Semiologie-S3

Percutia
Percutia este metoda de investigatie clinica care consta in a lovi ritmic,
adica a percuta suprafata corpului uman cu scopul de a obtine sunete, cu ajutorul
carora putem evalua starea fizica a teritoriului percutat.
Prin percutie punem in vibratie structura percutata, iar vibratiile se transmit
la ureche ca sunet de percutie ce se asculta optim la o distanta de 50 cm.
Sunetul depinde de structura, capacitatea vibratorie, elasticitatea
tesuturilor, dar cel mai important de cantitatea de aer pe care o contine organul. Prin
percutie putem investiga organe ce contin aer si organe care nu contin aer, dar se
gasesc in vecinatatea organelor cu aer.
Percutia se poate face in 2 feluri:
a).percutia directa: consta in lovirea unui anumit teritoriu cu suprafata
palmara, cu marginea cubitala sau cu degetele flectate de la o mana sub forma de
ciocan. Sunetul obtinut are intensitate scazuta, este difuz deoarece forta percutorie
se distribuie in suprafata si pune in vibratie un teritoriu extins.
b).percutia indirecta sau mediata consta in lovirea cu un ciocanel a unui
corp solid, o placuta, asezata pe suprafata corpului. Initial ciocanelul avea capul de
cauciuc, iar placuta era din metal, sidef, fildes, plastic. In practica ciocanelul este
inlocuit cu mediusul mainii drepte, flectat sub forma de ciocan, iar placuta cu falanga
a II-a a mediusului mainii stangi. Aceasta percutie este percutia digito-digitala.
Sunetul obtinut este distinct, deoarece sfera de percutie este strict limitata la
dimensiunile placutei.
Tehnica percutiei digito-digitale: se aplica degetul mijlociu de la mana
stanga pe suprafata corpului in contact intim, dar fara a apasa foarte tare. Cu degetul
mijlociu de la mana dreapta se aplica lovituri asupra falangei a II-a a mediusului
mainii stangi. Aceste lovituri trebuie sa fie ritmice, egale ca forta si perioada.
Intensitatea loviturii variaza in functie de rezultatul dorit. Daca dorim sa obtinem
informatii despre un organ situat superficial, forta loviturii va fi mica si vom executa o
percutie superficiala. Pentru organele in profunzime forta va fi cat se poate de mare
si vom face o percutie profunda.
In cazul percutiei superficiale forta se propaga in adancime pe o distanta
de 4-5 cm, iar in suprafata pe o portiune de 2-3 cm2. In cazul percutiei profunde forta
coboara in adancime pana la 5-6 cm, iar suprafata acopera o portiune de 3-4 cm2.
Prin percutie putem delimita 2 organe cu consistenta diferita (marginea
superioara si inferioara a ficatului; limita inferioara a plamanilor; limitele splinei,
inimii). Percutia care are ca scop delimitarea topografica a diferitelor organe se
numeste percutie topografica.