Ticurile nervoase

Definitie si prezentare
Dupa Serge Lebovici, ticurile sunt "miscari involuntare, bruste, rapide si repetate
regulat in aceeasi forma."
O definitie mai complexa prezinta ticurile ca fiind descarcari motorii rapide,
recurente, irezistibile (dar care pot fi controlate voluntar o anumita perioada de timp),
neadecvate situatiei, neritmice, imlicand grupe musculare circumscrise sau productiuni
verbale, cu debut brusc si fara scop aparent, care dispar in somn.
Se accentueaza la emotii, cand se atrage atentia asupra lor, sau cand copilul se
concentreaza in directia unei activitati.
ea mai frecventa localizare vizeaza extremitatea superioara a corpului. !le iau
adesea forme variate (motorii sau vocale)" clipitul oc#ilor, ridicari ale umerilor, miscari
ale mainilor sau ale picioarelor, dregerea glasului, tusitul, etc.
Forme
Ticurile simple sunt localizate la un singur grup muscular, iar cele complexe,
cuprind mai multe grupuri musculare.
Sistemul de clasificare $D%&', recunoaste urmatoarele entitati"
tulburarea tranzitorie a ticului (durata sub &( luni, aparitie in )urul varstei de *
ani),
tulburarea cronica a ticului motor sau vocal (durata peste un an),
tulburarea combinata a ticului de tip vocal si motor multiplu - Sindromul Gilles
de la Tourette (ticuri motorii multiple si unul sau mai multe ticuri vocale, pana la
fraze obscene, ecopraxie gestual+ si copropraxie, cu agravare in adolescenta si
persistenta in viata adulta.)
Populatie de risc
Dupa DS, $- , ticurile sunt "tulburari de obicei diagnosticate in timpul copilariei
mici, a copilariei mari sau in timpul adolescentei" . !le afecteaza un procenta) de *%. /
din populatia infantila, fiind de doua ori mai frecvente la baieti decat la fete.
Ticurile constituie o forma de nevroza monosimptomatica a scolarului mic.
0actorul declansator il constituie o stare de conflictualitate actuala (scolara,
familiala), dar apare de regula la copii cu structuri de personalitate cu note anancaste
(indoieli, nesiguranta, tendinta spre ruminatii, inclinat spre ideatie, nonactivare,
introversie), in istoria carora exista adesea suferinte perinatale, prematuritate, icter
neonatal prelungit cu afectarea nucleilor bazali si disfunctie in sistemul extrapiramidal.
$n unele situatii mecanismul de producere al ticurilor este recunoscut a fi cel de
imitatie a unor gesturi sau miscari1 tulburarile astfel fixate nu mai pot fi cu usurinta
indepartate in ciuda pedepselor parintilor, ironiilor colegilor si dorintei copilului. $n acest
fel, la inceput simple deprinderi, ticurile s%au transformat $n tulburare nevrotica la aparitia
anxietatii si a trairii traumatizante a defectului.
2lte considera3ii etiologice vizeaza un determinism genetic al bolii (#ild
45s6c#iatr6 4 7uman Development, &88.), fiind vorba de un mecanism poligenic care
implica genele neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina, 9.a.), transmise de la ambii
parinti.
Se discuta in patogeneza ticurilor si de stresul matern din timpul nasterii,
traumatismul obstetrical, influente #ormonale (Sc#:eizerisc#e ;undsc#au fur ,eddizin
5raxis, &88.).


Evolutie si tratament
Ticurile pot aparea oricand dupa varsta de ( ani, insa in cele mai frecvente cazuri se
manifesta in )urul varstei de <%= ani sau la pubertate, corespunzand solicitarilor maxime
scolare, adaptative si suprapunandu%se peste perioadele de dezec#ilibru fiziologic. Se
considera ca apar la copii anxiosi sau cei care se dezvolta intr%o situatie familiala
tensionata sau au parinti severi. (uneori parintii controleaza si preseaza excesiv copilul,
dandu%i indicatii mereu, fixand standarde prea inalte pentru posibilitatile sale,
implicandu%l in prea multe activitati sau manifestandu%si dezacordul in mod permanent.
Sentimentul de iritare pe care il traieste copilul din aceasta cauza, sentiment pe care nu va
indrazni sa il manifeste fatis, izbucneste sub forma ticurilor.) >nele ticuri ca clipitul,
stranutatul, tusitul incep adesea in timpul unei raceli, a unei con)unctivite, pastrandu%se si
dupa ce copilul s%a vindecat. ;idicatul din umneri poate aparea cand copilul are o #aina
noua, mai larga, care ii da senzatia ca aluneca de pe el. $n plus, copiii pot copia
manierismele altor copii, mai ales daca acestia sunt admirati, insa astfel de ticuri nu
dureaza mult.
!volutiv , ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte mobile,
disparand lungi perioade de timp, sc#imbandu%si topografia. 5ot deveni insa intense,
polimorfe, complexandu%se. ,ulti dintre adultii cu sindrom obsesiv%compulsiv au in
antecedentele lor, in copilarie, boala ticurilor. Sindromul Tourette este o tulburare cronica,
incapacitanta. $n cazurile severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene ca scrisul si
cititul.
2ctivitatea sociala, scolara si profesionala poate fi deteriorata din cauza re)ectarii de
catre ceilal3i, sau a anxietatii de a prezenta defectul in situatii sociale. La modul general
vorbind, evolutia bolii ticurilor are debut in copilarie, exacerbare prepubertara, atenuare
postpubertara, stabilizarea simptomelor la adult.
Ticurile apar adesea ca forme izolate, dar se pot asocia cu fenomene obsesionale,
#ipocondriace, sau cu tulburari specifice de dezvoltare. 2pare adesea disconfortul in
situatii sociale, rusinea, )ena, dispozitia depresiva. !xista o forma organica a bolii
ticurilor (in care componenta organica este doar un factor ad)uvant), o forma psihogena
pura 9i o forma mixta, in care, pe langa componenta musculara (de contractie), se
asociaz+ si o patologie de anxietate generalizata, frica de a se repeta (centrare obsesiva pe
fenomen cu imposibilitatea de a controla), si fenomene de epuizare.
Dupa cum afirma ?ean%5ierre ;o6ol, psi#olog clinician, "ticul poate fi inteles nu in
maniera izolata ci ca un simptom secundar ce dezvaluie o problema psi#ica. S%a observat
ca ori de cate ori se trateaza izolat acest simptom se obtine o forma de deplasare, in
sensul ca problema tinde sa se exprime printr%un alt simptom. !ste acelasi principiu pe
care il regasim printre afectiunile dermatopsi#ice ca eczema, care, combatute, se
transforma adesea in astm. ,esa)ul inconstient va continua sa incerce sa se exprime in
pofida barierelor ce i se opun. Deci, evident, o terapie analitica este cea mai adaptata si da
cele mai bune rezultate."
Tratamentul se face prin psi#oterapie (analitica, comportamentala si de relaxare),
fizioterapie, @inetoterapie, gimnastica. Au se atrage niciodata copilului atentia asupra
defectului. Au sunt indicate alimentele excitante deoarece cresc anxietatea (ola,
ciocolata, cacao), nici activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sa#,
calculator). Se recomanda, in sc#imb, plimbari in aer liber, activitati sportive, mai ales
sport de ec#ipa. Tratamentul este individualizat, pornind de la gradul deficitului
functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii, capacitatile interne si externe de a)utor si de
gradul de copiere a unor comportamente. !l nu tinteste doar ticul ca simptom, ci si bolile
asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii, capacitatile adaptative ale
copilului, relatiile interpersonale, controlul impulsurilor, suportul social si familial.

Sindromul Tourette (Gilles de la Tourette )
!ste o afectiune neurologica ce apare inaintea varstei de &= ani si ale carei
simptome sunt urmatoarele "
ticuri motorii" miscari ale capului, ale umerilor, ale unui membru, grimase, clipiri
ale oc#ilor, gesturi repetitive
ticuri vocale" zgomote involuntare, tipete, dregeri ale glasului, ecolalie (repetarea
cuvintelor rostite de alte persoane), coprolalie (folosirea de cuvinte obscene)
simptomele apar si dispar, perioadele de calm alternand cu cele de manifestare
intensa
simptomele se sc#imba odata cu trecerea timpului
perturbarea determina o suferinta marcata sau o alterare semnificativa a
functionarii sociale, profesionale sau in alte domenii importante
auza exacta a acestei maladii nu este inca cunoscuta. !a nu se vindeca, insa exista
perioade de remisie. ,edicamentele pot fi utilizate daca ticurile devin invalidante. O
sustinere psi#ologica a pacientului si a familiei sale a)uta in abordarea problemelor
sociale asociate sindromului Tourette.