Literatura Francez in Evul Mediu

Ornduirea feudal i viaa feudalilor

n societatea feudal, n care fermenteaz noua i tnra burghezime, regele alturi de
nobilime se afl pe primul loc n piramida social. Acetia se ocup cu petreceri la care un
cntre recita poeme rzboinice, spre a-si distra stpnii.

Clerul avea o mare importan n interiorul acestei societi, misticismului religios fiindu-i
asigurat terenul si autoritatea de ctre starea generala de ignorana in care era inut poporul. Clerul
monopolizeaz nvmntul superior i mediu, monopolizeaz studiul filozofiei, pe care o
aservete teologiei, i orice ncercare de cercetare tiinific este riguros cenzurat.
Societatea feudal are un caracter militar. In primele chansons de geste, cuvntul vasal
este sinonim cu rzboinic. ntreaga via feudal este organizat i orientat spre rzboi. Castelul
seniorial, cldit iniial n mod primitiv din lemn, cu palisade si anuri, intrebuinteaza ulterior
piatra. De obicei fiecare primvara aduce un rzboi, care distruge totul, inclusiv bisericile.
Rzboiul devenise activitatea de baz a nobililor i a cavalerilor n Evul Mediu, incat acetia isi
utilizeaz timpul de rgaz in turniruri". Premiul nvingtorului era calul, armele i armura
adversarului nvins (lucruri foarte scumpe la vremea aceea).
Nimic nu reveleaz mai bine vocaia pur rzboinic a clasei con ductoare dect versurile
cunoscutului trubadur Bertrand de Born. Mobilul aciunii rzboinice este n realitate jaful:
,,Acelea vor fi vremuri bune: Cnd vom lua
toat averea cmtarilor, Cnd pe drumuri
nu vor mai umbla cruele n timpul zilei,
fr s se team de nimic, Nici negustorul ce
pornete spre Frana, Acela va fi atunci

bogat Care va tii mai bine sa se nfrupte."

Condui de un asemenea ideal n via, cavalerii (nobili cu proprieti reduse) devin n
curnd o mas rtcitoare de rzboinici, cutnd aventura i prada, gata s i ofere serviciile
contra unei sume considerabile de bani: Eu pot s v ajut. Am deja scutul pe umr i coiful pe
cap. Dar fr bani cum s pornesc la lupt?"- i spune un cavaler contelui de Poitiers. Asemenea
moravuri duc la dispreul vieii i suferinelor umane, la nclcri de jurmnt, la masacre,
mutilri i devastri: Nu este rzboi adevrat acela fr foc i snge" -spune cinic Bertrand de
Born.
Pentru nobilii feudali, pacea nsemna pericolul cmtarilor ce-i cereau drepturile, prin
urmare o criz economic i o criz de prestigiu.
Dinpotriv, pentru negustori i rani pacea nseamn posibilitatea de a lucra i de a
prospera. De aceea cavalerii vor dispreui profund pe rani i pe burghezi.
n snul acestei configuraii sociale, n creaia literar putem descifra dou direcii destul
de clare: o literatur exprimnd concepiile, idealurile, gusturile feudalilor, i o literatur
exprimat n formele agreate de clasa cea mai progresiv a epocii, n formele propri literaturii
burgheze - literatur n care vor intra i numeraose elemente populare.

Poemele eroice: Cntecul lui Roland

Literaturii franceze i aparin cntecele de vitejie (chansons de geste"), poeme cntnd
fapte eroice.
Cele vreo optzeci de cntece de vitejie ce s-au pstrat se repartizeaz, dup natura
subiectelor si temelor, in patru cicluri. Dintre acestea, primul loc ii deine ciclul despre Carol cel
Mare - prin poemul eroic Cntecul lui Roland.

Cntecele de vitejie au la baza cntecele eroice care circulau in mase. Acest caracter
popular este vizibil in Cntecul lui Roland; intriga tine mai mult de folclor dect de istorie, prin
teme ca: ura dintre fiul vitreg si tata, invidia, trdarea etc. Dar jonglerii, cntrei rtcitori, un fel
de cronicari ambulani, aprui in sec. X-lea in Frana, la inceput ca amatori, apoi devenii maetri
profesioniti - cntrei care aduna fragmente intr-o compoziie ampla si unitara ( ca dimensiune
variind intre o mie si douzeci de mii de versuri ), sub care poemele ne-au ajuns, modifica datele
reale, evenimentele istorice care le-au ocazionat.
La originea poemelor deci - recitate de jongleri cu acompaniamente de instrumente, la
trguri, la castele, la petreceri, la pelerinaje - stau aceste cntece scurte, contemporane
evenimentelor tratate. La punctual iniial gsim spontaneitatea creaiei populare, iar la punctual

final - munca de compilare a cntreilor, munca ce da unitatea estetica de ansamblu poemului,

exaltnd in acelai timp virtutiile cavalereti pe placul rzboinicilor feudali.
Frana, a crei evoluie istorica a fost foarte frmntata, nu dispune de o substana epica
att de veche ca germanii, regasidu-si trecutul cel mai indepartat abia in perioada carolingian.

Figura lui Carol cel Mare si figurile nobililor sai, impreuna cu faptele lor de arme, vor
forma material epic al celui mai reprezentativ cntec de vitejie: Cntecul lui Roland.
Autoritatea politica a lui Carol cel mare, vitejia, fora sa fizica, inteligenta si calitile sale
organizatorice i-au creat o aureola de glorie, ce in imaginaia contemporanilor a dat natere
multor legende. Legendele au servit ca teme pentru mici cntece de rzboi. Celebrnd
evenimentele de la sfritul secolului VIII, cntecele despre Roland sunt rspndite inca din sec.
IX-lea, pentru ca in sec. Xl-lea sa fie complicate, prelucrate si transformate sub forma ce ni s-a
transmis.
Poemul de 4000 de versuri, are un caracter general rzboinic si cavaleresc. Ulterior, in
urma incordarii luptei dintre cretini si lumea musulmana, s-a accentuat tot mai mult nuana
religioasa a evenimentelor.
Episodul istoric autentic al luptei lui Carol cel Mare si infrangerea armatei lui Roland in
trecatorile Pirineilor au servit doar ca punct de plecare si ca pretext pentru crearea unei legende
despre o lupta apriga intre francezi si mauri. In realitate devierile de la datele istorice sunt foarte
multe: in trecatorile Pirineilor, francezii au fost atacai de un trib de basci, nu de mauri, cu care
francezii intraser deja in conflict, la data elaborrii poemului. In cronica, numele lui Ronald
ocupa locul al treilea, iar in poem el este eroul principal, nepotul lui Carol. nfrngerea
francezilor se datoreaz unei greeli strategice, nu trdrii lui Ganelon.
Mai apar modificri - in raport cu adevrul istoric - ale moravurilor, costumelor, datelor
geografice, etc.
Trei idei stau la baza acestui poem.
Intai, ideea fundamentala a devotamentului necondiionat al vasalilor pentru suzeran. In
condiiile regimului feudal, bazat pe obligaii reciproce dintre vasali si suzeran, credina fata de
suzeran era cea mai importanta virtute a vasalului.
A doua idee fundamentala este aceea a luptei religioase duse impotriva dumanilor
crestinitatii - idee intretinuta de autoritara fora a lumii feudale, biserica - mai ales ca, la data
primei redactri a poemului, era vie propaganda in favoarea primei cruciade.

A treia idee foarte preioasa este dragostea de tara care ii anima pe erou. Nu interesele
personale (ca in Cntecul Nibelungilor) determina actele sale vitejeti, ci indatoririle cavalereti
si permanentul gnd care ii duce la dulcea Frana".
Poemul nu acorda nici o atenie femeii - femeia ocupnd in ornduirea feudala timpurie o
poziie de neta inferioritate.
In poem, elementele religioase au un rol important - mai ales in urma interpolrilor
impuse cntreilor ambulani de ctre biserica - Dumnezeu si ingerii luau adesea parte la
evenimentele povestite.
Eroii poemului se detaeaz net, in primul rnd Carol cel Mare; dei este interesant sa
remarcam felul contradictoriu in care apare figura sa in diferite cntece de vitejie. Uneori este
prezentat ca un nobil suveran, venerat de toi si aceasta ipostaza este predominanta in Cntecul
lui Roland". In alte cntece insa, prezentarea lui ca un batran lacom si servil indica amprenta
concepiei antimonarhice a baronilor anarhici.
In poem, Carol apare ca un erou epic, lupttor curajos, aprtor al cretinismului, intelept,
bun si nobil.
Roland are toate calitile clasice cu care este investit cavalerul viteaz din epoca vasalitii.
Chiar Ganelon este prezentat in lumina acestei concepii, cci el nu este un trdtor de rnd, ci
este impins de sentimentul de rzbunare, acceptat si chiar impus de codul cavaleriei, dei aici se
exercita in detrimentul intereselor tarii sale. Semnificativa este figura arhiepiscopului Turpin, in
acelai timp mare proprietar feudal si cavaler rzboinic.
Un personaj invizibil dar mereu present este douce France" (dulcea Frana) care
reprezint imaginea patriei.
In cntecul lui Roland sunt omise intenionat prile negre ale vieii feudale, redandu-se
in schimb numai liniile unei poezii populare si ale unor evenimente idealizate.
Cel mai cunoscut poem din evul mediu al literaturii franceze are caliti artistice specifice.
El incepe cu o introducere linitita, calma si maiestuoasa, maiestuozitate care va ramane pe tot
parcursul poemului. Totui tonul nu este monoton. Tema poemului determina acea caracteristica
asprime a genului epic. Asprimea se manifesta in schiarea rigida si puternica a caracterelor, cat
si in descrierea naturii. Peisajul sever si maret nu-1 retine prea mult pe autor; asprimea expresiei
ce traduce insasi brutalitatea caracterului rzboinicilor feudali, se arata in imagini dure.
Proprii insa poeziei populare sunt procedeele simplitii epice, precum naturaleea
povestirii, sau strofele monorime.

Lirica trubadurilor

Creterea bunstrii cavalerilor, noile lor condiii de trai, mai civilizat si ridicarea lor
culturala le determina noi gusturi, noi concepii si noi idealuri.
Contactul cu orientul, stabilit in timpul cruciadelor, in urma ocuprii Spaniei de ctre
mauri, le lrgete orizontul cultural, le da ocazia sa cunoasc noi forme de viata, noi idei poetice,
produse ale unei culturi mai complete si mai rafinate; de unde gustul lor pentru rar, pentru
frumos, pentru cutat sau pentru miraculosul pagan. Legendele celtice veneau sa satisfac tocmai
acest nou gust al cavalerilor. Se dezvolta acum poezia lirica a trubadurilor si romanul de curte,
ciclul cavaleresc - al cavalerilor mesei rotunde -, cel mistico-religios - al cavalerilor Graalului- si
ciclul legendelor in care aventura este dominata puternic de sentimentul erotic, ca in Tristan si
Isolda. Aceste cicluri dezvoltate mai intai pe teritoriul britanic au stimulat si creaia celui mai
mare scriitor in acest gen, Chretien de Troyes. Tema iubiri capata, ncepnd din sec. XH-lea o
nuana specifica liricului trubadurilor: iubirea curteana.
Deoarece tema aceasta este fundamentala pentru aceste direcii literare si deoarece
concepia iubirii curtene a fost in genere fals interpretata. Ea nu are nimic in comun, ba chiar se
opune cstoriei. Femeia iubita, daca este cstorita, ea se ndrgostete de altcineva, nu de soul
ei. La nobili cstoriile erau doar o simpla afacere, fata se cstorea cu fiul unui nobil cat mai
bogat.
Al doilea caracter al acestei concepii poate fi sesizat in acea atitudine de subordonare a
ndrgostitului fata de iubita sa.
Acest tip de literatura nu este tributar gndirii religioase, el dezvoltandu-se in special in
sudul Franei, unde Biserica a fost mai puin bogata, mai puin cultivata, acionnd mai puin
dect in nord. Nici una din marile opere ale literaturii clericale, nici una din marile micri de
reforma monastica n-au pornit de aici. Tocmai fiind mai slaba influenta clerului asupra laicilor,
acetia au dezvoltat in mod mai liber o morala mondena, rspunznd insusi gradului de
rafinament al nobililor, intr-o regiune mult mai avantajata din punct de vedere economic.
Poezia trubadurilor s-a format sub influenta poeziei arabe care era mai evoluata la aceea
data. Instituia vasalitii a determinat forma relaiilor dintre indragostit si iubita, in termenii
reflectai si in lirica trubadurilor. Aceasta poezie cultiva specii noi: cantona, romana lirica,
balada, obida, pastorala si tensonul.
Notele caracteristice ale acestei poezii trubaduresti sunt: sentimental frumosului formei,
tendina de a infrumuseta viata, generozitatea civilizata, curtoazia.
Atenia fata de viata omului, fata de bucuriile pmnteti si fata de frumos, reprezint un
pas in dezvoltarea poeziei. Ea are acum o noua funcie: sa distreze fantezia. Poetul nu mai este un
anonim si este ntrebuinat limba eleganta.
Cei mai importani trubaduri sunt: Guillaume de Poitiers, Jauffre Rudei si in primul rnd
Bernard de Ventadour.

Romanul curtean
Un alt sector al literaturii nobililor este ocupat de romanul de curte, a crei tema este
aventura pornita pentru cinstirea femeii iubite.

ncepnd cu sec. al XH-lea, truverii (oamenii din nordul Franei) si trubadurii (oamenii
din sudul Franei) isi recita poeziile acompaniai de jongleri si de cntrei de profesie. Ei
imprumuta material din legendele strine, in special din legende bretone, cu fond si colorit celtic.
Romanele curtene exploateaz legenda Sf. Graal ( ca in romanele lui Chretien de Troyes
-Lancelot, Perceval, etc).
Un alt ciclu este legat de legenda regelui Arthur - figura dominanta a romanelor epice -regele
legendar, viteaz, care retras intr-o insula misterioasa, fiind rnit in lupta, este ateptat sa vina
sa-i salveze pe ai sai. Figura lui Arthur insa se transforma acum in tipul regelui curtean", in jurul

In afara acestor doua cicluri se situeaz celebrul roman al evului mediu- Tristan si Isoldasubiect care a fost tratat in numeroase rnduri de truverii anglo - normanzi, francezi sau germani.
Tot aici trebuie menionat Chretien de Troyes, cel mai mare autor de romane epice care s-a
bucurat la timpul sau de o reputaie europeana.
Romanele de curte aduc in locul cntecelor de vitejie, frumuseea genului liric. Societatea
acestui tip a inlocuit tipul dur al rzboinicului din poemele eroice cu tipul eroului curtea, care
ntreprinde cele mai riscante aventuri pentru femeia pe care o iubete.
In fine, romanele de curte sunt scrise intr-o versificaie ingrijita ceea ce arata ca ele - spre
deosebire de cntecele de vitejie, care se recitau in fata unei mari mulimi sau inaintea curii
-erau destinate cititorului.

Poezia alegorico-didactica:
Romanul Trandafirului
In timpul acesta, clericii iniiaz o literatura didactica, morala, adesea de forma alegorica,
de intenii mai savante sau mai pedante, dar de un imens suces.
Din aceste producii literare alegorico-didactice se detaeaz Romanul Trandafirului
(sec.XIII-lea). Aciunea este plasata intr-o lume imaginara, populata de zeiti, de viirtuti sau de
vicii personificate, lume pe care poetul o strbate in cutarea iubitei sale, intruchipata in persoana
Trandafirului. Prima parte utilizeza exclusiv alegoria pentru posibilitatiile de abstractizare si deci
de generealizare, o alegorie ce nu este lipsita uneori de finee si de un anumit farmec. In fond,
prima parte a romanului este o adevrata arta a iubirii, a iubirii convenionale, galante, de curte.
Partea a doua (redactata cu 40 de ani mai trziu, de ctre Jean de Meung), dei continua
subiectul, ofer un contrast absolut. Locul descriariilor ii iau discursurile asupra diferitelor teme
si un lung expozeu asupra sistemului lumii.
Partea a doua este foarte viguroasa, uneori grosolana, ridiculiznd iubirea, atacnd
femeile, clerul, seniorii si chiar regi; este partea care exprima insasi poziia critica a burgheziei si
linia de atitudine a omului de tiina. Intradevar, gsim aici o dovada a interesului, preocupairlor
studiului tiinei epocii;apoi dispreul iubirii, ostilitatea mpotriva puterilor stabilite si in primul
rnd impotriva prinilor.
De asemenea, simpatiia pentru oamenii umili oropsii, nelimitatul respect fata de tiina si
increderea in marile sale posibiliti - toate acestea alctuiesc interesantul fond de idei al operei
lui Jean de Meung.

La aceasta se adaug calitatiile poetice ale operei, totul contribuind ca Romanul

Trandafirului sa fie printre operele cele mai citite in evul mediu, inauntrul sau dincolo de
graniele Franei.
Opera lui Jean de Meung cuprinde lungi disertaii, despre originea proprietii si a
guvernrii: autorul regreta epoca in care nu exista nici proprietatea privata, nici puterea unuia
asupra altuia, artnd ca rul a pornit din patima imbogatirii. Apoi alte disertaii: despre
dezagregarea csniciei, apoi nu mai puin de 5000 de versuri despre natura si arta, alchimie,
astronomie, fizica, cu admiraia si pasiunea unui adevrat spirit de erudit.
Preteniile bazate exclusiv pe originea nobiliara sunt, de asemenea atacate de autor,
nvaii sunt mai nobili dect regii, pentru ca ei sunt in stare sa judece cu claritate si obiectivitate
fiecare lucru. Sunt apoi ironizate superstiiile, visele, profeiile. In general, natura si raiunea sunt

pentru el principiile fundamentale ale adevrului, de aceea intru toate trebuie sa urmam natura,
lata de ce autorul , care face apel si la autorii antici, apare ca un indepartat precursor al
umanitilor.
Jean de Meung este o personalitate literara puternica, dotata cu curaj, fora si amploare de
gndire a unui adevrat exponent al unei clase ce incepe sa se afirme.

Dramaturgia franceza
in evul mediu
Dup prbuirea imperiului roman de apus si dup distrugerea teatrelor de ctre popoarele
migratoare dramaturgia franceza intra intr-o lunga eclipsa.
In toata aceasta eclipsa aveau loc totui ritualuri barbare consacrate forelor naturii si
proceselor de munca. Cele mai cunoscute erau jocurile steti din luna mai. Din aceste prime
nceputuri ale teatrului european se nasc jocurile populare historiene. Historionul era o persoana
care era in acelai timp: acrobat, dansator, cntre, muzicant, povestitor si actor. Trind la ora,
historionul devenea actor profesionist si era primit foarte bine ori unde se ducea.
Un mare progres in teatrul medieval este apariia cercurilor teatralo-poetice, cnd Adam
de la Halle, primul dramaturg francez din evul mediu, a scris cele doua pie ale sale: Jocul pe
sub frunzi" si Jocul lui Robin si Marion". Operele erau scrise in poezie populara.
Prin secolul al IX-lea Bicerica Catolica introduce in timpul slujbei scurte txte
evanghelistice, transpuse in dialog, pntru a le face mai interesante. Aceste scurte slujbe au cptat
numele de drama liturgica". Cu timpul textul scenei se desprinde de textul Evangheliei,
devenind mai plina de aciune si de umor. In sec. al XH-lea drama liturgica trece printr-un proces
de laicizare, prsind spaiul biserici. Momentele inspirate din viata cotidiana sunt mai
numeroase, muli interprei erau actori laici si scenele in care apreau dracii erau comice. Spiritul
si gustul popular ies din tiparele religioase. Acelai lucru se intampla in secolul urmtor si cu un
alt gen de dramatizri ale legendelor bisericeti numite miracole, pentru ca in final aprea un
sfan sau Maica Domnului care svreau o minune. Adevratul coninut al miracolelor era dat de
fapte luate din realitatea vremii - de inselatorii, abuzuri, jafuri, crime - nesfrita serie de
nelegiuiri ale vrfurilor societii feudale. Reprezentativ pentru acest gen este Miracolul lui
Teofil", compus de Rutebeuf.
In secolul XlV-lea apare un nou gen dramatic, misterul", care prin amploarea sa si prin
fastul extraordinar al punerii in scena va ramane timp de aproape 200 de ani, spectacolul teatral
reprezentativ al Evului Mediu. Misterul" nu era o piesa si nici nu avea unitatea de aciune a
miracolului". Un mister" totaliza zeci de mii de versuri, numrul personajelor se ridica la
cteva sute iar reprezentarea lui inea mai multe zile in sir. Sub raportul construciei dramatice
misterul" nu reprezint un progres cci dimensiunea si varitatea mare a episoadelor mpiedicau
att compoziia armonioasa a ansamblului cat si reprezentarea temeinica a unor personaje. Textul
unui mister" includea contradicii extreme: prile mistice alternau cu imagini din realitatea
imediata, pasajele pioase cu cele de protest contra nedreptilor vremii, rugciunile cu bufoneriile
impinse pana la trivialitate. Asemenea aspecte realiste, umoristice si satirice nu numai ca
profanau subiectele sacre dar le parodiau. Cantitativ, desigur ca predomina aspectul religios, dar
ceea ce ddea viata misterelor" si ceea ce sporea interesul maselor populare erau aceste izbucniri
spontate, realiste, comice si satirice.
Culmea dramaturgiei medievale o reprezint farsa, gen dramatic dominant in sec. XVI-lea in care
se realizeaz o prezentare mai ampla si adevrata a vieii. Originile farsei urca pana la strvechile
jocuri de carnaval descrise de Romain Rolland in Colas Breugnon" si crora le va da o forma
literara Hans Sachs. Sub influenta jocurilor de carnaval iau fiina in toate tarile Europei apusene

societi vesele numrnd cteva mii de membri din boema intelectualitii vremii. Aceste
corporaii bufone organizau periodic spectacole, procesiuni, mascarade in care se parodiau
festivitile curii regale, viata papilor, predicile episcopilor, pledoariile avocailor, hotrrile
judectorilor, etc. Alte farse isi bteau joc de nobilii arogani, de cavalerii laudarosi, de bogtaii
lacomi, de preoii ipocrii sau de clugrii desfrnai.
Admirabil sunt redate moravurile oraului medieval din sec. XV-lea in scurta piesa
intitulata Avocatul Pathelin" care este nu numai farsa celebra ci si capodopera dramaturgiei
medievale. Mentalitatea burgheziei timpului este ilustrata prin figurile negustorului naiv, a
judectorului pedant, a avocatului escroc si a pisaloagei sale soii. Fiecare din aceste personaje isi
are caracterul sau individual bine conturat si in acelai timp fiecare insumeaza caracterele tipice
ale unei categorii sociale. Mersul aciunii este veridic si cursiv determinat nu de fantezia autorului
ci de insasi psihologia personajelor.
Subiectul argumenteaz obinuita concluzie a farselor medievale: orice om iret poate fi
pclit de altul si mai iret ca el. In general, farsa este unica specie dramatica medievala realista,
vie si care a avut o influenta asupra dramaturgiei de mai trziu.

Satira burgheza si populara: Romanul lui Renard

Burghezia timpului isi are si ea o literatura bogata, de larga rspndire in masa.
Din aceasta literatura fac parte povestirile Fabliaux" (diminutiv de la latinescul fabula
-povestire) destinate burghezilor si poporului, povestiri vioaie, in versuri scurte, al cror scop era
sa distreze. lata, de exemplu, coninutul povestirii intitulate ranul medic, a inspirat cunoscuta
farsa a lui Moliere.
Umorul acestor povestiri este destul de grosolan, constnd in genere din bufonerii,
calambururi, bastonade, etc.
Povestirile sunt lipsite de respect si batjocoritoare, satira lor nu poate inca, la aceasta
epoca, ataca amplu marile instituii ale feudalismului; totui, nu menajeaz clerul si-si permite
chiar anumite ironii ca in povestea intitulata ranul care a cucerit paradisul prin pledoarie".
Povestirile manifesta o concepie cinica de viata. Ele reproduc exact viata cotidiana, in
atitudinile sale familiare, prin creionri precise in care nu arareori, observaia trece in caricatura.
In tonul viu, realist, natural se descifreaz atitudinea burghezului optimist, pentru care viata este
plcuta si frumoasa.
In celebrul Roman al lui Renard", sub aspectul fabulei, sub haina in aparenta inocenta a
povestirilor cu animale se ascude adeseori o satira la adresa intregii ornduiri feudale.
Nobilul Renard (vulpoiul) nu este prezentat ca un om de arme, ci ca un viclean. Anonimii
autori se bucura de desele sale infrangeri, dei ii admira supleea de spirit.
Conflictele dintre Renart si Isegrin (lupul) semnifica conflictele dintre nobili, care se inseala
reciroc, se cearta, se lupta. Se impaca si raman tot in buna tovrie, in detrimentul celor inselati
sau oprimai. Relaiile dintre nobili si cler sunt prezentate intr-un alt capitol: clugrul Tibert
(motanul), simboliznd intrega categorie a clerului, este un viclean, inseland pe nobil cu o
vorbrie perfida ce amintete cazuistica teologala; este lacom, isi consuma hrana sub protecia
unei cruci (deci sub protecia Bisericii). La inceput, nobilul intra in aliana cu clerul, din interes,
pentru ca in cele din urma sa-i declare rzboi spre a intra in posesiunea przii jefuite. Nu o data
transpar din text ironii la adresa inaltilor prelai si chiar a papei. Regele, Noble de Lion (leul) este
arata ca o fiina mandra, nedreapta, lacoma si brutala. Dintre toi sfetnicii, el ii prefera pe Renart,
cci acesta este cel mai linguitor si mai viclean: cu aceasta optica realista vede poporul pe rege si
curtea sa. In scena de judecata a lui Renart este riduculizat savantul jurist Musard (flecarul",
cmila) debitnd cu prezuntiozitate texte juridice intr-o latineasca de buctrie. Toata organizarea
feudala de curte este schiat aici.

Romanul lui Renart", capodopera a literaturii franceze medievale, este in acelai timp un
minunat documentar asupra strilor sociale si a strilor de spirit dintr-o ndeprtata epoca
medievala. Att fondul sau ideologic cat si realizarea sa artistica extrem de vie si colorata
completeaz peisajul literar att de variat al literaturii franceza medievale, in general si in special
direciile de gndire si creaie literara progresista.
Romanul lui Renart" este o epopee comica in care animalele sunt reprezentate ca trind
in societate, ca oamenii. Scrisa in versuri, opera cuprinde 25 de capitole, de un viu comic de
caracter: animalele au vicii omeneti care se impletesc cu instinctele lor tipice. In multe parti
romanul devine o parodie att a societii feudale cat si a cntecelor de vitejie. Precizia, pitorescul
si observaia fina fac deliciul si calitatea prima a acestei opere.
Trebuie sa observam ca in timp celiteratura nobililor s-a stins o data cu clasa creia i se
adresa, literatura burgheza si populara a supravieuit. Realismul observaiei sale si volubilitatea
agresiva a ironiei sau satirei au inaugurat o literatura pe care o vor ilustra personaliti ca
Boccaccio, Rablais, Moliere sau La Fontaine.

Truverii si goliarzii
In nordul Franei, locul trubaduriloril dein truverii; dar natura poeziei lor este diferita
determinata de condiiile diferite.
In aceste regiuni, mai linitite, s-a dezvoltat o puternica viata oreneasca si burgheza, in
centrele comerciale manufacturiene (mediu in care au cunoscut o extraordinara inflorire
spectacolele miracolelor" si misterelor"), precum si o vita intelectuala remarcabila, in secolul
XII se formeaz Universitatea din Paris. Poei din nordul Franei au un orizont culturalceva mai
larg, un simt al realitii mai ascuit, un gust mai puin sau deloc legat de convenionalismul
curtean, iar poezia lor va fi ptrunsa de un spirit burgez pronunat si de o inspiraie realista, chiar
satirica.
Cel mai cunoscut truver, Rutebeauf (secolul XIII), nu mai cnta gratiile doamnei", ci isi
evoca cu sinceritate si umor amar starea lui de srcie.
De asemenea, Rutebeauf privete spre lumea negustorilorsi meteugarilor, sau spre
preoii ipocrii, pentru ca apoi ali poei sa ndrzneasc sa atace nu numai nobilimea, ci si
papalitate.
O categorie interesanta de poei medievali o constitue poeii goliarzi". Acetia erau
studeni rtcind de la universitate la alta, intrebuitand spre a se ntreine felurile expiedente,
dintre care cel mai onorabil era compunerea in versuri. Scrise in limba latina, intr-o versificaie
care acum cultiva rima si ritmul, poeziile goliarzilor erau cntece de chefuri, uneori cu caracter
licenios, traducnd bucuria de vita si satiriznd cu multa valva pe femei sau pe papa, pe
burghezii bogtaii sau pe nobili, pe preoi sau pe episcopi. Pentru sensurile sale satirice
momentul poeziei goliarzilor merita sa fie reinut.

Francois Villon
Unul dintre cei mai mari poei ai Franei din toate timpurile si unul dintre primii trei-patru
poei ai evului mediu european este Francois Villon (1431- aprox. 1465).

Nu tim nimic despre prinii lui Francois de Montcorbier (pe numele sau adevrat), dect
ca au fost - dup cum mrturisete insusi poetul - nite oameni de condiie mai mult dect
modesta.
De timpuriu rmas orfan de tata, copilul a fost luat si crescut de Guillaume de Villon,
probabil ruda mai indepartata. Dup ce acesta ca se va mai fi ocupat de instrucia copilului,
Francois e inscris la Universitate, inca de la 19 ani este bacalaureat, iar peste trei ani - liceniat
maitre des arts".
Prima lui opera este micul testament ,original poem in 40 de octave, (dei nu in versurile
lui vom gsi marea poezie a lui Francois de Villon). Poemul care debuteaz printr-o octava de a
afectata gravitate academica si continua in gustul convenional al poeziei de iubire, nu este, in
fond, de la un capt la altul dect o fantezista si spirituala parodie a jargonului academic sau a
scolasticii, a moravurilor cavalereti sau a prezumtiozitatii nobiliare, a formulelor
stereotipetestamentare sau a clieelor a poeziei trubaduresti erotice si curtene.
Cu o emfaza de real efect umoristic, cu tonul de exagerare cutat, in sfrit cu toate
elementele, cu toate procedeele si tot spiritul parodiei, Micul testament, este o opera scnteietoare
de varva si spirit, uneori simulnd ironic maniera convenionala a unor poei, alteori induiosanduse sincer de soarta unor copii orfani, in general ironiznd binevoitor pe prieteni, acid pe dumani.
Dar nu e cuprins aici dect poezia turbulentului tanar care nu a ctigat indeajuns
experiena amara a vieii, pentru ca in contiina sa sa izbucneasc accentele remuscarii, care sa
imprumute versurilor sale fiorul marii poezii.
Cnd va fi din nou condamnat si graiat si dup ce va strbate aspra experiena a suferinei si a
cunoaterii oamenilor, Villon se va apleca mai indelung asupra lui insusi, poezia lui va fi
imbunatatita cu acele accente de patetica sinceritatece se vor constitui in opera sa capitala, in asa
numit Marele testament. Poemul acesta - cuprinznd 172 de octave, printre care sunt inserate 16
balade, scrise la date diferite si pe care, de asemenea, le testeaz diferitelor persoane - reia ideea
in Micul testament. Pe alocuri se mai menine chiar si nota glumea, dar in general poemul e
profund deosebit. Aproape intrega viata a lui Villon este inchisa aici, toata istoria unei existente,
toate peregrinrile unui suflet - cu relatri sau aluzii la diverse fapte mai mult sau mai puin

limpezi pentru noi, cu amintiri dintre cele mai feurite, cu stri sufleteti diferite si surprinztor de
contradictorii, cu tonuri deosebite, variind potrivit temei momentului sau deprtrii in timp.
Marele testament, dei e construit solid, iar baladele sunt legate destul de organic
deansamblul cadrului, n-a fost elaborat desigur deodat, dar trirea condensata aici, experiena
vieii indurate intre timp, aduce o lrgire de orizonturi, o varietate de teme noi si un registru mai
bogat de atitudini si de expresii poetice.
Astfel, in istoria vieii poetului, anul 1461, anul compoziiei acestei opere, pare a fi anul
pocinei. Dar pocina este doar temporara, irezistibila ispita a vieii pctoase ii fura din nou,
cci marele viciu al caracterului lui Villon este lipsa de voina. Acuzat de furt, arestat, eliberat,
iarasi arestat si trebuind sa plteasc suma furata cu ani in urma la Colegiul Navarrei, poetul este
stigmatizat acum in ochii autoritilor ca rufctor notoriu, incat, cu ocazia unei noi ncierri a
unei bande - printre care se gsea si el - incaierare care s-a soldat cu moartea unei persoane
oficiale, villon e inchis si condamnat la spnzurtoare impreuna cu ceilali trei prieteni. De acest
moment ii place istoriei literare sa lege celebrul Epitaf in forma de balada", cunoscut in mod
obinuit sub titlul Balada spnzurailor", dei in realitate nici un indiciu nu ne indreptateste s-o
putem data.
Poezia lui Villon pornete de la autentic, de la faptul trit, emana o sinceritate totala.
Opera lui Villon ofer cititorului o imagine ampla a societii timpului in general. In
special insa, viata si societatea mahalalelor, trgurilor, tavernelor, lumea aceasta deocheata, dar
vrednica de comptimire, deczuta dar autentic umana, este cea care ii furnizeaz mai intai teme
poetului (Balada prea frumoasei armuriere, Balada la soii sai, Balada a bieilor potlogari).
Marea poezie a lui Villon este poezia milei si a dragostei fata de oropsiii vieii si ai
morii, poezia unei viei trite patetic, dar si a unei contiine frmntate de remuscari.
La 33 de ani, i s-a pierdut urma: cum spunea singur - s-a pristavit in vnt". Dar lumea lui
din Paris ii invatase pe de rost versurile, transmitandu-le in felul acesta viitorimii.