Comunicarea eficientă în căsătorie

Iubirea şi respectul sunt esenţiale şi în alt domeniu al căsniciei:

comunicarea
Soţul iubitor va comunica cu soţia sa despre activităţile ei, problemele
ei, opiniile ei cu privire la diferite probleme. Soţia are nevoie de aceasta. Un
soţ care îşi face timp pentru a sta de vorbă cu soţia sa şi care ascultă cu
adevărat ceea ce spune ea demonstrează iubire şi respect faţă de ea:" Orice
om să fie grabnic la ascultare..." (Iacov 1:19)
Unele soţii se plâng că soţii lor îşi petrec foarte puţin timp conversând cu
ele.
Într-adevăr, în aceste timpuri grele, este posibil ca soţii să lucreze ore
îndelungate departe de casă, iar situaţia economică poate impune ca unele
soţii să deţină şi ele un loc de muncă, deşi au familii numeroase.
Însă un soţ şi o soţie trebuie să-şi rezerve timp unul pentru celălalt. Dacă
s-ar simţi constrânşi să caute o companie înţelegătoare în afara căsătoriei, ei
ar putea ajunge la probleme grave.
Modul în care comunică soţii şi soţiiile este important. "Cuvintele
prietenoase sunt... dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase". (Proverbe
16:24)
Fie că partenerul de căsătorie este credincios, fie că nu, se aplică
următorul sfat al Bibliei:" Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu
sare" (Coloseni 4:6)
Când unul dintre parteneri a avut o zi grea, câteva cuvinte
binevoitoare, pline de compasiune, venite din partea celuilalt pot fi de mult
folos.
"Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un
coşuleţ de argint" (Proverbe 25:11)
Tonul vocii şi alegerea cuvintelor sunt foarte importante. De exemplu,
unul i-ar putea spune celuilalt pe un ton plin de iritare, poruncitor:" Închide
uşa!" Însă cu cât mai bine drese cu sare sunt cuvintele spuse cu o voce calmă
şi plină de înţelegere:" Vrei, te rog, să închizi uşa?"
O bună comunicare prosperă acolo unde cuvintele sunt rostite cu
blândeţe, unde există priviri şi gesturi binevoitoare, amabilitate, înţelegere şi
tandreţe.
Depunând eforturi pentru a întreţine o comunicare eficientă, nici soţul şi
nici soţia nu vor ezita să-şi facă cunoscute necesităţile, putând fi unul pentru
celălalt surse de mângâiere şi ajutor în momentele de dezamăgire sau de
stres.
"... să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi..." îndeamnă Cuvântul lui
Dumnezeu în 1Tesaloniceni 5:14.

1
 Vor exista momente în care soţul va fi descurajat şi momente în care
soţia va fi descurajată. Ei îşi pot vorbi în mod consolator, întărindu-se unul pe
celălalt:" Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii
altora". (Romani 15:2)
Partenerii de căsătorie care manifestă iubire şi respect nu vor privi
fiecare neânţelegere ca pe o problemă majoră. Ei vor face tot posibilul să nu
se umple de amărăciune unul împotriva celuilalt:" Bărbaţilor, iubiţi-vă
nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele" (Coloseni 3:19)
Amândoi trebuie să reţină că "un răspuns blând potoleşte mânia"
(Proverbe 15:1). Fii atent să nu-l desconsideri sau să-l condamni pe
partenerul tău când îţi dezvăluie sentimentele sale sincere. Dimpotrivă,
consideră aceste exprimări drept o posibilitate de a dobândi o înţelegere
profundă a punctului de vedere a celuilalt.
Încercaţi, şi unul şi celălalt, să aplanaţi neânţelegerile şi ajungeţi în final
la un deplin acord.
Amintiţi-vă de ocazia în care Sara i-a recomandat soţului ei Avraam, o
soluţie pentru o anumită problemă, soluţie care nu a corespuns cu ceea ce
dorea el.
Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam:" Ascultă glasul ei!"
(Geneza 21:9-12). Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat.
În mod asemănător, dacă o soţie sugerează altceva decât ceea ce dorea
el- ceea ce intenţionează să facă soţul ei- el trebuie cel puţin să o asculte.
În acelaşi timp, o soţie nu trebuie să monopolizeze conversaţia, ci
trebuie să asculte ceea ce are de spus soţul ei:" Mai bine să locuieşti într-un
colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare"
(Proverbe 25:24)
Fie că este vorba despre soţ, fie că este vorba despre soţie, faptul de a
insista întotdeauna asupra propriei păreri demonstrează lipsă de iubire şi
respect.
Comunicare eficientă este, de asemenea, în cadrul relaţiilor intime din
cuplu. Egoismul şi lipsa stăpânirii de sine pot prejudicia grav această relaţie,
cea mai intimă din cadrul căsătoriei.
Comunicarea deschisă, precum şi răbdarea, sunt esenţiale atunci când
fiecare caută în mod neegoist bunăstarea celuilalt, problema intimă nu va
deveni niciodată dificilă.
Atât în această privinţă, cât şi în altele "nimeni să nu caute folosul său ci
al altuia" (1Corinteni 7:3-5; 10-24)
Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat,
fiecare căsnicie îşi va avea bucuriile şi necazurile ei. Însă atunci când soţii se
supun modului de gândire al lui Dumnezeu, aşa cum este acesta dezvăluit în
Biblie, şi îşi întemeiază relaţia pe o iubire principală şi pe respect, ei pot avea
încredere că vor avea o căsnicie durabilă şi fericită. Astfel, ei nu numai că se
vor onora unul pe celălalt, ci Îl vor onora şi pe Creatorul căsătoriei, Dumnezeu.
În decursul anilor însă apar dificultăţi. În cuplurile cu probleme se
constată un deficit în ceea ce priveşte dezvoltarea deprinderilor de
comunicare, atât a celor expresive, cât şi a celor receptive.

2
 Partenerii se plâng de lipsă de înţelegere, lipsă de atenţie, insuficientă
ascultare, escaladarea conflictelor şi dificultăţilor în rezolvarea problemelor.
Deprinderile de comunicare expresivă se referă la faptul că vorbitorul îşi
indetifică gândurile, sentimentele şi dorinţele şi le exprimă clar pentru celălalt
(persoana I, nu aluzii!) De exemplu: "Mă bucur când vii de la serviciu şi mă
întrebi cum m-am simţit azi!"
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbală (contact vizual,
aprobare prin gesturi), empatizare, parafrazare şi alte expresii din care să
rezulte faptul că subiectul ascultă şi îl înţelege pe celălalt.
Înainte de a-i învăţa pe parteneri deprinderile de comunicare verbală,
terapeutul trebuie să definească clar rolul de vorbitor şi cel de ascultător.
La început acesta va lua parte activ la modelarea respectivelor
deprinderi şi treptat, apoi, îşi va relua rolul de antrenor.

Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare

1. Terapeutul modelează modul negativ de ascultare nonverbală (se

uită în altă parte, se mişcă pe scaun, caută ceva, răsfoieşte un ziar, formează
un număr de telefon etc.) în timp ce fiecare soţ vorbeşte pe o temă neutră (de
exemplu: cum şi-a petrecut ziua, să descrie în ce constă munca sa etc.). Apoi
pacientul (fiecare, pe rând) este întrebat cum s-a simţit când el vorbea şi nu
era ascultat.

Răspunsuri posibile: - supărat

- trist
- frustrat
- ridicol
- rănit
De asemeni, va fi invitat să mărturisească şi ceea ce a gândit când el
vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: - "ceea ce spun nu este important".

- "niciodată nu voi atrage atenţia cuiva".
- "nimeni nu mă va respecta"
- "nu ştiu să vorbesc".
- "nu ştiu să mă port".
- "ce am greşit?"
Apoi, fiecare partener trebuie să furnizeze exemple de ascultare
nonverbală negativă.

3
 2. Terapeutul, şi apoi fiecare pertener, practică ascultarea nonverbală
pozitivă (stă în faţa celuilalt, are contact vizual, dă din cap în semn că este
receptiv).
Fiecare partener este întrebat cum s-a simţit atunci când a fost
ascultat.

3. Terapeutul abilitează modalităţi negative de recepţionare într-un

mod exagarat şi plin de umor:
- întrerupe, eventual pentru o glumă bine plasată;
- încheie frazele celuilalt;
- abate cursul discuţiei.
Apoi fiecare partener este solicitat să dea un exemplu când a procedat
aşa.

4. Terapeutul îi învaţă pe pacienţi (cuplul) să parafrazeze (ascultă ce

spune partenerul şi parafrazează intenţionat într-o manieră interogativă).
Exemplu: "mi se pare că vorbeşti despre...", "asta este ceea ce ai vrut
să spui?" Acest lucru se poate realiza şi la nivelul comportamentului
nonverbal, printr-o mimică interogativă. La început fiecare membru al
cuplului îl parafrazează pe terapeut.
5. Apoi, fiecare partener învaţă să-l parafrazeze pe celălalt. Exerciţiile se
vor continua acasă (specialiştii le spun chiar "teme pentru acasă"), exersând
deprinderile de comunicare şi jucând pe rând rolurile de vorbitor şi ascultător.

4
 Rezolvarea problemelor de comunicare în cuplu

I. Într-o primă fază la definirea problemei: unul dintre soţi

începe prin a comenta pozitiv ce face celălalt soţ în legătură cu
problema.

Urmează o descriere a problemei, apoi este prezentată reacţia

emoţională a primului partener la problemă.
În spirit de colaborare, cel care a început, arată în ce măsură a
contribuit el la producerea şi la menţinerea problemei.
Acest spirit de colaborare este absolut necesar:
 pentru a reduce şansele ca problema să fie definită în termeni acuzatori;
 îl ajută pe celălalt soţ să se simtă mai puţin atacat;
 îl stimulează pe acesta din urmă să se angajeze la rezolvarea problemei;
 evită situaţia ca unul dintre parteneri să fie considerat în totalitate
responsabil de producerea problemei şi, mai apoi, de găsirea soluţiei.

II. Faza a doua constă în soluţionarea problemei

În această fază primul pas este "brainstorming"-ul (în traducere "asaltul

creierului") în urma căruia este generată o serie de soluţii posibile la
rezolvarea problemei.
La început, toate soluţiile se acceptă şi nici unul dintre soţi nu trebuie să
cenzureze soluţiile proprii sau pe ale partenerului. Terapeutul va veghea la
aceasta! Poate participa şi terapeutul la furnizarea de soluţii, dar întâietate
au cei doi.
Exemplu:
Problema constă în aceea că soţia se simte jignită şi ignorată când soţul
vine supărat de la servici şi, în loc s-o întrebe cum s-a simţit, începe să-şi
povestească necazurile lui de la locul de muncă.

Soluţii posibile:
1. Soţul să facă o plimbare înainte de a veni acasă, pentru a se
detensiona.
2. Când se întoarce acasă, soţul va îmbrăţişa soţia şi cei doi vor discuta
cinci-zece minute despre modul în care şi-a petrecut ziua.
3. Dacă soţul are nevoie de mai mult timp pentru a se plânge de
necazurile lui de la locul de muncă, el o va întreba pe soţia sa dacă este
dispusă să îl asculte şi îi va cere să îi acorde un timp limită pentru acest lucru.

5
Dacă ea nu este dispusă să îl asculte (sunt motive întemeiate şi alte priorităţi
presante) este bine ca soţul să apeleze la un prieten.
4. Soţul va contacta un consilier-psiholog cu care va discuta
problemele sale profesionale.
5. Soţia îi va face semn discret să tacă şi va începe să vorbească despre
problemele ei.
6. Soţul nu va discuta niciodată acasă problemele de la serviciu.
7. Soţia îi va solicita soţului un timp egal în cazul în care ea a acceptat
să-i asculte plângerile, timp în care soţul să facă treabă în bucătărie, iar ea să
se uite la televizor.
8. Soţia îşi va folosi abilităţile de ascultare atunci când soţul discută
despre serviciu, iar acesta o va asculta la rândul său atent.
9. Soţul va renunţa la serviciu care îl stresează.
10. Soţul va discuta cu şeful despre modul în care serviciul său ar putea
deveni suportabil.

După ce cuplul a generat lista de soluţii posibile, fiecare soluţie

va fi testată după următoarele criterii:

1. Ea este absurdă?
2. Va ajuta respectiva soluţie la rezolvarea problemei?
3. Care sunt argumentele pro şi contra ale respectivei soluţii?