Sunteți pe pagina 1din 2

Expresionismul în literatura română

Expresionismul în literatura română

Expresionismul german a avut „ecouri” pozitive în literatura română şi unii


dintre cei mai de seamă scriitori români din epoca modernă sunt, în acelaşi timp,
şi reprezentanţi de primă importanţă ai expresionismului în manifestările sale
autohtone.
Este destul să pomenim aici numele transilvănenilor Lucian Blaga si Aron
Cotruş. Şi nu este întâmplător faptul că cei doi iluştri reprezentanţi ai lirismului
românesc sunt din Transilvania deoarece această provincie istorică, mai mult
decât celelalte, a fost privilegiată, cel puţin din acest punct de vedere, din cauza
apropierii ei, prin apartenenţa sa îndelungată la imperiul austro-ungar, de spaţiul
cultural occidental. Iar cu expresionismul german atât Lucian Blaga cât şi Aron
Cotruş, prin canale diferite au avut ocazia să intre în contact direct. Şi această
efervescentă miscare literară nu putea să nu lase urme benefice, măcar şi prin
empatie, asupra creaţiei celor doi poeţi.
Amploarea cu care lirica română modernă a cultivat „extaticul“, „cosmicul“,
„originarul“, se datorează într-o mare măsură expresionismului. Tot sub
influenţa lui, grotescul a căpătat o răspândire apreciabilă în proza noastră poetică.
Sinteza originală pe care Blaga, Cotruş, Arghezi şi alţi scriitori români au
realizat-o între tradiţionalism si modernism a avut multe impulsuri dinspre
estetica expresionistă: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt, angoasa
existenţială, sfărâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul.
Desigur, în literatura română expresionismul nu a generat aceleaşi structuri
estetice ca cele din cultura germană sau celelalte culturi europene. Specificitatea
culturii noastre şi-a spus cuvântul. Dar ecourile foarte vii ale expresionismului
german rezonanţele acestuia asupra artei româneşti interbelice se pot decoda cu
destulă usurinţă în operele scriitorilor români şi încă la unii dintre cei mai
importanţi ai vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotruş, Al. Philippide, George
Bacovia, Tudor Arghezi,
Dintre numele legate de analiza si implementarea fenomenului
expresionistromânesc, pe lângă cel al lui Lucian Blaga, se cuvine să fie pomenite
şi altele precum cele ale lui Nichifor Crainic, Adrian Maniu, A. Dominic, Felix
Aderca, I. M. Sadoveanu, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Eugen
Lovinescu, etc.
Revistele românesti care au contribuit cel mai mult la răspândirea
expresionismului au fost, în Transilvania, Gândirea, apărută între 1921-1944,
întâi la Cluj (apoi mutată la Bucuresti), iar în Muntenia, Contimporanul, apărut
din 1922 până în1932 (cu intermitenţe), sub conducerea lui Ion Vinea, de
orientare net modernistă.
În literatura română pot fi detectate cel puţin trei perioade de evoluţie a
influenţelor expresioniste, în sensul evidenţierii unor manifestări ale esteticii
acestui curent în lirica noastră. Aceste trei perioade ar fi:
- expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 – 1930: Lucian Blaga, Aron
Cotrus, Adrian Maniu, Cezar Baltag, Tudor Arghezi etc.
- expresionismul din preajma celui de-al doilea război mondial: Emil Giurgiuca,
Ion Caraion, Mihai Beniuc.
- expresionismul anilor 1970 - 1980, cu prelungiri până în poezia optzeciştilor şi
în poezia modernă de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Marin Sorescu, etc.
Bibliografie: Ovid S. Crohmălniceanu – Literatura română şi expresionismul,
Editura Eminescu, Bucuresti, 1971