AVERTISMENT

Titlul si chiar continutul acestei scrieri li se vor parea unora hiperbolice si

casandrice, fiindca fiecare, n mizeria ce se tot adnceste, refuza psihic realitate
a ostila n favoarea Copilei Speranta, al carei zmbet nu se stie daca-l va vedea pr
ea curnd.
Accentul acestor pagini nu cade pe factologia comunista sau neocomunista: ele ar
fi trebuit sa fie atunci inutil de numeroase si redundante. Am ncercat sa surpri
nd aici mecanismul dezastrului sufletesc si mental care s-a reflectat nemijlocit
n realitatea tot mai deconstruita a ultimei jumatati de veac.
Oamenii, ca si faptele lor, s-au aflat adesea sub imperiul necesitatii violatoar
e. Sa dau un exemplu mai spectacular: prin anii '63 '64 am fost chemat de la Cab
inetul numismatic al Academiei la Directia metalelor pretioase a Bancii National
e sa aleg valorile istorice dintr-o masa uriasa de podoabe din pietre pretioase,
aur si platina. Atare lucru s-a ntmplat gratie unei sanse: directorul acelui teza
ur, un fost maistru petrolist, pe nume Brutus, absolvise n tinerete vestita scoal
a interbelica de Arte si meserii. Datorita cunostintelor si constiintei sale pro
fesionale a ntrziat executarea ordinului Ministrului de finante, spunndu-si ca ar f
i pacat sa se topeasca aurul istoric aflat n gropurile vastului saf de la Marmoros
h Bank. Au fost salvate astfel cca 25 kg de aur istoric printre care se numara t
ezaurul de la Persinari, cel de la Sacosul Mare (ambele din epoca bronzului, amb
ele expuse acum n sala tezaurului de la Muzeul de Istorie Nationala, cladirea Pos
tei Centrale).
Mi-au trecut atunci prin mna, ca bunuri confiscate, tot ce posedase burghezia si
marea burghezie romneasca. Extraordinare podoabe de la nceputul veacului nostru si
de la sfrsitul celui trecut, cu briliante, topaze, rubine si smaralde de marimi
uluitoare, din categoria cea mai pretioasa a corindoanelor, piese cum aveam sa v
ad mai trziu n putine colectii publice din vestul Europei. Aceste capodopere fuses
era lucrate la Roma, Paris si Londra.
Pentru reluarea contactelor comerciale cu Occidentul, I. Ghe. Maurer consimtise
sa achite lista de despagubiri de la Haga pentru bunurile straine nationalizate n
Romnia comunista. Cum tara nu poseda la acea data nici un dolar sau rezerve de a
ur (luate de Uniunea Sovietica ori de conducatorii comunisti locali), bijutieri
de la Amsterdam urmau sa cumpere astfel de podoabe, chipurile pentru a le reprel
ucra, cu 175000 lei - valuta kilogramul (un leu-valuta era egal pe atunci cu 1,5
0 lei interni!). Cantitatea acelor bijuterii nu poate fi acum apreciata dect cu m
etrul cub. Sala tezaurului fostei banci era construita de firma Fichet si avea d
oua etaje de cel putin cinci rnduri de gropuri fiecare (sertare individuale pentr
u depunatori), foarte ncapatoare (destinate sa cuprinda casete sau cutiile capito
nate cu plus ale podoabelor de aparat), iar perimetrul oval al acesteia masura m
ai mult de 150 m. n mijlocul ei se afla o colina de argintarie utilitara, care-mi
amintea de opulenta tarilor, expusa partial la Ermitaj.
n fond cetatenii Tarii Romnesti au platit cu averea lor mobila si imobila un act p
olitic economiceste nu numai gratuit, dar si dezastruos.
Un alt fapt conex: o data disparute n nchisori si cimitire burghezia si marea burg
hezie romneasca, astfel jefuite si nationalizate, au fost totodata nationalizate ca
sele si mobilele acestora (cel mai adesea de provenienta franceza). Casele, locu
ite apoi de semi-paraziti sau paraziti sociali desemnati cu eufemisticul activist
i, au nceput sa se degradeze (cu exceptia palatelor devenite sedii ale ambasadelor
, ale institutiilor si ale protopindadei comuniste) si se degradeaza nca sub ochi
i nostri pentru ca n afara de proprietarul nstarit care le ridicase, o data el rui
nat, nimeni nu era interesat si capabil sa le ntretina, iar statul nu dispunea de
atare fonduri.
Profitnd de paragina lor, Ceausescu a demolat cea mai mare parte a zestrei arhite
ctonice a tuturor oraselor tarii pentru a sterge urmele unui trecut european de
exceptie al acestei foarte bogate tari. n mizeria cumplita n care am trait si trai
m, chiar actualele noastre locuinte din blocuri, facute cu bani sarmani si grei
pentru a nu ramne pe drumuri cnd am fost dati afara din casele confiscate, adevara
te cavouri de beton cu telefon, asemenea celor ordonate de Mussolini n cimitirul
roman de la Campo Verano, ncep sa arate jalnic caci tevile de apa rece si calda,
din fier prost si plastic, au ruginit si mbatrnit, devenind dusuri intramurane mai
ales dupa tentativa de genocid prin congelare, partial ncununata de succes!
Cum spuneam, mpreuna cu casele ne-au fost furate si mobilele, de la cele mai obis
nuite pna la garnituri istorice lucrate de vestiti ebenisti francezi din secolele
XVII-XVIII. Credeti ca s-a gndit cineva sa creeze macar un oficiu al mobilierului
statului, ca n tarile civilizate din Occident? Nicidecum! Cele mai importante pie
se au fost strnse si puse la dispozitia protopindadei dimpreuna cu vasaria din ar
gint ce i revenea ca prada.
Dar celei mai mari parti a protopindadei ignorante nu-i placeau mobilele strmte si
cu picioarele strmbe, asa ca atunci cnd a aparut mobila moderna autohtona au trecut
acele piese istorice rudelor sarace de prin satele din care-si trageau umila ori
gine. Cunosc cazul unui fost primar al Bucurestilor, devenit apoi ambasador ntr-o
tara est-asiatica, care si-a trimis troacele vechi la tara, unde o splendida masu
ta Boulle, frumos vopsita cu duco, a devenit un practic suport de plita de aragaz
cu butelie! Cele pomenite sunt exemple comune si nu cazuri particulare limita!
Ce sa mai vorbesc despre imensul tezaur de carti europene (vechi si noi) al aces
tei tari! Cnd nu au fost arse, folosite ca hrtie de mpachetat, lasate sa putrezeasc
a prin hrube insalubre si ude, ucise aidoma fostilor lor posesori n vastul razboi
mpotriva spiritului nostru european, au fost vndute pe nimica n Occident, salvndu-s
e ntmplator si n mica masura barbariei care nu a ncetat nca. Se dezvaluie acum ca lis
te ntregi din cartile arse la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti n timpu
l Revolutiei bine orchestrate de cei ce aveau sa devina bogatii ei profitori, ci
rcula pe la anticariatele din Apus, cu preturi exorbitante n valuta. mi vin n minte
versurile lui Hugo din Ruy Blas: Soyez fltris devant votre pays qui tombe/ fossoy
eurs qui venez le voler dans sa tombe!
Ca n lipsa tot mai ndelungata, pe zi ce trece, a unei clase nstarite si rafinate nu
vom mai avea n curnd monumente de arhitectura civila si chiar religioasa (de vrem
e ce ministeriatul poetului nobelabil ratat a desfiintat a doua oara dupa Ceause
scu Directia monumentelor istorice), este lesne de prevazut. Si nu vom mai avea
istorie, pentru ca chiar arhivele au fost arse; nu mai istorisesc aici cazul unu
i clasicist piroman, numit de Calinescu n Bietul Ioanide Panait Sufletel, care nce
puse sa dea flacarilor arhiva seculara a Universitatii din Bucuresti. Am reusit
sa opresc dementiala fapta gratie cui credeti? Consilierului sovietic al Univers
itatii!
Da, domnilor concetateni, preocupati exclusiv de grija pinii zilei urmatoare. Est
e foarte posibil ca n curnd sa o consumati pe ruine, fiindca tot ceea ce s-a ntmplat
si se ntmpla n aceasta tara, si vom vedea nca si mai multe si mai grave urmari ale
faradelegilor, ntrece n chip nebanuit un dezastru nuclear! Este de altminteri tris
tul caz n care mi doresc sincer sa fiu profet mincinos, desi nimeni nu e profet n t
ara lui.
M.G.
Bucuresti, Brasov, 1992-1994
INEFABILUL, LIMBA DE LEMN, LOGOCRATIA, ALIENAREA SI IMPLOZIA LIMBAJULUI
Serban Cioculescu obisnuia sa spuna ca inefabilul nu exista, ci doar neputinta i
ndividului de-a exprima sau sugera prin limbaj si stil acele idei sau sentimente
pentru care nu avem cuvinte sau expresii anume. Controversa e mai veche si se p
are ca anticii o rezolvasera, echivalnd n oarecare masura sublimul cu inefabilul.
Sublimul este totusi o categorie a exprimabilului, iar anonimul Tratat despre su
blim, atribuit n mod gresit lui Longinus, profesorul fiului reginei Zenobia, indi
ca modalitatile prin care el poate fi atins. Desigur, nu putem exprima ceea ce n
u cunoastem, dar totodata nimic cunoscut nu este de neexprimat. Altminteri am pr
etinde ca am cunoaste o... necunoastere. Inefabilul este scuza nu a incultilor,
ci a comozilor, a acelora care, pretinznd ca respecta demnitatea limbii, se sfies
c, chipurile, sa o nnoiasca, sa o nuanteze, sa o mbogateasca. Atare conservatism c
uminte duce nsa la saracirea limbajului, fiindca implicit mintea se leneveste si
este amenintata de sablonare, iar o data cu ea putinta de exprimare nsasi.
Inefabilul mai este si pretextul celor care, mai mult inconstient, drept urmare
a unei constientizari lenese sau anevoioase, practica sensul superficial si flue
nta stilistica ce se mpotmolesc n cele din urma n inadecvare sau contrasens. Marian
a Sora a pus n lumina un astfel de caz n contributia ei la volumul intitulat Epist
olar, acea bine cunoscuta palinodie a Jurnalului de la Paltinis, scris cu talent
si mai ales cu multa, multa iubire, cum se exprima Constantin Noica, de Gabriel L
iiceanu.
n fine, un al treilea fel de inefabil, vecin de data aceasta cu betia de cuvinte,
este cel menit nu numai sa oculteze locul comun si platitudinea, ci sa dea impr
esia ca, vezi Doamne, ele ar fi doar o vulgara exprimare, jumulita de numeroase
conotatii si implicatii subtile, care de fapt nici nu exista n mintea celui ce sc
rie, impresie pe care ar vrea nsa a i-o inculca cititorului. Acesta din urma ar t
rebui fie sa exclame: combate adnc, si pe el mizeaza autorul, fie sa abandoneze pli
ctisit lectura, cumsecade si acesta, om de bine, n fond, fie - timendum et horrib
ile - sa denunte impostura si pe impostor! Acei cap-orali de la micul e-cran sun
t campioni ai inefabilului ca modalitate de alienare a limbajului, simptomatolog
ia acestei stari mentale friznd, ba chiar acuznd, labilitatea de factura psihopato
logica, recesiunea intelectuala si n cele din urma o forma mai elevata de logocra
tie, de totalitarism megalomanic si de psihism autist.
Astfel de indivizi sunt prolificii inefabilului. Cazul lor, de-a dreptul clinic,
nu are nimic comun cu modularile novatoare ale sintaxei, cu lungile perioade bo
gate n intercalate sau remarcndu-se prin parataxa. Atare mod de exprimare este ogl
inda nu numai a comportamentului social al indivizilor n cauza, ci si dovada a ac
tiunii deconstructive pe plan intelectual, pe care acestia o exercita din locuri
ce ar trebui prin lege interzise celor cu eul alienat.
Cum se obiectiveaza respectiva stare de spirit n textele scrise ale celor pe care
-i numeam mai nainte marii cap-orali de la micul e-cran? Perioade, dar ce spun eu
, incontinenta verbala monstruoasa si nestructurata, sau structurata dupa criter
ii extrasintactice si paralogice, care se ntind uneori pe cte doua pagini. Cu greu
vei gasi n ele, daca vei gasi, subiectul logic, adica acea banalitate, acel trui
sm ce trebuie bine ascuns si care, nvaluit n propozitii implicative sau explicativ
e, cu subordonate instabile de gradul I si II, tradeaza, n fond, nimicul pompos s
ub aura inefabilului butaforic.
Acesti cavaleri ai oglinzilor desfasoara o uriasa energie mentala spre a nu te l
asa sa constati ca regele e gol. Preocupati exclusiv, si cnd scriu, de imaginea int
electualului deopotriva profund si spumos ce se pretind a fi, imagine pe care tr
ebuie sa o ntipareasca cu orice chip n mintea cititorului, astfel de printi de tini
chea cad victima paranoiei autocultivate. La atare subiecti, inefabilul este o re
alitate continua, perfect inutila si inutilizabila. Prajite n uleiul rnced si ars
de refolosire, truismele se umfla n gogosi intoxicante pe care, aidoma unor decor
atii-paftale, si le agata de sus pna jos pe trupul lor otova.
Spre deosebire de tipul de inefabil descris mai sus, limba de lemn agreseaza ntr-
alt fel mintea sanatoasa. Ea nu e prolixa si, desi redusa n ce priveste lexicul,
pare sanatoasa, logica; e lapidara, dar evita apoftegma. Este expresia suprema a
inculturii, este dispretul culturii, este alternativa pe care i-o opune cu mndri
e caci, suprema reusita, nu este agramata n forma, desi este lipsita de putinta i
ntercomunicarii. Limba de lemn nu este neaparat modalitatea de expresie a gndirii
marxiste. Marxistilor occidentali le este straina. Pe de alta parte limba de le
mn nu este epifenomenul limbajelor stiintifice specializate. Am avut nenorocul d
e a sti prea bine ca limba de lemn este apanajul gndirii totalitare: a fascistilo
r, a nazistilor, a comunistilor, a dogmaticilor n genere, neexceptnd pe cea a text
elor religioase ale crestinismului de dinaintea Parintilor Bisericii (a se vedea
o editie adnotata a Bibliei, pentru recurenta sabloanelor si sintagmelor). Limb
a de lemn nu descinde din oralitate, dar genereaza n mare masura oralitatea sarac
a si vulgara. Limba de lemn apare ca negare, prin exclusivism ideologic, a orica
rui sistem educational nchegat. Fascistii si nazistii si-au creat atare limbaj de
factura cominatorie, pentru a se impune, pe de o parte, prin forta, celor potri
vnici, prin captivarea celor simpli si slabi de nger, pe de alta. Pentru ei logos
ul era ntruparea fortei vitale si a travaliului pus n slujba cauzei respective. Limb
a de lemn a comunistilor are nsusiri distinctive proprii. Ea trebuie nainte de toa
te sa minta ca sa convinga. Geneza limbii de lemn comuniste este cautarea unui a
lt adevar, tot att de metaistoric ca si formarea omului nou comun ideologiilor to
talitare. Un om nou este cel ce ntoarce spatele realitatii. O alta nsusire generat
iva a limbajului de lemn comunist si necomunist este semi- sau/si sfertodoctia.
Spre deosebire de crestinism, marxismul nu a avut forta nici de a rasturna cosmo
sul culturii europene, nici de a si-l asimila, macar n parte, precum pretinde. Ma
rxismul de rnd, cel vulgar, de care se dezic marxistii totalitari superiori, ca si
cum ar fi putut ei crea un altul, a reusit cel mult sa reinterpreteze, sa reconside
re pro domo, la modul degradant si fals, cte ceva din mostenirea culturala europea
na. Dar mai ales nevoia de cadre a stat la obrsia limbii de lemn comuniste. Studii s
uperioare aveau foarte multi, studii de baza nsa, foarte putini. Ce ai la baza? era n
trebarea adresata fostelor cadre, epurate si descalificate, timorate si minutios
cercetate n vederea transformarii lor n marunte unelte docile. Cei vechi, ca si cei
noi (cadre tinere, indiferent de vrsta) se aliniau n uniforma pregatirii sumare si im
ecise, a acelei stiinte rasfrnte prin prisma luptei de clasa. Neavnd instructie elemen
tara sau medie, dect trzie si la seral, omul nou n-a nvatat niciodata cum se citeste
o carte.
Pentru el civilizatia umana nu era o nlantuire continuu articulata, ci un dobos c
u arome diferite. Realizati ct de neadecvat putea fi limbajul rezultat dintr-un a
tare proces formativ, ori mai degraba deformativ? Am vazut cu totii profesori un
iversitari pe puncte, care nu puteau rezuma o pagina n mod coerent. Asa au aparut c
ele cteva variante ale limbajului de lemn si nu este nimic surprinzator ca mental
itatea din care au iesit s-a extins pna si n nvatamntul liceal, unde rezumatele si anal
izele la literatura romna sau la alte materii se nvatau pe dinafara, cu acest bagaj
de cunostinte prezentndu-se candidatul la intrarea n facultate.
Logocratia a nsemnat izbnda politica a limbii de lemn. De ce credeti oare ca a prin
s la noi textualismul n rndul tinerilor intelectuali? Fiindca era o alternativa a l
imbii de lemn! Urmarile? ncercati sa cititi presa culturala mai veche si mai noua
si veti constata ca este un epifenomen al dezvoltarii limbii de lemn. Stufosenia,
lungimea, redundanta, nerecurgerea la izvoare, ingurgitarea fara baza clasica a l
iteraturii moderne occidentale, toate suprapuse peste un pseudomorfism devenit c
u timpul funciar, fac ilizibile pentru o mentalitate interbelica asemenea mii de p
agini. Lasam de o parte progresul si noul pe plan mondial, ca adstrat al situatiei l
ocale. Lectura devenise un refugiu fata de agresiunea logocratica. Cu doua decen
ii n urma se citea n URSS, n mijloacele de transport n comun, literatura clasica, nu
presa zilnica. Prezentul era vechi, trecutul era nou si catre el tinteau, n lips
a oricarui experiment democratic actual, nazuintele fiecaruia: ce bine era cnd era
mai rau! Carti caramidoidale, ca Drumul la zid, erau savurate din doasca n doasca d
e cititorii viciati ai limbajului de lemn al logocratiei. Politicul se nstapnea to
t mai mult asupra spiritualului. Dar sedintomania? n ultima instanta logocratismu
l devenise o defulare fata de presiunea logocratiei, asa cum acum neocomunismul
este o simptomatica defulare a celor mai bolnavi, fata de comunism. Si cnd va gndi
ti ca sunt nca multi dintr-aceia ce put ca Lazar nainte de a fi fost nviat! Mai e n
evoie sa definesc logocratia? ntr-un discurs pronuntat de la tribuna mausoleului
lui Lenin, I.V. Stalin ncheia un citat cu cuvintele: asa cum spunea tovarasul Stal
in!
Cnd alienati, mai mult sau mai putin, suntem cu totii, cum sa nu ne fie alienat l
imbajul? Trec peste saracirea lui logocratica. Peste cele cteva sute de cuvinte r
ulate oficial, peste cele cteva zeci de sintagme patrunse n vorbirea curenta si be
tonate acolo. O existenta materiala si spirituala saraca nu poate avea dect un li
mbaj sarac! Si un limbaj agramat, prin recesiune intelectuala, care acum izbucne
ste liber la televiziune. Din gura reporterilor, a crainicilor si chiar a ministri
lor! Pna la ora actuala, vom face totul... (nca!), trebuie sa..., pozitia nostra viza
e... (n legatura cu aceasta expresie a pretiosilor de extractie suburbana sau camp
estra, unii din noi si mai amintesc de butada lui Pastorel Teodoreanu, prilejuita
de aparitia cartii feministe a nu mai putin ridicolei cugetatoare Lucretia Carn
abat, tiparitura cu titlul: Sexul de vizavi, aparuta pe la finele deceniului pat
ru: Distinsa doamna Carnabat/ Peste drum sexul si-a mutat,/ l vizitezi deci separa
t/ Fara s-o vezi pe Carnabat"!). Parlamentul constituie o lectie de elocinta n ne
gativ.
Si pe el l aude tot romnul! Stupoare: de la balconul Pietii Universitatii s-a facu
t ascultata ntr-o seara vocea unui satean din Gorj (nu avea cu mult peste 60 de a
ni); vorbea mai fara ezitare, mai exact, mai corect, mai plin de continut, mai d
irect si mai convingator dect oricare dintre oratorii incipientei noastre elocint
e politice (si natura negat facit indignatio orationem", pentru a-l parafraza pe
Iuvenal). Si a vorbit doar cinci minute. Cuvntarea acestui taran, demna de Caesar
, nu cred sa fi fost nregistrata. As asculta-o de doua ori pe zi!
Alienarea limbajului e ca o desprindere de retina. Ea a nceput prin suspectarea s
i apoi incriminarea sensurilor si subntelesurilor cuvintelor, ca sa ajunga la int
erzicerea unor vocabule, n anumite contexte si chiar n afara oricarui context. Con
cretetea cuvintelor devenea suspecta, caci calea regala a minciunii era de a nu
spune lucrurilor pe nume. Limba de lemn, redusa si imprecisa, viza introducerea
unui nominalism ce permitea minciunii sa se solidifice, sa se reifice in abstracto
. Atare paralogica depasea ca eficienta teologia medievala de dinaintea receptar
ii lui Aristotel. Cazusem n ghearele culpabilizarii prin critica si autocritica.
Cei mai vinovati nu se faceau aceia care greseau ori uitau cuvntul ritual potrivi
t, ci putinii inadaptabili, neschizofrenizabili, a caror marginalizare, fara ca
ei sa fi comis vreun delict politic, se impunea drept necesara profilaxie fata d
e restul societatii ngenuncheate.
Intelectualii au dus greul acestei lupte, nu asa cum comunistii au dus greul luptei
pentru eliberarea clasei muncitoare. A nu putea nici macar mima limbajul de lemn
, era o vina de neiertat si un handicap fatal. Societatea devenise o imensa nchis
oare spirituala, cu insule concentrationare n care detentia era nsotita de procesu
l reeducarii, victima urmnd sa se transforme n calau!
Credem ca, n perspectiva celor de mai sus, inefabilul apare drept o forma benigna
, dar incipienta a alienarii ultime a limbajului n mentalitatile dogmatice ale so
cietatilor totalitare.
*
Dar inefabilul mai este, si acum parasim registrul sa-i spunem social al limbajulu
i, un presimptom al imploziei finale a acestuia, fie n forma sa lingvistica ori n
variantele ei paralele: plastica, muzica, cibernetica (matematica) etc.
Oricte contradictii ar implica, inexistenta (nonexistenta) inefabilului ca parte
a starilor de lucruri, aceasta constituie totusi o felie a realitatii, n sensul n
care Wittgenstein (2.06), ca varianta a definitiilor 1 si 1.1 ale Tratatului sau
, afirma: existenta si nonexistenta starilor de lucruri constituie realitatea. (E
xistenta starilor de lucruri o numim si un fapt pozitiv, nonexistenta unul negat
iv).
Implozia limbajului conduce n mod evident la maxima convergenta a limbajelor si l
a o noetica rupta definitiv de cea traditionala, dar strns legata de holos-ul cos
mosului (al existentei si nonexistentei deopotriva).
Daca alienarea de care vorbeam mai nainte se producea n planul mundan al adevarulu
i, implozia la care ma refer acum va avea loc n acela concomitent al formei si co
ntinutului, n punctul lor nediferentiat pe care implozia si-l asuma integral.
Dupa parerea mea, atare resorbtie da un nou tnos structural dezvoltarii holotice a
gndirii, pe coordonate unde accentul nu mai cade pe comunicare (implozie actuala)
, ci pe recuperarea existentei si nonexistentei implozive (implozie de recul), n
oua noetica fiind prin excelenta o poietica absoluta, dotata cu atribute preciza
bile n seria ei crescatoare si recuperatoare. Paradigmele sunt astfel anulate, ia
r logica ei va fi cea a multiplicitatii termenilor integrati.
Reverberarile mundane ale unei astfel de implozii le putem ntrezari cu totul pare
lnic prin formele moderne ale limbajelor, considerate ndeobste si la modul vulgar
, aproximari ale inefabilului.
SCURT TRATAT DESPRE PROSTITUTIA INTELECTUALA
Prezentul tratat este nca si mai scurt dect acel tratat de prostitutie intelectual
a care era Cursul scurt de istorie a partidului comunist (bolsevic) al URSS. Se
stie ca un curs lung nu a mai aparut niciodata fiindca ar fi fost prea mare, dac
a nu imposibil, efortul de a transforma n virtuti exemplare pentru ntreaga planeta
seria nesfrsita a ticalosiilor si crimelor gratie carora s-a nstapnit pe o mare pa
rte a ei nvatatura strmba a doua creaturi grafomane si n final necate n propria lor neb
unie, nvatatura lui Marx si Lenin.
Avnd apoi n vedere stercofagia, care constituie aspectul preponderent al temei abo
rdate, scurtimea tratarii ei este o necesitate ce tine de domeniile satietatii s
i bunului simt, astfel ca nu se poate spune cetera desiderantur, caci omogenitat
ea materiei dejectionale impune luarea n considerare doar ca pars pro toto.
n fine, ntr al treilea rnd, n acest veac apocaliptic si n nefericita noastra tara, cu
greu s-ar mai putea vinde, chiar la cel mai subventionat pret, sub titlul anunt
at, castraveti gradinarilor. De aceea nici nu vom lua n discutie imensa factologi
e a subiectului, ci doar fenomenologia sa, cu riscul asumat de a lipsi deocamdat
a istoria mentalitatilor din coltul de lume al spatiului mioritic, de una din fe
tele ei principale, pe durata ultimei jumatati de secol.
Bine, dar atunci ce ramne de spus despre tema anuntata, care sa justifice denumir
ea de tratat, orict de scurt ar fi el? Brevitatea nu poate exclude, oricum, defin
itia, iar definirea nu este, mai ales n acest caz, o treaba usoara, cu att mai mul
t cu ct, datorita termenilor sintagmei, comparatia cu prostitutia carnala nu poat
e fi evitata. Mai sunt nca etiologia, gradele si felurile acestei categorii socio
profesionale pe care vom ncerca a le descrie si a le departaja, fara a cadea n paca
tul unei prea mari subiectivitati.
Prostitutia intelectuala este abaterea mentala si comportamentala acuznd degenere
scenta cronica a spiritului prin alterarea intelectului, n conditiile impunerii v
iolente a starii delictului de opinie, a controlului absolut asupra bunurilor si
mijloacelor materiale private, ori a confiscarii totale a acestora n favoarea un
ui individ numit tiran sau a unor abstractiuni numite stat, colectiv, clasa. Cei care
nifestau strignd: Noi muncim, nu gndim! sau: Moarte intelectualilor! nu se autosanctif
icau, ci si autoproclamau si si autocertificau statutul lor de mereu generativi me
mbri fondatori ai infernului terestru care nu este altceva dect atomizarea societ
atilor umane n numele statului, colectivului si clasei, prin cea mai crasa si mai
rudimentara prostitutie intelectuala pe care Marx a ales-o ca piatra de temelie
a romantismului urii absolute. Mutatis mutandis, acei falocrati gasterocefali e
rau ceea ce ndeobste sunt famenii fata de oameni, caci practic le lipsea organul co
gitativ, conform zicalei romnesti: cap ai, minte ce ti mai trebuie!
Ca si n cazul celei fizice, exista o prostitutie intelectuala sacra si una profan
a. Practicata n antichitate la Babilon, la Corint si poate si n Egipt, prostitutia
sacra era un epifenomen al cultelor fertilitatii. Actul fizic era destinat de o
bicei strainilor, straine fiind deopotriva bizarele preotese ct si acuplantii lor
rituali, respectivele symplegme erotice avnd loc n temple, fara a implica vreun a
spect lucrativ.
Spre deosebire de cea fizica, prostitutia intelectuala profana, departe de a fi
ca prima cea mai veche meserie a omenirii, prezinta un handicap enorm. O prostit
uata carnala profana poate fi n adncul sufletului ei un om onest pe care soarta po
trivnica l-a mpins catre atare ultima solutie a necesitatii. Un prostituat intele
ctual este un autodamnat, caci ntre spiritul si intelectul sau exista o nedisocia
bila identitate de organ. Schizofrenia poate functiona un timp, dar cu ct aceasta
se vrea mai radicala, cu att efectele ei sunt mai devastatoare. A fost cazul lui
Lenin, al conflictului ireductibil dintre formatia sa europeana si punerea n pra
ctica a nvataturii sale de catre el nsusi. ntrebat o data de catre Constantin Noica d
aca nu vreau sa devin nvatator, i-am raspuns ca nu am vocatia martiriului, caci de
obicei nvatatorii sfrsesc pe cruce sau la balamuc; eu fiind un om obisnuit, nu vreau
sa mi alienez intelectul!
Daca prostitutia intelectuala profana nu duce la patibulum sau la balamuc, cea s
acra duce n mod sigur! n vremurile noastre orwelliene hierofantii supremi au privi
legiul ciuruirii cu gloante. La urma urmei n ce consta sacralitatea prostitutiei
intelectuale? n faptul ca supremii ei maestri sunt preotii cei mari ai logocratie
i. Am aflat nu de mult cu totii ca la ultima sa ntlnire cu Gorbaciov, Ceausescu i-
a tinut o vehementa si cominatorie lectie despre comunism. Acelasi geniu avntat a
l raului ne jurase de nenumarate ori ca de va fi nevoie si va da si viata pentru
viitorul comunist al tarii. A fost nevoie, dar ntr alt fel, si s-a tinut de cuvnt!
Infernalei lui sotii i-a soptit la un moment dat al procesului ceva ce aducea c
u sa murim n glorie. Apostata si sarmana glorie a criminalilor!
*
Cauza ideatica principala a prostitutiei intelectuale este minciuna, falsul sau
jumatatea de adevar. n Romnia atare atitudine intelectuala a devenit o meserie pri
n confiscarea tarii de catre un ocupant militar, economic si ideologic. Chiar de
la bun nceput aceasta actiune s-a chemat eliberare, iar echipa de guvernare venita
de la Moscova a adus prostitutia intelectuala n cetate ca pe flacara unei olimpi
ade a desfrnarii. De voie unii, cei mai multi de nevoie au nceput repede sa practi
ce acest sport al dezonoarei. Si cum romnul are tendinta sa sara peste cal, curnd
s-a trezit de partea cealalta a patrupedului. Nicaieri cultul lui Stalin n-a fos
t mai frenetic ca n groapa romneasca ce ncepea sa se adnceasca mai grabnic dect se ascu
tea lupta de clasa. Virtuozitatea practicarii minciunii a atins abisuri nebanuite n
ainte, implicnd aproape totalitatea populatiei tarii. Ca sa supravietuiasca, fiec
are trebuia sa minta; taranii ca au produs putin, pentru a nu li se lua ultima b
ucata de la gura, muncitorii ca lucreaza mai bine dupa tehnica sovietica, din ma
rea tara prietena, unde poporul era narod si stiinta nauca; n fine, intelectualii c
a de-abia atunci se puteau consacra creatiilor spiritului, n folosul, binenteles a
l poporului! Coborti la nivelul mental al acelor ocupanti, adusi ei nsisi n stare d
e ndobitocire, pentru care Calea Victoriei era capistea Occidentului, un fel de R
ue de Rivoli, o promenada pe care-si exhibau drept toalete estivale camasile de
noapte si pijamalele din matase, poftite din vitrinele magazinelor de lux, romnii
au trebuit sa faca si mai mult pe prostii, sa se autoreduca la genunchiul broas
tei si chiar mult mai jos pentru a crea de acolo nimicului, falsului si troglodi
tismului perspectiva monumentalului de care noua ordine avea nevoie.
Pastorel Teodoreanu se ntreba si raspundea el nsusi n fata obeliscului ostasului so
vietic: Te-au ridicat att de sus/ C-ai-liberat popoarele?/ Nu! Te-au cocotat asa s
e sus/ Fiindca-ti duhneau picioarele!
Ca sa putem urma la scoli, trebuia sa mintim ca eram nimeni, sarantoci ori nepri
copsiti, n vreme ce ne vindeam lucrurile scapate de confiscarea generala, ca sa t
raim de azi pe mine. Minteam cu totii dintr-o necesitate multipla si imperioasa s
i toti cei care ne siluiau se bucurau de asta. Cu exceptia vrfurilor cunoscute al
e intelectualitatii, muncitorimii si taranimii, care se aflau deja arestate si c
are nu mai aveau de ce minti. Minteam de copii, asa precum copiii trec, n crester
ea lor, printr-un scurt anotimp al minciunii; anotimpul nostru a fost foarte lun
g si foarte trist. Marele pas catre prostitutia intelectuala fusese facut. Un al
doilea se punea la cale: sa ne denuntam parintii. Concomitent, NKVD-ul, prin ex
ecutantii sai locali, ca sa umple ct mai bine nchisorile si sa sadeasca n noi groaz
a pentru multe generatii, lansase zvonul ca vin americanii, zvon anume raspndit n
acest scop si care coincidea de altminteri cu nceputul razboiului rece. Noi, copi
ii, trebuia sa aducem n plasele lor pescuitul gras al parintilor nostri. Aceasta
incalificabila corupere de minori a facut prea putine victime. Ea a fost n schimb
compensata de recolta celor care urzeau planuri politice de viitor, faceau guver
ne, precum si de ncarcerarea acelora ce omisesera sa-i denunte pe ei si mai ales pe
partizanii din munti. Atare grade de prostitutie fara voie au creat mediul ferti
l n caldura caruia, sau, cum se spunea, la flacara caruia a aparut si s-a dezvoltat f
auna viermilor de toate felurile. Fauna fauritorilor lumii noi. A voluntarilor. Si
nu ntmplator dintre acestia, nfratiti n romantismul revolutionar al urii si al munc
ii pe santierele patriei... Salva Viseu etc., s-au evidentiat unii tortionari, act
ivistii, culturnicii multilateral dezvoltati de atunci si de mai trziu. A munci e
ra o banalitate aptera, aproape de dispretuit din punct de vedere politic si soc
ial. A activa avea o aureola sacra. Activismul era unul din felurile prostitutie
i intelectuale sacre, fata de care cea a noastra, profana, comuna, obtinuta prin
constrngere, parea aproape o virtute. Scarii valorilor ncepeau sa-i putrezeasca s
i sa-i cada treptele. Migratiile devastatoare de la finele antichitatii, invazii
le tatarilor si turcilor, molimele cumplite ale evului mediu care-au trecut pest
e cei aflati, vorba cronicarului, n calea tuturor relelor, erau mai degraba niste
gripe asiatice fata de ceea ce Asia rostogolise atunci peste noi, mbolnavindu-ne
mai mult dect pe altii, mai grav dect pe altii: minciuna adncea groapa romneasca pna
aproape de cota Gropii Filipinelor. La fundul acestei oceanografii blestemate s
e contura monstrul tertiar catre care ne scufundam: delatiunea. Si ea profana (f
ara voie) si sacra (din pasiune). Fara voie am pronuntat ntr-o recreatie cuvntul Bo
rba, cotidianul lui Iuda Tito, cuvnt auzit la Europa Libera. Va imaginati ct m-a cert
at si prelucrat secretarul UTM, colegul meu de banca. Ct priveste pasiunea sacra
a delatiunii, friznd patologicul, mi s-a relatat un caz limita petrecut n anii din
urma ai dictaturii. n cazarma unui regiment, peste o mie de tineri, viitori stud
enti, si satisfaceau stagiul militar. Dintre ei doar unul singur i turna pe toti n to
ate. Batut de sute de ori, continua cu eroism; a trecut apoi de la studenti la s
ubofiterimea si ofiterimea regimentului, cu picante referiri si informatii despr
e nevestele respective. Calcat n picioare si riscndu-si viata, traia mai mult la i
nfirmerie. A fost eliberat nainte de termen, ca deosebit de periculos!
Pe plan concentrationar, Pitestiul a fost treapta cea mai de jos a scarii dezast
rului fiintei, de pe care ucenicii vrajitori s-au prabusit n neantul raului absol
ut. Sa nu trecem nsa de la fenomenologia la factologia infernului! Ea este infini
ta. Pentru a salva viata, memoria trebuie sa se transforme n antimemorie, altfel
ucide caci lagarele de exterminare fiinteaza nca n cei ce au trecut prin ele. Daca
durerea fizica a ncetat, umilinta sufleteasca retraita, neuitata, devine filtru
borgian cu efect ntrziat.
*
Prostitutia intelectuala impusa este n fond un viol. Profesorul Tudor Vianu, dupa
ce fusese dat afara de la Universitate, mpreuna cu Al. Graur, Al. Rosetti, G. Ca
linescu si altii, ntr-o a doua faza a epurarilor comuniste, apoi reacceptati, ne-
a strns ntr-o zi pe ctiva din studentii apropiati si ne-a spus: Mi se cere sa pronun
t la curs numele lui Marx. Ma veti dispretui; ce sa fac? Tacere... Sunt de fapt un
descalificat, continua Tudor Vianu, nu mai am o specialitate, caci mi s-a inter
zis sa mai predau estetica! Tacere... Specialitatea dumneavoastra, domnule profeso
r, este de a fi Tudor Vianu, m-am auzit rostind, stapnit parca de un daimon. Pentru
noi este important ca dumneavoastra sa ne fiti profesor, nu un oarecare Nicolae
Moraru; pronuntati numele lui Marx!
Umilirea, necontenita umilire prin rostirea obligata la minciuna era una din per
versiunile comunismului totalitar. Confiscnd bunurile si mijloacele necesare trai
ului, desfiintnd axiologia muncii, inteligentei si moralei, cum nu au facut-o fas
cismul si nazismul dect pentru victimele lor predestinate, el a siluit si pe cei
pe care i-a acceptat sa mimeze prostitutia intelectuala, terfelind astfel si vrfu
rile spiritualitatii romnesti pe care nu le ncarcerase, tocmai ca si prin exemplul
lor sa-si extinda opera infama. Daca n fosta Uniune Sovietica atare viol si putea
avea, chipurile, legitimarea ntr-o revolutie biruitoare, ntr-un razboi civil pier
dut de albi, ntr-al doilea razboi mondial cstigat de Stalin, ori cu mult mai nainte
, n absolutismul tarist autocrat al Eurasiei vietuinde ntr-un sacru gotic mongol,
iar apoi ntr-un ev mediu muribund si mural, nca de la Petru I, n tara noastra latin
a el viza distrugerea zestrei genetice a natiei. Si aproape ca a reusit! Eroii R
evolutiei Romne au fost arhanghelii adevarului elementar. Adevarul (neascunderea
heideggeriana) care n chip necesar este Binele si Frumosul. Adevarul socratic eur
opean! n Europa am fost din adncul obrsiilor noastre latine, iar strigatul Vom muri
si vom fi liberi al acelora ce cu bratele goale nfruntau tancurile este o fraza em
inamente europeana. Emanatii pestilentiali ai Revolutiei au ncercat, rembratisnd ei
nsisi minciuna, sa ne inculce complexul descurajator al noneuropenismului nostru
funciar, asa cum istoricii prostituati ai comunismului pe cel al slavismului em
inamente formativ. Istoria ca expresie a ideii de libertate este un concept euro
pean stravechi, iar deznadejdea, dupa cum si cuvntul slav arata, o forma mentis d
e care s-au scuturat nsisi slavii, fratii nostri ntru suferintele aduse de ultima
mare erezie a Orientului: comunismul.
O izbnda de rasunet a violului intelectual comunist a fost aparitia lui Mitrea Co
cor. Nici astazi nu sunt convins de atare izbnda absoluta si tot caut sa descopar
n acele pagini sadoveniene ironia si batjocura titanului, caci ca si Cehov, mare
le prozator romn poseda la perfectiune disimularea lor, mai ales n scrierile viznd
viata micii burghezii din trgurile moldovene (vezi Appendix probi).
Au fost apoi oamenii care au crezut sincer n idealul comunist; ei erau un fel de
romantici foarte ntrziati, blocati pe utopia unei societati perfecte. Un Cristescu
plapumarul, un Filipescu pantofarul care din cstigul lor - Cristescu lucra plapu
mi pna catre sfrsitul vietii, vara, la Calimanesti, n lunile de vacanta - subventio
nau modesta miscare comunista de la noi ce nu numara nici o mie de oameni, cei m
ai multi dintre acestia fiind agenti platiti ai Moscovei. Cnd au vazut proportiil
e dezastrului, au renegat nvatatura si ca si de curnd trecutul dintre noi Dan Desliu
, al carui Lazar de la Rusca care s-a luptat cu musca l nvatam si l parodiam n clasele
inferioare de liceu, au intrat n eternitate mpacati cu adevarul si cu ei nsisi. Sc
risoarea lui Dan Desliu adresata lui Ceausescu este antologica si mpreuna cu vers
urile lui Mircea Dinescu au facut perechii dictatoriale trista cinste de a le as
eza figurile de ceara n infernul istoriei, asa cum manechinul lui Hitler sta n jos
ul scarii de la Madame Tussaud, nainte de a intra la subsol, n galeria criminalilo
r de drept comun.
Dar cancerul prostitutiei intelectuale a cuprins nu numai ntreaga societate, ci,
lucru si mai grav, a metastazat pna n cele mai adnci cute ale ei, secretnd la rndu-i
ura otravitoare fata de semeni, ura ca fundament si mobil intelectual, delatiune
a ca virtute cardinala si obscena. De aceasta metastaza nu a scapat nici o anumi
ta intelectualitate ce se considera de vrf sau opozitionista. E drept ca intelectuali
tatea romneasca nu a fost pe de-a ntregul si n profunzime bolnava, adica oportunista.
Dar e tot att de grav, cu att mai grav cu ct acum acei oportunisti si clameaza prea
strident atasamentul fata de democratie (perceputa de ei tot ca vorba goala). N
enorocul si nefericirea ne-au scos deseori n cale specimene, unele disparute, alt
ele nca vietuinde si chiar si acum agresive, pe lnga care cnd treci simti o acuta s
enzatie de voma. Cu siguranta ca nu se vor automarginaliza.
Cum spuneam, prostitutia intelectuala s-a nstapnit peste o mare parte din societat
ea romneasca, oriunde a gasit un orizont de asteptare. O lume de bastarzi, copii
din florile raului! Un tata culturnic si povatuia fiul sa fie supus si sa spuna c
e trebuie, caci numai asa va ajunge departe. Un sef culturnic securist si felicit
a subalternii proaspat angajati, urndu-le bun venit n cultura. Toti acesti oameni cr
edeau ca se aranjasera pe viata, ei si neam din neamul lor. Unul care a-nselat po
porul cu televizorul mi declara cu mai bine de trei lustri n urma ca ar vrea sa-si v
ada copiii nu lichele de rnd, ci canalii perfecte! Acelasi se bucura de moartea pr
ematura si nespus de dureroasa a lui Dinu Pillat ca de cea a unui monstru inferna
l. Tuturor celor ce si au ntemeiat o ietica pe prostitutia intelectuala a lor si a s
emenilor, comunismul le-a jucat cea mai sinistra farsa: s-a prabusit, cu ajutoru
l neprecrupetit al lui Gorbaciov! Iata-i deci ramasi ca niste cadavre n vid!
Nu numai persoane, ci si ntregi categorii profesionale pot fi socotite victime al
e violului intelectual. Economistii, de pilda. Ce putea scrie sau preda la cated
ra un economist n timpul comunismului? Doar economia planificata si etatizata. Da
r un istoric modernist sau generalist? Evident osanale si lecaculisme viznd realiz
arili si ntelepciunea crmacilor! Unui filosof i era ngaduita cel mult interpretarea i
storiei gndirii umane prin prisma marxism-leninismului. n alte domenii, obligatori
e si rituala era doar pomenirea marilor dascali la liturghie, ruga pentru sanata
tea conducatorilor. Cei ce supralicitau din diverse motive, si asumau propria pro
stitutie intelectuala.
n fine, arghirofilii, cei ce se prostituau pentru mai multi bani ori pentru mai s
ubstantiale avantaje. mi amintesc ca vreo douazeci de membri de acest fel ai Uniu
nii Scriitorilor raspund ntr-un trziu numeroaselor apeluri ale geniului Carpatilor d
e a se introduce omul nou n literatura romna, acela care duce o viata rationala, nu
consuma nimic, dar face totul. Se nfatiseaza ei deci la Ceausescu si-i solicita o
ntlnire de lucru, specificnd si scopul. Frecndu-si minile, Ceausescu le da indicatii
ste indicatii. Slugarnicii iau note... Pauza... Energumenii si spun apoi pasurile.
Dar bine, tovarasi, a aduce tipul omului nou n literatura este o nalta datorie pat
riotica a carei cinste va revine n ntregime etc. etc. Revolutionarii au plecat mofl
uzi, primind exact ceea ce meritau, adica nimic! Ce sa i faci, ietica comunista de
prostituanti!
*
Daca pna la Revolutie prostitutia intelectuala trebuie judecata nuantat, cum gran
o sive cum culeo salis (desi cei mai multi dintre prostituanti, si mai ales cei
din pornire launtrica, ar dori ca reconcilierea sa se produca cerndu-le noi ierta
re pentru pacatele lor), cea a emanatilor pestilentiali se cuvine condamnata far
a menajamente si nuantari. n ultimele sale zvrcoliri, comunismul si-a aratat cele
mai ascunse si mai hidoase fete. Dupa Revolutie, cei care s-au prostituat au fac
ut-o de buna voie, nesiliti de nimeni, fara scuza vreunui ideal romantic, ci din
viciu pur si lucrativ. Si nca fara condicuta, deci fara control medical si plata
impozitului aferent.
Or, n conditiile necrutatoarei maladii sida, oricine poate realiza gravitatea per
icolului respectiv pentru corpul social n ansamblu, chiar daca neocomunistii sunt
izolati de garzi personale sau oficiale, prin casele de toleranta ale minciunii
si falsitatii, pe care le ocupa. Aceasta noua protopindada a viciului absolut n
u numara nici macar o curtezana tnara a puterii; dimpotriva, aproape toate sunt m
oralmente flescaite, decrepite, ramolite si sclerozate. Demimondenele cu pricina
, cnd nu capata ce si ct vor, adica dragostea unanima a subpusilor, pofticioase si
vesnic nesatule, sar la gtul omului de pe strada care le huiduieste nerusinarea.
Ele si admira autist n oglinda frumusetea fanata a comunismului tineretii lor vndu
te, aidoma acelei urtenii sexigenare, ncarcata de podoabe dintr-un tablou al lui Goy
a intitulat Pna la moarte. n spatele celor doua vetuste ghiduse vedem nsa Vesnicia n
armata cu un imens trn de maturat gunoiul istoriei. Maturatori ai soartei, matura
ti-i!
*
Deci frica, frica de indiferent ce fel, frica viscerala este a doua cauza a pros
titutiei intelectuale ca factor important al realizarii dezastrului rosu. Am ami
ntit de lumea Capriciilor lui Goya, adaugam tablourile din Casa Surdului, ale ac
eluiasi. Ne gndim la desenele lui William Blake, la Carcerele lui Piranesi, la ap
aritia Manifestului partidului comunist cam n acelasi timp cu rabufnirea romantic
a n literatura si pictura, cu anul 1848; la romantismul revolutionar, la Lenin mu
rind nebun si la aparitia Florilor raului a lui Baudelaire. Desigur, nu sunt sin
cronisme perfecte, dar de la preromantism la postromantism sau la romantismul trz
iu exista o paralela si foarte apropiata versiune romantica n negativ. Ca existen
ta si nonexistenta aceluiasi lucru. Ca materia si antimateria, ca tesutul sanato
s si cel canceros. Totul sub zodia fricii! Sa fie oare acest ceva, mai bolnav de
ct romantismul fata de clasicism? Dect socialismul real fata de cel utopic? Aidoma
comunismului preconizat de Marx sa ia locul capitalismului n Occident si implant
at de Lenin n postmedievalul Orient rusesc? Nu riscam propunerea unei scheme meca
nice simplificatoare si implicit alterante. Comunismului teoretic i putem cauta r
adacinile pna la Platon. Celui cazut n lume i gasim fructele n Rusia si de acolo ele
s-au rostogolit unde avea sa le duca hazardul care se cheama istorie si n care M
arx si Lenin, fiecare n felul sau si n functie de chiar hazardul desfasurarii isto
riei, descopereau rebours o infrangibila legitate! Naiva si subreda explicatie.
Dar privind nostalgic, cu mnie sau cu obiectivitate spre trecut, totul, absolut t
otul poate fi explicat. Acestor rationamente si argumentari ale noastre le putem
da numele de stiinta istoriei, tot att de aproximativa ca si marturiile martorului
de profesie care este istoricul. Cum n regimurile totalitare comuniste istoria ng
hetase, iar fenomenele vizau mari mase de oameni reduse la acelasi numitor comun
, ea era pe ct de saraca pe att de certa. Legitatea materialismului istoric se put
ea, n fine, aplica, precum planificarea, prezentului si viitorului a sute de mili
oane de cobai umani. De aceea istoria comunismului este aproape lipsita de istor
icitate. Istoria omenirii, anterioara comunismului, putea fi inventata n voie de
acesta.
*
Orice tratat, ct de scurt ar fi el, este pe de alta parte plin de locuri comune,
prin chiar natura lui. Scoaterea din context lipseste pe cel ce l scrie de autent
icitatea trairii, conferindu-i o perspectiva si un material ideatic mai ample. D
ar si mai generalizante, mai neutre. Feluritele moduri ale deconstructiei ce sfrs
este, adica se perfecteaza n dezastru, pot descrie, privite din afara, treptele,
gradele descompunerii, fenomenologia ei. Memoria poate completa totul cu mereu n
oi cazuri stereotipe. Singura obida este autentica, dar vana. Oricum, nimic din
ce a fost distrus din viata noastra nu ne mai poate fi restituit intact. Totul t
rebuie refacut, refacndu-ne pe noi nsine. n aceasta faptuire care ncepe ncet, nimic n
u este zadarnic, nimic inutil, desi nimic nu e usor. Cu toate ca viciul prostitu
tiei intelectuale ne-a distrus vointa si ne-a dat sentimentul zadarniciei, un si
mplu nu spus cnd nainte spuneam da, ne poate, prin perseverenta, schimba viata. E
momentul sa-l spunem. Acum! Chiar acum!
APPENDIX PROBI
n luna decembrie 1949 se tipareste n 10300 exemplare, la Imprimeria nationala, rom
anul Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu. El era editat de Editura pentru literatura
si arta a Uniunii Scriitorilor din RPR. Am n fata exemplarul daruit de autor, n ia
nuarie 1950, Profesorului si colegului G. Oprescu, cu prietenie, Mihail Sadoveanu.
Mitrea Cocor era considerat n epoca, si asa a ramas pna astazi, drept abjurarea pu
blica, tiparita, a lui Mihail Sadoveanu, principala marturie a pactizarii cu diav
olul comunismului. Unii mergeau pna ntr-acolo cu uimirea si indignarea lor, nct afirm
au ca atare abjectiune n-ar fi fost scrisa, ci doar semnata de Sadoveanu. Nimic
mai putin adevarat. Cartea a fost scrisa de Sadoveanu, dar constituie unica exce
ptie, nu numai stilistica, ci mai ales ideologica, a operei sale. mpreuna cu alte p
roze nereusite, conform vointei exprese a autorului, Mitrea Cocor nu a fost cupr
ins n editia definitiva si completa a operei sale. S-a vazut si n acest fel o conf
irmare a abdicarii morale ce ar fi nsemnat pentru corifeul prozei romnesti scriere
a si aparitia lui Mitrea Cocor.
Asa sa fi stat oare lucrurile?
De pe vremea cnd lui Mihail Sadoveanu legionarii i ardeau prin piete cartile fiind
ca era seful lojii masonice romnesti, detin de la un martor ocular informatia ca,
la o adunare a intelectualitatii n favoarea reinstaurarii linistii publice, unde
, printre altii erau prezenti, fireste, Iorga si Sadoveanu, cei doi au avut o co
mportare sensibil diferentiata. n sala patrunsesera mai multi legionari care voci
ferau puternic mai ales mpotriva celor prezenti n prezidiu. Binenteles, Iorga, a ca
rui strnsa alianta politica de altadata cu A.C. Cuza nu o uitase nimeni, a sarit
imediat n picioare sa raspunda, n felul sau tumultuos si amenintator, catilinarelo
r camasilor verzi, care-l mproscau cu insulte si-l calificau drept tradator. Dupa
ce incidentul s-a mai potolit, Sadoveanu, fara sa se ridice de pe scaun, i-a ur
mat lui Iorga la cuvnt, cu ochii pierduti deasupra capetelor asistentei, parca ci
tnd din memorie, cu o voce domoala, incantatorie: Iar tu, hiara a ntunecimilor padu
rii, ntoarce-te n brlogul din care ai iesit si nu mai tine calea lighioanelor acele
i mparatii a linistii si a tainei, caci prezenta ta o simt si de ea se tem toate
fapturile codrului. Astfel a luat sfrsit acea ingerinta legionara n desfasurarea re
spectivei adunari. La cteva luni, Iorga era asasinat, Sadoveanu continua sa scrie
, tinndu-se departe, ct mai departe de primejdioasa vltoare a vremii.
Daca Iorga ar fi apucat 23 August 1944, invazia ruseasca si instalarea comunismu
lui de catre Moscova n Romnia, cu firea sa navalnica de Casandra a rusofobiei, ar
fi constituit tinta imediata si lesnicioasa a vreunui nacealnic sovietic, nainte
chiar ca Antonescu sa refuze a deveni coada de topor a lui Stalin la Bucuresti.
n fata hiarelor ntunecimii, de extrema stnga ori de extrema dreapta, Sadoveanu a evit
at calea confruntarii directe, iar tragicul sfrsit al lui Iorga i confirma aprehen
siunile. A fi fost victima acestor hiare nu nsemna nimic altceva dect un cadavru n pl
us. El era de multi lustri (1920) membru al Academiei Romne. Exprimndu-se cu preca
dere n scris, oralitatea sa, chiar n timpul democratiei interbelice, era aproape n
ula. Aceasta tacere masiva a creatorului, n ordinea oralitatii, nu nsemna ctusi de
putin o evadare din realitatea sociala a vremii. Oricum, ea a fost motivul false
i asertiuni a guralivilor, cum ca Sadoveanu ar fi fost un scriitor fara lecturi,
dezmintita de chiar comuna constatare ca n mijlocul naturii, la vnatoare ori la p
escuit, maestrul nu lasa niciodata impresia ca ar fi observat ceva din ce-l nconj
ura.
Dupa epurarea n 1948 a Academiei Romne, Sadoveanu se numara printre putinii fosti
membri titulari (n numar de cca 40) care fusesera confirmati n noua Academie a RPR
. El era deja de decenii o institutie nationala, iar o academie comunista care n
u l-ar fi cuprins n ar fi avut nici un prestigiu. George Oprescu era membru core
spondent (1938) al vechii Academii Romne, devenit titular (1948) al academiei com
uniste; deci un mai vechi coleg al lui Sadoveanu. Daca dedicatia antecitata presup
unea un subnteles, nu putem sti deocamdata.
Dl. Ovid S. Crohmalniceanu ne da unele pretioase informatii n recentul articol, A
mintiri deghizate, publicat n revista Arc, nr. 4, 1992, pp. 66-70. D-sa ne spune ca
romanul sadovenian Pauna Mica, aparut n 1948, situndu-se pe linia traditionala a
personajelor sale moldovenesti, patriarhale si unde se faceau totusi concesii re
gimului comunist prin ntovarasirea acelor tarani si deschiderea lor catre o tehnol
ogie noua, a displacut nsa ideologilor partidului pentru prea putina angajare a auto
rului care, sa nu uitam, din 1948, dupa abdicarea Regelui, pna la moarte, n 1961,
fusese un nalt demnitar al regimului, chit ca doar la modul simbolic (vicepresedi
nte al prezidiului Marii adunari nationale a RPR, presedinte fiind pna n 1952 C.I.
Parhon, sef al statului, pro forma). Dl. Crohmalniceanu adauga ca Ion Vitner, sp
ecializat n astfel de interventii, a primit sarcina sa critice ideile napoiate ale a
utorului, cu menajamente, dar fara nici un rabat principial. Ceea ce s-a si grab
it sa faca n Contemporanul unde Sadoveanu afla de ce nu a reusit sa dea consistenta
nici problemei de mare nsemnatate pe care o ridicase si nici solutiei pe care o nf
atisase. Cauza esecului era ca romancierul ignorase principiul leninist al practic
ii, ca element de selectare a adevarului de eroare, practica fiind lupta de clasa (p
. 67). Dupa atare critici, ntarite de pozitia pe care o luase n acelasi sens ideologu
l Chisinevschi, Sadoveanu se va fi hotart sa plateasca tributul n ntregime si necond
itionat, cel putin n aparenta.
Aparut la circa un an dupa Descult al lui Zaharia Stancu, Mitrea Cocor trimite,
dupa parerea mea, la aceasta paradigma. Acolo se evoca, drept un fel de Urgeschi
chte, rascoala de la 1907, localizata fiind n satul Omida, din zona Calmatuiului.
Malu Surpat al lui Mitrea Cocor e prin apropiere. Malurenii au veche nvatatura si
patimire de la tevatura din 907 (Mitrea Cocor, p. 186, editia princeps). Existau
deci traditii revolutionare.
Spre deosebire de Pauna Mica, ncercare nereusita de compromis, Sadoveanu abandone
aza n primul rnd Moldova traditionala si sacralizata de ntreaga sa literatura. El c
oboara n Baraganul tuturor navalirilor si pustiirilor. Un loc unde istoria nu a l
asat urme si timpul a fost suspendat. Un loc al anistoricului. Elementaritatea e
xistentei taranesti, curajul agresiv al oamenilor locului, tendinta de a-si face
dreptate singuri si imediat (amintita nca de Diodor din Sicilia ct priveste pe ge
tii lui Dromichete), semiiobagia locului, exoticul acelei vieti cu oameni foarte s
araci si ctiva bogatasi, toate trimit la Descult si indirect la eseul 1907, din p
rimavara pna-n toamna al lui Caragiale. Cu singura deosebire ca n Mitrea Cocor tar
anii au mai si fost mproprietariti dupa primul razboi mondial.
Daca Darie e un estropiat fizic, Mitrea e un suflet slut si ajunge a fi un estro
piat fizic: Iar copilul se gndea sa fure cumva ctiva bani, pentru o cutie de chibri
turi, sa dea foc casei cnd o fi muma-sa la razboi singura (ibidem, p.9). Ura recip
roca a mamei si a fiului e monstruoasa. ntregul roman e cladit pe enormul sentime
nt al urii viscerale n sugerarea careia Sadoveanu se exersase ca director al foii
de front pe care o scotea la Iasi n timpul razboiului de rentregire. Mitrea nu me
rge la scoala, desi nvatatorul zice ca sunt un fir de gru n maracinis (ibidem, p. 9).
Daca nvat, e ca si cum m -ar sapa si m-ar plivi. Mama nici nu vrea sa auda de nvata
tura. Puterea ntunericului, propria-i mama, l-a facut pe Mitrea neom. Cred ca ace
asta e cheia! Cozile de topor locale ale instaurarii sub ocupatie militara sovie
tica a comunismului au fost acei oameni care, aidoma lui Mitrea, Profesorului cu
ochii verzi si a altor mutilati sufleteste de tot felul, au facilitat si au nati
onalizat comunismul sovietic, la noi. Sadoveanu o spune cum nu se poate mai limpe
de, folosind termenul eliberare, n primul rnd cu valoare sociala. Nici nu se pune n d
iscutie faptul ca Sadoveanu, intelectual democrat, va fi crezut o iota din ceea
ce a scris n Mitrea Cocor.
Cum putea sa-si exprime altfel si adeziunea si repulsia? Adeziunea fiindca ofici
al ajunsese al doilea om n stat, cu tot ce nsemna ca bunastare, stiut fiind ca pro
zatorul a cautat toata viata sa si-o asigure prin mijloace oneste: munca scrisul
ui si prestigiul sau literar. Repulsia, deoarece maxima siluire ce se petrecea s
ub ochii sai era deopotriva a tarii sale si a sufletului sau. Si mpotriva acestei
duble siluiri, mai atingatoare dect arderea n public a cartilor tiparite fara con
strngere, nu putea face ori spune nimic, desi era chipurile al doilea om n statul
comunist romn.
Nu doresc sa evoc toate argumentele furnizate de text (prin contrariu) n favoarea
ipotezei mele. O data cararea gasita si admisa, oricine le poate lesne repera.
Cazul lui Calinescu este exemplar. De ce l-am socoti pe Sadoveanu opac n arta dis
imularii, cu att mai perverse cu ct nalta sa pozitie l obliga. Iar pozitia trebuia p
astrata, caci n afara ei era neantul pentru romancier si pentru numeroasa si argh
irofaga sa familie. Calinescu se arata uimit de monumentala tacere a lui Sadovea
nu care pesemne socotea ca-si spusese cu asupra de masura cuvntul si-si platise c
u vrf si ndesat tributul. Dl. Crohmalniceanu (loc. cit.) remarca desavrsita tacere
a prozatorului n toate ocaziile publice. Cu exceptia celei n care a putut interven
i n favoarea drepturilor de autor ale scriitorilor si a conditiilor de viata ale
acestora. Ceea ce n epoca nu era putin lucru!
Problema grava mi se pare a fi nsa alta. Adevarul despre acele drame sufletesti a
le intelectualitatii romnesti nu s-a putut scrie pna mai ieri. Astazi au ramas pre
a putini cei ce-l mai cunosc n amanuntime si la modul factologic. Daca acestia nu
se vor grabi sa-l consemneze n scris, cea mai crunta epoca ntunecata a acestor pa
mnturi risca sa ramna aproape o tabula rasa. De fapt asta, si asta, a urmarit comu
nismul. El si-a sters urmele flagrante cu buretele anonimatului, cum de altminte
ri a continuat si continua sa o faca!
Cum putem, de pilda, interpreta dedicatia sadoveniana pe exemplarul din Mitrea C
ocor daruit lui George Oprescu si probabil si altor colegi din academia comunist
a? i va fi daruit si lui A. Toma unul. n virtutea schizofreniei instaurate de comu
nism, conta prozatorul ca unii vor patrunde blindajul disimularii, iar altii (co
munistii) se vor preface a crede ca au fost convinsi de partinitatea sincera a a
utorului?
n fond, nu mai avea nici o importanta! Romancierul si asumase deja rusinea. Princi
palul era sa o fructifice pna la capat. Sfrsitul cumplit al lui Iorga apartinea tr
ecutului nca viu, iar Arghezi traia nca vnznd cirese la Martisor! Pna a semnat si el
pactul cu diavolul, mai trziu si n conditii mai usoare si, evident, cu beneficii m
ai mici.
Cum am mai spus, nu pe exemplaritatea adeziunii sincere a acestor nume mari se b
izuia propaganda comunista, ci pe cea a njosirii lor. Daca si Sadoveanu o facuse,
ce rost mai avea mpotrivirea lui Ion Petrovici, de pilda? Si totusi Petrovici, s
i prin el nteleg o serie ntreaga de intelectuali de talie, s-au ncapatnat sa taca, t
raind din pensiile cotizate de fostii lor elevi aflati nca, din diverse motive sp
ecifice, n gratiile regimului comunist.
Si totusi dedicatia sadoveniana pe exemplarul din Mitrea Cocor daruit lui Opresc
u nu ramne chiar lipsita de sens. I-ar fi dat colegului pe care l stia de o viata,
trimis de Iorga sa reprezinte Romnia la Liga Natiilor, cum o numea Oprescu, o abjec
tiune numai si numai pentru a si autoconfirma nerusinarea? Imposibil! I l-a daru
it tocmai pentru a-i patrunde disimularea si a-l trimite la paradigma care era S
tancu. Versatilismul acestuia era stiut si temut n epoca. Arghezi, care patise mu
lte, se temea cumplit de labilitatea morala a lui Stancu. Oprescu avea n acea vre
me el nsusi probleme cu autoritatea politica. Toate acestea le stiu de copil, din d
iscutiile celor maturi de la care nu lipseam. n vreme ce maica-mea era scandaliza
ta de aparitia lui Mitrea Cocor, eu l studiam la scoala. Retin faptul ca refrenul
cocorian: Zic iar, bun si asta!, rostit mereu cnd eroul sadovenian vizita Uniunea So
vietica, se instalase ca vorba de batjocura pentru noi, elevii reactionari. Abia
acum mi dau seama ca acest laitmotiv trimite la un altul, din Descult al lui Sta
ncu. Mama lui Darie i tot repeta fiului: Sa nu uiti, Darie!
Cine vrea sa judece, trebuie mai nti sa nteleaga. Dar iata ca nici ntelegerea nu ne
mai este ntru totul cu putinta. Nu este nsa mai putin adevarat ca a ntelege nu nseam
na si a justifica. Vechii greci stiau ca Zeus nsusi, care putea decide, se afla s
i el supus necesitatii (Annke). Romnii, ca si alte popoare ale estului Europei, nu
au avut privilegiul alegerii ntre libertate sau moarte. Si n ciuda acestei lipse
de gratie a soartei au murit n munti mii de partizani si sute de mii de oameni ne
vinovati n nchisori sau la Canal. E bine sa nu uitam nici o clipa acest ultim aman
unt, daca ne-am simti cumva complexati de Mitrea Cocor.
TOTALITARISM SI HIERATISM
n istoria civilizatiei europene hieratismul, ca atitudine mentala obiectivata n li
teratura, dar mai ales n artele plastice, si are obrsiile la nceputul antichitatii tr
zii, fiind legat de acea forma de absolutism politic de tip oriental, instaurat
de Diocletian n primavara lui 285 e.n. si cunoscut sub denumirea de dominat. Spre
deosebire de structura politica anterioara a Imperiului roman, care era princip
atul, n timpul caruia puterea imperiala, de la Vespasian nainte (lex de imperio Ve
spasiani), emana de la senat si se sprijinea pe armata, dominatul statorniceste
puterea suprema exclusiv n persoana mparatului, reprezentant unic al divinitatii p
e pamnt. mparatul dispunea n mod absolut de toate prghiile statului pe care le manev
ra dupa voia sa si necontrolat de nimeni.
Ca orice forma de stat absolutist, dominatul, devenit n foarte scurt timp tetrarh
ic (prin mpartirea n patru a exercitarii puterii ntre alesii lui Diocletian subordo
nati lui) si-a creat o politie politica, temuta prin eficienta si cruzimea ei, g
ratie careia Dominus et deus a ramas vestit ca unul din marii persecutori ai cre
stinilor. Politia lui Diocletian era formata din iliri, stramosii srbilor de asta
zi, consngeni ai mparatului; cu ale lor tipice fesuri plate (purtate si n zilele no
astre de srbi), ei apar pe mozaicurile vilei imperiale de la Piazza Armerina, Sic
ilia. Diocletian s-a retras n 305 n palatul sau de la Split, destul de bine pastra
t pna de curnd, cnd a fost bombardat de aceiasi cruzi urmasi.
Arta tetrarhica este prima arta hieratica a lumii greco-romane. Ea se caracteriz
eaza prin simetrie, perspectiva ierarhica si imobilismul figurii umane, sublinia
t de privirea fixata nainte, expresivitatea chipului concentrndu-se aproape exclus
iv n ea. Fundamentul estetic al acestei arte l-a constituit filosofia lui Plotin
(cca 205-270 e.n.), de factura eclectica (eleatism, academism, aristotelism, sto
icism, epicurism, precum si unele implicatii elenistico-iudaice), cunoscuta nsa s
ub numele de neoplatonism. Plotin este cel dinti care afirma ca arta este n esenta
ei cunoastere si ca lumina spiritualitatii, ce se opune ntunericului materiei, s
e afla concentrata la om n privire. Cum se ntmpla uneori, atare eclectism spiritual
ist a servit prea putin societatii careia se adresa (lumea pagna trzie), dar a dev
enit una din principalele cai de nfilosofare a crestinismului, ncepnd cu Ambrosius
si Augustinus, nregistrnd apoi importante ecouri n filosofia medievala si n estetica
scolastica trzie (Duns Scotus, cca 1270-1308). Pictura bizantina si n special art
a icoanelor a adoptat ca lege organica preceptul plotinian.
Desigur, ntre absolutismul dominatului tetrarhic si societatile totalitare ale ve
acului nostru nu este posibila nici o apropiere alta dect n ordinea fenomenologiei
spiritului, n sensul ca efecte similare au adesea cauze similare; vorbind despre
totalitarism si hieratism, a nu aminti unele repere chiar ndepartate nseamna a ac
orda subiectului un inedit evenimential ce nu-l caracterizeaza. Tot astfel este
si cazul politicii iconografice privind imaginea crmuitorului ori a simbolurilor
puterii. Roma republicana, dar mai ales cea imperiala a excelat n rafinamentele s
i forta elocintei unei atare politici. Celebra carte a lui Niels Hannestad, Arta
romana si politica imperiala, tradusa de noi n romneste si aparuta sub un titlu s
chimbat de cenzura, care vazuse ca urmare a hieratizarii totalitare prea multe s
i suparatoare asemanari ntre regimul comunist din Romnia si acele realitati ndepart
ate n timp, dar nrudite ntructva ca spirit, este o adevarata enciclopedie a mesajelo
r de acest gen si a decodificarii lor.
*
Daca ar fi sa fim cinici, savant de cinici, am spune ca regimurile totalitare su
nt o forma de manifestare politico-sociala a eleatismului si ca ele par tot att d
e firesti pentru conditia umana ca si democratia. Ba nca si mai firesti, caci dem
ocratia, copil precoce al statelor spiritual si social avansate, trebuie mereu f
erita de multimea primejdiilor care o pasc, dupa cum s-a lamurit lumea nca de pe
vremea lui Aristotel. Nazismul ar primi astfel numele eufemistic de eleatism nat
ional socialist (Ein Volk, ein Reich, ein Fhrer!). Comunismul real s-ar chema atu
nci eleatism partinic! Diferenta ntre unul si celalalt fiind data de eul colectiv
al societatilor de tip asiatic n care proprietatea privata nu-si afla locul, ea
fiind un europenism bazat pe gndirea individualista greaca si pe dreptul roman. P
rin confiscarea generala, care tot eufemistic se numeste etatizare, nationalizar
e sau colectivizare, statul devine nu numai paternalist, ci si doica. Pna la adnci
le batrneti ale individului! El l tine la cresa, la gradinita, l spala, l tunde, i vi
nde alimente si hrtie igienica, i ngrijeste sanatatea, l dojeneste, l educa, l pension
za si l nmormnteaza n pamntul sacru al patriei iubite. Individul, lipsit deci de bunu
rile din care traia si din care i facea si pe altii sa traiasca, si spune: statul
le-a luat, statul sa-mi dea de mncare, el urmnd sa munceasca pe ct va crede de cuvi
inta. Ce colosal efect a avut atare conditie fundamentala a eleatismului partini
c, totalitar si deposedant se poate constata n doua cazuri limita elocvente: germ
anii din est, metodici, ordonati si disciplinati cel putin de pe vremea lui Taci
t (lucrarea acestuia, Germania), au fost adusi n starea unei populatii tembele, d
e sorginte balcanica, din veacul trecut. Evreilor din fosta Uniune Sovietica li
s-a anihilat multimilenara lor vocatie pentru negot si finante, astfel ca acei nt
orsi n stravechea lor patrie, n Israel, desi substantial ajutati sa demareze econo
mic s-au dovedit incapabili sa se recupereze dupa paternalismul comunist. La ata
re mutatii genetice n-ar fi ndraznit sa viseze nici dr. Mengele.
Problema muncii fara tel si implicit a ineficientei ei (pe lnga harababura maxima
provocata de planificarea maxima) a trebuit rezolvata prin hieratizarea muncii.
Din mijloc, munca devine scop n sine. Ergomania se va chema ntrecere socialista,
iar ergomanii, la nceput stahanovisti, iar mai apoi eroi ai muncii socilaliste. D
ar si munca hieratizata s-a dovedit insuficienta. S-a ncercat hieratizarea initia
tivei individuale n munca, dar aceasta s-a dovedit si mai contraproductiva. Noul
e o chestiune periculoasa. El mineaza hieratismul si tirania statu quo-ului, ace
l fundamental ne varietur al dogmei totalitare comuniste. Noul trebuie aprobat d
e sus. De aici o data mai mult necesitatea centralismului democratic care function
a greu, iar noului, pna ajungea aprobat de unde a purces, i trecea ceasul. Doar pa
rtidul putea fi primum movens, iar critica functiona doar de sus n jos si nicioda
ta invers, celor de jos fiindu-le rezervata autocritica, abjurare continua a eul
ui individual, nencetata lepadare de sine.
Si astfel s-a ajuns la dezinteresul general ca victorie finala a ceea ce constat
asera oamenii muncii: ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim! Un moft d
ramatic al lui Aurel Baranga recunoaste prin contrariu starea de fapt si blocare
a deopotriva a societatii si a puterii (Interesul general).
De la hieratismul dezumflat al muncii s-a trecut la idealizarea si hieratizarea
partidului, urmnd ca membrii acestuia sa devina ei nsisi factori stimulativi la lo
cul de productie, deopotriva umani si exemplari, firesti si hieratici, nvestiti c
u suprema autoritate... morala (comunista).
Dar milioanele de prototipi pilduitori ai Omului Nou s-au dovedit a fi mai mult
oameni dect oameni noi. Suspendarea devenirii istorice si imobilismul au facut di
n ei o patura mijlocie materialist-vulgara care de fapt compromitea hieratismul si
prestigiul partidului ca abstractiune, prin maruntele ei interese si privilegii,
meschinele ei scopuri si abjectele procedee de a si le atinge. Atunci s-a renunt
at la denumirea de dictatura a proletariatului ai carui reprezentanti si factori
activi erau meniti a fi, declarndu-se ca socialismul a biruit prin unitatea mono
lita a ntregului popor strns n jurul partidului. Ca si Ducele, partidul comunist av
ea ntotdeauna dreptate. Greselile lui, recunoscute de nevoie, fara tragere la ras
pundere, erau aproape binevenite caci ele i aratau calea cea justa si dreapta. Pa
rtidul era viteaz, bun, ntelept, prevazator, plin de iubire si probabil hermafrod
it de vreme ce el satisfacea nazuintele tuturor, femei si barbati de-a valma.
Eleatismul evolund pna la Unul primordial, n cele din urma partidul s-a regasit ntru
pat n persoana providentiala a secretarului sau general. Acesta va prelua ca nou
hieratismul festelit al partidului unic pe care l-a nlocuit si practic l-a desfii
ntat ca factor politic, transformndu-l n dublura aparatului administrativ. Acest a
parat a ramas pna astazi prea putin afectat; el se regenereaza pe zi ce trece si
are tendinta evidenta de a-si reface, n conditiile n care la Bucuresti se joaca po
litica srba-n caruta, chiar mugurele retezat la finele lui decembrie 1989!
Hieratismul secretarului general era subliniat si ntretinut de cultul personalita
tii. Doar dupa cinci ani de relativa deschidere si captare a bunavointei si simp
atiilor (quinquennium Neronis), nscennd o ruptura ideologica fata de un personaj o
bscur, de el creat spre a-i facilita transformarea dictaturii n dinastie, dar car
e l-a trimis la zei, urmndu-i si desigur urmndu-l, si-a dat jos masca, o data stapn
absolut pe toate prghiile puterii. Tara, care de mult nu mai era a noastra, si av
ea n fine un proprietar ce, pe cale de consecinta, se pricepea la toate dnd pretut
indeni si n mod continuu pretioase indicatii. Posedat de geniul rau al venitorelui R
omniei, el a reusit sa o distruga sub raport ecologic, social, industrial, agrar,
elanului sau demolator nescapndu-i nimic n grandilocventa edificare a nimicului! n
statul sacralizat, stapnul, prin efectele ucazurilor lui, se strecura pretutinden
i: din alcovuri pna sub altar. Dincoace de cortina de fier, o cortina de otel ncon
jura Romnia, nlauntru ei secretomania, xenofobia, moralitatea amenintator dirijata mp
otriva individului crend o pestilentiala atmosfera de crescatorie de porci. Au fo
st naltate, ramnnd neterminate, fabrici de laturi pentru hrana colectiva a oamenilo
r, n celularele habitative ale lor, nghetate si ntunecate, urmnd sa nu mai figureze
bucatariile. Tristetea se nstapnise peste aceasta lume, iar deasupra grohaitului o
mniprezent, n surdina, razbateau adesea tot mai stridentele guitaturi ale logoree
i prezidentiale.
Tirania statu quo-ului avea un tais dublu: nu mai moare o data, uite ce rau arata!
Biroul de zvonuri ntretinea atare speranta spre a face inoperanta orice revolta,
Dar daca moare, va veni altul mai rau! Romnul stia din veacul fanariot ca schimbar
ea domnilor e bucuria nebunilor, caci la fiecare schimbare noi biruri i vor fi st
oarse. Nici o lege edictata n ultimii lustri ai totalitarismului comunist nu fuse
se n favoarea nimanui.
De aceea toti s-au gndit ca va fi bine n Romnia post totalitara, dar cum, prin ce m
ijloace se va instaura binele public, nimeni n-a ndraznit nici macar sa-si nchipui
e. Tristetea, frica si oboseala o data betonate n suflete, metafizica miticismulu
i s-a pulverizat, iar expresia ei cotidiana, bancurile, din ce n ce mai proaste, au
disparut. A rde, ori a petrece devenise aproape un delict ntr-o lume a sobrietati
i hieratizate, aidoma acelor posaci calugari medievali care-ti strigau n fata ca
rsul e un pacat, caci Hristos nu a rs niciodata!
*
Daca prostia agresiva e solemna, dogma ca expresie luciferica a prostiei e hiera
tica! Un mare poet al timpului sau, A. Toma, si ntreba soferul limuzinei puse n perma
nenta la dispozitie de catre Academie (reformata si ea de partid): Spune-mi, Ghita,
cine crezi tu ca e mai mare poet, eu sau Eminescu? - Dumneavoastra, tovarase acad
emician! Si pentru multi asa va fi fost fiindca A. Toma se studia n scoala mai det
aliat dect Eminescu. Nu-i mai putin adevarat ca n acel timp se spunea ca cea mai b
una afacere ce se putea face n Romnia comunista era sa cumperi Academia la ct face
si sa o revinzi la ct costa! Dificultatea consta doar n a gasi clientul. Din feric
ire, Academia acelei vremi numara nca, n ciuda purificarii ideologice, mult mai mult
e personalitati de valoare ale culturii noastre dect ipochimeni ca A. Toma care n
u a supravietuit vremii sale. Este interesant de constatat ca ntre 1962-1966 cea ma
i mare parte a marcantelor personalitati interbelice trec n eternitate, aproape t
oti n mod prematur. Atare disparitie masiva a unei intelectualitati de cea mai bu
na clasa europeana a facilitat totalitarismului comunist drumul catre distrugere
a spiritualitatii si intelectualitatii nationale. Opera de divide et impera ntrep
rinsa de organele noastre dragi, ramase pna astazi bune cunoscatoare ale nefastei l
or meserii, singura categorie de adevarati profesionisti creata de comunismul tota
litar, se baza pe o zicala medievala ce-l parafraza pe Plaut la superlativ: cler
icus clerico lupissimus, precum si pe un adagiu rabelaisian: science sans consci
ence n'est que ruine de l'me. Asadar nu este surprinzator ca opera a progresat rapi
d, modificnd substantial, n sensul dorintelor puterii si acest material uman cenusi
u, facndu-l ntru totul cenusiu. n domeniul stiintelor umane, n special, nu numai marx
ism -leninismul se aplica prin ucaz, dar si ideile mai mult sau mai putin origin
ale, discutabile, ipotetice ale pontifilor diverselor directii de cercetare care
erau despoti cumularzi, academicieni, profesori si directori de institute totod
ata si care semnau lucrari tomoidale cu formula: Cutare si colaboratorii, trecuti n
josul unei coperte interioare, de fapt autorii reali ai opurilor. Hieratismul o
ficial al acestora, colaborationisti devotati ai regimului, ntarit de lingusirea
subalternilor de tot felul, i-au transformat n monstri sacri. La opiniile lor stiint
ifice trebuia sa te raliezi si din ele sa nu iesi, spre a le crea aparenta temein
iciei. Orice apostaza era sanctionata prin marginalizarea fizica si intelectuala
a dizidentului. Exceptiile au fost prea putine. Si cnd ele au existat, organele noa
stre dragi au stiut sa-si faca datoria, nfrngndu-le cerbicia prin subtile metode val
aho-comunist-bizantine. Acel context spiritual, foarte complex, desi destul de p
rimar, si care constituia un fenomen kafkian al degradarii intelectuale, nu poat
e fi aici nici macar creionat.
Al. Ivasiuc a scris un roman, din pacate nereusit, pe aceasta delicata tema. Des
tul este sa spun ca i se potriveste precum manusa sintagma tehnica ce desemneaza
o categorie de icoane bizantine, pictate pe ambele fete: si bizantine si cu dou
a fete! Sa nu uitam ca att corpul de cercetare academic ct si cadrele universitare
erau selectate n primul rnd dupa criterii politice si de dosar, ultimii fiind att de
politizati, nct celor dinti, din motive de profilaxie a puritatii comuniste a tine
retului, nu le era permis, n genere, accesul la o catedra universitara.
*
Daca ne-ar interesa astazi, la doar ctiva ani dupa prabusirea comunismului, sa st
im ce se ntelegea n epoca prin realism socialist, am constata o data mai mult ca l
imba de lemn se dovedea falacioasa si n domeniul esteticii. Apelam deci la Dictio
narul de estetica generala, aparut n 1972 la Editura politica. Dl. Ion Ianosi ne
spune despre realismul socialist ca este un concept estetic pentru desemnarea ace
lui tip de arta contemporana care si propune reflectarea veridica, concret-istori
ca, a realitatii n dezvoltarea ei revolutionara si, respectiv, pentru desemnarea
teoriei corespunzatoare acestei arte... Realismul socialist se recunoaste contin
uatorul artei proletare si socialiste, a confruntarilor de clasa moderne (din 18
48, 1871 si de dupa), constituit pe baza luptelor revolutionare din Rusia anilor
1905, 1917 si a edificarii primei societati socialiste.
Daca recurgem la articolul despre proletcultism (datorat lui Radu Sommer), ai ca
rui teoreticieni au fost A. Bogdanov si V. Pletnev, aflam ca marele Lenin nsusi a
criticat la congresul al III-lea al Comsomolului proletcultismul ca arta prolet
ara, drept pentru care organizatiile proletcultiste au trecut n competenta sindic
atelor, iar n 1932 ele au disparut. Asa, ca prin farmec, cum putea disparea orici
ne n acele vremuri si nca pentru totdeauna! Si totusi, n definitia d-lui Ianosi rea
lismul socialist se recunoaste continuatorul artei proletare! Dar ce sa ne mai mir
am, caci tot asa stateau lucrurile si cu lupta de clasa care n socialism ba se as
cute, ba nu se ascute. Probabil n functie de securea calaului. Dar sa lasam la o
parte atare blbieli hieratico-dogmatice, scrise la sclipirea aceleiasi securi si s
a reamintim ceea ce se spune tot mai des si mai argumentat si anume ca realismul
socialist n tarile din estul Europei a pornit si a ramas de fapt (exceptie facnd
puternica inflexiune hieratica, ca reflectare a totalitarismului), la experiente
le locale ale noii obiectualitati interbelice (Die neue Sachlichkeit) al carei teo
retician a fost G.E. Hartlaub, directorul galeriilor de arta de la Mannheim. Art
a fascista, ca si cea nazista si au si ele, binenteles, aceeasi obrsie. Uneori cu a
ccente comice destul de kitsch.
n forul lui Mussolini de la Roma, nu departe de Ponte Milvio, exista niste mozaic
uri pavimentale comandate de Duce pentru a glorifica marile fapte de arme prilej
uite de cucerirea Abisiniei. Inspirate de cele hadrianice ale vilei imperiale de
la Tivoli, mozaicurile Ducelui nfatiseaza vulturi scsnind din plisc si uitndu-se c
u obida la aviatia italiana care-i ntrecea n iuteala si naltime, ori delfini comple
xati n acelasi chip de marina celui ce avea ntotdeauna dreptate.
Cum se deduce si din definitia d-lui Ianosi, obiectivul realismului socialist er
a paideatic si anume crearea omului nou, creatiune care, constatam cu tot mai mu
lta uimire, nu numai ca a reusit n buna masura la noi, dar autorul regimului alime
ntar rational, un alt instrument important al acestei creatii, este chiar ministr
u n actualul guvern! Vorba aceea: les ntres comme les conifres! Pacat ca nu ni-l mai
putem procura si pe dragalasul dr. Mengele!
Curios este ca n timp ce arta figurativa era supusa canoanelor politico-estetice am
intite, cea nonfigurativa se bucura de relativa libertate, probabil fiindca omul
nou, n disperata cautare de hrana, nu mai putea fi cu nici un pret ntors din drum
ul sau glorios. Formula nonfigurativa nu era deci periculoasa. Altceva ar fi fos
t cu pop art-ul!
Spre deosebire de orice hieratism, cel totalitar este eminamente triumfalist. ntr
uct socialismul a biruit. Asupra victimelor sale!
Politica iconografica a crmacilor totalitari e o constituenta importanta a cultul
ui personalitatii lor. Orict ar parea de bizar, audio-vizualul (Cntarea Romniei, ma
rile spectacole festive cu tablouri figurate din mii de trupuri omenesti) nu anu
lase prestigiul textului tiparit. n ciuda vizualizarii pure supraabundente, propaga
nda nca se bizuia cu mult temei pe el. Spre deosebire de cartea luptei sale, nu tin
minte ca Hitler sa fi publicat nici macar o culegere a discursurilor radiodifuz
ate cu care ngrozise lumea. Desigur fiindca posibilii cititori ori munceau, ori f
aceau razboi, deci nu aveau timp sa citeasca. Dascalii comunismului erau nsa graf
omani logocrati ai formulelor hieratice. Volumele lor se numarau cu zecile. Fumu
l dogmei totalitare a facut sa stranute Olimpul cnd cartile ei sacre au fost arse
, iar jertfa aceasta n-a fost primita de zei.
Hieratismul portretului crmaciului suprem cerea sa fie reprezentat de regula zmbit
or, cu o figura drza dar blnda. Privirea era de obicei atintita n gol, adica n viito
r, fiindca prezentul fusese desfiintat. Vrsta la care se fixa depindea de optiune
a fiecaruia. n genere era cea a maturitatii pornite si ntepenite la nceputul caii u
nei senectuti ntelepte, fara a se vedea, doamne fereste, nici urma vreunei decrep
itudini fizice. Politica chineza post maoista uimeste prin ndrazneala cu care ara
ta la televizor figurile decrepite si zmbitoare ale gerontocratiei de partid si d
e stat. Cu toate ca asa vor fi ntelegnd ei transparenta, seamana mai mult cu un fe
l de cult egiptean al mumiilor. Ba chiar soarta acestor trupuri este de a fi mbal
samate dupa moarte si expuse, la ocazii, supusilor. n acelasi scop fusese edifica
t si de curnd golitul mausoleu frigorific din parcul Carol. Ma ntreb, mumia carui
super-zmbaret o asteapta?
CVADRATURA CERCULUI VICIOS
Nu pentru-o lopata de rumena pine,
Nu pentru patule, nu pentru pogoane,
Ci pentru vazduhul tau liber de mine,
Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane.
Radu Gyr.
Cvadratura cercului vicios nseamna, n acest context, asasinarea de catre comunism
a spiritului uman n numele crearii omului nou n conditiile totalitarismului ateu s
i ale suprimarii ideii de proprietate. Din punct de veder logic, ideea crearii o
mului nou era falacioasa fiindca ea se definea printr-o alta notiune (morala pro
letara sau morala comunista) care la rndu-i nu putea fi definita dect prin raport
cu morala (burgheza) care era respinsa, combatuta, desfiintata. Or, morala este un
a singura, att la modul ideatic ct si comportamental!
Cvadratura acestui cerc vicios este de doua ori falacioasa; nti fiindca problema c
onstruirii unui patrat avnd aria egala cu a unui cerc dat (metafora a convertibil
itatii perfecte a formelor pure si a echivalarii adevarului cu neadevarul), pusa
nca din antichitate si demonstrata de F. Lindemann (1882) ca fiind nerezolvabila
n geometria euclidiana, este imposibila si ntr-al doilea rnd fiindca cercul nsusi e
vicios, adica nondefinit. Dar tocmai n viciul acestui cerc a cautat comunismul s
i a pretins ca gaseste cvadratura normalitatii, asa precum procedase Marx cu teo
ria plusvalorii care agraveaza exploatarea omului de catre om! Pentru ca-si inte
rzic raportarea la realitate si la normalitate, toate definitiile comuniste sunt
negative, deci nule din punct de vedere logic. Omul nou este acel om care nu fa
ce asta, nu face cealalta etc. Oprelistea, nu-ul este simbolul fundamental al co
munismului. Pna la urma, parodierea ceausismului a dat cea mai exacta definitie (n
falset) a omului nou: cel ce nu consuma nimic, dar face totul! Energomanul depe
rsonalizat: iata idealul uman al societatii orwelliene comuniste. Prin a nu cons
uma nimic, comunistii ntelegeau neraportarea absoluta la firesc si la realitate.
Cunoastem astazi endecalogul dezastrului faurit n laboratoarele antispiritualitat
ii NKVD-ului si KGB-ului sovietic, pe baza incalificabilei cesiuni a Europei de
est, petrecuta la Yalta. Stim ca Stalin nsusi afirma ca polonezilor comunismul li
se potriveste ca saua pe vaca; ca cehoslovacii l vor suporta fiindca n punctul cr
itic sunt incapabili sa-si obiectiveze revolta (asa cum n-au facut-o fata de Hit
ler, cnd erau mai bine narmati dect el, sau cnd rusii au cazut peste Praga); ca bulg
arii, eliberati de sub turci de catre rusi, se vor ntreba retoric: dar de rusi ci
ne-i va elibera?; ca ungurii... n acest caz cred ca Stalin avea nca de la Yalta un
ele ndoieli a caror grija o lasa n seama urmasilor (vaznd si facnd!). Dar cu romnii,
cu romnii cum ramnea? Stalin si-a asigurat cel mai mare procent de influenta la no
i, dintre toate tarile estului Europei. Pentru ce? Fiindca Romnia trebuia literal
mente distrusa. Materialiceste, pentru bogatiile si resursele ei naturale; sufle
teste, pentru spiritul ei latin, seditios prin natura si prin raport cu contextu
l slavo-asiatic n mijlocul caruia se afla (optica timpului). Neavnd prilejul sa o
transforme n teritoriu ocupat si nu eliberat, nca din ultima perioada a razboiului
(Antonescu a refuzat la Moscova sa dea curs antipatiei personale fata de dinast
ie si de Regele Mihai si sa-l detroneze, dupa ce Stalin i promisese ca va redeven
i seful Statului romn;
este lesne de nteles ca va fi fost la rndu-i ndepartat, iar tara ocupata pentru sim
plul motiv ca o zona de instabilitate n spatele frontului nu putea fi de conceput
), Stalin s-a decis sa o lichideze treptat, dar drastic, ca natiune, si fiindca
nu-i putea deporta n masa populatia a hotart sa o estropieze sufleteste, astfel ca
niciodata cremenea ei sa nu mai ntepe mna lacoma a imperialismului sovietic. Daca
razboiul rece ar fi devenit la un moment dat fierbinte, Romnia ar fi fost stears
a de pe harta. Pna si un comunist ca Gheorghiu-Dej si-a dat seama de acest lucru,
iar faptul ca l-a convins pe Hrusciov sa-si retraga armatele din tara a atrnat g
reu n procesul debarcarii acestuia, cel putin tot att ca retragerea misilelor atom
ice din Cuba. Masura a perturbat serios strategia de atunci a Kremlinului, iar u
ltimul val de teroare interna dispusa de Dej sta marturie pentru gravitatea even
imentului.
Lupta dintre legionari, statul carlist si dictatura antonesciana, pe de o parte,
iar pe de alta desfasurarea unui razboi sngeros si inutil pe frontul de est si a
poi pe cel din vest (fara a obtine statutul de tara beligeranta mpotriva nazismul
ui), au zdruncinat n asa masura societatea romneasca nct viitoarea contraselectie co
munista avea deja un oarecare orizont de asteptare. Ea a fost cu att mai ndrjita cu
ct dusmanul genetic al neamului, imperialismul comunist sovietic, constatase ca
primele alegeri democratice de dupa razboi fusesera cstigate de taranisti (falsif
icate de oamenii Moscovei, fiindca comunisti nu se prea aflau), iar institutia mon
arhiei iesise ntarita, fie si numai prin refuzul demn al lui Antonescu de a-i da
lovitura de gratie. Romnia este singurul stat est-european n care rezistenta armat
a mpotriva comunismului bolsevic a durat ani de zile dupa abdicarea impusa Regelu
i Mihai. Nendoielnic ca si acesta a fost unul din motivele serioase care au decis
lichidarea spirituala a poporului romn. Prin lichidare spirituala nteleg complexu
l de actiuni care pornind de la lichidarea fizica n masa a persoanelor, individua
l si nu direct (genocid de tip nou, comunist), viza, prin groaza si frica, anula
rea eului personal si obstesc pna la limita fiintarii vegetale. Dusman al poporulu
i, al clasei muncitoare, al proletariatului, al moralei proletare de tip nou! sau mai t
ziu al omului nou era oricine mai vadea un dram de personalitate pe care nu si-o p
utea ascunde. Dincolo de orice fapta contrarevolutionara ce-si gasea pedeapsa n leg
ile special faurite n acest scop, ca sa-si atinga telul ei ultim si a deveni perf
ect deconstructiva, cvadratura cercului vicios trebuia sa implice tot ceea ce pu
nitivitatea cumplita a acelor legi draconice nu putea cuprinde. Irationalul lund
locul rationalului, orice semn al unei ratiuni timide, incipiente, elementare er
a considerat crima. Omul nou trebuia sa fie sclavul mut al sovromurilor care jefui
au tara n continuarea oneroaselor datorii de razboi, platite cu vrf si ndesat doar n
ctiva ani.
n acest fel s-a deschis ascensiunea sustinuta a gunoiului social, pe care orice s
ocietate l are n strafundurile sale, dar pe care circumstantele abjectionale l-au
chemat la crma ei. El a proliferat rapid, iar ceausismul a constituit triumful ac
estuia, de pe urmele caruia suferim si astazi. Mixtura bizara de factura politic
a bizantino-valahica comunista (sic!), atare gunoi proliferant aidoma florilor r
aului, asemenea ciupercilor otravitoare minunat colorate, acest spirit securist
constituie fala si forta puterii, garantul unicului ei ideal: puterea pentru put
ere, prin mimetism si spoliere.
Cvadratura cercului vicios s-a mplinit att de bine nct rezultatul procesului se afla
exact la antipodul premiselor. De aceea societatea romneasca post-comunista pare
acum romnilor aproape irecuperabila, n ciuda asigurarilor ce ni le dau, poate pro
forma, unii occidentali. Restructurarea ei esentiala, revenirea la valorile civ
ilizatiei europene, va ncepe cu prima generatie ce s-a desprins total de firescul p
erfect mimat si trait ca atare al cvadraturii cercului vicios, de spiritul securi
st, stralucitor, mbietor si imoral al raului absolut.
*
Pentru ca edificiul societatii romnesti interbelice sa basculeze definitiv catre
ceea ce vom defini ca fiind groapa romneasca au trebuit retezati cei patru stlpi ai
ei: Scoala, Biserica, Justitia si Armata. Sunt, de fapt, stlpii oricarei societat
i perfectibile, nu perfecte, pe care comunismul, nnegrind trecutul si eludnd preze
ntul, o promitea ntr-un viitor niciodata tangibil. Societate perfecta, om nou, mo
rala comunista, democratie sociala iata pseudomorfoza absoluta pe care am denumi
t-o cvadratura cercului vicios!
n vara lui 1948, la exact un veac dupa revolutia ce marcheaza nceputul Romniei mode
rne, are loc reforma comunista a nvatamntului, ca simbol al deconstructiei procesulu
i creator care vreme de un veac mutase aceasta tara dintr-un context postmedieva
l vegetativ ntr-unul care rima n nenumarate privinte cu Occidentul european. Scoal
a romneasca pusese n chip teoretic si pragmatic un umar eficient la nfaptuirea tran
sformarilor uimitoare care avusesera loc. Si nu este o vulgara laudarosenie patr
iotarda ca sistemul de nvatamnt romnesc al carui fauritor eponim fusese Spiru Haret
era unul dintre cele mai bune de pe continent. Aceasta calitate a sa a ramas pna
mai ieri marturie n sectoarele tehnice si al stiintelor exacte, unde slabiciunil
e s-au vadit doar din pricina dotarilor necorespunzatoare si a contraselectiei (
intermitente) a politicii de cadre. Reforma comunista a vizat distrugerea calitati
va a scolii, cu att mai mult cu ct n domeniile umaniste, dar nu numai, romnii erau n
atural dotati cu o rara deschidere catre poliglotism. Usurinta, tinnd de o ureche
muzicala sensibila si selectiva, cu care se nvatau si se vorbeau limbile occiden
tale, n special franceza, facea din tara noastra un primejdios bastion al Europei
n avanposturile puterii ntunericului. Calculul a fost pe ct de simplu pe att de bru
tal: ncetatenirea ideii (producnd nsa reactii contrare) ca obrsia tuturor cuceririlo
r spirituale si materiale ale omului modern a fost Rusia si intelectualitatea ru
sa. Omul sovietic era nfatisat precum Popey marinarul, care mncnd spanac (citeste ide
ologia comunista) dobndea o forta supraomeneasca. Atare hagiografie paideatica si
gaseste ilustrarea cea mai elocventa n manualele dupa care se studia obligatoriu
limba rusa. Ele erau rodul naltei pedagogii sovietice. Lexicul vietii cotidiene l
ipsea, texte simple din literatura clasica rusa nu existau, n schimb cele politic
e, ale limbajului de lemn n care se repeta pna la saturatie ideea ca trebuie sa fim
recunoscatori poporului sovietic fiindca ne-a eliberat si ne-a deschis drumul u
nei vieti noi, anulau orice interes normal al elevului fata de o limba straina. C
e eliberare, ce viata noua? Firescul cvadraturii cercului vicios n tarile satelit
e era acea realitate sovietica pe care o nvatau si o visau cu ochii deschisi, chi
purile vaznd-o, copiii sovietici nsisi, pna deveneau maturi si se izbeau fiecare cu
capul de pragul de sus al bicisnicei realitati ineluctabile a sistemului.
Esenta reformei a constat n trucare si n eludare. nvatamntul urma sa transmita de aici
nainte nu informatii si deprinderi, notiuni si rationamente, ci dogma politica i
lustrata pro domo cu informatii trucate sau pur si simplu inventate. Obiectivul
sau era de fapt dezinformarea. nvatamntul primar, att de complex si nuantat pedagog
ic, n sensul ca absolventul a patru clase rurale se putea ntelege perfect, ntr-o li
mba romneasca logica si coerenta, cu seful statului, daca era nevoie, devenise ru
dimentar.
Ca si n cazul Justitiei si al Armatei, razboiul vaduvise Scoala de multi nvatatori
si profesori; arestarile comuniste secerasera lanul rarit, iar pensionarile chi
ar nainte de termen desavrsisera opera primenirii cadrelor. Noile cadre erau impro
vizate si acreditate politic. Sistemul educational care producea dacali fusese l
a rndu-i ravasit si politizat. Pna n 1964 s-a mers n cadere libera. Dupa aceasta dat
a s-a ncercat o redresare prin reforma lui Mircea Malita.
Tinerele cadre ce urmau sa puna n practica reforma erau nsa elevii anilor stalinis
mului si poststalinismului, deci profesionalmente foarte slabi, cu un liceu slab
(fiind aproape mortal amputat), cu o facultate mediocra (dotata cu cadre slabe
si politizate). Cele cteva zeci de nume mari ale nvatamntului interbelic, ramase ne
epurate, notau timorate si parca cerndu-si scuze, printre plevusca politruca si sf
ertodocta, ori se retrasesera n nou nfiintatele institute de cercetare ale Academi
ei RPR, avnd doar sporadic ore n nvatamntul superior umanist. Unii fusesera retrogra
dati. Profesorul meu de greaca, Aram Frenkian, profesor plin la Universitatea di
n Cernauti, promovase... lector la Bucuresti; abia catre sfrsitul studentiei rede
venise conferentiar, iar cu putini ani naintea mortii lui premature, din nou prof
esor. Repet, n nvatamntul tehnic si stiintific situatia nu era att de drastica, ntruct
acolo atestatul politic si dosarul de cadre nu puteau tine locul analizei matem
atice. Si totusi...
Dar reforma lui Malita a esuat n cea a lui Ceausescu, aplicata de Suzana Gdea. Suz
anica a tinut sa precizeze personal si de la nceputul ministeriatului ei ca refor
ma apartine tovarasului si ca ea nu face dect sa o puna n aplicare. Dupa cte stiu d
e la Biblioteca Academiei, documentarea tovarasului a constat, pentru aceasta re
forma, n consultarea manualelor de epoca ale celor cteva clase primare pe care le
absolvise; ele au fost cerute n mare secret si n mare graba si duse un timp apreci
abil n cabinetul steril al crmaciului. Ca urmare a reformei Malita, calitatea cadr
elor profesorale crescuse fiindca instructia lor anterioara era superioara si ma
i complexa dect a elevilor si studentilor dinainte de 1964, dar aceste cadre erau
puse acum n fata unui sistem de nvatamnt haotic, ivit din mintea sireata dar rudim
entara a unui paranoic.
Daca nainte de 1964 scoala fusese campionul deznationalizarii culturale si al sov
ietizarii avortate, dupa 1970 ea era menita sa promoveze si sa induca national-c
omunismul ceausist. Si n prima faza si n cea de a doua, desi credibilitatea ei era
dubioasa pentru multi elevi, victimele propagandei prin nvatamnt sau mai degraba
desvatamnt erau generale. Masmedia moderna occidentala a compensat, unde s-a putu
t, carentele scolii nationale. Dar cea din urma a fost receptata fara baza si fi
resti urmari paideatice. Este astazi limpede pentru oricine ca formula noului rom
an nu a avut la noi fundamentul cultural care sa-l justifice, el fiind doar o imit
atie de al treilea grad.
Este tot att de limpede ca n atare conditii nici vorba nu putea fi ca scoala sa sa
deasca n sufletul natiei adevaratul patriotism liberal si constructiv. Dimpotriva
, ea a inoculat n venele tuturor totalitarismul si irationalul, asa cum se vede p
rea adesea acum, n perioada de tranzitie. Scoala comunista romneasca avea un caracte
r contrapaideatic cu anumite fluctuatii ce nu-i vizau esenta, aceea de a fi n pri
mul rnd laboratorul orwellian al crearii omului nou.
*
Spre deosebire de scoala, institutie faurita integral de statul romn modern, bise
rica ortodoxa preluase traditia bizantina a subordonarii fata de puterea secular
a. Cteva repere cronologice ni se par necesare. Deosebindu-se de toate tarile din
jur, crestinismul n Dacia nu este legat nici prin nceputuri, nici prin anumite fa
ze importante de momente istorice anume. Limba cultica era slava veche nainte ca
din a doua jumatate a veacului al XVI-lea serviciul religios sa nceapa a se face
treptat n romna (Coresi). O tara de obrsie latina ar fi trebuit sa fie de confesiun
e catolica si sa aiba latina drept limba de cancelarie. Or, datorita vecinatatii
agresive a regatelor ungar si polonez, Tarile Romne ale vremii au fost nevoite s
a aleaga ortodoxia si slavona. Statul rus unitar si modern avea sa devina un vec
in important si de temut abia de la Petru cel Mare. Ortodoxia a constituit la nce
put o pavaza n fata imperialismului tarilor catolice, iar apoi o cale de infiltra
re a panslavismului cu acelasi scop. Lipsita de prezenta sociala de-a lungul vea
curilor, ortodoxia a ramas straina de gndirea filosofica si de cea juridica. n pri
ncipal ea se limita la botez, cununie, nmormntare, la slujbele de peste an si la r
udimente de cugetare teologala, care nu depaseau parafrazarea si compilarea text
elor sacre. Cam n acelasi stadiu de pastorire pasunista a gasit-o comunismul. Pri
mul avantaj deosebit de semnificativ si de bine primit pe care i l-a acordat a f
ost desfiintarea bisericii greco catolice - formula ideala de racordare cu Occid
entul, imediat prohibita tocmai din acest motiv. Preotii cu harul credintei si o
meniei au apucat si ei calea nchisorilor. Comunismul nu a darmat sau a nchis biseri
ci din pura pornire ateista, ci a sistat ridicarea unora noi; el i-a stipendiat
pe preoti, transformnd institutia, cum bine se spunea n epoca, n Sovrom patriarhie.
Abia Ceausescu, dupa 1977, a nceput darmarea bisericilor, chiar a monumentelor is
torice, sub pretextul sistematizarii. Binenteles, ierarhia bisericeasca nu s-a op
us ctusi de putin, cufundata n prea-plecatul ei servilism. Mai mult nca, reteaua pr
eoteasca din toata tara veghea, ca ancila a Securitatii, la mentinerea linistii n
oastre.
Asadar biserica nu a pus probleme statului comunist, transformndu-se, n bun spirit
bizantin, n instrument al acestuia. Comportarea ei postrevolutionara este pe ct d
e cunoscuta pe att de elocventa. Refuzul de a se implica, fie si n forma cea mai t
angentiala, n aplicarea si rezolvarea onesta a complicatelor chestiuni legate mac
ar de aplicarea legii fondului funciar, dovedeste o data mai mult lipsa ei croni
ca de orice vocatie sociala si de interes pentru dreptate, moralitate etc. Astaz
i, ca si pe vremea lui Antonescu, sunt la moda soboarele de preoti, sfestaniile,
resfintirile, pomenirile, parastasele si tot ce tine de gestica sacerdotiului. n
ciuda cresterii religiozitatii tineretului, biserica este incapabila sa raspund
a, ignoranta ca ntotdeauna, cerintelor spirituale ale omului modern.
Ea si pastreaza aceeasi comportare paternalista, revoluta, dar comoda, facnd din e
a o virtute: aceea de a fi, chipurile, traditionalista.
*
Justitia a fost o a doua creatie valoroasa a Romniei moderne si tocmai de aceea s
i prin nsusi rolul ei de a treia putere n stat a constituit unul din obiectivele d
e capetenie ale distrugerii. ntreaga magistratura a fost epurata, cu exceptia col
aborationistilor Securitatii, din pleava destul de putina a domeniului. S-au for
mat tribunalele populare si a aparut institutia asesorilor populari, nfiintata si
manevrata de comunisti pentru a tine sub control pe magistratii colaborationist
i din vechiul regim. Ca gest simbolic de detronare a dreptatii, tribunalele au f
ost evacuate din palatele lor devenite case de cultura, adica centre de agitprop com
uniste. Aceasta noua lume, autodefinindu-se ca cea (sic!) mai dreapta dintre soc
ietati, nu mai avea nevoie de o institutie aparatoare a dreptatii. Cu att mai put
in de avocati. n subtiatele colegii de avocatura au ramas abominabili colaborationi
sti care, la ordin, n loc sa-si apere clientii i nfundau dimpreuna cu procuratura s
i asesorii. Justitia devenise antecamera formala, dar sigura a nchisorii, iar des
eori cea din urma se dispensa de ea: numerosi ani de nchisoare au facut multi car
e nici macar nu fusesera judecati, darmite condamnati! La nceputul dictaturii sal
e, Ceausescu promisese ca legalitatea nu va mai fi ncalcata si ca nimeni nu va ma
i putea fi condamnat fara vina si fara proces. Dar exista n comunism cineva fara
vina, cnd prezumtia de vinovatie se generalizase ca urmare a faptului ca puterea n
carna minciuna nsasi si actiona n numele ei? n virtutea carei logici se putea face
o demonstratie negativa?
Pentru asemenea subtilitati teologale si ntru mplinirea cvadraturii cercului vicio
s, Ceausescu a restimulat avocatura si magistratura, cadrele ei urmnd a se recrut
a exclusiv, prin introducerea dosarului personal la concursul de admitere n facul
tatile de drept, dintre cadrele Securitatii si Militiei, ori dintre fiii acestor
a sau ai demnitarilor politici, cu vechi state de devotament fata de partidul co
munist sau cu noi performante de slugarnicie si ncredere. n felul acesta legalitat
ea socialista era pe deplin asigurata, ea ramnnd si astazi, aparnd si aparata de un
masiv corp de legi comuniste, neabrogat si deocamdata neabrogabil.
*
n fine, Armata. Ca si Justitia, ea a fost masiv epurata nainte dar mai ales dupa s
iluita abdicare a Regelui Mihai. Daca justitia era de clasa, cum putea fi altfel a
rmata? Dar ce rost mai avea ea n statele satelite pe teritoriile carora se aflau
trupe sovietice de ocupatie? ntruct toata lumea era obligata sa scandeze lozinca UR
SS bastionul pacii e!, armatelor nationale le revenea rolul strategic de eventual
prim contact-tampon cu agresorul potential occidental. Ele nghiteau apoi, contra
preturi piperate, armamentul perimat si dezafectat al Uniunii Sovietice. n fine,
rolul lor major pe plan intern era de a desavrsi educatia comunista prin munca,
constituind o imensa mna de lucru n uniforma, ba n doua uniforme. Recrutii cu origin
e sanatoasa alcatuiau armata regulata, ceilalti, fii de chiaburi, de arestati, de
deportati, de potrivnici de tot felul ai regimului, n fine cei chiar cu urme de
personalitate umana, alcatuiau detasamentele de munca grea, purtau uniforme cast
anii si erau tinuti departe de trupele obisnuite, deopotriva pentru a nu le conta
mina si pentru a fi umiliti.
Armata sovietica nzestrase armatele tarilor satelite cu institutia ofiterului poli
tic care, daca nu ma nsel, se afla atasat unitatilor, de la companie n sus, pentru
toate armele; prototipul sau literar era Mitrea Cocor nsusi, care abia nvatase sa
scrie. Exista, binenteles, si o directie politica a armatei. Trupele Ministerului
de interne, militia, corpul de paza erau militarizate si faceau parte din armat
a.
La nceput, corpul ofiteresc era mpanat cu indivizi pregatiti n Uniunea Sovietica sa
u avansati pe puncte (expresie mprumutata de la sistemul de cartele) dintre gradele
inferioare (subofiteri). Comunismul a reusit totusi sa formeze o ofiterime nati
onala ceva mai bine pregatita profesional, ndepartnd cu ncetul cadrele formate n pri
pa, dotate doar cu dosare politice si cunostinte rudimentare marxist-leniniste.
Acest lucru s-a facut prin trimiterea viitoarelor grade ofiteresti la studiu, n i
nstitutiile tehnice de nvatamnt superior civile, ori prin procedeul invers, de ncad
rare a specialistilor civili n armata, dupa terminarea studiilor superioare, crit
eriul politic si de origine continund a fi valabil.
Asa stnd lucrurile, n 1964, armata romna, slab dotata, prezenta nsa un corp ofiteres
c acceptabil; nca dupa retragerea consilierilor sovietici (care de fapt controlau
totul) se putea vorbi ntr-o oarecare masura de o armata nationala. Numai ca ea e
ra vaduvita de functia sa esentiala de aparatoare a natiunii, deoarece din punct
de vedere comunist natiunea nu mai era dect o forma al carei continut era comuni
smul (imperiul sovietic), acelasi de la Berlin pna n Manciuria. Este interesant fa
ptul ca singura ntre tarile estice, Bulgaria nu a avut trupe sovietice de ocupati
e. Din punctul de vedere al imperiului sovietic continental, Bulgaria constituia
un teritoriu de peste mare, un teritoriu slav special a carui obedienta nu pute
a fi pusa n discutie fara a strni grave suspiciuni printre tarile islamice ale imp
eriului, mai ales ca pe uscat Dobrogea romneasca, spargnd unitatea continentala a
acestuia, ar fi sugerat, prin prezenta unei armate de ocupatie n Bulgaria, ideea
ca granitele fortificate ale colosului sovietic nu mai erau suficiente integrita
tii sale. Bulgarii au socotit ntotdeauna drept providentiala atare situatie care
le asigura separatismul, lipsa trupelor de ocupatie si posibilitatea de a da Mos
covei impresia, cnd era neaparat nevoie, ca si ei ar nutri, chipurile, aceleasi i
dealuri panslaviste.
Regimul ceausist a infiltrat armata cu oameni de ncredere ai Securitatii. Desi tr
upele speciale de munca au fost desfiintate, ntreaga armata era acum socotita un
factor de baza al constructiei materiale a comunismului. n 1968, cu ocazia invazi
ei Cehoslovaciei, rusii au intentionat sa reocupe militar si Romnia. n nordul Mold
ovei au existat cteva tentative ale armatei sovietice de a se angaja n lupta cu fo
rtele romnesti masate pe granita. Replica a fost prompta si drastica: s-a raspuns
cu foc si au fost luati prizonieri. n acelasi timp, pe cai diplomatice, fusese a
vertizat presedintele Statelor Unite care, ntr-un discurs pronuntat la San Antoni
o, n timpul desfasurarii evenimentelor de la Praga, i-a avertizat pe rusi ca nu v
a tolera invazia altor tari din est, cum ar fi de pilda Romnia. Dupa 1971, Ceause
scu a nceput sa nu mai aiba aceeasi ncredere n armata, iar dupa 28 martie 1974, cnd
devine presedinte al statului si comandant suprem al ei, retrage din dotare muni
tia de lupta pe care o tine sub control special separat.
Dupa 1977 cnd se decide construirea noului centru politic si administrativ, viito
area casa a poporului, constructiile aferente, Palatul Cotroceni, aripa noua, prec
um si alte locuinte si puncte strategice ale dictatorului sunt legate ntre ele pr
in tuneluri si linii de metrou subteran, iar la suprafata sunt mputinate n acelasi
scop defensiv podurile peste Dmbovita, pentru a asigura securitatea palatului-ci
tadela care numara sase sau sapte subsoluri. Pe fostul stadion ONEF, integrat ac
um ariei palatiale, se construieste o remiza pentru blindate, iar deasupra ei un
heliport. n parcul vastului palat sunt amplasate rampe subterane de lansare a ra
chetelor sol-sol, cu raza lunga de actiune, menite a tine sub controlul personal
al celui ce detinea palatul toate bazele militare importante din tara. Daca Cea
usescu n-ar fi fost alungat de Revolutie nainte de a fi intrat n aceasta citadela,
este aproape sigur ca nimeni nu-l mai putea scoate de acolo, nici cea mai bine
organizata mineriada!
*
n Piata Universitatii, nainte de alegerile din Duminica orbului, la marginea zonei
libere de comunism, ntlnesc doi tineri de la tara, mbracati n haine de lucru prafuite
si transpirate. Privirile le erau limpezi si sincere. Dupa vrsta, terminasera nu
de mult armata. Domnule, ce se petrece aici? - ma ntrebara ntinzndu-mi minile batucit
e de munca cinstita si grea. Din sat am scapat cu greu (erau de prin Prahova), ca
ci mai marii locului i bat si i alunga pe cei ce vin sa ne vorbeasca, iar ca sa nu
fim si de data aceasta ntorsi cu pumni din drum, am venit de la cmp cu ce eram pe
noi. Ni se spune ca aici se petrec tot felul de blestematii, dar nu-i credem pe
cei ce ne-au tot mintit. Am venit sa vedem cu ochii nostri. - Vedeti, dar mai ale
s ascultati. Aratati a oameni ce nca mai pot judeca singuri! I-am condus aproape d
e balconul Universitatii. I-am lasat sa asculte.
Unii dintre cei al caror suflet a fost zdrobit, vietuiesc mai departe la modul v
egetal. Altii, mai orgoliosi, si rastalmacesc nfrngerea zdrobind la rndu-le, n marea
de ura din jur, sufletele semenilor. Nu multi, n special tinerii, scapa pur si si
mplu din cvadratura cercului vicios, un timp suficient ca sa-si dea seama de rau
l ei absolut. Cum poti nsa evita, sub imperiul necesitatii care ne-a cuprins de p
este tot ca o plnie absorbanta cu unic sens al miscarii catre abisul alterarii si
distrugerii eului, aceasta masina infernala? n primul rnd dndu-ti seama de existen
ta ei. Cum sa nu-i cazi prada? Nimeni nu poate da nimanui retete. Cum poti deven
i sfnt, adica nu asemenea orbilor cazuti de-a valma n groapa urnei nationale? Cred c
a ncepi sa devii sfnt n momentul n care doresti aceasta. O civilizatie se reconstruies
te prin recladirea propriului eu; dar civilizatia nu e numai o chestiune de timp
, ci si una de context. n momentul nchegarii unui context, progresia acelei civili
zatii devine din aritmetica, geometrica. De aceea la nceputuri ea are nevoie de sf
inti. Sunt convins ca cei doi baieti de la tara, cu privirile senine, sunt acum l
a casele si munca lor niste sfinti, fiindca o doreau cu omeneasca umilinta si mare
tie.
*
Spre deosebire de cel polonez, de unguri, de cehi si slovaci, poporul romn n-a pu
tut sa se mai ridice pentru vazduhul sau liber de mine, cum spera Radu Gyr. Condamn
at la moarte pentru aceste versuri, a fost tinut un an n celula pedepsei capitale
, care i-a fost apoi comutata.
Murind n 1975, poetul a putut ntelege din propria sa experienta ct si din cea a nea
mului romnesc ca, mai crunta dect nazismul, mai lenta si mai insidioasa, teroarea
comunista distrusese nsusi sufletul romnilor, cerul lor care se golise de zei, sau
de sfinti.
Dovada ca ntre nazism si comunism este doar o diferenta de ritm, de acceleratie,
constatata de altminteri de noi toti prin egala eficienta finala a camerelor de
gazare si a celor de congelare - propriile noastre case lipsite de caldura - a f
ost public facuta dupa 22 Decembrie 1989. Cine a tras n noi dupa 22? Cine a strigat
moarte intelectualilor, patronilor (care nici nu existau nca), mosierilor (de as
emenea inexistenti) si opozitiei (ce se demascase)? Cine, dincolo de lenta si coro
ziva ura de clasa, se ntorsese la patibulara, pe loc justitiara ura de rasa de la
Trgu Mures; cine, aidoma batalioanelor de asalt naziste, dar cu o infinit mai di
structiva forta, a organizat mineriadele puterii, asmutite asupra oamenilor pasn
ici si asupra mai slabei din cele doua factiuni criminale ale ei; al cui glas me
talic si paranoic urla n microfoanele radioului si televiziunii ndemnul hitlerist
repetat ca de o placa stricata: denuntati, denuntati, denuntati... ? Cine s a auto
identificat mai mult dect puterea iesita chipurile din vidul de putere, prin proc
edee abominabile, prin grosolana disimulare si criminala comportare cu toate nel
egiuirile si genocidul de peste patru decenii ale comunismului? Cine, mai deunaz
i, amenintnd ambiguu si blbit sindicatele cu o noua mineriada, a pus semnul egalita
tii ntre puterea suprema si toate crimele si nelegiuirile fortelor obscure si ale c
elor de la lumina zilei? Chiar daca procesul comunismului nu poate avea loc nca,
chiar daca pna atunci vor muri toti tortionarii, asasinii si nacealnicii trecutul
ui, pe banca acuzatilor vor sta, asemenea lor si chiar si mai cumpliti dect ei, c
avalerii apocalipsei de azi, campionii cei mai sfruntati ai cvadraturii cercului
vicios!
Acum muncitorii si taranii continua sa se lamureasca deplin ca democratia nu poa
te fi mimata, cu rezultatele scontate, dect ntr-un regim totalitar. Acesta s-a pra
busit, dar oamenii lui, care mai conduc nca tara noastra, ncearca imposibilul, adi
ca dainuirea lor n fruntea treburilor publice, prin amnarea punerii n practica a re
formelor sau prin alte ascunse ori amagitoare mijloace. Ei tintesc sa se topeasc
a ncetul cu ncetul ntr o normalitate care sa fie si a lor si pe ct posibil asemenea lo
r. Cea care trebuie sa iasa nsa categoric si n totalitate din jocul periculos al c
vadraturii cercului vicios, adica din jocul dictat de putere, chiar daca nu are
si nu va avea curnd baza economica (si se va vedea ca atare stare a ei i va usura
imens sarcina politica) este opozitia democratica, anticomunista, caci menirea s
a este, ipso facto, de a fi mai puternica, n aceasta privinta, dect puterea.
GROAPA ROMNEASCA
n decursul acestor eseuri a fost pomenita de mai multe ori sintagma groapa romneasc
a. ntr-o extensiune mai explicita ea ar trebui formulata groapa n care se afla astaz
i poporul romn. Cei care n-au cunoscut vremurile interbelice si nici cele doua gen
eratii care le despart de zilele pe care le traim au ntr-o masura dreptul sa se nt
rebe ce fel de groapa este aceasta, cu toate ca stiu sau ar trebui sa stie foart
e bine ca Revolutia romna a izbucnit din strafundurile acestei caderi a fiintei n
eamului.
Romnia de dinaintea invaziei comuniste era una dintre cele mai frumoase, mai boga
te, mai civilizate si mai rafinate tari ale Europei; un fel de Elvetie ori Belgi
e a Orientului, n care-si dadusera ntlnire, ntr-o desavrsita filoxenie si adevarat pa
triotism, multe din neamurile continentului si ale lumii. Nu vreau sa vorbesc n p
rimul rnd despre dezastrul natural al acestei tari paradisiace si complexe, abia
iesita din ntrziata si pasnica ei protoistorie, n lumina blnda a crestinatatii veacu
lui care, din pacate, avea sa fie cel al cumplitei apocalipse, nici despre agoni
selile ori bogatiile ei pierdute, dupa mai bine de un veac si jumatate de onesta
truda si nteleapta chibzuire n spiritul unei milenare traditii. Vreau ca vorbind
despre dezastrul fiintei romnesti sa ma opresc asupra uneia dintre realitatile li
mita.
n cele peste doua milenii si jumatate de evolutie n context mediteranean si apoi e
uropean, iesirile din atare context au fost tot att de dureroase pe ct de spectacu
lare erau resincronizarile mimetice si paideatice deopotriva, adevarate corsi e r
icorsi prin care o civilizatie unitara si echivaleaza inflexiunile etnice. Atare f
luxuri si refluxuri au fost observate nca de la sfrsitul elenismului de catre Dion
is din Halicarnas, n timpurile moderne ele fiind teoretizate de catre Gabriel de
Tarde prin a sa lege a sincronismelor istorice, Eugen Lovinescu talmacindu-le pe
ntru specificul civilizatiei romnesti moderne.
Am putea spune deci ca invazia comunista ar fi fost pentru noi, ca si pentru res
tul Europei estice, un accident geopolitic asumat ca si raidurile tatarilor, cuc
eririle turcesti ori Blitz Krieg-ul nazist. Si totusi nimic din ce a fost n veacu
rile trecute nu a primejduit sufletul neamului n fibra lui cea mai intima. Atare
amenintare nu o putea pune n practica dect un duh al raului iesit din mijlocul sau
. Daca Romnia comunista, etatizata si totalitara mai putea fi institutional compa
rata pna catre nceputul anilor '70 cu Europa libera, dupa acea vreme orice compara
tie devenise imposibila. Genocidul sufletesc si fizic al natiei a fost operat la
modul demonic de catre tiran si colaboratorii lui, actionnd nca si azi n spiritul
fantasmei sale. Sase milioane de declasati adusi de la tara la oras drept carne
de strung a unei industrii megalomanice, precum si promiscuitatea imensa provoca
ta de aceasta masiva deportare de tip stalinist a deschis larg portile contraselec
tiei absolute, patul germinativ al tuturor aberatiilor necontrolabile care au nso
tit atare enorma contributie la dezinteresul general al indivizilor umani. Toate
institutiile statului, inclusiv cele specific comuniste, au fost reprofilate n s
piritul gndirii creatoare a geniului national, pna ce statul nsusi, devenit abulic si e
xclusiv dependent de hieratica-i persoana, si-a ncheiat existenta.
Prin incredibile masuri la scara nationala, pe care nici de trista memorie dr. M
engele nu le-ar fi imaginat, s-au produs ingerintele cele mai drastice n viata in
tima a unui ntreg popor. Interzicerea ntreruperii sarcinilor nainte ca fiecare fami
lie sa aiba cel putin patru copii a nsemnat, ntr-un mediu declasat, nfometat si sub
alimentat, asa cum arata cutremuratoare rapoarte postrevolutionare, imensa crest
ere subita a perversiunilor sexuale de tot felul, raspndirea nspaimntatoare a alcoo
lismului, a mortalitatii si degenerescentei infantile, a senilizarii premature,
a abandonarii batrnilor si copiilor, a alienarii mintale crescnde pentru toate cel
e trei vrste, aceasta nsiruire nefiind nici completa, nici nuantata spre a dezvalu
i toate atrocitatile decurgnde din nemaipomenita coercitie.
Orict de incredibil ar parea, pentru masa mare de oameni prima si cea mai importa
nta libertate adusa de Revolutie a fost cea de a avea o viata intima normala. Pe
rversiunile provocate de constrngere au diminuat brusc. A nceput apoi sa iasa la l
umina plaga handicapatilor de tot felul care a cutremurat Europa, a azilelor de
batrni, a caselor de copii abandonati, a numeroaselor haite de atare fiinte aflat
e n salbaticitoare libertate si nepasare, a spitalelor psihiatrice punitive sau n
epunitive etc. ntreaga tara ajunsese o spaimntatoare curte a miracolelor, noi toti,
dar absolut toti fiind stresati n diferite grade si forme. De aceea continui sa c
red ca Revolutia a izbucnit din adncul dezastrului fiintei. Consecintele fiziolog
ice ultime ale acestui dezastru, care se vor manifesta abia peste un numar de an
i, nu putem dect sa le banuim. Studiile si masuratorile antropologice ntreprinse a
rata o crestere excesiva a oaselor membrelor, la baieti, datorata hormonilor afl
ati n hrana pasarilor destinate alimentatiei si o diminuare sensibila a organelor
genitale si a fortei procreative normale la copiii masculi malnutriti, datorita
hranei aproape lipsita de substantele necesare dezvoltarii organismului uman.
Vom avea deci n viitorul apropiat o generatie tnara care, nascuta n ultimul deceniu
al dictaturii comuniste, va greva puternic asupra zestrei biologice a natiei. M
arcati au fost n primul rnd copiii din mediul urban muncitoresc, categorie sociala
considerata de tiran si colaboratorii sai drept carne de strung cu perioada scu
rta de folosire si trai. Acestei zestre genetice precare i se vor adauga, la vrst
a pubertatii si maturizarii ei, subnutritia datorata imensei scaderi a calitatii
vietii, din pricina pauperizarii absolute si somajului ndelungat cu care se confr
unta masele muncitoare urbane n perioada de tranzitie pe care puterea, n strictul e
i interes egoist, se straduie sa o prelungeasca mult mai mult dect este necesar.
Cei ce au faptuit atare dezastru genetic au fost tocmai aceia care, cu acelasi b
inecunoscut dispret pentru fiinta umana, au dispus uciderea a peste opt sute de
persoane dupa 22 dec. 1989 precum si mineriadele, cu victimele lor, alese dupa a
celeasi criterii, nu pentru a preveni razboiul civil cu care emanatii au aparut pe b
uze, ci pentru a reinstaura frica abisala de care s-au folosit cnd au realizat sc
hilodirea acestui neam caruia, n lasitatea lor abjecta, ncercau n contextul postrev
olutionar sa-i dea lovitura de gratie. Prostituatii intelectuali de profesie con
tinua nca sa acrediteze ideea falsa a scuzabilitatii crimelor comise chipurile pe
ntru evitarea razboiului civil, scornit de specialistii diversiunilor n mase.
Nu exista absolut nici un motiv pentru care poporul romn sa porneasca un razboi c
ivil. mpotriva cui? mpotriva minoritatilor nationale cu care am mpartit aceeasi umi
litoare mizerie a fiintei si a sufletului? mpotriva tortionarilor pierduti n anoni
mat ori n adncimea fotoliilor si n spatele usilor capitonate? Acesta nu se cheama r
azboi civil, ci neaparat obligatorie justitie purificatoare. Politica srbei n carut
a jucata la Bucuresti a fost o adevarata mana pentru putere, care a facut astfel
Occidentul sa creada ca numai ea poate asigura stabilitatea tarii n vecinatatea r
ealului razboi civil iugoslav. Credeti ca i este frica puterii sa porneasca, aido
ma tiranului, un nou razboi cu tara fiindca s-ar afla, vezi doamne, ntr-o amenint
atoare minoritate? Dar acest sfruntat razboi l-a nceput chiar din clipa n care s-a
autodenumit putere, n vidul de netagaduit al propriei constiinte.
METAFIZICA SI MISTICA MITICISMULUI

Factologia si fenomenologia miticismului, adica fizica sa, le poate recunoaste ori
cine l citeste pe Caragiale. Dupa cum se stie, Miticii sunt amploiati de rang inf
erior ori catindati la atare posturi ntr-o tara n care, dupa spusa lui nenea Iancu, s
tatul trebuia sa creeze societatea. Marunti salariati de stat, executanti, curele de
transmisie, lipsiti de abilitatea de a decide si amputati, datorita lenii birocr
atice, de chiar constiinta necesara trecerii gndului n fapta, Miticii, aproape dep
ersonalizati prin supunerea oarba fata de sefii ierarhici, se reindividualizeaza
temporar, compensativ si subaltern totodata, n fata unei halbe cu bere.
Societatea pe care statul romn de dinaintea nceputului acestui veac si propunea sa
o creeze era alcatuita dintr-o subtire patura de mari latifundiari, dintr-o subs
tantiala clasa taraneasca lipsita de pamnt, care lucra pentru mosieri si mai ales
pentru arendasi, fara tragere de inima ori initiativa, n stare de endemica sarac
ie, careia i facea fata mai mult prin furt dect prin munca insuficient platita n na
tura. Negustorimea, maruntii meseriasi rurali sau urbani, lucrnd n manufacturi (Ind
ustria romna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavrsire. Soti
etatea noastra dar, noi, ce aclamam? Noi aclamam munca, travaliul, care nu se fa
c deloc n tara noastra!), dascalimea, ofiterimea si alti bugetivori completau sara
caciosul peisaj social romnesc de la finele veacului trecut. Jupn Dumitrache era m
ic negustor de materiale de constructii, n Dealul Spirii, unde numeroase case pur
tau, pna la darmarea ceausista, data ridicarii lor, aceeasi cu a anilor n care Noap
tea furtunoasa fusese creata, precum si amprenta gustului celor ce le locuiau: n
egustori cu dare de mna de felul lui Ion Sntu, aflati la obrsia sanatoasei burghezi
i romnesti ce peste doar trei generatii avea sa fie lichidata ca si taranimea, mpr
oprietarita masiv dupa 1918, de catre invazia comunista.
Acesta-i contextul n care evolua miticismul satirizat de Caragiale. Satirizat pen
tru ce? Fiindca nu era productiv! Ca si Tipatescu, Trahanache, mari mosieri de p
rovincie, ori ca alti mari apropitari ce ncepusera sa-si lase cu totul averile n sea
ma administratorilor verosi (Tanase Scatiul). Copiii lor, att ai unora ct si ai al
tora, contemporani cu Eminescu, mergeau la studii n strainatate, pe care adesea n
u le urmau ori nu le terminau; ei se aflau la originea acelei intelectualitati r
omnesti de peste trei generatii, cernuta de timp prin sita deasa a exigentelor ra
tionalismului occidental.
Cnd societatea creata de statul romnesc de dinaintea nceputului de veac a fost dist
rusa de statul comunist prin exproprierea, confiscarea si etatizarea tuturor ave
rilor, pna si a celor mai marunte, acesta devenind unicul proprietar absolut, apr
oape ntreaga populatie a tarii a ajuns salariata, erau adica amploiati. Acestora li
se adauga acum si taranimea, deposedata la rndu-i de pamnt si regasindu-se n stadi
ul de la care pornise, adica de serbie pe terenurile pe care le detinuse, ajunse
iarasi n mna unui stapn fictiv, dar de aceasta data colectiv.
Atare rasturnare ne-a situat n faza metafizicii miticismului. Regasite au fost si
lenea si brfa si cancanul. O societate de Mitici care facea din nou haz de necaz
. Cu asupra de masura. Proliferarea monstruoasa a bancurilor romnesti politice depa
sise n toate sensurile balcanicele glume nastratinesti ori gabrovenesti pe care s
e cladise hazul debordant al Miticilor lui nenea Iancu.
Caragiale nu a pretins niciodata ca ar fi fost profet. Era un foarte acut si det
asat analist al societatii n care traia. Ca element superior al acesteia, el se a
fla, sincronic, deja pe o treapta superioara de civilizatie occidentala. Ritmul
sau personal de progresie (si nu numai al sau, ci al unei ntregi categorii) trecu
se de la cel aritmetic la progresia geometrica. Satira sa provenea si din atare
diferenta de sincronizare a societatii romnesti cu valorile apusene ce formau sen
sul dezvoltarii istorice a vechiului Regat. Poate ca suprasaturat de miticism, n
enea Iancu s-a autoexilat la Berlin, dar scos din mediul sau balcanic suculent s
-a resemnat, artisticeste tacnd, cu contemplarea supraconfortabilei ordini si dis
cipline prusace.
Metafizica miticismului a durat n Romnia comunista cam patru decenii, aproape tot
att de mult, daca nu chiar mai mult dect nsasi fizica sa. A fi scos din cmpul muncii,
ica din starea metafizica de miticism, era un lucru aproape de neconceput, desi
nu chiar att de rar. Exclusul era socialmente un ostracizat, un paria, un stigmat
izat. Atare mentalitate gregara si subalterna, instaurata de frica abisala de na
tura politica sau de frica de a muri literalmente de foame (n lipsa unei solide o
rganizari subterane, ca n Rusia posthrusciovista) a avut drept urmare putinatatea
dizidentei romnesti dinaintea ultimelor zile ale tiraniei. Respins (tot din pric
ina fricii) de catre apropiatii sai, eventualul dizident risca sa fie ucis de Se
curitate, daca despre existenta sa nu aflau la timp organismele occidentale pent
ru apararea drepturilor omului. Este cazul inginerului Ursu si era sa fie cel al
lui Paul Goma. Mai mult nca, sunt convins ca n pofida aceleiasi metafizici a miti
cismului o buna parte a cuceririlor democratice postrevolutionare s-au putut fie
si fragil impune si continua a se ntari si largi n virtutea aceleiasi intransigen
te occidentale fata de mistica romneasca postrevolutionara a miticismului, practi
cata de sus n jos de ntreaga reactiune a tarii. Expresia ei limita si cea mai vulg
ara este tot mai des rostita propozitie (pe masura ce pauperizarea se adnceste): C
e bine era pe vremea lui Ceausescu! O alta forma a misticii miticismului neputinc
ios este ideea aparitiei omului providential care sa scoata milioanele de neomit
ici din starea lor de inconfortabila letargie si sa-i stramute ntr-una mai comoda
. Deci un fel de cult latent al eroului miticist (nu mitic!). Mistica miticismul
ui va disparea o data cu preponderenta proprietatii si ntreprinderii private, cu
reducerea la minimum a rolului statului n societate, n fine, cu reconstructia unei
adevarate societati pe care, de aceasta data, puterea actuala nu-si va lua-o as
upra-i. Caci cu toate ca suntem, mutatis mutandis, nu departe de momentul 1848,
ne lipsesc pasoptistii.
Mistica miticismului este deci acea stare postrevolutionara a Weltanschauung-ei
national incapabila a se desprinde de deprinderile gregare reinculcate maselor d
e acel comunism existential (un fel de crestinism cosmic) care vizeaza substratul nu
prea ndepartat n timp (circa doua veacuri) al spiritului obstei satesti, remanent
pna n vremurile trecerii de la mentalitatea protoistorica la cea istorica moderna s
i capitalista.
Asadar noi am cazut n timpul si lumea lui Caragiale, de aceea este el att de actua
l, att de profetic. Mai trebuie adaugat ca ntr o societate care balteste, cum este cea
romneasca de astazi, chiar prin tendintele ei contrarii, mistica miticismului pr
olifereaza si reculeaza totodata, in nuce. Din atare motiv drumul catre Europa par
e si chiar este ncet si greoi. Dar catre care Europa? Cea despre care Catavencu n
u vrea sa stie si nici nu-i pasa? (Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa dumitale,
eu voi sa stiu de Romnia mea si numai de Romnia... Progresul, stimabile, progresu
l! n zadar veniti cu gogorite, cu inventiuni antipatriotice, cu Europa, ca sa ama
giti opinia publica... Sa-si vaza de treburile ei Europa. Noi ne amestecam n treb
urile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul sa se amestece ntr ale noastre...).
LA CTE CEASURI EVROPENESTI?
Pe cnd timpul (si istoria) se masura nca n Tarile Romne dupa sistemul oriental folos
it la Istanbul, nvatatii fii ai tombaterelor (tn patra, n. gr., taticilor) cu giubea
si islic, ntorsi de la nvatatura prin scolile Apusului cu ceasuri mecanice n buzuna
rul jiletcilor, precizau parintilor dornici sa afle cam ct e ceasul... ca ceasuri
le ce vor fi fost erau evropenesti, adica dupa masurarea occidentala a timpului.
Misticii oblomovieni ai miticismului au nca nostalgia orologiului Kremlinului, p
recum unii din stramosii nostri de la nceputul veacului trecut o aveau pe cea a p
uterii protectoare. Asincronismului istoric dintre est si vest i-a sunat nsa ceas
ul. Asa cum sunau ceasurile n Piata Universitatii ori de cte ori aparea pancarta r
eprezentnd barca denumita Lambada electorala, n care se aflau mpreuna personajele neo
comuniste ale... momentului, pe care nsa... timpul le-a despartit curnd.
La al ctelea ceas evropenesc vom patrunde n Evropa?, se ntreaba tombatera, socotind p
e abac milioanele de dolari pierdute cu disciplinata aliniere la attea embargouri
: tot nu se lasa convinsi ca suntem democrati? Noi nu vrem sa stim de Evropa, vocife
reaza n Parlament tombaterele extremiste, ducnd mna la..., caci cum e turcul si pis
tolul... n fond aceasta este seculara si reala dilema (nu a d-lui Plesu!), iar so
arta romnului este sa decida n ultimul ceas (evropenesc)!
Caci ce altceva suntem dect o creatie a Evropei? Si aici toti sunt de acord ca ne
-a (pro)creat badia Traian din Italica Hispaniei. Despre cum si cine ne-a (re)cr
eat n timpurile mai dinspre azi, grammatici nca certant... Unii sustin ca am reusi
t prin noi nsine. Desigur, fara sa dai din coate, degeaba te rogi Atenei! Altii,
ca Evropa ori chiar restul lumii ne-au format, drept pentru care ne propun model
e dintre cele mai diverse, noua, nascuti a fi (mai)mute. Altii, ca de ce trebuie
sa mai intram n ceea ce deja suntem pna-n gt (gura pacatosilor adevar graieste). n
fine, neomiticii plictisiti si stiutori de Eminescu, ca dect un vis sarbad, mai bi
ne nimic!
Dar noi fiind de fapt o sora mai mica a gintii latine, suntem totodata si mai st
iutorii oameni de la Dunarea de Jos. Noi stim ce-a facut Traian cu noi si bine n
e-a facut. Noi stim ca de pe la 1848 ncoace Evropa a nceput sa se ntrebe si sa se ng
rijoreze de soarta acelor barbati din Carpati ce figurau pe Coloana lui Traian d
e la Roma, asa cum un lord Byron nu putea concepe, ca si fratii Schlegel, o Grec
ie sub turcocratie. Toata Evropa culta stia ca suntem la portile Orientului si c
a o ginta latina era inadmisibil vasala acestei Porti Otomane, ca ne aflam ntre t
rei mari imperii ca o bila de rulment si ca interesul european aluneca si pe ace
asta mica bila.
Istoria care, n desfasurarea ei, nu asculta de nici o lege scornita de oameni, de
nici o dorinta sau vointa omeneasca si care, printr-o mare experienta politica,
se lasa uneori citita n viitor, dar acei politicieni vizionari sunt rareori ntele
si ori urmati n demersul lor, istoria deci, confera fiecarui popor o anumita expe
rienta socio-politica proprie n virtutea careia acesta si croieste si si adapteaza
dupa evenimente calea pe care crede ca va merge, n conformitate cu interesele lui
nationale. Comunismul, prin prghiile tortionare ale imperiului sovietic, a curma
t calea tuturor popoarelor din Europa estica, pe care le-a transformat n sateliti
. Oglinda constiintei lor nationale a fost sparta, experienta lor istorica moder
na anulata, trecutul acestora desfiintat.
Romnia moderna a avut o nastere fericita si relativ usoara n spatiul geopolitic fa
vorabil al tangentei celor trei mari imperii. Ea si-a dobndit independenta nation
ala, iar apoi a devenit un stat national unitar, cuprinznd n noile ei granite apro
ape totalitatea etnicilor romni. Aceasta importanta prefacere s-a nfaptuit ca urma
re a prabusirii, n cursul primului razboi mondial, a imperiului habsburgic, a cel
ui german si a celui tarist. Marele bolnav al Europei, imperiul otoman, tinut n v
iata cu baloanele de oxigen ale Occidentului pentru mentinerea unei anumite stra
tegii fata de expansionismul rusesc, devenise republica imediat dupa razboiul pr
in care s-au format statele nationale ale Europei de est.
Perioada interbelica a nsemnat progresul rapid al noilor tari formate ori rentregi
te. Unica primejdie pentru acestea era vecinatatea bicontinentalei Uniuni Soviet
ice, a imperiului comunist crescut din aceeasi tulpina a fostului imperiu al tar
ilor. Politica seculara a acestuia s-a mplinit sub mantaua rosie a Kremlinului vi
ctorios si scos din matca de nesabuita si istoriceste perfect gratuita expansiun
e nazista, corolar al modului n care Germania a fost tratata de nvingatorii ei, du
pa primul razboi.
Yalta a consfintit statu quo-ul, iar binecuvntarea Occidentului data lui Stalin u
rmarea asigurarea linistii acestuia pentru o jumatate de veac. Dar linistea pe c
are si a dorit-o n a avut-o, caci de fapt politica occidentala s-a jucat nu cu f
ocul lui Prometeu, ci cu al Satanei. Perioada razboiului rece i-a costat imens,
pe toate planurile si a dus la ntarirea, dupa prabusirea postbelica a imperiului
britanic, a celui mai mare imperiu terestru al tuturor timpurilor: imperiul sovi
etic n care se aflau ca si cuprinse teritoriile de protectie ale acestuia.
Scufundarea Atlantidei, adica prin antonomasie prabusirea URSS si a focarului co
munismului mondial, a readus tarile est-europene la un nivel al constiintei lor
istorice mult inferior celui ce a premers si urmat primului razboi mondial. Iugo
slavia a explodat. Romnia agonizeaza pe fundul gropii pe care i-a sapat o fostul
ei tiran local, Polonia, cu tot ajutorul puternicei ei emigratii occidentale (ma
i ales americane) nu reuseste nici ea sa-si revina din starea de abulie, n ciuda
catolicismului militant de care da dovada, abulie mai deconstructiva moralmente
dect represiunea nazista sau cea stalinista ori dect anestezia pricinuita de narui
rea sperantelor puse n consngenii lor slavi. Bulgarii, cehii, slovacii si ungurii
par a fi fost mai putin zguduiti n echilibrul lor psihic (desi cei din urma au av
ut experienta singurei revolutii autentice n faza atroce a terorii comuniste), ia
r prusacii, cumparati si integrati conationalilor din vest, sunt departe de a fi
lipsiti de serioase probleme de adaptare ce stau marturie a seismului puternic
care a fost pentru psihicul acestor popoare prabusirea comunismului european. Un
rau al secolului care ia sfrsit nu face n realitate dect sa prelungeasca inertial ag
onia surda a unei lumi infernale, nca zvrcolindu-se n cenusa imperiului.
Sa nu ne facem nsa prea mari iluzii, miznd pe asemanarea ntru sclavia comunista cu
popoarele care au reusit sau chiar cu cele ce n-au reusit nca sa se distanteze re
lativ repede de epicentrul si efectele respectivului seism. n atare caz nu aseman
arile sunt esentiale, ci particularitatile, caci gratie lor se ajunge la regasir
ea de sine. Fiecare popor si are propriul lui destin care n fond este propria sa f
ire. Cel al romnilor a fost att de alterat nct se afla dincolo de a-l mai putea recu
noaste.
Nu stim care sunt resorturile intime ale misticii miticismului national. Nu stim
cum se poate proceda la demontarea acestora, iar politicienii romni de astazi, d
eopotriva ai puterii si ai opozitiei, sunt departe de a-si pune asemenea problem
e, de a-si asuma cunoasterea lor, primii fiindca nu se pricep, dar mai ales pent
ru ca nu au interesul, ceilalti fiindca au fost victimele nca supravietuinde ale
terorii comuniste ai carei beneficiari sunt cei dinti. n aceasta rezida, dupa a me
a opinie, importanta si imprescriptibilitatea unui proces al comunismului care t
rebuie sa fie n primul rnd un proces de constiinta al elucidarii distrugerii eului
individual si al celui national. Loviturile grave date fiintei nationale si suf
letului ei au continuat si dupa Revolutie si este nendoielnic ca puterea actuala
are de dat aici socoteala despre vinovata ei comportare si incompetenta. La al ct
elea ceas evropenesc o va face?
Pentru ca tara noastra, asa cum se afla ea prabusita n propriul ei suflet distrus
, sta acum pentru prima data n istoria sa moderna singura fata n fata cu viitorul
de care poate dispune. Nici trei sau patru imperii, nici spaimntatoarea vecinatat
e a unuia singur nu-i mai pot influenta ori dicta deciziile. Dupa o prelungita s
i framntata pubertate, razbi-va spre o tinerete superba, ori se va consuma si sti
nge ntr-una batrnicioasa si lasa? Fiindca un popor poate si pieri daca nu mai are
nimic de spus vietii si vietuitorilor lumii, daca nu mai are nimic de spus siesi
. Va mai iesi n lumina blnda a tineretii viguroase, la care are si dreptul si dato
ria? Daca da, la al ctelea ceas evropenesc o va face?
SYNOPSIS
Din punct de vedere arheologic, n veacul al VI-lea .e.n., din marea masa a culturi
i materiale a tracilor a nceput sa se deosebeasca un aspect distinct care a permi
s individuarea grupului nordic, trans-dunarean si trans-carpatic al geto-dacilor
. Dacia Pontica, adica pamnturile de la sudul fluviului, locuite de geti, accepta
sera, ca si ntreg litoralul tracic al Marii Negre, colonii grecesti; relatiile ce
lor din Dobrogea cu bastinasii au fost se pare mult mai pasnice dect cu restul tr
acilor din Haemus (Balcani), ceea ce probabil l-a determinat pe Herodot sa afirm
e, tinnd seama si de pozitia pe care acestia au luat-o fata de expeditia scitica
a persilor lui Darius I, viitorii dusmani seculari ai Greciei antice, ca getii su
nt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (IV, 93), acordnd binecunoscuta a
tentie religiei lor.
Este astazi dovedit pe cale arheologica ca influenta greaca a cetatilor din Pont
ul Euxin si a celor din Egee s-a propagat n timp pna la finele secolului I .e.n., d
e la sud spre nord, penetrnd n cele din urma arcul carpatic si instalndu-se n podisu
l transilvan. Aceasta iradiere si penetrare a influentelor n ordinea culturii mat
eriale a fost urmarea fireasca a schimburilor comerciale dintre aceste tinuturi
si lumea greaca din Egee, cu a ei civilizatie exploziva care cerea, n evolutia ra
finamentului si complexitatii dezvoltarii statale, tot mai abundente cantitati d
e materii prime si produse naturale din zona nord-tracica. Numeroase familii ale
aristocratiei grecesti din epocile arhaica si clasica se nrudeau cu familii prin
ciare tracice, o multime de traci aflndu-se n Grecia, chiar la Atena, ceea ce se r
eflecta prin existenta unui important Bendideion (templu al zeitei tracice Bendi
s) la Pireu, asa cum n muzeul din marele port al Atticii se poate vedea acum monu
mentul funerar din marmura de Pentelic, reprezentndu-l pe Nikeratos Histrianos si
pe fiii sai, negustori din Histria Dobrogeana, pieriti n valuri, n apropierea por
tului salvator.
Printre numeroasele produse naturale cerute din tinuturile noastre de dezvoltare
a civilizatiei grecesti se numara si sarea gema, att de necesara fabricantilor d
e arme, pentru obtinerea tovalului din pieile procurate de tracii sud-dunareni,
din care se fabricau scuturi, platose, coifuri, ncaltari, tolbe pentru sageti, ha
rnasamente, palarii etc. Rezervele erau si sunt nca aproape inepuizabile att n chiu
veta salinifera a Transilvaniei precum si n salinele subcarpatice din Oltenia, Mu
ntenia si Moldova, multe dintre ele adevarati munti de sare abia acoperiti cu o
pojghita de pamnt vegetal. n toate zonele salinifere amintite, precum si pe drumur
ile terestre care le legau cu vadurile de trecere ale Dunarii din Zona Turnu-Mag
urele au fost descoperite tezaure monetare formate n mic procentaj din monede gre
cesti si n covrsitoare masura de cele batute de geto-daci din argintul (metal mone
tar specific lumii grecesti) primit de la sud de Dunare n schimbul imenselor cant
itati de sare gema care lipsea n toata Peninsula Balcanica, n Europa centrala si I
talia. Pe teritoriul Daciei istorice nu existau surse de argint, cu exceptia cel
or modeste de la Baia Mare, exploatate cu ncepere abia din secolul al XVI-lea. Do
vada peremptorie a celor afirmate este ca n tratatul de pace ncheiat de romani cu n
vinsa Macedonie se interzicea acesteia exploatarea zacamintelor de argint si deo
potriva importul sarii. n acelasi timp cantitatea de argint din monedele geto-dac
ice, batute nca din prima jumatate a veacului al IV-ea .e.n. ncepe sa scada pentru
ca acestea sa devina de bronz poleit cu argint, la sfrsitul monetariei dacice, pe
la 75 .e.n.
Din motivele aratate mai sus, Dacia a ramas n mod firesc legata de sistemul econo
mic elenistic, iar cnd romanii au determinat prabusirea acestuia, Burebista s-a a
laturat lui Pompei, care spre deosebire de Caesar, credea si milita n sensul refa
cerii partii orientale a imperiului pe structurile economice seculare, cauza pen
tru care ncepuse deja lupta Mitridate al VI-lea Eupator, regele Pontului, caruia
i se alaturase Atena nsasi.
Influenta economiei nord-italice si occidentale s-a facut simtita mai ales n Daci
a intracarpatica, iar circulatia denarului roman republican si apoi imperial a g
asit aici un teren propice, n cadrul acelorasi abundente resurse de sare. Dar rat
iunea cuceririi Daciei nu a fost exclusiv de relevanta economica, ci si strategi
ca. Daca malul drept al Dunarii constituia frontiera imperiului pna mult dincolo
de Viena (Vindobona), cel stng era absolut liber de orice control roman, oferind
nenumaratelor etnii barbare posibilitatea de a se coaliza si de a invada imperiu
l pe un front de peste o mie de kilometri, pe valea Savei fiind accesibil Nordul
Italiei n cteva zile de mars fortat. Singura solutie de spargere a acestui buleva
rd barbar era crearea unui pinten adnc nlauntrul sau prin instituirea Provinciei D
acia, de relevanta imperiala. n acest puternic avanpost militar au stationat n per
manenta cca 50.000 de oameni sub arme ex toto orbe romano (din toata lumea romana)
, romanizarea populatiei locale fiind intensiva n timpul celor 165 de ani ai stapn
irii Romei. Traian socotise ca supunerea Daciei o va realiza ntr-o singura campan
ie; coalizarea barbara pe care voia tocmai sa o suprime si-a spus cuvntul n batali
a de la Adamclisi, unde mparatul nsusi a fost n primejdie de a-si pierde viata. O a
doua campanie a fost necesara, n vederea careia s-a construit cel mai mare pod a
l antichitatii, cel de la Drobeta Turnu Severin si o data victoria totala obtinu
ta s-a ridicat la Adamclisi Monumentul Triumfal, consemnnd pe metopele lui batali
a de acolo, din prima campanie ratata si anihilarea fortei dacilor din Muntii Or
astiei, din ultima. Columna si Forul lui Traian de la Roma aveau sa celebreze ic
onografic aceleasi evenimente si sa contribuie peste veacuri, ca argument peremp
toriu al latinitatii romnesti, la succesul politicii de creare a statului romn mod
ern. Dar cel mai important monument al latinitatii dunarene este limba neolatina
romneasca la a carei geneza se mai adauga, dupa parasirea aureliana a povinciei
Dacia, un secol de vorbire a latinei pe ntregul teritoriu ocupat de geto-daci; st
apnirea gotica a utilizat latina ca o lingua franca n relatiile acestei etnii mili
tare, federate a Imperiului roman, cu bastinasii agrari, a caror structura econo
mica, obstea sateasca, a mentinut-o n propriile ei interese de supravietuire. La
amintitele fenomene socio-lingvistice au continuat sa se adauge elementele de ad
strat din cele doua provincii latine create de Aurelian n sudul Dunarii (Dacia Me
diterranea si Dacia Ripensis) care au intervenit n rastimpuri, dupa trecerea slav
ilor spre sudul Peninsulei Balcanice, ei lasnd aici, n timpul coabitarii cu localn
icii, dubletul slav al unei parti din fondul principal de cuvinte latin.
O data cu moartea sefului got Athanaric la Constantinopol si prabusirea limes-ul
ui antihunic pe care-l apara n nord-estul Munteniei se instaleaza n Dacia acel asa
-zis mileniu ntunecat, extins pna la ntemeierea statelor medievale romnesti Tara Romnea
sca si Moldova, dar pe care cercetarile contemporane l diminueaza tot mai mult di
n punctul de vedere al duratei sau al ntunecarii lui relative.
Penetratia maghiara n centrul Transilvaniei dupa anul 900 e.n., rapida europeniza
re a acestor asiatici - fenomen simetric dainuirii latinitatii n Dacia istorica,
a dus la masarea elementului romnesc n nordul si sudul acestei provincii si implic
it la potentarea formatiunilor statelor medievale cunoscute pe cuprinsul ntregulu
i teritoriu sub numele slav de cnezate. Un surplus de populatie romneasca trece d
in Transilvania n nordul Moldovei, constituind acel proces de ntemeiere medievala
cunoscut sub numele de descalecare (stramutare nsotita de aparitia puterii statal
e). nsasi etnia maghiara din centrul Transilvaniei a suferit treptat transformari
socio-etnice ce o vor diferentia de restul ungurimii de pe Tisa si Dunare. Prin
cipatul Transilvaniei va exista ca unitate de sine statatoare, avnd n vedere compl
exitatea sa etnica dominata de romni, n cadrul imperiului Habsburgic.
Vecinatatea Regatului ungar si a Poloniei, respectiv pentru Tara Romneasca si Mol
dova, a facut ca misionarismul catolic n aceste tari dunarene sa se loveasca de i
nteresele politice viznd nsasi existenta independenta a acestor state fata de inte
ntiile de suzeranitate ale celor doua puteri catolice (Ungaria si Polonia). Exis
tenta nca a imperiului bizantin si sentimentul apartenentei Daciei istorice la tr
aditia imperiala romana si romano-bizantina au ntarit caracterul autohton al cres
tinismului prin comparatie cu crestinarile slavilor ori ale altor neamuri; optiu
nile politice au fost dirijate catre ortodoxie, chiar daca ea va fi vehiculata n
limba slava ca limba liturgica: situatia era similara latinei liturgice fata de
limbile neolatine ale Occidentului: nimeni din popor nu o ntelegea, de unde si de
zvoltarea exploziva a picturii cu subiecte sacre, n lacasurile de cult. Solutia u
nirii cu Roma a bisericii de rit grec din Transilvania reprezenta punerea n fata
autoritatii imperiale pe picior de egalitate a etniei romne majoritare fata de ce
lelalte ale principatului, cunoscute sub numele generic de unio trium nationum.
Optiunea ortodoxa a fost din punct de vedere politic eficienta pna la nceputurile
ridicarii imperiului rus, n veacul al XVIII-lea, dar atunci a treia Roma si imperia
lismul ei aveau sa fie contracarate de Poarta Otomana, puterea suzerana a celor
doua tari romne dunarene, cu care raporturi precise de dependenta si protectie et
nica fusesera stabilite prin acele misterioase capitulatiuni de la finele veacului
al XV-lea, la care se fac referiri, fara a exista o forma scrisa a lor. Tributu
l anual platit de domnii Tarilor Romne le consfintea.
Scurtul moment Mihai Viteazul, departe de a semnifica avant la lettre conceptia
burgheza moderna postpasoptista a statului national, cum s-a pretins n mod eronat
de-a lungul national -comunismului, indica n fond un lucru mult mai important, a
nume constiinta identitatii lor etnice pe care o aveau romnii la finele evului me
diu, precum si a limbii lor neolatine unitare, indiferent de granitele politice
care-i desparteau si pe care le acceptau fara contestare. Pohta ce-am pohtit a ero
ului de la Calugareni va fi fost de a face din toata romnimea un scut puternic n f
ata turcimii, asa cum promisese habsburgului Rudolf al II-lea la Praga, ngrijorat
de cresterea lenta a adversitatii Sublimei Porti fata de imperiul sau.
Departe de a adopta o viziune finalista, hegeliana asupra istoriei, existenta ne
amului romnesc poate fi caracterizata, n virtutea obrsiilor sale daco-romane, prin
dainuire, sincronism si creatie interpretativa.
Daca intensele raporturi cu lumea elenistica au nsemnat, dupa cum spunea Prvan, o
pregatire a romanizarii, n sensul superior al colaborarii elitelor n cadrul proces
ului aculturativ, la crearea Europei post-romane si medievale, un rol important
l-au jucat tocmai zonele periferice, caci aici se dadeau luptele decisive dintre
magistra latinitas si magistra barbaritas, expansiunea si mpamntenirea fenomenulu
i de iradiere a culturii materiale hotarndu-se acolo si nu la centru. Alternanta
momentelor mai sus amintite se ntemeia pe factori interni si externi. Printre pri
mii numaram absenta revoltelor si rascoalelor taranesti, cu exceptia situatiei e
tnice speciale din Transilvania; asa-numita sabotare a istoriei, lipsa unui drept
scris nca n veacul al XVII-lea, a unei proprietati private funciare garantata altf
el dect prin acte emise de cancelaria domneasca si confirmate, daca erau contesta
te, de catre judecata domneasca; dainuirea obstii satesti preromane, n forme adap
tate diverselor momente. Dreptul cutumiar si abuzurile carora le deschidea drum
au dus practic pe plan intern la anomie si domnia bunului plac, mica boierime sa
teasca pornind n secolul al XVII-lea, cnd si fac aparitia unele pravile, la deposed
area de pamnturi a micilor detinatori si a obstilor, fenomen care a pregatit cale
a pauperizarii generale.
La nivel rural, mediu aproape unic, cu exceptia rarelor trguri, se produce o nchid
ere fata de factorii alogeni si se practica tunderea vrfurilor, n scopul dainuirii
fiintei etnice. Prghia externa care ngaduia functionarea legii sincronismului n ca
drul unei Europe deja constienta de unitatea n diversitate a civilizatiei ei era
recesiunea sau stagnarea puterii otomane suzerane, ori, mai trziu, ingerintele pu
terii protectoare edificate de Petru I. Jocul sincronismului era la nceput practi
cat de domnie si marea boierime, mai mult la nivel cultural dect juridic sau soci
al si el consta n sincronizarea cu occidentul Europei. Factorul retardatar, noncu
ltural si nonsocial era ortodoxismul, biserica aflndu-se ca n Bizant sub ascultare
a puterii seculare, dar dogmatic nedezlipindu-si privirea de la modelul constant
inopolitan.
Creatia interpretativa, prin care Tarile Romne s-au pus, atunci cnd o ngaduiau rela
tiile dintre puterea suzerana si cea protectoare, la unison cu Europa, consta n s
pecial n ctitoriile liturgice si mai putin n cele laice ale domniei si marii boier
imi. Se ia si se combina de peste tot: din Renasterea trzie nord-italica, ca n caz
ul bisericilor pictate la exterior si decorate cu elemente ceramice zmaltuite, d
in mai trziul baroc berninian, ca n cazul bisericii Golia din Iasi, singurul baroc
autentic trziu fiind cel transilvan, n fine din Iviria (biserica Trei Ierarhi din
Iasi) si iarasi din nordul Italiei: stilul brncovenesc n variantele sale autohton
izanta (Hurezu) si occidentala (Mogosoaia), ca sa nu pomenesc dect cteva exemple. n
veacul al XVIII-lea se resimte si influenta rusa precum si cea otomana, difuze
mai ales prin detalii suficient de elocvente, cum ar fi acoperisurile cu stresin
i largi, ori dimpotriva lipsa lor totala (moda ruseasca).
Fanariotismul este un epifenomen al raporturilor dintre puterea suzerana si cea
protectoare, manifestat din momentul ireductibilitatii conflictului dintre ele; n
egala masura el este epifenomenul procesului de pauperizare interna de care ami
nteam, cnd se ncearca impunerea unor coduri de legi menite sa nu epuizeze resursel
e Portii, dar actiunea spoliativa a micii boierimi locale a contribuit prin exem
plul ei tenace la amplificarea spolierii generale a Tarilor Romne, n veacul aflat
sub stapnirea dragomanilor din Fanar, numiti aici domni de catre turci.
De la mijlocul veacului al XVI-lea limba liturgica ncepe a fi limba romna; apar as
tfel primele monumente scrise ale acesteia care vadesc pentru fondul principal d
e cuvinte de origine latina dublete slave, cu precadere n sectorul sau afectiv. E
ste interesant ca acela rational si va gasi fagasul de dezvoltare si va penetra n
romna comuna populara cu noi notiuni formate pe baza traducerilor textelor religi
oase din greaca/latina n romneste. Sincronizarea cu Occidentul se va produce n dome
niul spiritului prin limba, n mod continuu si sunt convins ca studierea amanuntit
a a acestui proces va da explicatii dintre cele mai nuantate att mbogatirii rapide
a limbii literare moderne ct si puternicului atasament fata de cultura occidenta
la a carui vechime de cel putin trei secole este izbitoare n ceea ce priveste bag
ajul notional al limbii romne. Concomitent, vechile texte romnesti folosesc o pute
rnica sintaxa latina (morfologia latina a amprentat serios limba bulgara), carac
terizata prin densitatea frazei, prin regenta absoluta a verbului predicativ, fo
losirea preponderenta a dativului si diminuarea uzuantei prepozitionale n constru
irea frazei (gerunziul ca ablativ absolut).
Pragul Romniei moderne si contemporane este socotit astazi anul revolutionar euro
pean 1848. De acum se poate spune prima data de la stapnirea romana si secolul go
tic de dupa retragerea aureliana ca Occidentul european ne-a mbratisat strns, antr
enndu-ne n sensul expansiunii sale continentale si mondiale; obrsiile latine au fos
t un foarte puternic adjuvant, dnd acestei morfoze profunzimea si intensitatea la
tinizarii nsasi care a concurat relativa ei scurtime (inclusiv secolul gotic). n ras
timpul exact al unui singur veac romnii si-au dobndit independenta, statul unitar n
tregit, legislatie si administratie europeana, n unele privinte (votul universal)
aflndu-se n fruntea reformelor democratice de pe continent. Dinastiei germane de
Hohenzollern si marilor politicieni din familia Bratianu li se datoreaza n buna p
arte ritmul alert si decis al transformarilor si progreselor. n acest veac a func
tionat cu asupra de masura, n toate domeniile materiale, culturale si spirituale
legea imitatiei si sincronismelor istorice al carei interpret local a fost Eugen
Lovinescu.
Invazia comunista, ca si razboiul mondial ultim, au surprins Romnia n momentul n ca
re devenea, si n attea privinte chiar devenise, un factor activ al propasirii civi
lizatiei continentului nostru, gratie marilor si diverselor resurse naturale, un
ei burghezii active si patriotice, unei intelectualitati de clasa europeana, for
mata nu numai de scolile Apusului, ci si de cele nationale, unei taranimi si mun
citorimi profund cointeresate n dezvoltarea materiala si care vadeau naintea celor
lalte categorii similare din sud-estul european deschiderea si interesul necesar
e introducerii tehnicilor agricole si industriale de ultima ora.
Invazia comunista, destin comun al tarilor din est, poate ca ultima mare invazie
asiatica, a afectat cel mai mult Romnia si i-a dat lovitura de gratie prin demon
ica demolare dinlauntru efectuata de catre fostul ei tiran local. Scurta durata
a civilizatiei romnesti moderne precum si firea blnda a acestui neam de obrsie lati
na au facut din el prada usoara a hoardelor care ne-au cutreierat evul mediu si
ne-au desprins de attea ori de matca noastra latina si occidentala.
Invazia comunista, admisa de un Occident ce el nsusi se aflase n pragul distrugeri
i naziste, ne-a marcat pe toti cei ce am trait-o poate cu mult mai puternic dect
pe locuitorii Daciei retragerea armatei si administratiei romane la sud de Dunar
e.
Daca mprejurarile din ultimul veac au permis Romniei sa progreseze rapid si relati
v fara sacrificii umane excesiv de drastice, n zona geopolitica tangenta la trei
sau patru mari imperii, pe al caror joc si-a putut baza conduita politica, singu
ra, n fata celui mai periculos dintre ele, imperiul sovietic, ca si tarile din ju
r, ea a devenit lesnicioasa prada a gigantului bicontinental. O data prabusit si
dezmembrat imperiul care si-a asasinat zeci de milioane de supusi, Occidentul a
re datoria morala ca din aceasta napastuita zona est-europeana sa mbratiseze si s
a sustina cel mai mult tara cea mai bolnava dintre toate: Romnia, spre a o constrn
ge sa se democratizeze, ntruct resursele interne existente acum n atare directie su
nt foarte slabe dupa aproape o jumatate de veac de sistematica demolare umana, s
pirituala, institutionala, politica, economica si ecologica.
FURTUL SI JAFUL
n Romnia mai mult dect oriunde n estul comunist a fost pusa n practica lozinca soviet
ica: Omul schimba natura. n Rusia, ca si aici, comunismul a distrus ntr-adevar natur
a. Dezastrul biologic si sufletesc al fiintei a fost completat de dezastrul medi
ului nconjurator. Furtului mai mare sau mai mic al nationalizarii si confiscarii
absolute i-a urmat jaful pe scara nationala al solului si subsolului. Jefuita a
fost aceasta tara si n veacurile suzeranitatii otomane si de catre nemti n primul
si al doilea razboi mondial, dar niciodata mai sistematic si mai crncen, trecndu-s
e de la tunderea ce lasa viitorului speranta unei noi cresteri, la jupuirea care
lua orice nadejde pentru totdeauna, ca n deceniile ocupatiei rusesti postbelice
si ale regimului comunist autohtonizat de ea.
Otomanii au luat la preturi de ei impuse prisosul de hrana al acestor pamnturi. n
primul razboi mondial nemtii au taiat masiv paduri n Oltenia, multe ramase pna ast
azi nereplantate, mai ales n zona montana. Hitler ne-a luat petrol si gru, dndu-i l
ui Antonescu, n mod simbolic, un vagon de aur, furat si el mpreuna cu ntreg tezauru
l tarii, dupa 23 august 1944, de la Tismana si apucnd acelasi drum al Moscovei ca
si tezaurul trimis n ajunul primului razboi, spre pastrare la curtea tarilor. Past
rate vor fi n veci! Dar daca turcul lua prisosul, prin intermediul Sovromurilor s
i apoi al unor contracte oneroase impuse, rusul a sorbit si sosul, lasndu-ne lite
ralmente doar osul.
O conducta transfera titeiul tarii n Rusia, nchisa n 1964 de Gheorghiu-Dej, ca pali
d simbol al unei si mai palide si lipsite de sens independente. Cu exceptia sarii,
rezervele subsolului (uraniu, putinele metale neferoase) au pornit catre aceeas
i destinatie. Deforestarea a fost maxima: am ajuns astazi pe ultimul loc din Eur
opa; padurile Romniei au cobort sub procentul de 27% din suprafata tarii. Am asist
at n Bucovina, nainte de 1964, cum se tundeau dealuri ntregi. Coniferele subdimensi
onate erau abandonate la fata locului, scheletele lor albite mbracnd relieful cu c
amasi de oase.
Imensele balti ale Dunarii au fost secate si redate unei agriculturi colectivizate
si falimentare, impracticabila pe soluri smrcuite. Delta marelui fluviu distrusa
si ea. Lipsita de buzunarele n care sa se reverse, Dunarea inunda terenuri nicio
data atinse de apa. Lipsite de padurile care sa retina umiditatea solului, rurile
si asa sarace ale tarii, au devenit praie transformate n torente la tot mai desel
e inundatii survenite pe cale de consecinta.
Industria chimica si de armament (singura aducatoare de valuta pentru plimbarile
si traiul de lux exorbitant ale protopindadei) a otravit pe de alta parte aerul
si apele deoarece filtrele necesare costau mult prea multa valuta fata dect valo
rau vietile omenesti, fauna si flora distruse. Pna la instalarea dezastrului rosu
rurile tarii aveau nca peste, flora era foarte diversificata. Multe din plantele
salbatice de odinioara nu mai pot azi fi gasite nici n cele mai pure contexte nat
urale.
La cmpie, structura de cernoziom a solului a fost distrusa prin araturile foarte
adnci, excesul de ngrasaminte chimice si pesticide. Foarte bunei pini a tarii i-a l
uat locul un gru aproape furajer din care se obtine o faina lipsita de elemente n
utritive si intoxicanta.
Desi inginerul Leonida, la expertiza ceruta de Ionel Bratianu, raspunsese ca pe
rurile interioare ale tarii nu se poate obtine energie hidroelectrica, fiindca ac
estea au debit mic, neconstant si colmateaza aluviuni abundente, ncepnd cu Bicazul
, comunismul a umplut cu betoane vaile acestor ruri, monumente ale naturii.
Cazul limita este cel al Vaii Oltului. Sub zidurile lui Mircea de la Cozia Oltul
curge la deal dintr-o grosolana greseala de calcul a inginerilor epocii lumina
si a celor de apa de ploaie, care ne conduc si acum destinele. ntrebat de mine de
ce nu au folosit sistemul nemtesc de pe vremea imperiului, al surubului lui Arh
imede montat pe pragurile naturale ale apelor, ca n cazul marilor afluenti si sub
afluenti ai Rinului, unul din sefii acestor straluminati cu lamba lui Ilici mi-a r
aspuns ca nu cunoaste atare tehnica. Ei au practicat sistemul milioanelor de met
ri cubi de beton puse n calea unui fir sau firicel de apa, al lacurilor de acumul
are ce se umpleau cu aluviuni sau din care apa fugea datorita permeabilitatii so
lului (cazul Bicazului).
Aerul infestat si el de chimicale ca si apa a dus la disparitia pasaretului din
soiuri mai putin comune, la mbolnavirea populatiei, favoriznd aparitia tuberculoze
i endemice pe fondul de malnutritie grava, la degradarea florei si la uscarea ma
siva a padurilor.
Iata roadele unui regim curat murdar!
Romnia era o tara bogata si armonioasa, cu un peisaj uman ncntator, de o mare frumu
sete fizica si sufleteasca. Din pacate ea este astazi o tara saraca, urta si tris
ta. Chipurile patibulare sunt ngrijorator de multe. De la sate ori din orase au d
isparut aproape cu totul figurile rasate pe care le mai putem ntlni doar la popula
tia n jur de 70 de ani, sub forma de resturi arheologice. Un nou popor romn si o nou
a limba romna au luat locul celor de altadata. Acestor fete umane care vorbesc ro
mna ca pe o limba straina prost nvatata si nu ca limba materna li s-a furat o data
cu libertatea si sufletul si neamul! Poate de aceea regimul comunist de ieri si
de azi tine sa le aminteasca si sa ne reaminteasca la tot pasul ca noi suntem ro
mni. Nu dati poporului vorbe mari si goale, ci restituiti-i ce i-ati furat. Nu-l m
ai njositi cu uri sovine, ci ntoarceti-i macar simbolic ceva din ct l-ati jefuit. S
i veti vedea atunci ca redevin romni. Ori tocmai asta nu voiti sa vedeti? Sau toc
mai de asta va e teama?
Suntem acum o tara murdara, plina de gunoaie, fragmente de betoane, depozit de d
eseuri mortale al continentului, cu verdele natural n retragere, exhibnd pamntul st
erp, prjolit si prafos. Datorita distrugerii capilaritatii, apa s-a retras din so
l pna la adncimi nebanuite si de neadmis. Cnd ploua torential, ea balteste si inund
a, fara a putea intra n pamnt. Suntem candidati la desert! Cine sa auda, dar mai a
les cine sa faca? Sase milioane de rurali au parasit satele si s-au instalat la
oras. Ei nu s-au urbanizat, dar nici nu mai vor si de multe ori nici nu mai pot
sa se ntoarca la tara. Iar legea fondului funciar nu le da atare posibilitate. Da
torita slabei calificari, nu-si vor mai putea cstiga pinea n orase, unde locurile d
e munca vor fi n si mai vertiginoasa scadere. Presa anunta ca sute de mii de tara
ni de vrsta a treia nu au urmasi. Care va fi soarta pamnturilor lor pe care nu le
pot si nu au cui sa le vnda?
Am ajuns o tara saraca si urta, cu sufletul pocit si chipuri umanoide n privirea c
arora nu se mai poate aprinde nici o scnteie divina, ochii reflectnd tristul gol l
auntric; nu e cazul sa mai mintim pe altii si sa ne mai mintim pe noi nsine! Asa
am ajuns, asa suntem! De la vladica pna la opinca!
Scurtul nostru ragaz istoric ne-a gasit cu mult sub Ardealul habsburgic cu care
ne-am rentregit; am recuperat si am construit imens n doua decenii, dar am recazut
apoi n miticismul valahic si nca si mai jos, n mistica lui, cu toate ca n spatele c
elor doua decenii se aflau n Vechiul Regat zecile de ani de domnie binefacatoare
a regelui Carol I, domnie n care tehnica si ct s-a putut din spiritul occidental a
l veacului au fost implantate n Romnia.
nca din primii ani ai venirii sale n tara, Carol I a fost frapat de chestiunea tara
neasca. Nu nceta sa atraga atentia politicienilor conservatori si liberali ca ntr-o
tara eminamente agrara majoritatea covrsitoare a producatorilor bunurilor materi
ale era lipsita de proprietate. Nici un interes n afara satisfacerii minime a nev
oilor vitale nu dadea producatorului agricol ratiunea existentei sale. De altmin
teri el nici nu putea fi numit producator. Drept producator era desemnat mosieru
l si arendasul; taranul era aidoma sclavului antic, o unealta graitoare (instrum
entum vocale). Neoiobagia lui Gherea accentueaza faptul ca la marginea Europei c
apitaliste si la cea a Rusiei sufletelor moarte se afla o tara care voia sa intre n
Europa cu mentalitati si structuri feudale.
n presa, dar si n literatura timpului, taranul romn era nfatisat ca hot si lenes. Ne
avnd altceva la dispozitie dect posesiunea obstei satesti (izlazuri, fnete, eventua
l paduri de cmpie) supusa continuu concupiscentei latifundiare, taranul era un pr
oletar rural aflat exclusiv la cheremul mosierului sau la mna nemiloasa a arendas
ului. Traind aproape ca vitele si mpreuna cu ele (reforma agrara a lui Cuza Kogal
niceanu a scos din ntuneric timp de 20 de ani ct a durat punerea ei n aplicare, un
fel de aristocratie taraneasca destul de restrnsa), muncitorul rural pierduse ide
ea de proprietate, mai ales dupa ce fusese deprivat treptat de micile sale poses
iuni funduare n cursul trziului ev mediu romnesc de catre mica boierime bastinasa d
e dinaintea veacului fanariot.
Asa cum remarca I.L. Caragiale n eseul sau 1907 din primavara pna n toamna (pe care
comunistii l-au prezentat drept document acuzator al represiunii crude ce a urm
at rascoalei taranesti), cnd comisiile guvernamentale s-au deplasat la sate sa ntr
ebe taranii ce dorinte si nemultumiri au, nici unul nu a cerut pamnt, cei mai mul
ti solicitnd mbunatatirea n favoarea lor a unor nvoieli agrare! Reiesea limpede ca p
entru a fi parte activa a Europei, societatea romneasca trebuia construita de la
talpa tarii. Regele Carol a ncercat zadarnic sa-si lamureasca politicienii (ardel
eanul de obrsie Maiorescu a ntrevazut si el labilitatea formelor fara fond). El a n
chis ochii cu aceasta dureroasa nedreptate n suflet, iar optiunea sa pentru puter
ile centrale, pornind de la o anumita atitudine de baza convenabila Portii Otoma
ne, dupa proclamarea si cstigarea prin lupta a independentei (a se vedea n acest s
ens si cazul Greciei si mai apoi al Bulgariei), va fi fost, credem, dublata de c
onvingerea ca spiritul echitatii sociale germane ar fi mai aproape dect cel franc
ez de rezolvarea pragmatica a retrogradelor realitati privind repartitia venitul
ui economiei agrare din Romnia antebelica. Or, inexistenta unei societati la sate
facea imposibila sau n cel mai bun caz ineficienta, falacioasa construirea uneia
la orase, atta vreme ct acestea erau rupte la modul sistemic de lumea satelor! Au
toexilarea lui Caragiale (negermanofon) la Berlin mi se pare elocventa, pe linia
celor mai nainte afirmate.
Tentatia de a explica, n asemenea momente istorice de profunda deconstructie fizi
ca, morala si intelectuala, marile coruperi prin substratul genetic (zestrea gen
etica) a unui neam mi se pare foarte facila, cu totul nestiintifica si deosebit
de lasa: ca indivizi, aruncam o data mai mult vina decaderii noastre (care apart
inem unei noi generatii) nu pe o alta etnie, cum s-a incitat n trecut, ci pe etno
s-ul romnesc n genere, ultimul tap ispasitor descoperit n laboratorul diversiunilor
serviciilor secrete: Iertati-ne noua pacatele voastre!
Sa ne reamintim cu piosenie si sa ne autodojenim n cugetele noastre ca ne lasam a
stfel manipulati, sa nu-i uitam pe toti cei ce au fost ucisi de comunism, de la
victimele necugetatei si nenecesarei campanii din Rusia (eu stiu doar ca se vorb
ea n Bucurestii acelei vremi ca Hitler s-a opus ideii lui Antonescu de a trece Ni
strul, dar ca automaresalul a facut-o, stresat de rapirea Ardealului de Nord) pna
la cele ale rezistentei, ale nchisorilor si lagarelor de exterminare organizate
de comunisti.
ntre minciuna si furt exista o legatura indisolubila. Practicndu-le pe amndoua, com
unistii au teoretizat filosofic legitimitatea furtului n noua societate. Notiunea de p
roprietate colectiva, de bun obstesc la nivelul ntregii tari este un non-sens, un so
fism trivial si agresiv. Principiul repartitiei comuniste: de la fiecare dupa cap
acitatile lui, fiecaruia dupa nevoile sale sfideaza si siluieste legea firii. Cin
e se poate institui arbitrul capacitatilor si nevoilor? Atare sfruntata axioma e
ste o invitatie directa la crima si ea a fost lansata pentru sporirea sistemului
punitiv comunist si fundamentarea fricii ontice, n regimul societatii nchise si a
l fundaturilor ei n care se tabaceau mintile si fiintele.
Nu numai ca ni s-au furat averile, bunurile personale, nu numai ca ni s-au rapit
sufletele, ne-a fost furata nsasi revolta suprema, iar prin machiaverlcuri sarman
e, dar nu mai putin criminale, continua sa ne fie furata vointa si viata, spre p
rofitul imoral al furilor, aproape aceiasi ca mai nainte, acoperiti de aceeasi le
galitate poncifa, de acelasi cinism patibular.
Daca spui lucrurilor pe nume si i numesti pe hoti, nseamna atac la persoana, daca n
cerci sa gndesti logic si nu numai sa te exprimi sofistic gramatical nseamna ca in
stigi la tulburarea ordinii publice si a statului de drepti; daca nu esti cumva de
stnga (comunista, neocomunista, asasina si procleta) nseamna ca esti de dreapta (c
ine nu e cu noi e mpotriva noastra), daca nu lauzi puterea sau nu intri n dialog cu e
a (pentru ca e mincinoasa si n ultima instanta hoata) nseamna ca nu existi!
Noi nsa existam chiar daca suntem negati. ntregul neam romnesc a fost negat de cteva
zeci de mii de criminali. Mult mai putini dect cei carora le au luat viata. Ajun
ga-i, daca nu i-a ajuns nca, blestemul milioanelor care exista!
*
Economia comunista ca si cea neocomunista, adica economia sociala de piata, sunt
amndoua n egala masura simplu furt al caciulii. Ba nca furt al caciulii la patrat
pe seama tot mai saracitului cetatean. Caci scaderea calitatii tuturor produselo
r oferite spre vnzare tinde catre sfertul calitatii initiale, dupa legea veche, iar
preturile acestora urmeaza acelasi ritm accelerat de crestere, dupa legea noua!
Urmasii declarati sau nedeclarati ori reconvertiti pro forma sunt asadar de doua
ori mai ticalosi dect Marx; prin banii pe care-i fura populatiei nu numai ca o e
xploateaza la modul cel mai crud cu putinta, ci o si mbolnavesc sau o trec pur si
simplu pe lumea cealalta, conform definitiei date acestui mod de viata de catre
folclorul nou: Unde s-a construit comunismul? - Acolo unde nu-i nici placere, nici
suspin, ci totul e multilateral dezvoltat. Pseudoprofetul mincinos care a fost M
arx declara obtinerea profitului drept cauza a exploatarii, ca si cum drept la cs
tig ar avea numai munca bruta si subordonata; capitalul se regenereaza si creste
de la sine, patronii pot deci muri de foame! Pna la urma toata lumea a murit de
foame, cu asa un geniu economic!
ntiului semidoct al comunismului si adeptilor sai de pna azi li se pot cita cuvinte
le lui Cicero (Paradoxurile stoicilor, VI, 2, 24) mai pline de sens dect nonsensu
l originar al filosofiei"lor: Caci noi recunoastem ca acei ce urmaresc mbogatirea on
orabila prin activitate comerciala, contracte de constructii sau arendare de pamn
t au nevoie sa realizeze un profit" Onorabila, profitori ai furtului si jafului!
Pentru ca jaful n tarile satelite ale imperiului comunist sa fie prelungit ct mai
mult posibil si pentru ca imperiul militar sa evolueze, vezi Doamne, catre un im
periu bazat pe relatii economice, Uniunea Sovietica a impus acestora crearea uno
r giganti industriali dependenti de materiile prime pe care ea urma sa le livrez
e. Au aparut asadar imensul combinat siderurgic Nova Huta, n Polonia, cel de la G
alati, n Romnia, care functiona nca de la nceput cu un milion lei pierdere planifica
ta pe zi, precum si cel de la Varna, tot att de pagubos. Pentru a consuma metalul
acolo produs au aparut marile santiere navale, industria de armament si asa mai
departe, totul nefiind dect pseudomorfoza economica, ritual primitiv si brutal m
enit sa confirme o religie mincinoasa. Pagubele pe care atare realizari le aduceau e
rau si sunt nca uriase (acolo unde acesti monstri mai functioneaza), iar consecin
tele lor vizibile n deteriorarea tuturor factorilor implicati.
MINCIUNA SI MINTIREA DE SINE
Daca mizeria estropiaza sufletele si urteste chipurile, minciuna endemica asterne
peste ele fardul perversei ticalosii, iar mintirea de sine pune pe deasupra lus
trul alienantei, seninei si automultumitei imbecilitati.
Desigur, s-a mintit de cnd lumea si oriunde, minciuna trecnd drept virtute fata de
adevarul lui Palamedes, fiind inspirata chiar de zei pentru a li se mplini voint
a, ca n cazul Calului troian, ori teoretizata sofistic drept temporara depasire a
unei aporii rezolvabile n calea cautarii adevarului (altheia) la vechii greci.
Niciodata nsa n-a existat un continent al minciunii, cum a fost cel comunist, o A
tlantida a abjectiunii a carei scufundare a dat la iveala strafundurile ei lucif
erice, cu monstruoase fenomene produse unde nu te asteptai sau te asteptai mai p
utin.
Despre valoarea catabazica a minciunii a mai fost vorba n cursul acestor eseuri;
potemkiniada ei prelungita si atotcuprinzatoare duce la atrofierea si disparitia
criteriului adevarului, la schizofrenizarea n masa, impusa ca practica generaliz
ata de regimurile comuniste care n aceasta directie au depasit abjectiunea nazist
a.
De la trompe-oeil-ul organului numitului simt la cel al spiritului, estropiat pe
ntru restul existentei sale. De aceea exercitarea logicii si cunoasterea adevaru
lui devin cu adevarat imposibile chiar pentru cei care, lipsindu-se de avantajel
e materiale pe care ignorarea lor le poate aduce celor n cauza, vor sa si-o depas
easca, sa iasa din nevolnicul lor destin. Iesirea nsasi este ngreunata de mintirea
de sine, epifenomen al minciunii coercitive, ideal viznd aparitia si chiar omnip
rezenta omului nou.
mi vine n minte un exemplu, cred, elocvent. Barocul era, desigur din motivele cuno
scute (reactie la Reforma), un stil al grandilocventei mincinoase. La cererea Va
ticanului (pe atunci Statul papal), Cavalerul Bernini construieste la Roma biser
ica Sant'Andrea al Quirinale. Strmtimea locului l obliga la un plan oval, cu altar
ul opus intrarii, pe diametrul mic. Iluzia avea sa joace aici rolul principal, d
ominant chiar. Un portal impunator ti ndreapta pasii n spatiul interior ce ti se pa
re dintr-o data vast si credibil de vast prin practicarea a zece nise adosate pe
retelui incintei, lasnd impresia ca sunt, ca la Panteon, practicate n chiar grosim
ea acelui perete. Trompe-oeil-ul picturii confirma intentia hiperbolica a soluti
ei arhitectonice. Te deplasezi n jurul incintei sub impresia luminii lanternei ce
ntrale si a celei prelinse prin fereastra portalului. La fiecare pas trompe-oeil
-ul ti deschide noi aspecte ale poncifei vastitati: coloane gigantice, pilastri m
areti fugind spre o cupola comparabila cu a lui San Pietro. Nu poti realiza, cu
oricta straduinta, adevarata nfatisare interioara a edificiului. Dintr-un singur p
unct pictura nu te mai minte frumos, grandios. Este acel punct mort al trompe-oe
il-ului unde toate perspectivele se anuleaza, ntreaga grandilocventa spatiala se
prabuseste, dar nici n acest punct mort nu poti cunoaste realitatea spatiului n ca
re te afli. Mintirea de sine si-a mplinit opera. Spre deosebire nsa de adevar, car
e implica ndoiala, minciuna are fisuri care-i certifica falsul. Nu stii cum arata
n realitate edificiul unde te afli, nu cunosti adevarul, stii nsa, n punctul mort,
ca tot ce ai vazut este fals. Fals si urt, caci corruptio optimi pessuma.
Aceasta mica-mare lume nchisa, cu fundaturile ei, minusculele nise de care aminte
am, ti provoaca n final sentimentul claustrofobiei strnit de raportarea interioara
a putinilor pasi facuti, la diversitatea si grandoarea perspectivelor.
Scapi de ea ca prin minune printr-o exigua usa laterala si pe o scara abrupta te
trezesti de pe crepidoma n curte, n spatele zidului mprejmuitor de dupa care, din
strada, nu zaresti nici o cladire. Constati cu uimire ca magnificul portal ti-a n
tins o cursa si ca de fapt intrasesi ntr-o strmta capela ovala ale carei dimensiun
i erau rizibile din afara. ti trebuie un oarecare timp sa te dezmeticesti: o peri
oada de tranzitie, de trezire din cosmarul unei lumi nchise si al fundaturilor ei
.
*
Lund act de adevarul edificiului berninian nu nseamna, mutatis mutandis, ca ti-ai
si nsusit criteriul adevarului. Mintirea de sine este un sistem paideatic deforma
nt: respingerea lui nu e tot una cu demantelarea sa, ori ca el a devenit inopera
nt n rndul semenilor pe care i-a (de)format. O restructurare e dificila si ndelunga
, iar societatea merge nainte cu cei astfel structurati.
Cei ce s-au putut opune mintirii de sine, n genere personalitatile puternice, min
oritare ca numar, tot mai diminuabil n sensul strategiei ideologice comuniste, si
pot reconstrui semenii n masura n care mai functioneaza puterea exemplului interzi
s si legea imitarii acestuia.
Dar imitatia gregara, constituenta a minciunii comuniste, nu este tot una cu leg
ea imitatiei, cu mimesis-ul paideatic al societatilor deschise, mai ales cnd tnos-
ul perioadei de tranzitie nclina, prin nsasi multimea indivizilor care compun soci
etatea, catre trecutul comunist si lumea sa mincinoasa si nu mai putin spre viit
orul privatizarii si al lumii deschise.
Cine va cladi nsa societatea deschisa si va restabili criteriul adevarului? Condu
catorii comunisti de ieri? Victimele supravietuinde ale comunismului de alaltaie
ri? Tinerii de mine sau poimine? Trebuie sa se tina seama ca orice societate se mpa
rte n doua grupuri mari, care ambele i dau consistenta si sens: creatorii activi s
i consumatorii pasivi. Despre consumatorii pasivi se va vorbi n eseul urmator. Sa
ne oprim acum asupra creatorilor!
*
n lumea noastra post-totalitara comunista, prin creatori se ntelege nca creatorii bu
nurilor materiale, adica acei robotei subdezvoltati care n serie ierarhica actione
aza la indicatiile unui falocrat ideologic unic si absolutist. Regimul neocomunist
(postcomunist) nu concepe dect ca pe un comandament al momentului (oricnd reversi
bil, n optica sa actuala) privatizarea si initiativa privata. Ct despre cea din ur
ma, el si doreste o privatizare dirijata, deci lipsita de motorul ei, initiativa,
si nhamata la carul pus naintea boilor al economiei sociale de piata. Aceasta est
e nsa optica protopindadei consumatorilor pasivi care sunt politrucii de tranziti
e.
Cum banul nu are miros, nici privatizatii acestuia nu mai pot fi umilii servitor
i ai protopindadei politruce. Comunisti sau necomunisti, securisti sau nesecuris
ti, o data intrati pe fagasul capitalismului eficient ei s-au desprins din magma
amorfa a vechiului sistem, plasndu-se net si de facto pe pozitii adverse. Ei con
stituie partea recuperata si progresista a actualei societati romnesti, care face
, care produce, care capitalizeaza si si sporeste capitalul, care a ncetat a fi p
arazita si care a devenit din activa, reactiva.
Una din erorile fundamentale ale regimului comunist este aceea ca el confunda sa
u face totul spre a acredita ideea ca scurgerea timpului e egala cu progresul si
ca acesta se ntemeiaza nu pe verbul a munci, ci pe a activa, adica pe politizare
a muncii. n optica activismului, munca nu e numai producatoare de valori materiale,
ci de valori politico-materiale, incompatibile cu economia de piata; ea produce
nu plusvaloare, ci pseudovaloare, atare minciuni capitale ale acestui regim cimen
tndu-se prin mintirea de sine la a carei origine s-a aflat Marx. Toata potemkinia
da edilitara, industriala, economica ori ecologica din jur (n special de sorginte
ceausista) ascunde ca plasa tiganului regresele n toate domeniile societatii noa
stre.
n momentul de fata aceasta societate romneasca nu mai poate fi construita ntru adev
ar de sus n jos, ca dupa 1848. nti de toate fiindca n vrful ei se afla toate elemente
le reactionare si parazitare ale vechiului regim. Este firesc pentru oameni care
au cstigat putere sau bogatie de pe urma unei revolutii pe care nu ei au facut-o
, sa doreasca a fosiliza momentul cnd au preluat total controlul asupra ei. Pseud
odemocratii pusi n fruntea bucatelor, ori pe care masiva restauratie de personal
i-a readus printr-o noua rotire la standingul avut altadata, nu mai pot gasi n clas
a avuta a regimului precomunist o ranforsare ntruct aceasta clasa nu mai exista ca
urmare a confiscarii totale a bunurilor producatoare de capital. Cu alte cuvint
e furii profitori ai acestei revolutii nesperate si ai averilor etatizate ori ale
statului nu numai ca trebuie sa-si apere singuri cu coltii si ghearele privilegi
ile si averile dobndite, ci sa si restituie supravietuitorilor clasei avute preco
muniste un minimum din ce se mai poate restitui dupa jaful prin care regimul din
care s-au nascut au trecut-o. Si asta nu dintr-un simtamnt de fireasca dreptate
sau de solidarizare ntru proprietate, ci constrnsi de obligatiile asumate fata de
Occident si de politele pe care le-au semnat acestuia pentru propria lor securit
ate si bunastare!
Societatea romneasca viitoare se va naste dupa un cu totul alt model dect cea stud
iata de Caragiale n vestitul sau eseu Politica si cultura, tiparit prima oara n Epo
ca din 18 oct. 1896.
Mai nti fiindca premisele sunt cu totul altele. Economia romneasca megalomana, neef
icienta se bazeaza pe o industrie mbatrnita fizic si moral si despre care nu putem
cunoaste nca adevarul ntruct n arealul acesteia actioneaza din pricina fricii de so
maj, epifenomen al nerentabilitatii funciare, o tot mai intensa reluare a minciu
nii si mintirii de sine. Cele sase milioane de rurali declasati greveaza puterni
c asupra ei. Acestia vor constitui pentru multa vreme plebea stipendiata a Romei
, piatra de moara atrnata de gtul privatizarii, destinatarul famelic al hibridei e
conomii sociale de piata! Puterea de acum tine sa ramna cu orice pret la putere s
i sa plateasca orict pentru aceasta, mai ales ca plateste din punga publica. Init
iativele ei n ce priveste reconversia si capacitatea de a o pune n practica sunt n
ule.
Opozitia ar ncerca formule mai putin anchilozate n trecutul comunist, mai ndraznete
, chit ca nu va eradica problema ce va greva creditul ei pna aproape de anulare n
rndul populatiei reactive. Momentul adevarului va veni atunci cnd tot mai multi me
mbri ai societatii civile viitoare vor iesi de nevoie din sistemul minciunii si
din pseudolinistitoarea masturbare a mintirii de sine.
Caci va veni timpul cnd toti acestia vor realiza ca produc mult mai putin dect con
suma, iar cei care produc mai mult dect consuma vor refuza sa-i mai ntretina, obli
gati de statul neocomunist, niciodata falimentar fiindca el este exploatatorul p
rin excelenta si cel care lezeaza si batjocoreste necontenit drepturile omului.
Cine vor fi constructorii viitoarei societati romnesti si ce vor avea ei de const
ruit? Raspunsul trebuie dat n ordinea inversa a ntrebarii.
Societatea romneasca etatizata comunista a fost construita - aidoma celei precomu
niste - de catre stat, la nceputurile sale, precum arata Caragiale, adica de stat
ul comunist impus de trupele rusesti de ocupatie, n folosul ocupantului si nu al
poporului romn, ca acum mai bine de un veac.
De reconstruit nu va fi altceva dect firescul. Si acesta nu nseamna numai decomuni
zare. Romnia de azi nu se mai poate ntoarce la Romnia anului 1938. Nu acela ar fi f
irescul ei actual! De aceea spuneam ca adevarul nu numai ca ne este ascuns de un
inextricabil trompe-oeil, ci poate fi cunoscut doar n masura depasirii continuei
aporii. Toate frnele initiativelor trebuie lasate libere pna la limita evitarii p
ericolului de a cadea n haos. Cine sa le lase treptat din mna? Statul! Cine sa le
preia? Initiativa privata liberalizata de mania dirijista directa sau indirecta.
E greu sa te lepezi de naravuri, dar este imposibil, ca Putere, sa le supraviet
uiesti. Oricare ar fi acea putere!
Dupa parerea mea, gndirea economicului, a culturalului, a socialului trebuie relu
ata din perspectiva anilor '60, iar excedentului de lumpeni rurali declasati pri
n mutare la oras sa li se permita a-si cstiga existenta prin mproprietarire, ca ag
ricultori. Se va vedea ce se alege! Sa se permita functionarea exclusiva a crite
riului valoric, adica acel al adevarului.
Este greu de presupus ca o societate grav bolnava ca a noastra se va vindeca de
la sine fara aplicarea unor terapii bine gndite. Politicienii de astazi trebuie a
fi preocupati nainte de toate de felul, calitatea si adecvarea terapiilor. Daca
psihologia sociala este folosita acum pentru manevrarea politica a maselor, ea v
a trebui utilizata n scopul asanarii economico-sociale a lor, asanare pe care put
erea politica sa fie gata sa o serveasca.
Cine vor fi cei care vor construi viitoarea societate romneasca, pansndu-i si vind
ecndu-i ranile actuale? Vor fi desigur acei oameni denumiti de noi intelectuali, n
sensul strict specificat n eseul intitulat Scurt tratat despre prostitutia intel
ectuala, adica aceia dintre concetatenii nostri care, hotarndu-se a se vindeca pe
sine, vor avea privirea ndreptata si catre aproapele lor.
Vor fi, n al doilea si nu n ultimul rnd, toti cei ce vor nazui catre spiritualitate
a occidentala, catre structurile acelei lumi, catre integrarea europeana, catre
pace si filantropie, n sensul originar al acestui cuvnt.
Vor fi toti aceia care cred n valorile imprescriptibile ale onestei si lipsitei d
e megalomanie periferica culturi nationale. Toti care se straduiesc n mod onorabi
l sa mbogateasca sensurile si ratiunile existentei noastre ca indivizi si ca popo
r. Toti cei ce vor sa transforme vietuirea pedestra si aptera n placere de a trai
si de a rosti adevarul. Poate ca la nceput acesta va supara, dar mai apoi va fac
e mult bine.
Va trebui sa ne deprindem a fi ngaduitori cu adevarul caci el nu este nici unic s
i nici proprietatea exclusiva a cuiva. Este printre foarte putinele bunuri spiri
tuale colective. Sa nu fim necrutatori dect cu minciuna si epifenomenele ei! Demo
cratia se apara cu greutate pentru ca nu se poate folosi de armele tiraniei, cac
i s-ar transforma pe data tocmai n ceea ce combate.
Daca perioada de tranzitie va fi regizata numai de actuala putere, aceasta ar nse
mna mincinoasa dainuire a ei, neclintita pe fagasul de unde a purces si pe care-
l stim catre ce duce. O reala si credibila tranzitie nseamna si o tranzitie a put
erii, altfel societatea noastra realmente bolnava, si recunoscuta de toti ca ata
re, ar parea suspect de sanatoasa, ori tot att de suspect atasata ideii de a nu v
oi sa se mai faca bine! Sau cumva tocmai cei ce si-au asumat raspunderea sa o vi
ndece, o intoxica si mai mult? Oare puterea lor nu rezida chiar n numarul ngrijora
tor de mare al consumatorilor pasivi (reactivi, ori mai degraba reactionari), n c
el al adeptilor misticii miticismului, al acelora care au imprescriptibile drept
uri si dupa legea a veche si dupa cea noua?
De mare cinstire se bucura n tara noastra minciuna de vreme ce turiferarii ei, ma
rii preoti ai ticalosiei, cei ce-au mintit poporul cu televizorul dupa ce au fost
prea plecate slugi ale tiranilor, ori si-au nchinat proprii lor copii preamaririi
acestora, ca ntr-o exorcizare a executiei pe care n-au putut-o anula, sau si-au m
pins n moarte vlastarele spre a fi pe placul mofturilor pezevenghilor stapni - de
mare cinstire se bucura deci latratoarea minciuna (pna nu ni se va spune primejdi
osul adevar nu ni se poate pretinde a crede ca ea s-ar numi nalta strategie ntru s
alvarea interesului national si a statului) - Scyla a sufletelor pierdute si a m
intilor schizofrenizate pna la paranoie, daca ea e rasplatita cu fotolii academic
e, cu premii internationale cumparate de chiar puterea bastarda.
Restaurarea acestei largi si preacinstite profesii s-a facut cu firescul si iute
ala ce ne ndeamna a-i presupune un substrat istoric aproape de natura religioasa.
Substratul istoric al neocomunismului este comunismul nsusi, comunismul existent
ial ca religie a mintirii de sine.
Ca si indivizii, popoarele nu au memorie; nu au mai ales memoria lucrurilor nepl
acute, ci o oarecare intuitie bazata pe o anumita experienta care le nuanteaza c
omportamentul. Restauratia minciunii si a mintirii de sine stavileste forta elem
entului nnoitor procapitalist. Desi el ar trebui ncurajat de catre stat, este dimp
otriva disuadat n favoarea mentalitatii consumismului pasiv (reactiv), retrograd,
care se complace a muri lent o data cu ntreaga societate, daca se poate, si se p
oate, edificndu-si un mormnt colectiv si evident, prin chiar acest caracter colectiv
, venerabil! Fiindca telul suprem al celor ce socotesc n chip maladiv ca trebuie
sa fie ntretinuti de altii e sa-i ucida pe cei care i ntretin. Ca sa nu li se vada
parazitismul ce nu mai poate fi ascuns!
SOCIETATEA NCHISA SI FUNDATURILE EI
Ca urmare a urbanizarii fortate, nteleasa drept dezvoltare, progres, n societatea nch
isa a aparut imensa categorie a consumatorilor pasivi. Nu vreau sa spun ca acest
ia nu produc chiar nimic sau nu au produs niciodata nimic: ei au mimat creativit
atea; ai au activat cu precadere sau au muncit cu cumpatare la locul lor de munca
destinat de puterea comunista prin planificarea ei si serviciile sale de cadre. Ac
esti baieti buni sau femei de treaba, acesti oameni de bine, aceste mase de manevr
a potentiale dar mereu prezente au constituit si constituie 2/3 din forta activa a
societatii romnesti. Pe la nceputul anilor '70 si totodata al marii migratii spre
Occident, muncitorii calificati si foarte eficienti se considerau a constitui 1
/3 din numarul clasei lor. O alta treime era utilizabila ca anexa ndrumata, iar u
ltima eminamente parazita, daca nu contraproductiva.
La aceasta ultima treime contraproductiva muncitoreasca venea sa se adauge masa m
uncitorilor din comert si toata pletora responsabililor de diverse ranguri, traind
cu totii din furtul si piata neagra perfect organizate si nfloritoare sub pojghit
a riguroasei discipline sociale a comunismului totalitar ceausist. Toata aceasta
lume parazitara, consumist-pasiva, a ocupat majoritatea apartamentelor construi
te de stat (dintre toate tarile comuniste Romnia avea cel mai mare ritm n aceasta
directie), si le-a mobilat, si a cumparat carti pe care nu le-a citit fiindca pr
intre mobile figurau neaparat bibliotecile ce trebuiau neaparat umplute cu decor
ul lor de rigoare (literatura serioasa, caci cea lor accesibila nu se publica). n
fine si-au cumparat automobile. Mai trebuie sa adaug ca mncarea le venea aproape
pe gratis, fie de la rudele ramase la tara si care tindeau sa se stabileasca la
oras utiliznd trambulina urbana a celor veniti mai nainte, fie din comertul social
ist din care se nfruptau cu bunuri pe care n parte le comercializau pe sub taraba,
sau la domiciliu, daca erau transportabile.
Acesti indivizi au fost si vor ramne baza electorala a regimului neocomunist post
revolutionar. La care se adauga aproape ntreaga aparatura corupta a statului nca d
e drepti. Evident, armata nu face politica, dar nici exceptie.
Procentul ridicat al celor ce n-au votat cu comunistii ori cu neocomunistii se d
atoreaza utilizabililor ca anexa ndrumata si taranilor care au reprimit atributul
stirbit al fostei lor clase din mna actualei puteri.
n fine, marii majoritati a consumatorilor pasivi le au fost daruite n proprietate lo
cuintele detinute n calitate de chiriasi ai statului. Spun daruite fiindca le-au
platit cu o modica suma de lei devalorizati dupa 1990! (Cei care au fost nevoiti
sa si construiasca apartamente pe care le-au achitat n rate lunare vreme de 20 d
e ani, neputnd beneficia din motive politice de prioritate la apartamentele de st
at, au votat n genere cu opozitia). Majoritatea categoriei n chestiune a iesit la
pensie, chiar nainte de vrsta prin efectul unei legi speciale, emisa imediat dupa
Revolutie. Regimul si a platit astfel cu asupra de masura oamenii care l-au serv
it si care s-au autoservit, pentru ei nchizndu-se ochii si urechile regelui! Desigur
, daca nu le trecea cumva prin cap sa miste n front. Dar nu le trecea!
Desi unii dintre ei realizau calitatea abjecta a propasirii, aceasta devenea ipso
facto un motiv n plus al mintirii de sine. Copiii acestei lumi i-au mostenit ment
alitatea si o data cu ea supusenia. Ei detineau cea mai sanatoasa origine sociala
cu putinta: erau fiii unor declasati ajunsi.
Ei si parintii lor au nfaptuit ceea ce astazi constatam a fi dezastrul societatii
romnesti. nchiderea acesteia era asigurata de tocmai impermeabilitatea mentala si
sociala a categoriei n discutie. Caracterul etatizat al venitului national era ns
a adevaratul lacat al nchiderii.
Unor astfel de oameni le poti rosti adevarul de zece ori pe zi. Zadarnic! Deocam
data! Dar acest adevar si altele de ei altfel ntelese vor duce la diminuarea sens
ibila a mintirii de sine. Acesti ab origine bolnavi de abulie, pensionarii de dr
ept si de suflet ai mentalitatii comuniste iau tot mai mult act ca ceva s-a schimb
at, ca vremea lor ncepe sa apuna, ca restauratia lor e doar un moment luminos, ul
timul, urmat de amurgul ineluctabil. Prevazatorii si putinii intrepizi au trecut
n tabara opusa. Cotiznd pentru matricea originara, s-au privatizat cu ajutorul si
consimtamntul acesteia, fara sa banuiasca acum ca foarte curnd i asteapta clipa op
tiunii radicale: ori bolnav neajutorat, ori muncitor sanatos!
Lumea mintirii de sine a fost si este nca lumea nemuncii. Somajul selectiv o pndes
te. Pentru a limpezi lucrurile nu e nici de departe nevoie de un razboi civil ca
re a dezagregat Iugoslavia, unde Serbia parazita, comunista si consumista traia
pe spatele celorlalte republici, fara a voi sa cedeze nimic din privilegiile ei
multe si nemeritate. n climatul nostru, cel al comunismului existential, religie a
consumistilor pasivi si parazitari, privatizarea, dar cea adevarata, e mult mai
eficienta pentru stoparea dezastrului romnesc dect dezastrul iugoslav, cu care sun
tem amenintati de catre Putere, iesit la rndu-i dintr-o privatizare anemica, diri
jata, pseudomorfotica, asa cum a fost sistemul economico-social al lui Tito.
Redutele nca inexpugnabile ale societatii romnesti nchise sunt fundaturile ei. Adic
a francmasoneriile celor ajunsi prin contraselectie n situatia denumita eufemistic
de consumisti pasivi, sau mai pe sleau spus, de paraziti cu carte de munca sau t
alon de pensie, dupa vrsta sau dupa cum e cazul.
Se va replica oricum ca cei din urma nu mai pot bloca reconstructia. Direct nu,
dar voturile lor stim unde vor merge, poate chiar si dupa moarte, n buna traditie
democratica! Caci acestia au dat deja un nou nteles cuvntului democratie. Pentru ei
democratia este starea de beneficiari ai regimului totalitar din care tiranul a
disparut. Antidemocratica este orice masura care le-ar stirbi privilegiile, ca
de pilda retrocedarea caselor nationalizate de care beneficiaza n buna masura.
Mai bine de un milion de votanti se nghesuie n acestea din pivnite pna n poduri, fie
care cum s-a putut catara, caci traiul n comun al puilor de cuci n cuib strain est
e nca una din fundaturile psihice ale societatii romnesti nchise.
O alta este mentalitatea ca ntreprinderea la care lucreaza utilizabilul ndrumat i a
partine ca bun personal de la care trebuie n continuare sa primeasca beneficii si
fata de care n-ar avea obligatia de a munci, ci doar pe aceea de a fi prezent f
izic si zilnic la orele de semnare a condicii, ori de pontare. Reducerea birocra
tiei este mpiedicata de dispozitii legale anume, n vigoare si azi.
Aidoma bolgiilor infernului dantesc, una dintre cele mai largi fundaturi este ce
a a misticilor miticismului. Tagma amploiatilor de tot felul, care sugruma la ni
velul practicii imediate orice initiativa. Oblomovistii de import si de traditie
!
Avnd o burghezie productiva putin numeroasa, Romnia moderna si-a rotunjit-o cu amp
loiatii bugetivori. Administratia fosta si actuala a statului.
Dintre fundaturile redutabile nu trebuie sa uitam mentionarea cooperatiei mestes
ugaresti, cu sertarul ei aferent al cooperatistilor exploatati si al foarte boga
telor lor cadre de conducere. Pe spinarea celor dinti traieste n belsug o liota de s
terili mnuitori de hrtii, o armata de neveste si amante de sefi.
n societatea comunista nchisa fiecare profesie si avea bolgia ei anume, fundatura s
pecifica. La nivelul acesteia se produceau mutatiile mentale ce dadeau caracteri
stica lumii statute si totalitare. Acolo se punea individului eticheta sa defini
tiva, de care nu mai putea scapa toata viata. Atare bresle medievale nu vizau nsa c
alificarea superioara a membrilor, ori protectia lor sociala, ci asigurau suprav
egherea, stapnirea si ratarea lor, adica depersonalizarea necesara sigurantei sta
tului comunist.
Si aici intervine o chestiune cel putin bizara. Cu toate ca invoca progresul (co
nceput, cum am spus, ca trecere a timpului), specializarea, calificarea (la locu
l de munca), ori policalificarea, cu toate ca organiza n felurimea profesiilor un
nvatamnt de reciclare pentru a fi la pas cu cuceririle stiintei si tehnicii, regimul
comunist urmarea exact contrariul. El se temea de profesionalism n masa, admitnd na
lta calificare doar pentru slujitorii directi ai protopindadei.
Pentru a-i descalifica pe muncitorii calificati, nu doamne fereste a le aduce ca
lificarea la nivelul tehnicii recente occidentale (la ce bun?), comunismul trans
forma toate reciclarile (strict necesare n capitalism) n actualizari politice ale sar
cinilor meseriei fiecaruia, ori cel mult n mpartasirea experientei tarilor socialist
e surori. Mimarea, forma fara fond, erau nca o data, dar cu alt sens, la ordinea z
ilei. Mai mult nca, pentru ca deconstructia sa fie desavrsita s-a inventat polical
ificarea. Strungarii erau invitati astfel sa urmeze cursuri de electricieni, ele
ctricienii pe cele de turnatori sau laminoristi si asa mai departe. Este inutil
sa mai amintesc de haosul rezultat care viza atomizarea si a acelei parti profes
ioniste a clasei muncitoare. Pentru fiecare diploma de calificare n plus muncitor
ii primeau nca cteva sute de lei la salariu. Se mergea astfel pe ideea specialistul
ui multilateral dezvoltat ce tintea n final idealul strategic al ceausismului: roti
rea cadrelor care-l scutea pe tiran si pe regimul sau de toate primejdiile, distr
ugnd implicit posibilele camarile domeniale care i-ar fi stnjenit controlul direct
.
Si totusi marele crmaci accepta n mod constient si deliberat sa fie mintit, cu toa
te ca din cnd n cnd condamna raportarile inexacte, fiindca astfel el contribuia la ge
neralizarea si ntarirea mintirii de sine a supusilor.
O fundatura redutabila era cea a sectorului suflete, unde scriitorii, ingineri ai s
ufletului omenesc, jucau un rol de frunte. Dar nu vreau sa revin asupra acestei c
hestiuni, chiar referindu-ma la factologia vulgara si infamanta a trepadusilor m
arunti. Retrimit de aceea la Appendix probi, pentru semnificativul dramatism al
elitei breslei.
n fine, fundatura egalitarismului populist mi se pare cea mai pestilentiala bolgi
e a infernului din care n-am iesit nca. Ea este obrsia comunismului existential al c
arui substrat istoric l-am creionat ntr-unul din eseurile anterioare. Majoritatea
covrsitoare a consumistilor pasivi fiind declarati alesi prin contraselectie din
rndul lumpenilor rurali sau suburbani, ei erau evident cu totii egali unul cu ce
lalalt.
Activ era doar un fel de snobism al functiei politice sau al mai apropiatei pozi
tii fata de centrul puterii. Soferul unui ministru era evident superior soferulu
i unui director si amndurora le era superior (de multe ori chiar n grad) soferul s
efului Securitatii.
Atare egalitarism primar forma totodata suportul teoretic si practic al democrati
ei comuniste. Iar aceasta democratie, eliberata de vrful ei tiranic dar necesar or
icarei plebe trndave si ignorante pentru a fi stapnita, si-a pastrat fata de major
itatea electoratului semnificatia ei funciara de batere pe burta sau de democrat
ie ntru adulmecarea mpreuna a obielelor.
Surprinzator de semnificativ e si faptul ca, din ratiuni tot electorale, nimeni
nu explica astazi pe sleau aceasta realitate socanta, lasata sa pluteasca nca n co
nfuz, sperndu-se ca viata si practica sociala o vor ndrepta. Fundamentala eroare,
caci dainuirii ei se alatura mai vechiul dispret comunist fata de munca, ducnd la
calificarea peiorativa a efortului creator de orice natura va fi el.
Surprinzatoare dar semnificativa e n atare directie atitudinea unor intelectuali
umanisti care nu pareau ca-si vor ndrepta vreodata chipul catre putere. Dispretul
acesteia fata de ei este acum mult mai puternic dect respectul ce cred a li se c
uveni. Si cum sa fie altfel cnd ei nsisi fac totul spre a si-l atrage pe primul. S
unt stapniti de monomanie si autocratism. Au nca mentalitati si comportari totalit
are. Fac nca semne de complicitate Puterii, cu ochiul si cu mna.
Televiziunea le cauta colaborarea prestigioasa, presa le cultiva ramolismentul chic,
radioul le difuzeaza glasul profund, rascolit de cugetari moraliste, n vreme ce
moralmente ei au dat chix din momentul exprimarii lor libere. n aceasta prabusire
generala a valorilor, valoarea lor, cta e, s-a opacizat si ea. Daca s-au falit na
inte de '89 cu o dizidenta vaga si mondena, nu pot suporta acum nimicul caruia s
e simt destinati, ca noi toti.
Cu cei ca ei, ori cu maruntele si sinistrele lor replici trepaduse s-a umplut fu
ndatura asasinilor ideologico-intelectuali, care au anulat tot ceea ce li se opu
nea spiritual, n sensul adevarului adevarat! Si nu vreau sa spun mai mult pentru
a nu le deveni mai lesnicioasa prada. Caci clericus clerico lupissimus! Ca sa nu
mai amintesc de bastinosul cnticel comic fredonat pe leit motivul Operei de trei p
arale: Moromete scoate boii/ sa se duca la arat,/ musca nsa i dejuga/ si - trimite
la creat.
*
Si pentru ca tot a venit vorba, care ar trebui sa fie ntr-un astfel de dezastru r
olul adevaratului umanist? Las deoparte puerilul si complexatul concept noician
al culturii de performanta care cel putin mie nu-mi evoca nimic altceva dect sportu
l de performanta, turnul de fildes si planificarea performanta de un geniu nationa
l (de preferinta romn verde) la un milion de locuitori (pe an sau pe generatie?).
O emisiune a Televiziunii purta titlul nitel cominatoriu ncotro, d-lor intelectual
i? n finalul grabit al acesteia s-a pus o si mai presata de timp ntrebare (a carei
sorginte e de banuit): ar sacrifica intelectualul ori umanistul vreunul din princ
ipiile netranzactionabile de dragul usurarii soartei poporului sau? Unii mai prip
iti dintre participanti (si pe pripa se si conta) au raspuns ca da. Altii au rep
licat ca o renuntare de principiu, fie si partiala, pentru binele temporar al po
porului, sau n numele lui, poate duce la mari dezastre pe care nimeni, dar absolu
t nimeni dinlauntrul acelui popor nu si le poate asuma. Ar nsemna o pierdere a ne
amului si o tradare a acestuia!
Rolul umanistului ntr-un atare moment de adnca prabusire trebuie sa nceapa prin a f
ace radiografia raului multilateral proliferat. El trebuie sa spuna cui vrea sa
auda, ba chiar si celor ce nu vor, adevarul asa cum l percepe. El trebuie sa-si c
erte concetatenii rataciti si prabusiti n dezastru, sa-i certe demonstrndu-le logi
c ca ascunderea n continuare a raului (indiferent din ce nalte motive), ca mintirea
de sine, ca automatismele comportamentale viciate amplifica raul, nu-l fac sa di
spara.
Adevaratul umanist va pleda pentru autoreeducare, recomandnd fiecaruia nu att mode
lul sau propriu, ci datoria individului de a starui n ameliorarea eului corupt. T
rebuie sa fim proprii nostri dascali atta vreme ct ortodoxia, supusa puterii laice
, este incapabila institutional si profesional sa fie un director de constiinta.
ntia noastra datorie este sa spunem lucrurilor pe nume, exorciznd astfel raul, cu
orice risc, caci a sosit ceasul sa ni-l asumam. O societate libera, deschisa si
democratica trebuie cstigata cu sacrificii. Numai prin autoreeducare putem accede
din dezastru la ea. Sa fim cu noi nsine revolutionari si exigenti nainte de a o p
retinde altora, pentru a putea sa le pretindem!
Apoi un umanist trebuie sa apere si sa sporeasca realitatile culturii careia apa
rtine. El trebuie sa ndemne la lectura clasicilor, singura cale de a ndrepta multi
mile catre adevar si caile specific nationale de atingere si traducere n practica
a lui.
Un umanist trebuie sa faca politica culturii si a spiritului national ncadrat n ci
vilizatia europeana a carei parte s-a constituit de veacuri.
Un umanist trebuie sa se afle mereu n opozitie spre a veghea la rectitudinea oric
arei politici, stiute fiind poftele nemarginite ale oricarei puteri si usurinta
acesteia aproape proteica de a lua formele cele mai diverse si deseori maligne,
dupa cum Aristotel nsusi a aratat.
Un umanist se va abtine de la indicarea solutiilor particulare n orice domeniu ca
re-i depaseste competenta. Lumea crede ca a face politica e capabil fiecare. Pol
itica de care e capabil fiecare si pe care este obligat sa o faca este sa se pre
zinte la urna si sa voteze dupa cum i dicteaza constiinta. Pentru aceasta trebuie
mai nti sa o aiba. Umanistul are datoria sa-i ofere repere. Nici solutii, nici sa
-l dascaleasca, nici macar sa-l sfatuiasca. Cu ct o va face mai mult, cu att va di
struge liberul arbitru al fiecaruia. Chiar daca el nu exista, se cade a presupun
e ca exista, ca trebuie sa existe. Sa-i dam deci putinta de a exista prin cultur
a, prin contactul cu cultura pe care umanistii o creeaza si o pun la dispozitia
concetatenilor lor!
n raporturile umanistului cu puterea neocomunista pozitia sa nu trebuie sa fie ctu
si de putin cea a dilemei. Astfel este o oferta indirecta de nregimentare, urmndu-
se a se stabili numai solda. Avndu-se n vedere dezastrul multiform de care se ocup
a aceasta scriere, puterea neocomunista din Romnia de azi reprezinta tocmai bolna
vul grav pe care ne propunem sa-l vindecam, nu sa-l amputam de madularele lui be
tejite. E un semn mbucurator ca opozitia nascuta din neant si mpotriva vrerii mare
lui bolnav a reusit n cei patru ani sa fie att de viguroasa nct sa-i ofere acestuia
crja pe care o refuza nca, tot mai putin categoric si agresiv. Caci a-ti da electo
ratul pe mna vracilor extremismului dintre care unii sunt vrful de lance al celor
care au tras n propriul popor, nseamna nu numai a te supune unui continuu santaj s
i jocului rusinoasei si pagubitoarei minciuni, ci a da dovada de cecitate politi
ca si meschine interese materiale de grup, tocmai n momentele critice ale fiintar
ii neamului, cu att mai mult cu ct ti se ntinde mna patriotica a opozitiei, pentru t
recerea tuturor puntilor primejdioase, pe drumul lung al vindecarii ranilor grel
e ale nencrederii adncite de ucigasii cu simbrie.
COMUNISMUL EXISTENTIAL
De-a lungul acestor eseuri a fost de mai multe ori folosita sintagma comunism ex
istential, asemuibila ntr-un fel acelui crestinism cosmic, expresie scientist-istor
ica a ortodoxismului interbelic care, dupa cum spunea Arghezi, cstigase destule f
oloase de cnd a introdus anafura la aperitiv. Las deoparte parastasele si soboarele
de preoti reintroduse cu asupra de masura n viata publica de dupa '89 si care, c
u alte mijloace, vizeaza a ne readuce n cele din urma n matca aceluiasi comunism e
xistential ce pare a fi caracteristica ultima a societatii romnesti postrevolutio
nare, dotata de putere cu economie sociala de piata, cu o nesfrsita tranzitie si
cu o nu mai putin stagnanta mare privatizare ce nu depaseste nivelul logocratic al
discursurilor oficiale si nu reuseste sa minta pe nimeni din launtrul ori din a
fara tarii.
S-ar putea crede ca atare comunism existential este ceea ce deosebeste si da adnc
ime gropii romnesti fata de fostele tari comuniste din jur. Unii cauta acestui ra
u mare si ultim radacini istorice stravechi, reperabile n cartela genetica a nati
ei, cum ar fi decaderea dacilor nainte de Burebista care i-a readus la ce au fost
anterior, taind vita de vie, dupa cum ne spune Strabon din Amasia Pontului, adi
ca din sudul Marii Negre. Altii mai repereaza acapararea micii proprietati rural
e de catre boierimea de tara dinaintea veacului fanariot si o ticalosire a neamulu
i care a urmat acelui secol si mpotriva caruia luptase fara prea mare succes Tudo
r Vladimirescu, un fel de Julien Sorel postnapoleonian, carpato-balcanic. n fine,
nu sunt putini cei care vad n dainuirea mentalitatii tribale rurale si a economi
ei satesti autarcice pna n deceniile de nceput ale acestui veac, cnd Dimitrie Gusti
a scos n evidenta atare unicum european, cauza eficienta a mentalitatii comuniste
existentiale, continuatoare a obstii satesti si a caracterului eminamente agrar
al tarii noastre.
n acest punct se deschid portile catre vaste speculatii ideatice si ideologice, c
arora nu ne putem alatura dar nici nu le putem respinge de plano, trasatura lor
principala fiind demersul tipic unei anumite morfologii a culturii care n cel mai
bun caz se revendica de la Spengler si n cel mai rau de la Keyserling. Oricum, n
u se poate trece cu vederea constatarea validata de chiar nceputurile si dainuire
a pna astazi a romanitatii n Dacia, anume ca poporul romn este un foarte bun port-a
ltoi, selectiv n sensul rezultatelor optime, cu alte cuvinte el a respins alogeni
i distrugatori de civilizatie si a admis, fie si sub forma de vremelnici stapnito
ri, pe cei care au avut de transmis ceva pozitiv etniei autohtone. De aici marea
sa deschidere care a fost secretul nsasi dainuirii sale, acel miracol istoric, cum
l numea George Bratianu.
Comunismul existential sau ontic se deosebeste de cel real, stiintific etc., el vi
znd n cea mai mare masura utopia comunista de la Platon la Sfntul Pavel si de la Ca
mpanella la Saint Simon si Marx. Ct priveste pe cel din urma, caruia i datoram tra
gedia comunismului real din acest ultim veac al omenirii, Croce a demonstrat fal
sitatea teoriei sale a plus-valorii care rezulta din exploatare si o regenereaza p
e scara tot mai mare. Critica antimarxista contemporana a relevat o alta eroare
teoretica fundamentala a lui Marx, contrazisa de istorie si pe care Lenin a ncerc
at sa o mascheze sub o teorie care involuntar o demasca de fapt.
Utopia comunista care a strabatut lumea din antichitate pna astazi si care si are
cu siguranta obrsia n lipsa de proprietate a indivizilor asupra pamntului pe care-l
lucrau (imperiul Babilonian sau regatul Egiptului, pna la finele antichitatii) a
fost si este strict legata de singurul bun dat de natura omului pentru a se hra
ni: pamntul, fertilitatea lui si muncile care o ntretin. Desi Marx cunostea foarte
bine aceste lucruri n primul rnd fiindca l studiase pe Hegel, el a fost atras n ase
menea masura de fenomenul industrial si de masinismul englez nct, cu o certitudine
si precizie mai mare dect se cuvenea, a mpartit istoria omenirii dupa modurile de
productie: sclavagism, feudalism, capitalism si comunism, perioada pe care o pr
evedea cu maxima rigoare pseudologica si pe care o socotea cea mai nalta treapta
ce va fi atinsa de omenire, dupa prabusirea capitalismului.
Daca n ce priveste posesiunea asupra pamntului istoria a cunoscut de milenii varia
te forme de atribuire individuala, de expropriere, care vizau sau recuzau toate
pe rnd utopia unui comunism agrarian, n ce priveste capitalismul industrial masini
st din Anglia, pe care Marx l-a avut n vedere ca primum movens al viitoarei sale
societati comuniste, el s-a nselat cu buna stiinta, daca se poate spune astfel, v
ictima fiind a nebuniei care nmugurea n el.
Proletarii nu posedau nimic care putea fi n comun. Puteau doar sa distruga sau sa
faca a functiona masinile, fiecare n functie de calitatile sale manuale si cereb
rale, cu alte cuvinte n functie de dotarile individuale, nu colective! Ct priveste
fabricile, comunismul le-a fetisizat, spre a folosi unul din termenii sai doctrin
ari; el le socotea forma moderna a bogatiei absolute. Ct costa o greva, o depreci
ere morala a productiei, o criza de supraproductie, o nepricepere manageriala et
c., Marx nu le-a spus muncitorilor; el i-a ndemnat sa ia n stapnire fabricile, adic
a zidurile, masinile si instalatiile, dar atare mijloace de productie care nu ma
i functionau n cstig real, ci n pierdere erau avutia prostului, adica saracirea si n
fometarea lui cronica!
Marx a construit edificiul nu pe o baza reala, ferma, adica pamntul, ci pe o abst
ractiune conjuncturala: forta de munca si inteligenta individului a caror exerci
tare depindea de o multime de factori pe care nici cea mai planificata economie
a tuturor timpurilor, cea a Egiptului faraonic dinaintea secolului al IV-lea .Hr.
, nu-i putea scoate din calcul. A fost o utopie mai falacioasa dect altele, carei
a i-a cazut victima n primul rnd clasa muncitoare.
Nebunia lui Marx l-a mpiedicat sa vada rolul esential al sindicatelor ca dispozit
iv de reglaj al capitalismului industrial, ignornd tocmai esenta creatoare a feno
menului, complementaritatea lui necesara care erau trade-union-urile.
Cnd Lenin a facut cu bani straini revolutia bolsevica, el a trebuit sa admita ad-
hoc ca victoria comunista se poate produce nu n cea mai industrializata tara din
lume, ci n cea mai agrariana (Rusia), sub pretextul ca ar fi constituit veriga ce
a mai slaba a lantului capitalist; de la bun nceput el a procedat la colectivizar
ea pamntului, punnd pe aceasta accentul principal al revolutiei (cu esecul binecun
oscut semnificat de scurta perioada a NEP-ului).
Enormul fals al lui Marx referitor la proprietatea n comun a nimicului a dus la s
acralizarea de care tocmai pomeneam a unor mijloace materiale (fabricile), cu ef
ecte ilustrate, de pilda, de megalopotemkiniada Ceausista industriala.
Atare sacralizare a anulat creativitatea si fiind funciarmente antieconomica si
rupta de realitatile locurilor a dus n mod neabatut la falimentul universal al comu
nismului, al dictaturii proletariatului (o alta mare farsa) si a tot ce a decurs
din aceasta dogma paranoica ce a fost cumplita ciuma a veacului nostru.
Desigur dictaturile de dreapta sau de stnga sunt detestabile si pot ajunge la exp
resii limita egal de catastrofice. Nu trebuie uitat nsa ca cea mai cumplita dicta
tura de dreapta (nazismul) a exclus de plano ideea comunista a desfiintarii prop
rietatii private, devenind chiar antinomica acesteia. Holocaustul uman pe care l
-a practicat nu e nsa cu nimic mai presus dect bolsevicul (de cteva ori mai mare ca
ntitativ) congelator uman al gulagurilor n care gramezile umane ale victimelor (c
ca 40 milioane!) nghetate erau taiate cu fierastraiele pentru a putea fi ngropate;
la toate acestea adaugndu-se milioanele ucisilor din Europa de est! (neevrei).
Comunismul existential nu poate fi deci dect cel mult o visare utopica mostenita
din leaganul copilariei omenirii, comuna, n anumite circumstante limita, tuturor
locurilor sau societatilor (n special agrare) si tuturor timpurilor. Desigur atar
e comunism existential generic poate fi potentat n unele momente istorice si de f
actori special interesati, n conditiile favorabile manifestarii si reactivarii sa
le hiperbolice. Cu alte cuvinte preponderenta mentalitatii rural-agrare fata de
cea industrial urbana este n opinia mea decisiva pentru virulenta comunismului ex
istential n conditiile excesive ale unei culturi populare, pe deformarea si hiper
bolizarea careia s-a si bazat dealtfel (cntarea Romniei).
Nu se poate deci n nici un fel sustine ori demonstra ca dincolo de cteva premise f
avorizante, n cartela genetica a natiei noastre mai mult dect ntr-a altora comunism
ul existential se afla ntiparit de milenii si ca acestui sigiliu infernal i se da
toreaza dezastrul romnesc de astazi.
*
Cum spuneam, comunismul existential este visul romantic al obrsiilor omenirii: Cnd
Adam ara si Eva torcea, nobilul unde era?, glasuieste un proverb medieval engleze
sc.
Eroarea criminala a lui Marx este a fi facut din comunism nu posesia n comun a ce
va, ci uniformizarea individului din punctul de vedere al dotarilor sale natural
e, fapt ce nu poate fi realizat dect prin dictatura asa-zisei clase muncitoare (a
parazitilor ei) asupra ei nsasi si asupra tuturor oamenilor. Astfel primul criti
c fundamental al efectelor socio-intelectuale ale marxismului este contemporanul
nostru Orwell care si defineste de fapt comunismul existential ca rau absolut.
De aceea am afirmat, ntr-al doilea eseu al acestei carti, ca epoca romantica are
si o latura infernala, ca bataliei pentru Hernani i se opune lupta de clasa a Manife
stului partidului comunist, un fel de contrareplica a Carcerelor lui Piranesi or
i a creaturilor belzebutice din desenele lui William Blake, precursor grafic al
scrierilor lui Kafka! Hugo nsusi face elogiul urtului n prefata la Cromwell (1827),
iar n 1853 Karl Rosenkranz publica o Estetica a urtului (Aesthetik des Hslichen). Nu
este lipsit de interes ca romanticii si post romanticii, ori inflexiunea romant
ica n genere, reperabila din antichitate pna n zilele noastre, recurg la utopia com
unismului existential, trasatura esentiala a comunismului real care a torturat o
menirea de la revolutia bolsevica a lui Lenin pna la demantelarea contrasatanica
a lui Gorbaciov.
Romanticul Eminescu propovaduieste n mparat si proletar distrugerea civilizatiei,
fapt de care erau foarte mndri emisarii platiti ai Moscovei ce se nstapnisera la no
i. Cu atare exemplu nu vreau sa demonstrez dect propensiunea romantica pentru uto
pia comunista, complementara ideii fragilitatii civilizatiei, cu accente decontr
uctive satanice si nicidecum disponibilitatea specific romneasca pentru ea.
Iata, de pilda, o carticica prea putin cunoscuta a lui Oscar Wilde, The Soul of
Man under Socialism, aparuta dupa moartea autorului (1900), la numai un an, n pat
ru limbi diferite, n bazarul de la Nijni Novgorod. Ca postromantismul si panslavi
smul ortodox si-au dat de aceasta data mna nu mai ncape nici o ndoiala. Se stie ca
atare latura negativa, catabasica a romantismului vest european a fost preluata
de marea miscare ortodoxa rusa, de sufletul romantic revolutionar slav mpotriva c
aruia lupta zadarnic Ohrana (securitatea) tarista!
Mai mult nca, Bernard Shaw, aceasta stralucitoare minte demolatoare a tuturor mit
urilor si eresurilor, socotea ca sexul feminin n genere era mai dispus ori mai des
chis dect cel masculin ideilor si idealurilor comuniste existentiale, ncercnd sa dem
onstreze atare fapt ntr-o tomoidala carte intitulata The Socialism of the Women.
*
Rentorcndu-ne nsa la subiectul care ne preocupa, anume ca n masura n care comunismul
existential este un atribut al omului n genere si al culturilor sau contraculturi
lor sale, el a apartinut si spatiului romnesc, trebuie sa subliniez o data mai mu
lt ca atare inflexiune romantica a fost aici deliberat folosita ca instrument de t
ortura si anihilare nationala.
Agresiunea bolsevica asupra Romniei avea drept scop anihilarea acestei insule lat
ine n vederea mplinirii acelui imperialism mostenit de comunisti de la imperiul ta
rilor, care se vedea stapn pe Strmtori, pe Grecia, pe Balcani, pe slavii de sud si
de Apus, pe polonezi si pe Tarile baltice, n Europa Centrala si poate pna la Golf
ul Persic, n Asia. Stalin aproape cucerise Grecia prin intermediul generalului de
doua ori tradator Marcos si fara interventia americana care a salvat-o n ultimul
moment, aceasta tara saraca si saracita cumplit de razboi (se murea literalment
e de foame n 1945) era un exemplu tipic de comunism existential proliferat ca rez
ultat al mizeriei cumplite n care se afla poporul cel mai individualist din istor
ie. Romnia, tara cea mai bogata din aceasta parte a continentului, trebuia distru
sa si saracita, caci bogatia si liberalismul ei echivalau n ochii sovieticilor cu
cerbicia si abnegatia polonezilor.
Romnia a putut fi ngenuncheata prin distrugerea elitelor politice si sociale, prin
strnirea urii nationaliste la un popor xenofil si tolerant care traia n convietui
re perfecta si seculara, fiind precum am mai spus un adevarat portaltoi, cu evre
i, greci, armeni, unguri si cu alte etnii nvecinate drept contraparte a faptului
ca cca cinci milioane de etnici romni locuiau n afara granitelor teritoriului nati
onal de astazi al tarii. Ea a fost n fine distrusa prin inocularea comunismului e
xistential o data disparute elitele si plecate populatiile minoritare necomunist
e care faceau din aceasta tara o mica Europa: evrei, armeni, greci, srbi, bulgari
, turci.
Ca urmare a satanismului sovietic stalinist, etniile alogene ramase au fost atra
se de comunisti n lupta fratricida mpotriva neamului romnesc. Ungurii, cu precadere
remanentele hortiste din Ardealul vremelnic ocupat, au fost ncurajati n actiunile
lor criminale prin crearea Regiunii autonome maghiare unde ti se spunea verde l
a sosire: aici se termina Romnia si ncepe democratia. N-am putut pricepe niciodata c
e ntelegeau acei indivizi prin democratie.
Mica si foarte mica burghezie evreiasca ramasa fiindca n-avea mijloace sa plece
a ocupat, n aurita ei mantie comunista de circumstanta, locul elitelor politice s
i intelectuale destinate lichidarii fizice; unii dintre ei erau ziloti de profes
ie, gata sa sara cu arma n mna ntru apararea comunismului, oriunde se ivea ocazia,
de la Moscova pna n Franta si Spania.
Tiganii si ungurii care s-au vndut lesne ocupantului au devenit tortionarii si se
curistii de vocatie alaturi de tot gunoiul national, neghina oricarui neam, ndemn
ati sa fie activi si razbunatori.
Inocularea comunismului existential a avut un si mai puternic efect dupa retrage
rea ocupatiei sovietice, atunci cnd Ceausescu a nceput edificarea comunismului ult
ranationalist, bazat tocmai pe resentimentele populatiei romnesti fata de tot ce
au faptuit tortionarii si agentii alogeni manevrati cu perversitate de Moscova,
vadind o maxima eficienta.
Poporului romn care ncetase a mai fi cel de dinainte de razboi i s-au pus apoi n sa
rcina vini care nu-i apartineau si care proveneau de la aceeasi vointa distrugat
oare, xenofobia, antisemitismul si sovinismul; cel asasinat era transformat astf
el n asasin, cu att mai vrtos cu ct noul tiran (Ceausescu) preluase ntregul inventar
al faradelegilor si torturilor psihice si fizice utilizat mai nainte de puterea s
ovietica, pe care l mbunatatise cu specificul national al mutilarii genocide.
Dupa '89 aceiasi oameni, acelasi climat pestilential al ticalosiei si diversiuni
i au organizat mineriadele, confruntarile antimaghiare de la Trgu Mures, facnd din
minciuna o lege si din crima o virtute, spurcnd si masluind totul. Dau un singur
exemplu: ferocii antisemiti naimiti de nsusi asa-zisul lor dusman, pentru a trim
ite cti mai multi evrei din Romnia n Israel, chiar si pe cei ce nu voiau sa plece,
au facut din Antonescu un erou, negndu-i actiunile benefice si laudndu-i comportam
entul dictatorial si pe cele dezastruoase. Se stie ca Antonescu a lichidat pe le
gionari, razvratiti cu arma n mna si care devenisera o agentura nazista antination
ala, ca a facut tot posibilul pentru a nu-i preda pe evrei lui Hitler (dovada ca
nu i-a trimis sa moara pe front n linia nti, n locul tinerilor romni, cu toate ca ev
reii fusesera ncorporati n armata romna n primul razboi mondial), iar dupa 23 August
1944, arestat si dus la Moscova a refuzat propunerea lui Stalin de a-l detrona
pe Rege, crend astfel pretextul unei lovituri de stat, instrumentata de Kremlin n
spatele frontului, pentru ca ocupantul, scapnd si de dictator si de Rege, sa-si p
oata justifica ocuparea militara totala a tarii si anularea suveranitatii nation
ale. Acest din urma fapt l-am mai amintit si repetarea lui vrea sa sublinieze im
portanta-i capitala pentru tara si pentru personalitatea lui Antonescu, omul car
e nu a putut iesi din menghina istoriei.
Pe de alta parte greselile acestui dictator au fost enorme: nu s-a consultat si
nu a dat curs apelurilor marilor fruntasi politici ai vremii; contrar optiunii l
ui Hitler a trecut Nistrul si s-a angajat n razboiul antisovietic (si contra alia
tilor lor occidentali), ocupnd Transnistria (pna dincolo de Odesa) sub obsesia red
obndirii de la Hitler a Ardealului de Nord; a comis erori strategice uriase, sacr
ificnd sute de mii de vieti romnesti la Cotul Donului si n Crimeea; a njosit pe ct i-
a stat n fire autoritatea suprema si simbolul sacralitatii nationale, pe Rege, al
carui superior se socotea.
*
Cazul masluirii postrevolutionare a aspectelor pozitive si negative ale lui Anto
nescu este departe de a fi unic. Acum comunismul existential a mbracat un alt ntel
es si are un alt tel (de fapt acelasi), desi foloseste ntreg instrumentarul sau r
uginit si tetanic fiindca masa umana cu care are de-a face si nchipuie ca a ramas
aceeasi (desi din fericire nu tocmai aceeasi, dar nu din motive de profunda cons
tiinta democratica).
Comunismul existential actual este, ca si n trecutul apropiat, exclusiv cel al cl
asei conducatoare care doreste puterea cu orice pret. Fiindca puterea comunista n
seamna pentru ea bunastarea nemuncii, a activismului, a latirii fundului pe scau
n (latifundiari). Patriotism, altruism social, interes general, usurarea suferinte
lor populatiei sunt simple vorbe electorale, postelectorale, bune pentru resping
erea motiunilor de cenzura, dupa acestea, valabile pentru o guvernare linistita
si profitabila n vecii vecilor! Prin forta lucrurilor opozitia cuprinde ntre activi
stii ei destui transfugi comunisti nedezbarati si probabil nedezbarabili de vechi
le lor mentalitati.
Reformismul, economia de piata sunt noii termeni nfipti ca niste cuie n limba de l
emn a comunismului existential. El este acum existential fiindca nu urmareste al
tceva dect propria sa existenta opulenta. Si el stie prea bine ca ea e asigurata
doar de etatism, control birocratic absolut, de identificarea protopindadei cu s
tatul cripto- sau neocomunist.
Zadarnice sunt sperantele celor ce vad economia romneasca privatizata, marea si m
ijlocia industrie etatizata ncaputa pe mna comunismului existential privatizate pr
in minune! n clipa n care ar ncerca sa se privatizeze cu adevarat, s-ar sinucide. P
entru ca ei nu stiu dect ce au n snge: de data asta cartela lor genetica este incom
parabila cu computerul liberalismului economic si financiar: acesta le-o scuipa n
fata!
De aceea ct vor fi la putere nu vor produce dect comunism mai bine sau mai putin b
ine mascat pentru un popor care deja vrea cu orice chip (oare vrea ntr-adevar?) s
a le smulga masca!
Atunci se va produce adevarata revolutie n Romnia. Vom vedea daca va fi institutio
nala si parlamentara sau de strada si violenta. Un lucru e sigur: comunistii exi
stentiali nu vor ezita sa dea foc tarii, dupa cum nu ezita acum sa o santajeze c
u aceasta amenintare. Protopindada santajista nu va ataca niciodata prima! Ea va
fi prompta n a-si salva al sau pun' d'onor, nfignd, ca de attea ori pna acum, pumnal
ul pe la spate!
SCUFUNDAREA ATLANTIDEI
Iesit ncet din apele tulburi ale imensei falii multimilenare care desparte Occide
ntul de Orient, continentul comunist, aceasta Atlantida a omului nou, a idealulu
i social egalitarist si a celei mai naintate, mai pasnice, mai drepte si mai umane
lumi, s-a scufundat n marea de snge, de crime, de lacrimi si de ura care i-a nsemna
t existenta de aproape un veac - veacul apocalipsei!
Ea s-a surpat dinlauntru, ncepnd cu tarile satelite din centrul si estul Europei,
devenite o adevarata Mare Sarmatica. Apoi s-au desprins marginile imensului impe
riu continental cladit pe forta unor formidabile armate si armamente. n fine, uri
asul nucleu se convulsioneaza aidoma unui circ subacvatic unde salturile mortale
alterneaza cu prabusirile cataclismice.
De obicei, ntemeietorii de imperii ramn n istoria omenirii ca personalitati tutelar
e. n ce priveste imperiul sovietic, continuator al celui rus, darmatorii sai se vo
r bucura de o binemeritata glorie: Mihail Gorbaciov, Boris Eltn, Eduard Sevarnadz
e, Iacovlev, Sobceac, Saharov precum si numeroasa echipa de tehnocrati, economis
ti si diplomati liberali ce au reluat si speram ca vor duce pna la capat traditii
le burgheziei ruse pe care Lenin si mai ales Stalin le-au lichidat.
La vastele cercetari sovietologice de peste o jumatate de veac, prea putine lucr
uri ramn de adaugat. Mie mi se pare ca imperiul tarist s-a prabusit datorita unei
mase inertiale tipice sufletului slav, rezultnd mereu din discrepanta volitional
a dintre spiritul creator al acestuia si obiectivarea decizionala sustinuta a lu
i. Atare rateuri succesive, totdeauna autojustificate printr-o deliberata exacer
bare n sens contrariu, adica prin prezentarea lor drept mari reusite, si au obrsia,
dupa cum remarca Dmitri S. Lihaciov (Prerenasterea rusa, Dresda, 1962, titlul a
partine traducerii romnesti), n repetatele navaliri central-asiatice asupra comuni
tatilor ruse, pna la nceputurile evului modern si n dezastrele pricinuite de migrat
orii militari respectivi societatilor sedentare rusesti. Asa se face ca organiza
rea statala rusa a purtat si poarta nca pecetea imperiilor de migratori asiatici,
n ciuda eforturilor de bizantinizare si mai apoi de europenizare facute n trecut
si astazi de lumea rusa medievala si moderna deopotriva.
Spuneam ca revolutia burgheza rusa a esuat. Esecul ei a fost la vrf, caci acolo s
e dadea lupta financiara si politica, ntre clasa intreprida si nobilimea parazita
ra. Nicolae al II-lea nu a fost la naltimea nici a momentului istoric, nici a ran
gului sau imperial-militar. Rusia avea atunci nevoie de un al doilea ntemeietor d
e factura europeana, de un al doilea Petru. Din nefericire ea a gasit n persoana
primului ostas al imperiului doar un dezertor. Atare rateu n momentul maximei ncor
dari volitionale, atare abandon la vrf a fost sansa lui Lenin si autojustificarea
bolsevismului rus (comunismul care apare ca gropar al capitalismului n cele mai d
ezvoltate tari ale acestuia a triumfat nti n Rusia fiindca acolo a gasit veriga cea
mai slaba si momentul propice). Monarhia autocrata rusa, minata de vulgare, suba
lterne si rizibile abulii tipic slavo-ruse, ca si de asemenea de neplaceri stric
t familiale, a disparut sacrificndu-se pentru niste fleacuri, fara a avea constii
nta ca sacrifica acestora statul nsusi. Tarul nu a avut taria sa suprime, n ciuda
faptului ca era divinizat ca institutie de catre armata si popor, rangurile nobi
liare (mai mult formale, lipsite de pondere reala), lasnd pe seama burgheziei ind
ustriale si comerciale executarea acestei revolutionare masuri.
El a preferat abdicarea n plin razboi, ceea ce echivala cu o nalta tradare, cu un
act de suveran dispret pentru armata de tarani si pentru mujicii care o sustinea
u economic si o alcatuiau social. O data mai mult, atunci ca si azi, conservatis
mul rus pe care nu-l putem numi altfel dect anchiloza politica - si n aceasta rezi
da primejdia sa ca supraputere - nu s-a putut autodepasi mentalmente, transformnd
monarhia autocratica n monarhie constitutionala si evita astfel prin evolutie ab
andonul si revolutia. O revolutie ale carei efecte ultrareactionare, iata, trebu
ie acum retractate prin evolutie pasnica. Bolsevicul Lenin, sprijinit de banii c
elor interesati sa vada Rusia prabusita, a devenit n cteva luni primul tar rosu al
celui mai primitiv si mai brutal imperiu din istoria Europei moderne.
Repede trecuta Rusie burghezo-democratica s-a scufundat n magma nsngerata a unui ra
zboi civil o data cu ideea europeana a carei purtatoare era. Cu ea au disparut s
i maretele sanse ale modernizarii Rusiei la nceput de veac. Ele se vor ivi poate
la nceput de nou mileniu, dar un secol de ntrziere a marcat negativ evolutia mondia
la a europenismului n plan social, economic si militar. O Rusie capitalista postr
evolutionara ar fi reprezentat o pondere uriasa n avansul economico-civilizator e
l emisferei nordice, economisind imense cheltuieli militare, evitnd sau diminund d
ezastrul ecologic, pe cel al degradarii umane din veacul ultim al apocalipsei cu
m figuris a mileniului si ar fi grabit instaurarea erei postcapitaliste. Dintr-u
n imperiu eminamente militar de tip asiatic, ea s-ar fi transformat ntr-unul econ
omic, asa cum Germania postbelica a reusit sa devina dupa ce Hitler a distrus-o,
distrugnd Europa. Fiindca oricine ncearca sa distruga Europa se face vinovat de m
atricid, iar Rusia, prin internationalizarea comunismului, a faptuit atare crima
.
Pe de alta parte, daca Rusia pierde aceasta ultima sansa, de care o mare parte a
populatiei ei creative este constienta, repercusiunile acestei nefericite pierd
eri vor fi resimtite literalmente pe plan mondial. Dl Kozrev constientizeaza, mpre
una cu conducerea actuala a Rusiei, importanta hotartoarei treceri de la un imper
iu militar desuet si sarac, la unul economic, creativ si bogat. Cu att mai mult c
u ct atare constientizare devine eficienta ca urmare a disparitiei imperiului sov
ietic, prin conturarea tot mai puternica si mai fireasca a unui commonwealth pos
timperial care vadeste ca, n ciuda reactionarelor si depasitelor structuri comuni
ste si militare, rolul Rusiei n lumea euroasiatica este simtit ca necesar creativ
att prin ponderea unei industrii cu mari capacitati de productie, dar prost gest
ionata si lipsita de o gndire manageriala si autentic economica, pe de alta parte
, n pofida tuturor remanentelor negative ale vechiului regim, substratul uriaselo
r ei resurse naturale o fac indispensabila, dar nu pentru multa vreme, geopoliti
cii est-asiatice mai degraba dect celei vest-europene, al carei furnizor de gaze
naturale este si va fi pentru viitorul previzibil. Nu pentru multa vreme fiindca
China o ia tot mai repede pe scurtatura micro-industriei de baza (evitnd colosom
ania tipica estului european si n special Romniei) si a ciberneticii de vrf, lasnd m
ult n urma complexul militaro-industrial rusesc, ultraconservator si relativ efic
ient doar n domeniul militar, greu convertibil catre cel civil, att din punct de v
edere tehnic, dar mai ales social-politic.
Daca Rusia nu se deschide rapid mentalitatii economice a Europei comunitare, ea
risca sa ramna lipsita de infuzia tehnologiei acesteia, o zona n continuare pauper
a si potentiala piata de desfacere a marilor puteri economice asiatice care de a
ltminteri vor avea tot mai putina nevoie cu timpul de materiile ei prime.
Inertia mentalitatii populatiilor numeroase se supune n genere legii numerelor ma
ri care alimenteaza orgoliul normal, dar si anume cultivat al supraputerii colos
ului cu picioarele de lut. Paladinii jirinovskieni hazbuliti ai orgoliului intern
ationalist revolut (creaturi catartice ale tacticii democratiei) nu mi se pare ca
vor putea schimba drumul unei uriase rezerve umane de tendinta europeana si mai
putin de apocaliptica nostalgie imperiala asiatica, tocmai fiindca cea dinti a d
evenit aproape genetic daca nu cerebral predominanta, caci zecile de milioane de
crime ale celei de a doua, comise cu snge rece mpotriva propriului popor, au disc
reditat puternic traditia statala asiatica care cu veacuri nainte si a pus ampren
ta asupra Rusiei totalitare si bolsevice de pna mai ieri. Ca factor agravant nota
bil, dar nu de retinut dect ca motiv retardatar, poate fi socotita subtirimea men
talitatii privatizarii n Rusia, datorita scurtimii si putinatatii antecedentelor
istorice. Atare lipsa este nsa puternic compensata de spiritul ntreprinzator al po
pulatiilor din sudul fostei Uniuni Sovietice, crescut n umbra pietei negre din ve
chiul regim, precum si de dorinta endemica de cstig si de trai cu adevarat omenes
c de care a fost lipsita aproape un veac o lume supusa la continue privatiuni.
Imperiul sovietic a fost demantelat sistematic, ncepnd cu statele satelite, din ra
tiuni deopotriva militaro-politice, dar si economice. Stradaniile fostei Uniuni
Sovietice de a transforma brutalul imperiu militar, mai ales dupa revoltele din
tarile supuse est-europene, ntr-un imperiu economic ceva mai credibil si mai acce
ptabil, n care accentul principal sa fie transferat de la Pactul de la Varsovia l
a CAER, s-au lovit de imensa grevare ce o reprezentau economiile statelor comuni
ste asupra finantelor sovietice, tot mai putin capabile de a le face fata. Gorba
ciov a renuntat la posesiunile europene ale Uniunii Sovietice si pentru a scapa
de balastul lor economic (de fapt de masa lor inertiala, politic negativa), conv
ingnd aparatul de partid ca o Uniune Sovietica neimplicata economic n sustinerea c
omunismului universal se va putea autosustine ea nsasi mai bine. Convingerea mea
intima este ca Gorbaciov stia ca atare deziderat partinic nu va putea fi ndeplini
t. Colaborarea sa vizionara si totodata de un remarcabil pragmatism (chiar daca
acesta era orchestrat de americani) cu ntreaga echipa a demantelarii imperiului s
i n primul rnd cu Eltn, mi se pare acum de domeniul evidentei si pna n momentul de fa
ta o capodopera de inteligenta si practica politica de valoare mondiala.
Un pas deosebit de important pe multiple planuri apare consolidarea tot mai nuan
tata a CSI - commenwealth-ul postsovietic. Renuntarea la Tarile Baltice, interes
ul fata de Parteneriatul pentru pace, la care prima dintre tarile CSI a aderat R
epublica Moldova, sunt dovezi ale unei viziuni ample si pozitive asupra viitorul
ui interstatal si mondial al fostelor state sovietice. Ca urmare, Rusia si-a pas
trat o larga deschidere maritima la Pacific si nu a nchis definitiv dosarul resti
tuirii Curilelor, acceptnd totodata iesiri nguste la Marea Baltica si Marea Neagra
, ceea ce vadeste implicit intentia de a se integra ntr-un viitor previzibil si C
omunitatii statelor europene.
Controlul nuclear al CSI asupra statelor componente precum si asupra eventualelo
r focare interne de dezordine, asigura n noile conditii ale independentei fiecaru
ia dintre ele si ale salvgardarii drepturilor omului o intersecuritate pozitiva
si necesara deopotriva celor implicati, garantnd pe de alta parte ordinea mondial
a pe care Rusia si CSI sunt prin definitie chemate sa o apere.
S-a renuntat astfel la dezastruoasa politica a cordonului sanitar format din sta
tele est-europene, devenita caduca n aceeasi masura ca si razboiul rece, de vreme
ce n locul primului a aparut un cordon sanitar intercomunitar, iar n locul celui
de al doilea relatia bivalenta foarte activa centru-periferie, dictata de ratiun
i politice, militare, dar mai ales economice.
Dar pentru realizarea si garantarea deplina a noii orientari a Rusiei, trecerea
ei la economia de piata si mbogatirea rapida a acestei supraputeri militare sunt
date absolut necesare viitorului rol pasnic, planetar al Rusiei si al statelor c
ommonwealth-ului rasaritean.
Mefienta Rusiei fata de Europa a fost de natura politica si sistemica si evident
una din consecintele celor doua razboaie mondiale, reflectata n fantezista teori
e a lui Lenin despre lupta marilor puteri capitaliste pentru piete de desfacere
care provoaca razboaie si duce la prabusirea sistemului capitalist. Atare mefien
ta a fost si este diferita de cea chineza, fiind de natura mai mult formala dect
de esenta a civilizatiei. Europenismul actual al rusilor este incontestabil, iar
weltanschaung-a lor tehnica de ampla cuprindere si vitalitate. Din lipsa mijloa
celor banesti, fosta Uniune Sovietica nu a putut aplica multe din solutiile tehn
ice rusesti, preluate si transpuse n realitatea materiala de catre americani. O s
trnsa colaborare americano-germano-rusa mi se pare nu numai posibila, dar si bene
fica civilizatiei europene n viitorul ei imediat.
La rndul sau Europa a devenit constienta, ncepnd cu finele veacului trecut, de semn
ificativa componenta rusa a culturii continentului nostru. n ciuda nefericitei mi
scari marxisto-comuniste europene, ideatizata, mediatizata si finantata de fosta
Uniune Sovietica, prin cuvintele Generalului de Gaulle, Europa se ntinde geopoli
tic si cultural de la Atlantic la Ural. n viitor ea va cuprinde si Siberia pna la
Pacific si se va putea vorbi de continentul cultural euro-asiatic, dar aceasta n
umai prin vointa de restructurare a Rusiei si a CSI, n ansamblul lor. Este o nesp
erata, pna nu de mult, sansa a Asiei Centrale de a se europeniza prin intermedier
ea acestui factor pe care n viitor l socotim de mare si stabila eficienta.
Cum e si firesc, dupa mai bine de doua veacuri de expansiune europeana si asiati
ca, renuntarea Rusiei la imperialismul ei militar pare o temporara mblnzire a scor
piei. Si nici macar o mblnzire cu adevarat! Caci fortele militariste sunt nca sufic
ient de puternice. Situatia istorica mondiala s-a copt nsa n defavoarea comunismul
ui n genere si a celui rusesc militarist n special.
Transformarea imperiului sovietic ntr-un commonwealth rusesc are nsa un sens cu to
tul altul prin comparatie cu prabusirea imperiului britanic si crearea commonwea
lth-ului acestuia. Commonwealth-ul rusesc este mai putin centripet sub raport ec
onomic, financiar, al resurselor primare. Din punct de vedere militar statele CS
I sunt nsa centripete, au adica privirea atintita asupra Moscovei, pentru a-si past
ra independenta. Membrii comunitatii l pazesc bine pe primus inter pares si cred
ca tocmai n aceasta a constat marea mutatie strategica ce constituie garantia ire
versibilitatii imperialismului rus. Banuiesc ca ideea i-a apartinut lui Mihail G
orbaciov, caci el a fost cel dinti care a realizat ca imperiul trebuie distrus de
la periferie spre centru, prin abandonarea si decomunizarea acesteia, mult mai
lesne de realizat prin raport cu centrul.
S-a vazut nsa ca desi ecuatia era valabila, traducerea ei n practica este departe
de a fi facila, iar n cazul Romniei reactiunea comunista a devenit o adevarata pla
ga nationala prin grava mbolnavire si alarmanta degenerescenta a acestui popor, n
rastimpul ultimei jumatati de veac.
Cel din urma lider sovietic i-a relatat regelui Juan-Carlos al Spaniei ultima ntln
ire neoficiala cu Ceauseascu, ramas singur pe pozitii dintre toti omologii sai e
st-europeni. ndurnd insultele si injuriile marelui dement, Gorbaciov a aflat de ho
tarrea acestuia de a lupta pna la moarte pentru o Romnie comunista, menita sa refac
a si n celelalte tari est-europene, si chiar n Uniunea Sovietica, daca va fi nevoie,
comunismul naruit de Gorbaciov. Cu putina vreme naintea mortii sale, Saharov s-a
pronuntat ca din pacate n Romnia nlaturarea lui Ceausescu se va face cu numeroase
jertfe umane. Cei peste 1200 de romni care si-au dat viata pentru iesirea tarii l
or din comunism sunt de noua ori mai multi dect rusii ce s-au sacrificat aceleias
i cauze. Care sunt concluziile ce se impun?
Asadar siguranta transformarilor anticomuniste din Rusia salasluieste tocmai n te
ndinta centrifuga a tarilor fostei Uniuni Sovietice care si-au dobndit independen
ta si care au format n scopul salvgardarii ei commonwealth-ul rusesc. El a fost c
reat tocmai spre a anihila grabnic eventualele defectiuni aparute ca urmare fie
a tensiunilor extremiste rusesti rezultnd din traditia mentalitatii imperialiste,
fie a celor secesioniste, ivite din climatul instabilitatii si imaturitatii pol
itice seculare al Asiei Centrale.
Ct de incredibila ar parea unora cumintirea ruseasca, mie mi face impresia a fi so
lid temeinicita prin chiar incertitudinea si provizoratul complexelor relatii ntr
-o fosta zona de autoritate predominant militara, pe de o parte, iar pe de alta
tocmai fiindca destramarea imperiului a avut loc dinlauntru, prin propria vointa
a cetatenilor lui.
Specificul politic al momentului istoric a dictat Romniei si solutia tranzitorie
a Basarabiei. A ignora atare specific nseamna a lucra mpotriva duratei istorice lu
ngi. Petre Carp l avertizase pe Ionel Bratianu, foarte mndru de alipirea Basarabie
i la Romnia, ca la prima telegrama a Kremlinului o va da napoi. Si asa a si fost.
Un mare imperiu nu admite sa i se smulga un teritoriu, mai ales cu valoare strat
egica (iesire la gurile Dunarii si la Marea Neagra), chiar daca se invoca chesti
unea statului national. Optica imperiala este funciarmente multinationala. Drumu
l Basarabiei catre Romnia de abia de acum nainte ncepe. Nu cred ca nghesuiala actual
a de state independente, riverane la Marea Neagra, va face posibila vreodata ret
rocedarea litoralului basarabenesc, chestiune indisolubil legata de cea a iesiri
i CSI la gurile Dunarii, desi respectivul litoral nu are facilitati portuare nat
urale. Ionel Bratianu era constient si de faptul ca bratul Chilia tinde sa-si fo
rmeze o delta proprie catre mare, care avanseaza concomitent spre intrarea bratu
lui Sulina (Dunarea internationala), iar granita stabilita prin tratatul de la P
aris este pe mijlocul cursului acestui brat (Chilia). De aceea el a cerut la vre
mea respectiva inginerului Leonida sa prospecteze posibilitatea unui canal marit
im transdobrogean, solutie care convenea si Moscovei. Marele pinten de calcar du
r din zona Murfatlar, care cadea exact n calea singurului traseu posibil al canal
ului, precum si dimensiunea uriasa a lucrarii depaseau n acel moment posibilitati
le financiare ale Romniei interbelice, iar Bratianu avea sa moara peste putina vr
eme, victima imprevizibila a unei banale operatii de apendicita (ca si Prvan).
n fond, important este sa nu se mai repete acum n Basarabia ceea ce s-a petrecut p
e vremea lui Stalin (deportari masive de populatie romneasca peste Nistru, n estul
Siberiei si n Asia Centrala), lucru care mi se pare improbabil. Tot att de import
ant este ca romnismul de peste Prut sa aiba o continua infuzie spirituala carpati
ca pna va ajunge sa respire deopotriva cu tara. Apoi calea comunitatii europene v
a netezi drumul realipirii politice.
n ciuda anularii de iure a pactului Molotov-Ribbentrop, o alipire imediata, n cond
itiile existente, a Basarabiei la Romnia, pe lnga dezlipirea Tarilor Baltice din C
SI si obtinerea independentei fostelor republici sovietice ar fi nsemnat pentru r
eactiunea ruseasca o puternica arma oferita de tocmai opozantii ei.
Actuala politica a Rusiei, conceputa n sincera colaborare cu fostele executive am
ericane si preluata ca atare de noua conducere a SUA, ca urmare a responsabilita
tii mondiale pe care o au n egala masura cele doua supraputeri, se axeaza pe acti
unea de a da noi temeiuri coexistentei si cooperarii paneuropene, n cadrul noului
context al statelor puternic industrializate ale emisferei nordice, pe recladir
ea sperantei n dainuirea si optimizarea civilizatiei noastre planetare.
COPILA SPERANTA
La noi, Copila Speranta s-a nascut n '89 strangulata de cordonul sau ombilical, nf
asurat de mai multe ori n jurul gtului!
Sobolanii vechiului regim, completnd ei nsisi o lovitura de palat ce trebuia sa nde
parteze ultimul tiran al Europei estice, comuniste si totalitare, au ezitat o cl
ipa creznd ca numarul mare de jertfe umane va provoca un urias talaz care-i va ma
tura de pe scena istoriei si a vietii. Nimic nsa! O data capul lui Motoc azvrlit g
loatei, acesta a mpietrit-o ca si cum ar fi vazut capul Meduzei taiat de Perseu.
Frica o sidera si dincolo de moartea monstrului fiind tot att de cumplita ca si c
umplita realitate a fostei lui existente.
Apoi sobolanii s-au reierarhizat la vrf si au lansat cuvntul de ordine: pe vechile
structuri! Opozitia abia se ntrupa din haos n proteste vehemente. Purtatorii virtua
li ai ciumei s-au hotart, n perfidia si enormul instinct de conservare al acestor
misunatoare, sa joace farsa democratiei. Era singurul cameleonism care putea amna
deratizarea generala. Si au cstigat partida! Deocamdata fara de speranta imediat
a pentru oameni. Din gunoiul lor germinativ s au regrupat, s-au nmultit, s-au tri
at pe criterii de ei stiute si s-au nstapnit pe vrful si pe ntregul aparat al puteri
i pe care l-au sobolanizat deplin.
Pas de mai spera! Ce sa speri? Ca-ti vor face un loc n cascavalul lor? Ca te vor
promova sobolan cu diploma de erou al revolutiei? Ca-ti vor arunca o ciosvrta din
lesul mare al tarii?
Acelasi grandilocvent romantism hugolian i ncnta n negativ pna la delir de cte ori asc
ulta vreun anacronic Ruy Blas blestemndu-i: Soyez fltris devant votre pays qui tomb
e/ Fossoyeurs qui venez la voler dans sa tombe!
Speranta de a iesi curnd din groapa romneasca este practic nula. Cum am mai spus-o
de attea ori, cuceririle putine ale adevaratei democratii nu reprezinta dect efor
turile Occidentului de a o impune. Dar o geana de speranta se ntrezareste: opozit
ia saraca si neputincioasa n teritoriu hartuieste n Parlament puterea, cu putin ma
joritara prin oneroase compromisuri cu extremele dreapta si stnga (fostii si actu
alii lor confrati). Nu-mi dau seama ce ecou are atare joc politic n rndurile elect
oratului, dar mi nchipui ca acesta realizeaza ca fara o clara si decisiva optiune
la urne nu se poate iesi din marasmul att de benefic pentru actualul regim. E pro
babil mai inteligent si cu siguranta mult mai perfid, iar tovarasii si i-a ales
pe masura!
Vad nca o legislatura sobolaneasca, cu ntregul ei cortegiu de samavolnicii. Consil
iul Europei va nghiti si aceasta galusca platita cu cesiuni searbade fata de NATO
si cu alte aranjamente financiare si politice neglijabile. Partea proasta e ca
nivelul de trai va atinge cote negative dezastruoase, ceea ce ntr-o tara bogata c
a Romnia nu va determina niciodata miscari sociale de anvergura, capabile sa rast
oarne un regim. Cu att mai mult cu ct batalioanele de soc ale minerilor securisti di
n Valea Jiului vor fi mentinute cu orice pret ca vrf de lance al puterii.
Si atunci care e concluzia? Sa ncrucisam bratele si sa ne punem cenusa pe cap? Ma
rea rupere va veni! Dupa stingerea focarului bosniac! Atunci cnd institutiile pan
europene la care Romnia a tinut sa adere vor putea, mpreuna cu opozitia interna, s
a slabeasca eficienta puterii sobolanesti. Aceasta ct priveste avatarurile politi
cii interne si externe.
Mai exista nsa o mare problema schitata n eseul despre Comunismul existential.
Adncile si gravele rani facute poporului romn n timpul ultimului razboi si deopotri
va dupa terminarea lui nu au sansa sa se vindece atta vreme ct ele sunt continuu a
duse sa sngereze, ca diversiune destinata divizarii corpului civic, fie sub rapor
t etnic, fie sub cel social. Acea institutie experta a securitatii de altadata s
-a recalificat pe ceea ce stia ea mai bine: divide et impera! Or aceasta convine
de minune puterii, ea a devenit copila legitima si ndragita a ei, Erinia desplet
ita si furibunda care cauta peste tot ascunzisul clandestin al Copilei Speranta,
foarte de temut, ct de ofilita si strangulata va fi ea. Atare creatura lemuriana
nu trebuie sa creasca ori sa scoata vreun sunet de vietuitoare cta vreme nu s-au
stins de tot generatiile ce mai stiu ce e adevarata libertate si democratie, pr
ea putinii ramasi ce au mai prins Romnia antebelica, ori pe cea imediat postbelic
a.
Cnd toate ideile si simbolurile vechi se vor fi stins, cnd toate puntile se vor fi
rupt, cnd o brava lume noua va da sincer cu tifla celei vechi, atunci se va putea
instala democratia deplina, democratia sobolanilor nostri cu zmbetul pna la urechi s
i cu dintii ca pumnalele necrutatoare ale comunismului existential!
Daca printr-o trista minune voi avea nesansa sa mai traiesc acele vremuri, mpreun
a cu alti asemenea nefericiti, neputinciosi a mai tine chiar si condeiul n mna si
a mai vitupera mpotriva regimului ticalosiei triumfatoare, voi repeta ca suprema
verba clocotitoarele cuvinte cu care Goga invoca divinitatea razbunatoare a Oltu
lui:
Sa versi pagn potop de apa
Pe sesul holdelor de aur,
Sa piara glia care poarta
nstrainatul nost'tezaur;
Tarna trupurilor noastre
S-o scurmi de unde ne-ngropara
Si sa-ti aduni apele toate
Sa ne mutam n alta tara!
Dar Dumnezeu este mare si poate si va aminti de suferinta hristica a acestui neam
harazindu-i, ntru spusa Evanghelistului Ioan, sa cunoasca adevarul, iar adevarul
sa l faca slobod.
MORALA FABULEI
Zi de vara caniculara la tara, ntr-un sat din marginea Baraganului. Pe ultimul sa
u drum era dus unul dintre batrnii care cunoscusera vreme de multi ani sistemul nc
hisorilor si lagarelor de exterminare comunist. Micul convoi funerar era ncheiat
de doi fosti detinuti politici septuagenari si de fiul de peste 40 de ani al unu
ia din ei; celalalt venise nensotit din comuna nvecinata!
- S-a dus si bietu' Gogu...
L-a iertat Dumnezeu de suferinte...
- Aprig a mai fost si de multe ori chiar el si-a nasprit soarta!
- Dumnezeu sa-l odihneasca!
- Ai pensie buna, Ioane!
- Am, Vasile, cam pe la 150.000, cu sporul pentru puscarie cu tot!
- Asa am si eu! E bine, Ioane! Si pamnt tot zece hectare ti-au dat?
- Tot!
- Din ala bun?
- Din ala...
- Si mie! Ce ne mai trebuia noua, la vrsta noastra, zecile de hectare pe care le
aveam nainte cnd eram fruntasi taranisti n plasa noastra? Cu ce si cu cine sa le ma
i muncesti? Dumnezeu sa-i dea sanatate lui Iliescu...
- Sa-i dea! Dar uite ca nu nteleg de ce sefii nostri de la PNTCD mereu spun ca de
la Iliescu se trage tot raul?
- Iar ati nceput cu prostiile, interveni din spate baiatul care era de fapt barba
t cu copii mari.
- Ce te bagi tu, desteptule?
- Ma bag fiindca doi ca voi care au facut Canalu', unul de la cap, celalalt de l
a jumatate pot ridica osanale!...
- Ei, baiete, se vede ca nca nu ti-a cazut casu' de la gura! Noi am fost acolo un
de zisesi, ca si bietu' Gogu, dar el n-a vrut sa se faca frate cu dracu' pna ce t
receam puntea si, uite, nici acum dupa '89 nu s-a muiat deloc, ca si Coposu, de-
i spunea Iliescu la nceput Caposu, si a ramas si fara pensie si fara pamnt!
- Puntea a fost foarte lunga, iar dracu' a avut timp sa devina nu numai frate, c
i si tata si mama!
- Ce stii tu care n-ai fost acolo; ai pierdut tu ceva?
- Stiu ca cu greu am putut face cteva clase si apoi am plecat la oras sa ma ascun
d, desi nu-mi era sufletul la ciocan si la saiba! Ce-am pierdut eu? Mi-am pierdu
t viata!
- Si crezi ca noi vom fi pierdut altceva?
- Voi v-ati pierdut sufletul, caci puntea a fost lunga si v-ati lasat la mila dr
acului!
- Mai Gheorghe, tu semeni cu raposatu' Gogu, Doamne iarta-ma!
- Pe care voi nu-l plngeti dect n felul vostru!...
- Acum, chiar te ntreci cu gluma.
*
Aceasta cartulie a fost scrisa pentru cei ce asemenea lui Gogu nu si-au vndut suf
letul, ca Ion si Vasile, fara sa stie, si pentru cei care aidoma lui Gheorghe au
trait n libertate concentrationara, pierzndu-si viata, cum ne-am pierdut-o cu totii
, dar ne-am pazit cu buna stiinta fiinta spirituala! Toti cei ce se simt n descen
denta continuitatii intelectuale interbelice o vor ntelege cu siguranta nu numai n
litera ei!
DE AUCTORE
Mihai Gramatopol s-a nascut la Sibiu, n ziua de 14 februarie 1937 si a plecat din
tre noi pe 31 martie 1998. A fost nmormntat la Sfnta Treime n Scheii Brasovului. Fiul
lui Panait Gramatopol si al Ioanei (n. Maican) si face studiile liceale la Gheorgh
e Lazar si Mihai Viteazul n Bucuresti (bacalaureat n 1954). Este licentiat al faculta
tii de Filologie, sectia Limbi clasice a universitatii din Bucuresti, (1959) si
doctor n stiinte istorice cu teza Pietrele gravate n colectia Cabinetului numismat
ic al Academiei R.S. Romnia (1977). Sef de sectie la Muzeul de Arheologie din Con
stanta (1961-1962); cercetator stiintific al institutului de istoria Artei George
Oprescu al Academiei Romne; din 1975 la Directia Patrimoniului Cultural; din 1990
revine la Institutul de Istoria Artei. Profesor doctor docent. Din 1980, membru
al Uniunii Scriitorilor. S-a ocupat de aproape toate aspectele culturii si isto
riei lumi greco-romane: numismatica, epigrafie, gliptica, arte miniaturale, isto
ria artei antice, filosofie.
*
Accentul acestor pagini nu cade pe factologia comunista sau neocomunista: ele ar
fi trebuit sa fie atunci inutil de numeroase si redundante. Am ncercat sa surprin
d aici mecanismul dezastrului sufletesc si mental, care s-a reflectat nemijlocit
n realitatea tot mai deconstruita a ultimei jumatati de veac.
Alienarea limbajului e ca o desprindere de retina. Ea a nceput prin suspectarea s
i apoi incriminarea sensurilor si subntelesurilor cuvintelor. Concretetea cuvinte
lor devenea suspecta, caci calea regala a minciunii era de-a nu spune lucrurilor
pe nume. Limba de lemn, redusa si imprecisa, viza introducerea unui nominalism ce
permitea minciunii sa se solidifice, sa se reifice in abstracto. Credem ca, n pe
rspectiva celor de mai sus, inefabilul apare drept o forma benigna, dar incipien
ta a alienarii ultime a limbajului n mentalitatile dogmatice ale societatilor tot
alitare.
Prostitutia intelectuala este abaterea mentala si comportamentala acuznd dezenere
scenta cronica a spiritului prin alterarea intelectului, n conditiile impunerii v
iolente a starii delictului de opinie... Cvadratura cercului vicios nseamna, n ace
st context, asasinarea de catre comunism a spiritului uman n numele crearii omulu
i nou n conditiile totalitarismului ateu si ale suprimarii ideii de proprietate.
Mistica miticismului este deci acea stare postrevolutionara incapabila a se desp
rinde de deprinderile gregare reinoculate maselor de acel comunism existential. As
adar noi am cazut n timpul si n lumea lui Caragiale, de aceea este el att de actual
, att de profetic. Mai trebuie adaugat ca ntr-o societate care balteste, cum este cea
romneasca de astazi, chiar prin tendintele ei contrarii, mistica miticismului pro
lifereaza si reculeaza in nuce. Din atare motiv drumul catre Europa pare si chiar
este ncet si greoi.
La al ctelea ceas evropenesc vom patrunde n Europa?, se ntreaba Tombatera, socotind
pe abac milioanele de dolari pierdute cu disciplinata aliniere la attea embargou
ri: tot nu se lasa convinsi ca suntem democrati?.
Occidentul are datoria morala ca din aceasta napastuita zona est-europeana sa-mb
ratiseze si sa sustina cel mai mult tara cea mai bolnava din toate: Romnia, spre
a o constrnge sa se democratizeze, ntru ct resursele interne existente acum n atare
directie sunt foarte slabe dupa aproape o jumatate de veac de sistematica demola
re umana, spirituala, institutionala, politica, economica si ecologica.
Pentru ca tara noastra, asa cum se afla ea prabusita n propriul ei suflet distrus
, sta acum pentru prima data n istoria ei moderna singura fata n fata cu viitorul
de care poate dispune; nici trei sau patru imperii, nici spaimntatoarea vecinatat
e a unuia singur nu-i mai pot influenta, ori dicta deciziile. Dupa o prelungita
si framntata libertate, razbi-va spre o tinerete superba, ori se va consuma si st
inge ntr-una batrnicioasa si lasa? Fiindca un popor poate si pieri daca nu mai are
nimic de spus vietii si vietuitorilor lumii, daca nu mai are nimic de spus sies
i. Va mai iesi n lumina blnda a tineretii viguroase, la care are si dreptul si dat
oria? Daca da, la al ctelea ceas evropenesc o va face?