Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Contractul de Imprumut de Consumatie
Contractul de Imprumut de Consumatie
2012
Aceasta regula se numeste regula nominalismului monetar si are caracterul unei reguli
supletive de vointa de la care partile sunt libere sa deroge (art. 2164, alin. 2 NCC).
Potrivit art. 2164, alin. 3 NCC, daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura,
calitate si in aceeasi cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor la data si locul unde
restituirea trebuia facuta. Aceasta dispozitie este dificil de inteles, intrucat imprumutul de consumatie are
ca obiect bunuri de gen, iar bunurile de gen nu pier, astfel incat imprumutatul va avea intotdeauna
posibilitatea teoretica sa procure bunuri fungibile cu care sa-si execute in natura obligatia de restituire.
In concluzie, imposibilitatea prevazuta de art. 2164 NCC nu trebuie inteleasa ca imposibilitate
absoluta, pentru ca in acest caz textul nu ar avea nicio aplicare. De fapt, se are in vedere ipoteza in care
imprumutatul nu si-a indeplinit la scadenta obligatia de restituire si nici nu are in patrimoniu bunuri de
aceeasi natura, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate necesara pentru ca aceasta obligatie sa poata fi
executata silit in natura asupra patrimoniului sau. In aceasta situatie, imprumutatorul are posibilitatea de a
cere executarea prin echivalent a obligatiei de restituire, obligandu-l pe imprumutat sa plateasca
valoarea bunurilor pe care ar fi trebuit sa le restituie, stabilita in raport cu data si locul la care restituirea
trebuia sa fie facuta.
Astfel determinat, echivalentul nu vizeaza decat daunele compensatorii pentru neexecutarea la
timp a obligatiei de restituire. Daca, in schimb, cererea de executare silita prin echivalent este admisa
ulterior scadentei de restituire, aceste daune compensatorii vor putea fi cumulate cu daunele moratorii
menite sa compenseze prejudiciul decurgand din intarzierea in executare. Cum in acest caz discutam
despre intarzierea in executarea prin echivalent a obligatiei de restituire, adica prin plata unei sume de
bani, daunele moratorii vor fi, in lipsa unui prejudiciu mai mare dovedit de imprumutator, egale cu
dobanzile legale penalizatoare aplicate la cuantumul echivalentului (la valoarea bunurilor supuse
restituirii la data si la locul la care ea trebuia facuta).
In anumite situatii, obligatia de restituire are caracter executoriu: in situatiile in care contractul
de imprumut a fost incheiat prin inscris autentic sau prin inscris sub semnatura privata cu data certa, iar
termenul contractului a fost prevazut in acest inscris (si daca termenul a fost prevazut de instanta, si acel
termen are caracter executoriu), potrivit art. 2165 NCC.
Dobanda remuneratorie are natura juridica a unui fruct civil, in sensul ca dreptul de a folosi
banii imprumutati este exercitat de imprumutator prin intermediul imprumutatului, astfel incat
imprumutatul datoreaza o remuneratie pentru aceasta folosinta. Cel mai adesea in literatura juridica se
spune ca dobanzile remuneratorii sunt fruct civil al sumei imprumutate. Dreptul de a pretinde dobanzile
remuneratorii este un fruct civil al dreptului de a pretinde restituirea sumei imprumutate.
Datorita acestui fruct civil, contractul de imprumut cu dobanda are un dublu obiect:
pe de-o parte, obiectul sa principal este capitalul, a carui remitere formeaza contractul si care face de
asemenea si obiectul obligatiei de restituire;
pe de alta parte, al doilea obiect al contractului, cu caracter accesoriu, il reprezinta dobanzile.
In cazul in care capitalul este o suma de bani, orice remuneratie pentru folosinta lui se numeste
dobanda, chiar daca acea remuneratie nu consta ea insasi intr-o suma de bani. Cel mai adesea, si dobanda
consta intr-o suma de bani, insa potrivit art. 1, alin. 5 din OG nr. 13/2011, prin dobanda se intelege nu
numai sumele socotite in bani cu acest titlu, ci si alte prestatii, sub orice titlu sau denumire, la care
debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului.
Capitalul si dobanda se afla in raport de la principal la accesoriu, dreptul la dobanda fiind la
randul sau considerat ce fiind accesoriu la restituirea capitalului. Din cauza acestei legaturi de
accesorietate, in lipsa unei prevederi contrare, cele doua drepturi urmeaza acelasi regim juridic. Spre
exemplu, in lipsa unei prevederi contrare, obligatia de a plati dobanda este scadenta la acceasi data cu
obligatia de a restitui capitalul. Totusi, aceasta legatura de accesorietate este supletiva de vointa, iar
partile pot separa regimul juridic al celor doua drepturi, prin vointa lor. De regula (regula statistica si nu
juridica), imprumutatorul dintr-un imprumut cu dobanda va prevedea in contractul de imprumut ca
dobanzile sunt scadente inainte de scadenta restituirii capitalului. In alte cazuri, capitalul se restituie in
transe si cu prilejul fiecarei transe de restituire se plateste si dobanda aferenta capitalului folosit pana la
data acelei restituiri.
In privinta libertatii partilor de a stabili plata anticipata a dobanzii, art. 2170 NCC prevede ca
aceasta nu se poate efectua decat pe cel mult 6 luni. Dobanda incasata pe calea acestei plati anticipate
ramane insusita imprumutatorului, chiar daca in perioada corespunzatoare platii anticipate, rata dobanzii
scade. Acest efect rezulta din art. 7, teza a II-a din OG nr. 13/2011, potrivit caruia dobanda incasata prin
plati anticipate nu este supusa restituirii, indiferent de variatiile ulterioare.
Potrivit art. 2170, teza a II-a NCC, daca rata dobanzii nu este determinata, ci determinabila in
functie de anumiti factori si partile prevad plata anticipata a dobanzii, eventualele surplusuri sau deficite
care rezulta din caracterul anticipat sunt supuse compensarii de la o rata la alta, pe toata durata
imprumutului, cu exceptia ultimei rate, care ramane intotdeauna castigata in intregime de imprumutator.
Spre exemplu, in cazul unui credit primit de la banca, dobanda lunara este stabilita ca avand o
rata EURIBOR + 1. Aceasta dobanda se plateste anticipat. Prin ipoteza, EURIBOR variaza. Plata
anticipata a dobanzii se face in raport cu cotatia EURIBOR din ziua platii, cotatie diferita de EURIBOR
din luna ulterioara. Se va face o regularizare in plus sau minus in functie de evolutia EURIBOR pentru
intreaga luna ulterioara celei a platii. Aceasta este o ipoteza de dobanda determinabila.
In principiu, partile sunt libere sa stabileasca rata dobanzii lor prin contractul de imprumut. In
cazul in care partile nu au stabilit rata dobanzii prin contractul de imprumut, se va aplica dobanda legala,
ca dobanda remuneratorie. Ca regula (regula juridica), rata dobanzii legale remuneratorii este egala cu
rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Consiliul de administratie al BNR
stabileste periodic o rata a dobanzii rata de politica monetara, care este egala cu rata de referinta si care
se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
In prezent, rata dobanzii de referinta este de 5,25%.
In raporturile care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, adica in
raporturile care au loc intre particulari sau intre profesionisti fara scop lucrativ (institutiile publice,
fundatiile etc.), prin exceptie, rata dobanzii legale este mai mica si este rata dobanzii de referinta a BNR
diminuata cu 20%, asadar este de 4,2%.
Potrivit art. 2169 NCC, suma de bani imprumutata este purtatoare de dobanda din ziua in care a
fost remisa imprumutatului. Atat obligatia de a restitui capitalul imprumutat, cat si obligatia de a plati
dobanda sunt, in cazul imprumutului cu dobanda, obligatii banesti, cu exceptia dobanzii stabilita in alt
mod si, in consecinta, le vor fi aplicabile dispozitiile art. 1488 NCC.
In consecinta, debitorul se va libera de plata acestor obligatii prin remiterea catre creditor a
capitalului si a dobanzii. Aceasta remitere poate avea prin orice mijloc de plata acceptat, in functie de
obiceiul locului (tot mai adesea are loc prin transfer bancar, dar si prin cecuri, uneori). In cazul in care se
face prin cecuri, potrivit art. 1488, alin. 3 NCC, creditorul care accepta plata prin cec sau alt instrument
de plata este prezumat ca o face numai cu conditia ca acesta sa fie onorat (este vorba despre ipoteza in
care creditorul care a primit cecul ca instrument de plata se deplaseaza la unitatea emitenta pentru a primi
contravaloarea cecului; onorarea reprezinta remiterea de catre emitent a acelei sume de bani).
In principiu, dobanzile remuneratorii nu se capitalizeaza, in sensul ca nu se adauga la capital
pentru a produce impreuna cu acesta alte dobanzi remuneratorii. Totusi, potrivit art. 8, alin. 3 din
OG nr. 13/2011, partile pot prevedea capitalizarea dobanzilor remuneratorii. Capitalizarea dobanzii mai
poarta si denumirea de anatocism.
Dobanda remuneratorie nu se confunda cu dobanda penalizatoare. Spre deosebire de dobanzile
remuneratorii care, pe baza conventiei exprese a partilor se pot capitaliza, dobanzile penalizatoare nu se
pot capitaliza.
Dobanda penalizatoare reprezinta dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru
neindeplinirea obligatiei respective la scadenta. Aceasta definitie rezulta din art. 1, alin. 3 din
OG nr. 13/2011. Ca natura juridica, dobanda penalizatoare nu este fruct civil, ca si dobanda
remuneratorie, ci reprezinta daune moratorii pentru neexecutarea la timp a obligatiei banesti. De aceea, ii
sunt aplicabile dispozitiile art. 1535 NCC:
Daunele moratorii in cazul obligatiilor banesti
(1) In cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune
moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in
cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are
dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.
(2) Daca, inainte de scadenta, debitorul datora dobanzi mai mari decat dobanda legala, daunele
moratorii [dobanda penalizatoare] sunt datorate la nivelul aplicabil inainte de scadenta.
(3) Daca nu sunt datorate dobanzi moratorii mai mari decat dobanda legala, creditorul are
dreptul, in afara dobanzii legale, la daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului
suferit.
Din acest text rezulta ca dobanzile moratorii sau penalizatoare pot fi stabilite prin conventia
partilor, iar in lipsa unei asemenea conventii, sunt egale cu dobanda legala. Dobanda legala
penalizatoare este diferita de dobanda legala remuneratorie. Potrivit art. 3, alin. 2 din OG nr. 13/2011,
rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte
procentuale. Astfel, rata dobanzii legale penalizatoare este de 9,25% la momentul de fata.
Si aici se aplica dispozitiile art. 3, alin. 3 din OUG nr. 13/2011 pentru raporturile juridice ce nu
decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, rata dobanzii legale este diminuata cu 20%.
Astfel, rata dobanzii penalizatoare in raporturile dintre particulari si in cele dintre profesionisti fara scop
lucrativ este de 7,40%.
In cazul in care partile au prevazut o dobanda penalizatoare mai mare decat dobanda legala,
aceasta, in principiu, se poate aplica, dar consecinta va fi ca pe langa dobanda penalizatoare, creditorul
obligatiei banesti nu va putea pretinde repararea vreunui alt prejudiciu. Dimpotriva, daca dobanda
prevazuta de parti nu este mai mare decat dobanda legala sau daca acestea nu au prevazut nimic in legatura
cu dobanda penalizatoare, atunci creditorul este indreptatit sa recupereze, pe langa dobanzile moratorii,
daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit, potrivit art. 1535, alin. 3 NCC.