Sunteți pe pagina 1din 44

Relatia deficienta – dizabilitate – handicap 

a fost stabilita de catre Organizatia


Mondiala a Sanatatii (O.M.S.). Conform acestei surse (O.M.S.), chiar daca intre cele trei
cuvinte exista o relatie, ele NU sunt sinonime. Primul termen se refera la boala propriu-
zisa, al doilea descrie gradul de diminuare a uneia sau mai multor abilitati, iar cel din
urma semnaleaza lipsa amenajarilor din mediul inconjurator. Fac aceste precizari intrucat
exista adesea confuzie intre cuvintele respective.
O alta mare confuzie se face si intre tipurile de deficiente: fizice, vizuale, auditive,
surdocecitate, somatice, mintale, psihice, HIV/SIDA, asociate, boli rare.
Intrucat prin activitatea asociatiei noastre ne preocupam indeosebi de problemele
intampinate de tinerii cu dizabilitati fizice, voi prezenta, in mare parte, aspecte din viata
acestora.
Fiecare deficienta genereaza una sau mai multe dizabilitati (in cazul deficientelor
asociate). De aceea, fiecarei persoane cu dizabilitati i se stabileste, de catre Comisia de
Expertiza Medicala si Evaluare a Fortei de Munca, un grad de handicap (terminologia in
vigoare foloseste inca acest termen pentru dizabilitate): usor, mediu, accentuat si grav.
Exista si cazuri cand cineva poate avea o deficienta care sa nu genereze diminuarea
majora a abilitatilor de baza (ex. lipsa unui deget). In aceasta situatie, nu se poate spune
despre persoana respectiva ca are o dizabilitate.
Incadrarea intr-un grad de handicap este, de asemenea, inteleasa gresit. Gradul de
handicap stabilit ar trebui sa reflecte masura in care se cere a fi adaptat mediul fizic in
care vietuieste persoana in cauza. Toate facilitatile financiare sau materiale acordate de
catre stat persoanei cu dizabilitati si familiei sale ar trebui folosite, in cea mai mare parte,
pentru cresterea gradului de independenta personala.
Din pacate, perceptia generala e alta: cu cat creste cerinta de accesibilizare a mediului
ambiant (inconjurator), cu atat deznadejdea ii cuprinde mai mult pe oameni. In viziunea
majoritatii, un handicap grav impune DOAR un program de recuperare medicala intens,
pe durata nedeteminata, fara a mai face nimic altceva.

O astfel de mentalitate genereaza:

izolare, inactivitate, singuratate, suferinta…

1
Stabilirea unui handicap grav defineste un intreg ansamblu de adaptari ale mediului fizic si
impune indreptarea atentiei si a preocuparilor zilnice spre TOT ce este necesar si posibil de
achizitionat si transformat pentru amenajarea corespunzatoare a locuintei.

Este adevarat ca majoritatea familiilor in care exista persoane cu dizabilitati, folosesc


resursele financiare primite pentru amenajarea locuintei, dar pentru a o mobila dupa ultima
moda, creand fiicelor/fiilor cu dizabilitati un confort deosebit.

Sunt multi tineri cu dizabilitati carora nu le lipseste nimic, dar faptul ca nu au libertatea de a
se misca in voie prin casa ii demoralizeaza enorm. Intr-o casuta modesta sau intr-un palat de
aur inactivitatea si singuratea ucid la fel, iar eticheta pusa de membrii societatii in astfel de
cazuri este extrem de dura: “a ajuns leguma” sau “nu este bun de nimic”.

Si o locuinta adaptata corespunzator nevoilor persoanei cu dizabilitati fizice poate arata bine,
avand un aspect primitor.

Sunt multi utilizatori de fotolii rulante care locuiesc singuri. Au nevoie de ajutor, dar
temporar, astfel incat isi platesc serviciile fiecare dupa necesitati. Integrarea lor sociala este
evidenta. Asta nu inseamna ca s-au vindecat, ci ca au dobandit un grad sporit de independenta
ce le permite sa vietuiasca firesc, sa se gosposareasca singuri, sa isi asume responsabilitatea
pentru propria viata.

De la acestia avem multe de invatat !

2
Orice activitate casnica se poate realiza din pozitia sezand.

Pentru a atinge astfel de mici “performante” este nevoie de informatie, de intalniri si


comunicare intre persoane cu dizabilitati fizice similare. Aceasta este preocuparea noastra.

SISTEMUL DE PROTECTIE SPECIALA A


PERSOANELOR CU HANDICAP IN ROMANIA
 
 

2.1            ISTORICUL SISTEMULUI DE PROTECTIE SPECIALA


IN  ROMANIA
               Asistenta sociala este definita ca un sistem de ajutorare materiala  a
persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare
traiului.

               In dictionarul de sociologie , asistenta sociala este definita ca un


ansamblu   de institutii , programe, masuri , activitati profesionalizate de
protejare a unor persoane, grupuri, comunitati cu probleme sociale, aflate
temporar in dificulate , in criza, si deci vulnerabile. Asistenta sociala ofera
celor in nevoie posibilitati de cunoastere si de acces la servicii specializate
de protectie sociala, ii orienteaza catre intelegerea si utilizarea cadrului
legislativ de protectie sociala, mobilizeaza comunitatea , persoanele si
grupurile aflate in dificultate de a influenta activ politicile sociale.Sprijinul
financiar sau produsele destinate asistentei sociale provin fie de la bugetul de
stat, fie din contributiile voluntare individuale sau comunitare, si sunt
acordate celor in nevoie  in functie de necesitatile lor urgente.

             Intr-un alt dictionar ( Dictionar politic – Sergiu Tamas )  , asistenta


sociala reprezinta o prestatie realizata cu banii statului  care se adreseaza
celor aflati in stare de saracie. Prin natura sa , asistenta sociala este un ajutor
acordat de stat.

3
             In literatura juridica de specialitate, s-a mentionat ca asistenta
sociala cuprinde masurile reglementate in scopul acoperirii unor  «  riscuri
sociale »  si prin urmare s-ar putea vorbi de un drept al securitatii sociale.

             In lucrarea Politici Sociale .Romania in context european   ce are


drept autori pe  Elena Zamfir si Catalin Zamfir , asistenta sociala
desemneaza un ansamblu de institutii , programme, masuri, activitati
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor , grupurilor,
comunitatilor cu probleme speciale, aflate temporar in dificulate , care, din
cauza unor motive de natura economica, socio-culturala, biologica sau
psihologica, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii
un mod decent de viata.

             In  Dreptul securitatii sociale   a lui Alexandru Athanasiu conceptul


de asistenta sociala capata doua intelesuri. Intr-un prim inteles,
el  desemneaza principiile generale pe care se intemeiaza ajutorul acordat
comunitatilor sociale aflate in nevoie, iar intr-o alta acceptiune asistenta
sociala reprezinta ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de
puterea publica pentru aplicarea politicilor sociale.

          In opinia lui Constantin Tufan , asistenta sociala este o componenta


esentiala a securitatii (protectiei) sociale si este  reprezentata de un sistem de
norme juridice prin care se pun in aplicare programele de protectie sociala
pentru sustinerea unor prestatii destinate familiilor cu copii, unor categorii
de minori, batranilor pensionari si nepensionari, adultilor cu deficicente si
altor beneficiari, prestatii finantate si administrate de Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale.

             Procesul de tranzitie la economia de piata, cu profundele


restructurari pe care le implica, a afectat nu numai indivizi izolati, dar si
mari segmente ale comunitatii ; de aceea asistenta sociala se impune in
prezent, la noi, ca necesitate.

               Sistemul de protectie speciala a persoanelor cu handicap din


Romania este relativ recent, bazele acestuia fiind puse in toamna anului
1990 prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei a Hotararii nr.1100 privind
infiintarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati pe langa ministrul de
stat insarcinat cu calitatea vietii si protectia sociala.

           La putin timp dupa publicarea acestei hotarari, Guvernul va


adopta o alta hotarare privind organizarea si functionarea

4
Secreatriatului  de Stat pentru Handicapati (Hotararea nr.1161/1990
privind atributiile, organizarea si functionarea Secretariatului de Stat
pentru Handicapati).

            De asemenea, legiuitorul constituant a considerat necesar sa


reglementeze protectia acesteo categorii de persoane prin instituirea
conceptului de protectie speciala .

             In acest sens, potrivit art.46 din Constitutie: ”Statul asigura


realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de
readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a
handicapatilor, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor
si tutorilor."

             In anul 1992, Parlamentul Romaniei adopta doua legi foarte


importante, care vor constitui cadrul juridic necesar dezvoltarii
sistemului de protectie speciala a persoanelor cu handicap din
Romania.

             Cele doua acte normative reglementau drepturile persoanelor


cu handicap.

             Legislatia privind protectia persoanei cu handicap a fost


extrem de netransparenta, politica fiind de fapt de a ascunde
persoanele cu handicap, desi în aceasta perioada România a
semnat acte internationale de adeziune la principii conforme cu
Carta Natiunilor Unite si de actiune în aplicarea acestor principii
vizând inclusiv persoanele cu dizabilitati (Actul final al Conferintei
pentru securitate si cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1
August 1975, Publicat în Buletinul Oficial nr. 92).

                Persoanele cu handicap au beneficiat de asa zisul


sprijin al statului, care de fapt a creat o izolare totala a acestora.
De ce? Pentru ca statul a înfiintat institutii rezidentiale mari, cu peste
350 de rezidenti, departe de localitatile populate - orase sau sate -
unde locuiau copii, adulti si vârstnici împreuna, unde conditiile de
viata erau sub limita decentei iar accesul la mediul exterior imposibil
de realizat. Au existat mai mult de 150 de asemenea institutii înainte
de 1989.

5
              În regimul comunist, întregul sistem de asistenta sociala a
fost treptat marginalizat, profesiunea de asistent social împreuna cu
cea de sociolog si psiholog fiind chiar sterse din nomenclatorul de
profesii. În anul 1969 scolile postliceale de 3 ani de asistenta sociala
sunt complet desfiintate. Statul comunist a dezvoltat teoria conform
careia problemele sociale si umane s-ar putea rezolva cvasi-automat
prin mecanismele administrativ-birocratice si politice bazate pe
ideologia "naturii umaniste a sistemului". S-a de 14314k1016o zvoltat
astfel o politica de integrare a anumitor activitati pastrate în sistemul
asistentei sociale într-un mecanism predominant pasiv cu un
pronuntat caracter birocratic, care nu avea nevoie de fapt de
profesionisti. Asistenta sociala, cât a mai ramas, a fost astfel
deprofesionalizata.

             Elemente foarte vagi privind suport pentru invaliditate sau


libertatea de asociere apar în toate formele de constitutie din aceasta
perioada. (Constitutia Republicii Populare Române 1948, 1952,
1965):"Statul asigura ocrotire sociala si asistenta medicala
pentru boala, accidente si invaliditate…."; "Cetatenii au dreptul
de a se asocia si organiza….". 
Asistam de fapt la o politizare consfintita prin constitutie a
actului de asociere, organizatiile fiind o expresie a partidului
comunist si nu a societatii civile.

              Totusi, în aceasta perioada, au continuat sa functioneze


unele ONG-uri, inclusiv cu referire la persoanele cu
handicap. Atribuirea personalitatii lor juridice s-a facut pe baza Legii
nr. 21/1924 (Legea Mârzescu), care a fost uitata a fi propusa pentru
abrogare. Cele câteva care au rezistat, au avut un caracter mai mult
profesional, singular si nesistematic. Astfel, Consiliul de Ministri al
Republicii Populare Române (denumirea României din acea vreme)
aproba prin Hotarârea din 8.07.1952 cererea Ministerului Prevederilor
Sociale de a constitui o Comisie de organizare a Asociatiei Surdo-
Mutilor din Republica Populara Româna. În baza acestei hotarâri, prin
Decizia Nr. 255.332 din 8 octombrie 1952, Ministerul Prevederilor
Sociale decide atributiile acestei comisii precum si organizarea
regionalelor si sucursalelor. În consecinta, prin Hotarârea
Judecatoreasa 1909 din 15 August 1953, se recunoaste
personalitatea juridica a Asociatiei Surdo-Mutilor din Republica
Populara Româna. Asociatia Nevazatorilor din România, organizatie

6
obsteasca alcatuita numai din deficienti de vedere, functioneaza în
baza Legii 21/1924. În structura sa actuala, a fost înfiintata prin
Hotarârea Judecatoreasca nr. 3288/27 septembrie 1956. Ea este
urmasa unor organizatii ale nevazatorilor si a unor structuri de
sprijinire a acestora datând de la începutul secolului XX. De fapt,
singurele ONG-uri ale persoanelor cu handicap care pot fi
recunoscute ca functionale în aceasta perioada sunt cele doua
mentionate anterior.

          Concluzii privind perioada comunista:

a. Legislatia generala a cuprins unele elemente privind persoanele cu


dizabilitati. Nu a existat însa o legislatie speciala pentru acestea. 
b. Eforturile de dezvoltare a învatamântului special au facilitat trecerea de
la domeniul filantropiei fata de copiii cu deficiente la nivelul
preocuparilor statului. 
c. Dezvoltarea sistemului de institutionalizare a persoanelor cu handicap a
creat o bariera între acestea si societate. Nu exista elemente ale unor politici
de integrare în societate ci de izolare de societate a persoanelor cu
handicap. 
d. Învatamântul special, asigurarea unor locuri de munca prin cooperativele
mestesugaresti precum si participarea la competitii sportive au fost doar
elemente singulare de protectie.

e. Sustinerea oferita de stat, ca o "demonstratie de grija" regimului comunist


pentru acest segment de populatie, a fost extrem de formala. 
f. Intr-o perioada în care sociologia este total politizata, psihologia
desfiintata ca profesie iar asistenta sociala, cât a mai ramas, a fost
deprofesionalizata, statul este considerat si ramâne drept singurul
ofertant de servicii.

              Revolutia din Decembrie 1989 din România a pus capat regimului


totalitar dictatorial comunist si a deschis o noua fila de istorie, cea a
schimbarii. Într-o forma timida cu nuante contradictorii la început, apoi din
ce în ce mai concret si clar, fortele democratice au început sa fie simtite.
Perioada de tranzitie spre o societate democratica, deschisa si libera este
caracterizata de eforturi speciale în doua directii de baza:

     aliniere legislativa la reglementarile internationale;

7
     implementarea legislatiei în contextul mentalitatii si experientei
existente.

            Câteva elemente de referinta pentru grupul nostru tinta marcheaza în


mod deosebit momentul imediat urmator schimbarii:

        Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 pentru ratificarea Conventiei cu


privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a ONU
la 20 noiembrie 1989;

        HG nr. 521 din 12 mai 1990 privind organizarea si functionarea


învatamântului în România în anul scolar (universitar) 1990/1991 care
cuprinde o sectiune speciala referitoare la categorii de scoli care vor
functiona în subordinea Ministerului Muncii si Ocrotirii Sociale:
camine scoala pentru diferite categorii de handicap, centre logopedice
precum si centre de orientare scolara si profesionala;

        HG nr. 610 din 25 mai 1990 privind acordarea unor drepturi
nevazatorilor precum si însotitorilor acestora;

        Constituirea Comitetului pentru sprijinirea institutiilor de ocrotire a


copilului prin HG nr. 1032 din 26 septembrie 1990, menit sa
contribuie la evaluarea si coordonarea programelor de îmbunatatire a
conditiilor de îngrijire si educare a copiilor ocrotiti, la amplificarea
cooperarii cu organismele si fundatiile create în acest domeniu în
România si în lume. Prevederile acestei hotarâri sunt modificate si
completate prin HG nr. 833 din 14 decembrie 1991;

        Înfiintarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati prin H.G. nr.


1100 din 13 octombrie 1990:

         Art. 1 - Se înfiinteaza Secretariatul de Stat pentru Handicapati pe lânga


ministerul de stat însarcinat cu calitatea vietii si protectia sociala.

               Constitutia din 21 noiembrie 1991 în care, pentru prima


data, apare o referire distincta la persoana cu handicap. Citam astfel:

        Art. 46 Protectia persoanelor handicapate

Persoanele handicapate se bucura de protectie speciala. Statul


asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament,

8
de readaptare, de învatamânt, de instruire si de integrare sociala a
handicapatilor, respectând drepturile si îndatoririle ce revin parintilor
si tutorilor.

              La 1 iunie 1992 a intrat în vigoare Legea nr. 53 privind protectia


speciala a persoanelor handicapate, care a constituit un moment crucial
pentru starea societatii românesti de atunci. Este demn de precizat ca în lege
apar în mod explicit : egalitatea sanselor, alternativa unor forme de protectie
neinstitutionalizate / specifice precum si notiunea de accesibilitate fizica sau
pregatirea la domiciliu a copiilor netransportabili la scoala. 
               Masurile de protectie speciala prevazute în prezenta lege au ca scop
prevenirea, atenuarea, înlaturarea consecintelor profesionale, economice si
sociale ale handicapatului si egalizarea sanselor prin:

a.depistarea activa si precoce a persoanelor handicapate; 


b.asistenta medicala si educatie normala sau speciala a persoanelor
handicapate; 
c.orientarea scolar-profesionala, calificarea, sprijinirea încadrarii în
munca si integrarii sociale a persoanelor handicapate.

              Protectia speciala a persoanelor handicapate se efectueaza prin


forme institutionalizate, asigurându-se drepturile materiale prevazute de
lege, si prin forme neinstitutionalizate, specifice.

             Caile de acces în cladirile si locuintele publice, precum si ale


unitatilor de ocrotire si asistenta sociala vor fi amenajate corespunzator, prin
adaptare sau din constructie, astfel încât sa nu constituie bariere arhitecturale
sau alte obstacole pentru persoanele handicapate.

              Un nou pas în progresul legiferarii protectiei persoanelor cu


handicap s-a realizat prin HG nr. 939 din 29 decembrie 1997 privind
reorganizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati.
Denumirea institutiei se schimba, devenind: Secretariatul de Stat pentru
Persoanele cu Handicap. Ce aduce nou aceasta reglementare? Se adauga noi
atributii pentru SSPH, care are o structura organizatorica bine definita ca o
retea, având în subordine inspectoratele de stat teritoriale si Institutul
National de Studii si Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap.
Aceasta institutie va coordona metodologic urmatoarele unitati : Asociatia
Nevazatorilor din România, Asociatia Surzilor din România, caminele de
batrâni, caminele - spital pentru copii cu handicap, caminele spital pentru

9
copii cu handicap care functioneaza ca centre pilot zonale de asistenta
speciala, caminele spital pentru bolnavi cronici somatici, caminele spital
pentru bolnavi cronici neuropsihici, caminele spital pentru recuperarea
neuropsihomotorie adulti, cu centre de zi, caminele spital pentru recuperarea
neuropsihomotorie copii, cu centre de zi, camine-atelier. 
                  Autoritatea Nationala  pentru Persoanele cu Handicap este
organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat în subordinea
Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale[1], care realizeaza coordonarea,
îndrumarea si controlul activitatii de protectie a persoanelor cu handicap,
precum si asigurarea integrarii sociale a acestora.

              Autoritatea Nationala  pentru Persoanele cu Handicap are


urmatoarele atributii :

     elaboreaza strategia guvernamentala în domeniul protectiei


persoanelor cu handicap, adulti si minori, în conformitate cu
principiile si normele internationale;

      initiaza, elaboreaza si avizeaza actele normative din domeniul


protectiei persoanelor cu handicap;

     actioneaza pentru promovarea alternativelor de tip familial la


protectia institutionalizata a persoanelor cu handicap, prin
dezvoltarea si diversificarea serviciilor de recuperare si
reintegrare  ambulatorii; 
d. analizeaza factorii carentiali, generatori ai handicapului, si
stabileste masurile adecvate de prevenire a aparitiei acestora;

                 Realizarea masurilor de protectie speciala a persoanelor cu


handicap prin acordarea drepturilor la domiciliu sau în institutiile de
protectie speciala sunt prevazute în mod detaliat în Ordonanta de Urgenta a
Guvernului nr.102 din 29 iunie 1999 care abroga Legea nr. 53/1992.

               Evolutia persoanelor cu handicap incepand cu anul intrarii in


vigoare a Legii 53/1992 este redata in prin urmatoarele grafice :

10
Sursa: prelucrari personale cu date obtinute din situatiile statistice ale
ANPH         

11
EVOLUTIA PERSOANELOR
CU HANDICAP

N AN 199 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
r 2
Cr
t.
NUMAR TOTAL 74,0 225,2 370,4 368,5 462,9 408,4 412,2 410,1 402,2 425,8 423,3 408,1
53 32 62 86 47 29 95 17 75 47 93 20
din care:

1. COPII 8,84 11,46 32,35 47,33 59,52 65,25 52,71 54,36 56,39 59,74 56,88 56,12
1 5 6 2 6 1 5 7 4 0 6 6 4
1. ADULTI 65,2 213,7 338,1 321,2 403,4 343,1 359,5 355,7 345,8 366,1 366,5 351,9
2 08 66 10 50 26 74 78 53 85 01 07 96

din care:

2 NEINSTITUTION 54,8 205,2 350,6 348,5 442,3 387,3 391,1 388,4 382,7 405,7 403,5 387,8
ALIZATI 05 39 11 92 70 42 94 53 28 84 33 50
din care:
2. COPII 4,64 7,117 28,41 43,17 55,56 61,34 49,22 51,17 55,18 58,68 55,98 55,55
1 1 2 2 6 6 4 8 6 8 4 6
2. ADULTI 50,1 198,1 322,1 305,4 386,8 325,9 341,9 337,2 327,5 347,0 347,5 332,2
2 64 22 99 20 04 96 70 75 42 96 49 94

3 INSTITUTIONALI 19,2 19,99 19,85 19,99 20,57 21,08 21,10 21,66 19,54 20,06 19,86 20,27
ZATI 48 3 1 4 7 7 1 4 7 3 0 0
din care:
3. COPII 4,20 4,349 3,940 4,164 3,955 3,909 3,493 3,186 1,204 1,058 902 568
1 4
3. ADULTI 15,0 15,64 15,91 15,83 16,62 17,17 17,60 18,47 18,34 19,00 18,95 19,70
2 44 4 1 0 2 8 8 8 3 5 8 2

12
Sursa: prelucrari personale cu date obtinute din situatiile statistice ale
ANPH         

2.2           Persoana cu handicap in legislatia romana


           Persoana cu handicap si integrarea acesteia in societate reprezinta una
din marile provocari care stau in fata omenirii.

          Orice politica pe care o promovam in acest sens trebuie sa aiba in


vedere atat respectarea drepturilor persoanei cu handicap cat si corecta
incadrare a ei in categoria de handicap.

           In acest sens , cel mai important aspect este noua abordare: “resursa
urmeaza persoana”.

13
            Trebuie ca fiecare sa inteleaga ca ajutorul financiar pe care statul il
acorda, se adreseaza fiecarei personae cu handicap in parte si ca aceasta
reprezinta costul integrarii in societate.

            Nu mai dorim “sa platim boala”, ci incercam sa suplinim deficientele


fizice, senzoriale sau mintale pentru a realize egalizarea sanselor sociale.
Daca handicapul apare din vina societatii, este normal ca tot societatea sa
contribuie la eliminarea lui.

         In domeniul promovarii drepturilor omului, in documentele ONU,


UNESCO, UNICEF privind drepturile diferitelor categorii de personae, sunt
inscrise enunturi prin care se exprima determinarea, delimitarea, stabilirea cu
preciziie a insusirilor proprii unei notiuni, situatii, activitati. Definitiile sunt
rezultatul unui process de cunoastere, de aprofundare teoretica si de
generalizare a practicii.

            Cunoasterea definitiilor corecte ofera un punct solid de sprijin pentru


practicieni, previne repetarea unor situatii nedorite.

             Ce repercursiuni practice, nebanuite chiar de legislatori, pot avea


unele definitii, a demonstrate-o si Legea nr.53/1992. Elaborata si adoptata
dupa Revolutia din Decembrie, legea a apelat la o definire a handicapului si
la o clasificare a handicapurilor in functie de deficienta. Astfel, in urma legii,
un numar destul de mare de personae perfect integrate social cu venituri
peste medie, a obtinut certificate de handicapat si drepturile aferente in
defavoarea altor personae cu deficienta cu dezavantaje din fata carora
societatea nu a reusit sa ridice barierele care impieteaza asupra autonomiei
personale si a integrarii sociale.

             Utilizarea definitiei general acceptate in momentul de fata,


subiacenta Ordonantei de Urgenta nr. 102/30 iunie 1999 previne astfel de
situatii. Organismele Organizatiei Natiunilor Unite recomanda utilizarea
termenului de handicap asa cum a fost definit de Organizatia Mondiala a
Sanatatii (OMS). OMS face urmatoarea distinctie intre deficienta,
incapacitate si
handicap.                                                                                                            
                                                    -            Deficienta -  orice pierdere sau
anomalie a structurii sau functiei psihologice, fiziologice si anatomice.

14
              Incapacitatea – orice restrictie sau lipsa (rezultatnd dintr-o
deficienta) a capacitatii de a efectua o activitate in maniera sau in cadrul a
ceea ce se considera normal pentru fiinta umana.

               Handicapul – un dezavantaj pentru o persoana , rezultand dintr-o


deficienta sau o incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui
rol care este normal, depinzand de varsta, sex, factori sociali si culturali,
pentru acea persoana.

               ONU a preluat definitia OMS in “Programul mondial de actiune


privind persoanele cu handicap a, adoptat de Adunarea Generala ONU la 3
decembrie 1982 si in toate documentele ulteriore.

                In aceste documente se subliniaza consecintele majore ale unei


astfel de definiri a handicapului, inclusive in protectia sociala.

                 - “ Handicapul este o functie a relatiei dintre persoanele cu


deficiente si mediul inconjurator. Apare atunci cand acestea intalnesc bariere
culturale, fizice sau sociale, care le impiedica accesul la diferitele sisteme ale
societatii si care sunt disponibile altor cetateni. Astfel incat handicapul este
pierderea sau limitarea ocaziilor de a lua parte la viata comunitatii la nivel
egal cu al celorlalti”.

               - Persoanele cu handicap nu constituie un grup omogen. Fiecare


persoana cu handicap intalneste bariere diferite, de diferite feluri, care
trebuie depasite pe cai diferite.

                Din perspectiva definirii handicapului sunt propusi si termeni


semnificativi de actiune, preventie, recuperare si egalizare a sanselor.

                In lucrarea publicata de Consiliul Europei, in urma unor dezbateri


ample si a unei conferinte pe tema : “Laemploi et lautilite de la classification
internationale des handicaps: deficieces, incapacites et
desavantages”,Strasbourg, 1999, se stabileste importanta mentinerii definirii
handicapului in functie de dezavantaje, asa cum s-a realizat de catre
Organizatia Mondiala a Sanatatii cu ani in urma. Eforturile in domeniu se
cer concertate spre extinderea listei incapacitatilor si dezavantajelor pentru
fiecare deficienta, data fiind marea varietate a situatiilor concrete.

                 Definitia general acceptata a handicapului include in ea resurse


optimizatoare, indicand asupra efortului societatii de a asigura participarea

15
persoanei cu deficiente la viata comunitatii la un nivel egal cu al celorlalti de
a ridica barierele culturale, fizice sau  sociale care impiedica accesul
persoanei cu deficiente la diferitele sisteme ale societatii care sunt
disponibile altor cetateni. Aceasta definitie ia in considerare mediul,
considera deficientele, incapacitatile si dezavantajele ca bidimensionale,
marcate de interactiunea cu mediul. Mediul este cel care hotaraste in primul
rand ce efect are o deficienta sau incapacitate asupra vietii cotodiene a
persoanei. S-a trecut de la o abordare medicala asupra handicapului la o
conceptie mai larga bazata pe drepturile omului. Se ajunge la un model
complet al definirii handicapului, care inglobeaza criterii medicale,
psihologice si sociale, se raporteaza la individual si ajuta direct persoana,
constientizand factorii de mediu creatori de handicap, de dezavantaje asupra
carora se poate actiona.

                 Deficiente precum cele intelectuale, psihice, de limbaj, ale


analizatorilor, ale scheletului si ale aparatului de sustinere genereaza
incapacitate privind satisfacerea nevoilor corporale, comunicarea, locomotia,
utlizarea corpului in anumite sarcini si activitati. Daca societatea nu
intervine, incapacitatile genereaza inconveniente de natura sociala,
dazavantaje privind independenta fizica, autonomia persoanei, mobilitatea,
orientarea, independenta economica, integrarea sociala. Persoanan cu
handicap nu poate sa joace toate rolurile semenilor sai sis a participle ca si
ceilalti la viata in societate. Dimensiunea sociala si definirea handicapului
duc
la:                                                                                                                        
                                                                                                                            
                                        -              -identificarea situatiilor mediului fizic si
social care pot restrange libertatea unui copil sau adult cu handicap
(accesibilitatea in imobil, mijloacele de transport in comun, in institutii
publice, comportamente dezagreabile ale semenilor);

               - identificarea cerintelor educative speciale ale copilului cu


handicap, de terapie sau de recuperare a adultilor. Sunt vizate activitati
educative, recuperatorii si terapeutice care pot conduce la compensarea
incapacitatilor manifestate intr-o anumita directie, la formarea autonomiei
personale, la orientarea scolara si profesionala spre domenii in care
handicapul nu are relevanta;

16
                - fundamentarea deciziei privind acordarea de prestatii, accesul la
un anumit tip de transfer financiar, la un anumit tip de ingrijire si la anumite
mijloace tehnice sociale.

                Astfel, dezavantajele pe care le au persoanele cu handicap


privind accesul in mediu, trebuie sa-si aiba corespondenta in servicii
medicale (protezare), sociale (de exemplu: amenajarea locuintei, a
mijloacelor de transport), educative (daptarea scolii si a salii de clasa,
programe modulare, acces la sevicii de terapie si compensare),
profesionale (adaptarea locului de munca).

                Handicap , potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane,


inseamna greutate, piedica intervenita in munca cuiva.

                Etimologia termenului, asa cum  se subliniaza  intr-un alt


dictionar al carui autor sunt  Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, este
britanica, tinand de domeniul sportiv, desemnand la inceput
reducerea voita a capacitatii unui concurent  intr-o intrecere, pentru a
spori sansele adversarului si suspansului. Acelasi dictionar
precizeaza, insa , ca handicap inseamna un dezavantaj pe care il are
o anumita persoana, ca urmare a unei infirmitati (deficiente) ori a unei
incapacitati. Infirmitate cuprinde orice pierdere , anomalie ori
dereglare a unei structuri sau a unei functii la nivelul organismului, pe
cand incapacitatea inglobeaza orice restrictie, diminuare, lipsa ori
pierdere a capacitatii de a efectua o activitate in conditiile
considerate  ca normale pentru o fiinta umana.

                 In vechea Constitutie, la art. 46, se prevedea ca


persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. In noua
Constitutie a Romaniei la art.50 statul asigura realizarea unei politici
nationale de prevenire , de tratament , de readaptare, de invatamant,
de instruire si de integrare sociala a handicapatilor, respectand
drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

                 In literatura de specialitate se arata ca persoanele cu


handicap  sunt fiinte umane , iar handicapul lor nu este doar o
problema individuala .In esenta, protectia acestor persoane, ca parte
componenta a  politicilor sociale , a condus la aparitia unor
preocupari legate de educatia speciala, de readaptarea profesionala

17
si incadrarea in munca , de asitenta si integrarea sociala , de
normalizare etc.

                 Intr-o alta lucrare se precizeaza ca handicapul reprezinta o


deficienta fizica sau psihica , sau un grup de deficiente fizice si
psihice care fac sa diminueze partial sau total caracteristicile umane
normale.In aceste conditii, un handicapat poate sau nu sa faca fata in
mod diferit cerintelor zilnice ale vietii.

                  In Declaratia persanelor handicapate , proclamata de


Organizatia Natiunilor Unite in 1975 , se precizeaza  ca termenul de
handicapat desemneaza  orice persoana aflata in incapacitate de a-si
asigura in totalitate sau in parte necesitatile unei vieti individuale sau
sociale normale, din cauza deficientei congenitale ori din alte cauze,
a incapacitatilor fizice sau mentale.

                In art.1 din Recomandarea nr.99 / 1955 privind reciclarea


invalizilor, se releva ca invalid este considerata orice persoana care
are posibilatati reduse de angajare sau pastrare a unui loc de munca,
ca efect al deficientelor sale fizice sau mentale.

                In sfarsit, art. 1 din Ordonanta de Urgenta nr.102 / 1999


privind protectia speciala si incadrarea in munca  a persoanelor cu
handicap prevede ca persoanele cu handicap sunt acele persoane
care au un dezavantaj datorat unor deficiente fizice, senzoriale,
psihice sau mentale, care le impiedica sau le limiteaza accesul
normal si in conditii de egalitate la viata sociala, potrivit varstei,
sexului, factorilor sociali, materiali si culturali necesitand masuri de
protectie speciala in vederea integrarii lor sociale.

                Incadrarea intr-o categorie de persoana cu handicap


care necesita protectie speciala in raport cu gradul de handicap care
atesta, atat pentru adulti cat si pentru copii, potrivit criteriilor de
diagnostic clinuc, diagnostic functional si de evaluare a capacitatii de
munca, care stabilesc gradul de handicap- usor, mediu, accentuat si
grav- prin certificat  emis de comisiile de expertiza medicala a
persoanei cu handicap pentru adulti si respactiv pentru copii ( art. 2
alin. 1).

               In prezent desi definitia a cunoscut o noua modificare, ea


este totusi in opinia unora depasita, intrucat are la baza o definitei pe

18
care Organizatia Mondiala a Sanatatii a dat-o la inceputul anilor
1990.

              Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) , persoanele cu handicap, in


intelesul prezentei ordonante de urgenta, sunt acele persoane pe
care mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale,
psihice sau mentale ,le impiedica total sau le limiteaza accesul cu
sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor
materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de protectie
speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.

               De lege ferenda, consideram ca este necesara redefinirea


notiunii de persoane cu handicap in conformitate cu definitiile
acceptate  pe plan international.

2.3 Drepturi de care beneficiaza persoana cu handicap


             Drepturile puteau fi grupate in raport de obiectul si natura lor
juridica in mai multe categorii, dupa cum urmeaza:[2]

a)     drepturi de asistenta sociala cu caracter pecuniar;

b)    drepturi la prestatii de asistenta sociala;

c)     stabilirea unor conditii mai favorabile in exercitiul anumitor


depturi;

d)    facilitati de ordin fiscal.

              a)Drepturi de asistenta sociala cu caracter pecuniar

               In aceasta categorie erau incluse urmatoarele drepturi:

-         ajutorul special;

-         pensia sociala pentru nevazatori;

-         alocatia de stat pentru copii cu handicap.

               b)Dreptul la prestatii de asistenta sociala

19
                Aceste prestatii reprezentau forme de ajutor material prin
care se sigura fie o protectie suplimentara persoanelor cu handicap,
inclusiv a veniturilor acestora , fie un supliment de servicii necesar ca
urmare a situatiei in care se afla persoana.

                 In prima categorie de prestatii de asistenta sociala se


include urmatoarele:

        asigurarea asistentei medicale prin acordarea gratuita de


medicamente, tratament in unitati sanitare si statiuni,
proteze, aparate ortopedice, dispozitive de mers, aparatura
si materiale ajutatoate-compensatorii pentru cei cu un venit
mediu lunar pe o persoana aflata in intretinere mai mic decat
salariul minim brut pe tara  indexat, precum si asistenta
medicala gratuita la domiciliu pentru  persoanele cu
handicap nedeplasabile;

        scutire la plata taxelor de abonament pentru detinatorii de


aparate radio si televizoare asimilate persoanelor incadrate
in gradul I de invaliditate, drept recunoscut si celor care au in
intretinere astfel de persoane;

        reducerea costului biletelor de intrare la spectacole, muzee,


manifestari artistice si sportive, in aceleasi conditii ca pentru
elevi si studenti sau militari in termen;

        scutire la plata taxelor de instalare, transferare si abonament


telefonic;

        gratuitate transportuluiurban cu mijloace de transport in


comun pentru cei asimilati gradului I sau II de invaliditate;

        gratuitatea transportului interurban in limita a 12 calatorii


dus-intors pe an la alegere, cu trenul de persoane clasa a II-
a , cu autobuzul sau cu navele pentru transportul fluvialsi
maritim al unitatilor cu capital integral de stat pentru cei
asimilati persoanelor invalide gradului I, persoanele cu
handicap asimilate gradului II de invaliditate beneficiind de
jumatate din numarul calatoriilor mentionate mai sus.

20
                Din cea de-a doua categorie de prestatii de asistenta
sociala mentionam:

          pregatirea la domiciliu a copiilor cu handicap nedeplasabili


pe durata invatamantului obligatoriu, acest drept fiind
recunoscut si persoanelor cu handicap nedeplasabile in
varsta de pana la 30 ani;

          incadrarea cu contract individual de munca si salarizarea la


nivelul salariului minim brut  lunar al unei asistente sociale cu
pregatire medie debutatnt a persoanelor care au in ingrijire,
supraveghere si acorda ajutor permanent minorului sau
adultului cu handicap;

          acordarea in folosinta gratuita de motorete si motociclete


adaptate persoanelor cu deficiente locomotorii.

            c) Un  alt aspect deosebit de important in cadrul masurilor


institutionale de asistenta sociala reglementate in favoarea
persoanelor cu handicap este acela legat de stabilirea unor conditii
mai favorabile privind exercitiul unor drepturi stabilite de lege si in
privinta altor persoane decat cele cu handicap.

                In acest sens mentionam :

        incadrarea intr-o activitate salarizata a persoanelor cu


handicap calificate prin invatamantul obisnuit sau special in
locurile de munca accesibile si cat mai aproape de
domiciliul lor, in conditiile legii;

        prioritate la inchirierea , construirea si cumpararea


locuintelor din fondul de stat si repartizarea , la cerere, a
apartamentelor la nivelurile inferioare ale imobilului;

        acordarea unei camere in plus, in locuintele proprietate de


stat, la cerere, persoanelor cu handicap incadrate in gradul I
deinvaliditate, precum si familiilor care au in intretinere un
minor cu handicap;

21
        concediu de odihna suplimentar stabilit de Legea nr.6/1992
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor,
insa de acest concediu  suplimentar beneficiau numai
persoanele cu handicap asimilate gradului III de invaliditate,
intrucat numai acestea pastreaza in parte capacitatea de a
munci;

        concediu prenatal incepand cu luna a VI-a de sarcina,


acordat la cerere;

        stabilirea chiriei pentru locuinta din fondul locativ de stat la


tariful minim prevazut de lege, iar pentru nevazatori redus
cu 50%;

        reducerea zilei de munca cu 1-2 ore si proportional a


salariului fara a diminua si vechimea in munca;

        pensie integrala peste limita de varsta daca dovedesc o


vechime in munca dupa data dobandirii handicapului , de 15
ani barbatii si 10 ani femeile, in cazul celor incadrabili in
gradul I de invaliditate, de 20 de ani barbatii si 15 ani
femeile, in cazul celor asimilati gradului II de invaliditate si
de 25 de ani barbatii si 20 de ani femeile, I cazul celor
incadrati in gradul III de invaliditate.

        Din anul 2002, pentru persoanele cu handicap se organizeaza


anual Bursa

                 locurilor de munca.

                

e)     Facilitati de ordin fiscal

             Prin Ordonanta Guvernului nr. 36 din 30 ianuarie 2002 privind


impozitele si taxele locale s-au stabilit facilitati fiscale, precum si scutiri de
taxe hoteliere pentru persoanele cu handicap de gradul I si II si persoanele
fizice nevazatoare (Art. 49 alin. 2 si 3) ; sunt scutite de asemenea de la plata
impozitelor si taxelor locale fundatiile si asociatiile cu caracter umanitar care
au scopul de a sustine actiuni cu caracter umanitar, social si cultural (Art. 55
alin. 1) sau au ca unica activitate întretinerea si functionarea caminelor de

22
batrâni si caselor pentru ocrotirea copiilor orfani si a copiilor strazii. (Art. 55
alin 2).

            Educatie 
Dezvoltarea proiectului Învatamântul pentru copii cu cerinte educative
speciale din programul 3 al Strategiei dezvoltarii învatamântului
preuniversitar presupune urmatoarele :

        cuprinderea tuturor copiilor cu nevoi speciale în sistemul de


învatamânt special sau de masa

        punerea în practica a programelor de integrare a copiilor din


învatamântul special în unitatile de învatamânt de masa, sub diferite
forme, tinând cont de tipul si gradul handicapului

        asigurarea profesorilor itineranti si de sprijin, corespunzator


numarului de elevi din învatamântul special integrati în unitatile de
învatamânt de masa si pentru grupurile vulnerabile

        flexibilitatea ofertei curiculare, pentru a raspunde principiului


educatiei pentru toti si pentru fiecare

        formarea cadrelor didactice din învatamântul de masa pentru a lucra


cu copii care au cerinte educative speciale sau se gasesc în situatii
vulnerabile

        pregatirea scolii de masa pentru a primi si a integra copii din scolile


speciale

        transformarea scolilor speciale în centre de resurse pentru


învatamântul special si pentru cel de masa (ateliere de microproductie,
ateliere pentru formarea practica etc).

          Integrarea în/prin comunitate a avut o consecinta deosebita în


descoperirea unor valori cultural-spirituale ale persoanelor cu handicap. În
acest sens, sunt de mentionat : organizarea de expozitii de arta, - spectacole ,
publicarea unor volume de literatura si proza , editarea de reviste si
publicatii. 
           Introducerea interpretului limbajului mimico-gestual la
televiziuni 

23
          A constituit unul dintre elementele esentiale de includere în
comunitate a persoanelor deficiente de auz. 
           Implicare în viata religioasa

           O noutate pentru societatea româneasca post-comunista o constituie


faptul ca s-au construit biserici în imediata apropiere sau în curtea centrelor
rezidentiale pentru persoanele cu handicap. Persoanele asistate în centre pot
participa astfel la ceremoniile religioase.

            Pentru persoanele nedeplasabile si cele imobilizate în fotolii rulante,


s-a luat legatura cu preotii parohi ortodocsi (iar în cazul altor culte cu
pastorii sau preotii cultului respectiv) pentru ca în fiecare duminica sa se
deplaseze la sediul centrelor si sa oficieze slujbe religioase. Exista de
asemenea câteva biserici (Pitesti, Bucuresti) unde slujba se efectueaza în
limbaj mimico-gestual .

              Exercitarea dreptului de vot

              Dreptul de vot al persoanelor cu handicap este un drept


constitutional. Acesta se exercita în doua moduri : 1) prin deplasarea
asistatilor însotiti de un reprezentant al centrului la sectia de votare la care
este arondat centrul ; 2) prin acordul sectiei de votare de a deplasa urna
volanta la sediul centrului sau al familiei pentru exercitarea dreptului
constitutional de a vota.

Exemplu : cu ocazia Referendumului pentru aprobarea noii Constitutii a


României în perioada 18-19 octombrie 2003, folosind aceste proceduri, si-au
manifestat opinia prin vot toti asistatii.

             Transport 
             Prin Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 290 din 17
aprilie 2003 s-au aprobat normele metodologice privind modalitatea de
acordare a gratuitatii transportului urban cu mijloacele de transport în comun
de suprafata sau cu metroul si interurban, precum si pentru stabilirea
cuantumului acestei gratuitati pentru persoanele cu handicap accentuat si
grav, precum si pentru asistentii personali sau însotitorii acestora. Facilitatile
de acces fizic în cladiri publice, în institutii de cultura sau hoteluri au început
sa se dezvolte si sunt în atentia tuturor factorilor implicati în protectia
persoanelor cu handicap.

               Sanse egale

24
            În conformitate cu Legea nr.202/2002 referitoare la crearea de sanse
egale între femei si barbati si luând în considerare HG nr. 967/1999 privind
constituirea si functionarea Comisiei Interministeriale de Consultanta în
domeniul egalitatii sanselor între femei si barbati ca si HG nr. 1273/2000
pentru aprobarea Planului National de Actiune privind egalizarea sanselor
între femei si barbati, ANPH a întocmit planul strategic de monitorizare a
cailor prin care toate aceste reglementari sunt aplicate în domeniul
persoanelor cu handicap. O atentie speciala a fost data femeilor cu handicap
pentru a preveni tripla lor discriminare : ca femei, persoana cu handicap si
discriminarea bazata pe motive economice. Un exemplu de buna practica
poate fi dat : o reprezentanta a ONPHR face parte din Comitetul National de
promovare al femeilor în stiinta.

DREPTURILE DE CARE BENEFICIAZA PERSOANA CU HANDICAP, CONFORM LEGII NR. 519/ 12 IULIE
2002

INDIFERENT DE SURSA FINANTARII PLATILOR

= TABEL SINTETIC =

DREPTURI ALO ALOC ALOC ASIST INSOT INDEMN Abonamen Abonament TRANS TRANSPO Abonament Indemnizatie MEDI TABE BILETE
CATIATIE ATIE ENT ITOR IZATIE tRADIO- TELEFON PORT RT CURENT pt.salariaticf. CA- RE SECTA
COL
E DEHRAN SOCI PERS (option SOCIAL TELEVIZ URBA INTERUR ELECTRI HG40/2000, MENT
STAT A ALA ONAL al) A OR N BAN C art.19, lit.n E
(+100
HIV / (pensie (AJUTO
%) SIDA sociala R
) SPECIA
L)
CO VAZAT Gr I                       DA DA DA DA DA***** DA DA                            (12 calatorii / an) DA  (p DA DA
PIL OR *** ad (Grav) rin
interm
ediul
C.N.A.
S.)
CO VAZAT Gr II (Accentuat) DA DA DA***** DA DA                            (6 calatorii / an) DA DA
PIL OR *** ad

CO VAZAT Gr III                     DA DA DA DA
PIL OR SI ad        (Mediu)
NEVAZ
ATOR
CO NEVAZ Gr I             (Gra DA DA DA DA DA***** DA DA                            (12 calatorii / an) DA DA
PIL ATOR ad v)
*
CO NEVAZ Gr I             (Gra DA DA DA DA DA***** DA DA                            (12 calatorii / an) DA DA
PIL ATOR ad v)
**
CO NEVAZ Gr II             (Acc DA DA DA***** DA DA                            (6 calatorii / an) DA DA
PIL ATOR ad entuat)

ADU VAZAT Gr I                       (Grav) DA DA DA DA***** DA DA                            (12 calatorii / an)


LT OR *** ad
ADU VAZAT Gr II (Accentuat) DA**** DA***** DA DA                            (6 calatorii / an)
LT OR *** ad

ADU VAZAT Gr III                            (Mediu)


LT OR SI ad
NEVAZ
ATOR
ADU NEVAZ Gr I             (Grav) DA DA DA DA***** DA DA                DA DA
LT* ATOR ad             (12
calatorii /
an)
ADU NEVAZ Gr I             (Grav) DA DA DA DA***** DA DA                DA DA
LT** ATOR ad             (12
calatorii /
an)

25
ADU NEVAZ Gr II              (Accentuat) DA DA***** DA DA                            (6 calatorii / an)
LT ATOR ad

*Cu asistent personal (la alegere); **Cu insotitor  (la alegere); *** In categoria vazatorilor intra si acei nevazatori care nu sunt inregistrati la A.N.R. si care primesc
drepturile unui vazator; **** Adultii incapabili de munca din cauza handicapului si care nu au alte venituri, altele decit pensia de urmas. Pt. cei cu venituri mai mici
decit cuantumul se acorda diferenta pina la valoarea acestuia; ***** ABONAMENT TELEFON: pentru VAZATORI = ABONAMENTUL FARA IMPULSURI PLUS
100 DE IMPULSURI; pentru NEVAZATORI  = ABONAMENTUL FARA IMPULSURI PLUS 400 DE IMPULSURI;

Nota: Plata drepturilor pt. persoanele nevazatoare s-a facut prin intermediul A.N.R.si filialele sale teritoriale, din sume virate de catre A.N.P.H. din bugetul sau.

Sursa : A.N.P.H. Bucuresti – Drepturile si facilitatile de care


beneficiaza persoanele  cu handicap

26
                Drepturile de care beneficiaza copii cu handicap.

                   

                Mijloacele prin intermediul carora se realizeaza ocrotirea


minorilor sunt diverse. In primul rand minorii se ocrotesc prin
tutore.Minorii care se gasesc in dificultate sunt ocrotiti prin
dispunerea masurilor prevazute de Ordonanta de urgenta nr. 26 /
1997.

                De asemenea, in cadrul reglemntarilor legale existente se


poate aprecia ca minorii sunt ocrotiti si in cadrul altor institutii juridice
consacrate in dreptul romanesc, dintre acestea retinandu-se adoptia,
curatele si intitutia juridica privitoare la minorul interzis[3]

            Potrivit prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.102/1999 protectia speciala


a persoanelor cu handicap, deci inclusiv a copiilor cu handicap, se realizeaza
prin acordarea drepturilor la domiciliu sau, dupa caz, in institutii de protectie
speciala.

             Drepturile de care beneficiaza un copil cu handicap sunt prevazute


in art.18 alin.(1) din O.U.G. nr.102/1999 si dupa continutul lor pot fi
impartite in doua categorii :

     drepturi de asistenta sociala cu caracter pecuniar ;

     drepturi la prestatii sau servicii de asistenta sociala.

a)     Drepturile de asistenta sociala cu caracter pecuniar  de care


beneficiaza un  copil cu handicap sunt urmatoarele :

-         alocatie de stat in conditiile si in cuantumul prevazute de lege


majorat cu   100
% ;                                                                                                   
                                                                                                         
                                                                                                         
                                                                                                         
                                                                                                         
                                                                          

27
-          alocatie de intretinere pentru copii cu handicap, aflati in
plasament familial sau incredintati unei familii ori persoane sau
unui organism privat autorizat potrivit legii, in cuantumul
prevazut de lege, majorat cu 50% ;

-         alocatie de hrana pentru copii bolnavi de SIDA, calculata pe


baza alocatiei zilnice de hrana stabilite pentru consumurile
colective din unitatile sanitare publice.[4]

               Copilul bolnav de Sida, beneficiaza de crepturile prevazute la


art.18 alin(1) lit.(l)  numai in perioada in care este ingrijit de familie.

b)    dreptul la prestatii sau servicii de asistenta sociala de care pot


beneficia copiii cu handicap ;

-         locuri de odihna gratuite in tabere pentru copiii prescolari, elevi


si studenti cu handicap, o data pe an, conform conventiilor
incheiate intre Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu
Handicap si Ministerul Educatiei si Cercetarii ;

-         bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestari artistice si


sportive, in aceleasi conditii ca pentru elevi si studenti sau
militari in termen ;

-         obtinetrea gratuita a protezelor si ortezelor, carjelor, ghetelor


ortopedice, carucioarelor, cu prioritate in conditii avantajoase, a
aparatelor audutive si a implanturilor cardiace ;

-         gratuitatea transportului urban cu mijloacele de transport in


comun  de suprafata sau cu metroul, pentru copiii cu handicasp
accentuat si grav ;

-         gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de


persoane, clasa

-         a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, in


limita a 12 calatorii dus-intors pe an pentru copiii cu handicap
grav si in limita a 6 calatorii dus-intors pe an pentru copiii cu
handicap accentuat ; copiii cu afectiuni renale care necesita
hemodializa in alte localitati decat cele de domiciliu beneficiaza

28
de gratuitate si peste limita mentionata, in functie de
recomandarea centrului de dializa ;    

-         acces liber si egal in orice institutie de invatamant obisnuit, in


raport cu  restantul functional si potentialul recuperator, cu
respectarea prevederilor    legislatiei in domeniul
invatamantului;

-         pregatire scolara la domiciliu a copiilor cu handicap,


nedeplasabili, pe durata   invatamantului obligatoriu prevazut de
lege;

-         asistent personal pentru copilul cu handicap grav, cu precizarea


ca parintii sau reprezentantii legali pot opta pentru primirea unei
indemnizatii echivalente cu   salariul net al asistentului social
debutant din unitatile bugetare sau pentru asistent personal;      

-         asistenta medicala in conditiile Legii asisgurarilor sociale de


sanatate nr.145/1997, cu modificarile si completarile ulterioare.

                  De prestatiile ori serviciile de asistaenta sociala prevazute la


art.18 alin.(1) lit.b)si f) nu pot beneficia copiii cu handicap care se afla intr-o
institutie de invatamant special, asistenta sociala si protectie speciala sau in
alte institutii cu caracter social in care li se asigura intretinerea completa din
partea statului.

DREPTURILE ADULTILOR CU HANDICAP

              In intreaga sa economie O.U.G. nr.102/1999 utilizeaza in mod


constant sintagama persoana cu handicap, explicand, ca exceptie de la
aceasta, numai intelesul notiunii de copil.

              In consecinta, vom aprecia ca in intelesul acestui act normativ


adultul cu handicap este acea persoana care, fie a implinit varsta de 18 ani,
fie a dobandit capacitatea de exercitiu deplina si care se gaseste in contextul
factorilor precizati in art.1.

             Este vorba de faptul ca mediul social, neadaptat deficientelor lor


fizice, senzoriale, psihice sau mentale, le impiedica total sau le limiteaza
accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor

29
materiali, sociali sau culturali proprii, necesitand masuri de protectie
speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.

             In conformitate cu "regulile standarda privind egalizarea sanselor


pentru persoanele cu handicap, elaborate de catre organizatia Natiunilor
Unite termenul de handicap are acceptiunea de "pierdere sau limitare a
sanselor de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti
membrii ai societatii".

            Prin aceasta se asigura, in continut, diferentierea de termenul de


incapacitate, definit de aceleasi "reguli standard" ca fiind suma diferitelor
"limitari functionale ce pot fi intalnite la orice populatie a oricarei tari din
jume".

             Analizand cei doi termeni atragem atentia ca limitarile functionale


cauzate de disfunctionalitati fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditiile
de sanatate sau de boli mintale nu se confunda cu handicapul.

             Aceasta din urma consta in ppierderea sau limitarea sanselor de a


participa in mod egal la viata comunitatii, situatie care nu se realizeaza si
nici nu este prevazuta conceptual in cazul incapacitatii.

Stabilirea gradului de handicap al unei persoane adulte

              Intr-o reglementare unitara a stabilirii gradului de handicap, similar


reglementarile precizate in cazul copilului cu handicap, masurile de protectie
speciala se aplica pe baza incadrarii in categorii de persoane cu handicap.

               Stabilirea gradului de handicap pe care il are o persoana  adulta se


face potrivit criteriilor de incadrare  stabilite prin ordin al ministrului
sanatatii si familiei iart.1 alin.(3) din O.U.G.nr.102/1999s.

               Criteriile de incadrare in grad de handicap se bazeaza pe


diagnosticul anatomo-clinic, diagnosticul functional si de evaluare a
capacitatii de munca si de autoservire.

               In concordanta cu dispozitiile legii pentru aprobarea


O.U.G.nr.102/1999, prin Ordinul ministrului sanatatii si familiei
nr.726/2002 au fost aprobate criteriile de incadrare in grad de handicap
pentru persoanele adulte.

30
               Competenta stabilirii gradului de handicap al unei persoane adulte
revine comisiri de expertiza medicala a persoanelor cu handicap pentru
adulti organizata la nivelul fiecarui judet, respectiv al sectoarelor
municipiului Bucuresti.O distributie a persoanelor cu handicap pe tipuri de
handicap este redata astfel :

Sursa :  prelucrari personale cu date obtinute din statistica SPJAS Braila

            

               In conformitate cu prevederile art.19 din O.U.G. nr.102/1999,


adultilor cu handicap le sunt conferite o serie de drepturi care sa asigure
securitatea sociala, ocrotirea sanatatii si instruirea acestora.

               Corespunzator continutului lor aceste drepturi pot fi impartite in:

a)     drepturi de asistenta sociala cu caracter pecuniar;

31
b)    drepturi de prestatii sau servicii de asistenta sociala;

c)     stabilirea unor conditii mai favorabile in exercitiul unor


drepturi.

Potrivit art.4 din acelasi act normativ, acordarea acestor drepturi se


face la

 domiciliu sau dupa caz, in institutiile de protectie speciala a persoanelor cu


handicap.

a)     Drepturi de asistenta sociala cu caracter pecuniar de care


beneficiaza adultii cu
handicap:                                                                                       
                    

-         adultii cu handicap grav si accentuat, daca nu au alte venituri cu


exceptia     pensiei de urmas, beneficiaza de o indemnizatie
lunara in procent de 50%    din salariul minim brut pe tara, pe
toata durata handicapului; cei cu venituri pana la acest cuantum
primesc diferenta pana la nivelul  indemnizatiei lunare; pentru
afectiuni care creeaza handicap ireversibil  indemnizatia lunara
se stabileste pe toata durata vietii;

-         nevazatorii cu handicap grav beneficiaza de un venit lunar sub


forma unor alocatii sociale in cuantum fix, indiferent de varsta si
de veniturile realizate din salarii, pe toata durata handicapului
grav, ce va fi actualizata anual , prin hotarare a Guvernului, in
functie de indicele cresterii preturilor de consum ;

-         nevazatorii cu handicap accentuat beneficiaza de un venit lunar


in cuantum de 505 din venitul stabilit pentru cei cu handicap
grav, pe toata durata handicapului.Persoanele care cumuleaza
salariul cu pensia pentru limita de varsta, cu pensia I.O.V.R. sau
cu pensia pentru pierderea capacitatii de munca vor opta pentru
una dintre acestea sau pentru alocatia sociala.Nevazatorii care nu
desfasoara activitate salarizata cumuleaza alocatia sociala cu una
din celelalte pensii stabilite potrivit legii ;

-         nevazatorul cu handicap grav primeste pentru plata insotitorului


definit la art.1 din H.G. nr.610 / 1990 privind acordarea unor

32
drepturi nevazatorilor, cu modificarile si completarile ulterioare,
o indemnizatie echivalenta cu salariul net al asistentului social
debutant din unitatile bugetare.

    

b)     Prestatii sau servicii de asistenta sociala de care beneficiaza


adultii cu handicap;   

-         introducerea in tara, o data la 8 ani, la alegere, de motociclete,


motorete sau  autoturisme, in folosinta persoanei cu handicap
accentuat sau grav sau, dupa caz, a familiei care are in ingrijire o
persoana cu handicap accentuat sau grav, cu scutire de plata
taxelor vamale ;

-         scutire de la plata taxelor de abonament pentru adultii cu


handicap       grav,detinatori de aparate de radio si de
televizoare ;

-         prioritate la instalarea postului telefonic si scutire de la plata


abonamentului  telefonic cu 100 de impulsuri, precum si costul a
400 de impulsuri pentru nevazatori, atat pentru adultii cu
handicap grav si accentuat, cat si pentru familiile acestora, daca
au domiciliul comun ;

-         gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport in


comun de suprafata sau cu metroul, pentru adultii cu handicap
accentuat si grav si pentru asistentii personali ai acestora,
acordata pe baza unei anchete sociale din cadrul
compartimentului specializat al primariei in a carei raza
teritoriala isi are domiciliul sau resedinta adultul cu handicap ;

-         gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de


persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru
transport fluvial, in limita a 12 calatorii dus-intors pe an pentru
adultii cu handicap grav si pentru asistentii personali ai acestora
si in limita a 6 calatorii dus-intors pe an pentru adultii cu
handicap accentuat si pentru insotitorii acestora ;

-         medicamente gratuite atat pentru tratamentul ambulatoriu, cat si


pe timpul spitalizarii ;

33
-         bilete de tratament gratuite, in limita posibilitatilor
existente,in  statiuni  balneoclimaterice pe baza reglementariloe
stabilite de Ministerul Sanatatii si Familiei ;

-         obtinerea gratuita a protezelor, carjelor, ghetelor ortopedice,


carucioarelor, la  pretul etalon stabilit de Casa Nationala de
Asigurari de Sanatate, si asigurarea, cu prioritate si in conditiil
avantajoase, a aparatelor audutuve si a implanturilor cardiace ;

-         asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de


catre autoritatile administratiei publice locale ; persoanan cu
handicap grav sau reprezentantii legali ai acestora, cu exceptia
nevazatorilor, pot opta pentru primirea unei indemnizatii
echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din
unitatile bugetare sau pentru asistent personal ;

-         pregatire scolara la domiciliu, pe durata invatamantului general


obligatoriu,  la cerere, a adultilor cu handicap grav,
nedeplasabili ;

-         asistenta medicala, in conformitate cu prevederile Legii


nr.145/1997 cu modificarile si completarile ulterioare ;

c)      Stabilirea unor conditii mai favorabile in exercitiul unor


drepturi

In acest sens mentionam :

-         prioritate la inchirierea, construirea sau cumpararea locuintelor


din fondul de  stat si repartizarea, la cerere, a apartamentelor la
niveluri inferioare ale imobilelor, pentru persoanele cu handicap
accentuat sau grav ;

-         acordarea a 25% din fondul de locuinte sociale persoanelor cu


handicap grav,  conform legilor in vigoare ;

-         acordarea unei camere in plus, in conditiile legii, pe baza


contractelor de

-         inchiriere pentru suprafetele locative cu destinatie de locuinta


detinute de stat sau de unitatile administrative ale acestuia, la

34
solicitarea persoanelor cu handicap grav, precum si a familiilor
care au in intretinere un copil cu handicap grav ;

-         stabilirea chiriei, in conditiile legii, pe baza contractelor de


inchiriere pentru  suprafetele locative cu destinatie de locuinta
detinute de stat sau de unitatile administrative ale acestuia, la
tariful minim prevazut de lege, daca persoana are handicap
accentuat sau grav ;

             Adultii cu handicap grav care au si calitatea de pensionari de


invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizatia de insotitor prevazuta la
art.61 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi
de asigurari sociale si asistent personal.

             Acelasi drept de optiune se mentine si in cazul trecerii pensionarilor


de invaliditate la pensia pentru limita de varsta.

               De drepturile enumerate mai sus nu por beneficia persoanele adulte


cu handicap care se afla in institutii de invatamant special, asistenta sociala
si protectie speciala sau in alte institutii cu caracter social, in care li se
asigura intretinere completa din partea statului.

2.4 {ncadrarea si pensionarea persoanelor cu handicap


              Potrivit O.U.G. nr. 102 / 1999 incadrarea in munca a persoanelor cu
handicap se face in conformitate cu legislatia  generala a muncii, precum si
cu dispozitiile speciale din acest act normativ.

          Încadrarea în munca a persoanelor cu handicap si realizarea de


venituri de catre acestea se fac în conformitate cu legislatia generala a
muncii, cu celelalte reglementari în vigoare, precum si cu dispozitiile
speciale din prezenta ordonanta de urgenta, în scopul integrarii
socioprofesionale a acestor persoane.

          Persoanele cu handicap pot fi încadrate în munca în conditiile legii, de


catre persoane fizice sau juridice care angajeaza personal salariat, conform
pregatirii lor profesionale si capacitatii fizice si intelectuale de care dispun,
pe baza unui contract individual de munca.

          Încadrarea în munca a persoanelor cu handicap se poate face prin


crearea de locuri de munca protejate, special organizate, în scopul eliminarii

35
impedimentelor de orice fel, prin asigurarea înlesnirilor si adaptarilor
corespunzatoare.

           Persoanele cu handicap pot fi angajate si cu munca la domiciliu, caz


în care persoana fizica sau juridica care le angajeaza are obligatia de a
asigura transportul la si de la domiciliu al materiilor prime si materialelor pe
care le utilizeaza în activitate si al produselor finite pe care le realizeaza.

            Astfel, persoanele cu handicap pot fi angajate fie in cadrul unor


entitati obisnuite ( agenti economici, institutii publice, organizatii
neguvernamentale), care vor amenaja locurile de munca ale acestora in
scopul eliminarii impedimentelor de orice fel, fie in cadrul unitatilor
protejate care la randul lor au obligatia de a le asigura inlesnirile si adaptarile
corespunzatoare.

              in scopul integrarii  lor socioprofesionale, in cadrul masurilor


institutionale de protectie speciala reglementate in favoarea persoanelor cu
handicap, legiuitorul a inteles sa stabileasca o serie de conditii favorabile
privind exercitiul unor drepturi.

              {n acest sens, mentionam:

-         perioada de proba la angajare, platita, de cel putin 45 de zile


lucratoare ;

-         Un preaviz platit , de minimum 30 de zile lucratoare, acordat la


desfacerea contractului individual de munca din initiativa
angajatorului, pentru motive neimputabile;

-         Posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi, in conditiile


legii in cazul in care beneficiaza de o recomandare medicala in
acest sens  ;

-         Deducerea personala suplimentara de 1,0 inmultit cu deducerea


personala de baza – pentru persoanele cu handicap grav care
sunt incadrate cu contract individual de munca si 0,5 inmultit cu
deducerea personala de baza pentru persoanele cu handicap
accentuat care se afla in aceeasi situatie .[5]

                 De asemenea , Legea nr. 76/2002 stabileste modalitati de simulare


a angajatorilor  care incadreaza in munca persoane cu handicap.

36
               Institutiile de protectie speciala a persoanelor cu handicap înfiintate
cu avizul Ministerului Sanatatii si Familiei, la propunerea Autoritatii
Nationale pentru  Persoanele cu Handicap, se afla în coordonarea acestuia.

    Autoritatea Nationala pentru  Persoanele cu Handicap îsi exercita atributia


de coordonare prin:

        elaborarea de norme si metodologii privind organizarea si


functionarea institutiilor de protectie speciala a persoanelor cu
handicap;

         numirea si eliberarea din functie a persoanelor cu functii de


conducere;

         asigurarea instruirii si perfectionarii profesionale a personalului de


specialitate;

        verificarea respectarii dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta si


ale altor acte normative referitoare la activitatea acestora; sprijinirea
dezvoltarii acestor institutii în conformitate cu strategia si cu
programele nationale de protectie speciala a persoanelor cu handicap.
activitatea tuturor institutiilor de protectie speciala a persoanelor cu
handicap aflate în coordonarea sa, informând Ministerul Sanatatii si
Familiei si, dupa caz, Curtea de Conturi asupra aspectelor negative
constatate.

                {n acest sens, angajatorii [6] care incadreaza in munca pe durata


nedeterminata absolventi din randul persoanelor cu handicap primesc, pe o
perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand 1,5
salarii minime brute pe tara in vigoare.

                  Acestia au obligatia de a mentine raporturile de munca sau de


serviciu ale acestora cel putin 3 ani de la data incheierii acestora.

                   Angajatorii [7]care au sub 100 de angajati si care incadreaza in


munca pe o perioada nedeterminata persoane cu handicap, primesc lunar , pe
o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana cu handicap angajata, o suma
egala cu salariu minim brut pe tara in vigoare, cu obligatia mentinerii
raporturilor juridice de munca sau de serviciu pe o perioada de cel putin 2
ani.

37
                   Relativ la problema incadrarii in munca a persoanelor  cu
handicap in cadrul unitatilor protejate trebuie mai intai sa stabilim care
entitati pot dobandi aceasta  calitate  si care are competenta autorizarii
acestora.

                  Potrivit O.U.G. nr.102 / 1999 pot fi unitati protejate urmatoarele


entitati :

-         Agenti economici cu personalitate juridica , indiferent de forma


de organizare si de proprietate, care au cel putin 30% din
numarul total de angajati persoane cu handicap incadrate cu
contract individual de munca ;

-         Sectii , ateliere sau alte structuri fara personalitate juridica din


cadrul agentilor economici sau din cadrul organizatiilor
neguvernamentale, care au contabilitate proprie si cel putin 30%
din numarul total de angajati persoane cu handicap incadrate cu
contract individual de munca ;

-         Asociatii familiale, asociatii sau fundatii fara scop lucrativ,


constituite de cel putin o persoana cu handicap, precum si
persoana cu handicap care este autorizata, potrivit legii, sa
desfasoare activitati economice independente, cu conditia
achitarii contributiilor de asigurari sociale prevazute de lege.

                Autorizarea entitatilor prevazute mai sus se face de catre A.N.P.H.


in conditiile prevazute de ordinul comun al Ministerului Sanatatii si Familiei
si al Ministrului Muncii si Solidaritatii Sociale nr.748 / 460 / 2002 pentru
aprobarea Criteriilor de incadrare si a modului de autorizare a unitatilor
protejate.

                Dupa autorizare entitatile care vor capata statutul de unitate


protejata vor beneficia de urmatoarele facilitati fiscale[8] :

     Scutire la plata impozitului pe profit, cu conditia ca cel


putin 75% din fondul obtinut prin scutire sa fie reinvestit
pentru achizitionarea de echipamente tehnologice, masini,
utilaje, instalatii de lucru si / sau pentru amenajarea
locurilor de munca protejate ;

38
     Scutire la plata taxelor vamale pentru importurile de
materii prime, materiale , semifabricate, utilaje si parti
componente ale acestora necesare procesului de productie,
cu mentiunea ca este interzisa instrainarea acestora pe
timp de 5 ani, sub sanctiunea platii retroactive a taxelor
vamale ;

     Scutire de T.V.A. a operatiunilor desfasurate in aceste


unitati ;

     Alte facilitati care pot fi acordate de autoritatile


administratiei publice locale din fondurile proprii.

                        Unitatea protejata va fi controlata, anual sau ori de cate ori


este nevoie in ceea ce priveste modul de utilizare a sumelor rezultate din
drepturile de care a beneficiat de catre A.N.P.H . Bucuresti impreuna cu
Ministrul Finantelor Publice.

             {n situatia in care unitatea protejata nu a respectat prevederile art.38,


alin ( 1 ) din O.U.G. nr. 102/1999, autoritatea care a emis autorizarea de
functionare , o poate ridica.

             La data de 31 decembrie 2003, în evidentele statistice ale ANPH


sunt înregistrate 12.183 de persoane cu handicap încadrate în munca.
Înregistrarea are la baza raportarile serviciilor publice de asistenta sociale
judetene, ale sectoarelor municipiului Bucuresti si ale Asociatiei
Nevazatorilor din România.

           Dintre persoanele încadrate în munca, un numar de 2.067 de persoane


sunt încadrate în gradul I de handicap (grav), 8.613 – gradul II ( accentuat)
iar 1.503 – gradul III ( mediu).

            Numarul cel mai mare de persoane cu handicap grav încadrate în


munca, si anume 1.155, este reprezentat de persoanele cu handicap grav de
vedere fata de 15 persoane, infectate HIV/SIDA, angajate.

             Dintre persoanele cu handicap accentuat angajate, 3.076 sunt


persoane cu handicap fizic/locomotor.

              Analiza statistica arata ca din 12.183 de persoane cu handicap


angajate:

39
     persoanele cu handicap fizic/locomotor reprezinta numarul cel mai
mare de persoane angajate în munca ( 3.872)

     urmeaza persoanele cu handicap somatic ( 2.435), auditiv (1.628),


vizual    ( 1.322) si neuropsihic ( 1.063)

     numarul persoanelor cu handicap mediu ( gradul III ) angajate în


munca este mic – 1.503 – în comparatie cu numarul persoanelor
încadrate în gradul I si II de handicap care muncesc.

            Este important de subliniat ca persoanele cu handicap încadrate în


gradul I si II beneficiaza de indemnizatie lunara în valoare de 1.400.000 lei
la care renunta, prin angajarea în munca. Persoanele cu handicap mediu nu
au dreptul la aceasta indemnizatie si ar trebui sa fie mult mai motivate în
ocuparea unui loc de munca.

PONDEREA NUMARULUI DE PERSOANE CU HANDICAP ÎNCADRATE ÎN


MUNC~  FA|~ DE:

                                                                                      12.183

NUM~R TOTAL POPULA|IE


1 22.408.393 0,05%
ROMÂNIA
NUM~R TOTAL SALARIA|I
2 4.411.400 0,28%
ROMÂNIA
NUM~R TOTAL PERSOANE CU
3 416.286 2,93%
HANDICAP

              

             Pâna în prezent au fost autorizate 23 unitati protejate, în


baza Ordinului nr. 748/460/ 2002 pentru aprobarea Criteriilor de încadrare
si a modului de autorizare a unitatilor protejate, într-un numar de 11 judete
si în municipiul Bucuresti

             În cadrul Agendei Anului european al persoanelor cu


handicap, în luna iunie s-a organizat o întâlnire de lucru cu
administratorii unitatilor protejate la care au participat reprezentanti ai
Ministerului Finantelor Publice si ai Directiei Generale a Vamilor, în
vederea identificarii solutiilor la problemele din acest domeniu.

40
            {n prezent pensionarea persoanelor cu handicap este
reglementata in art. 47 din Legea nr. 19/2000-privind sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.Potrivit acestui articol,
„ persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare in
conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat, in functie de
gradul handicapului, beneficiaza de reducerea stagiilor de cotizare si
a varstelor standard de pensionare astfel”:

        persoanele cu handicap grav, daca au realizat cel


putin 1/3 din stagiul complet de cotizare, beneficiaza
de reducerea cu 15 ani a varstei standard de
pensionare;

        persoanele cu handicap accentuat, daca au realizat


cel putin 2/3 din stagiul complet de cotizare,
beneficiaza de reducerea cu 10 ani a varstei standard
de pensionare;

        persoanele cu handicap mediu, daca au realizat


stagiul complet de cotizare, beneficiaza de reducerea
cu 10 ani a varstei standard de pensionare.

                 Asiguratii nevazatori beneficiaza de pensie pentru limita de


varsta in conditii mai favorabile, in sensul ca acestia pot solicita
pensionarea indiferent de varsta pe care o au, daca au realizat ca
nevazator cel putin 1/3 din stagiul complet de cotizare prevazut de
lege.

2.5 Accesibilitati pentru persoana cu handicap


               Un rol important in procesul de egalizare a sanselor il are
crearea accesibilitatilor in mediul inconjurator fizic.

              Aceasta presupune inlaturarea obstacolelor care impiedica


miscarea libera in mediul ambient si accesibilizarea diverselor zone
ale societatii cum ar fi : spatiile de locuit, institutiile publice, serviciile
de transport public, mijloacele de transport, strazile, etc.

                    {n conformitate cu prevederile art.11 alin(1) din OUG


102/1999 cladirile institutiilor publice , ale celor culturale, sportive sau

41
de petrecere a timpului liber, locuintele construite din fonduri publice,
mijloacele de transport in comun, telefoanele publice precum si caile
de acces vor fi amenajate astfel incat sa permita accesul neingradit al
persoanelor cu handicap.

                   Lucrarile de amenajare se vor executa in etape, iar


costurile acestora vor fi suportate din bugetele proprii ale ministerelor,
autoritatilor administratie publice locale dupa caz  .

             Potrivit prevederilor OUG 102/1999, etapizarea lucrarilor de


amenajare se prezinta astfel :

        Pâna la data de 31 decembrie 2003 vor fi adaptate pentru a permite


accesul neîngradit al persoanelor cu handicap toate cladirile
institutiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a
timpului liber, magazinele si restaurantele, sediile prestatorilor de
servicii catre populatie, precum si caile publice de acces( art.13) ;

        Pâna la data de 31 decembrie 2001 toate telefoanele publice vor fi


amenajate, cu respectarea prevederilor acestui normativ ( art.14);

        Pâna la data de 31 decembrie 2002 toate institutiile publice vor


încadra, pentru relatiile directe cu persoanele surde sau surdo-mute,
traducatori ai limbajului mimico-gestual, autorizati potrivit legii( art.
15) ;

        Pana la data de 31.12.2003 în spatiile de parcare de pe lânga


institutiile de interes public vor fi rezervate si semnalizate prin
semnul international minimum 4% din numarul total al locurilor de
parcare, dar nu mai putin de doua locuri pentru parcarea gratuita a
mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap ( art.16) ;

        Pâna la data de 31 decembrie 2002 toate spatiile de parcare


organizate vor avea rezervate si semnalizate prin semnul international
minimum 4% din numarul total al locurilor de parcare, dar nu mai
putin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de
transport ale persoanelor cu handicap.

42
        Toate societatile sau regiile de transport în comun, urban sau
interurban, au obligatia de a achizitiona mijloace de transport special
adaptate pentru accesul neîngradit al persoanelor cu handicap(art.17)

        În termen de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei


ordonante de urgenta (01.04.2004) producatorii de mijloace de
transport în comun au obligatia de a introduce în fabricatie mijloace
de transport în comun, special adaptate accesului neîngradit al
persoanelor cu handicap.

        Pâna la data de 31 decembrie 2010 toate mijloacele de transport în


comun aflate în circulatie vor fi adaptate accesului neîngradit al
persoanelor cu handicap.

        Pâna la data de 31 decembrie 2005 autoritatile administratiei publice


locale au obligatia de a monta sisteme de semnalizare sonora si
vizuala pentru persoanele cu handicap, la trecerile de pietoni, precum
si panouri de afisaj în mijloacele de transport si pe drumurile publice.

        Pâna la data de 31 decembrie 2003 toate spatiile de parcare


organizate vor avea amenajate, rezervate si semnalizate prin semnul
international minimum 4% din numarul total al locurilor de parcare,
dar nu mai putin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor
de transport ale persoanelor cu handicap.

        Este interzisa parcarea altor mijloace de transport pe locuri de


parcare amenajate, rezervate si semnalizate prin semnul international
pentru persoane cu handicap.

            Dezvoltarea retelei de unitati protejate ar trebui sa reprezinte


un subiect în atentia atât a serviciilor publice de asistenta sociala cât
si a organizatiilor neguvernamentale.

             Realizarea accesibilitatilor la locurile de munca ale persoanelor cu


handicap si mai ales în cadrul unitatilor protejate constituie o obligatie
pentru agentul economic.

             În cadrul programului de monitorizare a stadiului


accesibilitatilor, institutia noastra va acorda o atentie deosebita
realizarii accesibilitatilor la unitatile protejate.

43
44

S-ar putea să vă placă și