SOCIALIZAREA

Socialitate, sociabilitate, socializare

Una din calitatile fundamentale ale omului este aceea de fiinta sociala, de fiinta
grupala. n afara societatii, omul ete pus n fata unei alternative tragice : sa piara sau sa se
dezumanizeze. "Calitatea omului de a fi fiinta sociala si proprietatea societatii de a se
constitui ca forma a inter-existentei oamenilor"1 pot fi cuprinse ntr-un singur termen si
anume, acela de socialitate. Socialitatea este considerata a fi premisa constitutiva a societatii
si ea se distinge de sociabilitate, care desemneaza "capacitatea (abilitatea) unui om sau a unui
grup de oameni de a se integra n societate".2
G.Simmel a remarcat faptul ca sociabilitatea cuprinde numai manifestarile pozitive ale
socialitatii : altruismul, cooperarea, gregarismul, ntrajutorarea etc. Deci, sociabilitatea poate
fi definita ca fiind o forma, un tip de socialitate. Ion Ungureanu sugereaza ca n timp ce
sociabilitatea este o dimensiune cantitativa a societatii ( "a formelor de inter-existenta
umana") socialitatea reprezinta o dimensiune calitativa a societatii. De aceea, conchide
autorul mai sus citat, pentru a cunoaste societatea trebuie sa analizam corelativ
sociabilitatea si socialitatea. Se observa ca anumite forme de socialitate (cooperatoare sau
concurentiale, dominatoare sau participative etc.) genereaza sau permit diferite grade de
manifestare a sociabilitatii.
Vilfredo Pareto coreleaza sociabilitatea cu disciplina : "Societatea este imposibila fara
oarecare disciplina si, n consecinta, ntre necesitatea sociabilitatii si cea a disciplinei
exista o strnsa legatura."3
Pareto analizeaza sociabilitatea ca o forma "reziduala" a disciplinei. Aceasta de pe
urma constituie modalitatea prin care actorii sociali stimuleaza si controleaza asocierea dintre
indivizii umani. n viziunea lui, sociabilitatea masoara marimea unei clase de sentimente sau
instincte, dintre care cele mai importante sunt : sentimentul de "noi", nevoia de uniformitate,
mila si cruzimea, altruismul, sentimentul ierarhiei si ascetismul.
Pe de alta parte, socialitatea este strns legata de socializare. Omul nu se naste ci devine
fiinta sociala. Cu alte cuvinte, ajungem la socialitate, prin socializare. Aceasta de pe urma
reprezinta procesul prin care organismul biologic "Homo sapiens" se transforma ntr-o fiinta
sociala, ntr-un membru efectiv al societatii. Socializarea este procesul psiho-social de
transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, normelor, conceptiilor, modelelor de
comportament specifice unui grup n vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale. B.
Bernstein considera ca "efectul socializarii este sa-i faca pe oameni siguri si previzibili",
ntruct n cursul acestui ndelungat proces "individul devine constient, prin intermediul
diferitelor coduri pe care este chemat sa le ndeplineasca, de diferitele principii care
actioneaza n societate".4
n opinia lui, socializarea este procesul prin care individul dobndeste o anmita
identitate culturala si n raport cu care reactioneaza, nu ramne inert, pasiv.
Evidentiind functiile principale ale socializarii ( de "normalizare" a vietii sociale, de
asigurare a continuitatii si coeziunii grupurilor sociale, de asigurare a stabilitatii si
functionalitatii structurilor sociale), J.L. Child defineste socializarea ca acel proces prin care
individul este orientat n a-si dezvolta comportamentul sau actual n concordanta cu
standardele grupului din care face parte".5
Abordnd problema dintr-o perspectiva culturologica, R. Linton, A. Kardiner si E. Sapir
au substituit notiunea de "relatii sociale" cu cea de "raporturi culturale" precum si cea de
1

"socializare" cu cea de "enculturatie". Ca proces de enculturatie ( de nvatare), socializarea

este un proces de interiorizare a valorilor si normelor unei culturi date ce faciliteaza
conformitatea si consensul (pentru ca permite adecvarea comportamentelor la valorile si
normele sociale).
"Conformitatea sau obedienta la normele sociale se datoreaza contributiei a cel putin
trei factori :
a) procesul de internalizare a normelor ;
b) faptul ca, adeseori, individul nu este "constient" de posibilitatea alegerii unor moduri
alternative de comportament ;
c) constiinta faptului ca ncalcarea normelor atrage dupa sine sanctiuni punitive, n timp
ce conformitatea constituie un comportament socialmente normal".6
Spre deosebire de conceptele care pun n evidenta aspectul producerii conformitatii prin
socializare, exista si puncte de vedere care sustin caracterul activ, dinamic al acestui proces n
cadrul caruia se schimba nu numai individul ci si mediul social.
Concomitent cu procesul socializarii are loc si cel al personalizarii. n procesul de
asimilare a valorilor, normelor, regulilor, atitudinilor, acceptate social, individul si exerseaza
si dezvolta totodata gndirea, imaginatia, capacitatea creatoare (L. Broom, Ph. Selznick,
Malrieu etc.).
Sustinatorii acestui punct de vedere definesc socializarea ca un proces de "maturizare",
de dezvoltare progresiva care "permite identificarea individului cu ceilalti membrii ai
societatii din care face parte, discernamntul fata de mesajele primite si capacitatea de
personalizare, adica afirmarea indvidului ca persoana unica".7
n concluzie, putem spune ca, pe de o parte, socializarea presupune un proces de
nvatare sociala, are deci o latura conformista, iar pe de alta parte, un proces de "schimbare
perpetua a mediului social", are deci o latura activa.
Socializarea are o multipla semnificatie : psihologica, culturala si sociologica si, n
acelasi timp, ea nu se identifica nici cu adaptarea, nici cu integrarea. Continutul intrinsec al
conceptului de socializare se refera la maturizarea copilului prin interiorizarea cerintelor si
motivelor sociale (semnificatia psihologica), la nvatarea unor noi roluri sociale, a drepturilor
si obligatiilor aferente acestora (semnificatia sociologica), precum si la internalizarea valorilor
si a normelor unei culturi (semnificatia culturala). Nefiind epuizat de nici una dintre aceste
dimensiuni conceptuale separat, procesul de socializare nu se identifica nici cu procesul
adaptarii sociale (ajustarea trasaturilor personalitatii si a conduitei nr-o situatie de
interactiune sociala) si nici cu cel al integrarii sociale sau culturale (gradul de coeziune a
elementelor unei societati, culturi, organizatii etc.)".8
Natura versus educatie. Educatie versus natura.
A.
Importanta experientei sociale
Timp de doua secole, savantii s-au ntrebat daca identitatea si comportamentul nostru
sunt determinate de mostenirea biologica sau de experienta sociala, cu alte cuvinte "natura
versus educatie".
Instinctivistii au crezut ca natura, comportamentul uman sunt rezultatul instinctelor.
McDougall (1908) afirma ca comportamentele sunt "modele de actiune nnascute, fixe,
programate genetic care sunt comune unei specii si nu sunt dependente de experientele
individului".
2

Bernard (1924) afirma ca au fost identificate peste 10 .000 instincte ca fiind cauze ale
comportamentului social : de la instinctul "agresiv" (razboaie) la "asociativ" (constituirea
societatii). Cu timpul, a devenit clar ca instinctele au fost o explicatie nepotrivita din doua
motive : pentru fiecare forma de comportament identificata trebuia sa se "descopere" un
instinct pentru a o explica ; n unele societati, comportamentele considerate instinctive fie nu
au fost gasite, fie erau reversul la ceea ce se asteptase.
B) Punctul de vedere contrar, sustine ca, dimpotriva, mediul social determina
comportamentele umane.
Mediul, educatia stau la baza dezvoltarii comportamentale.
Psihologul Watson (1924)a fost cel care a elaborat teoria determinarii comportamentale
extreme de catre mediul social. Comportamentul uman si identitatea umana nu pot fi modelate
n orice fel, oricum am dori. El sustine ca daca i s-ar da copii sanatosi si control total asupra
mediului n care acestia traiesc, i-ar putea creste si educa astfel nct sa devina persoanele
dorite de el.
"Dati-ne un copil de 8 ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata", afirma Lenin n
1923, ntr-o cuvntare n fata comisarilor educatiei.
Pe scurt, conform acestor teorii, mostenirea biologica a indivizilor este nerelevanta, doar
lumea lor sociala (educatia) le determina comportamentul.
Pe aceasta teorie s-au bazat statele socialiste atunci cnd au adoptat si institutionalizat o
noua pedagogie, care a luat forma sistemului national de reeducare. Noua pedagogie (Anton
Makarenko) se ntemeia pe urmatoarele doua axiome : 1. Ereditatea nu influenteaza procesul
educational. Nu exista indivizi needucabili, ci metode educationale inadecvate. n concluzie,
terapia "educationala" a statutlui era nu numai posibila, ci chiar si indicata. 2. Educatia are un
caracter exclusiv colectiv. Nu exista educatie individuala. Educatia se face n si prin colectiv.
De aici, n locul tezei individualitatii, a personalitatii umane a fost pusa cea a omogenizarii
sociale.
C.
Corelarea celor doua puncte de vedere : natura si educatia
Astazi exista un consens general ca att natura ct si educatia contribuie la dezvoltarea
individului. Descoperiri recente n stiintele vietii evidentiaza faptul ca biologia joaca un rol
important n dezvoltarea umana. A fost izolata o gena care pare sa fie implicata n dezvoltarea
alcoolismului. Dar nu toti oamenii care au aceasta gena speciala devin alcoolici, ea creeaza
doar predispozitia catre alcoolism. Daca aceasta predispozitie se va obiectiva sau nu, aceasta
depinde de controlul social.
Conexiunea celor doi factori n forma identitatii si determinarii comportamentului
indivizilor sunt dovedite cu tot mai multa elocventa de studiile recente asupra , cu o mostenire
genetica identica. Aceastea au pus n evidenta si faptul ca univitelinii nu au personalitati si
comportamente sociale identice. Deci, genetica singura, nu poate explica comportamentul
uman. Totusi, gemenii univitelini deseori seamana mai mult dect cei bivitelini (care
mpartasesc doar o parte din mostenirea genetica) si seamana mult mai mult dect fratii care
nu sunt gemeni.
Cercetarile privind copiii salbatici si efectele izolarii n copilarie (Singh si Zingg, 1942;
Malson, 1972; Lane, 1976) au condus la ideea ca, n afara societatii, individul piere sau se
dezumanizeaza.
Kamala si Amala (Mindapore) constituie un exemplu clasic de copii salbatici care, dupa
ce au fost descoperiti, cu toate eforturile facute de cercetatori, ei nu s-au mai putut adapta la
3

viata sociala. Totusi, niste concluzii generalizatoare nu au putut fi trase deoarece autorii
acestor informatii, deseori, nu au fost savanti, specialisti n stiintele sociale si nu stiau ce fel
de viata au avut acesti copii nainte de abandon. Oricum, aceasta informatie sugereaza cteva
din efectele lipsei de contact uman, semnificativ asupra socializarii copiiilor.
Kingsley Davis (1940, 1947, 1948) studiaza doi copii crescuti n izolare : Anna,
Isabelle. Anna este izolata complet (de bunicii dupa mama ), Isabelle este izolata mpreuna cu
mama sa (surdo-muta). Ele sunt descoperite la vrsta de sase ani.
Anna moare de hepatita dupa 4 ani, timp n care facuse progrese mici, nvatase cteva
expresii, indicatii simple legate de grija de sine.
Isabelle, tratata de o echipa de medici si psihologi, dupa 2 ani ajunge la un nivel de
dezvoltare normala, merge la scoala. Problema este ca nu se stie daca rezultatele ei se
datoreaza unei mai bune mosteniri biologice, izolarii n compania mamei sale sau atentiei date
dupa descoperire. Un alt caz elocvent l reprezinta (Curtis, 1977) fetita Genie, izolata la 2 ani
si gasita la 13 ani. Desi a primit o ngrijire foarte buna, progresele ei au fost modeste. Aceste
cazuri dovedesc importanta contactului uman n dezvoltarea normala a unei fiinte umane. Pe
lnga acestea, studiile despre copiii din orfelinate (Spitz, 1945 ; Dennis, 1960, 1973; Rutter,
1974) au aratat ca acestia sunt retardati din punct de vedere fizic, afectiv comparativ cu
ceilalti copii. Aceste deficiente tindeau sa persiste chiar dupa ce copiii paraseau aceste
institutii.
Perspective teoretice
Socializarea a fost examinata din urmatoarele 3 perspective principale : psihanaliza,
teoria cognitiva si interactiunea simbolica, pe care le vom prezenta pe rnd.
A.
Psihanaliza - S. Freud. S. Freud a apreciat ambii factori (natura si educatie) n
formarea personalitatii.
Necesitatile umane universale (impulsurile) modeleaza comportamentul uman : Eros
("instinctul vietii") explica nevoia oamenilor de afectiune iar Thanatos ("instinctul mortii"),
explica nclinatia spre agresivitate. Ele se afla adesea n opozitie. Drama existentei umane este
consecinta acestui conflict. n viziunea lui Freud, personalitatea are 3 instante : id-ul (sinele),
supraeul, eul. Interactiunea lor reprezinta substanta vietii mentale. Id-ul (sinele) magazia cu
impulsurile noastre universale ; este inconstient n mare masura. Opereaza pe baza
"principiului placerii". Sinele este o componenta biologica a personalitatii, reprezentant al
influentelor ereditare, exponent al lumii interioare si al experientei subiective. Din aceasta
perspectiva, sugarul reprezinta un id.
Supraeul (super-ego) este expresia existentei individului n societate, este purtatorul
normelor etico-morale, este similar cu "constiinta".
Initial, el este format din prescriptiile si prohibitiile impuse conpilului de parinti. Pe
masura ce creste, contributiile la supraeu cresc. Rolul lui este sa ncerce sa refuleze
impulsurile Id-ului, mai ales cnd acestea sunt de natura instinctivo-afectiva sau agresiva.
Id-ul si supraeul se aseamana mult : sunt exigente, inflexibile, deseori lipsite de contact
cu realitatea. Deseori sunt n opozitie : Id-ul vrea ceva, iar supraeul, din cauza normelor
sociale, l constrnge. Sarcina de a media acest conflict i revine eul-ului.
Eul este acea parte a personalitatii care se afla n contact cu realitatea. El mediaza ntre
pretentiile deseori nerealiste ale id-ului si cerintele restrictive ale supraeului, ncearca sa le
adapteze pe amndoua la realitatea sociala.

n esenta, personalitatea contine n ea (id-ul si supraeul) acelasi conflict care exista ntre
individ si societate, ntre natura si educatie.
Dezvoltarea personalitatii trece prin anumite serii de stadii succesive numite
"psihosexuale". Ele sunt determinate de fixarea (cathexis) libidoului (energia sexuala derivata
din instinctul vietii) pe diferite parti ale corpului.
1.
Stadiul oral : 1 an : sugarul cauta placerea prin activitati orale (suptul,
muscatul);
2.
Stadiul anal : 2 ani : controlul intestinelor si la vezicii urinare ;
3.
Stadiul falic : 3-5 ani : constientizarea sexuala initiala. Este un moment
integrat n dialectica complexului lui Oedip : tendinta copilului spre un atasament puternic
fata de parintele de sex opus si de a dezvolta o rivalitate ostila fata de celalalt. Conflictul se
rezolva prin identificarea cu parintele de acelasi sex.
4.
Stadiul latentei : 5 ani - pubertate : sexualitatea scade n importanta, creste
dezvoltarea fizica si intelectuala ;
5.
Stadiul genital : revenirea la viata a energiilor sexuale (schimbarile
hormonale). n contrast cu stadiul falic, scena este acum pregatita pentru o sexualitate mai
matura, implicnd mpartasirea cu altcineva.
Erik Erikson introduce n stadiile dezvoltarii psihosexuale ale lui Freud o mai mare constienta
a contextului social si o explicare a lui, redefinind procesul ca unul de dezvoltare
psihosociala.El s-a concentrat asupra dezvoltarii socializarii ca proces continuu si a descris
stadii suplimentare ale dezvoltarii.
B.
Teoria cognitiva : J. Piaget. n timp ce Freud s-a concentrat aproape exclusiv
pe aspectul afectiv al socializarii, J. Piaget (1896-1980) a fost preocupat de zona dezvoltarii
cognitive.
Punctul lor de vedere comun este ca procesul de dezvoltare se realizeaza contiuu printro serie de stadii universale, care-si au radacinile n biologie.
Piaget sustine ca dezvoltarea cognitiva are loc n 4 stadii :
1.
Stadiul senzorial.motor : 1 1/2 de viata
- copiii nvata prin simturi, prin contactul fizic cu lumea ; lumea lor este cea a
experientelor fizice directe a mediului nconjurator ; nu folosesc simboluri, nu se pot angaja
ntr-o gndire superioara.
2.
Stadiul preoperational : 18 luni - 7 ani
- acum se dezvolta capacitatea de a folosi simboluri (ndeosbei limbajul) ;
- ncep sa ntlneasca lucruri pe care nu le vad sau nu le ating ;
- poate face tot mai mare deosebiri ntre realitate si fantezie ;
- totusi au o perspectiva egocentrica : le este greu sa vada din perspectiva altuia (a
ntelege ca un prieten plnge pentru ca nu vrea sa-i dea o jucarie este greu, pentru ei, aproape
imposibil);
n conceptia unor autori, acest stadiu include n sine urmatoarele 6 perioade :
- cea a exercitiilor reflexe (0 - 1 luna) ;
cea a primelor adaptari dobndite si a relatiilor circulare primare (1-5 luni) ;
- cea a reactiilor secundare si a procedeelor de a face sa dureze spectacolele interesante
(5-9 luni);
- perioada coordonarii schemelor secundare si a aplicarii lor la situatii noi (9-12 luni);

- a reactiilor circulare tertiare si a descrierii de mijloace noi prin experimentare activa

(12-18 luni);
- a inventiei de mijloace noi prin combinare netala.
3.
Stadiul operational concret : 7-11 ani.
- se dezvolta capacitatea de a folosi logica si de a aprecia perspective alternative;
- logica le permite ntelegerea cauzelor si a efectelor ;
- gndirea tinde sa ramna mai mult legata de concret dect de idei abstracte ;
- ncep sa nteleaga si perspectiva altora, puncte de vedere alternative, este un pas
nainte n dezvoltarea sociala.
4.
Stadiul operational formal (12 ani )
- ncep sa gndeasca abstract ;
- nu numai ca pot compara posibilitatea punctelor de vedere alternative, ci si si pot
imagina care sunt acelea ;
- ncep sa depaseasca limitarile timpului si ale spatiului, pentru a vizualiza cu exactitate
un viitor si locuri pe care nu le-au vazut.
Piaget a crezut ca vrstele exacte la care copiii trec prin aceste stadii variaza de la un
copil la altul si de la o societate la alta.
Kohlberg (1969) elaboreaza o teorie despre dezvoltarea morala n 4 stadii.
C.
Interactiunea simbolica - . Fondatorul aceste perspective este G.H.
Mead (1863-1931), si mpartaseste, n general, acelasi punct de vedere ca si Watson. Mead sia numit metoda "behaviorism social" si spre deosebire de cel dinti, acorda o pondere
nsemnata ntelegerii proceselor cognitive care duc la comportamentul vizibil. Mead a
explorat dezvoltarea si organizarea sinelui. L-a interesat rolul acestuia n polaritati ca
libertate-control, schimbare-stabilitate, creativitate-comportament.
Sinele este trasatura centrala a modului de abordare simbolic-interactionist al
socializarii.
Dezvoltarea sinelui (sentimentul de sine). Sinele se dezvolta din experienta sociala
datorita capacitatii individului de a-si vedera actiunile din perspectiva altora. Acest lucru este
posibil datorita limbajului care ne permite sa fim att obiectivi ct si subiectivi n acelasi timp.
n timp ce vorbim cu altii, ne auzim ce spunem (asa cum se aud si ei) si putem reactiona la
acele afirmatii (asa cum reactioneaza si ei). n acele situatii suntem att subiectul (persoana
care "actioneaza") ct si obiectul actiunii (una din persoanele care "receptioneaza").
n esenta, sustine Mead, noi dezvoltam un sine prin luarea rolului celuilalt si prin
reflectarea asupra noastra ca obiecte. Aceasta parere despre sine pune accentul principal pe
contextul social n raport cu biologia.
n contrast cu Freud si Piaget, Mead nu a vazut acest proces producndu-se printr-o
serie de stadii legate de vrsta. El a vazut devenirea sinelui spre o tot mai mare complexitate
ca rezultat al cercului experientei sociale care se extinde tot mai mult. Totusi, el distinge ntre
dezvoltarea care are loc nainte si dupa folosirea limbajului.
n perioada preverbala, interactiunea este rudimentara. Copiii nu fac distinctii ntre ceea
este sine si ceea ce nu este. Comunicarea depinde de altii, care "interpreteaza" (atribuie
sensuri) actiunile copilului mic si le eticheteaza cu ajutorul simbolurilor verbale.
Perioada verbala se caracterizeaza prin dezvoltarea capacitatii de a ntelege si a folosi
comunicarea simbolurilor. Facultatea cognitiva se dezvolta tot mai mult prin interactiunea
sociala. Joaca este prima forma a acestei interactiuni. Prin joc, nvata sa ia rolul altuia, nvata
6

ca exista diferite roluri sociale, fiecare avnd o perspectiva diferita. Mai trziu, prin
intermediul jocului organizat, se dezvolta facultatea de a ntelege legaturile ntre roluri
multiple si de a-si considera propriile roluri ca parte a unui sistem. (Ex : echipa de football).
Copiii nvata sa ia rolurile altora si sa reflecteze la propriile actiuni din perspectiva acestui rol.
ntr-un stadiu superior, "celalalt generalizat", copiii reusesc sa se priveasca pe ei nsisi
nu numai din pozitia avantajoasa a unei alte persoane sau rol, ci, de asemenea, din perspectiva
"comunitatii" ca ntreg. Jocurile i nvata pe copii ce sunt regulile si ce importanta au ele
pentru buna desfasurare a jocului, pregatindu-i pentru asimilarea si respectarea valorilor si
normelor acceptate social.
Perspectiva"celuilalt generalizat" ne determina sa facem mai degraba ceea ce credem
noi nsine ca este bine, corect, dect ceea ce crede un parinte, prieten (ne elibereaza de sub
influenta altora).
Cooley (1902) vorbeste despre "sinele oglinda", conceptia noastra despre noi nsine,
care si are originea reactia noastra la ceea ce credem noi ca sunt perceptiile altora despre noi.
Mead sustine ca sinele are doua forme (faze) de manifestare : "mine" si "eu".
Simbolismul este, n esenta, un dialog ntre "eu" si "mine". Mine este faza sociala a sinelui, el
este ordinea sociala, care include valori, norme, ordine ce promoveaza stabilitatea si controlul
social. Eul este faza creatoare, libera, greu previzibila a sinelui : "mine" este un produs social,
pe cnd "eu" are o relatie neclara cu experienta sociala. Sinele, asadar, este un produs al
interactiunii dintre individul unic si contextul social. Fiecare dintre noi percepe si
interpreteaza diferit realitatea, contextul social. Realitatea sociala a unei persoane difera de
realitatea sociala a unei alte persoane. Eu si mine explica sinele ca subiect (eu) si ca obiect
(mine), ca manifestare a libertatii (eu) si a controlului (mine), a schimbarii (eu) si a stabilitatii
(mine).
Tipuri de socializare
Socializarea este un proces interactiv de comunicare, ce presupune luarea n
consideratie att a dezvoltarii individului ct si a influentelor sociale, respectiv modul
personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica intensitatii si continuturile
influentelor sociale.
Socializarea presupune nvatare sociala ca mecanism fundamental de realizare a
persoanei, finalizndu-se n asimilarea individului n grupuri. Ea se poate clasifica dupa mai
multe criterii :
a.
n functie de finalitatea urmarita, se distinge ntre socializarea
adaptativa (integrativa) sianticipatoare.
Socializarea adaptativa - conduce la formarea acelor capacitati care faciliteaza
integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati ntr-un cadru institutional dat ;
Socializarea anticipativa - consta n asimilarea acelor norme, valori care faciliteaza
integrarea ntr-un cadru organizational viitor. Ea poate conduce individul la situatii de conflict
valoric sau normativ. Socializarea anicipativa sustine R.K. Merton, este determinata de
"conformismul social fata de valorile unui grup de referinta, diferit de grupul de apartenenta".
El considera ca disputa dintre conceptiile "pasiviste" si cele "activiste" asupra socializarii pare
sa se ntemeieze pe o falsa problema si, pentru a demonstra aceasta, sociologul american a
elaborat paradigma socializarii anticipative.

Conceptele centrale ale acestei paradigme sunt grupul de apartenenta si grupul de

referinta. Primul desemneaza reuniunile de indivizi care satisfac urmatoarele trei conditii : 1.
Indivizii respectivi se afla ntr-o interactiune continua. 2. Ei nsisi se definesc ca membrii ai
gupului. 3. Cei care nu participa la interactiune i definesc, de asemenea, ca membrii ai
grupului. Grupul de referinta reprezinta "punctele de comparatie la care se refera o proportie
suficient de importanta de indivizi care apartin unei categorii sociale, cu scopul de a defini
situatia care caracterizeaza respectiva categorie sociala".9
Intensitatea socializarii este maxima n copilarie sau n perioada de tranzitie de la un
stadiu de viata la altul. Dar ea se realizeaza pe tot parcursul vietii . Corelate ale socializarii
sunt procesul de desocializare si resocializare(socializarea secundara).
Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane, ruperea ei de
contextele sociale care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile
adoptate n vederea eliminarii modelelor de interactiune si comportament anterior nsusite.
Resocializarea este concomitenta cu desocializarea si consta n orientarea nvatarii
sociale si controlului social catre asimilare si manifestari de comportament compatibile cu
tabla de valori si atitudini specifice noului sistem integrator. Eficacitatea ei depinde nu numai
de receptivitatea individului, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noua agentie
de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificarii anteriori.
Resocializarea poate fi :
- voluntara (convertire religioasa, supunerea voluntara la psihoterapie), scopul ei fiind
nlocuirea identitatii, a valorilr cu unele noi, schimbarea comportamentului
- involuntara ("reeducare", "spalarea creierului", n nchisoare, spitale psihiatrice) si
presupune instituirea unui control total si permanent asupra persoanei (zilnic, n fiecare clipa).
Unii sociologi considera ca resocializarea este un proces de reorientare si remodelare a
personalitatii individului deviant, de reeducare a acestuia n raport cu normele de conduita
socialmente acceptabile. Ea presupune schimbari fundamentale n comportamentul si conduita
individului, implicnd abandonarea unui mod de viata si adoptarea ("nvatarea" ) altuia, prin
dirijarea comportamentului individului deviant spre scopurile sociale dorite si permise n
societate. 11
Aceasta "rupere cu trecutul" se realizeaza deseori printr-un control total asupra
individului deviant, suprimarea statusurilor din trecut, sanctiuni si mijloace punitive etc.
Pentru ca individizii cu "deficiente de socializare" sa nu dobndeasca, pe parcurs, o
"identitate delincventa", resocializarea trebuie sa creeze individului noi raporturi de referinta,
noi trairi, atitudini, comportamente.
Fiind un fel de proces de convertire, n cadrul caruia se intentioneaza schimbarea
normelor, valorilor si convingerilor individului deviant, prin inculcarea celor dezirabile din
punct de vedere social, resocializarea este doar unul dintre mijloacele de control ale
comportamentului marginal sau delincvent pe care societatea, grupul sau organizatia le au la
dispozitie, n afara asa-numitelor sanctiuni punitive.
n literatura de specialitate, ntlnim si opinii care sustin ca n adevaratul sens al
termenului, resocializarea de fapt nu exista ; n decursul vietii sale, fiecare individ este expus
unor influente diverse, care provin din partea familiei, educatiei scolare, profesiuni, grupului
de prieteni, toate acestea constituind aspecte ale procesului de socializare. Datorita acestor
influente variate, individul achizitioneaza treptat norme si reguli de comportament, astfel nct
el se socializeaza oricum, dar nu si va elabora neaparat conduite socialmente dezirabile. 12 n
8

esenta, "resocializarea consta n dirijarea spre scopuri socialmente dorite, atunci cnd la
anumiti indivizi socializarea a fost stagnata si, initial, gresit orientata".13
Nevoia de socializare dupa copilarie rezida n faptul ca, pe parcursul vietii :
1.
obtinem noi si diferite statute, jucam noi roluri (profesionale, maritale), deci
trebuie sa nvatam cerintele noilor roluri;
2.
apar schimbari sociale care modifica normele, deci trebuie sa nvatam noile
norme (exemplu, rolul asociat statutului de femeie s-a schimbat n ultimii 20 de ani) ;
3.
ntre teoria normelor, valorilor (nvatata n copilarie) si practica acestei teorii
este o distanta care trebuie nteleasa, nvatata.
Socializarea dupa copilarie presupune trecerea de la dependenta la autonomie si apoi
influenta asupra altora (Goodman).
Multi gnditori au ncercat sa analizeze raportul dintre socializare si libertate. Ei s-au
ntrebat mai nti daca o socializare reusita reduce gradul de libertate al individului?
Wrong (1961) sustinea ca socializarea nu este niciodata completa, deci nu poate anihila
libertatea individului. Mead afirma ca oamenii renunta la o oarecare libertate, dar cstiga
avantajul relatiilor sociale. "Eu" si "mine" (aflati n interiorul sinelui) reprezinta un echilibru
ntre nevoile societatii si nevoile individului. Perspectiva interactionist-simbolica este ca eu si
mine nu sunt inerent n conflict (asa cum sugera perspectiva psihanalitica despre "id" si
"supraeu"). Una nu reduce automat si complet libertatea celeilalte. Oamenii combina n mod
personal diferite experiente de socializare. Socializarea nu poate nnabusi complet libertatea
individului. Oamenii sunt liberi sa aleaga ntre diverse alternative. Socializarea presupune nu
numai adaptarea la norme, valori. Omul este capabil si sa schimbe valorile, normele
perimate . . Socializare poate fi autoritara (putnd mbraca forma ndoctrinarii)
saudemocratica (situatie n care gradul de libertate al individului este maimare).
Agentii socializarii
Desi n buna parte socializarea coincide cu procesul educatiei, sfera ei de cuprindere
este totusi mai vasta, att sub aspectul continutului ct si al obiectivelor sale. Socializarea se
realizeaza prin intermediul mai multor "agenti" asa cum ar fi : familia, scoala, grupul de
prieteni, diferite institutii (economice, socio-culturale, politice) precum si de mass-media. Ea
ncepe nca din copilarie, odata cu exersarea primelor interactiuni si experiente sociale
(socializare primara) si continua pe tot parcursul vietii de adult, odata cu dobndirea de
statusuri si roluri succesive (socializare continua).
n copilarie, predomina influentele socializatoare exercitate de parinti si grupul de
prieteni. Mai trziu, influenta exercitata de scoala, de mass media si alte institutii sociale vor
completa, modifica capacitatile dobndite n cadrul socializarii de baza (primare).
1.
Familia este prima si o continua lume sociala pentru copil. Ea i ofera relatii
intime, durabile, ea l nvata limba, vorbirea . Ea este cea care asigura identitatea sociala
initiala a copilului n raport cu rasa, religia, clasa sociala, genul. sansele generale n viata
(sanatate, educatie, profesie, sunt influentate de familie). Kohr (1963-1977) sustinea ca
interactiunea ntre parinte si copil difera de la o clasa sociala la alta, datorita valorilor diferite
pe care le insufla parintii care apartin unor clase sociale diferite.
2.
scoala - este cea care mai trziu ofera informatii, deprinderi, valori utile pentru
societate. Azi ne putem pune problema n ce masura, n Romnia, scoala este ea constienta de
rolul pe care l are n socializarea tinerilor. Rolurile nu sunt intime, ci formale, oficiale;
9

profesorul este cel care supravegheaza "ce face copilul" nu "cine este copilul" ; uneori, scoala
este o experienta noua si dificila pentru acestia din urma. n scoala nvata multe deprinderi de
interactiune interpersonala, nvata sa mparta cu altii, sa rezolve pe rnd diferite sarcini, sa se
compare cu egalii lor.
3.
Grupa de vrsta (egali n statut : vrsta, statutul social general). Pozitia sociala
n familie este automata (mostenitor), n grupele de vrsta trebuie cstigata. n familii si n
scoala, socializarea este planificata, gndita ; n grupele de vrsta ea are loc fara planificare.
ntr-un fel, scoala si grupele de vrsta slabesc legaturile copilului cu familia (initial
atotcuprinzatoare); ele asigura modele suplimentare (uneori alternative, pentru
comportamente, uneori valori , norme .).
4.
Mass-media. Daca ceilalti trei factori ai socializarii sunt implicati n contactul
interactiv si personal, mass-media nu este. n acest caz, comunicarea este indirecta, mediata .
Televiziunea are cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca n
discutie referitor la diferite probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de
informare, divertisment, culturalizare, formare de opinii etc. (aparatele video, muzica etc., la
fel). n prezent, exista o miscare pentru a marca discursurile si casetele potential daunatoare
pentru procesul de socializare a copiilor si al tinerilor.
Persuasiunea coercitiva - forma specifica de resocializare involuntara
Persuasiunea coercitiva este o tehnica de manipulare, n care se afla n joc prghii de
convingere de natura psihologica si sociologica. Se cauta convingerea subiectului prin
nvatarea si adoptarea unor seturi de atitudini, credinte si comportamente intentionate de
propagandist. Un exemplu l-au constituit tehnicile de spalare a creierelor din anii '50, care
supralicitau stressul, factorul psihologic si forta fizica (prin ncarcerare, abuz psihic sau
pistolul la tmpla sau candidatul manciurian). Mai trziu, metodele de persuasiune coercitiva
au devenit mai subtile, mai nuantate, putnd convinge fara utilizarea fortei fizice.
Conceptul de persuasiune coercitiva a fost prima oara utilizat n ncercarea de a ntelege
comportamentul colaborativ al prizonerilor de razboi, care au fost supusi la interogatorii si
ndoctrinari n timpul celui de al doilea razboi mondial si mai ales n timpul conflictului
coreean (Schein, 1956, 1961).
Majoritatea prizonierilor raportau ca erau convinsi de inocenta lor, ca nu aveau nici o
idee despre ce vorbeau interogatorii. Daca presiunea devenea destul de severa, ei erau dispusi
sa semneze false confesiuni, sa se angajeze ntr-o atitudine colaborativa si sa permita a fi
folosisi n activitati de propaganda, dar nu si-au acceptat niciodata vina. Studiile
lui Lifton (1956) si Schein (1961) au aratat ca a existat un numar considerabil de civili
(studenti, oameni de afaceri, misionari si diferiti membrii ai ordinelor religioase), care au trait
n China si care s-au ntors dupa mai multi ani de nchisoare recunoscndu-si vina, spunnd ca
au fost spioni si criminali si exprimndu-si "gratitudinea" fata de cei care-i capturasera, pentru
ca i-au tratat blnd, explicndu-le gravitatea crimelor lor (Lifton, 1956, Schein, 1961). Ei au
trebuit sa treaca printr-un proces generativ de nvatare. Ceea ce l-a facut generativ mai mult
dect adaptativ, a fost ca repatriatii ajunsesera sa creada ntr-adevar n vina lor si multi dintre
ei au muncit n locul temnicerilor lor, transmitnd mesajul si altora, dupa cei ei fusesera
eliberati si erau "liberi sa gndeasca orice voiau".
Esenta procesului de persuasiune coercitivta a fost de a creea o situatie n care mai
multe conditii s-au obtinut simultan :
10

a.
prizonierul a fost nchis cu o sentinta imprecisa, rostita de temnicer ("nu vei
scapa de aici pna nu vei face o confesiune sincera si nu vei accepta vina ca spion si criminal
si nu vei recunoaste ca valorile tale burgheze sunt un pericol inerent pentru poporul
comunist");
b.
prizonierul a fost pus ntr-un grup cu alti prizonieri care erau mult mai avansati
n procesul de nvatare ;
c.
grupul a fost rasplatit pe baza progresului total. Numai daca toti membrii
nvatau "noul punct de vedere", grupul beneficia de mai multe privilegii si i se reduceau
pedepsele;
d.
noul punct de vedere a fost prezentat n mai multe feluri : personal, de catre
interogator, prin lectura, materiale publicate si prin grupuri de membrii mai avansati n
discutia informationala ;
e.
principalul mijloc pentru nvatarea si evaluarea gradelor studiului era
confesiuena scrisa si autocritica, ce a fost ceruta ca o activitate obisnuita si a servit la stimula
prizonierul sa regndeasca actiunile lui trecute si sa nceap sa le evalueze dintr-un nou punct
de vedere.
f. Orice indiciu ca prizonierul a nceput sa nteleaga noul punct de vedere sau noile
concepte a fost rasplatit imediat si, pe de alta parte, oice indiciu de nesinceritate sau
superficialitate n procesul de ntelegere a fost sever pedepsit ;
g.
Comunicarile care, ntr-o maniera sau alta ntareau punctul de vedere vechi sau
care aminteau prizonierului de legaturile lui cu vechii prieteni sau grupuri de referinta, au fost
interzise. Posta de acasa era predata doar daca avea vesti proaste, ca de exemplu faptul ca o
sotie voia sa divorteze sau ca un prieten drag murise;
h.
Presiunile psihice de toate felurile n care privarea de somn era cea mai
puternica, erau aplicate constant pentru a slabi puterea psihicului prizonierului. "Tortura" era
folosita numai ca pedeapsa pentru nesinceritate sau pentru lipsa de dorinta de a nvata ;
i. Siguranta psihologica a prizonierului era conferita de catre tovarasii sai, avansati n
procesul de reeducare, care-l puteau sprijini n efortul lui de nvatare.
Lawrence Wollershein (1991) aprecia ca exista un numar de sapte tehnici de
persuasiune coercitiva clasica, care se ntrepatrund si se completeaza reciproc :
Cresterea confuziei mentale si a susceptibilitatii individului pentru a-l face sa se creada
mai slab, mai neputincios. Se face prin hipnoza, prin reeducarea odihnei si a somnului,prin
restrictii alimentare drastice (a caloriilor si a proteinelor), prin excesiva repetare a activitatilor
simple, prin repetata prezentare audio, video, tactila a unui obiect sau a unei persoane pentru a
se fixa n memorie si n subconstient. Un factor favorizant este distrugerea puterii de
concentrare prin discursuri monotone.
Aplicarea unor pedepse grele non-violente. Tehnicile des folosite sunt umilirea, pierderea
priveilegiilor, izolarea sociala, degradarea brusca a statutului social, inducerea anxietatii si a
sentimentului de vinovatie. Paradoxal, anumite premieri pot ntarii aceste metode. Un zmbet,
o strngere de mna, o apreciere pot duce la confuzie si supunere fata de "fratele mai mare"
sau "tatuca". Aceste premieri se folosesc n functie de context.
Promovarea izolarii sociale. Se face prin controlul timpului, a mediului social si a
resurselor de suport social ale individului (familie, grup de prieteni, institutii ostile actiunii
propagandistuui). Se faciliteaza, de asemenea, prin absorbirea individului ntr-un grup de
actiune cu program de persuasiune coercitiva ce-i manipuleaza lecturile, i schimba
11

perceperea evenimentelor si a experientelor, precum si a trecutului (prin atacul valorilor si al

credintelor trecute) si se cauta consumul timpului acestor indivizi n grupuri de persuasiune
coercitiva, astfel nct afectarea timpului familiei, grupurilor de cunoscutti etc. sa devina o
povara, o suprasarcina
Atacul conceptiei despre sine si a viziunii asupra lumii. Este cea mai eficienta tehnica. Se
foloseste metoda deselor si amanuntitelor confesiuni si istorisiri ale trecutului unei persoane
pentru a se creea sentimentul de culpabilitate si pentru a se destabiliza, a se diminua sinele si
trecutul, constientizarea realitatii si mecanismul psihologic de aparare. Acest asalt psihologic
forteaza individul sa-si reinterpreteze istoria vietii si sa adopte o noua vziune asupra
cauzalitatii evenimentelor. Cel n cauza este convins treptat ca trecutul sau, fostele credinte,
fosta familie, fostul grup de prieteni si cunoscuti sunt elemente negative. Se cauta inducerea
ideii ca supravietuirea lui ca individ este posibila numai n cadrul grupului de persuasiune
coercitiva.
- Sustinerea intensa si frecventa a atacurilor la ncrederea n sine a individului. Se
intensifica, astfel, crearea sentimentului lipsei de putere. Desele plngeri si critici la adresa
subiectului sunt manevrate n asa maniera nct se induce ideea ca sistemul are mereu dreptate
si ca individul fara sistem mereu greseste.
Manipularea informatiei si a limbii. Informatiile fara suport sau cele ce dau nastere la idei
opuse sunt evitate cnd se intentioneaza ndoctrinarea. Inteligentul amestec de minciuna si
adevar poate fi folosit n evitarea descoperirii falsitatii informatiilor. Se creeaza un limbaj ("de
lemn") artificial de grup, noi reguli de comunicare precum si noi cmpuri de subiecte permise
si nepermise. Se dihotomizeaza realitatea prin "bun, constient, minunat - al nostru" si "rau,
inconstient, ignorant - al lor". Aceasta tehnica mpiedica gndirea independenta, descoperirea
deceptiilor, tendinta de revolta, mentinnd un sistem nchis de logica si o stare de
dezinformare. Aceasta tehnica sugestiv prezentata n celebra carte a lui Orwell - "1984" - arata
cum cuvintele ce-si modifica sensul reusesc sa modifice si actiunile rezultate din ele.
Folosirea amenintarilor de tip secular ("ceva rau ti se va ntmpla de nu vei fi cu noi").
Consta n utilizarea de atitudini, credinte sau consecinte ale comportamentului care sunt direct
amenintatoare sau care duc la inocularea convingerii ca o pedeapsa severa este iminenta.
Exemple de acest fel de amenintari de tip secular sunt : afectiuni fizice sau mentale,
dependenta de narcotice, colaps economic, esecul social, divort, ostracizare sociala etc.
Aceste sapte tehnici, combinate n mod efectiv produc o influenta coercitiva pe plan
psihologic si sociologic si duc la modificari puternice n comportament.
Relativ la rezultatele persuasiunii coercitive, putem spune ca ele sunt metode eficiente,
dar nu n toate cazurile infailibile, imbatabile. Eficacitatea lor depinde de experienta de viata,
bagajul biologic, genetic si psihologic al subiectului, de durata si severitatea metodelor
persuasiunii coercitive aplicate. Aceste sapte metode trebuie sa fie "orchestrate" pentru a da
maximum de efect, fara a produce psihoze. Pentru a ajuta subiectul sa se adapteze, aplicarea
acestor tehnici trebuie sa se faca n conditiile respectarii urmatoarelor reguli :
- pasi marunti, pentru a se evita perceperea schimbarilor efectuate la nivelul
personalitatii si aprecierii realitatii ;
- inducerea ideii ca doar prin acceptarea noilor sisteme de valori si credinte se reduce
mai mult sau mai putin presiunea din exterior ;
- mutarea subiectilor n grupuri ale persuasiunii coercitive n care sa nu se realizeze
adevaratele scopuri ale persuasiunii. Cnd se identifica exact forta de presiune, pot aparea
12

reactii puternice de opunere. ntr-un grup de "prieteni si aliati", subiectii sunt mai usor de
ndoctrinat.
Tehnicile persuasiunii coercitive trebuie sa fie aplicate concentrat si permanent, pentru a
nu se acorda timp pentru reorganizarea noilor idei induse, pentru ntrebari periculoase.
Se va acorda o atentie deosebita cultivarii , promovarii ideii ca schimbarile survenite la
nivelul personalitatii si aprecierii realitatii exterioare sunt rezultatul unui proces intern,
"pentru binele subiectului si liber alese de subiect" (schimbari voluntare).
Note:
1
I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, Humanitas, Buc., 1990, p. 22.
2
Ibid., p. 23.
3
Vilfredo Pareto, Traite de sociologie generale, apud. I. Ungureanu, op. cit., p. 30.
4
Basil Bernstein, Langage et classes sociales, Paris, Les Editions de Minuit, 1975, p.
223.
5
Broom, Ph. Selznick, Sociology, IV. ed., N.Z., 1968, p. 107-111, apud Dan Banciu,
Sorin Radulescu, M. Voicu, op. cit., p. 16.
6
Dan Banciu, Sorin Radulescu, Marin Voicu, Introducere n sociologia deviantei, Ed.
st. si Enciclop., Buc., 1985, p. 15-16.
7
Ibid., p. 18.
8
Ibidem., p. 19.
9
R. Merton, Elements de theorie et de methode sociologique, Paris, Plan, 1965, p.
240.
10
L. Broom, Ph. Selznick, Sociology, IV ed., N.Y., p. 117.
11
H. Nufer, Sozial Pedadogische Thesen zur Freiheitsstafen, apud. D. Banciu, Sorin
M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit., p. 25.
12
Ibid.
13
T. Bogdan, Literatura stiintifica actuala si problemele teoretice si aplicative ale
resocializarii n timpul detentiei, apud. D. Banciu, S. Radulescu, M Voicu, op. cit., p. 25.

13