IMPORTANA VOCABULARULUI

In invatamintul nostru de toate gradele, studiul lexicului merita o atentie mult mai
mare decit i se acorda in momentul de fata din citeva motive pe care le consideram
fundamentale. Cel dintii se refera la faptul ca bogatia unei limbi este data, in primul
rind, de bogatia si de varietatea vocabularului ei, teza unanim acceptata atit in
lingvistica generala, cit si in cea romineasca. In al doilea rind, se admite (iarasi
indeobste) ca schimbarile care au loc in societate, precum si spectaculoasele progrese
ale stiintei si tehnicii contemporane se reflecta in primul rind si nemijlocit in
vocabular, considerat, pe buna dreptate, ca fiind compartimentul limbii cel mai labil si
mai deschis influentelor din afara. Legatura dintre istoria lexicului si istoria societatii
este atit de strinsa si de evidenta, incit celebrul lingvist francez Antoine Meillet se
considera pe deplin indreptatit sa afirme ca orice vocabular exprima, de fapt, o
civilizatie. De aici rezulta necesitatea de a-l studia cit mai temeinic si, ori de cite ori
este posibil, in indisolubila legatura cu prefacerile de diverse naturi care au loc in
viata materiala si spirituala a unei anumite colectivitati lingvistice.
Relatia existenta intre dezvoltarea vocabularului si a societatii este puternic
subliniata si de alti lingvisti (romani sau straini). Unii dintre acestia considera ca
lexicologia are chiar o situatie speciala in sensul ca ocupa un loc particular intre
lingvistica si sociologie. De exemplu, G e o r g e s M a t o r (La mthode en
lexicologie, Paris, 1953), care defineste lexicologia ca o disciplina sociologica si
care, asemenea lui A. Meillet, considera ca vocabularul este expresia societatii, ceea
ce inseamna ca acesta reflecta un anumit stadiu de civilizatie si ca progresul lui e
determinat in special de factori extralingvistici.
Un alt motiv pentru care e necesar sa acordam mai multa atentie studierii
vocabularului este de natura s t i l i s t i c a. Precum se stie, lexicul este aspectul cel
mai
specific
al
fiecarui
stil
functional
(beletristic,
stintific,
administrativ si publicistic). De aici intelegem ca deosebirile dintre stilurile amintite
(privite ca variante functionale ale limbii literare) se reduc, in primul rind, la deosebiri
de vocabular si de frazeologie (adica imbinari de cuvinte cu caracter constant mai
mult sau mai putin sudate ori inchegate).
La cele spuse pina aici, trebuie adaugat ca imbogatirea si perfectionarea
vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decit insusirea regulilor
gramaticale ale limbii materne. Este unanim admis ca, inca de la virsta prescolara,
copilul stapineste, in linii mari, sistemul gramatical al limbii pe care o vorbeste, insa
achizitionarea de noi cuvinte si folosirea lor corecta ramin un deziderat permanent dea lungul intregii sale vieti. In strinsa legatura cu cele afirmate mai inainte, subliniem
ca nici asa-zisa optimizare a comunicarii (despre care se vorbeste atit de mult in
ultima vreme) nu e posibila fara un vocabular bogat si corect intrebuintat. Avind in
vedere ca greselile de ordin lexical sunt numeroase si, in general, mai grave decit cele
de natura gramaticala, se impune ca si din acest punct de vedere studiul vocabularului
sa fie extins si aprofundat.

inind cont de folosirea mijloacelor lingvistice in diferite domenii de activitate

umana, in limba literara se pot distinge citeva straturi lexicale.
Straturile lexicale existente in limba, fac posibila utilizarea mijloacelor de stil. E
lucru cunoscut ca vorbirea noastra nu ramine aceiasi in toate imprejurarile. Ea
depinde de situatia in care se afla vorbitorul. Intr-un mod vorbesti cu un copil, in alt
mod cu un om invirsta. Intr-o convorbire prieteneasca se folosesc anumite elemente
lingvistice, altele-cind intr-o sala mare te adresezi la zeci de oameni, iar acum pe calea
radioului si a televiziunii chiar si la mii de ascultatori.
In asemenea imprejurari avem in vedere, mai ales, doua laturi de realizare a
comunicarii linvistice:
Despre ce scrie un autor, ce subiect sau tema trateaza;
Cum vorbeste sau scrie el, ce mijloace de limba alege pentru a prezenta acel
subiect sau tema. Bernard Shaw se exprima in sens figurat: Eu cunosc trei
limbi engleze : in una imi scriu piesele la teatru, alta o folosesc in comunicarile
oficiale, iar a treia vorbesc cu prietenii.
Aceste modaliatati diferite de folosire a elementelor de limba, care depind de
scopurile diferite, de continutul deosebit sau de alte imprejurari , poarta numele de
stiluri. A studia vocabularul din punct de vedere stilistic inseamna deci a analiza
modul in care se folosesc straturi lexicale, adica a determina conditiile de
intrebuintare, precum si functiile cuvintelor in diferite situatii: cind, unde, cum si
pentru ce recurge vorbitorul la anumie unitati lexicale.
Asadar prin termenul de stil trebuie sa intelegem unitatea in care grupeaza ideile ca
sa exprime un continut anumit in imprejurari anumite, precum si mijloacele
lingvistice (lexicale, morfologice, sintactice, topice, fonetice), care servesc acestui
scop.
Notiunea de stil se cere a fi conexata deasemenea cu problema selectionarii
mijloacelor de limba, care corespund particularitatilor calitative ale mediului social, in
care apare tema data. Stilul reflecta mai ales, acest mediu social si intelectual, situatia
concreta, contextul, in care se include un anumit element de limba. Astfel, sintagma
terminologica, perioda de vegetare este pe deplin firesc sa fie prezentata intr-un
mediu stiintific de biologi, pe cind o propozitie ca zefirul adie lin va fi la locul sau
intr-o creatie poetica. Un cunoscut naturalist francez, Georges-Louis Lecrec de Buffon
in discursul sau de receptie la Academia franceza in 1753 mentiona: le style est
lhomme meme (stilul este insusi omul).

Prin aceasta savantul francez vroia sa sublinieze ca daca fondul descoperirilor

stiintifice devine un bun comun al tuturor oamenilor modul, maniera de a exprima
aceste descoperiri, stil individual ramine pentru totdeauna o trasatura personala a
savantului, a scriitorului. Stilul individual este, de fapt, omul in relatiile lui cu
realiataea inconjuratoare. Prin stilul sau sriitorul isi exprima atitudinea fata de faptele
si evenimentele lumii exterioare, precum si fata de lumea sa interioara.
Interpretind dictonul naturalistului francez, M. Eminescu mentiona: Din scrierea
unui om se paote cunoaste gradul sau de cultura: stilul e omul, se intelege deaceea
fiindca nu e numai formula lingvistica si fiindca nu consista numai din constiinta
limbii, ci fiindca exprima totodata manieara de cugetare si perceptiunea omului. Cum
descrie cineva un lucru, asa l-a vazut si la priceput. La acestea G. Meniuc adauga:
Stilul arata omul, insa omul rebuie sa-si gaseasca stilul sa se regaseasca pe sine in
asa fel ca si toti ceilalti sa vada nu numai stilul, dar si omul. Scriitorul francez Andre
Maurois (1885-1967) determina in modul plastic stilul ca o pecete pe care un
temperament il imprima lucrurilor.
Desi stilul dispune de o multitudine de componente, esentialul in probleme de stil il
constituie mijloacele de limba. Romancierul rus K. Fedin (1892-1977) considera ca
limba joaca acelasi rol ca si legile la jocul de sah. Dispare regele-jocul este pierdut.
Fara limba nu exista scriitor. Urmarind redarea unui continut, vorbitorul recurge, mai
intii de toate, la mijloacele de vocabular, care trebuie sa corespunda cit mai adecvat
scopului urmarit. Din bogatia lexicala a limbii sint selectionate toate elementele cele
mai experesive si adecvate. Selectiunea stilistica se bazeaza pe polimorfizmul
(proprietatea cuvintelor de a avea mai multe forme morfologice) si polisemia
(insusirea cuvintelor si a unitatilor morfologice de a avea mai multe sensuri) unitatilor
lingvistice si a constructiilor sintactice. In mod semnficativ scriitorul francez Anatole
France (1844-1924) se exprima astfel : Stilul bun se aseamana cu raza de lumina
care-si datoreste claritatea amestecului celor 7 culori ale curcubeului. Stilul simplu
seamana cu lumina alba. Este complexa fara sa apara ca atare. Deosebirile dintre
stiluri nu se raelizeaza insa numai prin selectionarea mijloacelor lexicale. Acelasi scop
ii servesc si anumite constructii sintactice, precum si mijloacele morfologice (sufixele
apreciative-augmentative-peiorative, diminutive-hipocoristice, diverse forme verbale),
mijloace fonetice(accentul, intonatia).

Modul de expimare livresc

In cadrul modului de exprimare(stilul) livresc trebuie prezentate patru stiluri
principale: stiul artistic, stilul stiintific, stiulul documentar, stilul publicistic.
Stilul artistic
Ceea ce caracterizeaza, indeosebi, stilul artistic, beletristic sau al operelor literare
este faptul ca aici imaginile artistice apar ca procedeu general de comunicare. Functia
principala pe care o indeplineste acest stil este cea de comunicare estetica si
emotionala realizata in operele literare. Cu acest scop se folosesc din plin figurile de
stil sau tropii, prin intermediul carora se modifica sensul propriu al cuvintelor si
expresiilor, sporindu-le expresivitatea si plasticitatea.
Pincipalele figuri de stil sint: comparatia, metafora, hiperbola, metonimia.
Comparatia se bazeaza pe similitudinea dintre obiecte, fenomene, actiuni
urmarindu-se sporirea importantei artistice a primului dintre obiectele ce se compara.
Folosirea unei comparatii reusite scoate in evidenta originaliatea fanteziei autorului.
Ex. Pe un deal rasare luna, ca o vatra de jaratic,
Rumenind stravechii codrii si castelul singuratic
(M. Eminescu)
Creatia metaforica este mai profunda si mai densa decit comparatia. Este vorba de
un transfer de trecere de la sensul propriu al unui cuvint la o alta semnificatie care i se
poate atribui in virtutea unei comparatii subintelese.
Aristotel mentiona ca a face metafore fericite inseamna a sti sa vezi asemanarile
profunde dintre lucruri.
Hiperbola consta intr-o exagerare cu scopul de a impresiona. Ea apare ca o
comparatie exagerata realizata pentru a caracteriza mai bine o persoana.
Metonimia consta intr-o invesrsare voluntara a categoriilor logice ale intregului
prin parte, ale partii prin intreg, ale cauzei prin efect si invers, ale absolutului prin
concrect.
Epitetul este un determinativ sau calificativ al unui substantiv sau verb, care scoate
in evidenta anumite particularitati estetice ale obiectelor, fiintelor. El reda, de fapt,

modul cum vede si simte autorul acele obiecte sau actiuni din realitatea
inconjuratoare.
Personificarea este atribuirea calitatilor omenesti( de a vorbi, a gindi etc.) unor
obiecte neinsufletite, fenomene ale natuii sau chiar unor notuni abstracte.

Stilul stiintific
Prin studiile stiintifice omul tinde sa cunoasca tot mai profund mediul ambiant,
precum si propria sa persoana pentru a-si forma o baza adecvata in actiunea si
activitatea social politica, economica, tehnica, etc. Autorul unei lucrari stiintifice mai
mari sau al unui articol pe teme stiintifice, tehnice se adreseaza ratiunii si mai putin
sentimentelor. In stilul stiintific nu-si afla locul cuvintele cu seen neprecis, confuz,
elemente emotionale, figurile de stil, interjectiile etc. Toate acestea contribuie la faptul
ca stiulul stiintific se caracterizeaza printr-o diversificare mai mica din punctul de
vedere al mijloacelor expresive decit cel artistic. In schimb in stiulul stiintific este
folosit pe larg stratul lexical abstract si cel terminilogic (conceptie, consecinta,
definitie, principiu, problema).
Din punct de vedere stiintific se caracterizeaza printr-o anumita uniformiatea stricta,
prin tipare schematice complicate.
Alta e situatia in lucrarile de polemica stiintifica, in care - cum se spune - stilul
trebuie sa fie stilet, iar stiletul stilat. Aici e locul si al cuvintelor cu sens emtional, si
al celor cu sens figurat al interjectiilor. Se face astfel trecerea la stilul artistic.

Stilul documentar
Functia principala a stilului documentar, oficial sau administrativ este cea de
comunicare documentara, legislativa. La drept vorbind, nu exista o terminologie
oficial-documentara propriu-zisa, dar datorita unei folosiri constante elementele de
limba se prefac in expresii frazeologice stabile, stereotipe, capatind caracter oficial de
documentare. Consideratiile personale, exprimarea prin epitet nu-si afla locul in
documentele oficiale in textele legislative. In stilul documentar sint in uz asa numitele
cuvinte si expresii oficiale: cetatean, decret, hotarire, mandat. In documentele oficiale
circula cancelarismele, adica expresii, formulari si constructii sinatctice specifice
pentru practica de cancelarie.

O varietate a stilului oficial documentar il constitue actele diplomatice in care sint

prezenti anumiti termeni specifici: ambasador extrordinar si plenipotentiar,cosilier
diplomatic.
Ceea ce caracterizeaza stilul documentar oficial in genere este standardizarea
expresiilor folosite, consecutivitatea argumentelor invocate.

Stilul publicistic
Acest stil este intrebuintat in comunicatiile de masa, adica in toae mijoacele tehnice
de transmitere a informatiei orale si scrise ( televiziune, radio, cinema). Stilul
publicistic sau gazetaresc reflecta in mod operativ toate evenimentele si faptele din
viata social-politica, culturala, stiintifica si tehnica. De aceea unii il numesc stil
politico-ideologic. Stilul publicistic se evidentiaza prin caracterul sau popular, prin
accesibilitate vadita, intru cit se adreseaza celui mai larg cerc de cititori si ascultatori.
De multe ori este prezentata polemica, discutia in contradictoriu pe teme literarestiintifice, dar mai ales politice, in care intr-adevar stilul devine stilet, limbajul devine
taios, ironic, caustic.
In lucrarile publicistice se folosesc mijloace de limba caracteristice pentu diferite
domenii de activitate social-politica, stiintifica, tehnica si culturala. De aceea, de fapt,
acest stil nu include trasaturi proprii, care iar da o justificare existentei sale
independente. Iata de ce mii de autori nu recunosc ca ar exista un stil publicistic
aparte de celelalte stiluri.
Desi intre stiluri exista cele mai strinse legaturi, totusi mijloacele de limba ditr-un
stil nu pot trece fara anumite urmari in altul. Amestecul de unitati lingvistice care
apartin in mod evident la diverse stiluri, poate avea in anume situatii chiar si efecte
comice.
Problema stilurilor, ca obiect al stilisticii, capata in societatea moderna o importanta
crescinda, deoarece un numar tot mai mare de vorbitori se folosesc si se intereseaza
de limba literara sub aspectele ei.

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL
FACULTATEA DE FILOLOGIE
CATEDRA DE LIMB I LITERATUR ROMN

Domeniul general de studii:

tiine ale Educaiei
Specialitatea:
Limb i literatur romn i limb englez

Referat
Tema:

Stratificarea

functional-stilistic

vocabularului
Autor: Scutari Victoria, gr. 402. B

Chiinu, 2015