Joc secund Ion Barbu

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,

Intrata prin oglind n mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! Poetul ridic insumarea
De harfe resfirate ce-n sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele cnd plimba sub clopotele verzi.
Ion Barbu nu poate fi incadrat in nicio directie a literaturii romane, acest fapt stand
drept dovada autenticitatii felului sau de a scrie.
Apropierea de creatia acestuia este dificila, el insusi marturisind ca orice incercare
de acest fel este in zadar deoarece nimeni nu poate intelege ideile sale, el
considerandu-si creatia un act narcisist, pur subiectiv.
In eseurile sale polemice, Barbu discuta de poezia lenesa, incadrandu-l in acest
tipar pe tudor Arghezi care transpune orice element al realului in poezie, creatia sa
fiind refuzata de Idee, nerefuzand sa scrie asa cum vorbeste. Barbu considera ca
spre deosebire de Mihai Emiscu , Arghezi este doar un simplu poet verbal, acest
fapt fiind important in ceea ce priveste faptul ca, contemporanii sai il considerau pe
Arghezi, ca fiind cel care a redat vitalitatea literaturii dupa moartea lui Eminescu.
Din dorinta de a nu crea o astfel de poezie lenesa, Barbu se indreapta spre
poezia ermetica, perfect inchisa, care nu transmite un mesaj, un act pur narcisist
prin care ideile sale sunt doar un mod de confesare fata de sine.
Acest ermetism se realizeaza prin constructii incrusisate, asocieri surprinzatoare ,
de multe ori intentionat torturate prin concizie.Pornind de la acest punct, putem
discuta despre ultima creatie a lui Barbu, asezata la inceputul volumului de poezii
Joc secund.
Apropierea de aceasta poezie este realizabila doar prin anumiti termeni carora
trebuie sa le gasim conotatia potrivita.
Daca admitem ca aceasta poezie este un manifest de arta poetica vom putea
asocia adancul calmei creste cu poezia, creasta fiind geometria, iar adancul
acesteia literatura, o oglindire a geometriei in apa. Poezia este vazuta ca un nadir
latent, adica o oglindire a zenitului.
In continuare vom discuta despre conotatiile termenilor amintiti mai sus. Zenitul
este cel mai inalt punct de pe bolta cereasca reprezentand momentul de maxima

dezvoltare spirituala. Dintr-un alt punct de vedere zenitul este gandirea, ratiunea.
Nadirul, pe de alta parte, este partea sentimentala , reprezentata prin stari
sufletesti. Astfel, geometria este a zenitului prin forma rationala, iar nadirul al
creatiei , prin forma spirituala.
Titlul ilustreaza tocmai aceasta idee de oglindire, literatura/poezia fiind un joc
secund al geometriei;o prelungire a geometriei (Eugen Lovinescu). Intalnim
motivul oglinzii in mai multe cazuri; consider ca oglinda poate fi vazuta si ca un
axis mundi care realizeaza o trecere de la ratiune la sentimentalitate.
Barbu se intoarce spre mitologia greaca , la mitul lui Sisif care realizeaza acest
drum de urcare si coborare (pe/de pe calma creasta la adancul acesteia)
considerand ca este un drum ce merita rememorat.
Totusi cea mai apropiata incercare de a interpreta poezia Joc secund ii apartine lui
George Calinescu: Poezia este o iesire din contingent, in pura gratuitate, un joc
secund ca inecarea cirezii in apa; e o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii
prin retorsiune.