Formele educatiei si relatiile dintre ele

Cuprins:

1. Definitia si etimologia cuvantului educatie

2.

Educatia ca activitate

3.

Autoeducatia

4.

Factorii educatiei

5.

functiile educatiei

6.

Continuturile, formele si tendintele educatiei

7.

Educatia formala

8.

Educatie nonformala

9.

Educatia informala

1. Definitia si etimologia cuvantului educatie

Definiie:

Educaia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din

perspectiva dimensiunii sale funcional-structurale.

Definirea educaiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune
stabilirea unor repere metodologie necesare pentru delimitarea funciilor specifice activitii
de formare-dezvoltare a personalitii i a structurii specifice de proiectare i de realizare a
acesteia.
n aceast perspectiv, educaia reprezint activitatea psihosocial proiectat la
nivelul finalitilor pedagogice care vizeaz realizarea funciei centrale,de formaredezvoltare,permanent a personalitii umane prin intermediul unor aciuni pedagogice
structurate pe baza corelaiei subiect/educator-obiect/educat, desfurat intr-un context
intern ( ambian educaional) i extern ( cmp pedagogic) deschis.
Etimologia cuvntului, de origine latin, sugereaz complexitatea fenomenului
educaiei la nivelul a trei semnificaii primare:
a)

educatio= cretere,hrnire,formare

b)

educo-educare= a crete,a hrni,a forma,a instrui

c)

educo-educere= a scoate din (...), a ridica,a inla.

Cele trei semnificaii reflect, in mod gradual,percepia social a fenomenului

educaiei, operabil din diferite perspective istorice:

a)

perspective limitat, reducionist= creterea,cultivarea plantelor

b)

perspective general-uman= ,,alimentarea,, formarea omului pentru via

c)

perspective managerial modern = conducerea, dirijarea, orientarea unei activiti.

,,Dicionarul de pedagogie,,(1979,p.141,142), dezvolt trei semnificaii secundare,

care pot fi valorificate la nivelul unor repere metodologice necesare n analiza fenomenului:
a)

educaia ca efect, realizat conform unui model propus de societate

b)

educaia ca proces, realizat prin dezvoltarea tuturor resurselor interne ale fiinei umane

c)

educaia ca ,,ansamblu de aciuni,, integrate intr-o activitate complex de formare-

dezvlotare a personalitii.
Aceste trei repere metodologice demonstreaz ,,extinderea actual a noiunii de
educaie,, care reprezint simultan: o activitate organizat instituional conform unor finaliti
pedagogice/orientri valorice, un produs al activitii, determinabil si adaptabil la cerinele
societii i un proces, angajat intre mai multe fiine umane, aflate in diferite rela ii de
comunicare i de ,,modificare reciproc,,(Mialaret,Gaston,1993,p.7-9).
Analiza educaiei, la nivel funcional-structural, presupune raportarea la trei repere
metodologice: un reper metodologic,de ordin social, care privete educaia, in mod special,
ca produs; un reper metodologic de ordin psihologic, care privete educaia in mod special,
ca proces; un reper metodologic integrator, de ordin psihosocial, care privete educaia, in
mod special, ca activitate cu o funcionalitate i o structura de aciune specific.
Educaia ca produs reflect o necesitate de natur social, care orienteaz activitatea
de formare-dezvoltare a personalitii umane. Din aceast perspectiv trebuie ineles
,,caracterul istoric i de clas,, al educaiei, dar si accentul sau naional.
Educaia apare astfel ca un produs al relaiilor sociale. Dinamica acestor relaii
condiioneaz rezultatele educaiei de la nivelul continuitii i al discontinuitii intre generaii
pn la nivelul ,,reproducerii ierarhiilor sociale,, care nu a eradicat nici chiar in societatea
democratic, de tip informatizat.
Operaionalizarea reperului metodologic de ordin social permite definirea prioritar a
educaiei ca produs. Educaia este chiar ,,o producie,,- ,,o producie a omului ca om, o
creaie continu a omului de ctre om, o producie a omului social pentru societate,,(Cerghit,
Ioan, n Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan, Vlsceanu, Lazr, 1988, p.18).
Educaia ca proces reflect o necesitate de natur psihologic, angajat la nivelul
numeroaselor raporturi interindividuale care intervin in activitatea de formare- dezvoltare a
personalitii umane.
Educaia apare ca un proces specific uman, realizabil pe o traiectorie bio-psihosocial ,, care urmrete valorificarea ,, contiinei individuale,, respectiv a resurselor interne
ale personalitii.
Operaionalizarea reperului metodologic, de ordin psihologic, permite definirea
prioritar a educaiei ca proces prin identificarea elementelor eseniale care asigur
formarea- dezvoltarea personalitii umane.

Aciunile i influenele psihosociale aflate in centrul sau la periferia procesului de

educaie, angajeaz structurile cognitive afective i volitive ale personalitaii, resursele
motivaionale, aptitudinale i caracteriale ale acestuia.
Analiza educaiei ca proces contribuie la explicarea dimensiunii ,,subiective,, a
educaiei care permite interpretarea evoluiei personalitii prin valorificarea priritar a
resurselor sale interne. Acest reper ntreine un anumit ,,psihologism,, care promoveaza
,,individualismul,, i ,, descriptivismul,, pedagogic prin accentuarea importanei facorului
subiectiv (copilul, elevul, ,,educatul,,) care atrage, dupa sine, neglijarea sau chiar eludarea
finalitatilor educaiei.
Ambele repere metodologice, prezentate anterior, dezechilibreaza analiza educaiei,
care este fie explicat istoric, doar ca produs social, fie interpretat doar ca proces
psihologic.
Cele doua tendine traverseaz, de altfel, istoria pedagogiei i a colii. -Aceasta
dezvolt de-a lungul timpului concepii i practici educaionale centrate, pe de o parte, pe
profesor (,, magistrocentrismul,, tipic secolelor XVII- XIX) i pe ,, factorul social,, ( ,,
sociocentrismul,, tipic primei jumti a secolului XX), iar pe de alta parte,, pe individualitatea
copilului ( ,, pedocentrismul,, , ,, psihocentrismul,, tipic sfaritului secolului XIX nceputul
secolului XX).
Analiza educaiei dintr-o perspectiv epistemologic viabil presupune depirea
celor dou tendine de abordare unilateral a conceptului. Educaia este simultan un proces
i un produs proiectat i realizat la nivelul unei activiti psihosociale umane fundamentale.

2. Educatia ca activitate

Educaia ca activitate reflect o necesitate de natur psihologic i social a

personalitii umane, ntr-un proces pemanent de formare- dezvolatare, proiectat i realizat
conform unor finaliti elaborate la nivel global, care determin un ansamblu de aciuni
structurate pe corelaia ,, subiect- obiect,, orientat in direcia auto- educaiei.
In mod analogic, educaia ca ,,proces,, marchiaz drumul psihologic, dar si social, al
personalitii, spre umanizare, spre ( auto) dezvolatarea sa continu.
Educaia apare astfel, n primul rnd, ca o activitate psihosocial fundamental,
proiectat conform unor finaliti elaborate la nivelul macrostructurii societii pentrui
realizarea funciei sale centrale, specifice, de formare- dezvoltare a personalitii umane.
Educaia apre, n al doilea rnd ca o activitate psihosocial fundamental care are un
nucleu structural specific (prezent la nivelul aciunii educaionale), bazat pe corelaia subiecteducator, obiect-educat, care n condiii optime, evolueaz n direcia atingerii unui stadiu
superior al umanizrii: autoeducaia.

3. Autoeducatia

In subcapitolul dedicate structurii educatiei am aratat ca receptorul (obiectul educatie)

este, la randul sau, subiect, in consecinta toate mesajele exercitate asupra lui trec prin filtrul
subiectivitatii sale. Educatia este intotdeauna o relatie intre doi poli, agentul si receptorul,
primul avand misiunea de a initia si declansa actiunea, cel de al doilea de a raspunde si a
reactiona la ea.
Daca in educatie apar doi poli distincti, in cadrul autoeducatiei acesti poli se
suprapun, atributiile amandurora fiind preluate de una si aceeasi persoana. Educatia se
infaptuieste prin altii, autoeducatia se infaptuieste prin sine insusi. Subiectul implicat in

autoeducatie isi autopropune scopuri si obiective, isi autoorganizeaza activitatea de invatare,

isi autoevalueaza performantele obtinute. Autoeducatia inseamna deci autodeclansarea
actiunii de a invata, este o actiune a insului asupra sa. Ea afecteaza toate laturile devenirii
umane. Daca este vorba de invatare de cunistinte ea imbraca forma autoinstruirii
(autoinformarii) daca vizeaza aspecte ce tin de structura personalitatii umane imbraca forma
autoformarii (morale, estetice, fizice etc.) .
Probelma ce se ridica atunci cand ne referim la autoeducatie este cea a momentulu
in care individul incepe sa aiba preocupari in acest sens. La ce varsta apare dorinta de
autoeducatie? La ce varsta individul este capabil sa realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in
stapanire propria devenire? Sunt intrebari esentiale pentru intelegerea procesului
autoeducatiei. Luand in considerare cele doau aspecte, dorinta si capaciatea de infaptuire a
ei, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si intensificarii preocuparilor
autoeducative la sfarsitul preadolescentei si inceputul adolescentei,
Dupa cum o sa mai avem prilejul sa mai discutam, in aceasta perioada se produce un
progress substantial, in dezvoltarea constiintei de sine, conditie psihologica indispensabila
pentru declansarea preocuparilor autoeducative.
Evident ca autoeducatia nu se impune de la sine, in mod spontan. Ea este rolul
educatiei, al constientizarii necesitatii dezvvoltarii propriei personalitati, al valorificarii
potentialului creator, printr-un effort suplimentar orientat in directia intregirii volumului de
cunostinte si a registrului de calitati in vederea integrarii in viata sociala si a satisfacierii unor
trebuinte

personale.

Intre

educatie

si

autoeducatie

exista

un

raport

de

autocomplementaritate, ambele vizand in cele din urma transformari in interiorul personalitatii

umane. Daca educatia declanseaza aceste transformari prin actiuni intreprinse din exterior,
autoeducatia infatuieste scopuri asemanatoare, prin actiuni autoimpuse, expresia unor
mobiluri interioare si aunui efort voluntary autoimpus. In cest fel, unele din prerogativele
educatiei sunt convertite in preocupari autoeducative, acestea, la randul lor, devenind conditii
interne favorabile si stimulative in realizarea actiunii educative. Din acesta cauza,
autoeducatia este considerate o conditie si un rezultat al educatiei permanente. A-l pregati pe
om in persprectiva educatiei permanente inseamna a-i stimula dorinta si capacitatea de
autoperfectionare, de autoeducatie.

4. Factorii educatiei

Exist mai multe circumstane de formare i de informare a copiilor i a tinerilor.

Aciunile acestor medii educogene trebuie s se conjuge pentru a modela adecvat
comportamente i contiine n accord cu marile idealuri ale epocii.
a)

Familia. Primul factor care formeaz persoana ntr-o perspectiv multidirecional

este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil n valorile grupului de referin,
dar i de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stri de spirit elementare.
Familia constituie mediul cel mai natural cu putin i care exercit o influen imens, de
multe ori n mod implicit, ascuns, indirect. Crenele manifestate la acest nivel reverbereaz
ntr-un mod profund si de durata asupra comportamentului celor tineri. Un climat
propensator, tonifiant va constitui un factor favorizant pentru imbogatiri ulterioare. Sa
remarcam faptul ca familia il insereaza pe copil in civilizatie mai mult prin latura expresiva,
stric exemplificativa, si mai putin prin latura teoretica, reflectata. Familia trebuie mai mult sa
formeze decat sa informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii,
formandu-si conduite prin mimetism si contagiune directa. Copii vor face sau vor crede
precum parintii, imitand comportamentele acestora. Vom sublinia faptul ca la ora actuala
multe familii au nevoie de o educatie solida, data fiind starea precara din punct de vedere
material si spiritual.

b)

Scoala. Un factor important al educatiei sistematice si continue il constituie scoala.

La nivelul acestei institutii, educatia si instructia ajung intr-un stadiu de maxima dezvoltare
prin caracterul programat, planificat si metodic al activitatilor instructive-educative. Educatia
se realizeaza in forme diverse, cel mai adesea prin activitati in comun, elevii invatand
gesticulatii unuii de la altii. Situatiile de invatare sunt construite premeditat de factorii
responsabili din perimetrul acestei institutii (gradinita, scoala, universitate). Continuturile care
se transmit sunt selectate cu grija dupa criterii psihopedagogice, activitatile educative se cer
a fi structurate respectandu-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente
metode de predare-invatare, cunostintele specifice atitudinile si conduitele trebuie sa fie
appreciate si evaluate. Cel care realizeaza procesele formative sunt cadre specializate ce

detin, pe langa competentele discipilnare, academice, si pe cele de ordin psihologic,

pedagogic si metodic.

c)

Biserica. Alt factor care poate intra in scena este biserica, care, prin intermediul

preotului instaureaza o perioada densa in transmiterea stimulilor religiosi, dar si generalcomportamentali. Biserica compenseaza nevoia de filiatie active pe o linie ideatica, prin
excelenta spirituala, atat de rar realizata in societatea contemporana (doar in familie se mai
intalneste asa ceva). Influenta educative a bisericii se realizeaza la inceput difuz,
nesistematic, atat cu ocazia ceremoniilor religioase, cat si cu prilejul unor activitati specifice realizate de preot in biserica, dar si in afara ei (actul spovedaniei, catehizari individuale sau
grupale, actiuni explicit educative, actiuni caritabile etc.). O data cu intrarea copilului in
scoala, biserica isi va da concursul pentru instaurarea unei faze de educatie sistematica,
explicita, in perspective valorilor credintei. Forma principala de educatie religioasa prin
biserica o reprezinta participarea la ceremoniile religioase si, indeosebi, la Sfanta Litughie.
Biserica poate exercita nu numai o educatie religioasa, ci si sociala, civica, estetica, morala
etc.

d)

Institutiile culturale. Casele de cultura, muzeele,case memoriale pot deveni medii

prielnice de transmitere a valorilor si de formare si reformare a persoanelor in acord cu

jaloane valorice polimorfe, inalte. Aici se pot desfasura adevarate programe de formare a
tinerilor, de educatie a adultilor, de petrecere fructuasa a timpului liber, concurand, pentru
aceasta, activisti culturali devotati faptelor de cultura, adevarate competente in materie care
ofera, uneori expertiza de inalta clasa.

e)

Mass-media. O alta grupa de factori ai educatiei o formeaza instantele mediatice,

chemate

sa

amplifice,

sa

continue

sau

sa

diversifice

experientele

cognitive

si

comportamentale ale persoanelor. Intr-o societate infomatizata (cu virtuti benefice, dar si
malefice), stimuli explicit educogeni trebuie sa fie prezenti si la acest nivel. Gama acestor
mijloace este deosebit de larga: de la ziare si reviste, trecand prin radio si televiziune si pana
la magistralele informationale ale internetului. Cum nu intotdeauna mesajele distribuite prin
aceste canale sunt autentice, valoroase sau sincere, este de dorit ca receptorul sa dea
dovada de simt critic, de circumspectie interpretative si de competenta valorizatoare pentru a
selecta doar ceea ce este benefic si pentru a devein imun fata de stabilitate si coerenta
delibetara, o anumita autonomie fata de fluctuatiile politice, economice, sociale sunt mai mult
decat necesare.

Determinarile functineaza si intre componentele procesului de invatamn si intre

elementele spatiului social. Elementele mediului social se reflecta direct in componentele
procesului didactic (innoirea tehnologiei instruirii, infuzarea continutului si aspectelor
relationale cu valori raspandite larg in societate, inducerea unor sentimente de neincredere
sau chiar de dispret fata de scoala, din cauza unor conjuncture economice nefavorabile etc.)
sau indirect, prin selectie si prelucrare in interiorul unor compartimente ale sistemului de
invatamant. Nu-i mai putin adevarat ca determinarile sunt si inverse, dinpre procesul de
invataman catre spatiul social (consolidarea increderii in valorile sociale, infuzarea de noi
mentalitati, modele comportamentale etc.) asupra carora factorii decizionali ai statului ar
trebui sa mediteze mai profund.

5. Functiile educatiei

10

Selectarea, prelucrarea si transmiterea valorilor de la societate la individ.

Educatia de realizeaza prin transmiterea experientei sociale, stocata sub forma valorilor
cultural-stiintifice. Natural ca numai o parte din aceste valori vor fi utilizate in procesul
educatiei. Selectarea si transmiterea lor urmeaza sa se faca pe baza unor principii
pedagogice si in conformitate cu anumite particularitati psihice indiciduale si de varsta ale
copiilor carora li se transmit. Pe masura ce sosietatea evolueaza, ritmul de acumulare a
valorilor este tot mai intens, fapt pentru care principiile dupa care se face selectarea si
transmiterea se restructureaza incontinuu. Cele doua operatii, selectarea si transmiterea, se
afla intr-o dependenta reciproca, o selecatare adecvata se va rasfrange pozitiv asupra
transmiterii dupa cum o rationalizare a acesteia va avea influente positive asupra selectiei.
Acesta functie asigura, deci, continutul educatiei. Volumul continutului s-a modificat
de la o epoza la alta si de la un tip de educatie la altul, prin aceste transformari exprimanduse carcterul istoric al educatiei.
Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului biopsihic al omului. ca
actiune sociala, educatia vizeaza omul conceput ca un tot unitary, ca fiinta biopsihosociala.
Desi actioneaza din exterior, educatia este intotdeauna dependenta de anumite particularitati
biopsihice, urmarind in acelasi timp dezavoltarea lor. Este un adevar recunoscut ca
valorificarea acestora se poate face numai prin exersare, prin actiune. Ori, educatia creeaza
in mod constient posibilitatea aparitiei unor astfel de ocazii si imprejurari.
Functia despre care vorbim este realizata numai pe baza valorificarii descoperirilor
biologiei si psihologiei a fundamentarii actiunii educationale pe aceste dprinderi. Dezvoltarea
potentialului biopsihic raspunde unro nevoi individuale si, prin intermediul acestora, si unor
nevoi sociale.
Pregatirea omului pentru integrarea active in viata sociala. Din definitia pe care
am dat-o educatiei rezulta ca urmareste formarea unui timp de personalitate solicitat de
conditiile prezente si din perspective ale societatii. Sarcina educatiei este de a-l pregati pe
om ca element activ al vietii sociale, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale.
Deoarece in integrarea in viata sociala, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale, este
un proces continuu, neintrerupt, se apreciaza ca acesta functie este specifica educatiei,
indifferent de varsta individului. Din aceasta perspective, putem considera ca asigurand
pregatirea profesionistului, educatia este un factor al progresului social.
Prin functia la care ne referim educatia raspunde unor necesitati sociale pe care
societatea, in ansamblul sau, le pune in fata oamenilor ca agenti ai devenirii sociale.

11

Privita din perspective pregatirii fortei de munca, educatia indeplineste si o funtie

economica. Intrucat integrarea in viata sociala se face in primul rand prin activitatea de
munca, putem considera functia economica ca un aspect al acesteia din urma.
Functiile educatiei prezentate mai sus trebuie private ca un tot, intrucat actiunea
educationala vizeaza dezvoltarea personalitatii umane in concordantacu anumite cerinte ale
societatii. Prin aceste functii educatia poate fi apreciata ca o conditie indispensabila atat
pentru existenta si dezvoltarea societatii, cat si a fiecarui individ in parte.

6. Continuturile, formele si tendintele educatiei

Coninuturile educaiei vizeaz dimensiunile principale ale activitii de formaredezvoltare permanent a personalitii, proiectat-realizat n plan: intelectual, moral,
tehnologic, estetic, fizic.
Formele educaiei vizeaz ansamblul aciunilor i al influenelor pedagogice
realizate, simultan sau succesiv, la nivel instituional (educaia formal-educaia nonformal)
i la nivel noninstituional (educaia informal).
Tendinele de evoluie a educaiei, angajate, n perspectiva secolului XXI, la scara
modelului cultural al societii postindustriale, vizeaz:
-formarea-dezvoltarea permanent a personalitii, posibil i necesar prin integrarea
tuturor formelor i coninuturilor educaiei pe verticala i pe orizontala sistemului de educaie;
-autoformarea-autodezvoltarea personalitii umane, posibil i necesar prin proiectarea i
realizarea superioar a ciclurilor de educaie permanent, desfurate, la nivel optim, pe
verticala i pe orizontala sistemului de educaie;
-valorificarea deplin a educabilitii la nivelul corelaiei pedagogice existente ntre factorii
care asigur

(auto)formarea-(auto)dezvoltarea

personalitii umane:

educaia-mediul-

ereditatea;
-proiectarea curricular a educaiei, centrat asupra obiectivelor formative i a
corespondenelor pedagogice, posibile i necesare ntre obiective-coninuturi-metodologieevaluare.
Aceste orientri asigur integrarea tendinei de abordare social a educaiei, la nivel de
produs, cu tendina de abordare psihologic a educaiei, la nivel de proces. Educaia este

12

astfel conceput ca activitate de (auto)formare-(auto)dezvoltare permanent a personalittii,

deschis perfecionrii n plan intellectual-moral-tehnologic-estetic-fizic, la nivel formalnonformal-informal.
Cele trei forme ale educaiei sunt: educaia formal, informal i cea nonformal.

7. Educatia formala

Educaia formal reprezint ansamblul aciunilor pedagogice proiectate instituional

prin structuri organizate sistemic, pe niveluri i trepte de studii (grdinie, coli, universiti,
centre de perfecionare etc.), in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, n timp
i spaiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de nvare etc.
Educaia formal valorific activitatea de educaie/instruire organizat n cadrul
sistemului de nvmnt sub indrumarea unor cadre didactice specializate n proiectarea
unor aciuni educaionale, care asigur realizarea corelaiei subiect/educator-obiect/educat la
niveluri de rigurozitate pedagogic maxim.
Obiectivele pedagogice specifice educaiei formale angajeaz toate coninuturile
activitii de formare-dezvoltare a personalitii n plan intellectual, moral, tehnologic, estetic,
fizic operaionalizabile n raport cu particularitile fiecrei trepte I discipline colare:
a)

dobndirea cunotinelor fundamentale n interdependena lor sistemic

b)

exersarea aptitudinilor i a atitudinilor general-umane ntr-un cadru metodologic

stimulativ, deschis (auto)perfecionrii

c)

aplicarea instrumentelor de evaluare social la diferite niveluri i grade de integrare

colar, postcolar, universitar,profesional (Cerghit,Ioan,Vlsceanu,Lazr,1988, p.27,28).

Coninutul i metodologia educaiei formale valorific urmtoarele coordonate

funcionale, valabile la nivelul sistemului i al procesului de nvmnt:
a)

proiectarea pedagogic organizat pe baz de planuri, programe, manuale colare,

cursuri universitare, materiale de stimulare a invrii etc.

b)

orientarea prioritar a ,,finalitilor,, spre parcurgere ,,programei,, pentru ,,asigurarea

succesului unui numr ct mai mare de elevi i studeni,,(Vaideanu,George, 1988, p.226).

c)

nvarea colar/universitar sistematic, realizat prin corelarea activitii cadrelor

didactice de diferite specialiti la nivelul metodologic al unei ,,echipe pedagogice,,

13

d)

evaluarea pe criterii sociopedagogice riguroase, realizat prin: note, calificative,

aprecieri, caracterizri etc.

Aceste coordonate funcionale asigur substana pedagogic a aciunii educaionale
de tip formal, a crei structur de proiectare I de organizare permite: intrarea ,,educatului,,
n tainele muncii intelectuale sistematice; recunoaterea achiziiilor individuale n condiii de
activitate sistematic; deschiderea sistematica achiziiilor individuale spre alte modaliti
educative, existente la nivel social (Cuco, Constantin, 1996, p.37).
Deschiderea educaiei formale spre alte modaliti de organizare a aciunii
pedagogice permite depairea limitelor sale inerente care in de normativitatea excesiv a
programelor, de tendina didacticist a metodelor, de predispoziia spre rutin a organizaiei
colare, de orientarea spre informare i evaluare cumulativ a proceselor instrucionale.

9. Educatia informala
Educatia informala reprezinta ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan si
continuu asupra personalitatii umane la nivelul familiei, localitatii, strazii, (micro)grupurilor
sociale, mediului social (cultural, professional, economic, religios etc.), a comunitatii
(nationale, zonale, teritoriale, locale) a mass-mediei (presa scrisa, radio-televiziune etc.)
Educatia informala nu angajeaza o activitate/ actiune pedagogica bazata pe
institutionalizarea corelatiei subiect- obiect. Acest fapt o deosebeste fundamental de
educatia formala (bazata pe actiunea pedagogica de tip formal) si de educatia nonformala
(bazata pe actiune pedagogica de tip nonformal).
Educatia informala evolueaza in plin camp psiho-social, preluand direct sau indirect
influentele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene
care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin eductiv (Cerghit, Ioan in
Curs de pedagogie, coordinator: Ceghit Ioan; Vlasceanu Lazar, 1988, p.28).
Specificul educatiei informale consemneaza doua tendinte contradictorii: a) diminuare
functiei formative in conditiile inexistentei unei actiuni pedagogice organizate sistematic, la
nivel functional-structural; b) accentuarea functiei informative, in conditiile extinderii (re)
surselor de influenta pedagogica, dezvoltata in societatea moderna si postmoderna,
contemporana.
Influentele pedagogice spontane disponibile pe tot parcursul existentei umane,
conditioneaza procesul de acumulare a unor cunostinte, capacitate si comportamente care
probeaza resursele educatiei informale in plan cognitiv, afectiv, socioprofesional. In aceasta

14

perspectiva sistemele (post) moderne de invatamant asigura valorificarea experientelor de

viata a elevilor, studentilor, adultilor etc., angajate la nivelul planului de invatamant, a
programelor si manualelor scolare/universitare elaborate pe criteriile pedagogice curriculare.
In conditiile societatii contemporane, postindustriale aria de influente educatiei informale
inregistreaza o crestere substantiala, constanta, sustinuta de o masa informationala enorma
ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi si de la persoana la persoana
(Vaideanu, George, 1988, p.232, 233).
Pe de alta parte, ascensiunea mass-mediei, cu implicarea mijloacelor tehnologice de
varf, generalizeaza fenomenul de suprainformare si de hiperstimulare senzoriala, care
atinge proportii greu controlabile pedagogic, in special in cazul posturilor de televiziune prin
cablu, emisiunilor de radio pe unde ultrascurte, retelelor de calculatoare/internet etc.
Influentele pedagogice tipice educatiei informale pot fi grupate la nivelul a doua
coordinate orientative: a) influente neorganizate, spontane, difuze, eterogene, cantitative,
neselectate, neprelucrate provenite si giferite medii sociale: familie, strada, cartie,
localitate, (micro)grup etc.; b) influente organizate, transmise de la nivelul unor institutii
mass-media, care le proiecteaza si le orienteaza insa din perspectiva altor instante si
interese decat pedagogice (Cucos, Constantin, 1996, p.36).
Aceasta ultima categorie de influente mass-media se deosebeste fundamental de
actiunea pedagogica organizata deliberat in cazul unor programe specifice institutionalizate
la nivelul presei, radioului, televiziunii, etc. scolare sau universitare.
Extinderea institutiilor mass-media, fenomen specific societatii contemporane,
plaseaza educatia informal ape terenul unei performante paradoxale. Pe de o parte, ea
precede si depaseste ca durata, continutul si modaliatati de insinuare, practicile educatiei
informale (ibidem). Pe de alta parte, educatia informala ramane in limitele unor sfere de
influente care, prin largirea lor, devin tot mai aleatorii in lipsa unor scopuri si efecte
pedagogice directe, specifice actiunii educationale de tip formal sau informal.
Deschiderea educatiei informale evidenteaza cresterea continua a influentelor
pedagogice realizate in special prin intermediul mass-mediei. Valorificarea lor presupune
elaborarea unor raspunsuri semnificative la nivelul urmatoarelor intrebari-problema:
a) Cat din informatia perceputa devine cultura, adica informatie prelucrata si
integrata in ansambluri (?);
b) In ce masura elementele invatate in cadrul informal sustine optiunile si deciziile
individuale si sociale (?);

15

c) Care este beneficul formative produs in timpul celor 4-6 ore zilnice de vizionare a
televiziunii (?);
d) Ce procent din imaginile s-au datele percepute informal sunt (re) actualizate in
dezbateri si analize, inainte de a patrunde in depozitul imens al uitarii (?) vezi
VAideanu, George, 1988, p.233, 234.
Raspunsurile pedagogice posibile si necesare, valorifica doau fenomene social
obiective: a) cresterea permanenta a potentialului informativ general al educatiei/instruirii
informale realizate prin mass-media; si apoi de situarea educatiei /instruirii formale (realizata
prin mass-media) in avangarda informatiei, in raport cu actiunile educatiei/instruirii formale si
nonformale vezi transmiterea imediata a noutatillor din stiinta (de exemplu: cucerirea
cosmosului, primul pas pe luna etc.) si din viata sociala (de exemplu: evenimentele politice,
economice, culturale etc. prezentate zilnic, la scara universala).
Aceste doua fenomene solicita o mediere pedagogica atenta si permanenta,
realizabila prin intermediul institutiilor, specializate in proiectare unor actiuni specifice de
educatie/instruiere formala si nonformala, care valorifica influentele pedagogice si
experientele de viata, acumulate la nivel de educatie/instruire informala.

8. Educatia nonformala

Educatia nonformala reprezinta ansamblul actiunilor pedagigice proiectate si realizate

intr-un cadru institutionalizat extradidactic sau/si extrascolar constituit ca o punte intre
cunostintele assimilate la lectii si informatiile accumulate informal (vezi Vaideanu, George,
1988, p.232).
Educatia nonformala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in afara
sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia (vezi rolul cluburilor, taberelor
elevilor/studentilor) sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor
actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subie/educator-obiect/educat la nivelul
de flexibilitate complementara in raport cu resursele pedagogice formale.
Educatia nonformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemului de
invatamant pe doua circuite pedagogice principale:
A) Un circuit pedagogic situate in afara clasei: a) cercuri pe disciplina de invatamant,
cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/transdisciplinare; b) ansambluri sportive, artistice,
culturale etc.; c) intreceri competitii, concursuri, olimpiade scolare.

16

B) un circuit pedagogic situate in afara scolii: a) activitati periscolare, organizate

special pentru valorificarea educative a timpului liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite,
tabere, cluburi, universitati populare, vizionari de spectacole : (teatru, cinema, etc.) si de
expozitii etc.; cu resurse moderne: videoteca, mediateca, discoteca; radioteleviziune scolara;
instruire asistata pe calculator, cu retele cu diferite programe nonformale etc.; b) activitati
parascolare organizate in mediul socioprofesional, ca solutii alternative de perfectionare,
reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de: presa pedagogica, radioteleviziune scolara; cursuri, conferinte tematice - cu programe speciale de educatie
permanenta etc.
Obiectivele pedagogice specifice educatiei nonformale completeaza resusrsele
educatiei formale la nivelul unor coordonate de vocatie (vezi D Landsheere, Viviane,1992,
p.566, 567) : sprijinirea elevilor, studentilor adultilor etc. cu sanse speciale/minime-maxime,
de reusita scolara, profesionala etc.; stimularea dezvoltarii personalitatii elevilor, studentilor
etc. si a comunitatii educative locale, la niveluri de performanta si de competenta superioara,
relevante in plan intelectula, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvata a
strategiilor de proiectare-realizare a actiunilor (de formare si perfectionare profesionala; de
oreganizare a timpului liber; de alfabetizare functionala a grupurilor sociale defavorizate).
Continutul si metodologia educatiei nonformale evidentiaza urmatoarele note
specifice care apar la nivel functional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate-realizat in
raport cu educatia formala si de deschidere asumat in raport cu educatia informala: a)
proiectarea pedagogica neformalizata,cu programe deschise spre interdisciplinalitate si
educatie permanenta la nivel general-uman, professional, sportiv, estetic etc.; b)
organizarea facultativa, neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale
comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre eveniment si inovatie; c)
evaluarea facultative, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note
sau calificative oficiale.
Aceste note specifice explica avantajele dar si limitele educatiei nonformale
dependente de incapacitatea momentana a acesteia de validare sociala a rezultatelor care
nu conduc decat rareori la o calificare oficiala a competentelor (vezi De Landsheere,
Viviane, 1992, p.566)
Limitele amintite reflecta fluiditatea structurilor organizatorice focalizate in prea mare
masura asupra obiectivelor pe termen scurt si asupra libertatii metodologice a educatorilor.
Strategiile asumate nu asigura nici continuturile pedagogice necesare pentru sustinerea
sociala a actiunilor educationale declansate, si nici resursele de adaptabilitate, individuale si
comunitare, valorificabile in directia educatiei permanente.Ele comporta, astfel, trei riscuri
pedagogice majore : promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea

17

obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale; avansarea

unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia
functionala dintre subiectul si obiectul educatiei;eludarea posibilitatilor de validare sociala
reala a rezultatelor in raport cu diplomele si certificatele obtinute la nivelul educatiei
formale.
Dezvoltarea educatiei nonformale ofera sugestii si chiar solutii pentru depasirea
prelungitei crize a scolii.
Teoria descolarizarii societatii (Illich, Ivan, 1971) propune patru retele ale
cunoasterii caracteristice pentru noile institutii educative de tip nonformal:
a) O retea de servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme
etc., care pun la dispozitia publicului diferite obiecte educative: instrumente,
bibiloteci, laboratoare, sali de expozitie, sali de spectacol, muzee, etc.;
b) O retea de schimburi de cunostinte actualizate, bazata pe o lista de
personae dispuse si capabile de asemenea activitati;
c) O retea de comunicare sustinuta printr-un organism care faciliteaza intrunirile
intre semeni si inregistrarea dorintelor in materie de educatie;
d) O retea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de
servicii educative diferite chiar la nivelul unui anuar.
In comditiile societatii contemporane , dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza
noile mass-media care intervin din ce in ce mai mult in sprijinul educatiei: presa scrisa,
radio-televiziunea, sistemele de retele video si de calculatoare- cu profil scolar, universitar,
etc. Aceste mijloace, perfectionate si modernizate din punct de vedere tehnologic, vizeaza nu
numai difuzarea surselor educatiei, ci , in primul rand, determinarea unui tip superior de
invatare prin asumarea unor obiective-continuturi si metotdologii adecvate, valorificate de
cadre didactice specializate in proiectarea si realizarea instruirii nonformale.
Obiectivele specifice acestui tip aparte de instruire nonformala vizeaza:

ridicarea nivelului genereal al educatiei prin difuzarea programelor in scoli isolate

sau incadrate necorespunzator;

ridicare nivelului de pregatire a cadrelor didactice, din unele scoli sau zone, prin

calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse;

extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii

programelor universitare prin intermediul televiziunii;

18

completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate

a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane, matematica, biologie, tehnologie, etc;

stimularea

alfabetizarii

functionale

in

domenii

perfectionarea si chiar (re)-calificare profesionala continua.

19

productive

care

solicita