Reprezentantul cel mai de seam al acestui cmp a fost renumitul medic italian Cesare Lombroso, cel care a avut

o influen covritoare, prin lucrrile sale Omul criminal (L'uomo criminale 1875), Omul delincvent (Luomo delinquente 1879) i Crima: cauze i remedii (Il crimine, causa e rimedi 1899).

Cesare Lombroso (1835-1909) fondatorul antropologiei criminale Odat cu publicarea primei sale lucrri, Lombroso inaugureaz coala pozitiv criminologic, aeznd pe baze solide antropologia criminal. Studiile sale au fost efectuate ntre 1864-1878, avnd drept subieci un numr de 383 deinui italieni din Sicilia. Conform teoriilor sale, comportamentul criminal reprezint un fenomen natural, fenomen ce ar fi predeterminat ereditar. Criminalii nnscui (born criminals) 1, n opinia sa, ar avea o serie de stigmate fizice, cum ar fi: 1. modificri ale formei capului, modificri neobinuite n comparaie cu tipul comun al rasei de unde provine subiectul; 2. asimetria feei; 3. maxilar i obraji proemineni; 4. defecte n zona ochilor; 5. urechi foarte mari sau foarte mici; 6. sprncene proeminente; 7. construcie anormal a nasului; 8. buze groase, pronunate; 9. dentiie anormal; 10. lungime excesiv a braelor; 11. mai multe degete la mini i picioare; 12. anormaliti ale prului prin prezena caracteristicilor sexului opus; 13. asimetria craniului; 14. defecte la nivelul toracelui, cum ar fi: prea multe sau prea puine coaste, mai mult de dou mameloane tec. 15. inversiunea caracteristicilor organelor sexuale; 16. brbie ngust; 17. abundena zbrciturilor la nivelul dermei;
1

cei care, prin nfiarea lor, dovedesc o involuie din punct de vedere fizic

Lombroso concepe aceste anormaliti ca atavisme2 dar, n afar de aceste caracteristici fizice, a mai identificat i alte neajunsuri, psiho-fiziologice: insensibilitatea la durere, cicatrizarea rapid a leziunilor, slbiciune pentru alcool i jocuri de noroc, mare asemnare ntre sexe, absena complet a ruinii, onoarei, remucrii tec. In afara acestor stigmate, criminalul nnscut ar mai avea o serie de obiceiuri, cum ar fi: tatuajul, utilizarea excesiv a limbajului corpului, coprolalie. Lombroso a mai observat, n studiile sale, o mare identitate ntre criminalul atavic i cel epileptic, deducnd de aici c epilepsia ar fi o important cauz a crimei. Concluziile cercettorului italian au putut fi sintetizate astfel: 1. criminalii, la natere, fac parte dintr-o tipologie distinct; 2. acetia sunt caracterizai de anumite stigmate atavice; 3. caracteristicile fizice nu cauzeaz crima dar ajut la identificarea tipurilor criminale; 4. comportamentul anomic al criminalilor nnscui poate fi corectat prin norme sociale stricte. Teoriile lui Lombroso au avut ns, nc din punctul de plecare, o eroare major. Studiile sale, aa cum am mai artat, au fost fcute folosindu-se ca subieci deinui italieni, n marea lor majoritate criminali n armata italian, subieci ce proveneau din provincia Sicilia, ceea ce reprezenta o tipologie fizic distinct. i n acea perioad era cunoscut faptul c sicilienii comit mai multe crime dect media populaiei generale i asta datorit faptului c ei proveneau dintr-un mediu cultural orientat spre violen. Contientizarea acestui fapt i-a permis lui Cesare Lombroso s accepte importana factorilor sociali n criminologie. Cu toate lipsurile ei evidente, teoria lombrosian a constituit, totui, punctul de plecare n analiza pertinent a criminalitii.

W. Sheldon a efectuat studii tipologice, pornind de la studiul a 4000 de fotografii ale studentilor, stabilind 17 variabile principale (inaltime, greutate, dezvoltarea toracelui si a corpului etc.). Se bazeaza pe dezvoltarea diferita a embrionului uman, stabilind o corelatie intre dezvoltarea corporala si proprietatile energo-dinamice ale personalitat Aceste tipuri sunt: - endomorful viscerotonic: dezvoltarea corpului este preponderant interna, iar sub aspectul temperamnetului este un tip relaxat si constant din punct de vedere emotional; - mezomorf somatotonic: cu o dezvoltare puternica a musculaturii, iar sub aspectul temperamentului este dominator, nemilos, competitive;

apariie la un descendent a unor particulariti (fizice sau psihice) proprii ascendenilor ndeprtai ( DEX online resurs internet)

- ectomorf-cerebrotonic: prezinta o mai pronuntata dezvoltare a scoartei cerebrale si a inteligentei, retras si imprevizibil in actiuni. Aceste tipuri corespund cu tipurile picnic, atletic si stenic definite de Kretschmer, precum si cu tipul brevilian, normal si longin al lui Pende. Pe cale experimentala Scheldon a stabilit ca cele mai multe cazuri de delincventa apar in cazul tipului mezomorf, crima avand cauze biologice. Finally!!! after several attempts of many musicians to sing this song, I confess that this is the best interpretation of the curse of Romanian folklore approaching the original interpretation, that of Maria Tanase!!! i deviana, i criminalitatea au fost explicate i prin factori psihologici n rndul crora distingem n principal urmtoarele: - psihopatia, expresie conform aprecierii lui Sigmund Freud, de dominaia superegoului (a contiinei) asupra id-ului (impulsurilor) i respectiv manifestat prin rbufnirea necontrolat a acestuia; - i sociopatia, cauzat potrivit aprecierii aceluiai autor, de dominaia de aceast dat a id-ului (impulsurilor) asupra superegoului (contiinei) i respectiv manifestat prin lipsa sensului binelui i rului a sentimentului de vinovie, pe cale de consecin. PREZENTA SOCIETATII IN FORMAREA PERSONALITATII, dupa S. Freud

Sigmund Freud ( 1856 1936 ), formuleaza prima teorie sistematica a dezvoltarii personalitatii.Teoriile lui pluteau in aerul timpului si termenului de inconstient revenind in mai multe reprize sub pana lui Darwin . Istoricul J. Sullowary avanseaza chiar , in lucrarea sa Freud, biolog al apiritului publicata in 1981, ca cea mai mare parte a ideilor cheie ale lui Freud sunt iesite din publicatiile darwiniste si postdarwiniste. Studiile lui Freud dovedesc o evolutie, cautarea unei explicatii a functionarii patologice a adultului il conduce la gasirea originii tulburarilor in istoria copilariei, dar si datorita cenzurilor instinctuale , a placerilor, etc de aici porneste interesul sau pentru dezvoltare.

In conceptia freudiana personalitatea este vazuta ca un sistem dinamic , animat de doi factori energetici fundamentali ( erosul si thandosul ) , a carui evolutie este data de raportul dintre determinarile genetice ( pulsiunile sexuale in primul rand ) si cele sociontogenetice ( normele morale si culturale care regleaza imperativ relatiile umane.

Teoria la personalitatea de baza se fondeaza pe conceptia freudiana , fiind o antropologie a scutecelor , este acea configuratie a personalitatii catre este impartasita de majoritatea membrilor societatii ca rezultat al experimentelor timpurii pe care le au in comun, cum denumesc criticii ei pentru importanta exagerata acordata experientelor din primii ani de viata ( 1 3 ani ) : ingrijirea nou nascutului, modul de infasare, de hranire, controlul comportamentelor, dar totodata fiind totul o repercursiune in viata/personalitatea viitoare a copilului .

De asemenea putem intelege de ce personalitatile apartin aceleiasi culturi se aseamana intre ele, formand asa-numitul caracter rational . Personalitatea psihica este polarizarea intre constient si inconstient, nivelurile functional ale aparatului psihic din a caror relationare dinamica rezulta intreaga fenomenologie psihica normala sau patologica.

Personalitatea cuprinde trei etape : sinele, eul si supraeul.

1).INCONSTIENTUL: ca totalitate biografia concentrate memorial este incarcat cu social in sensul in care biografia orcarui individ contine experientele cu alteritatea. a).SINELE, inconstient , reprezinta structuri ce nu pot fi intelese, nu pot fi atinse de constiinta rationala ,locul amintirilor refulate,este rezervorul energiilor si impulsurilor instinctuale , formare (sexuale, agresiveetc.). b).EUL, constient, locul amintirilor ce pot fi evocate

2).SUPRAEUL : normele si imperativele morale religioase, etice si relationare sociala interiorizata in ontogeneza sub influenta parintilor si a mediului social imediat. Isi are originea si autoritatea parentala, in idealul admirat si si identificarile copilului cu obiectivele afectiunii sale.

Modelul psihanalitic Freudian, scoate in evidenta mecanismul psihologic prin care influentele si experimentele sociale din copilarie sunt interiorizate devenind structuri operatorii ale personalitatii in functie de care vor fi elaborate multiple selectii atitudinale si comportamentale.

Concepia lui Sigmund Freud reprezint cea mai important contribuie la modelul psihiatric al devianei. Dup Freud comportamentul criminal, violent sau deviant i este caracteristic individului cu un supraeu slab, deoarece acesta nu-i poate controla tendinele inconiente emanate de sine. n acelai timp, absena sublimrii (substituirea dorinelor incontiente ctre activiti dezirabile din punct de vedere social de ctre eu) este i ea cauz a comportamentelor criminale sau deviante. 2.1. Modelul psihiatric al delincventei Diferitele studii au incercat sa raspunda la intrebarea: Care este cauza delincventei?. Studiile au inceput cu cercetarile in domeniul personalitatilor de tip patologic. In trecut cat si in contemporaneitate au aparut teorii care sustin ca actele criminale sunt comise cu prioritate de indivizi deficienti psihic, cu tulburari de comportament si de personalitate. Teoria lui Sigismund Freud este cea mai importanta contributie in domeniu si raspandeste Modelul psihiatric al deviantei. El considera ca faptele pulsionale, fundamentale ale individului sunt erosul ca sistem pulsional edonic si vital, iar Thanatosul ca sistem distructiv sau Erosul este considerat instinct al vietii si dragostei, iar Thanatosul ca instinct al urii si al mort In viziune sa pulsiunile inconstiente reprezinta factorul determinant al vietii psihice . Freud postuleaza existenta a trei instante in structura persoanei: Sinele, Eul si Supraeul: - sinele (ID) este locul unde se nasc pulsiunile instinctuale si este rezervorul de energie al psihicului. Reprezinta un complex de instincte si tendinte refulate (reprimate, alungate) care au un caracter impersonal si nu sunt traite in mod constient. El constituie polul pulsional al personalitatii, depozitar al tendintelor instinctive,

predominant sexuale si agresive care pune organismul in tensiune. - eul (EGO) este sistemul constient de conducere si control al comportamentului. Reprezinta constiinta de sine, nucleul personalitatii in alcatuirea caruia intra cunostintele si imaginea despre sine precum si atitudinea constienta sau inconstienta despre cele mai importante interese si valori .- supraeul (super EGO)este instanta psihica cu rol prohibitiv, este delimitare a eului de lumea externa. Reprezinta constiinta morala si este expresia existentei individului in mediul social, fiind o achizitie recenta a individului, dezvoltata sub influenta normelor si nivelului socio-cultural al comunitatii in care este pozitionat. Raportandu-se la aceasta conceptie devianta este apreciata ca rezultat al unui supraeu slab, motiv pentru care deviantul nu isi poate controla pulsiunile inconstiente. O alta explicatie ar fi legata de absenta sublimarii la devianti. Cauza acestei absente ar fi deficitul de socializare al deviantului in copilarie (lipsa de afectiune si control parental). Unii autori apreciaza ca numeroase forme de devianta precum fumatul, alcoolismul, sinuciderea sau alte comportamente autoagresive sunt rezultatul predominarii Thanatosului in inconstientul individului. Atat reprezentantii scolii freudiene cat si neofreudienii considera criminalitatea ca fiind fundamentata pe conflicte interne, pe sentimente de insecuritate, de inadecvare si iferioritate. Psihanaliza in general ofera o explicatie doar pentru comportamentul criminal al psihoticului, nevroticulu si sociopatului, ilaturand explicatiei actele criminale produse de deviantii normali . 2.2.1.Interpretarea delincventei fundamentata de teoriile despre personalitate

Pentru definirea delincvetei in unele analize teoretice psihologice centrarea se

realizeaza pe conceptual de imaturitate sociala, care genereaza comportamentul delincvent. Insuficienta maturizare sociala se releva in dificultatile de integrare sociala, in starea de conflict cu cerintele unui anumit sistem valoric normativ, care destructureaza raporturile sociale. De pe aceste pozitii de abordare a delincventei se evidentiaza: - insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor sociale. In aceasta situatie spunem ca omul se afla intr-un deficit de socializare; - insuficienta proceselor de acomodare (adaptare) la mediul social, relevata de comportamentul delincvent

Astfel se inregistreaza decalaje de dezvoltare pe urmatoarele planuri: - intre nivelul maturizarii intelectuale pe de o parte, si nivelul dezvoltari afectivmotivationale si caracterial actionale pe de alta parte; - intre dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor sentimentale si morale De pe aceste pozitii trasaturile personalitati relevate de comportamentul delincvent se identifica prin: - instabilitatea emotiv-actionala; - inadaptare sociala; - cautarea satisfactiei materiale sau morale prin delict; - duplicitatea comportamentului delincvent. A. Instabilitatea emotiv actionala Este caracteristica care genereaza un profil al personalitatii ce face posibil un comportament delincvent. Aceasta trasatura nu este identificata in exclusivitate doar delincventilor. Si la comportamentul conformist pot sa apara cazuri de instabilitate emotiva, dar la conformisti comportamentul social pozitiv, reactiile emotiv-active sunt preponderente si relativ stabile. Reactiile emotiv-active, sunt determinate de mediul ambiant si de sistemul de valori etico-sociale. Comportamentele nonconformiste (delincvente) se identifica la oamenii cu experienta negativa in educatie, deprinderi si practici antisociale, sunt instabili emotivafectiv, au reactii discontinue si inconsistenta in reactii fata de stimuli. B. Inadaptarea sociala, semnaleaza insuficienta maturizare sociala determinata

de carente educative si socio-afective din grupurile in care este pozitionat delincventul (medii dezorganizate: orfani, parinti divortati, parinti infractori, parinti alcoolici). Implicarea carentelor educative care afecteaza dezvoltarea maturitatii sociale a fost analizata de R. Mucchielli prin teoria disociabilitatii care se exprima prin urmatoarele repere: - neacceptarea colectivitatii, a societatii; - falsa perceptie sociala a celor din jur; - lipsa anticiparii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise; - respingerea rolului social acordat inainte de a deveni delincvent si pe care il pretinde colectivitatea. C. Cautarea satisfactiei materiale sau morale prin infractiune. Este faptul social nociv care se explica prin exercitarea unei influente mai mari a excitantilor din mediul ambiant decat la ceilalti indivizi. Stimularea excesiva provine din sensibilitatea deosebita a infractorului cat si din forta specifica a stimulului, in conditiile in care lipsesc inhibitiile pe linie sociala. D. Duplicitatea comportamentului delincvent Aceasta trasatura evidentiaza comportamentul simulant al delincventului. Delincventul constient de caracterul antisocial, distructiv al faptelor sale, el disimuleaza comportamentul pentru a scapa de sub controlul oamenilor, al autoritatilor. Predelincvential si post delincvential, delincventul poate juca rolul omului cinstit, cu preocupari care nu are legaturi cu actul delincvent. La nivelul proceselor psihice (senzatiile, perceptia, reprezentarile, memoria,

imaginatia, atentia gandirea si limbajul, vointa, motivatia, afectivitatea) mecanismele care genereaza comportamentul delincvent se descifreaza prin motivatie cu atributele ei mobiluri si scopuri. Aceasta explicatie este posibila deoarece actiunile voluntare ale omului, pornesc de la motive si sunt orientate spre scopuri. Mai mult activitatea psihica, in ansamblu, se desfasoara presupunand stari de activare, trebuinte, asteptari, permanente echilibrari psihofiziologice. Al. Rosca defineste motivatia ca totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte organice sau idealuri abstracte. Psihologii subliniaza ca, desi majoritatea motivelor sunt dobandite, ele sunt cauzele interne ale conduitei. De aceia motivul se cere inteles ca imbold ori system de presiuni interne raspunzatoare de actiunile si de actele de conduita umana. Motivatia cuprinde o serie de factori componenti, dintre care notam: trebuintele, impulsurile, intentiile, valente si tendinte. Actiunea omului porneste dupa aparitia unor impulsuri ori stimuli care devin trebuinte. Literatura de specialitate foloseste termeni similari: need (trebuinta) si drive (impuls). Impulsurile si stimulii sunt surse de activitate. Aceste abordari psihologice privind implicatia proceselor motivatoare in actul delincvent au la baza determinarea cauzala in conditiile decalajului intre cerinte si posibilitati. Decalajul se resimte tensional si in consecinta apar blocaje, frustrari generate de privatiuni. Unii autori emit ipoteze ca toate frustrarile creeaza o instigare interna sau motivationala la agresiune. Functie de directia sursei motivationale a delincventei s-au conturat motive exogene-extrinseci ale delincventei si motive endogene-intriseci.

Motivele exogene isi au sursa in influenta sociala, ambientala exercitata asupra omului. Tot aici se pot include si asa zisele motive altruiste care duc pe individ spre delincventa, cu scopul de a realiza un beneficiu pentru un tert (persoana sau ideal). De pilda spioni sau actele unor razbunatori care se considera drept exponenti ai dreptati. Motivele endogene-intrinseci ca generatoare de delincventa isi au sursa in interioritatea fiintei umane. Se considera ca interioritatea reactiilor emotionale primare (frica, mania, atractia sexuala si posesiva puternica), este posibil sa genereze un comportament violent. De pilda, in comiterea delincventei privind integritatea fizica, integritatea psihica si impotriva obiectivelor si valorilor sociale (crima, viol, furt). La nivelul personalitatii din perspectiva psihologica, se considera ca imaturitatea intelectiva si afectiva genereaza comportamentul delincvent. Prin imaturitate intelectiva (intelectuala) se intelege o capacitate redusa pentru stabilirea unui raport relational intre castiguri si pierderi in cazul proiectarii si realizarii unui act delincvent (analiza beneficiului si a sanctiunii posibile). 2.3.2 Principalele teorii sociologice privind geneza delincventei Epistemologic delincventa a fost analizata in functie de orizonturi informationale generate de stadiul interogarilor cognitive. Astfel, au fost elaborate numeroase teorii care au incercat sa explice geneza delincventei, unele excluzandu-se altele complectandu-se. Dintre numeroasele teorii explicitam mai nuantat pe cele mai reprezentative . Teoria anomiei in conceptia lui Emile Durkheim Termenul, din perspectiva sociologiei apartine sociologului francez Emile

Durkheim utilizat in lucrarile La division du travail social (1893) si Le Suicide (1897) care-i acorda cel mai frecvent semnificatia de criza, dereglare sau absenta de reguli, norme. Semnificatia conceptului de anomie poate fi inteles doar in contextual conceptiei sale sociologice generale, in cadrul careia determinismul social prevaleaza. In lucrarea Diviziunea muncii sociale, E. Durkheim afirma ca o societate functioneaza normal cand indeplineste trei conditii: - intre elementele organele care constituie ansamblul social, este necesar sa existe un ansamblu de relatii solidare; - constientizarea acestei solidaritati de catre elementele in cauza; - o forma de reglementare a functionarii ansamblului social care predetermina modul in care elementele intregului trebuie sa convearga intre ele. In conceptia sa studiul unei societati trebuie sa inceapa cu studiul solidaritatii sociale, deci a legaturilor sociale. Considera ca orice societate (unitate de indivizi) este compusa din populatii (deci dintr-un anumit numar de membrii si din legaturile sociale intre membrii unei populat) Procesul de integrare sociala reprezinta extinderea legaturilor sociale asupra membrilor unei populatii, iar anomia reprezinta tocmai procesul opus, respectiv comprimarea, reducerea numarului si intensitatii legaturilor sociale intre membrii unei populatii (dezintegrare sociala). Solidaritatea sociala se realizeaza prin diviziunea muncii . Pentru E.Durkheim este important a sti in ce masura solidaritatea sociala produsa de diviziunea muncii contribuie la integrarea generala a societatii, intrucat numai atunci vom stii pana la ce punct este necesara, daca este un factor esential al coeziunii sociale sau dimpotriva, nu este decat o

conditie accesorie si secundara. El propune pentru clarificarea problemei ca, este necesar sa comparam aceasta legatura sociala cu altele, spre a-i masura partea care-i revine in efectul total si in acest scop este indispensabil sa incepem prin a clarifica diferitele specii de solidaritate sociala. In viziunea sociologului societatea este exterioara indivizilor, ea are o putere morala care genereaza constiinta colectiva; forma cea mai inalta a vietii psihice pentru ca ea este constiinta constiintei. Analizand raportul dintre libertatea individului si starea de anomie, considera ca e fals antagonismul dintre autoritatea regulii si libertatea individului. El afirma: Libertatea este ea insasi produsul unor reglementari. Eu nu pot fi liber decat in masura in care altul este impiedicat sa profite de superioritatea sa fizica, economica sau de alt ordin de care dispune si singurul obstacol in calea acestui abuz de putere este regula sociala.

Pentru E. Durkheim presiunile umane se opresc decat in fata unei puteri morale pe care o respecta. Daca o autoritate de acest gen lipseste, atunci domneste legea celui mai tare, in conceptia lui Platon pasiunile umane pot fi stavilite de ratiune (Platon,), iar in conceptia lui Th. Hobbes si J. Rousseau printr-un contract social, prin interventia guvernului (A. Comte). Forta care asigura regula morala in virtutea careia functioneaza viata sociala, ce realizeaza legaturile intre indivizi isi are sursa in esenta societatii, a legaturilor dintre oameni, care se concretizeaza in constiinta comuna sau colectiva. Constiinta comuna reprezinta ansamblul credintelor si sentimentelor comune mediei membrilor societat Ea este difuza in toata societatea, dar nu este lipsita de caractere specifice care fac din ea o realitate distincta. Pentru ca viata sociala sa se desfasoare normal, este necesar ca oamenii sa respecte regulile sociale, echivalente cu sentimentele comune pentru toti membrii societat Relatiile sociale, legaturile sociale care se stabilesc intre indivizi in cadrul societatii nu sunt acelasi sub aspectul volumului si intensitat

E. Durkheim distinge functie de speciile de sanctiuni intre doua tipuri de solidaritate sociala: - solidaritate sociala mecanica la care corespund sanctiunile repressive (dreptul represiv); - solidaritate sociala organica la care corespund sanctiunile restitutive (dreptul restitutiv). Solidaritatea mecanica este caracteristica societatilor traditionale, bazandu- se pe asemanarea membrilor, pe impartasirea acelorasi sentimente si valori. Ea este difuza si spontana. Specia de drept care sta la baza acestui tip de solidaritate sociala este dreptul represiv. Deci, studiul solidaritatii mecanice presupune studiul sanctiunilor aplicate pentru a pedepsi corect incalcarea regulilor. Pedeapsa urmeaza greselii, continutul greselii il reprezinta ruperea legaturii sociale, iar acest act este denumit in dreptul represiv crima. Durkheim subliniaza ca puterea societatii nu inceteaza a se manifesta in cazul ruperii legaturii sociale, ci isi schimba doar forma de manifestare: ea se transforma din solidaritate sau coeziune sociala intre membrii societatii in pedeapsa si manie colectiva, in razbunare.

Declinul puterii sociale apare in cazurile in care crimele raman nepedepsite. In aceste cazuri in care crimele raman nepedepsite, fortele care opresc pedeapsa sunt mai puternice decat societatea. Astfel, se realizeaza premisele ca legitimitatea autoritatii (statale, politice, juridice) sa se prabuseasca si sa se instaleze anarhia. Solidaritatea organica este acel tip de solidaritate in care relatiile sociale, sunt reglementate indirect, mediat de societate prin intermediul dreptului restitutiv , iar interventia acesteia nu se realizeaza mecanic ci prin solicitarea celor interesati. Raporturile care se nasc, modifica si inceteaza in cadrul dreptului restitutiv, sunt de doua genuri: negative si pozitive (de cooperare). Ca urmare, solidaritatea sociala se

contureaza in doua forme: solidaritate sociala negativa si solidaritate sociala pozitiva. Solidaritatea pozitiva se realizeaza in doua forme: - prima care leaga individul de societate in mod direct fara nici un intermediar; - a doua in care individul depinde de societate, intrucat depinde de partile pe care o compun. Prima este solidaritatea pozitiva (TIPUL COLECTIV) care reprezinta ansamblul mai mult sau mai putin organizat de credinte si sentimente commune tuturor membrilor grupului. In al doilea caz, solidaritatea pozitiva se realizeaza prin demersul societatii de a numi un sistem de functii diferite si speciale legate prin raporturi diferite. Ar rezulta doua societati dar ele nu fac impreuna decat una. Sunt doua fete al uneia si aceleasi realitati, dar care trebuie totusi distinse. Acest din urma tip de solidaritate derivata din diviziunea muncii este denumita de Durkheim solidaritate organica intrucat seamana cu aceea pe care o observam la animalele superioare. Fiecare organ are fizionomia si autonomia sa si totusi unitatea organismului este cu atat mai mare cu cat aceasta individualizare a fortelor este mai marcata. A intelege raportul dintre cele doua tipuri de solidaritate (mecanica si organica) presupune a diviza constiinta individului in doua: - o parte comuna cu grupul intreg, aceasta reprezentand societatea care traieste si actioneaza prin noi; - o parte constituita din trasaturile noastre personale, distincte. In situatia in care constiinta colectiva acopera exact constiinta noastra totala

solidaritatea mecanica, deci derivata din asemanari este maxima. In acest caz individualitatea noastra este nula. Diviziunea muncii, care determina solidaritatea organica ne ordona insa sa ne specializam, sa ne dezvoltam, fiinta profesionala. Avand schema cadru cu repere din conceptia lui Emil Durkheim, putem defini conceptul de anomie ca fiind lipsa reglementarilor sociale, scaderea puterii de actiune a societatii asupra indivizilor. Starea de anomie, de dezechilibru, de anarhie a societatii se manifesta printr-o perturbare a ordinii colective datorita diminuarii puterii morale sau crizei unei autoritati capabile sa impuna limite pe care indivizii si le respecta in mod spontan. Modelul explicativ elaborat de E. Durkheim ajuta la intelegerea, in limite determinist cauzale a surselor de delincventa. Se poate concluziona ca starea de anomie genereaza si multiplica delincventa. Teoria asocierilor diferentiale Teoria a fost elaborata de sociologul si criminologul American E.R. Sutherland. Este o teorie genetica a delincventei, denumita a Asocierilor diferentiale (diferential asociation), ale carei principi si ipoteze sunt expuse in celebra lucrare Principles of Criminology. Autorul teoriei pleaca de la premisa ca in societate comportamentul delincvent este alcatuit atat din elementele care intra in joc in momentul comiterii faptei (circumstantele si imprejurarile sociale, economice si culturale) cat si de elementele care au influentat anterior viata delincventului. Pentru explicitarea ipotezei constata ca in viata sociala oamenii se confrunta cu modele de comportament pozitive (conformiste) si modele de comportament de conduita

negative (non-conformiste). Aceste doua genuri de comportamente nu se transmit nici pe cale ereditara, nici nu se imita ,ci se invata in cadrul proceselor de comunicare si relationare sociala intre oameni si grupuri sociale. Modalitatile de comunicare se realizeaza atat verbal cat si comportamental si se transmit altor persoane prin exemplul personal sau de grup.Comportamentul delincvent nu se dobandeste printr-un simplu proces de comunicare sau imitatie, ci prin invatareasi operationalizarea tehnicilor si procedeelor de comitere a delictelor. Un alt reper de analiza din teoria asocierilor diferentiale il reprezinta organizarea diferentiala a grupurilor sociale care genereaza neechivalente in receptarea si cunoasterea in totalitate a normelor si valorilor sociale, de catre toti oamen Din acest motiv, pot sa apara conflicte intre diferite norme sociale, astfel ca un om se poate afla in fata unor reguli de conduita mai mult sau mai putin divergente, unele fiind acceptate altele fiind respinse de diferite grupuri sociale cu care el vine in contact. De aceea, desi omul realizeaza care din conduite sunt considerate benefice sau nebenefice de catre un anumit grup social, prin asociatie diferentiala va invata si asimila pe cele apartinand grupului cu care vine in contact sau pe cele apartinand grupului considerate ca fiind mai favorabil indeplinirii nevoilor, intereselor si aspiratiilor sale. Asocierea unui om la unul sau altul dintre cele doua grupuri conformiste (nondelincvente) sau nonconformiste (delincvente) reprezinta momentul cel mai important de care depinde evolutia ulterioara a devenirii omului. Omul se pozitioneaza in grupul unde comportamentul este orientat in modalitati care ii satisfac necesitati, devenirea socialului . Avand in vedere evaluarea comportamentului uman raportat la un system normativ existent si impus se poate sustine, conform teoriei, ca acei oameni care se vor asocia (de unde si denumirea de asociere diferentiala) grupurilor care respecta normele legale nefiind in contact cu modele delincvente, se vor adapta mai usor, in societatea bazata pe consens, evitand cariera delincventa. inlaturand posibilitatea consecintelor distructive pentru

Alte repere pe care le cuprind asociatiile diferentiale se refera la frecventa, durata si intensitatea acestora care ofera omului posibilitatea de a alege si a invata intre comportamentele conformiste si comportamente nonconformiste. Aceasta optiune si invatare incepe inca din copilarie si dureaza pe tot parcursul viet Omul se confrunta cu discontinuitati in devenirea sa, iar discontinuitatile il determina la optiuni de asociere la un grup social sau altul, functie de competenta lui interpretorie de a-si gestiona discontinuitatile in diferite contexte sociale. Identificarea de posibilitati benefice existentei sale este in functie de modalitatile in care rezolva discontinuitatile pentru satisfacerea genurilor de necesitati ce ii intretin existenta biotica si sociala. Teoria asocierii diferentiale, apartine teoriilor transmisiei culturale. Teoria a fost elaborata dupa cum am mentionat, de Sutherland si completata de D. Cressey. Ei considera ca socializarea explica fundamental, geneza delincventei. In consecinta, comportamentul delincvent se invata ca orice comportament prin intermediul socializarii, omul preluand modele si norme care-i induc opinii, atitudini, credinte, prejudecati, convingeri negative, prin urmare un comportament delincvent. Receptarea si perceptia modelelor de comportare se constientizeaza prin procesele de invatare sub presiunea grupului in care omul este pozitionat, dar si sub presiunea necesitatilor interioare ale omului. Cele doua genuri de presiuni se conexeaza iar conexiunile sunt cele care orienteaza comportamentul omului dependent de limitele posibilitatilor de interpretare. In teorie se sustine, ca oamenii in conlucrarea dintre ei prin relationare incep sasi orienteze mobilurile, scopurile in functie de raportari favorabile sau nefavorabile la regulile si dispozitiile legale. In functie de pozitia fata de normele sociale se diferentiaza grupuri de oameni

cu interpretari incompatibile care le orienteaza comportamentul in doua directii: de conformare si nonconformare la normele sociale. Prin urmare, este posibil ca in anumite grupuri sociale sa predomine oameni pentru care, in mod invariabil, dispozitiile legale, reguli de necontestat, datorita constientizarii internalizarii normelor sociale, accepta posibilitatile si restrictiile sociale. In alte grupuri predomina oameni care deliberat transgreseaza dispozitiile legale. Teoria asocierilor diferentiale se integreaza in strategiile psihologice de explicare a comportamentului delincvent. Face parte din grupul de teorii ale invatarii sociale, care elaboreaza strategii explicative intr-o conceptie comportamentista (behaviorista). Critici referitoare la teoria asociatiilor diferentiale In literatura de specialitate s-au conturat mai multe critici referitoare la teorie si la rezultatele cercetarilor care au la baza acest tip de teorie. Se apreciaza ca Stherlaud ignora mobilurile si aspiratiile omului si omite explicarea mecanismelor de constientizare a modalitatilor de asimilare a comportamentelor delincvente sau nondelincvente. El reduce geneza mecanismelor delincventei doar la procesul de invatare sociala in cadrul unui grup restrans, fara sa explice care sunt determinarile diferentierii in asociere in functie de interpretarile date normarii sociale. Prin procesul socializarii se reduce delincventa doar la procesul de transmisie culturala iar prevenirea delincventei consta doar in evitarea contactului cu modelele culturale care induc un comportament delincvent. Deci evitarea contactului cu grupul delincvent si confruntarea cu cele neutre sau conformiste. Contributii benefice aduse de teoria asociatiilor diferentiale

Desi se apreciaza ca teoria este simplista si reductionista, totusi aceasta evidentiaza importanta formelor de organizare, a grupurilor sociale in stabilirea raporturilor si contactelor dintre oameni care pot influenta generarea unor comportamente delincvente. Teoria asocierilor diferentiale poate fi folosita cu precautiile de rigoare, in explicarea procesului de inductie negativa intalnit in instituti le de socializare a minorilor delincventi care datorita contactului cu cei sanctionati pentru delicte grave si foarte grave, invata pe parcurs o serie de tehnici delincvente pe care le folosesc la comiterea de infractiuni cu grad sporit de pericol social. Teoria dezorganizarii sociale Teoria apartine scolii de la Cicago care s-a construit sub presiunea exploziei criminalitatii in societatea americana. Teoria incearca sa explice impactul negativ asupra relatiilor interumane a proceselor de schimbare si dezvoltare socio-economice si culturale in unele zone din societatea americana. Exponentii cei mai de seama ai teoriei sunt C.R. Shaw si H.D Mckei care, utilizand metode statistice si de cartografiere a delictelor solutionate de tribunale au constatat ca rata delincventei condamnata este mult mai ridicata in zonele puternic industrializate si urbanizate. In mod particular ei au constatat frecventa si gravitatea delictelor contra persoanei, proprietatii si moravurilor. Prin urmare, indicatorii de evaluare a dezorganizarii sociale sunt procesele de urbanizare, industrializare si dezvoltare economica. Creatorii si adeptii teoriei constata ca urbanizarea, industrializarea si dezvoltarea economica au urmatoarelor consecinte:

- aceste procese sunt insotite de o crestere constanta a nivelului de delincventa, datorita constituirii unor comunitati eterogene, cu grad scazut de coeziune sociala, in care controlul social devine difuz si ineficace. - mobilitate geografica si sociala a unor grupuri de oameni de etnii diferite, formand populatii in majoritate de imigranti care nu reusesc sa se adapteze conditiilor de mediu social. In aceasta situatie, grupurile nu realizeaza functiile de socializare, inclusiv prin educatie. Aceasta consecinta, este si ipoteza in cercetarea delincventei care nu se verifica integral, deoarece exista familii de imigranti care nu comit acte de delincventa. Ei transcend dificultatile sociale, economice, culturale si reusesc o buna socializare. - dificultatile materiale care genereaza tensiuni, conflicte inter-umane sunt factorul determinant al delincventei. Din acest motiv delincventii provin din familii sarace, cu nevoi de locuinta si confort care nu reusesc sa-si asigure o educatie si o socializare adecvata. Teoria dezorganizarii sociale releva sursa delincventei chiar in interiorul comunitatii in care functiile de socializare si control social sunt foarte reduse. In acest context social delincventa este consecinta derivata a proceselor de urbanizare industrializare si dezvoltare economica. Intr-o asemenea conceptie de abordare a delincventei, lipseste controlul social al comunitatii si prin urmare interventiile benefice in social pentru a se realiza socializarea omului. Delincventa este un produs al dezorganizarii sociale iar pentru evaluarea a ceea ce este nociv sau benefic raportarea se face la conditiile de viata oferite de spatiotemporalitati sociale. Astfel unii autori releva faptul ca oamenii crescuti si educati in zonele defavorizate social si care comit delicte prezinta situatii si conditii sociale diferite de cele ale oamenilor care traiesc in zone rezidentiale selecte. Intrucat conditiile de rezidenta si locuire sunt apreciate ca bune sau rele, comportamentul oamenilor este evaluat ca fiind bun sau rau in raport cu aceste condit

Din aceasta perspectiva, trebuie reconstruit mediul social in care traieste omul pentru a preveni si descuraja manifestarile delincvente . Critici referitoare la teoria dezorganizarii sociale Dupa cum am afirmat, teoria considera delincventa ca fiind efectul direct si nemijlocit al proceselor de urbanizare, industrializare si dezvoltare economica privite ca indicatori ai dezorganizarii sociale. Aceasta, modalitate de explicare a delincventei desi realizeaza o corelatie statistica semnificativa intre nivelul dezvoltarii socio-economice a unei anumite zone si nivelul delincventei, nu i-a in analiza si alti factori (alte variabile) care influenteaz comportamentul omului (familie, scoala, grup de prieteni, de cartier, comunitate locala) sau factori care tin de procesele normatoare, de administrare si motivare sociala a oamenilor. O explicatie concreta a etiologiei delincventei trebuie sa cuprinda diferitele conexiuni care se realizeaza intre diferite procese sociale si consecintele care le genereaza acestea. Teoria subculturilor delincvente Pornind de la premisa ca societatea are o cultura proprie cu norme si valori care orienteaza si directioneaza comportamentul oamenilor, A.C. COHEN (Delinqent Boys, Glencoe, The Free Press, 1953) identifica grupurile de oameni nepriveligiate sau frustrate a caror norme si valori sunt incompatibile cu cele ale societatii globale. COHEN identifica urmatoarele surse care genereaza subculturile intr-o societate: - dezvoltarea economica mai redusa. Adica lipsa sau insuficienta resurselor materiale si financiare pentru satisfacerea necesitatilor; - existenta unor bariere si interdictii sociale care le blocheaza posibilitatile de acces spre resurse, spre bunuri si valori sociale.

Astfel, oamenii care dimensioneaza grupul au o situatie periferica si marginala in societate. Acest statut social periferic si marginal genereaza sentimente de izolare si frustrare, de insatisfactie sociala si individuala. Aceste sentimente genereaza opinii si atitudini de respingere a normelor si valorilor societatii globale si construiesc modele si norme proprii de comportament si conduita. Normele si valorile proprii grupului, orienteaza comportamentul pentru satisfacerea necesitatilor prin actiuni delincvente. Subculturile delincvente arata Cohen, s-au nascut ca o reactie de protest fata de normele si valorile societatii si din dorinta asimilarii frustrarilor generate de statusul marginal si periferic. Crearea convingerii la oamenii din grupuri ca deliberat sunt alungati la marginea societatii recurg pentru satisfacerea necesitatilor la mijloace indezirabile, considerate antisociale, devenind, astfel, surse principale de delincventa. Prin analiza modalitatilor de constituire si evolutia subculturilor delincvente, Cohen identifica caracteristici proprii membrilor grupurilor si anume: a) non-utilitarismul care consta in orientarea actiunilor delincvente, nu din dorinta de a procura bunuri si valori din ratiuni utilitare ci mai degraba ca un si bunuri mod de exprimare a solidaritatii de grup. De pilda, furtul de obiecte

reprezinta un mod de dobandire a abilitatilor necesare de a comite astfel de fapte, inainte ca delincventul potential sa fie acceptat in grupul la care aspira sa fie primit. In felul acesta, furtul devine un alt mod de satisfacere a nevoi de stres, un fel de socializare anticipativa in grup a viitorului delincvent, dupa cum arata R.A. CLOWORD si L.E. OHLIN atunci cand analizeaza subcultura delincventa; b) malitiozitatea (rautatea), in sensul ca actul delincvent este comis, nu

pentru satisfacerea unei necesitati materiale, ci ca forma de rautate, ca o sfidare la adresa celorlalti. Cu o astfel de interpretare membrii subculturii comit acte de vandalism, distrugeri de bunuri si obiecte etc., numai pentru a fi malitiosi; c) negativismul este generat de setul de reguli care orienteaza comportamentul grupului aflate in conflict cu cele ale culturii unei comunitati. Astfel, se realizeaza o polarizare negativa in raport cu normele si modelele culturale ale societat Prin urmare, comportamentul acestor grupuri va fi conform cu standardele subculturii din care fac parte; d) versalitatea (nestatornicia) se manifesta printr-o multitudine de modalitati in comiterea actelor delincvent, fara ca membrii subculturii delincvente sa se specializeze in comiterea unui singur tip de delicte; e) autonomia grupului care presupune solidaritate de grup fata de presiunile exercitate de alte subculturi. Relatiile cu alte grupuri sunt ostile, rebele. O alta varianta a teoriei subculturilor delincvente este cea a grupurilor de la marginea strazii sau a societatii de la coltul strazii (corner street society) elaborata de W.F. Whyte (Corner Street Society,University of Chicago Press, Chicago, 1943). Aceasta teorie explica, in deosebi delincventa juvenila ca fiind rezultatul unui comportament invatat. Se arata ca omul in perioada adolescentei si tineretii stabileste relatii de prietenie, fundamentate pe sociabilitate si comunicare, formandu-se grupuri care impartasesc aceleasi norme si valori. Asocierea si participarea la activitatile grupului de prieteni este considerata ca fiind o modalitate importanta de socializare a tanarului, intrucat in aceasta perioada el are o atitudine ambivalenta: obedienta si revolta, independenta si imitatie, anticonformism si

criza de originalitate. El simte nevoia sa fie cunoscut acceptat si stimulat de cei de o varsta cu el, solutia grupului reprezentand posibilitate sigura de a-si manifesta si realiza aspiratiile si dorintele. Prin apartenenta la grup, tanarul isi dezvolta, limbajul, capacitatile si aptitudinile, asimiland si inetriorizand o serie de valori si norme specifice grupului. Unele dintre aceste grupuri au o situatie periferica si marginala in societate. In interiorul lor predomina sentimente de frustrare si insatisfactie individuala, de violenta si agresivitate. Aceasta situatie sociala a tinerilor genereaza comportamente de respingere si contestare a normelor si valorilor societatii adultilor. Ei isi construiesc seturi de valori si norme proprii care le orienteaza comportamentul pentru obtinerea de bunuri sociale prin mijloace ilicite. Prin adoptarea de norme si valori proprii care le orienteaza comportamente indezirabile, aceste grupuri devin surse potentiale de delincventa. Teoria este importanta prin explicatiile pe care le ofera cu privire la socializarea negativa a omului in grup prin procese de invatare, dar neglijeaza mecanismele motivatiei individuale in comiterea actului infractional. Nu se are in vedere ca unitatea, omogenitatea grupului sunt sustinute de modalitati in care se satisfac necesitati ale grupului corelate cu modalitati de satisfacere a necesitatilor pentru fiecare membru al grupului. Teoria etichetarii sociale Aceasta teorie are mare relevanta in domeniul probatiunii, cu atat mai mult cu cit avidentiaza reactia societatii civile asupra acctele delincvente. In cadrul acestor teorii explicatiile genezei delincventei transcend din domeniul studiului personalitatii

delincventului si al mecanismelor trecerii la actul delincvent catre fenomenul reactiei sociale. Reprezentantii teoriilor reactiei sociale se centreaza pe rolul pe care il are reactia de raspuns si contra-raspuns in geneza delincventei. Se emite premisa ca delincventa nu este o trasatura sau o proprietate inerenta a nici unui fel de comportament, ci o insusire conferita acelui comportament, de catre oamenii care detin puterea si influenta. Considera ca modelul cel mai potrivit pentru analiza delincventei este acela de a analiza delincventa intr-un anumit context social (cadru social) cultural si normativ. In teoria etichetarii sociale integrata teoriilor reactiei sociale, se considera ca delincventa implica intotdeauna un proces de interactiune intre cel putin doua categorii de indivizi: cei care comit actul delincvent si restul societatii, care poate fi si ea impartita in mai multe grupuri. Cele doua categorii, arata H. Becher trebuie vazute intr-o relatie complementara. Una nu poate exista fara cealalta. Ca urmare, se subliniaza ca delincventa nu este in sine, ci doar in masura in care grupuri sociale sau societatea eticheteaza faptele sociale ca fiind delincvente. Delincventa nu este o stare, care sa fie prezenta in anumite tipuri de comportament si absenta in altele, ci reprezinta o eticheta ce reprezinta reactiile unor oameni sau institutii sociale fata de comportamentele altor oameni. In consecinta, pot fi comise orice acte si ele sa nu fie considerate ca abateri prin consecintele lor sociale daca nici un element al societatii nu reactioneaza fata de aceste acte. Reprezentantii teoriei reactiei sociale H. Becker, K. Erikson, F. Tannenbaum s.a considera ca un comportament este delincvent ca efect al aplicarii unei etichete de

catre elemente semnificative si importante ale societat Ei subliniaza ca ceea ce e denumit ca devianta, precum si gama de definitii care se dau unui anumit tip de comportament sunt rezultatul stratificarii sociale sau al diferentei de putere in societate. Din explicitarea acestei premise se concluzioneaza ca in definirea delincventei, in stabilirea si aplicarea sanctiunilor exista un grad de subiectivitate. Totodata, intensitatea si natura reactiilor societatii fata de oamenii delincventi se diferentiaza in timp si spatiu. Situatia este determinata de urmatorii factori: - societatea sau anumite grupuri sociale se vor orienta, din anumite motive si contexte sociale numai catre unele forme de delincventa; - atitudini diferentiate fata de cine comite actul si cine il suporta. De pilda, R..Bell afirma adeseori cei din clasele sus puse definesc ca delincventi juvenili copii din clasele de jos, dar nu si pe cei din clasa burgheziei, desi comportarea acestora poate fi aceiasi; - proportiile si natura reactiilor societatii fata de delincventi sunt determinate si de modul in care omul delincvent se prezinta societatii, de modul cum alege tipul de comportament care sa nu ameninte deschis si direct normele si valorile considerate ca importante in societate. Este posibil ca omul sa nu-si insuseasca definitia de delincvent pe care o atribuie societatea s-au, este posibil sa se autodefineasca ca delincvent, dar cu totul din alte motive K .Erikson, considera ca nu formele de comportament per se deosebesc delincventii si nondelincventii, ci reactia membrilor societatii conventionalisti si conformisti este cea care transforma indivizii in delincventi din punct de vedere social.

El concluzioneaza din punct de vedere sociologic, delincventa poate fi definita ca un comportament care necesita interventia agentilor de control social, adica o comportare contra careia trebuie facut ceva. Si modalitatile de constructie si aplicare a reactiei sociale au facut obiectul unor analize sociologice. De pilda H. Becker considera ca in societate exista anumite categorii si grupuri de oameni care stabilesc norme si reguli pe care le aplica comportamentului celorlalti, iar in cazul nerespectarii sau incalcarii acestora, oamenii aceea sunt scosi in afara legii, devenind autsideri. El procedeaza la o analiza a modului in care oamenii apartinand, de cele mai multe ori, categoriilor defavorizate dobandesc statusul de delincvent sau reusesc dimpotriva sa-l evite prin asa numitele tehnici de neutralizare ,descries pe larg de G.Sykes si D.Matza. In concluzie, Becker afirma ca definirea unui act ca fiind deviant depinde numai in parte de ceea ce savarsesc, cu adevarat, oamenii care incalca normale sociale fiind , de fapt, o consecinta a ceea ce altii gandesc despre acest act. Ca o consecinta a reactiei sociale este stigmatizarea omului ca delincvent, care anterior a savarsit acte delincvente. Modalitatea cea mai sigura de a produce delincventa si delincventi, arata F.Tannenbaum, este stigmatizarea sau dramatizarea raului , prin sanctionarea si repudierea severa a omului care se abate de la standardele sociale si izolarea lui de ceilalti indivizi. Aceasta reactie a societatii va influenta considerabil cariera lui de viitor delincvent, intrucat din acest moment el se ca comporta in conformitate cu eticheta aplicata de comunitate si va cauta compania unor indivizi etichetati ca el . (Frank Tanembaum,Crime and Community Columbia UniversityPress,1938). Etichetarea si stigmatizarea sunt doua procese integrate procesului de

reactie sociala si aparitie paradigmei interactioniste. Aceasta paradigma (grup de teorii) atribuie reactiei sociale functia de a stabili caracterul normal sau anormal, legal sau ilegal al unor comportamente individuale si colective. Din perspectiva acestei paradigme delincventa este un proces dinamic de interactiune cu alte procese complexe de actiune si reactiune de raspunsuri si contra raspunsuri in care intervin trei nivele de actiune sociala: - elaborarea legilor; - reactiile interpersonale; - procesul institutional al reactiei sociale. Prin urmare cercetarea comportamentului delincvent trebuie sa treaca de la psihologia sa sociala a delincventei individuale la analiza nivelului societal al situatiilor particulare de delincventa si la procesul de reactie sociala. Acestea reprezinta principalele teorii asupra delincventei cu aplicare in domeniul prabatiunii dupa care un bun specialis in asistenta si consilierea infractorilor ar trebiu sa se ghideze. Mai pot fi luate in considerare si urmatoarele teorii:Teoria atasamentului social (social bound theory) -Travis Hirschi; Teoria circumstantelor David Matza, s.a