Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conservarea Bunurilor Culturale
Conservarea Bunurilor Culturale
Conservarea si restaurarea sunt doua actiuni legate strans intre ele, care implica
cunostinte aprofundate de tehnica si mult tact stiintific. Monumentele istorice, in
majoritatea cazurilor, au caracter complex - incluzand in cadrul arhitecturii
pictura murala, sculptura in lemn si piatra, mobilier etc., o diversitate de obiecte
variind ca materiale si tehnici care solicita masuri de conservare multiple, in afara
de aceea care privesc constructia propriu-zisa. De exemplu, cele mai multe
manastiri vechi sunt in acelasi timp monumente de arhitectura, dar si tezaure de
sculptura in piatra si in lemn, pictura, manuscrise etc. Pe langa conservarea
constructiei in aceste cazuri, este imperioasa crearea unor conditii optime pentru
pastrarea operelor de arta, a documentelor, manuscriselor si tuturor vestigiilor
istorice aflate in acest cadru. Actiunea de cercetare, ca si aceea de conservare,
implica in acest caz munca de echipa a unor specialisti din diverse domenii.
restaurarii aplicat pe scara larga poate fi de multe ori chiar daunator conservarii,
de aceea intr-o astfel de activitate se recomanda extrem de mult tact stiintific si
un deosebit simt al raspunderii.
Cel de-al doilea principiu care sta la baza conservarii patrimoniului cultural este
legat de noul concept al cercetarii interdisciplinare in studierea si conservarea
bunurilor de cultura. Stiintele pozitive -; fizica, chimia, microbiologia etc. -; sunt
chemate azi sa contribuie la cunoasterea materiala a tuturor creatiilor omenesti.
Numai pornind de la aceste doua principii fundamentale se vor face pasi inainte
in domeniul pastrarii patrimoniului national.
Temperatura si umiditatea
Componenta aerului
Un alt agent distrugator al climatului este componenta aerului, care poate fi nociv
prin elementele lui chimice, in care oxigenul detine un loc important, actionand
asupra unor obiecte, cum sunt, de exemplu, unele metale. In general, in marile
orase, aerul contine si o serie de alte numeroase substante daunatoare, rezultate
din activitatea industriala, cum ar fi unii compusi sulfurosi. Cantitatile de sulf in
proportie de 1% - 2% pe care-l contin uleiurile minerale si carbunele se oxideaza
in aer, producand acidul sulfuric, care asociat cu particule de grasime se depune
pe suprafata monumentelor, constituind o crusta neagra - cenusie. In unele zone
vulcanice, actiunea naturala, temporara sau permanenta a vulcanilor produce
efecte distrugatoare similare, din cauza emanatiilor de gaze sulfuroase.
Microclimatul
In egala masura cu conditiile atmosferice, lumina este unul dintre agentii care pot
aduce obiectelor de muzeu degradari tot atat de grave ca un climat nefavorabil.
Apararea lucrarilor de arta si a exponatelor, in general, de efectele luminii este cu
mult mai grea si mai delicata decat lupta contra umiditatii, deoarece lumina
constituie in acelasi timp conditia esentiala a unei bune prezentari a exponatelor
muzeale. In muzeologia contemporana, lumina este factorul esential si hotarator
in fond, dificultatea problemei pentru conservatori consta tocmai in a impaca
doua actiuni aparent contradictorii: pe de o parte, folosirea luminii cat mai mult si
mai placut pentru a pune in valoare obiectul expus, impresionand astfel pe
vizitator, pe de alta parte, ocrotirea obiectului de lumina, din pricina efectelor ei
distrugatoare. Pana in prezent, desi toti cei care lucreaza in muzee sunt perfect
constienti de consecintele negative ale luminii asupra obiectelor expuse,
contravin de multe ori principiilor conservarii in favoarea unei frumoase
prezentari. Nu este mai putin adevarat, insa, ca in lumea intreaga se incearca tot
felul de solutii tehnice, care sa reduca tot mai mult consecintele daunatoare ale
actiunii luminii.
Studiile recente au dus la concluzia ca, dintre toate sursele de lumina, soarele
este cel mai puternic distrugator, urmand dupa aceea lumina incandescenta si in
ultimul loc cea rece -; fluorescenta. Procesul de degradare produs de lumina
poate sa fie uneori foarte indelungat sau alteori extrem de rapid, ducand la
disparitia obiectului, in functie de o serie de factori, si anume: natura,
intensitatea si durata izvorului de lumina, materia obiectului expus razelor
luminoase.
Cele mai daunatoare radiatii sunt ultravioletele si infrarosiile. Primele au cea mai
scurta lungime de unda, producand si cele mai puternice efecte spectralochimice asupra obiectelor. Cea de-a doua categorie, cu cea mai mare lungime de
unda, sunt daunatoare prin actiunea lor calorica. Lumina soarelui, prin structura
ei, prezinta ambele dezavantaje, pe cand lumina fluorescenta, raportata la
lumina incandescenta, produce mai putine radiatii calorice, dar mai multe raze
ultraviolete. Dintre cele trei feluri de lumina -; solara, incandescenta si
fluorescenta, pe baza cercetarilor facute de ICOM, s-a ajuns la concluzia ca ultima
este, totusi cea mai putin daunatoare, avand avantaje de a se apropia mai mult
de lumina naturala.
c) fibrele textile, indiferent de natura lor animala, vegetala sau artificiala etc.;
Sunt atacate de lumina intr-o proportie mult mai redusa sau chiar defel
materialele de natura anorganica, ca metalele (fierul, bronzul, cuprul, aurul,
argintul), piatra, marmura etc. Sticla colorata sau pictata si smaltul pe baza de
sticla, desi sunt de natura anorganica, pot sa-si modifice usor culoarea, sub
influenta luminii.
patrunderea directa a luminii in acele momente ale zilei cand ea are o intensitate
maxima. Aceasta regula este deosebit de importanta mai ales pentru
monumentele istorice transformate in muzee. In unele mari muzee din lume
exista dispozitive electrice care dirijeaza automat inchiderea storurilor si a
jaluzelelor, in functie de intensitatea luminii solare. Se recomanda, de asemenea,
in toate muzeele, protejarea individuala a vitrinelor sau obiectelor foarte sensibile
cu huse de protectie dintr-o textila groasa, cand muzeul nu este deschis
publicului. O alta modalitate de impiedicare a patrunderii radiatiilor nocive ale
luminii este aceea a folosirii unei sticle cu preparatie speciala sau cu verniuri
absorbante, pentru geamuri sau pentru vitrine. Astfel de sticle, avand rolul unor
adevarate ecrane de protectie, aplicate in tot muzeul, in anumite sali sau doar la
unele vitrine continand piese extrem de fragile, sunt de foarte multe categorii,
sub aspectul compozitiei lor chimice si a proprietatilor, fiind utilizate pe scara tot
mai larga in toate marile muzee din lume. In tara noastra inca nu s-au introdus,
nici nu s-au experimentat astfel de produse, folosindu-se in muzee transperantele
si perdelele de panza.
Pictura
Pictura este una dintre cele mai vechi manifestari de arta plastica, daca ne
raportam la ansamblurile zugravite pe suprafetele mari ale peretilor intunecati
din pesterile naturale, usor nivelati de mana omului, cu multe zeci de mii de ani
inaintea erei noastre. Pictura rupestra, iar dupa ea Pictura murala acoperind
interioarele templelor, ale piramidelor, hipogeelor, mormintelor, locuintelor si
palatelor etc. sunt de importanta istorica deosebita nu numai prin originea lor
indepartata, dar si prin faptul ca stau la baza picturii de sevalet.
3. delimitarea ariei geografice din care provine pictura; stabilirea mesterului sau
a atelierului de origine;
In studierea picturii sub acest indoit aspect - tehnica si material - trebuie sa tinem
seama de faptul esential al acestui gen de arta. Pictura are o structura constituita
dintr-o serie de straturi, cu insusiri si reactii fizice si chimice diferite. De aceea o
pictura trebuie privita in ansamblul structurii sale fizice sau chimice, luand in
considerare urmatoarele elemente:
a) natura suportului (piatra, zid, lut, lemn, panza, matase, metal, fildes, os,
pergament, papirus, hartie etc.);
Intre aceste trei elemente, la care se mai adauga, in unele cazuri, verniul, exista
o corelatie si interactiune reciproca, de care trebuie sa tinem seama, atat sub
raportul cunoasterii modalitatilor de executie si al conceptiei unei opere de arta,
cat si din punct de vedere al cauzelor deteriorarii si modului de conservare.
Fiecare dintre ele poate actiona in sine sau in raport cu celelalte doua,
determinand degradarea mai profunda sau mai superficiala a stratului pictural.
Analizarea fiecarui element in poate duce la stabilirea precisa a rezistentei,
elasticitatii s.a., cu un cuvant la intelegerea reactiilor fizice ale fiecarui strat al
picturii in raport cu mediul inconjurator.
Sunt cazuri in care suprafata pictata s-a deteriorat mai repede din cauza alegerii
de catre artist a unui suport necorespunzator cu stratul de preparatie folosit,
alteori preparatia -; denumita curent si cu termenul german grund -; a fost friabila
si slab aderenta fata de suport, ceea ce a contribuit la degradarea rapida a
stratului pictural.
Textilele
Obiectele din materiale organice sunt mai usor alterabile decat cele anorganice.
In aceasta categorie sunt cuprinse, asa cum am aratat, obiectele de lemn si
textilele, la care se adauga toate produsele din hartie, deci toate acele materiale
care au la baza celuloza, si cele de provenienta animala: lana si matasea, precum
si pergamentul, osul, cornul, fildesul, pielea.
In acest vast camp de cercetare, textilele ocupa locul principal, cuprinzand doua
mari categorii, bine diferentiate sub raportul tehnicii: tesaturile si broderiile.
Tesaturile sunt produsele textile realizate la razboi, incepand cu cea mai simpla
panza in doua ite, pe care o gasim atat in preistorie, cat si in gospodaria
taraneasca, pana la tapiseriile flamande sau franceze, covoarele orientale,
catifelele sau matasurile brosate cu fir tesute in vestitele ateliere ale Chinei,
Persiei, Italiei, Frantei, Spaniei etc. Spre deosebire de tesatura, broderia
presupune existenta unui fond textil, servind ca suport, pe care se adauga cu
acul, fire de matase, lana, aur, perle, margele s.a., alcatuind o compozitie, motiv
decorativ etc. Ca si tesaturile, cele mai vechi si mai valoroase exemplare in acest
domeniu s-au pastrat sau au fost descoperite cu prilejul cercetarilor arheologice
in tarile asiatice, Japonia, Muntii Altai, Asia centrala.