CUPRINS

CATRE CITITOR..............................................................................3
CAPITOLUL 1
CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?.............................................. 11
1.1 Nevoile umane ................................................................... 11
1.2 Resursele si factorii de productie ......................................... 13
1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie
si costul de oportunitate ..................................................... 15
1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale
ale economiei..................................................................... 23
CAPITOLUL 2
UTILIZAREA GRAFICELOR N ANALIZA ECONOMICA........ 39
2.1 Graficul, instrument de analiza economica ........................... 39
2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa n analiza economica ....... 43
2.3 Modificarea pantei de-a lungul curbei.................................. 46
2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor.............................. 47
CAPITOLUL 3
AGENTII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC .................... 57
3.1 Agentii economici si functiile lor ......................................... 57
3.2 Operatiuni ale agentilor economici ..................................... 59
3.3 Circuitul economic ............................................................. 61
CAPITOLUL 4
CEREREA , OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI ........................... 71
4.1 Cererea.............................................................................. 72
4.2 Oferta ................................................................................ 87
4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei...... 96
4.4 Rolul preturilor n alocarea resurselor n economia de piata . 102

CAPITOLUL 5
TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI ....................... 115
5.1 Constrngerea bugetara..................................................... 116
5.2 Preferinte si utilitate ......................................................... 122
5.3 Optimul consumatorului ................................................... 135
5.4 Surplusul consumatorului.................................................. 150
CAPITOLUL 6
TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI ....................... 163
6.1 Functia de productie ......................................................... 164
6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala.
Legea randamentelor descrescatoare .................................. 166
6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica................ 172
6.4 Randamentele de scara...................................................... 177
6.5 Echilibrul producatorului .................................................. 178
CAPITOLUL 7
COSTURILE DE PRODUCTIE.................................................... 191
7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic . 192
7.2 Costurile de productie pe termen scurt ............................... 194
7.3 Costurile de productie pe termen lung ............................... 200
CAPITOLUL 8
CONCURENTA PERFECTA ....................................................... 211
8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta............................... 212
8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt........................... 215
8.3 Echilibrul producatorului pe termen lung ........................... 219
CAPITOLUL 9
MONOPOLUL .............................................................................. 231
9.1 Caracteristicile monopolului.............................................. 231
9.2 Cererea catre firma si ncasarile......................................... 233
9.3 Echilibrul producatorului .................................................. 236
9.4 Monopolul discriminatoriu................................................ 239
9.5 Monopolul versus concurenta perfecta ............................... 241

CAPITOLUL 10
CONCURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL............ 251
10.1 Concurenta monopolistica .............................................. 251
10.2 Oligopolul...................................................................... 255
CAPITOLUL 11
PIATA MUNCII SI SALARIUL.................................................... 271
11.1 Piata muncii n conditiile concurentei perfecte .................. 272
11.2 Piata muncii n conditiile monopsonului........................... 281
11.3 Sindicatele si rolul lor ..................................................... 285
11.4 Piata muncii n conditiile monopolului bilateral................ 288
CAPITOLUL 12
EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE................................... 299
12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte .......... 299
12.2 Esecul pietelor................................................................ 304
12.3 Externalitatile ................................................................. 307
12.4 Internalizarea externalitatilor negative .............................. 313
BIBLIOGRAFIE ............................................................................ 321

CAPITOLUL 1
CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Ce sunt nevoile umane si resursele economice

Conceptele de raritate si cost de oportunitate
Ce este stiinta economica si care sunt problemele fundamentale ale
economiei
Ce reprezinta microeconomia, macroeconomia, analiza pozitiva si
analiza normativa

Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata

utilizarea resurselor de munca, pamnt si capital n vederea satisfacerii
nevoilor umane. Ea constituie un mecanism dinamic, aflat ntr-o continua
schimbare Fiecarei societati i sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii
prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate
societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care
ncearca sa le rezolve ct mai bine.

1.1 Nevoile umane

n cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane
apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu-le necesar pentru
existenta. Expresia a avea nevoie de arata o situa tie de tensiune, un

11

sentiment de frustrare si, n consecinta, o dorinta, care rezulta dintr-un

dezechilibru.
Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind
purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate,
clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, n esenta, nevoi de bunuri si
servicii.
Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura
psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate n vederea satisfacerii
unor nevoi biologico-materiale , asigurnd supravietuirea fiintei umane.
Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si mbracaminte. Putini oameni
se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la
un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de
ordin psihologic. n cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de
educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a
timpului liber etc.
Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, n
functie de existenta sau nu a resurselor necesare satisfacerii lor, nevoile
pot fi solvabile sau insolvabile. Din punct de vedere al momentului
satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viitoare.
Nevoile sunt satisfacute n ordinea urgentei lor. Nevoile de baza
sunt mai urgente dect cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza,
cele mai urgente sunt nevoile de hrana.
Nevoile umane sunt n continua dezvoltare (cantitativa si
structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din
repetitivitatea nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura
psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economicosocial.
Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socioeconomice. Economiile diferitelor state ncearca sa raspunda ct mai bine
ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii
conditioneaza n mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea
contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de
acoperire a nevoilor n functie de ma sura n care reusesc sa gaseasca cele
mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor.

12

1.2 Resursele si factorii de productie

Satisfacerea nevoilor presupune, nainte de toate, existenta
resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor.
Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea
nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface
n mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor n cadrul
proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile
existentei. n aceasta calitate, resursele atrase n procesul de productie,
reprezinta factori de productie.
Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de
productie n bunuri si servicii. n cadrul acestui proces, factorii de
productie reprezinta intrari (inputuri), n timp ce rezultatul constituie iesire
(outputul). De exemplu, n cazul unui combinat siderurgic minereul de fier
si energia reprezinta intrari, iar otelul va constitui iesirea acestui proces de
productie .
Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia avnd
o functie si un loc bine definit n cadrul oricarui sistem economic. Factorii
de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea
ntreprinzatorului.
Natura, ca factor de productie, reprezinta acele resurse privite ca
daruri gratuite ale naturii si folosite pentru producerea bunurilor si
serviciilor.
Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de
constructie), precum si resursele solului si subsolului (mineralele, resursele
forestiere, lacurile naturale, rurile si animalele salbatice etc.). n aceeasi
categorie se poate considera chiar mediul fizic n care ne aflam, cu aerul
pe care l respiram sau apa pe care o bem.

13

Forta de munca constituie efortul fizic si intelectual depus pentru

a produce bunuri si servicii.
Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea
profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor
teoretice si practice, la deprinderile si abilitatile care asigura participantilor
la un proces economic competenta profesionala. Profesorul,
informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi n cadrul
acestui factor de productie datorita serviciilor prestate n domenii
specifice.
Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul
banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot
ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau
servicii.
Capitalul tehnic reprezinta bunurile realizate n procese de
productie anterioare si utilizate ca intrari ntr-un nou proces de productie.
Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile
de capital nu pot satisface n mod direct nevoile umane, asa cum o fac
bunurile de consum. Ele trebuie mai nti atrase si utilizate ntr-un proces
productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum.
Capitalul tehnic cuprinde, la rndul sau, doua componente:
capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant.
Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si
este ncorporat treptat n rezultatul productiei. Pentru o ntreprindere,
cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie
capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este n general ridicata, el
fiind nlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o
cladire n cazul unei ntreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de
ani. n acest timp, ea este supusa unui proces de depreciere fizica
continua, fapt ce va determina ca la sfrsitul acestei perioade sa fie
demolata. n mod asemanator, se poate rationa n cazul echipamentelor
sau instalatiilor ale caror parametri tehnico-functionali se reduc prin
trecerea timpului.

14

Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata

de aparitia unor echipamente noi, cu performante nalte. Achizitionarea
unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita
vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin n acest domeniu, dupa
o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta
lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv
pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral.
Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces de
productie, fiind ncorporat imediat n produsul finit. n cadrul capitalului
circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia,
piesele de schimb si semifabricatele.
Orice afacere presupune nsa si un capital banesc care sa permita
cumpararea de factori de productie si obtinerea, n final, a profitului.
Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este
utilizata n scopul obtinerii de cstiguri.
Abilitatea ntreprinzatorului poate fi privita ca abilitate
manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si
succesului unei afaceri.
Abilitatea manageriala consta n capacitatea de organizare a
productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare.
ntreprinzatorul are initiativa n combinarea resurselor de munca,
natura sau capital. El ncearca permanent sa inoveze, adoptnd tehnici de
productie si metode de comercializare mai bune sau introducnd n
fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, att
de aprovizionare ct si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta
dect o premisa si nu o garantie a profitului. Rasplata pentru
demersurile ntreprinzatorului poate fi, dupa caz, cstigul sau pierderile.

1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de

productie si costul de oportunitate

15

Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu,

producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. n raport
cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru satisfacerea acestora
sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al
resurselor n raport cu nevoile umane nelimitate.
Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor.
Oamenii trebuie sa aleaga ntre nevoile ce pot fi satisfacute n limitele
resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari
alternative. Astfel, n procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta
anumite utilizari ale resurselor, renuntnd la utilizarile alternative.
Sarcina de baza a unei economii consta tocmai n lupta oamenilor
cu raritatea resurselor.
Raritatea si alegerea pot fi puse n evidenta cu ajutorul curbei
posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un
model simplu care surprinde relatia dintre productia de bunuri si servicii si
utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza.
Consideram aceasta perioada ca avnd durata unui an.
Ipotezele acestui model sunt urmatoarele:
a) cantitatea si calitatea resurselor disponib ile (munca, natura,
capital si abilitate a ntreprinzatorului) sunt fixate pentru
ntreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea
pna la care nevoile pot fi satisfacute;
b) tehnologia este data si nu nregistreaza progrese n cursul
anului respe ctiv. n general, progresele n tehnologie cer mai
mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea
inputurilor nu se modifica n cursul perioadei.
c) se considera existenta si producerea a doua bunuri ntr-o
economie ipotetica: hrana si mbracaminte. O asemenea
simplificare permite o reprezentare ntr-un spatiu
bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general.
d) unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun dect
celuilalt.

16

Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate

limitata de bunuri poate fi realizata n cadrul economiei. Curba
posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa
dintr-un bun n cursul unei perioade de timp cu resursele economice
disponibile, data fiind cantitatea din bunul alternativ.
Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua
bunuri la nivelul economiei:

Productia de mbracaminte si hrana la nivelul economiei

Tabelul 1.1
Hrana (milioane unitati)
5,5
5,0
4,0
2,5
0

mbracaminte (milioane unitati)

0
1
2
3
4

n graficul din figura 1.1 s-au reprezentat bunurile mentionate pe

cele doua axe: hrana pe ordonata si mbracamintea pe abscisa.
Hrana
I
5,5
5,0
4,0

II
III

*Z
IV

2,5

17

4
mbracaminte

Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie

Presupunem, pentru nceput, ca decidentii politici din economie
opteaza pentru combinatia I. n acest caz, resursele sunt utilizate n
ntregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza ntr-un
numar de 5,5 milioane unitati de hrana. n schimb, productia de
mbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei productii formata
din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. n conditiile
cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de
mbracaminte presupune atragerea de resurse n acest scop, ceea ce se
traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana.
Continund rationamentul, orice crestere a productiei de mbracaminte se
nsoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. n
celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figura, resursele
sunt folosite n ntregime pentru productia de mbracaminte, determinnd
un maxim pentru acest bun.
Punctul Z, situat n exteriorul curbei posibilitatilor de productie,
reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei
resurselor. n schimb, orice combinatie situata n interiorul curbei
posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintrun bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari
partiale a acestora.
Utilizarea integrala a resurselor economice conduce la combinatii
ntre cele doua bunuri situate de-a lungul curbei posibilitatilor de productie.
S-a putut constata ca sporirea productiei de mbracaminte se realizeaza n
detrimentul productiei de hrana. Cresterea continua cu cte 1 milion unitati
de mbracaminte s-a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce n ce
18

mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la

fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s-a facut cu
sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de
oportunitate al productiei de mbracaminte este dat de productia de hrana
la care se renunta.
Daca se noteaza cu X productia de mbracaminte si cu Y
productia de hrana, atunci costul de oportunitate pentru productia de
mbracaminte este Y/X. Costul de oportunitate pentru mbracaminte
arata la cte unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de
mbracaminte cu o unitate.

Costul de oportunitate al productiei de mbracaminte

Tabelul 1.2
mbracaminte (milioane unitati)
0
1
2
3
4

Hrana (milioane unitati)

0,5
1,0
1,5
2,5

n general, costul de oportunitate este crescator. Datele din

tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de
mbracaminte cu cte o unitate, se renunta la o productie din ce n ce mai
mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru n multe alte
cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei
legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava nspre origine,
releva legea cresterii costului de oportunitate. Din punct de vedere
matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de
productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de
mbracaminte, panta este diferita n functie de punctul n care ne situam pe
curba.

19

Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida n

existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita
destinatie dect pentru alta sau altele. De exemplu, n cazul de fata, pe
masura ce productia de mbracaminte creste trebuie sacrificat din ce n ce
mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram
pamntul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete
de teren folosite n productia de mbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea
ce face ca pierderea n termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi,
pe masura ce productia de mbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete
de teren din ce n ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi
mai mare. n mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte
resurse dect pamntul.
Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru
lumea n care traim. De exemplu, o societate decide la un anumit moment
de timp ntre productia de bunuri civile si productia de bunuri militare.
Resursele economice vor fi alocate n aceste scopuri. n cazul declansarii
unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare n termenii
bunurilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste.
n cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun
este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot nsa avea mai
multe utilizari alternative, astfel ca, n aseme nea cazuri, costul de
oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun
reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor
resurse si este masurat n termenii acestei alternative.

Modificari ale curbei posibilitatilor de productie

Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca
urmare a influentei unor factori precum:
a) modificarea ofertei de resurse economice;
b) ameliorarea calitativa a resurselor economice;
c) progresul tehnologic;

20

Deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre dreapta

demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe
bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara.

a) Modificarea ofertei de resurse economice

Daca singura schimbare survenita n economie n cursul unei
perioade de timp consta n modificarea volumului factorilor de productie,
posibilitatile de productie se modifica si ele.
n figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se
deplaseaza spre dreapta, extinznd domeniul combinatiilor posibile pentru
cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe
reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat n
situatia initiala.
Factorul cu actiunea cea mai evidenta n cresterea productiei
nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect
cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau
consta n sporul productivitatii realizate si mai departe n cresterea
bunastarii indivizilor.
Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa si spre stnga,
atunci cnd, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se
diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti
din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bunuri.
Hrana
5,9

Noua
curba

5,5

Curba
initiala

21

5 mbracaminte

Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie

ca urmare a modificarii volumului de resurse

b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice

Chiar n conditile n care cantitatea de factori de productie nu se
modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta
ca urmare a ameliorarii calitatii factorilor. De exemplu, mbunatatirea
competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste
nendoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie.
Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice formarii
capitalului uman se va regasi n viitor ntr-o cantitate mai mare de
productie, chiar daca mai nti aceasta nseamna un cost ca urmare a
sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de
oportunitate al frecventarii unui institut de nvatamnt superior). Pierderea
n outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica dect cstigul viitor
dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu
asteptarilor.
n mod analog, se rationeaza n ceea ce priveste capitalul.
Echipamentele cu perfomante superioare se constituie ntr-o sursa de
crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul
acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr-o curba a
posibilitatilor de productie asemanatoare cu cea din figura 1.2.

c) Progresul tehnologic
Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, n
conditiile limitarii resurselor, ntr-un factor extrem de important pentru
cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu
caracter industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza,
nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara.
Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este
nsotita de costuri, impunnd alocarea alternativa a unor resurse

22

economice al caror cstig se va regasi n posibilitatile de productie

viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile
sacrificate n prezent n favoarea celor viitoare.
Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat ntr-o
singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca
n acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul
anterior, al unei natiuni care si utilizeaza resursele n vederea obtinerii a
doar doua bunuri, hrana si mbracaminte, mbunatatirea tehnologiei n
domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de
alocat pentru celalalt bun economic. n consecinta, o cantitate data din
productia de hrana poate fi nsotita de o cantitate sporita din bunul
alternativ.
n figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor
de productie se deplaseaza spre dreapta dar si mentine punctul de
intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta n aceea ca
utilizarea integrala a resurselor pentru obtinerea celui de al doilea bun nu
modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele
doua curbe semnifica si n acest caz posibilitatile suplimentare generate de
o tehnologie alimentara superioara.
n mod analog, o tara care si amelioreaza tehnologiile n domeniul
agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor
secundar sau tertiar.

Hrana
5,9

Noua
curba

5,5

Curba
initiala

23

mbracaminte
Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie
ca urmare a progresul tehnologic ntr-o singura
ramura

1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale

ale economiei
Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica,
chimia, logica sau matematica. nceputurile stiintei economice coincid cu
aparitia mercantilismului n secolele 16 si 17. Sintagma economie politica
este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrestien care
publica n 1616 Tratat de economie politica. Ulterior, au fost folosite o
serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna
dintre acestea sa fie acceptata n mod unanim.
Sensul originar al termenului de economie este destul de
ndepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era
privita ca administrarea gospodariei sau a casei.
n decursul timpului, economia ca stiinta a nregistrat mai multe
acceptiuni:

stiinta a avutiei, semnificatie ntlnita la cla sici. Titlul lucrarii lui A.

Smith din 1776 Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor
ei, este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor;
stiinta a schimbului comercial, semnificatie atribuita economiei de
catre neoclasici;
stiinta a alegerilor eficace, sens cel mai apropiat de perceptia
actuala asupra economiei.
24

Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii

numeroase, iar nevoile lor ramn nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi
presupune efectuarea unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei
utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora.
Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un cstig
ntrevazut si un sacrificiu.
Cel care decide sa-si foloseasca resursele de care dispune pentru un
scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor n conditii de
constrngere. De exemplu, producatorul dispunnd de un buget limitat va
alege ct din acesta va folosi pentru achizitionarea resurselor de capital si
ct pentru serviciile de forta de munca, astfel nct profitul sau sa fie
maxim. n mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va
alege astfel nct sa obtina cea mai nalta satisfactie.
n Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice L.
Robbins defineste stiinta economica drept stiinta care studiaza
comportamentul omului ca relatie ntre obiectivele sale si mijloacele
limitate care au o utilizari alternative. Acelasi nteles privind stiinta
economica l regasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson:
modul n care decidem sa folosim resursele productive rare cu
ntrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut.
Stiinta economica studiaza, n consecinta, modul n care oamenii
decid asupra alocarii resurselor limitate ntre utilizarile alternative ale
acestora n vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.
Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze
decidentului (omul politic, consumatorul sau producatorul individual) un
fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care
alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza
costul si efectul fiecarei alegeri, tinnd seama de mai multe variabile
(preturile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila
etc.).

25

Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice

fundamentale:
- CE SI CT SA SE PRODUCA ? O asemenea ntrebare se refera la
stabilirea bunurilor si serviciilor care sa se produca n vederea satisfacerii
nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun
sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca
produce bunuri civile si bunuri militare si n ce cantitati.
- CUM SA SE PRODUCA ? Raspunsul la o asemenea ntrebare
vizeaza alocarea resurselor ntre sectoare, ntre ntreprinderile unui sector
precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor n
cadrul unei ntreprinderi.
- PENTRU CINE SA SE PRODUCA ? Aici este abordata problema
distributiei rezultatelor productiei ntre membrii societatii.
Stinta economica include microeconomia si macroeconomia.
Analiza economica este, n consecinta, micro si macroeconomica,
corespunzator unghiurilor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor
de abstractizare.
Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva
entitatilor individuale ale unei societati - producatori si consumatori. Ea
ofera o imagine, n detaliu a economiei.
Microeconomia
interpreteaza
comportamentul
indivizilor
consumatori si ntreprinzatori care iau decizii, se informeaza, si aleg
strategiile ntre diferite variante de actiune, comparnd beneficiile si
costurile alternativelor disponibile.
Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al
preturilor si pe rolul acestora n afaceri si decizii personale. Datorita
acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii
microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor.
Analiza microeconomica ofera un punct de vedere util pentru
ntelegerea comportamentului uman, permitnd ntelegerea unor probleme
sociale si politice.

26

Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva

societatii n ansamblu. Economia este privita ca un n treg. Sunt analizate
performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt
legate ntre ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale,
capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de
cumparare a monedei, relatiile cu alte economii etc. intra n sfera
macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore
precum inflatia si somajul, n scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este
justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia
erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza
competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza
alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile
agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative.

1.5 Metoda stiintei economice

Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este
perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu
numai de ntelegerea modului de functionare al economiei, ci si de
modalitatile de mbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de
productie si distributie a bunurilor si serviciilor.
n general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea
problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, oamenii se afla
adesea n dezacord n legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a
resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului n economie.
Evaluarea politicilor economice presupune ntelegerea corecta a
functionarii economiei nainte de realizarea unor predictii privind impactul
acestor politici asupra economiei n general.
Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia
pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci ce se ntmpla
daca..... Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza - efect.
Concluziile economiei pozitive arata, n consecinta, cum functioneaza
economia si ndeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia.
Stiinta economica pozitiva se ocupa de ceea ce este, furniznd explicatii
27

stiintifice si obiective. Ea este obiectiva n acelasi sens ca oricare dintre

stiintele fizice. n fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. n economie
exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se
petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta.
Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista
plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video
pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu l constituie deficitul
bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobnzilor.
Putem sustine sau respinge aceste afirmatii n functie de existenta sau nu
a evidentei empirice privind modificarile n preturi, venituri, rate ale
dobnzilor ca efect direct al schimbarilor de politica economica.
Economia normativa se ocupa de ceea ce ar trebui sa fie n
cadrul economiei, aratnd cum ar trebui sa functioneze aceasta.
Concluziile sale, masurile de politica economica n speta, sunt subiective si
depind de interpretarea consecintelor politicilor respective. Ele ndeplinesc
rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de
valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De
exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile
fiecaruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul
guvernului. Cnd economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si
programe de securitate sociala ca un fapt just si echitabil atunci
recomandarile lor se bazeaza pe economia normativa, pe o idee sau pe o
filozofie de justitie sociala.
Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva.
Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari
normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii conduce la
concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul
ca eficienta ntreprinderilor private tinde sa fie mai mare dect eficienta
ntreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, n vederea
cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii
ntreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative
pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca
existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica dect cea
potentiala. Concluziile normative sustin ca n vederea diminuarii diferentei

28

dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea

somajului.
Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii
explicative. Daca stiinta economica pozitiva si-ar propune descrierea n
detaliu a realitatii atunci nu s-ar ajunge probabil la nici-o concluzie
relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea
realitatii prin construirea unor modele.
Modelul economic constit uie o reprezentare simplificata a unui
proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, nlantuirea si
interdependenta anumitor fenomene. n esenta, modelele retin numai acele
aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva.
Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra
realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie
sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza
rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluziile teoriilor se
folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii.
Relatiile stiintei economice cu realitatea apar n primul rnd la
verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, n
cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv,
economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor
petrecute concret.
Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la
respingerea acesteia. n acest ultim caz, demersul de verificare a teoriei
poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza
observatiilor facute.
Curba posibilitatilor de productie este, s-a vazut, un model
simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s-au utilizat mai multe
ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a
resurselor. Pe baza observatiilor, s-a desprins concluzia cresterii costului
de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii
costului de oportunitate dobndeste o valabilitate generala, n ciuda
simplificarii introduse n model de ipoteza mentionata.
Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea
valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie

29

ndreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra

realismului ipotezelor1.

REZUMAT

Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii.

Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor

umane de bunuri si servicii.

Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie n

vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite

Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt

reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si
abilitatea ntreprinzatorului.

Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora n

raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta
problema economica fundamentala.

Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintrun bun cce poate fi realizata n cursul unei perioade de timp cu
resursele economice disponibile, data fiind cantitatea din bunul
alternativ.

O asemenea constatare apartine lui Milton Friedman (1912- ), laureat al Premiului Nobel
pentru economie n anul 1976, fiind justificata n lucrarea acestuia Metodologia stiintei
economice pozitive, publicata n 1952.

30

Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat

este sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a resurselor

Stiinta economica studiaza modul n care oamenii decid asupra alocarii

resurselor limitate ntre utilizarile alternative ale acestora n vederea
satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si

macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva
participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe
rolul preturilor n afaceri si decizii personale, microeconomia este
uneori numita si teoria preturilor. Macroeconomia considera
performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele
sectoare se afla n relatie unele cu altele. O atentie deosebita este
acordata ntelegerii cauzelor somajului si inflatiei.

Analiza pozitiva face predictii assupra impactului schimbarilor n

politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia
si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul daca....atunci.
Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative n
concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau.
Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume
ar trebui sa realizeze politica economica.

Termeni cheie
Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de
munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc
31

Abilitatea ntreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului

de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva
Economie normativa

^
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

ntrebari de verificare
Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea.
De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala?
Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie?
Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile adoptate
tinnd seama de costul de oportunitate.
Ce este stiinta economica?
Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de
productie si resursele economice.
Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de
ntreprinzator.
Oferiti exemple de probleme aflate n sfera de studiu a
microeconomiei si macroeconomiei.
Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative.

Teste grila

32

1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi

folosite n vederea satisfacerii nevoilor societatii este cunoscut
sub numele de:
a) guvern;
b) societate comerciala;
c) ntreprindere publica;
d) administratie privata;
e) economie.
2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice:
a) nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii;
b) societatea trebuie sa aleaga ntre destinatiile alternative de folosire a
acestora;
c) modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrnge asupra
performantei macroeconomice;
d) au un caracter dinamic;
e) toate cele de mai sus.
3. Factorii de productie reprezinta:
a) parte a capitalului tehnic;
b) parte a capitalului banesc;
c) parte a resurselor economice atrase n procesul economic;
d) numai obiect al proprietatii publice;
e) numai obiect al proprietatii private.
4. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta:
a) bunurile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata;
b) bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii;
c) capitalul banesc investit n cursul unei perioade pentru achizitionarea
de noi echipamente;
d) sumele mprumutate de la banci pentru finantarea proiectelor
investitionale;
e) echipamentele a caror valoare a fost recuperata de -a lungul timpului.
5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de
productie?:
33

a)
b)
c)
d)
e)

capitalul tehnic;
populatia apta de munca, dar neocupata;
materiile prime, materialele si combustibilul;
populatia ocupata;
constructiile speciale ale societatilor comerciale.

6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinnd unei societati

comerciale au caracter de capital fix ?:
a) materiile prime si materialele;
b) combustibilii;
c) produsele finite;
d) calculatoarele;
e) semifabricatele achizitionate de la furnizori.
7. Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca:
a) resursele sunt disponibile n schimbul unui pret;
b) oferta de resurse este finita;
c) alegerile individuale sunt inutile;
d) importul este inevitabil;
e) resursele sunt insuficiente n raport cu volumul si structura nevoilor.
8. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta:
a) legea cererii;
b) legea ofertei;
c) legea descresterii randamentelor;
d) legea cresterii costului de oportunitate;
e) scaderea costului de oportunitate.
9. Costul de oportunitate reprezinta:
a) valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor;
b) costul suplimentar pe care-l suporta producatorul atunci cnd mareste
productia cu o unitate;
c) valoarea resurselor folosite pentru implementarea unei decizii;
d) costul celui mai important factor de productie;
e) cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs.
10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren gru si/sau
porumb. Presupunnd ca resursele de care dispune sunt folosite
34

integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile

fermierului:
Posibilitati
1
2
3
4
5
6
7

Productia de gru (tone)

200
100
50
0
150
300
250

Productia de porumb (tone)

40
80
100
120
60
0
20

Costul de oportunitate pentru gru este:

a) 4 tone de porumb;
b) 10 tone de porumb;
c) 0,4 tone de porumb;
d) 2,5 tone de porumb;
e) nu se poate determina.
11. Cresterea productiei de bunuri realizate n cursul unei
perioade de timp la nivelul unei economii nationale ar putea fi
provocata de:
a) cresterea numarului somerilor;
b) cresterea nivelului general al preturilor;
c) schimbarea preferintelor de consum ale populatiei;
d) utilizarea unor tehnologii mai eficiente;
e) reducerea volumului de resurse disponibile.
12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul
economiei ca stiinta?
a) studiul utilizarii resurselor n vederea obtinerii de bunuri si servicii
pentru propria folosinta si pentru schimb;
b) studiul utilizarii banilor n cadrul unei economii;
c) distributia ve nitului ntre membrii societatii;
35

d) studiul utilizarii resurselor rare, cu ntrebuintari alternative, pentru

satisfacerea nevoilor nelimitate;
e) studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor.
13. Microeconomia se ocupa cu studiul:
a) agregatelor macroeconomice;
b) populatiilor;
c) actiunilor agentilor economici individuali;
d) politicilor de combatere a somajului;
e) politicilor de combatere a inflatiei.
14. Microeconomia se ocupa cu studiul:
a) politicilor de stabilire a preturilor;
b) deciziilor ntreprinzatorilor de optimizare a productiei;
c) alocarii optime a resurselor;
d) politicilor antitrust;
e) toate cele de mai sus.
15. Macroeconomia se ocupa cu studiul:
a) actiunilor economice ale populatiei unei regiuni;
b) deciziilor ntreprinderilor de mari dimensiuni;
c) preturilor si productiei ntreprinderilor apartinnd unei ramuri
industriale;
d) comportamentului economiei privita ca un ntreg;
e) alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual.
16. ............. face afirmatii despre ce ar trebui sa fie, n timp ce
.............face afirmatii despre ceea ce este bazate pe evenimente
observabile si posibil de verificat:
a) analiza pozitiva/analiza normativa;
b) analiza normativa/analiza pozitiva;
c) macroeconomia/microeconomia;
d) microeconomia/macroeconomia.

36

CAPITOLUL 2
UTILIZAREA GRAFICELOR
N ANALIZA ECONOMICA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Ce este un grafic si care este rolul sau n analiza economica

Care este semnificatia economica a conceptului de panta
Care este natura relatiilor dintre variabilele economice

Microeconomia si macroeconomia folosesc n mod frecvent

analiza grafica. Aceasta constituie un instrument extrem de util pentru
ntelegerea relatiilor economice si desprinderea concluziilor necesare.
2.1 Graficul, instrument de analiza economica
Graficele utilizate n aceasta carte sunt bidimensionale
exprimnd relatia functionala existenta ntre doua variabile. Relatia
functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa
se modifice la crester ea sau scaderea unei alte variabile. n acest caz, se
spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. Este
posibila nsa si folosirea unei a treia variabile, caz n care se studiaza
influenta modificarii valorii ei asupra primelor doua variabile.
ntre doua variabile poate exista fie o relatie de directa
proportionalitate, fie o relatie de inversa proportionalitate. n primul
caz, ambele variabile evolueaza n acelasi sens, respectiv cresterea uneia
este nsotita de cresterea celeilalte. Si invers, reducerea unei variabile
determina scaderea celeilalte variabile. De exemplu, relatia existenta
39

ntre pretul unitar si cantitatea oferita dintr-un produs este direct

proportionala. n schimb, relatia dintre pretul unitar si cantitatea ceruta
este invers proportionala.
Presupunem ca s-a putut determina o relatie functionala liniara
ntre cantitatea vnduta dintr-un bun si ncasarile unui producator.
Cantitatea vnduta este reprezentata pe axa OX iar ncasarile
producatorului pe axa OY. Datele se pot trece ntr-un tabel (tabelul 2.1)
si reprezenta grafic (figura 2.1)1. Pentru simplificare s-au considerat doar
patru niveluri ale cantitatii vndute. Se poate constata ca fiecarui nivel
dat de cantitate i corespunde un anumit nivel al ncasarilor.
Un exemplu de relatie directa ntre doua variabile

X (cantitatea vnduta)
1
2
3
4

Y (ncasari)
2
4
6
8

Tabelul 2.1
Punctul pe grafic
A1
A2
A3
A4

Cele mai multe grafice se traseaza n cadranul 1, ceea ce semnifica

faptul ca datele din economie sunt mai degraba pozitive dect negative. n acest
ultim caz, axele OX si OY se prelungesc la stnga si respectiv n jos fata de
origine.

40

Y
8

A4

A3

A2

A1

Fig. 2.1 Graficul relatiei direct proportionale ntre doua variabile

n alte situatii, ntre variabilele X si Y poate exista o relatie invers
proportionala, caz n care cresterea unei variabile este nsotita de
reducerea celeilalte variabile. Cresterea pretului determina reducerea
cantitatii cerute, dupa cum reducerea pretului stimuleaza cresterea
cantitatii cerute. Datele sunt sintetizate n tabelul de mai jos si
reprezentate n figura 2.2.
Un exemplu de relatie invers proportionala
ntre doua variabile

X (cantitatea ceruta)
1
2
3
4

Y (pretul)
4
3
2
1

41

Tabelul 2.1
Punctul pe grafic
B1
B2
B3
B4

Y
4

B 1
B 2

B3

B4

Fig. 2.2 Graficul relatiei invers proportionale ntre doua variabile

n fiecare dintre graficele anterioare s-a reprezentat o singura
dreapta, deci o singura relatie functionala ntre variabile. Adesea, este
util a avea n acelasi sistem de coordonate doua sau mai multe drepte
(sau curbe). Diagrama obtinuta este, n consecinta, multicurba,
reprezentnd concomitent mai multe relatii functionale. De exemplu,
graficul cererii si ofertei, este util pentru determinarea pretului si
cantitatii de echilibru precum si pentru furnizarea altor concluzii
importante.
n legatura cu variabilele utilizate este important de precizat ca
ele pot fi variabile discrete sau variabile continue. Variabilele discrete
sunt cele care nu pot fi divizate n unitati infinitesimale, n timp ce pentru
cele continue este posibila reprezentarea lor n fractiuni orict de mici.
De exemplu, n cazul unui producator de echipamente industriale,
calculul cifrei de afaceri se realizeaza pentru cantitati exprimate n
numere ntregi si nu n fractiuni de echipamente. Pentru un fermier,
acelasi calcul permite utilizarea variabilei cantitate de gru vnduta
fractionata n unitati chiar infinitesimale.

42

Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau

continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de
relatie functionala posibila ntre variabilele economice.
2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa n analiza economica
Conceptul de panta este foarte util n analiza economica,
permitnd
desprinderea
unor
concluzii
importante
privind
comportamentul economic si relatiile dintre diferite variabile economice.
Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica
atunci cnd X variaza. Altfel spus, panta este data de raportul Y/X,
termenii Y si X semnificnd cresterea sau scaderea fiecarei variabile.
Consideram o relatie functionala ntre doua variabile economice
ntre care exista o relatie direct proportionala (figura 2.3). Se observa ca
fiecarei unitati suplimentare din variabila X i corespunde o crestere cu
1,5 unitati din variabila Y. n consecinta, panta dreptei este Y/X =
1,5/1 = 1,5.

43

Y
6

D
Y = 1,5

4,5

C
X = 1
Y = 1,5

X = 1

Y = 1,5
1,5

A
X = 1

Fig. 2.3 Panta unei drepte n conditiile unei relatii direct

proportionale ntre variabile
O dreapta orientata n jos are panta negativa. Cresterea variabilei
X este nsotita de scaderea variabilei Y (figura 2.4). Cum Y este de
fiecare data -2 cnd X = 1, rrezulta ca panta dreptei este 2/1 = -2.

44

Y
X = 1
8

A
Y = -2
X = 1

B
Y = -2
X = 1

4
C

Y = -2
2
D
0

Fig. 2.4 Panta unei drepte n conditiile unei relatii inverse

ntre variabile
n situatia n care relatia functionala apare sub forma unei linii
drepte (precum n cazurile anterioare) panta este constanta n orice punct
al dreptei.
Cunoasterea pantei unei drepte indica relatia existenta ntre
variabila X si variabila Y. Astfel, panta poate fi:
a) un numar pozitiv, caz n care cele doua variabile se modifica n
acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc);
b) un numar negativ, caz n care cele doua variabile evolueaza n
directii opuse;
c) zero, caz n care orice modificare a variabilei X nu genereaza nici-o
modificare a variabilei Y. Dreapta exprimnd relatia dintre cele doua
variabile este paralela cu axa OX.

45

2.3 Modificarea pantei de -a lungul unei curbe

n exemplele anterioare s-a presupus existenta unei relatii de tip
liniar ntre variabile. Exista nsa frecvente cazuri cnd aceste relatii
directe sau inverse sunt reprezentate printr-o curba (relatia devine
curbilinie). De aceasta data, panta nu mai este aceeasi, ci se modifica dea lungul curbei. Pentru a afla panta unei curbe ntr-un punct se calculeaza
tangenta n acel punct.
n situatia unei relatii direct proportionale ntre cele doua
variabile, curbele pot fi, dupa caz, convexe sau concave (figura 2.5 a si
2.5 b).

a)

X
b)

Fig. 2.5 Curbe convexe si concave n cazul relatiei direct

proportionale ntre variabile
n figura 2.5 a, panta curbei creste pe masura ce valoarea
variabilei X creste, ceea ce nseamna ca fiecare unitate suplimentara din
X este nsotita de o crestere tot mai mare a variabilei Y. Curba este n
acest caz convexa. n schimb, n cazul figurii 2.5 b panta curbei
descreste, iar curba este concava.
Daca relatia dintre variabila X si variabila Y este invers
proportionala, cresterii variabilei X i corespunde scaderea variabilei Y,
nsa cu rate diferite, n functie de forma curbei.

46

n cazul unei curbe convexe nspre origine, panta este negativa si

n scadere (figura 2.6 a). n schimb, pentru o curba concava nspre
origine, panta este tot negativa nsa nregistreaza tendinta de crestere
(figura 2.6 b).

a)

X
b)

Fig. 2.6 Curbe convexe si concave n cazul relatiei invers

proportionale ntre variabile
2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor
n analiza economica se ntlnesc adesea situatii cnd una si
aceeasi curba poate prezenta toate cele trei tipuri de pante pozitiva,
negativa si zero. De exemplu, curba din figura 2.7 are mai nti o panta
pozitiva si apoi negativa, trecnd printr-un punct de maxim notat cu E,
unde panta curbei este zero. Coordonatele acestui punct E dau valoarea
lui X pentru care Y are valoare maxima.

47

Panta zero
E

Panta
pozitiva
B

Panta
negativa
C

Fig. 2.7 Forma curbei la trecerea de la relatia direct

proportionala la relatia invers proportionala

Tot att de adevarat este ca o panta de nivel zero poate nsemna

si o valoare minima pentru Y, situatie n care panta este mai nti
negativa si apoi pozitiva (figura 2.8). Coordonatele punctului F dau
valoarea lui X pentru care Y are valoare minima.

48

Panta
negativa

Panta
pozitiva

Fig. 2.8 Forma curbei la trecerea de la relatia invers

proportionala la relatia direct proportionala

Un caz interesant de curba care si modifica concavitatea (si panta)

odata cu trecerea de la relatia directa la una inversa este cea a ofertei
individuale de munca (figura 2.9).

49

Salariul
orar
(lei)
Curba ofertei
individuale de munca

Cantitatea de
munca oferita (ore)

Fig. 2.9 Oferta individuala de munca

Cresterea salariului determina angajatul sa lucreze mai multe

ore, cel putin pna la un punct. Obtinerea unui salariu considerat
corespunzator si cresterea lui n continuare schimba preferintele
individuale n favoarea timpului liber. Se observa faptul ca graficul are
un caracter abstract, nef iind nsotit de date concrete. El nu vizeaza dect
o relatie de ordin calitativ ntre variabilele economice.

50

REZUMAT

Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei

variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei alte variabile.
n acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de
cea de a doua.

ntre doua variabile poate exista fie o relatie direct proportionala, fie
o relatie invers proportionala. n primul caz, variabilele evolueaza n
acelasi sens; ambele cresc sau ambele descresc. n cel de al doilea
caz, variabilele evolueaza n directii opuse; cresterea unei variabile
este nsotita de descresterea celeilalte variabile.

Variabilele utilizate pot fi discrete sau continue. Variabilele discrete

sunt cele care nu pot fi divizate n unitati infinitesimale, n timp ce
pentru cele continue este posibila reprezentarea lor n fractiuni orict
de mici. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta
sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia
tipul de relatie functionala posibila ntre variabilele economice.

Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci

cnd X variaza. Panta este data de raportul Y/X, termenii Y si
X semnificnd cresterea sau scaderea fiecarei variabile.

Curbele exprimnd o anumita relatie functionala ntre variabile pot fi

convexe sau concave. n cazul unei curbe convexe nspre origine,
panta este negativa si n scadere n schimb, pentru o curba concava
nspre origine, panta este tot negativa nsa nregistreaza tendinta de
crestere.

51

 Termeni cheie
Relatie functionala Relatie direct proportionala
Relatie invers
proportionala Variabila discreta Variabila continua Panta Curba
convexa Curba concava

ntrebari de verificare

1. Explicati natura relatiei dintre variabilele economice si, pe baza unui

exemplu, reprezentati grafic fiecare situatie.
2. Trasati pe un grafic relatia posibila ntre numarul de ore prestate de un
angajat si salariul obtinut de acesta. Apreciati daca graficul se modifica
n functie de abilitatea salariatului. Justificati raspunsul.
3. ntre numarul de ore de studiu si nota obtinuta la examen de catre
studenti exista o relatie evidenta. Consideram ca acest numar este limitat
la 10, iar nota probabila este cuprinsa ntre 1 si 10. Trasati graficul
corespunzator acestei relatii considernd alternativ numarul de ore de
studiu reprezentat pe axa OX, iar apoi pe axa OY. Justificati forma
graficului si puneti n evidenta semnificatia conceptului de panta.
4. Care este semnificatia unei linii orizontale ce intersecteaza axa OY ?
Aceeasi ntrebare n cazul unei linii verticale care intersecteaza axa OX.
5. Trasati graficul corespunzator relatiei ntre doua variabile, n care
panta este mai nti n scadere, iar apoi n crestere.
6. Completati tabelul urmator exprimnd relatia existenta ntre timpul
liber si cel pentru studiu, astfel nct panta sa fie constanta. Numarul de
ore afectat celor doua destinatii este 10. Precizati ce tip de relatie exista
ntre cele doua variabile si trasati graficul corespunzator.

52

Timp
pentru
studiu
Timp
liber

10

5,5

4,5

10

Teste grila
1. Care dintre urmatoarele afirmatii nu constituie o relatie
functionala ntre variabilele X si Y?
a) X creste iar Y ramne constant;
b) cresterea lui X determina cresterea lui Y;
c) reducerea lui X determina reducerea lui Y;
d) reducerea lui X determina cresterea lui Y.
2. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de
panta?
a) variatia lui Y raportata la variatia lui X;
b) modificarea n timp a variabilei X;
c) modificarea n timp a variabilei Y;
d) modificarea variabilei Y ce revine la modificarea cu o unitate a
variabilei X;
e) modificarea variabilei X ce revine la modificarea cu o unitate a
variabilei Y.
3. O curba caracterizata mai nti printr-o relatie direct
proportionala si panta n scadere, apoi printr-o relatie invers
proportionala si panta n crestere trece:
a) printr-un punct de maxim;
b) printr-un punct de minim;
c) nu se poate preciza daca punctul este de maxim sau de minim.

53

4. Unei relatii functionale invers proportionale i corespunde o

panta:
a) negativa;
b) pozitiva;
c) pozitiva sau negativa, dupa caz;
d) zero.

54

CAPITOLUL 3
AGENTII ECONOMICI.
CIRCUITUL ECONOMIC

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Ce sunt agentii economici si cum se pot agrega acestia n cadrul

sectoarelor institutionale
Care sunt operatiunile la care participa agentii economici
Ce sunt fluxurile reale si fluxurile monetare
Ce este fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor

Economiile de piata functioneaza prin actiunile si

interactiunile a numerosi agenti (subiecti) economici liberi, animati de
realizarea propriilor interese. Descrierea vietii economice presupune
cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la
care participa precum si a fluxurilor care se deruleaza n cadrul circuitului
economic.

3.1. Agentii economici si functiile lor

Actvitatea economica rezulta din operatiile efectuate de o
multitudine de unitati economice elementare: ntreprinderi publice sau
private, consumatori, organisme publice etc. Descrierea circuitului

57

economic presupune nainte de toate precizarea notiunii de agent sau

unitate economica si gruparea acestora n functie de criterii diverse.
Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de
persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica avnd
functii bine determinate n cadrul acesteia.
Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si
agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati
primare, actionnd ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o
contabilitate proprie, dispun de autonomie decizionala si exercita o functie
principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor
economici elementari pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea
agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipuri de
activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice ndeplinite
sau criteriul institutional.
Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza n
mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza:
_ Societati si cvasi-societati non-financiare . Aceste unitati
economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii
exclusiv serviciile financiare destinate vnzarii: societati comerciale
private, ntreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprinsi astfel toti acei
agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si
obtin pe aceasta baza venituri.
_ Institutii de credit. Cea mai mare a agentilor economici
efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea
lor principala. Unitatile economice apartinnd acestui sector au nsa ca
functie principala realizarea de operatiuni financiare. n acest sens, ele
mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie,
finantnd astfel economia. n aceasta categorie sunt cuprinse bancile
banca centrala si bancile comerciale si alte organisme financiare
specializate.
_ Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata n caz
de realizare a riscului, n schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor
voluntare care le sunt varsate.

58

Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care

presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile.
n mod concret, exista administratii publice centrale (statul si alte
organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si
administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte
obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect.
_ Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara
scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii
marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele,
asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile
voluntare ale menajelor.
_ Menaje sau gospodarii. Aici sunt incluse ansamblul
persoanelor fizice aflate n calitate de consumatori si, eventual, n calitate
de producatori atunci cnd productia este organizata n cadrul
ntreprinderilor individuale. n aceasta ultima ipostaza, menajele ofera
bunuri si servicii ma rfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din
plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt
destinate satisfacerii nevoilor de consum. Justificarea includerii
ntreprinderilor individuale n acest sector rezida n faptul ca ele sunt
animate de o logica a bunastarii individuale.
_ Strainatatea (restul lumii sau exteriorul). Acest sector
sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente (cu centrul principal de
activitate pe teritoriul tarii de referinta) si cele nerezidente.
O asemenea grupare a agentilor economici raspunde unor cerinte
de obtinere si agregare a rezultatelor economice de la nivel inferior la nivel
macroeconomic.

3.2. Operatiuni ale agentilor economici

n vederea realizarii propriilor interese agentii economici
desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si
constituie premisa tranzactiilor economice.
Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot
structura n trei mari categorii:
59

(1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste

operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor
si serviciilor. n mod concret, sunt incluse n aceasta categorie productia
de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile,
exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale,
consumul de capital fix.
Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu
caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de
ansamblul sectoarelor institutionale. Administratiile publice si uneori cele
private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume n
schimbul lor (de exemplu, serviciile de nvatamnt sau sanatate).
(2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera la
formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si
transferuri n capital. n cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare
pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor,
profiturilor, dobnzilor, forma rea veniturilor de transfer operate prin
administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si
indirecte si contributiile sociale.
Transferurile n capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea
investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii, iar, pe de alta
parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni n cazul
transferurilor cu titlu gratuit).
Operatiile de repartitie descriu astfel distributia veniturilor
rezultate din productie precum si redistribuirea asigurata de administratiile
publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul
redistribuirii catre ntreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume
ce permit ntreprrinderilor sa vnda la un pret inferior costurilor de
productie) sau catre menaje. n mod analog, cotizatiile sociale sunt
redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie
la repartitia veniturilor acordnd dobnzi si dividende sau beneficiind de
dobnzi si dividende. n acelasi timp, exista o multitudine de transferuri
de venituri ntre un stat si restul lumii.

60

(3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la

crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare.
Unele unitati economice dispun de resurse care exced la un
moment dat nevoile lor. Ele dispun ca urmare de capacitate de finantare.
Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari dect
resursele disponibile. Aceste unitati economice, n masura n care si
gasesc creditori, se ndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare
se afla n legatura cu fluxurile de creante si datorii existente ntre diferite
sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr-un suport de
tipul biletelor de banca, monedei metalice, titlurilor, fie n simple nscrieri n
conturi deschise la institutiile specializate.
Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a
operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie
deoarece aceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul.
Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de
plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o
rezerva de mijloc de plata nsotita de alegerea ntre diverse plasamente mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si
actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de
finantare rezultate dintr-un acord ntre creditor si debitor n contrapartida
unui transfer de moneda, unei cesionari dintr-un bun sau unei prestari de
servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de
rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de
asigurare fata de asigurati.
Operatiunile agentilor economici au loc prin intermediul schimbului
pe piata. Astfel, ntre agentii economici au loc permanente fluxuri de
bunuri si servicii si, respectiv, fluxuri de venituri si cheltuieli.

3.3. Circuitul economic

ntr-o economie de piata cea mai mare parte a tranzactiilor
economice se desfasoara prin intermediul pietei. Tranzactiile de piata

61

presupun ca oricarui transfer de bunuri si servicii sa-i corespunda o

contrapartida. Aceasta poate fi reprezentata fie de un alt bun sau serviciu ,
fie de o suma de bani echivalenta. n acest caz, se identifica doua
categorii de fluxuri economice: fluxuri reale (de bunuri si servicii ale
factorilor de productie) si fluxuri monetare (de venituri si cheltuieli). Ele
sunt de aceeasi marime nsa au sens opus.
Circuitul economic reprezinta ansamblul fluxurilor reale si
monetare care evidentiaza interactiunile de natura tranzactionala dintre
agentii economice care actioneaza n cadrul economiei.
n conditiile unei simplificari extreme se poate considera ca o
economie se compune din doua mari grupe de unitati economice: grupa
ntreprinderilor si grupa menajelor. Prima categorie de agenti economici
cuprinde ansamblul ntreprinderilor rezidente si constituie unul dintre polii
circuitului economic. Menajele reprezinta cel de al doilea pol al circuitului
economic.
ntr-o asemenea economie simplificata nu exista stat, nici institutii
de credit si nici exteriorul.
Operatiunile descrise n schema simplificata a circuitului economic
se deruleaza numai n interiorul economiei nationale. O economie care nu
are relatii cu exteriorul este numita economie nchisa. Operatiile la care
participa agentii economici sunt doar operatii de productie si de consum.
Alte operatii precum cele de economisire si investitie sunt ignorate.
Descrierea circuitului economic poate fi imaginata ntr-o economie
non-monetara sau ntr-o economie monetara.

Circuitul economic ntr-o economie non-monetara: fluxuri reale

n schema de mai jos sunt prezentate doar fluxurile reale de
bunuri si servicii si de factori de productie, care se deruleaza ntre cele
doua grupe de agenti economici. Menajele sunt cele ce furnizeaza factorii
de productie necesari desfasurarii proceselor de productie din cadrul
ntreprinderilor. n cadrul acestor procese de productie, sunt combinati
factorii de productie iar rezultatul se concretizeaza n bunuri si servicii.

62

Urmeaza un al doilea flux real, acela al trecerii bunurilor si serviciilor de

consum de la ntreprinderile producatoare la menaje.
Acest circuit poate fi rezumat astfel: ntreprinderile folosesc
factorii de productie furnizati de catre menaje, iar pentru aceasta le
remunereaza n natura, oferindu-le bunuri si servicii de consum.
O asemenea schema presupune ca ntreaga productie de bunuri si
servicii a ntreprinderilor ajunge integral la menaje. n realitate, o parte din
aceasta prroductie este formata din bunuri de capital tehnic ai carei
utilizatori sunt tot ntreprinderile.

Bunuri si servicii

ntreprinderi

Menaje

Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic ntr-o economie

non-monetara: fluxuri reale

Circuitul economic ntr-o economie monetara: fluxuri monetare

Functionarea unei economii conform schemei precedente nu este
imposibila. Ea corespunde folosirii generalizate a trocului. Diviziunea
muncii si specializarea producatorilor a condus la extinderea considerabila
a productiei de bunuri si servicii. Schimbul bazat pe troc presupunea ca un

63

agent economic specializat sa ofere ceea ce realiza ca excedent dintr-un

bun altui agent economic care proceda analog, nsa era specializat n
producerea altui bun. Existenta trocului ca modalitate de schimb impunea
existenta dublei coincidente de dorinte ceea ce este greu de imaginat ntro economie aflata ntr-un proces continuu de dezvoltare a productiei de
bunuri. Schimburile, devenite multilaterale, cer utilizarea unui intermediar
precum moneda.
Trecerea de la o economie non-monetara la o economie monetara
are urmatoarele consecinte:
fluxurile reale constituite din bunuri si servicii (de consum sau
ale factorilor) sunt evaluate cu ajutorul monedei;
fluxurile monetare nsotesc fluxurile reale; ele corespund
veniturilor monetare primite de menaje n schimbul serviciilor
furnizate ntreprinderilor; dupa ncasarea acestor venituri
menajele le folosesc pentru a cumpara bunuri si servicii de
consum.
Figura 3.2 prezinta aceste fluxuri monetare mprreuna cu cele
reale n cadrul unei economii monetare. Trecerea factorilor de productie n
general, inclusiv munca, de la me naje catre ntreprinderi se realizeaza prin
intermediul pietei factorilor de productie. n acelasi mod se petrece si
trecerea bunurilor si serviciilor de la ntreprinderi catre menaje. Fiecare
piata presupune ntlnirea si confruntarea cererii si ofertei. Rezultatul l
constituie formarea unui pret, n schimbul caruia orice agent economic
obtine ceea ce doreste, factori de productie sau bunuri si servicii.
Aceasta schema presupune ca veniturile obtinute de menaje sunt
folosite integral pentru a cumpara bunuri si servicii. n realitate, doar o
parte din aceste venituri sunt folosite pentru achizitionarea de bunuri si
servicii. Cealalta parte este nsa economisita.

64

Bunuri si servicii
ncasari din vnzarea b. si s.

0
Cheltuieli cu b. si s.
cQ

ntreprinderi

Menaje

Cheltuieli
cu fact. de prod.
S
Factori de productie

Piata b. si s. Bunuri si servicii

Piata muncii
Venituri din
vnzarea f.d.p.(salarii)
0
c L Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic ntr-o economie

monetara: fluxuri reale si monetare
Analiza circuitului evidentiaza faptul ca cele patru fluxuri sunt
interdependente. Nu se poate suprima fluxul de venituri monetare fara a
suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale acelorasi agenti
economici. n mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de

65

productie fara a suprima si fluxul de bunuri si servicii. Interdependenta

perfecta a fluxurilor economice conduce la a spune ca acest circuit este
nchis.
Schemele prezentate corespund unui circuit economic simplificat.
Acest lucru este suficient pentru a ntelege modul n care bunurile de
consum si factorii de productie circula n economie si cum sunt dublate
fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune
integrarea si celorlalti agenti economici n cadrul ei precum si a altor
operatii de genul celor de economisire si investitie.

REZUMAT

Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de persoane

(fizice si/sau juridice) care participa la viata economica, avnd functii
bine determinate n cadrul acesteia.

Agentii economici se pot grupa n functie de criterii diverse. Gruparea

lor n cadrul sectoarelo r institutionale se bazeaza pe functia principala
realizata.

Cele sapte sectoare institutionale sunt: societati si cvasi-societati nonfinanciare, institutii de credit, institutii de asigurari, administratii
publice, administratii private, menaje si strainatatea.

Operatiunile la care participa agentii economici sunt: operatiuni asupra

bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie, operatiuni financiare.

ntre agentii economici se deruleaza fluxuri reale si fluxuri monetare.

Fluxurile reale sunt fluxuri de bunuri si servicii si de factori de
productie. Fluxurile monetare sunt fluxuri de venituri si cheltuieli.

Circuitul economic cuprinde ansamblul fluxurilor reale si monetare

corespunzatoare interactiunilor de natura tranzactionala dintre agentii
economici care actioneaza n cadrul economiei.

66

Termeni cheie

Agent economic Societati si cvasi-societati non-financiare Institutii de

credit Institutii de asigurari Administratii publice Administratii private
Menaje Strainatatea Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor Operatiuni
de repartitie Operatiuni financiare Fluxuri reale Fluxuri monetare
Circuitul economic

ntrebari de verificare

1. Care sunt agentii economici dintr-o economie de piata?

2. Enumerati si caracterizati principalele operatiuni pe care le efectueaza
agentii economici.
3. Care este semnificatia economica a fluxului circular al venitului?
4. Prezentati continutul fluxurilor monetare si reale si aratati cum se
articuleaza ele n cadrul unei economii monetare.

Teste grila
1. ntr-o economie de piata, sunt agenti economici financiari:
a) societatile comerciale industriale;
b) menajele;
c) partidele politice;
d) bancile;
e) fundatiile
2. Sunt agenti economici non-financiari:
a) bancile;
b) institutiile financiare specializate;

67

c) menajele;
d) bursele de valori;
e) administratiile publice.
3. n cadrul operatiunilor asupra bunurilor si servicilor sunt
cuprinse:
a) producerea bunurilor si serviciilor;
b) consumul de bunuri;
c) formarea de capital;
d) importurile si exporturile;
e) toate cele de mai sus.
4. n cadrul operatiunilor de repartitie sunt incluse:
a) remunerarea salariatilor;
b) impozitele legate de productie si de import;
c) subventiile de exploatare;
d) veniturile proprietatii si ale ntreprinderii;
e) toate cele de mai sus.
6. Nu sunt operatiuni financiare:
a) realizarea de profituri;
a) emisiunea de moneda;
b) tranzactiile la bursa de valori;
c) acordarea de credite;
d) consumul de bunuri si servicii.
6. Instrumentele legate de operatiunile financiare sunt:
a) instrumentele de plata;
b) instrumentele de plasament;
c) instrumentele de finantare;
d) rezervele tehnice de finantare;
e) toate cele de mai sus.

68

7. n cadrul fluxului circular al venitului ntr-o economie, menajele

furnizeaza..........si
primesc............care
atunci
cnd
sunt................devin...........pentru ntreprinderi:
a) bunuri/bani/economisite/capital;
b) bunuri/obligatiuni/folosite/ncasari;
c) resurse de munca/salarii/ cheltuite/ncasari;
d) venituri monetare/bunuri/consumate/capial;
e) capital/dobnzi/cheltuite/ncasari.

69

CAPITOLUL 4
CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Cum se formeaza cererea si oferta

Care sunt factorii care determina cererea si oferta unui bun
Ce este elasticitatea cererii si ofertei si care sunt formele acesteia
Cum determina cererea si oferta pretul unui bun si cantitatea
tranzactionata
Care este rolul preturilor n alocarea resurselor rare n cadrul
economiei de piata

ntr-o economie libera cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor

ajung la consumatori prin mijlocirea pietei. Prin intermediul pietei,
cumparatorii, ca purtatori ai cererii, si vnzatorii, ca purtatori ai ofertei, se
ntlnesc si comunica n vederea schimbului de bunuri si servicii.
Analiza cererii si ofertei permite ntelegerea modului de stabilire a
preturilor bunurilor si serviciilor pe diferite piete precum si a influentei
acestor preturi asupra cantitatii tranzactionate.
Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele, trebuie mai nti
ntelese conceptele de cerere si oferta 1.
1

Principiile analizei cererii si ofertei, a echilibrului pietei si a formarii pretului de

echilibru se datoreaza lui Alfred Marshall (1842-1924), economist britanic, profesor la

71

4.1 Cererea
ncepem
studiul
asupra
pietelor
prin
examinarea
comportamentului cumparatorilor. n acest sens, vom vedea cum pretul
determina cantitatea ceruta dintr-un bun si care sunt ceilalti factori care
determina cererea.

Cererea individuala si cererea pietei

Cererea reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care un
consumator poate si este dispus sa le achizitioneze de pe piata la niveluri
diferite de pret, ceteris paribus.
Cererea reprezinta relatia ntre diferitele preturi posibile ale unui
bun si cantitatile din bunul respectiv care pot fi cumparate2. Ar fi fals sa
admitem, fara nici o precizare, ca cererea de autoturisme ntr-o tara este
de x milioane unitati. Acest numar reprezinta cantitatea posibil de
cumparat tinnd seama de preturile autoturismelor, de veniturile
cumparatorilor dar si de ansamblul conditiilor economice din cursul
perioadei respective. Daca preturile ar fi mai mici, cu siguranta cantitatea
ceruta ar fi mai mare. n plus, pretul nu poate constitui singura explicatie a
alegerilor consumatorilor. n acest sens, se mai retin drept cauze orarul
magazinelor, amplasarea acestora, spiritul de economisire al familiilor
precum si comportamentul vnzatorilor.
Economistii utilizeaza sintagma ceteris paribus pentru a semnifica
faptul ca toate variabilele relevante, exceptnd cele studiate n acel
moment, sunt mentinute constante. Fraza n latina nseamna toate
celelalte conditii ramn neschimbate. De aceea, atunci cnd definim
Cambridge. Cea mai importanta lucrare a acestuia este The Principles of Economics ,
publicata n 1890.
2

Analiza se va concentra asupra pietei bunurilor, nsa concluziile desprinse au caracter

general, fiind aplicabile si pietelor resurselor economice unde se manifesta cererea
ntreprinzatorilor pentru un anumit factor de productie.

72

termenul de cerere doar relatia pret-cantitate ceruta este evidentiata, alti

factori de influenta fiind considerati, n acel moment, constanti.
Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de inversa
proportionalitate ntre pretul unui bun (P) si cantitatea solicitata (Q) de
cumparatori. Atunci cnd pretul creste, cantitatea ceruta scade. Si invers,
scaderea pretului este nsotita de cresterea cantitatii cerute. n cazul de
fata, pretul apare ca o variabila independenta, iar cantitatea ceruta este
variabila dependenta. Aceasta relatie ntre pret si cantitatea ceruta este
valabila pentru cele mai multe bunuri din economie si, fiind att de
raspndita, economistii o numesc legea cererii.
Un asemenea efect al modificarii pretului asupra cantitatii cerute
reprezinta o reactie asteptata deoarece:
daca pretul bunului analizat scade, iar preturile altor bunuri ramn
constante (clauza ceteris paribus spune aceasta) oamenii vor substitui
n favoarea bunului mai ieftin;
cnd pretul bunului analizat scade, iar venitul si preturile altor bunuri
ramn neschimbate, oamenii se simt mai bogati. n consecinta, ei si
vor folosi puterea de cumparare suplimentara pentru a achizitiona mai
multe bunuri, inclusiv din cel al carui pret s-a redus.
Relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta se poate ilustra
cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.1), unei functii sau unui grafic (figura 4.1).
Relatia dintre pret si cantitatea ceruta
Tabelul 4.1
Pretul
1
2
3
4
5

Cantitatea ceruta
9
8
7
6
5

73

Functia cererii, pentru cazul liniar, este de forma Q = a bP, unde

a si b sunt coeficienti pozitivi. Un caz particular de functie a cererii,
corespunzator datelor din tabelul 4.1, este de forma Q = 10 - P (a este 10,
iar b este egal cu 1).

P
P2

P1

C
0

Q2

Q1

Fig. 4.1 Curba cererii

Curba cererii constituie o reprezentare grafica a relatiei dintre
pretul unui bun si cantitatea solicitata de un cumparator. Pretul este figurat
pe axa verticala, iar cantitatea ceruta pe axa orizontala. Acest mod de
reprezentare vine de la Alfred Marshall care a privit curba cererii din
punct de vedere al vnzatorului. Vnzatorul ar putea sa se ntrebe Daca
eu produc x unitati dintr-un bun care ar fi cel mai mare pret la care pot
vinde fiecare unitate?. Astfel, din punct de vedere al vnzatorului,
cantitatea este variabila independenta si atunci si gaseste locul pe abscisa,
iar pretul este variabila dependenta si este reprezentat pe ordonata.
Curba cererii este descrescatoare, ia r panta este negativa.
Aceasta este justificata de legea cererii. Daca cantitatea ceruta creste la
scaderea pretului, atunci curba care reflecta o asemenea relatie trebuie sa
fie nclinata spre n jos, de la stnga la dreapta. n general, nu exista nici
un motiv pentru ca o curba tipica a cererii sa aiba panta constanta sau
74

relatia ntre pret si cantitate sa fie liniara. Pentru simplificarea prezentarii,

curbele cererii sunt deseori trasate n acest mod.
Privita la nivelul unui singur cumparator, curba anterioara
reprezinta curba cererii individuale (individ, firma). Exista probabil alti n 1 cumparatori, fiecaruia corespunzndu-i o alta curba a cererii, avnd un
comportament relativ specific. n mod normal, toti cumparatorii vor
reactiona prin reducerea cantitatii cerute la cresterea pretului. Si invers,
vor spori aceasta cantitate daca pretul bunului se reduce.
Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele economistul este
interesat ntr-o mai mare masura sa cunoasca cererea pietei pentru un bun
dect cererea individuala. Cererea pietei rezulta din nsumarea cererilor
individuale pentru un anumit bun.
n mod analog cu cazul anterior, relatia dintre evolutia pretului si
cantitatea ceruta de ansamblul cumparatorilor se poate ilustra cu ajutorul
unui tabel, unei functii sau unui grafic.
Curba cererii pietei pentru un bun indica deci cantitatile diferite
din acel bun pe care consumatorii n ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le
achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret. Si n acest caz,
cantitatea cumparata dintr-un bun este functie descrescatoare n raport cu
pretul sau.
Exemplu: determinarea cererii pietei
Consideram o piata ipotetica unde exista doar doi consumatori.
Functiile cererii pentru fiecare consumator au urmatoarele expresii:
Q 1 (P1)= 20 - P
Q2 (P2)= 10 2P
Deoarece o cantitate ceruta negativa nu are semnificatie
economica, prin functiile cererii individuale ntelegem n cazul de fata:
Q1 (P 1)= max {20 - P, 0}
Q 2 (P2)= max {10 2P, 0};
Cererea pietei rezulta din agregarea cererilor individuale. Suma
celor doua cereri se prezinta ca n figura de mai jos, cu un nod pentru
P = 5.

75

Q1(P1)

Q1(P1) + Q2(P2)

Q2(P2)

Q1

Q2 0

Q1 + Q2

Fig. 4.2 Curbele cererii individuale si curba cererii pietei

Factorii cererii
Curba cererii surprinde relatia dintre pret si cantitatea ceruta. Ea
cuprinde numeroase perechi pret-cantitate pentru un anumit set de
circumstante. Deci, unui singur pret i corespunde o singura valoare pentru
cantitatea ceruta. Modificarea pretului conduce la o modificare n sens
opus a cantitatii cerute, ceea ce se traduce printr-o miscare de -a lungul
curbei cererii.
Clauza ceteris paribus presupune ca alti factori cu influenta
asupra cererii nu se modifica. n realitate, toti acesti factori nu ramn
constanti n timp, iar modificarea lor determina schimbarea cererii.
Factorii cererii unui bun, altii dect pretul acestuia, sunt:
- preturile altor bunuri
- venitul consumatorilor
- preferintele (gusturile) consumatorilor
76

asteptarile consumatorilor
numarul consumatorilor
politica guvernamentala
factorii sezonieri

O modificare ntr-unul din factorii cererii, altul dect pretul bunului

analizat, va antrena deplasarea curbei ntr-un sens sau altul. n acest caz,
curba cererii va surprinde tot o relatie pret-cantitate, nsa putin schimbata
deoarece celelalte conditii s-au modificat. Daca mai mult dintr-un bun
este cerut pentru fiecare nivel de pret, atunci curba cererii se deplaseaza
spre dreapta (figura 4.3 a). Aceasta nseamna cresterea cererii. Daca mai
putin dintr-un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, curba cererii se
deplaseaza spre stnga (figura 4.3 b). Aceasta nseamna reducerea
cererii.
P

(a) cresterea cererii

(b) reducerea cererii

Fig. 4.3 Deplasarile curbei cererii

Sa analizam n continuare fiecare dintre conditiile cererii:
a) preturile altor bunuri

77

Doua bunuri se pot afla ntr-o relatie de substituibilitate,

complementaritate sau neutra. Pentru doua bunuri substituibile (doua
marci de petrol, carnea de vita si carnea de pui, untul si margarina, biletele
de cinema si casetele video nchiriate), modificarea pretului unui bun va
determina modificarea n acelasi sens a cererii celuilalt bun. De exemplu,
cresterea pretului carnii de vita va face ca cererea pentru carnea de pui
sa creasca. Curba cererii de carne de pui se va deplasa spre dreapta.
n cazul bunurilor complementare (computerele si software-ul,
autoturismele si benzina), modificarea pretului unui bun va conduce la
modificarea n sens opus a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea
pretului la benzina va conduce la reducerea cererii de autoturisme. Curba
cererii de autoturisme se va deplasa spre stnga.
n cazul bunurilor aflate n relatie neutra modificarea pretului unui
bun nu afecteaza cererea celuilalt bun.
Proprietatea a doua bunuri de a fi substituibile sau complementare
depinde si de atitudinea cumparatorilor fata de ele nu doar de proprietatile
bunurilor n sine. Pentru unii consumatori brnza si carnea de vita sunt
substituibile datorita aportului de proteine, n timp ce pentru altii nu sunt.
Unii consumatori considera hamburgerii cu brnza drept bunuri
complementare, n timp ce pentru alti consumatori o asemenea relatie nu
este posibila.
Referitor la efectele schimbarilor n preturile altor bunuri, n
afirmarea legii cererii are importanta pretul unui bun relativ la pretul altor
bunuri. n timpul perioadelor de inflatie, nivelul mediu al tuturor preturilor
creste si distingem ntre preturile relative si schimbarea n preturile
nominale (numar unitati monetare platite pentru un bun). n unele situatii,
un bun poate deveni relativ mai ieftin n raport cu alte bunuri chiar daca
pretul sau a crescut, deoarece preturile altor bunuri au crescut mai
repede.
Dimensiunea pna la care curbele cererii pentru un bun se
schimba ca raspuns la schimbarea n pretul altor bunuri depinde de gradul
n care bunurile sunt substituibile sau complementare si preturile lor
relative. De exemplu, reducerea pretului la masini creste cererea de
benzina. Invers, nu avem un efect de amploare comparabila, datorita

78

pretului foarte mic al unui litru de benzina n raport cu cel al unui

autoturism.
b) venitul consumatorilor
n functie de marimea venitului disponibil, unele produse sunt
accesibile pentru unii consumatori n timp ce pentru altii nu sunt accesibile.
Cnd venitul creste, oamenii tind sa cumpere o cantitate mai mare dintr-un
bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri normale. Curba cererii acestor
bunuri se deplaseaza spre dreapta odata cu cresterea venitului
consumatorilor. Rachetele de tenis, berea, autoturismele, biletele la teatru
sunt toate exemple de bunuri normale. Exista situatii n care cresterea
venitului este nsotita de reducerea cantitatii achizitionate dintr-un bun.
Astfel de bunuri se numesc bunuri inferioare. Curba cererii lor se
deplaseaza spre stnga odata cu cresterea venitului consumatorilor. Un
exemplu de bun inferior ar putea fi calatoriile cu autobuzul. Pe masura ce
venitul creste devine mai probabil pentru un consumator sa-si cumpere
autoturism sau sa foloseasca taxiul, renuntnd treptat la calatoria cu
mijloacele de transport n comun.
Ca si n cazurile bunurilor substituibile sau complementare,
proprietatea unui bun de a fi normal sau inferior provine din alegerile
consumatorului si nu att din proprietatile intrinseci ale bunurilor. Unul si
acelasi bun poate fi considerat normal sau inferior de consumatori diferiti.
c) asteptarile consumatorilor
Daca oamenii se asteapta ca pretul unui bun sa creasca relativ la
alte bunuri ei vor creste rata achizitiilor nainte ca modificarea pretului sa
se produca. Anticiparea modificarilor de politica guvernamentala
(introducerea de noi taxe n viitor) va determina modificarea cererii n
prezent.
d) preferintele (gusturile) consumatorilor
Oamenii sunt diferiti si au preferinte diferite. De exemplu, cei
care au masini au o mica propensiune pentru transportul n comun. Iar

79

unul si acelasi bun este sau nu dorit de consumatori chiar daca este
accesibil.
Exista schimbari care se produc rapid precum cele din domeniul
muzicii sau vestimentatiei. Alte schimbari cer mai mult timp, dar au
caracter permanent. De exemplu, grija pentru sanatate conduce la
reducerea consumului de tigari, cresterea consumului de peste sau de
echipamente pentru exercitii fizice. n fiecare din aceste cazuri, n
conditiile mentinerii preturilor bunurilor, cererea acestor bunuri se
schimba.
Rolul reclamei comerciale consta tocmai n intentia de a influenta
gusturile n favoarea bunului pentru care se face reclama. Publicitatea
adversa urmareste sa reduca consumul pentru un anumit bun (de exemplu,
tutun sau alcool).
Trebuie precizat, ca economistii nu-si propun sa explice gusturile
oamenilor. Acestea sunt bazate pe factori istorici si psihologici, aflati
dincolo de domeniul economiei.
e) numarul consumatorilor
Cantitatea ceruta este n functie de numarul si structura
consumatorilor. Aceste schimbari nu sunt ntotdeauna semnificative pe
termen scurt. De exemplu, cresterea natalitatii n perioada imediat
postbelica, a condus la cresterea n timp a cererii de jucarii si servicii n
crese si gradinite, apoi de locuinte si alte bunuri durabile si mai trziu de
servicii geriatrice.
f) factorii sezonieri
Cererea pentru unele bunuri si servicii variaza, uneori sensibil, n
cursul anului. De exemplu, cererea de nghetata creste n timpul verii, iar
cererea de umbrele n anotimpul ploios.
Toti acesti factori actioneaza practic asupra cererii n acelasi timp,
astfel nct este aproape imposibil a stabili importanta lor relativa. De
exemplu, pentru studierea influentei modificarii pretului asupra cantitatii
cerute de televizoare trebuie sa izolam aceasta influenta. nsa, apar
concomitent modificari si influente din partea celeorlalti factori. n
80

analizele urmatoare folosim clauza ceteris paribus pentru a putea calcula

efectul modificarii unei variabile asupra cantitatii cerute. O functie a
cererii de genul Q = a- bP este o abstractie, nsa trebuie apelat la
simplificari pentru ca relatiile dintre variabile sa apara foarte clar.

Elasticitatea cererii
Cum cererea unui bun este functie de pretul acelui bun, pretul
altor bunuri sau venitul consumatorului apare interesant de determinat ce
se ntmpla cu cantitatea ceruta n urma unei variatii determinate a
variabilelor de mai sus.
Economistii folosesc termenul de elasticitate a cererii pentru a
surprinde modificarea cantitatii cerute dintr-un bun ca efect al modificarii
pretului acelui bun sau altui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti
factori ramn constanti.
Sensibilitatea unei variabile economice la modificarea alteia se
poate exprima n numeroase moduri, depinznd de unitatile de masura
alese. De exemplu, cresterea cu 100 unitati monetare a pretului unui bun
duce la reducerea cu 50 unitati de produs sau cu 1000 kg. a cantitatii
cerute de consumatori. Afirmatiile sunt echivalente, diferind doar unitatile
de masura n care este exprimata modificarea cantitatii cerute. Pentru a
evita confuzia provenita din alegerile unitatilor de masura este necesara
standardizarea lor. n acest sens se recurge la exprimarea acestor
modificari n expresie procentuala.
Aprecierea elasticitatii cererii n raport cu un factor de influenta
se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul
elasticitatii cererii se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii
cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.
Elasticitatea cererii unui bun se studiaza, de regula, n raport cu
pretul acelui bun, pretul altor bunuri aflate n relatie cu bunul considerat si
venitul consumatorilor. n fiecare din aceste cazuri actioneaza clauza
ceteris paribus.

81

Elasticitatea cererii n functie de pret

Coeficientul elasticitatii cererii n functie de pret are urmatoarea expresie:
Ecp = Q / Q 0 : P / Po
unde

Q si P reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si,

respectiv, ale pretului, iar Q0 si P o reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii cerute si pretului.

Coeficientul de elasticitate a cererii n raport cu pretul bunului sau

serviciului este negativ deoarece modificarea cantitatii cerute si
modificarea pretului au sensuri diferite 3.
n functie de valorile coeficientului de elasticitate a cererii n raport cu
pretul, se disting urmatoarele tipuri de cerere:
a) cerere inelastica, cnd -1 < Ecp < 0
O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n sens opus si
mai slaba a cantitatii cerute. Pentru aceste bunuri cresterea pretului
determina reducerea cumpararilor n mai mica masura. Bunurile
alimentare sunt cunoscute ca bunuri inelastice.
b) cerere cu elasticitate unitara, cnd E cp = - 1
Pretul si cantitatea ceruta evolueaza proportional, nsa n sens invers. O
crestere a pretului cu 1% determina reducerea cu 1% a cantitatii cerute.
c) cerere elastica, cnd Ecp < -1
O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n sens opus si
mai ampla a cantitatii cerute. Astfel, o modificare a pretului genereaza un
efect relativ mai mare asupra cantitatii cumparate. Un exemplu de astfel
de bunuri sunt bunurile de lux precum calatoriile cu vaporul sau hainele de
3

Coeficientul de elasticitate a cererii n raport cu pretul poate fi determinat si n modul, caz

n care valorile sale devin superioare lui zero.

82

blana naturala. Aceste bunuri sunt substituite n consum odata cu

cresterea preturilor.
d) cerere perfect inelastica, cnd Ecp = 0
Modificarea pretului nu este nsotita de nici-o variatie a cantitatii cerute.
e) cerere perfect elastica, cnd Ecp

O modificare a pretului orict de mica este nsotita de o variatie infinita a

cantitatii cerute.
Ultimele doua cazuri au mai mult o valoare teoretica dect practica.

Elasticitatea cererii n functie de pretul altor bunuri (elasticitatea

ncrucisata)
Coeficientul elasticitatii ncrucisate are urmatoarea expresie:
Ecpij = Q i / Q 0i : Pj / P oj
unde
Q i si P j reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute
din bunul i si, respectiv, ale pretului bunului j, iar Q 0 si Po
reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului acelorasi
bunuri.
Coeficientul elasticitatii ncrucisate poate avea att valori pozitive
ct si negative. Putem caracteriza, n anumite cazuri, bunurile luate doua
cte doua, dupa ce mai nti am definit cele doua elasticitati ncrucisate:
Ecpij = Q i / Q 0i : Pj / P oj

Ecpji = Q j / Q 0j : Pi / P oi

83

Bunurile i si j se pot afla n una dintre situatiile urmatoare:

- bunuri substituibile, daca E cpij > 0 si Ecpji > 0 ;
- bunuri complementare, daca Ecpij < 0 si Ecpji < 0 ;
- bunuri n relatie nedeterminata, daca Ecpij > 0 si E cpji < 0 ;
Elasticitatea cererii n functie de venit
Coeficientul elasticitatii cererii n functie de venit are urmatoarea expresie:
Ecy = Q / Q0 : Y / Yo
unde
Q si Y reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si,
respectiv, ale venitului, iar Q0 si Y o reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii cerute si venitului.
n functie de marimea acestui coeficient avem urmatoarele cazuri:
a) bunuri normale, cnd Ecy > 0
O crestere a venitului este nsotita de cresterea cantitatii cerute.
b) bunuri inferioare, cnd Ecy < 0
O crestere a venitului este nsotita de reducerea cantitatii cerute, n timp
ce reducerea venitului determina cresterea cantitatii cerute
Trebuie precizat ca acelasi bun poate fi normal sau inferior n
functie de nivelul venitului. Aproape toate bunurile sunt normale la niveluri
suficient de joase ale venitului, dupa cum pot fi inferioare la niveluri
suficient de ridicate ale venitului.
Elasticitatea cererii si ncasarile

84

Cunoasterea elasticitatii cererii n raport cu pretul bunului este

importanta pentru evolutia ncasarilor vnzatorilor. Pentru un producator
volumul valoric al vnzarilor sau ncasarile (I) este dat de produsul dintre
pretul bunului si cantitatea vnduta din acest bun. Daca pretul unui bun
creste, cantitatea vnduta scade, iar ncasarile pot sa creasca sau sa se
reduca. Evolutia ncasarilor depinde de sensibilitatea cererii la modificarea
pretului. De exemplu, daca cantitatea ceruta scade semnificativ cnd
pretul creste, ncasarile scad. Iar daca cantitatea ceruta nu se diminueaza
dect foarte putin cnd pretul creste, ncasarile cresc. Sensul de
modificare al ncasarilor depinde n consecinta de elasticitatea cererii.
Se poate deduce pe baza calculelor de mai jos relatia existenta
ntre elasticitatea cererii n raport cu pretul si modificarea ncasarilor.
Pornim de la definitia ncasarilor ca produs dintre pret si cantitate:
I=PQ
Presupunnd ca att pretul ct si cantitatea se modifica si devin p
+ p si q + q, ncasarile devin:
I1 = ( P + P) (Q + Q)
sau
I1 = PQ + PQ + QP + PQ
Calculnd modificarea ncasarilor I, obtinem:
I=PQ + QP + P Q
Pentru valori mici ale lui P si Q, ultimul termen poate fi neglijat,
fara sa se modifice de o maniera semnificativa rezultatul. n aceste
conditii, putem rescrie variatia ncasarilor astfel:
I = PQ + QP

85

Aceasta expresie arata ca modificarea ncasarilor este

aproximativ egala cu suma dintre pretul initial nmultit cu variatia cantitatii
si cantitatea initiala nmultita cu variatia pretului.
Daca se urmareste determinarea ratei de modificare a ncasarilor
n raport cu modificarea pretului, relatia anterioara se scrie astfel:
I/P = Q + PQ/P
Rezultatele anterioare pot fi tratate nu doar algebric ci si
geometric. Folosim n acest sens figura 4.4 Astfel, volumul valoric al
ncasarilor reprezinta suprafata unui dreptunghi cu o latura reprezentnd
pretul iar cealalta cantitatea. Cnd pretul creste, se adauga o suprafata
care este aproximativ egala cu QP, dar totodata se scade o suprafata
egala cu PQ. Pentru modificari nesemnificative ale pretului si cantitatii
se obtine o noua suprafata corespunzatoare expresiei anterior
determinate.

P
P+P
QP

QP

PQ
0

Q+Q

C
Q

Fig. 4.4 Modificarea ncasarilor ca urmare a modificarii pretului

86

ncasarile pot nregistra orice evolutie n functie de coeficientul de

elasticitate. Astfel, pentru ca ncasarile sa creasca este necesar ca
elasticitatea cererii n raport cu pretul sa fie mai mica dect 1 n valoare
absoluta. Atunci cnd elasticitatea cererii n raport cu pretul este
superioara lui 1 n valoare absoluta ncasarile se reduc.
Aceste relatii pot fi deduse fara dificultate pornind de la relatia
anterioara, scrisa dupa cum urmeaza:
I

P Q
= Q 1 +

P
Q
P

nsa

P Q
este coeficientul de elasticitate. n consecinta relatia
Q P

devine
I
= Q 1 + E
cp

P
Pentru ca elasticitatea cererii n functie de pret este negativa,
expresia se poate scrie:
I
= Q 1 | E |
cp
P

Aceasta formula evidentiaza modul cum reactioneaza ncasarile la

modificarea preturilor, tinnd seama de elasticitatea cererii. Situatiile
posibile n aceste circumstante sunt sintetizate n tabelul 4.2.

Tabelul 4.2 Elasticitatea cererii, modificarea pretului si modificarea

ncasarilor
Elasticitatea cererii

Modificarea pretului
P < 0

Modificarea ncasarilor
I < 0

P > 0

I > 0

-1 < Ecp < 0

87

P < 0

I = 0

P > 0
P < 0

I = 0
I > 0

P > 0

I < 0

Ecp = -1

Ecp < -1

Acest tablou permite ntelegerea faptului ca pentru a ajunge la

acelasi rezultat, de pilda o crestere a ncasarilor totale, sunt necesare doua
politici opuse de preturi pentru doua bunuri diferite. Daca elasticitatea
cererii la pret a unui bun n valoarea absoluta este mai mare dect 1,
trebuie redus pretul, iar daca elasticitatea cererii la pret a altui bun este
mai mica ca 1, atunci trebuie crescut pretul.

4.2 Oferta
Analizam n continuare cealalta parte a pietei, oferta. Vom
examina relatia dintre pret si cantitatea oferita precum si principalii factori
care determina oferta.

Oferta individuala si oferta pietei

n mod analog cu cazul cererii, vom analiza mai nti oferta unui
vnzator individual. Apoi, prin agregarea ofertelor individuale ajungem la
oferta pietei.
Oferta reprezinta cantitatile dintr-un bun sau serviciu pe care
vnzatorul poate si este dispus sa le furnizeze pe piata la niveluri diferite
de pret, ceteris paribus.
Oferta reprezinta relatia ntre diferitele preturi posibile ale unui
bun si cantitatile ce pot fi vndute din bunul respectiv.
88

Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de directa

proportionalitate ntre pret si cantitatea oferita. Daca pretul creste, atunci
cantitatea oferita creste si ea, iar daca pretul scade cantitatea oferita se
reduce. Economistii numesc aceasta relatie de cauzalitate dintre
modificarea pretului unui bun si schimbarea cantitatii oferite legea ofertei.
Relatia dintre evolutia pretului ca variabila independenta si
cantitatea ceruta ca variabila dependenta se poate ilustra cu ajutorul unui
tabel (tabelul 4.3), unei functii sau unui grafic (figura 4.5).

Relatia dintre pret si cantitate oferita

Tabelul 4.3
Pretul
1
2
3
4
5

Cantitatea oferita
9
10
11
12
13

Functia ofertei, pentru cazul liniar este de forma Q = a + bP, unde

a si b sunt coeficienti. Un caz particular de functie a ofertei,
corespunzator datelor din tabelul 4.2, este de forma Q = 8 + P (a este 8,
iar b este egal cu 1).

P
O
P2

P1

89

Q1

Q2

Fig. 4.5 Curba ofertei

n mod asemanator cu graficul cererii, cantitatea este masurata
pe axa orizontala iar pretul este figurat pe axa verticala.
Curba ofertei are panta pozitiva si este crescatoare de la stnga la
dreapta. Functia si curba ofertei se supun legii ofertei. Acest lucru poate fi
nteles cu ajutorul legii descresterii randamentelor. Sa construim un
exemplu pornind de la cazul unei fabrici producatoare de biciclete. Daca
sunt folositi 10 lucratori, productia zilnica este de 100 biciclete. n cazul
folosirii a 20 de lucratori, productia creste la 200 biciclete. Iar daca
numarul de lucratori devine 30 productia creste cu numai 70 biciclete.
Cresterea productiei de biciclete ntr-un asemenea mod verifica legea
descresterii randamentelor. Unitati succesive de input, precum munca n
cazul de fata, nu produc acelasi output suplimentar. Presupunnd salariul
constant, costul bicicletelor suplimentare este mai mare dect initial. Ceea
ce nseamna ca acestea vor fi produse doar daca si pretul lor de vnzare
este mai ridicat. Curba ofertei reflecta astfel cresterea costului productiei
suplimentare. n mod similar, o fabrica de mobila, cu o cantitate fixa de
masini, ar putea fi capabila sa produca mai multe scaune numai platind
muncitorii pentru orele suplimentare si folosind masinile mai mult timp.
Sau, un fermier care ncearca sa creasca cantitatea de gru pe o
suprafata data de pamnt ar putea sa o faca prin cresterea cantitatii de
ngrasaminte. Dar dincolo de un anumit punct, cantitatea suplimentara de
ngrasaminte conduce la mai putin output suplimentar.
Dint-un alt unghi de vedere, curba ofertei exprima raspunsul
producatorilor la stimulentele pietei. Cnd pretul unui bun creste,
producatorii au interesul de a aloca mai mult din timpul disponibil si din alte
resurse pentru cresterea productiei. Cei pentru care activitatea
respectivului bun era secundara o vor face principala; alti producatori vor
intra pentru prima data pe piata acestui bun.
Uneori este util a examina curba ofertei unui singur vnzator. De
cele mai multe ori este nsa necesara cunoasterea curbei ofertei pietei. n
90

general, oferta pietei se obtine ntr-un mod asemanator cu deducerea

cererii pietei. Curba ofertei pietei se obtine adunnd cantitatile oferite de
catre toti vnzatorii pentru fiecare nivel al pretului. Un asemenea lucru
este posibil doar daca nu exista inputuri specializate implicate n procesul
de productie. n caz contrar, trebuie realizate anumite ajustari.
Presupunem acum ca asemenea inputuri specializate nu exista. Adica
toate firmele pot sa se miste de-a lungul curbelor ofertelor individuale fara
a afecta preturile inputurilor si, deci, costurile de productie.
Curba ofertei pietei pentru un bun arata cantitatile diferite din
acel bun pe care vnzatorii n ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le vnda
pe piata la niveluri diferite de pret. Deoarece oferta pietei rezulta din
agregarea ofertelor individuale, n conditiile unui comportament relativ
asemanator al vnzatorilor, si-n acest caz cantitatea oferita este functie
crescatoare de pretul sau.
Exemplu: determinarea ofertei pietei
Consideram urmatorul exemplu de obtinere a ofertei pietei pornind
de la doi vnzatori care opereaza pe piata. Datele privind cantitatile oferite
de fiecare producator si de piata pentru fiecare nivel de pret sunt furnizate
n tabelul 4.4. Curba ofertei pietei este prezentata n figura 4.6.

Curbele ofertei individuale si curba ofertei pietei

Pret

Cantitatea
oferita de primul
vnzator
5

Cantitatea oferita
de cel de al doilea
vnzator
6

91

Tabelul 4.4
Oferta pietei

5 + 6 = 11

6
8
10
12

7
9
11
13

7
8
9
10

O2

7 + 7 = 14
9 + 8 = 17
11 + 9 = 20
13 + 10 = 23

O1
O

10

11

20

Fig. 4.6 Curba ofertei pietei

Factorii ofertei
Curba ofertei unui bun este construita n ipoteza ca singurul factor
care se modifica este pretul bunului respectiv. Ca si la cerere, efectele
unei schimbari n pretul unui bun, ceteris paribus, pot fi aratate ca o
miscare de -a lungul curbei ofertei. O schimbare ntr-un alt factor al
ofertei, altul dect pretul bunului, conduce la o modificare a tuturor
cantitatilor oferite si deci la o schimbare a ofertei. Trebuie facuta distinctie
ntre cantitatea oferita si oferta. Oferta nseamna ansamblul punctelor
pret-cantitate oferita situate de -a lungul curbei ofertei. Astfel, fiecarui
nivel de pret i va corespunde o singura valoare pentru cantitatea oferita.
Daca mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare nivel de
pret, atunci curba ofertei se deplaseaza spre dreapta (figura 4.7 a).
Aceasta nseamna cresterea ofertei. Daca mai putin dintr-un bun este
92

oferit pentru fiecare nivel de pret, curba ofertei se deplaseaza spre stnga
(figura 4.7 b). Aceasta nseamna reducerea cererii.
P

(a) cresterea ofertei

Q
(b) reducerea ofertei

Fig. 4.7 Deplasarile curbei ofertei

n afara pretului bunului, ceilalti factori ai ofertei unui bun sunt:
- noile descoperiri
- noile tehnologii
- preturile factorilor de productie
- oferta de inputuri
- preturile bunurilor alternative
- asteptarile vnzatorilor
- numarul vnzatorilor
- politica guvernamentala
- conditiile social-politice si naturale.
Sa analizam n continuare succint fiecare dintre acesti factori.
a) noile descoperiri
Descoperirea de noi zacaminte de gaze naturale sau de petrol
determina cresterea ofertei acestor bunuri, ceea ce se traduce prin
deplasarea spre dreapta a curbelor ofertei acestor resurse.

93

b) noile tehnologii
Curba ofertei este trasata n conditiile unei tehnologii date. Daca
ntreprinzatorii introduc tehnologii noi, mai eficiente, curba ofertei se va
deplasa spre dreapta. De exemplu, progresele nregistrate n tehnologia
computerelor conduc la cresterea ofertei de computere.
b) preturile factorilor de productie
Cresterea sau reducerea preturilor factorilor de productie
determina cresterea si, respectiv, reducerea costurilor de productie. n
conditiile reducerii costurilor de productie ale unui bun devine mai
avantajos a vinde o cantitate mai mare la acelasi nivel de pret al bunului.
Ca urmare oferta bunului va creste. Si invers, o crestere de salarii sau a
preturilor materiilor prime determina cresterea costurilor de productie si
reducerea ofertei.
d) oferta de inputuri
O reducere a ofertei de otel va determina deplasarea spre stnga a
curbei ofertei pentru masini.
e) preturile bunurilor alternative
Modificarea preturilor altor bunuri, posibil de realizat cu aceleasi
resurse, poate modifica curba ofertei unui bun. De exemplu, daca pretul
pentru soia creste, unii fermieri vor planta mai multa soia si mai putin gru.
Oferta de gru va scadea n aceste conditii.
f) asteptarile vnzatorilor
Oferta unui bun depinde n mare masura de raportul dintre pretul
curent si cel viitor al bunului. Anticiparea cresterii pretului n viitor poate
determina reducerea ofertei n prezent. n acest caz, poate surveni o
crestere a investitiilor n prezent pentru a raspunde mai bine solicitarilor
pie tei n viitor.
g) numarul vnzatorilor

94

Oferta poate spori ca urmare a patrunderii n ramura de noi

producatori sau se poate reduce ca urmare a parasirii ramurii de catre alti
producatori. Plecarea din ramura poate fi datorata fie falimentului, fie
mutarii capitalului n alte domenii unde exista o rata a profitului superioara.
h) politica guvernamentala
Modificarea impozitelor, de exemplu, este nsotita de o evolutie n sens
invers a ofertei. Cresterea impozitului pe profit reduce oferta. Si invers,
reducerea impozitului pe profit stimuleaza producatorii sa sporeasca
oferta. n cazul n care unii producatori beneficiaza de subsidii de la
bugetul de stat, oferta poate creste, ceteris paribus.
i) conditiile social-politice si naturale
n general, activitatea economica se bazeaza pe anumite conditii
social-politice si juridice, iar n unele domenii precum agricultura sau
constructii si pe conditii naturale. Daca fiecare dintre aceste conditii sunt
favorabile oferta va creste.
Elasticitatea ofertei
Elasticitatea ofertei masoara variatia cantitatii oferite
consecutiva modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti
factori ramn constanti. Aprecierea elasticitatii ofertei n raport cu un
factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate.
Coeficientul elasticitatii ofertei se obtine prin raportarea modificarii
relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.
Economistii analizeaza n mod frecvent elasticitatea ofertei n
functie de pret. Coeficientul elasticitatii ofertei n raport cu pretul bunului
sau serviciului.
Acest coeficient se calculeaza dupa formula:
Eop = Q / Q 0 : P / Po
unde,

95

Q si P reprezinta modificarile absolute ale cantitatii oferite si,

respectiv, ale pretului, iar Q0 si P o reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii oferite si pretului.
Deoarece modificarea pretului si a cantitatii oferite au sensuri
identice, marimea acestui coeficient este ntotdeauna pozitiva.
n functie de valorile coeficientului de elasticitate a ofertei n raport cu
pretul, se disting urmatoarele tipuri de oferta:
a) oferta inelastica, cnd 0 < Eop < 1
O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n acelasi
sens, nsa mai putin ampla a a cantitatii oferite.
b) oferta cu elasticitate unitara, cnd Eop = 1
Pretul si cantitatea oferita evolueaza proportional n acelasi sens. O
crestere a pretului cu 1% determina cresterea cu 1% a cantitatii oferite.
c) oferta elastica, cnd Eop > 1
O modificare a pretului cu 1% este nsotita de o modificare n acelasi
sens, nsa mai ampla a cantitatii oferite.
d) oferta perfect inelastica, cnd E op = 0
Modificarea pretului nu este nsotita de nici-o variatie a cantitatii oferite.
e) oferta perfect elastica, cnd Eop

O modificare a pretului orict de mica este nsotita de o variatie infinita a

cantitatii oferite.
n afara elasticitatii ofertei n functie de pret, economistii
examineaza si elasticitatea ofertei n functie de factorii de productie
precum si n raport cu impozitarea.

96

4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si

ofertei
Pna acum am examinat separat cele doua parti ale pietei,
cererea si oferta. Acum le vom analiza mpreuna pentru a vedea cum ele
determina cantitatea vnduta dintr-un bun si pretul acestuia.
Cererea si oferta se ntlnesc pe piata. Piata unui bun sau
serviciu reprezinta totalitatea cumparatorilor (consumatorilor) si a
vnzatorilor (producatorilor) bunului sau serviciului respectiv.
Figura 4.8 prezinta pe acelasi grafic curbele cererii si ofertei. Se
observa ca exista un punct M unde cele doua curbe se intersecteaza.
Acest punct este numit echilibrul pietei. Pretul la care cele doua curbe
se intersecteaza se numeste pretul de echilibru (P ), iar cantitatea
corespunza toare acestui pret este numita cantitatea de echilibru (Q ).
Determinarea pretului depinde, pe de o parte, de tipul de piata
considerat iar, pe de alta parte, de existenta sau nu a discriminarii prin pret
(caz n care vnzatorul ofera acelasi bun la preturi diferite unor
cumparatori diferiti). Acum consideram piata ca fiind concurentiala. Piata
concurentiala presupune existenta unui numar mare de cumparatori si
vnzatori, nici unul dintre acestia neputnd exercita vreun control asupra
pretului pietei. O asemenea ipoteza exclude si posibilitatea practicarii
discriminarii de catre un vnzator.
Termenul de echilibru denota o situatie de repaus n care nu
exista nici o tendinta de schimbare. La pretul de echilibru, cantitatea dintrun bun pe care cumparatorii pot si sunt dispusi sa o achizitioneze este
tocmai egala cu cantitatea pe care vnzatorii pot si sunt dispusi sa o
vnda. La acest pret, fiecare dintre participantii de pe piata este
satisfacut: cumparatorii au achizitionat att ct doreau sa cumpere, iar
vnzatorii au vndut att ct doreau sa vnda.
n mod natural, pe o piata concurentiala, actiunile cumparatorilor
si vnzatorilor conduc pietele catre echilibrul ofertei si cererii. Pentru a
vedea acest lucru, sa consideram ce se ntmpla cnd pretul pietei nu este
egal cu pretul de echilibru. Folosim pentru aceasta figura 4.8.

97

P
Exces de
oferta

P1
P

P2
Exces de
cerere
Q

Fig. 4.8 Determinarea pretului si cantitatii de echilibru

Daca pretul pietei este mai mare dect cel de echilibru, sa zicem
P1, cumparatorii pot cumpara att ct doresc la acest pret, n timp ce
vnzatorii nu pot vinde att ct doresc. Producatorii se confrunta cu
stocuri fara vnzare. La pretul P 1 exista exces de oferta sau surplus pe
piata. Ofertantii sunt n acest caz nesatisfacuti. Ei raspund la excesul de
oferta acceptnd reducerea preturilor pentru a-si creste vnzarile.
Preturile vor scadea pna cnd piata ajunge la echilibru.
Daca pretul este mai mic dect cel de echilibru, sa zicem P2 ,
atunci vnzatorii pot vinde att ct vor la acest pret, n timp ce
cumparatorii nu pot cumpara ct doresc. Aceasta este situatia excesului
de cerere sau penuriei pe piata. Cumparatorii sunt acum nesatisfacuti. Ei
se afla n concurenta si pot fi nevoiti sa stea la coada pentru a intra n
posesia cantitatii oferite. Ofertantii pot obtine un avantaj din penurie
crescnd pretul fara a-si pierde vnzarile. Pe masura ce preturile cresc,

98

piata se ndreapta iarasi catre echilibru. Deci, n ambele cazuri, ajustarea

pretului conduce piata spre echilibrul ofertei si cererii.
Cnd preturile sunt deasupra sau sub P piata este n
dezechilibru. Daca exista exces de oferta pretul scade, iar daca exista
exces de cerere pretul creste, atingnd de fiecare data nivelul sau de
echilibru. Acest proces de ajungere la pretul de echilibru este numit
proces de tatonare. La echilibru excesul de oferta si excesul de cerere
sunt nule.
Atingerea echilibrului are o durata de timp variabila de la o piata
la alta, depinznd de viteza de ajustare a pretului. n cele mai multe dintre
pietele libere, surplusurile si penuriile sunt numai temporare, preturile
ajungnd mai mult sau mai putin rapid la nivelul lor de echilibru. Acest
fenomen este att de raspndit nct este numit legea cererii si ofertei.
Pna acum am vazut cum oferta si cererea determina echilibrul
pietei, care la rndul sau determina pretul si cantitatea tranzactionata.
Pretul si cantitatea de echilibru depind de pozitia curbelor ofertei si cererii.
Atunci cnd una dintre aceste curbe se deplaseaza, echilibrul pe piata se
schimba. Analiza unei astfel de schimbari se numeste statica
comparativa deoarece implica compararea vechiului echilibru cu noul
echilibru.
Cnd analizam cum un eveniment influenteaza piata, procedam n
trei etape. Mai nti, trebuie constatat daca evenimentul deplaseaza curba
ofertei, curba cererii, ori, n anumite cazuri, ambele curbe. Apoi, decidem
daca curba se deplaseaza spre dreapta sau spre stnga. n al treilea rnd,
utilizam diagrama ofertei si cererii pentru a examina cum deplasarea
influenteaza pretul si cantitatea de echilibru. Sa analizam pe rnd cazul
cresterii cererii, cresterii ofertei si cresterii simultane a cererii si ofertei.
Cresterea cererii Consideram, pentru nceput, cazul cresterii
veniturilor consumatorilor. Pentru bunurile normale un asemenea factor
determina cresterea cererii. Exista, cu siguranta, si alte cauze ale cresterii
cererii. Pentru aceasta este suficient sa revedem factorii care determina
deplasarea n plan a curbei cererii. Cresterea cererii presupune deplasarea
99

spre dreapta a curbei cererii. n conditiile aceleiasi curbe a ofertei, punctul

de echilibru se schimba. n figura 4.9 se observa ca att pretul ct si
cantitatea de echilibru cresc simultan. Astfel noul punct de echilibru este
M, pretul si cantitatea de echilibru fiind P si, respectiv, Q.
n concluzie, orice modificare a factorilor ce influenteaza cererea
determina un nou echilibru al pietei. Daca cererea creste, pretul si
cantitatea de echilibru cresc. Reducerea cererii determina scaderea
pretului si cantitatii de echilibru.
P

M
O

C
C

Fig. 4.9 Efectele cresterii cererii asupra pretului

si cantitatii de echilibru
Cresterea ofertei. n mod analog cu cazul cresterii cererii, oferta
poate creste datorita unuia sau mai multor factori. De exemplu,
introducerea unor tehnologii noi sau reducerea preturilor inputurilor fac ca
oferta unui bun sa creasca, ceea ce implica deplasarea curbei ofertei spre
dreapta. n figura 4.10 se observa ca o asemenea schimbare determina un
alt punct de echilibru al pietei (M) unde pretul de echilibru se reduce iar
cantitatea de echilibru creste.
n concluzie, modificarea ofertei determina modificarea pretului si
cantitatii de echilibru. Daca oferta creste, pretul de echilibru se reduce iar
cantitatea de echilibru creste. n schimb, daca oferta scade, pretul creste
iar cantitatea de echilibru se reduce.

100

M
M

C
Q

Fig. 4.10 Efectele cresterii ofertei asupra pretului

si cantitatii de echilibru
Modificarea simultana a cererii si ofertei. Sa consideram acum
efectul asupra pretului si cantitatii de echilibru ca urmare a cresterii
simultane a cererii si ofertei. Acest efect depinde de masura n care
cererea si oferta cresc. Pot fi identificate n acest sens trei situatii posibile:
a) cererea creste mai mult dect creste oferta (figura 4.11 a);
b) cererea creste n aceeasi ma sura cu oferta (figura 4.11 b);
c) cererea creste mai putin dect oferta (figura 4.11 c).
P
P

O
O
M

P
C P

P
O
M P

O
M

M
C
0

Q
(a)

C
Q 0

Q
(b)

C P
Q 0 Q
(c)

C
Q

Fig. 4.11 Efectele cresterii cererii si ofertei asupra pretului

101

si cantitatii de echilibru
Se poate observa ca, n toate cele trei cazuri, cantitatea de
echilibru creste, n timp ce pretul de echilibru poate nregistra orice
evolutie. Din acest motiv, fara precizarea raportului dintre marimea
modificarii cererii si ofertei, nu se poate preciza sensul de miscare al
pretului de echilibru.
Exista si alte situatii de modificare simultana a cererii si ofertei.
Prezentam n tabelul 4.5 efectele posibile asupra pretului si cantitatii de
echilibru n urma tuturor situatiilor posibile de modificare a cererii si
ofertei. n acest sens, am folosit urmatoarele notatii:
P (+) pretul de echilibru creste
P (-) - pretul de echilibru se reduce
P (?) nu se poate preciza daca pretul de echilibru creste,
ramne neschimbat sau se reduce
Q(+), Q (-), Q (?) se refera la cantitatea de echilibru si sunt
definite similar cu cazurile anterioare
Efectele deplasarilor curbelor cererii si ofertei
asupra pretului de echilibru si cantitatii de echilibru
Tabelul 4.5
Oferta
Creste
Nu se modifica

Creste
P (?)
Q(+)
P(+)
Q(+)

Se reduce

(+)
Q(?)

Cererea
Nu se modifica
P (-)
Q(+)
Nu se produce nici o
schimbare
Nu se produce nici-o
schimbare
P(+)
Q(-)

102

Se reduce
P(-)
Q(?)
P(-)
Q(-)
P(?)
Q(-)

4.4 Rolul preturilor n alocarea resurselor ntr-o economie

de piata
Acest capitol constituie doar o introducere asupra modului de
functionare a pietelor. Exista suficiente dovezi care demonstreaza ca
pietele reprezinta de cele mai multe ori o buna modalitate de organizare a
activitatii economice. Aceasta n ciuda faptului ca uneori rezultatele lor
sunt nesatisfacatoare.
n orice sistem economic, resursele sunt rare si trebuie alocate
ntre utilizari alternative. Economiile de piata se bazeaza n mod
fundamental pe fortele pietei, cererea si oferta, n vederea realizarii unei
alocari ct mai bune a resurselor. ntr-o economie de piata, preturile celor
mai multe bunuri se stabilesc n mod liber, pornind de la jocul cererii si
ofertei. La rndul lor, preturile nde plinesc mai multe functii n cadrul
economiei. Ele au nainte de toate functia de informare a agentilor
economici privind starea unui bun pe piata. Pe baza lor, agentii economici
decid alocarea resurselor.
Preturile determina cine produce fiecare bun si ct de mult sa se
produca. Conform diviziunii muncii, ntr-o economie unii agenti economici
si desfasoara activitatea n agricultura, altii n industrie s. a. m. d. ntr-o
societate libera nu exista o agentie guvernamentala care sa impuna
agentilor economici sa-si desfasoare activitatea ntr-un anumit domeniu si
sa produca o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri n functie de
nevoile prezente sau viitoare ale societatii. Folosirea resurselor de munca
n cadrul economiei se bazeaza pe deciziile de angajare ale
ntreprinzatorilor si salariatilor. Iar asemenea decizii depind n mod decisiv
de pretul bunurilor realizate n cadrul unitatilor economice, dar si de nivelul
salariului, ca pret al resursei de munca. Preturile se ajusteaza astfel nct
sa se asigure un numar suficient de lucratori n fiecare domeniu de

103

activitate (pretul hranei si salariile lucratorilor agricoli se ajusteaza astfel

nct sa fie suficienti oameni care au ales sa fie fermieri).
Se obtine astfel un sistem descentralizat care functioneaza bine
deoarece deciziile depind de preturi libere. Nerespectarea conditiilor de
formare ale preturilor conduce inevitabil la o alocare necorespunzatoare a
resurselor, asa cum de altfel societatile centralizate au demonstrat-o din
plin.
Daca o persoana nu a vazut niciodata o economie de piata n
actiune, toata aceasta idee ar putea parea absurda. Economiile sunt
grupuri mari de oameni angajate n multe activitati interdependente. Ce
anume mpiedica deciziile descentralizate sa se ajunga la haos? Ce anume
coordoneaza actiunile a milioane de oameni cu calificari si dorinte diferite
? Raspunsul consta ntr-un singur cuvnt: preturile.

REZUMAT

Economistii folosesc modelul ofertei si cererii pentru a analiza pietele

concurentiale. Pe o piata concurentiala, exista numerosi cumparatori
si vnzatori, fiecare dintre ei avnd o foarte mica sau nici-o influenta
asupra pretului pietei.

Cererea se refera la cantitatile dintr-un bun pe care cumparatorii au

posibilitatea si doresc sa le achizitioneze la niveluri diferite de pret.

Curba cererii arata modul n care cantitatea ceruta dintr-un bun

depinde de pret. Conform legii cererii, atunci cnd pretul unui bun
scade, cantitatea ceruta creste. Curba cererii este descrescatoare.

Alaturi de pret, ceilalti factori ai cererii sunt preturile bunurilor

complementare sau substituibile, venitul consumatorilor, gusturile
104

consumatorilor, asteptarile, numarul consumatorilor, politica

guvernamentala, factorii sezonieri. Daca unul dintre acesti factori se
modifica, curba cererii se deplaseaza.

Elasticitatea cererii surprinde modificarea cantitatii cerute ca urmare

a modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care ceilalti factori
ramn constanti. Elasticitatea cererii se masoara cu ajutorul
coeficientului de elasticitate a cererii. Elasticitatea cererii se studiaza
ndeosebi n raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, n raport
cu preturile celorlalte bunuri si servicii precum si n raport cu veniturile
consumatorilor.

Oferta se refera la cantitatile dintr-un bun pe care vnzatorii sunt n

masura si doresc sa le nstraineze la niveluri diferite de pret.

Curba ofertei arata modul n care cantitatea oferita dintr-un bun

depinde de pret. Conform legii ofertei, atunci cnd pretul unui bun
creste, cantitatea oferita creste. Curba ofertei este crescatoare.

Alaturi de pret, ceilalti factori ai ofertei sunt noile descoperiri,

tehnologia, preturile factorilor de productie, oferta de inputuri, preturile
bunurilor alternative, asteptarile, numarul vnzatorilor, politica
guvernamentala, conditiile social-politice si naturale. Daca unul dintre
acesti factori se modifica, curba ofertei se deplaseaza.

Elasticitatea ofertei evidentiaza modificarea cantitatii cerute ca

urmare a modificarii unui factor de influenta, n conditiile n care
ceilalti factori ramn constanti. Elasticitatea ofertei se masoara prin
intermediul coeficientului de elasticitate a ofertei. Elasticitatea ofertei
se studiaza ndeosebi n raport cu pretul bunului sau serviciului
respectiv, n raport cu preturile factorilor de productie precum si n
raport cu impozitarea.

105

Intersectia curbelor ofertei si cererii determina echilibrul pietei. La

pretul de echilibru, cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita.

Comportamentul cumparatorilor si vnzatorilor conduce n mod natural

piata catre echilibru. Cnd pretul pietei este mai mare dect pretul de
echilibru, exista exces de oferta sau surplus, fapt ce determina
scaderea pretului pietei. Cnd pretul pietei este mai mic dect pretul
de echilibru, exista exces de cerere sau penurie, fapt ce determina
cresterea pretului pietei.

Pentru a anliza modul cum un eveniment influenteaza pretul si

cantitatea de echilibru, folosim diagrama ofertei si cererii. Analiza se
desfasoara n trei etape. Mai nti, trebuie constatat daca una sau
ambele curbe se deplaseaza. Apoi, se precizeaza sensul de deplasare
al curbelor, stnga sau dreapta. n al treilea rnd, utilizand diagrama
ofetei si cererii se examineaza efectul deplasarii curbelor asupra
pretului si cantitatii de echilibru.

n economiile de piata preturile sunt semnale care ghideaza deciziile

economice si deci aloca resursele rare. Pentru fiecare bun, pretul
asigura echilibrul dintre oferta si cerere. Pretul de echilibru astfel
determinat arata ct de mult din acel bun cumparatorii aleg sa
cumpere si ct de mult vnzatorii aleg sa produca.

Termeni cheie
Cererea Cantitate ceruta Ceteris paribus Legea cererii Curba cererii
Functia cererii Bun substituibil Bun complementar Bun normal Bun
inferior Elasticitatea cererii Oferta Cantitate oferita Legea ofertei
Curba ofertei Functia ofertei Elasticitatea ofertei Piata concurentiala
106

Echilibru Pretul de echilibru Cantitate de echilibru Exces de oferta

Exces de cerere

^
1.
2.
3.
4.
5.

6.
7.
8.
9.

10.
11.

12.

ntrebari de verificare
Ce este o piata concurentiala?
Ce determina cantitatea ceruta dintr-un bun?
Ce sunt functia si curba cererii si cum sunt ele corelate ?
De ce curba cererii este descrescatoare ?
Modificarea gusturilor consumatorilor conduce la o miscare de-a
lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii? Iar o
schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei cererii
sau la o deplasare a curbei cererii?
Ce determina cantitatea oferita dintr-un bun ?
Ce sunt functia si curba ofertei si cum sunt ele corelate ?
De ce curba ofertei este crescatoare ?
Modificarea tehnologiei producatorilor conduce la o miscare de-a
lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei? Iar o
schimbare a pretului conduce la o miscare de-a lungul curbei ofertei
sau la o deplasare a curbei ofertei?
Definiti echilibrul pietei. Precizati fortele care orienteaza piata catre
echilibru.
Berea si pizza sunt bunuri complementare deoarece se consuma
adesea mpreuna. Ce se ntmpla cu oferta, cererea, cantitatea
oferita, cantitatea ceruta si pretul pe piata al pizzei cnd pretul berii
creste?
Descrieti rolul preturilor ntr-o economie de piata.

107

 Teste grila
1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de cerere
?:
a) cantitatile dintr-un bun achizitionate de un segment majoritar de clienti;
b) cantitatile dintr-un bun solicitate de ansamblul cumparatorilor;
c) cantitatile de bunuri oferite de firmele care actioneaza pe piata;
d) cantitatile dintr-un bun pe care consumatorii pot si sunt dispusi sa le
achizitioneze la niveluri diferite de pret;
e) nici una dintre alternativele de mai sus.
2. Conform legii ofertei si clauzei ceteris paribus:
a) ntre pret si ncasarile producatorilor exista o relatie inversa;
b) pretul si cantitatea ceruta sunt invers corelate;
c) relatia dintre pret si cantitatea oferita este directa;
d) ncasarile vnzatorilor si cheltuielile cumparatorilor sunt n relatie
directa;
e) orice relatie ntre pret si cantitatea oferita poate fi posibila.
3. Curba ofertei unui produs este afectata n mod direct de:
a) preturile factorilor de productie;
b) tehnologia folosita;
c) numarul de ofertanti;
d) impozitarea vnzarilor;
e) toate cele de mai sus.

108

4. Daca pretul unui bun creste:

a) cantitatea ceruta se reduce;
b) cantitatea ceruta creste;
c) cererea se reduce;
d) cantitatea oferita se reduce;
e) oferta creste.
5. Cererea unui bun X nregistreaza o crestere:
a) oricnd cresc veniturile consumatorilor;
b) cnd creste numarul consumatorilor;
c) cnd scade pretul unui alt bun aflat n relatie de substitutie cu bunul X;
d) cnd creste pretul unui alt bun aflat n relatie de complementaritate cu
bunul X;
e) cnd scade pretul bunului X.
6. Elasticitatea cererii pentru un bun n raport cu pretul sau este de 0,4. O reducere a pretului cu 20% conduce la:
a) reducererea cantitatii cerute cu 5%;
b) cresterea cantitatii cerute cu 5%;
c) cresterea cantitatii cerute cu 8%;
d) reducererea cantitatii cerute cu 8%;
e) mentinerea nivelului cantitatii cerute.
7. Cererea pentru bunuri alimentare este inelastica. Care dintre
urmatoarele afirmatii este adevarata n conditiile reducerii pretului
acestor bunuri:
a) determina cresterea ncasarilor producatorilor de bunuri alimentare;
b) determina reducerea ncasarilor producatorilor de bunuri alimentare;
c) determina cresterea cheltuielilor cumparatorilor;
d) nu afecteaza puterea de cumparare a consumatorilor;
e) nu are nici-un efect asupra ncasarilor producatorilor de bunuri
alimentare.

109

8. Presupunem ca bunurile X si Y sunt substituibile, iar pretul

bunului X scade. n aceste conditii:
a) cantitatea ceruta din X scade, iar cererea bunului Y creste;
b) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y scad;
c) cantitatea ceruta din X creste, iar cererea bunului Y scade;
d) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y cresc;
e) nu se poate preciza evolutia cantitatii cerute din X sau a cererii
bunului Y.
9. Daca coeficientul elasticitatii cererii n functie de pret este n
valoare absoluta superior lui 1 atunci cererea este:
a) inelastica;
b) elastica;
c) cu elasticitate unitara;
d) perfect inelastica;
e) perfect inelastica.
10. Se considera un bun normal. Cresterea
consumatorilor are ca efect pe piata acestui bun:
a) cresterea pretului si a cantitatii de echilibru;
b) cresterea pretului si reducerea cantitatii de echilibru;
c) reducerea pretului si a cantitatii de echilibru;
d) reducerea pretului si cresterea cantitatii de echilibru;
e) nici-un efect.

veniturilor

11. Cresterea ofertei unui bun si reducerea cererii aceluiasi bun va

determina.pretului si.cantitatii tranzactionate:
a) cresterea/reducerea;
b) reducerea/reducerea;
c) reducerea/efectul este nedeterminat;
d) cresterea/ cresterea;
e) mentinerea constanta/mentinerea constanta.
110

12. Cresterea semnificativa a pretului benzinei ar putea determina

.pretului autoturismelor si .numarului
de autoturisme vndute pe piata:
a) cresterea/reducerea;
b) reducerea/reducerea;
c) reducerea/efectul este nedeterminat;
d) cresterea/ cresterea;
e) mentinerea constanta/mentinerea constanta.
13. Care dintre consecintele urmatoare este adevarata n conditiile
unui pret mai mic dect cel de echilibru ?:
a) vnzatorii nu pot vinde ct doresc;
b) cumparatorii pot achizitiona ct doresc;
c) vnzatorii pot vinde att ct doresc;
d) cumparatorii vor cere guvernului sa intervina pentru a creste pretul;
e) att vnzatorii ct si cumparatorii vor renunta sa vnda sau sa
cumpere ct timp pretul nu este la nivelul de echilibru.
14. Pe piata unui bun X, cererea si oferta sunt date de urmatoarele
relatii : Q = 1000 - 150P, respectiv Q = 100 + 75 P, unde Q este
cantitatea, iar P este pretul. Daca guvernul impune un pret de 5
unitati monetare, atunci pe piata bunului X apare:
a) un deficit de 150 unitati de cantitate;
b) un deficit de 225 unitati de cantitate;
c) un surplus de 75 unitati de cantitate;
d) un surplus de 225 unitati de cantitate;
e) o diferenta de 2 unitati monetare ntre pretul de echilibru si pretul
impus de guvern
15. Daca pretul grului este de 2000 u.m./ unitatea de cantitate,
atunci cantitatea oferita este mai mare decat cantitatea ceruta. Daca
pretul grului este 1400 u.m./unitatea de cantitate, atunci cantitatea
111

ceruta este mai mare decat cantitatea oferita. n aceste conditii,

pretul de echilibru este:
a) 1400 u.m/unitatea de cantitate;
b) 2000 u.m./unitatea de cantitate;
c) mai mic de 1400 u.m./unitatea de cantitate;
d) ntre 1400 si 2000 u.m./ cantitatea de unitate;
e) mai mare decat 2000 u.m./ unitatea de cantitate.
16. Daca cererea si oferta se reduc simultan n aceeasi proportie:
a) pretul creste;
b) cantitatea tranzactionata creste;
c) pretul se reduce;
d) cantitatea tranzactionata se reduce;
e) modificarea cantitatii tranzactionate este nedeterminata.
17. Sa se calculeze coeficientul de elasticitate a ofertei n raport cu
pretul stiind ca pretul bunului a crescut de la 5000 u.m. la
10000 u.m. n cursul unei perioade, iar cantitatea oferita a crescut cu
300% n cursul aceleiasi perioade fata de un nivel initial de 4000
unitati de produs.
a) 0,5;
b) 2;
c) 4;
d) 1,5;
e) 3.

112

CAPITOLUL 5
TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Care sunt constrngerile carora trebuie sa le faca fata

consumatorul
Care este relatia dintre preferinte si utilitate
Cum decide consumatorul asupra structurii consumului astfel
nct utilitatea sa fie maxima
Cum influenteaza modificarile de pret si venit alegerea
consumatorului

Teoria economica a consumatorului pune n evidenta procesul

logic al deciziilor consumatorului n vederea obtinerii de avantaje maxime,
pornind de la un nivel dat al resurselor disponibile. Altfel spus,
consumatorul rational cauta maxim de utilitate sau de satisfactie n conditii
de constrngere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de
consum). Volumul limitat al resurselor impune efectuarea unor optiuni
privind utilizarea acestora. Alegerea consumatorului trebuie sa se
dovedeasca cea mai buna dintre alternativele posibile.
n prima parte a acestui capitol examinam posibilitatea de obtinere
a bunurilor, n timp ce n urmatoarele doua parti fundamentam procesul
stabilirii optimului consumatorului.

115

5.1. Constrngerea bugetara

Fiecare consumator are posibilitatea sa aleaga ce si ct sa
cumpere dintr-un ansamblu de bunuri diferite, astfel nct interesul sa fie
ct mai bine realizat. Aceasta posibilitate este restrictionata datorita, pe de
o parte, venitului limitat de care consumatorul dispune la un moment dat,
iar, pe de alta parte, de preturile bunurilor de consum. Toate aceste
marimi economice constituie pentru modelul prezentat n continuare date
exogene.
Pentru ratiuni de simplificare se considera doar doua bunuri din
multimea celor de care se poate bucura consumatorul. Astfel, din vectorul
Z = (x1, x2,...,xn ) reprezentnd ansamblul bunurilor si cantitatilor, se
retine doar vectorul X = (x1, x2 ), denumit cos de bunuri. Totalitatea
acestora formeaza spatiul bunurilor.
Consumatorul dispune la momentul t de un venit m, presupus
cunoscut si avnd una sau mai multe surse de provenienta (salarii,
dividende, dobnzi etc.). Bunurile de consum vor fi achizitionate n
schimbul unui pret, care sunt n cazul de fata p1 si, respectiv p2.
Sumele cheltuite pentru achizitionarea fiecarui bun vor fi pe rnd
p1x1 si p2x2. mpreuna, acestea nu pot depasi bugetul disponibil m, astfel
nct constrngerea bugetara a consumatorului va fi p1x1 + p2x2 < m.
Aceasta reprezinta limita superioara pe care venitul o impune
combinatiilor de bunuri si servicii pe care un individ le poate cumpara.
Inegalitatea va fi satisfacuta pentru un ansamblu de combinatii
posibile (x1, x2) al caror cost de achizitie se situeaza cel mult la nivelul
resurselor aflate la dispozitia cumparatorului.
Cnd consumul este alcatuit din n bunuri, iar vectorul preturilor
este P = (p1, p2,...,pn), inegalitatea devine: p1x1 + p2x2 + . . . + pnxn <
m.
Atunci cnd se doreste studiul consumului unui singur bun, bunul 1
de exemplu, se poate considera bunul 2 ca fiind unitatile monetare
destinate achizitionarii celorlalte n - 1 bunuri. n acest caz, p2 devine 1,
116

deoarece pretul unei unitati monetare este 1, iar inegalitatea se rescrie:

p1x1 + x2 < m. Bunul 2 reprezinta n acest caz un bun compozit si este
invariabil exprimat n unitati monetare avnd ca destinatie achizitionarea
celorlalte n-1 bunuri.

Dreapta de buget
Dreapta bugetului priveste ansamblul combinatiilor (x 1, x2) al
caror cost de achizitie este chiar m:
p1x1 + p2x2 = m
De aici se obtine x2 ca fiind:

Desi practic cele doua relatii spun acelasi lucru, ultima sugereaza
ecuatia unei drepte care intersecteaza axele n punctele m/p1 si m/p2
(figura 5.1).

117

Fig. 5.1 Dreapta de buget

Punctele de intersectie cu axele semnifica utilizarea integrala a
bugetului n sens unic, pentru dobndirea unui singur bun din cele doua .
Cantitatile maxime din cele doua bunuri achizitionate sunt m/p1 si,
respectiv, m/p2. Panta dreptei este negativa (deoarece p1 si p2 > 0) si
definita prin raportul p1/p2 :

Daca bunul 1 este relativ ieftin, iar cel de al doilea bun este relativ
scump, dreapta de buget este mai nclinata deoarece renuntarea la
achizitia unei unitati din cel de al doilea bun permite achizitionarea mai
multor unitati din primul bun. Alternativ, daca bunul 2 este relativ ieftin, iar
primul bun este relativ scump linia de buget va fi mai putin nclinata.
Reducnd consumul din cel de al doilea bun cu o unitate nu se va
achizitiona sensibil mai mult din primul bun.
Fiecare din punctele aflate pe dreapta reprezinta o anumita
combinatie ( x1, x2), care asigura cheltuirea integrala a bugetului; cele
aflate sub aceasta dreapta presupun achizitionarea unor cantitati diferite
din cele doua bunuri, nsa fara epuizarea bugetului disponibil. Spre
deosebire de aceste cazuri, orice punct aflat la dreapta liniei de buget
evidentiaza combinatii inaccesibile consumatorului datorita insuficientei
venitului.
n consecinta, domeniul combinatiilor posibile dintre bunurile 1 si 2
pe care consumatorul are posibilitatea sa le dobndeasca sub
constrngere este reprezentat de triunghiul OPS.
Asa cum se poate observa si grafic, dorinta consumatorului de a
beneficia de o cantitate mai mare dintr-un bun, cnd bugetul sau nu sufera
nici o schimbare, se poate realiza doar cu pretul sacrificarii unei cantitati
date din celalalt bun. Din acest punct de vedere, panta dreptei de buget

118

semnifica rata la care consumatorul este dispus a substitui un bun prin

celalalt n conditiile conservarii bugetului si preturilor bunurilor.
Pentru a demonstra aceasta vom presupune cresterea consumului
din bunul 1 cu x1. Inevitabil, si cantitatea din cel de-al doilea bun va
suferi o modificare, notata cu x2, nsa de semn contrar.
n consecinta, pornind de la ecuatia initiala a bugetului
p1x1 + p2x2 = m
si lund n considerare schimbarile survenite se ajunge la o noua
dreapta de buget:
p1(x1 + x1) + p2(x2 + x2) = m
Scaznd prima ecuatie din cea de -a doua se obtine:
p1x1 + p2x2 = 0
De aici se deduce urmatoarea relatie:

Se constata, n consecinta, ca panta liniei de buget semnifica

tocmai substituirea bunului 2 cu 1, sau, ceea ce este acelasi lucru,
masoara costul de oportunitate al consumului unui bun prin celalalt.

Modificari ale dreptei bugetului

Dreapta bugetului a fost trasata presupunnd un anumit nivel al
bugetului si o structura data a preturilor. Ca urmare, o modificare

119

survenita n marimea acestor variabile conduce la modificarea

combinatiilor posibile ntre cele doua bunuri.

a) Modificarea bugetului
Vom presupune, mai ntai, ca bugetul consumatorului suporta o
crestere (m = m + m), iar preturile de cumparare ale celor doua bunuri
ramn constante.
n acest caz panta dreptei ( -p1/p2 ) ramne aceeasi, nsa linia
bugetara se va deplasa spre dreapta (figura 5.2).

Fig. 5.2 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a cresterii

venitului disponibil
Noile puncte de intersectie cu axele vor fi acum m/p1 si m/p2.
n consecinta, orice relaxare a constrngerii genereaza o noua dreapta de
buget, paralela celei dinti, asigurnd si extinderea domeniului
combinatiilor posibile.
n mod similar, se va rationa n cazul invers cnd, din diverse
motive, venitul consumatorului se reduce.
120

b) Modificarea preturilor bunurilor

De data aceasta structura preturilor bunurilor variaza, n timp ce
bugetul ramne constant. Daca vom considera mai nti ca p1 se reduce
la p1, iar p2 ramne nemodificat, (punctul de intersectie cu axa verticala
este acelasi - m/p2), cantitatea posibil de achizitionat din primul bun
sporeste (punctul de intersectie cu axa orizontala devine m/p 1), iar
dreapta de buget se va roti spre dreapta. n mod asemanator, se va
rationa n cazul invers, atunci cnd pretul primului bun p1 creste la nivelul
p1" (figura 5.3).

Fig. 5.3 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a modificarii

pretului bunului 1
De retinut ca, n ambele cazuri cantitatile din bunul 2 se vor
modifica si ele, exceptnd situatia cand consumatorul si foloseste integral
bugetul pentru achizitionarea sa.
Ce se ntmpla daca preturile celor doua bunuri variaza simultan?
Exceptnd cazul modificarii strict proportionale a preturilor, dreapta de
buget si panta acesteia se vor modifica si deplasa ntr-un sens sau altul.

121

n cazul modificarii strict proportionale a preturilor si a unui venit

constant, panta dreptei de buget ramne aceeasi. Noua linie a bugetului se
deplaseaza spre interior sau exterior cu un factor egal cu inversul cresterii
sau descresterii preturilor.

Algebric aceasta situatie se poate scrie:

kp1x1 + kp2x2 = m
p1x1 + p2x2 = m/k (k>0)
Pentru un k > 1, noua dreapta de buget se va situa la stnga celei
initiale si la dreapta pentru k < 1. De exemplu, dublarea concomitenta a
preturilor este sinonima cu njumatatirea venitului.
c) Modificarea simultana a preturilor bunurilor si venitului
consumatorului
n acest ultim caz noua dreapta de buget va depinde de proportia
si sensul modificarii acestor variabile. Un caz particular este acela n care
preturile si venitul variaza n acelasi sens si aceeasi proportie. Dreapta de
buget obtinuta este identica cu cea initiala.
Algebric aceasta situatie se scrie:
kp1x1 + kp2x2 = km,
de unde mpartind prin k obtinem:
p1x1 + p2x2 = m,
adica ecuatia dreptei initiale.

5.2 Preferinte si utilitate

122

Utilizarea dreptei bugetului are meritul de a releva posibilitatea

limitata de nsusire a bunurilor, functie de venit si preturi, nsa nu
sugereaza nimic n legatura cu optiunile consumatorului determinate de
preferintele sale. Analiza alegerii consumatorului, n sensul cel mai larg,
presupune cunoasterea bunurilor pe care acesta le poate consuma, a
circumstantelor de obtinere a lor, precum si a preferintelor sale.
Vom considera doua cosuri de bunuri de consum, definite prin
vectorul X si respectiv Y:
X = (x1, x2)
Y = (y1, y2)
ntre acestea pot exista trei relatii posibile n functie de dorintele
consumatorului:
(1) Cosul X=(x1, x2) este strict preferat celui de al doilea Y =
(y1, y2), cea ce se poate scrie utilizand simbolul " >".
(x1, x2) > ( y1, y2)
n consecinta, avnd posibilitatea optiunii ntre X si Y,
consumatorul va alege fara ndoiala pe X. Ideea preferintei se bazeaza pe
comportamentul consumatorului ntr-o atare situatie.
(2) Consumatorul este indiferent ntre cele doua cazuri de bunuri,
ceea ce utiliznd simbolul
" " se poate scrie:
(x1, x2) (y1, y2)
Indiferenta nseamna aceeasi satisfactie conferita consumatorului
din consumul ambelor perechi de bunuri.
(3) Daca consumatorul prefera sau este indiferent ntre cele
doua cosuri de bunuri, se poate spune ca prefera slab pe X lui Y, ceea ce
se poate scrie:

123

(x1, x2) (y1, y2)

Relatiile anterioare se pot combina si conduce la alte situatii
privind preferintele consumatorului.
De exemplu, daca
(x1, x2) (y1, y2)
si
(y1, y2) (x1, x2)
rezulta ca:
(x1, x2) (y1, y2).
Sau daca
(x1, x2) (y1, y2)
iar
(x1, x2) (y1, y2)
este falsa, rezulta ca:
(x1, x2) > (y1, y2).

Axiomele teoriei consumatorului

124

Consistenta preferintelor consumatorului este asigurata de

ndeplinirea urmatoarelor trei relatii fundamentale, considerate drept
axiome ale teoriei consumatorului:
- Relatia completa: consideram vectorii X = (x1, x2) si Y = (y1,
y2), ntre care exista posibilitate de comparatie. Atunci se poate avea:
(x1, x2) (y1, y2) sau (y 1, y2) (x1, x2)
Daca ambele relatii sunt adevarate se deduce ca:
(x1, x2) (y1, y2)
Aceasta relatie implica posibilitatea clasificarii tuturor cosurilor de
bunuri posibile, excluznd astfel situatia indeciziei consumatorului.
- Relatia reflexiva:
(x1, x2) > (x1, x2)
Relatia este evidenta, deoarece orice cos de bunuri este cel putin
la fel de bun ca el nsusi.
-- Relatia de tranzitivitate:
daca
(x1, x2) (y1, y2) si (y 1, y2) (z1, z2)
se deduce ca:
(x1, x2) (z1, z2).
Altfel spus, daca X este cel putin la fel de bun ca Y, iar acesta
este considerat cel putin la fel de bun ca Z, atunci si X este cel putin la fel
de bun ca Z.
Aceasta ultima relatie reflecta coerenta n alegerile
consumatorului. Faptul ca preferintele nu sunt contradictorii reprezinta o
trasatura a consumatorului rational.

125

Daca una dintre aceste conditii, relativ putin restrictive, nu este

ndeplinita vorbim de inconsistenta preferintelor. n analiza urmatoare,
excludem nsa o asemenea posibilitate privind preferintele consumatorului.
Utilitatea
Termenul de utilitate nu este de data recenta. n trecut, filozofii si
economistii l utilizau drept indicator pentru aprecierea bunastarii
individuale, nivelul sau fiind masura fericirii personale. Indivizii trebuiau n
consecinta sa actioneze n sensul maximizarii utilitatii.
Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta
de oameni n urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii.
Identificarea factorilor care determina sentimentele privind
satisfactia reprezinta ndeobste o sarcina destul de complexa, care revine
psihologilor. O parte a acestor factori sunt cuantificabili n timp ce altii nu
sunt. Economistul retine n analizele sale toti acesti factori, privilegiindu-i
pe cei cuantificabili, n timp ce pe cei necuantificabili precum cei estetici,
de dragoste, protectie sau chiar de invidie i presupune constanti.
O mare parte a analizei comportamentului consumatorului se
bazeaza pe clauza ceteris paribus. Astfel, se simplifica analiza deciziilor de
consum si se poate recurge la formalizarea matematica izolnd factorii
economici de cei extraeconomici, fara a minimaliza nsa importanta
vreunuia dintre ei.
Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii
consumului: teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii,
utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunnd de cunostinte
exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei
cantitati date dintr-un bun. De exemplu, consumul unui mar furnizeaza 5
unitati de utilitate, iar al unei banane 8 unitati de utilitate. O asemenea
abordare permite efectuarea unui calcul economic riguros, ceea ce
constituie si comoditate n expunere. Astfel, cel de al doilea bun este de

126

1,6 ori mai util dect primul bun, iar consumul lor furnizeaza mpreuna 13
unitati de utilitate.
Imposibilitatea masurarii efective a utilitatii a condus la
abandonarea teoriei utilitatii cardinale si reformularea ei n termenii
preferintelor consumatorilor. n acest sens un rol deosebit l-a jucat V.
Pareto. El este cel care a sugerat si argumentat necesitatea unei astfel de
schimbari. Spre deosebire de prima teorie, teoria utilitatii ordinale
presupune ordonarea rationala a preferintelor. Postulatul rationalitatii a
fost presupus prin enuntarea axiomelor consumatorului. Reprezentarea
preferintelor nu mai presupune ca element cheie cuantificarea utilitatii.
Consumatorul dispune acum de o masura ordinala a utilitatii permitnd
clasificarea combinatiilor posibile, apelnd la o functie de utilitate.
O functie de utilitate presupune asocierea unui numar diferitelor
cantitati din bunurile consumate.

Functia de utilitate poate fi scrisa n cazul unui cos de doua bunuri

n felul urmator:
U = U(x 1, x2)
si generalizata atunci cnd bunurile ce intra n consum sunt
numeroase:
U = U (x1, x2 , . . . , xn).
Putem reformula acum relatiile posibile ntre cele doua cosuri de
bunuri, reprezentate prin vectorii X = (x1, x2) si Y = (y 1, y2) :
- (x1, x2) este strict preferata lui (y1, y2) daca si numai daca
U(x1,x2) > U(y1,y2); se deduce astfel ca prima combinatie este mai utila
dect cea de a doua (fara a spune si de cte ori) si, n consecinta,
preferata strict;

127

- consumatorul este indiferent ntre (x1, x2) si (y1, y2) daca si

numai daca U (x 1, x2) = U(y1, y2);
- preferinta sau indiferenta ntre cele doua cosuri de bunuri
este reflectata de relatia U(x1, x2) U(y 1, y2).
Exista nsa si tipuri de preferinte, precum cele intranzitive (A > B
> C > A) care nu pot fi reprezentate prin functia de utilitate. Ar trebui ca
numerele asociate prin functia de utilitate sa respecte relatia U(A) > U(B)
> U(C) > U(A), ceea ce este imposibil. Astfel de tipuri de preferinte sunt
ignorate n continuare.

Curbele de indiferenta
O curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul
combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de utilitate
sau de satisfactie.
Presupunnd curbele de indiferenta continue (ipoteza divizibilitatii
perfecte a bunurilor), nseamna ca exista practic o infinitate de combinatii
din cele doua bunuri ntre care consumatorul este indiferent odata ce i se
asigura acelasi nivel de utilitate (figura 5.4).
X2

E
C

F
2

128

U1

X1

Fig. 5.4 Curba de indiferenta

Curba U1 este similara unei linii de contur a unei harti, aratnd

diferite combinatii ntre cele doua bunuri corespunzatoare une i altitudini
identice a utilitatii. n figura de mai sus s-a reprezentat cantitatea
consumata din bunul 1 pe axa orizontala, iar cantitatea consumata din
bunul 2 pe axa verticala. O asemenea curba evidentiaza toate acele
combinatii ntre bunurile de mai sus care furnizeaza consumatorului
acelasi nivel de satisfactie. Astfel, consumatorul dobndeste aceeasi
satisfactie atunci cnd consuma 2 unitati din primul bun si 6 unitati din cel
ce al doilea bun sau 3 unitati din primul bun si 4 unitati din cel de al doilea
bun s. a m. d. Nu exista vreun motiv particular pentru care individul sa
prefere o combinatie alteia.
Punctele aflate la nord-est de U1 promit mai multa satisfactie,
ceea ce face sa fie preferate punctelor de pe U1. Punctul E este preferat
punctului C deoarece furnizeaza mai mult din ambele bunuri. Mai mult
este preferat n consecinta lui mai putin. Ipoteza tranzitivitatii asigura
faptul ca aceeasi combinatie E este preferata lui A, B, D si oricaror altor
combinatii aflate pe curba U 1.
Combinatiile din cele doua bunuri aflate sub U1 sunt mai putin
dezirabile pentru un consumator deoarece ofera mai putina satisfactie.
Punctul F ofera mai putin din ambele bunuri comparativ cu punctul C.
Deoarece curba de indiferenta U 1 are panta negativa, atunci cnd
consumatorul este fortat sa renunte la o cantitate dintr-un bun trebuie sa
beneficieze suplimentar de o cantitate data din celalalt bun pentru a
ramne cu acelasi nivel de satisfactie. Tipul de miscare de-a lungul curbei
U1 reprezinta acele schimburi pe care o persoana le poate face n mod
liber.
129

Forma curbelor de indiferenta poate fi convexa, concava sau

liniara (figura 5.5. a,b,c).

Fig. 5.5. Forme posibile ale curbei de indiferenta

ntr-un sistem bidimensional se pot reprezenta o infinitate de curbe
de indiferenta, alcatuind harta curbelor de indiferenta. n figura 5.6 s-au
trasat doar trei curbe de indiferenta a caror forma este convexa. Fiecarei
curbe i corespunde un anumit nivel de utilitate, cu att mai mare cu ct
curbele de indiferenta se situeaza mai la dreapta (sau spre nord - est). Nu
exista de fapt un mod precis de a masura nivelul de utilitate asociat unei
curbe de indiferenta. Si, n mod similar nu exista o maniera de masurare a
utilitatii suplimentare care apare n urma schimbarii consumului de la
nivelul curbei U1 la, sa zicem, curba U2. Putem doar constata cresterea
utilitatii pe masura deplasarii pe o curba de indiferenta superioara. n cazul
de fata, curbei U 3 i corespunde nivelul cel mai nalt de utilitate.
Este imposibil ca doua curbe de indiferenta sa se intersecteze.
Daca acest lucru s-ar produce ar rezulta ca o combinatie ntre cele doua
bunuri ar conduce la niveluri diferite de utilitate (ea fiind situata deopotriva
pe cele doua curbe de indiferenta), ceea ce este practic imposibil. n
consecinta, o combinatie data ntre cele doua bunuri nu se poate situa
dect pe o singura curba de indiferenta.

130

Fig. 5.6 Harta curbelor de indiferenta

Tipologia bunurilor si curbele de indiferenta

Forma curbelor de indiferenta sugereaza gradul de substitutie
existent ntre bunurile reprezentate pe cele doua axe. Astfel, n general,
bunurile se pot substitui imperfect, perfect sau pot fi complementare.
Acestea nu reprezinta dect cazuri reprezentative din mai multe posibile.

131

Fig. 5.7 Substituibilitate si complementaritate

a) Substitutie imperfecta
n acest caz, bunurile sunt reciproc substituibile, nsa de maniera
imperfecta. Astfel renuntarea la cantitati egale din bunul 2 se va face cu
pretul unei cantitati suplimentare si n crestere din celalalt bun, daca se
doreste binenteles mentinerea nivelului de utilitate.
Curba de indiferenta este n acest caz convexa (figura 5.7a). Rata
de substitutie ntre cele doua bunuri este n consecinta variabila. De
exemplu, trecerea de la A la B, presupune ca cele doua unitati din bunul 2
sa fie substituite de trei unitati din bunul 1. Renuntarea n schimb la sase
unitati din al doilea bun (trecerea la punctul C), cere compensarea prin 15
unitati suplime ntare din celalalt bun. Continund rationamentul, se constata
ca substituirea devine din ce n ce mai dificila, reclamnd cantitati n
crestere din bunul ce substituie.
b) Substitutie perfecta
Doua bunuri sunt perfect substituibile daca cantitatea dintr-un bun
necesara pentru a compensa renuntarea la o unitate din celalalt bun este
constanta. Altfel spus, substituirea se face cu o rata constanta. Curba de
indiferenta se prezinta de aceasta data sub forma de dreapta. (figura
5.7.b).
n cazul a doua bunuri care se pot substitui n raport de 1 la 1, se
constata ca renuntarea la o cantitate oarecare dintr-un bun face necesara
suplimentarea celuilalt bun cu exact aceeasi cantitate.
Ceea ce este caracteristic bunurilor perfect substituibile este
panta constanta a curbelor de indiferenta. Rata de substitutie de 1/1 este
doar un caz particular, dreapta avnd n acest caz panta egala cu -1.
c) Perfecta complementaritate
A treia relatie posibila ntre cele doua bunuri este cea de zero
substituibilitate. Bunurile sunt perfect complementare, deoarece se
consuma mpreuna n proportii fixe. Curba de indiferenta este n forma de
L (figura 5.7c). Cresterea cantitatii dintr-un singur bun, fara modificarea
132

celuilalt bun, nu modifica n nici-un sens utilitatea consumatorului. Situarea

pe o noua curba de indiferenta, reflectnd un nivel superior de utilitate, se
va putea realiza doar prin cresterea concomitenta a celor doua bunuri,
respectnd nsa proportia initiala.
Curbele de indiferenta n cazul bunurilor perfect complementare
sunt paralele. n celelalte doua cazuri anterioare nu-i necesar ca
paralelismul ntre curbele de indiferenta sa se pastreze. Ele trebuie doar sa
nu se intersecteze, deoarece n acest caz nceteaza a mai fi curbe de
indiferenta.
n general, cazurile de perfecta substitutie si complementaritate
ntre bunuri sunt putin utilizate de economisti. Cel mai interesant si
frecvent caz este cel al bunurilor imperfect substituibile n care combinatii
diferite ntre cele doua bunuri pot furniza acelasi nivel de satisfactie.

Utilitatea marginala
Consideram o functie de utilitate U(x 1, x2) asociata preferintelor
unui consumator. Ce se ntmpla cu utilitatea atunci cnd cantitatea dintrun bun este superioara celei initiale?
Determinarea modificarii survenite n nivelul utilitatii se realizeaza
cu ajutorul conceptului de utilitate marginala.
Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din
consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinnd neschimbata
cantitatea din celalalt bun. Astfel, utilitatea marginala pentru bunul 1 este:

iar utilitatea marginala pentru bunul 2 este:

133

Din aceste doua relatii rezulta ca U = Um1x1 si U =

Um2x2.
Considernd functia de utilitate continua si derivabila si rationnd
pe intervale infinitezimale (bunurile sunt infinit divizibile), utilitatea
marginala apare drept derivata partiala a functiei de utilitate:

Se admite, n general, ca utilitatile marginale sunt pozitive (n cazul

bunurilor daunatoare Ux < 0) si descrescatoare, ceea ce matematic se
scrie:
Ux1 > 0
Ux2 > 0

U"x12 < 0
U"x22 < 0

Utilitatea marginala si rata marginala de substitutie

Rata marginala de substitutie (RMS) ntre doua bunuri
reprezinta cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de
utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun. Altfel spus,
RMS exprima cantitatea suplimentara dintr-un bun necesara pentru
substituirea unei unitati din celalalt bun astfel nct nivelul de utilitate sa
ramna constant. Daca cantitatea dintr-un bun se reduce, de exemplu
pentru primul bun cu x1, pentru a ramne pe aceeasi curba de
indiferenta este necesar suplimentarea celui de al doilea bun cu o
cantitate, sa presupunem x2 (figura 5.8).

134

Fig. 5.8 Rata marginala de substitutie

Daca x1 reprezinta o schimbare foarte mica, atunci raportul
x2/x1 masoara rata marginala de substitutie a unui bun prin celalalt. n
plus, RMS exprima panta curbei de indiferenta. n cazul de fata panta
curbei si RMS se modific a de-a lungul curbei.
Pentru masurarea RMS se poate folosi functia de utilitate.
Cunoscnd relatiile dU = Ux1dx1 si dU = Ux2 dx2 si rationnd pe
intervale infinitezimale de variatie pentru x1 si x2 putem scrie:

5.3. Optimul consumatorului

S-a precizat anterior faptul ca orice consumator rational are drept
obiectiv maximizarea satisfactiei sau a utilitatii n conditii restrictive.
Acestea se refera, ne reamintim, la un nivel limitat al bugetului si la
preturile bunurilor care fac obiectul consumului. Ambele variabile sunt
considerate determinate exogen, fara posibilitatea influentarii lor din partea
135

consumatorului. Analiza optimului consumatorului se efectueaza din

perspectiva teoriei utilitatii ordinale.
Consumatorul se afla n situatia de optim sau de echilibru atunci
cnd o anumita structura a consumului i asigura maxim de utilitate n
conditii de constrngere bugetara. n acest caz, alegerea consumatorului
este considerata optima, el neavnd nici un interes de a o schimba.
Determinarea pozitiei de echilibru pentru consumator se poate
face n mod grafic sau analitic. Daca prima cale prezinta avantajul de a fi
usor de nteles (reprezentare ntr-un spatiu bidimensional si deci alegere
ntre doua bunuri), cea de a doua permite generalizarea la situatiile n care
consumul este format din n bunuri.

Determinarea echilibrului consumatorului solutia grafica

Aceasta metoda se bazeaza pe confruntarea dreptei bugetului cu
ansamblul curbelor de izoutilitate. Deoarece curbele de indiferenta pot fi
convexe, concave sau liniare, rezulta trei situatii posibile de echilibru al
consumatorului. (figura 5.9 a,b,c).
Din multimea curbelor de indiferenta am considerat un numar
redus pentru a nu ncarca graficul n mod excesiv. Consumatorul trebuie
sa opteze pentru cantitati diferite din bunul 1 si 2, astfel nct sa obtina un
maxim de satisfactie.
n primul caz, al convexitatii curbelor de indiferenta determinarea
echilibrului consumatorului se poate face plecnd fie dinspre coltul din
dreapta fie dinspre cel din stnga sus. Rationnd astfel se constata ca
deplasarea de -a lungul dreptei bugetului conduce la un nivel de utilitate n
crestere relevat de curbele de indiferenta situate mai la dreapta.

136

Fig. 5.9 Echilibrul consumatorului

137

Trecerea de la punctul A (sau A1) la B (sau B1) si mai apoi la

H1, are loc n conditiile substituirii bunului 2 de catre bunul 1 (sau a bunului
1 de catre bunul 2). Optimul consumatorului se afla n punctul H1, punct
situat deopotriva pe curba de indiferenta U3 si pe dreapta de buget.
Acest punct coincide cu punctul de tangenta dintre linia bugetului
si curba de indiferenta. El este unic si exista n mod necesar datorita
pantei negative a liniei de buget si convexitatii curbelor de indiferenta.
Desi curbele urmatoare U4 si U5 pun n evidenta un nivel de utilitate
superior lui U3, acestea nu prezinta interes pentru consumator deoarece
nu pot fi atinse n conditiile date ale venitului consumatorului.
Punctul H1 de echilibru al consumatorului releva att nivelul
maxim de utilitate accesibil consumatorului ct si structura optima a
consumului (coordonatele punctului H1, adica x1* si x2* ).
n cazul (b) si (c) echilibrul consumatorului este atins n punctul
H2 si respectiv H3, semnificnd faptul ca nivelul maxim de utilitate este
corespunzator optiunii exclusive a consumatorului pentru un singur bun.
Consumatorul este n acest caz "monomaniac", ipoteza lipsita de
realism, deoarece consumul nu este alcatuit niciodata dintr-un singur bun,
ci dintr-o varietate de bunuri.
n consecinta, nu poate fi retinuta dect ipoteza convexitatii stricte
a curbelor de indiferenta. Numai n acest caz conditia de tangenta este nu
numai necesara, dar si suficienta. n alte situatii, aceasta conditie se poate
dovedi doar necesara pentru optimalitatea alegerii consumatorului.

138

Fig. 5.10 Puncte de tangenta multiple ntre dreapta

bugetului si curbele de indiferenta
n figura 5.10 se observa existenta a trei puncte de tangenta ntre
dreapta bugetului si curbele de indiferenta, nsa numai doua pot fi retinute
ca optime, respectiv H1 si H3. Punctul H2 nu poate fi considerat optim,
deoarece se situeaza pe o curba de indiferenta U2 careia i corespunde un
nivel de utilitate mai redus.
Revenind la cazul convexitatii stricte a preferintelor, se poate
formula urmatoarea conditie de optim pentru consumator: n situatia de
echilibru, raportul dintre utilitatile marginale este egal cu raportul preturilor.

139

Punctul H1 aflat pe curba de indiferenta U3 (figura 5.9.a) asigura

egalitatea dintre rata marginala de substituire si inversul utilitatilor
marginale:

nsa acelasi punct este situat si pe dreapta bugetului, caz n care

se verifica egalitatea dintre panta dreptei si raportul preturilor bunurilor:

Din cele doua egalitati rezulta conditia optimului consumatorului.

Aceasta egalitate exprima faptul ca la optim, ultima unitate

monetara cheltuita pentru achizitionarea bunului 1 conduce la aceeasi
satisfactie ca ultima unitate monetara afectata bunului 2.

Determinarea echilibrului consumatorului solutia analitica

Exista n general mai multe solutii analitice pentru determinarea
echilibrului consumatorului. Aici prezentam numai doua metode:

140

- Metoda I
Se stie ca celor mai multe preferinte li se poate asocia o functie
de utilitate. Ramnnd la cazul consumului format din doua bunuri,
aceasta functie are forma generala U(x1,x2). n acelasi timp, x1 si x2
trebuie sa satisfaca ecuatia dreptei bugetului adica:
m = x1 p1 + x2 p2
Din ultima expresie se obtine x2 functie de x1:

n aceste conditii, functia de utilitate devine U[x1, x2(x1)], iar

aceasta trebuie maximizata. Conditia de maxim este cea de anulare a
derivatei acestei functii compuse, adica:

- Metoda II
O alta solutie de determinare a conditiei de echilibru pentru
consumator este cea a multiplicatorului Lagrange.
140

Se defineste o functie numita Lagrangian, de forma:

L = U(x 1, x2) - (p1x1 + p2x2 - m)
unde este multiplicatorul Lagrange.
Conform teoremei lui Lagrange, combinatia optima (x1*, x2* )
trebuie sa verifice derivatele partiale ale noii functii n raport cu x1, x2 si
:

Se constata ca atunci cnd (x1*, x2* ) verifica constrngerea

bugetara, Lagrangian-ul este identic cu functia de utilitate initiala U(x1,
x2).
Din primele doua conditii rezulta ca:

Se poate demonstra ca multiplicatorul Lagrange masoara

suplimentul de satisfactie generat de cresterea unitara a resurselor. Pentru
aceasta se deriveaza constrngerea bugetara m = x1 p1 + x2 p2 :

141

dm = p1d x1 + p2d x2
Cum n situatia optimului avem p1= U' x1 / si p2= U' x2 /,
rezulta:

nsa, expresia din paranteza este derivata functiei de utilitate

U(x1, x2) adica dU. n consecinta, dU = dm.
Ultima expresie evidentiaza faptul ca sporul resurselor cu dm,
creste utilitatea cu dm; si invers, reducerea resurselor cu dm conduce la
scaderea utilitatii cu dm.
Rezultatele anterioare pot fi generalizate pentru cazul consumului
a n bunuri n care functia de utilitate este U= U(x1, x2, . . . , xi , . . . , xn).
Constrngerea bugetara si conditia de echilibru se scriu:
m= p1 x1 + p2 x2 + . . . , + pi xi + . . . , pn xn

iar dU=dm.

Modificarea echilibrului consumatorului

Determinarea pozitiei de echilibru a consumatorului s-a realizat n
conditiile unui nivel stabilit al bugetului si al unor preturi date ale bunurilor.
n fapt, o modificare survenita la nivelul venitului sau al preturilor, modifica
pozitia de echilibru conducnd la un alt nivel si structura a consumului.
a) Modificarea venitului consumatorului
Constrngerea bugetara poate evolua n ambele sensuri genernd
deplasarea dreptei de buget spre dreapta sau spre stnga, dupa cum
acesta sufera o relaxare sau o accentuare. Noua dreapta de buget este
142

paralela celei initiale, deoarece preturile se mentin constante. Retinnd

ipoteza convexitatii stricte a preferintelor, va exista un unic punct de
tangenta ntre noua dreapta a bugetului si o curba de indiferenta, definind
un nou punct de optim. Practic, fiecarui nivel al venitului i corespunde un
punct de optim.
Curba pe care se afla punctele de optim ale consumatorului
evidentiaza evolutia consumului functie de venit. Deoarece consumul si
venitul nu se modifica ntotdeauna n aceeasi proportie, segmentele ce
unesc doua puncte consecutive de echilibru pot fi diferite.

Fig. 5.11 Curba consumului n functie de venit cresterea

mai rapida a consumului unui bun n raport cu
celalalt
n figura 5.11 se constata ca sporul venitului este nsotit de o
crestere concomitenta a consumului celor doua bunuri, nsa nu si strict
proportionala. n cazul a) consumul bunului 2 este mai amplu dect al
bunului 1 si invers n cazul b).

143

Fig. 5.12 Curba consumului n functie de venit cresterea

proportionala a consumului celor doua bunuri

Fig. 5.13 Curba consumului n functie de venit cresterea

consumului unui bun nsotita de reducerea
consumului celuilalt bun
Figura 5.12 evidentiaza o relatie strict proportionala ntre venit si
consumul celor doua bunuri. Figura urmatoare, 5.13, releva faptul ca
sporul venitului conduce la cresterea consumului doar pentru un singur bun
(bunul 2 pentru cazul a si bunul 1 pentru cazul b), consumul celuilalt bun
144

reducndu-se. Este cazul bunurilor inferioare, care prin cresterea venitului

sunt substituite n consum de altele, considerate superioare. Binenteles,
aceasta evolutie a consumului se petrece dupa un anumit nivel al venitului.
b) Modificarea structurii preturilor bunurilor
Modificarea preturilor bunurilor este de natura sa afecteze
echilibrul consumatorului. Consideram pentru simplificare, cazul
modificarii pretului unui singur bun si anume situatia reducerii pretului
bunului 1 (p1' < p1).
Pentru nceput analizam cazul a doua bunuri normale si reciproc
substituibile n consum. Cum pretul bunului 2 ca si nivelul venitului ramn
constante, noua dreapta de buget se va roti n jurul punctului de intersectie
cu axa verticala, deplasndu-se catre dreapta. Noua constrngere
bugetara se caracterizeaza printr-o panta inferioara celei initiale, motiv
pentru care este mai putin abrupta.
Asa cum se observa n figura 5.14a, acestei noi drepte a bugetului
i corespunde un nou punct de optim, notat cu H', exprimnd un nivel de
utilitate superior (curba de indiferenta U2 este situata la dreapta curbei
U1).
Figura 5.14b releva cazul invers, al cresterii pretului bunului
1 (p1 > p1 ) si noul punct de optim H.
Scaderea pretului bunului 1 va genera doua tipuri de efecte:
modificarea ratei de substitutie a unui bun prin celalalt bun, pe de o parte,
si variatia puterii de cumparare a venitului, pe de alta parte (reducerea
pretului unui bun ofera posibilitatea achizitionarii unei cantitati mai mari din
acel bun). Corespunzator celor doua efecte distingem un efect de
substitutie si un efect de venit.
Aceasta descompunere a modificarii optimului consumatorului
este doar ipotetica, permitnd mai buna ntelegere a noii alegeri. De fapt,
consumatorul, pe baza noului pret, ia decizia de modificare a cererii sale,
ntr-un sens sau altul, ignornd cele doua etape.

145

Fig. 5.14 Modificarea optimului n conditiile modificarii

pretului bunului 1
Pentru nceput vom face ape l la figura 5.15, unde pe lnga cele
doua drepte de buget s-a trasat nca o dreapta care trece prin punctul de
optim initial fiind paralela liniei de buget finale. Aceasta dreapta prezinta
doua caracteristici si anume: este corespunzatoare structurii de preturi
finale, avnd panta p1/ p2, iar puterea de cumparare ramne constanta.
Se poate calcula, fara dificultate, ajustarea venitului corespunzator dreptei
care trece prin optimul initial, acesta ramnnd n noua situatie doar o
combinatie accesibila. Se scriu ecuatiile dreptelor de buget:
m' = p1' x1 + p2 x2
m = p1 x1 + p2 x2,
dupa care scaznd cea de a doua ecuatie din prima se obtine m = x1p.
Aceasta nseamna ca venitul trebuie modificat cu m, cnd pretul
variaza cu p, astfel nct puterea de cumparare sa se mentina constanta,
facnd pe mai departe accesibila combinatia de optim initiala. De notat ca
variatia pretului impune o variatie n venit n acelasi sens.

146

Fig. 5.15 Ajustarea venitului corespunzatoare structurii

de preturi finale si puterii de cumparare initiale
Figura 5.16 prezinta cele doua efecte, de substitutie si de venit. Se
observa noul punct de optim corespunzator dreptei paralele celei de buget
finale, notat cu H".
Trecerea de la H la H" reprezinta un efect de substitutie,
evidentiind cum consumatorul substituie un bun prin altul atunci cnd
preturile se schimba, nsa mentinnd puterea de cumparare neschimbata.
x1s = x1(p1', m' ) - x1(p1, m)
Tendinta cumparatorului este de substituire n favoarea bunului
devenit mai ieftin.
Trecerea de la H" la H' corespunde efectului de venit, puterea de
cumparare ameliorndu-se datorita reducerii pretului bunului 1. Este ca si
cum consumatorul ar deveni mai bogat, putnd achizitiona mai mult din
bunul 1, raportul m/ p1' fiind superior celui initial m/ p1.
x1v = x1(p1', m) - x1(p1', m' )
n consecinta, desi venitul nominal ramne constant, cel real
creste, iar consumatorul achizitioneaza mai mult din ambele bunuri,
coordonatele punctului H' fiind superioare celor corespunzatoare lui H".

147

nsumarea celor doua efecte conduce la evidentierea variatiei

cantitatii cerute, prin trecerea de la H la H'.
x1 = x1(p1', m) - x1(p1, m)
Aceasta relatie este denumita ecuatia lui Slutsky, dupa numele
economistului rus Eugen Slutsky.

Fig. 5.16 Efectul de venit si efectul de substitutie

n cazul n care bunul 1 este un bun Giffen (pentru care cererea

evolueaza n acelasi sens cu pretul), graficul se prezinta ca n figura 5.17.
Descompunerea n cele doua efecte permite ntele gerea acestui
paradox, cunoscut si ca "paradoxul lui Giffen" sau "efectul Giffen"; efectul
de substitutie este opus modificarii pretului si are exact acelasi efect ca n
cazul bunurilor normale, n timp ce efectul de venit este de sens contrar si
suficient de amplu pentru a contracara efectul de substitutie. n aceste
conditii, reducerea pretului bunului 1, considerat acum un bun Giffen, este
urmata de reducerea cantitatii consumate din acest bun si cresterea celei
consumate din bunul 2.

148

Fig. 5.17 Optimul consumatorului n cazul unui bun Giffen

Cazul unui bun inferior non-Giffen este prezentat n graficul din

figura 5.18. Aici efectul de venit este de asemenea negativ, nsa
insuficient pentru a contracara efectul de substitutie. Cantitatea
consumata din primul bun, ca si din cel de al doilea bun, creste.

149

Fig. 5.18 Optimul consumatorului n cazul unui bun inferior

5.4. Surplusul consumatorului

Curba cererii pentru un produs oarecare reflecta cantitatea din
acel bun pe care un consumator poate si este dispus sa o achizitioneze la
un nivel dat al pretului. Aceeasi curba ofera n plus un raspuns la
ntrebarea "Ct de mult un consumator este dispus sa plateasca pentru
dobndirea unei unitati suplimentare de bun ?" si, pe aceasta baza,
"economia" pe care acesta o realizeaza platind un pret mai mic pentru
cantitatea achizitionata. Pentru evidentierea si masurarea surplusului
consumatorului se foloseste figura 5.19.

150

Fig. 5.19 Surplusul consumatorului

Presupunem ca pretul pietei determinat prin confruntarea cererii si
ofertei s-a " fixat" la 40 unitati monetare pe produs. La acest nivel al
pretului cantitatea cumparata de consumator este de 10 unitati. El va plati
deci pentru ntreaga cantitate cumparata 400 unitati monetare.
Legea descresterii utilitatilor marginale afirma ca utilitatea fiecarei
unitati suplimentare scade treptat pe masura consumului continuu din acel
bun. n consecinta, pentru fiecare unitate aditionala de bun, consumatorul
rational este dispus a plati mai putin.
Din grafic se observa ca pretul maxim acceptat pentru prima
unitate este 76 unitati monetare, pentru cea de a doua 72 unitati monetare
s.a.m.d.
Cu exceptia ultimei unitati (pretul ei este de 40 unitati monetare)
toate celelalte sunt obtinute de consumator la un pret inferior celui la care
ar consimti. Diferenta dintre acest pret maxim acceptat de consumator
pentru fiecare unitate de bun si pretul pietei, reprezinta surplusul
consumatorului pentru fiecare unitate de bun. nsumarea acestuia
conduce la surplusul consumatorului pentru ntreaga cantitate (zona
151

hasurata). Daca pretul pietei este notat cu p, numarul de unitati

achizitionate la acest pret cu n, iar pretul maxim consimtit de consuma tor
pentru fiecare unitate de produs n functie de utilitatea acesteia cu pj,
atunci surplusul consumatorului poate fi determinat prin formula:

n cazul de fata surplusul consumatorului este 180 unitati

monetare.
O marime aproximativa a surplusului consumatorului poate fi
considerata aria triunghiului cuprins ntre curba cererii si axa preturilor
(triunghiul ABC).
La nivelul pietei se obtine surplusul consumatorilor prin agregarea
surplusurilor individuale. El este astfel o masura a cstigurilor globale
obtinute prin schimbul de bunuri.
Modificari n surplusul consumatorului.
n timp, surplusul consumatorului se poate modifica sub influenta
variatiei pretului bunului, dar si al altor factori.
Pastrnd curba cererii neschimbata se poate anticipa ca o
crestere de pret diminueaza surplusul consumatorului, dupa cum o
reducere de pret l amelioreaza. Figura 5.20. evidentiaza modificarea n
surplusul consumatorului la cresterea pretului de la 40 unitati monetare la
60 unitati monetare pe unitatea de produs.

152

Fig. 5.20 Modificarea surplusului consumatorului

Pierderea n surplusul consumatorului este aproximata prin

diferenta ariilor corespunzatoare celor doua surplusuri. Noua suprafata
este de fapt un trapez cu baza mare cantitatea initiala si cea mica
cantitatea finala. Acesta este compus la rndu-i dintr-un dreptunghi (A) si
un triunghi (A ).
Aria dreptunghiului reflecta pierderea suportata de consumator
datorita cresterii pretului bunului X. Daca initial pentru cele cinci unitati
consumatorul platea 200 unitati monetare (5 x 40), acum el va plati 300
unitati monetare (5 x 60). Suprafata triunghiului exprima valoarea
consumului pierdut datorita reducerii cantitatii consumate - 50 ( 5 x 20 / 2
).

153

Avnd n vedere nsa formula initiala de calcul a surplusului

consumatorului, modificarea acestuia se poate determina cu ajutorul
urmatoarei expresii:

Sc = modificarea n surplusul consumatorului

pj = pretul maxim acceptat de consumator pentru
achizitionarea fiecarei unitati depinznd de utilitatea acesteia
n = numarul de unitati initial consumate din bunul X
n = cantitatea din bunul X consumata ulterior
p = pretul initial
p = pretul final
Pe baza acestui calcul modificarea surplusului consumatorului va
fi de 140 unitati monetare (180 - 40).

REZUMAT
Teoria economica a consumatorului evidentiaza procesul logic al
deciziilor consumatorului n vederea obtinerii utilitatii maxime n
conditii de constrngere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si
serviciilor de consum).

154

Constrngerea bugetara a consumatorului reprezinta limita superioara

pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii posibil de
achizitionat.

Dreapta bugetului se poate modifica ca urmare a modificarii venitului

si/sau a preturilor bunurilor si serviciilor de consum.

Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de

oameni n urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii.

Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii consumului:

teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea
apare ca masurabila, consumatorul dispunnd de cunostinte exacte
privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati
date dintr-un bun. Teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea
rationala a preferintelor. Consumatorul dispune de o masura ordinala a
utilitatii permitnd clasificarea combinatiilor posibile de bunuri apelnd
la o functie de utilitate.

Curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul

combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de
utilitate sau de satisfactie. Ansamblul curbelor de indiferenta
formeaza harta curbelor de indiferenta. Curbele de indiferenta au
forme diferite: convexe, concave, liniare etc.

Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din

consumul unei unitati suplimentare dintr-un bun, mentinnd
neschimbata cantitatea din celalalt bun.

Rata marginala de substitutie (RMS) ntre doua bunuri reprezinta

cantitatea dintr-un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar
surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun.

155

Consumatorul se afla n situatia de optim atunci cnd o anumita

structura a consumului i asigura maxim de utilitate n conditii de
constrngere bugetara.

Consumatorul se afla n situatia de optim atunci cnd raporturile dintre

utilitate marginala si pret sunt egale ntre ele.

Surplusul consumatorului evidentiaza "economia" pe care un

consumator o realizeaza platind un pret mai mic pentru ntreaga
cantitatea achizitionata fata de situatia unui pret diferit aferent fiecarei
unitati de bun n functie de utilitatea acesteia.

Termeni cheie
Constrngerea bugetara Dreapta bugetului Cos de bunuri Spatiul
bunurilor Preferinte Utilitate Utilitate marginala Curbe de indiferenta
Rata marginala de substitutie Echilibrul consumatorului Surplusul
consumatorului

ntrebari de verificare

1. Care sunt variabilele de influenta asupra dreptei bugetului si cum

actioneaza acestea?
2. Analizati axiomele teoriei consumatorului.
3. Explicati sensul utilitatii si diferenta dintre utilitatea marginala si totala.
Pe baza unui exemplu numeric explicati legea descresterii utilitatilor
marginale.
4. Ce relatie exista ntre rata marginala de substitutie si utilitatea
marginala?

156

5. Explicati de ce doua curbe de indiferenta nu se pot intersecta niciodata.

6. De ce optimul consumatorului se analizeaza pe baza utilizarii unei curbe
de indiferenta convexa si descrescatoare?
7. Precizati motivul pe ntru care data fiind o dreapta de buget, un punct de
intersectie cu o curba de indiferenta oarecare nu constituie un punct de
echilibru al consumatorului.
8. Analizati impactul modificarilor de preturi si venitul consumatorului
asupra alegerilor acestuia.
9. Definiti un bun Giffen si un bun inferior non-Giffen n termenii efectului
de venit si de substitutie.
10. Analizati surplusul consumatorului cu ajutorul unui exemplu.

Teste grila
1. Pentru a construi dreapta bugetului este necesar si suficient sa se
cunoasca:
a) pretul unui singur bun;
b) preturile celor doua bunuri;
c) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri;
d) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului;
e) venitul consumatorului.
2. Axiomele care stau la baza teoriei alegerilor consumatoru lui
postuleaza ca:
a) subiectivitatea este incompatibila cu rationalitatea;
b) preferintele tuturor consumatorilor sunt identice;
c) desi, preferintele indivizilor sunt diferite, ele au n comun cteva
caracteristici;
d) ntr-o economie nu exista loc pentru fantezie.
3. Ipoteza tranzitivitatii n alegerile consumatorului implica una
dintre urmatoarele afirmatii:
157

a)
b)
c)
d)

curbele de indiferenta nu se intersecteaza niciodata;

curbele de indiferenta trebuie sa fie non-liniare;
curbele de indiferenta trebuie sa aiba o panta negativa;
curbele de indiferenta trebuie sa fie descrescatoare.

4. Pentru un consumator rational a se situa pe o curba de

indiferenta la un nivel mai ridicat dect altul, semnifica:
a) o diminuare a satisfactiei nevoilor sale;
b) un nivel de satisfactie identic precedentului, ca urmare a alegerii un
nou cos de bunuri continnd mai mult dintr-un bun si mai putin din
altul;
c) un nivel inferior al satisfactiei ca urmare a alegerii unui cos de bunuri
continnd mai putin din cele doua bunuri;
d) cresterea nivelului sau de satisfactie.
5. Pentru a construi dreapta bugetului unui consumator care alege
ntre doua bunuri este necesar si suficient sa se cunoasca:
a) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului;
b) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri;
c) preturile acestor bunuri;
d) venitul consumatorului.
6. Daca pretul unitar al bunului A este 200 unitati
monetare/unitatea de cantitate si cel al bunului B este 400 unitati
monetare/unitatea de cantitate, pentru orice nivel al venitului
panta dreptei bugetului unui consumator care alege ntre aceste
bunuri este:
a) - 2;
b) - 1 / 2;
c) + 2;
d) imposibil de determinat.

158

7. Un consumator si consacra venitul sau pentru a cumpara doua

bunuri A si B. Pretul unitar al bunului B este 1500 lei. Stiind ca
venitul sau i permite sa cumpere maxim 30 unitati din bunul A sau
40 din bunul B, atunci:
a) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1000 unitati monetare/unitatea de cantitate;
b) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 2000 unitati monetare/unitatea de cantitate;
c) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate;
d) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate.
8. Echilibrul consumatorului rational este corect definit astfel:
a) cantitatile bunurilor care costa mai ieftin;
b) cantitatile bunurilor care i maximizeaza satisfactia;
c) venitul care-i permite satisfacerea preferintelor;
d) cantitatile bunurilor care-i maximizeaza satisfactia tinnd cont de
constrngerea bugetului sau.
9. Un consumator alege ntre doua bunuri A si B si dispune de un
buget de 100000 unitati monetare. Pretul unitar al bunului A este
5000 unitati monetare/unitatea de cantitate, iar cel al bunului B este
de 10000 unitati monetare/unitatea de cantitate. n situatia de
echilibru al consumatorului, rata marginala de substituire a bunului
A prin bunul B este egala cu:
a) - 1000;
b) 2;
c) 1/2;
d) 150.
10. Un consumator rational a facut o alegere ntre doua bunuri de
consum curent. Daca preturile acestor bunuri si venitul se dubleaza,
atunci:
a) panta contrngerii bugetare se modifica;
159

b) preferintele fata de cele doua bunuri se modifica;

c) ansamblul sau de consum se modifica;
d) ansamblul sau de consum nu se modifica.
11. Pentru a construi curba cererii unui consumator pentru fiecare
bun, este necesar si suficient sa se cunoasca:
a) preturile bunurilor;
b) preferintele sale pentru aceste bunuri;
c) venitul sau;
d) preferintele sale pentru aceste bunuri, preturile bunurilor si venitul sau.
12. Daca pentru un consumator, A si B sunt bunuri substituibile si
daca pretul lui A creste, atunci:
a) cantitatea ceruta din A va scade si cea ceruta din B va creste;
b) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor creste;
c) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va
diminua;
d) pretul bunului B se va reduce.
13. Daca pentru un consumator A si B sunt bunuri complementare
si daca pretul bunului B creste, atunci:
a) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va
diminua;
b) pretul bunului A va creste;
c) cantitatea ceruta din A se va diminua si cantitatea ceruta din B va
creste;
d) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor scadea.
14. Ceteris paribus, o crestere a venitului consumatorului, ar putea
avea ntotdeauna drept efect:
a) cresterea ansamblului posibilitatilor de consum;
b) scaderea raportului dintre preturile bunurilor;
c) scaderea ansamblului posibilitatilor de consum;
d) cresterea raportului dintre preturile bunurilor.

160

161

CAPITOLUL 6
TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Ce este functia de productie si care este utilitatea ei

Ce sunt productivitatile medii si marginale
Care sunt efectele posibile asupra productiei n urma modificarii
simultane a factorilor de productie
Care este conditia necesara maximizarii profitului unui producator

Teoria producatorului are afinitati multiple cu cea a

consumatorului si, evident, deosebiri. n ambele cazuri, agentii economici
producatori si consumatori sunt considerati rationali, urmarind
maximizarea avantajelor lor sub constrgere. n cazul consumatorului,
constrngerile tin de venitul disponibil si preturile bunurilor de consum, iar
pentru producatori de buget, preturile factorilor de productie, clienti,
concurenti si tehnologie. Daca pentru consumator functia obiectiv consta
n maximizarea gradului sau de satisfactie sau de utilitate, producatorul
vizeaza cu precadere maximizarea profitului. n anumite circumstante,
producatorul poate urmari maximizarea cifrei de afaceri sau un obiectiv de
ordin social.
n mod asemanator cazului consumatorului, bugetul producatorului
depinde de actiunile sale anterioare. La momentul deciziei, nivelul
resurselor de care un dispune producatorul ca si preturile factorilor de
productie sunt considerate variabile exogene.

163

6.1. Functia de productie

Productia reprezinta procesul de utilizare si combinare al
factorilor de productie n vederea obtinerii de bunuri si servicii utile.
Volumul si calitatea factorilor de productie, precum si tehnologia
influenteaza nivelul productiei totale. Factorii de productie constituie
inputurile oricarui proces de productie.
Una din constrngerile de care producatorul trebuie sa tina seama
este cea de natura tehnologica. O tehnologie data permite numai un
ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea
unui anumit volum de productie. Daca notam cu x un factor de productie
si cu Q outputul, aria tuturor combinatiilor posibile tehnologic, denumita si
set de productie, va fi cea cuprinsa ntre curba productiei (a carei forma
poate fi oarecare) si abscisa (figura 6.1).

Fig. 6.1 Setul de productie

Tinnd seama de insuficienta resurselor si caracterul lor costisitor
se impune a retine numai acele combinatii ale factorilor de productie,
tehnologic posibile, care conduc la un volum maxim de productie. n acest
caz, alegerile producatorului avnd drept criteriu maximizarea productiei,
164

se vor limita la examinarea punctelor nscrise pe curba productiei. Functia

care descrie aceasta curba se numeste functie de productie.
Functia de productie exprima relatia dintre cantitatea maxima ce
poate fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie
necesari pentru realizarea sa. Ea corespunde unui nivel dat al tehnologiei.
Desigur, factorii implicati n orice combinatie sunt numerosi. Din ratiuni
de simplificare a prezentarii vom privilegia situatia utilizarii a doar doi
factori de productie n cantitatile x1 si x2. Iar func tia de productie n
formularea sa generala devine Q = f (x1, x2).
n mod traditional, acesti factori sunt considerati munca (L) si
capitalul (K), iar functia devine f (L, K). Pentru usurinta prezentarii
consideram ca L si K privesc acelasi tip de munca si acelasi tip de capital.
n alte modele, mai complexe, aceasta presupunere poate fi relaxata.
Functia de productie este menita sa ofere cel mai bun raspuns
privind combinarea factorilor de productie. Ea ar putea reprezenta, de
exemplu, productia unei firme industriale posibil de realizat cu o cantitate
mai mare de munca si mai putin de capital (astfel de tehnologii se numesc
munca intensive) sau mai mult capital si mai putina munca (tehnologii
capital intensive). Precizarea functiei de productie este destul de dificila,
presupunnd calcule sofisticate si o cunoastere amanuntita a tehnologiei
folosite. Oricum, ea este o expresie matematica a fenomenului tehnic.
Exemplele urmatoare prezinta cteva functii de productie
ipotetice:

unde a si b reprezinta parametri pozitivi.

165

6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala.

Legea randamentelor descrescatoare
Consideram o functie de productie n forma sa generala
Q = f (L,K). Ce se ntmpla cu productia totala, daca un factor de
productie, sa presupunem munca, se modifica cu o cantitate, chiar foarte
mica, iar capitalul ramne constant? Probabil se va modifica. n acest caz,
modificarea productiei se datoreaza n exclusivitate primului factor, ceea
ce se scrie:

Aceasta este expresia produsului sau productivitatii fizice

marginale a muncii. Daca se rationeaza pe intervale infinitezimale se
constata ca produsul marginal este de fapt derivata partiala a functiei de
productie n raport cu factorul considerat:

n mod similar, se rationeaza n cazul variatiei celui de al doilea

factor, capitalul:

Productivitatea marginala (produsul marginal) a unui factor

de productie reprezinta sporul de productie datorat cresterii cu o unitate a
unui factor n conditiile n care celalalt (sau ceilalti) factor de productie
ramne constant. Alternativ, se poate folosi expresia randamente
factoriale pentru productivitate marginala.
Productivitatea marginala este similara conceptului de utilitate
marginala din teoria consumatorului. Spre deosebire de imposibilitatea
cuantificarii utilitatii decurgnd din consumul unei unitati suplimentare
dintr-un bun, productivitatea marginala poate fi masurata fara dificultate n
unitati fizice de produs (tone, m3, bucati etc.).

166

Productivitatea (fizica) medie (produsul mediu) a unui factor

de productie exprima cantitatea de bunuri obtinute pe unitatea de factor de
productie:

n cazul acestui tip de productivitate, productia este vazuta ca

rezultat exclusiv al unui singur factor de productie. Modificarea
productivitatii unui factor de productie, ar trebui analizata nsa cu
precautie, fiind n fapt posibil ca sporul acestuia sa se datoreze altui factor
de productie si nu celui n cauza.
n continuare, prezentam un exemplu de calcul al productivitatii
medii si marginale. Procesul de productie se realizeaza prin combinarea
celor doi factori de productie, munca si capital (numar echipamente).
Factorul n raport cu care se va calcula produsul mediu si marginal este
munca, iar volumul capitalului va fi mentinut constant (K 0 = 5
echipamente).
Determinarea productivitatii medii si marginale

Capital
(K0)
5
5
5
5
5
5
5
5
5

Munca
(L)
0
1
2
3
4
5
6
7
8

Productia
totala
(Q)
0
800
2000
4640
6200
7500
8400
8750
8750

Productivitatea
marginala a
muncii
(PmL )
800
1200
2640
1560
1300
900
350
0

167

Tabelul 6.1
Productivitatea
medie a muncii
(PML )
800
1000
1546,66
1550
1500
1400
1250
1093,75

Graficele corespunzatoare productiei totale si productivitatii medii

si marginale sunt prezentate n figura 6.2 si 6.3.
Se constata (figura 6.2) ntr-o prima faza ca sporul factorului
variabil, munca n cazul de fata, determina cresterea mai ampla a
productiei (curba productiei este convexa), dupa care productia continua
sa creasca nsa variatiile ei sunt din ce n ce mai mici (curba devine
concava) pentru ca apoi sa stagneze. n cazul cresterilor unitare ale
factorului munca productivitatea fizica marginala exprima aportul fiecarui
muncitor suplimentar la cresterea productiei totale.
Referitor la ultimul grafic se constata:
a) produsul fizic marginal creste mai nti, atinge un maxim n
punctul b, dupa care ncepe sa scada. Punctul b coincide cu cel de
schimbare a concavitatii curbei productiei totale. Att timp ct produsul
marginal se situeaza deasupra celui mediu (fiecare muncitor suplimentar
are un aport superior mediei), ultimul va creste.
b) punctul c reprezinta punctul de maxim pentru produsul mediu,
prin care trece si curba produsului marginal.
c) dincolo de punctul c, produsul marginal devine inferior celui
mediu,

determinnd si scaderea acestuia.

168

Fig. 6.2 Curba productiei totale

Fig. 6.3 Curbele productivitatii medii si marginale

Legea randamentelor descrescatoare

169

Devine interesant de determinat cum variaza productia

atunci cnd un factor de productie, considerat variabil, creste n mod
continuu, ceilalti factori nemodificndu-se. Raspunsul este dependent de
ramura sau sectorul de activitate precum si de tipul de combinatie
productiva sau de tehnologia disponibila. n general, se poate admite ca
productia ar putea creste cu o rata constanta sau n scadere.
Economistii retin a doua ipoteza ca fiind cea mai probabila, ceea
ce i-a condus la enuntarea asa-numitei legi a randamentelor
descrescatoare (desi unii o accepta doar ca pe o ipoteza si nu ca lege).
Conform acesteia, n conditiile unei tehnologii date, produsul marginal al
fiecarei unitati suplimentare din factorul de productie variabil va scadea
progresiv, cantitatea din ceilalti factori utilizati fiind constanta. Altfel spus,
cresterea productiei este din ce n ce mai lenta, atunci cnd un factor de
productie sporeste. Aceasta evolutie se poate produce dintru nceput sau
dupa un anumit nivel al factorului variabil (asa cum apare n exemplul
precedent). Oricum, mai devreme sau mai trziu, produsul marginal va
scadea si va antrena n aceasta miscare si produsul mediu (vezi figura
6.3).
Revenind la exemplul anterior se constata ca ncepnd cu al
patrulea muncitor, productia creste cu cantitati n scadere, ajungndu-se
ca aportul ultimului muncitor la productia totala sa fie practic nul. Nu este
exclus ca n cazul cresterii personalului peste acest nivel, productia chiar
sa scada, iar produsul marginal sa devina n consecinta negativ.
Aceasta constituie chiar o situatie reala pentru unele ntreprinderi,
n special din tarile slab dezvoltate, care la nivelul capitalului de care
dispun sunt supradimensionate cu personal. Reducerea numarului
angajatilor ar conduce la pastrarea nivelului de productie sau chiar
paradoxal, nsa numai aparent, la cresterea acestuia.
Un exemplu de functie de productie pentru care ipoteza
randamentelor factoriale descrescatoare nu se verifica este cea liniara de
tipul:
Q=a L+bK
Pentru aceasta functie productivitatile marginale si medii sunt:

170

PmL = f'L = a; PmK

f' K

b;

n figura 6.4 se observa ca productivitatea medie scade tot timpul,

iar cea marginala ramne constanta si este egala cu coeficientul
corespunzator factorului de productie.
Acest exemplu, desi lipsit de realism, demonstreaza faptul ca
ipoteza randamentelor descrescatoare se poate valida empiric,
neconstituind o lege n sensul propriu al cuvntului.
Asa cum s-a precizat anterior, productivitatea marginala
reprezinta variatia productiei raportata la variatia factorului considerat,
ceea ce din punct de vedere matematic apare ca derivata partiala a
functiei de productie. Daca admitem legea randamentelor descrescatoare
si variatia factorului de productie ntr-un interval ce asigura cresterea
productiei, tot matematic aceasta s-ar putea scrie n cazul functiei
considerate:
f'L > 0
f"L < 0
f'K > 0 f"K < 0
Si legea randamentelor descrescatoare are corespondent n teoria
consumatorului si anume legea descresterii utilitatilor marginale.

171

Fig. 6.4 Randamente factoriale constante

Analiza ntreprinsa pna acum, desi furnizeaza concluzii
importante, este oarecum restrictiva. Ea presupune cazul variatiei unui
singur factor de productie n timp ce un alt factor este mentinut constant.
Aceasta este de fapt o analiza pe termen scurt. Pe termen scurt, vor
exista ntotdeauna factori de productie a caror cantitate nu se modifica.
De exemplu, sporirea productiei unei firme pentru a raspunde unei cereri
mai mari a pietei, poate impune si cresterea numarului de echipamente.
Aceasta cere cel putin timp. n consecinta, din punct de vedere tehnic, pe
termen scurt, unica alternativa consta n modificarea celorlalti factori de
productie precum munca si cantitatea de capital circulant. Modificarea
cantitatii de capital fix se nscrie ntr-un orizont de timp mai ndelungat, caz
n care limitele productiei se extind nsa considerabil.
Termenul scurt sau lung nu sunt si nu pot fi definiti n termeni
calendaristici dect n cazuri cu totul particulare. Natura produsului si
domeniul de activitate au n acest sens o influenta decisiva. n continuare,
presupunem cazul variatiei simultane a factorilor de productie considerati.

6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica

Analiza grafica a modului de combinare a inputurilor pentru
obtinerea unui volum dat de productie se poate realiza cu ajutorul curbelor
de izoprodus sau izocuantelor.
Presupunem aceeasi functie de productie bifactoriala
Q = f (L,K). Se considera n plus perfecta divizibilitate a factorilor de
productie. n conditiile n care functia de productie este continua si
derivabila, va exista o infinitate de combinatii, deci de solutii (L, K),
permitnd obtinerea unui volum dat de productie. Figura 6.5 prezinta
izocuanta corespunzatoare volumului de productie Q1 = 200, obtinuta cu
ajutorul unor cantitati diferite de munca si capital.

172

Fig. 6.5 Reprezentarea grafica a izocuantei

O izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de
productie care asigura obtinerea aceluiasi volum de productie.
Firma careia i asociem aceasta functie de productie (expresia
matematica nu ne este necesara n acest stadiu), are deci posibilitatea
optiunii ntre mai multe metode de productie. De exemplu, volumul de
productie Q1 se poate obtine fie prin utilizarea unei cantitati mai mari de
capital si mai putina munca (combinatia I), fie mai multa munca si mai
putin capital (combinatiile II si III).
Cu o tehnologie data, firma poate obtine niveluri diferite de
productie, iar fiecarui nivel i va corespunde o izocuanta. n consecinta,
ntr-un grafic se pot reprezenta o infinitate de izocuante, alcatuind harta
izocuantelor (figura 6.6).

173

Fig. 6.6 Harta izocuantelor

Cu ct sunt mai ndepartate de origine, cu att izocuantele releva

niveluri de productie mai mari.
Este exclusa intersectia a doua izocuante. n figura 6.7 sunt
prezentate doua izocuante care conduc la niveluri de productie diferite Q1
si Q2 si unde Q 1>Q2. Punctul de intersectie H, corespunde unei
combinatii de factori de productie care ar asigura obtinerea fie a
productiei Q1, fie Q 2, ceea ce este evident fals.

174

Fig. 6.7 Imposibilitatea intersectiei izocuantelor

n cazul de fata s-a prezentat doar un tip de izocuanta

descrescatoare, cea convexa. Se pot ntlni nsa si izocuante concave sau
liniare (figura 6.8).

Fig. 6.8 Izocuante descrescatoare

De asemenea, daca nu exista posibilitatea substituirii factorilor de
productie, acestia putndu-se combina doar ntr-o anumita proportie,
atunci izocuanta unor factori complementari se prezinta conform figurii

175

6.9. Chiar daca s-ar dispune de o cantitate mai mare dintr-un factor de
productie, outputul nu poate creste, dect daca si factorul complementar
creste corespunzator. De exemplu, atunci cnd cantitatea din factorul al
doilea devine K**, productia se mentine la nivelul Q 1, ceea ce se traduce
printr-o subutilizare a celui de al doilea factor.
n teoria consumatorului conceptului de izocuanta i corespunde
curba de indiferenta.
Panta izocuantei ofera o informatie tehnica utila privind substitutia
ntre factorii de productie pentru un nivel de productie dat.

Fig. 6.9 Izocuanta n cazul complementaritatii stricte

Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o
firma va substitui un factor de productie prin altul astfel nct volumul de
productie sa ramna constant. Altfel spus, RMS reprezinta cantitatea cu
care trebuie suplimentat un factor de productie cnd celalalt se reduce,
astfel ca productia sa nu se schimbe.
Figura 6.10 prezinta grafic o curba de izoprodus si optiunea initiala
a firmei de combinare a celor doi factori, H1. Daca din motive
independente sau dependente de ea, cantitatea de munca se reduce cu
L, iar firma doreste mentinerea constanta a outputului se observa ca
solutia consta n cresterea capitalului, iar proportia combinarii factorilor de
productie va fi cea corespunzatoare punctului H2.

176

Raportul K/L este denumit rata marginala de substitutie sau

rata tehnica de substitutie a muncii prin capital.

Fig. 6.10 Rata marginala de substitutie

Dimensiunea RMS va depinde nu numai de volumul productiei, ci

si de cantitatea utilizata de cei doi factori, deci de punctul cu aceste
coordonate situat pe harta izocuantelor.
n cazul izocuantelor convexe sau concave valoarea RMS este
variabila. Exceptie face doar izocuanta reprezentata printr-o dreapta unde
RMS este constanta.
RMS este egala cu inversul productivitatilor marginale. Pentru a
demonstra aceasta se scrie diferentiala totala a functiei de productie:

Cum de-a lungul izocuantei dQ = 0, rezulta ca:

177

6.4 Randamentele de scara

Cazul randamentelor factoriale priveste evolutia productiei la
modificarea unui singur factor de productie. Din acest motiv n exemplul
prezentat n tabelul 6.1 nivelul nzestrarii cu capital a fost mentinut
constant, modificndu-se doar cantitatea de munca.
Este nsa posibil pentru o firma, dar pe termen lung, variatia
simultana a tuturor factorilor de productie. Drept consecinta, volumul
productiei va suferi si el modificari. Vom examina n continuare efectul
modificarii proportionale a factorilor de productie asupra cantitatii produse
de firma. Acesta este cazul randamentelor de scara.
Pornim de la o functie de productie Q = f (K, L) si presupunem
cresterea cu acelasi factor m (m > 1) ambii factori de productie.
Evolutia productiei poate fi diferita, situatiile ivite fiind
urmatoarele:
a) f (mL, mK) > m f (L, K)
b) f (mL, mK) = m f (L, K)
c) f (mL, mK) < m f (L, K)
n primul caz productia va creste ntr-o proportie superioara
cresterii factorilor de productie, randamentele de scara fiind crescatoare.
Aceasta este sinonim cu o crestere de eficienta sau economii de scara.
Costurile unitare vor scadea, concomitent cu cresterea productiei.
Un exemplu pentru acest tip de randamente l constituie
conductele petroliere. Cresterea diametrului lor se face cu pretul sporirii
proportionale a cantitatii de factori de productie nsa cantitatea de titei
transportata creste mai mult dect proportional.
Urmatoarea situatie este cea a randamentelor constante. Eficienta
nu sufera nici o ameliorare prin cresterea n aceeasi proportie a outputului
si cantitatii factorilor de productie.

178

n ultimul caz randamentele de scara sunt descrescatoare. Se

produc pierderi de eficienta, iar economiile de scara sunt negative
(dezeconomii de scara)1.
De retinut ca una si aceeasi tehnologie poate permite, desigur nu
simultan, toate tipurile de randamente de scara. Sporirea continua a
productiei ar putea asigura, dincolo de un anumit nivel al productiei,
trecerea de la randamentele de scara crescatoare la cele descrescatoare.
Totodata, o tehnologie data permite coexistenta randamentelor de
scara constante si a celor factoriale descrescatoare. Singura deosebire
rezida n cei n-1 factori, variabili n primul caz si constanti n cel de al
doilea.

6.5 Echilibrul producatorului

Constrngerea bugetara a dreptei izocosturilor
n decizia sa de productie, firma nu tine seama numai de
constrngerile tehnice, ci si de cele financiare. Presupunem ca firma
dispune de un buget limitat (B), iar preturile de achizitie ale factorilor
munca si capital sunt P L si respectiv P K.
Constrngerea bugetara este data de ecuatia:
B = PL L + PK K.

Determinarea tipului de randamente de scara se poate realiza apelnd la proprietatea de

omogenitate a unei functii:
O functie Q = f (x1, x2, . . . , xn ) este omogena de gradul t daca:
f (mx1 , mx2, . . ., mxn) = m t f (x1 , x2 , . . ., xn ) pentru orice m > 1.
Discutia se va face dupa valorile lui t:
a) t > 1, randamentele sunt crescatoare;
b) t = 1, randamentele sunt constante;
c) t < 1, randamentele sunt descrescatoare.

179

Din expresia de mai sus se poate deduce cantitatea de capital n

functie de celelalte variabile:

Aceasta este ecuatia unei drepte de panta negativa (- PL/PK),

numita dreapta de buget sau a izocostului. Ea evidentiaza ansamblul
combinatiilor posibile de factori de productie, pe care firma poate sa-i
achizitioneze cheltuind integral bugetul.

Fig. 6.11 Dreapta bugetului producatorului

Alegerea optima a producatorului
Alegerea unei metode n cadrul analizei productiei nseamna
alegerea celei mai bune combinari a factorilor de productie pentru
producerea unui bun, tinnd seama de constrngeri.
Fiind data functia de productie Q = f (L,K), alegerea celei mai
bune combinatii a factorilor presupune cautarea cantitatilor K* si L* care
sa fie utilizate pentru a produce o cantitate dintr-un bun Q0 cu costuri ct
mai mici; sau, determinarea combinatiei optime pentru a produce cea mai
180

mare cantitate dintr-un bun, data fiind constrngerea bugetara:

Min C = PL L + PK L
sau

pentru Q0 = f (L, K)

Max Q = f (L, K)
pentru C0 = P L L + P K K
Aceste doua expresii, minimizarea costului sub constrngerea
bugetara sau maximizarea cantitatii sub constrngerea costului, sunt
similare obiectivului de maximizare a profitului. Se considera ca
producatorul nu influenteaza prin actiunea sa pretul bunului realizat sI nici
pe cel al inputurilor folosite.
n figura 6.12 este trasata izocuanta de nivel Q0 care se confrunta
cu harta dreptelor de izocost.

Fig. 6.12 Minimizarea costului pentru un nivel dat de productie

Daca prima dreapta de buget C1 reflecta cu consum de factori
insuficient atingerii obiectivului, cea de a treia presupune un cost prea
ridicat. Combinatia optim a va fi cea definita de punctul de tangenta ntre o
dreapta de izocost si izocuanta de nivel Q0.
181

Punctul de optim se afla deci simultan pe dreapta de buget C2 si

pe izocuanta Q0.
Avnd n vedere ca dreapta bugetului are panta dK/dL = PL/PK, iar panta izocuantei este data de RMS (valoarea sa este de fapt
opusul valorii acestei pante), egala la rndul sau cu inversul
productivitatilor marginale (dK/ dL = - P mL /PmK), obtinem conditia de
optim:

La optim rata marginala de substitutie este egala cu raportul

preturilor factorilor.
Acesta conditie se poate deduce si pe cale analitica construind o
functie de tip Lagrange:
L = PL L + PK K + [Q0 - f (L, K)].
Conditiile de prim ordin presupun anularea derivatelor partiale n
raport cu cele trei variabile:

182

iar prin mpartirea primelor doua ecuatii obtinem:

La acelasi rezultat se ajunge presupunnd ca producatorul are

drept obiectiv maximizarea productiei, cunoscut fiind nivelul resurselor de
care dispune. n figura 6.13 s-a trasat dreapta de buget C 0 si un numar de
izocuante.

Fig. 6.13 Maximizarea productiei pentru un cost dat

Se observa ca exista niveluri de productie accesibile si niveluri
inaccesibile.Pentru ultimele, nivelul resurselor se dovedeste insuficient.
Productia maxima, posibil de obtinut cu resursele date, corespunde
izocuantei tangenta la dreapta bugetului, respectiv Q2. Acest punct ofera
nu doar informatia privind nivelul maxim al productiei, ci si combinatia
optima de factori de productie (L*,K*).

183

Functia Lagrange asociata acestui caz este:

L = f ( L , K ) + (C 0 P L L PK K)
Relund rationamentul anterior se obtine aceeasi conditie de
optim.
Profitul ntreprinzatorului este functie de nivelul productiei si de cel
al resurselor folosite:
= P f ( L , K ) - (PL L PK K).
Maximizarea sa presupune anularea derivatelor partiale n raport
cu L si K:

=0
L
si

= 0.
K

pPmK

n urma efectuarii operatiilor se obtine: pPmL p L = 0 si

p K = 0 . Aceasta conduce la conditia de echilibru anterioara.

Calea de expansiune
Harta izocuantelor si ansamblul curbelor de izocost permit
determinarea costului total minim pentru niveluri diferite ale productiei. n
timp, nivelul resurselor producatorului se poate ameliora sau din contra
nrautati. Ca urmare, dreapta de buget se va deplasa spre dreapta sau
spre stnga (preturile factorilor sunt presupuse constante).

184

Pentru fiecare nivel al constrngerii bugetare se poate determina

un punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de
expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de
productie utilizati pe masura sporirii productiei.
Calea de expansiune poate fi sau nu o dreapta. n primul caz,
prezentat n figura 6.14a, cresterea cantitatilor din cei doi factori este
proportionala cu cresterea productiei. n cel de al doilea caz, prezentat n
figurile 6.14.b si c, un factor poate creste mai repede dect celalalt sau
chiar sa scada pe masura cresterii productiei.

a)Cresterea proportionala a b) Cresterea mai rapida a

factorilor de productie
factorului capital n
utilizati
raport cu factorul
munca

c) Descresterea cantitatii
de munca

Fig. 6.14 Calea de expansiune

REZUMAT
Productia totala este influentata de volumul si calitatea factorilor de
productie. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii
ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum
de productie.
185

Functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima ce poate

fi produsa dintr-un bun si cantitatile din factorii de productie necesari
pentru realizarea sa.

Productivitatea marginala a unui factor de productie reprezinta sporul

de productie datorat cresterii cu o unitate a unui factor n conditiile n
care ceilalti factori de productie ramn constanti.

Productivitatea medie a unui factor de productie exprima cantitatea de

bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie.

Legea randamentelor descrescatoare se refera la reducerea, n

conditiile unei tehnologii date, a productivitatii marginale n conditiile n
care cantitatile din ceilalti factori utilizati sunt constante.

Izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de productie

care permite obtinerea aceluiasi volum de productie. Cu o tehnologie
data, producatorul poate obtine niveluri diferite de productie. Fiecarui
nivel i corespunde o izocuanta. Ansamblul izocuantelor repezinta
harta izocuantelor.

Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o firma va

substitui un factor de productie prin altul astfel nct volumul de
productie sa ramna constant.

Randamentele de scara surprind efectul asupra productiei n urma

modificarii simultane si proportionale a factorilor de productie.
Randamentele de scara sunt crescatoare, descrescatoare si
constante.

Constrngerea bugetara a producatorului presupune ca suma

cheltuielilor aferente achizitionarii de factori de productie sa fie cel
mult egala cu bugetul de care acesta dispune.

186

Producatorul, al carui obiectiv l reprezinta maximizarea profitului, va

folosi factorii de productie astfel nct rapoartele dintre productivitatea
marginala a factorilor de productie si pretul factorilor sa fie egale ntre
ele.

Pentru fiecare nivel al constrngerii bugetare se poate determina un

punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de
expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de
productie utilizati pe masura sporirii productiei.

Termeni cheie
Functia de productie
Legea randamentelor descrescatoare
Productivitatea marginala Productivitatea medie Izocuante Rata
marginala de substitutie tehnica Randamentele de scara Echilibrul
producatorului Constrngerea bugetara Calea de expansiune

ntrebari de verificare

1. Precizati distinctia ntre termenul scurt si termenul lung, pornind

de la un exemplu concret.
2. Analizati comparativ randamentele factoriale si randamentele
de scara.
3. Explicati continutul legii randamentelor descrescnde.
4. Un producator nu va accepta niciodata sa produca atunci cnd
produsul marginal este negativ. Argumentati aceasta decizie.
5. Analizati procesul combinarii unei suprafete date de pamnt cu
un numar variabil de lucratori agricoli.

187

 Teste grila
1. Raportul dintre cresterea productiei si cresterea cu o unitate a
unui factor de productie, n conditiile n care ceilalti factori ramn
nemodificati reprezinta:
a) productia totala;
b) productivitatea marginala;
c) productivitatea medie globala;
d) productivitatea medie factoriala;
e) randamente de scara.
2. Care din urm atoarele afirmatii sunt corecte?
a) functia de productie pune n evidenta relatiile dintre factorii de
productie;
b) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea produsa dintr-un
bun si cantitatea dintr-un factor de productie folosit la producerea
acesteia;
c) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima produsa
dintr-un bun si cantitatile utilizate din factori de productie diferiti necesari
realizarii sale;
d) functia de productie este o expresie matematicaa fenomenelor tehnice.
3. Care din urmatoarele afirmatii su nt corecte?
a) R M S este constanta n cazul izocuantelor convexe;
b) R M S este crescatoare n cazul izocuantelor concave;
c) R M S este crescatoare n cazul izocuantelor liniare;
d) R M S este descrescatoare n cazul izocuantelor convexe;
188

e) R M S este crescatoare n cazul izocuantelor convexe.

4. Izocuantele descrescatoare pot fi:
a) convexe;
b) concave;
c) liniare;
d) toate cele de mai sus.
5. Rata marginala de subs tituire ntre factorii de productie exprima:
a) modificarea volumului productiei la cresterea cu o unitate a unui factor
de productie;
b) modificarea unui factor de productie, atunci cnd un altul se diminueaza
cu o unitate, volumul productiei mentinndu-se constant;
c) productivitatea marginala a factorului substituit raportata la
productivitatea marginala a factorului de substituire;
d) productivitatea marginala a factorului de substituire raportata la
productivitatea marginala a factorului substituit.
6. Daca toti factorii de productie dintr-o combinatie productiva
sporesc cu 100%, iar productia nregistreaza o crestere cu 125%,
atunci:
a) randamentele de scara sunt descrescatoare;
b) randamentele de scara sunt crescatoare;
c) randamentele de scara sunt constante;
d) productivitatile marginale cresc;
e) productivitatile marginale cresc.
7. Se da urmatoarea functie de productie:
Q = ax1 x 2 ?x3 ?, a > 0
Sa se determine tipul de randamente de scara n functie de valorile
lui , si .

189

CAPITOLUL 7
COSTURILE DE PRODUCTIE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Care este semnificatia economica a costurilor

Care sunt costurile pe termen scurt
n ce consta analiza pe termen lung a costurilor

Orice producator are obiective si se supune anumitor

constrngeri. Teoria traditionala a firmei presupune ca principalul obiectiv
al acesteia l constituie maximizarea profitului sau, altfel spus, interesul
ntreprinzatorului de a cstiga ct mai multi bani. Realizarea unui
asemenea obiectiv este dependenta de o serie de constrngeri. Acestea
privesc, n primul rnd, costul de productie (imaginea constrngerilor
tehnologice si a pietelor factorilor de productie), bugetul de care dispune
producatorul, iar apoi cererea consumatorilor viznd produsele sale.
La baza obtinerii unui bun stau resursele. Acestea sunt limitate,
imprimnd acelasi caracter si bunurilor economice produse. Din acest
motiv bunurile economice, ca si resursele, se achizitioneaza n schimbul
unui pret.
Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la
utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, ntr-un scop alternativ. De
aceea toate costurile sunt de fapt costuri de oportunitate. Acestea
reprezinta costul unei actiuni n termenii sacrificiului presupus de
realizarea sa sau al oportunitatilor la care se renunta. Ele constituie o

191

restrictie fundamentala a capacitatii ntreprinzatorului de a-si maximiza

profitul.

7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul

economic
Orice producator este interesat n cunoasterea nivelului costului de
productie. Acest nivel reprezinta o informatie esentiala n efectuarea
calculelor de eficienta si, mai departe, a deciziilor producatorului.
Masurarea costurilor nu se dovedeste simpla, n primul rnd
datorita conotatiei lor multiple. n general, aceasta se poate realiza n sens
contabil sau n sens economic. Criteriul avut n vedere l reprezinta sursa
factorilor de productie antrenati n activitatea economica, daca ei provin
din afara ntreprinderii, fiind furnizati de terti, sau din interiorul acesteia.
Din acest punct de vedere, distingem costurile explicite si costuri implicite.
Determinarea contabila retine doar costurile explicite, n timp ce cea
economica si pe cele implicite.
Costurile explicite reprezinta platile efectuate de producator
pentru achizitionarea sau nchirierea factorilor de productie proveniti din
exteriorul firmei. Acestea vor include salariile platite angajatilor (muncitori
si manageri, altii dect proprietarii ntreprinderii), platile pentru cumpararea
materiilor prime, pentru serviciile de transport sau financiare, comisioane,
inclusiv amortizarea capitalului fix propriu. Costurile de oportunitate sunt n
acest caz situate chiar la nivelul acestor plati.
Factorii de productie atrasi din interiorul ntreprinderii sunt si ei
evaluati, n sens economic, n termenii costului de oportunitate. Acestea
sunt costurile implicite. Acesti factori de productie sunt aceiasi cu cei
proveniti din afara ntreprinderii cu singura deosebire ca folosirea lor nu
are caracter oneros, nefiind necesare plati n baza unor contracte
ncheiate ntre proprietari si alti posesori de factori de productie. Astfel de
costuri privesc munca proprietarului, cladirile proprii sau capitalul banesc
adus n afacere de ntreprinzator. n fiecare din aceste cazuri exista, n
general, alternative ale utilizarii lor. De exemplu, proprietarul ar putea

192

desfasura o activitate n folosul altcuiva, primind n schimb un salariu

pentru munca prestata; cladirile ar putea fi nchiriate ge nernd renta;
capitalul banesc ar putea fi dat cu mprumut sau depus la o banca, ceea ce
ar aduce dobnda. Evaluarea acestor factori n termenii costului de
oportunitate se face lund n considerare cea mai buna alternativa, deci
acolo unde se obtine o valoare maxima pentru randamentul lor daca s-ar
utiliza n afara ntreprinderii si nu n activitatea curenta. Aceste costuri nu
apar surprinse n costurile contabile, dar aceasta nu face costurile mai mici
dect cele reale.
Distinctia ntre costurile implicit e si cele explicite este importanta
si pentru ntelegerea conceptului de profit. n general, profitul reprezinta
excedentul ncasarilor asupra costurilor. Daca se rationeaza n termeni
contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre ncasarile totale si costurile
explicite. n sens economic, profitul economic se obtine scaznd si
costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui
contabil (figura 7.1).

Fig. 7.1 Costul de productie si profitul

193

Prezentam n contnuare un exemplu de determinare a costului si

profitului, n cazul unei ntreprinderi.
ncasarile totale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500.000
u.m.
Costul explicit
Salarii. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .
200.000 u.m.
Materiale. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . ... .
..75.000 u.m.
Rente. . . .. . . . .. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .
.25.000 u.m.
Profitul contabil .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . .
200.000 u.m.
Costul implicit
Salariile proprietarilor.. . . . . . . . . . . . . . . . . .
50.000 u.m.
Dobnda la capital. . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
..25.000 u.m.
Profit economic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..125.000
u.m.
Se observa ca profitul economic exista, nsa este inferior celui
contabil. n anumite situatii el poate fi negativ, chiar daca profitul contabil
este pozitiv.

7.2 Costurile de productie pe termen scurt

Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale.

194

Costurile fixe (C F) sau costurile de regie se refera la factorii de

productie oferiti n cantitate fixa n cursul unei perioade, modificarea lor
cernd un timp mai mult sau mai putin ndelungat, n functie de specificul
activitatii. Aceste costuri sunt independente de volumul productiei, fiind
pozitive chiar daca ntreprinderea nu produce nimic (cu conditia nsa ca ea
sa fie n functiune). n costurile fixe sunt cuprinse amortizarea
echipamentelor de productie si cladirilor, dobnzile platite la credite,
asigurarile, rentele, salariile managerilor, cheltuielile generale ale
ntreprinderii, impozitul pe teren si alte taxe care nu depind de cantitatea
produsa etc. Grafic, costurile fixe sunt reprezentate de o dreapta paralela
axei productiei (figura 7.2).

Fig. 7.2 Costul fix

Costurile variabile (CV ) sunt dependente de volumul productiei,

modificndu-se n acelasi timp si sens cu acesta. Spre deosebire de
costurile fixe, cele variabile pot fi evitate sau diminuate pe termen scurt.
n costurile variabile sunt cuprinse cheltuielile cu materiile prime,
materialele si combustibilul, energia necesara functionarii echipamentelor,
salariile platite muncitorilor etc. Cnd afacerile sunt n dificultate aceste
costuri pot scadea caci producatorul poate disponibiliza lucratori, opri
unele echipamente sau consuma mai putine materii prime. Situatia se
inverseaza atunci cnd afacerile se nvioreaza.
Unele din aceste elemente de cost se modifica strict proportional
n raport cu productia, n timp ce altele nu. Forma curbei costurilor
195

variabile este determinata prin actiunea legii randamentelor

descrescatoare. ntr-o prima faza, productivitatile marginale au tendinta de
crestere. Productia va creste din acest motiv mai amplu dect consumul
factorilor variabili, iar curba costurilor variabile va fi mai nti concava.
Cnd nsa cresterea productiei se reduce, iar randamentele factoriale
marcheaza tendinta de scadere confirmnd legea descresterii
randamentelor, costurile variabile ncep sa creasca progresiv mai mult
dect productia. Curba costurilor devine astfel convexa. Cum o productie
zero nu ocazioneaza nici un consum de factori variabili, punctul de plecare
al curbei l reprezinta originea (figura 7.3).

Fig. 7.3 Costul variabil

Costul total (C T) se refera la consumul tuturor factorilor de
productie utilizati ntr-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si
a costurilor variabile, motiv pentru care costurile totale, ca si cele variabile,
sunt dependente de nivelul productiei.
C T = CF + CV
Grafic aceasta curba o reproduce pe cea a costurilor variabile,
fiind nsa deplasata n sus cu o marime egala cu cea a costului fix (figura
7.4).

196

Fig. 7.4 Costul total

Costul total depinde nu doar de volumul productiei, ci si de
preturile de achizitie ale factorilor de productie. Curbele costului si vor
modifica pozitia la orice schimbare survenita n preturile inputurilor.
Cunoasterea costului total este importanta nsa costurile medii
reprezinta o informatie suplimentara, utila n analiza pe termen scurt a
productiei.
Costul fix mediu (CFM) reprezinta costul fix pe unitatea de
produs:
CFM = CF / Q
Curba costului fix mediu este permanent descrescatoare n raport
cu productia avnd ca asimptote cele doua axe (figura 7.5).

Fig. 7.5 Costul fix mediu

197

Costul variabil mediu (CVM) este costul variabil pe unitatea de

bun economic produsa:
CVM = CV / Q
Evolutia sa deriva din evolutia productivitatii medii. Pe masura ce
productivitatea medie creste, costurile variabile medii se reduc atingnd
punctul de minim corespunzator nivelului maxim al productivitatii medii.
Dincolo de acest punct, productivitatea medie ncepe sa scada ceea ce
determina cresterea costului variabil mediu (figura 7.6).

Fig. 7.6 Costul variabil mediu

Costul total mediu (CTM) reprezinta costul fiecarei unitati de

produs. El este suma costului fix mediu si a celui variabil mediu:
CTM = CT / Q
CTM = CFM + CVM
Curba sa are o evolutie asemanatoare celei a costului variabil
mediu, cu deosebirea ca este deplasata mai sus si la dreapta fata de
aceasta din urma, datorita costului fix mediu (figura 7.7).

198

Fig. 7.7 Costul total mediu

Se observa ca sporirea productiei conduce la apropierea celor
doua curbe, ca urmare a reducerii sensibile a costului fix mediu.
Costul marginal (Cm) reprezinta costul producerii unei unitati
suplimentare. Se calculeaza prin raportarea variatiei costului total (sau a
costului variabil) la variatia productiei:
Cm = CT / Q

Cm = CV / Q

Forma curbei costului marginal se poate deduce plecnd de la

aceeasi lege a randamentelor descrescatoare. Productivitatea marginala n
crestere reduce costul unitatilor suplimentare, ceea ce determina costul
marginal sa se reduca. Ulterior, cnd productivitatea marginala se reduce,
costul fiecarei unitati suplimentare este n crestere.
Curba costului marginal va intersecta n punctul de minim att
curba costului variabil mediu ct si pe cea a costului mediu (figura 7.8).
Ct timp noile unitati de productie vor costa mai putin dect media,
productia lor va determina reducerea costului mediu (dar si a costului
variabil mediu). Si invers, atunci cnd costul marginal depaseste costul
mediu.

199

Fig. 7.8 Costul marginal si costul mediu

7.3 Costurile de productie pe termen lung

A. Costul mediu pe termen lung
Pe termen lung distinctia ntre inputurile fixe si variabile dispare,
toti factorii devenind variabili. Productia unei firme poate spori nu numai
prin cresterea cantitatii de munca sau de capital circulant, ci si pe seama
construirii unor noi unitati de productie sau sporirii volumului
echipamentelor. Toate costurile vor fi n consecinta variabile, iar legea
descresterii productivitatilor marginale si pierde actualitatea.
Pe termen lung, toti factorii de productie pot creste sau nu strict
proportional. Vom retine pentru analiza prezenta doar primul caz.
Ajustarile n cantitatile tuturor inputurilor n aceste conditii semnifica
modificari n scara productiei.
Randamentele de scara pot fi crescatoare, descrescatoare sau
constante. n prima situatie randamentul utilizarii factorilor creste si
concomitent costul mediu pe termen lung (CTMTL) se reduce (figura
7.9a). Aceasta este situatia economiilor de scara, avuta n vedere de
200

ntreprinzatori atunci cnd extind scara productiei. Sursele economiilor de

scara pot fi de natura tehnica sau financiara. O productie mai mare
permite utilizarea unor tehnologii eficiente, de mare randament, utilizarea
mai buna a personalului, dar si conditii de creditare avantajoase,
respectarea termenelor de livrare si chiar reduceri de pret n cazul
achizitionrii unor cantitati mari de factori de productie.
Dincolo de un anumit nivel de productie, dezeconomiile de scara
devin predominante, iar costul mediu pe termen lung va creste n
consecinta (figura 7.9c). Cauzele rezida n dificultati de ordin administrativ
si probleme de comunicare n cadrul firmei.
ntre randamentele de scara crescatoare si cele descrescatoare
poate exista o zona n care modificarea scarii productiei nu afecteaza
costul mediu. Randamentele de scara sunt n acest caz constante (figura
7.9b).

Fig. 7.9 Situatii alternative pentru costul mediu pe termen lung

Costul mediu pe termen lung este ca si cel pe termen scurt o
curba n U, datorita efectului randamentelor de scara (figura 7.10).

201

Fig. 7.10 Costul mediu pe termen lung

Se constata ca pentru o productie inferioara lui Q1, efectul
economiilor de scara este predominant, n timp ce o productie superioara
lui Q2 genereaza dezeconomii de scara. n cele mai multe reprezentari ale
costului mediu pe termen lung, zona intermediara lipseste. Studiile
empirice demonstreaza existenta ei, costurile medii modificndu-se
nesemnificativ la cresterea productiei.
B. Relatia ntre costul mediu pe termen scurt si costul mediu pe
termen lung
Construirea curbei costului pe termen lung se va realiza
considernd ntrunite urmatoarele conditii:
- preturile factorilor de productie sunt date;
- tehnologia si calitatea factorilor nu sufera ameliorari n timp;
- n obtinerea oricarui nivel de productie ntreprinzatorul opteaza
pentru o combinatie corespunzatoare minimului costului mediu. Altfel spus,
fiecare punct de pe curba costului mediu pe termen lung va respecta
regula egalitatii ntre productivitatile marginale divizate prin preturile
factorilor.
Consideram cazul unui producator care dispune de un echipament
de productie si este confruntat cu un cost mediu pe termen scurt dat
202

(CTMTS 1). Anticipnd o crestere a cererii pietei, ntreprinzatorul decide

sa se extinda, achizitionnd un echipament nou, similar primului. n mod
normal, aceasta investitie se nsoteste de economii de scara ntr-o prima
faza. Fiecare echipament n plus va conduce la costuri medii pe termen
scurt inferioare.
Cum fiecare curba a costului mediu pe termen scurt corespunde
unui numar dat de echipamente, extinderea treptata va conduce la o
succesiune de curbe ale costului mediu (figura 7.11).

Fig. 7.11 Succesiune a costurilor medii pe termen scurt

Exista ntotdeauna un nivel dat al echipamentelor permintnd
obtinerea unei productii n conditii de eficienta. Practic, este posibil a

203

produce acelasi output cu un numar mai mare sau mai mic de

echipamente, nsa aceasta decizie are implicatii asupra costurilor. De
exemplu, o productie Q1 este realizata la cel mai mic cost utiliznd doar
un echipament. Utilizarea a doua echipamente pentru aceeasi productie ar
creste costul mediu. Achizitionarea celui de al doilea echipament se
justifica doar daca se doreste realizarea unei productii superioare, de
exemplu Q 2.
Din aceasta succesiune de curbe ale costului mediu pe termen
scurt se poate construi curba costului mediu pe termen lung (CTMTL).
Aceasta curba, denumita si "curba nfasuratoare", se observa n figura
7.12, este tangenta curbelor costului mediu pe termen scurt.

Fig. 7.12 Costul mediu pe termen lung

204

REZUMAT

Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la

utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, ntr-un scop alternativ. De
aceea toate costurile sunt costuri de oportunitate.

Costurile pot fi privite din perspectiva economica sau contabila.

Conform primului punct de vedere costurile cuprind costurile explicite
si costurile implicite. Costurile contabile retin numai costurile explicite.
Distinctia dintre costurile explicite si cele implicite este determinata
de sursa provenientei factorilor de productie: din exteriorul
ntreprinderii si, respectiv din interiorul acesteia.

Distinctia ntre costurile implicite si cele explicite este importanta si

pentru ntelegerea conceptului de profit. Daca se rationeaza n termeni
contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre ncasarile totale si
costurile explicite. n sens economic, profitul economic se obtine
scaznd si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este
inferior celui contabil.
Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale.

Costurile fixe cuprind consumurile de factori de productie care nu se

modifica atunci cnd productia variaza.

Costurile variabile cuprind consumurile de factori de productie care se

modifica n acelasi timp si sens cu modificarea productiei.

Costul total se refera la consumul tuturor factorilor de productie

utilizati ntr-o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a
costurilor varia bile.

Costul fix mediu reprezinta costul fix pe unitatea de produs.

205

Costul variabil mediu este costul variabil pe unitatea de bun economic

produsa.

Costul total mediu reprezinta costul fiecarei unitati de produs. El este

suma costului fix mediu si a celui variabil mediu.

Costul marginal reprezinta costul producerii unei unitati suplimentare.

Pe termen lung distinctia ntre inputurile fixe si variabile dispare, toti

factorii de productie devenind variabili. Toate costurile sunt n
consecinta variabile.

Randamentele de scara determina evolutia costului mediu pe termen

lung. Costul mediu pe termen lung se obtine pornind de la costurile
medii pe termen scurt. Curba costului mediu pe termen lung sau
"curba nfasuratoare", este tangenta curbelor costului mediu pe termen
scurt.

Termeni cheie
Costurile explicite Costurile implicite Profitul contabil Profitul economic
Costurile fixe Costurile variabile Costul total Costul fix mediu Costul
variabil mediu Costul total mediu Costul marginal Costul mediu pe
termen lung Curba nfasuratoare

ntrebari de verificare

206

1. Analizati corelativ costul de oportunitate, costul explicit, implicit

si profitul.
2. Justificati decizia unui ntreprinzator de a ramne n activitate
chiar daca profitul economic nu exista.
3. Ce evolutie nregistreaza costurile unui producator atunci cnd
dinamica costurilor variabile este superioara dinamicii productiei ?
4. Curbele costului mediu pe termen lung si scurt au aceeasi
forma. Justificati aceasta afirmatie.
5. Explicati cum influenteaza modificarea salariului costul variabil
mediu si costul marginal asociat utilizarii factorului munca.
6. Care sunt sursele economiilor de scara? Dar ale dezeconomiilor
de scara? Precizati aceste surse pornind de la un caz concret.

Teste grila
1. Dobnda platita de un producator bancii n contul unui credit
reprezinta:
a) cost explicit;
b) cost implicit;
c) cost variabil;
d) cost de oportunitate.
2. Cnd legea randamentelor descrescatoare este valabila:
a) costul variabil creste, nsa din ce n ce mai rapid;
b) costul variabil se mentine constant;
207

c) cresterea costului variabil se face cu o rata descrescatoare;

d) costul variabil scade.
3. Costul..............este dependent de volumul productiei realizate:
a) implicit;
b) marginal;
c) variabil;
d) fix.
4. Costul marginal reprezinta:
a) variatia costului total;
b) modificarea costului variabil raportata la modificarea productiei;
c) raportul dintre variatia costului total si cea a productiei;
d) modificarea costului variabil ca urmare a cresterii productiei cu o
unitate;
e) sporul productiei ca urmare a cresterii cheltuielilor.
5. Selectati din lista urmatoare factorii ce influenteaza oferta firmei:
a) randamentul capitalului;
b) pretul inputurilor variabili;
c) numarul de firme existente pe piata;
d) tehnologia;
e) productivitatea firmelor concurente.
Probleme
1. ncasarile obtinute de un ntreprinzator n urma productiei
vndute se situeaza la nivelul de 800.000 unitati monetare. Salariile platite
muncitorilor si managerilor sunt de 500.000 unitati monetare, dobnzile la
capitalul mprumutat reprezinta 125.000 unitati monetare, iar chiria pentru
spatiul folosit este 75.000 unitati monetare. ntreprinzatorul lucreaza n
propria sa firma. Daca ar decide sa ofere serviciile de munca altcuiva,
salariul cel mai mare pe care l-ar obtine ar fi de 60.000 unitati monetare.
Capitalul banesc adus n afacere de ntreprinzator ar aduce o dobnda
anuala de 15.000 unitati monetare, daca ar fi depus la banca.
a. Sa se determine profitul ntreprinzatorului n sens contabil si n
sens economic.
208

b. Sa se analizeze aceeasi situatie n cazul n care ncasarile

ntreprinzatorului scad mai nti la 775.000 unitati monetare, iar apoi la
750.000 unitati monetare. Analizati deciziile posibile ale ntreprinzatorului
n aceste ultime doua situatii.
2. n cursul unei perioade productia unei firme nregistreaza o
crestere de trei ori. Concomitent, costurile totale cresc cu 300%. Precizati
ce evolutie nregistreaza costurile medii.
3. Productia corespunzatoare maximizarii profitului n cazul unui
producator este de 10.000 unitati monetare. Costurile totale sunt n acest
caz 320.000 unitati monetare, iar costul marginal este de 40. unitati
monetare.
a. Sa se dermine profitul pe unitatea de produs;
b. Analizati decizia producatorului atunci cnd pretul este mai nt i
superior lui 40 unitati monetare, iar apoi inferior lui 32 unitati monetare.

209

CAPITOLUL 8
CONCURENTA PERFECTA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Care sunt ipotezele sub care functioneaza o pia ta cu concurenta

perfecta
Care este conditia de maximizare a profitului unui producator n
conditiile termenului scurt
Care este conditia de echilibru a unui producator n conditiile
termenului lung

Economistii au construit doua modele fundamentale prin care sunt

evidentiate diferite aspecte ale functionarii pietelor. Primul model este cel
al concurentei perfecte, iar cel de al doilea este cel al monopolului. Ele
sunt considerate ultrasimplificari ale realitatilor pietei, deoarece ipotezele
pe care se bizuie nu reflecta conditiile concrete ale pietei.
Concurenta perfecta reprezinta o sintagma frecvent utilizata n
analizele economistilor. Acest concept este foarte vechi si a fost folosit
(fara mentiunea ca atare de concurenta perfecta) de Adam Smith n
Avutia natiunilor. Mai trziu, Francis Y. Edgeworth a ncercat primul, n
cartea sa Mathematical Psychics (1881), o definire sistematica si
riguroasa a concurentei perfecte. Ulterior, conceptul a dobndit o
prezentare completa n cartea lui Frank Knight Risk, uncertainty and
profit (1921).

211

Piata cu concurenta perfecta reprezinta un model ideal, ntlnit

doar n teorie, fara corespondent n realitatea economiilor contemporane.
Studiul acestui model permite compararea diferitelor tipuri de
concurenta cu concurenta perfecta, comuna n analizele economistilor
neoclasici pna la nceputul secolului actual. Relevanta, din acest punct de
vedere, este consideratia lui Leon Walras care, n Elemente de economie
pura (1874), afirma: Vom presupune ntotdeauna o piata perfect
organizata sub raportul concurentei, asa cum, n domeniul mecanicii,
masinile sunt studiate nti fara frecare.

8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta presupune ntrunirea concomitenta a
mai multor conditii. Pornind de aici pot fi ntelese modalitatile de
determinare ale pretului si cantitatii de echilibru precum si conditiile de
stabilitate ale pretului.
Ipotezele pietei cu concurenta perfecta sunt urmatoarele:

a) Atomicitatea
Pe piata exista un numar foarte mare de agenti economici care
participa la cererea si oferta unui bun. Fiecare dintre acestia are o
dimensiune neglijabila n raport cu piata si, ca urmare, un rol
nesemnificativ privind influenta asupra variabilelor pret sau cantitate
tranzactionata.
n aceste conditii, de concurenta purificata de orice element de
monopol, pretul se stabileste strict prin interactiunea cererii cu oferta.
Producatorul dintr-o piata cu concurenta perfecta nu poate influenta
nivelul pretului prin decizii si actiuni individuale. Un astfel de pret se
impune fiecarui producator individual. Acesta manifesta un comportament
de price-taker sau de prenneur de prix, existnd astfel o suveranitate
a pietei (figura 8.1).
Singura variabila pe care un producator are puterea de a o
influenta este cea a cantitatii individual oferite, ca parte microscopica a
cantitatii oferite de ansamblul pietei. Iar decizia acestuia de a o modifica,

212

ca si decizia consumatorului de a schimba cantitatea ceruta, nu vor afecta

cantitatea totala oferita sau ceruta pe piata. Daca un producator paraseste
ramura, miscarea spre stnga a curbei ofertei este att de slaba nct
pretul ramne neschimbat. n mod similar, cresterea outputului unui
producator nu cauzeaza mutarea curbei ofertei spre dreapta. Numai
modificarea la nivelul ofertei unui numar important de producatori ar putea
deplasa curba ofertei. Oricum, att ofertele ct si cererile vor fi
satisfacute n ntregime, cu conditia exprimarii lor la pretul pietei.
Concurenta ntre firme este impersonala. Preturile de vnzare si
cantitatile vndute sunt determinate ca sume ale comportamentelor
individuale.
Obiectivul producatorului participant pe aceasta piata l reprezinta
maximizarea profitului, iar cel al consumatorului maximizarea satisfactiei.
P

P
O

C
0

Ramura

Producatorul individual

Fig. 8.1 Echilibrul pietei cu concurenta perfecta

b) Omogenitatea produsului
Toti producatorii care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta
realizeaza un produs omogen, prezentnd caracteristici absolut identice,
lipsite de diferente reale sau imaginare. Conditiile de acces sunt aceleasi,
nu exista publicitate si nici o diferentiere a produselor. n aceste conditii,
produsele apar ca echivalente si substituibile, consumatorului fiindu-i
indiferent de unde le achizitioneaza. Fidelitatea unui consumator apare
213

doar la diferentierea produselor, fiind deci suficienta modificarea unei

caracteristici intrinseci sau extrinseci. Cum acest fapt nu se petrece,
consumatorului i va fi indiferent de unde cumpara.

c) Libera intrare si iesire n /din ramura

Producatorii au dreptul de a se manifesta liber pe piata. Astfel, nu
exista nici-o bariera juridica sau institutionala la intrarea/iesirea unor
producatori n/dintr-o ramura. n conditiile contemporane, accesul ntr-un
domeniu este restrictionat de ndeplinirea unor conditii precum atestate
(diplome) care sa dovedeasca pregatirea profesionala a ntreprizatorului,
un nivel minim al capitalului social, diferite autorizatii de functionare
obtinute de la institutiile abilitate etc. Concurenta perfecta exclude prin
ipoteza asemenea bariere.
n ciuda absentei acestor impedimente manifestarea unui
producator pe piata nu poate fi rezultatul unei actiuni simpliste. n esenta,
deciziile producatorului vor fi conditionate de obtinerea profiturilor, cu
unele diferentieri n functie de caracterul analizei, pe termen scurt sau
lung. Oricum, intrarea, ca si iesirea n/din ramura, se poate produce doar
pe termen lung si nu pe termen scurt.

d) Perfecta transparenta a pietei

Vnzatorii si cumparatorii poseda n mod natural toate informatiile
privind calitatea, natura si pretul produsului, ceea ce nseamna acces liber
la informatie. Ei sunt permanent si deplin informati, ceea ce nseamna ca
pe piata exista certitudine.
n aceste conditii, orice produs poate fi nstrainat doar la un singur
pret, indiferent de dorintele individuale ale producatorilor sau
consumatorilor. Pentru a demonstra aceasta este suficient sa presupunem
situatia inversa, adica ncercarea unui producator de a-si vinde produsele
la doua preturi. Consumatorii cunosc acest lucru si n plus faptul ca
produsele sunt identice. n acelasi timp, aceiasi consumatori sunt dispusi a
cheltui ct mai putin pentru a obtine acelasi produs. n consecinta,
tentativa de a vinde un produs la un pret mai ridicat dect cel determinat
de piata este sortita esecului, iar pretul va fi unic.

214

e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie

Factorii de productie, avnd mobilitate perfecta, se orienteaza
ntotdeauna catre cele mai bune utilizari, adica catre domeniile unde
recompensa pentru folosirea lor este maxima. Astfel, lucratorii se vor
ndrepta catre angajatorii care ofera salariile cele mai ridicate, iar capitalul
acolo unde randamentul utilizarii lor este cel mai nalt. n acelasi timp,
ntreprinzatorii vor gasi fara dificultate factorii de productie pe care-i
doresc, cu conditia sa consimta la plata serviciului lor la nivelul impus de
piata. Cei care nu vor accepta pretul pietei pentru factorii de productie vor
fi n imposibilitatea obtinerii acestora. Ca urmare, acest nivel de pret este
unic la un moment dat.
Concurenta va fi considerata perfecta att timp ct cele cinci
conditii vor fi ndeplinite concomitent. Nendeplinirea cel putin a uneia
dintre ele va schimba caracterul concurentei din perfecta n imperfecta.

8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt

Obiectivul producatorului care opereaza pe o piata cu concurenta
perfecta este acela de maximizare a profitului.
Fiecare producator preia pretul pietei, rezultat din interactiunea
cererii cu oferta totala. Pretul reprezinta astfel o variabila exogena pentru
producatori, dar si pentru consumatori. Profitul producatorului individual
depinde de productia acestuia, singura variabila aflata la latitudinea
producatorului.
n figura 8.2 este prezentata situatia unui producator aflat pe o
piata cu concurenta perfecta.

215

P, CTM

Cm

CTM
PA

qA

qM

qB

Fig. 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt

Pretul impus de piata este P, astfel ca fiecare unitate de bun
oferita va fi vnduta la acest pret. Suma obtinuta din vnzarea ntregii
cantitati oferite reprezinta ncasarea totala (IT ).
IT = P q
ncasarea medie (IM) reprezinta suma obtinuta din vnzarea
fiecarei unitati de bun si este egala cu pretul de vnzare.
IM = IT / q = P
ncasarea marginala (Im) reprezinta sporul de ncasare datorat
vnzarii unei unitati suplimentare de bun. ncasarea marginala poate fi
privita si drept derivata nti a ncasarii totale.
Im = IT / q = IT
216

n conditiile concurentei perfecte, ncasarea marginala este

permanent egala cu pretul de piata al bunului.
Im = P
Costul total mediu este o curba n U si este intersectat n punctul
sau de minim de curba costului marginal. Profitul producatorului este
diferenta dintre ncasarile totale si costul total. Sa privim evolutia profitului
n functie de nivelurile posibile de productie.
Daca productia este situata la un nivel inferior lui qA sau superior
lui qB , profitul total este negativ deoarece pretul este de fiecare data mai
mic dect costul mediu. Atunci cnd pretul este egal costului total mediu
profitul este zero n schimb, profitul devine pozitiv pentru un nivel al
productiei aflat ntre qA si qB . Nivelul optim al productiei este qM. Att
timp ct pretul (sau ncasarea marginala) este superior costului marginal,
producatorul va avea interes sa creasca productia. Astfel, profitul va
creste de fiecare data cu diferenta dintre cele doua variabile sau, altfel
spus, cu profitul marginal. Dincolo de nivelul qM , costul marginal excede
pretul ceea ce va provoca pierderi marginale si reducerea profitului total.
Conditia necesara maximizarii profitului este n consecinta:
P = Cm
Profitul, s-a precizat, reprezinta diferenta dintre ncasarea totala si
costul total:
= IT - CT
Conditia necesara pentru maximizarea profitului consta n
anularea derivatei acesteia n raport cu productia:
d / dq = dIT /dq - dC T /dq = P - C m

217

Conditia suficienta pentru maximiza rea profitului o reprezinta

semnul negativ al derivatei de ordinul doi al profitului:

unde q* reprezinta nivelul optim al productiei.

n figura 8.3 este prezentata decizia de productie a firmei pe
termen scurt. Pretul pietei, determinat exogen, este p*, iar curba cererii la
firma este paralela la abscisa trecnd prin p*. Productia optima (q*)
corespunde punctului de intersectie dintre dreapta pretului si cea a costului
marginal. Daca pretul creste la p** atunci si productia creste la q**. Cum
pentru fiecare nivel al productiei pretul este superior costului mediu,
profiturile sunt strict pozitive. Daca pretul ar fi inferior costului mediu,
ceea ce se ntmpla pentru p***, firma ar pierde cu fiecare unitate
vnduta. Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar
producatorul nu poate iesi de pe piata. Din acest motiv, costul fix se
nregistreaza chiar si atunci cnd productia nceteaza.

Fig. 8.3 Curba ofertei firmei pe termen scurt

218

Desi firma nregistreaza pierderi, cea mai buna decizie o

reprezinta continuarea productiei. Pentru o productie corespunzatoare
egalitatii dintre pret si costul marginal ncasarile permit acoperirea
costurilor variabile si a unei parti din costurile fixe. Pierderile sunt n acest
caz mai mici comparativ cu cazul ncetarii productiei.
n schimb, daca pretul ar deveni inferior lui P1 firma ar putea
decide ncetarea productiei. Daca totusi ar continua sa produca pierderile
ar depasi costurile fixe. Productia vnduta la acest pret nu acopera
costurile variabile, pierderile adaugndu-se costurilor fixe. Reducnd
productia la zero, firma ar putea suporta doar costurile fixe si evita pe cele
variabile.
n concluzie, firma decide sa produca pentru un nivel al pretului
superior costului variabil mediu minim. Si nceteaza sa mai produca daca
pretul este inferior costului variabil mediu.
Curba ofertei firmei pe termen scurt arata ct de mult ar putea
aceasta produce pentru niveluri diferite de pret. Pentru o firma care
urmareste maxim de profit si care preia pretul pietei ca dat, aceasta curba
este data de segmentul curbei costului marginal, cu panta pozitiva, aflat
deasupra punctului de minim al costului variabil mediu

8.3. Echilibrul producatorului pe termen lung

Pe termen lung flexibilitatea firmelor de a intra sau parasi piata
este evidenta. Producatorul individual care si propune maximizarea
profitului si care este un price-taker va opta pentru un nivel de productie
pentru care pretul este egal cu costul marginal pe termen lung.
Perspectiva profiturilor economice reprezinta un stimulent pentru
intrarea n ramura de noi firme (sau dezvoltarea productiei celor vechi),
dupa cum absenta acestora va determina iesirea din ramura a altor firme.
Costurile intrarii sau iesirii din ramura sunt presupuse nule.
Cresterea numarului ofertantilor si, pe aceasta baza, a ofertei
totale va determina deplasarea spre dreapta a curbei ofertei pietei si,
odata cu aceasta, reducerea pretului. Intrarea noilor firme se va produce

219

pna cnd profiturile economice vor fi nule. Aceasta situatie corespunde

punctului de minim al curbei costului mediu total pe termen lung.
La acelasi rezultat se poate ajunge si daca procesul se desfasoara
n sens invers. Daca pretul pietei conduce la pierderi (pretul este inferior
costului mediu) unele firme vor da faliment sau vor fi constrnse sa
paraseasca piata. Astfel, curba ofertei se va deplasa spre stnga,
determinnd cresterea pretului. Iesirea firmelor de pe piata se va produce
concomitent cu reducerea pierderilor, pna cnd pretul va fi egal cu
minimul costului mediu.
Profitul maxim pentru fiecare producator (costul marginal egal cu
pretul) si profiturile economice zero sunt cele doua conditii ale echilibrului
pe termen lung.
Echilibrul pe termen lung va fi realizat atunci cnd nu mai exista
nici un motiv pentru firme de a intra sau iesi pe/de pe piata sau de a-si
extinde sau restrnge productia.
Sa urmarim procesul ajustarilor de pret si cantitate pentru
atingerea echilibrului pe termen lung.
Consideram pentru simplificarea prezentarii ca toate firmele sunt
identice si produc n aceleasi conditii. Vom rationa pe cazul unei firme
"reprezentative".
Mentinnd analiza n termenii echilibrului partial, intrarea sau
iesirea firmelor pe/de pe piata nu va afecta pretul factorilor de productie si
prin aceasta curbele costului firmelor.
n figura 8.4 se observa ca echilibrul initial (pe termen scurt)
corespunde unui pret P1, impus tuturor participantilor pe piata si unei
cantitati Q1, ca suma a cantitatilor individuale oferite de cele n1 firme
aflate pe piata.
Cum curbele costurilor sunt identice, fiecare firma va produce o
cantitate egala, pentru care pretul pietei este egal cu costul marginal pe
termen scurt:
q1 = Q1 / n1

220

Deoarece pretul pietei este superior costului mediu, fiecare firma

va obtine profituri pozitive. Noi firme vor fi atrase n ramura de aceasta
perspectiva, producnd un bun omogen n aceleasi conditii de cost. Oferta
initiala va spori de la Q1 la Q2, iar pretul pietei se va reduce la P2.
Cantitatea oferita la acest pret de catre fiecare firma va fi mai mica dect
n primul caz:
q2 = Q2 / n2 , iar q2 < q1
Daca si acest nivel de pret va permite obtinerea profiturilor
economice, incitatia la patrunderea n ramura pentru alte firme se va
pastra. Accesul fiind liber, intrarea n ramura va asigura n final o oferta
suficient de mare pentru ca preturile reducndu-se, profiturile economice
sa se anuleze. Acest lucru se petrece cnd dreapta pretului va fi tangenta
costului mediu n punctul de minim al acestuia. Cum prin acest punct trece
si curba costului marginal, este ntrunita si a doua conditie a echilibrului pe
termen lung, profiturile fiind maxime pentru fiecare producator dat fiind
pretul pietei. Oferta individuala va fi n cazul de fata qm, iar pretul pietei
P m.

Fig. 8.4 Echilibrul pe termen lung n conditiile identitatii

curbelor costului

221

REZUMAT

Piata cu concurenta perfecta reprezinta un caz ideal, fara a fi ntlnita

ca atare n practica. Ipotezele pe care se fundamenteaza sunt:
atomicitatea cererii si ofertei, omogenitatea bunului, transparenta
perfecta, libera intrare si iesire pe/de pe piata si perfecta mobilitate a
factorilor de productie.

Criteriul de comportament al producatorului n stabilirea productiei

este maximizarea profitului total. Acest criteriu este echivalent cu
cerinta ca productia sa includa toate unitatile de cantitate al caror
profit marginal este pozitiv. Daca profitul ultimei unitati de cantitate
este strict poitiv, atunci profitul total creste iar producatorul este
interesat sa sporeasca productia. Daca nsa profitul ultimei unitati de
cantitate este negativ atunci unitatea respectiva de cantitate reduce
profitul total iar producatorul decide scaderea productiei.

Comportamentul producatorului n stabilirea productiei este determinat

de regula P = Cm.

Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar

producatorul nu poate iesi de pe piata atunci cnd nregistreaza
pierderi. Ca urmare, costul fix exista chiar si atunci cnd productia
nceteaza. Productia continua pe termen scurt daca ncasarile acopera
costul variabil. Daca ncasarile nu acopera costul variabil atunci
pierderile sunt mai mari dect costul fix iar productia nceteaza pe
termen scurt. Producatorul decide sa produca numai atunci cnd
pretul depaseste costul va riabil mediu

Pe termen scurt, un producator aflat pe o piata cu concurenta

perfecta poate obtine supraprofituri.

222

Curba ofertei pe termen scurt este data de curba costului marginal

aflata deasupra costului variabil mediu minim.

Pe termen lung, capacitatea de productie este variabila iar

producatorul poate iesi de pe piata. Productia continua numai daca
ncasarile acopera costul total. Conditia de echilibru este P = Cm =
CTM

Pe termen lung, producatorul nu mai obtine supraprofituri. Singurele

profituri obtinute sunt cele normale.

Termeni cheie
Concurenta perfecta
marginala

ncasarea totala

ncasarea medie

ncasarea

ntrebari de verificare

1. Precizati conditiile necesare pentru manifestarea unei competitii

economice eficiente.
2. Identificati avantajele concurentei ntr-o economie de piata libera.
3. Care sunt caracteristicile pietei cu concurenta perfecta ?
4. ncercati identificarea unei piete apropiate tipului de concurenta
perfecta.

223

5. Cum va fi afectata curba ofertei pietei pe termen scurt si pretul de

echilibru n urma a cresterii salariilor ?
6. Ce ntelegeti prin echilibrul pe termen lung si care sunt conditiile sale?
7. Ce consecinte pe termen lung apreciati ca are cresterea numarului de
ofertanti? Dar cresterea cererii?

Teste grila
1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund pietei cu concurenta
perfecta ?:
a) numerosi vnzatori;
b) partea de piata care revine fiecarui vnzator este foarte mica;
c) absenta oricaror bariere juridice sau institutionale privind accesul pe
piata a noilor producatori;
d) informatia circula liber, fiind oricnd si oricui disponibila;
e) toate cele de mai sus.
2. Aratati conditia care nu este necesara pentru a defini o piata
perfect concurentiala:
a) multi cumparatori;
b) multi vnzatori;
c) multa publicitate;
d) omogenitatea produselor;
e) libera circulatie a informatiei.
3. Care dintre urmatoarele afirmatii constituie o consecinta a
ipotezei atomicitatii ofertei pe piata cu concurenta perfecta?:
a) modificarile la nivelul productiei unei firme afecteaza ncasarile
celorlalti producatori;
b) modificarile la nivelul productiei unei firme modifica oferta pietei;
c) modificarile n nivelul productiei unei firme nu afecteaza semnificativ
ncasarile acesteia;
d) firma nu poate vinde orict doreste chiar daca respecta pretul pietei;
224

e) schimbarea productiei individuale nu are nici o influenta

pretului pietei.

asupra

4. Pentru o piata caracterizata prin concurenta perfecta pretul unui

bun X practicat de firmele care actioneaza pe piata este la un
moment dat:
a) identic;
b) dependent de costurile individuale de productie;
c) determinat prin actiunea asociatiilor patronale;
d) determinat prin actiunea sindicatelor din ramura respectiva;
e) influentat prin actiunea guvernului.
5. Care dintre urmatoarele argumente justifica existenta unui
singur pret pentru un singur produs pe pi ata cu concurenta perfecta
?:
a) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si atomicitatea
cererii si ofertei;
b) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si transparenta
perfecta a pietei;
c) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie
si transparenta perfecta a pietei;
d) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie
si accesul liber pe piata;
e) atomicitatea cererii si ofertei, accesul liber pe piata si transparenta
perfecta a pietei;
6. ntr-o democratie cu economie de piata, concurenta:
a) este decisa de parlament;
b) provoaca falimente succesive;
c) este protejata prin legislatie;
d) exclude orice masura legislativa;
e) este eliminata.
7. Daca piata unui bun este concurentiala si n situatie de echilibru,
atunci:
225

a)
b)
c)
d)
e)

toti cumparatorii vor face presiuni de scadere a pretului;

toti cumparatorii vor face presiuni de crestere a pretului;
ofertantii vor face presiuni de scadere a pretului;
ofertantii vor face presiuni de crestere a pretului;
nici un agent economic nu va face presiuni asupra pretului.

8. n care dintre situatiile de mai jos un producator decide sa nu mai

continue productia:
a) cnd obtine profit normal;
b) cnd obtine supraprofit;
c) cnd nu obtine profit normal;
d) n oricare dintre situatiile de mai sus;
e) nu se poate preciza conditia care determina o asemenea decizie.
9. n cazul n care pretul pietei excede costul marginal si costul
variabil mediu, un producator al carui obiectiv l reprezinta
maximizarea profitului, va decide:
a) sa-si reduca productia;
b) sa-si sporeasca productia;
c) sa mentina constant nivelul productiei, nsa sa modifice pretul de
vnzare;
d) sa creasca concomitent pretul si productia.
10. Atunci cnd pretul pietei, egal cu costul marginal al firmei, se
situeaza ntre costul sau variabil mediu si total mediu, cea mai buna
decizie pentru producator este:
a) sa nceteze sa mai produca si sa paraseasca piata;
b) sa creasca productia si pretul;
c) sa-si reduca productia;
d) sa mentina productia.
11. Ceteris paribus, productia oferita de o firma, va ...... daca factori
precum pretul inputurilor variabile vor ......... :
a) creste/creste;
b) creste/scadea;
c) scade/scadea;
226

d) scadea/creste.
12. ntr-o ramura perfect concurentiala, curba ofertei unei firme
este data de:
a) curba costului marginal;
b) segmentul curbei costului marginal aflat desupra minimului costului
variabil mediu;
c) curba ofertei pietei;
d) curba costului mediu total;
e) curba costului fix.
13. Identificati raspunsul corect:
a) pe termen scurt n cazul concurentei perfecte pot exista supraprofituri;
b) pe termen lung n cazul concurentei perfecte nu pot exista
supraprofituri;
c) pe termen lung n cazul concurentei perfecte singurele profituri
obtinute sunt cele normale;
d) pe termen scurt n cazul concurentei perfecte o firma nu poate nici
intra si nici iesi pe/de pe piata;
e) toate cele de mai sus.
14. Pierderea nregistrata de o firma, aflata n functiune, atunci cnd
productia este nula este egala cu:
a) costurile marginale;
b) costurile variabile;
c) costurile fixe;
d) costurile medii;
e) zero.
15. Existenta profiturilor economice, n cazul unei ramuri perfect
concurentiale determina:
a) intrarea de noi firme n ramura, cresterea ofertei si reducerea pretului
pietei;
b) iesirea unor firme din ramura, reducerea ofertei si cresterea pretului;
c) intrarea unor firme noi n ramura, cresterea ofertei si a pretului pietei;
227

d) numarul firmelor n ramura ramne constant ca, de altfel, si oferta si

pretul pietei.
16. Conditia de echilibru pe termen scurt pentru un producator aflat
n conditii de concurenta perfecta este:
a) ncasarea medie superioara celei marginale;
b) pretul egal cu costul marginal;
c) pretul egal cu costul mediu;
d) pretul egal cu costul fix;
e) oricare dintre variantele de mai sus.
17. Pe termen lung, profiturile economice sunt:
a) negative;
b) pozitive;
c) zero.
18. Un producator dintr-o piata de concurenta perfecta nregistreaza
un nivel al costului variabil mediu de 5 unitati monetare/unitatea de
produs si un nivel al costului total mediu de 10 unitati
monetare/unitatea de produs, la un nivel al productiei de 1.500
unitati de produs. Costul marginal corespunzator acestei productii
este de 8 unitati monetare/unitatea de produs si egaleaza pretul. n
aceste conditii, decizia optima a producatorului va fi pe termen scurt:
a) oprirea productiei;
b) cresterea, mai mult dect dubla a productiei;
c) cresterea ntr-o proportie redusa a productiei;
d) mentinerea a productiei;
e) cresterea pretului.

Probleme
1. ncasarile unei firme aflata n conditii de concurenta perfecta se
situeaza la nivelul de 8000 unitati monetare. Cunoscnd ca acestor
ncasari le corespunde un profit maxim si un cost marginal de 8
unitati monetare, sa se determine productia realizata de firma.

228

2. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator

dintr-o piata cu concurenta perfecta:
Productia: 1000 unitati de cantitate;
ncasarea totala: 3000 unitati monetare;
Costul fix: 1500 unitati de cantitate;
Costul variabil: 8000 unitati de cantitate;
Costul variabil mediu: 3,5 unitati monetare/unitatea de cantitate;
Costul marginal: 3 unitati monetare/unitatea de cantitate.
Sa se arate ce decizie ia producatorul n ceea ce priveste productia.
3. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator
dintr-o piata cu concurenta perfecta:
Pretul productiei: 10 unitati monetare/unitatea de cantitate;
Productia: 10000 unitati de cantitate;
Costul total: 80000 unitati monetare;
Costul total mediu este minim;
Sa se arate ce decizie ia producatorul n ceea ce priveste productia.

229

CAPITOLUL 9
MONOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Care sunt trasaturile principale ale monopolului

Care sunt obiectivele monopolului
n ce consta discriminarea prin pret practicata de monopol
Care sunt deosebirile esentiale ntre concurenta perfecta si monopol

Monopolul reprezinta alternativa extrema la concurenta perfecta.

Spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde oferta provine de la un
numar foarte mare de producatori, la monopol exista un singur ofertant
pentru un bun sau serviciu. n virtutea acestui fapt, monopolistul dispune
de posibilitatea controlului asupra pretului de vnzare.

9.1 Caracteristicile monopolului

Un producator se afla n situatie de monopol daca se constituie n
unicul ofertant al unui produs omogen, avnd control asupra ramurii
respective. Fiind singurul producator si vnzator, monopolul nu suporta
rigorile confruntarii cu alti producatori ai aceluiasi bun. n consecinta,
concurenta nu exista dect prin intermediul bunurilor substituibile.
Accesul pe o piata cu structura de monopol este dificil, iar n
anumite cazuri, chiar imposibil, datorita restrictiilor la intrare care pot fi
legale sau de alta natura. Atunci, cnd o ntreprindere este protejata legal
231

de concurenta, monopolul este de tip nchis. O astfel de situatie se

ntlneste de regula n domeniul serviciilor postale si de telecomunicatii,
furnizarii de energie electrica sau gaze. Tot legal sunt protejate patentele,
brevetele si drepturile de copiere.
n alte cazuri nu exista o protectie speciala n fata concurentei,
monopolul fiind deschis. Firmele se pot afla n situatie de monopol cel putin
un timp, existnd nsa riscul patrunderii altor firme n domeniu. Daca pe
termen scurt acest lucru este putin probabil, pe termen lung nici o firma nu
este la adapost de concurenta interna sau externa. Orice deschidere la
comertul international, eliminarea chiar si partiala a restrictiilor tarifare sau
netarifare, este de natura sa genereze concurenta, modificnd situatia de
monopol.
Firmele se protejeaza apelnd la bariere precum secretul de
productie, tehnologie specifica, control asupra materiilor prime cheie etc.
Clasificarea monopolului n nchis sau deschis este uneori
discutabila. De exemplu, n functie de orizontul de timp una si aceeasi
firma se poate afla n ambele situatii. Protectia patentului situeaza pe
termen scurt firma n prima situatie, n timp ce pe termen lung firma
devine monopol deschis. Este de presupus ca pe un interval de timp mai
lung si alte firme devin capabile sa ofere un produs cu performante
asemanatoare celui initial.
Avantajele care decurg din realizarea si utilizarea unei inovatii
justifica cresterea accentuata a cheltuielilor pentru cercetare - dezvoltare.
Existenta monopolului nu nseamna dominatia absoluta asupra
pietei. Pe de o parte, monopolurile ntlnite n practica nu sunt si nu pot fi
considerate pure. Conditia esentiala acestui tip de monopol, alaturi de
unicitatea vnzatorului si atomicitatea cererii, consta n absenta oricaror
substitute apropiate pentru bunul realizat. n realitate, orice bun are
substitute. Pe de alta parte, legea cererii functioneaza si n cazul
monopolului. Cresterea pretului este nsotita inevitabil de reducerea
achizitiilor cumparatorilor.

232

9.2 Cererea catre firma si ncasarile

Firma
controla piata
vnzare.
Curba
deosebire de
(figura 9.1).

aflata n pozitie de unic producator si vnzator poate

n sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de
cererii pietei este identica cu curba cererii la firma, spre
cazul concurentei perfecte unde acestea sunt distincte

a) Cazul concurentei perfecte (ansamblul ramurii si firma); b) Cazul

monopolului.
Fig. 9.1 Cererea n conditii de concurenta perfecta si de monopol

Abilitatea monopolistului cons ta n a selecta cuplul pret - cantitate

din mai multe alternative posibile care sa corespunda obiectivului propus.
Se presupune ca el cunoaste integral caracteristicile curbei cererii fie din
studii econometrice, fie prin intuitie.
Daca n cazul concurentei perfecte fiecare producator preia pretul
pietei (producatorul individual este price-taker), n cazul monopolului
acesta este cel care stabileste pretul. Productia poate fi vnduta, n functie
de circumstante la acelasi pret sau la preturi diferite. n continuare, vom
considera ca monopolistul vinde ntreaga productie la un pret unic. Cazul
discriminarii prin pret va fi tratat ulterior.
233

n tabelul 9.1 se prezinta relatia existenta ntre cantitate, pret,

ncasare totala si marginala pornindu-se de la o functie a cererii de tip
liniar:
Q = 10 P
Optiunea producatorului pentru un nivel dat al pretului influenteaza
cantitatea ceruta si, n consecinta, ncasarile producatorului. ncasarea
totala (I T) reprezinta produsul dintre pret si cantitatea realizata si vnduta:
IT = P Q = ( 10 - Q ) Q
ncasarea marginala (I m) reprezinta sporul de ncasare obtinut
prin cresterea cu o unitate a vnzarilor:

I T
sau pentru intervalele infinitesimale
Q
dI
Im = T = I T' = [(10 Q)Q]' = 10 2Q
dQ
Im =

Cererea, ncasarea totala si ncasarea marginala

n cazul monopolului
Cantitate
(1)
1
2
3
4
5
6
7
8
9

Pret
(2)
9
8
7
6
5
4
3
2
1

ncasarea totala
(3)
9
16
21
24
25
24
21
16
9

234

Tabelul 9.1
ncasarea marginala
(4)
9
7
5
3
1
-1
-3
-5
-7

10

-9

ncasarea medie (IM) este ncasarea obtinuta pe fiecare unitate

de produs vnduta:

IM =

IT PQ
=
= P = 10 Q
Q Q

Curba ncasarii medii este identica cu curba cererii.

n figura 9.2 sunt reprezentate curbele ncasarii totale, medii si
marginale.

235

Fig. 9.2 Curbele ncasarii totale, medii si marginale

Se observa ca ncasarea marginala este inferioara ncasarii medii.

Att timp ct curba cererii este liniara si descrescatoare ncasarea
marginala va intersecta abscisa la jumatatea distantei fata de punctul de
intersectie al ncasarii medii. Aceasta regula nu este valabila daca functia
cererii este de alta natura dect liniara.
Curba ncasarii totale este o parabola avnd maximul pentru o
productie de 5 unitati. Elasticitatea curbei cererii este cea care i imprima
o evolutie ascendenta la nceput, iar apoi descendenta. n prima faza,
cererea fiind elastica, procentul modificarii n cantitatea ceruta este
superior celui al pretului, iar ncasarea totala va creste. Cnd elasticitatea
devine unitara, ncasarea totala atinge un maxim, dupa care, cnd cererea
este inelastica, orice crestere a cantitatii diminueaza ncasarea totala.

9.3 Echilibrul producatorului

Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este
aceea de maximizare a profitului, adica a diferentei dintre ncasarea totala
si costul total de productie:
T = IT - CT max.
Termenul din dreapta surprinde n fapt constrngerile monopolului,
cererea pietei, pe de o parte, si costul productiei, pe de alta parte.
Din punct de vedere matematic, profitul este maxim atunci cnd
derivata profitului n raport cu productia se anuleaza:

d dI T dC T
=

=0
dQ dQ
dQ

Deoarece

236

dI T
dC T
= Im si
= Cm
dQ
dQ
conditia de maximizare a profitului devine:
Im = Cm
Aceasta conditie seamana cu cea de la concurenta perfecta, cu
singura deosebire ca n cazul monopolului ncasarea marginala nu mai este
egala cu pretul, ci inferioara acestuia. Monopolistul cunoaste ca orice
unitate suplimentara oferita va reduce pretul, acesta fiind aplicabil si
unitatilor anterior produse.
Maximizarea profitului este reprezentata grafic n figura 9.3.
Productia corespunzatoare profitului maxim este Q*, ceea ce constituie
nivelul de echilibru, deoarece producatorul nu este interesat n a-l modifica
dect daca eventual cererea si /sau conditiile de productie se modifica.
Un nivel de productie inferior lui Q* tenteaza monopolistul sa-l
schimbe deoarece profiturile marginale sunt pozitive (Im > Cm), iar
profitul total va creste concomitent cu cresterea productiei. n schimb,
decizia de crestere a productiei dincolo de Q* conduce la profituri
marginale negative (Im < Cm) si deci la o reducere a profitului total.
Pretul la care va fi vndut produsul este cel corespunzator
productiei Q* si este aflat pe curba cererii. La acest nivel, pretul este
superior costului mediu. Profitul total este reprezentat de suprafata
hasurata a dreptunghiului P*EAC si este egal cu produsul dintre profitul
mediu (P - CTM) si productia realizata (Q *).

237

Fig. 9.3 Maximizarea profitului n cazul monopolului

Monopolistul obtine nu numai profituri normale, ci si supraprofituri.
Acest lucru exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde n ramura.
Daca monopolul este deschis, firma dezvolta o strategie de contracarare a
noilor veniti, iar n caz de insucces si poate pierde pozitia de monopol.
n anumite circumstante, monopolistul poate urmari si alte
obiective dect cel de maximizare a profitului.
Maximizarea cifrei de afaceri. Intrarea de noi producatori n
ramura conduce la mpartirea pietei si la diminuarea profitului
monopolistului. Ca urmare, monopolistul ncearca sa-si maximizeze cifra
de afaceri, prefernd profituri imediate mai mici, riscnd chiar pierderi
(pretul devine inferior costului mediu), pentru a-si proteja situatia de unic
producator.
Gestiunea n stare de echilibru . Cresterea productiei dincolo de
un anumit nivel poate fi nsotita de pierderi. Monopolistul, interesat sa-si
conserve pozitia privilegiata pe piata, este totodata preocupat de
prentmpinarea pierderilor. Astfel, el sacrifica, cel putin temporar,
obiectivul de maximizare a profitului n favoarea celui de crestere a
vnzarilor, asociat cu profit nul. Un asemenea tip de gestiune face ca n
cazul ntreprinderii administrata de puterea publica sa nu apara pierderi,
care altfel ar fi suportate de catre contribuabili.
Tarifarea la nivelul costului marginal. Gestiunea n stare de
echilibru elimina supraprofiturile precum si pierderile, nsa poate fi nsotita
de o administrare deficitara a resurselor. Cantitatea corespunzatoare
acestui obiectiv este data de intersectia ncasarii medii si costului marginal.
Din punct de vedere financiar pot apare pierderi care, n cazul
monopolurilor publice, sunt suportate de contribuabili. nsa, din punct de
vedere economic, stabilirea pretului la nivelul costului marginal asigura o
alocare eficienta a resurselor.

238

9.4 Monopolul discriminatoriu

Discriminarea prin pret apare atunci cnd preturile la care sunt
vndute produsele sunt diferite, fara a fi nsa justificate prin diferente de
cost.
Unele monopoluri sunt constrnse sa vnda ntreaga cantitate la
un pret unic. Altele, pot beneficia de posibilitatea practicarii unor preturi
diferite pentru aceeasi cantitate. Astfel, reducerea de pret generata de
vnzarea unei unitati suplimentare nu se aplica ntregii cantitati vndute, ci
doar ultimei unitati. Din acest motiv discriminarea este tentanta.
Posibilitatea ei rezida n doua conditii esentiale. Prima se refera la
imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori. Cea de-a doua
priveste posibilitatea gruparii consumatorilor n categorii dinstincte n
functie de elasticitatea cererii lor.
Consumatorii cu elasticitate a cererii n functie de pret ridicata vor
reactiona mult mai evident la o crestere de preturi, diminundu-si sensibil
achizitiile. De aceea, preturile pretinse acestora sunt n general mai
scazute. Consumatorii a caror elasticitate a cererii n functie de pret este
mai slaba pot fi tratati cu preturi mai ridicate.
Vom analiza n continuare cazul unui monopolist care vinde pe
doua piete separate, practicnd discriminare prin pret (figura 9.4 ).
Pentru simplificarea prezentarii consideram costul marginal
constant indiferent de nivelul productiei, (aceleasi concluzii vor fi obtinute
chiar n conditiile cresterii costului marginal) si functia cererii de tip liniar.

239

Fig. 9.4 Modelul discriminarii prin pret

Obiectivul monopolului de a obtine maxim de profit, conduce la o
productie supusa vnzarii de Q1* pe prima piata si Q2* pe cea de a doua
piata. Se observa n figura ca cererea este mai putin elastica pe prima
piata, motiv pentru care pretul practicat pe aceasta piata (P 1) este
superior celui practicat pe cea de a doua piata (P2).
Matematic, profitul obtinut de monopolist este diferenta dintre
ncasarea totala si costul total. nsa, ncasarea totala reprezinta suma
ncasarilor obtinute pe fiecare piata, iar costul total este cel ocazionat de
producerea ntregii cantitati vndute.
( Q1 , Q 2 ) = I1 ( Q1 ) + I 2 ( Q2 ) - C T ( Q1 + Q2 )

240

Conditiile de prim ordin pentru maximizarea profitului constau n

anularea derivatelor partiale n raport cu Q1 si Q2:

Conditia de maximizare a profitului este:

Im1 = Im2 = Cm.
Desigur, modelul se poate generaliza n cazul a n piete separate.
Monopolistul va alege cantitatea (sau pretul) pe fiecare din piete astfel
nct ncasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

9.5 Mono polul versus concurenta perfecta

S-a afirmat ca monopolul si concurenta perfecta sunt doua situatii
extreme. ncercnd o comparatie ntre situatiile de echilibru, proprii
fiecarei structuri de piata (presupunem acelasi obiectiv pentru firme si
anume maximizarea profitului), economistii evidentiaza urmatoarele
diferente:
- pretul de monopol excede pretul rezultat n conditii de
concurenta, n timp ce productia este mai mica n primul caz dect n al
doilea;
- pretul stabilit de monopolist depaseste costul marginal, ultimul
fiind egal la echilibru cu ncasarea marginala. n conditiile concurentei
perfecte, cele trei marimi sunt egale ntre ele;
- monopolului i sunt proprii supraprofituri durabile (pretul este
superior costului mediu), n timp ce n cazul concurentei, chiar daca

241

acestea apar, sunt efemere. Libera intrare n conditiile concurentei

perfecte, permite cresterea ofertei si reducerea pretului pietei pna acolo
unde supraprofiturile dispar.
Din perspectiva consumatorilor, situatia de monopol este
indezirabila. Acestia achizitioneaza mai putine bunuri, platind pentru
fiecare un pret mai ridicat. Controlul monopolului asupra pretului asigura
de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori catre monopolisti.
Dupa alti autori, monopolul se dovedeste capabil a genera ntr-o
masura mai mare inovatii comparativ cu cazul concurentei.

REZUMAT

Un producator se afla n situatie de monopol daca se constituie n

unicul ofertant al unui produs omogen, avnd control asupra ramurii
respective.

Firma aflata n pozitie de unic producator si vnzator poate controla

piata n sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vnzare.

n cazul monopolului, curba cererii pietei este identica cu curba cererii

la firma.

ncasarea marginala reprezinta sporul de ncasare obtinut prin

cresterea cu o unitate a vnzarilor. ncasarea marginala este
inferioara ncasarii medii.

Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea

de maximizare a profitului. Monopolistul poate avea obiective
alternative, precum realizarea unei cifre de afaceri maxime, gestiunea
n situatie de echilibru sau gestiunea n conditii de pret egal cu costul
marginal.

242

Conditia de maximizare a profitului consta n egalitatea dintre

ncasarea marginala si costul marginal. Att timp ct ncasarea
marginala este superioara costului marginal monopolistul decide
marirea productiei. Atunci cnd ncasarea marginala este inferioara
costului marginal monopolistul decide scaderea productiei.

Discriminarea prin pret apare atunci cnd preturile la care sunt

vndute produsele sunt diferite, fara a fi nsa justificate prin diferente
de cost. Monopolistul va alege cantitatea pe fiecare din piete astfel
nct ncasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

Prin comparatie cu concurenta perfecta profitul si pretul practicat n

conditii de monopol sunt mai ridicate. n schimb, productia este mai
redusa. Monopolului i sunt proprii supraprofituri durabile, n timp ce n
cazul concurentei, chiar daca acestea apar, sunt efemere.

Termeni cheie
Monopol Monopol deschis Monopol nchis Cererea la firma Gestiunea
n stare de echilibru Monopol discriminatoriu

ntrebari de verificare

1.
Ce ntelegeti prin pozitia de monopol a unui producator? Oferiti un
exemplu de firma aflata n situatie de monopol din economia noastra.
2.
Care este conditia de maximizare a profitului pentru monopolist?
Comparati conditia de maximizare a profitului n conditii de monopol cu
cea proprie concurentei perfecte.
243

3.
Ce ntelegeti prin monopolul discriminatoriu? Care sunt conditiile
sale de manifestare si care este motivul pentru care un monopolist
practica discriminarea prin pret ?
4.
Se considera afirmatia urmatoare: "Diferenta ntre un monopolist
si o firma aflata n conditii de concurenta perfecta consta n aceea ca
monopolistul poate cere orice pret doreste, n timp ce n al doilea caz
trebuie sa se preia pretul pietei ca dat". n ce sens este adevarat ca
"monopolistul poate cere orice pret doreste ?"

Teste grila
1. Pe o piata de monopol:
a) nu exista concurenta;
b) concurenta poate exista doar prin intermediul produselor substituibile;
c) gradul de satisfacere al nevoilor consumatorilor este mai redus
comparativ cu situatiile de concurenta monopolistica sau oligopol;
d) unicitatea producatorului nu conduce la dominatia absoluta asupra
pietei;
e) toate cele de mai sus.
2. Care dintre urmatoarele caracteristici poate fi asociata pietei de
monopol?:
a) deschiderea la comertul international poate modifica situatia de
monopol;
b) se poate practica discriminarea;
c) accesul pe o astfel de piata este foarte greu, uneori chiar imposibil;
d) profiturile producatorului sunt cele mai ridicate comparativ cu cazul
altor piete;
e) toate cele de mai sus.

244

3. Cnd cererea pietei este inelastica, ncasarea totala a

monopolistului are urmatoarea evolutie:
a) creste odata cu cresterea productiei;
b) scade pe masura ce productia creste;
c) ramne neschimbata, indiferent de evolutia productiei;
d) informatia furnizata este insuficienta pentru a oferi un raspuns precis.
4. Cnd productia creste si cererea pietei este......., ncasarea totala
scade, iar cea marginala devine negativa, n timp ce atunci cnd
productia creste si cererea este ........, ncasarea totala creste, iar cea
marginala este pozitiva, nsa n scadere:
a) elastica, inelastica;
b) inelastic a, elastica;
c) elastica, cu elasticitate unitara;
d) cu elasticitate unitara inelastica.
5. ncasarea marginala este egala cu pretul n cazul........ si mai mica
dect pretul atunci cnd firma se afla n situatie de........:
a) monopolului, concurenta perfecta;
b) monopolului, oligopol;
c) oligopolului, concurenta perfecta;
d) concurentei perfecte, monopol.
6. Conditia maximizarii profitului n cazul monopolistului este:
a) pretul egal cu costul marginal;
b) ncasarea marginala egala cu pretul;
c) costul marginal egal cu ncasarea marginala;
d) costul mediu egal cu pretul.
7. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata n conditii de
monopol al carui obiectiv l reprezinta maximizarea profitului?:
a) monopolistul obtine supraprofituri;
b) pretul excede costul mediu;
c) ncasarea medie depaseste costul marginal;
d) ncasarea marginala este inferioara celei medii;
245

e) toate cele de mai sus.

8. Productia unei ramuri aflata n situatie de monopol este
comparativ cu o aceeasi ramura, nsa caracterizata prin concurenta
perfecta........, n timp ce pretul de vnzare este.........n primul caz
dect n al doilea:
a) egala, mai mare;
b) mai mare, mai mic;
c) mai mica, mai mare;
d) nu se poate realiza comparatia nici n ceea ce priveste productia si nici
n cazul pretului de vnzare.

Probleme
1. Se cunoaste, n cazul unui monopolist, functia cererii pentru
marfa X ca fiind Q = 2200 - 20P, iar cea a costului total C T = 0,5Q2
+ 5000.
Se cere:
a) sa se determine nivelul de productie si pretul de vnzare pentru care
firma A, aflata n situatie de monopol, si maximizeaza profitul;
b) sa se determine profitul mediu si total;
c) aratati efectul asupra productiei optime si profitului n cazul cresterii
costurilor fixe cu 5 %.
2. Firma A, aflata n situatie de monopol, decide sa se foloseasca de
posibilitatea discriminarii prin pret. Ea vinde o parte din productie pe
piata interna, iar o alta parte pe piata externa, la preturi diferite.
Functiile cererii, corespunzatoare fiecarei piete sunt:
Q1 = 1150 - 10P 1
si Q2 = 1050 - 10P 2
Functia costului este data de relatia: CT = 0,5Q 2 + 5000.
Se cere:

246

a) sa se determine cantitatile vndute pe fiecare din aceste piete, precum

si preturile practicate, stiind ca obiectivul monopolistului ramne acela
de maximizare a profitului;
b) calculati profitul total obtinut prin discriminare si comparati-l cu cel
realizat n cazul vinderii ntregii productii la un pret unic.

3. Cererea pietei, n conditii de monopol este Q = 81 - P. Functia de

cost a monopolului este de tipul CT = 3Q2 + Q + 40.
Se cere:
a) Sa se determine pretul, cantitatea si profitul monopolistului, al carui
obiectiv l reprezinta obtinerea unui profit maxim;
b) sa se compare datele obtinute la punctul a), cu cele care rezulta n
cazul n care firma actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta.
4. Un producator aflat n situatie de monopol poate produce la un
cost mediu (CTM) si cost marginal (Cm) constant, CTM = Cm = 5.
Cererea pietei este de forma Q = 53 P, unde Q si P sunt productia
si, respectiv pretul. Se cere:
a) sa se determine combinatia pret - cantitate care maximizeaza profitul
precum si nivelul acestuia;
b) care va fi nivelul pretului, cantitatii si profitului daca acest producator
opereaza pe o piata cu concurenta perfecta

247

CAPITOLUL10
CONCURENTA MONOPOLISTICA
SI OLIGOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Care sunt trasaturile esentiale ale pietelor cu structura monopolistica

si de oligopol
Care sunt conditiile de maximizare a profitului producatorului n
conditiile celor doua tipuri de piata
Care sunt principalele situatii de oligopol

n lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar

monopolul, desi exista, nu constituie regula. Studiul lor permite ntelegerea,
fie si numai partiala, a fortelor care influenteaza preturile pe piata si
cantitatile oferite.
ntre aceste doua situatii extreme se ntlnesc cazuri intermediare
precum concurenta monopolistica si oligopolul.

10.1 Concurenta monopolistica

Caracteristicile pietei cu concurenta monopolistica
Concurenta monopolistica, reprezinta o structura a pietei, care
prezinta afinitati cu concurenta perfecta, evident nsa si deosebiri.
Concurenta monopolistica exista atunci cnd oferta pietei
provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi similare,

251

sunt diferentiate. Acest tip de concurenta se ntlneste n mod frecvent n

domeniul vnzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al ncaltamintei, al
produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc.
Numarul mare de ofertanti confirma ipoteza atomicitatii ntlnite la
concurenta perfecta. Fiecare producator satisface o parte mica, nsa nu
microscopica, din cererea pietei. Se apreciaza, n mod obisnuit, ca
segmentul de piata ce revine unei firme este de cel putin 1% si cel mult
10%, tendinta fiind n general de apropiere de limita inferioara.
Produsul oferit de o firma este similar celor realizate de celelalte
firme, substituibil n consecinta, nsa nu n mod perfect. Fiecare producator
se distinge de ceilalti printr-o serie de caracteristici intrinseci sau
extrinseci imprimate produsului sau serviciului sau.
Daca, n cazul concurentei perfecte, consumatorului i este
indiferent de unde cumpara produsul, aici sentimentul fidelitatii devine
evident. n conditiile unui pret egal, acesta va prefera un producator
anume datorita de exemplu, localizarii, calitatii produselor sau unor
avantaje oferite dupa vnzarea produsului. Se releva astfel o trasatura
esentiala a concurentei contemporane - concurenta prin produse. Desi
variabilele traditionale ale concurentei, pretul si cantitatea, continua sa fie
avute n vedere, ele si-au redus nsa importanta.
Numarul mare de firme ce actioneaza pe aceasta piata si
proportia redusa n vnzarile totale reduce interdependenta din tre deciziile
firmelor. Optiunile unei firme izolate viznd pretul sau cantitatea oferita
spre vnzare nu au efect sensibil asupra concurentilor, nsa deciziile
acestora afecteaza situatia unei firme.
O alta trasatura a concurentei monopolistice o reprezinta accesul
relativ liber ntr-o ramura data, trasatura ce o apropie mai mult de
concurenta perfecta dect de monopol. Accesul nu poate fi la fel de liber
ca n cazul concurentei, cel putin datorita dificultatilor n construirea unei
reputatii pe piata. Firmele existente anterior sunt departe de a fi anonime,
avnd segmentul lor de clientela, relativ fidel. Noua firma trebuie sa-si
asigure o imagine favorabila pe piata ceea ce reprezinta o bariera n calea
patrunderii si apoi a mentinerii pe piata.
Pe o astfel de piata blocajele n calea concurentei, de genul
cooperarii sau ntelegerii secrete dintre firme (asa cum se ntmpla n
252

cazul oligopolului) sunt excluse. Firmele nu-si vor mparti piata, nu vor fixa
nivelul preturilor pentru a-si creste profiturile si nici nu pot preveni
patrunderea n ramura a noilor producatori.
Pietele cu concurenta monopolistica sunt din acest motiv puternic
contestabile.

Maximizarea profitului in conditiile concurentei monopolistice

Firma aflata pe o astfel de piata este mai degraba un pricesearcher dect un price-taker. Diferentierea produselor o apropie de cazul
monopolului, conferindu-i o anumita putere de control asupra pretului sau.
Acest pret nu poate fi nsa sensibil diferit de cel al concurentilor, fara a
exista riscul reducerii semnificative a cantitatii vndute.
Curba cererii are panta negativa si aceasta datorita diferentierii
produselor. Firma poate creste putin pretul, fara a-si pierde n totalitate
clientela.
Cererea la firma nu mai este perfect elastica ca n cazul
concurentei perfecte. Este nsa mai elastica dect n situatia monopolului,
datorita substitutiei puternice a produsului firmei n cauza cu produse
similare.
Productia corespunzatoare maximizarii profitului se obtine analog
cazului monopolului, fiind determinata de intersectia curbei costului
marginal (C m) si a ncasarii marginale (I m). Profitul total obtinut de firma
este reprezentat de zona hasurata (figura 10.1a), fiind produsul dintre
profitul unitar (pretul P* minus costul total mediu CTM) si productia
optima (Q*).

253

a) Termen scurt

b) Termen lung

Fig. 10.1 Echilibrul firmei n condiiile concurentei monopolistice,

pe termen scurt si pe termen lung

Aceasta reprezinta o analiza pe termen scurt, cnd firmele obtin

nu numai profituri normale, ci si economice (pretul depaseste costul total
mediu).
Sansa obtinerii unor astfel de profituri, nsotite de accesul relativ
simplu n ramura (piata este contestabila), genereaza o astfel de reactie
pentru firme noi. Cele deja existente sunt stimulate sa se dezvolte.
Intrarea de noi firme n ramura are doua consecinte majore. n
primul rnd, curba cererii la firmele existente se va deplasa spre stnga
datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care substituie pe cele
existente). n al doilea rnd, firmele care-si vad astfel diminuata puterea
lor pe piata vor face eforturi pentru a-si recstiga pozitiile pierdute.
Publicitatea intensa, mbunatatirea produselor oferite sunt menite sa
recstige consumatorii. n acelasi timp, aceste demersuri vor creste
costurile, motiv pentru care curba costului total mediu se va deplasa spre
dreapta. Ajustarile vor continua pna acolo unde profiturile economice
dispar, singurele obtinute fiind cele normale (figura 10.1b).

254

Conditia de maximizare a profitului ramne aceeasi - egalitatea

dintre ncasarea marginala si costul marginal. n plus, pe termen lung
pretul este egal cu costul mediu.
Echilibrul pe termen lung nu conduce la un cost mediu minim.
Daca intrarea noilor firme va continua si dupa acest punct, vor apare
pierderi, iar unele firme vor fi constrnse sa se retraga.
Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu
concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai nalt de satisfactie
pentru consumator. Pretul si mai ales posibilitatea alegerii ntre produse
diferentiate sustin optiunea pentru aceasta piata.

10.2 Oligopolul
Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol
O alta situatie intermediara ntre concurenta perfecta si monopol o
reprezinta oligopolul. O ramura se caracterizeaza prin concurenta de
oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vnzarea
unui produs.
Produsul oferit de cele cteva firme poate fi omogen, ca n cazul
petrolului sau otelului, sau diferentiat, precum avioa nele, autoturismele,
tigaretele, berea sau calculatoarele.
Pietele cu structura oligopolista prezinta un grad nalt de
concentrare. De regula, trei sau patru dintre producatori detin mai mult de
jumatate din piata.
n afara numarului mic de concurenti, caracteristicile
fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum
fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au
o influenta majora asupra celorlalte. Daca n cazul concurentei perfecte
deciziile oricarui producator nu influenteaza n nici un fel situatia celorlalti
(la monopol aceasta problema este irelevanta ), aici o firma poate practica
n functie de circumstante si aspiratii un pret diferit de cel al pietei. nsa,
prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei
alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si,
uneori, de represiune ale concurentilor motiv pentru care un producator

255

individual trebuie sa analizeze consecintele propriilor decizii si prin prisma

efectului asupra celorlalti. Reactiile concurentilor constituie un element
determinant n alegerile oricarui conducator de firma.
Se cunosc cazuri cnd dorinta de ameliorare a situatiei
economico-financiare a unei firme a avut efect de bumerang, aducnd-o
ntr-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment.
De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa-si reduca
pretul va cunoaste cel putin pe termen scurt o evolutie favorabila. nsa
presiunea exercitata asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau
nule altor firme. Devine posibila n consecinta o actiune concertata viznd
excluderea de pe piata a firmei n cauza sau alte masuri represive.
n concluzie, actiunile unui producator au efect asupra
concurentilor, dupa cum si deciziile acestora afecteaza pe fiecare n parte.
Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este daca nu
imposibila, cel putin dificila. Oligopolul se protejeaza prin bariere similare
monopolului. Avantajele tehnologice combinate cu o productie de scara
mare, asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a
pretului n functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau
fuzioneaza cu cele mari.
Oligopolul reprezinta cea mai raspndita forma de piata n tarile
cu economie capitalista.

Principalele situatii de oligopol

Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore:
de confruntare (deschisa sau nu)
sau
de cooperare (ntelegere)
Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma
la mpartirea pietei si maximizarea profitului individual. Att pe termen
scurt ct si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa-si conserve partea
sa de piata si, eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate desfasura
fie prin preturi (caz mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor.
Razboiul preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue

256

ale acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la

disparitia profiturilor economice, singurele profituri realizate fiind cele
normale. n alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi nsa
dezastruoase pentru firme.
Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii
oligopoliste si o alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvolta cu
att mai mult cu ct limitarea concurentei prin preturi este mai accentuata
si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi n aceasta situatie doar
un argument, nu nsa cel forte.
Atunci cnd nsa firmele si dau seama ca profiturile lor depind de
actiunea lor conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele
apar dispuse la cooperare. n consecinta, producatorii vor stabili mpreuna
pretul si outputul individual si total, mpart piata si iau si alte decizii de
afaceri mpreuna.
Cooperarea se poate finaliza n acorduri explicite sau implicite
(tacite).

a) Cazul firmei dominante

Aceasta situatie reprezinta o varianta a ntelegerii tacite. Pe unele
piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid n
materie de pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader.
Ea manifesta o abilitate sporita n alegerea momentului propice
pentru a introduce schimbari n pret. n acest fel, ea si asuma
responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei
sume reprezentnd profitul. Celelalte firme manifesta ncredere n
judecatile firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de
vnzare.
Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a
pretului unei firme dominante, apare justificata atunci cnd celelalte firme
sunt de dimensiuni mici. A ncerca sa vinzi la pret inferior reprezinta o
tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vnzarile pot creste, nsa pe
termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din
afaceri firma mai mica.

257

Firma aflata n pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai

importanta din domeniul respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta
importanta ci costurile unitare de productie; alteori, nici acestea nu sunt
suficie nte.
Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip l constituie
sectorul bancar unde o banca principala adopta o anumita rata a dobnzii
considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca principala se
comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei
dobnzii este considerata oportuna si nsusita de celelalte banci.
Situatia descrisa mai sus este nsa instabila pentru ca nu se
bazeaza pe situatia de echilibru a firmei ci pe:
- consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme
barometru,
si pe
- acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii
vnzarilor, daca vreodata decizia sa se dovedeste gresita.
De aceea rolul de firma leader poate fi ndeplinit alternativ de una
sau alta dintre firme, iar uneori de cteva n mod simultan.

b) Cazul ntelegerii secrete

n anumite circumstante, cteva firme mari se angajeaza
ntr-o ntelegere tacita, retinndu-se de la competitie, mpartindu-si piata si
stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.
Ca si n cazul anterior, firmele, stapne pe propria productie, si-o
vor ajusta astfel nct sa obtina un profit maxim. n plus, fiecare dispune
de o zona de piata garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii
diverse, precum cele geografice. n acest fel, acordul, att timp ct este
respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa
genereaza masuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu
excluderea unora de pe piata, mentinerea altora sau chiar cu o revizuire a
vechiului acord.

c) Cazul cartelului

258

Un tip de acord explicit l constituie cartelul. Cartelul reprezinta

un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza
mpreuna pentru a creste pretul si a restrictiona outputul individual.
Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este
mai slaba, odata ce ele trebuie sa respecte deciziile unui organism comun
de conducere. Aceste decizii sunt nsa adoptate cu asentimentul firmelor
participante, tinndu-se seama de interesele fiecaruia.
Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta
asemanator monopolului. Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este
superior cazului cnd firmele s-ar afla n concurenta perfecta.
Firmele actioneaza n sensul maximizarii profiturilor nsumate si nu
al celor individuale. Dupa ce este obtinut, acest profit va fi mpartit pe
baza unor criterii echitabile ntre participanti precum cota de productie sau
costurile realizarii productiei.
Consideram n continuare cazul n care 10 firme, apartinnd unei
ramuri date, se constituie ntr-un cartel. Pentru simplificarea prezentarii,
curbele costului le consideram identice. Profitul total reprezinta diferenta
dintre ncasarile si costurile totale, iar acesta trebuie maximizat:

unde

- profitul total
p - pretul de piata, care este functie de cantitatea totala

produsa
Q - cantitatea totala produsa, suma a cantitatilor
individuale:

CTi - costurile individuale, dependente de cantitatile

individuale produse (qi ).
259

n continuare vom face apel la figura 10.2 n conditii de

concurenta perfecta pretul unitar de vnzare este p*, determinat pe baza
conditiei p = Cm = min CTM (figura 10.2b). Cantitatea produsa, data fiind
identitatea curbelor costurilor medii este si ea aceeasi si egala cu q*, iar
cantitatea oferita de pieta este Q = 10q*. La acest pret toate firmele
realizeaza profituri normale, eliminndu-se supraprofiturile.
Daca nsa firmele se constituie ntr-un cartel, conditia de
maximizare a profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica ncasarea
marginala trebuie sa fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal
se obtine prin aditionarea curbelor costurilor marginale individuale.
Se observa n figura 10.2 ca noul pret va fi p** (p** > p*), iar
cantitatea produsa de fiecare firma q** (q** < q*). Aceasta reprezinta
cota de productie a fiecarui membru al cartelului.
Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci
cresterea pretului este asigurata. Profiturile vor fi maxime, atunci cnd
costul marginal al fiecarui producator (egale ntre ele) vor fi egale cu
ncasarea marginala.

a) Ramura

b) Firma

260

Fig. 10.2 Pretul de piata si cota de productie n conditiile cartelului

La pretul p** fiecare producator cstiga profit, iar profiturile
nsumate vor fi maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest
punct, ncasarea marginala a ramurii va fi depasita de costul marginal, iar
profitul total ncepe sa scada.
Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei
firme, exercita o presiune n jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt
dispuse la respectarea acordului, urmarindu-se maximizarea profiturilor
nsumate, atunci nici una dintre ale nu consimte la creste rea productiei
proprii.
Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor
cartelurile sunt benefice mai degraba producatorilor dect consumatorilor.
Din fericire pentru ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen
lung a cartelurilo r este foarte dificila.
Pe de o parte sunt necesare bariere la intrare. Preturile mai
ridicate si posibilitatea nsusirii unor supraprofituri actioneaza ca un
magnet pentru alti producatori. Intrarea de noi firme pe piata conduce fie
la cresterea ofertei totale si reducerea pretului pietei fie, daca se doreste
mentinerea pretului, la scaderea cotei de productie. Si ntr-un caz si n
celalalt profiturile individuale se reduc. De aceea firmele fondatoare
trebuie sa adopte o strategie comuna mpotriva noilor veniti, al carei
succes nu este garantat a priori.
Pe de alta parte, fiecare firma avnd o structura proprie a
costurilor si profiturilor este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt
n mod evident diferite, iar unele firme vor dispune de un avantaj de cost.
Curbele costului mediu si marginal se situeaza sub cel al celorlalte firme
din cartel. Tocmai acestea vor fi n primul rnd tentate sa triseze, slabind
astfel coeziunea n cadrul cartelului.
Ramnnd astfel la cazul anterior n care structura costurilor este
identica, sa analizam consecintele deciziei unei firme de a-si mari
productia.

261

Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa

suplimentara nu va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme
si vor respecta cota lor de productie.
Aceasta firma tinde sa-si creasca productia pna acolo unde
costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata (Cmi = p**). Astfel, ea si
maximizeaza propriul profit trisnd. n figura 10.2b profitul suplimentar
este reprezentat de zona hasurata.
n general, se accepta ca o firma poate sa-si depaseasca cota de
productie fara a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate
firmele ar trisa majorndu-si cota, atingnd nivelul q***, productia totala
ar marca o crestere conside rabila pna la nivelul Q**, iar pretul s-ar
reduce drastic. Rezulta un surplus de productie n raport cu cea presupusa
de pretul anterior (p**). Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s-ar
reduce pna cnd acest surplus este eliminat. n acest context, pretul
poate reveni chiar la nivelul initial, p*, egal cu minimul costului mediu.
Cartelul poate supravietui, nsa sunt frecvente situatiile n care acestea se
destrama, n ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza.

Studiu de caz: OPEC si piata mondiala a petrolului

Un exemplu de cartel, la nivel international, l constituie
Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC).
OPEC a luat nastere n 1960, n urma ntlnirii de la Bagdad dintre
reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela.
Ulterior, n 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia,
Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari
controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot
OPEC se afla la originea socurilor petroliere, sintagma care
desemneaza cele doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si
1981.
Ca orice cartel, OPEC-ul ncearca sa creasca pretul titeiului
printr-o politica comuna de reducere a cantitatii produse. Fiecarei tari i
revine o cota din productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat
262

al petrolului este mpiedicata de tentatia fiecarui membru de a-si majora

productia si a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza
adesea reducerea productiei nsa frecvent ncalca acordul.
Succesul cel mai mare nregistrat de OPEC a fost n perioada
1973-1985. Pretul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril n 1972 la
11,17$/baril n 1974 si la 35,10$/baril n 1981. nsa, la nceputul anilor 80,
conflictul declansat ntre membrii cartelului a determinat scaderea
sensibila a pretului la numai 12,52$/baril (1986).

REZUMAT

Concurenta monopolistica si oligopolul constituie cazuri intermediare

ntre concurenta perfecta si monopol.

Concurenta monopolistica reprezinta o structura a pietei n care oferta

provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi
similare, sunt diferentiate.

Pe termen scurt, firmele obtin nu numai profituri normale, ci si

economice. Productia ce asigura maximizarea profitului corespunde
intersectiei dintre curba costului marginal si cea a ncasarii marginale.

Pe termen lung, intrarea pe piata a noi producatori, face ca pretul sa

fie egal cu costul mediu. Conditia de maximizare a profitului ramne
aceeasi si anume egalitatea dintre ncasarea marginala si costul
marginal. n plus, pe termen lung pretul este egal cu costul total
mediu.

Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu

concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai nalt de satisfactie
pentu consumator.

263

O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un

numar mic de producatori domina productia si vnzarea unui produs.

n afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale

ale oligopolului sunt interdependenta deciziilor poducatorilor si
incertitudinea.

Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de

confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (ntelegere).
Cooperarea se poate finaliza n acorduri explicite sau implicite (tacite).
Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a ntelegerii
tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care
serveste drept ghid n materie de pret. Ea manifesta o abilitate sporita
n alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari n pret.

Cazul ntelegerii secrete presupune ntelegerea ntre cteva firme mari

care se retin de la competitie, mpartindu-si piata si stabilind un nivel
ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.

Cartelul reprezinta un grup de firme independente, care produc bunuri

similare si actioneaza mpreuna pentru a creste pretul si a restrictiona
outputul individual.

Termeni cheie
Concurenta monopolistica Oligopolul Razboiul preturilor Firma dominanta
ntelegere secreta Cartel

264

ntrebari de verificare

1. Analizati comparativ concurenta perfecta si concurenta monopolistica.

2. Care sunt principalele situatii de oligopol?
3. Explicati cauzele care mpiedica functionarea pe termen lung a
cartelurilor. Oferiti un exemplu n acest sens.
4. Analizati comportamentul firmelor si consecintele posibile ale
declansarii unui razboi al preturilor pe o piata cu structura de oligopol.
5. n ce sens ar putea afecta reclama pretul produsului si profitul firmei n
conditii de concurenta monopolistica?

Teste grila
1. Selectati din urmatoarea lista, trasaturile concurentei
monopolistice:
a) diferentierea produselor;
b) numar mare de firme;
c) acces relativ usor la intrarea n ramura;
d) concurenta prin produse;
e) deciziile unei firme nu afecteaza situatia celorlalte firme.
2. Identificati din lista urmatoare o caracteristica care nu poate fi
asociata concurentei monopolistice:
a) numar mare de vnzatori si cumparatori;
b) fiecarui vnzator i revine un segment de piata de dimensiuni reduse;
c) bunurile sunt subs tituibile, nu nsa perfect;
d) nu se recurge la ntelegeri secrete ntre vnzatori cu privire la pret si
cantitatea individual produsa;
e) accesul pe piata pentru noii producatori este imposibil.

265

3. Concurenta monopolistica reprezinta o varianta intermediara

ntre concurenta perfecta si monopol. Prin trasaturile sale ea se
situeaza mai aproape de ........ dect de.......... :
a) monopol, concurenta perfecta;
b) concurenta perfecta, monopol;
c) este asemanatoare si diferita n aceeasi masura de ambele variante
extreme.
4. Oligopolul se deosebeste de alte forme de piata prin:
a) dimensiunea pietei;
b) dimensiunea medie a ofertantilor;
c) caracteristici speciale ale produselor oferite;
d) numarul ofertantilor;
e) natura produsului;

5. Piata cu structura de oligopol difera de cea cu concurenta perfecta

prin cel putin urmatoarele caracteristici:
a) numarul firmelor pe piata;
b) accesul la informatie;
c) posibilitatea ntelegerii ntre firme;
d) nivelul ridicat de independenta n luarea deciziilor privind cantitatea
oferita si alegerea preturilor de vnzare.
e) bariere de intrare n ramura.
6. Presupunem doua ntreprinderi care produc bunuri perfect
substituibile si furnizeaza ntreaga productie pe piata. Declansarea
unui razboi al preturilor presupune:
a) competitia prin preturi si diferentierea produselor;
b) anticiparea cu certitudine a cstigatorului;
c) pierderi pe termen lung pentru ambele ntreprinderi;
d) interventia statului ca arbitru al unei asemenea situatii;
e) reducerea succesiva a preturilor de catre cei doi rivali n vederea
cstigarii suprematiei pe piata.

266

7. Riscurile ce decurg dintr-un eventual razboi al preturilor

determina firmele dintr-o ramura cu structura oligopolista sa prefere
varianta ntelegerii. Acel acord prin care outputul este restrictionat,
piata mpartita, iar pretul practicat de firme acelasi, reprezinta:
a) monopol pur;
b) firma barometru;
c) cartel.
8. Selectati din lista de mai jos, conditiile necesare constituirii si
functionarii cartelurilor:
a) bariere la intrare;
b) acord privind nivelul total al productiei;
c) acceptarea de catre firmele participante a unei cote din productia
totala, determinata dupa anumite criterii economice;
d) acordul privind cota de productie pentru fiecare firma se justifica doar
pe termen scurt, iar pe termen lung poate fi evitat;
e) abilitatea de a conduce si mentine acest acord.
9. Pretul pietei n cazul oligopolului este comparativ cu cel al pietei
cu concurenta perfecta sau cel de pe o piata monopolistica:
a) mai mare;
b) mai mic;
c) egal;
d) nu se poate realiza o astfel de comparatie.
10. Principalele diferente ntre oligopol si concu renta monopolistica
constau n:
a) intrarea de noi firme n ramura;
b) natura produsului;
c) dimensiunea firmelor;
d) numarul firmelor;
e) efectul actiunilor unei firme asupra concurentilor.

267

CAPITOLUL11
PIATA MUNCII SI SALARIUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Cum functioneaza piata muncii n conditii de concurenta perfecta

Cum functioneaza piata muncii n conditii de monopson
Care sunt obiectivele sindicatelor
Cum functioneaza piata muncii n conditii de monopol bilateral

Orice activitate economica presupune folosirea factorului munca. ntro economie de piata acest factor de productie se obtine prin intermediul
pietei muncii.
Piata muncii consta n ntlnirea si confruntarea dintre cererea si
oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de
munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori n conditii salariale. Acestia
ofera n schimb locuri de munca. Purtatorii ofertei de munca sunt
posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca n aceleasi
conditii salariale.
Desi comporta unele afinitati cu celelalte piete, inclusiv cu cea a
bunurilor si serviciilor, piata muncii se distinge de acestea prin multiple
aspecte. Deoarece implica oamenii, munca nu are ntru totul
caracteristicile unei marfi. Politicile adecvate pietei muncii difera de cele
corespunzatoare pietei bunurilor si serviciilor sau altor piete.
Echipamentele pot fi folosite de ntreprinzatori cu ritmuri diferite
mergnd chiar pna la uzura lor prematura. nlocuirea lor nu presupune

271

mentiuni speciale ale politicii guvernamentale. n schimb, tratamentul

aplicat de ntreprinzatori salariatilor nu se poate supune acelorasi reguli.
Statul, n speta executivul, au dreptul si chiar obligatia acordarii unei
protectii speciale angajatilor.
Functionarea pietei muncii este dependenta de alte institutii
sociale, restrictii ale mediului economic, mentalitati si comportamente ale
agentilor economici.
Piata muncii ca piata a celui mai important factor de productie se
afla n legatura directa cu celelalte piete. Ea recepteaza semnalele de pe
fiecare piata si si formuleaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul
pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete.
Vom analiza n continuare piata muncii si modul determinarii
salariului n conditiile concurentei perfecte, iar apoi al concurentei
imperfecte.

11.1

Piata muncii n conditiile concurentei

perfecte
Studiul pietei muncii n aceasta situatie are mai mult o importanta
teoretica, cunoscut fiind faptul ca acest tip de piata nu are practic
corespondent n realitate. Importanta sa consta mai ales n crearea unui
cadru referential necesar abordarii tipului imperfect de piata a muncii.
Analiza pietei muncii perfect concurentiala presupune ndeplinirea
concomitenta a cel putin urmatoarelor conditii:
(1) Existenta unui numar suficient de mare de cumparatori de
servicii de forta de munca, dar si de ofertanti de astfel de servicii. Fiecare
participant pe piata muncii are o putere neglijabila n raport cu ansamblul
pietei n determinarea salariului (fiecare participant pe piata muncii este un
"wage -taker" asa cum pe piata bunurilor exista "price-taker").
(2) Munca este omogena. Posesorii de forta de munca sunt la fel
de calificati, lucreaza n aceleasi conditii si au n consecinta aceeasi
productivitate.

272

(3) Mobilitatea perfecta a muncii. Nu exista nici un fel de restrictii

institutionale sau legislative n circulatia fortei de munca ntre diferite
activitati.

Cererea de munca
Cererea de munca poate fi privita att la nivelul firmei ct si la
nivelul pietei. Vom rationa pentru nceput pe exemplul unei firme
reprezentative al carei obiectiv l constituie maximizarea profitului.
Tehnologia o consideram data ceea ce nseamna ca analiza se va efectua
pe termen scurt.
n conditiile date de productie cu ct mai multa forta de munca
este angajata cu att productia firmei este mai mare. Consideram ca
expresia productiei este data de o functie de productie bifactoriala f(L, K),
unde K reprezinta capitalul iar L munca (exprimata n numar de lucratori
sau numar de ore).
Conceptul care sta la baza cererii de munca l reprezinta produsul
fizic marginal al resursei. Produsul fizic marginal al muncii surprinde
aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei:
PmL = f (L+L, K) - f (L, K)
unde
PmL - produsul fizic marginal al muncii
f (L+ L,K) - productia realizata cu K unitati de capital si
o cantitate superioara de munca L+L
f (L,K) - productia obtinuta n conditiile initiale cu K
unitati de capital si L unitati de munca.
Fiecare lucrator suplimentar contribuie, cel putin pna la un
anumit punct, la cresterea productiei. Aceasta contributie scade pe
masura angajarilor suplimentare, chiar daca ntr-o prima faza ar putea
marca o tendinta ascendenta. Aceasta evolutie confirma legea
273

randamentelor descrescatoare. Este evident ca o crestere excesiva a

utilizarii fortei de munca, conduce n ultima instanta la valori chiar negative
ale productivitatii marginale a muncii. Deoarece producatorul este
considerat rational aceste valori sunt ignorate.
Daca productia va spori n urma cresterii cu o unitate de munca
cu produsul fizic marginal, ncasarile firmei vor creste cu valoarea
productiei fizice marginale (VPFM):
VPFM = P x PmL
unde P reprezinta pretul de vnzare al produsului.
Evolutia valorii produsului fizic marginal respecta dinamica
produsului fizic marginal.
De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat
pietei concurenta perfecta unde firmele se confrunta cu o cerere perfect
elastica. Ele preiau pretul pietei fara a-l putea influenta chiar daca
productia lor variaza considerabil. n cazul firmelor aflate pe o piata cu
concurenta perfecta, confruntate cu o cerere descrescatoare se foloseste
un concept similar valorii produsului marginal si anume ncasarea
marginala pe seama minii de lucru (VMM) egala cu produsul dintre
ncasarea marginala (Im) si produsul fizic marginal:
VMM = Im x PmL
ncasarea marginala reprezinta suplimentul de ncasare obtinut n
urma vnzarii unei unitati suplimentare de produs. Cum ncasarea
marginala este egala cu pretul n conditii de concurenta perfecta,
conceptul de ncasare marginala pe seama minii de lucru poate fi folosit
pentru orice tip de piata.
O firma care si propune maximizarea profitului va trebui sa
dimensioneze cantitatea utilizata dintr-o resursa, inclusiv de munca, pna
acolo unde pretul resursei egaleaza valoarea produsului marginal.
Decizia optima pentru firma n cazul resursei munca se va baza
pe comparatia dintre ncasarea marginala a muncii si costul marginal
274

ocazionat de plata unei unitati suplimentare de munca reprezentata de

salariu (W). Acest salariu este cel nominal, exprimat n termeni monetari.
Att timp ct valoarea produsului marginal este superioara
salariului, ntreprinzatorul va decide utilizarea unitatii suplimentare de
munca. Pe masura ce se realizeaza angajari suplimentare, valoarea
produsului marginal are tendinta ferma de scadere. Cnd sporul de profit
devine nul, ceea ce se petrece atunci cnd valoarea produsului marginal
egaleaza salariul, ntreprinzatorul va stopa angajarea. Dincolo de acest
punct profitul sau se va diminua. n consecinta, la echilibru, cantitatii de
munca utilizate i corespunde egalitatea:
VPFM = W.
Rescriind aceasta egalitate pentru cazul concurentei perfecte
avem:
P x P mL = W

sau

PmL = W/ P
unde W/ P reprezinta salariul real.
n mod echivalent, firma va angaja forta de munca pna acolo
unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real.
Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul
preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de
ntreprinzator, masurata n termenii bunurilor si serviciilor posibile de
achizitionat de pe piata.
Curba cererii de munca a firmei este data de curba valorii
produsului marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura
cresterii cantitatii de munca utilizate.
Pentru exemplificarea determinarii cererii de munca vom face
apel la datele cuprinse n tabelul 1 si la figura 11.1 a,b,c.
Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din
ce n ce mai lenta a productiei, dar si a ncasarilor firmei (figura 11.1 a si
b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind determinat de

275

pia ta prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul

lucrator angajat n conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca
ntreprinzatorul s-ar opri naintea acestui punct el ar sacrifica n mod
nejustificat profit. Daca, n schim b, ar opta si pentru angajarea celui de -al
cincilea lucrator, el si-ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre
valoarea produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000),
considernd ca firma ar face fata doar costurilor salariale.

Echilibrul dintre valoarea produsului marginal

si costul marginal al muncii
Tabelul 11.1
Productia
Valoarea
Numar de
realizata
Produsul
Pret
produsului
Costul
lucratori (unitati de
fizic
unitar
marginal
marginal
produs)
marginal
(5=3x4)
al muncii
1
2
3
4
5
6
0
0
50
1
50
50
50
2500
1000
2
90
40
50
2000
1000
3
120
30
50
1500
1000
4
140
20
50
1000
1000
5
150
10
50
500
1000

276

Fig. 11.1 Cererea de munca si nivelul angajarii

Cererea de munca a pietei reprezinta nsumarea volumului
solicitat de forta de munca, de toti cei care fac angajari pe piata
respectiva, pentru un nivel dat al salariilor.
Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta
concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul fizic
marginal. Vom analiza pe rnd fiecare din acesti factori presupunnd de
fiecare data pe celalalt constant.
a) Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului
marginal se va deplasa spre dreapta si odata cu acesta si curba cererii de
munca. n cazul exemplului anterior daca pretul produsului se dubleaza
firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scaderea
pretului va reduce cererea de munca.
Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este
astfel solicitata datorita utilitatii ei pentru producerea altor bunuri si servicii
si nu ca munca n sine.
ntr-o situatie similara se afla si cererea celorlalti factori de
productie.
b) Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de munca
este produsul fizic marginal. n mod normal, cel putin pe termen lung,
277

acesta marcheaza o tendinta ascendenta datorita ameliorarii cantitative si

calitative a factorilor de productie: educarea si instruirea fortei de munca,
cresterea cantitatii de capital, mbunatatirea tehnologiei.
Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia n ambele
sensuri a cererii de munca. ntr-adevar pe termen scurt aceasta se poate
traduce printr-o eventuala reducere a cererii de munca nsa pe termen
lung cererea de munca nregistreaza o crestere.
Ameliorarea tehnologiei se nsoteste, de regula, si de cresterea
gradului de instruire si calificare a fortei de munca.

Oferta de munca
Oferta de munca reprezinta cealalta jumatate a pietei muncii.
Similar ofertei de produse, oferta de munca reprezinta relatia direct
proportionala ntre pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita.
Aceasta nseamna ca sporul salariului se nsoteste de cresterea ofertei de
munca. Si reciproc, daca salariul scade, oferta de munca se reduce n
consecinta.
Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si
la nivelul pietei. Vom aborda oferta de munca ncepnd cu primul nivel al
sau, cel individual. n acest caz relatia salariu oferta de munca comporta
un aspect particular.
A. Oferta individuala de munca
Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor
consumatorului individual. Consumatorul dispune de un "buget" de timp,
posibil de alocat ntre doua "bunuri": timp liber si timp pentru munca.
Timpul liber este necesar pentru odihna, relaxare sau pentru orice
alta activitate efectuata n afara celei care este remunerata. Cresterea
timpului liber reduce timpul alocat muncii. Acesta din urma conduce la
obtinerea unui salariu care la rndu-i se poate converti n bunuri si servicii.
Cresterea salariului determinata de cresterea timpului pentru munca,
sporeste cantitatea de bunuri si servicii ce se poate achizitiona de pe piata.
n schimb, timpul liber se reduce. Daca, din contra, acesta creste se

278

renunta la o cantitate anume de bunuri si servicii, cu att mai mare cu ct

salariul (orar) este mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber l
reprezinta n consecinta, sacrificiul consumului de bunuri si servicii.
Pe masura cresterii salariului, decizia de alocare a timpului ntre
cel pentru munca si cel liber este afectata n doua moduri:
- Efectul de substitutie: cresterea salariului, creste costul de
oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezinta un stimulent pentru
consumatorul rational de a "cumpara" mai putin timp liber. Astfel individul
va substitui prin munca timpul liber, cnd pretul celui din urma creste.
- Efectul de venit: acesta tinde sa reduca numarul de ore lucrate.
Cnd salariul creste si deci si venitul, considernd preturile bunurilor si
serviciilor neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind sa consume
mai mult din bunurile normale si mai putin din cele inferioare. Timpul liber
este un bun normal.
n functie de predominanta unuia sau altuia dintre efecte, curba
ofertei individuale poate avea o alura normala sau anormala. Efectul de
substitutie determina cresterea ofertei pe masura ce salariul creste. Curba
ofertei individuale este n acest caz pozitiv nclinata. Se apreciaza ca acest
efect predomina pentru niveluri joase ale salariului. n schimb, efectul de
venit conduce la reducerea cantitatii de munca oferite cnd salariul creste.
De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativa. n mod
normal, efectul de venit succede celui de substitutie. Cnd nsa cele doua
efecte se compenseaza reciproc, avnd o contributie aproximativ egala,
curba ofertei de munca devine verticala sau perfect inelastica. n graficul
din figura 11.2 aceasta zona intermediara se situeaza ntre cele doua
efecte.

279

Fig. 11.2 Curba ofertei individuale de munca

B. Curba ofertei pietei.

Desi curbele ofertei individuale pot avea cel putin pentru un
anumit nivel al salariilor o nclinatie negativa, curba ofertei pietei pentru un
tip dat de munca este mai degraba pozitiv nclinata pe tot intervalul.
Explicatia este simpla. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice
individ se comporta conform demonstratiei anterioare, este de natura a
atrage n ramura respectiva lucratori din celelalte domenii de activitate,
tentati de perspectiva unui salariu superior. Din acest motiv curbele ofertei
pietei sunt normale, indiferent de forma curbelor individuale de munca pe
care se bazeaza.
Pozitia curbei ofertei este determinata de numarul celor care
doresc si sunt capabili sa-si ofere serviciile de forta de munca pentru
fiecare nivel al salariului.
Iar acest numar va depinde la rndu-i de trei factori:
a) numarul celor calificati;
b) beneficii non-salariale proprii activitatii efectuate precum
satisfactia muncii, climatul de munca, statutul dobndit, securitatea locului
de munca etc.;
c) salariul si alte beneficii non-salariale n activitati alternative.
280

O schimbare n salariul obtinut de lucrator va determina o miscare

de-a lungul curbei ofertei de munca, n timp ce modificarile survenite n
ceilalti factori vor deplasa n plan curba ofertei.

Echilibrul pietei muncii cu concurenta perfecta

Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se
determina n mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de
intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina concomitent
salariul de echilibru (W*) si ocuparea de echilibru (N*) asa cum se poate
observa n figura 11.3. Acest nivel al salariului se impune fiecarui
participant de pe piata muncii. Daca salariul se situeaza sub nivelul celui
de echilibru, de exemplu la W1, cererea de munca excede oferta de
munca. n aceasta situatie, exista penurie de forta de munca. Firmele
incapabile sa gaseasca forta de munca de care au nevoie vor fi dispuse la
cresterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre nivelul sau de
echilibru.
Daca n schimb, salariul se situeaza la un nivel superior celui de
echilibru de exemplu la W2, oferta de munca depaseste cererea de
munca. Apare un surplus de forta de munca n raport cu cererea de
munca, situatie de dezechilibru a pietei muncii cunoscuta sub numele de
somaj.
Aceasta situatie este mult mai frecvent ntlnita comparativ cu
cea a penuriei de forta de munca. Unii oameni se vor afla n cautare de
lucru iar n cazul n care nu vor gasi locuri de munca disponibile vor
accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune n jos a
salariului pna la atingerea nivelului sau de echilibru.
n concluzie, pe o piata perfect concurentiala, surplusul temporar
de forta de munca determina reducerea salariului, n timp ce criza
determina cresterea acestuia.
De fiecare data prin ajustari repetate se ajunge la echilibru.
Modificarile cererii si ofertei de munca la nivelul pietei vor
determina schimbari ale salariului si ocuparii n mod similar variatiilor
cererii si ofertei pe piata bunurilor.
281

Fig. 11.3 Echilibrul pe piata muncii n conditiile concurentei perfecte

11.2 Piata muncii n conditiile monopsonului

n realitate, piata muncii este departe de a fi perfecta. Firmele pot
dispune de putere pe piata si, n virtutea acestui fapt, ele pot influenta sau
chiar determina pretul muncii. Aceasta se poate produce n cazul
existentei pe piata a unui singur cumparator de forta de munca sau doar a
ctiva, care controleaza piata muncii la nivelul unei zone sau pentru o
ocupatie data, sau cnd lucratorii au perceptii diferite privind firmele care
ofera locuri de munca n legatura cu aspecte non-salariale ale angajarii
(proximitate, climatul de munca etc.).
Oricum patronii nu pot angaja un numar nelimitat de lucratori la un
salariu constant. Din acest motiv, curba ofertei de munca cu care se
confrunta nu mai este orizontala ca n cazul concurentei perfecte.
Dorinta de a angaja un numar sporit de lucratori se traduce prin
cresterea salariului, ceea ce nseamna ca oferta de munca are panta
pozitiva. Curba ofertei exprim a salariul ce trebuie platit pentru a utiliza o
cantitate data de munca. Salariul astfel platit reprezinta costul mediu de
utilizare al muncii.

282

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta

de munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar
limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson, n
timp ce un numar mare de cumparatori diferentiati asigura concurenta
monopsonica. Totusi se obisnuieste a considera piata ca avnd caracter
de monopson atunci cnd cumparatorii de forta de munca au latitudinea
determinarii nivelului salariului. Ofertantii de munca ramn, n aceasta
situatie, n pozitie de perfect competitori acceptnd un nivel dat al
salariului.
Ca si n cazul monopolului pe piata bunurilor, patronul determina
cuplul pret-cantitate situat pe curba ofertei de munca.
n decizia de optimizare a angajarii este important de precizat ca
monopsonistul poate practica sau nu discriminarea n materie de salarii.
Prima situatie presupune plata unor salarii diferite lucratorilor ce presteaza
o munca similara. Vom considera nsa, n continuare, cazul cel mai simplu,
n care salariile sunt identice pentru activitati identice.
De aici si din forma curbei ofertei de munca, decurge ca
angajarea unui lucrator suplimentar determina un salariu, si deci un cost
marginal pentru monopson, mai mare, salariu care se aplica nu doar
unitatii marginale de munca, ci si tuturor unitatilor de munca anterioare.
Costul marginal al resursei de munca, ocazionat de angajarea unui
salariat suplimentar reprezinta salariul platit acestuia plus cresterea globala
a salariilor care trebuie platita de ntreprinzator tuturor celorlalti angajati
anterior.
n figura 11.4 sunt reprezentate curbele costului marginal al
resurselor de munca si a ofertei de munca. Se observa ca au acelasi punct
de plecare, situat pe ordonata la anumita distanta de origine. Nimeni nu ar
dori sa se angajeze pentru un salariu inferior lui W1. Costul marginal al
resursei de munca excede pentru orice nivel al angajarii pretul aceleiasi
resurse. Din acest motiv curba costului marginal se situeaza pe ntreg
intervalul deasupra curbei ofertei de munca, cu exceptia punctului de start.
Situatia este similara celei ntlnite n cazul relatiei dintre cererea
adresata monopolistului si curba ncasarii marginale. ncasarea marginala
este inferioara pretului deoarece pentru a vinde mai mult trebuie redus

283

pretul, iar acesta se aplica tuturor unitati lor de produs vndute si nu doar
celei marginale.

Fig. 11.4 Costul marginal al resursei de munca si oferta de

munca n conditiile monopsonului

Echilibrul monopsonului
n figura 11.5 sunt reprezentate att curba costului marginal al
resursei, a ofertei dar si a cererii de munca. Curba cererii de munca este
data, asa cum s-a vazut, de evolutia ncasarii marginale pe seama minii
de lucru sau altfel spus de contributia fiecarui angajat suplimentar la
valoarea productiei.
Daca monopsonul urmareste maxim de profit, el va utiliza o
cantitate de munca pentru care costul marginal al resursei egaleaza
ncasarea marginala adus de ultima unitate de munca folosita. Acest lucru
se petrece pentru un nivel de ocupare egal cu N*. Salariul de echilibru
corespunzator acestui nivel se afla pe curba ofertei si este W*.
Se observa ca, n conditii de echilibru, pe o piata caracterizata prin
unic cumparator de forta de munca, salariul este inferior att costului
ocazionat de folosirea unei unitati suplimentare ct si ncasarii marginale
aferente ultimei unitati de munca. Dincolo de acest nivel optim al

284

angajarii, cresterea cantitatii de munca ar determina un cost superior

ncasarii aduse de unitatea suplimentara, ultima aflata n scadere asa cum
indica curba cererii de munca. Reducerea profitului devine n acest caz
evidenta. De aceea nici un ntreprinzator nu doreste depasirea acestui
nivel al ocuparii dect daca obiectivul sau ar fi altul dect maximizarea
profitului (de exemplu, o cifra de afaceri mai mare).
Salariul de echilibru se observa din figura, este inferior si salariului
W2 care ar rezulta pe o piata perfect concurentiala. Este evident ca, n
aceasta ultima situatie, la nivelul W* al salariului unii lucratori nu ar dori sa
se angajeze. Daca acest lucru se petrece la nivel de ramura, acesti
lucratori (N 2 - N *) vor parasi ramura considerata neatractiva orientnduse spre alte ramuri cu un salariu superior. Se produce o pierdere de
eficienta comparativ cu cazul concurentei perfecte si care ar putea fi
partiala daca cel putin o parte din lucratori ar gasi locuri de munca n alte
domenii.
n realitate, piata muncii se afla putin n situatie de monopson pur.
Mai degraba, exista ctiva cumparatori, fiecare avnd o anumita latitudine
n determinarea salariului. Exista, din acest motiv interdependenta ntre
firme n fixarea salariului. Cu ct influenta fiecarei firme n determinarea
salariului este mai redusa, cu att salariul se va situa mai aproape de cel n
conditii de concurenta perfecta, adica de W2. Este posibila si o alta
situatie, cea a ntelegerii ntre cele cteva firme astfel nct salariul tinde
spre nivelul propriu monopsonului, W *.

285

Fig. 11.5 Determinarea salariului n conditiile monopsonului

11.3 Sindicatele si rolul lor

Pe piata muncii nevoia de organizare este resimtita de ambele
parti ale acesteia. Sansele de succes n confruntarea celor doua forte
sporesc n cazul n care interesele sunt exprimate si promovate colectiv.
Ratiunea constituirii lucratorilor n sindicate consta n atingerea
unor obiective dintre care mai importante sunt:
conditii de lucru mai bune
securitatea locurilor de munca
cresterea salariilor.
A. Conditii de lucru mai bune
Atingerea obiectivului major al fiecarei firme de maximizare a
profitului se afla sub influenta determinanta a costurilor de productie. Cu
ct acestea sunt mai mari cu att perspectiva unui profit superior si a unei
pozitii mai bune pe piata devine mai evidenta.
n rndul factorilor care determina cresterea costurilor de
productie se numara si cei care tin de ameliorarea conditiilor de munca.
mbunatatirea conditiilor de munca este nsa costisitoare. Firmele care
decid acest lucru pot obtine profituri mai mari, nsa nu este exclusa nici
286

situatia inversa n care costurile ocazionate de mbunatatirea conditiilor de

munca sa nu fie nsotite de efectele asteptate, iar ca urmare profiturile
diminuate.
Cresterea gradului de sindicalizare la nivel de firma si chiar
economie nationala exercita o presiune crescnda asupra firmelor n
vederea efectuarii acestor cheltuieli. Firmele n care nu exista sindicat nu
sunt supuse unei asemenea presiuni, putnd avea avantaj pe piata n cazul
neefectuarii acestor cheltuieli.
Daca n schimb exista o legislatie privind adoptarea unor
standarde ale conditiilor de munca, obligatia efectuarii cheltuielilor pentru
conditii de munca mai bune devine generala.
B. Securitatea locurilor de munca
Nesiguranta si stresul pot fi efectele necunoasterii precise a
perioadei n care o persoana este angajata. Aceste efecte se pot amplifica
n cazul persoanelor fara loc de munca pentru care perioada de cautare a
unui loc de munca se poate prelungi.
Sindicatele ncearca sa asigure un grad ct mai nalt de securitate
a locului de munca att prin negocieri cu patronul ct si prin adoptarea
unei legislatii n acest sens.
Un mijloc eficient de crestere a securitatii locurilor de munca l
reprezinta cresterea sumelor pentru prentmpinarea si reducerea
somajului. ntre somaj si siguranta locului de munca relatia este invers
proportionala. Cu ct somajul este mai redus att creste securitatea
locurilor de munca.
C. Cresterea salariilor
Constituirea lucratorilor n sindicate asigura sanse mai mari si n
ce priveste obtinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul ca
membrii de sindicat au n general salarii mai mari comparativ cu salariatii
ce nu apartin unui sindicat. n plus, firmele sindicalizate sunt capabile sa
angajeze muncitori cu o productivitate superioara si cu un salariu n
consecinta mai ridicat.

287

Pentru obtinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la

mijloace diverse precum cresterea cererii de munca, reducerea ofertei de
munca sau negocierea salariilor.
Sindicatele pot determina cresterea cererii pentru produsele
realizate prin reclama sau prin limitarea importurilor (masuri
protectioniste) sau stimularea exporturilor. Influenta sindicatului n acest
sens este nsa limitata, motiv pentru care eficienta recurgerii la acest
mijloc este redusa.
Cel de al doilea mijloc de obtinere a unor salarii mai mari, se
dovedeste mai eficient, mai ales n cazul sindicatelor ai caror membri
dispun de o nalta calificare si se supun disciplinei sindicale. El consta n
limitarea accesului n cadrul ramurii sau domeniilor pe care l reprezinta
sindicatul. Astfel membrii de sindicat vor obtine venituri salariale sporite,
desi aceasta poate avea drept consecinta cresterea preturilor produselor si
serviciilor realizate de acestia.
Cea de a treia cale de crestere a salariilor este si cea mai
utilizata. Sindicatele pot negocia cu patronii (i presupunem deocamdata
perfect competitori pe piata muncii) si sub amenintarea utilizarii unor
mijloace de protest legale, de exemplu greva, pot obtine un salariu
superior, celui de pe piata libera. Nivelul salariului va depinde att de
capacitatea sindicatelor de a-si impune punctul de vedere, dar, de
asemenea, si de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni si de
abilitatea lor de a plati salarii mai mari. Daca firmele actioneaza pe o piata
cu concurenta perfecta sau monopolistica sindicatele pot creste salariile
nsa cu pretul ocuparii. Aceste firme obtin doar profit normal, iar prin
sporirea salariilor unele vor parasi piata, iar ocuparea va scade. Productia
ramurii se va reduce, n timp ce pretul bunurilor realizate va creste. Pe
aceasta baza firmele care ramn pe piata vor putea plati salariile impuse
de sindicate. Figura 11.6 ilustreaza aceste efecte.
n conditii de piata a muncii caracterizata prin concurenta
perfecta, nivelul de echilibru al salariului va fi fixat la W1, iar ocuparea la
N1. Existenta sindicatului face ca posesorii de forta de munca sa se afle
n pozitie de monopol si, n virtutea acestui fapt, sa forteze cresterea
salariului spre nivelul W2. Reactia ntreprinzatorilor este prompta
288

ocuparea scaznd la N2. La nivelul W2 al salariului, numarul celor doritori

a se angaja creste la N3. Va exista un surplus de forta de munca pentru
acest nivel al salariului (N 3- N2 ) n raport cu cererea de munca si care se
vor afla n cautare de locuri de munca. Ei se vor ndrepta spre alte ramuri
si posibil vor gasi un loc de munca. Din acest motiv pierderea de productie
pe ansamblul economiei datorita reducerii ocuparii n ramura n cauza, va
fi diminuata.

Fig. 11.6 Monopolul sindicatului confruntat cu producatori

aflati n concurenta perfecta
Avnd n vedere reducerea nivelului ocuparii, succesul sindicatului
n cresterea salariilor apare astfel discutabila. n plus, acest rezultat (de
crestere a salariilor) va depinde si de modul n care va fi prentmpinata
oferta de munca pentru un salariu inferior celui impus de sindicat.
Situatia prezentata anterior este valabila n conditiile n care
productivitatea muncii nu ntregistreaza vreun progres. Daca, n schimb,
randamentul factorul uman va spori, un salariu mai mare nu va impune n
mod necesar reducerea ocuparii.

11.4 Piata muncii n conditiile monopolului bilateral

289

Monopolul bilateral corespunde cazului cnd monopolul

sindicatului se confrunta cu patronul aflat n situatie de monopson. Salariul
si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua
parti. Monopsonul va avea intentia sa mentina salariul la un nivel ct mai
redus, concret ct mai aproape de nivelul care i este propriu, n timp ce
sindicatul urmareste atingerea unui nivel ct mai ridicat care sa mentina
sau chiar sa amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce ca salariul se
va situa ntre doua limite. Cea inferioara corespunde salariului stabilit de
monopson n absenta sindicatului, iar cea superioara acelui nivel care ar
determina ireversibil iesirea de pe piata a firmei.
Sa analizam aceasta confruntare si efectele ei cu ajutorul figurii
11.7. Presupunem n prima instanta absenta sindicatului. Echilibrul
monopsonului corespunde egalitatii dintre costul marginal al muncii si
ncasarea marginala pe seama minii de lucru. Profitul monopsonistului va
fi maxim cnd numarul de angajati va corespunde punctului N1 de pe
abscisa platiti cu salariul mediu W1.
Daca lucratorii se constituie ntr-un sindicat salariul urmeaza a se
stabili pe baza negocierii cu managementul. Odata stabilit acest salariu,
reciproc agreat, orice reducere n forta de munca nu-l va afecta. n caz
contrar, patronul va fi confruntat cu o posibila greva, adica cu o oferta
nula si deci cu pierderi de productie si profit.

Fig. 11.7 Monopolul bilateral

290

n schimb, cresterea numarului de angajati nu va obliga patronul

sa creasca salariul atta timp ct acesta ramne superior celui determinat
pe piata libera. Dincolo de acest punct nsa, cresterea ocuparii se nsoteste
de cresterea salariului.
n consecinta, pentru un salariu stabilit pe baza de negociere,
curba ofertei de munca va fi orizontala pna la punctul unde ntlneste
curba ofertei initiale, pentru ca dupa acest punct sa urmeze evolutia
acesteia din urma.
Presupunem salariul determinat pe baza de negociere la nivelul
W2. Costul marginal al muncii pentru un nivel de ocupare de maxim N3
va fi constant si egal cu W2. Daca firma doreste angajarea unui numar de
lucratori superior lui N3, salariul pe care va trebui sa-l plateasca va depasi
nivelul negociat. Nivelul de ocupare optim pentru firma la salariul W2 este
N1.
Sindicatul a reusit astfel ca pentru acelasi nivel de ocupare sa
obtina un salariu mai mare. El ar putea constrnge managementul sa
accepte chiar un salariu dincolo de W2 nsa nu mai mare dect acel nivel
care ar scoate firma din afaceri si ar reduce ocuparea la zero.

REZUMAT

Piata muncii consta n ntlnirea si confruntarea dintre cererea si

oferta de munca.

Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt

dispusi sa angajeze lucratori n conditii salariale. Acestia ofera n
schimb locuri de munca. Oferta de munca este reprezentata de
posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca n
acele asi conditii salariale.
291

Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator

suplimentar la productia firmei. Evolutia produsului fizic marginal al
muncii confirma legea randamentelor descrescatoare.

ncasarea marginala pe seama minii de lucru este egala cu produsul

dintre ncasarea marginala si produsul fizic marginal al muncii.

Decizia optima pentru firma n cazul resursei munca se va baza pe

comparatia dintre ncasarea marginala a muncii si costul marginal
ocazionat de angajarea unui lucrator suplimentar.

Salariul nominal este exprimat n termeni monetari. Salariul real

reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o
expresie a puterii de cumparare a salariului platit de ntreprinzator,
masurata n termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de
pe piata.

Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta

concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul
fizic marginal.

Oferta de munca reprezinta reprezinta relatia direct proportionala ntre

pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita.

Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la

nivelul pietei. Studiul ofertei individuale releva efectul de substitutie si
efectul de venit. Curba ofertei pietei rezulta din agregarea ofertelor
individuale

Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se

determina n mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de
intersectie dintre curba cererii si ofertei de munca determina
concomitent salariul de echilibru si ocuparea de echilibru.

292

Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de

munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar
limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson.

Monopolul bilateral corespunde cazului cnd monopolul sindicatului se

confrunta cu patronul aflat n situatie de monopson. Salariul si nivelul
angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti.
Lucratorii se constituie n sindicate n vederea atingerii unor obiective
dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune, securitatea
locurilor de munca, cresterea salariilor.

Termeni cheie
Piata muncii Cererea de munca Produsul fizic marginal al muncii
ncasarea marginala pe seama minii de lucru Salariu nominal Salariu
real Oferta de munca Oferta individuala de munca Efect de substitutie
Efect de venit Costul marginal al muncii Sindicat Monopson Monopol
bilateral

ntrebari de verificare

1. Precizati caracteristicile unei piete a muncii perfect organizate sub

aspectul concurentei.
2. Identificati si analizati factorii care determina modificarea curbei
cererii de munca la nivelul firmei.
3. Explicati de ce curba costului marginal al muncii n conditiile
concurentei perfecte este orizontala.

293

4. Curbele ofertei de munca la nivelul pietei sunt normale. Justificati si

oferiti un exemplu n acest sens.
5. Considernd ca salariul platit de o firma se situeaza la nivelul de 500
unitati monetare. Care trebuie sa fie valoarea produsului marginal al
unui lucrator pentru ca acesta sa fie angajat?
6. Explicati efectul de venit si de substitutie n cazul ofertei individuale de
munca.
7. Costul marginal al muncii este superior salariului mediu platit de
monopsonist. Justificati aceasta situatie pe baza unui exemplu.
8. Ce efect are asupra salariului si ocuparii actiunea lucratorilor
constituiti ntr-un sindicat la nivelul ramurii?
9. Prezentati obiectivele urmarite n general de sindicate.
10. Comparati piata muncii cu concurenta perfecta cu cea caracterizata
prin monopson din punct de vedere al salariului si nivelului de
ocupare.

Teste grila
1. Daca piata muncii se caracterizeaza prin concurenta perfecta,
costul marginal al muncii este egal cu:
a) pretul muncii;
b) costul total al muncii;
c) valoarea produsului marginal.
2. Daca cererea privind bunurile realizate cu ajutorul factorul munca
va scadea atunci:
a) creste oferta de munca;
b) cererea de munca va spori;
c) cererea de munca se va reduce;
d) se va reduce oferta de munca.

294

3. n cazul pietei muncii cu concurenta perfecta daca valoarea

produsului marginal al muncii excede costul marginal al muncii
atunci firma va ............., si invers, daca valoarea produsului
marginal este inferioara costului marginal al muncii firma va ....:
a) reduce angajarea; creste angajarea;
b) mentine nivelul actual al angajarii;
c) reduce angajarea si ntr-un caz si n celalalt;
d) va creste angajarea; va reduce angajarea.

4. Daca capitalul si munca sunt resurse substituibile n productie,

reducerea pretu lui la bunurile capital vor determina:
a) reducerea cererii de munca;
b) cresterea cererii de munca;
c) cresterea ofertei de munca;
d) reducerea ofertei de munca.
5. Ameliorarile n tehnologie conduc la cresterea produsului
marginal al muncii. Aceasta are drept consecinta pe piata muncii:
a) reducerea ofertei de munca;
b) reducerea cererii de munca;
c) cresterea ofertei de munca;
d) cresterea cererii de munca.
6. Identificati din lista urmatoare avantajele non-salariale ale unei
activitati:
a) oportunitati de avansare;
b) siguranta locului de munca;
c) relatii amicale n cadrul colectivului de munca;
d) orar flexibil;
e) salarii mai mari;
f) satisfactia muncii.

295

7. Daca la nivelul ramurii exista o singura firma care cumpara

ntreaga forta de munca atunci aceasta reprezinta:
a) oligopol;
b) monopol;
c) monopson;
d) oligopson.
8. Salariul platit de monopsonist este fata de ncasarea marginala pe
seama minii de lucru:
a) mai mic;
b) mai mare;
c) egal.
9. Daca pe piata muncii exista un singur cumparator si un singur
vnzator de forta de munca, atunci avem:
a) monopson;
b) monopol;
c) monopol bilateral.
10. Daca n conditii de monopol bilateral, sindicatele determina.........
salariului, ocuparea va .........., iar salariul se va apropia de .........:
a) cresterea, creste, ncasarea marginala pe seama minii de lucru;
b) cresterea, creste, costul marginal al muncii;
c) scaderea, creste, valoarea produsului marginal.

Probleme
1. Se cunosc urmatoarele date privind activtatea unei firme care
actioneaza pe o piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta:
Numar
de muncitori
0

Produc tia
totala
0

Produsul fizic
marginal
296

Valoarea produsului
marginal
-

1
2
3
4
5
6
7

15
27
37
46
54
61
65

Se cere:
a) sa se completeze tabelul cunoscnd ca pretul de vzare unitar este de
70 u.m.
b) sa se determine grafic nivelul optim al angajarilor, stiind ca salariul platit
de firma este de 490 u.m.
c) ce consecinta va avea asupra numarului de salariati cresterea salariului
la 570 u.m.? Dar o reducere a acestuia la 250 u.m.?
2. Se cunosc urmatoarele date pentru o firma aflata n situatie de
monopson pe piata muncii:
Numar
lucratori

Salariul

Costul total
al muncii

Costul
marginal
al muncii

1
2
3
4
5
6
7
8

200
210
215
220
225
230
235
240

200
420

220

297

ncasarea
marginala pe
seama minii
de lucru
300
310
300
290
275
265
255

Sa se completeze tabelul si sa se determine numarul de salariati

pe care firma l va angaja n conditiile n care obiectivul sau l constituie
maximizarea profitului.

298

CAPITOLUL 12
EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea ntelege:

Natura bunurilor publice

Legaturile si diferentele dintre bunurile publice si cele private
Natura si cauzele externalitatilor
Unele solutii pentru rezolvarea externalitatilor negative

Mecanismul pietei nu asigura n orice conditii alocarea eficienta a

resurselor. Aceasta situatie, numita esec al pietelor, justifica interventia
guvernelor pe diferite piete. Prin interventii corectoare, acestea si propun
asigurarea variabilelor pret si cantitate la niveluri eficiente din punct de
vedere social.

12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte

Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi
utilizat simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se
reduca consumul celorlalte persoane. Altfel spus, un bun public este oferit
ntr-o cantitate identica mai multor consumatori.
De exemplu, filmul vizionat ntr-o sala de cinema, transportul
public, reteaua rutiera sau cursul de economie din amfiteatru constituie
bunuri publice. Cursul de economie poate fi audiat de mai multi studenti
simultan, fiecare beneficiind n aceeasi masura de acest serviciu. Si totusi,
299

de acest serviciu, ca si de celelalte mentionate, se poate benficia n mod

egal doar n masura n care nu exista o cerere care sa depaseasca
capacitatea de satisfacere la un moment dat. Astfel, numarul spectatorilor
dintr-o sala de cinema sau studentilor din amfiteatru poate depasi numarul
locurilor disponibile. Se ajunge n consecinta la situatia n care consumul
unor utilizatori sa se faca n detrimentul celorlalti.
Din acest motiv trebuie distins n cadrul bunurilor publice o
categorie speciala reprezentata de bunurile publice pure.
Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care
nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt
dispusi sa plateasca.
Serviciul de aparare al unei tari este oferit n aceeasi cantitate
tuturor locuitorilor acelei tari. Beneficiul unei persoane de pe urma acestui
serviciu nu reduce ctusi de putin nici cantitatea si nici beneficiul aceluiasi
serviciu pentru ceilalti cetateni. Toti cetatenii unei tari beneficiaza n
aceeasi masura de un asemenea serviciu, indiferent daca se declara de
acord sau nu cu sistemul de aparare existent sau daca platesc sau nu
acest serviciu. Faptul ca n urma consumului unui bun sau serviciu de
catre o persoana nu se provoaca nici o modificare a cantitatii disponibile
pentru celelalte persoane corespunde caracteristic ii de non-rivalitate a
bunurilor publice. Iar faptul ca nimeni nu poate fi exclus de la a beneficia
de un bun sau serviciu reprezinta caracteristica de non-excluziune a
bunurilor publice.
Cinematograful nu constituie dect un bun public, nu nsa si un bun
public pur. Proprietarul salii de cinema este n masura sa constrnga la
plata serviciului sau, permitnd accesul n sala doar pentru spectatorii
platitori. n schimb, n cazul serviciilor publice precum apararea nationala,
politia, sau justitia un producator privat nu poate constrnge la plata
acestor servicii. Odata furnizat un serviciu public de natura celor de mai
sus, beneficiul utilizarii sale se extinde att asupra celor care si manifesta
disponibilitatea de a-l plati ct si asupra celor care nu doresc sa suporte
plata serviciului. Din acest motiv, ntreprinderile particulare nu vor furniza
acele servicii publice pentru care nu exista disponibilitatea beneficiarilor la
plata lor. Doar statul are puterea sa constrnga cetatenii la plata acestor

300

servicii publice prin intermediul impozitelor si, n consecinta, el devine

producatorul acestor servicii. n acest caz, statul realizeaza o alocare a
resurselor dupa principii diferite de alocarea resurselor pe criterii de piata.
Piata concurentiala este, n mod evident, ineficienta n cazul productiei
bunurilor publice pure.
Notam cu Y cantitatea totala dintr-un bun public pur si cu YA si
YB , cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor
consumate de catre cei doi indivizi se situeaza la nivelul cantitatii totale:
Y =Y A + Y B
Aceasta egalitate arata ca nu exista nici un cost suplimentar n a
oferi o cantitate data dintr-un bun public pur unor persoane suplimentare,
desi producerea unei unitati n plus din acel bun implica un cost
suplimentar.
Din punct de vedere al obiectivului de maximizare a bunastarii
sociale, un bun public cu cost marginal zero al ofertei pentru un individ
suplimentar ar trebui sa fie disponibil n mod gratuit pentru toti (figura
12.1).
Pret,
cost

K
Cm
Cantitate
C

301

Fig. 12.1 Determinarea cantitatii care maximizeaza

bunastarea n cazul unui bun public pur
Acest cost marginal al ofertei pentru un individ suplimentar este
indicat pe grafic prin linia punctata care coincide cu axa orizontala si
intersecteaza curba cererii CC n punctul K.
Presupunem ca n fapt conditiile marginale ale optimalitatii Pareto
sunt satisfacute pentru restul economiei, iar bunastarea sociala este
maximizata n sens paretian prin producerea a K unitati din bunul public;
adica, oferta din bunul public este egala cu consumul sau pentru un pret
zero. Deoarece aici exista un cost pozitiv al producerii unui bun public,
aceasta ridica problema practica a finantarii productiei sale prin impozite
sau mprumuturi.
Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum
de catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane.
Bunurile private, spre deosebire de cele publice, sunt caracterizate
prin rivalitate si excluziune. De exemplu, cu ct mai multa pine este
consumata de catre o persoana cu att mai putina pine ramne
disponibila pentru alte persoane. Sau, cu ct mai mult petrol este consumat
de o generatie cu att mai putin petrol ramne disponibil pentru generatiile
viitoare. Consumul unei unitati dintr-un bun privat de catre o persoana
exclude posibilitatea consumarii aceleiasi unitati de bun de catre o alta
persoana.
Presupunem Z ca fiind oferta totala dintr-un bun privat pur. Iar ZA
si ZB , cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma
cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi este egala cu cantitatea
totala:
Z =ZA + Z B
Costul marginal al ofertei unui bun privat pentru o persoana
suplimentara, spre deosebire de cel al unui bun public, va fi pozitiv si
eventual va creste pe masura ce tot mai multe unitati din acel bun sunt
produse.
302

Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un

continut att de bun privat ct si de bun public.
n viata reala, exista putine bunuri publice sau private pure. Un
bun public poate avea un anumit continut de bun privat. De exemplu, un
automobilist care traverseaza un pod la o ora de vrf, afecteaza oferta
pentru alti automobilisti care urmaresc acelasi lucru, contribuind la
aglomerarea circulatiei si la posibile ntrzieri. Costul marginal al ofertei
este zero pentru niveluri reduse de utilizare a podului de catre
automobilisti. nsa, costul marginal devine pozitiv atunci cnd numarul
celor ce doresc sa traverseze podului devine ridicat.
n mod similar, un bun privat poate avea un anumit continut de
bun public. De exemplu, vizionarea unei emisiuni la televizorul personal, de
fapt un bun privat, are un anumit continut de bun public pentru ceilalti
vecini si prieteni invitati sa priveasca aceeasi emisiune.
Astfel de observatii ale situatiilor reale arata caracterul mai
degraba mixt al bunurilor, n timp ce bunurile private pure sau cele publice
reprezinta doar cazuri extreme ale acestor situatii.
Tabelul 12.1 rezuma legaturile care apar ntre bunurile publice si
cele private. Pe baza combinarilor dintre caracteristicile de excluziune si
rivalitate pot fi identificate patru cazuri.
Legaturile posibile ntre bunurile publice si bunurile private
Tabelul 12.1
Excluziune
Rivalitate
Non-rivalitate

Cazul 1

Non-excluziune
Cazul 2

Cazul 3

Cazul 4

303

Cazul 1. Rivalitate - Excluziune

Acest caz este carateristic unui bun privat pur. De exemplu,
consumul unui bun alimentar de catre un individ A reduce n mod necesar
oferta sa pentru un alt individ B. Atunci cnd A plateste pentru
achizitionarea acestui bun, el dobndeste dreptul de la a exclude individul
B de la consumul bunului n cauza.
Cazul 2. Rivalitate Non-excluziune
Acest caz ilustreaza situatia unui bun privat cu un anumit continut
de bun public. Consideram cazul unui apicultor si al unui horticultor.
Apicultorul este incapabil sa selecteze care flori vor fi polenizate de albine,
iar horticultorul care albine vor culege nectarul pentru miere (nonexcluziune n ambele cazuri). Odata ce roiul de albine este antrenat n
polenizarea pepinierei de flori exista rivalitate deoarece nu se poate realiza
polenizarea unei alte pepiniere.
Cazul 3. Non -rivalitate - Excluziune
Aceasta situatie corespunde cazului furnizarii unui bun public cu
un anumit continut de bun privat si al furnizarii unui bun privat cu un
anumit continut de bun public. Consideram cazul unui stadion cu o
capacitate de 50000 de locuri. Pna la aceasta capacitate, vizionarea
meciului de fotbal se caracterizeaza prin non-rivalitate. Accesul pe stadion
este nsa conditionata de plata biletului de intrare. O alta situatie
corespunde cazului unui bun furnizat de guvern precum serviciile de
sanatate. Exista non-rivalitate pna la capacitatea sistemul de sanatate de
a raspunde solicitarilor si excluziune deoarece guvernul poate identifica
consumatorii acestui serviciu si alege pe cei care vor beneficia de el.
Cazul 4. Non -rivalitate Non-excluziune
Acest caz corespunde doar bunurilor publice pure, prezentate mai
sus.

12.2 Esecul pietelor

304

Unul dintre motivele interventiei guvernului n economie l

reprezinta esecul pietei. Esecul pietei consta n incapacitatea unei piete
nereglementate de a dobndi eficienta alocativa n anumite conditii.
Eficienta alocativa se petrece atunci cnd resursele productive ale
unei tari, munca, pamntul si capitalul, sunt utilizate eficient, astfel nct
nici una dintre ele nu este irosita. n conditiile eficientei alocative resursele
sunt utilizate ntr-un asemenea mod nct nivelul bunastarii sociale este cel
mai ridicat. Oricare alt mod de alocare al resurselor provoaca un nivel mai
redus al bunastarii sociale.
n general, exista mai multe motive pentru care o economie nu
dobndeste eficienta alocativa.
Ineficienta producatorilor
Eficienta alocativa nu se poate realiza atunci cnd producatorii nu
reusesc sa produca la nivelul costului minim posibil. n aceasta situatie,
producatorii utilizeaza mai multe resurse dect sunt necesare, astfel ca
unele resurse sunt irosite. Totusi, aceasta problema poate fi de importanta
redusa n sensul de esec al pietelor deoarece toti producatorii, al caror
obiectiv l reprezinta maximizarea profitului, vor cauta sa fie eficienti din
punct de vedere economic.
Monopolurile
Monopolurile sunt mai putin eficiente decat concurenta. Ele
mpiedica obtinerea anumitor cstiguri obtinute n urma schimbului. Spre
deosebire de cazul concurentei, monopolurile restrictioneaza cantitatea
oferita pentru a beneficia de un pret mai ridicat si de supraprofit. Surplusul
consumatorului este mai redus dect n cazul concurentei. O parte din
pierderea la nivelul surplusului consumatorului revine monopolurilor. nsa,
cealalta parte nu se mai regaseste n cstigul monopolurilor deoarece este
irosita ca urmare a unei productii inferioare comparativ cu cazul
concurentei.
n consecinta, n cazul pietelor caracterizate prin prezenta
monopolurilor se constata ineficienta alocativa, pierderea fiind datorata
reducerilor n surplusul consumatorului si producatorului ca urmare a unei
productii situate sub nivelul eficient social. Producatorii si consumatorii nu
305

ajung n conditii de monopol la un acord privind repartitia cstigului social,

rezultat n urma cresterii productiei.
Bunurile publice
Producerea si furnizarea bunurilor publice pure de catre
administratii reclama o anumita alocare a resurselor care nu respecta
principii de piata, conducnd la situa tia de esec al pietei.
Produse care creaza beneficii externe sau costuri externe
De obicei, un bun produs sau consumat nu afecteaza pe nimeni cu
exceptia producatorului sau consumatorului sau. Uneori nsa sunt afectati
si alti producatori si consumatori. De exemplu, productia de petrol ntr-o
rafinarie poate provoca probleme de mediu si disconfort pentru locuitorii
zonei. Sau, ascultarea unei emisiuni la radio poate deranja pe alti oameni
prin zgomotul produs.
Imperfectiunea informatiei
Din pacate, consumatorii care cauta sa-si maximizeze utilitatea ar
putea esua daca nu sunt pe deplin informati cu privire la natura si efectele
produselor existente pe piata. Daca ei au o informare incompleta sau
imperfecta, deciziile lor de achizitie ar putea sa nu-i conduca catre nivelul
de utilitate posibil n conditiile unei informatii complete si perfecte. Unele
din problemele legate de informarea incompleta ar putea fi reduse cu
ajutorul revistelor adresate consumatorilor care compara diferite produse.
n acelasi sens, al oferirii informatiilor necesare se pot implica si
guvernele. Acestea pot adopta legi privind marcarea produselor care
respecta standardele de calitate, interzicerea reclamei nselatoare sau
obligativitatea mentiunii avertismentelor pentru produsele daunatoare
sanatatii (de exemplu, avertismentele de pe pachetele de tigari).
n toate cazurile de esec al pietei, piata nereglementata este
ineficienta din punct de vedere alocativ. O asemenea afirmatie nu trebuie
privita ca avnd caracter normativ. Prezenta sau absenta risipei este un
aspect care tine de economia pozitiva. Este o afirmatie despre ceea ce
este. Predictia privind actiunea guvernului de a elimina sau nu risipa este
306

de asemenea o afirmatie pozitiva. Afirmatia ca guvernul ar trebui sau nu

sa actioneze pentru eliminarea risipei este normativa. Analizarea situatiilor
de esec al pietei presupune concentrarea pe aspectele de ordin pozitiv.
Producatorii depind de alti producatori si consumatori n
ncercarile lor de maximizare a profiturilor. Comportamentul lor poate fi
greu descris ca fiind complet privat. Consumatorii depind de alti
consumatori si producatori n ncercarea lor de a-si maximiza utilitatea si
deci nici comportamentul lor nu este n ntregime privat.
Aceasta interdependenta dintre comportamentul cvonsumatorilor
si producatorilor prezinta un interes major atunci cnd se analizeaza
externalitatile.

12.3 Externalitatile
Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin
unei terte parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau
consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea.
Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si
nu vnzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate n preturile pietei.
Un exemplu de externalitate este poluarea. Consideram de
exemplu cazul unei ntreprinderi chimice care deverseaza reziduuri toxice
n bazinul unui ru, provocnd pagube nsemnate pentru utilizatorii acestei
resurse. Pe de o parte, poate fi distrusa flora si fauna apei ceea ce
determina pierderi pentru pescari. Pe de alta parte, poluarea apei poate
mpiedica alimentarea cu apa a unei localitati sau desfasurarea unor
activitati de agrement. Pentru pierderea suferita, locuitorii din zona si
turistii nu beneficiaza de nici o despagubire din partea poluatorului.
Externalitatile pot fi generate nu numai de o activitate de
productie, cum a fost cazul de mai sus, dar si prin consum.
Dupa Buchanan o externalitate de consum poate fi explicata n
contextul unei economii de doua bunuri si doua persoane. Utilizam
urmatoarea relatie functionala:
UA = f (a1, a2, a 3, .an; b)
unde:
307

UA - utilitatea totala a individului A

a 1, a2, a3, .an - activitatile de la 1 n aflate sub controlul
direct al individului A
b activitatea individului B.
Expresia de mai sus evidentiaza faptul ca utilitatea individului A
nu depinde doar de propriile actiuni, ci si de cele ale individului B. De
exemplu, linistea unei persoane depinde de aceasta dar si de activitatile
vecinilor.
Trebuie remarcat ca numai interdependenta nu este suficienta
pentru a constitui o externalitate. Mai este necesar de precizat ca o
externalitate se produce n contextul n care nu se acorda sau nu se
primeste nici o plata n contul cstigurilor sau piederilor provocate.
n mod simila r, o externalitate de productie poate fi definita prin
urmatoarea relatie functionala:
PC = f (c1, c2, c 3, .cn; d)
unde:
PC profiturile producatorului C
c 1, c2, c3, .cn - activitatile de la 1 n aflate sub controlul
direct al producatorului C
b activitatea producatorului D.
Deci o externalitate de productie exista n conditiile
interdependentei dintre activitatile producatorilor asociata cu absenta
oricarei forme de pret sau compensatie n contul pierderilor sau
beneficiilor realizate.
Externalitatile pot fi pozitive sau negative. n primul caz, exista
beneficii ce revin unei terte parti (beneficii externe) n urma unei activitati
de productie sau consum. n schimb, externalitatile negative corespund
situatiilor n care activitatile de productie sau consum genereaza costuri
unei terte parti (costuri externe).
Clasificarea externalitatilor n pozitive sau negative este relativa.
Una si aceeasi externalitate poate fi simultan pozitiva si negativa.
308

Poluarea generata prin activitatea de productie a ntreprinderii chimice din

exemplul de mai sus este negativa. nsa, cresterea nivelului de angajare a
fortei de munca reprezinta de fapt o externalitate pozitiva.
Externalitatile constituie un caz de esec al pietelor deoarece, n
absenta unei actiuni corective, concurenta libera genereaza niveluri de
productie sau consum ineficiente social.
Indiferent de natura
externalitatilor, beneficiile sau costurile sociale nu coincid cu beneficiile
sau costurile private.
Externalitati pozitive
Unele activitati de productie sau de consum provoaca beneficii
externe. Campania de vaccinare, declansata de autoritatile sanitare,
constituie un exemplu de externalitate pozitiva. n urma acestei campanii,
apar beneficii nu numai pentru persoanele vaccinate, dar si pentru ceilalti
membri ai societatii, datorita prevenirii epidemiilor. Un alt exemplu de
externalitate pozitiva l constituie educatia. Cresterea numarului celor care
se bucura de educatie determina cstiguri nu numai pentru beneficiarii
directi, dar si pentru ceilalti membri ai societatii.
Guvernul poate stimula productia si consumul bunurilor si
serviciilor aflate la originea externalitatilor pozitive recurgnd la o serie de
instrumente, precum acordarea de subventii. Analizam n continuare cazul
educatie i ca externalitate pozitiva. Figura 12.2 arata cum subventionarea
educatiei creste consumul acestui serviciu permitnd obtinerea eficientei
alocative.
Pret, cost,
beneficiu

Cm 1

Punct de eficienta
alocativa

Cm

Punct de
echilibru concurential

P0
Bm S
P1
309

C = Bm P

Q0

Q1

Cantitate

Fig. 12.2 Nivelul productiei eficiente n conditiile beneficiilor externe

Presupunem ca nu exista nici o diferenta ntre costul marginal
privat si costul marginal social, iar curba costului marginal (Cm ), se
observa pe grafic, este o dreapta pozitiv nclinata. Curba cererii pentru
educatie CC arata care este cantitatea ceruta pentru educatie pentru
fiecare nivel de pret cnd oamenii sunt liberi sa aleaga, suportnd costurile
educatiei. Ea masoara n acelasi timp si beneficiul marginal privat (BmP).
n conditii de libera concurenta pe piata educatiei echilibrul se realizeaza
pentru o cantitate Q 0 si un pret P0.
Prin luarea n calcul a beneficiului extern, adica beneficiul obtinut
de alte persoane dect cele care consuma serviciul educatie, se ajunge la
un anumit nivel al beneficiului marginal social (BmS ). Ca urmare, beneficiul
marginal social este superior beneficiului marginal privat. Eficienta
alocativa se realizeaza pentru o productie Q1, atunci cnd beneficul
marginal social este egal cu costul marginal Cm1 . Guvernul poate asigura
ca nivelul Q1, eficient social, sa fie produs subventionnd institutiile private
cu profil educational, ceea ce ar determina un pret P1 pentru aceeasi
cantitate Q 1. Sau, guvernul poate face acelasi lucru subventionnd
propriile institutii care ofera educatie. Subventia acordata corespunde
diferentei dintre Cm1 si pretul P1. Astfel, guvernul poate ncuraja oamenii
sa recurga la un nivel mai ridicat al educatiei pentru care beneficul
marginal social este egal cu costul marginal.
Externalitati negative
Doua sunt costurile externe carora li s-a acordat n ultimul timp o
atentie deosebita. Primul este cel al folosirii clorofluorocarburilor, folosite
pe scara larga n industrie. Cei mai multi specialisti sunt convinsi de
efectul daunator pe care clorofluorocarburile l provoaca asupra stratului
de ozon. Exista estimari dupa care reducerea nivelului de ozon cu 1%
310

provoaca cresterea cu 2% a cazurilor de cancer de piele. n acelasi timp,

diminuarea ozonului este o cauza posibila a bolilor de cataracta.
A doua externalitate este legata de arderea combustibililor fosili
care conduce la cresterea emanatiilor de dioxid de carbon si alte gaze n
atmosfera. Aceste emanatii se afla la originea efectului de sera. Gazele
acumulate n straturile inferioare ale atmosferei permit trecerea razelor
solare, nsa nu si disiparea n sens invers a excesului de caldura. Efectul
de sera ar putea provoca topirea ghetarilor, cresterea nivelului marilor si
inundarea zonelor joase de litoral.
Lumea este n prezent din ce n ce mai ngrijorata de efectele
poluarii, cu att mai mult cu ct nu au fost nregistrate succese deosebite
n atenuarea fenomenului. Aceasta reclama o crestere sensibila a
implicarii guvernelor n combaterea poluarii si identificarea nivelului optim
de reduc ere a poluarii care va rezulta n conditiile eficientei alocative.
Pentru a raspunde la aceasta ultima ntrebare reluam exemplul
unei fabrici de produse chimice care deverseaza reziduuri toxice ntr-un
ru. Presupunem n acelasi timp existenta unui numar mare de fabrici
producatoare ale acelorasi produse chimice situate, din ratiuni de
apropiere de sursa de materii prime, de-a lungul cursului rului. n aceste
conditii situatia descrisa corespunde concurentei perfecte. Ilustram situatia
din aceasta ramura cu ajutorul figurii 12.3.
Pret, cost,
beneficiu

C Punct de eficienta CmS

alocativa

P1

Punct de
echilibru concurential

P0

O = Cm P

C = Bm
O

311

Q1

Q0

Cantitate

Fig. 12.3 Nivelul productiei eficiente n conditiile costurilor externe

Curba notata cu CC reprezinta curba cererii pentru produsele

chimice si arata cantitatile cerute din aceste produse pentru niveluri
diferite de pret. n acelasi timp, aceasta curba arata si beneficiul marginal
(Bm ) pentru consumatori n urma consumului produselor chimice. Curba
notata cu OO reprezinta curba ofertei de produse chimice. Intersectia
dintre curbele cererii si ofertei conduce la echilibrul concurential, unde
cantitatea produsa este Q0 iar pretul este P0. Se stie ca n conditii de
concurenta perfecta curba ofertei firmei este data de curba costului
marginal. S-a notat cu CmP costul marginal privat, adica costul marginal al
producatorilor de produse chimice.
Daca nu exista costuri externe nivelul eficient al productiei este
Q0 ceea ce corespunde eficientei alocative. La acest nivel de productie,
beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse
chimice este egal cu costul marginal al realizarii acestei ultime unitati.
Daca se considera deversarile reziduurilor toxice n apa rului atunci
poluarea provocata determina pagube pentru diversi beneficiari, precum
pescarii sau turistii. Costul total al realizarii produselor chimice creste n
acest caz prin includerea costurilor externe. Costul marginal social (CmS)
este reprezentat printr-o dreapta situata deasupra costului marginal privat.
Costul marginal social rezulta din costul marginal al producerii bunului
mpreuna cu costul marginal impus ca externalitate negativa asupra
celorlalti. Diferenta dintre costul marginal social si costul marginal privat
reprezinta costul extern suplimentar determinat de cresterea cu o unitate a
productiei.
Nivelul eficient al productiei devine n aceste conditii Q1. La acest
nivel, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de
produse chimice este egal cu costul marginal social al acestei ultime
unitati. Reducerea cu cte o unitate a a productiei de la Q0 la Q1 face ca
pierderea din beneficiul consumatorilor, masurat prin ordonata curbei
312

cererii, sa fie mai mica dect reducerea costului total, masurat prin
ordonata costului marginal social. La productia Q1, nivelul poluarii este cel
eficient sau optim.
Analiza de mai sus releva nca un aspect important. Atunci cnd
se tine seama de costurile externe pretul bunului produs prin activitatea
poluanta creste. Ignorarea externalitatii face ca n cele din urma
consumatorii bunului produs sa fie subventionati de catre cei care suporta
n fapt costurile poluarii.
n vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se
poate recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor
poluarii, la stabilirea si ntarirea drepturilor de proprieta te privata sau la
internalizarea externalitatilor negative.

12.4 Internalizarea externalitatilor negative

Internalizarea externalitatilor negative consta n ncorporarea
costurilor externe n preturile pietei. Astfel, costul marginal privat creste
pna la nivelul costului marginal social, fapt care obliga producatorii sa tina
seama de costurile externe ale activitatilor lor.
Pentru rezolvarea externalitatilor au fost sugerate n timp mai
multe solutii.
Solutia Pigou. A.C. Pigou a sugerat crearea unui sistem de
impozite, pentru agentii economici care provoaca externalitati negative, si
subventii, pentru agentii economici care genereaza externalitati pozitive.
Solutia Coase. R. Coase a propus atribuirea drepturilor de
proprietate pentru internalizarea externalitatilor. n conditiile unui numar
redus de agenti economici afectati de externalitate si a definirii cu claritate
a drepturilor de proprietate, agentii economici adopta masuri concrete de
internalizare a efectelor externe.
Negocierea constituie o metoda de rezolvare a externalitatilor
negative n cazul grupurilor mici de agenti economici. Presupunem

313

existenta unui singur producator poluator si a unui singur agent economic

care sufera efectele poluarii. Obiectivul producatorului poluator l
reprezinta maximizarea profitului. Consideram ca acestui producator i se
permite poluarea mediului n anumite limite. Daca agentul economic
afectat le considera nesatisfacatoare atunci el poate negocia reducerea
nivelului de poluare. Daca n schimb exista precizarea dreptului la un
mediu necontaminat, atunci poate oferi agentului economic afectat o
anumita compensatie. Cele doua variante n care se poate finaliza
negocierea sunt determinate n mare masura de existenta drepturilor de
proprietate.
Solutia negocierii este n general corespunzatoare atunci cnd
numarul celor implicati este redus. n caz contrar, costurile tranzactionale
pot fi suficient de mari si pot excede beneficiile negocierii.
Atunci cnd o firma impune costuri externe altei firme, o solutie
posibila pentru internalizarea externalitatilor poate fi fuziunea celor doua
firme ntr-una singura. Consideram cazul a doua firme A si B, aflate pe o
piata perfect concurentiala. Firma A impune costuri externe firmei B.
Costul marginal social excede costul marginal privat (figura 12.4).
Pret, cost,
beneficiu

Cm S
Cm P

Q1

Cantitate

314

Fig. 12.4 Solutia fuziunii pentru internalizarea externalitatilor

Curba cererii pentru produsul firmei A este CC. nainte de

fuziune, firma A produce Q, ignornd costurile externe impuse firmei B.
Dupa fuziune, managementul firmei decide reducerea nivelului de output
la Q1, ceea ce reprezinta cantitatea optima din punct de vedere social. n
noile conditii, costul extern impus firmei B a devenit cost privat al firmei
rezultate n urma fuziunii. Acest cost trebuie luat n calcul atunci cnd
obiectivul ramne cel de maximizare a profitului.
Impunerea prin legislatie a unor standarde minime de
protejare a mediului. Rezolvarea externalitatilor presupune un ansamblu
de reguli si reglementari. De exemplu, proprietarii de ntreprinderi pot fi
obligati prin lege sa creasca naltimea cosurilor de evacuare a gazelor arse
sau sa instaleze anumite dispozitive pentru atenuarea zgomotului. n mod
asemanator, producatorii de automobile pot fi obligati la instalarea unor
sisteme de reducere a noxelor. Iar companiilor aeronautice li se poate
cere ca zborurile sa depaseasca o altitudine minima deasupra zonelor
rezidentiale.
Aceste metode vizeaza adoptarea unor standarde de calitate a
mediului dezirabile. Imple mentarea acestor standarde ridica unele
probleme legate de evaluarea costurilor si beneficiilor care decurg n
urma instituirii masurilor de control a poluarii. De asemenea, exista
dificultati n estimarea pagubelor provocate prin poluarea mediului.

REZUMAT
Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi utilizat
simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se
reduca consumul celorlalte persoane.

315

Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici un
agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi
sa plateasca. Un bun public pur se caracterizeaza prin non-rivalitate si
non-excluziune.

Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de

catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane.

Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un continut att
de bun privat ct si de bun public.

Esecul pietei consta n incapacitatea unei piete nereglementate de a

dobndi eficienta alocativa n anumite conditii.

Cauzele posibile pentru care o economie nu dobndeste eficienta

alocativa sunt datorate ineficientei producatorilor, monopolurilor,
bunurilor publice, externalitatilor si imperfectiunii informatiei.

Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin unei terte

parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori,
fara a exista vreo compensatie pentru acestea. Deoarece costurile
sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vnzatorului sau
cumparatorului ele nu sunt reflectate n preturile pietei.

n vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate

recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor
poluarii, la stabilirea si ntarirea drepturilor de proprietate privata sau la
internalizarea externalitatilor negative.

Internalizarea externalitatilor negative consta n ncorporarea

costurilor externe n preturile pietei. Pentru rezolvarea externalitatilor
sunt posibile mai multe solutii: solutia Pigou, solutia Coase si

316

impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protectie a

mediului.

Termeni cheie
Bun public pur Bun privat Bun mixt Non-rivalitate Non-excluziune
Esecul pietelor Externalitate Externalitate pozitiva Externalitate negativa
Internalizarea externalitatilor negative

ntrebari de verificare

1. Ce se ntelege prin esecul pietelor ?

2. Care sunt cauzele esecului pietelor care determina interventia
guvernului ?
3. Ce se ntelege prin notiunea de bun public ? Oferiti exemple de bunuri
publice.
4. Ce se ntelege prin notiunea de externalitate ? Oferiti exemple de
externalitati pozitive si externalitati negative.
5. Descrieti metodele cunoscute utilizate de guvern pentru tratarea
externalitatilor.

Teste grila
1. Bunurile publice pure se caracterizeaza prin:
a) rivalitate;
b) non-rivalitate;
c) excluziune;
d) non-excluziune;
e) toate cele de mai sus.
317

2. Esecul pietelor este determinat de:

a) ineficienta producatorilor
b) monopoluri;
c) bunurile publice;
d) imperfectiunea informatiei;
e) toate cele de mai sus.
3. Un cost asociat productiei sau consumului care nu este reflectat
n preturile pietei este cunoscut ca:
a) externalitate pozitiva;
b) beneficiu extern;
c) externalitate negativa;
d) cost extern;
e) c si d.
4. Un beneficiu asociat productiei sau consumului care nu este
reflectat n preturile pietei este cunoscut ca:
a) externalitate pozitiva;
b) bun public;
c) bun privat;
d) externalitate negativa;
e) cost extern.
5. Care dintre urmatoarele elemente trebuie adaugate beneficiului
marginal pentru a obtine beneficiul marginal social ?:
a) costul marginal;
b) pretul;
c) costul marginal social;
d) beneficiul extern marginal.
6. Suma dintre costul marginal privat si costul marginal extern
reprezinta:
a) costul total;
b) costul variabil;
318

c) costul marginal social;

d) beneficiul marginal social;
e) costul de oportunitate.
7. Existenta externalitatilor negative conduce la o productie .si
un pret..dect cel dezirabil din punct de vedere social:
a) mai mare, mai ridicat;
b) mai redusa, mai ridicat;
c) mai mare, mai redus;
d) mai mica, mai redus:
e) mai mare, mai mare.
8.
Guvernul
poate
corecta
externalitatile
negative
utiliznd..ceea ce conduce la o productie. si la un
pret:
a) subventii acordate producatorilor, mai mare, mai redus;
b) subventii acordate producatorilor, mai mica, mai ridicat;
c) subventii acordate consumatorilor, mai mica, mai redus;
d) impozite, mai mica, mai ridicat;
e) impozite, mai mare, mai ridicat.

319