Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ

NIVEL I
GRUPA: mică, „Bobocei pufoşi”
EDUCATOARE: Iulia Burz, Tabita Zidaru
TEMA: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”
SUBTEMA: „Ne jucăm cu Zâna Iarna”
TIPUL DE ACTIVITATE: de consolidare a cunoştinţelor şi deprinderilor
FORMA DE REALIZARE: activitate cu conţinuturi integrate
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
- consolidarea capacităţii de recunoaştere, denumire şi utilizare a formei geometrice „cerc” în vederea obţinerii unei
structuri plane (om de zăpadă), precum şi a deprinderii de a clasifica cercurile după mărime (mare, mijlociu, mic);
- dezvoltarea expresivităţii limbajului oral prin recitarea poeziei „Omul de zăpadă”.
TEMA ZILEI: „Omul de zăpadă”
I. ACTIVITĂŢI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ:
• Rutină: Întâlnirea de dimineaţă: salutul, noutatea zilei, prezenţa, calendarul naturii, împărtăşirea cu
ceilalţi, activitatea de grup;
Mesajul zilei: „Să-l ajutăm pe omul de zăpadă Tremurici”.
• Tranziţie: „Bat din palme”-joc cu text şi cânt

II. ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENŢIALE:


• Domeniul Limbă şi Comunicare: Educarea limbajului:-consolidarea poeziei „Omul de zăpadă”
Obiective operaţionale:
- să recite corect, expresiv poezia „Omul de zăpadă”;
- să execute mişcările sgerate de textul poeziei;
- să reia poezia de la un fragment dat de către educatoare;
- să ofere un nume omului de zăpadă.
Material didactic: imagini sugestive pentru textul poeziei
• Domeniul Ştiinţă: Activităţi matematice:-consolidarea formei geometrice „cerc”
Obiective operaţionale:
- să recunoască forma geometrică „cerc”;
- să sorteze cercuri după mărime (mare,mic), culoare (roşu, galben, albastru, alb);
- să ordoneze cercurile în funcţie de mărimea lor (mare-mijlociu-mic).
Material didactic: cerc mare, cerc mijlociu, cerc mic, coală A4, lipici

III. ACTIVITĂŢI LA ALEGEREA COPIILOR:


• Artă: „Corpul omului de zăpadă”
Obiective operaţionale:
- să lipească nucă de cocos într-un contur dat;
- să presare nuca de cocos fără să depăşească conturul cercului.
Material didactic: om de zăpadă, nucă de cocos, aracet
• Joc manipulativ: „Nasturi pentru hăinuţa omului de zăpadă”
Obiective operaţionale:
- să sorteze nasturi după criteriul mărimii;
- să sorteze nasturi după criteriul culori.
Material didactic: nasturi mari, mici, roşii, galbeni, albaştri

IV. ACTIVITATE COMPLEMENTARĂ: „Cercurile vorbesc”- joc distractiv


Obiective operaţionale:
- să execute mişcările enunţate de educatoare (mână lângă mână; picior lângă picior; cap lângă cap etc.);
- să respecte interiorul cercului ca spaţiu de joc;
- să interacţioneze cu partenerii de joc.
Material didactic: trei cercuri de dimensiuni mari, fluier
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, jocul didactic, munca în echipă, metoda „Brainstorming”,
„Turul galeriei”

V. FINALIZAREA ZILEI: EVALUAREA ACTIVITĂŢII


Se realizează o expoziţie cu lucrările copiilor. Cele mai reuşite lucrări vor fi premiate de omul de zăpadă Tremurici.
SCENARIUL ZILEI

Activitatea debutează cu întâlnirea de grup dintre educatoare şi copii, prin intermediul salutului
muzical: „Ursuleţii s-au trezit, bună dimineaţa!/Iepuraşii s-au trezit, bună dimineaţa!
Şoriceii s-au trezit, bună dimineaţa!/Şi copiii s-au trezit, bună dimineaţa!”
Noutatea zilei va fi realizată prin apariţia omului de Zăpadă Tremurici care, supărat, îi roagă pe copii
să îl ajute să nu mai sufere de frig.
Vom completa calendarul naturii pentru a-i arăta omului de zăpadă că este iarnă şi este normal să
fie mai rece afară. Pentru a-l ajuta totuşi, câţiva copii îi vor împărtăşi diverse modalităţi de a se feri de frig
(haine groase, mănuşi, fular).
Ca răsplată, Tremurici oferă copiilor o cutie cu surprize în care se află cercuri de diferite culori şi
mărimi şi bileţele cu sarcini. Împreună, vom desfăşura activitatea de grup: decorarea unui fular cu ajutorul
cercurilor primite, pentru omul de zăpadă Tremurici.
Rând pe rând, câte un copil va extrage un bileţel din cutia cu surprize şi va îndeplini sarcina scrisă pe
acesta:
- Alege cercul mare! (Alege cercul mic!; Alege cercul roşu!; Alege cercul albastru!; Alege cercul
galben!)
După ce fularul a fost decorat şi dăruit omului de zăpadă, se observă că în cutie au rămas trei cercuri
albe (unul mare, unul mijlociu şi unul mic).
Prin aplicarea metodei „Brainstorming”, copiii decid că putem realiza un om de zăpadă cu ajutorul celor trei
cercuri, un prieten pentru Tremurici.
Trecerea la activitatea de bază se face prin intermediul tranziţiei:
„Bat din palme, clap, clap, clap!
Din picioare trap, trap, trap!
Ne-nvârtim, ne răsucim şi cu toţi ne veselim.
Hai la dreapta, uite-aşa!
Şi la stânga, tot aşa!
Ne-nvârtim, ne scuturăm, la măsuţe ne-aşezăm!”
Aşezaţi la măsuţe, copii îşi vor aminti, pe baza imaginilor reprezentative, poezia „Omul de zăpadă”.
Se vor intui materialele aflate pe măsuţele de lucru: trei cercuri (unul mare, unul mijlociu şi unul mic) pentru
fiecare copil în parte, lipici, coală A4.
Se va relua poezia, recitându-se pe fragmente:
„Fulgii albi încep să cadă,
Facem omul de zăpadă.
Bulgări noi rostogolim
Şi din trei noi construim.[...] ”
Copiii observă cele trei cercuri pregătite în faţa lor.
„Bulgărele cel mai mare,
Ţine loc de temelie,
Ca să şadă în picioare.[...] ”
Se va alege cercul mare şi se va lipi în centru, în josul foii de lucru.
„Şi acum, cu veselie,
Punem partea mijlocie.[...] ”
Copiii selectează cercul de mărime mijlocie şi îl lipesc deasupra cercului mare.
„Iar bulgărele mititel
Vine sus, că-i uşurel.”
Se lipeşte ultimul cerc, cel mic, pentru a reda capul omului de zăpadă.
Se face trecerea la sectoarele Artă şi Joc manipulativ, prin desfăşurarea tranziţiei „Bat din palme”,
pentru terminarea şi decorarea omului de zăpadă.
Preşcolarii aflaţi la centru de interes Artă vor lipi în interiorul celor trei cercuri care reprezintă corpul
omului de zăpadă nucă de cocos, iar copiii de la sectorul Joc manipulativ vor sorta nasturi de mărimi şi culori
diferite pe care îi vor aplica apoi pe corpul omului de zăpadă.
După finalizarea lucrărilor, copiii vor găsi un nume potrivit pentru prietenul lui Tremurici.
În vederea relaxării şi pregătirii copiilor pentru ultima etapă a zilei, vom desfăşura jocul distractiv
„Cercurile vorbesc”.
În finalul activităţii, vom organiza o expoziţie cu lucrările copiilor. Prin aplicarea metodei „Turul galeriei”,
Tremurici va alege oamenii de zăpadă cei mai bine realizaţi şi îi va răsplăti pe copii prin oferirea unor ciocolate în
formă de oameni de zăpadă.

S-ar putea să vă placă și