Sportul este activitatea de ntrecere constituita dintr-un ansamblu de

aciuni motrice difereniate pe ramuri de sport, desfurata intr-un cadru

instituionalizat sau independent, prin care se caut perfecionarea
posibilitilor morfo-funcionale si psihice, concretizate in performante
obinute in competiii, ca: record, depire proprie sau a partenerilor. Sportul
se clasifica in : sportul pt. Toi ; sportul de performanta ; sportul adaptat.
Caracteristica principala a sportului o reprezint competiia. Caracterul
competitiv al sportivului nu exclude valenele formative. O alta
caracteristica a sportului este reprezentata de faptul ca el este accesibil
numai celor cu aptitudini. Clasificri ale sportului: 1.in funcie de numrul
de competitori: sporturi pe echipe; sport individual; sporturi mixte. 2.in
funcie de perioada de an in care se desfoar: sporturi de sezon; sporturi
pentru tot anul calendaristic. 3.in funcie de includerea in J.O: sporturi
olimpice; sporturi neolimpice. 4.in funcie de sexul sportivilor: sporturi
feminine; sporturi masculine; sporturi pt. ambele sexe. 5.in funcie de
rspndire: sporturi naionale; sporturi internaionale. 6.in funcie de
caracteristicile sportului: sporturi anaerobe; aerobe; mixte.
Capacitatea motrica reprezint ansamblul posibilitilor motrice
naturale si dobndite pin care se pot realiza eforturi variate ca structura si
dozare. Factori care influeneaz capacitatea motrica: procese psihice;
procese biochimice; nivelul indicilor de dezvoltare fizica. Exista 2 tipuri de
capacitate motrica: 1.capacitate motrica generala formata din calitile
motrice de baza (fora, viteza, rezistenta, ndemnare); deprinderile si
priceperile de baza si utilitar aplicative. 2.capacitatea motrica specifica
formata din caliti motrice specifice ramurii de sport respective; deprinderi
si priceperi motrice specifice ramurii de sport respective.
Aptitudini motrice apar ca o rezultanta a interaciunii dispoziiilor
ereditare cu condiiile educative de formare a acestora si activitatea
subiectului. Aptitudinea este ereditate plus influenta mediului
(nvare+acionare+stimulare). In literatura psihologica de specialitate se
disting: aptit. Generale (inteligenta, memorie, atenie,etc.); aptit. Specifice
pentru domenii foarte precise (muzica, tehnica, sport). In cadrul aptit.
Sportive ntlnim: aptit. Sportive generale (simul orientrii, dorina de
ntrecere, coordonarea,etc.); aptit. Sportive specifice practicri unei ramuri
de sport. Performanta este determinata de numeroase aptit. Cum ar fi:
somatice (nlime, greutate); funcionale (tip de activitate nervoasa
superioara, capacitate vitala); biochimice (tip metabolism, capacitate de
refacere); general motrice (capacitatea de nvare, capacitatea de refacere

psihica); psiho-motrice (coordonare generala, echilibru, viteza de reacie,

schema corporala); motrice (viteza, fora, rezistenta, ndemnare); psihointelectuale (atenie, gndire, imaginaie); psiho-afective (echilibru afectiv,
rezistenta la stres); psiho-reglatorii voluionale (efort voluntar, perseverenta,
combativitate, rezistenta la durere).
Efort fizic efortul din antrenament reprezint procesul nvingerii
contiente, de ctre sportiv, a solicitrilor din pregtire pt. perfecionarea
fizica, pt. atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pt.
accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale cror rezultate produc, in
mod voit, modificri ale capacitii de performanta si adaptarea organelor si
sistemelor implicate. Clasificri ale efortului dup diveri factori: mrime:
uor (mic Fc sub 100 puls/min; moderat Fc sub 120 puls/min); greu (optim
Fc sub 140 puls/min; intens Fc sub 160 puls/min); sever (maximal Fc sub
180 puls/min; exhausiv Fc peste 180 puls/min); orientare efort anaerob,
efort aerob-anaerob, efort aerob; selectiva, complexa; de lecie, de
microciclu, de mezociclu; tip de efort: de antrenament, de concurs, specific,
nespecific.
Act motric reprezint faptul simplu de comportare realizat prin
muchii scheletici in vederea obinerii unui efect elementar de adaptare sau
de construire a unei aciuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se
bazeaz pe trei sisteme mari: informaional, reglator, efector.
Aciunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate
nct realizeaz un tot unitar in scopul rezolvrii unor sarcini imediate care
pot fi izolate sau nglobate in cadrul unei activitati motrice. Aciunile
motrice se cldesc pe acte motrice precise si automatizate. Dezvoltarea
aciunilor motrice se bazeaz pe: combinarea actelor motrice, exersarea si
coordonarea actelor motrice in condiii standard si apoi schimbtoare.
Aciunile motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma
deprinderilor motrice.
Activitatea motrica desemneaz ansamblul de aciuni motrice ncadrate
intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obinerii unui
efect complex de adaptare a organismului si de perfecionare a dinamismului
acestuia. Activitatea motrica releva forma de organizare, coninutul si
finalitile pe care le au de ndeplinit E.F.S.

Motricitatea definete totalitate actelor motrice realizate de om pt.

ntreinerea relaiilor sale cu mediul natural si social. Micarea nu se produce
separat ca act in sine, izolat de funciile psiho-intelectuale. Aciunea, chiar si
cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoatere.
Micarea, redusa la contraciile musculare care o produc sau la deplasrile in
spaiu care urmeaz, nu este dect o abstracie fizica sau mecanica.
Psihomotricitatea explica importanta motricitatii in dezvoltarea
somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica reprezint.
elementele fundamentale ale adaptrii sistemului. Dezvoltarea
psihomotricitii este un proces extrem de complex ce are ca factori
determinani predispoziiile si plasticitatea S.N.C (motenite genetic) si
educaia.
Performanta este un rezultat valoros individual sau colectiv, obinut
intr-o competiie, sportiva si exprimata in cifre absolute, dup sistemul
locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva
mai poate fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor
competiii oficiale, ca rezultat a unei capacitai multiplu determinate si
apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.
Capacitatea de performanta poate fi definita ca rezultatul interaciunii
operaionale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori
recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric.
Capacitatea de performanta este manifestarea complexa a disponibilitilor
individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in pct. locuri,
clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interaciunea
a patru factori: aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La acetia
se adaug si ali factori mai ndeprtai fr aciune direct, cum ar fi: religia,
tradiiile, etc.
Competiia sportiva este o forma de organizare a ntrecerii, intre
sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal compararea
performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative
stabilite anterior. Caracteristici ale competiiei: - sunt forme de organizare
stimulative pt. sportivi, ncununndu-le ntreaga activitate de pregtire. El
sunt puncte nodale ale ntregului proces de antrenament programat pe
termen lung; - competiia constituie mijloace de dezvoltare integrala a
capacitaii de performanta; - competiiile fac posibil schimbul de informaii
in numeroase direcii (antrenor, sportiv, adversar, public, media), motiv pt.

care sunt considerate ca adevrai factori de reglare si dezvoltare sociala; competiia se constituie ca pri componente ale vieii social-culturale; competiia la care participa sportivii de cel mai nalt nivel se constituie ca
factori economici, de profit pt. cei implicai.
Concepii moderne privind locul si rolul sportului in societate. Inelesul
termenului sport a aprut in contextul educaiei fizice promovate in colile
engleze, la sfritul sec. XIX. Thomas Arnold a lansat atunci teoria in care
desemna sportul, ca educaia realizata prin intermediul ntrecerii si
competiiei. Thomas A. definete sportul ca o competiie ludica, ce
determina cu certitudine plcere, dar mai presus de toate formarea morala
prin formarea corporala. Pedagogul Pierre de Cubertin (renovatorul J. O.
moderne) preia si dezvolta ideile formate de T. Arnold: pedagogia sportiva,
aa cum a neles-o T.A., este prghia cea mai buna si cea mai activa pe care
o pot utiliza educatorii din orice tara pt. a forma adolesceni cu un moral pe
msura fizicului. Termenii legai de domeniul sportului au devenit o zestre
comuna a tuturor naiunilor de unde rezulta includerea sportului in cadrul
culturii. Remarcam de asemenea faptul ca, dei iniial se poate vorbi despre
o forma de educaie fizica prin intermediul ntrecerii, treptat sportul s-a
delimitat ca o forma de activitate motrica aparte. Romnia adopta charta
europeana a sportului orientndu-se ctre civilizaia europeana a sportului,
care consta in urmtoarele: sportul trebuie sa devina un bun al tuturor;
sportul ca factor de cultura; sportul ca mijloc de dezvoltare umana; sportul
ca factor de ntrire a sntii. Cele mai importante aspecte din charta
europeana. A sportului sunt insa legate de obligativitatea guvernelor din
tarile semnatare de a asigura finanarea, dezvoltarea bazei materiale,
asigurarea resurselor umane, sprijinirea sportului de nalt nivel si cu
deosebire a celui practicat in timpul liber. Din ideile de mai sus remarcam ca
se produce o internaionalizare a concepiei despre sport, care are in centrul
sau omul, beneficiar pe linie biologica, psihica si sociala al activitii
sportive. Adugam contribuia substaniala la educaie, prin promovarea
codului eticii sportive, care consemneaz nu numai participarea la activitatea
sportiva intr-un mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care sa-i
deprind pe participani sa aprecieze si sa aplice principiile eticii.
Funciile sportului realizeaz o corespondenta intre practicarea
ramurilor de sport si efectul acesteia asupra subiecilor sau asupra vieii
sociale in ansamblul. Funcia denumete o anumit activitate aciune
comportament semnificative pt. un anumit sistem in sensul satisfacerii

cerinelor funcionale ale acestuia. Cele mai importante funcii ale sportului
sunt: 1 funcia competiionala (sau funcia de satisfacere a dorinei de
ntrecere); 2 funcia de maximalizare a performantei (sau funcia de
dezvoltare a capacitaii de performanta); 3 funcia conativ (funcia de
satisfacere a dorinei de micare, de aciune); 4 funcia de socializare
(integrare, afirmare sociala, comunicare, etc.); 5 funcia culturala; 6 funcia
economica.
Funcia competiionala Competiia este elementul definitoriu al
sportului, acesta fiind in msura a valorifica capacitatea de performanta a
individului prin comparaie cu alii sau cu sine. Sportul prin formele sale
este activitatea care ofer cele mai bune condiii pt. satisfacerea si stimularea
dorinei de ntrecere a oamenilor.
Funcia de maximalizare a performantei Sportul prin forma sa de
organizare antrenamentul sportiv ofer condiii de aplicare a unei
metodologii tiinifice de amplificare a capacitaii de performanta. Concursul
poate fi folosit pentru dezvoltarea capacitaii de performanta, dar si
antrenamentul poate fi organizat sub forma de concurs. Performanta aparine
fiinei umane (fiina bio-psiho-social-motric-cultural). Din aceste motive
sportul devine un factor cu influente multiple,, in ceea ce privete
dezvoltarea si manifestarea capacitaii de performanta.
Funcia conativ Micarea nseamn viata. Dorina de micare a omului
este naturala, in firea lucrurilor, este esena existentei sale. Micrile
efectuate iniial cu coordonarea si precizia redusa, ajung sa se perfecioneze
ctignd n amplitudine, semnificaie si eficienta, in general. Sportul este
cel care rafineaz micarea si transforma nevoia de micare in motivaie
interna, devenind o activitate care ofer satisfacii. Remarcam faptul c
sportul, prin reglementrile sale, face ca pulsiunile interne spre micare si
aciune sa nu fie opuse cognitivului ci sa se ncadreze in acestea. Este
evident ca succesul este in mare msura determinat de performanta motrica
individuala sau colectiva, insa activitatea psihica reglatoare determina ca
performanta sa fie bine pusa in valoare.
Funcia de socializare. Socializarea reprezint procesul social
fundamental prin care orice societate i proiecteaz, reproduce si realizeaz
prin conduite adecvate ale senzorilor si, modelul normativ si cultural.
Sportul, ca activitate colara, poseda atributele necesare pt. a realiza
integrarea sociala, astfel: - se desfasoara preponderent in grup, facilitnd

interaciunea intre indivizi; - prin coninutul si formele de organizare se

creeaz un mediu psiho-social care permite apariia si manifestarea tuturor
tipurilor de interaciune; - sportul implica din partea individului aciuni de
evaluare a propriei conduite si a conduitei altora, ceea ce contribuie in mare
msura la formarea imaginii de sine; - sportul de performanta implica in
etapele desfurrii lor aciuni de selecie cu scopul de a desemna pe cei mai
talentai si mai bine pregtii, pt. a participa mai departe la procesul de
antrenament sau la competiii. Aceti sportivi au si datoria de a reprezenta in
marile competiii gruprile sociale din care provin (club, tara). Aceasta
ndatorire este perceputa ca o onoare, statutul sportivului valorizndu-se, iar
conduita este animata de motivaii si sentimente superioare. Sportul
ndeplinete 2 funcii: formativa si de dezvoltare. Prima se refera la forma
unor deprinderi specifice ramurii de sport respective, dezvoltarea unor
capacitaii, transmiterea unor cunotiine, etc. in timp ce a doua presupune
relaii de grup, competente sociale. Sportul acioneaz in doua sensuri ale
socializrii, unul individual si altul de grup.
Funcia culturala. Domeniul sportului definete un univers al creaiilor
umane de natura umana, estetica, intelectuala, etc.; ce si gsete locul
cuvenit in ansamblul general al valorilor. Se poate vorbi despre valorile
sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale sau estetice. Printre acestea
enumerm: fair-play, vitalitatea, autodepirea, etc. In sport exista valori
estetice care privesc calitile si canoanele estetice proprii acestui tip de
activitate cum ar fi: o pasa spectaculoasa, o pirueta, etc. este vorba de o
estetica funcionala. In sport ntlnim si alte diferene si dimensiuni pe care
le putem aprecia ca estetice, prin impresiile pe care le provoac
spectatorului: frumosul, armonia, sublimul, etc. Frumuseea trita
kinestezic, tehnic, tactic i se adaug frumuseea plastica a corpului uman.
Sportul reprezint sursa de inspiraie pentru creatorii de arte plastice,
literatura, cinematografie, muzica, etc. Dezvoltarea culturii universale s-a
realizat si prin participarea culturii fizice.
Funcia economica. Sportul poate fi considerat ca aparinnd ariei
produciei de servicii, in ipostaza acestora de furnizor al serviciului numit
educaie. In domeniul sportului se pot vorbi de trei categorii de clieni: clieni primari (cei ce beneficiaz direct de efectele practicrii exerciiilor
fizice); - clieni secundari (prini, sponsori, etc.); - clieni teriari
(societatea). Practicarea ex. fizice, prin funcia lor biologica, contribuie la
meninerea si ntrirea strii de sntate. Acest lucru reprezint un real ctig
in bugetul fiecrei familii, dar si a societii in general. Sportul, mai ales cel

de performanta, reprezint o importanta zona de investiii. Efectele

economice ale sportului sunt apreciate, din punct de vedere temporal, ca
imediate (turism local, sunt vehiculate importante resurse financiare
provenite din drepturi de televiziune, sponsorizri, taxe de intrare, etc.) si
tardive (baze sportive, spatii de cazare, centre de presa, etc.). Industria
sportului este susinut si in acelai timp stimuleaz producia de
echipamente sportive, materiale si instalaii, aparatura electronica de
msurare si nregistrare, asistenta medicala, etc.
Subsisteme si forme de organizare a sportului se mpart in trei
categorii: 1 sportul pt. toi; 2 sportul adaptat; 3 sportul de performanta.
Sportul pt. toi sau sportul pt. timpul liber este unul din aspectele socialculturale ale societii si in acelai timp un factor al dezvoltrii acesteia.
Diversitatea aciunilor motrice ce pot fi practicate in cadrul sau, l fac
accesibil tuturor membrilor societii, indiferent de vrst, sex si aptitudini
motrice. Sportul pt. toi asigura fiecrui individ posibilitatea de autoinfluenare fizica si psihica, echilibrul optim al acestei sfere, starea de
sntate, satisfacerea nevoii de micare si participarea la viata sociala,
combate stresul, etc. Deoarece sportul pt. toi include activitati numeroase si
variate, va utiliza cele mai diferite mijloace, alegerea lor realizndu-se in
raport cu populaiile si condiiile economice si geografice, gradul si natura
civilizaiei, tradiiile culturale si sociale. Sportul pt. toi implica respectarea
anumitor imperative: 1 activitatea propusa iniial poate cdea pe plan
secundar, obiectivul principal al sportului fiind acela de a-l motiva pe individ
si de a-i crea nevoia de micare si de competiie; 2 participarea trebuie sa fie
continua pt. a obine efectele scontate; 3 trebuie respectate anumite prioriti
legate de caracteristicile de vrsta, sex, capacitai: - la copii sportul regleaz
creterea corporala si asigura dezvoltarea marilor funcii biologice, procese
si fenomene psihice cum sunt cele intelectuale, afective, volitive. la elevi
si studeni asigura dezvoltarea optima a organismului, o buna condiie fizica,
combate stresul si favorizeaz socializarea. la aduli si chiar vrstnici,
ncetinete degerescena psihica si fizica, creeaz o stare optimista. Sportul
pt. toi i are originea in sportul colar si universitar. In concluzie sportul pt.
toi se poate mprii n urmtoarele sectoare: - sport de ntreinere; - sport in
timpul liber; - sport in familie; - sport pt. oameni aflai in condiii speciale; sport pt. vrstnici.
Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care utilizeaz structuri
motrice, reguli specifice, condiii materiale si organizatorice modificate si
adecvate cerinelor proprii diferitelor tipuri de deficiente (nevoi speciale).

Sportul adaptat se mparte in doua categorii: - sport adaptat pt. terapie; sport adaptat pt. performanta. Obiectivele sportului adaptat in general sunt: maximizarea potenialului bio-motric existent; - facilitarea exprimrii
subiecilor deficieni conform propriilor abiliti i capaciti; - realizarea (in
mod implicit) unor efecte terapeutice sonoginetice (terapie colectiva,
recreaionala, sport-terapie, programe de sntate); - adaptarea activitii
sportive n scop recreativ; - realizarea unor imagini despre grup sau propria
persoana a unei ferme valorizri superioare a competentelor existente.
Organizare sportului adaptat este difereniata dup cum urmeaz: 1 activitati
sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, condiii organizatorice si
materiale de ramurile si probele sportive cunoscute. 2 activitiile sportive
care pstreaz structura si regulile obinuite dar beneficiaz de condiii
materiale care compenseaz intr-o anumita msura deficienta
competitorului. 3 activitati sportive la care participa att competitorii cu
deficiente cat si competitorii normali, competitorii cu deficiente avnd unele
faciliti regulamentare. 4 activitati sportive la care participa competitori cu
si fora deficiente: toi se supun unei modificri a probei sau a ramurii
sportive respective. 5 activitati sportive de tipul special olimpycs la care
participa exclusiv subieci cu deficiente de acelai tip si grad. In sportul
adaptat, funcie de obiectiv, se folosesc urmtoarele programe: 1 programe
de recuperare (exerciii si activitati specifice de corectare a deficientelor
corporale si de alta natura). 2 programe de dezvoltare (activitati
individualizate bazate pe nevoile specifice si care mbuntesc capacitatea
de micare, a fitness-ului si integrare socio-emoional).
Sportul de performanta cuprinde toate formele de activitati cu caracter
competiional, care reclama din partea individului o capacitate motrica
deosebita si aptitudini pt. obinerea de rezultate care depesc cu mult media.
Caracteristicile sportului de performanta sunt: - competiia severa si
permanenta (deoarece in acest domeniu selecia este permanenta si drastica);
- antrenament riguros (care necesita mai multe ore pe zi, care presupune o
munca intensa); - eliminarea celor mai puin puternici (competiiile fiind
rezervate din ce in ce mai mult unei elite sportive); - imperative financiare
(care l ndreapt spre cutarea spectacolului, prin aservirea acestuia unor
interese economice); - obiectivul major este victoria asupra altora. Aceste
caracteristici ale sportului de performanta au determinat unii specialiti sa
evidenieze: 1 sport de performanta si nalta performanta practicat de
amatori. 2 sport profesionist.

Motricitatea copiilor sugari avnd in vedere slaba dezvoltare a

sistemului nervos si capacitatea senzoriala redusa, o mare parte din reacii au
caracter reflex, micrile sunt grosiere; un stimul extern antreneaz
rspunsul nedifereniat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a
noului nscut se realizeaz printr-un consum energetic mare, ceea ce
determina si apariia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte
diverse, ncepnd cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si
invers, apoi cu trrea prin micri corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin
pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand susinut poziie din care
ncearc sa fac primii pai. In timpul micrilor de redresare a corpului, de
rotaie a trunchiului, si in timpul micrilor de deplasarea ce preced mersul a
tentativelor de aezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si
a extremitilor se va ntrii progresiv, pregtind meninerea poziiei bipede.
Progresele in structura micrilor sunt observate spre sfritul primului an,
astfel micrile apar evidente datorita inteniilor copilului de a se deplasa.
Dezvoltarea miscarilor are o direcie cefalo-descendent si se perfecioneaz
dup ce micrile de edere devin confortabile pt. copil.
Motricitatea la 1-3 ani ante-precolar Aceasta etapa este marcata in
continuare de o cretere bio-motric evident, o dezvoltare activa a
emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaz procesele de nvare, adaptare si
emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achiziioneaz
60% din experiena fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica
accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care
trebuinele copilului sunt satisfcute, inclusiv nevoia de micare. Lumea
obiectelor l fascineaz, deschide sertare, scoate obiecte, apas pe diverse
butoane, descoperind importanta minii. Imitaia are un rol important in
descoperirea anumitor micri reprezentnd o forma importanta de nvare
la aceasta vrst. Deprinderea motrica de baza care marcheaz debutul
acestei etape a ontogenezei este mersul. In nsuirea mersului identificam 3
etape: - la un an mersul iniial; - 2-3 ani mersul opional; - dup 7 ani mersul
adult. Alergarea reprezint o alta deprindere motrica ce capt o pondere din
ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar
primele ncercri de alergare, viteza crescnd progresiv de la 2m/s la 2 ani,
la 5m/s la 7 ani. In ceea ce privete aruncarea ca deprindere aceasta se
supune aceleiai dezvoltri ierarhice, caracteristica de nceput reprezentndo limitarea micrii din articulaia cotului. Odat cu nsuirea alergrii,
copilul i dezvolta si structurile premisa ale sriturii. Dup vrsta de 1 an
si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua
picioare. La vrsta de 3 ani copilul pregtete sritura, dar are dificulti in

realizarea acesteia (incapacitatea de a mpinge simultan cu ambele picioare,

torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui bra, aterizare
rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta aciune motrica care se
realizeaz la nceput, din stand si mai trziu din deplasare. Dup aceasta
succinta enumerare a principalelor aciuni, deprinderi motrice pe care anteprecolarul i le nsuete, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta
perioada, sub semnul creia sta ntreaga activitate a copilului. Jocul de
manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocup circa 90%
din timp avnd un coninut acional simplu si repetitiv.
Motricitatea 3-6 ani precolara etapa este numita vrsta de aur a
copilriei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrrii in mediul
grdiniei si a solicitrilor cognitive, comunicaionale si nu in ultimul rnd
motrice crora copilul le face fata. Dezvoltare fizica nregistreaz progrese
evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaz procesarea
informaiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu
predilecie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul
manualitii copilului (ambidextru, dreptaci sau stngaci). La 4-5 ani copilul
se joaca cu parteneri manifestnd preferine pt. jocuri de construcie, jocuri
de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vnztorul, medicul, etc.).
nevoia de micare si disponibilitatea pt. nvare, extrem de marcate la
aceasta vrsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situaii adecvate
prin care acesta i nsuete o baza larga de aciuni motrice. Alergarea se
caracterizeaz printr-o faza de propulsie care se mbuntete i prin
diminuarea forelor de frnare. Aruncarea cu un bra de deasupra umrului
capt amplitudine, ce se nsoete de o rotaie a centurii scapulare in plan
orizontal. La 5-6 ani fora aruncrii creste prin aciunea trunchiului care
nsoete micarea si care se finalizeaz printr-o flexie la nivelul bazinului.
In ceea ce privete sritura, copii i amelioreaz sriturile de tip stnga dreapta, dreapta - stnga i galopul. Lovirea mingi cu piciorul de ctre
precolari conduce la o proiecie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6
ani. La aceasta vrsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de
joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin
sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educaia motrica se realizeaz
deci prin principalele achiziii psiho-motorii fundamentale si anume
echilibrarea, locomoia si coordonrile vizual-motrice care nsoesc copilul
pana la vrsta colaritii.
Motricitatea la vrsta ante-pubertar 6-10/11 ani. n aceast perioad
creterea si dezvoltarea morfo-funcional a colarilor sunt mai rapide si in

general mai uniforme dect in etapele anterioare. Masa musculara se

dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce
favorizeaz, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulaii.
Activitile cognitive favorizeaz o dezvoltare intelectuala evidenta,
influenat si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj
funcional ce confer copilului o mare receptivitate in comparaie cu adulii.
Predominanta excitaiei corticale face ca stimuli externi sa produc reacii
motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba
inhibiie de difereniere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta,
capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitile de fixare a
miscarilor noi sunt reduse. In consecina, doar repetarea sistematica
integreaz si stabilizeaz structura noua in repertoriul motric al copilului.
Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie
are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare
mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaz printr-o
poziie de ateptare mai ampl, braele sunt semi-flexate, iar picioarele
deprtate. Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in
care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt.
a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecina un recul al cestui bra,
si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui. Sritura n
lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o aciune concentrata
a diferitelor segmente corporale in funcie de orientarea lor in spaiu si de
amplitudinea micrii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus
de fora fata de etapa de vrsta anterioara, este capabil sa realizeze o
impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a
forelor orizontale si verticale, o aciune coordonata a bratelor, etc., elemente
importante in executarea deprinderilor motrice de baza. Caracteristicile
psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie
exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale
coordonate grosier la nceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce
necesita o insusire precoce a tehnicii, copii si perfecioneaz chiar
repertoriul gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o
valorificare completa a capacitaii reale de efort si posibilitatii crescute de
progres.
Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii
pentru etapa pubertara o reprezint instruirea scolara in condiiile
diversificarii motivatiilor, a dezvoltrii personalitatii, mobilizarii
aptitudinilor si a ntregului potential bio-motric. Aceasta etapa se

caracterizeaz printr-un ritm accentuat al dezvoltrii somatice (in special

intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre
propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa.
Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar fora relativa nu
nregistreaz cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special
din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea
articulara nregistreaz valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti.
Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu
intotdeauna o stapaneste uor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in
realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita
motrica egala ci una marcata de discontinuitati, in care micrile sunt
insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema)
corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv,
reprezentnd atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in
reglarea aciunilor motrice. Etapa pubertara reprezint un interval optim pt.
invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum
si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare.
Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa
care unii autori o mpart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani;
adolescenta propriu-zisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este
legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa
dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub
tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea
tinerilor, dar ea se nuanteaza in funcie de interesele personale, de
curiozitatea individuala. Adolescentul si modifica perceptia de sine, inclusiv
schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele
transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate
de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale
perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul si evalueaza sansele
de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce privete performantele
motrice proprii. In ceea ce privete calitile motrice, acestea progreseaza (in
special la baieti), dei in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv.
La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul
liceal, ci reprezint o modalitate complexa de adaptare in situaii diverse, de
stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor
rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei
miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel,
putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un

efect de oglinda, sfera somatica o influeneaz pe cea spirituala, conferind

ntregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului.
Motricitatea in etapa tineretii vrsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta
etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de
vedere al comportamentului motric al individului, cu exceptia celor
angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul
activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului.
Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitai superioare
observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru,
coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin
rezultate de varf in competiiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in
funcie de gradul de implicare in activitiile motrice este urmatoarea: - tineri
sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii
inactive din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de micare care
practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt
placerea micrii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a
exerciiilor fizice. Acestor tipuri li se adaug, desigur sportivii de nalta
performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educaiei motrice la
aceasta etapa de vrsta conduce la urmtoarele finalitati: - capacitai
senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de
comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare
independenta a exercitiilor fizice; - socializare superioara.
Motricitatea la vrsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se mparte in 3
substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani).
Adulii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor,
echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o
curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de
suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva,
sensibilitatea tactila, nregistreaz usoare regresii, compensate de multe ori
prin experiena culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme
activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere
din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea
ce privete tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta vrsta trebuie
respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic
exerciii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea
de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezint obiective realiste pt.
aceasta etapa de vrsta; antrenamentul de fora-viteza trebuie limitat;

exercitiile de fora trebuie executate in zona de intensitate slab-moderata;

exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal funcia cardiorespiratorie sunt bine venite.
Motricitatea la vrsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a
performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 6065 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati
(efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea
varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita
schimbarilor morfo-funcionale, dintre care scaderea masei musculare,
degradarea capacitatilor senzoriale si creterea fragilitatii oaselor au un
impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca,
existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de
activitati fizice si imbunatatirea calitatii vieii la generatia a III-a. R. Manno
identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor
varstnice, dup cum urmeaz: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos,
eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor
degenerative si a principalelor funcii ale organismului); prevenirea
disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii
arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activitatile de
anduranta recomandate la aceasta etapa sunt: mers; plimbari in aer liber;
alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste
activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea
maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj,
handbal, fotbal, sriturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte
particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine
corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe
mai departe intr-un context de comunicare interpersonala.
Stadiile antrenamentului sportiv, particularitati in diferite ramuri de
sport. O privire de ansamblu asupra antrenamentului spurtiv reliefeaza cel
putin doua idei fundamentale: 1 antrenamentul este proces indelungat,
programat pe mai multi ani, condiie de baza pt. realizarea adaptrii de lunga
durata si dezvoltarea capacitaii de performanta; 2 existenta in cadrul acestei
pregatiri a mai multor stadii. Din punct de vedere didactic deosebib 3 forme
temporale de selectie: 1 selectia initiala. Consta in depistarea copiilor cu
aptitudini deosebite pt. practicarea unor ramuri de sport; se realizeaz la
varste diferite in funcie de particularitatile fiecarei ramuri de sport
corespunzatoare cu varstele la care se pot evidentia anumite aptitudini
(calitati). 2 selectia secundara. Are loc in jurul perioadei pubertare, cand are

loc stabilirea din punct de vedere biologic si psihic. 3 selectia finala, in care
opereaza cu prioritate performanta sportiva. Pregatirea de lunga durata a
sportivilor se desfasoara pe mai multe stadii determinate de caracteristicile
de vrsta si de disponibilitatile generale de adaptari a organismului dup
cum urmeaz: stadiul I corespunde selectiei initiale si pregatirii copiilor;
stadiul II corespunde selectiei secundare si pregatirii juniorilor; stadiul III
corespunde selectiei finale si pregatirii sportivilor consacrati. Pregatirea in
perspectiva a devenit o necesitate obiectiva, atat ca urmare a cerintei ca un
viitor sportiv de performanta are nevoie de o pregtire prealabila de 6-10 ani,
cat si ca urmare a faptului ca, de-a lungul acestui interval, instruirea trebuie
dirijata gradat, pe niveluri ascendente, de la un stadiu la altul.
Stadiul I antrenamentul sau pregatirea de baza orientata in funcie de
specificul ramurii de sport (A.B.O.). Stadiul I constituie etapa initiala a
pregatirii sportive avnd ca sarcina principala crearea premiselor generale pt.
dezvoltarea pe termen lung a capacitaii de performanta. Aceasta etapa
incepe imediat dup selectie, dureaza aproximativ 3 ani si se incheie inaintea
pubertatii. Obiectivul cel mai important al acestei etape este creterea
capaciattii de efort si dezvoltarea coordonarii fine a miscarilor legate de
initierea intehnica ramurii de sport. Sarcinile principale ale acestei etape
sunt: 1 dezvoltarea pe scara larga a capacitaii motrice a copiilor; 2
asigurarea unei dezvoltri fizice armonioase a copiilor simultan cu
influentarea treptata a dezvoltrii grupelor musculare frecvent solicitate in
ramura de sport respectiva; 3 dezvoltarea calitatiilor sau aptitudinilor
motrice; 4 initierea in nsuirea principalelor procede tehnice; 5 pregatirea
treptata a sportivilor pt. a participa la concursuri; 6 educarea
comportamentului civilizat in toate imprejurarile vieii sportive, a dragostei
pt. culorile clubului, a dorinei de afirmare sportiva; 7 programarea
antrenamentului in funcie de structura anului colar. 1 dezvoltarea pe scara
larga a capacitaii motrice a copiilor. Stapanirea unui sistem variat de
deprinderi si priceperi motrice constituie baza pregatirii. Prin repetari
corespunzatoare se poate forma o mare varietate de priceperi motrice de
baza. Mijloacele cele mai des folosite, pt. realizarea acestui obiectiv, sunt
urmtoarele grupuri de exerciii: jocuri dinamice (pt. dezvoltarea capacitaii
de alergare, de oprire brusca, schimbare a directiei cu usurinta, pt. stimularea
initiativei si imaginatiei, etc.). 2 asigurarea armonioasei dezvoltri fizice a
copiilor simultan cu influentarea treptata a dezvoltrii grupelor musculare
frecvent solicitate in ramura de sport respectiva. In atingerea cu succes a
acestei sarcini trebuie tinut cont de particularitatile cresterii si dezvoltrii
fizice caracteristice perioadelor de vrsta. Perioada de accelerare din timpul

pubertatii reprezint o problema deosebita. Puseul respectiv intervine intre

11-13 ani la fete si intre 13-15 ani la baieti, si se manifesta prin creterea
rapida a picioarelor (laba piciorului) si mainilor dect gambelor si
antebratelor, care se maturizeaza mai rapid dect coapsele si bratele (legea
cresterii centripete). In cazul in care exista concordanta intre vrsta
cronologica si cea biologica, creterea este normala. Stabilitatea tesuturilor
este proportionala cu viteza de cretere. Deci capacitatea aparatului osos,
cartilaginos, ligamentar de a suporta efort este limitat, deoarece nu are
rezistenta celui adult. In aceasta idee, trebuie evitate in pregtire volume si
intensitati mari la aceasta vrsta, si trebuie sa ne axam pe eforturi
submaximale diversificate care nu solicita unilateral aparatul locomotor.
Dezvoltarea fizica armonioasa presupune utilizarea exercitiilor care au o
influenta pozitiva asupra musculaturii ntregului corp. Ea este influentata
atat prin exercitiile analitice (orientate in directia dezvoltrii selective a
musculaturii trunchiului, membrelor superioare, inferioare si a
abdomeniului) cat si prin complexe de exerciii cu influenta globala.
Dezvoltarea armonioasa a musculaturii contribuie si la asigurarea tinutei
corecte a corpului. Pt. dezvoltarea grupelor musculare solicitate in ramura de
sport respectiva, trebuie programate exerciii care sa influenteze pozitiv
indicii muschilor extensori, rotatori, abductori, potrivit solocitarilor specifice
implicate de structura aciunilor tehnice si tactice. Insa acest gen de exerciii
nu trebuie folosit abuziv in dauna dezvoltrii armonioase a intregii
musculaturi. 3 dezvoltarea calitatilor sau aptitudinilor motrice. 1
antrenamentul de rezistenta. Din punctul de vedere al medicinii sportive,
antrenamentul de rezistenta este cel acre are, de departe cea mai mare
influenta asupra parametrilor de performanta. Consumul de oxigen/kg corp
este cel mai bun indicator al capacitaii de rezistenta. La copilul antrenat
aceasta atinge 60 ml/min/kg, pe cand la cei neantrenati valoarea este de 4048 ml/min/kg. Antrenamentul copiilor trebuie axat pe dezvoltarea rezistentei
generale (de baza) si nu pe rezistenta specifica. Mai trebuie relevate unele
aspecte importante in ceea ce privete antrenamentul de rezistenta: nu este
sanatos sa se aduca copii si adolescentii la limitele lor maxime de efort fizic
si psihic; nu trebuie mobilizate de timpuriu unele rezerve de performanta, de
care vor avea nevoie mai trziu, dup maturizarea organica. Principalele
metode de antrenare a rezistentei la copii si adolesceni sunt: eforturile
continue (uniforme, cu tempo la alergare); eforturile cu interval de scurta
durata. In schimb sunt contraindicate metoda repetarilor si metoda repetitiei.
2 antrenamentul de fora. Are un rol important in dezvoltarea capacitaii de
performanta a copiilor si in stimularea proceselor de cretere si dezvoltare
fizica. Aparatul de sustinere pasiv nu trebuie sa suporte interactiuni si

presiuni ridicate, dar in acelai timp stimuli administrati duc treptat la

adaptari in structura insasi a oaselor, si deci antrenarea se face in toate
etapele copilariei, dar cu atenie si in condiii dinamice, fora a solicita fora
maxima. In a doua faza a pubertatii/adolescenta se lucreaza cel mai bine pt.
dezvoltarea fortei. Recomandarile privind dezvoltarea fortei la copii si
juniori sunt urmtoarele: dup antrenamentele grele, cu componente de fora,
se vor acorda perioade de refacere suficiente; incarcaturile nu vor creste
brusc; evitarea eforturilor unilaterale (centrate asupra unei grupe de muschi);
evitarea antrenamentelor cu greutati deasupra capului in aceasta etapa
(greutatea propriului corp este cea mai indicata); evitarea eforturilor statice
de lunga durata. Baietii ajung la nivelul maxim al fortei intre 18-22 ani iar
fetele intre 15-17 ani. 3 antrenamentul de viteza. Are la baza disponibilitatile
genetice care influeneaz aceasta calitate foarte timpuriu, perioada in care
poate chiar sa se stabilizeze. Viteza maxima se atinge intre 18-20 ani (baieti)
si 15-17 ani (fete). Dup aceste varste viteza creste pe seama altor calitati
(fora, mobilitate, coordonare, etc.). Datorita cresterii capacitaii de
coordonare intre 5-7 ani, creste in mod deosebit viteza de deplasare. In
primul stadiu colar creste cel mai mult frecventa si viteza miscarilor (viteza
de executie); in al doilea stadiu colar se poate intensifica lucrul pt. viteza,
mai ales pt. viteza de reacie, capacitatea de accelerare si viteza
coordonare, dar nu inspre viteza in regim de rezistenta. In prima parte a
pubertatii si in adolescenta se realizeaz castiguri importante in viteza si se
poate lucra mai mult pt. fora viteza. Principalele metode de antrenament
sunt: repetarile si intervalele scurte cu preocuparea de a se solicita eforturile
alactacide. 4 antrenamentul supletei si mobilitatii. Este determinat de
variatiile cauzate de procesele de cretere si dezvoltare fizica. In timpul
primului stadiu colar mobilitatea coloanei este maxima in schimb
departarea picioarelor din articulatiile coxo-femurale si extensia dorsala a
articulatiei scapulo-humerale sunt reduse. In consecinta se va lucra pt.
acestea. Intensificarea antrenamentelor de mobilitate se va realiza in al
doilea stadiu colar, deoarece mai trziu va fi foarte greu sa mai castige
mobilitate, ci mai mult meninerea nivelului dobandit. 5 antrenamenrul
coordonarii. Constituie un punct nodal all pregatirii copiilor si juniorilor. Pt.
coordonare nu se lucreaza niciodata prea devreme sau prea mult. Totusi
coordonarea cunoaste unele momente de dezvoltare, pe componente, care se
situeaza intre 7-14 ani. De pilda, coordonarea sub presiune temporala (simul
ritmului si al tempoului) se dezvolta foarte bine intre 7-9 ani, pe cand
capacitatea de orientare sptiala se imbunatateste spre 12-14 ani. Pt.
dezvoltarea coordonarii se va lucra la orice lecie, in orice condiii motrice si
cu cele mai diferite mijloace. In final, se aprecieaza ca pregatirea copiilor si

a adolescentilor nu reprezint pregatirea seniorilor la scara redusa, ci are la

baza o conceptie originala determinata de particularitatile dezvoltrii
morfologice, funcionale, motrice si psihice. 4 initierea in nsuirea
principalelor procedee tehnice. Pt. realizarea acestei sarcini, antrnorul
trebuie sa fie exigent, pt. executia corecta a tuturor exercitiilor orientate spre
nsuirea mecanismului de baza al principalelor procedee tehnice. In acest
scop in afara repetarii procedeelor tehnice propriu-zise, sunt programate si
exerciii ajutatoare (de coordonare) pt. nsuirea structurii procedeelor
respective. Trebuie acordata o atenie planificarii invatarii, si anume, intr-un
timp scurt un nr. limitat de procedee tehnice. La vrsta primului stadiu colar
(6-7 ani pana la 10 ani) caracteristicile psiho-fizice sunt favorabile pt.
invatarea deprinderilor motrice. Al doilea stadiu colar (10 ani - pubertate)
reprezint vrsta cea mai buna pt. invatare. Armonia si proportia corporala
permit copiilor dobandirea unei agilitati deosebirta si este posibila invatarea
unor tehnici cu grad mare de dificultate. Este necesar sa se constituie
complexe de deprinderi tehnice foarte precise (fora greseli). Ca orientare
metodica, trebuie retinut ca, in perioada de instalare a pubertatii, trebuie
lucrat prioritar asupra capacitailor conditionale dup care se va urmarii
stabilizarea si dezvoltarea progresiva a coordonarii. Nivelul intelectual mai
ridicat face posibila invatarea unor complexe prin intelegerea raporturilor
cauzale. Problematizarea si mai ales constientizarea constituie preocupari de
baza ale antrenorului in antrenamenta si competiii. Adolescenta trebuie
privita ca cea mai privilegiata perioada pt. perfecionarea tehnicii si
dezvoltarea tuturor capacitatilor motrice specifice, deoarece este favorizata
de echilibrul organic, proportiile corpului si stabilizarea psihica. In
concluzie, trebuie spus ca in faza pubertara se lucreaza prioritar pt.
coordonare si marirea bagajului tehnic, iar in pubertate pt. dezvoltarea
calitatilor motrice. 5 pregatirea treptata a sportivilor pt. a participa la
concursuri. Obisnuinta participarii la concursuri, inca din primul stadiu al
antrenamentului sportiv este o componenta de baza al instruirii copiilor.
Programarea concursurilor se face in funcie de progresul obinut in procesul
instruirii, iar scopul fundamental nu consta in obtinerea unor rezultate
maxime, ci in obisnuirea treptata a copiilor cu disciplina competiionala,
cunoasterea regulamentului, emotiile concursului etc. Pregatirea pt.
participarea la concurs este inclusa chiar in lectiile curente de antrenament,
in care sunt larg folosite jocurile bilaterale, intrecerile intre grupe, exersarile
tehnico-tactice apropiate sau analoage ritmului de concurs etc. Un loc foarte
important pt. obisnuirea copiilor cu rigorile concursului l ocupa organizarea
pe plan local a unui sistem competitional continuu, esalonat de-a lungul
ntregului an, bazat pe structura anului colar. 6 educarea coportamentului

civilizat in toate imprejurarile vieii sportive, a dragostei pt. culorile

clubului, a dorinei de afirmare sportiva. Odata intrat in sport, copilul se afla
in fata unui nou mediu social, diferit prin normativele de activitate, exigente
diverse, etc., fata de cel cunoscut lui in familie si in scoala. De aici si
responsabilitatea sociala a antrenorului de a-i ajuta, cu grija, sa-si insuseasca
o conduita elevata, sa respecte orarul antrenamentelor, colegii de grupa,
adversarii, arbitrii, etc. Fora indoiala, activitatea sportiva este presarata si cu
multe asperitati, deoarece rezultatele nu sunt dect consecinta unei munci
indarjite, a unei permanente dorinte de autodepasire si in aceste condiii,
cerintele in cauza, trebuie atent explicate, tinandu-se seama si de nivelul
intelegerii lor la varste fragede. 7 programarea antrenamentului in funcie de
structura anulu colar. Programarea antrenamentului se va realiza in funcie
de structura anului colar si particularitatile ramurii de sport, condiiile
climaterice care pot determina succesiunea continutului pregatirii. Se
considera ca programarea antrenamentului de baza orientat cuprinde in linii
mari o structura de 4 etape (aproximativ 6-8 saptamani fiecare etapa):
ETAPA I sau a dezvoltrii coordonarii generale, a rezistentei generale (de
baza) si a rezistentei in regim de fora, dezvoltarea mobilitatii; ETAPA II sau
invatarii (initierii) tehnici si a altor aciuni motrice cu succesiunile
respective; ETAPA III a dezvoltrii capacitatilor coordinative, a vitezei si
fortei in regim de viteza; ETAPA IV a folosirii elementelor tehnice in
cadrul unor combinatii tactice, in condiii de ntrecere, invatarea tacticii
elementare. In aceste condiii, structura antrenamentului de baza orientat este
determinata de coninutul acestor etape si nu de calendarul competitional,
cum se procedeaza la alta nivele de antrenament. Mentionez ca jocurile si
concursurile fac parte organica din structura unui macrociclu (an de
pregatire). Stabilirea viitoarei specializari sportive. Repartizarea sportivilor
in grupe cu o componenta constanta si organizarea instruirii lor sistematice
favorizeaz ridicarea gradului de pregtire, precum si posibilitatea testarii
inclinatiilor acestora pt. pregatirea sportului de performanta, a aptitudinilor
speciale solicitate de diferite posturi ale unei echipe, de anumite probe
sportive etc. cu alte cuvinte, in finalul acestui stadiu al antrenamentului se
creaza premisele necesare relativei stabilizari a specializarii. Aceasta noua
treapta a pregatirii este favorizata si de faptul ca in majoritatea ramurilor de
sport ea coincide cu perioada de ncheiere a pubertatii.
Stadiul II antrenamentul specializa sau specializarea timpurie intr-o
ramura de sport (A.S.T.). acest stadiu mai este denumit se de dezvoltare sau
antrenament constructiv, avnd drept scop inceperea specializarii,
dezvoltarea capacitaii de efort, formarea capacitaii de coordonare fina a

miscarilor specifice ramurii de sport, dezvoltarea capacitaii tehnico-tactice,

dezvoltarea fortei in regim de viteza si vitezei, la care adaugam obiectivele
pe plan psihologic, cum sunt: dezvoltarea proceselor cognitive, echilibrul
afectiv si dezvoltarea unui sistem motivational corect. Stadiul II dureaza
aproximativ 3 ani si este strans legat de stadiul I, din care de altfel, decurge.
Exista deosebiri intre ramurile de sport in care se face selectia la varste
diferite. Astfel in ramurile de sport in care selectia se face timpuriu, stadiul I
este mai bine conturat (inot patinaj, schi), initierea impletindu-se cu alte
obiective privind dezvoltarea capacitaii de performanta. La aceste sporturi
selectia are loc la 6-7 ani, fata de altele in cadrul crora stadiul I este mai
scurt si vrsta de selectie mai avansata, 10-11 ani la jocuri sportive, 14 ani
box, lupte sau 16 ani canotaj fete. In majoritatea ramurilor de sport acest
stadiu incepe odata cu instalarea pubertatii, ale carei efecte modifica profund
structura morfo-functionala si psihica. Ca succesiune de abordare se
recomanda urmtoarele etape: dezvoltarea capacitatilor conditionate ce
asigura randamentul in ramura de sport respectiva, mai ales a capacitaii de
efort fundamentata pe rezistenta de baza si rezistenta de fora; dezvoltarea in
continuare a capacitatilor care favorizeaz perfecionarea tehnicii si largirea
repertoriului tactic; consolidarea deprinderilor tehnico-tactice (elemente si
procedee tehnice si aciuni tehnico-tactice); dezvoltarea vitezei, a fortei in
regim de viteza si tehnica; formarea complexului de factori ce determina
performanta. Acest model se aplica diferentiat de la o ramura de sport la alta
in funcie de specificul acesteia. In jocurile sportive sistemul de desfasurare
a competitiilor influeneaz decisiv modul de abordare a antrenamentului. In
jocurile sportive, sporturi de fora-viteza, sporturi tehnice, abordarea
simultana, complexa, ocupa etape mai lungi de pregtire prin efectuarea
lectiilor in condiii analoage competitiilor. In antrenamentul din acest stadiu
ideea fundamentala este reprezentata de unitatea dintre coninutul
antrenamentului si competiie. Este foarte important, ca sistemele
competitionale elaborate de factorii de decizie sa fie adecvate cerinelor
tiinifice de dezvoltare a capacitaii de performanta. Argumentele principale
ale acestui deziderat sunt: pregatirea in perspectiva a acestei categorii de
sportivi va viza in principal dezvoltarea capacitaii de performanta. Trebuie
evitata cu orice pret fortarea pregatirii pt. obtinerea cu orice pret a unor
rezultate notabile la varste fragede, desii desfasurarea lectiilor sub forma de
concurs si participarea la competiii constituie mijloacele si metodele cele
mai frecvent utilizate; competiiile trebuie organizate in concordanta cu
vrsta subiecilor, scotand in relief caracteristicile de viteza si baza
coordinativa a tehnicii; competiia trebuie sa indeplineasca funciile de
educaie si de motivatie. Obiectivele stadiului II sunt: 1 continuarea

influentarii dezvoltrii indicilor morfologici ai organismului; 2 dezvoltarea

in continuare, a calitatilor motrice, si totodata, impletirea mai stransa a
acestora cu cerintele specifice ramurii de sport respective; 3 largirea
continutului aciunilor tehnico-tactice si includerea in aceasta componenta a
antrenamentului a celor mai recente si eficiente cuceriri pe plan mondial; 4
dezvoltarea unei aprofundate gandiri tactice; 5 organizarea instruirii prin
folosirea frecventa a exercitiilor stimulative; 6 cultivarea trasaturilor
comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect
integrat social. 1 continuarea influentarii dezvoltrii indicilor morfologici ai
organismului. In scopul dezvoltrii calitative a musculaturii corpului
(multilateral cat si in concordanta cu cerintele specializarii), antrenorul
programeaza dezvoltarea principalelor lanturi si grupe musculare solicitate
in executiile tehnice, precum si a mobilitatii si stabilitatii articulatiilor
respective. Exercitiile utilizate pot avea atat un caracter analitic, cat si
cumulativ, pt. cel din urma folosindu-se complexe ce solicita intr-o anumita
succesiune principalele grupe musculare si articulatii. Se va actiona
sistematic asupra capacitaii de contractare si detensionare a musculaturii,
care va face posibil un consum redus de energie. Un alt aspect este cel legat
de pastrarea unui echilibru intre dezvoltarea musculaturii si capacitatea
ligamentelor si articulatiilor de a face fata fortei de contractie, de solicitare
in general. 2 dezvoltarea, in continuare, a calitatilor motrice si totodata,
impletirea mai stransa a acestora cu cerintele specifice respectivei ramuri de
sport. In concordanta cu cerintele specializarii, antrenorul insista asupra
dezvoltrii difereniate a calitatilor motrice, subordonandu-le continutului
aciunilor tehnico-tactice, aa cum sunt solicitate acestea in condiii de
concurs si cum le conditioneaza dezvoltarea morfo-functionala. Cu toata
aceasta alunecare a dezvoltrii calitatilor motrice spre exigentele
specializarii, nu trebuie ignorate mijloacele care dezvolta capacitatea de
efort. Capacitatea de efort constituie un obiectiv permanent in acest stadiu,
prin creterea continua a cerinelor efortului, nu trebuie sa scada interesul pt.
rezistenta generala dei specificitatea detine o mare pondere si nici pt.
capacitatile coordinative, care asigura finetea micrii. 3 largirea
continutului pregatirii tehnice si includerea in aceasta componenta a
antrenamentului a celor mai recente cuceriri pe plan mondial. Acest obiectiv
este inclus si la copii, dar in pregatirea tinerilor consacrati el se amplifica,
constituind o cerinta fundamentala, aceasta cu atat mai mult cu cat in stagiul
premergator, in multe sporturi, nu pot fi insusite toate procedeele tehnice
proprii specializarilor respective si, de asemenea perfecionarea puternica a
altor procedee constituie o preocupare de prim ordin, deoarece aceasta este
chezasia obinerii in viitor a maiestriei sportive. In acest sens efectuarea

corecta a actelor motrice programate de antrenor are o insemnatate metodica

importanta, intrucat numai in acest fel pot fi executate executii rationale,
economice si obtinerea maiestriei sportive la momentul oportun.
Cuprinderea in pregatirea juniorilor a celor mai noi si eficiente executii
aparute pe plan mondial are o importanta hotaratoare pt. optimizarea
randamentului in pregatirea seniorilor, datorita stereotipurilor consolidate in
activitatea lor indelungata. In schimb, la juniori, orice intarziere a orientrii
pe acest fagas, al pregatirii tehnice duce inevitabil la scaderea randamentului
de perspectiva a sportivilor juniori, intrucat ei vor practica sportul respectiv
la un nivel de cerinte depasit. In ansamblul pregatirii tehnice se va acorda o
atenie deosebita valorificarii optime a anumitor inclinatii ale tinerilor
respectivi. La vrsta junioratului se contureaza tot mai clar predilectia
sportivilor pt. anumite executii tehnice sau aciuni tactice, ori acestea trebuie
atent cultivate, pt. a le asigura cea mai nalta productivitate. 4 dezvoltarea
unei aprofundate gandiri tactice. Posibilitatea dezvoltrii gandirii tactice este
favorizata de faptul ca la vrsta junioratului se dezvolta capacitatea de
generalizare a tinerilor, ca si spiritul de initiativa, dorinta de afirmare si in
acelai timp, posibilitatea de autodepasire, condiii importante pt. realizarea
la un nivel superior a pregatirii tactice. Necesitatea accentuarii dezvoltrii
gandirii tactice este determinata si de faptul ca in acest stadiu al
antrenamentului creste substantial nr. concursurilor. 5 organizarea instruirii
prin folosirea frecventa a exercitiilor stimulative. Includerea acestor genuri
de exerciii in organizarea instruirii juniorilor este cu atat mai bine venita, cu
cat creaza un climat de buna dispozitie, de permanenta emulatie. Exercitiile
interesante, noi, sunt alternate cu cele care implica o concentrare relativ
indelungata a atentiei, care tot datorita predominantei excitatiei asupra
inhibitiei, nu poate fi mentinuta prea mult timp. Amplificarea locurilor
jocurilor, a exercitiilor interesante, a intrecerilor, nu trebuie sa devina un
scop in sine, forma si coninutul lor trebuind sa raspunda intotdeauna unor
cerinte practice bine determinate. 6 cultivarea trasaturilor comportamentale
de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect integrat social.
Creterea nr. competitiilor implica responsabilitati sporite si pe plan psihic,
ceea ce face necesara si cultivarea la nivelul juniorilor a combativitatii si
daruirii de sine, a corectitudinii fata de adversari si coechipieri, a respectarii
neabatute a deciziilor arbitrilor, a sentimentului de patriotism. Concomitent
cu aceste trasaturi, determinante pt. obtinerea performantelor superioare, se
impune si educarea juniorilor in spiritul dragostei fata de munca, al
responsabilitatii depline pt. pregatirea lor profesionala, al comportamentului
civic elevat in toate imprejurarile vieii sociale.

Stadiul III Antrenamentul de specializare aprofundata si orientare spre

nalta performanta (A.S.A.O.I.P.). acest stadiu al antrenamentului sportiv
asigura trecerea, dup specializarea timpurie, la stadiul de antrenament de
mare performanta si atingerea valorilor de consacrare pe plan mondial. In
acest stadiu, volumele si intensitatile de antrenament cresc considerabil in
paralel cu intensificarea activitatii competitionale. Programarea si
planificarea antrenamentului capata profilul determinat de activitatea
competiionala de performanta si ca urmare, periodizarea si ciclizarea
antrenamentului vor fi realizate, in primul rnd, dup profilul calendarului
competitional si apoi dup principiile obinerii formei sportive la
concursurile de obiectiv. Acest stadiu are durate diferite, de la o ramura de
sport la alta (1-2 ani) si cuprinde acei sportivi cu perspectiva de a devenii
profesionisti (la ramura de sport in care aceasta forma este legiferata) sau de
a se consacra pe plan international. Consacrarea consta in realizarea unor
performante care ii dau dreptul sportivului de a fi inclus in loturile naionale
facandu-se remarcat si pe plan international, cu alte cuvinte, se pun
premisele obinerii unor performante de mare valoare intr-o perspectiva
apropiata. In acest stadiu sarcinile principale sunt: aprofundarea specializarii
din punct de vedere tehnico-tactic si al efortului necesar realizarii
performantei; creterea ponderii pregatirii integrale prin folosirea
mijloacelor cu caracter competitional; volume si intensitati mari de lucru se
asigura cu prioritate prin intermediul acestei grupe de mijloace; asigurarea
pregatirii multilaterale (de baza) in perioadele consacrate pt. aceasta, cu
scopul fundamentarii in continuare si creerii premiselor dezvoltrii
capacitaii de efort ulterioare; periodizarea antrenamentului trebuie sa vizeze
cu precizi cotele de cretere a acpacitatii de performanta; asigurarea refacerii
capacitaii de efort dup toate structurile antrenamentului (lectii, micro si
mezocicluri); dezvoltarea motivatiei implicate, pe de o parte, in sustinerea
efortului de antrenament ridicat, si pe de alta parte, ceruta de activitatea
competiionala de mare solicitare; dezvoltarea capacitaii creative si a
spontaneitatii pt. rezolvarea situatiilor problematice care se ivesc in
concursuri; asigurarea intelegerii de ctre sportiv a ratiunii programarii si
planificarii antrenamentului.
Sadiul IV Antrenamentul de mare performanta (A.M.P.). reprezint
ultima etapa de fructificare a pregatirii pe termen lung. In cadrul acestuia
coninutul si structura antrenamentului sunt orientate spre atingerea
performantei sportive maxime. Planificarea antrenamentului este
individualizata, mergandu-se pe aceasta chiar si in sporturile de echipa unde
capata forme speciale. La baza ntregului proces de planificare sta calendarul

competitional si realizarea formei sportive maxime la cea mai importanta

competiie sau la seria de competiii ce va participa. Sarcinile principale ale
A.M.P. sunt: stabilirea de catrea sportivi impreuna cu antrenorul si ali
factori de raspundere a obiectivelor de performanta si a conditiilor necesare
realizarii acestora; creterea capacitaii de performanta la nivel maxim in
cadrul fiecrui microciclu; amplificarea la un nivel ridicat a complexitatii
efortului prin utilizarea cu prioritate a mijloacelor competitionale;
dezvoltarea rezistentei la stresul determinat de antrenament, competiii si
mass-media prin folosirea unor mijloace eficiente de refacere fizica si
psihica (psihoterapie, psihoreglare, mijloace farmacologice); clarificarea si
intelegerea raporturilor contractuale, eventual prin angajarea unor specialiti
in domeniu; formarea unei atitudini corespunzatoare statutului de vedeta.
A.M.P. se adreseaza aportivilor care in cele mai dese cazuri sunt non-amatori
(profesionisti). Sportivul profesionist preia in mare msura responsabilitatile
propriei pregatiri avnd in vedere ca practicarea sportului ii asigura sursele
necesare existentei.
Forma sportiva condiie fundamentala in obtinerea performantei. Ea
reprezint o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune
performante, realizate in concursurile principale. Starea de forma sportiva
este caracterizata de un complex de factori obiectivi si subiectivi de natura
motrica, biologica si psihica. Factorii cei mai importanti sunt: factorii
obiectivi (starea de sntate; rezultatele obinute in concursuri; rezultatele
obinute la probele de control; valorile indicilor functionali {bazali in efort si
dup efort dinamica revenirii}); factorii subiectivi (nivelul proceselor si
fenomenelor psihice; dorinta de antrenament si de concurs; capacitatea de
refacere buna {somn odihnitor, reactivitate optima, sustinatoare de efort}).
De forma sportiva se poate vorbi la toate nivelele de pregtire, ncepnd de
la copii si pana la sportivii de nalta performanta, cu precizarea ca forma
sportiva are un caracter ascendent, determinat de procesele de maturizare,
nivelul aptitudinilor sportive, de stagiul de pregtire, etc. La sportivii de
nalta performanta este mai stabila dect la sportivii incepatori si de
asemenea este mai indelungata perioada de mentinere la un nivel superior. O
alta definitorie a formei sportive este stransa corelatie cu calendarul
competitional in sensul ca valoarea maxima trebuie atinsa si valorificata in
concursurile cele mai importante, ce duce la realizarea celor mai bune
performante. Din cauza stresului, sportivul nu poate mentine forma sportiva
perioade indelungate si va fi orientata spre cele mai importamte concursuri,
in care se va ajunge la varfuri de forma. Caracteristica principala a formei
sportive este data de caracterul fazic al acesteia: de obtinere; de valorificare

in concursuri importante; de pierdere sau de ieire treptata din forma.

Caracterul fazic al formei sportive ii corespund cele trei perioade ale unui
macrociclu: perioada pregatitoare (faza de obtinere); perioada
competiionala (faza de valorificare); perioada de tranzitie (faza de scoatere
organizata din forma si refacerea capacitaii de efort). Obiectivele coninutul
si durata perioadei pregatitoare. Perioada pregatitoare este unitatea
structurala cu ponderea cea mai mare in cadrul macrociclului
antrenamentului deoarece in timpul ei se pun bazele funcionale ale viitoarei
performante. Perioada pregatitoare se mparte in 2 etape: etapa de pregtire
generala; etapa de pregtire specifica. Etapa de pregtire generala are ca
obiective principale: creterea capacitaii funcionale a organismului; o
dezvoltare multilaterala a calitatilor motrice si completarea fondului de
priceperi si deprinderi motrice. Caracteristica efortului in aceasta perioada
este data de marirea treptata a volumului de efort, fapt necesar pt. asigurarea
stabilitatii viitoarei forme sportive. Intensitatea creste atat cat sa nu
stanjeneasca creterea volumului. Etapa de pregtire specifica
(precompetitionala) are ca obiectiv instalarea formei sportive prin:
dezvoltarea starii de antrenament specific; dezvoltarea calitatilor motrice
complexe specifice ramurii de sport; perfecionarea pregatirii tehnico-tactice
(in special structurile folosite in concurs); concursul (in finalul acestei etape)
intra in componenta acesteia ca unul dintre cele mai importante mijloace.
Intensificarea efortului creste treptat prin renuntarea la exercitiile cu caracter
general, acestea fiind inlocuite de cele cu caracter specific. In aceasta etapa
se folosesc cat mai des microciclurile de mare intensitate formate din 3-6
lectii de intensitati maximale si submaximale, dar si lectii de descarcare sau
refacere. Durata perioadei pregatitoare variaza in funcie de nivelul de
pregtire al sportivilor: durata calendarului competitional; nr. de
macrocicluri pe un an. La copii poate dura intre 3-6 luni, in timp ce la
avansatii de inlta performanta 1-2 luni. In macrocicluri perioada pregatitoare
se intinde intre 5-6 luni, iar in cazul periodizarii din bicicluri de 2-3 luni. O
biectivele, coninutul si durata perioadei competitionale. In fuctie de
obiectivul principal al acestei etape, care este mentinere formei sportive, se
urmaresc in coninutul antrenamentului urmtoarele sarcini: perfecionare in
continuare a capacitaii de adaptare a organismului la eforturi specifice
impuse de concursuri; perfecionarea pregatirii integrale de concurs;
stimularea larga a initiativei si a capacitaii creatoare; dezvoltarea gandirii
tactice si a pregatirii psihologice de concurs. In aceasta perioada pregatirea
fizica este orientata in directia pregatirii funcionale sau altfel spus in
directia dezvoltrii capacitaii de efort maxim cu caracter specific. Pregatirea
tehnico-tactica este astfel orientata incat ssa asigure o activitate

competiionala susinuta si aproape de perfectiune. Dup obtinerea formei

sportive, concursul devine mijlocul si metoda esentiala pt. perfecionare. Din
toate concursurile la care participa sportivul in perioada competiionala
majoritatea au un caracter de pregtire si verificare, utilizate pt. apropiere si
acomodarea cu concursul de baza. In sporturile de lupta se foloseste un
sistem competitional care contine 5-6 concursuri de importanta maxima
anual. De mare importanta este modul de organizare a lectiilor concurs,
mai ales atunci cand se folosesc sparing-parteneri, deoarece este posibila
solicitarea maxima a liderilor respectivi, chiar mai mare dect la
concursurile oficiale. In Judo depilda, sunt planificate 5-6 intalniri pe zi si
intr-o lecie se pot planifica 5-7 serii de lupta cu caracter de concurs.
Formatiunea structurala de baza o reprezint mezociclul competitional, care
include microciclul de apropiere, concursul si microciclul de descarcare
post-competitional. In cazul in care perioada competiionala este mai lunga
de 4-6 luni, in afara mezociclului competitional se planifica mezocicluri
intermediare. Atat mezociclurile competitionale cat si cele intermediare, intro msura mai mare sau mai mica sunt modelate dup concursurile
importante la care urmeaz sa participe. Obiectivele, coninutul si durata
perioadei de tranzitie. Aceasta perioada trebuie sa asigure legatura dintre 2
macrocicluri concomitent cu asigurarea fazei de supracompensare pt. faza
urmatoare de efort. Obiectivul fundamental al perioadei de tranzitie l
constituie asigurarea odihnei active. In aceasta perioada nu se intrerupe
efortul, ci se mentine un anumit grad de antrenament garantandu-se
adaptarea cursiva la macrociclul urmator. In perioada de tranzitie se folosesc
numeroase exerciii, de regula din alte ramuri de sport, cu un caracter
atragator si interesant (jocuri sportive, inot, excursii, etc.) asociate cu aciuni
culturale educative si distractive. Aceasta perioada nu are o durata precisa,
variind de la 5-6 saptamani (la copii) pana la 1-2 saptamani (sportivi
consacrati).
Invatarea motrica, definitie, tipologie, etapele formarii deprinderilor
motrice. Invatarea motrica nsoete omul de la nastere, din stadiul iniial al
dezvoltrii sale, ca reacie motrica naturala inascuta, activata de stimuli de
mediu. Invatarea motrica este definita ca un set de procese asociate exersarii
si experientei care conduc la schimbari relativ permanente in conduita
motrica. Aa cum este clasificata invatarea, in general, si invatarea motrica,
la randul sau se clasifica in: invatarea senzorio-motrica (perceptiv-motrica)
care consta in modificarea conduitei ca adaptare a unui raspuns performant
la condiii noi ce impun precizie mai mare sau finete a raspunsului
preexistent; invatarea motrica (propriu-zisa) consta in structurarea unor acte

de comportament in care relatiile stabilizate sunt dependente de componente

senzoriale proprio-ceptive; invatarea inteligent-motrica este specifica
insusirii deprinderilor motrice complexe sau sporturilor euristice in care
adversarii sunt opozivi si inventivi, solicitand din partea executantilor
miscari originale, efectuate in funcie de condiiile variate. Pedagogia
considera invatarea ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a
deprinderilor si priceperilor necesare activitatii viitoare. Psihologia definete
invatarea ca fenomenul prin care un individ dobandeste noi forme de
comportament (conduite) ca urmare a exersarii. Invatarea motrica determina
modificri la nivel celular in sistemul nervos, care determina la randul lor,
creterea capacitaii de micare. Zonele in care opereaza invatarea sunt:
identificarea stimulilor; selectia si programarea raspunsurilor; construirea de
programe motorii eficiente si rodarea circuitelor motorii; stabilirea cu
acuratete a unor sisteme de referinta in ce privete corectitudinea micrii.
Un subiect poate aborda mai multe sarcini motrice asemanatoare, din care au
note diferentiale, dar si multe comune. Din acest motiv, se constituie la
inceputul invatarii un program cu caracteristicile motorii generale care se
insuseste adaptandu-se apoi fiecrei situaii specifice. Principalii parametrii
ai unui program motor general sunt: durata totala a micrii; fora necesara
efectuarii micrii; directia in care se efectueaza aceasta; amplitudinea
micrii. Operatiile pe care le efectueaza un subiect in momentul realizarii
unei miscari sunt: evaluarea sarcinii si a situatiei in care trebuie realizata
aceasta, precum si decizia asupra programului general; estimarea conditiilor
initiale si directia asupra parametrilor specifici pt. programul ce urmeaz a fi
aplicat; declansarea micrii pe baza parametrilor selectionati. Tipurile de
deprinderi motrice se face dup mai multa criterii: 1 componente senzoriale
dominante: perceptiv- motrice; motrice. 2 modul de conducere: autoconduse;
heteroconduse. 3 sistemic: deschise; inchise. 4 dup indicatorii pe care se
bazeaz: interni; externi. 5 modul de desfasurare: continuu; discontinuu. 6
complexitatea situatiilor si raspunsurilor: elementare; complexe. 7 dup
factorii care realizeaz comportamentul motric: fine; intermediare; mari. 8
dup sensul utilizarii: tehnice; tactice. 9 dup obiectivele de realizat in
educaia fizica scolara: de baza; aplicative. 10 de comportament: de a
concura; de a se incalzi; igienice; de odihna.
Etapele formarii deprinderilor motrice. Deprinderea motrica tine cont
de doua aspecte: deprinderea este rezultatul invatarii; deprinderea este o
maniera de comportare dobandita prin repetare. Deprinderile motrice
reprezint caracteristicile de ordin calitativ ale actelor si aciunilor motrice
invatate. Deprinderile mai pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale

actelor motrice invatate prin repetare, ca poseda indici calitativi superiori de

executie. Caracteristicile deprinderilor motrice sunt: fac parte din conduita
voluntara a omului; fac parte din diferite familii de micare; se integraza in
sisteme de miscari; se comporta ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv;
implica o capacitate sporita de difereniere fina a miscarilor; au o stabilitate
relativa chiar in condiii variabile de executie; imbraca caracteristicile
subiecilor care le executa; formarea lor este conditionata de factori obiectivi
si subiectivi (aptitudinile, atitudinile, motivatia, ambianta, condiiile
educationale, capacitatea de auto-apreciere). Treptele pe care le parcurge o
deprindere in procesul formarii sale sunt diferite ca nr. in funcie de
profunzimea analizei, pe de o parte si pe de alta parte de profilul domeniului
din care este analizata. Etapele formarii deprinderilor motrice sunt: ETAPA I
a informarii si formarii imaginii mentale sau a configuratiei spatiale a
micrii, sau cognitive. La bazele acestei etape stau explicatiile si folosirea
mijloacelor intuitive (demonstratii, imagini de film, video, foto, etc.) toate
prezentate pe baza unui model. Explicatiile trebuie sa conduca la
reprezentari (lingvistice) care sa evidenieze partile esentiale, momentele
cheie sau trasaturile principale ale micrii, ce se invata. Pe baza acestei
imagini mentale, subiectul si elaboreaza un proiect mintal de aciune
determinat de experiena motrica anterioara, de aptitudini motrice, spirit de
observatie. Durata acestei etape depinde de priceperea pe care o are
subiectul. ETAPA II a miscarilor grosiere sau insuficient difereniate. Mai
este numita si etapa miscarilor incordate, datorita inlaturarii miscarilor
inutile si efectuarii primelor repetari corecte, micrile se efectueaza sacadat,
cu amplitudine necorespunzatoare si in general cu multe greseli. In aceasta
etapa un rol important in corectare l are feed- back-ul reprezentat de
observatiile antrenorului, vizionarea propriei executii pe video, etc. Se
impune folosirea mijloacelor ajutatoare, mergand de la parcurgerea cu ajutor
a traiectoriilor micrii si pana la folosirea unor aparate si dispozitive care sa
vizeze, in principal, mecanismul de baza al deprinderii. Se mai numeste
etapa legarii momentelor cheie ale micrii. ETAPA III a consolidarii
micrii, a coordonarii fine (fixarii si consolidarii) sau a perfectionarii, este
caracterizata de efectuarea corecta a micrii, de regula, in condiii standard
sau stereotipe, cu indici superiori de fora, de precizie, cu ritm si smplitudine
corespunzatoare. Corectarile vor viza detalii de executie tinzandu-se catre
maxima eficienta. Aceasta etapa se mai numeste si de stabilizare a micrii.
ETAPA IV a perfectionarii si supra-invatarii, este caracterizata de
efectuarea micrii in condiii variate, cu indici superiori de eficienta. Mai
poate fi numita si etapa decansarii priceperilor superioare.

Efortul in sport, particularitatile efortului in diferite ramuri de sport.

Efortul de antrenament reprezint procesul nvingerii contiente, de ctre
sportiv, a solicitrilor din pregtirea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnic si
tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale
cror rezultate produc, in mod voit, modificri ale capacitaii de performanta
si adaptarea organelor si sistemelor funcionale implicate. Prin antrenament
se urmareste adptarea organismului la efortul competitional, care implica o
ameliorare morfo-functionala, a cresterii potenialului vital al organismului,
precum si a capacitaii sale nespecifice de a rezista la stimuli externi, schema
generala de adaptare constand atat din interaciunea dintre relatiile de
adaptare homeostatica si cele nespecifice generale, dar si din trecerea de la
adaptarea pe termen scurt la cea pe termen lung, prin activarea aparatului
genetic al celulei si inductia sintezei proteice de adaptare. 1 MARIMEA
EFORTULUI poate fi apreciata din 2 perspective: din afara; din interior.
Privit din afara el este caracterizat de indicatori ca: specificitate; volum;
durata; amplitudine; densitate; intensitate; complexitate. Pt. dezvoltarea
capacitaii de performanta este necesara utilizarea unor stimuli, ale cror
caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care, in mod
implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora. SPECIFICITATEA
stimulului este data de structura micrii care selectioneaza grupele
musculare solicitate, durata acestei solicitari, tipul de aciune neuromusculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, dar si
de ansamblul de funcii pe care le activeaza dup o ierarhie si o ordine
precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregtire.
VOLUMUL reprezint cantitatea totala de repetare apreciata prin: distante
parcurse, exerciii partiale sau integrale, exerciii ale structurilor tehnicotactice, aciuni complexe, greutati ridicate, timp de lucru (efectiv si pauza),
nr. de lectii de antrenament si de refacere, nr. de reprize, starturi, concursuri,
etc. A. Gagea considera ca o notiune fundamentala a antrenamentului sportiv
o reprezint volumul efortului, inteles ca produs a 3 factori: durata efectiva a
efortului fora pauze; amplitudinea; scurtimea pauzelor dintre mijloacele
folosite. Deci volumul ar fi cu atat mai mare cu cat durata, amplitudinea si
scurtimea pauzelor ar fi mai mari. Dificultatea antrenamentului este data de
raportul dintre cantitatea de lucru si capacitatea de efort. DURATA
stimulului reprezint timpul cat acesta actioneaza singular sau in serii, in
cadrul unor structuri de antrenament. AMPLITUDINEA sau variabilitatea
stimulilor este reprezentata de ansamblul valorilor numerice relative ale
duratei si nr. de stimuli in cursul unei structuri de antrenament. De exemplu
2x6x50 (2 reprize ori 6 serii ori 50 repetari). DENSITATEA stimulilor
exprima raportul dintre timpul de aplicare a stimulului si timpul de rapaus pe

structura de antrenament, fiind un indicator care completeaza imaginea

volumului. Frecventa aplicarii stimulului si frecventa lectiilor este data de
unitati de antrenament/zi, micro si mezocicluri. INTENSITATEA efortului
se definete ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp.
Relatiile dintre nivelul solicitarii si intensitatea efortului sunt evidentiate
prin valorile funcionale si in special prin frecventa cardiaca. Exista o
difereniere clara intre intensitatea efortului, care reprezint caracteristica
travaliului suportat de subieci, independenta de posibilitile acestora si
intensitatea solicitarii, data de pretul funcional platit de organism pt. a
efectua efortul respectiv. Pt. masurarea intensitatii se folosesc valorile
consumului maxim de oxigen si se calculeaza echivalentul mecanic al
acestuia. In practica sportiva, aprecierea intensitatii se face prin procedee
adecvate. Astfel in sporturile ciclice ea este data de viteza de deplasare, in
sporturile de lupta de ritmul si tempoul de executie al aciunilor tehnicotactice (nr. de aciuni pe minut). La jocurile sportive si alte discipline, cand
se lucreaza pt. tehnica, intensitatea este data de nr. executiilor tehnice/min.
ca de altfel si in gimnastica. COMPLEXITATEA efortului este data de nr.
aciunilor motrice efectuate simultan in timpul unei activitati si de
originalitatea configuratiei topologice a elementelor. Complexitatea efortului
creste odata cu nr. elementelor care o constituie, dar si cu imprevizibilitatea
intamplarii aparitiei unui alt element. Putem vorbi deci de eforturi simple,
complexe si hipercomplexe. Aprecierea completa a efortului se realizeaz
insa din perspectiva interna concretizata in reactia complexa a organismului
la activitatea desfurata. In categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinsi:
timpul de reacie, timpul de executie, date despre activitatea bio-electrica a
muschilor, frecventa respiratorie si cardiaca, consumul de axigen si
cantitatea de lactat in sange, etc. Marimea efortului in antrenament se
apreciaza si dup dinamica supracompensatiei, care este diferita de la un tip
de efort la altul. De exemplu: fosfocreatina se reface in circa 30 min. dup
un efort intens; glicogenul dup 2-3 h., metabolismul proteinelor care sta la
baza exercitiilor de fora dup 36-38 h., creterea enzimelor ciclului Krebs
(determina capacitatea aeroba) necesita 20-40 zile. Indicatorii externi si
interni sunt strans legai intre ei si ca urmare trebuie interpretati in corelatie.
Raportul dintre parametrii externi si interni este diferit la sportivi cu
categorii de clasificare diferite, acetia modificandu-se in funcie de
particularitatile individuale. Efectuarea aceluiasi efort, ca volum si
intensitate, provoaca reacii variate in diferite momente ale pregatirii, in
condiii de oboseala accentuata sau de odihna, ca si schimbarea conditiilor
de efort (la altitudine) utilizarea unor mijloace tehnice sau procedee cu
diferite restrictii. 2 ORIENTAREA EFORTULUI. Sistemul aerob-anaerob

participa simultan, in diferite procente, la generarea energiei efortului fizic.

Dup cum se stie, in timpul unei activitati muschiul raspunde sistemului
nervos printr-o contractie, energia necesara acesteia fiind furnizata de A.T.P.
(acid adenozintrifosforic) care si transfera un radical fosforic unui receptor
si se transforma in A.D.P. (acid adenozindifosforic) si energie. Rezerva de
A.T.P. continuta de celulele musculare este suficienta 2-3 sec. Pt. a permite
continuarea efortului, A.T.P. este extrem de repede reanoit, prin rezervele
celulere de C.P. (creatin fosfat). Aceasta resinteza imediata permite un timp
de lucru de maximum 20 sec. C.P. + A.D.P. creatin chinaza
creatina+A.T.P.
Mobilizarea energiei disponibile in primele 7 sec. este numita faza
alactacida, si se desfasoara, fora formare de lactat. In cazul eforturilor
anaerobe, cand nevoia de oxigen, dictata de exerciii intense, depaseste
nivelul aprovizionarii cu oxigen se acumuleaza acid lactic. Acest moment
este numit prag anaerob si apare atunci cand datoria de oxigen depaseste 6080% din consumul maxim de oxigen. Capacitatea anaeroba depinde de:
coninutul combinatiilor care furnizeaza energia in procesele anaerobe;
activitatea enzimelor intracelulare; mecanismele compensatorii care mentin
echilibrul interior al organismului; adaptarea tesuturilor la modificarile
intense ale mediului. Ultima parte a glicolizei este cea menita sa elibereze, o
cantitate mai mare de energie, ia efectuandu-se intracelular, deci se consuma
oxigen si este vorba de faza aeroba. Circuitul Krebs este in mod deosebit
energetic, si deci foarte important in contraciile musculare. In decursul
circuitului Krebs eliberarea de energie se face treptat, la fiecare treapta
existand un transfer de hidrogen si eliberare de A.T.P., iar la capatul lantului
se sintetizeaza apa. Planificarea unor stimuli intensivi, dinamici si de scurta
durata (sarcini maximale) dezvolta capacitatea coordinativa intra si
intermusculara, muschiul adaptandu-se prin creterea sectiunii transversale a
fibrelor sale si implicit a fortei de contractie. In cazul utilizarii unor stimuli
intensi, dar care necesita fora si rezistenta anaeroba lactacida, ca in cazul
exercitiilor de fora si rezistenta-viteza, se produce o ameliorare a capacitaii
anaerob-lactacida solicitata iniial, prin creterea rezervelor intramusculare
de glicogen si a cailor enzimatice anaerobe necesare producerii lor. Folosirea
stimulilor extensivi, care solicita rezistenta aeroba determina creterea
rezervelor intramusculare de glicogen si grasimi ca reacie de raspuns
specific al muschiului. Dup complexitatea coordonarii implicata in
efectuarea procedeelor tehnice, eforturile pot fi efectuate in condiii
stereotipe, sau cu grad ridicat de coordonare, prin aplicarea procedeelor in
condiii variate. Astfel in sporturile: in care initierea si specializare se
ndreapt unilateral spre fora (haltere), rezistenta (schi fond), eforturile se
desfasoara in condiii stereotipe, in timp ce in alte discipline sportive

performanta este conditionata de factorii neuro-functionali-musculari,

termici, energetici, ambientali (jocuri sportive, sporturi de lupta) iar factorii
performantiali se prezinta sub forma unor factori sau sisteme complexe.
Orientarea efortului este determinata si de particularitatile aplicarii si ordinea
combinarii caracteristicilor de durata, intensitate, caracterul exercitiilor, al
pauzelor, al nr. de repetari in diverse momente ale lectiilor, zilelor,
microciclurilor, etc. Orientarea efortului poate fi: selectiva (cand actioneaza
prioritar asupra unui sistem funcional); complexa (cand sunt vizate mai
multe sisteme). Eforturile selective se folosesc in lectiile de perfecionare
sau individualizare, pe cand eforturile complexe se folosesc mai des in micro
si mezocicluri de nceput ale perioadei pregatitoare. 3 TIPUL EFORTULUI.
Eforturile folosite in pregtire sportivilor sunt: specifice; nespecifice. Sunt
considerate specifice cele care sunt adecvate indicatorilor de baza ai tehnicii
si particularitatilor funcionale conditionale, impuse de ramura de sport.
Specificitatea este data atat de caracteristicile externe ale micrii
(amplitudine, traiectorie, etc.) dar si de structura sa coordinativa,
particularitatile funcionale ale muschiului si de reactiile vegetative. Gradul
de specificitate al efortului depinde si de categoria de clasificare a
sportivului. Eficienta procesului de antrenament prin folosirea eforturilor
specifice este determinata, in mare msura si de modul in care se imbina cu
cele nespecifice, de pregatirea generala. Tipul efortului este dat, de
asemenea, de forma de organizare, in care se realizeaz, cunoscandu-se sub
acest aspect eforturi: competitionale; de antrenament. Eforturile de tip
competitional se realizeaz in lectii, numai dup ce se analizeaza
concursurile, tipurile si nr. acestora, precum si starturile la care sportivul
urmeaz sa participe pe parcursul unui ciclu anual. Antrenamentele de tip
concurs (jocuri arbitrate, repetari cronometrate la atletism sau natatie, etc.)
sunt o metoda complexa de pregtire, cu ajutorul creia se realizeaz
legatura dintre diferitele componente ale antrenamentului si se accelereaza
acomodarea sportivului la condiiile de concurs. Schema generala a
efortului: 1 mrime: uor (mic Fc sub 100 puls/min.; moderat Fc sub 120
puls/min.); greu (optim Fc sub 140 puls/min.; intens Fc sub 160 puls/min.);
sever (maximal Fc sub 180 puls/min.; exhaustiv Fc peste 180 puls/min.). 2
orientare: efort anaerob, anaerob-aerob, aerob; selectiva, complexa; de
lecie, de microciclu, de mezociclu. 3 tip de efort: de antrenament, de
concurs; specific, nespecific.
Discipline sportive, loc si rol in sportul colar. Sportul colar este o
prioritate nationala in contextul invatamantului romanesc. In curriculum de
baza al invatamantului preuniversitar sportul colar se gaseste in oricare

unirtate de invatamant. Sunt programate 2 ore saptamanal. Obiectivele cele

mai importante ale sportului colar sunt: dezvoltarea fizica armonioasa;
nsuirea unei tinute corecte; intarirea sanatatii; etc. In programa scolara a
orelor de educaie fizica intalnim elemente fundamentale din scoala alergrii
si gimnastica de baza, jocuri sportive (unde baza materiala permite) precum
si diverse alte sporturi punandu-se accent pe sporturile olimpice. In cadrul
orelor de E.F. si extrascolar se organizeaza competiii intre clase, scoli
generale, licee, cu faze zonale si faze finale (oras, regiune, tara) avnd ca
scopuri dezvoltarea somatica, intarirea sanatatii, o dezvoltare importanta a
relaiilor sociale si nu in ultimul rnd afirmarea si descoperirea talentelor pt.
sportul de performanta. Activitatea de varf a sportului de performanta
scolara se desfasoara in cadrul: claselor cu program sportiv, licee sportive,
Cl.Sp.Sc., etc. Activitatea acestora este organizata in cadrul calendarului
competitional al federatiilor de specialitate dar si in cadrul competitiilor
scolare. In actuala politica guvernamentala romaneasca se pune accent pe
revigorarea jocurilor sportive si a sporturilor individuale olimpice. Unitatile
mai sus mentionate au ponderea cea mai importanta in selectia, pregatirea si
afirmarea pe plan national si international a sportivilor de performanta si
nalta performanta reali ambasadori ai societii romanesti. In final, trebuie
sa mentionez faptul regretabil si anume ca, sportul romanesc este intr-o
perioada de colaps, oglindita in rezultatele precare a unor ramuri sportive cu
traditie (gimnastica, lupte, handbal, etc.) inainte de J.O. 2004. Din cauzele
principale ale acestui regres al sportului de performanta romanesc ai
enumera: nr. mic al bazelor sportive si dotarea acestora la standardele
moderne, lipsa echipamentului necesar practicarii diverselor ramuri sportive,
absenta aproape cu desavarsire a mijloacelor de refacere, absenta unor
programe naionale care sa convinga parintii, copii faptul ca practicarea
sportului reprezint un real ctig pt. acetia.