CE ESTE CONŞTIINŢA ?

Printre ţintele prioritare ale efortului uman de cunoaştere se află de sute de ani
definirea conştiinţei şi a raportului conştiinţei cu lumea ca ansamblu. Dezbaterile
filosofice pe această temă au fost intense, iar modul de abordare a problemei a creat chiar
mari curente filosofice.
Din punctul de vedere al psihologiei, prima referire notabilă la această problemă
aparţine lui William James, care în Principiile Psihologiei (1890) descrie patru mari
caracteristici ale conştiinţei :

• caracterul privat, personal al conştiinţei

• continua schimbare, conştiinţa fiind asemănată cu un râu învolburat;
• continuitatea, conştiinţa fiind un proces continuu, care nu poate fi împărţit în bucăţi;
• selectivitatea, conştiinţa selectând din mediu diferite aspecte asupra cărora este
vigilent, conştient.

În 1904, James a definit conştiinţa ca fiind capacitatea de a fi conştient de

propriile experienţe şi cunoştinţe.

La începutul secolului XX, Sigmund Freud a definit trei nivele ale conştiinţei :

• conştientul, care este vigilent în viaţa de toate zilele

• preconştientul, ce stochează informaţii care nu sunt curent folosite, dar care pot trece
în nivelul conştientului
• inconştientul, care stochează informaţii, emoţii, dorinţe ce nu sunt normal accesibile
conştientului, dar care influenţează funcţionarea acestuia.

În primele 2 decenii ale acestui secol un număr semnificativ de psihologi au

definit psihologia ca fiind studiul conştiinţei. John Watson şi behaviorismul au
eliminat pur şi simplu studiul conştiinţei din obiectul psihologiei, ridicând obiecţia că
practic nu ştim ce este şi cum funcţionează aceasta. Skinner a punctat în acelaşi sens,
considerând că numai comportamentele observabile pot face obiectul cercetării prin
metoda ştiinţifică..
Studiile asupra conştiinţei au reînceput sistematic în deceniul 6, datorită în
special a doi factori :
• observaţiile comune au pus în evidenţă faptul că
procesele conştiinţei joacă un rol important în viaţa omului şi ca atare interesul pentru
explicarea lor a crescut;
• dezvoltarea tehnologică (inventarea
electroencefalografului, magneto - encefalograful, tomograful computerizat, cu
rezonanţă magnetică, sau pozitronic) a făcut posibilă studierea ştiinţifică a unor
aspecte ale conştiinţei, care înainte păreau a nu putea fi studiate prin metoda
ştiinţifică, ci numai prin introspecţie. Inventarea computerului a creat o nouă zonă de
interes, pentru a putea reproduce electronic modul în care creierul uman procesează
 informaţia, pentru a putea stabili asemănările şi diferenţele dintre inteligenţa naturală
şi cea artificială.

Teoriile contemporane asupra funcţionării conştiinţei sunt în marea lor majoritate

centrate pe conştient, pe starea de vigilenţă, ca şi definiţiile care au fost date stării de
conştienţă.
Astfel, Marcel (1983) afirma că rolul conştiinţei este acela de a ne permite să
avem acces la idei şi evenimente specifice, ceea ce face ca ele să poată fi analizate şi să
putem lua decizii adaptate asupra comportamentelor noastre de răspuns.
Orstein (1986) consideră că numai datorită conştiinţei noastre avem abilitatea de
a gândi, raţiona sau ţine minte.
În 1987, Kihlstrom a concluzionat că rolul conştiinţei este de a ne permite să ne
focalizăm selectiv atenţia pe aspecte care ţin de trăirile noastre interioare sau de aspecte
ale mediului exterior, într-o manieră care să ne permită să gândim efectiv despre ele şi să
acţionăm corespunzător.
Wallace & Fisher au definit starea de conştiinţă ca fiind procesul de prelucrare a
informaţiilor la diferite nivele de vigilenţă. Ca şi ei, un număr important de psihologi
leagă definirea conştiinţei de starea de vigilenţă faţă de senzaţiile, gândurile şi
sentimentele pe care le trăim.

În general psihologii divid conştiinţa în două mari zone :

1. CONŞTIINŢA TREAZĂ, incluzând gânduri, sentimente, percepţii ce apar în starea

de veghe, când persoana este în stare normală de alertă
2. STĂRILE MODIFICATE, ALTERATE ALE CONŞTIINŢEI, în care se
manifestă fenomene de redirecţionare a atenţiei şi modificări cantitative şi calitative
ale modului de procesare a informaţiei şi de constituire a răspunsurilor
comportamentale. Kokuszka (1988) consideră că stările alterate ale conştiinţei sunt
caracterizate în special de o reducere a tipurilor de activitate mentală înregistrate în
stare de veghe şi de o creştere corespunzătoare a activităţilor care ţin de domeniul
imaginarului şi imaginaţiei.

O parte dintre stările alterate ale conştiinţei, precum somnul, visele, reveriile, sunt
stări absolut normale şi frecvente pentru fiinţa umană. Altele, precum hipnoza, meditaţia,
intoxicaţiile, deprivarea senzorială cu anumite substanţe, sunt induse pe cale artificială şi
deliberată. Andrew Weil (1973) a concluzionat că fiinţa umană are o tendinţă nativă de
a-şi altera stările de conştiinţă în mod ocazional.

SOMNUL ŞI VISELE

Oamenii dorm în general cam o treime din timpul total al vieţii lor, ceea ce
înseamnă 25 de ani la o durată medie a vieţii de 75 de ani. De multe ori în timpul
somnului apar visele. Psihologi din întreaga lume au încercat şi încearcă să descifreze
tainele somnului şi viselor, făcând cercetări aprofundate în laboratoare specializate, în
care variabilele pot fi monitorizate în mod profesional. Cercetările în astfel de laboratoare
se bazează pe măsurători electrofiziologice făcute în timpul somnului cum ar fi:
 • electroencefalograma EEG;
• electrocardiograma EKG;
• înregistrarea mişcării globilor oculari EOG;
• înregistrarea activităţii muşchilor scheletici EMG;
• înregistrarea ritmului respirator, a presiunii sângelui, etc

În general EEG – ul unei persoane în stare de veghe evidenţiază prezenţa undelor

ALFA, cu frecvenţa cuprinsă între 8 şi 12 Hz, atunci când persoana stă relaxată şi cu
ochii închişi şi a undelor BETA, cu frecvenţa cuprinsă între 13 şi 30 Hz, atunci când
persoana este în stare de activitate.
Încă din 1953, Eugene Aserinsky şi Nathaniel Kleitman de la Universitatea din
Chicago au descoperit că în timpul somnului există două tipologii distincte :
• periodic ochii persoanei care doarme execută mişcări înainte şi înapoi sub
pleoapă. Prezenţa acestor mişcări caracterizează un tip de somn foarte
activ, în timpul căruia forma undelor cerebrale înregistrate pe EEG
seamănă foarte mult cu forma undelor înregistrate în stare de veghe. Acest
tip de somn a fost numit SOMN REM (rapid eye movement) sau somn
paradoxal;
• restul perioadei de somn persoana este mult mai pasivă şi undele cerebrale
înregistrate sunt net diferite de cele din starea de veghe. Prin contrapoziţie,
acest stagiu a fost numit SOMN NREM (nonREM).

STAGIILE SOMNULUI NREM

Electroencefalogramele care înregistrează biocurenţii cerebrali în timpul

somnului arată că somnul NREM are patru stagii distincte, orice om care doarme
trecând în fiecare noapte prin toate patru. Acestea sunt :

Stagiul 1, în care se petrece tranziţia de la relaxare la somnul profund. EEG înregistrează

unde de tip TETA, cu frecvenţa cuprinsă între 4 şi 7 HZ. Persoana poate fi uşor trezită,
este influenţată de către stimulii externi şi poate experimenta apariţia unor imagini
vizuale, care sunt mai mult halucinaţii decât reverii;
Stagiu 2 este de asemenea caracterizat de prezenţa undelor TETA, dar apar în plus sunt
scurte pulsaţii cu frecvenţa de 12 – 14 Hz, numite fuse. Acest stagiu conţine de asemenea
complexele K, care sunt suişuri şi coborâşuri ascuţite pe EEG. Aproximativ 50% din
timpul de somn al unei persoane se petrece în stagiul 2.
Stagiul 3 este un stagiu de tranziţie între stagiul 2 şi 4, în care petrecem cam 10% din
timpul de somn. Sunt prezente aici şi aici fusele, dar încep să apară şi undele DELTA , cu
frecvenţa cuprinsă între 1 ţi 3 Hz
Stagiul 4, numit şi somn profund, este caracterizat pe mai mult de 50% din întinderea sa
de prezenţa undelor DELTA .În acest stadiu de somn petrecem cam 15% din timpul total
de somn. Este extrem de greu de trezit o persoană aflată în acest stadiu de somn, iar dacă
totuşi reuşim să o trezim, o bună bucată de vreme acea persoană nu este capabilă de
performanţele sale obişnuite, părând de-a dreptul aeriană. Cele mai multe fenomene de
vorbit în somn, somnambulism, coşmaruri apar în stagiul 4 NREM de somn.
 SOMNUL REM

Somnul REM mai este numit somn cu vise, somn activ sau somn
paradoxal. Kiester (1980) a demonstrat că în timpul acestui somn ochii se mişcă rapid
înainte şi înapoi sub pleoape, ritmul cardiac creşte, respiraţia devine variabilă, pulsul se
ridică şi apar fenomene de excitaţie sexuală la ambele sexe. Muşchii mari sunt complet
paralizaţi de către sistemul nervos, ca atare corpul rămâne inert. Activitatea cerebrală
înregistrată este similară cu cea din starea de veghe activă, dar conţine şi unde
caracteristice de tip dinte de ferăstrău. Ca atare, toate aceste caracteristici ne îndreptăţesc
să concluzionăm că somnul REM este un tip activ de somn..
De cele mai multe ori visele apar în această fază a somnului. William C. Dement
(1976) a constatat că 83% dintre persoanele care au fost trezite din somn REM pot să-şi
reamintească visele avute, în timp ce doar 14% dintre cei treziţi din somn NREM pot face
acelaşi lucru. Visele povestite de cei treziţi din somn REM sunt retrăite cu putere la
reamintire şi sunt pline de detalii, în timp ce cele raportate la trezirea din somnul NREM
sunt vagi şi ambigue.

CICLURILE DE SOMN

De la momentul adormirii şi până la trezirea dimineaţa, fiecare dintre noi

parcurgem o anumită succesiune de stagii NREM şi REM de somn. După Dement
(1976), la adormire se instalează stagiu 1 NREM , urmat la câteva minute de un mult mai
îndelungat stagiu 2. Cu un pasaj de aproximativ 10 minute în stagiul 3, după minimum 30
de minute de la adormire intrăm în stagiul 4 de somn NREM. După 40 – 50 de minute din
momentul instalării somnului începem să parcurgem în ordine inversă stagiile NREM
( 4,3,2), iar după cam o oră şi jumătate trecem din stagiul 2 NREM în somnul REM.
Prima perioadă REM de somn durează cam 10 minute. După perioada REM se instalează
din nou stagiul 2 NREM, stagiul 3 NREM s.a.m.d. , acest ciclu continuând toată noaptea.
În prima parte a nopţii petrecem mai mult timp în stagiile 3 şi 4 NREM , iar în a doua
parte a nopţii petrecem mai mult timp în stagiile REM de somn, care devin tot mai
îndelungate cu fiecare ciclu care se repetă. Dimineaţa ne trezim de cele mai multe ori din
somnul de tip REM. Ultima perioadă REM poate dura aproximativ o oră.

Cercetători de la diferite laboratoare au căzut de acord că există un patern al

somnului, cu caracteristici clare ce depind de vârstă. De exemplu un nou născut doarme
cam 16 ore din 24, pentru ca între 6 şi 16 ani numărul total de ore de somn să fie între 11
şi 8 / 24 de ore. Pe toată perioada vieţii adulte, o persoană doarme în medie 8 ore din 24.
Cu cât înaintează o persoană în vârstă, cu atât perioada totală de somn se reduce şi
creşte numărul de treziri pe timpul nopţii. Webb (1975) a constatat că persoanele de
vârsta a treia raportează un număr mult mai mare de treziri nocturne decât cei de 30 de
ani. La vârsta a treia durează mult mai mult perioada de instalare a somnului, somnul
tinzând să-şi piardă din calitate. În general un adult trece de 4 ori prin perioade de somn
REM , în care petrece aproximativ 2 ore cumulat, ceea ce reprezintă cam un sfert din
timpul total de somn. Nou născuţii petrec cam 50% din cele 16 ore în somn REM,
perioadă ce scade la 30% la 2 ani, pentru a se stabiliza la 25% de la vârsta de 10 ani,
moment din care durata somnului REM rămâne constantă până la bătrâneţe.
 Somnul în stagiul 4 NREM ocupă 18% la un copil de 10 ani, procent ce rămâne
constant până la bătrâneţe, când scade drastic, ceea ce ar putea explica trezirile frecvente
la persoanele în vârstă. Stagiul 2 de somn rămâne relativ constat toată durata vieţii.

Mecanismele prin care creierul controlează somnul şi funcţionarea sa în timpul

somnului rămân încă mari enigme, prea puţine informaţii şi teorii fiind disponibile în
acest domeniu.

FIZIOLOGIA SOMNULUI

Nici în acest moment nu este cunoscut cu precizie mecanismul care produce

somnul şi încetarea acestuia. Michel Jouvet, pe baza unor cercetări experimentale. a
concluzionat în anul 1967 că o zonă a creierului numită nucleus raphe este implicat în
producerea somnului, pentru că excitarea electrică a acestei zone produce somnul, iar
lezarea ei elimină somnul. Jouvet crede că nucleus raphe este implicat în fiziologia
somnului de tip NREM prin producerea de serotonină. Aceasta inhibă activitatea
sistemului de activare reticular care controlează alternanţa perioadelor de veghe. Tot
Jouvet a lansat teoria că o zonă cerebrală numită locus coeruleus este implicată în
controlul somnului REM, ea fiind răspunzătoare de inhibarea sistemului muscular în
timpul acestei faze de somn. Astăzi pare evident că în fiziologia somnului sunt implicaţi
minimum alţi 2 neurotransmiţători : acetilcolina şi norepinefrina.
Cercetări ulteriore făcute pe această temă au demonstrat că în apariţia şi inhibarea
somnului sunt implicate un număr important de zone din creier, fiziologia somnului fiind
departe de a fi ştiinţific explicată.

Un alt subiect major de cercetare în acest domeniu vizează stabilirea funcţiilor

somnului. Una dintre modalităţile principale de a stabili funcţiile somnului o constituie
privarea de somn. Tehnica a fost tradiţional folosită pentru interogatoriile militare şi
poliţieneşti. Piloţii militari căzuţi pe teritoriul Irakului în timpul conflictului din Golf au
raportat că au fost supuşi unui astfel de tratament.

În 1975 Webb a făcut unul dintre primele studii ştiinţifice asupra privării de
somn, în timpul căruia subiecţii au fost privaţi de somn timp de 51 de ore, începând cu
ora 8 dimineaţa a primei zile de experiment. În una dintre cele două nopţi ale perioadei de
experiment subiecţii au fost rugaţi să rămână întinşi în pat fără a adormii., iar în cealaltă
au putut face exerciţii fizice la intervale regulate de timp. În timpul experimentului au
fost monitorizate un număr de funcţii fizice (puls, temperatura corpului, tensiunea
arterială etc), undele cerebrale şi modul de îndeplinire a unor sarcini impuse, cum ar fi
urmărirea unui semnal sonor, jocuri competitive de cărţi, teste de diferite tipuri.
În prima noapte toţi subiecţii au fost capabili să rămână treji, chiar dacă unii au
moţăit pentru scurte perioade de timp. Tonusul lor a fost pozitiv, fiind chiar amuzaţi de
situaţiile experimentale.
În a doua noapte mare parte dintre subiecţi au avut dificultăţi în a rămâne treji şi
au dormit ori de câte ori experimentatorii au părăsit camera. Când au fost surprinşi că
dorm şi au fost treziţi ei au negat că ar fi adormit. Cei mai mulţi au devenit iritabili şi au
devenit apatici. La sarcinile care necesitau atenţie concentrată cei mai mulţi subiecţi au
eşuat. În a treia zi cei mai mulţi au simţit o nevoie intensă de a adormii şi chiar au
adormit în timpul executării unor activităţi.
Deşi au existat multe diferenţe individuale, cei mai mulţi subiecţi s-au manifestat
într-o manieră comună. Ei au preferat să fie implicaţi în activităţi şi rezolvare de
probleme în timpul nopţii, decât să petreacă noaptea întinşi confortabil în pat. Cu toate că
spre final cei mai mulţi au resimţit o nevoie imperioasă de a merge la culcare, nici unul
nu a manifestata comportamente bizare. Din punct de vedere al performanţei
subiecţilor care au trebui să execute diferite sarcini s-a constata că

• Sarcinile complexe, care au necesitat o atenţie concentrată au

fost executate cu dificultate de către subiecţi pe măsură ce perioada de privare de
somn creştea
• Execuţia sarcinilor de scurtă durată pare să fie foarte puţin
afectată de privarea de somn, mai ales dacă subiectul este motivat pentru realizarea
sarcinii

Din punct de vedere fiziologic, Webb a stabilita că privarea îndelungată de somn

produce tremurul mâinilor, dificultăţi de concentrare şi creşte sensibilitatea pielii.
Sistemul nervos autonom nu pare să fie semnificativ afectat de lipsa de somn, cel puţin în
primele zile.

În urma experimentului Webb a concluzionat că, deşi somnul este strict necesar
fiinţei umane, aceasta poate supravieţui un anumit număr de zile complet fără somn.

Somnul pare a avea funcţia de bază de a economisii energia organismului în

timpul nopţii, când fiinţa nu poate efectua un mare număr de activităţi datorită
echipamentului biologic specific.

O serie de studii ulterioare au avut drept obiectiv deprivarea subiecţilor de un

anumit tip de somn, lucru posibil datorită monitorizării EEG în timpul experimentelor.

Dement (1960) a sugerat că deprivarea de somnul REM produce modificări de

personalitate. Ridică gradul de anxietate şi iritabilitate. Replicarea cercetărilor în alte
laboratoare nu a putut evidenţia nici un fel de modificare de personalitate în urma
deprivării îndelungate de somn REM. În cercetări ulterioare Dement a sugerat existenţa
unei nevoi de somn REM, după ce a constata că după o perioadă de privare de somn
REM subiecţii petrec mai mult timp în această fază a somnului.

Greiser &Co (1972) au sugerat că privarea de somn REM produce dificultăţi în

reamintirea cuvintelor relaţionate emoţional. Lucero (1970) a constata că timpul petrecut
în somn REM de şoarecii care tocmai au învăţat un nou traseu în labirint este mai mare.
Hartman (1973) a constata că o persoană tinde să petreacă în somnul REM mai mult
timp atunci când este stresată.
Francis Crick (1983) are o teorie contrară celei a lui Lucero, considerând că
somnul REM are funcţia de a curăţa creierul de anumite amintiri care altfel interferează
cu gândirea şi amintirile normale şi de aceea nu am fi capabili să ne amintim un mare
număr de vise.

Nici una dintre teoriile formulate nu oferă o explicaţie completă şi univocă

aaaasupra funcţiilor somnului REM. Somnul NREM a fost mult mai puţin studiat până
acum, majoritatea cercetărilor referitoare la deprivarea de somn NREM referindu-se la
stagiul 4. Ca şi în cazul somnului REM, cei deprivaţi de stagiul 4 de somn NREM tind la
încheierea experimentului să petreacă mai mult timp în acest stagiu, ceea ce ar argumenta
ipoteza că există o nevoie clară de somn NREM de stagiul 4 la fiinţa umană. O serie de
studii sugerează că somnul NREM de stagiu 4 este foarte important în refacerea fizică a
corpului. De exemplu, alergătorii la maraton petrec în nopţile de după concurs sau
antrenamente mai mult timp îna cest stagiu de somn. Sassin &Co a constata că hormonii
umani de creştere se produc în timpul stagiilor 3 şi 4 de somn NREM, ceea ce face ca
ţesuturile umane să crească şi să se repare foarte bine în acest interval.
Nici un studiu nu a permis până acum concluzii definitive , dar pare că somnul
NREM este implicat în refacerea corpului după oboseală.

DEZORDINILE SOMNULUI

Cel puţin 10% dintre adulţi reclamă dezordini ale somnului . După DSM IV
acestea sunt disomnia (precum insomnia şi hipersomnia) şi parasomnia. Simptomele
principale în disomnie se referă la perturbări cantitative şi calitative ale somnului, în timp
ce în parasomnie manifestările principale se referă la apariţia unui fenomen neobişnuit
care tulbură somnul, precum somnambulismul, coşmarurile, enuresia.

Cercetările lui Kripke şi Gillin (1985) au evidenţiat faptul că în Statele Unite

6% dintre bărbaţi şi 14 % dintre femei suferă de insomnie. Insomnia are diferite forme şi
cauze. Unii au probleme la adormire, generate de stări de stres, depresie sau anxietate.
Alţii adorm uşor, dar visează că sunt încă treji, iar la trezire trăiesc stări similare cu cele
care normal apar înainte de a dormi.
Unele persoane suferă de forme de insomnie în care apar un fenomen numit
apnee. Aceste persoane adorm destul de uşor, dar după adormire încetează să respire şi se
trezesc cu senzaţia acută de sufocare. Cei ce suferă de apnee în timpul somnului se
trezesc de sute de ori într-o singură noapte. În 1986 Reymond a constata statistic că 10%
dintre bărbaţii de peste 40 de ani din SUA au avut evenimente de tip apneic în timpul
somnului. Se pare că apneea se datorează obturării căilor de trecere a aerului spre plămân,
datorată relaxării sistemului muscular adiacent. Nu se cunoaşte cu certitudine cauza
acestui fenomen, dar este posibil să fie implicată o funcţionare eronată a creierului. Se
pare că evenimente apneice sunt mult mai periculoase la noii născuţi, pentru că ei nu au
încă dezvoltată structura neuronală necesară pentru a-i trezi atunci când încetează să
respire.

Există mai multe forme de terapie a insomniei. Multe persoane iau pur şi simplu
medicamente, destul de multe, din păcate, chiar fără prescripţia medicului.
 NARCOLEPSIA este o formă de hipersomnie, caracterizată prin momentul
nepotrivit în care apare senzaţia de somn. Narcolepticul adoarme în timpul zilei în
momente neprevăzute şi intră direct în somnul REM. Narcolepsia pune în pericol viaţa
persoanei, pentru că în somnul REM sistemul muscular este practic paralizat. Uneori
somnul se instalează brusc după trăirea unei emoţii intense. În timpul somnului
narcoleptic pot apare halucinaţii hipnagogice, care sunt vise însoţite de trăiri intense, al
căror conţinut de obicei continuă evenimentele trăite imediat înainte de a adormi, creând
astfel persoanei senzaţia că este încă trează. Un episod narcoleptic durează până la 15
minute, după care persoana se trezeşte şi îşi poate continua activitatea zilnică.
Nu se cunoaşte cauza narcolepsiei. Ar putea fi vorba de un nivel necorespunzător
al dopaminei sau de activarea funcţiilor REM în timpul zilei. În unele cazuri narcolepsia
poate fi tratată cu amfetamine.

Parasomniile sau dezordinile somnului NREM nu sunt la fel de periculoase ca

unele forme de hipersomnie şi au drept element comun faptul că persoana care a trecut
prin evenimente de acest gen nu-şi aminteşte nimic. Parasomniile cele mai frecvente
sunt :

1. somnambulismul, care este frecvent la copii în jurul vârstei de 12 ani şi

aparent are o componentă de transmisie genetică. Trebuie avut grijă ca în timpul
episodului copilul să nu se rănească. De obicei dezordinea dispare odată cu înaintarea
în vârstă;

2. enuresia, care pare să aibă atât cauze fiziologice, cât şi cauze psihologice;

3. pavorul nocturn, sau coşmarurile se caracterizează prin aceea că persoana

se trezeşte îngrozită de ceea ce a visat, fără a putea povestii evenimentele din vis.
Apare de obicei în jurul vârstei de 4 ani şi pare să fie legat de trecerea bruscă din faza
4 de somn NREM direct în starea de veghe Manifestările de pavor nocturn dispar de
la sine în cele mai multe cazuri, odată cu creştea copilului.

VISELE

Explicaţia conţinutului viselor a fost şi este o preocupare pentru destul de multe

persoane. După secole de explicaţii de tip mitic sau magic, Freud a încercat la începutul
secolului să ofere o teorie cu totul nouă. El a lansat ipoteza că evenimentele care ne-au
creat probleme în timpul zilei, conflictele pe care le-am trăit influenţează conţinutul
viselor. Pentru Freud visele au funcţia de a păstra somnul şi de a permite realizarea
halucinatorie a unei dorinţă inacceptabilă pentru eu în starea de veghe, supusă refulării,
cenzurării. Dorinţele şi ţinta lor apar în vis într-o formă transformată, simbolică, ele
făcând obiectul unui proces de elaborare, în care intervin mecanisme precum
dramatizarea, deplasarea, condensarea, simbolizarea. Prin deplasare, de exemplu,
emoţiile resimţite faţă de o fiinţă sau obiect sunt deplasate asupra altei fiinţe sau asupra
altui obiect. rin simbolizare conţinutul latent al visului este convertit în conţinut manifest.
Axa principală de interpretare a viselor pe care o propune Freud este axa sexuală, o parte
importantă a efortului său de interpretare a viselor fiind centrat pe descifrarea
simbolisticii sexuale a visului.
Critica de bază a teoriei interpretării viselor a lui Freud vine tocmai din acest
domeniu, cercetări ulterioare punând în evidenţă faptul că modul de simbolizare are
importante aspecte personale, neexistând practic un cod universal de simbolizare.

Alţi cercetători, precum Palumbo (1978), au considerat că visul reprezintă pur şi

simplu un mod de a procesa evenimentele din timpul zilei. Visul apare astfel ca o simplă
reprezentare vizuală a evenimentelor trăite în trecutul apropiat. Pe baza studierii viselor a
câteva mii de subiecţi, Calvin Hall (1966) a concluzionat că există un set de conţinuturi
frecvente ale viselor. Astfel, majoritatea femeilor au tendinţa de a visa persoane , locuri şi
evenimente familiare, în timp ce bărbaţii au tendinţa de a visa persoane, locuri şi
evenimente nefamiliare. În general personajele care apar în visele femeilor sunt în egală
măsură bărbaţi şi femei, în timp ce personajele care apar în visele majorităţii bărbaţilor
sunt de sex masculin. Hall a atras atenţia că interpretarea viselor nu se poate face într-un
mod general , existând serioase diferenţe individuale.
Studii recente , precum cele efectuate de Badia în 1990 au pus în evidenţă faptul
că în timpul somnului omul este în măsură să răspundă la stimuli olfactivi. Se ştia
dinainte că avem capacitatea de a răspunde la stimuli auditivi şi că aceştia tind să fie
integraţi în conţinutul viselor noastre (zgomotul apei care curge dintr-un robinet poate fi
integrată în vis ca fiind sunetul ploii, de exemplu). Estimarea timpului unui vis a pus în
evidenţă faptul că timpul din vis este similar cu timpul real.

În 1981 McCarley a lansat o nouă teorie asupra viselor, numită teoria sintetizării
activărilor, afirmând că cele mai multe vise sunt interpretări ale activităţii creierului,
care în timpul somnului REM se autoactivează şi sintetizează informaţiile generate în
vise. McCarley sugerează că visele care conţin evenimente de tip cădere sunt
interpretarea activării zonelor vestibulare, cele care conţin situaţii fără scăpare, însoţite de
teamă sunt interpretarea paraliziei musculare, iar conţinuturile de tip fugă se datorează
activării zonei cerebelului în timpul somnului REM. Ipotezele acestei teorii nu au fost
încă suficient de clar probate.

Fiinţa umană experimentează visele nu numai în timpul somnului, ci şi în stare de

veghe. Visele din timpul zilei sau reveriile sunt stări alterate ale conştiinţei care apar în
mod natural şi constau în scurte evadări în imaginar. Aceste stări pot apărea oricând în
timpul zilei, dar frecvenţa lor este mai mare atunci când suntem plictisiţi, când luăm parte
la activităţi neinteresante. Reveriile ne ajută să urmărim desfăşurarea posibilă a unor
evenimente în viitor şi să evaluăm consecinţele unei astfel de derulări, reducând stresul.
Dacă nu ocupă intervale de timp îndelunfgate sau dacă nu se repetă cu mare frecvenţă.
Reveriile sunt considerate ca fiind sănătoase pentru fiinţa umană.

STĂRILE ALTERATE ARTIFICIAL ALE CONŞTIINŢEI

Un drog este o substanţă chimică care alterează funcţionarea unui sau a mai
multor sisteme biologice. Foarte multe substanţe chimice se încadrează în această
definiţie, cum ar fi nicotina, cafeina. Alcoolul, calmantele pentru durere, antibioticele,
drogurile psihoactive, etc. Drogurile psihoactive sunt acele substanţe chimice care
cauzează modificări ale cogniţiei şi comportamentului, modificând starea de conştiinţă
trează. Ştiinţa care studiază efectele drogurilor psihoactive este psihofarmacologia.
Folosirea repetată a drogurilor psihoactive crează dependenţă psihică şi dependenţă
fizică sau adicţie.

Dependenţa fizică se caracterizează prin

• apariţia toleranţei, consumatorul având
nevoie de tot mai multă substanţă chimică pentru a obţine acelaşi efect
• apariţia simptomelor de retragere, care
include pierderea apetitului, apariţia vomei, senzaţiilor de greaţă sau a diareei,
anxietate etc, la încetarea consumului

În mod curent drogurile psihoactive sunt împărţite în 5 categorii, în funcţie de

efectele pe care le produc :

1. DEPRESANTELE sau sedativ-hipnoticele, afectează funcţionarea

sistemului nervos central şi produc efecte de inducere a somnului sau de
sedare. Depresantele produc în doze mici efecte de liniştire şi pot induce
somnul. În doze mari produc coma şi moartea. Efectul lor este aditiv,
folosirea mai multor tipuri având efect însumat. Toate depresantele produc
excitare chiar luate în doze mici, pentru că afectează sinapsele de inhibiţie
şi apoi pe cele de excitaţie din creier. Depresantele acţionează asupra
sistemului care asigură revenirea din starea de somn în starea de veghe.
Grupul depresantelor cuprinde

• ALCOOLUL este cel mai folosit drog din categoria depresantelor. După înghiţire,
alcoolul este rapid în sânge şi este metabolizat în ficat, care îl converteşte în
dioxid de carbon şi apă. Efectele consumului de alcool depind de individul care îl
consumă, putând de exemplu creşte sau scădea agresivitatea, în funcţie de statusul
dominant al subiectului. Consumul de alcool reduce responsivitatea sexuală, iar
peste o anumită cantitate produce tulburări ale somnului REM, probleme de
coordonarea motorie, modificări ale gândirii şi percepţiei, etc. Starea de
dependenţă poartă numele de alcoolism şi are efecte catastrofale asupra vieţii
individuale sau sociale a alcoolicului.
• BARBITURICELE
• TRANCHILIZANTELE ANTIANXIETATE

2. OPIACEELE
3. STIMULANTELE

3.1.CAFEINA
3.2.NICOTINA
3.3.AMFETAMINELE
3.4.COCAINA
 3.5.ANTIDEPRESANTELE

4. DROGURILE PSIHODELICE ŞI MARIJUANA

4.1.HALUCINOGENELE
4.2.MARIJUANA

5. DROGURILE ANTIPSIHOTICE

CLASIFICAREA DROGURILOR

EFECTE PENTRU
CLASA PRODUSUL CARE SUNT EFECTELE NOCIVE
CAUTATE

Actiunea rapida
Opium Morfina Dependenta foarte mare, slabire,
Alcaloizi impotriva durerilor
Codeina somnolenta, boli pulmonare, cardiace,
din opiu mari fizice, detasare
Papaverina impotenta, contaminare cu virusi
(opiacee) fizica si psihica,
Heroina hepatici si HIV.
euforie.

Stimulente Puternica stimulare Dependenta mare, iritabilitate, insomnie,

si Cocaina psihica, efect de deteriorarea septului nasal, accidente
depresante putere cardiace riscuri psihiatrice, supradozajul

Excitare,
amplificarea Insomine, iritabilitate, deshidratare
Ecstasy senzatiilor, confuzii mintale, tremor puternic, stop
(amfetamine) rezistanta la somn si cardio-respirator, crize de panica
oboseala, viziuni dependenta.
(deliruri)

Dependenta extreme de mare, rapida,

Crack (derivate de Stimulare scurta si agitatie, grave tulburari de
cocaina) foarte puternica comportament, accidente cardicace,
riscuri de supradoza
 Barbiturice Stimulare puternica,
Dependenta mare.Omul nu mai poate
(medicamente lupta impotriva
trai fara ele, nu mai poate munci si nu se
antidepresive si oboselii si a
mai poate odihni
calmante) depresiei

Produse ce contin
Stimulare fizica si Relativa dependenta, insomnie,
cofeina (cafea,
intelectuala iritabilitate, modificari de ritm cardiac
ceai)

Dependenta mare, toxicitate la nivelul

Stimulare fizica si
Nicotina, tutunul organismului, cancere, accidente
intelectuala
vasculare, infract.

Dependenta mare, tulburari de

Canabis
Detasare, euforie, memorie, de atentie, psihoza
Halucinogene (marijuana,
excitatie halucinatii canabica, deril, halucinatii,
hasis)
riscuri psihologice grave

L.S.D Confuzii mintale, dependenta

(Dietilamina Halucinatii, deliruri accidente diverse, accidente
acidul siergic) psihiatrice grave

Plante si ciuperci Dependenta in functie de subiect,

Excitatie, halucinatii
exotice confuzie mintala, intoxicare

Dependenta, in timp tulburari de

Alte Detasare, favorizarea
Somnifere si memorie de atentie , iar in
depresante somnului, lupta impotriva
anxiolitice supradozaj consecinte extreme:
(sedative) anxietatii
moartea!

Metadona
(prescrisa Disparitia starii de lipsa Dependenta foarte mare se
exclusiv la de heroina controleaza medical
heroinomani)

Solventi
Dependenta foarte mare, toxicitate
(etertricloretilen, Stari de detasare
renala, cardiaca si pulmonara,
solventi pronuntate
tulburari psihiatrice foarte grave
industriali lipici)
 Dependenta foarte mare, betie,
pierderea vigilentei, toxicitate
Alcool Detasare, euforie
hepatica, digestive, delirium
tremens (sevraj alcoholic)

HIPNOZA

TEHNICA ŞI SUSCEPTIBILITĂŢI
TEORII ASUPRA HIPNOZEI
FOLOSIREA HIPNOZEI

MEDITAŢIA

FOLOSIREA MEDITAŢIEI
TIPURI DE MEDITAŢIE
EVALUAREA STĂRILOR DE MEDITAŢIE

DEPRIVAREA SENZORIALĂ