METODE DE INSTRUIRE

Metoda expunerii
Expunerea reprezinta comunicarea unor structuri informationale complexe, sub forma preponderent verbala,
organizata, de catre unul sau mai multi lectori, unui auditoriu compus din elevi sau studenti.
Avantaje si dezavantaje ale utilizarii expunerii
Apar ca evidente urmatoarele situatii in care este necesara folosirea expunerii:
lipsa sau insuficienta materialelor scrise pentru anumite capitole sau cursuri (manuale, cursuri universitare, culegeri
de texte, volumele la care se fac trimiteri bibliografice etc);
nevoia ca elevii sau studentii sa aiba acces la cadrele didactice cele mai prestigioase ale institutiei, personalitati
reprezentative ale disciplinei sau domeniului de continut studiat;
cadrul didactic are posibilitatea de a orienta elevii sau studentii prin folosirea de sublinieri verbale si gestuale,
procedee oratorice, reveniri, sintetizari, analogii etc.;
elevii sau studentii pot fi atentionati operativ in legatura cu materiale nou aparute (care nu figureaza in listele
bibliografice incluse in curs sau manual) sau in legatura cu relatiile dintre aceste materiale noi si cele deja studiate;
elevii sau studentii pot fi motivati pentru studiul disciplinei prin elemente ale personalitatii profesorului;
predominanta unui invatamant traditional, combinata cu insu-ficienta mijloacelor de invatamant necesare utilizarii altor
metode.
Pe de alta parte, dezavantajele utilizarii expunerii sunt cele frecvent mentionate in legatura cu metodele de
invatamant traditionale:
este centrata pe activitatea profesorului;
pune accentul pe predare si nu pe invatare;
elevul sau studentul este, de regula, privit ca obiect al instruirii;
neglijeaza dezvoltarea abilitatilor de studiu personal;
favorizeaza dezvoltarea unei atitudini de pasivitate educatio-nala la elevi sau studenti.
are un redus caracter aplicativ;
nu valorifica resursele muncii in echipa;
promoveaza relatii autoritare si de distanta psihologica intre profesori si elevi sau studenti.
Punand in balanta avantajele si dezavantajele utilizarii expunerii, se poate concluziona ca aceasta este inca o metoda
de invatamant indispensabila, cu deosebire in cazul institutiilor care se confrunta cu probleme legate de cresterea efectivelor,
insuficienta spatiilor de inva-tamant, insuficienta materialelor scrise.
De aici, rezulta necesitatea dezvoltarii competentei in utilizarea eficienta a acesteia.
Pregatirea expunerii

Incubatia. Chiar in situatia in care expunerea este doar reactua-lizata, este recomandabil ca pentru un timp subiectul
sa fie considerat a fi nou. Fara a se face apel la textul deja pregatit, se vor face notatii privind obiectivele expunerii, idei noi ce
urmeaza a fi atinse, vizualizariutilizabile, exercitii, surse de documentare.
Planul. Intr-o a doua etapa se va realiza un plan al expunerii, care va valorifica informatiile colectate in anii de studiu
precedenti, privind elementele asupra carora au aparut dificultati de intelegere sau secventele lipsite de relevanta.
Noutatile. Cadrul didactic va selecta elementele de cunoastere noi ce vor fi introduse in textul expunerii. In legatura cu
acestea, profe-sorul isi va defini un punct de vedere personal si va explora diferite modalitati prin care sa le confere concizie,
claritate si interes.
Materialele de suport. Vor fi elaborate schitele pentru vizualizari, scheme recapitulative, aplicatii practice, alte elemente
de suport consi-derate necesare de catre cadrul didactic.
Textul. Va fi elaborat textul expunerii.
Discutii. Expunerea, elevii sau studentii, ca si cadrul didactic vor beneficia daca textul expunerii va fi discutat cu
colegii de catedra sau cu unul sau doi colegi cu experienta, care vor fi rugati sa faca sugestii si comentarii.
Tehnicile caracteristice pentru expunere
Tehnici de motivare
Tehnica momentelor critice
In esenta, tehnica presupune prezentarea unor controverse stiin-tifice, legate de unele elemente de continut ale
expunerii.
Cadrul didactic nu isi va prezenta de la inceput punctul de vedere. El va prezenta pe rand, cu obiectivitate, argumentele
sau demonstratiile ce se aduc in sprijinul punctelor de vedere controversate, lasand timp auditoriului pentru a analiza
informatiile si a cauta o solutie.
In cazul in care lectorul a adoptat o atitudine de maxima neutra-litate in contextul utilizarii tehnicii, se ajunge intr-o
situatie tipica de disonanta cognitiva, care are drept consecinta aparitia de asteptari privind furnizarea unor precizari si
suplimentari de informatie din partea cadrului didactic. Acesta este momentul critic. Nu se va abuza in utili-zarea tehnicii,
doua-trei momente critice pe parcursul unei expuneri fiind suficiente.
Tehnica opozitiei
In esenta, tehnica presupune prezentarea in opozitie a unor teorii, opinii, solutii, realizari tehnice separate prin mari
intervale temporale sau spatiale.
Tehnica este utilizabila indeosebi de cadrele didactice care sunt bine familiarizate cu evolutia conceptiilor sau teoriilor
din domeniul de cunoastere abordat, punerea in opozitie a unor conceptii dominante in anumite epoci constituind un bun
exemplu in acest sens.
Tehnica intrebarilor problema
Denumirea tehnicii constituie si esenta acesteia. Lipsa unei precizari de tipul la care va solicita raspunsuri din partea
audito-riului are rostul ei. Nu intotdeauna este necesar sa fie formulate raspunsuri. Intrebarile pot fi si retorice.
Important este insa ca, de fiecare data, dupa formularea unei intrebari problema sa se faca o pauza.
Momentul cel mai recomandabil pentru utilizarea tehnicii este la inceputul expunerii. Dupa cum se poate observa, o
intrebare problema a fost folosita si in prima parte a expunerii de fata.

Tehnica prezentarii unor puncte de vedere personale

In esenta, tehnica presupune formularea si prezentarea unor puncte de vedere personale, cu elemente de originalitate,
in legatura cu unele elemente de continut ale expunerii.
Efectul de stimulare a motivatiei este explicabil prin semnalele implicite pe care le genereaza utilizarea tehnicii: cadrul
didactic este puternic implicat in studiul disciplinei, cadrul didactic este creativ, cadrul didactic are suficienta incredere si
suficient respect fata de auditoriu pentru a impartasi punctele sale de vedere, disciplina nu este un corp osificat de enunturi, ci
un domeniu al cunoasterii deschis innoirilor.
Tehnici de facilitare a intelegerii
Tehnica inductiva
Esenta tehnicii consta in utilizarea unor serii de exemple si argumente pentru a se asigura intelegerea regulilor,
conceptelor, legilor sau generalizarilor.
Tehnica deductiva
Esenta tehnicii consta in utilizarea ca punct de plecare a unei definitii, in legatura cu care furnizeaza exemple sau
explicatii privind modul in care conceptul, legea sau principiul se aplica in situatii concrete.
Tehnica expunerii genetice
Esenta tehnicii consta in prezentarea diferitelor niveluri explicative la care s-a concretizat in timp o teorie sau a
diferitelor tipuri de tehnici sau proceduri care au condus la cresterea graduala a eficientei unei anumite perspective
metodologice.
Tehnica analogiilor
Esenta tehnicii consta in utilizarea de analogii, pornind de la elemente bine cunoscute sau care nu pun probleme de
intelegere auditoriului.
Tehnica dialogului oratoric
Esenta tehnicii consta in utilizarea unor secvente de intrebari si raspunsuri care pot dezvolta gradual explicatii ale
unor fenomene complexe, sau care pot familiariza auditoriul cu limba straina vie, vorbita curent in tara de origine.
De subliniat este faptul ca tehnica dialogului oratoric are, pe langa valentele de facilitare a intelegerii, si semnificative
valente motivatoare.
Tehnica demonstrarii prin date statistice
Esenta tehnicii consta in utilizarea de date statistice structurate in tabele sau grafice, pentru facilitarea intelegerii
unor unitati de continut.
Solicitarea memorarii de date statistice nu se incadreaza intre procedurile recomandate pentru aceasta tehnica.
Pe de alta parte, utilizarea in tandem a acestei tehnici cu tehnica formularii de intrebari problema este recomandabila,
solicitandu-se, de exemplu, interpretarea graficelor de catre elevi sau studenti.
Tehnica demonstrarii prin folosirea mijloacelor audio-vizuale
Esenta tehnicii consta in utilizarea foliilor transparente, inregis-trarilor video si audio, montajelor audio-vizuale
complexe.

Pe langa efectul direct de facilitare a intelegerii care rezulta din diversificarea modalitatilor de codificare a informatiei,
exista si efecte indirecte, care rezulta a) din posibilitatile crescute ale profesorului de a pastra contactul vizual cu auditoriul,
de a inregistra semnalele care sugereaza dificultati de intelegere sau de adaptare la ritmul expunerii, b) din castigul de timp
pentru explicatii suplimentare.
Tehnici de suplimentare si structurare a informatiei
Tehnica distribuirii unor materiale pregatite din vreme
In masura in care exista resursele tehnice necesare, cadrul didactic va distribui elevilor sau studentilor, inaintea inceperii
expunerii, materiale continand obiective ale acesteia, indicatii bibliografice, scheme sau formule esentiale, scheme oarbe (care
urmeaza a fi completate in timpul expunerii), eventual un rezumat sau planul expunerii.
Tehnica surselor suplimentare de informare
Esenta tehnicii consta in utilizarea, pentru unele secvente ale expunerii, la citarea unor relatari sau marturii de
epoca, prezentarea de documente autentice sau facsimile.
Plasata prin logica expunerii in randul tehnicilor de suplimentare a informatiei, tehnica surselor suplimentare are o
functionalitate complexa, avand concomitent valente motivatoare si de facilitare a intelegerii.
Tehnici de persuasiune
Tehnica prezentarii libere si a contactului vizual
Esenta tehnicii consta in asigurarea independentei discursului profesorului de textul scris al expunerii, care va fi
utilizat preponde-rent pentru asigurarea ordinii si coerentei expunerii.
Pastrarea contactului vizual cu auditoriul asigura atat un beneficiu de imagine deloc neglijabil, dar, de asemenea,
permite ajustarea permanenta a ritmului expunerii si selectionarea judicioasa a tehnicilor de natura sa asigure succesul
acesteia.
Tehnica sublinierii verbale si gestuale
Esenta tehnicii consta in utilizarea, de preferinta concomitenta, a sublinierilor verbale si gestuale, pentru a evidentia
secvente ale expunerii sau pentru a structura situatia de invatare.
Sublinierea verbala poate fi realizata prin accent, modificare a ritmului emisiei verbale, modificarea volumului sau
tonului vocii.
Sublinierea gestuala poate inregistra o complexitate putin aparenta la prima vedere. Se apreciaza ca miscarile de
instruire ale profesorului pot avea drept scop:
controlul participarii miscarile de supraveghere, indicarea elevilor sau studentilor cu mana sau cu degetul,
ridicarea sprancenelor in mod interogativ, punerea mainii in spatele urechii etc.;
obtinerea comportamentului de atentie baterea din palme, lovirea repetata a pupitrului, ducerea degetului la buze,
deplasarea prin sala de clasa sau curs etc.;
sublinierea miscarea mainii, a capului sau trunchiului la pronuntarea unor cuvinte;
ilustrarea miscarea mainii in scopul descrierii nonverbale a unui obiect, efectuarea unor miscari de directionare
etc.;
interpretarea unui rol sau a unei pantomime.

Metoda discutiei dirijate

Metoda discutiei dirijate poate fi definita ca un ansamblu de tehnici de comunicare si interactiune intre cadrul didactic
si un grup de elevi sau studenti, prin care se urmareste mobilizarea grupului la efectuare unor analize, explorarea initiala sau
aprofundarea unor teme, concepte sau probleme, prin abordarea unei secvente prestabilite de teme de discutie.
Avantajele utilizarii metodei discutiei dirijate
Intre avantajele asociate cu utilizarea metodei discutiei dirijate sunt frecvent citate urmatoarele:
sunt activate si valorificate elementele de cunoastere si abilitatile de care dispun membrii grupului;
este posibila extinderea si optimizarea capitalului de cunoastere si abilitati aflat in posesia participantilor;
este posibila realizarea de structurari si restructurari ale elementelor de cunoastere aflate in posesia participantilor;
este posibila realizarea transferului acestor elemente in noi situatii sau contexte;
este posibila dezvoltarea unui climat favorabil intercunoasterii si colaborarii intre membrii grupului;
este favorizata dezvoltarea abilitatilor de a evalua definitii, puncte de vedere sau solutii;
este favorizata dezvoltarea gandirii divergente a participantilor.
Pregatirea unei discutii dirijate
Valorificarea potentialului educational al discutiei dirijate este dependent de pregatirea judicioasa a acesteia, pregatire
care se concre-tizeaza in parcurgerea unei serii de etape:
1. Stabilirea obiectivelor discutiei. In stabilirea obiectivelor se va avea in vedere mentionarea explicita a elementelor
de cunoastere, abilitatilor sau, eventual, atitudinilor care se doresc valorificate, structurate, aplicate sau transferate.
2. Analiza subiectului. La nivelul acestei etape, urmeaza a se stabili succesiunea etapelor logice necesare pentru
realizarea obiectivelor.
3. Definitivarea succesiunii tematice. La nivelul acestei etape, urmeaza a se stabili succesiunea temelor ce vor fi
aduse in discutie, de preferinta sub forma unei succesiuni de intrebari. Numarul de compo-nente ale listei de teme, in
corelatie cu contributiile asteptate din partea participantilor, pot conduce la o estimare a intervalului de timp necesar pentru
finalizarea discutiei.
4. Elaborarea introducerii. Functionalitatea introducerii este aceea de a motiva participantii si de a uniformiza capitalul
de cunoastere si abilitati cu care acestia abordeaza discutia.
5. Asamblarea planului discutiei. La nivelul acestei etape, se redacteaza forma finala a planului discutiei, care poate
capata noi elemente fata de cele sugerate de etapele 2 si 3, provenind din modul in care a fost elaborata introducerea.
Tehnici caracteristice pentru metoda discutiei dirijate
Tehnica dimensiunii optime a grupului
Cadrul didactic va tine seama de experienta practica acumulata prin utilizarea acestei metode, care indica dimensiuni
optime ale grupului avand drept limite 20-30 participanti.
Tehnica facilitarii spatiale a comunicarii

Cadrul didactic va incuraja participantii sa adopte o asezare care sa le permita stabilirea contactului vizual cu colegii
de discutie. Asezarea in semicerc sau in cerc reprezinta primele doua optiuni de luat in consideratie.
Tehnica pregatirii si anuntarii temelor cheie
Lista cuprinzand temele cheie ale discutiei se va afla in posesia cadrului didactic, iar acesta poate fi cel ce va enunta
fiecare noua tema de discutie.
Tehnica orientarii discutiilor prin sintetizari si reformulari
Cadrul didactic va prefera sa orienteze discutiile prin sintetizari si reformulari ale contributiilor participantilor.
Tehnica moderarii
In contextul acestei metode, tehnica presupune in principal egalizarea participarii si stimularea, respectiv controlul
liderilor de discutii productivi sau contra-productivi, care se afirma in cadrul grupului.
Tehnica intrebarilor inversate
Tehnica presupune returnarea unei intrebari formulate de un participant, chiar catre acesta.
Tehnica intrebarilor releu
Tehnica presupune returnarea unei intrebari primite de cadrul didactic de la un participant, catre un alt participant sau
chiar catre intregul grup.
Tehnica intrebarilor de revenire
Tehnica presupune formularea unei intrebari adresate grupului sau unui participant, pornind de la o contributie adusa
de un partici-pant anterior, intr-un moment nepotrivit.
Tehnica intrebarilor imperative
Tehnica presupune formularea categorica si neconditionata a unei solicitari de raspuns, adresate specific unui anumit
participant.
Tehnica intrebarilor de controversa
Tehnica presupune formularea si adresarea catre grup a unei intrebari despre care cadrul didactic are convingerea ca va
imparti participantii in mai multe tabere.
Tehnica promovarii unui punct de vedere in cazul unei divergente majore
Tehnica presupune furnizarea de catre profesor a unui punct de vedere, in situatia in care nu se poate ajunge, intr-un
interval de timp rezonabil, la o perspectiva cu care cea mai mare parte a membrilor sa fie de acord.

Metoda dialogului
Metoda dialogului poate fi definita ca un ansamblu de tehnici de comunicare si interactiune intre cadrul didactic si
elevi sau studenti, care urmaresc obtinerea unor rezultate de invatare sau colectarea de informatii necesare unui demers
evaluativ printr-o succesiune de intrebari si raspunsuri, intr-un context in care profesorul detine un inalt nivel de control asupra
situatiei.
Avantaje si dezavantaje ale utilizarii metodei dialogului

In general vorbind, avantajele si dezavantajele deja mentionate cu referire la metoda discutiei dirijate sunt de actualitate
pentru metoda dialogului, cu exceptia referirilor la dezvoltarea unui climat favorabil intercunoasterii si cooperarii intre
membrii grupului.
Fata ce cele deja mentionate, este de subliniat faptul ca struc-turarea mai evidenta a situatiei de invatare si controlul
exercitat la un nivel superior de cadrul didactic permit utilizarea convorbirii pentru colectarea de informatii la nivel
individual, privind nivelul de perfor-manta in stapanirea unor rezultate de invatare specifice.
Tehnici caracteristice pentru metoda dialogului
Tehnica inlantuirii intrebarilor
Tehnica presupune renuntarea la supraevaluarea inspiratiei de circumstanta si pregatirea din timp a seriei de intrebari
care, impreuna cu raspunsurile furnizate de elevi sau studenti, sa favorizeze fie obtinerea rezultatelor de invatare dorite, fie
colectarea unor date de evaluare cu niveluri acceptabile de validitate si fidelitate.
Tehnica folosirii unor tipuri de intrebari adecvate rezultatelor de invatare dorite
Tehnica presupune, pe de o parte, utilizarea preferentiala a intre-barilor deschise in legatura cu rezultate de invatare de
inalta complexi-tate si a intrebarilor inchise pentru rezultate de invatare de redusa complexitate. Pe de alta parte, tehnica
presupune diversificarea tipologiei intrebarilor formulate de cadrul didactic, pentru a realiza un acord fin intre intrebari si
rezultatele urmarite. Intre tipurile de intrebari utilizabile din aceasta perspectiva pot fi mentionate:
Intrebari de clarificare a sensului: Ce intelegeti prin ?
Intrebari de elaborare: Se pot spune mai multe in legatura cu ?
Intrebari care solicita argumente: Ce ne determina sa credem ca ?
Intrebari factuale: Cate tipuri de temperamente a identificat Hippocrat?
Intrebari care solicita exemple: Va aduceti aminte o situatie concreta de acest tip?
Intrebari de demonstrare: Poti sa ne arati cum ai reactiona intr-o asemenea situatie?
Tehnica sanctionarii imediate a raspunsurilor
Tehnica presupune ca profesorul sa reactioneze imediat la fiecare dintre raspunsurile primite, fie prin incurajari verbale
sau gestuale, fie prin aducerea corectiilor necesare pentru raspunsurile eronate.
Tehnica dozarii timpilor de raspuns
Tehnica presupune ca, in functie de obiectul si complexitatea intrebarii, sa ofere un timp de gandire pentru pregatirea
si formularea raspunsului. Timpul astfel alocat nu va depasi doua minute, chiar si in cazul unor intrebari foarte dificile.
Tehnica asigurarii unui suport perceptiv pentru intrebari
Tehnica presupune utilizarea unor modele, actiuni demonstrative, vizualizari sau inregistrari video si/sau audio ca suport
sau ca obiect al unor intrebari.
Tehnica solicitarii unor raspunsuri pe fond actional
Tehnica presupune solicitarea unor raspunsuri care sa nu fie exclusiv verbale, ci sa presupuna demonstrarea unor
abilitati de diferite niveluri de complexitate.

Metoda problematizarii

In esenta, metoda problematizarii presupune utilizarea unui complex de tehnici pentru

obtinerea de rezultate de invatare consecutiv formularii de raspunsuri la intrebari
problema, sau rezolvarii de probleme sau situatii problema.
Distinctia dintre cele trei tipuri de solicitari, fiecare mai complexa decat cealalta, poate fi operata in maniera urmatoare:
intrebarea-problema solicita de regula formularea unui raspuns in domeniul tematic al cauzalitatii, De ce ? ex.: De
ce este necesara educatia parentala?
problema solicita, de regula, gasirea unei solutii de rezolvare a unei situatii noi, pornind de la elemente de cunoastere
si abilitati deja stapanite, Cum ? ex.: Cum poate fi investigata imaginea de sine la prescolari?
situatia problema solicita inclusiv identificarea mijloacelor pentru gasirea solutiilor, care pot fi multiple, fiecare
avand asociate avantaje si dezavantaje, Care sunt solutiile pentru ? ex.: Cum poate fi eliminat decalajul dintre caracteristicile
psihologice ale elevilor si solicitarile scolare?
Avantajele utilizarii metodei problematizarii
Activizeaza intens mecanismele cognitive ale elevilor sau stu-dentilor, in special prin mecanismele disonantei
cognitive.
Devin accesibile rezultate de invatare complexe, cum ar fi analiza, sinteza, evaluarea, gandirea divergenta,
creativitatea.
Dezvolta atitudini favorabile fata de procesul de invatamant si fata de cadrele didactice.
Dezvolta abilitati de cooperare in situatii de grup, ca si abilitati de asumare a conducerii in situatii de grup.
Tehnici caracteristice pentru metoda problematizarii
Tehnica solicitarii initiale

Tehnica presupune ca stimulul utilizat pentru declansarea invatarii intrebare

problema, problema sau situatie problema sa fie caracterizat de:
autenticitate aceasta presupune ca stimulul ori sa fie asociat cu o nevoie reala resimtita de participanti, ori sa fie
perceput ca o componenta reala sau posibila a vietii psihologice individuale sau a realitatii fizice, economice sau
sociale;
complexitate aceasta inseamna ca stimulul va avea o structura suficient de complexa pentru a nu avea o solutie
evidenta sau deja prezentata ca atare in secvente de instruire anterioare;
conflictualitate aceasta inseamna ca stimulul va fi caracte-rizat de contradictii intre solutii si cunostintele si
abilitatile elevilor sau studentilor (nu intre acestea si caracteristicile dezvoltarii cognitive ale acestora).
Tehnica gruparii
Tehnica presupune expunerea la situatia de invatare a unor grupuri de 5-8 elevi sau studenti, care vor fi pusi in situatia
de a coopera pentru rezolvarea sarcinii.
Tehnica alocarii timpului

Tehnica presupune gestionarea timpului disponibil, astfel incat sa poata exista atat posibilitatea fizica a explorarii tuturor
dimensiunilor situatiei stimul, a elementelor disponibile pentru facilitarea rezolvarii problemei, a alternativelor de solutionare,
cat si posibilitatea prezentarii solutiilor de catre raportorii grupurilor si discutarea in cadru larg a acestora.
Tehnica moderarii
Moderarea dezbaterilor generale va avea drept obiectiv constatarea de catre participanti a diversitatii solutiilor la aceeasi
problema, a diversitatii posibilitatilor de utilizarea a rezultatelor de invatare anterior achizitionate si a evaluarii comparative a
progreselor de cunoastere realizate.
Cadrul didactic va prefera sa incurajeze prezentarea succesiva a contributiilor tuturor raportorilor, pentru ca doar apoi
sa incurajeze dezbaterile generale.
Interventiile de moderare ale cadrului didactic se vor concretiza preferential in intrebari si reformulari.
Intrebarile pot fi:
Intrebari de clarificare a mesajului Ce intelegeti prin ?, Cand spuneti ce aveti in vedere?
Intrebari de elaborare Ati putea sa spuneti mai multe ?
Intrebari care solicita argumente Ce va face sa afirmati ca ?, Care este dovada ca ?
Intrebari care solicita exemple Puteti sa-mi dati un exemplu ?
Intrebari de demonstrare Cum trebuie procedat in aceasta situatie?
Intrebari de clarificare a semnificatiilor Ce concluzie trageti dvs de aici?

Reformularile pot fi:

Rezumatul reflexiv semnalizeaza atentia, intelegerea aportului adus de membrii grupurilor, acceptarea contributiei
si recompensarea acesteia;
Rezumatul de clarificare Sa vedem daca am inteles bine punctul dv de vedere:
Rezumatul tematic Ati inceput prin a vorbi despre apoi ati trecut la si, in sfarsit, v-ati referit la Care dintre aceste
aspecte credeti ca ar trebui aprofundat mai intai?

Metoda demonstrarii
Metoda demonstrarii reprezinta o utilizare specific educationala a observatiei dirijate, fiind destinata mobilizarii unei
largi diversitati de mecanisme perceptive, pentru obtinerea unor rezultate de invatare de tipul cunoasterii si intelegerii.
O prima remarca generala care se impune a fi facuta se refera la demonstrare, ca metoda de electie pentru
invatamantul primar si inva-tamantul secundar inferior, in cadrul carora, corespunzator conceptiei piagetiene, aceasta este cea
mai eficienta in raport cu operatiile concrete accesibile elevilor.
Pe de alta parte insa, renuntarea la utilizarea demonstrarii este contraproductiva, atat din perspectiva elevilor
(inegalitatile dezvoltarii cognitive si distributia neomogena a abilitatilor cognitive), cat si din punctul de vedere al institutiilor
de invatamant (specificul disciplinelor de studiu sau domeniilor de continut si diversitatea rezultatelor de invatare urmarite in
cadrul acestora).
Tipologia demonstrarii

Demonstrarea nemijlocita
In acest caz, sunt utilizate pentru demonstrare componente ale domeniului de realitate abordat de disciplina sau de
domeniul de continut.

Putem astfel avea de a face cu componente ale scheletului unui dinozaur, diferite
tipuri de roci, organe interne ale unui corp uman intr-o sala de disectie, aparatura de
laborator etc.
Demonstrarea de substitutie
In acest caz, sunt utilizate mijloace didactice de substitutie, cum ar fi machete, mulaje, modele, fotografii, planse,
desene realizate pe tabla sau pe folie de retroproiector, imagini, scheme sau grafice pe folie de retroproiector (ex.: piramida
nevoilor umane fundamentale a lui Maslow), diapozitive, inregistrari audio sau video, transmisii directe radio sau TV,
materiale accesate pe Internet.
Demonstrarea actionala
In acest caz, profesorul actualizeaza comportamente relevante pentru secventele instruirii, de exemplu legate de
stabilirea relatiilor cu clientul in consiliere, sau mesaje nonverbale care sugereaza interes, rezerva sau ostilitate, efectuarea unui
instructaj pentru aplicarea unui test.
Demonstrarea prin experiente de laborator
In acest caz, sunt utilizate resursele unor laboratoare pentru a se demonstra rezultatele interactiunii intre diferite
substante, dispozitive, indivizi sau grupuri.
Tehnici ale demonstrarii
Tehnica pregatirii prealabile
Tehnica presupune evitarea sistematica a improvizarii si prega-tirea din timp, in conditii de calitate tehnica, fie a
materialelor pentru demonstrare nemijlocita, fie a materialelor pentru demonstrare de substitutie, fie a scenariului
demonstrarii actionale sau de laborator.
Tehnica orientarii initiale
Tehnica presupune utilizarea de indicatii de orientare inaintea utilizarii demonstrarii. Printre elementele de orientare se
pot numara urmatoarele:
obiectivele urmarite de demonstrare si efectele favorabile asupra cunostintelor si abilitatilor elevilor sau
studentilor;
cunostinte si abilitati deja stapanite de elevi sau studenti care sunt asociate cu demonstrarea ce urmeaza a fi
efectuata;
elemente relevante privind protectia mediului, protectia participantilor sau protectia sau securitatea muncii (daca
este cazul);
principalele etape sau elemente ale demonstrarii;
elementele de deosebit interes asupra carora urmeaza a fi directionata atentia elevilor sau studentilor.
Tehnica furnizarii de indicatii de orientare pe parcursul demonstrarii

Tehnica presupune acompanierea demonstrarii cu indicatii si explicatii. Printre indicatiile si explicatiile furnizate se
pot numara:
indicatii de dirijare a atentiei;
indicatii privind ordinea evenimentelor sau configuratia specifica a celor demonstrate;
indicatii privind cauzele sau motivele pentru care evenimentele sau elementele au o anumita ordonare sau o anumita
structura.
Tehnica demonstrarii secventiale
In cazul in care urmeaza a fi predata o procedura complexa, cuprinzand mai multe etape cu semnificatie proprie,
acestea vor fi demonstrate separat, cu furnizarea de indicatii prealabile si de parcurs, urmand ca asamblarea componentelor sa
se realizeze in final.
Tehnica solicitarii de descrieri si explicatii
Tehnica presupune solicitarea din partea elevilor sau studentilor a unor descrieri si explicatii ale celor demonstrate.
Efectele favorabile ale utilizarii acestei tehnici sunt legate atat de facilitarea intelegerii, cat si de facilitarea stocarii si
reamintirii elementelor de cunoastere implicate de demonstrare.
Tehnica furnizarii de indicatii finale
Tehnica presupune incheierea demonstrarii cu un rezumat al evenimentelor si indicatii suplimentare privind contextul
in care elementele demonstrate urmeaza a fi incadrate, din punctul de vedere al invatarii.