Universitatea din Oradea

Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale

Departamentul de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului

Dealurile Crasnei – Studiu de geomorfologie

cu privire specială asupra proceselor actuale

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. Nicolae JOSAN

Autor:
Vasile BÎDILIŢĂ

Oradea, 2009
CUPRINS

Cuvânt înainte /5

Cap. I. Introducere /6
1.1. Argument /6
1.2.Aşezare geografică /6
1.3. Cercetări anterioare asupra regiunii şi metodologiei de studiu /8
1.4. Metode de cercetare /11

Cap. II. Cadrul spaţio-temporal al formării Dealurilor Crasnei /13

Cap. III. Factori care determină şi influenţează dinamica actuală a reliefului

/19
3.1. Factori determinanţi /19
3.1.1. Factorul climatic /19
3.1.1.1. Regimul precipitaţiilor atmosferice /20
3.1.1.2. Regimul temperaturii aerului /28
3.1.1.3. Fenomene meteorologice deosebite /32
3.1.1.4. Regimul eolian /34
3.1.1.5. Elemente de topoclimatologie /34
3.1.2. Factorul hidric /36
3.1.2.1. Apele subterane /36
3.1.2.2. Apele de suprafaţă /39
3.2. Factori pasivi şi secundari /51
3.2.1 Factorul geologic /52
3.2.2. Parametrii reliefului actual /61
3.2.2.1. Elemente de morfografie /61
3.2.2.2. Elemente de morfometrie /66
3.2.3. Factorul biotic /75
3.2.4. Factorul pedologic /77
3.2.5. Factorul antropic /82

Cap. IV. Dinamica versanţilor /87

4.1. Caracterizarea versanţilor din Dealurile Crasnei /87
4.1.1. Definiţie şi terminologie /87
4.1.2. Evoluţia conceptului de sistem versant /88
4.1.3. Componentele versanţilor şi fâşiile funcţionale de versant /90
4.1.4. Criterii de clasificare a versanţilor cu aplicabilitate pentru Dealurile
Crasnei /94
4.1.4.1. Clasificarea după aspectul în plan /95
4.1.4.2. Clasificarea după forma profilului /96
4.1.4.3. Clasificarea după poziţia în cadrul bazinului hidrografic /105
 4.1.4.4. Clasificarea după relaţia cu structura /105
4.1.4.5. Dinamica diferitelor tipuri de versanţi din Dealurile Crasnei
/106
4.2. Procese şi forme denudaţionale /108
4.2.1. Creep, surpări, pseudosolifluxiuni /108
4.2.2. Alunecări de teren /109
4.2.2.1.Inventarierea şi analiza arealelor afectate de alunecări de teren
/109
4.2.2.2. Dinamica alunecărilor de teren /115
4.3. Procese şi forme hidrice de versant /116
4.3.1. Pluviodenudaţia şi eroziunea areolară /116
4.3.2. Acţiunea curenţilor de apă concentraţi /118
4.3.2.1. Cauzele iniţierii eroziunii torenţiale /118
4.3.2.2. Răspândirea formelor de eroziune torenţială /119
4.3.2.3. Tipologia organismelor torenţiale /121
4.3.2.4. Parametrii morfometrici ai organismelor torenţiale /124
4.3.2.5. Dinamica şi evoluţia sezonieră a organismelor torenţiale /131

Cap. V. Dinamica proceselor fluviale /148

5.1. Ierarhizarea reţelei hidrografice /148
5.2. Evoluţia profilelor longitudinale ale râurilor /155
5.3. Procese din albiile râurilor /162
5.3.1. Procese din albiile minore /162
5.3.1.1. Morfometria meandrelor /163
5.3.1.2. Dinamica albiilor minore /167
5.3.2. Procese din albiile majore /178
5.4. Bugetul de aluviuni pentru bazinele râurilor Crasna şi Barcău /181
5.4.1. Raportul de efluenţă evaluat pentru bazinul Crasnei /181
5.4.2. Raportul de efluenţă evaluat pentru bazinul Barcăului /182
5.4.3. Raportul de efluenţă evaluat în ansamblul Dealurilor Crasnei /182

Cap. VI. Hazarde şi riscuri geomorfologice /183

Cap. VII. Harta geomorfologică şi a proceselor contemporane /195

Concluzii /197
Bibliografie /202
Index /210
 Capitolul I

Unitatea colinară delimitată de Barcău şi Crasna se individualizează ca o

unitate independentă, separată de restul unităţilor limitrofe, colinare sau montane,
prin cele două râuri care formează, la extremitatea sudică a regiunii, defilee
epigenetice şi printr-o depresiune (Depresiunea Şimleului).
Nodul orografic situat în centru, din care se ramifică interfluvii spre vest,
nord, sud-vest şi sud-est constituie un argument pentru determinarea limitelor
acestei regiuni, celelalte având geneză şi structură diferite, chiar dacă există şi
anumite elemente comune. Altitudinile nu depăşesc decât excepţional 350m iar
relieful este domol, coborând aproape imperceptibil în glacisul subcolinar al
Tăşnadului.
Cercetările anterioare în regiune abordează unităţi mai extinse (Dealurile
Silvaniei, Platforma someşană, Platforma sălăjeană, Dealurile de Vest) şi tratează
probleme de geologie, geomorfologie, populaţie şi economie.
Studiul este structurat în capitole care vizează în primul rând definirea
termenilor, poziţia geografică a unităţii, metodologia de studiu şi cadrul spaţio-
temporal al apariţiei acestor dealuri; în al doilea rând sunt trataţi factorii genetici ai
reliefului contemporan, structuraţi în două categorii: factori determinanţi (clima şi
factorul hidric) şi factori secundari sau pasivi (rocile şi comportamentul lor la
eroziune şi degradare, parametrii reliefului actual, factorul biotic, factorul
pedologic şi factorul antropic).
O a treia direcţie de analiză este cea a proceselor şi formelor geomorfologice
de versant (mişcări în masă şi procese şi forme hidrice) şi procese şi forme fluviale
(din albia minoră şi majoră). Este abordată şi problema riscurilor şi hazardelor
geomorfologice şi este realizată harta geomorfologică cu accent pe procesele
contemporane.

Capitolul II

Din punct de vedere geologic, Dealurile Crasnei sunt alcătuite dintr-un

fundament carpatic deasupra căruia se găseşte sedimentarul neogen (marne,
nisipuri, pietrişuri de terasă şi argile roşii cuaternare), în strate orizontale sau
monoclinale care înclină spre nord, nord-vest şi vest sub influenţa unui nucleu
cristalin ascuns, un rest al fundamentului, situat în partea centrală şi suprapus celor
mai mari înălţimi ale regiunii.
Paleogeomorfologia scoate în evidenţă două tipuri de evoluţie: o evoluţie
precontinentală (ciclul precontinental) şi o evoluţie continentală (ciclul
continental). S-au identificat resturi a două niveluri de eroziune (fig. 1): un nivel
superior, situat la altitudini absolute de 280-350m, de vârstă dacian-levantin, în
timpul căruia s-au format principalele artere hidrografice (Barcău, Crasna, Inot,
Camăr), cu aspect divergent şi un nivel inferior, de vârstă cuaternară, cu altitudini
absolute de 210-250m, secţionat de râuri ca Inotul, Dijirul şi afluenţii lor. Ar putea
fi adăugat un „nivel” al resturilor cristaline, la zi sau ascunse, situat în centru şi la
extremităţile sud-vestică şi
sud-estică.

Fig. 1. Dealurile Crasnei –

nivelele de eroziune

Capitolul III

Factorii care
determină şi influenţează
evoluţia formelor de relief
sunt clasificaţi, după
importanţă, în factori
determinanţi şi factori
secundari şi pasivi. Clima,
ca factor determinant, este
importantă în primul rând
prin elementul
pluviometric şi prin
fenomenele meteorologice deosebite. Între acestea din urmă menţionăm pentru
Dealurile Crasnei secetele (de vară şi de iarnă) şi ploile torenţiale.
Precipitaţiile au un regim torenţial slab, dar în creştere. Variaţia sumelor
anuale în jurul mediei multianuale este normală, între 140% şi 60% (fig. 2). Dacă,
însă, aceste valori extreme se produc în ani consecutivi, această variaţie devine
importantă. Precipitaţiile maxime în 24 ore depăşesc rar 50mm, în timp ce numărul
de înregistrări cu precipitaţii în zile consecutive sunt mai puţin numeroase o dată cu
creşterea valorii cumulate (200 înregistrări cu valori cumulate de 25mm, 100
înregistrări cu valoarea de 25-50mm, 25 perioade, fiecare cu valoarea cumulată de
Variaţia sumelor anuale de precipitaţii la 50-75mm). Alunecările de teren se
Marghita în jurul mediei multianuale (570,2mm)
140 produc sau redevin active spre sfârşitul
130 acestor perioade pluviale, procesul
120 fiind mai puţin dependent de durata
110 perioadei ploioase decât de valoarea
100
cumulată a precipitaţiilor.
%

90

80
Fig. 2. Variaţia sumelor anuale ale
70
precipitaţiilor atmosferice în jurul mediei
60
1982 1987 1992 1997 2002 2007
multianuale la Marghita
t (ani)

În schimb, perioadele de secetă sunt cele care pregătesc terenurile pentru

eroziune, frecvenţa acestora fiind mai mare în timpul verii. Indicele Angot arată ca
perioadă ploioasă intervalul aprilie-septembrie, când valorile mai mari de 2,5
determină o susceptibilitate mai mare a terenurilor pentru instalarea alunecărilor de
teren, afectând structura solului şi vegetaţia (fig. 3). Secetele de iarnă au un impact
Evoluţia anuală a indicelui Angot la Marghita (1982- indirect, dar ele determină un deficit de
1,8
2007)
apă în sol, ceea ce expune mai mult
1,6
suprafeţele eroziunii hidrice în cursul
1,4
verii următoare.
1,2
I Angot

1
Fig. 3. Evoluţia anuală a valorilor indicelui
0,8
Angot la Marghita (1982-2007)
0,6

0,4
Factorul hidric este important prin
luna
1 2 debitul
3 4lichid al râurilor şi prin
5 6 7 8 9 10 11 12

capacitatea acestora din urmă de a

evacua sedimentele. Pentru analiza debitelor s-au utilizat date de la staţiile
hidrometrice situate în interiorul sectorului deluros studiat sau în aval de acesta. De
mare importanţă sunt debitele lichide medii lunare şi debitele lichide maxime
anuale. Debitele lichide ale Barcăului şi Crasnei sunt în creştere (fig. 4), acest fapt
determinând creşterea transportului de aluviuni şi degradarea albiilor minore. Acest
din urmă proces conduce la coborârea nivelului de bază, ceea ce accentuează
energia de relief totală şi poate favoriza extinderea proceselor de eroziune şi
degradare. Se poate, astfel, afirma că direcţia de evoluţie a reliefului Dealurilor
Crasnei este spre accentuarea dinamicii versanţilor şi albiilor minore. În afara
acestor două artere hidrografice situate marginal, râurile care drenează Dealurile
Crasnei au debite lichide nesemnificative, ceea ce favorizează un drenaj slab şi
apariţia suprafeţelor cu exces de umiditate.
1000 Debitele mediu, maxim şi minim anual ale Barcăului la Nuşfalău (1986- Q med Debitele mediu, maxim şi minim anual ale Barcăului la Marca
2007) Q max 1000 (1989-2007) Q med
Q min Q max
100 Q min
100

10
Q (mc/s)

10
Q (mc/s)

1
1

0,1 0,1

0,01 0,01
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
t (ani) t (ani)

1000 Q med
Debitele mediu, maxim şi minim anual ale Barcăului la M arghita
(1983-2007) Q max
Q min

100
Q (mc/s)

10

0,1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25
t (ani)

Fig. 4. Debitele medii, minime şi maxime anuale ale Barcăului

laNuşfalău, Marca şi Marghita
 Viiturile sunt complexe, având un vârf principal şi unul sau mai multe vârfuri
secundare şi au o durată medie de 13 zile (fig. 5). Nivelul maxim are aspect ascuţit
sau amplu, în funcţie de durata viiturii. Evoluţia pozitivă a precipitaţiilor a
determinat înregistrarea unor debite maxime de peste 70m3/s în 1996, peste 90m3/s
în 1997 şi 1998 şi peste 100m3/s în 1999, 2001 şi 2002. forma hidrografelor
viiturilor este dată de extensiunea spaţială şi temporală a precipitaţiilor şi aportul
diferit al afluenţilor.
Factorii secundari sau pasivi includ în primul rând factorul geologic, cu
structura, litologia şi elementele de tectonică, relieful actual, cu trăsăturile sale şi
parametrii morfometrici, vegetaţia, care oferă o protecţie diferită împotriva
eroziunii şi degradării, factorul pedologic, care, prin structura şi textura solului,
favorizează sau limitează procesele geomorfologice şi factorul antropic, prin
modul de utilizare a terenurilor şi prin practicile agricole nepotrivite.
400 60 400 70
1986, 1
H(cm)
350 Q (mc/s) 350
50
1988 60
H(cm)
300 300 Q (mc/s)
50
40
250 250
40

200 30 200

30
150 150
20
20
100 100

10
50 10
50

0 0 0 0

0
7: 0
0
0: 0
0
7: 0
0
3: 0
0
7: 0
0
7: 0
0
7: 0
0
7: 0 7: 0
0 : 0 0 : 00 : 0 0 : 0 0 : 00 : 00 : 0 0 : 0 0 : 00 : 00 : 0 0 : 00 : 00 : 0 0 : 0 0
., 1 ., 2 ., 1 ., 1 ., 1 ., 1 ., 1 ., 2., ., 7 ., 17 ., 17 3., 9 ., 23 3., 7 ., 17 3., 2 ., 22 3., 7 ., 18 3., 6 ., 13 4., 6 4., 6
. 01 . 01 . 01 . 01 . 01 . 01 . 01 . 01 3. 0 . 03 3 3 .0 3 .0 3 .0 3 .0 3 .0 3 2. 0 5. 0
14 16 19 21 23 25 26 29 1 5 16. 0 17 . 0 1 8 1 8. 0 20 22 . 0 24 2 4. 0 26 28 . 0 30 3 1. 0

Fig. 5. Hidrografe ale unor viituri din 1986 şi 1988 pe Barcău la Marghita

Relieful de cueste din Dealurile Crasnei este determinat de structura

monoclinală. Acest tip de relief este mai puţin reprezentativ pentru regiune, din
cauza litologiei monotone (comportament asemănător al rocilor la eroziune) şi din
cauza înclinării reduse a stratelor. Se pot considera frunţi de cuestă versanţii de pe
dreapta Inotului, dijirului, Camărului, Ipului şi versanţii de pe stânga afluenţilor
Crasnei (Vida, Carastelec, Pusta). În centru-sud există o depresiune subsecventă
determinată de o cuestă semicirculară, depresiune care adăposteşte satul Camăr.
Influenţa litologiei în relieul actual se materializează prin apariţia unor mici
măguri alcătuite din roci cristaline şi izolate de masivele de care aparţin prin
defileee Barcăului şi Crasnei. În nisipuri se remarcă abundenţa ravenelor care au,
cel mai adesea, un raport lăţime/adâncime subunitar (adâncimea fiind mai mare
decât lăţimea, foto 1., b). Aceste ravene afectează chiar şi suprafeţe forestiere. În
argilele roşii cuaternare şi în marne există alunecări de teren în majoritate
superficiale, aflate în diferite stadii de evoluţie (foto 1., a).
Sarmaţianul, care aflorează pe o suprafaţă redusă în Valea Crasnei, la nord de
Şimleul Silvaniei, impune în relief forme proeminente, datorate eroziunii selective
(litologia specifică sarmaţianului este reprezentată de o alternanţă de gresii,
conglomerate şi nisipuri, foto 1., c).

Foto 1. Influenţa litologiei

asupra aspectului reliefului: alunecări
de teren pe argile, bazinul Dijir (a),
ogaşe pe nisipuri, bazinul Boian (b),
forme proeminente pe alternanţe de
nisipuri, gresii şi conglomerate, Valea
Crasnei (c)

Analiza parametrilor reliefului actual se face în mai multe direcţii. Cele patru
orientări ale intefluviilor cu originea în nodul orografic menţionat constituie
interfluvii principale, aparţinând nivelului de eroziune superior (ordinul I, fig. 6).
Din acestea se desprind culmi secundare (ordinul II-VI), cele mai numeroase fiind
cele de ordinul III (385). Au fost numărate 155 interfluvii de ordinul II, 266 de
ordinul IV, 64 de ordinul V şi 24 de ordinul VI. Coeficienţii de ramificaţie trebuie
priviţi cu anumite rezerve întrucât există numeroase interfluvii de ordin III sau
chiar II din care nu se mai desprind altele secundare, prin urmare valorile reale ale
acestor coeficienţi ar fi mai ridicate. Pe ansamblu, însă, numărul interfluviilor scade
pe măsura creşterii ordinului cu o rată de 0,95. Studiul ierarhizării interfluviilor
facilitează studiul ierarhizării versanţilor, versanţii principali fiind mai vechi, cu
lungimi şi suprafeţe mari şi aspect sinuos în plan, iar versanţii „elementari” fiind
scurţi, cu suprafeţe reduse şi aspect plan (bazine versant).
Energia de relief are valori ce nu depăşesc 100m în majoritatea suprafeţei iar
fragmentarea orizontală se poate situa între 4 şi 4,5km/km2, cele mai reduse valori
găsindu-se la contactul cu zona de câmpie. Declivităţile sunt, în general, reduse,
 cele mai mari
aparţinând frunţilor
de cuestă (versantul
de pe dreapta
Inotului şi
Camărului şi de pe
stânga Videi şi
Carastelecului). In
această ultimă
situaţie, dinamica
proceselor
contemporane este
mai activă.

Fig.6. Harta
ierarhizării
interfluviilor din
Dealurile Crasnei

Versanţii au o expoziţie relativ exchilibrată, numărul de versanţi cu orientări

diferite fiind apropiat. Pe versanţii însoriţi predomină procesele de degradare, în
vreme ce pe versanţii umbriţi sunt specifice mişcările în masă şi eroziunea
torenţială.
Vegetaţia Dealurilor Crasnei este reprezentată de păduri (de stejar, de gorun,
de cer), situate mai ales în partea centrală a regiunii şi la extremităţile sudică şi sud-
estică. Cea mai mare parte a suprafeţelor este ocupată de păşuni şi terenuri agricole.
Protecţia împotriva eroziunii solului este asigurată de păduri şi fâneţe, în timp ce
păşunile şi terenurile arabile sunt expuse direct dedunării.
Textura solului influenţează eroziunea. Astfel, solurile argiloase,
impermeabile, limitează infitraţia şi manifestarea proceselor geomorfologice.
Aceste soluri sunt situate mai ales în jumătatea de est a regiunii şi la limita nordică
acesteia. În schimb, solul nisipos, permeabil, favorizează infitraţia şi instalarea
proceselor de eroziune areolară şi torenţială. Conţinutul ridicat de nisip determină
apariţia ravenelor chiar şi în zonele împădurite (bazinul hidrografic al boianului,
situat în Dealurile Viişoarei, jumătatea vestică a regiunii studiate). S-au realizat
două succesiuni de profile de sol care evidenţiază situarea rocii in situ la o
adâncime relativ redusă, absenţa sau grosimea redusă a orizonturilor în partea
mediană a profilului versantului
La nivelul unităţilor administrative se înregistrează diferenţieri în privinţa
modului de utilizare a terenurilor. În medie, jumătate din terenuri sunt utilizate ca
arabil (fig. 7., a). Pădurile ocupă jumătate din comuna Săcăşeni şi lipsesc din
comuna Abram. Chiar dacă presiunea animală exercitată asupra păşunilor este
redusă (fig. 7., b), terenurile degradate prin păşunat intensiv au fost identificate în
toată regiunea, din cauza distribuţiei diferite a numărului de animale şi a
proprietăţilor de păşune, pe de o parte şi din cauza comportamentului cetăţenilor
faţă de mediu, pe de altă parte.

Viişoara Viişoara

Suplac Suplac

Săuca Săuca
Sărmăşag
Sărmăşag
Săcăşeni
Săcăşeni
Santău
Santău
Nuşf alău
Nuşfalău
arabil Măeriste
Măeriste
păşuni Marghita
Marghita
fâneţe Marca
Marca
vii Ip
Ip livezi
Cehal
Cehal păduri
Camăr
Camăr
Boianu Mare
Boianu Mare
Balc
Balc
Abram
Abram
0 0,2 0,4 0,6 0,8
0% 20% 40% 60% 80% 100% Indice de presiune animală

Fig. 7. Utilizarea terenurilor (a) şi indicele de presiune animală asupra păşunilor (b)
în Dealurile Crasnei (iunie 2008)

Cunoştinţele oamenilor legate de dezvoltarea durabilă sunt variabile, în timp

ce reacţia lor demonstrează, destul de frecvent, indiferenţă faţă de aceste aspecte.

Capitolul IV

Studiul formei versanţilor din Dealurile Crasnei demonstrează o evoluţie

„atipică” din punct de vedere al formei profilului (fig. 8), cei mai numeroşi fiind
versanţii drepţi şi cei în trepte (62% din total), ceea ce demonstrează un potenţial
de eroziune ridicat. Versanţii tipic evoluaţi (cu o convexitate superioară, un
segment rectiliniar median şi o concavitate inferioară) depăşesc cu puţin 20% ca
pondere.
Un alt tip de versanţi identificat este reprezentat de versanţii convecşi, mai
frecvenţi în zona măgurilor cristaline.
370
300
Profil nr. 45 (NE-SV, Dl. Curatu) Profil nr. 13 (SV-NE), Dl. Galben
280
320
260

240
H (m)
H (m)

270
220

200
220
180

160
170
0 500 1000 1500 2000 2500
0 100 200 300 400 500
L (m ) L (m )

Fig. 8. Tipuri de versanţi în Dealurile Crasnei: versant convex (a) şi versant în trepte (b)
 S-au realizat peste 60 profile de versant situaţi în regiuni caracteristice, cu
litologie, structură şi vegetaţie diferite şi în bazine hirografice de ordin şi suprafeţe
variable. Este vorba de bazinele Inot, Camăr, Santău, Ip şi de Valea Barcăului.
Pentru bazinul Inotului (situat în jumătatea vestică a Dealurilor Crasnei,
denumită Dealurile Viişoarei), a fost realizată o hartă a fâşiilor funcţionale de
versant (Posea, Cioacă, 2002). Au fost identificate trei fâşii: fâşia cu eluvii, cu
pantă redusă, crescând spre partea inferioară, care, din punct de vedere funcţional
considerăm că ar trebui denumită fâşia proceselor eluviale (de degradare, a); fâşia
cu deluvii, cu pantă ridicată şi o dinamică activă, denumită de noi fâşia proceselor
de eroziune şi degradare şi a proceselor de transport (b) şi fâşia cu coluvii, cu pantă
descrescândă, pe care am denumit-o fâşia proceselor de acumulare (c). Ca pondere
predomină prima fâşie, urmată de cea de a doua, ceea ce demonstrează un potenţial
de eroziune ridicat pentru unitatea deluroasă studiată. Pe hartă au mai fost conturate
interfluviile (cu procese eluviale) şi albiile majore (cu procese de acumulare).
Transferul materialelor se face dinspre părţile superioare ale versantului spre partea
inferioară, spre terase şi spre albii majore. O cantitate redusă de material deplasat
ajunge în albiile minore şi este evacuată la exteriorul regiunii.
Dinamica proceselor contemporane este prezentată structurată pe două
domenii: domeniul versanţilor şi domeniul albiilor (minore şi majore). În cadrul
studiului dinamicii versanţilor, a fost realizată, în prealabil, o clasificare conform
unor criterii legate de aspectul în plan, de forma profilului, de relaţia cu structura şi
de poziţia în cadrul bazinelor hidrografice. S-a recurs la caracterizarea de ansamblu
a versanţilor din Dealurile Crasnei pentru ca apoi să se studieze procesele
gravitaţionale şi procesele desfăşurate prin intermediul apelor meteorice.
Dinamica versanţilor de desfăşoară prin două mari categorii de procese:
procese gravitaţionale şi procese hidrice. Cele mai frecvente procese de deplasare
în masă sunt alunecările de teren, la care se adaugă surpările în malurile râurilor,
ale ravenelor şi, mai rar, la partea superioară a versanţilor. Alunecările de teren
sunt în general superficiale, sub formă de trepte şi brazde. Ca tip de manifestare,
sunt rotaţionale şi mai puţin de translaţie, iar ca vârstă, predomină alunecările
vechi. Pe versantul de pe dreapta Barcăului şi în bazinul Inotului există areale cu
alunecări declanşate în ultimii 15-20 ani, unele din ele reactivate recent. În
perimetrul Corboaia (Dealurile Viişoarei), deplasările în masă afectează locuinţe
vechi şi anexe gospodăreşti.
Formele de eroziune liniară sunt variate, de la ogaşe la ravene şi vâlcele,
unele cu o dinamică activă (în special cele de dimensiuni mai reduse, foto 2, a-b).
Studiul dinamicii acestor forme între 2003 şi 2008 demonstrează o predominare a
proceselor de adâncire în perioada aprilie-septembrie şi a proceselor de lărgire în
sezonul rece. Au fost pichetate şi monitorizate două ogaşe aflate în stadii diferite de
evoluţie. În primul ogaş, ogaşul Boianu Mare (fig. 9), de dimensiuni mici, dar aflat
într-o stare mai evoluată, predomină procesele de mal, date fiind şi caracteristicile
versantului în care este insinuată eroziunea. În cel de-al doilea caz, ogaşul Păgaia
cunoaşte o dinamică verticală mai accentuată, demonstrând un stadiu mai puţin
avansat de evoluţie.
 Cele mai mari densităţi de ravene/km2 sunt de 15; acestea se întâlnesc, însă,
excepţional în partea vestică şi central-nordică, de regulă densităţile fiind de 1-5
ravene/km2. Există suprafeţe întinse fără ravene. Varietatea acestor forme este
demonstrată de parametrii morfometrici. Astfel, lăţimea medie a ravenelor este de
4m, iar cea maximă de 12m, în timp ce adâncimea maximă – 7,4m, iar cea medie –
2,8m. Cele mai multe ravene sunt orientate spre nord, sud şi est-nord-est.
Lungimea medie este de 288m, în timp ce lungimea maximă depăşeşte 1000m.

Foto 2. Forme de eroziune liniară în zonă cu păşune (a) şi în zonă împădurită (b)

Majoritatea ravenelor se instalează pe versanţii cu altitudini absolute sub

200m şi pante ridicate. Energia medie a profilului ravenelor este de 25m, dar se
remarcă prezenţa unor organisme cu energii mult mai mari (peste 90m). În profil
longitudinal, cea mai mare parte a ravenelor sunt continui, având un vârf în partea
mediană sau (mai rar) superioară a versantuluişi conul de proluvii în partea
inferioară a versantului, la distanţă variabilă faţă de liniile drenaj. In partea vestică
a regiunii s-au identificat şi ravene discontinui, care încep printr-un prag, panta
profilului lor reducându-se ulterior până la interceptarea suprafeţei versantului. Este
cazul ravenelor din perimetrul Boianu Mare.

0
-20 0 125 250 375 500 625 750

-40
-60
H (cm)

-80
-100 apr.03
apr.04
-120
oct.04
-140
profil 7 mai.08
-160
-180
L (cm)

Fig. 9. Secţiune transversală repetată în ogaşul Boianu Mare

Corelaţiile realizate pentru parametrii geomorfologici ai ravenelor indică o

legătură bună între lăţime şi adâncime. De astfel, adâncimea reprezintă, în medie,
2/3 din lăţime. Fac excepţie ravenele instalate pe nisipuri, unde, din cauza
detzvoltării proceselor verticale, adâncimea poate depăşi lăţimea.
In schimb, între lungime şi adâncimea ravenelor, ca şi între lungime şi lăţime,
se stabilesc corelaţii mai puţin evidente, ceea ce sugerează o dezvoltare atipică a
torenţialităţii în Dealurile Crasnei.
Forme de eroziune torenţială active au fost identificate în bazinele
hidrografice Boian, Santău, Inot superior, Ip, Dijir etc. Aceste forme se
caracterizează printr-un exces de umiditate în timpul anotimpului rece (bazinul
superior al Inotului).

Capitolul V

Studiul dinamicii proceselor fluviale a fost precedat de caracterizarea bazinelor

hidrografice componente. Ierarhizarea reţelei hidrografice pentru Dealurile Crasnei
înseamnă 3056 segmente de ordin I, 599 de ordinul II, 106 de ordin III, 25 de ordin IV şi 5
de ordin V, raportul de confluenţă mediu fiind de 5,1. Bazinele hidrografice se dezvoltă
preponderent pe partea dreaptă.
Între lungimea segmentului hidrografic, perimetrul bazinului şi suprafaţa
bazinului se stabilesc corelaţii bune. Cea mai strânsă corelaţie este între lungimea
segementului de un anumit ordin şi perimetrul bazinului hidrografic aferent.
Suprafaţa totală a bazinului este mai puţin dependentă de lungimea segmentului de
ordin maxim, ceea ce înseamnă că acest segment îşi poate forma ordinul încă din
cursul superior, dar şi în apropierea închiderii bazinului.
Profilele longitudinale ale râurilor sunt în mare parte evoluate, coeficientul de
concavitate încadrându-se între 0,5 pentru Zănicel şi 0,74 pentru Camăr (fig. 10.). Numărul
pragurilor structurale şi litologice este redus şi caracterizează văile obsecvente şi sectoarele
de contact munte-deal. Cea mai probabilă direcţie de evoluţie a profilului este descrisă de
funcţiile logaritmică şi exponenţială.
1
1

Zănicel
0,8 Camăr
0,8

0,6
0,6
h/H

h/H

0,4
0,4

0,2
0,2

0
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
l/L l/L

Fig.10. Profilele longitudinale ale Zănicelului (a) şi Camărului (b), cu aplicarea funcţiilor
statistice

Dinamica albiilor minore este reprezentată de procesele de meandrare, de care se

leagă eroziunea laterală, acumularea laterală şi acumularea în patul albiei. Au fost măsurate
268 bucle de meandru ale Barcăului între Ip şi Marghita (fig. 11.), lungimea corzii buclelor
variind între 47 şi 411m, cu o medie de 149m. Cele mai frecvente direcţii de migrare a
buclelor de meandru sunt principalele puncte cardinale (N, S, E, V), care deţin împreună
41,4 % din totalul celor 16 orientări. Acest lucru se explică prin direcţia generală de
dezvoltare a văii şi prin tendinţa de deplasare a râului spre dreapta şi, prin contrapondere,
spre stânga. În mare măsură, buclele de meandru sunt perechi, existând bucle succesive cu
orientări opuse. Indicele de meandrare se încadrează între 1,4 şi 3, fiind, în medie, de 1,72,
ceea ce înseamnă un grad mediu de meandrare. Atât indicele de meandrare, cât şi indicele
de aplatizare a buclelor evoluează normal (valoarea primului creşte, iar valoarea celui de al
doilea scade) spre aval. În concluzie, meandrele din apropierea Marghitei sunt mai
evoluate.
420 coarda buclei, c
378 înălţimea buclei, h
raza buclei, r
336

294

252

210
m

168

126

84

42

0
0 10000 20000 30000 40000 50000 60000
L (m)

Fig. 11. Evoluţia elementelor de morfometrie a buclelor de meandru

în lungul râului Barcău

Dinamica verticală a patului albiei minore este strâns legată de valoarea

debitului de aluviuni. Debitele solide înregistrează o uşoară scădere, cu un ciclu
complet de creştere-scădere de 14-15 ani. Dinamica patului de albie a Barcăului la
Marghita prezintă o evoluţie negativă constantă, ceea ce va determina o întinerire a
reliefului prin scăderea nivelului de bază local şi creşterea pantelor versanţilor.
80

60

40
H = 0,0016T2 - 0,9909T + 58,946
R2 = 0,8719
20

0
H(cm)

-20

-40

-60

-80

-100

-120
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220

T (luni)

Fig. 12. Dinamica patului albiei minore a Barcăului la Marghita

 Dinamica secţiunilor transversale ale albiei minore, urmărită la trei secţiuni
pe râul Barcău (Nuşfalău, Marca şi Marghita), ilustrează o predominare a
proceselor de degradare, fără ca agradarea să lipsească. Există perioade în care
procesele de acumulare într-un mal şi în talveg sunt mai accentuate, dar, de regulă,
atunci când eroziunea este specifică unuia din maluri, acumularea se manifestă în
talvegul albiei minore. Procesele de fund nu sunt constante pe toată lăţimea albiei,
existând fâşii alternative de eroziune şi acumulare.
La Nuşfalău se observă o îngustare a secţiunii transversale prin acumulări cu
grosimea de aproape 1m şi deplasarea uşoară a secţiunii spre dreapta. Aceeaşi
deplasare spre dreapta se produce prin eroziune moderată în malul drept şi la
secţiunea Marca, malul stâng înregistrând o uşoară agradare, în timp ce fundul se
adânceşte în jumătatea stângă şi se înalţă în cea dreaptă.
La staţia Marghita, în afara unei acumulări moderate evidenţiate în malul
stâng, care demonstrează din nou deplasarea talvegului spre dreapta, procesul care
predomină clar este degradarea, pentru perioada analizată înregistrându-se o
tendinţă de uniformizare a patului aluvionar şi a secţiunii transversale prin
îndepărtarea formaţiunilor de fund.

Fig. 13. Evoluţia secţiunilor transversale ale albiei minore a Barcăului

la Nuşfalău (a), Marca (b) şi Marghita (c)

Procesele din albiile majore sunt reprezentate de acumulări, mai ales în

perioadele maximelor pluviometrice şi hidrologice, caracterizate prin ieşirea
râurilor din matcă şi inundarea anumitor areale, în special pe valea Crasnei. În
părţile laterale se cunoaşte un număr redus de situaţii în care deluvii şi coluvii
parazitează albiile majore (versanţii drepţi ai văilor Barcăului şi Camărului şi
versantul stâng al văii Inotului). Procesele de eroziune sunt reprezentate de
adâncirea râurilor şi rămânerea albiilor majore la un nivel superior (suspendate) cât
şi de deplasarea laterală, cu părăsirea unor cursuri şi erodarea altor porţiuni de
luncă.
Lăţimea albiilor majore creşte mai accentuat în cursul superior şi mijlociu al
râurilor şi se menţine constantă în partea inferioară, lărgirile locale datorându-se în
special confluenţelor (fig. 14.). Procesele din cadrul teraselor fluviale se
caracterizează prin eroziune activă în cadrul frunţilor şi atenuări ale ţâţânilor prin
procese de acumulare.

Fig.14. Evoluţia lăţimii albiilor majore ale Barcăului (a) şi Crasnei (b)

Bugetul de aluviuni la nivelul întregii unităţi deluroase prezintă un raport de

efluenţă de 6,8-8,6%, cea mai mare parte a aluviunilor rămânând în sistemele
hidrografice în diferite tipuri de stocaje. Valorile sunt mai mari în cazul suprafeţei
drenate de Barcău şi mai reduse în cazul suprafeţei drenate de Crasna. Acest aspect
este explicat prin predominarea formelor cu pante reduse (poduri de terase, albii
majore) în partea estică, respectiv predominarea zonei deluroase propriu-zise, cu
pante variate, în jumătatea vestică, drenată de afluenţii Barcăului.

Capitolul VI

Problema vulnerabilităţii terenurilor a fost abordată prin realizarea unei hărţi

a hazardelor în comua Boianu Mare (cercetări locale) şi prin realizarea unei hărţi a
riscurilor pentru perimetrul Corboaia (la scară mare) şi pentru întreaga suprafaţă a
Dealurilor Crasnei (la scară medie). Harta riscurilor a fost realizată prin metoda
coeficienţilor de instabilitate (coeficienţii numerici ai factorilor de risc), cu ajustări
în sensul uniformizării ponderii celor cinci factori.
Jumătate din suprafaţa dealurilor este mediu expusă la riscuri iar 30%
prezintă riscuri ridicate de procese geomorfologice.
 Capitolul VII

Harta geomorfologică a Dealurilor Crasnei include tipuri de relief şi forme

specifice, insistând pe formele contemporane din cadrul versanţilor şi din albiile
minore şi majore.
Formele de relief principale sunt dealurile şi glacisul subcolinar. Formele de
relief derivate sunt interfluviile, versanţii, terasele şi albiile majore. În afara acestor
două tipuri, pe harta geomorfologică figurează şi forme de detaliu: forme de
eroziune hidrică (areolară şi torenţială) şi forme rezultate prin procese
gravitaţionale – abrupturi de desprindere, deluvii, conuri proluviale, glacisuri
deluviale, coluviale şi proluviale.
Forma de relief care ocupă cea mai mare suprafaţă este versantul, reprezentat
printr-un fond alb pe care au fost figurate diferitele categorii de forme de detaliu.
Alunecările de teren au o dezvoltare mai mare în partea centrală şi vestică a
regiunii deluroase analizate. Eroziunea torenţială este mai extinsă în jumătatea de
nord, în timp ce eroziunea în suprafaţă afectează areale din întreaga regiune.
Interfluviile sunt dominate de procese eluviale şi prezintă un risc de reducere
a suprafeţei prin eroziune regresivă. Ele sunt reprezentate pe hartă în mod
generalizat, fără a se indica natura şi geneza acestora.
Albiile majore au o extindere mare la limitele sud-vestică şi estică ale regiunii
şi pe cursurile inferioare ale râurilor secundare. Procesul predominant este
acumularea, realizată prin procese preliminare diverse: alunecări de teren, eroziune
areolară, eroziune liniară, transport fluvial.

Concluzii şi contribuţii personale

Acest studiu se dezvoltă pe o structură clasică ce cuprinde analiza cauzelor şi

rezultatele şi insistă pe cuantificare şi studiul impactului proceselor geomorfologice
contemporane.
Se constată că se întrunesc condiţii relativ defavorabile instalării proceselor
contemporane (pante reduse, monotonie litologică, regim torenţial redus al
precipitaţiilor). Tendinţa pozitivă a debitelor – lichide şi solide – creşte, totuşi,
riscul degradării şi erodării solului, în timp ce coborârea nivelului de bază conduce
la creşterea energiei de relief.
Procesele actuale sunt frecvente pe versanţii frunţi de cuestă, pe frunţile de
terasă şi la contactul munde-deal şi au ca rezultat de forme de eroziune liniară şi
alunecări de teren.
Activităţile umane nu sunt întotdeauna în concordanţă cu elementele naturii,
astfel că se întâlnesc suprafeţe degradate prin păşunat iraţional.
Contribuţiile noastre personale cele mai importante în ceea ce priveşte factorii
genetici ai reliefului sunt analiza riguroasă a precipitaţiilor şi reprezentarea lor
grafică, pe de o parte şi studiul presiunii animale asupra păşunilor, pe de altă parte.
 Am propus o hartă a ierarhizării interfluviilor şi un model de analiză a
numărului de interfluvii de ordin diferit, descriind o regresie şi o progresie. S-au
realizat două serii de profile de sol în lungul a două profile de versant,
evidenţiindu-se absenţa sau grosimea redusă a orizonturilor în fâşia de transport.
În privinţa dinamicii versanţilor, am făcut un inventar al formelor de eroziune
liniară şi al parametrilor acestora, ceea ce demonstrează o variaţie relativ
pronunţată a tipologiei acestor forme. Am urmărit şi cuantificat alternanţa şi
intensitatea proceselor în trei ogaşe, punând în evidenţă o rată de eroziune diferită,
în funcţie de vârsta organismului torenţial.
Am studiat morfometria meandrelor Barcăului între Ip şi Marghita şi variaţia
înălţimii patului de aluviuni, rezulvtân o degradare continuă a albiei minore. Acest
aspect este evident şi în evoluţia secţiunilor transversale a profilelor, urmărită la
Nuşfalău, Marca şi Marghita.
Am elaborat o hartă a riscurilor pentru Dealurile Crasnei, prin metoda
coeficienţilor numerici ai factorilor de risc. Am realizat o hartă geomorfologică cu
accent pe repartiţia spaţială a formelor de eroziune şi degradare (din cadrul
versanţilor şi din albii).

Bibliografie selectivă

Bălteanu. D., Alexe, Rădiţa (2001), Hazarde naturale şi antropogene, Editura

Corint, Bucureşti
Benţe, Fl. (1971), Observaţii geomorfologice în valea Crasnei între Şimleul
Silvaniei şi Supuru de Jos, în Lucrări Ştiinţifice, Institutul Pedagogic, seria
Geografie, Oradea
Bîdiliţă, Florina, Bîdiliţă, V. (2007b), Modelarea matematică a profilelor
longitudinale ale râurilor din bazinul hidrografic Bistra-Barcău, în
Geographica, Anul II, nr. 2, Editura Universităţii din Oradea
Bîdiliţă, V., Bîdiliţă, Florina (2004), Corelaţii între regimul pluviometric şi
eroziunea torenţială în Dealurile Crasnei, în Analele Universităţii „Ştefan cel
Mare” Suceava, secţiunea Geografie, anul XIII, Suceava
Bîdiliţă, V., Bîdiliţă Florina (2006), Tipuri de versanţi în Dealurile Crasnei şi
dinamica lor, în Analele Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, secţiunea
Geografie, anul XV, Suceava
Grecu, Florina (2004), Hazarde şi riscuri naturale, Editura Universitară, Bucureşti
Grecu, Florina, Comănescu, Laura (1998), Studiul reliefului. Îndrumător pentru
lucrări practice, Editura Universităţii din Bucureşti
Ichim, I., Bătucă, D., Rădoane, Maria, Duma, Didi (1989), Morfologia şi dinamica
albiilor de râuri, Editura Tehnică, Bucureşti
Irimuş, I.A. (1997), Cartografierea geomorfologică, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj-
Napoca
Josan, N. (1970), Dealurile Dernei, aspecte geomorfologice, în Lucrări Ştiinţifice,
Institutul Pedagogic, Oradea
Josan, N. (1979), Dealurile Târnavei Mici. Studiu geomorfologic, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti
Josan, N., Linc, Ribana (1992), Dealurile sau Câmpia Marghitei?, în Analele
Universităţii din Oradea, Seria Geografie, tom II, Oradea
Josan, N., Sabău, N.C. (coord.) (2004), Hazarde şi riscuri naturale şi antropice în
bazinul Barcăului, Editura Universităţii din Oradea
Mac, I. (1986), Elemente de geomorfologie dinamică, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti
Măhăra, Gh. (1996), Dealurile Banatului şi Crişanei – aspecte geografice, Analele
Universităţii din Oradea, Seria Geografie, Tom VI, Oradea
Mircea, S. (2002), Formarea, evoluţia şi strategia de amenajare a ravenelor,
Editura Bren, Bucureşti
Petrea, D. (1998), Pragurile de substanţă, energie şi informaţie în sistemele
geomorfologice, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
Petrea, Rodica (1996), Aspecte geomorfologice ale Dealurilor Marghitei, în
Analele Universităţii din Oradea, Seria Geografie, tom VI, Oradea
Posea, Gr., Cioacă, A. (2003), Cartografierea geomorfologică, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti
Rădoane, Maria, Ichim, I. (1990), Contemporary river bed trends in the Eastern
Carpathians, în Studia Geomorphologica Carpatho-Balcanica, XXV – XXVI,
182 – 194
Rădoane, Maria, Rădoane, N., Ichim, I., Dumitrescu, Gh., Ursu, C. (1996), Analiza
cantitativă în geografia fizică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi
Rădoane, Maria, Rădoane, N., Ichim, I., Surdeanu, V. (1999), Ravenele - forme,
procese, evoluţie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Savu, Al. (1963), Podişul Someşan. Studiu geomorfologic, teză de dizertaţie, Cluj-
Napoca
Surdeanu, V. (1998), Geografia terenurilor degradate – alunecările de teren,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca