIMP INTERVAL POST C.R.

RASPUNS MOTRIC INITIAL MOTRIC

Figura4

NOU RASPUNS

125

Pe de alta parte, introducerea de activitati interpolate in timpul intervalului dupa aflarea rezultatelor se dovedeste daunator pentru realizarea motrica, neafectand insa invatarea propriu-zisa. Pentru a incheia, vom mentiona in fine importanta CR-CP asupra motivatiei sportivului (feedback de consolidare). VARIABILITATEA IN PRACTICA Este o chestiune care se pune deseori educatorului: sarcinile trebuie variate sistematic pentru a optimiza performanta sau, dimpotriva, trebuie sa se continue constant si pana la dobandirea invatarii unei deprinderi motrice? Daca sarcina inchisa (mediul stabil), invatarea pare putin sensibila la o variatie de la o incercare la alta. Nu se observa decat usoare efecte datorate unei practici constante la adulti, ceva mai accentuate la copii in situatie de invatare. Variatia sarcinilor de la o incercare la alta, apare insa mult mai eficienta cand este vorba pentru sportiv sa dobandeasca o sarcina deschisa. Intr-adevar, asa cum am amintit mai inainte, caracteristicile spatio-temporale ale unei deprinderi deschise sunt atat de schimbatoare incat este necesar ca subiectul sa fie plasat succesiv in fata diversitatii conditiilor concrete in care se desfasoara deprinderea; aceasta variatie a conditiilor in care se va efectua sarcina permite subiectului sa se adapteze la toate conditiile de mediu posibile si sa dezvolte o intrega gama de tipare motrice de raspunsuri. Cu toate acestea insa, indeosebi pentru subiectul incepator, mediul va putea fi sensibil simplificat astfel incat sa nu se supraincarce sistemul de prelucrare a informatiei subiectului, astfel: -in tenis invatarea loviturii de dreapta pe minge inalta, pe minge joasa, pe retur incrucisat, pe retur in ax, dar pe teren redus. -in sporturi colective: recurgerea la mini-jocuri, apropiate de specialitatea concreta, pentru a regasi intacte conditiile ambientale, dar pe spatii si cu reguli adaptate. ACTIVITATEA MANAGERIALA A ANTRENORULUI Din punct de vedere etimologic, denumirea de management deriva din verbul englezesc to manage = a reusi (a conduce, a dirija, a administra).
126

Ca teorie si practica sistemul de management este de sorginte economica si a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. a) La inceput proprietarul, detinatorul de capital avea un dublu rol si statut; el era proprietarul capitalului si exercita in aceasta calitate si functie de conducere a intreprinderii (organizarea productiei, aprovizionarea tehnico-materiala, desfacerea), rezolvand practic toate problemele. Managementul acestei etape se baza in principal pe intentie, bun simt, fler, traditie si experienta, avand un predominant caracter empiric. b) Pe masura cresterii complexitatii productiei, in perioada de avant a capitalismului monopolist s-a produs un proces de dedublare: conducerea laturii tehnicoorganizatorice a productiei este lasata tot mai mult pe seama unor functionari ai capitalului care nu detin de regula sub nici un titlu capitalul, in timp ce proprietarul de capital ramane antrenat in conducerea directa a laturii social-economice a productiei. In aceasta etapa apar primele incercari in domeniul managementului pe baze stiintifice. c) In etapa actuala de centralizare si concentrare intr-un grad extrem de inalt a capitalului, de dezvoltare accelerata a tehnologiilor si a informaticii, a aparut in mod treptat institutia organizatorilor si conducatorilor profesionisti ai productiei, a managerilor care conduc toate procesele si activitatile. Managerismul s-a dezvoltat ca teorie si practica in primul rand in SUA si s-a extins apoi in toate tarile dezvoltate, devenind un factor important de crestere a eficientei , o stiinta si o arta a actiunii practice. Intr-o exprimare plastica, economistul american Richard Farmer considera ca managementul este unul din factorii esentiali care explica de ce o tara este bogata sau saraca. Teoria manageriala porneste de la ipoteza organizatiei (economice) conceputa ca un sistem deschis, in care mediul intern si cel extern, actioneaza in sensul dezorganizarii sistemului, potrivit principiului entropiei. De aici necesitatea interventiei sistemului managerial si a managerului care asigura existenta si eficacitatea organizatiei. Treptat, datorita eficientei din sfera economica, sistemul managerial a inceput sa fie adoptat si in alte segmente ale
127

activitatilor sociale intre care si sportul si activitatile recreative. A aparut conceptul de "piata a sportului, atata timp cat exista consumatori si produse ale sportului. Produsele sportului sunt o parte a productiei pietei globale, formata din produse corporale si incorporale, fiind deopotriva un important factor de cultura. In multe tari dezvoltate, impactul economic al sportului este deosebit. Spre exemplu, in Marea Britanie, in anul 1992, peste 470.000 de persoane au fost angajate in reteaua sportiva si aproximativ 12 miliarde de lire sterline sunt angrenate in circuitul economic global prin intermediul produselor si serviciilor sportive. Managementul sportului consta in coordonarea tehnicilor, proceselor, a resurselor financiare, materiale, umane, informationale si de timp precum si a situatiilor, problemelor si aspectelor contingente, in scopul cresterii eficientei productiei si schimbului de produse si servicii sportive, precum si maximizarii rezultatelor performantelor in sport. Domeniul de cuprindere a managementului sportului este foarte larg: - sport de placere activitati recreative - sport de intretinere si conditie fizica - sport in scoala - sport in cluburi - sport de elita, sport la nivelul federatiilor si confederatiilor - sport pentru categorii sociale defavorizate (tineri, varstnici, someri, femei, handicapati) - promovarea sportului - marketingul sportului La toate aceste niveluri, procesele de management specifice, sunt conduse de persoane care poseda competente, cunostinte si calitati in organizarea si dirijarea activitatilor managerii. Metodele, tehnicile si procedeele utilizate in procesul managerial insumeaza cunostinte foarte variate din domenii ca: domeniul de specialitate, sociologia, psihologia, economia, pedagogica, marketingul, ergonomia, informatica.

Gama managerilor din sport este larga, ea cuprinzand conducatorii diferitelor organizatii sportive (secretari federali, presedinti si secretari de cluburi sportive, directori de
128

complexe si baze sportive) conducatorii proceselor de pregatire antrenorii de la diferite nivele antrenori federali, antrenori ai loturilor nationale, ai selectionatelor regionale sau locale, antrenori din cluburi si asociatii, profesori specializati in instruirea sportiva a copiilor si juniorilor din scoli etc.
Functiile managementului sunt: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-evaluarea. a) Previziunea consta din totalitatea proceselor si actiunilor prin care managerul stabileste obiectivele esentiale ale organizatiei (grupului) precum si resursele si mijloacele necesare realizarii acestora. Previziunea implica o analiza atenta si profunda a resurselor disponibile, a rezultatelor activitatii trecute, situatii actuale si a scopurilor activitatii. Scopurile stabilite trebuie sa fie precise, pozitive, masurabile, realiste, sa cuprinda termene de realizare si responsabilitati. In functie de durata pe care o vizeaza previziunea se materializeaza in prognoze (planuri de perspectiva), planuri si programe. In fundamentarea planurilor si programelor un rol important il joaca analiza diagnostic a mediului intern si extern al grupului (organizatiei) si indeosebi a mediului concurential. b) Organizarea reprezinta combinarea resurselor umane, materiale si financiare in cadrul organizatiei, ceea ce conduce la structura organizatiei. Se stabilesc activitati necesare pentru indeplinirea scopurilor, standardele de randament, exigentele de calificare, sarcinile si continutul compartimentelor si posturilor. c) Coordonarea este organizarea in dinamica, ca urmarind sa armonizeze deciziile si actiunile individuale si de grup, pe baza previziunilor si sistemului organizatoric stabilite anterior. Necesitatea acestei functii manageriale deriva din dinamismul grup mediu extern si din complexitatea reactiilor individuale (diverse, inedite), din acest punct de vedere managerul fiind confruntat in circa 80 % din cazuri cu situatii noi.
129

Practica manageriala recomanda urmatoarele modalitati de realizare a functiei la coordonare: - stabilirea unui sistem eficient de comunicare in cadrul grupului (organizatiei) care sa incurajeze feed-back-ul. In acest fel managerul se face inteles de catre membrii grupului si in acelasi timp poate intelege mai bine pe fiecare. utilizarea motivatiei in general si in special in sistemul decizional cu efecte asupra calitatii deciziei si preocuparilor privind realizarea practica a acesteia; utilizarea delegarii de autoritate (competenta) sub forma unui raport personal intre manager si membrii grupului; definirea clara a opiniilor, atitudinilor si programelor in scopul asigurarii eficacitatii coordonarii si creearii bazelor practice pentru managementul prin consultare. d) Antrenarea cuprinde totalitatea activitatilor manageriale prin care indivizii sunt atrasi si determinati sa participe la stabilirea si realizarea obiectivelor planificate. Baza psihosociologica a antrenarii o reprezinta motivarea, care consta din satisfacerea necesitatilor si intereselor individuale ale membrilor grupului in procesul realizarii obiectivelor. Exista 3 tipuri principale de motivatii: - motivatiile economice, de ordin material, mijloace de trai, confort, consum; - motivatiile psihologico-afective care includ climatul favorabil de activitate, lipsa tensiunilor si incordarilor, aprecierea data de conducator; - motivatiile sociale necesitati de manifestare, exprimare si recunostere sociala - apartenenta la grup, statut social. Pentru ca functia de antrenare sa actioneze eficient este necesar ca motivarea pe care o fundamenteaza sa fie complexa, diferentiata si graduala. e) Controlul si evaluarea consta in masurarea performantelor si compararea cu obiectivele stabilite, determinand cauzele abaterilor si corectarea lor. Compararea rezultatelor si activitatii desfasurate trebuie sa se faca in functie de un etalon sau criteriu de evaluare. Pentru a fi eficient, controlul trebuie sa fie continu, preventiv si corectiv.
130

Cerintele unui control eficient sunt: - existenta unui sistem informational cu conexiuni inverse (feed-back); - practicarea de catre manager a inspectiei personale si autocontrolului; - efectuarea controlului direct la locul actiunii; - analiza cauzelor abaterilor si tratarea diferentiata a acestora; - existenta unui sistem de control care sa stabileasca in detaliu modul de desfasurare a controlului, obiectul, competenta, procedurile, punctele de control, elementele de evaluare, caile de corectie. Instrumente si mijloace manageriale Conceperea si realizarea unui management eficient, implica folosirea unui ansamblu de sisteme, metode si tehnici manageriale. Metoda manageriala reprezinta modalitatea in care managerul realizeaza procesul managerial, transformand informatiile in actiune cu ajutorul deciziilor, prin armonizarea resurselor cu cerintele si urmarind rezultatele maximale. Prezentam in continuare, pe scurt, cele mai raspandite metode, aplicabile in activitatea sportiva. Managementul pe baza de plan - se stabilesc obiectivele generale si specifice in concordanta cu prognoza evolutiei mediului (intern si extern) si resursele disponibile. Managementul prin rezultate se stabilesc obiectivele de catre manager si apoi tot el le compara rezultatele obtinute, alertandu-se cand se produc abateri si intervenind cu masurile corective necesare. Managementul prin exceptii abordeaza procesul managerial ca pe un proces distinct ca sistem cu intrari si iesiri avand ca element de forta tehnologia informationala. Managerul primeste numai acele informatii care au caracter de exceptie, reprezentand abateri (pozitive sau negative) de la planuri, programe, norme sau obiective prestabilite. Managementul prin obiective este cel mai frecvent utilizat. Se bazeaza pe determinarea riguroasa a obiectivelor pana la nivelul executantilor care participa nemijlocit la stabilirea lor. Metoda mai are in vedere corelarea stransa a recompenselor si a sanctiunilor cu nivelul realizarii obiectivelor stabilite.
131

Managementul participativ consta in organizarea metodica a activitatii fiecarui component al grupului, pe baza unei puternice motivari realizate in special prin stimularea initiativei, creativitatii si aptitudinilor indivizilor si mai putin prin mijloace corective. Managerul repartizeaza colaboratorilor obiective de atins si nu sarcini de executat, oferindu-le posibilitatea de a-si manifesta initiativa si creativitatea. Mangementul prin delegare Modelul Harzburg consta in promovarea relatiilor de colaborare folosind delegarea raspunderii si a competentei, fara desfiintarea ordinii ierarhice. Metoda considera ca cea mai buna cale de a transforma un executant in colaborator independent si interesat in buna desfasurare a activitatii este prin delegare de raspundere. Prin delegare se urmareste atribuirea temporara de catre manager a uneia din sarcinile sale unui colaborator, insotita si de autoritatea si responsabilitatea corespunzatoare, precum si de conditiile necesare pentru a putea actiona cu un anume grad de libertate. Conditii de aplicare: - sa existe incredere in colaboratori; - sarcinile, autoritatea si responsabilitatea delegate sa fie formulate clar si complet; - sa se foloseasca criterii clare si comensurabile in definirea rezultatelor; - sa nu se delege sarcini de importanta deosebita; - controlul sa fie axat pe verificarea rezultatelor si nu pe modul cum sunt realizate sarcinile delegate. Comunicarea in activitatea manageriala Managementul inseamna mai presus de orice, relatii interpersonale, pentru ca a conduce inseamna a comunica, a transmite idei, sentimente, decizii, executantelor si deopotriva a le recepta reactiile, simtamintele, interesele si aspiratiile. Trasatura fundamentala a comunicarii este reciprocitatea bazata pe reactiune feed-back. Cerintele unei comunicari eficiente sunt: - managerul trebuie sa-si precizeze ceea ce vrea sa comunice, sa fie stapan pe sine, sa nu o faca sub imperiul unei emotii puternice; - sa foloseasca o exprimare clara, sistematica prin cuvinte simple, usor de inteles, sa evite vorbaria;
132

- sa cunoasca bine auditoriul si sa-si adapteze exprimarea nivelului acestuia; - sa creeze o atmosfera favorabila comunicarii, caracterizata prin interes, atentie; - sa verifice daca cei care asculta au inteles ceea ce li s-a expus, incurajandu-i sa discute, sa puna intrebari intr-o atmosfera degajata; - comunicarea sa reflecte activ practicile managerului pentru ca indivizii sunt influentati nu de ce spune managerul ci in special de ceea ce face el; - comunicarea sa fie tratata ca proces, sa aiba caracter continuu, fiind o indatorire principala a managerului. Deficiente ale comunicarii: - distorsiunea cauzata de interferente ca pot insoti informatia sau de minusuri ale limbajului utilizat; - filtrajul inteles ca o triere a comunicarilor prin prisma intereselor celui care primeste mesajul; - redundanta, ca efect a supraincarcarii comunicarilor rezultata ca urmare a punerii in circulatie a unui volum foarte mare de informatii. Managerul si echipa manageriala. Echipa manageriala reprezinta un grup de lucru ce se constituie de regula cu caracter permanent, conexat activitatii managerului. In practica sportiva, asemenea echipe manageriale sunt colectivele tehnice ale loturilor, birourilor executive ale federatiilor sau cluburilor sportive, colegiile si comisiile federale. Aparuta ca raspuns la nevoia pe care o resimte managerul de a folosi competenta deosebita a anumitor colaboratori, echipa manageriala indeplineste sarcini de analiza, planificare, organizare sau urmarire a realizarii unor obiective fundamentale ale organizatiei. Avanatajele managementului in echipa: - cresterea competentei in tratarea unor probleme deosebite si adoptarea deciziilor; - perfectionarea sistemului de comunicare manageriala; - motivarea eficienta a colaboratorilor prin incurajarea participarii la decizii; - economisirea timpului managerului.

133

In activitatea practica impreuna cu echipa, managerul nu are obligatia sa adopte toate punctele de vedere ale echipei, ci, pe baza unei analize profunde si critice, el este chemat sa le contureze utilitatea si eficacitatea. El trebuie sa abordeze cu luciditate propunerile si opiniile exprimate si sa le adopte sau sa le respinga numai dupa ce le-a analizat in profunzime. Profilul general al managerului Profesiunea de manager (conducator) reclama un ansamblu de trasaturi de personalitate, aptitudini, competenta profesionala, temperament, caracter si calitati intelectuale, cuprinse intr-un sumum de cerinte de gandire, actiune si comportament care trebuie sa-l conduca la succesul in activitate. Deosebit de important in exercitarea rolului managerului este stilul de lucru al acestuia. Stilul de lucru exprima modul specific, personal de a gandi, a actiona si a se comporta al managerului in procesul de conducere. Pentru a putea actiona eficace, managerul trebuie sa dispuna de o gama intreaga de mijloace economice, juridice si morale precum si de un sistem de metode de convingere sau de constrangere. Este esential insa, ca activitatea sa, managerul sa manifeste spirit de angajare personala si de colaborare. Pornind de la aceste 2 trasaturi fundamentale, in teoria si practica manageriala sunt recunoscute 5 titluri de conducere eficace: Organizatorul stabileste relatii ierarhice corecte bazate pe definirea clara a atributiilor. Insista ca totul sa fie bine organizat si asigura un grad ridicat de interventie a colaboratorilor, influentandu-i pe acestia numai in limite discrete. Evita sa-si manifeste dezacordul si nu se implica in conflicte. Participativul concepe conducerea sub forma unei echipe in care toti se simt solidari cu rezultatele obtinute, colaboratorii avand in permanenta canale deschise pentru a-si exprima liber opiniile. Accepta sa fie influentat si recomanda interinfluentarea, stie sa dea sfaturi utile si in situatii conflictuale se implica si analizeaza cauzele. Intreprinzatorul considera ca rolul sau consta in principal in a conduce pe fiecare colaborator in scopul ca acesta sa obtina cele mai bune rezultate; are o mare influenta asupra
134

colaboratorilor. Accepta competitia si abordeaza cu curaj starile conflictuale. Stabileste relatii ierarhice clare, bazate pe competenta. Realistul stabileste relatii ierarhice bazate pe incredere si respect mutual, adoptand decizii importante numai dupa ce a consultat colaboratorii. Da ordine precise preocupandu-se si de conditiile de aplicare a lor. Nu este agresiv si considera ca influentele reciproce pot asigura autoreglarea sistemului; intervine rar, deoarece aceasta nu i se pare util. Maximalistul considera ca ierarhia trebuie sa faca dovada utilitatii sale. Este convins ca divergentele, influentele reciproce pot genera idei si solutii eficiente, accepta influentele nonformale. Isi gandeste cariera incercand sa obtina rezultate durabile. In opozitie cu aceste stiluri de conducere, exista urmatoarele stiluri de conducere neeficienta birocratul, demagogul, autocratul, oportunistul si utopistul modernist. Toate aceste informatii si date au un caracter general, ele putand fi preluate si adaptate la procesul managerial al sportului, in scopul optimizarii si cresterii eficientei activitatii federatiilor de specialitate, cluburilor si asociatiilor sportive, loturilor nationale si olimpice, precum si a altor organisme sportive din tara noastra. CAPITOLUL VII

PRACTICA IN UNITATILE SPORTIVE BAZA EXPERIMENTARII PREGATIRII STIINTIFICE

Cunoasterea organizarii si functionarii unei unitati sportive , sectie de copii, juniori;

Asistarea si Exersarea didactica sub conducerea mentorului, a unor activitati de observare nemijlocita, simulare si analiza a unor activitati instructiv-educative la nivelul sectiei ; Formarea abilitatilor practice prin activitati didactice de "proba", parti din lectia de antrenament.

135

Sustinerea unor activitati didactice model, condus sportivi in procesul de antrenament si in competiii care vor fi considerate finale, si notate de catre coordonatorul stabilit de catre federatie.

Pentru a atinge aceste obiective specialistii in didactica ramurei de sport au elaborat un portofoliul de practica pedagogica. Lucrarea raspunde necesitatilor cursntului, de a avea un instrument de lucru, util n observarea si evaluarea, ntr-o prima etapa, a activitatii didactice si n proiectarea, n final, a unor activitati didactice tip lectie, de antrenament n principal. Structura portofoliului de practica pedagogica este astfel conceputa pentru a raspunde unor nevoi de initiere n profesiunea didactica a antrenorului. Este necesar sa studiati acest portofoliu cu atentie nainte de nceperea practicii pedagogice pentru a fi deja familiarizati cu notiunile vehiculate si cu logistica actului didactic impus de ORIENTAREA METODICA A FICAREI FEDERATII SPORTIVE si, de asemenea pentru a exploata n mod optim materialele si informatiile pe care le contine. Gradul de elaborare a acestor materiale este de complexitate medie si tine cont de stadiul initiatic al pregatirii sportive a Dv. ca fosti sportivi de performanta ,beneficiari ai stagiului de practica si utilizatori ai cunostiintelor teoretice primite la cursuri . n ceea ce priveste structura, lucrarea cuprinde precizari privind cadrul legal al desfasurarii practicii pedagogice, modele de fisa de asistenta (care pot fi adaptate de catre cursanti tipurilor de lectii de antrenament asistate prin omiterea anumitor termenii si/sau adaugarea altora, respectiv prin focaliazarea treptata pe anumite componente ale actului didactic, cum ar fi "aparatelor ajutatoare, a lucrului cu greutati, al elemetelor acrobatice si de lupta, etc." "Ce tipuri de exercitii au fost utilizate n lectie?", "ce resurse materiale si echipament au fost utilizate?",pentru ca mai trziu sa se treaca la analiza planurilor de lectii si la folosirea integrala a fiselor de asistente. Modele de structuri-cadru de proiecte ale lectiei de antrenament (care cuprind, deci, doar jaloanele structurale necesare, de asemenea adaptabile creator situatiilor didactice, modele care dau posibilitatea modelarii lor constructive),. Modele individuale pe sportivi vor insoti fisa de autoevaluare, necesare att n discutiile intercolegiale cu antrenorul dupa asistentele la ore, dar si n autoaprecierea propriilor lectii (de proba, finale). Sunt alocate spatii pentru modele de planificare calendaristica (anuala si semestriala) si atit pentru un proiectul semestrial, anual cit pentru elaborarea lucrari finale a Diplomei de absolvire.
136

Multe din aceste documente scolare cuprind si scurte note de subsol explicative. De asemenea exista un model de fisa de caracterizare psihopedagogica, pe care cursantul trebuie sa-l completeze, intervievnd sportivii n timpul antrenamentului si al copmpetitiei. Dorim sa subliniem n mod expres faptul ca aceste materiale , sunt produsul unor work-shop-uri pe probleme de didactica disciplinelor, de formare a antrenorilor, de elaborare a unor materiale pentru aplicarea mai asidua a metodelor activ participative elaborate de catre federatiile sportive, sau sunt produsul unor antrenori, de diferite specialitati romni,si straini care au elaborat materiale de specialitate care circula n mediile sportive n mod frecvent si care le-au propus pentru discutii colegilor cu ocazia unor work-shopuri. Ele s-au diseminat n rndul antrenorilor si circula liber. Mentionam ca datorita calitatii si utilitatii lor ca instrumente de lucru pentru o mai buna gestionare a procesului de nvatare si datorita caracterului de noutate nu am putut sa omitem de la discutie unele materiale ca :Teoria si metodica Antrenametului sprtiv a execelentului autor Tudor O Bompa ,Pedagogia Sportului , Periodizarea Antrenamentului cit si a celorlalte manuale ale scolii. Pe de alta parte nu am dorit ca practica pedagogica sa fie destinata numai formarii initiale a cursantiilor, urmarind ca n didactica disciplinei sa vehiculeze doar informatia clasica, nucleul dur al disciplinei, am urmarit ,sa se ralieze o instruire moderna pe baza noutatilor aparute in fenomenul sport, cit si in procesul de nvatamnt sportiv, care n mare parte utilizeaza cunostintele Stintei Sportului,deja aplicate in procesul modern de formare a noii categori de antrenori.

Mini-ghid de practica pedagogica

Veti lucra n grupe si trebuie sa frecventati orele de Asistentele la orele predate de antrenorii vostri practica tot timpul mpreuna, ca o echipa. O alta fac parte din programul vostru de formare si abordare va face ca practica sa nu fie eficienta trebuie sa fie urmate de discutii intercolegiale si de feed-back constructiv. Nu ezitati sa va sprijiniti unii pe ceilalti. Veti fi ndrumati de catre un antrenor care are aceasta Trebuie sa tineti o evidenta completa a calitate atestata printr-o delegare primita din partea practicii pedagogice. Acest lucru va este federatiei. facilitat de portofoliul de fata. El cuprinde si 137

un raport final asupra progresului pe care l-ati facut. Acest raport este un document important si se ataseaza la examenele finale ale anului I si II. Antrenorul - mentor, lucreaza n parteneriat pentru Spre sfrsitul practicii pedagogice va trebui sa formarea Dv. si tin permanent legatura pentru atingi o serie de obiective de predare. Acestea satisfacerea nevoilor Dv. de formare didactica , cu sunt consemnate n carnetul de practica. Ele conducerea federatiei si a scolii.. sunt standardizabile dupa gradul de ndeplinire a acestor obiective si cuantificabile prin note. Orele de asistenta vor fi stabilite de comun acord cu Carnetul de Practica va fi folosit n evaluarea antrenorul - mentorul n functie de orarul acestuia si al lectiilor tale asa cum este folosit pentru toti Dv. O data acest lucru stabilit dati dovada de antrenorii. El se prezinta sub forma unei grile corectitudine si profesionism si respectati ntelegerile. de evaluare. Cnd veti fi antrenorii nu veti putea lipsi de la ore. Dorim sa manifestati flexibilitate pentru a putea beneficia din plin de aceasta experienta. Exista o planificare legata de experienta voastra de Notarea dupa grila de evaluare formare initiala. Este proiectata n asa fel nct sa va NOTA-DESCRIERE asigure preluarea responsabilitatii treptate a predarii 10- foarte bine, 9 destul de bine, 8 bine, pna la asumarea ei completa. Veti preda la nivele si grupe diferite si va trebui sa asigurati mpreuna cu 7 satisfacator, 6 - nesatisfacator mentorul abordarea unei game variate de lectii (de exemplu lectii de formare de deprinderi, de Amintiti-va ca sunteti un musafir n sectia perfectioare tehnica, de condos si stability tactica de unde faceti practica pedagogica. Sunteti concurs etc.). n total sunt prevazute 2.200 de ore de privilegiati de directorul unitatii sportive , de practica, n care veti exersa proiectarea didactica, catre antrenorii sectiilor sportive.care au observarea, participarea la feedback, familiarizarea cu aceptat ca voi sa participati la viata sportiva. programa disciplinei sportive si cu activitatea de la nivelul sectiilor pina la nivelul loturilor de sportivi ,etc. Se va pune accentul pe aspectul FORMATIV al Va recomandam : practicii pedagogice, veti fi ndrumati, nu judecati. - Sa va purtati politicos n orice mprejurare ; Veti fi ncurajati sa va autoevaluati n scopul de a - Sa adoptati o atitudine profesionala ; prelua responsabilitatea formarii voastre. - Sa ncercati sa ntelegeti viata sectiei si sa contribuiti la aceasta ntr-un mod pozitiv ; - Nu uitati sa va prezentati ori de cte ori este nevoie (inclusiv cnd conduceti antrenamentele sectiei). - Adoptati o tinuta decenta, corespunzatoare statutului profesional al antrenorului.

CAPITOLUL VIII STRUCTURA SISTEMULUI DE INVATAMNT SPORTIV IN CONFORMITATE CU LEGILE SI

138

DIRECTIVELE COMUNITARE (UNIUNEA EUROPEANA) CONVENTII, REZOLUTII SI RECOMANDARI EUROPENE (CONSILIUL EUROPEI)

Explozia gigantica a performantelor sportive din ultimii 15 ani, a constituit un punct de cotitura in definirea unor strategii nationale si internationale privitoare la obiectul si continutul fenomenului social pe care il reprezinta SPORTUL in societatea moderna contemporana.
Eforturile si interesul unor cercetatori izolati in prima faza, au fost sustinute de forurile internationale de specialitate C.I.O., federatii internationale, centre si institutii de resort nationale, urmarindu-se clarificarea problematicii pentru dezvoltarea teoriilor si integrarea stiintelor care au ca obiect activitatea sportiva intr-o stiinta unitara cu obiect de sine statator stiinta sportului. Stiinta sportului are in prezent obiect de cercetare autonoma, (fenomenul sport obiect formal) ; concepte si metode de cercetare specifice, (derivate din criteriile stiintifice ale altor stiinte) si o terminologie stiintifica proprie. Teoria antrenamentului, medicina sportiva, pedagogia, psihologia, sociologia, biomecanica, informatica, jurnalism sportiv, instalatii si echipament sportiv au constituit centrul de greutate al cercetarilor, continutul acestora caznd sub incidenta restructurarii si modernizarii, in concordanta cu evolutia performantelor sportive. Stiinta antrenamentului, teoria antrenamentului, antrenamentul sportiv, antrenoriatul, antrenorul, competitia, sportul de performanta, sportul de inalta performanta, performanta, motivatia de reusita, medicina sportului sunt doar unele din componentele care fac obiectul de studiu al celor care se apleaca cu pasiune pentru reglementarea nationala si internationala a Fenomenului Sport. Aceste preocupari si idei noi din viata sportiva internationala au patruns greu in tara noastra unde se manifesta inca un conservatorism greu de inteles, care are
139

rezultate nefaste in perfectionarea sistemului national privitor la formarea noilor generatii de specialisti, cu precadere antrenorilor pe ramuri de sport. Pornindu-se de la locul central de decizie si conceptie pe care il are antrenorul in cadrul Stiintei sportului ca Persoana competenta (expert) care dirijeaza (trains) sportivii in antrenament si ii conduce (coaches) in competitie formarea acestora impune: in plus, pe lnga cunostintele si aptitudinile necesare oricarui profesor de educatie fizica, antrenorul trebuie sa posede cunostinte tehnice specifice domeniului sau de specialitate pe baza unei educatii adecvate, (sportivi de inalt nivel) experienta personala in antrenamente si competitii. Pornindu-se de la aceste precizari, coroborate cu cerintele Antrenamentului Sportiv, la baza formarii si atestarii acestora, se afla prevederile federatiilor sportive in concordanta cu strategia generala a fiecarei discipline sportive, definitivata de catre M.T.S. Formarea se realizeaza prin selectia celor mai valorosi sportivi care urmeaza un proces de pregatire universitar si nonuniversitar. In formarea universitara federatiile se implica si impun cerintele teoriei, metodicii si practicii antrenamentului sportiv, iar in formarea nonuniversitara dirijeaza si conduc, prin cei mai valorosi anternori, procesul de invatamnt. Sistemul de invatamnt sportiv este configurat in conformitate cu Legile si Directivele Comunitare (Uniunea Europeana) cu Conventiile, Rezolutiile si Recomandarile Europene (Consiliul Europei) si cu intentia de conservare a caracteristicilor nationale ale sistemului ce functioneaza in prezent in Romnia. El reprezinta o structura noua pentru pregatirea specialistilor domeniului sport asa cum este el utilizat in sistemele sociale ce se bazeaza pe economia de piata. Proiectul de Sistem National al Stiintei Sportului se doreste a constitui un cadru general deschis de formare a activistilor (termenul considerat in sensul de a fi activ/ participativ/ implicat/ responsabil) domeniului sport, prin care sa poata fi asigurata alternativa profesionala (oferta) care sa corespuna cu tot mai larga varietate a solicitarii, (comanda sociala) venita din partea individului sau a grupurilor de indivizi interesati de a face investitii financiare si de timp intr-un domeniu al sportului ce asigura o perspectiva socio-culturala-economica vasta.
140

Sunt incluse in acest sistem progresiv att pregatirea nonuniversitara ct si formarea universitara, cu obiectivul declarat al accesibilitatii la nivelul cel mai inalt de calificare profesionala, dar si a colaborarii voluntare neretribuite. Pentru a fi credibil, acest proiect a luat in considerare cele mai noi evolutii si studii, ce ar trebui sa stea la baza actiunilor organismelor, organizatiilor si institutiilor de la nivel local, regional si central al domeniului sport. La nivel European se constata o preocupare crescnda pentru obtinerea consensului privitor la luarea deciziei privind aparitia unei Directive dedicate exclusiv ocupatiilor (meseriilor) in relatie cu sportul. La nivel National se constata o sporire a interesului pentru formarea si perfectionarea persoanelor care muncesc in interiorul domeniului sport, chiar daca acesta este denumit sub mai multe moduri. In ultimii ani s-au manifestat tot mai multe tipuri de astfel de actiuni, in principal din partea sectorului nonguvernamental NGO (public si particular), fapt care a condus la o reactie pozitiva a organismelor guvernamentale (GO), ce trebuie sustinuta sub toate formele. Consideram ca este necesara adaptarea grilei nationale, in prezent in vigoare, in sensul respectarii continutului si denumirilor utilizate in Documentele Europene, pentru a facilita demersurile facute, sau care se vor face, pentru recunoasterea inter-state a diplomelor atestnd calificarea profesionala. Consideram ca este necesara asumarea responsabilitatii organismelor de la nivel central pentru sustinerea initiativelor (inca izolate) venite din partea unor persoane publice sau private privind stabilirea unei viziuni general comune asupra domeniului sport si pentru completarea spatiilor goale din formele de manifestare ale activitatilor sportive, lasate mostenire de conceptia pedagogista - unilaterala - a formarii omului nou -supus si docil. Mesajul lansat fiind unitate prin diversitate conceptuala si subsidiaritate in relatiile dintre structurile guvernamentale si cele non-guvernamentale. La baza elaborarii structurii invatamntului sportiv stau : Documentele oficiale emise de Uniunea Europeana si Consiliul Europei referitoare la formarea personalului care desfasoara o activitate permanenta sau periodica in domeniul sport.

141

Documente au fost elaborate si difuzate prin Reteaua Institutiilor Europene de Stiinta Sportului (ENSSHE / REISS) a Uniunii Europene (Londra, Marea Britanie). a) European Structure for the 5 levels of Coaches Training. 1. (Proposition presented by the European Network of Sport Sciences Institutes, Reiss) b) European Net 1. University Institutes in Sport Sciences in Europe 2. Non - University in Sport Sciences in Europe c) European Doc 1. Doctoral Students in Sport Sciences in Europe Documente difuzate prin Reteaua Ofiterilor cu Informatia Sportiva (SIONET) a Comitetului Director pentru Dezvoltarea Sportului, Divizia Sport a Consiliului Europei si de Centru pentru Informatia Sportiva al Consiliului Europei, Clearing House, (Bruxelles, Belgia). a) The Council of Europes Work on Sport 1967-1991 (vol 1& 2) b) The Council of Europes Work of Sport 1992-1996 c) Commitet for the Development of Sport (CDDS) (Annual report of the CDDS for 1997. Strasbourg, March 1998) Natura sistemului de pregatire: Sistemul de pregatire al antrenorilor este diferit in fiecare stat al U.E. In unele dintre ele predarea se transforma intr-o abordare teoretica si / sau academica, dar in oricare predarea se bazeaza pe experienta profesionala. 2. Structura Europeana sugerata pentru pregatirea antrenorilor. Se bazeaza pe: - defineste diferite nivele de pregatire, in raport cu starea de fapt curenta a cursurilor de pregatire relevante din Europa si cu textele legislative ale Comunitatii Europene (Directivele 89/48/CEE, 95/51/CEE si Decizia 85/368/CEE). 1.

142

- stabileste standardele europene pentru conditionarea admiterii la pregatire, durata minima si recunoasterea, - defineste profilul profesional al unui antrenor in diferitele nivele ale pregatirii, prin descrierea sarcinilor si a principalelor cmpuri de activitate pentru fiecare nivel. - defineste competentele si cmpurile de cunostinte potrivit sarcinilor si activitatilor antrenorului; - subliniaza liniile delimitative ale modulelor europene ce corespund profilului profesional, asa cum acesta a fost definit pentru fiecare nivel de pregatire. Progresia si abordarea pentru pregatirea antrenorilor: Cmpul de actiune al pregatirii antrenorilor, care sunt insarcinati in primul rnd cu performanta de inalt nivel, trebuie sa ia in consideratie faptul ca exista abordari diferite, dar complementare, ce tin cont de varietatea cmpurilor antrenamentului, cum ar fi: - antrenor instruit pentru conducerea antrenamentului tehnic - antrenor instruit in stiintele si teoriile antrenamentului sportiv - antrenor care va fi responsabil cu managementul sistemelor de antrenament si al structurilor Recunoasterea si certificarea calificarii si atestarii in meseria de antrenor este de competenta organizatiilor guvernamentale definite cu responsabilitatea si conducerea domeniului sport: - Recunoasterea reciproca a rolurilor importante jucate de sectoatrele universitare si non-universitare in formarea antrenorilor, revin in responsabilitatea federatiilor sportive nationale; - Unitatile de specialitate aflate in componenta organismelor guvernamental mandatate, au responsabilitatea reprezentarii si implementarii deciziilor emise Resortului European de Stiinte a Sportului pentru tarile comunitare si extracomunitare. Cmpul de activitate a fost formulat pentru a: - stabili mijloacele pentru analizarea variatelor sisteme de instruire a antrenorilor din fiecare stat al U.E. - usura convergenta diferitelor sisteme de pregatire.
143

- usura mobilitatea antrenorilor in interiorul diferitelor state ale U.E.

ORGANIZAREA STRUCTURILOR DE CALIFICARE

In statele U.E., sistemul de calificare construieste gradat competenta si responsabilitatea profesionala, datorita unui sistem cu nivele evolund de la 1 la 5. Calificarea corespunzatoare fiecaruia dintre cele 5 nivele de pregatire este acordata in cooperare cu autoritatile sportive competente, in fiecare stat. Persoanele calificate au permisiunea de a trece de la un nivel la altul Diferitele institutii implicate in pregatirea (instruirea) antrenorilor trebuie sa coopereze. Admiterea la nivelele 3,4 si 5 este deschisa oricarui antrenor, pe baza urmatoarelor proceduri: a) confirmarea experintei si/sau profesionala in antrenorat. b) recunoasterea cursurilor de pregatire parcurse anterior (calificare, durata continut) c) test de admitere bazat pe cerinte standard specifice pentru fiecare nivel. Instruirea este continua de la nivelul 1 pna la 4. Nivelul 5 incepe o data cu inmatricularea in universitate, fara a avea obligatia de a completa nivelele inferioare. Totusi, anumite state pot lua in considerare in scopul determinarii criteriilor de admitere si nivelele 3 sau 4. Trebuie planificate legaturi de la nivelele 4 la 5, si de 5 la nivelele 4 si 3 (pentru candidatii care nu urmeaza un curs specializat in sport, pe durata studiilor universitare). Universitatile si Academiile de Sport ce acorda diploma de nivel 5 pot oferi credite si exceptari candidatilor ce trec de la nivelul 4 la nivelul 5. Cerintele de durata minima, pentru diferitele nivele de pregatire, nu sunt reprezentate doar prin ore in contact direct (cursuri de clasa ci si prin invatamntul practic efectuat de regula pentru sportivii de inalt nivel la locul de pregatire, lot-club). - invatamnt modular (Open Univesity, Scoli, Academii) Nationale de Antrenori.
144

invatamntul la distanta, pentru structura federala validarea si recunoasterea experientei practice/profesionale in antrenorat pot fi luate, de asemenea, in considerare, pentru scurtarea timpului practic. Cmpul de activitate al structurii: In ideea de a asigura anumite orientari, cmpul de lucru a fost determinat pentru nivelele 3,4 si 5, prin specificarea urmatoarelor puncte: - Rolul antrenorului: este nivelul sau de autonomie si responsabilitate (contract). - Sarcini: este definirea rolului principal al antrenorului. - Sfera de activitate: actiunile realizate de catre antrenor. - Cmpul de competenta: principalele cmpuri de investigare necesare functiei de antrenor. - Competente specifice: reductia unui cmp larg de competente. - Conditii de admitere: conditiile cerute unui candidat pentru a se inregistra la un anumit nivel. - Durata pregatirii: trebuie sa includa: instruire teoretica si practica cursuri de instruire urmate pe teren experienta profesionala: a) antecedente sportive b)experienta anterioara - Evaluare si certificare: In acest moment nu exista nici un punct de referinta in structura cmpurilor de cunostinte cerute fiecarui nivel, totusi definirea competentelor specifice ofera un ghid cam cum ar trebui sa fie aceste cmpuri. Pe durata medie, activitatea REISS poate fi considerata ca ajuta la convergenta cursurilor de pregatire europene. In prezent, se accepta ca fiecare stat isi va determina modul in care se vor stabili disciplinele care sa sprijine cmpul de activitate.
-

SISTEM DE DEZVOLTARE SI MONITORIZARE Se propune sa fie pus la punct un sistem de dezvoltare si monitorizare pentru a urmari implementarea cmpului de activitate sugerat de U.E. Un asemenea sistem va fi coordonat
145

de Institutele de Stiinta Sportului ale Comitetului European pentru Antrenorat, si va avea urmatoarele functii: 1. Sa urmareasca eficienta cmpului de activitate sugerat in contextul implementarii acestuia in U.E. si sa asigure amendamente ori de cte ori este nevoie; 2. Sa urmareasca nivelul si progresele tuturor cursurilor si initiativelor declansate de catre Institutele de Stiinta Sportului ale Retelei Europene. 3. Sa asigure organelor competente mijloace pentru a face mai usoara recunoasterea diplomelor, avnd in minte in permanenta ideea mobilitatii fortei de munca. LEGISLATIA UNIUNII EUROPENE A. Ordinele privind sistemul general de recunoastere a pregatirii profesionale. Prima Directiva (89/48/CEE) acopera diplomele de studii inalte, acordate dupa completarea unei perioade minime de trei ani de pregatire profesionala. A doua Directiva (92/51/CEE) se ocupa de nivelele de pregatire care nu au fost acoperite prin sistemul initial general. Acesta este sistemul care corespunde invatamntului superior de scurta durata, invatamntul post-liceal (forma scurta sau forma lunga) fiind posibil de a se completa prin pregatire profesionala sau experienta practica. Cele doua Directive divid perioada de pregatire pentru ocupatii (profesii, meserii) permanente, in trei nivele : Nivelul 3: Diploma - incepnd dupa 1 (primul) sistem general; este acordata ca o completare a pregatirii post-liceale si are o durata de cel putin 2 ani. Nivelul 2: Diploma - incepnd dupa 2 (al doilea) sistem general; este acordata ca o completare a pregatirii postliceale si are o durata de cel putin 2 ani. Nivelul 1: Certificat - incepnd dupa 2 (al doilea) sistem general; este acordata ca o completare a pregatirii liceale (curs de minimum 1 an). - categoria a 5 a (1 in sistem european).
146

B. Structura europeana profesionale (85/368 CEE)

pe

nivele

pregatirii

In scopul de a oferi o structura de pregatire pentru ocupatiile in relatie cu sportul, a fost luata o decizie a Consiliului Ministrilor Europeni pentru Educatie (16 iulie 1985), in legatura cu recunoasterea calificarii prin pregatire profesionala in interiorul statelor membre ale Comunitatii Europene. Dorind recunoasterea varietatii de sisteme de pregatire din statele membre, aceasta decizie a Consiliului stabileste nevoia de convergenta a politicilor privind pregatirea profesionala. A fost stabilita, ca punct de referinta, o structura a nivelelor pregatirii profesionale, care constituie primul pas spre acordarea intre diferitele state membre a calificarii profesionale, inaintea oricarei schimbari a statutului muncitorilor (vezi anexa 1). SISTEMUL GENERAL DE RECUNOASTERE A DIPLOMELOR SI CERINTELE DE ADMITERE LA PREGATIRE, DURATA MINIMA SI CONFIRMAREA CURSURILOR DE INSTRUIRE A ANTRENORILOR PE 5 NIVELE

Directiva 89/48/EEC si nivelul V (I si II in Romnia) al instruirii antrenorilor:

Pregatirea pentru antrenorat Nivelul V (I-III in Romnia) Evaluarea si titlul acordat: -examinarea cunostintelor teoretice si capacitatilor practice in antrenorat; - diploma (acordata de autoritatile competente). Cerinte pentru admitere: - diploma a invatamntului secundar sau certificat ce permite accesul la studii superioare; - experienta practica in sportul ales. Directiva 89/48/EEC In contextul acestei Directive trebuie aplicata urmatoarea definitie: Diploma, orice diploma, certificat sau alta evidenta a unei calificari formale sau orice seturi de astfel de diplome, certificate sau evidente: - care este acordata de catre o autoritate competenta a unui stat membru, desemnat in concordanta cu propriile legi, reglementari sau hotarri

147

Durata minima: a) 8 semestre, 2400 de ore (4 ani de studii universitare; postliceale; 7 ani activitate ca antrenor) ** 1200 ore de pregatire de baza in stiintele sportului; ** 1200 ore de pregatire specifica in sportul ales. b) 2 ani de experienta practica in antrenorat (validata de autoritatile competente)

administrative; - care dovedeste ca detinatorul a finalizat cu succes un curs postliceal cu o durata de cel putin 3 ani, sau echivalentul unei parti din aceasta durata, la o universitate sau institutie de invatamnt superior sau alta institutie de nivel similar si, unde este cazul, ca a finalizat cu succes pregatirea profesionala ceruta suplimentar de catre cursul postliceal, si care dovedeste ca detinatorul are calificarea profesionala ceruta pentru inceperea sau continuarea unei profesiuni regulate in acel stat membru.

NOTA: Cerintele Directivei au fost amplificate pentru a asigura natura specifica a antrenoratului ca ocupatie: * conditiile de admitere: - experienta practica in sportul ales, este esentiala pentru a putea profesa cu succes. * durata minima: - ca regula generala, pregatirea de nivel universitar in stiinta sportului implica 4 ani; este logic ca durata minima de referinta sa fie de 4 ani. - experienta profesionala, este un aspect important al antrenamentului; textul stipuleaza , in acord cu acesta, necesitatea unei experiente practice in antrenament la toate nivelele de pregatire. Directiva 92/51/EEC si nivelul IV al instruirii antrenorilor:
Pregatirea pentru antrenament Nivelul 4 Evaluarea si titlul acordat: -examinarea cunostintelor teoretice si capacitatilor practice in antrenament; -diploma (acordata de autoritatile competente). Cerinte pentru admitere: -certificat pentru nivelul III; Directiva 92/51/EEC In contextul acestei Directive trebuie aplicata urmatoarea definitie: Diploma, orice diploma, certificat sau alta evidenta a unei calificari formale sau orice seturi de astfel de diplome, certificate sau evidente: - care este acordata de catre o autoritate competenta a unui stat membru, desemnat in concordanta cu propriile legi, reglementari sau hotarri

148

administrative; - care dovedeste ca detinatorul a finalizat cu succes un curs postliceal cu o durata de cel putin 1 an, sau echivalentul unei Durata minima: a) 600 de ore (800 de ore in Romnia); parti din aceasta durata; b) 2 ani de experienta practica in Printre conditiile de admitere, ca antrenament (validata de autoritatile regula generala, este si finalizarea cu succes a invatamntului liceal-conditie competente); de admitere la universitate sau c) 800 de ore pe an in Romnia; invatamntul superior si pregatirea d) 3 ani experienta in Romnia. profesionala care poate fi o conditie suplimentara la acel curs postliceal.

NOTA: Cerintele Directivei au fost amplificate pentru a asigura natura specifica a antrenoratului, ca ocupatie: * conditiile de admitere: - certificatul de nivel III este propus sa completeze/inlocuiasca diploma/certificatul invatamntului liceal; * durata minima: - durata minima de referinta este considerata: 1(un) an pregatire teoretica si practica a fost suplimentat cu 2 (doi) ani de pregatire practica vocationala (ocupationala), ce urmeaza a fi completati inainte sau, partial, pe timpul desfasurarii cursului.

Directiva 92/51/EEC si nivelele 1-3 ale instruirii antrenorilor

Pregatirea pentru antrenorat Nivelele 1-3 (3-5 in Romnia) Evaluarea si titlul acordat: -examinarea cunostintelor teoretice si capacitatilor practice in antrenorat; -certificat nivelele 3-5 (in Romnia) (acordata de autoritatile competente). Directiva 92/51/EEC

In contextul acestei Directive trebuie aplicata urmatoarea definitie: Diploma sau certificat: evidenta de invatamnt si pregatire sau orice seturi de astfel de evidente: -sunt acordate de catre o autoritate competenta a Cerinte pentru admitere: unui stat membru, desemnat in -experienta practica in sportul ales; concordanta cu propriile legi, -certificate de nivelul 1 si 2 (acolo reglementari sau hotarri 149

unde sunt incluse in sistemul national administrative. de formare a cadrelor). -care dovedeste ca detinatorul, dupa ce a urmat invatamntul liceal, a finalizat cu succes un curs de formare sau pregatire urmat la o institutie Durata minima: educationala sau practica sau la locul de munca, sau combinat, institutie de a) 300 de ore; invatamnt si locul de munca si, complementar unde este cazul, pe b) 2 ani de experienta practica in baza probelor (testari) sau a practicii antrenorat (validata de autoritatile profesionale cerute suplimentar la competente). acest curs sau probelor (testelor) si practicii profesionale cerute suplimentar la acest curs secundar.

In loc de concluzii: Trebuie notat faptul ca Directiva nu ofera detalii pentru conditiile de admitere la pregatire si nici durata minima pentru nivelul 3. In concordanta, referirile la nivelul 3, a Scalei Europene propuse, au fost formulate in lumina situatiei europene in ceea ce priveste cursurile de formare a antrenorilor din diferitele state membre. SCHEMA EUROPEANA PENTRU ACREDITAREA FORMARII CONTINUE A ANTRENORILOR Europenizarea programelor de formare poate fi obtinuta in mai multe moduri: a) Standardele europene trebuie luate ca punct comun de referinta. b) Trebuie sa fie asigurata mobilitatea personalului de formare si a antrenorilor ce sunt parte a programelor nationale de formare existente. c) Este necesara introducerea Cursurilor Europene de Formare. 1. Primul aspect, a carei importanta este unanim recunoscuta, trebuie sa favorizeze att procesul ct si pregatirea Manualelor pentru Antrenorat.

150

2. Al doilea aspect, (mobilitatea) este realizata prin intelegeri bi-(multi)-laterale intre organizatiile responsabile cu formarea, cu sprijinul organelor responsabile pentru recunoasterea calificariilor in domeniul interesat. Aceasta mobilitate este esentiala, deoarece nu exista nici un substitut pentru contractul direct. 3. In ceea ce priveste cel de al treilea punct, trebuie facute eforturi pentru organizarea de cursuri de formare integrate la diferite nivele. Sistemul formarii continue a antrenorilor - Diploma europeana nivel B = categoriile 5 si 4 in Romnia (categoriile 1 si a 2 a in sistem european); Directivele CCE 89/48 pentru nivelul 5, Directivele CCE 92/51. - Diploma europeana nivel A = categoria 3 in Romnia (categoria a 3a in sistem european); Directivele CCE 92/51 - Diploma europeana Pro = categoriile 1 si 2 in Romnia (categoriile a 4a si a 5a in sistem european); Directivele CCE 92/51. Directivele CCE si sistemul general de recunoastere a diplomelor (l.fr. anexa 2 si anexa 2a adresa lb. engleza U.E.F.A.)

FORMAREA SI PREGATIREA CONTINUA A ANTRENORILOR

Formarea si perfectionarea corespunzatoare a antrenorilor, alaturi de informarea lor continua, reprezinta conditii de baza pentru ca ei sa-si poata indeplini cu profesionalism (competenta si competitivitate) misiunea incredintata de societate. Componenta formativa se impune ca un element hotartor in trinomul de aur (vocatie, motivatie, educatie) al reusitei profesionale. Problemele formarii si perfectionarii permanente profesionale, recunoscute ca o suita formata din trei trepte pregatirea de initiere, pregatirea de formare si pregatirea de exercitare - sunt larg dezbatute pe plan mondial, de unde

151

preocupari sustinute pentru a gasi cele mai potrivite cai si mijloace de solutionare a lor. Infiintarea unor societati stiintifice internationale cu preocupari si responsabilitati in domeniul stiintei sportului precum Comisia de Sport (Directia X a C.E.) si Resortul European a Institutelor Stiintei Sportului - Uniunea Europeana alaturi de institutionalizarea unor societati nationale de stiinta a sportului - cu permis in cadrul unor congrese, simpozioane, reuniuni, etc - formularea unor idei ce s-au materializat intr-o serie de documente elaborate prin Directive Comunitare ale Uniunii Europene si Conventii si Rezolutii ale C.E. Recomandarile forurilor europene, urmaresc elaborarea unor structuri unitare cu intentia de conservare a caracteristicilor nationale ale sistemelor de formare continua a antrenorilor ce functionau in tarile europei. In conformitate cu Recomandarile C.E. si Directivele Uniunii Europene emise in baza ideilor formulate si materializate printr-o serie de actiuni organizate de catre comitete de experti, intruniri si conventii interguvernamentale si intre organizatiile profesional constituite in domeniul sportului, au condus la elaborarea unor planuri corespunzatoare de formare, perfectionare si pregatire continua a antrenorilor si a specialistilor domeniului sport. Aceste documente cuprind o serie de linii directoare pentru recunoasterea internationala a calificarii si promovarii antrenorilor dintre care mentionam: - calificarea in meseria de antrenor are ca punct de plecare componenta vocationala impusa de selectia viitorilor specialisti din rndul practicantilor sportului; - perfectionarea are sarcini concrete si se organizeaza prin programe anuale de catre unitatile sportive; guvernele prin organizatiile mandatate cu responsabilitatea domeniului sport vor creea infrastructura necesara pentru perfectionare, inclusiv finantarea ei; - organizatiile centrale, minister, departamente, federatii nationale, ct si cele locale D.T.S.J. si a municipiului Bucuresti si conducerile cluburilor si asociatiilor sportive definesc continutul, durata, responsabilitatile si controlul perfectionarii. In finalul directivelor Uniunii Europene se fac urmatoarele recomandari: - in interesul dezvoltarii domeniului sport, statele membre sunt invitate sa recunoasca sportul ca o multitudine de
152

discipline in care antrenorii trebuie formati si instruiti pentru a se familiariza cu cele mai importante obiecte ale stiintei sportului, pentru a li se oferi posibilitatea de a se orienta in viitoarea lor activitate; - tarile membre sunt invitate sa raspunda de formarea specifica a antrenorilor; - tarile membre sunt invitate sa recunoasca ocupatia de antrenor ca o componenta specifica domeniului sport; - tarile membre sunt invitate sa informeze la cerere Directia Generala X a Comisiei Europene si Resortul European al Institutelor de Stiinta a Sportului, despre programele si progresele realizate in perfectionarea antrenorilor. Aceste preocupari si idei noi care conduc viata sportiva internationala, au patruns greu si in tara noastra , unde s-a manifestat un conservatorism de neinteles in special sistemul invatamntului de educatie fizica si sport universitar. Totusi, perfectionarea sistemului national, privitor la formarea noilor generatii de antrenori, care a stat in centrul preocuparilor unor specialisti din Ministerul Tineretului si Sportului si din federatiile pe ramuri de sport, a fost realizat si aprobat in congresul Resortului European al Stiintei Sportului din anul 1993, la Koln Germania si aplicat dupa reuniunea de atestare tinuta la Paris in anul 1994. In conceptia actuala cuprinsa in prevederile legii 69/2000 Legea educatiei fizice si sportului structura prin care se va realiza formarea, avansarea si perfectionarea fortei de munca a miscarii sportive, este cuprinsa in noul sistem care a adoptat denumirea internationala de: Formarea Continua a Antrenorilor.

153

154

BIBLIOGRAFIE
Victor Trcovnicu - Pedagogia general, 1975 Moreno I.P.- Fondements de la sociometrie, 1981 Ioan Neacu - Instruire i nvare, 1999 Titone R.- Il modetta a la dinamica come ipotesi integrata

dellappredimento educativo, 1974

Allen D., Ryan K. - Le micro-enseignement. Une methode rationelle de

formation des enseignant, 1972

Ministerul Tineretului i Sportului
-e

- I.N.S.E.P.-Mementodeleducateur sportiv; 2 Degre, Formation commune 1999 mare performan, 1999

Marian Niculescu - Elemente de psihologia sportului de performan i

Academia

Nationale Italiana - Corso di lezioni-per il conseguimento delle qualifica di insegnante tecnico, 1977

155

156