Sunteți pe pagina 1din 15

Universitatea Dunarea de Jos Galati

Facultatea de Medicina
Disciplina Histologie

Subiecte Examen Histologie


Medicina Generala, An II, Semestrul II
Organe
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.

Maduva spinarii-substanta cenusie


Maduva spinarii substanta alba
Citoarhitectonia scoartei cerebeloase
Citoarhitectonia scoartei cerebrale
Meningele
Plexurile coroide
Ganglionul spinal
Ganglionul vegetativ
Nervul periferic
Adenohipofiza
Neurohipofiza
Tiroida
Paratiroidele
Pancreasul endocrin
Corticosuprarenala
Medulosuprarenala
Terminatiuni nervoase in tegument
Tunica
externa
a
globului
ocular(sclerotica si cornea)
Irisul si corpul ciliar
Structura retinei vizuale
Organul lui Corti
Mugurele gustativ
Mucoasa olfactiva
Epiderm
Derm
Hipoderm
Glande sudoripare
Glande sebacee
Dintele-pulpa dintelui si dentina
Dintele-smaltul si cementul
Limba
Esofag
Stomac-regiune fundica
Stomac-regiune pilorica
Duoden
Jejun
Ileon
Colon
Teorii
privind
organizarea
parenchimului hepatic
Componenta epiteliala a lobulului
hepatic

41. Componenta vasculara a lobulului


hepatic
42. Componenta biliara si stromala a
lobulului hepatic
43. Vezicula biliara
44. Pancreas exocrin
45. Glande salivare
46. Lobulul timic si bariera timus-sange
47. Microvascularizatia timusului
48. Pulpa alba a splinei
49. Pulpa rosie a splinei
50. Microvascularizatia splinei
51. Circulatia limfatica in limfoganglion
52. Amigdale
53. Trahee
54. Alveola pulmonara
55. Corpusculul renal
56. Tubi uriniferi
57. Aparatul juxtaglomerular
58. Ureter
59. Vezica urinara
60. Foliculi ovarieni, (fara folicul de Graaf)
61. Foliculul matur, de Graaf
62. Ovogeneza
63. Trompa uterina
64. Endometru
65. Ciclul endometrial
66. Vagin
67. Glanda mamara
68. Tubul seminifer
69. Spermatogeneza
70. Epididim
71. Duct deferent
72. Prostata
73. Vezicule seminale
74. Organul copulator

Sef Disciplina,
Prof. Univ. Dr. T. Mehedinti

1.Maduva spinarii-substanta cenusie


Maduva spinarii este cel mai vechi segment al SNC dezvoltandu-se din portiunea posterioara a tubului neural primitiv.
Macroscopic apare ca un cilindru invelit de meninge si situar in canalul rahidian. Ea reprezinta un important centru reflex si
trofic.
Pe sectiune transversala prin maduva se observa :
-un sant median anterior
-un sant median posterior
-cate un sant colateral anterior (de o parte si de alta a planului median, care sunt zonele de emergente ale radacinilor
anterioare ale nervului spinal)
-cate un sant colateral posterior, (de o parte si de alta a planului median care sunt zonele de patrundere in maduva ale
radacinilor posterioare ale nervului spinal)
O sectiune sagitala prin maduva o imparta in doua jumatati simetrice, unite intre ele prin:
-comisura alba
-comisura cenusie, strabatuta de canalul central al maduvei, canalul ependimar
Maduva spinarii prezinta substanta nervoasa impartita in doua zone distincte:
-o zona centrala, de aspectul literei H, de culoare cenusie, sub forma unei coloane, centrata de canalul ependimarSubstanta cenusie
- o zona periferica de culoare alba- substanta alba, ce inconjoara substanta cenusie
Substanta cenusie:
Pe sectiune, substanta cenusie situata central, apare de forma literei H, fiecare jumatate simetrica prezentand:
-un corn anterior, voluminos, format dintr-un cap si o baza, cu functie motorie
-un corn posterior, ingust si lung, format din cap, col si baza, functie senzitiva
-un corn lateral, dispus intre baza cornului anterior si baza cornului posterior, cu functie vegetativa
-in unghiul dintre cornul posterior si cel lateral se gasesc insule mici de substanta cenusie, separate de fibre nervoase
mielinizate fine= substanta reticulata medulara
Microscopic, substanta cenusie este formata din : neuroni (pericarioni), nevroglii, fibre nervoase amielinice reprezentand
prelungirile dendritice sau axonale ale neuronilor, vase sanguine si o cantitate redusa de tesut conjunctiv perivascular.
In coarnele anterioare se gasesc mai multe tipuri de neuroni :
-cei mai numerosi sunt neuronii alfa. Sunt denumiti neuroni radiculari, deoarece axonii lor trec in substanta alba,
primesc teaca de mielina si intra in structura radacinii anterioare a nervilor spinali. Sunt neuroni stelati, multipolari, de
dimensiuni mari. Dendritele lor sunt ramificate, numerose, si fac sinapsa cu axonii neuronilor cailor piramidale si
extrapiramidale sau cu axonii unor neuroni senzitivi din coarnele posterioare. Acesti neuroni inerveaza motor fibrele
musculare striate scheletice.
-neuronii gama, sunt neuroni multipolari de dimensiuni mai mici, cu forme variate ce inerveaza fibrele musculare din
interiorul fusurilor neuro-musculare. Ei participa la mentinerea tonusului musculaturii striate si la initierea contractiei
musculare.
In coarnele posterioare se gasesc neuroni senzitivi, ovalari, fuziformi, de dimensiuni variabile, dispusi sub forma de
nuclei sau campuri senzitive (zona Rolando si Waldeyer- sensibilitate exteroceptiva, nucleul sau coloana lui Clarkesensibilitate proprioceptiva). Dendritele lor realizeaza sinapse in cornul posterior cu axonii neuronilor pseudounipolari din
ganglionii spinali, iar axonul lor trece in substanta alba, intarnd in constitutia unor tracturi ascendente.
In coarnele laterale gasim neuroni vegetativi : viscerosenzitivi in jumatatea posterioara si visceromotori in jumatatea
anterioara. Sunt neuroni ovalari sau fusiformi. Ei fac sinapsa prin dendritele lor cu axonii neuronilor viscerosenzitivi din din
ganglionii rahidieni. Axonul lor se alatura fibrelor somatomotorii din radacinile anterioare, formand fibrele preganglionare ce
se opresc in ganglionii simpatici paravertebrali sau in ganglionii parasimpatici pelvini.
Celulele nevroglice din substanta cenusie sunt reprezentate de macroglia fibroasa, macroglia protoplasmatica, microglie,
rare oligodendroglii. La nivelul canalului ependimar gasim nevroglia ependimara ce realizeaza un epiteliu unistratificat si
separa LCR de tesutul nervos

6. Plexurile coroide:
Def : sunt structuri specializate ale SNC responsabile de producerea LCR, constand in invaginatii sub
forma de pliuri sau de deget de manusa ale pia-mater in interiorul sistemului ventricular al nevraxului :
antrul ventriculilor laterali, in cornul temporal, la nivelul orificiului Monro, pe tavanul ventriculului III, pe
tavanul si in recesurile laterale ale ventriculului IV.
Fiecare plex coroid prezinta :
-stroma- dispusa sub forma unui un ax central, conjunctivo-vascular, in care gasim celule derivate din
leptomeninge, macrofage numeroase, substanta fundamentala si fibre de colagen. La nivelul ei reteaua
capilara e bine dezvoltata, capilarele avand un endoteliu (epiteliu pavimentos simplu) fenestrat, cu
diafragme ce includ porii. DESI este un endoteliu fenestrat, pasajul celor mai multe substante din capilarul
sanguin in LCR se face in mod activ si un pasiv.
-epiteliu de acoperire , format dintr-un epiteliu cubic simplu ce provine din tubul neural. La polul lor
apical, celulele epiteliale prezinta numerosi microvili neregulati, care se termina in dilatatii in maciuca.
Citoplasma e bogata in mitocondrii , incluziuni lipidice si granule pigmentare.
LCR este prezent atat in canalul ependimar cat si in cavitatile ventriculare ale sistemului nervos central.
Continuitatea dintre cavitatile ventriculare si spatiul subarahnoidian realizandu-se la nivelul ventriculului
IV prin intermediul orificiilor Luschka si Magendie. LCR este important pentru metabolismul celulelor
SNC si constituie un mecanism de protectie, realizand

Meningele
Organele sistemului nervos central sunt invelite si protejate de craniu si coloana vertebrala prin intermediul a trei
membrane conjunctive concentrice care formeaza meningele. Ele au functie de protectie, de sustinere mecanica,
trofica si de aparare
Pornind de la exterior, cele 3 foite sunt denumite: dura mater, arahnoida si pia mater. Arahnoida si pia-mater constituie
leptomeningele. Dura mater constituie pahimeningele.
Dura mater este o membrana fibroasa, alcatuita din tesut conjunctiv dens lamelar si fibrocite asezate intre lamelele de
colagen. In portiunea craniana fata sa externa este aderenta la os, continuandu-se cu periostul, spatiul extradural fiind
virtual, devenid real in hemoragii. In regiunea rahidiana acest spatiu este real, denumit spatiul epidural in care se
gaseste tesut conjunctiv lax , vase, adipocite.
In structura durei mater mai gasim si filete nervoase, vase sanguine si sinusuri venoase. Pe fata sa interna, spre arahnoida
este captusita de un epiteliu simplu pavimentos, dependinta a arahnoidei. Intre dura mater si arahnoida se gaseste spatiul
subdural.
Intre arahnoida si dura mater exista puncte de contact la nivelul carora se gasesc vilozitatile arahnoidiene, din care se
dezvolta Granulatiile lui Pachioni. Acestea sunt formatiuni nodulare, alcatuite din axe conjunctive, ce contin capilare si
sunt tapetate de un rand de celule aplatizate, poligonale. Ele intervin in filtrarea LCR inaintea varsarii lui in sangele venos
din sinusurile durale.
Arahnoida este o foita conjunctiva subtire, acoperita pe ambele fete de un mezoteliu.Este avasculara si prezinta fibre de
colagen si elastice, precum si celule conjunctive. Pe ambele fete prezinta expansiuni, care spre dura mater sunt mai
voluminoase si intra in alcatuirea corpusculilor Pacchioni.
Arahnoida are 2 componente: un strat in contact cu dura mater si un sistem de trabecule ce leaga stratul intern cu pia mater
Cavitatile dintre trabecule formeaza spatiile subarahnoide , care sunt umplute cu LCR si sunt complet separate de spatiile
subdurale, prezente intre dura mater si arahnoida.
Pia mater este o membrana conjunctivo-vasculara care adera la suprafata nervoasa, dar nu se afla in contact cu celulele sau
cu fibrele nervoase, intre ele aflandu-se un strat fin de celule gliale.
Contine elemente fibrilare (colagene elastice), celule (fibrocite, mastocite, histiocite, rare celule pigmentare) si o bogata
retea vasculara .Ea insoteste pe o anumita distanta vasele de sange ce patrund in substanta nervoasa, permitand prelungirea
spatiului subarahnoidian in interiorul tesutului nervos, dupa care este inlocuita de o teaca nevroglica ce insoteste capilarele
sanguine.

Citoarhitectonia scoartei cerebeloase


Scoarta cerebeloasa prezinta 3 straturi distincte:
1. Stratul molecular sau superficial , bine dezvoltat , alcatuit din celule putine cu functie asociativa :
-celule stelate, (de tip golgi 2)
-celule cu cosulet
-numeroase arborizatii dendritice provenind de la n. purkinje
-prelungiri axonice ale cel din stratul granular
-celule gliale (macroglii fibroase, microglii)
Celulele stelate sunt celule multipolare cu diametrul de 15-20 microni, prezente in partea superficiala a scoartei
cerebeloase. Ele ocupa 2/3 din grosimea stratului. Corpul celular este mic, prezinta dendrite putine , scurte, paralele
cu suprafata scoartei cerebeloase. Axonul nemielinizat face sinapsa cu dendritele celulelor Purkinje
Celulele cu cosulet, sau cu panier terminal. sunt situate profund, ocupa 1/3 din grosimea stratului. Corpul neuronal
este mai mare decat al celulelor stelate, dendritele sunt lungi si puternic ramificate, in evantai, perpendicular pe axul
faliei. Axonul lor este lung si emite colaterale care se termina in jurul corpului cel Purkinje formand cate un cosulet
perineuronal. O astfel de celula realizeaza sinapse cu cel putin 10 cel purkinje, de tip axo-somatic sau axo-axonic.
Au functie asociativa.
2. Stratul cel Purkinje sau stratul ganglionar este alcatuit din :
-neuronii Purkinje
-nevrogliile Fananas
-Sunt celule caracteristice scoartei cerebeloase , neuroni piriformi, multipolari, de dimensiuni mari, avand diametrul
pericarionului de 50-60nm. Neuroplasma e bogata in organite citoplasmatice , nucleul e mare, hipocrom si nucleolat.
De la polul extern porneste un buchet de dendrite ce se ramifica puternic in coarne de cerb, emitand colaterale de
ordinul I, II, III in stratul molecular.Dendritele se orienteaza intr-un singur plan spre suprafata scoartei cerebeloase,
unde fac sinapsa cu axonii cel granulare ce se divid in T. De la polul intern porneste un axon subtire, ce strabate
stratul granular si trece in substanta alba, devenind fibra nervoasa eferenta, facand sinapsa cu neuronii nucleului
dintat.
3. Stratul granular, este constituit dintr-un numar foarte mare de celule granulare, fiind cel mai gros si mai bogat
celular strat
Neuronii granulari sunt neuroni multipolari de forma rotunda sau ovalara, cu diametrul de 4-6 microni, neuroplasma
redusa, nucleu mare si hipercrom. Dendritele lor sunt scurte si se termina printr-o arborizatie in gheara. Ele
realizeaza o sinapsa speciala denumita glomerul cerebelos. Glomerulul cerebelos reprezinta o aglomerare de sinapse
la care participa dendritele celulelor granulare, fibrele muschioase, axonii celulelor Golgi, toate invelite de o capsula
gliala. Axonul lor este lung, cu traiect ascendent spre suprafata cortexului cerebelos , strabate stratul molecular si se
termina la suprafata acestuia bifurcandu-de in T. Cele 2 ramuri terminale merg paralel cu suprafata scoartei
cerebeloase si fac sinapsa cu arborizatiile dendritice ale celulelor Purkinje.
Elementul morfofunctional fundamental de la nivelul cerebelului este celula Purkinje. Activitatea ei este stimulata de
axonii in T ai celulelor granulare si este inhibata de celulele profunde din stratul molecular.

Citoarhitectonia scoartei cerebrale


Cele 2 emisfere cerebrale sunt principalele elemente componente ale encefalului. Sunt aproximativ simetrice si legate intre
ele printr-o mare comisura-corpul calos. Cele 2 emisfere prezinta o concentrare a neuronilor la suprafata, constituind scoarta
cerebrala, care este o lama de substanta nervoasa cenusie ce acopera toate circumvolutiunile emisferelor. Grosimea scoartei
este de 3mm.La interior se gaseste substanta alba a emisferelor cerebrale.
Scoarta cerebrala este alcatuita din:
-Neuroni
-Nevroglii
-Fibre nervoase
Stratificarea neuronilor in interiorul scoartei cerebrale formeaza ceea ce se numeste citoarhitectonia acesteia.
Izocortexul prezinta 6 straturi:

1.stratul molecular, cel mai superficial situat imediat sub piamater cu functie asociativa. Este sarac in celule (neuroni
orizontali si nevroglii) si bogat in fibre nervoase, reprezentand dendritele si axonii celulelor din acest strat si a celor din
straturi mai profunde- dendritele neuronilor piramidali si axonii neuronilor Martinotti
- neuronii orizontali , sunt neuroni de asociatie, de dimensiuni mici si medii, ovalari sau fusiformi se orienteaza cu axul lung
paralel cu suprafata scoartei cerebrale, axonul trecand lateral pentru a face sinapsa cu dendritele celulelor piramidale.Unii pot
avea pericarionul de aspect piriform, fiind denumiti Celule Cajal.
2.granular extern- are functie receptoare fiind format din celule granulare cu axon scurt , celule Martinotti cu axon
ascendent si rari neuroni piramidali mici. Tot aici gasim diverse conexiuni axonice si dendritice din straturile profunde
Celulele granulare sunt neuroni senzitivi de aspect variat, cu dimensiuni reduse ce prezinta un nucleu intens cromatic, un
axon orientat spre suprafata scoartei si numeroase dendrite scurte si puternic ramificate
Celulele Martinotti sunt neuroni piramidali modificati, mici, putand prezenta cateva dendrite scurte, ce pornesc de la baza..
Axonul lor este ascendent , luand nastere de la varful celulei, se intinde spre suprafata unde se bifurca pentru a fi orientat apoi
orizontal.
Neuronii piramidali mici , apar pe sectiune de forma triunghiulara, cu baza spre substanta alba. Dendritele sunt scurte, groase,
iau nastere din cele 3 varfuri, axonul este subtire, conul lui de emergenta fiind situat in mijlocul bazei.
3.piramidal extern- are functie motorie fiind bine delimitat de urmatorul strat . Este format din celule piramidale mici si
mijlocii printre care se gasesc celule granulare cu axon scurt si celule Martinotti. Dendritele piramidale din acest strat urca
pana in stratul superficial unde se raspandesc dandu-i acestuia un aspect plexiform
4.granular intern-are functie receptiva, reprezentand statia majora de receptie a scoartei cerebrale, fiind comparata cu o
platforma de descarcare. La acest nivel axonii aferenti ce formeaza un plex caracteristic de fibre mielinice isi descarca
influxurile lor nervoase celulelor granulare si celulelor Martinotti. Stratul granular intern mai contine si numeroase celule
stelate Cajal. Axonii celulelor Martinotti fac sinapse in stratul molecular superficial.
5.piramidal intern- functie motorie, este format din celule piramidale mari , foarte mari (neuronii Betz) si din celule
Martinotti. Dendritele celulelor piramidale cu traiect ascendent se termina atat in stratul molecular cat si in straturile granular
si piramidal extern, axonii lor patrunzand in substanta alba. Axonul ascendent al celulelor Martinotti ajunge in stratul
molecular, iar dendritele stabilesc sinapse cu fibre mielinice aferente, formand un plex mielinic.
6.stratul polimorf- are functie de asociatie si de receptie, fiind adiacent substantei albe. Este format dintr-un amestec de
celule piramidale mici si mijlocii, celule granulare si rare celule Martinotti. Neuronii au forma variata : piramidala, ovalara,
poligonala, fusiforma.
Izocortexul prezinta variatii regionale din care cauza este impartit in :
-izocortex homeotipic
-izocortex heterotipic
Izocortexul homeotipic poate fi de tip:
Frontal- in care sunt dezvoltate paturile 3,5 . deci componenta motorize piramidala
Parietal, in care sunt dezvoltate paturile 2,4, deci straturile receptoare, granulare
Polar, anterior si posterior, in care nici unul din cele 6 straturi nu este dominant
Izocortexul heterotipic poate fi:
De tip granular, caracterizeaza zonele de receptie ale sensibilitatii generale si senzorialitatii
De tip agranular, cu dezvoltarea straturilor piramidale, caracterizand zonele motorii sipremotorii ale scoartei cerebrale.
Nevrogliile intalnite in scoarta cerebrala sunt reprezentate de : macroglia protoplasmatica si fibroasa,
oligodendroglie si microglie.
Ganglionul spinal
Sunt formatiuni
Teorii privind organizarea parenchimului hepatic
Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:
lobulul hepatic clasic
lobulul portal Sabourin
acinul hepatic Rappaport
Teoria lobulul hepatic clasic

Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a ficatului. Se definiste
traditional ca fiind zona de parenchim tributara unei vene centrale. Fiind centrat de vena centrolobulara, el corespunde ca
organizare lobulilor celor mai multe glande endocrine, ce prezinta central vasele in care isi devarsa propriii produsi de
secretie. La porc el apare bine delimitat prin tesut conjunctiv, dar la om parenchimul hepatic este continuu limitele lobulilor
putandu-se demarca prin linii imaginare, unid spatiile porte. Aceste spatii porte (Kiernan) contin:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o arteriola interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canalicul biliar interlobular,
inconjurate de o atmosfera de tesut conjunctiv. Pe sectiune lobulii hepatici clasici prezinta un aspect tipic hexagonal,
reprezentand dupa unii autori consecinta hidrodinamicii circulatiei sanguine de la vena porta
spre venele
suprahepatice.Sangele provenit din artera hepatica si vena porta, patrunde in sinusoide si paraseste lobulul prin vena centrala.
Rezulta ca celulele situate periportal primesc cele dintai sangele si vor avea mai mult oxigen si o cantitate mai mare de
substante nutritive decat cele din central lobulului. Comportamentul diferit al hepatocitelor din interiorul aceluiasi lobul,
evidentita in conditii normale dar mai ales patologice a determinat unii autori sa un accepte descrierea clasica a lobulului
hepatic. Dupa acsti autori, central lobulului nu ar trebui sa fie reprezentat de asa numita vena centrolobulara ci de spatiul
port, ramurile venelor centrale situate la periferia urmand sa fie denumite vene terminale.
A fost descris astfel lobulul portal Sabourin, format din aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi canalicul
biliar interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la trei lobuli
clasici diferiti.
Lobulul portal Sabourin
Lobulul portal
Acinul hepatic Rappaport
Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi canalicul biliar. El
are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor. Axul lung al rombului este dat de doua
vene centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic, marime, activitatea
enzimatica si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen, fiind aproape de artera
perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
sunt cele mai active metabolic
sunt primele care vor depune glicogen postprandial
sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si gluconeogeneza
sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii toxinelor absorbite din
tubul digestiv
in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica. La fel se exercita efectul
si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai mic de oxigen. De aceea in ischemie, primele care sufera
sunt celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile lor difera doar din cauza
alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.
Cele 3 conceptii nu se exclud ci se completeaza reciproc, mai ales in unele stari patologice.

Tegumentul este un organ complex, ce acoper ntreaga suprafa a corpului i


care, la nivelul orificiilor naturale, se continu cu membrane mucoase. La nivelul feei
grosimea pielii variaza ntre 1mm i 2mm, nca- drndu-se n tipul de tegument subire
(noiunea se refer strict la grosi-mea epidermului) i reprezint n primul rnd o barier
ntre mediul intern i mediul extern, ndeplinind n acelati timp funcie de protecie
mecanic i mpotriva radiaiilor.
Greutatea pielii atinge la adult circa 6% din greutatea total a corpului,
aproximativ 4kg. La un adult de talie medie, pielea poate ajunge la o suprafa de 1,5
1,8m i o grosime care variaz ntre 1mm i 5mm.
Anexele tegumentare sunt formaiuni ataate pielii, de tipul: glande sudoripare
ecrine, glande sudoripare apocrine, glande mamare, foliculi pilosebacei, fire de pr,
muchi erectori ai firului de pr. Alturi de acestea, n structura pielii sunt prezente fibre
i corpusculi nervoi, care asigur sensibilitatea tactil, n timp ce vascularizaia intervine
n reglarea termic, mpreun cu glandele sudoripare.
Dermul, de origine mezenchimatoas, este situat imediat sub epiderm,
componenta sa principal fiind o protein fibrilar colagenul.
Sub ea se gsete hipodermul sau esutul celular subcutanat (panicul adipos), de
origine mezenchimatoas. Corespondentul anatomic al acestul strat este fascia
superficialis. Hipodermul este alctuit din benzi groase de colagen, care prin ramificare i
anastomozare dau natere unor spaii populate cu numeroase adipocite. Grosimea
stratului adipos ce ia natere n acest fel variaz cu regiunile corpului. n hipoderm pot fi
localizate poriunile secretorii ale glandelor sudoripare, numeroase vase i nervi.
Interfaa epiderm-derm nu este neted. La acest nivel, dermul prezint denivelri
ce se proiecteaz spre epiderm, cunoscute sub numele de papile dermice. Ele alterneaz
cu structuri complementare ale epidermului, sub form de invaginri, numite creste
epidermice.

Zona dintre epiderm i derm se mai numete i jonciune dermoepidermic sau


membran bazal (formnd interfaa dintre epiderm i derm). Funcia major a
jonciunii dermo-epidermice este de ataare a epidermului la derm i de a asigura
rezistena n faa factorilor de aciune externi; n acelai timp servete ca suport pentru
epiderm determinnd procesul de cretere, direcioneaz organizarea citoscheletului n
celulele bazale, iniiaz semnale de dezvoltare i servete ca barier semipermiabil.
Membrana bazal este alctuit din dou straturi: primul strat (superior), este
format din mucopolizaharide iar cel de-al doilea (inferior), din fibre de reticulin ce
prezint striaii perpendiculare pe axul fibrilelor, la intervale de 250 - 500.
Ultrastructural are 4 componente, (de la suprafa spre profun-zime):
-_membranele plasmatice ale celulelor bazale cu hemides-mozomi,

-_lamina lucida,
-_lamina densa,
-_sublamina densa, sau lamina reticular cu componentele fibrilare.
a.
Epidermul
Epidermul adultului este compus din keratinocite i celule dendritice:
melanocitele, celule Langerhans, celule dendritice nedetermi-nate i celule Merkel.
Celule epidermice au dou activiti importante, care se desfoar simultan: cea
de keratinogenez i cea de diviziune celular sau de difereniere progresiv i de
multiplicare a celulelor epidermice.
Studiul histologic al epidermului se face optim pe preparatele provenite din zone
cu aa-numitul tegument gros, anume de pe palme sau plante. Restul corpului este
acoperit de tegument subire. Noiunea se refer strict la grosimea epidermului.
Epidermul subire este alctuit din 5 straturi (ncepnd din profunzime spre
suprafa):
- stratul bazal (germinativ),
- stratul spinos,
- stratul granulos,
- stratul cornos,
- stratul descuamant (scuamozomul).
Stratul lucios lipsete la tegumentul suire.
Keratinocitele
Keratinocitele constituie principala populaie celular a epidermului (85%),
fiind celule de origine ectodermic. Ele migreaz dinspre profunzime spre suprafa,
suferind modificri structurale i biochimice importante. Totalitatea acestor modificri
sunt specifice procesului de keratinizare, iar pe msur ce se maturizeaz (acumuleaz
keratin) sunt continuu ndeprtate de pe suprafaa pielii. nlocuirea celulelor din stratul
superficial al tegumentului se face prin diviziunea mitotic a celulelor din stratul profund
al epidermului.
Celulele rezultate din aceast proliferare se deplaseaz spre nivele mai nalte i
elaboreaz keratin. Din aceast cauz se poate spune c organizarea n straturi a
epidermului reflect stadiile de via ale unui keratinocit, pornind de la formare i
cretere, continund cu deplasarea i maturizarea acestuia pn la tranformarea lui ntr-o
scuam keratinizat (celul moart) i ndeprtare (descuamare).
Stratul bazal
Stratul bazal reprezint 18% din grosimea epidermului i cuprinde un singur
rnd de celule cilindrice sau cubice, dispuse n palisad, cu axul lung perpendicular pe
interlinia dermo-epidermic. Au citoplasma intens bazofil, datorit abundenei
ribozomilor liberi i polizomilor, bogate n acid ribonucleic i un nucleu voluminos,
alungit, bogat n cromatin cu unul sau mai muli nucleoli. Printre celulele bazale,
neregulat intercalate, se gsesc celulele dendritice.

Celulele stratului bazal sunt legate ntre ele i cu celulele din stratul spinos prin
intermediul unor puni intercelulare, sub form de filamente fine care prezint o
ngroare central (nodulul lui Bizzozero) i care s-au dovenit a fi desmozomii, iar
legtura ntre keratinocitele bazale i membrana bazal se realizeaz prin intermediul
hemidesmo-zomilor.
Hemidesmozomii filamente complexe de ancorare, ataeaz keratinocitele
bazale la membrana bazal, prezentnd citoplasm, membran i componente
extracelulare, fiecare dintre componente fiind bine individualizate; de asemenea, prezint
unui numr mare de filamente de tip prekeratin, denumite tonofilamente, care lipsesc n
zona perinuclear. Pe msur ce keratinocitele se deplaseaz spre straturile superioare,
tonofilamentele se grupeaz n fascicule vizibile la microscopia optic, formnd astfel
tonofibrilele.
Incluziunile citoplasmatice ale keratinocitelor bazale sunt de 2 tipuri: picturi de
lipide i granule de melanin, Melanina fiind localizat deasupra nucleului i
evideniindu-se prin coloraia cu argint Fontana.
Stratul bazal este bogat n mitoze, ceea ce demonstreaz caracterul lui activ,
germinativ (celule din acest strat se mai numesc i keratinoblati), n urma acestui proces
lund natere 2 celule fiice.
Aceste celule se angajeaz n procesul de keratinizare, care cuprinde o period de
2 sptamni necesare migrrii din stratul bazal pn cel cornos, urmat de alte 2
sptamni n care keratinocitele rmn la acest nivel, dup care vor fi eliminate prin
descuamare.
Stratul spinos
Stratul spinos se cuprinde circa 50% din grosimea epidermului i mpreun cu
stratul bazal, alctuiesc corpul mucos al lui Malpighi sau lama (ptura) moale a
epidermului.
Este constituit din cteva rnduri de celule poliedrice, eozinofile, interconectate
prin desmozomi (fine prelungiri sub form de spini, de unde i denumirea acestui strat).
Celulele sunt voluminoase, aezate n mozaic, cu un nucleu mare, rotund, clar, cu 1 2
nucleoli.
Desmozomii, mpreun cu substana polizaharidic de nveli celular, asigur o
coeziune ferm a keratinocitelor din stratul spinos, ce confer o rezisten mecanic
crescut a epidermului. Tonofibrilele devin mai voluminoase i mai numeroase pe msur
ce keratinocitul urc spre suprafa i formeaz un schelet de susinere al citoplasmei
(citoscheletul).
n acest strat apar corpii dOdland (keratinozomi), care nu sunt altceva dect
granule acoperite de membran (M.C.G.= membrane coating granules), cu coninut
lipidic i cu structur intern lamelar, al cror numr i dimensiuni cresc n straturile
superioare, principala funcie fiind limitarea pierderilor transcutanate de ap.
Stratul granulos (Langhans)
Stratul granulos reprezint n mod normal 10% din grosimea epidermului i este
format din 1 2 rnduri de celule romboidale, turtite, cu axul mare orizontal, cu nuclei
picnotici i organite (corpii Golgi, mitocondriile) pe cale de dispariie.
Tonofilamentele existente se disperseaz puin cte puin n citoplasm, n
structura lor persistnd o ngroare membranar i o linie dens intercelular.

Keratinozomii capt o poziie periferic i se ataeaz de membran plasmatic.


Coninutul lor este deversat n spaiul intercelular, contribuind probabil la descuamarea
celulelor cornoase prin atacul asupra substanei intercelulare i a desmozomilor, datorat
coninutului n enzime prezent n special n lamelele dense; lamelele clare conin
fosfolipide care, ajunse n spaile intercelulare, sunt responsabile de ngroarea
membranei plasmatice a celulelor din stratul cornos.
Aceste celule sunt bogate n granule de keratohialin, care ncep s se formeze
de la nivelul ribozomilor liberi, cu rol de cimentare a tonofilamentelor n fascicule
compacte. Stratul granulos lipsete la nivelul mucoaselor.
Stratul lucidum (lucios) este prezent exclusiv n tegumentul gros. La grania
dintre stratul granulos i stratul cornos se produce o modificare morfologic esenial,
nucleii i organitele citoplasmatice al celulelor fiind pe cale de dispariie prin carioliz,
avnd drept urmare transformarea ntr-o structur uniform, ce const din filamente
imersate ntr-o matrice.
Stratul cornos
Stratul cornos al epidermului, aezat la suprafaa pielii, este alctuit, din cteva
rnduri de celule aplatizate, de 1 3 grosime i 20 30 lime, suprapuse, lipsite de
nuclei, citoplasma lor fiind complet nlocuit de tonofibrile groase de keratin (peste
400), dispuse ntr-o matrice alctuit din granulele de keratohialin.
n stratul cornos din epidermul gros, structurile de ataament reprezentate de
desmozomi scad numeric, comparativ cu straturile profunde. n epidermul subire,
desmozomi sunt nlocuii de o structur nou scuamozomul vizibil la nivel
intercelular, nc din partea superioar a stratului granulos i zona profund a stratului
cornos.
Scuamozomul reprezint o zon de ataament redus, la marginea scuamelor,
ntre 2 celule din coloane vecine i care apare sub forma unei bandelete periferice
continue, de o form neregulat, avnd o grosime de 35nm i o lrgime de 160nm.
Dezintegrarea i dispariia nucleului (carioliz i cariorexis) apar n keratinocitele
din acest strat, ca i dizolvarea organitelor celulare. Partea cu totul superficial a stratului
cornos, zona disjunct, este format din elemente care se pot desprinde la cele mai mici
traumatisme. n acest stadiu, celulele i pstreaz rezistena lor, ns fora de coeziune
slbete progresiv.
Deci, trebuie remarcat c stratificarea evideniaz procesul morfologic i
biochimic de transformare treptat ce-l sufer keratino-citele n migrarea lor din stratul
bazal pn la suprafaa epidermului, unde ajung ca celule cornoase, complet keratinizate.
Rennoirea fiziologic a epidermului, n baza cercetrilor cu ajutorul glicocolului
marcat, se realizeaz ntr-o perioad de 28 zile.
La coloraia cu hematoxilin-eozin, melanociii apar ca celule clare, rotunde, cu
nucleu dens. Impregnaia argentic, prin dihidroxifenil alanin (DOPA reacie), pune n
eviden adevrata morfologie a melanocitului. Melanocitele apar brun-negre, fiind
posibil i vizuali-zarea ramificaiilor acestora.
Celulele Langerhans

Sunt celule stelate (dendritice) cu originea n mduva hemato-gen, localizate n


stratul bazal, n mod special n partea superioar a acestuia; nu sunt ataate de celulele
vecine prin desmozomi i nu conin filamente de prekeratin.
Citoplasma lor conine un aparat Golgi voluminos i RER moderat, precum i
numeroi lizozomi i mitocondrii.
Nucleul lor este lobulat i n citoplasm prezint granulaii n form de rachet
(granulele Birbeck), aflate n vecintatea complexului Golgi, vizibile la microscopia
electronic. Celulele Langerhans se evideniaz pe preparate folosind tehnicile de
colorare cu sruri de aur.
Celula dendritic nedeterminat
Celula dendritic nedeterminat, identificabil prin microscopie electronic, este
caracterizat prin absena att a melanozomilor ct i a granulelor Bierbeck. Ea este
nrudit cu celula Langerhans i posed, ca i aceasta, antigene ale complexului major de
histocompatibilitate clasa II (MCH clasa II).
Celula Merkel
Celulele Merkel, descrise n 1875 de MERKEL, sunt celule cu origine
neuroectodermic (n crestele neurale), localizate n stratul bazal al epidermului i apar pe
preparatele microscopice n coloraie Hematoxilin-Eozin de aspectul unor celule
clare. Acestea apar cu o densitate mai mare n zona cu o vascularizaie mai bogat a
dermului i cu numeroase fibre nervoase amielinice, fibre senzitive aferente, avnd n
principal funcia de recepie.
La microscopul electronic (M.E.) s-a evideniat n citoplasma acestor celule
mnunchiuri de microfilamente localizate perinuclear i n citoplasm precum i prezena
unor vacuole delimitate de endomem-brane. Organitele celulare sunt moderat
reprezentate. Uneori, celulele Merkel prezint n citoplasm i puini melanozomi. Unele
celule Merkel apar joncionate cu keratinocitele prin intermediul desmozomilor.
Citoplasma prezint i un organit specific, i anume, particule delimitate de
membrane asemntoare cu granulele de catecolamine din celulele medulo-suprarenalei.
Celula Merkel este situat de obicei n vecintatea membranei bazale i conine
granule neurosecretorii intracitoplasmatice, care mediaz senzaiile tactile fine. Aparine
sistemului APUD i are probabil origine n creasta neural. Densitatea celulelor Merkel
este mai mare n regiunile n care exist foliculi piloi.
Dermul
Situat sub epiderm, are rol de suport mecanic i nutritiv al acestuia. Grosimea sa variaz, fiind
maxim pe palme i plante, toracele posterior i minim la nivelul pleoapelor i prepuului. Pe msura
naintrii n vrst dermul se subiaz i i pierde elasticitatea. El conine anexele cutanate, precum i o
bogat reea vascular i nervoas. Se pot distinge 2 regiuni:
- dermul superficial sau papilar,
- dermul profund sau reticular.
Dermul superficial are o structur lax i prezint proiecii orientate spre epiderm (papile) ntre
care se afl invaginri ale epidermului (creste).
Dermul profund sau reticular este alctuit din esut conjunctiv dens neregulat, cu fibre de colagen
groase, majoritatea orientate paralel cu suprafaa tegumentului.
Substana fundamental a dermului este alctuit predominant din dou tipuri de
glicozaminoglicani (acidul hialuronic i dermatan sulfatul) i din cantiti mai mici de heparan sulfat i
condroitin sulfat.
Principalele funcii ale dermului sunt:

- rezervor de ap i proteine,
- asigurarea transportului substanelor nutritive i hormonilor prin derm,
- amortizarea ocurilor,
- lubrifiant al reelei de fibre colagene i elastice.
n structura dermului identificm o serie de elemente fibrilare i celule de diferite tipuri. Astfel,
fibrele dermului sunt reprezentate de:
- fibrele de colagen (60-70%), dispuse n mnunchiuri de grosime variabil (mai mic n dermul
papilar, mai mare n dermul profund), majoritatea orientate paralel cu suprafaa tegumentului. Fibrele sunt
constituite din fibrile, iar acestea la rndul lor din molecule.
- fibrele elastice, reprezint 2% din greutatea dermului i sunt alctuite din 2 structuri proteice: un
miez central amorf de elastin i o component microfibrilar. Fibrele elastice se organizeaz n reele
groase n jurul foliculilor piloi i a glandelor sebacee i sudoripare.
- fibrele de reticulin sunt subiri, formeaz o reea fin la nivelul dermului papilar i se gsesc
mai ales n pielea fetal i n jurul vaselor i anexelor din pielea adultului.
Populaia celular a dermului este alctuit din urmtoarele celule rezidente:
- fibroblaste i fibrocite - sunt cele mai numeroase, principala lor funcie fiind sinteza
componentei fibrilare (colagen, reticulin, elastin, fibronectin, glicozaminoglicani) i a substanei
fundamendale.
- fagocite mononucleare - sunt celule mobile, care produc citokine i au rol de fagocitoz i
distrugere a antigenelor.
- mastocite - stimularea lor de ctre antigene sau fraciuni ale complementului determin eliberarea
de mediatori, cei mai importani dintre acetia fiind: histamina, heparina, prostaglandinele, leucotrinele,
factorii chemotactici pentru eozinofile i neutrofile.
- limfocite - au rol n supravegherea imun.
Pe lng acestea, la nivelul dermului migreaz ocazional polimorfonucleare i monocite (celule
migratoare).
Vascularizaia sanguin
Dei este un mic consumator de oxigen pielea este bine vascularizat, contribuind n acest mod la
termoreglare. Arterele ce irig tegumentul sunt localizate n hipoderm. Ramificaiile lor formeaz dou
mari plexuri:
- Profund (rete subcutaneum), situat imediat deasupra esutului celular subcutanat la limita dintre
derm i hipoderm i din care se desprind ramuri ce irig hipodermul, esutul adipos subcutanat, glandele
sudoripare i papilele firelor de pr;
- Superficial (rete subpapilare), situat la limita dintre dermul reticular i dermul papilar, din care
pornesc anse capilare care ptrund n interiorul papilelor dermice. Fiecare papil are o singur ans de vase
capilare, cu un bra ascendent arterial i unul descendent venos.
Venele care colecteaz sngele de la nivelul papilelor se ntlnesc ntr-o reea aflat imediat sub
papilele dermice. Urmeaz apoi 3 reele venoase cu vene de calibru progresiv crescut, la limita dintre
dermul papilar i cel reticular. La limita dintre derm i hipoderm, reeaua venoas se afl la acelai nivel cu
cea arterial. Aici ajung i venele ce dreneaz sngele de la nivelul glandelor sudoripare. Din reeaua
profund emerg vene largi, independente, acompaniind arterele corespunztoare.
Inervaia
Inervaia este asigurat prin nervi vegetativi (ortosimpatici vasomotrici i secretori) i prin fibre
cerebro-spinale (ce asigur sensibilitatea tactil, termic i dureroas).
Fibrele nervoase provin din celula n T a glanglionului spinal i pot exista ca terminaii nervoase
libere sau ncapsulate, numite receptori ncapsulai. Pielea este bogat inervat, mai ales la nivelul feei i
al extremitilor.
Glanda sebacee
Deriv din proeminena superioar a bulbului pilos, aprut n jurul vrstei de 3 luni de via
intrauterin i devin active dup pubertate. Sunt mai rspndite n zonele pilare (mai ales pe scalp, fa i
torace), majoritatea dezvoltndu-se mpreun cu foliculul pilos

Glanda sebacee este o formaiune ovalar, n form de sac (acini, lobuli), prevzut cu un gt scurt
prin care se elimin produsul de secreie al glandei sebumul la nivelul tecii interne a foliculului pilos.
Structur
Poriunea secretoare a glandei este de tip alveolar, fiind alctuit din numeroi sculei ce
formeaz o structur asemntoare cu un ciorchine de strugure.
Peretele alveolar este alctuit dintr-un glandilem, susinut la exterior de un strat subire de esut
conjunctiv fibrilar. Celule bazale ale glandei sebacee au form aplatizat, sunt dispuse ntr-un singur rnd,
prezint o citoplasm bazofil, nucleul rotund situat central, iar dintre organitele celulare cu dezvoltare
particular amintim aparatul Golgi i mitocondriile. Aceste celule sunt capabile de diviziune, n urma creia
iau natere dou celule fiice (una din ele nlocuiete celula-mam, iar cea de-a doua va evolua spre centrul
glandei).
n timpul acestei evoluii celulele devin poliedrice, se ncarc progresiv cu picturi lipidice,
devenind asemntoare cu adipocitele multiloculare (brune). Nucleii ncep s se dezintegreze i dispar
treptat, n final celula fiind eliminat mpreun cu propriul ei produs de secreie, glanda sebacee fiind deci o
gland de tip holocrin.
Produsul lor de secreie, sebumul, este alctuit din trigliceride, acizi grai liberi i colesterol i
contribuie, n proporie de 95%, la formarea filmului hidro-lipidic (n proporie de 95%) de suprafa care
are rol antimicrobian, antiparazitar, fungistatic, piloprotector i mpotriva modificrilor abrupte ale
temperaturii corpului, restul de 5% rezultnd din procesul de keratinizare i din secreia apocrin.
Secreia sebacee este continu i se poate ridica la 1 3g sebum n 24 de ore. Se consider c
stratul cornos, cu suprafaa poroas, acioneaz ca un tampon care aspir sebumul din ductul excretor prin
capilaritate.
Reglarea secreiei sebacee este influenat de factori hormonali, factori nervoi i factori exogeni
(temperatur, umididate). Astfel, androgenii (testosteron i progesteron), adrenalina i hidrocortizonul cresc
secreia de sebuum, determinnd apariia acneei, estrogenii i absena hormonilor hipofizari avnd rol n
diminuarea secreiei glandulare.
Glandele sudoripare
Dermul pielii feei conine glande sudoripare de tip ecrin (nu au legtur permanent cu foliculul
pilos i secreia lor este stimulat de factorii termici).
Acestea se gsesc n numr foarte mare (25 milioane), rspndite aproape pe ntreaga suprafa
cutanat, lipsind n totalitate de pe marginea buzelor. Sunt glande de tip tubular-glomerular (figura 25) i
sunt formate din:
1. Glomerul glandular (poriunea secretorie) - situat n poriunea inferioar a dermului. Este
alctuit dintr-un rnd de celule aezate pe o membran bazal (glandilem) groas. Celulele secretorii de la
acest nivel sunt de 2 tipuri:
- Celulele ntunecate,
- Celulele clare.
ntre polul bazal al celulelor secretorii i glandilem exist celulele mioepiteliale.
2. Canalul sudoripar dermic (canalul excretor).
Canalul excretor este lung, unic, traverseaz ntreaga grosime a dermului i ajunge la nivelul
epidermului, unde se continu cu,
3. Canalul sudoripar intraepidermic, care se deschide la suprafaa pielii printr-un orificiu numit
porul sudoripar.
Canalul excretor este cptuit de un epiteliu cubic bistratificat, ale crui celule sunt responsabile de
reabsorbia ionilor de natriu, clor i a apei din secreia primar (sub controlul hormonului antidiuretic i al
aldosteronului). Secreia acestor glande (sudoarea) este merocrin, con-ine 99% ap, are pH acid i este
hipoton. Eliminarea sudorii este un element termoreglator, iar temperatura reprezint unul din principalii
factori de reglare a activitaii acestor glande
Reglarea secreiei glandelor ecrine depinde de factori extrinseci (temperatur, umiditate) i
intrinseci: hormonali sau nervoi (sunt iner-vate de fibre simpatice colinergice). Contrar modului general de
inervaie simpatic, fibrele nervoase care inerveaz glandele ecrine, elibereaz predominant acetilcolin i
n mai mic msur catecolamine.

54. Amigdale
n structura peretelui tubului digestiv, la nivelul mucoasei, exist formaiuni limfoide dezvoltate n
corion, acoperite de epiteliul mucoasei. Structurile limfoide ale regiunii buco-faringiene sunt cunoscute sub
denumirea de amigdale (n restul tubului digestiv se mai gsesc: infiltraii limfoide, limfonoduli, plcile
Peyer - n ileon i apendicele ileo-cecal).
Amigdalele palatine, linguale, tubare i cea faringian alctuiesc cercul Waldayer i sunt
reprezentate prin esut limfoid aglomerat sub epiteliul buco-faringian, cu rol n producia de limfocite. Spre
deosebire de limfoganglioni, amigdalele nu sunt localizate pe traiectul limfatic, nu au strom citofibrilar i
nu au capsul propriu-zis.
Amigdalele sunt structuralizate dup un plan comun de organizare:
- epiteliul (mucoasei organului digestiv repectiv) care se nfund n profunzime constituind
criptele amigdaliene;
- corionul subepitelial (limfoid) este infiltrat de esutul limfoid difuz i organizat sub form de
foliculi (limfonoduli), majoritatea activi.
Ansamblul format din cript mpreun cu foliculii care o nconjoar constituie un lobul
amigdalian. Limfocitele generate n foliculi trec n infiltratul perifolicular i au tendina de a migra spre
suprafaa epiteliului, traversnd membrana bazal. Trecerea lor printre celulele epiteliale duce uneori, la o
infiltrare important cu limfocite a epiteliului, constituindu-se tecile sau pnzele limfoide intraepiteliale.
Numrul de limfocite migrate poate fi uneori foarte mare, nct epiteliul apare remaniat. La nivelul cavitii
bucale ntlnim urmtoarele formaiuni limfoide amigdaliene.
Amigdalele palatine
Amigdalele palatine sunt n numr de dou, situate n lojele amigdaliene.
Epiteliul de acoperire este de tip pavimentos stratificat fr keratinizare si trimite n corion
numeroase invaginari, cripte (15-20) constituind tot atia lobuli amigdalieni. n profunzime, esutul
limfoid amigdalian este acoperit de esuturile vecine printr-un tesut conjunctiv dens, numit impropriu
capsul; are rol important de barier, mpiedicnd propagarea proceselor inflamatorii amigdaliene n
profunzime. n lumenul criptelor se gsesc celule descuamate, resturi celulare, limfocite i germeni
microbieni; adesea se formeaz i dopuri purulente, adevrate focare de infecie pentru organism,
caracteristice amigdalelor.
Amigdalele linguale
Mai mici si mai numeroase, sunt localizate la baza limbii, fiind acoperite de un epiteliu
pavimentos stratificat fara keratinizare. Fiecare amigdala are o singura cripta, in fundul careia, spre
deosebire de amigdalele palatine, se deschid canalele excretoare ale unor glande linguale mici (glande
linguale posterioare). Scurgerea continua a secretiei glandelor indeparteaza detritusurile alimentare si
microbii, ceea ce explic lipsa formrii focarelor inflamatorii la nivelul amigdalelor linguale.
Amigdala faringiana
Unica, este situata in portiunea supero-posterioara a faringelui. Este acoperita de epiteliu
pseudostratificat cilindric ciliat cu celule caliciforme si este lipsita de cripte. Tesutul conjunctiv dens care
delimiteaza in profunzime tesutul limfoid difuz sau nodular este mai redus cantitativ comparativ cu cel al
amigdalelor palatine.
Vascularizaia amigdalelor - Arteriolele depesc capsula din profunzime i n traiectul lor spre
suprafa se ramific n corion, unde formeaz un pat capilar ce alimenteaz esutul limfoid. Circulaia
limfatic ncepe la periferia esutului limfoid prin numeroase capilare limfatice care dreneaz limfa n vase
eferente ce depesc capsula n profunzime.
Histofiziologie - Amigdalele au o dezvoltare deosebit n timpul copilriei pn la adolescen; cu
vrsta regreseaz, esutul limfoid fiind nlocuit parial cu esut conjunctiv fibros dens. Ele particip la
aprarea organismului mpotriva germenilor microbieni. Prin poziia lor la nivelul porii de intrare n tubul

digestiv formeaz un inel de esut limfoid discontinuu bucofaringian cercul limfatic Waldayer. O alt
funcie important, legat de activitatea de aparare a organismului, este cea limfocitopoetic.